Vârful 

Everest este cel mai înalt punct de pe Pământ, cu o altitudine de 8848 m deasupra nivelului

mării. Se află în Munții Himalaya, la coordonatele 27°59'20.62" N și 86°55'28.27" E (coordonatele
verificate pe Google Earth 26/11/06), pe granița dintre Nepal și Tibet (China). În nepaleză numele
muntelui este सगरमाथा, Sagarmāthā (Mama oceanului), iar în Tibet este cunoscut sub numele
de Chomolungma (mama universului). Numele din limba engleză, Everest, a fost dat în
onoarea topografului britanic Sir George Everest.

În 1808, guvernul britanic a inițiat Marele studiu trigonometric al Indiei, cu scopul de a determina

poziția și numele celor mai înalți munți din lume. Începând cu sudul Indiei, echipele de geodezi au
avansat treptat spre nord folosind, pentru a măsura cât mai precis posibil altitudinile, teodolite uriașe
care cântăreau 500 kg și care trebuia să fie duse fiecare de câte 12 oameni. Ei au ajuns la poalele
munților Himalaya la începutul anilor 1830, dar Nepalul nu a permis intrarea britanicilor în țară din
cauza suspiciunilor de agresiune politică și posibilă anexare. Cererile geodezilor de a intra în Nepal
au fost refuzate.[4]
Britanicii au fost obligați să-și continue observațiile din Terai, o regiune la sud de Nepal dispusă
paralel cu munții Himalaya. Condițiile de viață din Terai erau dificile din cauza ploilor torențiale și
a malariei — trei membri ai echipei au murit de malarie și alți doi a trebuit să se retragă din cauza
problemelor de sănătate.[4]
Cu toate acestea, în 1847, britanicii au insistat și au inițiat unele observații detaliate ale vârfurilor din
Himalaya din stații de observație aflate până la 240 km distanță. Vremea i-a forțat să-și limiteze
observațiile la ultimele trei luni ale anului. În noiembrie 1847, Andrew Waugh, Geodez General al
Indiei, a efectuat câteva observații de la stația Sawajpore aflată în capătul estic al munților Himalaya.
La acea vreme, Kangchenjunga era considerat cel mai înalt vârf din lume, iar Waugh a observat un
vârf în spatele lui, la aproximativ 230 km distanță. John Armstrong, unul din oficialii lui Waugh, a
văzut și el culmea dintr-un loc mai la vest, și a denumit-o vârful „b”. Waugh a scris mai târziu că
observațiile arătau că vârful „b” este mai înalt decât Kangchenjunga, dar din cauza distanței mari de
la care s-au făcut observațiile, era nevoie de altele mai de aproape pentru a confirma rezultatul. În
anul următor, Waugh a trimis un oficial geodez înapoi în Terai pentru a observa mai de aproape
vârful „b”, dar norii au împiedicat toate tentativele.[4]
În 1849, Waugh l-a trimis pe James Nicolson în zonă. Nicolson a reușit să facă două observații
din Jirol, de la 190 km distanță. Nicolson a luat apoi cel mai mare teodolit și s-a îndreptat spre est,
efectuând peste 30 de observații din cinci poziții diferite, cea mai apropiată fiind la 174 km distanță
de vârf.[4]
Nicolson s-a retras în Patna pe Gange pentru a efectua calculele necesare pe baza observațiilor.
Datele sale i-au furnizat o altitudine medie de 9.200 m pentru vârful „b”, dar el nu a luat în
calcul refracția luminii care distorsionează înălțimile. Numărul indica, însă, în mod clar că vârful „b”
era mai înalt decât Kangchenjunga. Din păcate, Nicolson s-a îmbolnăvit de malarie și a fost obligat
să revină acasă, fără să-și termine calculele. Michael Hennessy, unul din asistenții lui Waugh,
începuse să denumească vârfurile cu numere romane, Kangchenjunga fiind denumit Vârful IX, iar
vârful „b” devenind cunoscut sub numele de Vârful XV.[4]
Muntele Everest, cu vârful luminat de soare

În 1852, la cartierul general al geodezilor din Dehradun, Radhanath Sikdar, un matematician și

geodez indian din Bengal, a fost primul care a identificat Everest ca fiind cel mai înalt vârf din lume,
folosind calcule trigonometrice pe baza măsurătorilor lui Nicolson.[5] Un anunț oficial asupra faptului
că Vârful XV este cel mai înalt a fost amânat timp de câțiva ani, timp în care calculele au fost
verificate în mod repetat. Waugh a început să lucreze pe datele lui Nicolson în 1854, și, împreună cu
echipa sa, a petrecut aproape 2 ani lucrând la calcule, încercând să trateze problemele refracției
luminii, presiunii atmosferice, și temperaturii aerului de-a lungul marilor distanțe de la care s-au făcut
observațiile. În cele din urmă, în martie 1856 a anunțat rezultatele într-o scrisoare adresată
adjunctului său din Calcutta. A declarat că Kangchenjunga are 8.582 m, iar Vârful XV are 8.839 m.
Waugh a concluzionat că Vârful XV este „foarte probabil cel mai înalt din lume”.[4] Înălțimea vârfului
XV a rezultat din calcule a fi exact 29.000 picioare (8.839 m), dar public a fost declarată a fi
29.002 picioare (8.840 m), pentru a evita să lase impresia că înălțimea calculată este doar o
estimare rotunjită.[6]
Odată calculată înălțimea, următoarea problemă a fost identificarea unei denumiri a vârfului. Politica
studiului era aceea de a păstra numele locale dacă acest lucru este posibil (de exemplu,
Kangchenjunga și Dhaulagiri erau nume locale), Waugh a argumentat că nu poate găsi niciun nume
local folosit în mod curent. Căutarea lui Waugh după un nume local a fost împiedicată de faptul că
Nepal și Tibet erau la acea vreme închise pentru străini. Existau numeroase nume locale, cel mai
cunoscut în Tibet vreme de câteva secole fiind Chomolungma, nume ce apărea pe o hartă din 1733
publicată în Paris de geograful francez D'Anville. Totuși, Waugh a afirmat că, dată fiind pleiada de
nume locale, este dificil să favorizeze un nume față de celelalte. Astfel, el a hotărât ca vârful XV să
fie botezat după George Everest, predecesorul său în funcția Geodez General al Indiei.