PATOGENITATEA BACTERIILOR

Patogenitatea: este capacitatea unui microorganism de a induce o stare morbidă într-un organism receptiv
 boală = pierderea stării de sănătate;
- este apanajul unor specii microbiene, cu anumite caracteristici structurale;
- este un caracter dobândit de-a lungul evoluţiei filogenetice;
- este rezultatul interacţiunii a doi factori:
 gradul de dotare a microbului cu factori de agresiune;
 eficienţa mecanismelor de apărare antiinfecţioasă a gazdei;
- această proprietate a microorganismelor nu este o constantă ci este condiţionată;
- este definită de: virulenţa şisau toxigeneza unui germen.
VIRULENTA
Virulenţa: este capacitatea unor germeni de:
- a pătrunde în gazdă;
- a persista prin neutralizarea mecanismelor de apărare;
- a se multiplica;
- a invada direct sau prin produsele elaborate organismul;
- a produce leziuni în ţesuturi şisau tulburări funcţionale.
- reprezintă un caracter individual, de tulpină;
- este influenţată de mediul de provenienţă;
- este măsurabilă:
o DLM (doza letală minimă = cantitatea minimă de microbi care ucide un animal inoculat
într-un anumit interval de timp);
o DL50 (doza letală 50 = cantitatea de microbi care omoară 50 % din animalele inoculate).

O tulpină e cu atât mai virulentă cu cât DLMDL50 e mai mică.

PATRUNDEREA IN GAZDA
Colonizarea şi pătrunderea în organism depind de:
- capacitatea de adaptare la condiţiile nutritive şi fizico-chimice;
- capacitatea de aderare la suprafeţe  prin liganzi: fimbrii; glicocalix; proteine din mb. externă.
Tegumentul intact – în general nu permite pătrunderea germenilor.
Strategii de pătrundere în ţesuturi:
- elaborează bacteriocine în scopul anihilării florei microbiene normale;
- degradează mucusul de la nivelul mucoaselor;
- lezează celulele epiteliale  declanşează endocitoza prin stimularea lor;
- secretă enzime proteolitice - clivează Ig A secretorii.
INVADAREA ORGANISMULUI
Bacteriile:
- pot rămâne cantonate la poarta de intrare;
- pot disemina în organismul gazdei: pe cale sanguină; pe cale limfatică; prin continuitate.
Invadarea tisulară: este posibilă datorită echipamentului enzimatic complex al germenilor patogeni
(invazine):
 - enzime care degradează ţesutul conjunctiv;
- enzime care lizează reţeaua de fibrină;
- enzime ce delimitează focarele inflamatorii;
- enzime cu efecte citotoxice;
- enzime ce intervin direct în patogenitate.
PERSISTENTA IN ORGANISM
Supravieţuirea în organism se datorează:
- componentelor structurale;
- produşilor de secreţie;
- strategiilor de evitare a apărării antiinfecţioase:
 componente capabile să neutralizeze factori ai apărării antiinfecţioase specifice –
exemplu opsoninele: proteina A a Staphylococcus aureus; fracţiunea C3b a
complementului; proteina M a Streptococcus pyogenes
 capsula – caracter de virulenţă  acţiune antifagocitară
 glicocalixul
 dezvoltarea intracelulară
 schimbarea configuraţiei antigenelor de suprafaţă
LEZAREA TISULARA
Producerea de leziuni tisulare:
- rar prin efect citotoxic direct;
- de obicei este rezultatul unei acţiuni combinate: toxine bacteriene; fenomene de inflamaţie
nespecifică; hipersensibilizarea.
Prezenţa concomitentă, în acelaşi loc şi în anumite proporţii, a antigenelor bacteriene şi a anticorpilor
specifici sau a limfocitelor T sensibilizate poate determina leziuni secundare care complică evoluţia
infecţiei respective.
VARIATIILE VIRULENTEI
Exacerbarea virulenţei:
- trecerea de la o gazdă la alta;
- transfer de material genetic;
- sinergism microbian.
Sinergismul bacterian = bacterii cu echipament de patogenitate sărac pot produce infecţii prin asocierea
cu alţi germeni  importanţă terapeutică.
Selectarea unor tulpini cu virulenţă înaltă - în marile epidemii.
Atenuarea virulenţei:
- condiţii neprielnice de mediu;
- prezenţa în mediu a unor agenţi chimici nocivi;
- culturi vechi;
- expunerea culturii la factori fizici.
TOXIGENITATEA
Toxigenitatea: capacitatea bacteriei de a elabora toxine.
Toxinele: componente sau produşi de excreţie ai bacteriilor cu o compoziţie chimică diferită şi anumite
proprietăţi biologice care le permit exercitarea unor efecte nocive asupra organismului uman.
Clasificarea în funcţie de modul în care ajung în contact cu ţesuturile umane: exotoxine; endotoxine.
Patogenitatea unui microb este influenţată şi de:
- capacitatea de a supravieţui în mediul extern;
- abilitatea de a trece de la o gazdă la alta;
- capacitatea de a-şi mări spectrul de gazdă.
ENDO VS EXOTOXINE

ENDOTOXINE
Structura endotoxinelor:
- lipidul A (unităţi dizaharidice de glucozamină legate de acizi graşi comuni unor bacterii);
- miez polizaharidic (“core”);
- unităţi monozaharidice (dispunere variabilă).
Endotoxinele = antigenul somatic O la bacterii Gram negative.
• Acţiuni biologice ale endotoxinelor:
- inducerea unui fenomen inflamator;
- recrutarea în zonă a celulelor imunocompetente;
- stimularea macrofagelor (prelucrare Ag, eliberare mediatori).
• Efecte clinice:
- febra (interleukina 1 şi FNT  hipotalamus);
- hipotensiunea (extravazarea plasmei în ţesuturi);
- hipoglicemia (intensificarea reacţiilor catabolice intracelulare),
- CID = coagulare intravasculară diseminată (scăderea irigării ţesuturilor).
• Şocul toxico-septic:
- este un sindrom clinic şi biologic complex, de gravitate extremă, letal în absenţa unui
tratament prompt şi corect;
- urgenţă medicală ce poate complica evoluţia oricărei infecţii;
- determinat frecvent de bacterii Gram negative şi rar de cele Gram pozitive sau fungi.
• Tulburările metabolice şi hemodinamice care au ca rezultat insuficienţa pluriorganică se datorează
pătrunderii în curentul circulator a germenilor sau a toxinelor acestora.
• Endotoxinele bacteriene sunt implicate în >70 % din cazuri - mecanismele prin care îşi exercită
acţiunile sunt complexe.
• În lipsa tratamentului adecvat  se instalează MSOF (Multiple Systemic Organic Failure) şi apar
tulburări hemodinamice severe cu deces.