Metabolismul bacterian: include reacţiile biochimice prin care substanţe nutritive, asimilate din

mediul de viaţă, sunt transformate în constituienţi ai celulei bacteriene. Include procese catabolice şi
anabolice.
Procesul de catabolism (cata = jos, ballein = a arunca): constă în degradarea substanţelor nutritive
transportate din mediu în celula bacteriană pe căile metabolice comune tuturor organismelor vii
urmată de eliberarea de energie.
Procesul de anabolism (limba greacă: ana = sus, ballein = a arunca) se desfăşoară cu consum
energetic şi constă în biosinteza structurilor celulare. Se disting 2 compartimente care interferă:
energetic şi de sinteză a constituienţilor celulari.
Metabolismul energetic: reuneşte toate reacţiile biochimice care conduc la aprovizionarea bacteriei
cu energia necesară supravieţuirii, creşterii şi multiplicării.
Nutriţia: reprezintă procesul prin care bacteriile îşi asimilează substanţele plastice şi energetice
necesare metabolismului
Nutrienţii: substanţe organice sau anorganice necesare creşterii şi multiplicării bacteriilor.
Clasificarea bacteriilor după sursa de energie:
- fototrofe (fotosintetizante) – radiaţiile luminoase;
- chimiotrofe (chimiosintetizante) –energia eliberată din reacţii de oxido-reducere (donor şi
acceptor de H);
- chimiolitotrofe: energia prin oxidarea unor substanţelor anorganice;
- chimioorganotrofe: energia prin oxidarea unor substanţe organice;
Clasificarea bacteriilor după sursa de carbon:
- autotrofe: folosesc dioxidul de carbon;
- heterotrofe: iau carbon din compuşi organici;
- mixotrofe: pot utiliza substanţe organice sau anorganice.
Clasificarea bacteriilor după capacitatea de sinteză:
- prototrofe: pot sintetiza toţi metaboliţii esenţiali necesari creşterii şi multiplicării lor;
- auxotrofe: ca urmare a unor mutații genetice, și-au pierdut capacitatea de a sintetiza anumite
substanțe necesare creșterii și multiplicării lor pe care trebuie să le obțină din mediu (explică
trecerea unor specii de la saprofitism la comensalism şi chiar parazitism);
- mixotrofe: mutante care nu pot sintetiza un anumit metabolit esenţial (factor de creştere) şi se
pot dezvolta doar dacă este prezent în mediu.
Respiraţia aerobă:
- donorul de H+: substanţă organică;
- acceptorul de H+: O2;
transferul de electroni se face prin lanţul respirator (substrat  N.A.D.  flavoproteină  chinonă
 citocrom b  citocrom c  citocrom a  O2) localizat la nivelul membranei citoplasmatice;
Respiraţia anaerobă:
- donorul de H+: substanţă organică;
- acceptorul de H+: substanţă anorganică (nitriţi, nitraţi, sulfaţi, carbonaţi, etc.);
- transferul de electroni se realizează la nivelul lanţului respirator;
Fermentaţia: - donorul de H+ şi acceptorul de H+ sunt substanţe organice; se poate desfăşura şi în
prezenţa O2 care nu intervine în proces.
Bacterii strict aerobe: necesită prezenţa O2 în mediu; folosesc respiraţia aerobă;
Bacterii strict anaerobe: se dezvoltă în absenţa O2 care le omoară; utilizează fermentaţia;
Bacterii aerobe, facultativ anaerobe: preferă mediile cu O2, unde folosesc doar respiraţia aerobă dar se
pot dezvolta şi în absenţa acestuia, obţinând energia prin fermentaţie sau respiraţie anaerobă;
Bacterii microaerofile: se dezvoltă cel mai bine în medii cu concentraţii scăzute de O2 şi pot utiliza
respiraţia aerobă, anaerobă sau fermentaţia;
Bacterii anaerobe aerotolerante: se pot dezvolta şi în prezenţa O2 dar utilizează fermentaţia.
- aprox. 12 din speciile bacteriene sunt mobile adoptând strategii diferite – CRITERIU DE
IDENTIFICARE ŞI CLASIFICARE;
- înaintează în medii lichide, traversează medii semisolide sau alunecă pe suprafaţa celor solide;
- mişcarea bacteriilor este influenţată de stimuli externi;
- “taxis” : deplasarea bacteriilor la stimulări din mediul extern;
- chemotaxia (un gradient chimic), fototaxia (lumina), aerotaxia (concentraţia de O2), osmotaxia
(presiunea osmotică), termotaxia (temperatura), magnetotaxia (câmp electromagnetic).
Modalităţi principale de deplasare a bacteriilor:
- mişcarea bacteriilor ciliate
- mişcarea bacteriilor alunecătoare;
- mişcarea spirochetelor.
Bacteriile ciliate (majoritatea: bacili, vibrioni, spirili, rar coci):
- se deplasează prin rotaţia cililor (200-1000 rotaţiisec);
- viteza este de 50msec.; uneori parcurg distanţe de peste 2000 de ori mai mari decât
lungimea corpului lor;
- la bacteriile monotriche: rotaţia antiorară a cilului polar;
- la bacteriile peritriche: rotaţia cililor este coordonată;
- se pot deplasa linear (flagelii se mişcă sincron în sens antiorar  spre mediu favorabil) sau
prin rostogolire (cilii se mişcă asincron în sens orar - fuga).
Bacterii neciliate (ciano- şi sulfobacterii, unele mycoplasme): alunecarea pe substraturi solide (slime,
complexe proteice); 5msec;
Spirochetele: înaintează în mediile lichide, străbate medii semisolide datorită filamentelor axiale;
mişcări de flexie înşurubare şi translaţie.
Modalităţi de înmulţire:
- diviziune (diviziune simplă binară);
o la bacterii cilindrice (bacili, spirili, etc.) – transversală;
o la bacterii sferice sau ovalare (coci, cocobacili) - după 1 sau mai multe planuri, paralele sau
perpendiculare  diverse moduri de grupare; precedată de mărirea dimensiunilor şi dublarea
cantităţii din fiecare constituient; proces foarte rapid (20 minute pentru majoritatea
bacteriilor);
- înmugurire (Francisella tularensis);
- sexuată (Mycobacterium sp.);
- complexă.
Mediile de cultură: substraturi solide, semisolide sau lichide ce pot asigura substanţele plastice şi
energetice necesare creşterii şi multiplicării bacteriilor.
Însămânţarea: depunerea unei cantităţi de germeni în interiorulpe suprafaţa unui mediu acelular.
Inocularea: operaţiunea de introducere a unei cantităţi de germeni într-un sistem biologic viu.
Cultura bacteriană: toate bacteriile din interiorulpe suprafaţa unui mediu de cultură.
Coloniile bacteriene: formaţiuni de diverse forme şi dimensiuni care pot fi văzute cu ochiul liber pe
suprafaţa unui mediu de cultură solid (o clonă).
Clona: este o populaţie bacteriană formată din indivizi cu un bagaj genetic identic, proveniţi dintr-un
strămoş comun.
O cultură pură: conţine un singur tip de colonii (1 specie).
O cultură mixtă: mai multe tipuri de colonii (specii diferite).
Inocul: suspensie microbiană care este însămânţată pe suprafaţa sau în interiorul unui mediu acelular
sau introdusă într-un sistem biologic.
Dispersia inoculului: operaţiunea de diseminare a inoculului pe suprafaţa unui mediu de cultură solid
în scopul obţinerii unor colonii bacteriene izolate.
Creşterea: procesul de mărire coordonată a structurilor bacteriene prin sinteza de noi molecule
identice care se poate produce atâta timp cât raportul între suprafaţa şi volumul celulei este
supraunitar.
Multiplicarea: procesul de diviziune a celulei bacteriene care succede creşterii acesteia permiţând
restabilirea unui raport între suprafaţă şi volum favorabil schimburilor intense cu mediul extern.
In vitro: bacteriile sunt cultivate într-un volum de mediu limitat  culturi discontinue.
Dinamica creşterii şi multiplicării unei populaţii bacteriene:
Temperatura:
- stenotermale: necesită o temperatură relativ constantă;
- eurytermale: pot suporta variaţii largi de temperatură.
- criofile (psihrofile): temperatura optimă = 10-15C;
- mezofile: temperatura optimă = 30-37C;
- termofile: temperatura optimă = 50-60C;
Pentru dezvoltare, bacteriile au nevoie și de condiții de: pH-ul, Umiditatea, Presiunea osmotică.
COMPOZITIA CHIMICA A BACTERIILOR
Apă:
- în formele vegetative: până la 80 %; în spori: 40-50 %;
- în stare liberă sau legată în compuşi chimici;
- mediul de dispersie pentru săruri minerale, aminoacizi, zaharuri simple, vitamine, etc.;
- participă la reacţii de oxido-reducere şi intră în combinaţii chimice în cadrul proceselor
metabolice celulare.
Glucide:
- 12-28 % din greutatea uscată;
- monozaharide, polizaharide sau combinaţii;
- rol plastic, energetic, de patogenitate;
- slab imunogene.
Proteine:
- principalele componente ale celulei bacteriene (40-80 % din greutatea uscată);
- roluri: structural; funcţional=enzimele  nutriţie; respiraţie; multiplicare;
- energetic (minor); patogen (prin toxine); imunogen (sunt antigene).
Clasificarea enzimelor:
în funcţie de localizare:
- intracelulare (intervin în procesele de sinteză);
- extracelulare (factori de patogenitate, antigene, rol în nutriţie);
- ectocelulare (reglează schimburile membranare);
în funcţie de compoziţia chimică:
- haloproteine = proteine pure;
- metaloproteine = proteine cuplate cu metale;
- heteroproteine = proteine cuplate cu coenzime sau cu derivaţi ai hemului;
în funcţie de procesul chimic: hidrolaze sau desmolaze;
în funcţie de modul de apariţie:
- constitutive;
- adaptative.
Lipide:
- 3-10 % din greutatea uscată a celulei;
- la bacteriile acido-alcoolo-rezistente  30-40 %;
- concentraţia poate fi mai mare în culturi vechi sau de pe mediile bogate în zaharuri;
- simple sau complexe (glicolipoproteine; fosfolipide; glicolipide);
- rol plastic, energetic, patogen, slab imunogene.
Nucleoproteine:
- 5-25 % din greutatea uscată a celulei bacteriene;
- ribonucleoproteine şi dezoxiribonucleoproteine;
- depozitare ale informaţiei genetice bacteriene.
Săruri minerale:
- 2-30 % din greutatea uscată a celulei;
- culturile tinere şi de pe medii foarte nutritive – mai bogate;
- oligoelemente: magneziu, fosfor, potasiu, natriu, calciu, sulf, clor, fier, zinc, cupru,
plumb, etc.;
- roluri:
o intră în compoziţia bacteriei (ex.: fosforul - constituient al nucleoproteinelor, al
unor lipide şi zaharuri; sulful - în structura unor aminoacizi şi a unor vitamine);
o intervin în procese fiziologice (fierul - fenomenele de oxidare şi respiraţie, ↑
toxigeneza şi pigmentogeneza);
o sunt activatori ai unor enzime (ex.: Mg, Cu, Zn).

AGENTI FIZICI
Efectele depind de:
 Factori care ţin de agent:
- concentraţie;
- timpul de expunere;
- natura mediului.
 Factori care ţin de germen:
- specia bacteriană;
- stadiul de dezvoltare;
- particularităţile morfologice ale bacteriilor.
Principalii agenţi fizici: temperatura; presiunea osmotică; ultrasunetele; radiaţiile; presiunea
mecanică.
TEMPERATURA
Căldura:
- coagularea proteinelor, accelerarea proceselor metabolice sau insuficienţa acută de oxigen;
- ucide formele vegetative (10, 30-60C - Q umedă; 60-80C - Q uscată); sporii (20, 100-
120C - Q umedă;160-180C - Q uscată);
- aplicaţie practică în sterilizare.
Desicarea: - creşterea concentraţiei sărurilor şi denaturarea proteinelor; cu aplicaţie în liofilizare.
Frigul:
- încetinirea reacţiilor metabolice şi inhibarea multiplicării  rar bactericid;
- ucide prin creşterea vâscozităţii citoplasmei, formarea cristalelor, concentrarea sărurilor
minerale şi denaturarea proteinelor;
- aplicaţie practică în congelare.

PRESIUNEA
Presiunea osmotică:
- mai ales variaţiile bruşte; celulele tinere - mai sensibile;
- în medii hipertone: plasmoliza - pierderea apei, retractarea citoplasmei şi moarte);
- în medii hipotone: plasmoptiza - acumulare de apă în celulă, balonizarea sa, lezarea peretelui
celular şi moarte);
- aplicaţie în conservarea alimentelor.
Presiunea mecanică:
 - determină denaturarea şi coagularea proteinelor;
- efectul este mai intens când variaţiile sunt bruşte;
- formele vegetative - 6.000 atm.; sporii - 12.000 atm.
Ultrasunetele:
- 200 KHz omoară bacteriile în câteva minute;
- trecerea undei prin apa din celulă – dezintegrare;
- aplicaţii în sterilizare, obţinere de constituienţi celulari.

RADIATIILE
- stimulează funcţiile fiziologice, induce producerea de mutaţii genetice sau moartea;
- efectul depinde de lungimea de undă, intensitatea sursei şi durata expunerii;
- se pot utiliza:
o radiaţii ultraviolete – afectează proteinele şi acizii nucleici; folosite în sectoare
medicale (suprafeţe, aer); produc leziuni;
o radiaţii ionizante () – afectează acizii nucleici şi proteinele; aplicaţii în sterilizare;
o fasciculul laser (fascicul concentrat de fotoni cu ‫ ג‬uniformă) – distruge bacteriile
instantaneu;
o microunde – resterilizarea mediilor de cultură păstrate mult timp.

AGENTI CHIMICI
Efectele depind de: compoziţia chimică; concentraţie; timpul de acţiune.
După intensitatea alterărilor: bacteriostatice; bactericide;
După mecanismul de acţiune:
- agenţi ce denaturează proteinele (acizi, alcali, alcooli);
- agenţi ce acţionează pe enzime (peroxizi, halogeni, Hg, Ag, aldehide, alcool iodat 1%);
- agenţi ce lezează mb. celulare (fenoli, detergenţi cationici);
- agenţi care alterează acizii nucleici (derivaţi de anilină).
După natura acţiunii:
- acţiune nespecifică – alterează şi structuri sau funcţii ale organismului gazdei: antiseptice,
dezinfectante, conservante;
- acţiune specifică – intervin în mod selectiv pe anumite secvenţe din metabolismul bacterian:
antibiotice, chimioterapice.
Antisepticele: substanţe cu acţiune antibacteriană reversibilă şi toxicitate relativ redusă (aplicare pe
ţesuturi vii).
Antisepsia: ansamblul metodelor prin care se încearcă distrugerea microorganismelor vii prezente la
nivelul tegumentelor, mucoaselor sau plăgilor.
Asepsia: totalitatea manoperelor prin care se previne contaminarea unui substrat.
Dezinfectantele: substanţe cu acţiune antibacteriană ireversibilă şi toxicitate relativ ridicată
(substraturi inerte).
Dezinfecţia: ansamblul măsurilor care vizează distrugerea microbilor patogeni din mediul extern până
la un nivel la care nu mai prezintă pericol, pentru a preveni transmiterea bolilor infecţioase.
Sterilizarea chimică: ansamblul metodelor ce utilizează diverse substanţe chimice, în stare lichidă sau
gazoasă, în scopul distrugerii de pe  dintr-un substrat solid, lichid sau gazos, a microorganismelor vii,
capabile de multiplicare, vegetative şi sporulate.
Decontaminarea: termen folosit relativ frecvent în loc de “dezinfecţie” dar are un sens mai larg
referindu-se şi la inactivarea toxinelor bacterine.
AGENTI BIOLOGICI
Agenţi biologici: bacteriocinele; antibioticele.
Bacteriocinele:
 - sunt produse de diferite specii de bacterii Gram pozitive şi negative (peste 50), unele levuri
sau plante;
- sunt de natură proteică;
- au acţiune bactericidă asupra multor bacterii;
- sinteza lor este determinată plasmidic;
- se pot ataşa de receptori membranari specifici  sunt adsorbite în celula bacteriană 
blochează sinteza proteinelor şi acizilor nucleici  liza bacteriană.
Antibioticele: produşi de metabolism ai unor bacterii sau fungi capabili să distrugă sau să inhibe
multiplicarea unor microorganisme.
În prezent, în practica clinică, această denumire este însă extinsă şi la chimioterapice.
După origine:
- naturale (ex. peniciline, eritromicina);
- semisintetice (ex. tetracicline, cefalosporine);
- sintetice (ex. cloramfenicol).
După natura acţiunii lor:
- bactericide (ex. peniciline, cefalosporine);
- bacteriostatice (ex. tetracicline, cloramfenicol).
După spectrul de acţiune:
Cu spectru îngust:
- de tip penicilinic: coci Gram pozitivi şi negativi şi bacili Gram pozitivi (ex. peniciline,
eritromicina, vancomicina);
- de tip streptomicinic: coci Gram pozitivi şi negativi şi bacili Gram negativi (ex.
aminoglicozide, polimixine);
Cu spectru larg: coci Gram pozitivi şi negativi, bacili Gram pozitivi şi negativi, spirochete,
rickettsii, etc. (tetracicline).
După mecanismul de acţiune:
- cu acţiuni asupra peretelui celular (ex. penicilinele);
- cu acţiuni pe membrana citoplasmatică (ex. polimixine);
- cu acţiuni pe proteine (ex. tetraciclinele, aminoglicozidele);
- cu acţiuni pe acizii nucleici (ex. rifampicina);
- cu acţiune asupra enzimelor (ex. chinolonele);
- inhibitoare prin antagonism competitiv (ex. sulfamidele).
După structura chimică: lactamine, aminoglicozide, etc.