CUPRINS

1. Studiu documentar privind mobilierul urban

1.1. Introducere
1.2. Cadrul teorectic al problemei studiate
1.2.1. Motivarea alegerii temei
1.2.2. Istoria mobilierului urban
1.2.3. Tipuri de mobilier urban
1.2.3.1. Mobilier urban cu caracter decorativ
1.2.3.2. Mobilier urban cu caracter utilitar
1.2.3.3 Studiu de caz asupra unor piese de mobilier destinate sederii
1.2.3.4 Concluziile studului de caz
2. Identificarea materialelor innovative utilizate in mobilierul urban
3. Idei proprii de mobilier urban care inglobeaza materiale inovative
4. Proiect tehnic si tehnologic pentru doua piese de mobilier urban
5. Calculul economic
6. Realizarea practica – machete
7. Bibliografie
 1. STUDIU DOCUMENTAR PRIVIND MOBILIERUL URBAN

1.1 Introducere

Lucrarea de față își propune să prezinte câteva aspecte legate de mobilierul urban,
axându-se pe dezvoltarea în timp a acestuia, tipurile de mobilier orășenesc,
funcționalitatea, designul, materialele traditionale folosite de-a lungul timpului pentru
realizarea acestuia dar si materialele inovatitive, tehnicile de realizare precum si
prezentarea unor idei proprii care inglobeaza materiale innovative.
Pentru început voi prezența importantă mobilierului urban în spațiile publice și
cum prezența să influențează calitatea orașelor și noțiunea de mobilier urban, următoarea
parte este dedicată istoriei și evoluției mobilierului orășenesc de-a lungul timpului și
schimbărilor suferite de acesta odată cu trecerea anilor. Apoi voi trata partea de design a
mobilierului, și modalități de proiectare și execuție a mobilierului, sisteme constructive și
sisteme de finisare.
In finalul lucrării voi prezenta doua piese de mobilier urban, creatie proprie care
inglobeaza materiale inovative.

1.2 Cadrul teoretic al problemei studiate

1.2.1 Motivarea alegerii temei

Orașele sunt locuri unde oamenii se intalnesc pentru schimburi de idei, schimburi
economice sau, pur și simplu, pentru a se relaxă și a se simți bine. Domeniul public al
orașului - străzile, piețele și parcurile sale- reprezintă nucleul orașelor.
În spațiul urban au loc două tipologii principale de activități: de mișcare și de
staționare. Că și cele de mișcare, activitățile staționare acoperă de asemenea un spectru
larg. Amploarea și caracterul activităților depind foarte mult de cultură locală și de
nivelul economic.
Calitatea unui oraș depinde de condițiile pe care acesta le oferă locuitorilor săi.
Pietonii numeroși nu sunt neapărat un indiciu că orașul este bine gandit, mulțimile de
oameni care merg pe jos pot fi un semn că nu au opțiuni suficiențe de tranzit sau că
distanțele sunt prea lungi între diferitele puncte de interes ale orașului. În schimb se poate
spune că un oraș în care oamenilor le place să stea indică de obicei calitatea urbană.
Incepând cu secolul XIX mobilierul destinat spațiului public era
proiectat să se armonizeze cu arhitectură urbană, inspirat din natură, folosindu-se
metalul și lemnul, fără că termenul de mobilier urban să fie folosit.
Termenul de mobilier urban începe să apăra în anul 1970, concomitent cu
nașterea liniilor de mobilier urban și a designului acestuia, perioadă când apăr și primele
reglementări comunale ale mobilierului urban și ale concesiunii întreținerii acestuia.
Amenajarea unui spațiu public este un proces relativ complex care trebuie să
satisfacă toți participanții la viață urbană. Deciziile autorităților nu sunt
întotdeauna compatibile cu necesitățile și cerințele utilizatorilor. Munca arhitecților,
peisagiștilor și designerilor tinde să se dezvolte împreună cu municipalitatea și proiectele
globale, având în vedere funcționalitatea obiectelor, materialele folosite, dimensiunile,
ergonomia și rezistentă acestora. Pentru a răspunde necesităților utilizatorilor,
amenajarea urbană tinde să dezvolte socializarea, redând spațiului public demnitatea și
calitatea pierdute în timp, atribuind un rol esențial spațiilor de întâlniri și repaos.
Data fiind importantă foarte mare a unei vieți urbane plăcute, consider că studiul
asupra mobilierului urban este necesar.

1.2.2 Istoria mobilierului urban

Primele forme de mobilier urban s-au născut odată cu cele dintâi nuclee orășenești.
Evoluția lor de-a lungul timpului este în strânsă legătură cu dezvoltarea orașelor,
curentele artistice specifice fiecărei perioade și evoluția tehnologiei.
Primele formațiuni urbane au apărut în Orientul Apropiat în mileniile V -VII
î.e.n.
Dimensiunile orașelor închise între ziduri nu erau mari iar spațiile aferente vieții
publice erau modeste. Spațiile tipice pentru orașele- stat din Orientul Apropiat sunt
drumurile sacre. Pentru a crea atmosfere de mister și cucernicie proiectanții au făcut apel
la proportionalitatea elementelor de construcție, dozarea luminii și mobilarea spațiului.
Tipurile de mobilier folosite erau fie statui, fie portrete ale faraonilor , coloane, fântâni,
ceasuri solare sau catarge cu drapel. În grădinile familiilor bogate se puteau admiră
bazine, chioșcuri sau pergolă.
Civilizația română a avut o contribuție importantă în istoria mobilierului urban, ei
fiind cei care introduce în spațial orășenesc tribună oratorului, altarele, chioșcurile,
monumentele commemorative, porticul și sculpturile sacre.
 Orașele din evul mediu au purtat amprenta religiei iar mobilierul orășenesc a fost
tratat mai degrabă că o manifestare laică.
Renașterea a adus cu șine ambiții de înfrumusețare a orașelor, dezvoltând mai degrabă
mobilierul decorative, fără însă a-l neglija pe cel utilitar.
Barocul marchează declinul mobilierului decorative, ornamental, lipsit de
funcțiuni precise în desfășurarea vieții publice. Noutatea cu care vine barocul se referă la
zonele destinate divertismentului și agrementului.
Apogeul mobilierului urban este în secolul XVIII- lea când se amplasează în
spațiile orășenesti din ce în ce mai multe suite de bazine, grupuri statuare, pavilioane,
vase decorative, aliniamente de coloane, arce de triumf, monumente și obelixuri.
Sfârșitul barocului coincide cu accentuarea revoluției industriale și a procesului de
urbanizare.
În evoluția mobilierului public, perioadă modernă se caracterizează prin creșterea
ponderii mobilierului urban cu caracter utilitar.

1.2.3 Tipuri de mobilier urban

2.3.1 Mobilierul urban cu caracter decorativ

Deși nu este preponderent în orașul contemporan, mobilierul urban cu caracter

decorativ ocupă totuși un loc important în viață urbană. În primul rând datorită moștenirii
din epocile trecute a numeroaselor piese decorative (statui, fântâni, jardiniere) și chiar a
unor piese care au avut rol funcțional dar care și-au pierdut ulterior utilitatea (altare,
obeliscuri, ceasuri solare). În al doilea rând pentru că arhitectură și piesele de mobilier au
devenit însuși operă de artă.
Din categoria mobilierului urban decorativ fac parte: bazinele și fântânile,
cascadele și jocurile de apa, statuile și monumentele, jardinierele, vasele cu flori și nu în
ultimul rând vestigiile istorice.
2.3.2 Mobilier urban cu caracter utilitar

Pe lângă satisfacția vizuală oferită, piesele de moblier funcțional sunt în

măsură să precizeze scară uman într-un spațiu. Acest lucru este posibil deoarece o parte
sunt folosie nemijlocit de către om (băncile, mesele, cișmeaua cu apa), altele însă prin
intermediul unor obiecte (rastele pentru biciclete și cărucioare). Condiționarea raportului
om- spațiu este foarte importantă mai ales datorită tendinței de supradimensionare a
clădirilor, a străzilor, a trotuarelor etc.
Mobilierul orășenesc cu caracter utilitar oferă în prezent numeroase forme. O
catalogare a lor se poate face după diverse criterii : materiale folosite, amplasare,
dimensiuni sau gradul de folosire.
O prima grupă este constituită din piese de mobilier care servesc pentru
informare și orientare: firme, indicatoare, semafoare sau reclame.
O a două grupă se referă la elemente destinate circulației și care delimitează în
general planul solului, aici vorbim despre dalaje și scări.
Cea de a treia grupă este mă numeroasă, cuprinzând acele obiecte de mobilier
care sunt utilizate direct de către om: bănci, meșe, toalete publice, cosuri de gunoi, stații
de transport în comun, cutii poștale, rasteluri pentru biciclete și mobilierul auxiliar,
reprezentat de corpurile de iluminat.
Studiu de caz asupra unor piese de mobilier destinate sederii

Neo-Romantico
Materiale si finisaje

Bancile Neo-Romantico sunt compuse din doua componente : structura cu brate si

lamele.
Structura este facuta dn polimida reciclata prelucrata prin injectie cu amestec de 30%
fibra de sticla.
Lamelele (cu o grosime de 30 mm) sunt facute dintr-un amestec de polimeri si fibre
vegetale reciclate. Doua dintre lamele sunt curbate, in timp ce celelalte cinci sunt drepte.
Lamelele au un finisaj pe baza de vopsea acrilica cu protectie anti- grafitti.

Menteneanta

Nu necesita intretinere speciala, desi in unele cazuri ( daca este expusa la soare intens in
primul an) se produce o decolorare de 10- 20%, dupa care culoarea nu mai are de suferit.

Greutatea difera in functie de dimensiunile fiecare piese dupa cum urmeaza 0.60 m: 18 Kg.
1.50 m: 36 Kg, 3.00 m: 68 Kg.

Paleta de culori

Lamelele :
Structura: