Evanghelia După Toma Și Canonul Biblic

INSTITUTUL TEOLOGIC ADVENTIST
FACULTATEA DE TEOLOGIE ADVENTISTĂ
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator ştiinţific: Absolvent:

Lect. univ. dr. Laurențiu Moț LAZĂR RAREȘ
2016
INSTITUTUL TEOLOGIC ADVENTIST
FACULTATEA DE TEOLOGIE ADVENTISTĂ
SPECIALIZAREA TEOLOGIE ADVENTISTĂ PASTORALĂ
Evanghelia după Toma și Canonul Biblic
Coordonator ştiinţific: Absolvent:

Lect. univ. dr. Laurențiu Moț LAZĂR RAREȘ
2016
CUPRINS
INTRODUCERE..................................................................................................................5
1. Formularea problemei............................................................................................5
2. Importanța studiului.............................................................................................5
3. Metodologie.............................................................................................................6
4. Limitări și delimitări..............................................................................................6
CAPITOLUL 1 CANONUL ȘI APOCRIFELE? LĂMURIRI ȘI DIFERENȚE........8
1.1. Terminologie........................................................................................................8
1.2. Formarea canonului noului testament...............................................................9
1.2.1. Scurtă analiză a canonului biblic.................................................................9
1.2.2. Canonul noului testament..........................................................................10
1.2.3. Criterii ale canonicității noului testament..................................................11
CAPITOLUL 2 INTRODUCERE ÎN EVANGHELIA DUPĂ TOMA......................14
CAPITOLUL 3. MESAJUL EVANGHELIEI DUPĂ TOMA ȘI MESAJUL
EVANGHELIILOR CANONICE....................................................................................24
3.1.1. Isus.............................................................................................................24
3.1.2. Un singur Dumnezeu?...............................................................................25
3.1.3. Omul..........................................................................................................28
3.1.4. Viziunea asupra femeii..............................................................................31
3.1.5. Referințe la VT..........................................................................................34
CAPITOLUL 4. RELAȚIA CU CELELALTE EVANGHELII APOCRIFE..............36
4.2.1. Evanghelia Evreilor...................................................................................36
4.2.2. Evanghelia Ebioniților...............................................................................39
4.2.3. Evanghelia egipteană.................................................................................40
4.2.4. Evanghelia lui Petru...................................................................................42

4
4.2.5. A doua Evanghelie a lui Marcu.................................................................43
4.2.6. Protoevanghelia lui Iacob..........................................................................44
4.2.7. Evanghelia lui Filip...................................................................................45
4.2.8. Evanghelia lui Barnaba..............................................................................46
4.2.9. Evanghelia Copilăriei după Toma.............................................................47
4.2.10. Evanghelia Mariei Magdalena.................................................................48
4.2.11. Evanghelia lui Iuda..................................................................................49
CONCLUZII……………………………………………………………………………...52
BIBLIOGRAFIE................................................................................................................51
INTRODUCERE
1. Formularea problemei
Pentru lumea creștină, subiectul Canonului Biblic a fost unul dintre cele mai
discutate și incitante probleme pe ordinea de zi a conciliilor. Deși, astăzi, putem spune că
există o formă acceptată a Canonului Biblic, încă mai există voci care pun în discuție
formarea acestuia. Studiul de față își propune să analizez o scriere ce nu se găsește în
Canonul Biblic, dar care poate trezi interesul oricărui cititor: Evanghelia după Toma.
Evanghelia după Toma este o apocrifă discutată în rândul dar și a teologilor.
Apocrifele deseori catalogate ca scrieri dubioase și primejdioase. Evanghelia după Toma
este o carte care a trezit curiozitatea multora încă de la descoperirea ei, în 1945.1 Această
scriere nu relatează viața lui Isus, dar conține o serie de peste o sută de ,,cuvântări” sau
,,ziceri” secrete după cum anunță încă de la început ,,Acestea sunt cuvintele cele ascunse
pe care le-a grăit Iisus cel Viu şi pe care le-a scris Didim Iuda Toma”. 2
În acest studiu îmi propun să explic relația dintre Canonul Biblic și Evanghelia
după Toma, răspunzând la întrebarea: De ce Evanghelia după Toma nu a fost inclusă în
Canonul Biblic?
2. Importanța studiului
Nevoia studiului acestei probleme este incontestabilă datorită întrebărilor frecvente
care pun la îndoială formarea Canonului Bilbic. Scriptura are un rol proeminent în
1
Gustavo-Adolfo Loria-Rivel, trans., and Ioan-Florin Florescu, ed., Evanghelia după Toma (București:
Polirom, 2003), 3.
2
Ibid., 18.
6
închinare și viața creștină, dar cu toate acestea până în secolul al XIX-lea bisericile creștine
nu a fost într-un consens clar cu privire la cărțile care ar trebui să aparțină canonului
biblic.3
Pe tema Evangheliei după Toma, au fost scrise introduceri (Gustavo Adolfo),
comentarii (Stevan L. Davies, The Gospel of Thomas: Annotated and Explained) și
analize lingvistice dar în limba română există un vid de informații. Deși există câteva
lucrări care dezbat scrierile apocrife, în limba română nu există un studiu clar care să
dezbată Evanghelia după Toma și relația acesteia cu Evangheliile regăsite în Canonul
Biblic.
3. Metodologie
Pentru a da un raspuns la această întrebare va o analiză a formării canonului biblic,
se va lua în considerare o introducere în scrierile apocrife dar mai ales în Evanghelia după
Toma, discuta despre caracterul gnostic și dependența dintre aceasta și evangheliile
sinoptice. De asemenea stabili contextul în care a fost scrisă, și se vor lua în considerare și
celelalte evanghelii apocrife și relația lor cu evangheliile inclus în Canonul Biblic,
respectiv cu Evanghelia după Toma.
4. Limitări și delimitări
Subiectul pe care îl studiem este discutabil, existând multe date care trebuie luate
în considerare cu privire la neapartenența la Canonul Biblic al Evangheliei după Toma.
Lucrarea de față se va ocupa de cercetarea și introducerea în lumea Evangheliei după Toma
și a modului în care s-a format Canonul Noului Testament. De asemenea vom lua în
3
Floyd V. Filson, Which Books Belong in the Bible? (Philadelphia: The Westminster Press, 1956), 9.
7
considerare temele comune cu Evangheliile Canonic și le vom compara ajutați de viziunea
Bisericii Adventiste. Majoritatea textului biblic din limba română va fi citat din ediția
CNS- Versiunea Cornilescu din 1921. De asemenea, se va folosi traducerea lui Vasile
Andru a Evangheliei după Toma, pentru citarea paragrafelor, iar traducerile din engleză
vor fi realizate de autorul acestei lucrări.

CAPITOLUL I
CANONUL ȘI APOCRIFELE? LĂMURIRI ȘI DIFERENȚE
1.1. Terminologie
Pentru a înțelege mai bine studile de față, ne vom ocupa mai întâi de stabilirea
originii și a sensului termenilor ,,canonic” și ,,apocrif”|. Cuvântul românesc canon este o
transliterarea al termenului grecesc kanon.4 Acest cuvânt grecesc este format din alt termen
împrumutat din ebraică: qaneh , care la bază, înseamnă trestie.5 De asemenea, cuvântul
acesta era folosit de tâmplari la descrierea uneltei cu care făceau măsurătorile.6 Origen a
preluat acest cuvânt și l-a folosit pentru ce s-ar numi ,,regulă a credinței”, standardul cu
care ar trebui să măsurăm și să evaluăm. 7 Dar, cuvântul a început să fie folosit atunci când
se face referire la colecția de texte care aparțin Scripturii și care sunt autorizate pentru a
defini și determina crezul și practicile creștine. 8 În opoziția canonului sunt regăsite
apocrifele. Cuvântul apocrif a derivat din cuvântul grecesc apokryphos, care înseamnă
ascuns. Astăzi, este un termen tehnic care arată către acele scrieri care nu sunt prezente în
Canonul Biblic, chiar dacă nu acesta a fost sensul cuvântului original.
Este de luat în seamă faptul că acest cuvânt era folosit de creștinii timpurii pentru a
clasifica scrierile apocaliptice. Astfel, termenul apokryphos lua locul cuvântullui esoterika,
și se referire la scrierile destinate unui grup limitat de oameni, capabili de înțelegerea
4
Harry Y. Gamble, The New Testament Canon: Its Making and Meaning (Philadephia: Fortress Press, 1985),
15.
5
David Noel Freedman, The Anchor Bible Dictionary, 6 vols. (New York: Doubleday, 1992), 1: 837.
6
Edgar Hennecke, New Testament Apocrypha, ed. Wilhelm Schneemelcher, trans. R. McL. Wilson
(Philadephia: Westminster Press, 1963), 21.
7
F. F. Bruce, The Canon of Scripture (Illinois: Inter Varsity Press, 1988), 95.
8
Freedman, The Anchor Bible Dictionary, 1: 837.
9
acestora.9 În acest sens, Grigore de Nyssa și Epiphanius, vorbesc despre Apocalipsa lui
Ioan ca fiind apocrifă.10
1.2. Formarea canonului noului testament
1.2.1. Scurtă analiză a canonului biblic
Distincția dintre hotărârea lui Dumnezeu și ceea ce a descoperit omul este esențială
pentru a evalua corect canonicitatea anumitor scrieri. De asemenea acceastă distincție ar
trebui să fie trasată cu mare grijă. Vom analiza această chestiune cu ajutorul tabelului de
mai jos: 11
Viziunea incorectă Viziunea corectă

Biserica determină Canonul Biserica este descoperitoarea
Biserica este ,,mama’ Canonului Canonului
Biserica este ,,guvernatorul” Canonul Biserica este ,,copilul” Canonului
Biserica este deasupra Canonului Biserica este martorul Canonului
Biserica este slujitorul Canonului
9
Ibid.
10
R.H Charles, ed., The Apocrypha and Pseudepigrapha of the Old Testament, 2 vols. (Oxford: Clarendon
Press, 1978-1979), 1:9.
11
Norman L. Geisler and William E. Nix, A General Introduction to the Bible, Revised and Expanded
(Chicago: Moody press, 1968).
10
Teologii discută și in prezent scopul canonului biblic.12 Recunoașterea statusului
canonic al câtorva dintre cărțile Noului Testament a fost rezultatul unui proces lung, în
cursul căruia unele scrieri au fost declarate autoritare și separate de celelalte scrieri din
literaturia creștină timpurie.
Deși este o perioadă de dezvoltare importantă pentru biserica timpurie, istoria nu
spune prea multe despre aceast proces. Nimic nu este mai curios decât faptul că în analele
bisericii creștine nu există rapoarte detaliate ale unui proces atât de important. 13
Un citat care vorbește despre principii de canonizare se găsește în cartea lui Josh
Mc.Dowell ,,Mărturii care cer un verdict” . El sintetizează principiile14 lui Norman L.
Geisler și William E. Nix astfel:
Nu știm cu precizie ce criterii a folosit biserica primară pentru a alege cărțile

canonice. Au existate se pare cinci principii călăuzitoare folosite pentru a stabili
dacă o carte este sau nu canonică. 1.Este autoritativă – este de la Dumnezeu? Se
găsește în carte expresia: ,,așa vorbește Domnul”? 2. Este profetică – este scrisă de
un om inspirat de Dumnezeu? 3.Este autentică – Părinții credinței mergeau pe
principiul ,,dacă ai îndoieli, arunc-o!”. aceasta a sporit validitatea. 4 Este dinamică
– are puterea transformatoare de viață a Lui Dumnezeu? 5. A fost ea primită,
colecționată, citită și folosită? A fost acceptată de oamenii Lui Dumnezeu?
1.2.2. Canonul noului testament
12
Ținând cont de lucrările scrise în ultimul timp: Craig Bartholomew, ed., et al., Canon and Biblical
Interpretation, in Scripture and Hermeneutics Series, Vol. 7 (USA: Zondervan, 2006); Bart D. Ehrman,
Misquoting Jesus: The Story Behind Who Changed the Bible and Why (USA: HarperCollins, 2005); Lee
Martin McDonald, ed. and James A. Sanders, ed., The Canon Debate (Peabody, MA: Hendrickson, 2002);
Timothy P. Jones, Misquoting Truth: A Guide to the Fallacies of Bart Ehrman’s ”Misquoting Jesus” (UK:
IVP Books, 2007).
13
Bruce M. Metzger, The Canon of the New Testament: Its Origin, Development, and Significance (New
York: Oxford University Press, 1997), 251.
14
Geisler and Nix, A General Introduction to the Bible, Revised and Expanded, 141.
11
Astăzi, Romano-Catolicii, Ortodoxii și protestanții, acceptă același canon al Noului
Testament, format din 27 de cărți. Teoria conform căreia acest cărți au fost acceptate chiar
din primele zile ale creștinismului și că îndoiala a apărut ulterior, este de neconceput. 15
Se pare că putem vorbi de un efect combinat când vorbim despre canonul Noului
Testament. Interacțiunea diferitelor idei, circumstanțe și forțe istorice au creat conceptul
de canon al Noului Testament, iar criteriile amintite mai sus par să fie slabe,
nesatisfăcătoare și hazardate. Criteriile care au dus la acceptarea diferitelor cărți în canon și
la respingerea altora nu sunt cu totul cunoscute nouă astăzi.16
1.2.3. Criterii ale canonicității noului testament
În formarea canonului Noului Testament trebuiesc luați în calcul mai mulți factori.
Biserica, de asemenea s-a angajat într-o evaluare teologică și literară și pentru a declara
canonicitatea anumitor scrieri a recurs la unele criterii.
Criteriile care au fost cele mai folosite de biserică sunt: apostolicitatea, ortodoxia și
acceptarea și uzanța în biserică.17
Apostolicitatea
Conceptul de scriere apostolică nu se rezumă numai la calitatea de autor, ci se poate
referi la un context mult mai larg. De exemplu, proveniența scrierii din vremea apostolilor
sau un conținut în concordanță cu ceea ce biserica credea despre învățătura apostolică, pot
fi părți ale acestui concept.18
15
Raymond Edward Brown, Joseph A. Fitzmyer and Roland E. Murphy, The New Jerome Biblical
Commentary (Englewood Cliffs, N.J.: Prentice-Hall, 1990), 2: 525.
16
Bruce M. Metzger, An Introduction to the Apocrypha (New York: Oxford University Press, 1957), 9.
17
Karl-Heinz Ohlig, Die theologische Bergründung des neutestamentlichen Kanons in der alten Kirche,
(Dusseldorf: Patmos-Verlag, 1972), 57-156.
18
Benjamin Breckinridge Warfield, The formation of the Canon of The New Testament (USA: American
Sunday School Union, 1892), 74.
12
Termenul ,,apostolic” în atestarea canonicității, nu înseamnă exclusiv faptul că
autorul este un apostul sau că scrierea respectivă a fost pregătită sunt îndrumarea directa a
apostolilor.19
Chiar dacă biserica creștină timpurie nu avea pretenția ca fiecare scriere
recunoscută și autoritară să fie scrisă de apostol, aceasta trebuia să fie datată cât mai
aproape de perioada acestora și să fie relevantă pentru toți creștinii. Astfel, putem
concluziona că preferințele bisericii erau pentru scrieri accesibile și pertinente în opoziție
cu scrierile considerate ,,ezoterice”.20
Ortodoxia
Premiza de bază în stabilirea canonicității este conformarea la ceea ce este
numită ,,regula credinței” (regula fidei) care este potrivirea conținutului scrierii analizate
cu tradiția creștină deja acceptată de biserică.21 Conceptul acesta a fost folosit de Irineu de
Lyons împotriva gnosticilor care promovau o revelație specială pentru o minoritate aleasă.
Astfel, regula fidei, a fost un criteriu important în formarea Canonului Noului Testament,
promovând un adevăr public accesibil tuturor, nu unul privat și elitist.22
Acceptarea și uzanța scrierii în Biserică
Un alt test al autorității unei scrieri a fost acceptarea îndelungată și folosirea
acesteia de către biserică. Desigur principiul acesta cere ca scrierea să fie acceptată de un
număr mare de biserici pe o perioadă lungă de timp. Au existat scrieri care au fost
acceptate doar de câteva biserici pe o perioadă lungă de timp, acestea nefiind considerate
canonice. Ieronim, într-o scrisoare adresată lui Dardanes în 414 scria astfel ,,Nu contează
19
Josh McDowell, Mărturii care cer un verdict (San Bernardino: Here’s life publishers, 1992), 41.
20
Freedman, The Anchor Bible Dictionary, 857.
21
Metzger, The Canon of the New Testament, 251.
22
James Bretzke, Consecrated Phrases: A Latin Theological Dictionary (Berkley: Jesuit School of Theology,
1736).
13
cine este autorul Epistolei către Evrei, pentru că în orice caz este lucrarea unui om al Lui
Dumnezeu și este citită constant în biserici.”23
Factori de influență
Harry Y. Gamble în cartea The New Testament Canon vorbește despre niște
factori care au influențat formarea canonului Noului Testament și îi împarte în două
categorii: factori intrinseci și factori extrinseci.24
Factorii intrinseci sunt legați de folosirea scrierilor iudaice ca și ,,martori” profetici
ai vieții lui Isus Hristos și nevoia de a trece de la tradiția orală, care cu timpul se pierdea, la
o tradiție și raportare palpabilă a vieții și învățăturilor lui Isus. De asemenea folosirea
scrierilor iudaice în paralel cu noile scrieri creștine, chiar dacă erau de origini diferite și
aveau un conținut diferit, împărțeau aceeași valoare autoritară.25
Factorii extrinseci sau externi fac referire la influențele teologice cu care biserica
era asaltată în secolul al II-lea precum: Marcionism, Gnosticism și Montanism26
23
Metzger, The Canon of the New Testament, 253.
24
Gamble, The New Testament Canon: Its Making and Meaning, 57.
25
Ibid., 58.
26
Ibid., 59.
CAPITOLUL II
INTRODUCERE ÎN EVANGHELIA DUPĂ TOMA
Evanghelia după Toma este catalogată ca scriere apocrifă. Originea termenului
apokryphos pare legată de gnosticismul păgân. Sensul cuvântului este acela de ,,fals, de
proveniență suspectă”. 27
Încă un sens al cuvântului apocrif se referă la necanonicitatea, la caracterul
nenormativ al unor texte.
Evanghelia după Toma constituie o operă eterogenă, o colecţie de „ziceri” atribuite
lui Isus în diverse tradiţii orale. Acest caracter eterogen este mai pronunţat decât în
evangheliile canonice, în care intenţia biografică impune anumite limite la includerea de
noi materiale, care trebuie să se potrivească cu restul textului. Lipsa unui „fir al acţiunii” în
Evanghelia după Toma a uşurat producerea de interpolări. Aşa s-a ajuns ca acest text să
conţină, pe lângă logia identificabile în tradiţia canonică, fragmente de orientare iudeo-
creştină, altele de orientare eleno-creştină, elemente gnostice, precum şi numeroase
afinităţi cu literatura apocrifă, specialistul putând deosebi aceste straturi „cu ochiul liber”.
În acest fel, Evanghelia după Toma nu ar fi produsul trudei unui autor inspirat (cu atât mai
puţin a Apostolului Toma), ci adunarea în timp a unor tradiţii orale diferite şi uneori
contradictorii.28
Evanghelia după Toma a fost regăsită în trei fragmente grecești și manuscris Copt.
Fragmentele grecești sunt din Papyrus Oxyrhynchus 654 care corespund cu prologul și
zicerile 1-7 din Evanghelia după Toma; Papyrus Oxyrhynchus 1 care corespunde cu
evanghelia după Toma 26-30, 77, 31-33 și Papyrus Oxyrhynchus 655 care corespunde cu
27
Cristian Badiliță, Evanghelii apocrife, 3rd ed. (București: Polirom, 2002), 14.
28
Gustavo-Adolfo Loria-Rivel, trans. and Ioan-Florin Florescu, ed., Evanghelia după Toma (București:
Polirom, 2003), 10.
15
cu Evanghelia după Toma 24 și 36-39.29
Papyrus Oxyrhynuchus este datat după anul 200 30, iar celelalte doua fragmente sunt
estimate ca fiind scrise la jumătatea secolului al III-lea. Textul copt a fost scris puțin mai
târziu prin anul 350.
Referitor la apostolicitatea Evangheliei după Toma, putem folosi prologul cărții
care spune astfel: „Acestea sunt cuvintele cele ascunse pe care le-a grăit Iisus cel Viu şi pe
care le-a scris Didimos Iudas Toma”. ,,Trebuie să precizăm că
ambele nume, „Didimos” şi „Toma”, înseamnă „geamăn” în greacă, respectiv aramaică.
De aceea, în Ioan 11,16 se precizează („Toma, care se numeşte Didimos”). Este grăitor
faptul că şi alte cărţi atribuite lui Toma, precum Faptele lui Toma şi Cartea lui Toma
”Atletul”, îşi au originea în mediul siriac.
În sfârşit, trebuie să spunem că atribuirea unor cărţi apostolului Toma era un fapt
obişnuit în Siria, unde acest sfânt se bucura de o mare popularitate.”31
În concluzie, luând în considerare cele spuse mai sus și atestarea evangheliei putem
afirma ca în cazul Evangheliei după Toma nu putem vorbi de îndeplinirea criteriului
apostolicității.
1.1. Ortodoxia
Premiza de bază în stabilirea canonicității este conformarea la ceea ce este
numită ,,regula credinței” (regula fidei) care este potrivirea conținutului scrierii analizate
29
Hugh Evelyn-White, The Sayings of Jesus From Oxyrhynchus (Cambridge: Cambridge University Press,
1920), 15.
30
Ben Witherington, The Jesus Quest: The Third Search for the Jew of Nazareth (Westmont: Intervarsity
Press 1995), 49.
31
Loria-Rivel, trans., and Florescu, ed., Evanghelia după Toma, 6.
16
cu tradiția creștină deja acceptată de biserică.32 În cazul Evangheliei după Toma voi
demonstra în continuare că nu există vreo potrivire a mesajului cu tradiția creștină
acceptată.
1.2. Acceptarea și uzanța Evangheliei după Toma în biserică
Mesajul Evangheliei după Toma afirmă încă de la început că este unul
exclusivist: ,,oricine va găsi înțelesul acestor cuvinte nu va gusta moartea”. Mai departe, în
logionul 62, Isus este părtinitor și afirmă: ,, Eu spun tainele mele acelora care sunt vrednici
de tainele mele...”. De asemenea caracterul gnostic despre care vom discuta apelează la
tradiții ezoterice neaccesibile tuturor, în concluzie putem afirma ca Evanghelia după Toma
a fost un text neacceptat în toate contextele creștine și uzat numai în cercurile gnostice.
Spre deosebire de Evanghelia după Toma, mesajul Bibliei este următorul: ,,Cine va
crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.”33
1.3. Integritatea textuală
Ron Cameron comentează despre integritatea textuală a lui Toma: spunând că
există diferențe substanțiale între textul grecesc și cel copt. Acest lucru este cel mai bine
explicat prin faptul că existau variate ediții alea Evangheliei după Toma în limba greacă.34
Existența a trei fragmente în limba greacă evidențiază faptul că această scriere era frecvent
copiată în secolul al III-lea. De asemenea prezența în mai multe fragmente nu permite
determinarea faptului că acestea au fost copiate unele după altele sau existența vreuni
32
33
Marcu 16:16.
34
David Noel Freedman, The Anchor Bible Dictionary, 6 vols. (New York: Doubleday, 1992), 1: 636.
17
arhetip. Oricum, acest fapt este dovada că Evanghelia după Toma a fost redactată în mai
multe versiuni transmisibile.
Prezența unor erori în textul copt, arată deasemenea că prezenta versiune

descoperită la Nag Hamadi nu este prima transcriere din greacă în coptă. Evanghelia după
Toma trebuie privită precum celelalte evanghelii apocrife din primele trei secole, ca fiind
neautoritativă.
1.4. Atestarea evangheliei
Datarea fragmentelor grecești pot confirma că Evanghelia lui Toma are cel puțin
aceeași vârstă. Există însă o minoritate vizibilă (Jesus Seminar) care susține ca Evanghelia
după Toma poate fi datată între anii 50-60. În continuare vom încerca să stabilim care sunt
evidențele în favoarea unei anumite datări.
1. Singura evidență pentru datarea acestui document este vechimea fragmentului
Papyrus Oxyrhynuchus 1- anul 200 .35
2. Atestarea evangheliei prin prisma altor scrieri contemporane cu aceasta poate fi
problematică. Hippolytus al Romei, citează în Refutatio , scris între 222-235, o variantă a
logionului 4 afirmând că ar fi extras dintr-un text numit Evanghelia lui Toma. Aceste
atestări trebuie private cu grijă din moment ce pot fi confundate cu Evanghelia copilăriei a
lui Toma. Paralele la textul Evangheliei după Toma spune Clement din Alexandria pot fi
găsite și în Evanghelia Egiptenilor, o altă scriere apocrifă. La rândul său, Origen aminteşte
cartea în prima sa omilie despre Luca, plasând-o între scrierile „heterodoxe”. Către anul
323, Eusebiu de Cezareea menţionează Evanghelia după Toma ca una din lucrările citate
de către eretici, sub numele unui apostol, iar de aici înainte Părinţii Bisericii o vor
considera un text eretic folosit sau chiar compus de adepţii maniheismului.
35
Witherington, The Jesus Quest: The Third Search for the Jew of Nazareth, 49.
18
3. Evanghelia după Toma exprimă o clară depedență de Evangheliile Sinoptice.
Acest lucru demonstrează o datare mai târzie a scrierii apocrife.
H.J.W Drijvers un specialist în lucrarile din spațiul sirian, unde Evanghelia după Toma a
fost cel mai probabil redactată, argumentează că există o dependență clară între
Diatessaron (anul 180) și lucrarea lui Toma. 36
Concluzionând, putem admite că Evanghelia după Toma, a fost scrisă după
jumătatea secolului al II-lea, la mult timp după versiunile finale ale Evangheliilor
Canonice.
1.5. Dependența de Evangheliile sinoptice
Steven Davies în lucrarea sa Statistical Correlation Analysis of Thomas and the
Synoptics, argumentează că Evanghelia după Toma este independentă fațâ de Evangheliile
canonice bazându-se pe diferențele din ordinea discursurilor. Aceeași idee este susținută și
de Glenn Miller în studiul său asupra Evangheliei după Toma.
În carte sa, Stephen J. Patterson afirmă că dacă Toma ar fi avut ca arhetip o
evanghelie canonică scrierea acestuia ar fi moștenit tot bagajul istoric-tradițional posedat
de textul sinoptic, însă Evanghelia după Toma descoperă un nou contex istorico-cultural.
De exemplu Jean-Marie Sevrin, spune că Evanghelia după Toma 63, 64 și 65 sunt
cristalizate în jurul polemicii scriitorului împotriva materialismului și a bunăstării.37 Chiar
și cu aceste exemple ordinea sinoptică este respectată în câteva locuri. De exemplu
Cuvântarea 65 redă o versiune a Pildei vierilor , care este urmată de Cuvântarea 66, o
replica a învățături despre piatra din capul unghiului. Aceste două cuvântări, însă nu sunt
36
G.J.Reinink, ed., After Bardaisan: Studies on Continuity and Change in Syriac Christianity (Louvain:
Peeters/Department of Oriental Studies, 1999), 157.
37
Bruce Chilton and Craig A. Evans, eds., Studying the Historical Jesus: Evaluations of the State of Current
Research (Leiden: Brill, 1998), 499.
19
legate ca în Marcu 12 de versetul 9, nimeni putând ghici ca cele două ar fi conectate . Este
foarte probabil ca Toma să fi știut ordinea Sinopticilor, însă să o nesocotească în mod
deliberat. 38
Folosirea ordinii sinopticilor este izbitoare în unele pasaje, deși am observat că
Toma rearanjează ordinea sinoptică în jurul unor teme și a unor cuvinte cheie. De exemplu
ordinea din Luca 10:8-9, este citată în Cuvântarea 14, însă Toma adună aceste cuvinte ale
lui Isus în jurul laitmotivului mâncării (a mânca ceea ce ți se pune în față, post). Referința
la vindecare din versetul 9 este fără semnificație în contextual lui Toma-nu are nicio
funcție., însă fiind dat laitmotivul acesta, Toma alege să folosească acest concept
neacceptat de el. 39
Această împrăștiere a cuvintelor lui Isus din atâtea surse al Evangheliilor Canonice
arată clar că redactorul evangheliei apocrife a folosit materialul acestora în forma lor
finală.
Literatura creștina a secolului al II-lea citează în cel mai frecvent mod din Matei,
după aceea din Luca și ultimul loc fiind ocupat de Evanghelia lui Marcu. Înainte de Irineu,
Ioan este pus sub semnul întrebări și în unele scrieri avem cel mult ecouri ale Evangheliei
lui Ioan decat citări și aluzii foarte clare. Tendința de a reordona și a parafraza din
Evangheliile Canonic este foarte comună secolului al II-lea, Toma nefăcând excepție de la
acest lucru.
În concluzia celor enunțate mai sus putem spune că Toma, ca scriitor al secolului al
II-lea, rearanjează materialul în jurul temelor și a laitmotivelor prezentate de el, în ciuda
unor pasaje în care ordinea sinopticilor este prezentă, lucrul acesta fiind posibil tocmai
38
Michael J. Wilkins and James P. Moreland, eds., Jesus Under Fire: Modern Scholarship Reinvents the
Historical Jesus (Michigan: Zondervan, 1995), 24.
39
John P. Meier, A Marginal Jew: Rethinking the Historical Jesus, Vol. 1, The Roots of the Problem and the
Person (New York: Doubleday, 1991), 137.
20
datorită faptului că ordinea sinoptică, câteodată, se aranjează în jurul acelorași teme.
Încă un detaliu care trebuie dezbătut este acela al faptului că forma mai simplă este
cea timpurie, iar forma mai târzie este cea mai elaborată. Asumând ipoteza că Evanghelia
lui Marcu este prima evanghelia scrisă din punct de vedere cronologic, putem analiza
Evanghelia lui Matei în contrast cu Evanghelia lui Marcu. Matei, în mod frecvent scurtează
și evidențiază numai ideile principale din povestirile despre minuni din Evanghelia lui
Marcu. De exemplu, pasajul despre divorț din Marcu 10.11-12 conține o proces format din
două părți relevant pentru caracterul greco-roman al lui Marcu, de cealaltă parte în Matei
19,9 este prezentată un proces simplu relevant pentru caracterul iudeo-creștin a lui
Matei. ,,De fapt, este destul de posibil ca o tradiție să nu se dezvolte de-a lungul unei linii
clare, de la scurtă la mai lungă, de la mai puțin elaborate, la foarte elaborate, ea putând
varia în funcție de context.40
1.6. Caracterul gnostic
Scriitorii gnostici ai secolului al II-lea, aveau obiceiul de a aranja materialul propriu
în jurul unor teme sau cuvinte cheie. În cartea „Gnosticism and Early Christianity”41 este
prezentată această caracteristică de a combina anumite pasaje regăsite separat în
Evangheliile Sinpotice și de a le schimba ordinea. ,,Aceste combinații și alterații erau des
întalnite în rândul scriitorilor creștini ai secolului al II-lea, dar erau în special scrieri cu
character gnostic.”42
Se explică diferențele dintre cuvintele folosite și ordine. De asemenea absența
materialului narativ din Evanghelia după Toma și prezența acestuia în evangheliile
40
Meier, A Marginal Jew: Rethinking the Historical Jesus, 132.
41
Ibid., 185.
42
Ibid., 161.
21
sinoptice este încă un argument puternic deoarece Gnosticismul punea accent numai pe un
mesaj salvator, conținut in cuvintele revelate.
Concluzia acestei hermeneutici este că redactorul Evangheliei după Toma renunță
în mod intenționat la orice element care face cuvintele lui Isus prea clare,prea evidente. De
asemenea atunci când niște cuvinte ale lui Isus din evangheliile sinoptice evindențiază o
aplicație morală sau eclesiastică, în Evanghelia după Toma acestea sunt învăluite în mister
și neclaritate. De fapt, redactorul Evangheliei după Toma, desface tot ceea ce sinopticii s-
au străduit să înfăptuiască: să explice înțelesul cuvinteloui lui Isus și să le aplice la
probleme și situații concrete din biserică. În mod special Toma atacă aceste aplicații,
încercând să creeze versiuni mai scurte ale parabolelor sau discursurilor lui Isus. Această
abordare gnostică îl face pe redactor să favorizeze o formă laconică și foarte succintă a
tradiției sinoptice. Această formă, poate, din când în când să dea impresia unei forme
primitive ale evangheliilor canonice.
Toma, de asemenea, tinde să scurteze din motive teologice. Sistemult gnostic, ca
întreg, nu accepta acțiunile lui Isus(minuni) sau cuvintele Sale despre revelație și salvare.
Salvarea pentru gnostici venea prin cunoștiințe. Viziunea gnostică a lui Toma nu cuprinde
deloc ideea de salvare regăsită la sinoptici, de exemplu Ioan 3:16.. Refuzarea lui Toma de a
lua în considerare faptele lui Isus denotă o viziune anistorică, atemporală și de aceea în
mod regulat el dă la o parte din cele patru Evanghelii orice contrazice viziunea proprie.
Auto-cunoaștere și un detașament ascetic față de lumea materială- mesaj total opus
Evangheliilor Canonice43
În concluzie, analizând caracterul gnostic al Evangheliei după Toma, putem afirma
ca lucrarea aparține scrierilor gnostice, chiar și datarea apocrifei întărește argumentul
pentru apartenența la gnosticism.
43
Meier, A Marginal Jew-Rethinking the Historical Jesus, 153.
22
1.7. Diferențele dintre mesajul Evangheliei după Toma și

Evangheliile Canonice
Pentru a stabili într-un mod mai clar diferențele de mesaj, vom studia tabelul
următor.
Tema Evanghelia după Toma Evangheliile Canonice
Isus Un învățător înțelept: divin Divin și uman( Mt. 14:33l

dar nu neapărat uman Mc. 2:5-10; Luca 22:67-71;
Ioan 1:1;14
Mesia Isus nu este Mesia Isus este Mesia profeților din
profetizat de poporul iudeu. VT.
52
Salvarea Prin învățarea învățăturilor Prin credința în Isus Hristos
secrete (39) și cunoașterea Mc 5:34; Luca 7:51; Ioan
sinelui.(70) 6:47
Împărăția lui Dumnezeu Este înăuntrul fiecăruia și aspect intern(Luca 17:21)
dar o revenire clară, iminentă
si literal Luca 9:27; 10:9
Natura lui Dumnezeu Mai mulți Dumnezeu (30); Un singur Dumnezeu-Marcu
o formă de panteism (77) 12:29
Omul Capabil de a se salva prin Incapabil de a se salva-
cunoașterea învățăturilor salvarea vine prin Isus
secrete și a cunoașterii de Hristos (Ioan 6:47)
sine (3, 70)
Trupul Fizic Trupul este rău, dar Trupul nu este in sine rău și
spiritual este bun (114) va fi reînviat (Luca 24:39;
Ioan 2:19-21)
Contextul Istoric Gnostic/Sirian al sec II Sec I
Biserica/Comunitate Nu există o mențiune clară Mențiuni ale comunității și
contextului (Mt. 12:39-40;
2:19-21)
Moarte și înviere Nu este mesajul central Mesajul central (Mt. 12:39-
40; Ioan 2:19-21)
Viziunea asupra femeii Puternic anti-feminin (114) Pro-feminin
Referințe la VT Nicio referință-Isus Multe referințe (Mt. 4:4; Mc
23
împlinește Scriptura(52) 14:27; Luca 4:8)

Toma Primește un loc special Nu există referința a vreunui
printre apostolic prin loc special a apostolului
cunoașterea secretelor. Toma.
Temele abordate mai sus, demonstrează în mod remarcabil faptul că Isus din
Evanghelia după Toma este diferit de cel al primului secol din Palestina. Este prezentat
mai mult ca un înțelept caracteristitc stilului gnostic.
CAPITOLUL III
MESAJUL EVANGHELIEI DUPĂ TOMA ȘI MESAJUL

EVANGHELIILOR CANONICE
3.1. Isus
24
În Evanghelia lui Toma, Logionul 52 este elementul central al grupului de trei
zicale care începe cu o întrebare a discipolilor, dar aici ucenicii se adresează mai degrabă
lui Isus (deși El însuși nu este menționat). Declarația ucenicilor este o adresă de onoare:
Isus se adresează ca Înțelepciunea personificată a lui Dumnezeu, care se exprimă prin gura
profeților Israelului.44
Reacția lui Isus este surprinzător de bruscă. În a doua propoziție din logion el
respinge cu asprime adresa de onoare percepută de contrast Celui Viu cu profeții cei morți
ai Vechiului Testament.45 Problema teologică implicată aici apare în mod repetat în
literatura creștină timpurie.46
În Evanghelia lui Toma Domnul Hristos este prezentat ca un Învățător înțelept,
divin, dar nu neapărat uman – aceasta este abordarea tipică gnosticismului cu privire la
natura lui isus. Așadar, Isus nu este Mesia profetizat de VT. În schimb, NT Îl prezintă pe
Isus ca fiind divin și uman (Matei 14:33; Marcu 2:5-10; Luca 22:67-71; Ioan 1:1,14), iar
Isus este Mesia profetizat în VT. Totodată, Isus din Toma pare să contrazică multe dintre
învățăturile oferite în scrierile canonice – învățătura cu privire la Împărăția cerurilor, cu
privire la dumnezeire, cu privire la om și la atitudinea față de femeie etc.
Tot aici, Isus apare destul de diferită față de celelalte relatări din Evangheliile
canonice. Evanghelia lui Marcu, de exemplu, descrie pe Isus ca o ființă cu totul unică.
Aceasta este vestea bună a lui Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu. Evanghelia lui Ioan
spune că Isus nu este doar o ființă umană, ci este o prezență divină care S-a întrupat, luând
o formă umană pentru a salva omenirea. Așadar, mântuirea este darul Său pentru cei ce
cred în El – dar din partea Dumnezeului-Om.
44
Conform cu interpretarea din Evrei 1:1–2, adverbul „prin tine” ar putea fi tradus „despre tine”, în sens de
„Tu (singur) ai fost obiectul predicției lor.”
45
Contrastul dintre Cel Viu (sing.) și moartea (pl.), conform cu Evanghelia lui Filip 3a.
46
Uwe-Karsten Plisch, The Gospel of Thomas: Original Text With Commentary, trans. Gesine Schenke
Robinson (Stuttgart: Deutsche Bibelgesellschaft, 2008).
25
De asemenea, ucenicii spun lui Isus: „Spune-ne, ce vrei să facem? Cum să ne
rugăm? Ce să mâncăm?” Acum, dacă privim în Matei și Luca, Isus răspunde la aceste
întrebări. El spune: „Când vă rugați, să ziceți: Tatăl nostru care ești în ceruri…”47 În
Evanghelia lui Toma Isus nu oferă un răspuns.
Se pare că în Toma 18 există o conexiune cu Apocalipsa 1:11, însă această
conexiune face referire numai la natura divină a lui Isus și nicidecum la cea umană. O altă
conexiune ar putea fi că ceea ce s-a început la creațiune va continua până la sfîrșit (până
când omul va fi luat la cer) și că nașterea și moartea omului sunt doar iluzii, însă acest
punct de vedere nu este susținut de Scriptură. Vom oferi mai multe clarificări cu privire la
Isus în subîmpărțirea următoare.
3.2. Un singur Dumnezeu?
Textul grecesc al Logionului 30 arată clar că ori de câte ori sunt implicate numere
are de-a face cu oameni, nu cu zei. Asta ar însemna: „În cazul în care există trei oameni, ei
sunt fără de Dumnezeu; în cazul în care o persoană este singură, el sau ea poate fi asigurată
de prezența lui Isus.” Așadar, conform acestei traduceri nu mai este vorba de trei zei, dintre
care Isus este cel mai mare. Sensul concret al tuturor detaliilor depinde, în esență, pe două
întrebări: în primul rând, dacă „necredincios” este folosit într-un mod degradant sau ca o
declarație neutră, în sensul de „fără Dumnezeu”; în al doilea rând, dacă imaginea opusă a
acestui paralelism antitetic este destul de persistentă pentru a declara că Eu-l lui Isus din
prima propoziție a logionului ca fiind exact opusul cuvântului „necredincios” din a doua
teză, pronunțând astfel divinitatea lui Isus.48
47
Luca, capitolul 11 și Matei, capitolul 6.
48
Conform cu Uwe-Karsten Plisch, The Gospel of Thomas: Original Text With Commentary, trans. Gesine
Schenke Robinson (Stuttgart: Deutsche Bibelgesellschaft, 2008).
26
Accentul pus pe o singură persoană ca unul fiind capabil de cunoaștere divină
aparține maximelor teologice tangibile reale ale Evangheliei lui Toma (comparați logion
16; 49; 75). Cu această noțiune, în Evanghelia lui Toma, logion 30, este un punct de vedere
teologic în opoziție clară cu Matei 18:20 – dacă susținem că referirea la zei nu este decât o
referire a oameni. Mai mult decât atât, prima teză din Evanghelia lui Toma 30 nu are nici o
expresie paralelă în Matei 18:20.
Pe de altă parte, Logion 77 combină declarațiile familiare „Eu sunt” din Evanghelia
lui Ioan cu afirmații panteiste. Cu toate acestea, legătura dintre cele două părți nu este cu
totul inadecvată, deoarece Evanghelia lui Toma 77 se ocupă în mod indirect cu
omniprezența lui Isus.
Evanghelia lui Toma 77 este, în conținut și formă, nu numai aproape de
menționările Sale din Evanghelia lui Ioan, ci în unele aspecte asemănătoare când vine
vorba de prologul Evangheliei lui Ioan (Ioan 1:1-18), cât și la gândirea teologică a lui
Pavel și școalii Pauline. Acest lucru face deja propoziția unică în Evanghelia lui Toma,
care cuprinde în principal pe Isus din „tipurile” scrierilor sinoptice.49 Următoarele paralele
din Noul Testament corespund diferitelor teze din Evanghelia lui Toma, logion 77: „Eu
sunt lumina care este mai presus de toate”, conform cu Ioan 8:12 și relatările din Ioan 9:5,
11:9, și 12:35-36,46. În Evanghelia lui Ioan, existența lui Isus ca „lumină” Îl desemnează
ca Cel care este lumina lumii, care luminează întunericul (al lumii), în timp ce în
Evanghelia lui Toma, Isus este lumina cerească care strălucește peste tot. Dar această
noțiune este prezentă (chiar și de două ori), în Evanghelia lui Ioan, și anume în Ioan 3:31 și
1:1-4.
Un ecou al celor spune, combinate în Evanghelia lui Toma 77, apare în Evanghelia
Copilăriei lui Toma. Dupa vindecarea unui om tânăr care se rănise cu un topor (comparați
49
O scurtă privire la indice poate arăta deja distribuția inegală a referințelor la Evanghelii sinoptice (Matei,
Marcu, Luca) și către Evanghelia lui Ioan.
27
Ecl 10:9) Isus i-a zis să se ridice, despărțindu-se de lemn, și să-și aducă aminte de El50
(Evanghelia Copilăriei după Toma 10:2).
Toma, sau autorul Evangheliei lui Toma, spune că există mai mulți dumnezei –
dacă luăm în considerare că în logion 77 este o numerotare a zilor și nu a ființelor umane -
indicând prin aceasta o formă de panteism (Toma 30; 77). Spre deosebire de această
relatare, în Evanghelia lui Iuda avem mai mulți dumnezei, unii chiar mai puternici decât
Dumnezeul Cel adevărat. Pe de altă parte, în NT nu avem decât un singur Dumnezeu
(Marcu 12:29).
În Evanghelia lui Toma 30 avem textul următor: „În cazul în care există trei ființe
divine, ele sunt dumnezei. În cazul în care există doi sau unul, Eu Însumi locuiesc cu acea
persoană.” Conform acestei afirmații Hristos este singurul Dumnezeu, ceea ce este contrar
Noului Testament. Dacă privim în relatarea din Toma 77 vom observa că acolo este
evidențiat și mai puternic faptul că Hristos este Totul, Începutul, Singurul. Dacă privim în
ansamblu aceste relatări sunt parțial adevărate, adică este adevărat că Hristos este mai
înainte de toate, însă cu El este și Tatăl și Duhul Sfânt. Tot ce a făcut nu a făcut de unul
singur, ci împreună cu celelalte Persoane ale dumnezeirii. Cu toate acestea, nu putem vorbi
despre mai mulți dumnezei, ci despre un singur Dumnezeu manifestat în trei Persoane
distincte – susținerea acestui punct de vedere se găsește în NT, nu în Evanghelia lui Toma.
David Noel Freedman scrie: „Observaţia despre zei ar putea implica, eventual, o
critică a doctrinei creștine ca triteism. Conform textului coptic, creștinii se pot închina la
trei zei, însă Hristos pare să fie mai mare decât toți.”51
50
Afirmă că pedeapsa nu ar avea sens. Problema poate fi cauzată prin exprimarea la timpul trecut, dar
punctul central al sentinței nu este pe tensiunea expresiei verbale, ci asupra expresiei adverbiale „pentru
mine”.
51
David Noel Freedman, The secret saying of Jesus according to the Gaspel of Thomas (London: Collins,
Fontana Book, 1960), 149.
28
3.3. Omul
Când vine vorba despre Împărăția lui Dumnezeu, la care se face referire în
Evanghelia lui Toma 30, scopul celor spune este exprimată ca fiind în acord verbal cu Luca
17:21.52 Cu toate acestea, are o extensie distinctă: interpretarea expresiei în Luca,
„împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” a fost întotdeauna greu de înțeles pentru
oamenii de știință, în special percepția adverbul grec „în cadrul” (entos). Spre deosebire de
o înțelegere spirituală care circula pe scară largă în vremuri timpurii, exegeții din timpurile
noastre preferă o lectură în sensul de „în zona dumneavoastră de apreciere” ținând cont de
utilizarea acestui cuvânt din antichitate.53
Textul din logion 3 are o paralelă în Galateni 4:7-9. Dar în timp ce Pavel are atât o
recunoaștere a oamenilor de către Dumnezeu și cunoașterea umană a lui Dumnezeu, deși
prioritate are recunoașterea oamenilor de către Dumnezeu, aici cunoașterea de sine este
văzută ca o premisă pentru recunoașterea oamenilor de către Dumnezeu, exprimată într-o
clauză condiționată, „dacă ... atunci”.
Vorbind despre „ființa interioară” observăm că această exprimate nu a fost încă
gnostică; ea apare, de asemenea, adoptată de antropologia elenistică din Noul Testament,
deși în mod exclusiv în scrisorile lui Pavel (comparați cu Rom 7:22; 2 Corinteni 4:16-18;
Efeseni 3:16). Omul dinăuntru este considerat a fi închis întro cușcă – corpul – și așteaptă
să fie eliberat, de aceea mântuirea este eliberarea din „lanțurile cărnii”. Fiinţa interioară ca
„omul perfect” se mai regăsește la sfârșitul Evangheliei Mariei, unde ucenicii sunt rugați să
pună pe om desăvârșit „și să-l aducă înapoi” (Evanghelia Mariei 18:16-17). În Evanghelia
52
Și în Luca 17:21, dar și în Pap. Oxyrh. 654 avem: ἡ βασιλεία τοῦ θεοῦ ἐντὸς ὑμῶν ἐστι(ν).
53
Conform cu punctul de vedere al Părinților bisericești, Tertullian, Adv. Marc. 4.35: intra vos est, id est in
manu, in potestate vestra
29
lui Iuda, Isus cere în mod ironic același lucru discipolilor săi, care nu sunt în măsură să se
conformeze, cu excepția lui Iuda.54
Conform Evangheliei lui Toma, omul este capabil de a se salva prin cunoașterea
învățăturilor secrete și a cunoașterii de sine (Toma 3; 70). Acest punct de vedere este foarte
des întâlnit în literatura gnostică, fără a ține seama de ceea ce se găsește scris în NT. Cu
privire la om, Noul Testament afirmă că omul este incapabil să obțină mântuirea dacă
aceasta nu îi este oferită de Isus Hristos. Cu alte cuvinte, mântuirea vine prin Isus Hristos
(Ioan 6:47).
O altă latură redată în Evanghelia lui Toma sugerează că Isus critică în mod
conștient Scriptura citând punctele de vedere cu privire la Împărăției lui Dumnezeu ca un
timp sau un loc diferit de cum apare în celelalte evanghelii. Aici Isus spune: „Dacă cei care
vă conduc spun: „uite, Împărăția este în cer”, atunci păsările vor ajunge acolo înaintea
voastră. Dacă ei spun că este în ocean, atunci peștele va ajunge acolo tot înaintea voastră.
Însă Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru și înjurul vostru55”.56 Marvin Meyer
citează o expresie similară din Psaltirea Maniheană 160:20-21: „împărăția cerului, uite,
este în interiorul nostru, uite, este în afara noastră. Dacă noi credem în ea, vom trăi în ea
pentru totdeauna.”57
Funk și Hoover scrie: „Acest lucru reamintește ideea gnostică precum că salvarea
unei persoane depinde de cunoștința pe care o posedă - și recunoaștere, în sine – este o
bucată de divin, o scânteie sacră, un fragment al „luminii”. Dacă cineva o posedă acea
54
Conform cu Simon Gathercole, The Gospel of Judas: Rewriting Early Christianity (Oxford: Oxford
University Press, 2007).
55
Acest lucru pare paralelă filozofia budistă sugerând că sunt deja în Nirvana (Împărăția lui Dumnezeu este
în interiorul și în jurul tău).
56
Această caracteristică a gnosticismului – că Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul nostru – se poate
observa în mai toate scrierile gnostice.
57
Marvin W. Meyer and Harold Bloom, The Gospel of Thomas: The hidden Sayings of Jesus (San Francisco,
California: HarperSanFrancisco, 1992), 69.
30
cunoaștere și o recunoaște, aceluia îi este asigurată mântuirea. În cazul în care cineva nu
posedă cea scânteie divină, nu se mai poate face nimic pentru acea persoană.”58
Textul din Toma 70 sună astfel: „Isus a spus: Dacă ați câștigat acest lucru în voi
veți fi salvați. Dacă nu aveți acest lucru în voi, ceea ce nu aveți în voi te [vă] va omorî.” S-
ar putea referi oare aici la lucrarea Duhului în viața omului? Este greu de crezut acest
lucru! Cu toții am fost creați pentru a aduce un cadou - o lumină din propria noastră
unicitate - în această lume. Dacă refuzăm să împărțim acest cadou, vom fi pierduți.
Cred că sensul este destul de simplu. Gnosticii credeau că fiecare dintre noi are
iluminare (sau lumina divină). Pe de o parte, partida gnosticilor nu are nevoie de un
intermediar pentru a continua, în scopul de a intra în comuniune cu Dumnezeu. Ei știau că
lumina era în ei de la naștere. Dacă cineva a „îngropat” acea lumină în el și nu o
împărtășește este mort spirtual. Pe de altă parte, acel „ceva” care se află în om și fără de
care nu poate fi salvat ar putea fi credința. Credința trebuie să vină din interior. Așa că,
dacă vei aduce înapoi ceea ce este în tine (credință), atunci ceea ce trăiești (credința) te va
salva. Și dacă nu scoți ceea ce este în tine, ceea ce nu împărtășești mai departe te va
distruge (lipsa ta de credință).
3.4. Viziunea asupra femeii
Într-o anumită măsură, Evanghelia lui Toma, logion 114, cuprinde toate cele trei
genuri predominante în Evanghelia lui Toma: cuvinte spuse de Isus, întrebările ucenicilor
și întregul dialog. Printre puținele dialoguri în Evanghelia lui Toma, acest dialog este cel
mai clar (și singular). Întrebarea cu privire la poziția femeilor în comunitățile creștine din
cadrul societății globale dominată de bărbați a fost destul de răspândită în creștinismul
58
Robert W. Funk and Roy W. Hoover, The five Gospels (New York: Maxwell Macmillan International,
1993), 513.
31
timpuriu și a lăsat urme și în Noul Testament. Una dintre problemele concrete a fost: cât de
departe ar trebui comunitatea creștină să se adapteze la structurile sociale din jurul acesteia
sau ar trebui să stabilească o nouă structură împotriva ei? Preocuparea lui Isus pentru femei
ca participanți egali în conversații, menționarea prorocițelor ca profesoare, diaconeselor
sau femei care s-au îngrijit de nevoile unenicilor59 au fost stabilite în afară de încercarea
constantă de a reduce la tăcere femeile în public și să le țină în casă și în bucătărie60 -
atitudine adoptată inclusiv de Evanghelia lui Toma.
O altă serie de probleme care s-au ivit în urma studierii Evangheliei lui Toma sunt
argumentele anti-feministe care sunt destul de puternice. În NT nu avem o astfel de
problemă datorită echilibrului care se găsește când vine vorba despre femei. Dacă vrem să
facem o paralelă între argumentele din Evanghelia studiului nostru și textele din Galateni
3:28-29 aceasta ar fi următoarea: 1. Evanghelia lui Toma – Femeile nu sunt demne de
viață; ele trebuie să fie de sex masculin pentru ca să fie considerate un „spirit viu”; dacă nu
sunt de sex masculin nu vor putea intra în Împărăția cerurilor; 2. Galateni 3:28-29 –
Datorită faptului că suntem toți ai lui Hristos nu trebuie să considerăm că femeile sunt mai
prejos decât bărbații fiindcă în Hristos „nu mai este nici rob, nici slobod, nici bărbat, nici
femeie” Într-adevăr, Isus spune Mariei (probabil Maria Magdalena, la fel ca în cele mai
multe revelații Gnostice) că El o va face un bărbat, astfel încât ea poate deveni un „ spirit
viu” ca apostolii de sex masculin.61
În schimb, Toma vorbește despre inegalitate – este și de înțeles datorită principiului
care circula în primele secole, că bărbatul este superior femeii. Femeile au fost întotdeauna
considerate ca fiind cetățeni de clasa a doua și inferioare. Prin urmare, ele ar trebui să aibă
întotdeauna mentalitatea de inferioritate, și chiar servitute. Cu alte cuvinte, declarația nu
59
Conform cu 1 Corinteni 11:5; FA 18:26; Romani 16:1 și FA 16:14-15.
60
1 Corinteni 14:33-35; 1 Timotei 2:11-12; Efeseni 5:22-24.
61
Robert M. Grant, Gnosticism & Early Christianity, rev. ed. (New York: Harper & Row, 1966), 188.
32
înseamnă că trebuie schimbată anatomia femeilor în bărbați, ci că mintea lor să se schimbe,
sau mentalitatea lor, astfel încât ele să se oprească de la a gândi ca niște „femei” și să
gândească mai mult ca niște oameni, apoi ele ar trebui să fie tratate în mod corespunzător,
să fie considerate egale cu bărbații.
Transformarea femelei în mascul este discutată pe larg în literatura antică
(transformarea masculului în femelă este și ea discutată, în contextul actelor de auto-
castrare în misterele Marii Mame și Attis). Ovid și Flegon de Tralles, comunică povestiri
fantastice ale femeilor germinând organe genitale masculine, astfel devenind de sex
masculin, dar de cele mai multe ori folosesc categoriile de gen într-un sens metaforic. De
multe ori transformarea femeii în mascul implică transformarea a tot ceea ce este
pământesc, perisabil, pasiv și senzorial în ceea ce este ceresc, nepieritor, activ și rațional.
Pe scurt, ceea ce este legat cu Mama pământ este să fie transformată în ceea ce este
conectat cu cerul Tată. Dacă aceasta este o interpretare corectă a Evangheliei după Toma,
atunci este destinat să fie o declarație de eliberare, deși utilizarea specifică a categoriilor de
gen pot fi șocante pentru sensibilitățile moderne.62
Ca și în Evanghelia Mariei63 și în Pistis Sophia64, Simon Petru nu este entuziasmat
de prezența Mariei la fel ca și în Ioan 4:27 când ucenicii lui Isus sunt uimiți pentru că el
vorbește cu o femeie. În Evanghelia lui Toma, Isus nu sugerează o operație de schimbare
de sex, dar se utilizează „masculin” și „feminin”, metaforic vorbind, pentru a se referi la
aspectele superioare și inferioare ale naturii umane. Maria este, prin urmare, supusă unei
transformări spirituale de la pământesc, material și natura pasională la o natură cerească,
62
Marvin W. Meyer and Harold Bloom, The Gospel of Thomas: The Hidden Sayings of Jesus (San Francisco,
California : Harper San Francisco, 1992), 109.
63
Paginile 17-18 din papirus.
64
Capitolul 146.
33
spirituală, intelectuală pe care evanghelistul o echivalează cu masculul. Această
transformare se poate obține prin acte rituale sau practici ascetice.65
De fapt, acesta nu este singurul loc în literatura gnostică unde Petru își exprimă
nemulțumirea în prezența Mariei Magdalena66. Ideea rabinică generală spune că femeile
erau incapabile să aprecieze doctrina religioasă – comparați uimirea pe care a avut-o Iacov
când L-a găsit pe Isus vorbind cu o femeie (Ioan 4,27) – a fost întărită în antropologia
gnostică, când femeia era pe plan secundar și considerată cu multe defecte. Cu toate
acestea, nimeni nu a putut nega fidelitatea Mariei: pentru un observator obiectiv, a depășit
ucenicii de sex masculin. Promisiunea lui Isus că ea va deveni un om, astfel încât să aibă
parte de Împărăția cerurilor, are în vedere reintegrarea ordinii inițiale când Omul a fost
creat de sex masculin și feminin (Geneza 1:27). Adam era „om” și înainte de crearea
femeii, dar și după (Geneza 2.18-25). Prin urmare, atunci când unitatea primară este
restabilită și moartea este abolită, omul va fi în continuare om, dar femeia nu va mai fi o
femeie; ea va fi resorbită în om.67
Bărbații și femeile trebuie să devină una. Isus o va „atrage” la Sine (Ioan 12:32),
astfel încât ea va deveni „un singur duh cu El” (1 Corinteni 6:17), va deveni un om. Doar
atunci când primește lumina curată ea va „deveni” un om pentru a intra în Împărăţia
Cerurilor. Din câte am văzut până acum enunțarea schimbării femeilor în bărbați trebuie să
65
Adaptat după Robert W. Funk and Roy W. Hoover, The five Gospels, 532.
66
În Pistis Sophia, când Maria și-a expus „taina pocăinței” într-un sens gnostic și a fost felicitată de Isus
pentru înțelegere ei, Petru a protestat: „Domnul meu, noi nu suntem în stare să purtăm această femeie, fiindcă
vorbește în locul nostru. Ea nu a lăsat pe nici unul dintre noi să vorbească” (54b). În Universitatea John
Rylands Library din Manchester este un fragment de la începutul secolului al III-lea pe un papirus cu scris
grecesc (P. Ryl. 463) a unei Evanghelie după Maria (Magdalena) în care ucenicii discută despre dezvăluirile
care se spune că au fost date de Mântuitorul doar Mariei. Petru refuză să creadă că Mântuitorul ar fi dezvălui
unei femeie adevăruri pe care el nu le oferise discipolilor Săi de sex masculin, dar Levi îl mustrări și o apără
pe Maria. (o parte din aceeași lucrare „supraviețuiește” într-o versiune coptă în papirusul Berlin 8502).
67
F. F. Bruce, Jesus and Christian Origins Outside the New Testament (Grand Rapids: Eerdmans, 1974),
153-154.
34
fie înțeleasă în sens spiritual, însă și aceasta poate fi o problemă fiindcă este contrar
scrierilor Noului Testament. Se pare că punctul culminant al eschatologiei lui Toma este
atins la sfârșitul Evangheliei sale, cu obliterarea de sex.68 Ar trebui, totuși, să fie adăugat că
acesta este un punct de diferențiere între sectele gnostice.69
Într-o frază spiritualăzată, „transformarea” femeii în bărbat este folosită în același
mod cum este descrierea pentru ceea ce face un profesor pentru un student. În acest
context, femeii îi este dată o șansă egală pentru mântuire. O temă similară există în
Evanghelia lui Matei, unde metafora Doamnei Înțelepciunii (Hochmah/Sofia) este folosită
pentru a descrie pe Isus ca înțelepciune. Astfel, cifra de sex feminin este absorbită în
mascul și dispare. Chestiunea din Toma nu este una de superioritate sau de sexualitte, ci
este o chestiune de a fi de același spirit în Înțelepciune/Hochmah/Sophia.
3.5. Referințe la VT
Conform Evangheliei lui Toma, Isus împlinește Scriptura și astfel nu are nicio
referință la VT (Toma 52). În schimb, în NT se regăsesc multe referințe cu privire la VT
(Matei 4:4; Marcu 14:27; Luca 4:8). Menționarea care apare în Toma este că 24 de profeți
(aceștia fiind din vechime și, totodată, din VT) au vorbit despre Isus. Numărul de profeți
corespunde numărului de cărți din Biblia ebraică (Un alt punct de vedere, dar mai puțin
probabil, este că cei 24 de proroci sunt cei 23 enumerate în Viețile profeților, editat de CC
Torrey (Philadelphia, 1943), cu adăugarea lui Ioan Botezătorul70) – aceasta fiind una dintre
interpretări – de-a lungul Noul Testament se subliniază faptul că Hristos a împlinit
Scripturile Vechiului Testament: „Toți prorocii mărturisesc despre El” (Fapte 10:43). Dar
68
Robert M. Grant, The Secret Sayings of Jesus, trans. William Schoedel (New York, Doubleday, 1960), 198.
69
Acestea sunt adaptate după comentariile lui Robert M. Grant și David Noel Freedman.
70
Grant, The Secret Sayings of Jesus, 153.
35
această zicală reflectă o atitudine disprețuitoare la comentariu Vechiul Testament la mai
multe dintre școlile gnostice.
În întrebare, numărul 24 este semnificativ: în tradiția evreiască târzie, acesta a fost
numărul de cărți sacre sau scripturi. Prin urmare, maschează o polemică împotriva
Scripturilor Ebraice. S-ar putea aștepta să găsească o astfel de polemică în lucrările lui
Marcion sau ale urmașilor săi la mijlocul secolului al doilea, dar nu printre spusele lui Isus.
Zicala pare să reflecte un moment în care creștinismul nu mai era o sectă iudaică, dar a
devenit în mare măsură ne-evreice.71 Evaluarea numărului 24 este dificilă. Numărul 24 este
un număr simbolic și ar putea proveni de la adăugarea celor 12 profeți mici (de la Osea la
Maleahi) și ceilalți profeți; sau prin punerea câtor doi profeți pentru fiecare dintre cele 12
triburi ale lui Israel, astfel încât mesajul lui Dumnezeu a fost pronunțat pentru fiecare trib
de două ori. Cel puțin declarația ucenicilor face absolut clar că cei 24 de proroci se referă
la toți prorocii lui Israel, indiferent de modul în care a apărut numărul.
CAPITOLUL IV
RELAȚIA CU CELELALTE EVANGHELII APOCRIFE
Pentru Noul Testament apar în secolul al II-lea „Evangheliile apocrife“. „Cărțile
apocrife, deși interesante prin conținutul lor, sunt totuși interzise de Biserică, unele dintre
ele cuprinzând chiar idei eretice sau lucruri ascunse, obscure.”72 „Până în secolul al IV-lea
71
Funk and Hoover, The five Gospels, 503.
72
Adaptat după Nicolae Cartojan, Cărțile populare în literatura românească, 2 vols. (București, 1929-1940).
36
nu a existat o graniță sigură, unanim acceptată, între scrierile canonice și cele asa-zise
„apocrife”. Ca urmare, foarte multe evenimente, personaje sau episoade, precum viața
părinților după trup ai lui Isus, nașterea și copilăria Lui, coborârea în iad, adormirea Maicii
Domnului etc., au fost integrate în Tradiția ortodoxă.”73
„Este cunoscută existența unei serii de Evanghelii, Fapte, Epistole și Apocalipse
apocrife ale Noului Testament, care au circulat în comunitățile creștine timpurii și s-au
transmis de-a lungul timpului până în zilele noastre. ”74 Cu toate că lista Evangheliilor
apocrife este destul de mare – în jur de 30 de scrieri atribuite fie ui Isus, fie apropiaților Săi
– noi ne vom concentra studiul numai pe Evangheliile apocrife care sunt cele mai
cunoscute și felul cum acestea au fost primite de către credincioși, dar și oameni care au
studiat poate din dorința de cunoaștere a Scripturilor. Evangheliile pe care le vom studia
sunt în număr de 13 și le vom lua pe fiecare în parte pentru a face o paralelă cu Evanghelia
studiului nostru.
4.1. Evanghelia Evreilor
Această evanghelie este destul de des menționată în scrierile timpurii, iar în prezent
este apreciată în mod special de oamenii de știință. Din punct de vedere al argumentelor
aduse în favoarea acestei scrieri, nu există suficiente dovezi pentru a stabili că data scrierii
evangheliei a avut loc mai devreme decât evangheliile canonice.
Relația Evangheliei evreilor cu Evanghelia lui Matei, care, prin consimțământ
aproape universal este declarată a fi fost scrisă inițial în limba ebraică (adică aramaică), a
dat naștere la multe controverse. Părerea predominantă în rândul savanților este că
Evanghelia Evreilor nu este originalul Evangheliei după Matei, dar că a fost o compoziție
73
Conform Cristian Bădiliță, Evanghelii apocrife, 3rd ed. (București: Polirom, 2002).
74
Gheorghe Fedorovici and Monica Medeleanu, Apocalipse apocrife ale Noului Testament (București:
Herald, 2007).
37
destul de timpurie. Există și o altă variantă care susține că Evanghelia a avut la
bază Evanghelia lui Matei în ebraică și, ulterior, a fost prelucrată pentru a sluji evreilor -
această variantă este susținută de aproape toți criticii.
Este singura evanghelie iudeo-creștină pe care părinții Bisericii o menționează după
nume și credem că a existat doar o singură evanghelie ebraică, poate în versiuni diferite.75
Pasaje din evanghelie au fost citate sau rezumate de trei Părinți Alexandrini - Clement,
Origen și Didymus Orbul; de asemenea, a fost citat de Ieronim fie direct, fie prin
comentariile lui Origen.76 Evanghelia a fost folosită ca supliment pentru evangheliile
canonice pentru a furniza material sursă pentru comentariile lor bazate pe scripturi.
Eusebiu a inclus-o în lista sa de scrieri disputate cunoscute sub numele de Antilegomena,
menționând că aceasta a fost folosită de „evrei” în cadrul Bisericii, însă a fost scoasă din uz
atunci când canonul Noului Testament a fost stabilit, la sfârșitul secolului al IV-lea.77
În evanghelie sunt două referiri la botezul lui Isus și câteva din spusele Sale78, cum
ar fi: „Să nu fiți niciodată veseli, cu excepția cazului când veți privi pe fratele vostru cu
dragoste”; „Chiar acum mama mea79, Duhul Sfânt, M-a luat de unul dintre firele de păr și
M-a purtat departe spre marele munte Tabor”. Duhul ia pe Isus și Îl poartă spre Muntele
Tabor de un singur fir de păr, ca un ecou al temelor Vechiului Testament din relatările lui
Ezechiel (Ezechiel 8:3) și Habacuc (Daniel 14:36 -LXX).80 Duhul coboară asupra omului,
iar în conformitate cu această Evanghelie, Isus este căutat de Duhul. Oricine posedă Duhul
poate fi numit Fiul Său, iar Isus este Fiul cu o misiune foarte specială. Una dintre
75
Paul Foster, ed., The Non-Canonical Gospel. (New York: T&T Clark, 2008), 54–67.
76
Bart D. Ehrman and Zlatko Pleše, The Apocryphal Gospels: Texts and Translations (New York: Oxford
University Press, 2011), 216–221.
77
78
David Noel Freedman, The Anchor Bible Dictionary (New York: Doubleday, 1992), 105–106.
79
Duhul Sfânt este reprezentat ca o manifestare a înțelepciunii divine, care se numește „mama”.
80
Capitolul 14 este o adăugire apocrifă la Daniel în textul grecesc al Septuagintei cunoscut sub numele de
Bel și Dragonul.
38
caracteristicile Duhului este că un om începe o viață nouă în timpul căreia el ajunge treptat
mai aproape de destinație. Etapa finală este să domnească și să se odihnească. În această
situație, omul a ajuns într-un punct în care el este invulnerabil la forțele răului.81
În unele cazuri este posibil ca Evanghelia Evreilor să se poată referi la o tradiție
mai timpurie. Pe de altă parte, întâlnirea lui Hristos cu tânărul bogat și discuția pe care ei
au avut-o este mult mai simplu redată în evangheliile canonice, aici fiind mult dezvoltata.
Cu toate acestea, mulți oamenii de știință permit ca puținele citatele care au supraviețuit
din această evanghelie să fie luate în considerare când este vorba despre viața lui Isus.
Ebioniții a numit Evangheliei Evreilor o „Evanghelia mutilată a lui Matei”.
Evanghelia accentuează împlinirea profeției lui Isaia 11:2 în botezul lui Isus, dar
adoptă elemente ale teologiei înțelepciunii iudaice. Spre deosebire de Evanghelia lui Toma
– care este mult mai puțin citată de către Părinții bisericești – aici avem multe referiri cu
privire la VT în timp ce în Evanghelia lui Toma face doar aluzie la cei 24 de profeți (ai
Vechiului Testament). O altă diferență pe care o găsim între aceste două evanghelii este că
în Evanghelia lui Toma nu avem referiri specifice cu privire la Duhul Sfânt, iar când vine
vorba de Isus ca Dumnezeu, Evanghelia Evreilor nu Îl recunoaște ca fiind Dumnezeu.
4.2. Evanghelia Ebioniților
Evanghelia Ebioniților este numele convențional dat de către oamenii de știință82
unei evanghelii apocrife existente cu numai șapte citate scurte din Epifaniu care se regăsesc
în pasajele sale din Panarion 30. Fragmentele care au supraviețuit derivă dintr-o armonie a
Evangheliilor sinoptice, compusă în limba greacă, cu diferite extinderi și prescurtări care
reflectă teologia scriitorului. Caracteristicile distinctive include: lipsa nașterii din fecioară
81
Conform cu Albertus F. J. Klijn, Jewish–Christian Gospel Tradition (Leiden: E.J. Brill, 1992).
82
Conform cu Ron Cameron, ed., The Other Gospels: Non-Canonical Gospel Texts (Philadelphia:
Westminster Press, 1982).
39
și a genealogiei lui Isus; un adopționist hristologic83 în care Isus este ales să fie Fiul lui
Dumnezeu la momentul botezului Său; eliminarea sacrificiilor evreiești de către Isus; și o
susținere a vegetarianismului. Se crede că a fost scrisă în mijlocul secolului al II-lea84, în
jurul regiunii de est a râului Iordan.
Relația dintre Evanghelia Ebioniților și Evanghelia Evreilor este neclară. Toate
evangheliile evrei-creștine supraviețuiesc doar ca fragmente în citate, deci este greu de
spus dacă acestea sunt texte independent. Academic Albertus Klijn a stabilit consensul
modern concluzionând că armonia Evangheliei compusă în limba greacă pare a fi un text
distinctiv cunoscut doar de Epifaniu.85 Evanghelia Ebioniților sau Evanghelia celor
Doisprezece Apostoli, așa cum a mai fost numită, reprezintă, împreună cu Evanghelia
evreilor, acest spirit iudeo-creștin.
Evanghelia are o paralelă cu un citat dintr-o omilie de la mijlocul secolului al II-lea,
cunoscută sub numele de 2 Clement86, ceea ce sugerează că ambele pot avea dependență cu
o tradiție de armonizare dintr-o sursă anterioară secolului al II-lea.87 Cu toate acestea,
oamenii de știință nu sunt de acord dacă informațiile conținute în cele șapte fragmente
conservate prin Epifanie reflectă cu acuratețe tradițiile sectei ebionite din secolul al II-lea
cunoscută de Irineu (menționat pentru prima dată în Adversus haereses 1.26.2, scris în
jurul anului 185 d.Hr.) sau în cazul în care sistemul lor de convingeri s-a schimbat în mare
măsură, într-o perioadă de 200 de ani.88
83
Robert J. Miller, ed., The Complete Gospels: annotated Scholars Version (San Francisco:
HarperSanFrancisco, 1994), 435–440.
84
Ron Cameron, ed., The Other Gospels: Non-Canonical Gospel Texts (Philadelphia: Westminster Press,
1982).
85
Conform cu Klijn, Jewish–Christian Gospel Tradition, 84.
86
Christopher M. Tuckett, ed., 2 Clement: Introduction, Text, and Commentary (Oxford: Oxford University
Press, 2012).
87
Petri Luomanen, Recovering Jewish Christian Sects and Gospels (Boston: Brill, 2012).
88
Ibid.
40
Spre deosebire de Evanghelia lui Toma, cea a ebioniților Îl recunosc pe Hristos ca
Mesia, însă nu cu natură divină – în dezacord total față de Toma, care accentuează natura
divină a lui Isus. Luomanen Petri oferă o analiză textuală detaliată a evangheliilor sinoptice
și a celor necanonice în paralel cu Evanghelia ebioniților (fragmentului Panarion 30.14.5),
inclusiv Evanghelia lui Toma (logion 99). El ajunge la concluzia că Evanghelia Ebioniților,
Evanghelia lui Toma, și 2 Clement sunt dependente de Diatessaron pentru armonizarea
tradiției Evangheliei.89
4.3. Evanghelia egipteană
În prezent avem doar câteva fragmente din conținutul acestei evanghelii și nu se
știe cât de mare a fost aceasta sau ce alte probleme s-au discutat în ea, ori dacă fragmentele
cunoscute prezintă în esență natura întregii entități care este aparent o „zicere”. De
asemenea, datorită caracterului fragmentar, nu se cunoaște dacă aceasta constituie o
versiune a altui text cunoscut.
Fragmentele cunoscute de text se prezintă sub forma unei discuții între ucenicul
Salomeea și Isus care susține celibatul sau, mai precis, fiecare fragment susține ascetismul
sexual ca mijloc de rupere a ciclului letal al nașterii și de a depăși presupusele diferențe
păcătoase între bărbați și femei care să permită tuturor persoanelor să se întoarcă la ceea ce
a fost înțeles ca fiind starea lor primordială și androgină.90 Aici este o interpretare radical
diferită a diviziunii sexelor față de cum o avem în Geneza și o întoarcere prin botez într-o
unitate primordială a fost exprimată în creștinismul paulin, în mod explicit în Epistola lui
Pavel către Galateni (3:26-28) și prima epistolă către Corinteni (12:13). O opinie similară a
corpului ca o înscenare a sufletului a fost o înțelegere esențială a gnosticismului.

89
Ibid.
90
Adaptat după Montague Rhode James, trans., The Apocryphal New Testament: Being the Apocryphal
Gospels, Acts, Epistles, and Apocalypses (Oxford: Clarendon Press, 1924), 10–12.
41
Respingerea căsătoriei a fost, de asemenea, susținută de encratiții și multe dintre celelalte
grupări creștine timpurii au lăudat celibatul și, prin urmare, este dificil de spus din ce grup
provine textul.
Din textele pe care le avem putem compara două trimiteri, iar acestea sunt
următoarele:
1. Un verset comparabil anexat la Evanghelia lui Toma, probabil în Egipt, se spune:
Simon Petru le-a zis: „Fă-o pe Maria să plece pentru că femeile nu sunt demne de
viață.” Isus a răspuns: „Uită-te cum o voi ghida ca să se facă de sex masculin, astfel
încât ea să poată deveni un spirit viu asemănătoare cu bărbații. Pentru fiecare
femeie care se face de sex masculin va intra în Împărăția cerurilor. (Logion 114)91
2. Trupul apare în Evanghelia lui Toma:
„Când te dezbraci în pielea goală, fără să îți fie rușine, și iei hainele, le pui sub
picioare ca niște copii mici și calci peste ele, atunci [te] va vedea copilul celor
vii.” (Logion 37)92
Se pare că evanghelia aceasta și cea a lui Toma au o dependență literară. Nu se
știe cu exactitate care din care a citat, însă cert este că niciuna nu a intrat în canonul
biblic și niciuna nu este lipsită de elemente gnostice.
4.4. Evanghelia lui Petru
Evanghelia lui Petru, este una dintre evangheliile necanonice, respinse ca fiind
apocrife de către Părinții Bisericești și Sinoadele de la Cartagina și Roma.93 A fost prima
dintre evangheliile necanonice care a fost descoperită, conservată în nisipurile uscate ale
91
Traducere de Marvin Meyer în Elaine H. Pagels, Beyond Belief: The Secret Gospel of Thomas, trans.
Marvin Meyer (New York: Random House, 2003), 241.
92
Cameron, ed., The Other Gospels: Non-Canonical Gospel Texts.
42
Egiptului. Una dintre caracteristicile principale ale lucrării este că Pilat din Pont este
exonerat de orice responsabilitate pentru crucificare, sarcina probei fiind pusă pe Irod, pe
cărturari și pe alți evrei care, sarcastic, nu „se spală pe mâini” ca Pilat. Este posibil ca
autorul acestei evanghelii să împrumute fragmente din scrierile canonice, însă pot fi
incorporate în Evanghelie și scrieri din Diatessaron.
Cu toate acestea, Evanghelia lui Petru a fost condamnată ca scriere eretică deja în
jurul anului 200 d.Hr. pentru presupusele sale elemente doketiste. Alte elemente care ar
putea fi condus la condamnarea sunt prezența elementelor supranaturale: îngeri
astronomici, chinuitorul Iadului, precum și Crucea lui Hristos care este descrisă ca o ieșire
din mormânt.
Evanghelia lui Petru este mai detaliată în evenimentele de după crucificare decât
oricare alta dintre evangheliile canonice și variază de la relatările evangheliilor canonice în
numeroase detalii: Irod dă ordinul de executare, nu Pilat, care este exonerat; Iosif (din
Arimateea) a fost familiarizat cu Pilat; în întunericul care a însoțit răstignirea mulți au luat
lămpi, presupunând că era noapte etc.
Din câte am observat până acum Evanghelia lui Petru a fost condamnată de
majoritatea cercetătorilor biblici, dar și de Părinții Bisericești. Spre deosebire de
Evanghelia lui Toma, aici se dezbat destul de mult evenimentele din timpul și de după
răstignirea Domnului Hristos. De fapt, aceasta este nota dominantă a evangheliei. Nu se
poate vorbi despre același lucru în Evanghelia lui Toma fiindcă acolo sunt redate unele
„ziceri” secrete pe care – se presupune – că le-a spus Domnul Hristos. Cu toate că aceste
două evanghelii sunt diferite din punct de vedere stilistic, ele nu au fost acceptate de
credincioși și nici nu au fost incluse în canon. O asemănare pe care o putem găsi între
aceste două evanghelii este caracterul gnostic.

43
4.5. A doua Evanghelie a lui Marcu
A doua Evanghelie a lui Marcu (sau Evanghelia secretă a lui Marcu) este o
evanghelie care descrie o versiune extinsă a Evangheliei canonice după Marcu cu unele
episoade mai dezvoltate, scrisă pentru un inițiat de elită.
Publicarea documentului (a scrisorii) a făcut senzație la momentul respectiv, dar a
fost curând pusă față în față cu acuzații de fals.94 Un studiu ulterior, inclusiv analiza scrierii
de mână de pe fotografiile color de calitate mai înaltă a documentului, publicate pentru
prima dată în 2000, au relevat mai multe posibile dovezi de falsificare și au condus savanți
precum Craig A. Evans și Emanuel Tov la concluzia că evanghelia este un fals95. Cu toate
acestea, în timp ce un număr tot mai mare de oameni de știință au fost convinși de acest
punct de vedere, mulți încă susțin că scrisoarea Mar Saba în sine este autentică, iar
dezbaterea continuă cu privire la autenticitatea scrisorii și conținutul Evangheliei secrete.96
Una dintre diferențele pe care le putem găsi între această evanghelie și Evanghelia
lui Toma este că aceasta este considerată un fals, pe când cea a lui Toma este considerată
apocrifă. Așadar, nu putem vorbi despre includerea celei de-a doua Evanghelie a lui Marcu
în canon atâta timp cât se va consideră că este un fals. „Ziceri” se găsesc și în această
evanghelie, însă nu putem pune problema dacă aceasta poate fi o asemănare fiindcă nu
avem multe astfel de „ziceri”. Iar când vine vorba despre Isus ca Mesia sau umanitatea Sa,
diferă relatările din Toma. În lucrarea sa de mai târziu, Morton Smith, a încercat să
dovedească pe Isus ca practicant al unui anumit tip de ritual magic și hipnoză,97 explicând
94
Adaptat după Scott G. Brown, Mark’s Other Gospel: Rethinking Morton Smith’s Controversial Discovery.
(Waterloo, Ontario: Wilfrid Laurier University Press, 2005), 47.
95
Craig A. Evans and Emanuel Tov, eds., Exploring the Origins of the Bible: Canon Formation in
Historical, Literary, and Theological Perspectives (Michigan, Grand Rapids: Baker Academic, 2008), 270–
272.
96
Bart D. Ehrman, Lost Christianities: The Battles for Scripture and the Faiths We Never Knew (New York:
Oxford University Press, 2005), 81.
97
Morton Smith, Jesus the magician (San Francisco: Harper & Row, 1978).
44
astfel vindecările celor îndrăciți din evanghelii. Dacă privim natura lui Hristos din
perspectiva aceasta suntem puși în poziția de a afirma că Hristos nu a avut natura divină pe
care o putem obserna în evangheliile canonice și, în nici un caz, nu putem pune aceste
argumente lângă cele din Toma fiindcă sunt la poli opuși.
4.6. Protoevanghelia lui Iacob
Această scriere se concentrează în mod special pe relatarea despre viața Mariei,
mama lui Isus, și pe copilăria lui Iisus. Dacă am căuta o altă evanghelie care să fie în mai
mare contrast cu Evanghelia lui Toma mai ales cu privire la viziunea despre femeie, nu am
găsi alta. De fapt, această evanghelie mai este numită „Nașterea Mariei” deoarece relatează
evenimentele nașterii Mariei, însă este relatat și evenimentul căsătoriei cu Iosif.98 Mai mult
decât atât, dacă în Evanghelia lui Toma femeile erau desconsiderate, aici autorul susține
ideea că Maria a rămas pentru totdeauna fecioară și sugerează că Maria a avut o glorie pe
care nu o putea avea un bărbat. (Matei 1:24,25; 13:55,56). Cu alte cuvinte, intenția scrierii
a fost de a aduce glorie Mariei.
4.7. Evanghelia lui Filip
Aceasta, împreună cu Evanghelia lui Toma, a fost descoperită la Nag Hammadi și
prezintă o cosmologie influențată de dualismul gnostic, în care apariția lumii materiale e
privită ca o eroare. Aceasta prezintă ideile ca și cum ar veni de la Isus – la fel cum este și
în Evanghelia lui Toma – însă învățăturile redate sunt specifice gnosticismului.
98
Bart D. Ehrman, Lost Scriptures: Books that Did Not Make It into the New Testament (New York: Oxford,
University Press, 2003).
45
Deși poate părea similară cu Evanghelia lui Toma, oamenii de știință sunt împărțiți
cu privire la faptul că este un singur discurs sau o colecție de spuse Valentiniane.99
Căsătoria reprezintă o temă majoră.100 Ca și în celelalte texte gnostice, Evanghelia lui
Toma și Evanghelia lui Filip apără tradiția care oferă Mariei Magdalena o înțelegere
deosebită a învățăturii lui Isus, dar nu
Evanghelia lui Filip este un text care dezvăluie unele legături cu scrieri creștine
timpurii ale tradițiilor gnostice. Este o serie de cuvântări sau enunțuri aforistice, cele mai
multe dintre ele fiind, aparent, citate și fragmente din scrieri pierdute, fără a fi puse într-un
context narativ. 101 O astfel de „strategie” găsim și în Evanghelia lui Toma.
4.8. Evanghelia lui Barnaba
Evanghelia lui Barnaba este o carte care descrie viața lui Isus.102 Scrierea este de
aproximativ aceeași lungime ca și cele patru evanghelii canonice puse împreună, cea mai
mare parte fiind dedicată lucrării lui Isus. O mare parte din ea se armonizează cu
Evangheliile canonice. În unele privințe cheie, este în conformitate cu interpretarea
islamică a originilor creștine și contrazice învățăturile Noului Testament ale creștinismului.
Această Evanghelie este considerată de majoritatea cadrelor didactice universitare,
inclusiv a creștinilor și unor musulmani (cum ar fi Abbas el-Akkad), ca fiind
99
Pheme Perkins, Gnosticism and the New Testament (Minneapolis: Fortress Press, 1993), 184 și
Marvin M. Meyer and Esther A. De Boer, The Gospels of Mary: The Secret Tradition of Mary Magdalene,
the Companion of Jesus (San Francisco, CA: HarperSanFrancisco, 2004), 36-37.
100
Andrew Phillip Smith, The Gospel of Philip: Annotated and Explained (Woodstock, Vt.: Skylight Paths,
2005).
101
Marvin W. Meyer, ed., The Ancient Mysteries: A Sourcebook (San Francisco: Harper & Row, 1987), 235.
102
Luis F Bernabé Pons, El texto morisco del Evangelio de San Bernabé (Granada: Universidad de Granada
e Instituto de Cultura Juan Gil-Albert, 1998).
46
pseudoepigrafă.103 Cu toate acestea, unii academicieni sugerează că acesta poate conține
resturi ale unei opere apocrife anterioare ( probabil gnostică104, ebionită105 sau
Diatessaronică106) redactată pentru a susține doctrina islamică. Evanghelia aceasta nu
trebuie confundată cu Epistola lui Barnaba și nici cu Actele lui Barnaba.
Această lucrare contrazice în mod clar relatările biblice despre Isus din Noul
Testament și lucrarea Lui, dar are puternice paralele cu credința islamică și menționează pe
Mohamed după nume (capitolul 39). Are un ton puternic anti-Paulin și anti-trinitarian. În
această lucrare, Isus este descris ca fiind un profet și nu Fiul lui Dumnezeu, în timp ce
Pavel este numit „înșelat”. Mai mult decât atât, Evanghelia lui Barnaba afirmă că Isus nu a
fost răstignit, ci a fost înălțat în rai în viață în timp ce Iuda Iscarioteanul a fost crucificat în
locul Său. Așadar, aceasta ar fi prima paralelă pe care o putem face cu Evanghelia lui
Toma fiindcă se află în contrast. Evanghelia lui Barnaba consideră pe Isus ca fiind doar
uman și nu ia în calcul natura Sa divină pe când Evanghelia lui Toma accentuează natura
divină a lui Isus fără a acorda prea multă atenție naturii umane. De fapt, în Evanghelia lui
Toma se susține divinitatea lui Isus și dumnezeirea Sa pe când, în Evanghelia lui Barnaba
se susține că a fost un simplu profet – fără a recunoaște apartenența Sa la divinitate și fără a
recunoaște că este Dumnezeu.
4.9. Evanghelia Copilăriei după Toma
Evanghelia Copilăriei după Toma este o evanghelie pseudoepigrafică despre
copilăria lui Isus (între anii 5-12) şi îi atribuie lui Isus o serie de presupuse miracole
103
Jan Joosten, „The Gospel of Barnabas and the Diatessaron”, Harvard Theological Review 95, no. 1
(January 2002): 90, accessed March 15, 2016, https://doi.org/10.1017/S0017816002041056.
104
Ragg Lonsdale, The Gospel of Barnabas (Oxford, Clarendon Press, 1907).
105
Luigi Cirillo, ed., Évangile de Barnabé (Paris: Beauchesne, 1977), 202.
106
Jan Joosten, „The Gospel of Barnabas and the Diatessaron”, Harvard Theological Review 95, no. 1
(January 2002): 90, accessed March 16, 2016, https://doi.org/10.1017/S0017816002041056.
47
(Vezi Ioan 2:11). Este formată în mare parte din povestiri miraculoase și anecdotice ale
copilăriei lui Isus, mult mai multe dacât sunt redate în Evanghelia lui Luca.
Evanghelia aceasta este menționată de către Ipolit din Roma și Origen din
Alexandria care vorbesc despre o „Evanghelie a lui Toma”, dar, din câte se cunosc până
acum cu privire la aceste scrieri, este probabil ca ei să se fi referit la Evanghelia Copilăriei
și nu la Evanghelia lui Toma. Aceste două scrieri diferă în întregime, însă Evanghelia
Copilăriei nu pare să aibă legătură, din punct de vedere al conținutului, nici cu evangheliile
canonice.
Isus este prezentat aici ca un copil neastâmpărat, supărăcios şi răzbunător, care îşi
foloseşte puterile miraculoase pentru a se răzbuna pe învăţători, pe vecini şi pe alţi copii;
pe unii îi orbeşte, îi schilodeşte sau chiar îi ucide. În unul dintre episoade Isus face păsări
de lut pe care le aduce la viață – acesta este un act atribuit lui Isus în Coran 5:110,107 cu
toate că vârsta lui Isus la momentul evenimentului nu este specificată în Coran. Diferența
majoră pe care o regăsim între aceste două evanghelii atribuite lui Toma este că în
Evanghelia Copilăriei se axează doar pe copilăria lui Isus în timp ce Evanghelia lui Toma
nu amintește nimic cu privire la aceasta. Dacă analizăm caracterul lui Isus conform
Evangheliei Copilăriei nu observăm pe Fiul lui Dumnezeu în evenimentele redate aici, ci
mai mult o persoană recalcitrantă, iute la mânie și gata oricând să răspundă mai mult decât
prevedea legea talionului. De partea opusă avem relatările despre El în evangheliile
canonice, unde găsim un Fiu al lui Dumnezeu care îndura și răbda totul.
107
Kate Zebiri, „Contemporary Muslim Understanding of the Miracles of Jesus”, The Muslim World 90, no
1-2 (Spring 2000): 74, accessed March 18, 2016, doi:10.1111/j.1478-1913.2000.tb03682 (Hartford
Seminary's Macdonald Center for the Study of Islam and Christian-Muslim Relations). „În Coran, minunile
lui Isus sunt descrise în două pasaje: 3:49 și 5: 110. Coran 3:49 atribuie următoarele cuvinte lui Isus: Eu am
venit la tine, cu un semn de la Domnul tău, în care o fac pentru tine din lut, figura unei păsări, și respira în ea,
și devine o pasăre cu permisiunea lui Dumnezeu”.
48
În cele din urmă, textul relatează episodul din Luca în care Isus, în vârstă de
doisprezece ani, învață în templu.108
4.10. Evanghelia Mariei Magdalena
În Evanghelia Mariei, care adoptă aceleași idei care se regăsesc și în Evanghelia lui
Toma și Evanghelia lui Filip cu privire la Maria, Petru o „atacă” și pare să fie jignit la
aflarea veștii că Isus a ales pe Maria deasupra celorlalți ucenici să interpreteze învățăturile
Sale. La finalul discuției, Salvatorul lasă ucenicii și se indepărtează răpus de durere și de
anxietate. Potrivit legendei, Maria vorbește mângâietor și încurajator. Maria răspunde la
cererea lui Petru povestind conversația pe care a avut-o cu Mântuitorul despre viziuni.
Evanghelia Mariei este adesea interpretată ca un text gnostic. Ea urmează un format
similar cu alte dialoguri gnostice cunoscute care conțin un discurs-revelație încadrat de
elemente narative. Evanghelia Mariei conține două discursuri (7:1-9.4 și 10:10-17.7),
inclusiv câteva personaje din Noul Testament (Petru, Maria, Andrei și Levi) și o explicație
a adulterului (aici se încurajează un stil de viață ascetic), care se potrivesc unei interpretări
gnostice.
King Karen argumentează că în evanghelie sunt dovezi cu privire la tensiunile din
cadrul creștinismului secolului 2, care se reflectă în „confruntarea Mariei cu Petru, [care
este] un scenariu găsit în Evanghelia lui Toma (log. 114), Pistis Sophia (1:36) și
Evanghelia coptă a egiptenilor. Petru și Andrei reprezintă poziții ortodoxe care neagă
validitatea revelației ezoterice și resping autoritatea femeilor de a preda.”109
108
Montague Rhodes James, The Apocryphal New Testament: Being the Apocryphal Gospels, Acts, Epistles,
and Apocalypses (Oxford: Clarendon Press, 1924).
109
Karen L. King, The Gospel of Mary of Magdala: Jesus and the First Woman Apostle (Santa Rosa, CA:
Polebridge Press, 2003), 3.
49
Astfel de „evanghelii de dialog” au fost populare în primele decenii ale
creștinismului și, într-adevăr, cele patru evanghelii canonice se disting de celelalte ca
singurele evanghelii care au supraviețuit în formă narativă. Apocrifele Noul Testament
conține mai multe exemple de forma de dialog, un exemplu fiind Evanghelia Mariei
Magdalena.
4.11. Evanghelia lui Iuda110
În Evanghelia lui Iuda nu avem nicio relatare cu privire la naștera lui Isus, la anii
copilăriei Lui sau la partea finală a vieții Sale. Avem relatat doar că a făcut minuni, dar nu
se spune ce fel de minuni au fost făcute. Practic, evanghelia este formată din dialoguri. În
afară de secțiunea în care se dezbate creațiunea, nu avem nicio secțiune care să facă
referire la predica de pe muntele fericirilor sau la parabole. De asemenea, moartea și
învierea Domnului sunt omise și automat nici întâlnirea pe care o are cu ucenicii după
înviere sau înălțarea nu apar în evanghelie. Putem înțelege fenomenul acesta pentru că
gnosticii erau interesați mai mult de natura divină a Domnului Isus decât de natura Sa
umană (1Ioan 2:22, 4:1-3). Subiectul escatologic sau al mântuirii nu sunt deloc dezbătute
în Evanghelia lui Iuda. Aceasta este și prima asemănare pe care o găsim când vine vorba
de Evanghelia lui Toma. În ambele evanghelii se accentuează natura divină, fără a ține
seama că Isus a avut și natură umană. De fapt, pentru gnostici, trupul este păcătos și este ca
o carcasă din care sufletul trebuie să fie eliberat.
În Evanghelia lui Iuda avem destule dovezi încât să credem că această scriere este
gnostică datorită ideilor dezvoltate cu privire la divinitate, creație, originile omenirii și
mântuirea. De asemenea, nu avem relatate evenimentele răstignirii, suferinței și înălțării
Mântuitorului (aceasta este a doua asemănare pe care o găsim când vine vorba de
110
Cea descoperită în codex Tchacos.
50
Evanghelia lui Toma), nu există nici un fel de concluzii și nici o prezentare a consecințelor
trădării, iar acesta întărește faptul că subiectul scrierii a fost un pretext pentru ca gnosticii
din secolul al II-lea să-și expună cosmologia lor. Pe de o parte, Evanghelia lui Iuda este o
evanghelie al cărei conținut este format din conversațiile dintre Isus și Iuda Iscarioteanul.
Pe de altă parte, Evanghelia lui Toma este formată din „zicerile” lui Isus.
Textul Evangheliei lui Iuda conține povestirea în ramă – elemente de evanghelie
inversată – așa cum o fac toate scrierile apocrife gnostice. În cazul în care Evanghelia lui
Iuda este tradusă și interpretată în mod corespunzător, nu găsim în Iuda Iscarioteanul un
erou și nici cel mai înțelept dintre ucenicii care asistă pe Isus. Dimpotrivă, Iuda este un
personaj tragic într-o repovestire dramatică.111
Spre deosebire de evangheliile canonice, cele menționaste mai sus nu au fost
acceptate de biserică și nici de credincioși, nefiind incuse nici în canonul biblic. Unele au
avut o acceptare regională (de exemplu Evanghelia egiptenilor), iar altele au fost folosite
ca exemplu de scrieri gnostice și eretice (un exemplu este Evanghelia lui Iuda)
CONCLUZII
În ceea ce privește Evanghelia după Toma putem trage concluzia că este
destul de asemănătoare cu celelalte patru evanghelii încât să o privim cu o anumită
111
Acest punct este subliniat de Frank Williams, “The Gospel of Judas: Its Polemic, its Exegesis, and its
Place in Church History,” în Vigiliae Christianae 62, no 4 (Bucuresti, Editura Brill, 2008): 371–403,
accessed April 21, 2016, https://doi.org/10.1163/157007208X287670.
51
familiaritate. Autorul ei a reușit să adune în cartea sa diferite dintre zicerile lui Isus
ordonate într-o structură unică, de multe ori diferită de cea canonică. Cu toate acestea un
cititor ar putea să se simtă atras de prezența diferitelor expresii și imagini cu care este deja
obișnuit din lectura și studiul Sfintei Scripturi.
Totuși aceste opinii care se bazează pe simplă vedere și ce indică o anumită
sursă și tradiție comună sunt însă contrazise de un studiu mai aprofundat al învățăturii pe
care o oferă Evanghelia după Toma. Nu este în interesul studiului să stabilim cu exactitate
sau măcar cu o minimă aproximație data la care a fost întocmită această carte.
Este subiectul unei îndelungate dezbateri și, deși recunoaștem că, în lumea
academică criticistă, balanța exegetică înclină având în vedere interpretări ale diferitelor
cuvinte, expresii sau teme care sunt prezente sau absente în evangheliile canonice, nu este
subiectul acestei licențe. Am încercat să surprindem fațete teologice și înțelegerea pe care
autorul Evangheliei lui Toma o oferă acelor pasaje ce își găsesc un corespondent pe
paginile Sfintei Scripturi.
De multe ori ne găsim în fața unei asemănări în ceea ce privește mesajul și
ceea ce este exprimat în pasaj, prezent în evangheliile canonice și în Toma. El preia nu
doar cuvintele și temele, ci și ideea din spatele lor. De aceea, la prima vedere pare foarte
ușor să vedem de ce o astfel de evanghelie ar avea o mai mare credibilitate pentru
cercetătorul biblic. O astfel de carte poate oferi un context mai larg acelor prime zile ale
Bisericii creștine și asupra perioadei dinainte de înscrierea canonului biblic.

52
Totuși, dacă suntem atenți la detalii vom observa că în cele din urmă autorul
Evangheliei după Toma se depărtează de învățătura ortodoxă a Bisericii timpului său.
Privind la unele dintre aceste pasaje vom vedea în mod clar de ce cartea a fost exclusă din
canon și de ce oglindește atât de bine învățătura gnostică.
În primul rând prin utilizarea simplă a zicerilor și renunțarea la a stabili un
fundal clar al povestirilor, Toma se distanțează de tradiția canonică. Atunci când rezumă
unele parabole spuse de către Isus ele sunt de cele mai multe ori prescurtate, pierzând parte
din atracția ce o oferea cititorului sau ascultătorului de atunci. Cu siguranță că evanghelia
era citită într-un mediu închis și scopul ultim era descoperirea unei învățături ascunse, în
spatele cuvintelor care erau deja înscrise. Niciunde în evangheliile canonice nu este
prezentată o astfel de idee, și Isus se împotrivește ideii de a ascunde învățătura față de
întregul popor. Până la urmă El a venit ca să reveleze pe Dumnezeu în mijlocul oamenilor
și nu intenționa să rețină ceva în misiunea Sa de salvare.
Autorul evangheliei după Toma folosește de cele mai multe ori expresii,
proverbe sau parabole prezente în Evangheliile canonice care capătă însă un sens diferit
prin intervenția sa asupra textului. El oferă o notă originală prin includerea unor învățături
gnostice în interiorul lor.
Refuzul persistent de a folosi denumirea de Dumnezeu (apare odată în toată
evanghelia și atunci într-un context de inferioritate), schimbarea sensului expresiilor pentru
a avea sens în comunitatea gnostică și o permanentă trimitere la anumite învățături ce trec
dincolo de înțelegerea pe care o poate obține un om obișnuit se prezintă ca motive serioase

53
pentru care evanghelia să nu pară credibilă ca fiind inspirată de către Dumnezeu, ci mai
degrabă o operă târzie a unui autor aparținând comunității gnostice.
Consensul în comunitatea academică este greu de obținut și disputele vor continua
și de acum înainte. Bazându-se pe metoda de cercetare istorico-critică, se vor putea trage
anumite linii și se va putea crede că există legături între aceste două surse de cunoaștere
divină. Prin analize și interpretări s-ar putea crede că în unele locuri evanghelia lui Toma
pare să conțină mai mult adevăr decât evangheliile canonice, modificate în timp de
Biserică. Dar dacă privim și interpretăm datele din perspectivă holistică, având întreaga
Biblie ca ghid și sub călăuzirea Duhului Sfânt vom găsi mai ușor în ce să ne încredem ca
fiind cu adevărat revelație divină și ce reprezintă doar un produs al timpului său.

BIBLIOGRAFIE
Bădiliță, Cristian. Evanghelii apocrife. 3rd ed. Editura Polirom, 2002.
Bartholomew, Craig, Scott Hahn, Robin Parry, Christopher Seitz, and Al. Wolters, eds.
Canon and Biblical Interpretation. Scripture and Hermeneutics Series. USA:
Zondervan, 2006.
Bernabé Pons, Luis F. El texto morisco del Evangelio de San Bernabé. Granada:
Universidad de Granada e Instituto de Cultura Juan Gil-Albert, 1998.
Bernhard, Andrew E. Other Early Christian Gospels: A Critical Edition of the Surviving
Greek Manuscripts. Library of New Testament studies vol. 315. London-New
York: T & T Clark, 2006.
Bretzke, James. Consecrated Phrases: A Latin Theological Dictionary. Berkley: Jesuit

School of Theology, 1736.
Brown, Scott G. Mark’s Other Gospel: Rethinking Morton Smith’s Controversial

Discovery. Waterloo, Ontario: Wilfrid Laurier University Press, 2005.
Brown, Raymond Edward, Joseph A. Fitzmyer, and Roland E. Murphy. The New Jerome
Biblical Commentary. Englewood Cliffs, N.J.: Prentice-Hall, 1990.
Bruce, F. F. Jesus and Christian Origins Outside the New Testament. Grand Rapids:
Eerdmans, 1974.
Bruce, F. F. The Canon of Scripture. Illinois: Inter Varsity Press, 1988.
Bultmann, Rudolf Karl. Gnosis. Bible Key Words Series 5. London: A. & C. Black, 1952.
Cameron, Ron, ed. The Other Gospels: Non-Canonical Gospel Texts. Philadelphia:
Westminster Press, 1982.
Cartojan, Nicolae. Cărțile populare în literatura românească. 2 vols. București, 1929 –

1940.
Charles, R.H., ed. The Apocrypha and Pseudepigrapha of the Old Testament. 2 vols.
Oxford: Clarendon Press, 1978-1979.
Chilton, Bruce, and Craig A. Evans, eds. Studying the Historical Jesus: Evaluations of the
State of Current Research. Leiden: Brill, 1998.
55
Cirillo, Luigi, ed. Évangile de Barnabé. Paris: Beauchesne, 1977.
Cockburn, Andrew. „The Judas Gospel.” National Geographic, no. 5 (2006).
Cornilescu, Dumitru, trans. Biblia sau Sfânta scriptură. București: Casa Bibliei, 2012.
Crossan, John Dominic. Four other gospels: Shadows on the Contours of Canon.
Minneapolis: Winston Press, 1985.
Ehrman, Bart D. Lost Christianities: The Battles for Scripture and the Faiths We Never
Knew. New York: Oxford University Press, 2005.
Ehrman, Bart D. Lost Scriptures: Books that Did Not Make It into the New Testament. New
York: Oxford, University Press, 2003.
Ehrman, Bart D. Misquoting Jesus: The Story Behind Who Changed the Bible and Why.
USA: HarperCollins, 2005.
Ehrman, Bart D., and Zlatko Pleše. The Apocryphal Gospels: Texts and Translations. New
York: Oxford University Press, 2011.
Evans, Craig A., and Emanuel Tov, eds. Exploring the Origins of the Bible: Canon
Formation in Historical, Literary, and Theological Perspectives. Michigan, Grand
Rapids: Baker Academic, 2008.
Evans, Craig. „Understanding the Gospel of Judas.” Bulletin for Biblical Research 20, no.
4 (2010): 561-74.
Evelyn-White, Hugh. The Sayings of Jesus From Oxyrhynchus. Cambridge: Cambridge

University Press, 1920.
Fedorovici, Gheorghe, and Monica Medeleanu. Apocalipse apocrife ale Noului Testament.
București: Herald, 2007.
Filson, Floyd V. Which Books Belong in the Bible? Philadelphia: The Westminster Press,
1956.
56
Foster, Paul, ed. The Non-Canonical Gospel. T&T Clark biblical studies series. New York:
T&T Clark, 2008.
Freedman, David Noel. The Anchor Bible Dictionary. 6 vols. New York: Doubleday, 1992.
Freedman, David Noel. The secret saying of Jesus according to the Gaspel of Thomas.
London: Collins, Fontana Book, 1960.
Freedman, David Noel, and Robert M. Grant. The secret saying on Jesus according to the
Gaspel of Thomas. London: Fontana Book, 1960.
Funk, Robert W. New Gospel Parallels. Foundations and Facets Series. Philadelphia:
Fortress Press, 1985.
Funk, Robert W., and Roy W. Hoover. The five Gospels. New York: Maxwell Macmillan
International, 1993.
Gamble, Harry Y. The New Testament Canon: Its Making and Meaning. Philadephia:
Fortress Press, 1985.
Gathercole, Simon. The Gospel of Judas: Rewriting Early Christianity. Oxford: Oxford
University Press, 2007.
Geisler, Norman L., and William E. Nix. A General Introduction to the Bible, Revised and
Expanded. Chicago: Moody press, 1968.
Grant, Robert M. Gnosticism & Early Christianity. Rev. ed. New York: Harper & Row,
1966.
Grant, Robert M. The Secret Sayings of Jesus. Translated by William Schoedel. New York:
Doubleday, 1960.
Halton, Thomas Patrick, trans. On Illustrious Men. Fathers of the Church Patristic Series.
Washington, D.C.: Catholic University of America Press, 1999.
Hennecke, Edgar. New Testament Apocrypha. Edited by Wilhelm Schneemelcher.

Translated by R. McL. Wilson. Philadephia: Westminster Press, 1963.
57
Irenaeus. „Against Heresies.” In Ante-Nicene Fathers: The Writings of the Fathers Down

to A.D. 325 Volume 1: The Apostolic Fathers, edited by Alexander Roberts.
Cosimo Classics, 2007.
James, Montague Rhode, trans. The Apocryphal New Testament: Being the Apocryphal
Gospels, Acts, Epistles, and Apocalypses. Oxford: Clarendon Press, 1924.
Jacobs, Alan. The essential Gnostic gospels. London: Watkins Pub., 2009.
Jones, Timothy P. Misquoting Truth: A Guide to the Fallacies of Bart Ehrman’s

”Misquoting Jesus”. UK: IVP Books, 2007.
Joosten, Jan. „The Gospel of Barnabas and the Diatessaron.” Harvard Theological Review
95, no. 1 (January 2002): 73–96. Accessed March 16, 2016.
https://doi.org/10.1017/S0017816002041056
King, Karen L. The Gospel of Mary of Magdala: Jesus and the First Woman Apostle.
Santa Rosa, CA: Polebridge Press, 2003.
King, Karen L. „The Gospel of Mary Magdalene.” In Searching the Scriptures. Volume
Two: A Feminist Commentary, edited by Elisabeth Schüssler Fiorenza. New York:
Crossroad, 1994.
Klijn, Albertus F. J. Jewish–Christian Gospel Tradition. Leiden. New-York: E.J. Brill,

1992.
Kloppenborg, John S. „The Gospel of the Ebionites.” In The Complete Gospels: annotated
Scholars Version, edited by Robert J Miller. San Francisco: HarperSanFrancisco,
1994.
Krosney, Herbert, and Bart D. Ehrman, The Lost Gospel. Washington D.C.: National
Geographic, 2006.
Layton, Bentley. The Gnostic scriptures: a new translation with annotation and
introduction. Anchor Bible reference library seria. New York: Doubleday, 1995.
Lonsdale, Ragg. The Gospel of Barnabas. Oxford: Clarendon Press, 1907.

58
Loria-Rivel, Gustavo-Adolfo, trans., and Ioan-Florin Florescu, ed. Evanghelia după Toma.
București: Polirom, 2003.
Luomanen, Petri. Recovering Jewish Christian Sects and Gospels. Boston: Brill, 2012.
McDonald, Lee Martin, and James A. Sanders, eds. The Canon Debate. Peabody, MA:
Hendrickson, 2002.
McDowell, Josh. Mărturii care cer un verdict. San Bernardino: Here’s life publishers,
1992.
Meier, John P. A Marginal Jew: Rethinking the Historical Jesus, Vol. 1, The Roots of the
Problem and the Person. New York: Doubleday, 1991.
Metzger, Bruce M. An Introduction to the Apocrypha. New York: Oxford University Press,
1957).
Metzger, Bruce M. The Canon of the New Testament: Its Origin, Development, and
Significance. New York: Oxford University Press, 1997.
Meyer, Marvin. The Unknown Sayings of Jesus. San Francisco: HarperSanFrancisco, 1998.
Meyer, Marvin M., and Esther A. De Boer. The Gospels of Mary: The Secret Tradition of
Mary Magdalene, the Companion of Jesus. San Francisco, CA:
HarperSanFrancisco, 2004.
Meyer, Marvin W. Judas: The Definitive Collection of Gospels and Legends about the
Infamous Apostle of Jesus. San Francisco: Harper One, 2007.
Meyer, Marvin W., ed. The Ancient Mysteries: A Sourcebook. San Francisco: Harper &
Row, 1987.
Meyer, Marvin W., and Harold Bloom. The Gospel of Thomas: The hidden Sayings of
Jesus. San Francisco, California: HarperSanFrancisco, 1992.
Miller, Robert J., ed. The Complete Gospels: annotated Scholars Version. San Francisco:
HarperSanFrancisco, 1994.
59
Morel, Robert. Evanghelia după Iuda (Apocrif). Translated by Maria Ivănescu. București:

Editura Antet, 1997.
Needleman, Jacob. Lost Christianity. New York: Jeremy Tarcher, 2003.
Ohlig, Karl-Heinz. Die theologische Bergründung des neutestamentlichen Kanons in der

alten Kirche. Dusseldorf: Patmos-Verlag, 1972.
Pagels, Elaine H. Beyond Belief: The Secret Gospel of Thomas. Translated by Marvin
Meyer. New York: Random House, 2003.
Patterson, Stephen. The Gospel of Thomas and Christian origins: essays on the Fifth
Gospel. Leiden, Boston: Brill, 2013.
Perkins, Pheme. Gnosticism and the New Testament. Minneapolis: Fortress Press, 1993.
Perkins, Pheme. Introduction to the Synoptic Gospels. Grand Rapids, Michigan: William
B. Eerdmans Pub., 2007.
Petterson, Meyer. The Q-Thomas Reader. Sonoma, California: Polebridge, 1990.
Petterson, Stephen. The Gospel of Thomas and Jesus. Sonoma, California: Polebridge,
1993.
Plisch, Uwe-Karsten. The Gospel of Thomas: Original Text With Commentary. Translated
by Gesine Schenke Robinson. Stuttgart: Deutsche Bibelgesellschaft, 2008.
Reinink, J., ed. After Bardaisan: Studies on Continuity and Change in Syriac Christianity.
Louvain: Peeters/Department of Oriental Studies, 1999.
Roberts, Alexander, and James Donaldson. The Ante-Nicene Fathers. 10 vols. Grand
Rapids: Eerdmans, 1989.
Robinson, James. The Nag Hammadi Library. New York: Harper, 1990.
Schneemelcher, Wilhelm. New Testament Apocrypha. London: Westminister John Knox
Press, 2003.
Scopello, Maddalena. The Gospel of Judas in context. Nag Hammadi and Manichaean
Studies 62. Leiden, Boston: Brill, 2008.
60
Smith, Andrew Phillip. The Gospel of Philip: Annotated and Explained. Woodstock, Vt.:
Skylight Paths, 2005.
Smith, Morton. Jesus the magician. San Francisco: Harper & Row, 1978.
Tuckett, Christopher M. 2 Clement: Introduction, Text, and Commentary. 2nd ed. Oxford:
Oxford University Press, 2012.
Tuckett, Christopher M. The Gospel of Mary. Oxford Early Christian Gospel Texts.
Oxford: Oxford University Press, 2007.
Turner, H. E. W. Thomas and the evangelists. Naperville, Ill.: A.R. Allenson, 1962.
Turner, John, and Charles Hedrick. “Sethian Gnosticism: A Literary History.” In Nag
Hammadi, Gnosticism, and Early Christianity. Peabody MA: Hendrickson, 1986.
Walsh, Richard. Three versions of Judas. Bibleworld Series, London. Oakville CT:
Equinox Pub., 2010.
Warfield, Benjamin Breckinridge. The formation of the Canon of The New Testament.
USA: American Sunday School Union, 1892.
Wilkins, Michael J., and James P. Moreland, eds. Jesus Under Fire: Modern Scholarship
Reinvents the Historical Jesus. Michigan: Zondervan, 1995.
Williams, Frank. “The Gospel of Judas: Its Polemic, its Exegesis, and its Place in Church
History.” Vigiliae Christianae 62, no. 4 (Bucuresti, Editura Brill, 2008): 371–403.
Accessed April 21, 2016. https://doi.org/10.1163/157007208X287670.
Wilson, McL. Studies in the Gospel of Thomas. London: Mowbray, 1960.
Witherington, Ben. The Jesus Quest: The Third Search for the Jew of Nazareth. Westmont:
Intervarsity Press 1995.
Wurst, Gregor, Rodolphe Kasser, and Marvin Meyer. ”Irenaeus of Lyon and the Gospel of
Judas.” In The Gospel of Judas. Washington DC: National Geographic Society,
2008.
61
Zebiri, Kate. „Contemporary Muslim Understanding of the Miracles of Jesus.” The Muslim
World 90, no. 1-2 (Spring 2000): 71-90. Accessed March 18, 2016.
doi:10.1111/j.1478-1913.2000.tb03682.

Evanghelia După Toma Și Canonul Biblic - Lazăr Rareș

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Evanghelia După Toma Și Canonul Biblic - Lazăr Rareș

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INSTITUTUL TEOLOGIC ADVENTIST

FACULTATEA DE TEOLOGIE ADVENTISTĂ

Coordonator ştiinţific: Absolvent:

Coordonator ştiinţific: Absolvent:

CAPITOLUL 1 CANONUL ȘI APOCRIFELE? LĂMURIRI ȘI DIFERENȚE........8

1.2. Formarea canonului noului testament...............................................................9

1.2.1. Scurtă analiză a canonului biblic.................................................................9

1.2.2. Canonul noului testament..........................................................................10

1.2.3. Criterii ale canonicității noului testament..................................................11

CAPITOLUL 2 INTRODUCERE ÎN EVANGHELIA DUPĂ TOMA......................14

CAPITOLUL 3. MESAJUL EVANGHELIEI DUPĂ TOMA ȘI MESAJUL

3.1.2. Un singur Dumnezeu?...............................................................................25

3.1.4. Viziunea asupra femeii..............................................................................31

3.1.5. Referințe la VT..........................................................................................34

CAPITOLUL 4. RELAȚIA CU CELELALTE EVANGHELII APOCRIFE..............36

4.2.1. Evanghelia Evreilor...................................................................................36

4.2.2. Evanghelia Ebioniților...............................................................................39

4.2.3. Evanghelia egipteană.................................................................................40

4.2.4. Evanghelia lui Petru...................................................................................42

4.2.5. A doua Evanghelie a lui Marcu.................................................................43

4.2.6. Protoevanghelia lui Iacob..........................................................................44

4.2.7. Evanghelia lui Filip...................................................................................45

4.2.8. Evanghelia lui Barnaba..............................................................................46

4.2.9. Evanghelia Copilăriei după Toma.............................................................47

4.2.10. Evanghelia Mariei Magdalena.................................................................48

4.2.11. Evanghelia lui Iuda..................................................................................49

discutate și incitante probleme pe ordinea de zi a conciliilor. Deși, astăzi, putem spune că

formarea acestuia. Studiul de față își propune să analizez o scriere ce nu se găsește în

Evanghelia după Toma este o apocrifă discutată în rândul dar și a teologilor.

Apocrifele deseori catalogate ca scrieri dubioase și primejdioase. Evanghelia după Toma

după Toma, răspunzând la întrebarea: De ce Evanghelia după Toma nu a fost inclusă în

Nevoia studiului acestei probleme este incontestabilă datorită întrebărilor frecvente

Pe tema Evangheliei după Toma, au fost scrise introduceri (Gustavo Adolfo),

comentarii (Stevan L. Davies, The Gospel of Thomas: Annotated and Explained) și

dezbată Evanghelia după Toma și relația acesteia cu Evangheliile regăsite în Canonul

Pentru a da un raspuns la această întrebare va o analiză a formării canonului biblic,

Toma, discuta despre caracterul gnostic și dependența dintre aceasta și evangheliile

celelalte evanghelii apocrife și relația lor cu evangheliile inclus în Canonul Biblic,

respectiv cu Evanghelia după Toma.

în considerare cu privire la neapartenența la Canonul Biblic al Evangheliei după Toma.

Lucrarea de față se va ocupa de cercetarea și introducerea în lumea Evangheliei după Toma

considerare temele comune cu Evangheliile Canonic și le vom compara ajutați de viziunea

vor fi realizate de autorul acestei lucrări.

originii și a sensului termenilor ,,canonic” și ,,apocrif”|. Cuvântul românesc canon este o

defini și determina crezul și practicile creștine. 8 În opoziția canonului sunt regăsite

Canonul Biblic, chiar dacă nu acesta a fost sensul cuvântului original.

și se referire la scrierile destinate unui grup limitat de oameni, capabili de înțelegerea

Ioan ca fiind apocrifă.10

1.2. Formarea canonului noului testament

1.2.1. Scurtă analiză a canonului biblic

pentru a evalua corect canonicitatea anumitor scrieri. De asemenea acceastă distincție ar

Viziunea incorectă Viziunea corectă

Biserica este ,,mama’ Canonului Canonului

Biserica este ,,guvernatorul” Canonul Biserica este ,,copilul” Canonului

Biserica este deasupra Canonului Biserica este martorul Canonului

Biserica este slujitorul Canonului

Teologii discută și in prezent scopul canonului biblic.12 Recunoașterea statusului

literaturia creștină timpurie.

Deși este o perioadă de dezvoltare importantă pentru biserica timpurie, istoria nu

Mc.Dowell ,,Mărturii care cer un verdict” . El sintetizează principiile14 lui Norman L.

Geisler și William E. Nix astfel:

Nu știm cu precizie ce criterii a folosit biserica primară pentru a alege cărțile