 PREVENIREAŞI COMBATEREA EROZIUNII SOLULUI ÎN PLANTAŢIILE

POMICOLE

- plantaţile pomicole sunt concentrate în special pe terenuri în pantă

Organizarea teritoriului în plantaţiile pomicole -ridică în general probleme asemanătoare cu cele din
plantaţiile viticole. Apar totuşi unele deosebiri în ceea ce priveşte marimea şi denumirea unităţilor
teritoriale pentru plantaţile obişnuite sau semiintensive.

 Astfel, în plantaţiile
pomicole se deosebesc:

Parcelele - care reprezintă unităţile teritoriale pentru soi (uneori pentru specie) şi nu sunt separate între
ele prin poteci.

Tarlaua, fiind unitatea de bază pentru executarea lucrărilor în plantaţie, este delimitată pe linia de cea
mai mare pantă de zone de întoarcere, iar pe direcţia curbelor de nivel de drumuri principale. Se
amplasează cu latura lungă paralelă cu direcţia curbelor de nivel.

 Lucrări antierozionale în plantaţiile pomicole

Lucrările antierozionale (agrotehnice, amenajări hidrotehnice) diferă într-o anumită măsură în plantaţile
pomicole în comparaţie cu terenurile agricole.

Datorită faptului că pomii se plantează la distanţele mai mari (între rânduri şi pe rând), lucru ce permite
pe de o parte aplicarea unor măsuri agrotehnice specifice şi utilizarea suprafeţei dintre rânduri pentru
culturi intercalate în fâşii, benzi înierbate etc., iar pe de altă parte amenajări hidrotehnice speciale
(agroterase, canale de coastă, terase), cu dimensiuni sau tipuri determinate de specificul culturii (ex. –
terase individuale).

Sistemul de întreţinere a solului:

Metodele utilizate (înţelenit, ogor negru, culturi intercalate de plante agricole) se aplică în mod
diferenţiat în funcţie de condiţiile naturale. În zonele de stepă şi silvostepă, pe pante până la 8%, se
poate folosi ogorul negru însă pe pante mai mari se recomandă numai culturi intercalate în fâşii

Pe terenurile ce nu se pot ara şi care ramân înţelenite, se recomandă lucrarea solului în jurul pomilor (pe
o raza de 1-2 m). Mulcirea este de asemenea recomandată deoarece dă rezultate foarte bune,
folosindu-se în acest scop, paie, anumite resturi vegetale, etc.

În ceea ce priveşte lucrările hidrotehnice, în plantaţile intensive se folosesc terase cu platforme continui,
iar în plantaţile semiintensive agroterase şi canale de coastă.

Canalele de coastă se amplasează la fiecare al doilea rând de pomi pe pante sub 10% şi la fiecare rând pe
pante mai mari de 10 %. Pe terenurile cu exces de umiditate şi mai grele se folosesc canale înclinate (cu
panta 1,5-2%) iar în zone secetoase, fără pericole de alunecare, se folosesc canale orizontale.
Terasele utilizate în mod obişnuit în plantaţile pomicole sunt terasele continui cu platforma orizontală
sau înclinată şi cu taluzurile consolidate prin înierbare sau cu zid de sprijin.

Pentru versanţii cu pante mari (peste 20%),unde nu se pot executa terase continui, există posibilitatea
realizării teraselor individuale în jurul pomului pe o raza de 1-2 m, avînd o formă circulară sau
rectangulară

Taluzul se consolidează prin înierbare, zid de piatră sau gărduleţ. Suprafaţa ramasă neterasată între
pomi se foloseşte ca fâneaţă.

Deoarece în cazul acestui tip de terase lucrările de întreţinere a plantaţiei nu se pot efectua mecanizat,
ele nu se recomandă pentru plantaţii pe suprafeţe mari.

Pentru plantaţile cu port pitic se recomandă execuţia prin desfundat, pentru plantaţile cu talie înaltă,
execuţia în rambleu-debleu. În ceea ce priveşte realizarea teraselor individuale, ele se pot executa odată
cu plantarea.

 Executarea unei terase individuale

După înlăturarea stratului vegetal din zona terasei individuale, pământul rezultat din executia gropii se
depune în aval si rezultă platforma terasei din avalul pomului. La plantare groapa se umple cu pamânt
din amonte, realizîndu-se astfel întreaga platformă

În cazul în care terenul nu este prea frământat este posibil ca prin lucrările de întreţinere ce se execută
în jurul pomilor să se lărgească treptat platformele, astfel încât ele să devină terase continui.

 Măsuri pentru îmbunătăţirea covorului vegetal

Asigurarea unui covor vegetal bine încheiat reprezintă una din măsurile importante pentru combaterea
eroziunii pe păşuni. În acest scop este necesară aplicarea unui complex de lucrări, care să asigure
refacerea şi îmbunătăţirea covorului ierbos existent (prin distrugerea muşuroaielor, fertilizare,
supraînsămînţare), iar pe pajiştile aflate întrun stadiu foarte avansat de degradare, transformarea lor în
păşuni şi fâneţe prin lucrarea solului, fertilizare şi însămînţare.

Distrugerea muşuroaielor se face mecanizat (cu buldozerul) sau manual (când densitatea lor e mică), cu
pământul rezultat nivelându-se eventualele denivelări din apropiere.

Fertilizarea se va realiza cu îngrăşăminte, în doze moderate, în funcţie de condiţiile naturale şi asociaţiile

de plante existente.

Supraînsămânţărea se face cu amestecuri valoroase de ierburi sau chiar cu o singură specie, stabilite ca
adecvate pentru fiecare zona naturală.

 Lucrări speciale pentru reţinerea apei -prin favorizarea infiltraţiei şi dirijarea scurgerilor spre
debuşee.
Pe terenurile cu pante peste 20% şi afectate de eroziuni puternice se recomandă desţelenirea numai în
fâşii. Brăzduirea se poate aplica atât pe păşunile ameliorate cât şi pe cele naturale în zone cu deficit de
umiditate. Ea constă în trasarea unor brazde pe direcţia curbelor de nivel .

Brăzduirea se execută toamna târziu sau primăvara .

Cu maşini speciale (tăvălug greu prevazut cu colţi) se pot executa gropi mici dispuse uniform pe
suprafaţa păşunii şi care au rolul de a reţine apa din precipitaţii.

Prin scarificarea păşunilor până la adâncimea de 20-25 cm s-au obţinut rezultate bune în combaterea
eroziunii şi sporuri de producţie de 20-25%.

Perdelele forestiere de protecţie se vor planta în zonele de cornişă, la rupturi sau schimbări de pantă.
Suprafeţele puternic erodate cu numeroase forme ale eroziunii în adâncime şi alunecări vor fi plantate în
masiv.