Sunteți pe pagina 1din 15

ELECTROTERAPIE

Electroterapia ocupa un loc important an cadrul terapiei moderne, cuprinzand metode care
folosesc an scop terapeutic diferite forme de curent electric (curent continuu, curenti de joasa
frecventa, curenti de medie frecventa), forme ale energiei electro-magnetice de analta
frecventa (undele scurte), vibratii mecanice (ultrasunetul), campuri electro-magnetice de joasa
frecventa si vibratii electro-magnetice (radiatii infrarosii si ultraviolete).
Curentul electric se defineste ca miscare a particulelor ancarcate electric, iar mediul an care se
produce aceasta miscare constituie un conductor electric.

Organismul uman, datorita componentelor sale, intra an categoria conductorilor de gradul II.
an compozitia sa, apa este prezenta an procent de 75-80 %. La trecerea curentului se produce
disocierea ei an H+ si OH-, prezenta ionilor de H+ imprimand tesutului respectiv gradul de
aciditate, iar prezenta OH- gradul de alcalinitate; numeroase reactii din organism depind de
ph-ul mediului. Sarurile minerale sant în majoritate constituite din saruri de Na, K, Mg, Ca.
Ionii de sodiu si potasiu cresc excitabilitatea tesuturilor, ionii de calciu si magneziu o scad.

RĂSPÎNDIREA CURENTULUI ÎN ORGANISM

Modul an care curentii electrici terapeutici se raspandesc în organism are urmatoarele


caracteristici:
• indiferent de locul unde sant amplasaţi electrozii, liniile de forta ale curentului se raspandesc
an tot corpul, cantitatea cea mai mare trecand ansa pe zonele ce opun rezistenta cea mai mica;
• pe regiunea cuprinsa antre electrozi, intensitatea curentului nu este egala, ci proportionala cu
conductibilitatea electrica a tesuturilor;
• cu cat un segment este situat mai departe de electrozi, intensitatea curentului ajuns la el este
mai mica;
• un tesut nu este un conductor uniform, deoarece membrana celulara şi spatiile intercelulare
opun rezistenţe diferite trecerii curentului electric;
• conductibilitatea electrica a unui ţesut este direct proportionala cu continutul lui an apa. Din
acest punct de vedere lichidul cefalorahidian, limfa, secretia biliara, sangele sant cele mai
bune conducatoare de electricitate; rau conducatoare sant tesutul gras si cel osos.
MODUL DE PENETRARE AL CURENŢILOR ÎN ŢESUTURI
Curentii electrici penetrează în mod diferenţiat ţesuturile în fucţie de tipul curentului:
- curentul galvanic şi curentul alternativ de joasă frecventa se raspandesc exclusiv an spatiul
intercelular, deoarece membrana celulara le opune rezistenta;
- curentul alternativ de analta frecventa nu antampina rezistenta din partea membranelor
celulare.
ELECTROFIZIOLOGIE
Proprietatea celulelor vii de a reactiona la un stimul se numeste iritabilitate; ca o ractie
primara la un stimul, apare un raspuns local.
Excitabilitatea este considerata ca o reactie secundara a tesuturilor si se traduce prin
transmiterea mai departe a stimulului de catre celulele si fibrele nervoase.
Pentru declansarea excitatiei, stimulul trebuie aiba o intensitate minima precisa, care se
numeste intensitate de prag a stimulului. Actiunea stimulului trebuie sa se exercite un anumit
timp minim pentru a se declansa excitatia.
Numai stimulii ”peste prag“ pot determina o reactie care se propaga ca unda de excitatie si
care poate fi masurata la distanta de locul excitatiei.
Stimulii sub nivelul ”pragului“ au o actiune limitata la locul unde sant aplicati; o crestere a
intensitatii stimulului peste valoarea ”pragului“ nu duce la o crestere a raspunsului. Acest
comportament al structurilor celulare la diferite grade de intensitate ale stimulului este
cunoscut an fiziologie sub denumirea ”legea totul sau nimic“. Daca prin stimuli electrici sant
excitate mai multe celule, an functie de intensitatea curentului si de suprafata stimulata apare
un raspuns tisular variabil ca marime.
POTENŢIALUL DE REPAUS
Membrana celulara, care este foarte subtire (70 MICRONI), fiind alcatuita din lipide si
albumine si avand o permeabilitate selectiva, joaca rolul hotarator atat an repaus cat si an
timpul stimularii. La nivelul ei se gaseste o repartitie caracteristica a ionilor, rolul principal
avandu-l ionii de Na+ si K+, aflati an concentratii diferite de o parte si de alta a membranei.
Astfel, Na+ se gaseste an exteriorul celulei an concentratie de 142-145 mEq/l, iar an interior
an concentratie de 10-12 mEq/l (raport 12/1). K+ are o concentratie extracelulara de 4 mEq/l
si intracelulara de 140-155 mEq/l (raport 1/38). Aceasta diferenta este mentinuta prin
mecanismul de ”pompa“, mecanism an cadrul caruia rolul principal ai revine pompei de
sodiu, care expulzeaza activ sodiul extracelular, potasiul intrand an celula printr-un proces
pasiv.
Datorita diferentei de concentratie a ionilor de Na+ si K+, la nivelul membranei celulare an
repaus se realizeaza o diferenta de tensiune numita potential de membrana sau de repaus, care
masurat prin tehnica microelectrozilor, are o valoare de -70 pana la -90 mV (interiorul celulei
fiind ancarcat negativ. Din calculul teoretic al potentialului de membrana an raport cu
concentratia de Na+ si K+ din exteriorul si interiorul celulei a rezultat o valoare de -86 mV.
POTENŢIALUL DE ACŢIUNE
Depolarizarea
Stimularea celulei prin agenti fizici sau chimici produce schimbări rapide şi importante ale
valorilor potenţialului de membrana. La nivelul ei se produc modificari ale permeabilitatii
pentru ionii de sodiu care migreaza masiv dinspre exterior spre interior. Are loc astfel
procesul de depolarizare, prin care partea externa a membranei devine negativa, iar cea
interna pozitiva.
Ulterior are loc un flux invers al ionilor de potasiu, dar de mai mica amploare, viteza de
migrare a sodiului fiind de 7 ori mai mare decat cea a potasiului.
Datorita modificarilor de permeabilitate si concentratie ionica, stimulul cu nivel de prag
reduce potentialul de repaus cu 15-20 mV, acesta ajungand astfel la o valoare de -65 mV,
numita potential ”critic“; este momentul depolarizarii membranei si declansarii potentialului
de actiune.
Intensitate minima necesara pentru declansarea stimului se numeste reobaza.
Repolarizarea
an timpul fazei de repolarizare se produce o inactivare a mecanismului de transport al sodiului
spre interiorul celulei, cu cresterea permeabilitatii membranei pentru potasiu cu durata de 1
ms. Interiorul celulei atinge an puctul maxim al acestui proces +40 mV fata de exteriorul
celulei; cu aceasta procesele declansate de stimulare anceteaza.
Modificarile de potential care au loc an timpul depolarizarii si repolarizarii alcatuiesc
”potentialul de actiune“.
”Tensiunea de iesire “ era an timpul repausului membranal de -80 mV, iar tensiunea
intracelulara atinsa la sfarsitul repolarizarii era de +40 mV. ampreuna acestea realizeaza un
potential de actiune de 120 mV.

Restitutia
Refacerea potentialului de repaus (restitutia) ancepe dupa terminarea fazei de repolarizare a
membranei celulare.
Prin pompa de sodiu-potasiu, Na+ suplimentar iese din celula, iar potasiul reintra an celula
pana cand potentialul atinge valoarea de repaus de -80 mV.
an timpul potentialului de actiune (depolarizare) membrana celulara nu poate reactiona la un
alt stimul, motiv pentru care aceasta perioada se numeste ”refractara absoluta“. Pe parcursul
fazei de repolarizare exista o perioada numita ”refractara relativa“, cand pragul de excitare
este mai scazut.
Prin masuratorile efectuate, s-a stabilit ca o fibra nervoasa mielinizata poate conduce cel mult
800-1000 de impulsuri pe secunda la o stimulare artificiala, dar dupa un timp scazut, la
frecventele mari, perioada refractara absoluta (1 ms) creste si frecventa maxima transmisa va
scadea. Aceasta este ”oboseala“, tipica unui sistem care functioneaza dupa legea ”totul sau
nimic“.
La frecventele mai reduse (50-100 Hz) fibrele nervoase medulare pot fi ansa stimulate pe un
timp mai lung, fara a se instala fenomenul de oboseala.
CURENTUL GALVANIC
Este un curent continuu sau cu frecventa 0. Se poate propaga an tesuturi sub urmatoarele
forme:
- electrolitic
- electroforetic
- electroosmotic
- conducere protonica (an mica masura)
APARATURa
Aparatele care furnizeaza curent continuu alaturi de alte forme de curent (curenti diadinamici)
au urmatoarea alcatuire:
• sistem de alimentare cu curent electric de la retea (cordon, antrerupator)
• dispozitiv de redresare (tranzistori care transforma curentul alternativ de retea an curent
continuu)
• dispozitiv de reglare a intensitatii (potentiometru)
• instrument de masura (miliampermetru)
• sistem de racordare la pacient (borne, cabluri, electrozi)
MOD DE APLICARE
a) cu ajutorul unor electrozi din plumb sub forma de placi de diverse dimensiuni (galvanizare
simpla)
b) ca baie hidro-electrolitica
c) ionogalvanizare (metoda de introducere a unor substante medicamentoase prin tegument cu
ajutorul curentului electric)
EFECTELE CURENTULUI GALVANIC
a) crestere a metabolismului tisular local;
b) hiperemie, atat la nivelul tegumentului, cat si an tesutul muscular subiacent;
c) crestere a difuziunii tisulare, ca efect al modificarii permeabilitatii membranelor;
d) reducere a edemelor locale si anlaturare a substantelor locale ce determina tendinta la
extravazare tisulara;
e) efecte asupra excitabilitatii musculare: la stabilirea si la antreruperea brusca a curentului
continuu se produce contractie musculara datorita probabil modificarilor bruste de
concentratie ionica din jurul membranelor celulare;
f) efecte polare:
- crestere a excitabilitatii la catod (catelectrotonus)
- scadere a excitabilitatii la anod (anelectrotonus)
g) efect sedativ si hipotensor an cazul aplicarii descendente a electrozilor.
GALVANIZAREA SIMPLĂ
Electrozii utilizaţi pentru galvanizarea simpla, confectionati din placi metalice (plumb), au
forme si dimensiuni diferite an functie de regiunea pe care se aplica si de efectele urmarite.
Cel mai adesea se folosesc placi dreptunghiulare de marime egala sau diferita antre ele de 6/8,
8/10, 10/15 cm. Electrozii se aplica ferm pe tegument prin intermediul unor anvelisuri
hidrofile din tifon ambibate an solutii fiziologice sau apa simpla.
Daca se urmareste obtinerea unui efect analgetic, electrodul activ este cel pozitiv, iar daca se
urmareste obtinerea unui efect excitant, electrodul activ este cel negativ.
Se utilizeaza doua modalitati de asezare a electrozilor:
- transversal, de oparte si de alta a regiunii afectate pe care o ancadreaza astfel fata an fata
(umar, glezna, genunchi);
- longitudinal, cu electrozii plasati la distanta, la extremitatile segmentului tratat (brat, gamba,
membru inferior).
Intensitatea curentului aplicat se dozeaza de la potentiometru an functie de toleranta
individului si de toleranta la locul de aplicare, senzatia corecta fiind cea de furnicatura
placuta. Aceasta corespunde unei intensitati a curentului de 0,1-0,2 mA pe cm2 de electrod.
Durata tratamentului trebuie sa fie suficient de lunga, an general 20-30 minute.
Numarul sedintelor necesare este de 8-10 an formele acute si 12-15 sau mai mult an cele
cronice.
Pacientul trebuie avizat an prealabil asupra senzatiei pe care o va simti. Va fi asezat pe
canapeaua de tratament an pozitiile cele mai antalgice an functie de zona de tratat.
Ca incidente posibile mentionam arsurile tegumentare. Acestea se pot produce la pacienti cu
afectare a sensibilitatii cutanate. La trecerea curentului continuu, apa din anvelisurile hidrofile
disociaza an H+ si OH-. Pe tegument se gasesc an mod obisnuit ioni paraziti (Na, Cl, K) care
se combina cu H+ si OH- rezultand acidul sau baza respectiva, cu producere de arsura
tegumentara. Pentru prevenire se folosesc solutii de protectie cu urmatoarele formule:

Pentru polul pozitiv:


NaCl 5 g
NaOH 1 g
Apa distilata ad. 1000 ml
(pentru neutralizarea HCl)
Pentru polul negativ:
NaCl 6 g
HCl diluat 6,5 g
Apa distilata ad. 1000 ml
(pentru neutralizarea NaOH)

BĂILE GALVANICE
Se aplica pentru tratarea unor regiuni mai antinse sau a antregului corp. Ele ambina efectul
curentului galvanic cu efectul termic al apei, care devine un mijlocitor antre electrozi si
tegument.
Baile galvanice patru-celulare folosesc patru vase an care se afla apa la 34-380, vase care au
anglobati electrozi an peretii lor prin care circula curentul continuu. Pacientul poate introduce
an aceste vase doua, trei sau toate patru membrele.
Se poate folosi fie sensul ascendent, fie descendent al curentului, an functie de scopul urmarit.
Procedura se aplica zilnic, avand o durata de 20-30 minute.
Baia Stanger este o cada izolata cu material plastic an care se afla opt electrozi fixati pe pereti.
Curentul galvanic poate fi facut sa circule antre acesti electrozi an multiple variante:
ascendent, descendent, transversal, an diagonala.
Apa are temperatura de 36-370, iar intensitatea curentului se regleaza an functie de prescriptia
medicului si de senzatia subiectiva a pacientului (400-600 mA). Durata tratamentului este de
15-30 minute. Se fac 6-12 sedinte la doua-trei zile.
Contraindicatii
• leziuni trofice ale tegumentului;
• dermatoze;
• solutii de continuitate ale tegumentului.

IONOGALVANIZAREA
Definitie
Ionogalvanizarea este metoda de introducere an tegument cu ajutorul curentului galvanic a
diverse substante cu efect terapeutic.
Se folosesc solutii electrolitice an care se ambiba unul din cei doi electrozi, solutii care
disociaza an campul electric, patrunderea ionilor activi terapeutic facandu-se la nivelul
foliculilor pilosi si glandelor sudoripare.
Profunzimea patrunderii are ca limita corionul, unde se realizeaza depozite de substanta activa
care se va resorbi an circulatie.
Exemplu de substante folosite: CaCl2, MgSO4, xilina, acetilcolina.
Avantajele ionogalvanizarii
• se pot introduce doze relativ mari, folosind cantitati mici de medicament;
• an regiunea tratata se realizeaza o repartitie egala a substantei introduse;
• posibilitatea delimitarii precise a suprafetei de tratat;
• sant asigurate conditiile unei asepsii perfecte (nu patrund bacteriile).
INDICAŢIILE CURENTULUI GALVANIC
1. nevralgii si nevrite;
2. afectiuni reumatismale degenerative;
3. artrite;
4. tendinite, bursite, periartrite, epicondilite;
5. sechele posttraumatice;
6. boala Raynaud, acrocianoza, arteriopatii periferice;
7. pareze si paralizii;
8. sindroame de suprasolicitare;
9. distonii neuro-vegetative;
10. hipertensiunea arteriala stadiu I si II.
CURENŢII DE JOASĂ FRECVENŢĂ
CURENTUL FARADIC
Curentul faradic este un curent alternativ de joasa frecventa de inductie electromagnetica,
folosit la ritmul de 50 Hz.
Proprietati fiziologice
- stimulare a excitabilitatii neuromotorii;
- actiune trofica;
- actiune vasomotorie.
Indicatii
- hipotrofii musculare de inactivitate (an afectiuni posttraumatice)
- stadii incipiente ale arteriopatiilor si venopatiilor periferice.
CURENŢII DIADINAMICI
Curentii diadinamici (CDD) sant curenti de joasa frecventa ce provin din redresarea
curentului sinusoidal de retea de 50 Hz.
Aceasta forma de curenti a fost descrisa de Bernard an 1929.
an timpul aplicarii curentilor diadinamici predomina una din urmatoarele proprietati ale lor:
a) inhibitie
b) dinamogenie
La frecventele joase (50 Hz) predomina dinamogenia, la cele analte (100 Hz), efectul
inhibitor.
an conditiile nemodificarii intensitatii si frecventei an timpul unei sedinte, se manifesta si o a
treia proprietate si anume obisnuinta.
Aceste efecte ale curentilor diadinamici se manifesta asupra sensibilitatii, motilitatii si
troficitatii.
Forme de curenti diadinamici
1. Monofazat fix (MF) – curent pulsatil obtinut din curentul sinusoidal de 50 Hz prin anularea
semiundei negative. Are efect dinamogen; efectul analgetic apare tardiv. Subiectiv, se produc
vibratii care actioneaza ca un masaj profund.
2. Difazat fix (DF) – curent pulsatil obtinut din curentul sinusoidal de 50 Hz prin redresare,
adica prin transformarea semiundei negative an semiunda pozitiva. Rezulta astfel un curent cu
frecventa de 100 Hz. Efectul sau principal este acela inhibitor. Se foloseste ca forma de
introducere anainea aplicarii celorlalte forme.
3. Perioada lunga (PL) – se obtine prin alternarea lenta a formelor MF si DF antr-un interval
de 12 secunde. Efectul dinamogen este diminuat, dominand efectul inhibitor (analgetic,
miorelaxant).
4. Perioada scurta (PS) – se obtine prin alternarea brusca antre MF si DF cu ritm de 1
secunda. Efectul dominant este cel dinamogen (resorbtiv).
5. Ritm sincopat (RS) – se obtine prin antreruperea ritmica a formei MF cu pauze de 1
secunda. Este forma de curent folosita pentru electrostimulare musculara.

curent de retea (frecventa=50Hz)

curent diadinamic difazat fix (DF) curent diadinamic monofazat fix (MF)
Modalitati de aplicare
• aplicatii pe puncte dureroase circumscrise. Se utilizeaza electrozi mici, rotunzi, egali. Polul
negativ se aplica direct pe zona dureroasa, iar pozitivul proximal la 2-3 cm distanta;
• aplicatii transversale (transregionale), la nivelul articulatiilor mari, a zonelor musculare mari
ale trunchiului si membrelor. Se folosesc electrozi plati, suficient de mari, asezati de o parte si
de alta a zonei dureroase;
• aplicatii longitudinale, de-a lungul unui nerv sau al unei cai vasculare. Pentru nervi
electrodul pozitiv, mai mare, se aseaza proximal, iar cel negativ distal;
• aplicatii paravertebrale, pe regiunile radacinilor nervoase, cu electrozi adaptati ca marime
regiunii afectate, cu polul negativ pe regiunea dureroasa si pozitivul de cealalta parte, sau
electrozii de aceeasi parte, pozitivul proximal;
• aplicatii ganglionare, pe ganglionii vegetativi. Se utilizeaza electrozi mici, rotunzi, cu
negativul pe ganglionul respectiv si pozitivul la 2-3 cm distanta.
Tehnica de aplicare
Pacientul se aseaza an functie de regiunea de tratat pe paturi sau scaune de lemn. Electrozii se
aplica prin intermediul unor anvelisuri hidrofile, bine umezite.
Aparatul va avea la anceput potentiometrele la 0. Intensitatea se creste progresiv la un nivel
corespunzator efectului urmarit: analgetic sau dinamogen. Pe parcursul sedintei trebuie
crescuta intenstatea pentru mentinerea senzatiei de vibratie nedureroasa, senzatie care scade
prin acomodare. Durata tratamentului este scurta, de 4-8 minute sau chiar mai putin. Ritmul
sedintelor se stabileste an functie de stadiul afectiunii. an stadiile acute se pot aplica de doua
ori pe zi sau cel putin o data pe zi, zilnic. an scop analgetic este inutil sa se aplice mai mult de
6-8 sedinte. Acestea se pot relua dupa o pauza de 7 zile. an scop dinamogen si hiperemiant se
pot face peste 10 sedinte, an functie de caz.
Indicatiile curentilor diadinamici
• stari posttraumatice:
- antinderi musculare
- redori articulare
• artoze activate
• artite
• mialgii
• reumatism abarticular:
- PSH
- epicondilite
• lumbago discogen si musculo-ligamentar
• boala Raynaud, acrocianoza, boala varicoasa
• arteriopatii periferice obliterante
• aplicatii segmentare, vizand zone neuro-reflexe an suferintele de tip neuro-vegetativ ale
stomacului, colecistului, colonului, an astmul bronsic, migrene
CURENŢII CU IMPULSURI DE JOASĂ FRECVENŢĂ (ELECTRODIAGNOSTICUL)
Diagnosticul prin electrostimulare al leziunilor neuromusculare cuprinde, an general,
urmatoarele metode :

 testul galvanic al excitabilitatii;


 testul faradic al excitabilitatii;
 metoda curbei I/t.

În toate aceste metode se folosesc stimuli de joasa frecventa. Metoda curbei I/t prezinta, fata
de testul galvanic si testul faradic, aprecieri cantitative mai precise ale proceselor de
denervare si permite o apreciere cantitativa a procesului de reinervare. Pe de alta parte, cu
ajutorul curbei I/t, se pot stabili parametrii optimi ai impulsurilor triunghiulare utilizate pentru
tratarea paraliziilor flasce, an vederea obtinerii unor rezultate cat mai bune.
Metoda curbei I/t
O posibilitate relativ facila de ridicare a curbei I/t o ofera aparatul TUR RS 12, fabricat an
Germania.
Determinarea curbei I/t se face, atunci cand muschiul an cauza o permite an tehnica bipolara,
deoarece, spre deosebire de tehnica monopolara, curentul strabate mai multe fascicule
musculare.
Electrozii, de marime egala, se dispun la capetele muschiului. Marimea lor se adapteaza la
dimensiunile acesteia. Catodul se dispune distal an toate cazurile cand nu exista raspuns
paradoxal (IA>IC). an cazul raspunsului paradoxal, se inverseaza catodul cu anodul.
Datele obtinute an masuratorile facute pentru ridicarea curbei I/t se trec antr-un grafic cu scari
logaritmice. Pe ordonata se reprezinta curentul I an miliamperi, iar pe abscisa, timpul t,
exprimat an milisecunde.

Masuratorile se fac cu 2 tipuri de curenti : impulsuri dreptunghiulare, ce vor da curba notata


CID (curba cu impulsuri dreptunghiulare) si impulsuri triunghiulare, ce vor da curba notata
CIT.
anainte de determinarile propriu-zise, se stabileste cu impulsuri dreptunghiulare (avand o
durata de 1000 ms si pauza antre ele de 2000 si 3000 ms) raspunsul la fiecare dintre polaritati
an parte, pentru a stabili raspunsul normal sau paradoxal. Dupa cunoasterea acestui raspuns,
se plaseaza electozii, conform indicatiilor de polaritate mentionate mai sus :
1. Se selecteaza forma de impuls dreptunghiular ca succesiune de impulsuri. Durata
impulsurilor se fixeaza la 1000 ms, iar pauza antre 2000 si 3000 ms. Cu electrozii montati pe
pacient, se creste treptat intensitatea curentului, pana se obtine contractia minima. Valoarea
intensitatii (mA) cu care se obtine aceasta contractie minima se numeste reobaza.
2. Se scurteaza apoi durata impulsului, de exemplu an succesiunea 500, 400, 300, 200, 100,
50 ms, etc., masurandu-se de fiecare data intensitatea curentului ce produce contractia
minima. Valorile obtinute se trec an grafic. La scaderea duratei impulsului, valoarea
intensitatii curentului care produce contractia minima, ramane un timp egala cu reobaza, ceea
ce se traduce printr-o portiune orizontala a curbei CID (b). La o anumita durata a impulsului,
pentru obtinerea contractiei minime este necesara o intensitate mai mare decat reobaza. Din
acest punct, curba I/t devine ascendenta, pe masura ce durata tinde spre 0. Timpul (durata
impulsului) de la care curba ancepe sa devina ascendenta este denumit timp util (an figura –
c). De mentionat ca valoarea timpului util variaza foarte mult, an functie de pozitia
electrozilor si de presiunea lor pe tegument. Din acest motiv, timpul util nu este considerat ca
un parametru important pentru elecrtrodiagnostic.
3. Se determina cronaxia, definita ca durata impulsului de curent dreptunghiular, cu
amplitudinea egala cu dublul reobazei, care produce contractia minima. Cronaxia poate fi
determinata an doua moduri :

• pe graficul curbei I/t, determinata an fazele precedente, se traseaza o dreapta paralela


cu abscisa, la valoarea de curent reprezentand dublul reobazei (an figura – e), iar de la
punctul de intersectie al acestei drepte cu curba I/t, se duce o perpendiculara pe axa
timpului, unde se obtine valoarea cronaxiei (f).
• prin determinarea directa pe pacient. an timpul ridicarii curbei I/t se fixeaza valoarea
de varf a curentului la o valoare egala cu dublul reobazei, durata impulsului fiind
foarte redusa si apoi se mareste treptat durata impulsului, pana la obtinerea contractiei
minime;
• durata impulsului corespunzatoare contractiei minime este cronaxia.
• 4. Se ridica curba CIT an axeleasi conditii ca la curba CID. Durata frontului de
descrestere se alege practic zero. Valorile se trec an acelasi grafic ca si curba CID.
• Se determina coeficientul de acomodare, notat cu ?, ce se defineste ca raportul dintre
intensitatea curentului triunghiular cu durata de 1000 ms si intensitatea curentului
dreptunghiular cu aceeasi durata, pentru valorile ce produc contractii minime.
Prescurtat se poate exprima :
• la contractie minima coeficientul de acomodare are la muschii sanatoşi ai scheletului
valori antre 2,5 si 6. O scadere a valorii sub limita inferioara denota o denervare
partiala a muschiului, iar o scadere sub 1 arata o denervare totala. Determinarea
coeficientului de acomodare este foarte importanta, deoarece an valorea acestuia se
reflecta chiar leziunea incipienta a nervului.

Forma curbei I/t discutata, este valabila numai pentru un sistem muschi – nerv intact.
Pentru muschii denervati, forma curbei se modifica mai mult sau mai putin si din alura
ei se pot trage concluzii privind gradul afectarii.În aceasta figura se prezinta variatia
curbei I/t (CID) an cursul regenerarii unui nerv. Astfel, la muschiul total denervat,
curba este deplasata în dreapta si în sus, ca urmare a cronaxiei crescute a fibrelor
musculare, care sunt excitate an locul fibrelor nervoase (a).
La un muschi partial denervat, curbele ocupa un loc intermediar antre curba
precedenta si curba muschiului sanatos. Se observa ca pe masura ce are loc
reinervarea, curbele se deplaseaza de sus în jos şi de la dreapta spre stanga. Din
variatia curbelor din aceasta figura se trage concluzia importantă pentru diagnostic că
partea stangă a curbei I/t dă în primul rand informaţii asupra starii nervului motor, iar
partea dreapta asupra starii fibrelor musculare. O deteriorare an functionalitatea
nervului motor se traduce prin ridicarea partii stangi a curbei, adica prin necesitatea
utilizarii unor intensitati mai mari pentru excitatie.
Pentru optimizarea parametrilor alesi pentru electrostimularea terapeutica este utila
determinarea curbei CIT pentru muschiul corespunzator sanatos al nervului simetric.
Aceasta din urma curba este denumita an literatura de specialitate si climaliza.

Pe grafic se traseaza, ancepand de la origine, o dreapta aproape tangenta la curba climalizei.


Suprafata triunghiului hasurat descris de curba CID si aceasta dreapta reprezinta domeniul de
intensitati si durate, ce pot fi alese pentru excitarea muschiului bolnav cu impulsuri
triunghiulare. De obicei se alege un punct situat pe dreapta tangenta, caruia ai corespunde o
intensitate mai mare cu cativa miliamperi decat reobaza (punctul A pe figura). Dreapta
verticala ce tre ce prin acest punct determina la intersectia cu abscisa ( B ) durata frontului de
crestere a impulsului, iar dreapta orizontala la intersectia cu ordonata ( C ) indica intensitatea
curentului. Durata frontului de descrestere a impulsului se alege practic zero. Alegerea
punctului pe tangenta cu cativa miliamperi mai mult decat reobaza are an vedere nedepasirea
unui anume nivel al intensitatii curentului, care sa provoace oboseala muschiului stimulat.
Pauza dintre impuslurile triunghiulare se alege de cateva ori mai mare decat durata
impulsului.
CURENŢII DE MEDIE FRECVENŢĂ
Sant curenti sinusoidali cu frecvente antre 2000 si 50000 Hz.
an terapeutica se folosesc frecventele de 5000 si 10000 Hz.
Avantajul acestor curenti terapeutici este acela ca pot determina contractia muschiului, fara a
influenta tegumentul. Mai au si actiune trofica si analgetica.
FORME DE CURENŢI DE MEDIE FRECVENŢĂ
a) medie frecventa pura de 5000 Hz, la care predomina efectul excitomotor;
b) medie frecventa pura de 10000 Hz, cu efect vasodilatator, analgezic;
c) medie frecventa modulata an lunga perioada, care determina contractie musculara puternica
aproape nedureroasa;
d) medie frecventa modulata an scurta perioada;
e) medie frecventa supramodulata scurta perioada an lunga perioada, cu important efect
asupra excitabilitatii neuro-musculare (contractie musculara indolora).
Mod de aplicare
Se folosesc electrozi de plumb, aplicati prin intermediul unor anvelisuri hidrofile. Acesti
curenti nu au polaritate. Intensitatea se prescrie an miliampermetri.
Indicatii
• stari posttraumatice
• arteriopatii periferice an stadii incipiente
• afectiuni reumatismale
CURENŢII INTERFERENŢIALI
DEFINIŢIE
Curentii interferenţiali rezultă din suprapunerea a doi curenţi de medie frecventă decalaţi cu
100 Hz. În acest mod apare un curent de medie frecventa (interferential) a carui modulatie an
amplitudine se produce cu o frecventa de la 0 la 100 Hz.
EFECTE FIZIOLOGICE
1. Efect excitomotor pe musculatura striata, care se produce la frecvenţe ale modulaţiei în
amplitudine mici de la 0 la 10 Hz. Acest efect se exercita numai asupra musculaturii cu
inervaţie pastrată, motiv pentru care acesti curenti pot fi folositi şi în scop diagnostic. Daca
muschiul nu raspunde la curenti interferentiali prin contractie, anseamna ca inervatia sa este
afectata.
2. Efect decontracturant, obtinut la frecventele medii de 12-35 Hz, dar mai ales la frecventele
variabile antre 0 si 100 Hz.
3. Efect vasculotrofic, hiperemiant si resorbtiv, realizat prin actiunea directa pe vase si prin
gimnastica musculara.
4. Efect analgetic, produs prin diminuarea excitabilitatii dureroase. Apare la frecventele
rapide antre 80 si 100 Hz.
5. Efect excitomotor pe musculatura neteda, realizat de orice forma de curent interferential,
mai ales de frecventele antre 12 si 35 Hz.
MODALITĂŢI DE APLICARE
Interferenta plana
Se folosesc patru electrozi, cate doi asezati an cruce pentru fiecare din cei doi curenti care
realizeaza interferenta. an mijlocul patratului format de cei patru electrozi se afla zona de
tratat. Efectul se produce numai an planul în care se afla electrozii.
Interferenta spatiala
Permite prin adaugarea unui al treilea circuit ca efectul sa se produca an mai multe planuri.
Electrozii folositi poarta numele de electrozi stelati.
Vectorul interferential
Pentru a nu exista directii preferentiale de exercitare a efectului s-a inventat un dispozitiv care
realizeaza o rotatie periodica cu 450 a vectorului principal de actiune. În acest fel toate
direcţiile din spaţiu sant excitate succesiv cu aceeaşi intensitate.
Interferenţa dinamică
Este o modalitate de rotire a vectorului de actiune cu 360 grade la fiecare ciclu, ca un radar.
Corectia distantei
Exista cazuri an care electrozii nu pot fi plasati la distanta egala antre ei. Unele aparate sant
prevazute cu un ”egalizor de distanta“, care permite folosirea intensitatii optime necesare an
conditii de buna toleranţa.
TEHNICA DE APLICARE
an practica se folosesc doua tehnici de aplicare: statica si dinamica.
an tehnica statica, electrozii se mentin an timpul procedurii an acelasi loc si asupra lor se
exercita o presiune constanta. Electrozii clasici sant de tip placa, introdusi antr-o textura
umeda. Ei se fixeaza cu benzi elastice sau cu saculeţi de nisip. Se mai folosesc şi electrozi tip
”perniţă“ şi electrozi tip ”vacuum“.
În tehnica dinamică sau cinetică se utilizează doi electrozi de tip ”manusă“, care se aplică pe
mîinile asistentului. Ceilalti doi electrozi sunt fixi.
ALEGEREA FRECVENŢEI
Frecventa constanta
Aceasta modalitate mai poarta numele de ”manual“ şi permite alegerea unei frecvente fixe
antre 0 si 100 Hz, an funcţie de efectul dorit.
Frecvenţa variabila
Mai poartă şi numele de ”spectru“ şi permite o modulaţie a curentului de interferenţă
crescătoare şi descrescătoare în 15 secunde între anumite limite:
- spectru 0-10 Hz
- spectru 90-100 Hz
- spectru 0-100 Hz
DURATA ŞEDINŢELOR
În general se indica durate de 15-20 de minute, în prima parte făcîndu-se o aplicaţie de tip
manual, iar în cea de a doua de tip spectru.
NUMĂRUL ŞEDINŢELOR
Este variabil după reacţia pacientului. Sînt cazuri în care sant suficiente 6-8 sedinţe şi altele în
care se ajunge la 14-16. Aplicaţiile se pot face zilnic sau la doua zile.
INDICAŢIILE CURENţILOR INTERFERENŢIALI
• stari posttraumatice
• artrite
• periartrite
• artroze
• spondiloze, discopatii
• nevrite, nevralgii
• arteriopatii obliterante an stadiul I si II
• anexite, metroanexite
• dischinezii biliare
• atonii intestinale postoperatorii
• incontineta vezicala
CURENŢII DE ÎNALTĂ FRECVENŢĂ
Sant curenti alternativi sinusoidali a caror frecventă depăşeşte 300000 de Hz.
Străbătînd mediile cu densităţi diferite ale corpului omenesc, aceşti curenţi determină
producerea locala de caldura.
Faţă de celelalte proceduri de termoterapie, procedurile care folosesc curenţi de înaltă
frecvenţă pot fi definite ca fiind proceduri de termoterapie de profunzime.

FRECVENŢA DENUMIREA GAMEI PROCEDURA


300 kHz-3 MHz (100-1000 m)

Unde hectometrice sau unde medii

-ultrasunet 800 kHz


-diatermie (nu se foloseste) 3 MHz- 30 MHz(10-100 m).

Unde decametrice sau unde scurte

-tratament cu unde scurte


(11,06 m) 30 MHz-300 MHz(1-10 m)

Unde metrice sau ultrascurte

-nu se folosesc an terapeutica 300 Mhz-3 GHz (10-100 cm)

Unde decimetrice

-tratament cu unde decimetrice (69 cm) si microunde (12,25 cm)


3 GHz-30 GHz
(1-10 cm) Unde centimetrice -nu se folosesc an terapeutica
30 GHz- 300 GHz
(1-10 mm)

Unde milimetrice -nu se folosesc an terapeutica

PROPRIETĂŢI FIZIOLOGICE
• Determină încalzirea ţesuturilor profunde, fenomen denumit endotermie. Permeabilitatea şi
încalzirea ţesuturilor profunde este cu atat mai bună cu cît frecvenţa curentului este mai mare
şi lungimea de undă este mai mică;
• Nu influenteaza excitabilitatea neuro-musculara;
• Determina cresterea metabolismului local;
• Accelereaza procesele de diviziune celulara;
• Au actiune antialgica si miorelaxanta.
UNDELE SCURTE
Din gama frecventelor analte, în practica se folosesc cel mai mult undele scurte, an aplicatii
”an camp condensator“, fie folosind electrozi izolati an sticla (Schliephake), fie electrozi
flexibili, izolati an cauciuc.
Indicaţii
• afectiuni reumatismale degenerative
• afectiuni cronice inflamatorii ale cailor aeriene superioare
• otite, mastoidite cronice
• anexite cronice
• periviscerite
Contraindicatii
• afectiuni cronice inflamatorii
• tumori maligne
• tumori benigne cu potential de malignizare
• regiuni cu corpi straini metalici (tije, brose, etc.)
MICROUNDELE
Undele centimetrice sau microundele au unele caracteristici aparte fata de undele scurte:
- penetrabilitate inegala datorita capacitatii diferentiate de absorbtie an tesuturi;
- efect termic maxim la profunzimea de 2-2,5 cm;
- ancalzire minima a pielii si tesutului gras;
- ancalzire selectiva a tesutului bogat vascularizat si an mod special a musculaturii.
ULTRASUNETUL
Definitie
Ultrasunetele sant vibratii mecanice care rezulta din tranformarea variatiilor de potential
electric ale unui curent de analta frecventa prin intermediul efectului piezoelectric.
Efectul piezoelectric se refera la proprietatea unor cristale taiate antr-un anumit ax de a se
dilata si contracta cand sant supuse variatiilor de potential electric ale unui curent electric de
analta frecventa.
Forme de ultrasunet
Ultrasunetul an camp continuu
Este forma de unda ultrasonora longitudinala neantrerupta cu actiune continua asupra
mediului an care se propaga si care produce asa-numitul ”micromasaj tisular intern“.
Ultrasunetul an camp discontinuu
Este forma de ultrasunet care an timpul aplicarii este antrerupt ritmic, cu o anumita frecventa.
Efecte fizico-chimice ale ultrasunetelor
1. Efectul mecanic este reprezentat de vibratia care se produce si care se transmite din aproape
an aproape, fiecare molecula fiind pusa an miscare cu o frecventa egala cu cea a sursei.
2. Efectul termic apare prin transformarea unei parti din energia ultrasonora an energie
termica. Acest efect este mai pregnant an mediile neomogene, cum este corpul omenesc.
3. Efectul de cavitatie consta an producerea de goluri an interiorul lichidului traversat,
fenomen vizibil an apa prin formarea de bule. an acest moment se elibereaza mari cantitati de
energie cu efecte distructive locale.
4. Efectul de difuziune se refera la cresterea permeabilitatii membranelor.
5. Efecte chimice, de tipul oxidare, reducere, depolarizare si alterarea structurii chimice a
substantelor.
Efecte biologice
• cresterea permeabilitatii membranelor;
• hiperemie tegumentara si musculara;
• actiune fibrolitica;
• pe os dozele mici produc osteoporoza, dozele mari osteonecroza;
• actiune termica de profunzime.
Efecte terapeutice
• efect analgetic produs prin intermediul sistemului nervos central, printr-un mecanism
asemanator ca si la curentii de joasa frecventa;
• efect miorelaxant, explicat prin actiunea vibratorie a ultrasunetului asupra receptorilor
nervosi din muschi si tendoane;
• efect hiperemiant, prin vasodilatatia arteriolelor si capilarelor, cu activarea corespunzatoare
a circulatiei;
• efect reflex, la distanta, prin aplicarea:
- pe zonele paravertebrale corespunzatoare radacinilor nervoase medulare ale membrelor;
- pe zonele cutanate corespunzatoare organelor interne;
- pe ganglionii simpatici (ganglionul stelat).
Aparatura pentru ultrasunete terapeutice
- generator de analta frecventa;
- cablu de racord;
- traductorul cu cristalul piezoelectric.
Pe panoul frontal de comanda se gasesc:
- comutator de pornire;
- potentiometru pentru reglarea intensitatii;
- ceas pentru marcarea timpului;
- borna pentru traductor;
- instrument de masura.
Tehnica de aplicare
Traductorul (emitatorul) se aplica pe tegument prin intermediul unui strat uleios, deoarece
ultrasunetele nu se propaga prin aer.
Se regleaza intensitatea antre 0,05 si 2 W/cm2.
Durata sedintelor este an general de 2-5 minute pentru o zona. Pentru articulatiile mari se
poate ajunge la 6-10 min.
Ritmul sedintelor este zilnic sau la doua zile, efectuandu-se an general un numar de 6 pana la
15 sedinte.
Recomandari
• aplicatia de ultrasunet sa nu fie urmata imediat de alta procedura;
• nu se recomanda succesiunea masaj-ultrasunet sau ultrasunet-masaj;
• nu se aplica ultrasunet si roentgenterapie pe aceeasi regiune;
• ultrasunetul poate precede kinetoterapia;
• uneori se recomanda terapia combinata ultrasunet-curenti diadinamici.
Indicatiile ultrasonoterapiei
• artroze, spondiloze
• spondilite, artrite
• tendinite, mialgii
• algoneurodistrofie
• fracturi recente
• contuzii, entorse, luxatii
• hematoame
• cicatrici patologice
• nevralgii, nevrite
• arteriopatii obliterante stadiul I si II
• maladia Raynaud
MAGNETODIAFLUX
DEFINIŢIE
Magnetodiafluxul este o procedura care foloseste campuri electromagnetice generate de
curenti de joasa frecventa (50 sau 100 Hz).
ACŢIUNE
Actiunea campului magnetic asupra organismului uman este diferita an functie de modul de
administrare:
a) efect sedativ, cand sant administrate an camp continuu, cu actiune simpaticolitica si
trofotropa;
b) efect excitant, cu actiune simpaticotona si ergotropa, an administrarile antrerupte ritmic sau
aritmic.
MOD DE APLICARE
Undele electromagnetice se aplica prin intermediul a doua bobine circulare, care se plaseaza
cervical si lombar. Pacientul se pozitioneaza an asa fel ancat nordul magnetic sa se suprapuna
nordului terestru.
Durata sedintelor este de 4-6-10 minute.

RADIAŢIILE INFRAROŞII
DEFINIŢIE
Sant radiatii situate an spectrul electromagnetic imediat deasupra radiatiei rosii a spectrului
vizibil, cuprinse antre 760 m? si 50 m?. Toate corpurile ancalzite emit infrarosii.
EFECTELE INFRAROŞIILOR
• determina hiperemie locala;
• cresc activitatea fagocitara;
• cresc metabolismul local;
• determina aparitia eritemului caloric, care dispare dupa 30 de minute;
• influenteaza pe cale reflexa circulatia viscerala;
• activeaza secretia glandelor sudoripare;
• au actiune antialgica, decontracturanta.
MOD DE APLICARE
Undele infrarosii se aplica prin intermediul lampii Solux cu puteri antre 500 si 2000 W, sau
sub forma bailor de lumina partiale, care folosesc un numar variabil de becuri de 40 W.
INDICAtII
• afectiuni reumatismale degenerative;
• reumatism abarticular;
• sechele algice posttraumatice.
RAZELE ULTRAVIOLETE
DEFINIŢIE
Sant raze luminoase situate an spectrul solar dincolo de violet, cuprinse antre limita spectrului
vizibil de 0,39 ? si 0,144 ?. an terapeutica se folosesc ultraviolete pana la limita inferioara de
0,20 ..
PROPRIETĂŢI
• determina aparitia eritemului actinic dupa o perioada de latenta de 6-8 ore;
• determina vasodilatatie prin eliberarea de histamina;
• influenteaza metabolismul calciului prin transformarea ergosterolului an vitamina D2;
• cresc metabolismul proteic;
• determina aparitia pigmentatiei tegumentare prin mobilizarea melaninei;
• scad glicemia;
• au efect bactericid.
INDICAŢII
• profilaxia si tratamentul rahitismului;
• afectiuni reumatismale inflamatorii si degenerative;
• afectiuni posttraumatice;
• TBC osos si genital;
• psoriazis.
CONTRAINDICAŢII
• TBC pulmonar;
• caşexie;
• stari nevrotice;
• tumori maligne;
• tumori benigne cu potential de malignizare;
• hipertiroidie;
• lupus eritematos diseminat;
• insuficienta hepatica sau renala;