Baltagul

de Mihail Sadoveanu
Opera ”Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicat în 1930, este un roman
interbelic, obiectiv, realist-mitic și tradițional. Structura polimorfă este dată de
”amestecul de roman realist și narațiune arhetipală grefată pe un scenariu polițist” după
Carmen Mușat.
Romanul este realizat pe două coordonate fundamentale: aspectul
realist(monografia lumii pastorale) și aspectul mitic(gesturile rituale ale Vitorie, tradiții
pastorale).
De exemplu, o caracteristică a romanului realist, veridicitatea este asigurată de
toponimele din zona Dornelor și a Bistriței, pe drumul parcurs de Vitoria împreună cu
Gheorghița, pe urmele lui Nechifor.
Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin reperele temporale din calendarul
religios al satului tradițional: ”aproape de Sf. Andrei”, ”în Postul Mare”, ”10 Martie”.
De asemenea, caracterul mitic, tradițional este dat de legăturile romanului cu
folclorul românesc, de pildă inspirația din balada populară ”Miorița”, sugerată chiar de
scriitor prin mottoul ”Stăpâne, stăpâne/ Mai chiamă și un câne...”.
Arhitectura complexă, conferită de polimorfismul structurii și de prezența mai
multor teme și motive, a ocazinat, de-a lungul vremii, diferite interpretări ale romanului,
unele chiar contradictorii: reconstituire a ”Mioriței” (E. Lovinescu), roman realist-obiectiv
(Nicolae Manolescu).
Roman al perioadei de maturitate, cuprinde marile teme sadoveniene se
regăsesc aici: viața pastorală, natura, călătoria, miturile, iubirea, familia, arta povestirii,
înțelepciunea.
Tema rurală a romanului tradițional este dublată de tema călătoriei inițiatice și
justițiare. Romanul ”Baltagul” prezintă monografia satului moldovenesc de la munte,
lumea arhaică a păstorilor, și are în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au
ucis pe Nechifor Lipan.
Călătoria, căutarea adevărului constituie axul romanului și se asociază cu motivul
labirintului. Parcurgerea drumului are diferite semnificații. Vitoria reconstituie
evenimentele care au condus la moartea bărbatului ei, ceea ce devineo dublă aventură:
a cunoașterii lumii și a cunoașterii de sine. Pentru Gheorghița, călătoria are un rol
educativ, de inițiere a tânărului.
Romanul este structurat în șaisprezece capitole, cu acțiune desfășurată
cronologic, ce urmărește momentele subiectului. În raport cu tema călătoriei, capitolele
pot fi grupate în trei părți: 1. constatarea absenței și pergătirile pentru drum, 2. căutarea
soțului dispărut, 3. găsirea celui căutat, înmormântarea și pedepsirea făptașilor.
 Prima parte cuprinde frământările Vitoriei ân așteptarea soțului și pregătirile
pentru drum include expozițiunea și intriga.
Incipitul romanului este o legendă despre ocupațiile și modul de viață al păstorilor
și al altor neamuri, pe care o spunea Nechifor la ”cumătrii și nunți”.
În expozițiune se prezintă satul Măgura Tarcăului și schița portretului fizic al
Vitoriei.
Intriga cuprinde frământările ei, dar și acțiunile întreprinse înainte de plecarea în
căutarea soțului: ține post negru douăsprezece vineri, se închină la icoana Sfintei Ana
de la mânăstria Bistrița, anunță autorităților dispariția soțului, vinde niște lucruri pentru a
face rost de bani de drum, o lasă pe Minodora la Mănăstirea Văratec, îi încredințează
un baltag sfințit lui Gheorghiță.
Partea a doua conține desfășurarea acțiunii și prezintă drumul parcurs de Vitoria
și fiul ei, Gheorghiță, în căutarea lui Nechifor Lipan.
Întrebând din sat în sat, ea își dă seama că soțul său a dispărut între Suha și
Sabasa. Cu ajutorul câinelui regăsit, Lupu, munteanca descoperă rămășițile lui Lipan
într-o râpă.
Partea a treia prezintă sfârșitul drumului: ancheta poliției, înmormântarea,
parastasul lui Nechifor Lipan și pedepsirea ucigașilor.
Coborârea în râpă și veghea nocturnă a mortului sunt probe de maturizare
pentru Gheorghiță.
Punctul culminant este scena de la parastas, în care Vitoria povestește cu
fidelitate scena crimei, ceea ce îi surprinde pe ucigașii Ilie Cuțui și Calistrat Bogza.
În deznodământ, ucigașul Calistrat Bogza îi cere iertare Vitoriei și-și recunoaște
fapta. Finalul cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei în legătură cu familia ei.
Principalul conflict al romanului este cel dintre Vitoria Lipan și cei doi ucigași ai
soțului ei, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui.
Vitoria trăiește, la începutul romanului, un puternic conflict interior cauzat de
disparația lui Nechifor Lipan.
Este prezent, de asemenea, un conflict între tradiție și inovație.
Personajele înfățișează tipologii umane reprezentative pentru lumea satului de la
munte, la începutul secolului XX-lea.
Personajul principal este Vitoria Lipan, femeia voluntară, munteanca, soția de
cioban, numită de Nicolae Manolescu ”o femeie în țara bărbaților”. Vitoria este o femeie
puternică, hotărâtă, curajoasă, lucidă. Inteligența nativă și stăpânirea de sine sunt
evidențiate pe drum, mai ales la parastas, când demască ucigașii.
 Aparținând lumii archaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul pentru
tradiții și este refractară la noutățile civilizației.
Personajul complex este realizat prin technica basoriefului și individualizat prin
caracterizare directă și indirectă, portretul fizic relevă frumusețea personajului prin
technica detaliului semnificativ.
Personajul secundar, Gheorghiță, reprezentantul generației tinere, trebuie să ia
locul tatălui deispărut.
Nechifor Lipan este caracterizat în absență, prin retrospectivă și rememorare, și
simbolizează destinul muritor al oamenilor.
Deși fiul este copilul preferat și poartă numele secret al tatălui, el constată că, pe
drum, mama devine mai aspră cu el.
Desăvârșirea inițierii lui Gheorghiță se realizează la parastas, când îl înfruntă pe
criminal, și realizează actul justițiar cu baltagul acestuia.
Raportul inițiator-inițiat este înfățișat în acest roman al familiei prin relația dintre
mamă și fiu.
Numele protagoniștilor au semnificații simbolice; acestea desemnează victoria
binelui asupra răului: Vitoria (asemănător cu ”victoria”), Gheorghe și Gheorghiță
amintesc de Sfântul Gheorghe, iar Nechifor înseamnă ”purtător de victorie”.
Ca moduri de expunere, narațiunea preponderentă este nuanțată de secvențele
dialogate, iar pasajele descriptive.
Narațiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent și omniscient
reconstituie lumea satului de munteni și acțiunile Vitoriei în mod obiectiv, prin technica
detaliului și observație. Deși naratorul omniscient este unic, la parastasul soțului Vitoria
preia rolul naratorului.
Cuvântul din titlu ”Baltagul”, înseamnă topor cu două tăișuri: armă a crimei și
instrument al dreptății. Criticul Marin Mincu asociază baltagul cu labrys-ul, cu motivul
labirintului.
Așadar, romanul ”Baltagul” de Mihail Sadoveanu aparține realismului mitic.