DEZVOLTAREA ASISTENŢEI COMUNITARE

ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII MINTALE

PENTRU PERSOANELE PRIVATE de libertate

ASISTENŢĂ PSIHOSOCIALĂ ÎN PENITENCIARE

PROGRAM
specific de asistenţă psihosocială pentru
REDUCEREA RECIDIVEI
ÎN ABUZURILE SEXUALE
dr. Alina Ramona DECSEI-RADU

dr. Cristina PRIPP

BUCUREŞTI
2009
1
 Autorii şi coordonatorii lucrării:

psiholog dr. Alina Ramona DECSEI-RADU - Universitatea Oradea

psiholog dr. Cristina PRIPP - Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Programul a fost pilotat în Penitenciarul Oradea:

Alina Ramona DECSEI – RADU

terapeut, în cadrul programului
psiholog, Universitatea Oradea

Lacrima MĂRGINEANU
coterapeut, în cadrul programului
psiholog, Penitenciarul Oradea

Tipărit de

B-dul N. Bălcescu nr. 15,

Râmnicu Sărat

2
 CUVÂNT ÎNAINTE

Motto
Nu există oameni răi sau oameni buni,
există doar oameni
- Nicolae IORGA

Pornind de la convingerea că un abuzator sexual netratat,

care avea nevoie de tratament şi era potrivit pentru acesta, prezintă un
risc de recidivă sexuală şi generală mai ridicat raportat la abuzatorul
tratat, am demarat prezentul proiect.
Am optat pentru propunerea unui model de tratament complex
şi eclectic la nivel teoretic, metodologic şi de intervenţie, fără pretenţia
de a fi unul exhaustiv, pornind de la o serie de modele, exemple
şi principii propuse de specialiştii în domeniu. Dorind să evităm o
intervenţie limitativă şi urmărind simultan să adaptăm modelele
internaţionale la realitatea existentă în penitenciarele din România,
prezentăm în cele ce urmează modelul dezvoltat şi pilotat de noi în
cadrul Penitenciarului din Oradea, alături de mijloacele de evaluare
utilizate.
Modelul denumit iniţial R.A.R.A.S. (Reducere a Recidivei în
Abuzurile Sexuale, Decsei-Radu, 2007) se focalizează pe de o parte
pe identificarea nevoilor criminogene materializate în special în factori
dinamici de risc (atitudini, distorsiuni cognitive, emoţii – deficite la nivel
de management / coping / identificare / preluarea unei perspective
interpersonale şi comportamente pro-infracţiune) iar pe de altă
parte, pe reliefarea lanţurilor şi ciclurilor infracţiunii, pe modelele de
prevenţie a recăderilor (opţiuni, alternative eficiente şi individualizate
care întrerup pattern-ul infracţional).
Exemplul propus de noi este deschis şi constant perfectibil,
putând fi îmbogăţit cu contribuţii eficiente şi revizuit, potrivit principiului
libertăţii profesionistului de a dispune.

Autorii lucrării

3
4
 CUPRINS

I. JUSTIFICARE........................................................................................................ 6

II. DELIMITĂRI CONCEPTUALE.............................................................................. 7

A. FUNDAMENTARE TEORETICĂ................................................................... 9

B. MODELE PSIHOTERAPEUTICE................................................................ 14

C. CADRUL GENERAL AL PROGRAMULUI................................................... 19

III. SCOPUL PROGRAMULUI.................................................................................. 26

IV. OBIECTIVELE PROGRAMULUI ........................................................................ 26

V. GRUPUL ŢINTĂ ................................................................................................. 27

VI. PLANIFICAREA ŞEDINŢELOR.......................................................................... 30

VII. RESURSELE UMANE IMPLICATE..................................................................... 30

VIII. METODOLOGIA INTERVENŢIEI.................................................................. 32

IX. CONŢINUTURI.................................................................................................... 37

X. FUNCŢIONAREA ECHIPEI MULTIDISCIPLINARE............................................ 91

XI. EVALUAREA PROGRAMULUI........................................................................... 93

XII. REGULILE DE UTILIZARE A MAPEI PROGRAMULUI..................................... 95

BIBLIOGRAFIE................................................................................................... 98

ANEXE.

MAPA PROGRAMULUI...................................................................................... 101

– Anexe metodologice................................................................................... 102

– Anexe diagnostice . .................................................................................... 122

– Fişe de lucru............................................................................................... 132

5
 I. JUSTIFICARE

Infracţiunile de natură sexuală, cum ar fi violul sau alte abuzuri

sexuale (perversiunea sau corupţia sexuală ori incestul), săvârşite
asupra minorilor sau adulţilor, marchează vieţile victimelor, lasă urme
adânci la nivel psihologic, nu numai fizic.
Cercetările continuă să caute metode pentru a stăvili aceste
infracţiuni, dar statisticile indică faptul că şansele de reabilitare sunt,
din păcate, destul de mici.
Oamenii de ştiinţă nu au ajuns la concluzii ferme cu privire la
motivele care îi determină pe unii indivizi să recurgă la viol şi, de altfel,
majoritatea cercetătorilor recunosc faptul că o teorie unifactorială
care să explice violul nu va putea fi conturată. Existenţa unor factori
multipli de influenţă este din ce în ce mai evidentă, cel mai probabil că
infracţiunile de natură sexuală sunt determinate de interacţiunea mai
multor elemente care operează laolaltă, în modalităţi complicate.
Tema abuzului sexual este una de actualitate, de vreme ce
numărul violurilor a rămas constant de-a lungul anilor şi, din păcate,
este un subiect cu grad redus de cercetare în România. Statisticile
oficiale cu privire la violurile petrecute şi reclamate în România, tind să
se menţină în limite constante, în ultimii ani. În anul 2005 au avut loc
1.013 violuri, în 2006, 1116, în 2007, 1048, iar în 2008, 1016. În primele
6 luni ale anului 2009 erau deja înregistrate 493 de violuri. Violul se
plasează pe locul doi între infracţiunile violente contra persoanei, după
tâlhării, al căror număr s-a diminuat aproape la jumătate, în perioada
2006-2007. Trebuie să luăm în calcul că nu toate infracţiunile sexuale
sunt reclamate, datorită ruşinii victimelor, lipsei de cunoaştere a legilor
şi sistemului defectuos al rapoartelor poliţiei.
Am pornit de la principiul că, pentru a putea schimba, trebuie,
în primul rând, să cunoaştem şi să înţelegem. În acest sens, stabilirea
caracteristicilor fenomenului, prin identificarea factorilor de risc
specifici agresorilor sexual, a fost urmată de elaborarea unei modalităţi
de intervenţie care să contribuie la reducerea riscului de recidivă.
Dorim să aducem o contribuţie practică prin această
lucrare, structurată ca un manual extensiv al unui program destinat
abuzatorilor sexual români, la construcţia căruia am utilizat modelele
şi recomandările literaturii de specialitate.

6
Numărul violurilor conform statisticilor oficiale furnizate de
Poliţia Română

1200
1000
800
600
400
200
0

ani
2005

2006

2007

2008

II. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Fundamentarea acestui capitol ne-a oferit consistenţa teoretică pentru

definirea, structurarea şi selecţionarea factorilor, a caracteristicilor de
personalitate, de relaţionare, de grup, patologie etc.
Tot aici, îşi află rădăcinile, resursele conceptuale care au constituit
cadrul programului psihoterapeutic. Dintre numeroasele studii şi
cercetări - unele şi-au dovedit utilitatea, altele eficienţa, cîteva au
clacat sau cel puţin şi-au manifestat „neutralitatea” - am selecţionat şi
adaptat cinci modele de lucru psihoterapeutice.
Pilotarea programului elaborat de noi, în perioada 7.01-1.06.2008, la
Penitenciarul Oradea, s-a finalizat cu o procedură de lucru susţinută de
instrumente psihologice şi o argumentaţie statistică pre- şi posttestare.
S-au utilizat aceleaşi criterii de selecţie a participanţilor, atât la grupul
experimental, cât şi la lotul martor. Au fost selecţionate, în total, 17
persoane condamnate pentru abuz sexual – din care s-au retras două.
Rezultatele metodologice obţinute pe dimensiunile analizate în pre şi
posttest ne-au sprijinit la construirea formei finale a programului.

7
 Având în vedere problematica abuzului sexual în România - mult
prea puţin studiată - dar şi inexistenţa unui program a cărui eficienţă
să fi fost demonstrată şi la care să ne raportăm rezultatele, propunem
continuarea modalităţii de aplicare a instrumentelor psihologice,
cu respectarea scopului aplicativ al cercetării. De altfel, programul
psihoteraputic - lipsit de susţinerea probelor psihodiagnostice - ar
funcţiona în „orb”, fără putinţă de evaluare a termenilor corespondenţi
riscului de recidivă la abuzatorii sexuali.
Literatura de specialitate distinge două tipuri de agresori
sexual: legali şi clinici, ca fiind diferite, deşi nu mutual exclusive.
Agresorul sexual legal este persoana condamnată pentru comiterea
de acte sexuale ilegale, iar agresorul sexual clinic este cel care poate
fi diagnosticat ca manifestând o parafilie - Burdon & Gallaghes (2002).
În Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale
(DSM IV TR, 2000), violul nu este inclus în categoria parafiliilor, deşi
unii autori îl consideră o parafilie, aducând ca şi argumente declaraţiile
violatorilor care experimentează fantezii recurente cu privire la
comiterea abuzului precum şi asocierea violului cu alte parafilii
(exhibiţionismul, frotteurismul, voyerismul). Categoria de diagnostic
cea mai apropiată de viol şi inclusă în DSM IV TR (2000) este cea a
sadismului sexual. O suprapunere clară peste categoria agresorului
sexual clinic o reprezintă diagnosticul de pedofilie (manifestarea timp
de minim 6 luni, a unor fantezii excitante sexual, intense, recurente,
pulsiuni sau comportamente implicând activitatea sexuală cu un copil
sau cu copii prepubertari, în etate de până la 13 ani).
Din perspectiva agresorului sexual legal, în ţara noastră,
legiuitorul introduce o serie de infracţiuni cu privire la abuzul sexual,
fie că e comis asupra unei persoane adulte (conform art. 197 Codul
Penal, violul este actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex
diferit sau e acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând
de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa)
sau asupra unui minor (pedofilia - actul sexual de orice natură, cu o
persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta
de 15 ani ori corupţia sexuală, art. 198 CP – actele cu caracter obscen
săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor).
Analizând cele două perspective (legală şi clinică) putem
constata cu uşurinţă că ele nu se suprapun (infracţiunea de viol nu
are un corespondent clinic, iar diagnosticul de pedofilie îşi regăseşte
echivalentul aproximativ în plan legal, vârsta victimei fiind de această
dată de până la 15 ani).

8
 A. FUNDAMENTARE TEORETICĂ

1. Teorii explicative ale abuzului sexual

Descifrarea motivelor pentru care violatorii şi pedofilii comit
infracţiunile rămâne în continuare un puzzle cu multe piese. Există
o serie de teorii explicative cu privire la abuzurile sexuale, de la teorii
multifactoriale la cele de nivel mediu şi până la teoriile unifactoriale,
unele referindu-se atât la violatori, cât şi la pedofili, în vreme ce altele
sunt specifice.
Cu privire la viol, literatura de specialitate distinge între teoriile
de macronivel care explică agresiunile sexuale pe seama mentalităţii
discriminante din societăţile patriarhale, considerându-le acte de
violenţă instrumentală ce au drept scop a ţine femeia într-o poziţie de
subordonare faţă de bărbat (teoriile feministe ale conflictului) şi cele de
micronivel care atribuie cauzele la nivelul caracteristicilor infractorilor.
Opiniem pentru soluţia de acceptare simultană a celor două genuri de
teorii aflate într-o interacţiune perpetuă.
Teoriile biologice reunesc două ipoteze majore: cea a
determinismului biologic şi cea evoluţionistă.
Teoriile sociologice caută cauzele abuzului sexual la nivelul vieţii
de familie, al societăţii patriarhale, al influenţelor culturale generale.
Teoriile psihologice, care prezumă faptul că agresorii sexual
prezintă tulburări la nivel psihologic, nu sunt agreate din cauza faptului
că, în aparenţă, tind să disculpe această categorie de indivizi. Cele
mai frecvente probleme psihice asociate cu abuzul sunt reprezentate
de tulburările de personalitate sau diverse parafilii.

2. Caracteristici ale comportamentului infracţional

În literatura de specialitate există o serie de controverse cu
privire la abuzatorii sexual, susţinându-se deopotrivă că sunt infractori
specializaţi în acest tip de infracţiune (sex-only), dar şi că majoritatea
faptelor comise de aceştia au caracter non-sexual (sex-plus).
Rezultatele tind să susţină mai degrabă ipoteza infractorilor sexual
ca şi infractorii generalişti, însă, grupul agresorilor sexual nu este clar
unul omogen, existând şi delincvenţi specializaţi.
Modul de operare al agresorilor sexuali se referă la
particularităţile comportamentelor legate de comiterea infracţiunii
(strategii de selectare şi atac a persoanei), mai precis la modalitatea
de planificare, dobândire a accesului la victime, de dominare a lor şi
măsurile luate în scopul de a scăpa nedetectat.

9
 3. Procesul de evaluare a abuzatorilor sexual
Evaluarea iniţială este un proces esenţial, deoarece, pe de o
parte, trebuie să determine caracteristicile de personalitate, punctele
de focalizare, iar pe de altă parte, să stabilească momentul, formatul
şi conţinutul intervenţiei specializate. Deşi nu există o procedură
standard de evaluare, aceasta trebuie să ţină cont de cele trei principii:
al riscului, al nevoii şi al responsivităţii.
Opiniăm că evaluările trebuie să însumeze toate concluzile
cu privire la: nevoile criminogene, factorii de risc (statici şi dinamici),
riscul de recidivă, dar şi să permită stabilirea eficienţei tratamentului.

4. Factori de risc statici şi dinamici

A fost identificată o serie de factori implicaţi în producerea
violurilor, clasificaţi în factori statici şi dinamici, distali sau proximali.
Factorii statici de risc vizează evaluarea trăsăturilor legate de
istoricul infracţional şi de personalitate, sub aspectul trăsăturilor care
nu suportă schimbări majore pe parcursul timpului. Factorii de risc
dinamici, pe de altă parte, vizează variabile zilnice, susceptibile la
schimbare prin tratament sau alte intervenţii.
În privinţa factorilor care pot influenţa producerea violului
vorbim şi de factori distali şi proximali. Prima categorie include
caracteristicile de personalitate, atitudinile şi experienţa generală
de viaţă a abuzatorului şi a victimei. A doua categorie se referă la
elementele actuale, ce caracterizează contextul general care a
favorizat producerea abuzului.

5. Factori de risc în relaţie cu recidiva

Mai multe cercetări s-au focalizat pe stabilirea unei relaţii între
factorii de risc şi recidivă.
Printre aceştia, un rol important în decizia de a recidiva par să
aibă următorii factori de risc statici: stilul de viaţă infracţional cronic,
tulburarea de personalitate (psihopatia), disfuncţiile cognitive (legate
de învăţare), vârsta sub 40 de ani, violenţa, comportamentul antisocial
şi comportamentul sexual compulsiv, deviant, dar şi detaşarea, lipsa
ataşamentelor sigure, debutul timpuriu în cariera infracţională, victime
de sex masculin, din afara familiei, diversitatea victimelor.
Factorii de risc dinamici asociaţi cu recidiva sunt: atitudinile
stereotipe, ostile cu privire la femei, un stil de viaţă susţinut de atitudini
şi influenţe antisociale generale, un nivel ridicat de impulsivitate,
negarea, distorsiunile cognitive şi singurătatea emoţională, empatia
scăzută faţă de victimă, controlul emoţional deficitar, deficitele în sfera
intimităţii şi a rezolvării de probleme, preocupări şi fantezii sexuale
10
deviante. Acestora li se adaugă: prezenţa obsesiilor, parafiliile,
distorsiunile cognitive cu privire la viol şi tratament. În aceeaşi categorie
sunt incluse: autocontrolul diminuat, deprinderile sociale deficitare,
conflictele din relaţiile intime, ostilitatea, abandonarea tratamentului,
consumul sau dependenţa de alcool şi droguri.

6. Distorsiunile cognitive
Fără îndoială că distorsiunile cognitive sunt caracteristice
agresorilor sexuali, însă, se pune întrebarea dacă acestea reprezintă
precursori ai infracţiunii sau strategii de menţinere a unei imagini de
sine corespunzătoare, strategii dezvoltate post-infracţiune. Cercetările
vizează deopotrivă structurile cognitive (schemele), operaţiile cognitive
(strategiile de procesare a informaţiei) şi produsele cognitive (credinţe,
atribuiri, atitudini, declaraţii cu privire la propria persoană), însă, tind
să se focalizeze mai mult pe ultima categorie, de rezultat, cea mai uşor
accesibilă. În discursul violatorilor se îmbină descrierea, explicarea,
interpretarea, evaluarea, negarea, planificarea, minimalizarea, în
scopul de a nega sau a atribui altora responsabilitatea pentru cele
comise.
Distorsiunile cognitive sunt privite cel mai adesea ca fiind
raţionalizări dezvoltate înainte, în timpul şi după comiterea infracţiunii
cu caracter sexual. Premisa fundamentală, unanim acceptată de
programele de tip terapeutic, este aceea că distorsiunile cognitive
promovează şi menţin comportamentul infracţional şi că, de aceea,
trebuie să fie abordate direct în cadrul intervenţiilor psihoterapeutice.
Negarea
Un tip aparte de distorsiune cognitivă îl reprezintă negarea.
Scopul general al programelor de tip terapeutic destinate
abuzatorilor sexuali este acela de a reduce recidiva. Există, însă, din
partea abuzatorului, rezistenţă la implicarea în intervenţia specializată,
generată, în parte, de procesul de negare. Cei care nu îşi asumă
responsabilitatea vor manifesta o complianţă mai scăzută la sarcinile
tratamentului, vor fi rezistenţi în acceptarea scopurilor acestuia şi vor
eşua adesea în a-l finaliza. Cert este că, cel puţin indirect negarea
creşte potenţialul recidivant.
Asociaţia pentru Tratamentul Abuzatorilor Sexual (SUA),
recomandă insistent ca acceptarea responsabilităţii pentru
comportamentul abuziv să fie un scop al tuturor tratamentelor şi nu
să fie considerat un obstacol în tratament sau criteriu de eliminare a
subiecţilor în procesul de selectare pre-tratament.

11
 Rolurile de gen
După Spielberger & colab. (apud Firestone & colab., 2005),
ostilitatea constituie „un set complex de atitudini care motivează
comportamentele agresive, îndreptate împotriva distrugerii de obiecte
sau rănirii altor oameni”.
Cercetările indică faptul că ostilitatea abuzatorilor sexuali are
la bază socializarea deficitară, lipsa factorilor inhibitori şi de control.
Ostilitatea precede şi facilitează agresivitatea sexuală, fiind un bun
predictor pentru infracţiunile cu caracter violent. Un nivel ridicat al
ostilităţii faţă de femei în cazul agresorilor sexual este confirmat de
o serie de cercetări. Atitudinile de gen rigide cu privire la femei par a
diferenţia agresorii sexual de celelalte categorii de infractori.
Mituri cu privire la viol
Miturile cu privire la viol sunt definite de mulţi cercetători ca fiind
credinţe stereotipe, false, preconcepute cu privire la viol, victimele
violului şi violatori, printre care cel mai pregnant se remarcă ideea că
„nu, înseamnă mai insistă” (după Hanson & Harris, în 2000).
Studiile comparative indică cel mai adesea un nivel mai ridicat
al acceptării miturilor cu privire la viol în cazul agresorilor sexual,
precum existenţa unei relaţii semnificative între acceptarea miturilor
cu privire la viol şi tendinţa declarată de a viola.

7. Dimensiunea emoţională a abuzatorilor sexual

O cercetare condusă de Pithers & colab. (1988) indica faptul că
89% din agresorii sexual experimentaseră stări emoţionale negative
în orele dinaintea comiterii infracţiunii. Pentru a face faţă acestor
stresori, agresorii folosesc strategii de coping nepotrivite, printre
care comportamentele sexuale deviante dar şi auto-denigrarea. În
acest context, furia apare ca şi stare emoţională pre-infracţiune sau
ca şi mijloc de justificare a infracţiunii şi mai puţin ca o trăsătură a
acestora. De asemenea, agresorii sexual prezintă nivele mai ridicate
ale anxietăţii în raport cu bărbaţii din populaţia generală.
Empatia
Mai mult de 91% dintre programele de tip psihoterapeutic destinate
abuzatorilor sexual, desfăşurate în SUA, au ca şi obiectiv-cheie sporirea
empatiei participanţilor, aşteptându-se ca acest fapt să ducă la întărirea
inhibitorilor interni cu rol în prevenţia recidivei.
Este util să abordăm empatia din perspectiva procesării informaţiei.
Majoritatea cercetărilor identifică un nivel şi mai scăzut al empatiei
agresorilor sexual faţă de propria victimă. Aceste deficite au fost puse şi
în legătură cu excitaţia sexuală (stare emoţională concurentă care poate
inhiba empatia) sau cu distorsiunile cognitive specifice.
12
 8. Comportamente şi relaţii

Relaţii cu părinţii
Ataşamentele cel mai des identificate în cazul agresorilor
sexual sunt cele anxioase, ambivalente sau evitante. În general,
familiile agresorilor sexual par a fi caracterizate de instabilitate şi
dezorganizare. În consecinţă stilul de ataşament romantic adult al
agresorilor sexual tinde să fie evitant şi ambivalent.
Majoritatea agresorilor sexuali au adesea taţi distanţi,
neimplicaţi, absenţi sau prezenţi, dar violenţi, identificarea cu acesta
fiind deficitară.
Intimitatea şi singurătatea
Intimitatea este, conform lui Erikson (apud Bogaerts & colab.
2000), un indicator al calităţii unei relaţii adulte şi presupune apropiere,
deschidere, dezvăluire, afecţiune, căldură, încredere în sine şi alţii.
Cercetările reliefează faptul că abuzatorii sexual sunt mult mai
deficienţi în ceea ce priveşte intimitatea şi mult mai singuri. Astfel, se
confirmă recomandarea conform căreia întărirea intimităţii şi reducerea
singurătăţii în cazul abuzatorilor sexual trebuie să constituie părţi ale
modelului de intervenţie. Se evidenţiază interconexiunile dintre cele
patru elemente: deficit în sfera intimităţii, singurătate, ostilitate faţă de
femei şi acceptarea miturilor cu privire la viol.
Competenţa socială şi heterosocială
Abuzurile sexuale au fost considerate rezultatul incapacităţii
agresorilor de a stabili relaţii adulte fireşti. Majoritatea cercetărilor care
vizează competenţa socială a agresorilor sexual evidenţiază deficite la
acest nivel şi grade ridicate ale anxietăţii sociale, îndeosebi în relaţie
cu membrele sexului opus.
Agresivitatea
Cercetările identifică a fi specifică agresorilor sexual mai
degrabă agresivitatea instrumentală decât cea expresivă, îndeosebi
cea verbală, fiind accentuat rolul respingerii care diminuează auto-
controlul.
Impulsivitatea
Impulsivitatea se diferenţiază în impulsivitate generală -
caracteristică a stilului de viaţă al indivizilor şi impulsivitatea legată de
comiterea infracţiunii. Se pare că impulsivitatea modală, implicată în
comiterea infracţiunii nu corelează cu impulsivitatea ca şi stil de viaţă.
Au fost identificate nivele mai scăzute ale impulsivităţii, ca şi trăsătură
în cazul abuzatorilor sexual în raport cu alte categorii de infractori.

13
 9. Dimensiunea sexualitate şi abuz sexual
Punctul de cotitură în explicaţiile cu privire la motivaţia ce stă
la baza violului, are loc în anul. Dacă până atunci se considera că
violul este motivat, în esenţă, de dorinţa sexuală, de atunci, mişcarea
feministă susţine că acesta este determinat de dorinţa de putere şi
control, în cadrul unei societăţi patriarhale, dominată de patternuri de
socializare sexiste. Poziţia actuală pare a fi cea de compromis, de
acceptare simultană a celor două motivaţii.
Un rol important în acest context este jucat de fanteziile sexuale
deviante ale agresorilor sexual care, în general, au un conţinut mai
degrabă activ, impersonal, agresiv, orientat spre putere, sadism.
Deşi, satisfacţia sexuală resimţită în urma abuzurilor pare să fie
nesemnificativă, fanteziile sexuale deviante întăresc şi menţin riscul
de recidivă.

10. Tulburările de personalitate

În cercetările care studiază prezenţa tulburărilor de personalitate,
autorii identifică, în cazul agresorilor sexual:
- două profile de personalitate - anxiosul şi dramaticul (Luissier & colab.,
2001),
- patru profile - detaşatul, antisocialul-agresiv, antisocialul-pasiv agresiv
şi un profil subclinic (Bard & Knight, apud. Chantry & Craig, 1994).
Se constată prezenţa unor scoruri ridicate la nivelul caracteristicilro:
histrionic, narcisistic, compulsiv, anxios, schizoid, evitant, pasiv-agresiv,
schizotipal, borderline. Punctul de convergenţă al cercetărilor este
reprezentat de existenţa unor scoruri ridicate la nivelul tulburării de
personalitate pasiv-agresivă.
Concluzionăm că grupul abuzatorilor sexual este unul eterogen în
ceea ce priveşte profilul şi tulburările de personalitate.

B. MODELE PSIHOTERAPEUTICE

1. Modele de intervenţie psihoterapeutică

Baerga-Buffler & colab. (2006), referindu-se la programul
psihoterapeutic destinat agresorilor sexual, susţine că acesta constă într-
un set de intervenţii cu obiectivul de a-l determina pe individ să îşi asume
responsabilitatea şi să recunoască fapta comisă, urmărind prevenţia
recidivei.
Pfafflin (2006), în urma utilizării mai multor modele de programe
specifice destinate abuzatorilor sexual, afirmă că, la nivel internaţional,
sloganul care defineşte intervenţiile psihoterapeutice este: „control, nu
vindecare”.

14
 Lung & colab. (2007) subliniază că dificultatea cea mai mare
cu privire la implementarea unui program de tratament constă în
aderenţa scăzută la tratament a delincvenţilor şi în nivelul cognitiv
redus al acestora.
În urma cercetărilor realizate, la nivel internaţional, s-au instituit
condiţii, criterii, principii şi practici comune cu privire la tratamentul
agresorilor sexual.
Modelele actuale de intervenţie psihoterapeutică susţin două
orientări majore:
- biologică, medicală (devianţa sexuală generată de o anormalitate
fiziologică),
- psihologică (îndeosebi modelele comportamentale, anii 1950
şi, începând cu 1970, modelele dominante, cele cognitiv-
comportamentale, combinate ulterior cu prevenţia recăderilor).
În cadrul ultimei categorii funcţionează o serie de modele care
vizează prevenţia recidivei în cadrul abuzurior sexuale:
- R
 isc – Nevoie – Responsivitate RNR (Risk – Need - Resposivity),
propus de Bonta & Andrews (apud Bonta & Adrews, 2007),
- Good-Life, GLM (Ward & Stewart, 2003),
- P
 revenţia Recăderilor (primul model, Modelul Pithers de Prevenţie a
Recăderilor, apud. Pithers & colab., 1989),
- ABC - specific terapiei cognitiv-comportamentale,
- Terapia de grup (Yalom, 1995).

2. Ţintele programului psihoterapeutic

Marshall & colab. (2006) susţin că obiectivele intervenţiei
destinate agresorilor sexual pot fi categorizate în obiective generale
ale infracţiunii (relevante pentru toţi beneficiarii, prezente în toate
programele) şi obiective specifice infracţiunii (particularizate
caracteristicilor individului).
Există la nivel internaţional un consens cu privire la obiectivele
intervenţiei, făcându-se trimitere, în acest context, la: empatia faţă de
victimă, negare şi minimalizare, justificare, interese sexuale deviante,
intimitate, prevenţia recăderilor, deprinderi sociale şi heterosociale
deficitare, cogniţii asociate cu infracţionalitatea. Alţi factori determinaţi
sunt: stima sau acceptarea necondiţionată de sine, impulsivitatea,
comportamentul sexual, rezolvarea de probleme, emoţii (anxietate,
agresivitate, furie, ostilitate, mecanisme de coping), abilitate mentală
şi sănătate mentală.

15
 3. Modele de programe pentru abuzatori
Sunt descrise programe psihoterapeutice a căror eficienţă a
fost dovedită în diverse sisteme penitenciare:
- Programul SOTP - Sex Offender Treatment Program, aplicat la
Hiland Mountain Correctional Center Alaska;
- Programul de Tratament Vermont;
- Programul Counterpoint House - Edmonton;
- Programul Phoenix - Alberta;
- Programul Queensland şi Programul de Tratament Venues -
Australia.

4. Corelaţia: intervenţie specifică - rate de recidivă

După Zgoba & Simon (2005), eficienţa programul
psihoterapeutice este determinată de un singur rezultat: nivelul de
recidivism al abuzatorilor.
Recidiva poate fi generală (comiterea unei noi infracţiuni,
de orice tip) sau sexuală (comiterea unei noi infracţiuni cu caracter
sexual).
Există diferenţe între rezultatele studiilor sintetizate de noi în
privinţa recidivismului general (procentele variază între 11,7% şi 65%)
şi a celui sexual (procentele variază între 3,7% şi 28%).
Explicaţia acestor discrepanţe constă în disparităţile de la nivel
metodologic. Unii autori atrag atenţia asupra faptului că pentru a
obţine o perspectivă realistă asupra ratelor de recidivă este nevoie de
mai multe studii prospective şi de multă răbdare, în condiţiile în
care studiile cu perioade de follow-up mai mari evidenţiază procente
mai ridicate de recidivă generală sau sexuală; la fel şi studiile care iau
în considerare infractorii rearestaţi şi nu exclusiv pe cei reîncarceraţi.
Trebuie subliniată, în acest context, tendinţa generală de
subraportare a acestor infracţiuni - prezenţa victimizării ascunse -
astfel încât, este indicat să fim precauţi în legătură cu ceea ce afirmăm
sau credem că ştim în legătură cu această categorie.

5. E
 ficienţa programelor de intervenţie pentru abuzatori
sexuali

Evaluarea eficienţei intervenţiei

Abilitatea unei evaluări de a măsura rezultatele programelor
psihoterapeutice, depinde de intensitatea efectelor intervenţiei, de
mărimea eşantionului şi de ratele de recidivă de bază (procentele de
abuzatori care recidivează).
Devine dificilă detectarea rezultatelor semnificative ale
programului pe grupuri mici de subiecţi sau prin măsurarea unor
16
efecte de intensitate mică spre medie în ceea ce priveşte intervenţia.
Soluţia pentru specialişti ar fi să crească mărimea eşantionului şi
durata perioadei de follow-up – astfel, cercetarea pe o perioadă de 10
ani ar fi eficientă din perspectiva rezultatelor, dar neeconomicoasă în
ceea ce priveşte.
Factori moderatori ai eficienţei programului
a. Factori moderatori individuali
S-au realizat cercetări cu scopul de a stabi o legătură între
anumite trăsături ale abuzatorului sexual şi decizia de angajare
şi finalizare a intervenţiilor de prevenţie a recidivei, de a beneficia
implicit de pe urma acestora. Dintre acestea, studiile selecţionate de
noi prezintă corelaţii între rata recidivei şi următoarele caracteristici:
- g radul de periculozitate, starea civilă, nivelul educaţional (Wormith
& Olver, 2002),
- istoricul ocupaţional şi relaţional, lipsa cunoştinţelor cu privire la
sexualitatea umană (Stalans, 2004),
- relaţia cu suportul social (Kelley & colab., 2004),
- tulburările de personalitate, atitudinea faţă de faptă, ostilitatea,
funcţionarea intelectuală (cognitivă), excitaţia sexuală deviantă,
istoricul infracţional (Looman & colab., 2005),
- dezirabilitatea socială (Ricci, 2006),
- locus-ul controlului (Langdon & Talbot, 2006),
- dependenţa de droguri / alcool, recidiva (Langevin, 2006),
- a titudinile, valorile, capacitatea şi dorinţa de identificare şi comunicare
emoţională (Howells & Day, 2006).
- decizia de implicare în tratament (Casey & colab., 2007),
- natura motivaţiei pentru tratament (Looman & colab., 2007),
- faza în care se află beneficiarul intervenţiei (Pelissier, 2007).
b. Factori moderatori de grup
Grupul terapeutic este beneficiarul programelor specializate.
Această modalitate de utilizare a intervenţiilor de tip psihoterapeutic
este preferată în sistemele penitenciare.
Avantajele grupurilor terapeutice: economia de timp şi bani,
prezenţa dinamicilor de grup care pot facilita schimbarea (disputele,
comentariile membrilor), desecretizarea problematicii, recunoaşterea
implicită a exitenţei unei probleme, posiblitatea de confruntare cu
emoţiile neexprimate, precum şi, şansa de a adopta noi modele
comportamentale şi de a verifica noi atitudini într-un mediu controlat.
Cu toate acestea, un comportament eficient în cadrul grupului
nu constituie garanţia unor rate de recidivă scăzute (Seto & Barbaree,
1999).

17
 Cei care neagă comiterea infracţiunii (Cooper, 2005), precum
şi, infractorii tineri (care sunt mai puţin responsivi la tratament cel puţin
în aparenţă, Kenedy, 2000, apud Looman & colab. 2005) pot stârni
ostilitate din partea celorlalţi membrii care îi vor presa la conformare.
Per ansamblu, grupurile omogene nu par să fie superioare
celor eterogene (Harkins & Beech, 2007), dar, totuşi se recomandă
precauţie atunci când se reunesc în interiorul grupurilor abuzatori cu
risc diferit de recidivism.
Grupurile terapeutice de succes pot fi identificate prin
următoarele caracteristici: sunt bine organizate, caracterizate de
coeziune şi expresivitate emoţională, la nivelul lor există libertate de
acţiune şi de exprimare a emoţiilor, interacţiunile promovează respectul,
susţinerea, auto-dezvăluirea, umorul, acceptarea necondiţionată,
întăririle pozitive, transmit speranţe membrilor, iar liderii sunt suportivi.
Studii cu privire la eficienţa programelor
a. Metaanaliză calitativă - studii cantitative
În scopul stabilirii eficienţei programelor de asistenţă psihosocială
destinate acestei categorii, am realizat o metaanaliză calitativă a 33
de cercetări care utilizează intervenţii cognitiv-comportamentale,
combinate adesea cu modele de prevenţie a recăderilor.
Selecţia a vizat studiile individuale sau metaanalitice destinate
agresorilor sexual, realizate pe o perioadă de 10 ani, între 2003 şi
2006. Am utilizat următoarele criterii de includere:
- publicarea studiului într-o revistă de specialitate (în scopul asigurării
rigurozităţii cercetării),
- cel puţin un grup din cele prezentate (în cadrul studiului) să
beneficieze de tratament în scopul prevenţiei recidivei şi să fie
prezentate datele cu privire la recidivă,
Pentru fiecare cercetare am realizat stocarea datelor despre
participanţi (număr, tip), design, tipul intervenţiei, perioada de follow-up
(urmărirea cercetării), rata de recidivă (generală, violentă şi sexuală,
după caz) şi particularităţi inedite.
Dintre studiile menţionate, prin aplicarea intervenţiilor de tip
psihoterapeutic s-au evidenţiat următoarele aspecte:
- scăderea semnificativă a recidivei sexuale (în 16 studii), a recidivei
generale (11) şi a recidivei violente (4 - în condiţiile în care aceastea
din urmă erau luate în considerare doar de anumite studii),
- scăderea nesemnificativă a recidivei sexuale (în 15 studii), a recidivei
generale (6) şi a recidivei violente (5),
- creşterea nesemnificativă a recidivei sexuale (în 2 programe), a
recidivei generale (1) sau violente (1).

18
 Per ansamblu, concluzionăm că metaanaliza indică eficienţa
programelor actuale de sorginte cognitiv - comportamentală în
reducerea riscului de recidivă sexuală, generală sau violentă.

C. CADRUL GENERAL AL PROGRAMULUI

Filosofia programului este adaptată la modelul general SOTP

– Sex Offender Treatment Program, Programul de Tratament pentru
Abuzatori Sexual, Marshall & colaboratorii, 2001.
Abordarea din perspectivă cognitiv-comportamentală
menţionează câteva aspecte esenţiale:
- dezvoltarea sexualităţii deviante este un proces complex care poate
fi înţeles doar în contextul istoriei de viaţă a fiecărui individ,
- circumstanţele individuale de viaţă sunt în măsură să dezvolte un
pattern deficient de gândire pro-infracţiune, care distorsionează
percepţiile şi emoţiile persoanei şi generează manifestarea unor
comportamente deviante şi destructive,
- eficienţa intervenţiei psihosociale depinde de acurateţea evaluării
fiecărei persoane private de libertate,
- programul de asistenţă psihosocială trebuie să aibă o durată
semnificativă pentru a permite apariţia unor schimbări la nivel
cognitiv şi dezvoltarea unor comportamente dorite.
Abuzatorul sexual:
- r ămâne vulnerabil la preferinţele sale deviante, pentru o perioadă
nedefinită – cunoscut fiind faptul că mediul privativ de libertate este
în măsură să dezvolte nivelul patologiei,
- p oate să înveţe să îşi controleze comportamentul dacă este foarte
motivat şi este implicat într-o intervenţie de durată şi specializată.
Conform recomandărilor CSOM (Center for Sex Offender
Management, Centrul pentru Managementul Abuzatorilor Sexual,
2006) pentru persoanele care au săvârşit agresiuni sexuale se
recomandă o serie de principii şi practici comune, şi anume:
1. s copul şi obiectivele programului sunt prestabilite şi nu se modifică
în funcţie de propunerile participanţilor,
2. intervenţia se realizează doar după obţinerea, în prealabil, a
consimţământului informat al fiecărei persoane selecţionate
pentru a participa la program (documentul se păstrează în Mapa
programului,
3. intervenţia trebuie să se bazeze pe evaluări formale ale căror date
vor fi menţionate în Fişa psihologică şi în Concluziile examinării
psihologice din Dosarul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială.

19
 4. intervenţia trebuie personalizată la nevoile persoanelor selecţionate
în grup,
5. documentele de evaluare trebuie să înregistreze elemente ale
evoluţiei (favorabile sau negative), individual pentru fiecare
participant la program,
6. evaluările (iniţială, de parcurs şi finală) se vor păstra în Mapa
programului,
7. intervenţiile de asistenţă psihosocială vor respecta principiile
confidenţialităţii.

Modele de lucru

A. Modelul RISC – NEVOIE – RESPONSIVITATE (RNR –

RISK – NEED- RESPONSIVITY), elaborat de James Bonta şi Arthur
Donald, în anul 2007 – are la bază 4 principii:
1. Principiul riscului – menţionează că frecvenţa activităţilor şi
durata intervenţiilor specializate cresc proporţional cu riscul ridicat
de recidivă; ca şi corolar al acestui principiu se recomandă să nu
participe în cadrul aceluiaşi grup, indivizi cu grade foarte diferite de
periculozitate socială,
2. Principiul nevoilor – stipulează că intervenţiile psihologice se
stabilesc în funcţie de nevoile criminogene (factorii dinamici de
risc, supuşi schimbării prin intermediul intervenţiei) ale persoanelor
private de libertate,
3. Principiul responsivităţii – stabileşte că tratamentul trebuie
adaptat la stilul de învăţare şi la nivelul de abilităţi şi motivaţie
caracteristic persoanelor private de libertate,
4. Principiul libertăţii profesionistului de a dispune - în anumite
cazuri, psihologul, ţinând cont de principiile mai sus enunţate,
poate să recurgă la anumite excepţii (de exemplu, poate include o
persoană cu un nivel moderat de periculozitate socială într-un grup,
alături de cei cu periculozitate ridicată, dacă nu este disponibil un
grup specific pentru prima categorie).
B. Modelul VIAŢĂ BUNĂ (GOOD- LIFE), elaborat de Tony
Ward şi Stewart Claire, în anul 2003.
Cele mai multe persoane care săvârşesc agresiuni sexuale
nu comit fapta pentru că nu conştientizează ceea ce fac, chiar
acţionează după un plan bine stabilit şi urmăresc să obţină anumite
bunuri, recompense, să-şi atingă anumite scopuri care vor conduce la
sentimente de auto-împlinire sau de mulţumire.

20
 Scopul acestui model terapeutic este acela de a dezvolta la
persoana privată de libertate o serie de deprinderi, valori, atitudini
şi resurse necesare pentru a putea ajunge să trăiască o altă viaţă,
de această dată mulţumitoare, o viaţă în care îi sunt satisfăcute
nevoile primare, în lipsa comiterii infracţiunilor. Concret, dezvoltând
capacitatea acestuia de a-şi satisface nevoile într-o manieră pro-
socială, se vor elimina interesele sexuale deviante.
C. Modelul PREVENŢIA RECĂDERILOR, Mark Carich şi Mark
Stone, în anul 2001.
Principiul susţine că infracţiunile cu caracter sexual nu constituie
momente izolate în viaţa persoanei, ci, mai degrabă, evenimente la
capătul unei secvenţe detaliate de gânduri şi acţiuni.
Autorii definesc ciclul infracţiunii ca fiind un set de patternuri
relaţionate şi interconectate de comportamente implicate în comiterea
infracţiunii, precizându-se aici, atât comportamentele pre-infracţiune,
alături de cele din timpul comiterii infracţiunii, cât şi cele post-
infracţiune.
Toate dimensiunile emoţionale, cognitive şi comportamentale
înregistrate pe parcursul celor trei momente (pre, în timpul şi post-
infracţiune) trebuie cunoscute pentru ca asistenţa psihosocială să se
centreze pe acestea, accentul punându-se pe menţinerea progreselor
pe termen lung.
D. M
 odelul “ABC” SPECIFIC TERAPIEI COGNITIV-
COMPORTAMENTALE
“A” reprezintă evenimentul activator, produs în viaţa reală,
“B” arată cogniţia sau ceea ce gândim cu privire la evenimentul
petrecut (A), iar “C” arată consecinţele emoţionale, fiziologice şi
comportamentale.
Cogniţia constituie principalul determinant al emoţiei umane
(şi implicit al comportamentelor, al manifestărilor fiziologice) şi nu
evenimentele în sine, deoarece simţim ceea ce gândim.
Sunt identificate două categorii de gânduri sau cogniţii -
raţionale şi iraţionale şi două categorii de emoţii negative - funcţionale
şi disfuncţionale.
Cogniţiile generează două tipuri de emoţii: cele iraţionale conduc
la emoţii disfuncţionale, iar cele raţionale la emoţii funcţionale. Scopul
acestui model este reducerea intensităţii emoţiilor şi transformarea lor
din emoţii negative, disfuncţionale în emoţii funcţionale. Mijlocul de
realizare al acestui scop îl constituie înlocuirea gândurilor iraţionale cu
cele raţionale prin intermediul:

21
 - procesului de disputare - traseu logic (ex: “este logic ce gândesc?”),
traseu empiric (ex: “susţine realitatea gândul meu, am dovezi pentru
el în realitate?”), traseu pragmatic (ex: “îmi foloseşte la ceva să
gândesc astfel?”),
- procesului umoristic - prin poveşti, prin metafore terapeutice, prin
intermediul citatelor religioase.
E. Modelul TERAPIEI DE GRUP elaborat de Irvin Yalom, în
anul 1995 şi revizuit în 1998.
Dezvoltarea grupului (Yalom...., în 1995 şi în 1998) stabileşte
modele diferite (pentru comportamente, manifestări şi atitudini ale
agresorilor sexuali) în funcţie de momentele traseului terapeutic,
denumite ca: orientare, tranzacţie, normare, munca, final.
1. Orientarea de grup
Comportamentul membrilor grupului trebuie să respecte cei 4 i -
includere, identitate, influenţă şi intimitate.
Comportamentul liderului de grup terapeutic este descris ca fiind:
deschis, ascultător activ; demonstrează acceptare, sinceritate, face
comentarii pozitive la adresa membrilor grupului; asigură un mediu
securizant, aduce speranţa celorlalţi membri ai grupului; transmite
verbal şi non-verbal încredere în capacităţile sale şi în procesul de
grup.
2. Tranzacţia
Comportamentul membrilor grupului este de dominare, control, putere.
Liderul poate fi atacat verbal.
Membrii grupului pot încerca să provoace, să şocheze, să atace
verbal, să câştige atenţia sau acceptarea din partea liderului de grup.
Reacţii de tip fight or flight (luptă sau fugă) în ceea ce priveşte auto-
dezvăluirea.
Rezistenţa, comportamentul defensiv şi retragerea sunt caracteristice
în această fază.
Comportamentul liderului de grup - liderul are o atitudine non-defensivă,
non-evazivă, promovează încrederea, permite membrilor grupului să-
şi manifeste emoţiile (anxietatea şi sentimentele de rezistenţă).
Încurajează acceptarea şi respectul, auto-dezvăluirea, auto-
explorarea, exprimarea dezaprobării.
3. Normare
Comportamentul membrilor grupului poate fi identificat prin:
responsabilitate de sine, asumarea riscurilor – sunt mai deschişi, ies
la iveală „secretele greu de spus”, coeziunea este ridicată.
Indivizii devin preocupaţi de ceilalţi membrii (sunt preocupaţi dacă
22
lipseşte cineva, îi încurajează pe cei mai tăcuţi să vorbească).
Comportamentul liderului de grup - liderul ajută membrii grupului să
relaţioneze şi să-şi personalizeze existenţa.
Coeziunea puternică dintre membrii grupului poate bloca orice conflict
sau atitudine ostilă între aceştia.
Liderul trebuie să facă apel la confruntare, altfel grupul stagnează.
4. Munca
Comportamentul membrilor grupului continuă auto-dezvăluirea, este
stimulată onestitatea, creşte spontaneitatea interacţiunilor şi gradul de
acceptare a responsabilităţii pentru problemă.
Membrii grupului încearcă noi atitudini şi comportamente, susţin şi
încurajează încercările de schimbare. Apare grupul de lucru matur sau
grupul ca şi agent efectiv al schimbării. Pot apărea regresii ocazionale
la fazele incipiente ale grupului. Emoţiile şi atitudinile sunt exprimate
într-o manieră constructivă.
Comportamentul liderului de grup facilitează discutarea problemelor,
gândirea divergentă, implementarea unor soluţii alternative,
încurajează experimentarea, riscul şi schimbarea.
5. Final
Comportamentul membrilor grupului: membrii grupului pot dori să
rămână împreună datorită unei puternice identităţi de grup şi a relaţiilor
interpersonale apropiate – ştiu fiind că faza finală este predeterminată
în acest caz;.
Scopul principal este acela de a se confrunta cu problemele / cauzele
neîncheiate / nerezolvate cu sentimentele de pierdere şi separare.
Comportamentul liderului de grup: se focalizează pe sentimentele de
pierdere şi separare.
Liderul îşi dezvăluie sentimentele legate de separare şi îi ajută pe
membrii grupului să obţină o perspectivă cu privire la ceea ce s-a
întâmplat şi îi ajută să ducă învăţarea mai departe.

23
 F. Modelul PREVENIREA RECĂDERILOR

NORMALITATE

JUSTIFICARE PREGĂTIRE

COMITEREA AGRESIUNII

NORMALITATE

ASCUNDERE DAIs

ACOPERIRE FARs

PĂRERE DE RĂU FALSĂ REDs

DECIZII

MECANISME DE APĂRARE EVA

RUŞINE REDs

FRICĂ PLAN

INFRACŢIUNE SEXUALĂ

Legendă:
DAIs - decizii aparent irelevante - cu aport ridicat în procesul de recădere
FARs - factori de risc, semnale de identificare
REDs - răspunsuri neadaptate de autocontrol / tratate în mod inadecvat
EVA - efect de viol în urma abstinenţei
PLAN - plan de recădere
Sarcinile terapeutului (după Irvin Yalom, 1998) se centrează pe:
1. discutarea problemelor aici şi acum,
2. încurajarea membrilor de a participa la dinamica de grup,
24
3. promovarea interacţiunii directe, participarea activă, asumarea
riscului, acordarea de feed-back şi suport,
4. facilitarea auto-dezvăluirilor de gânduri, emoţii, comportamente,
5. înţelegerea procesului de grup, a etapelor parcurse de grupul
terapeutic şi a comportamentului membrilor grupurilor în aceste
faze,
6. structurarea intervenţiei în funcţie de fazele procesului de grup,
7. medierea situaţiilor conflictuale ivite în grup şi care ameninţă
coeziunea acestuia, într-o manieră directă, dar non-abuzivă,
8. sprijinirea membrilor de a reflecta asupra procesului de grup, prin
comentarii, opinii, interpretări şi oferire de feed-back,
9. organizarea informaţiei vehiculate în cadrul grupului
(prin apelul la deprinderile fundamentale de ascultare activă).
Funcţiile liderului de grup terapeutic sunt stabilite de Irvin
Yalom (în 1995), după cum urmează:
1. s timulare emoţională – provocare, confruntare, asumare de riscuri,
auto-dezvăluire,
2. a fecţiune-compasiune – oferire de suport, afecţiune, protecţie,
căldură, acceptare, grijă,
3. a tribuire de sens – explicare, clarificare, interpretare, transformarea
sentimentelor şi a experienţelor în idei,
4. funcţii executive – stabilirea limitelor, regulilor, normelor; organizarea
timpului.

III. SCOPUL PROGRAMULUI

Este acela de a oferi, atât psihologilor, cât şi întregului personal
care desfăşoară activităţi directe cu persoanele private de libertate,
pornind de la modelele teoretice şi practice consacrate, un ghid practic
de reducere a recidivei generale şi sexuale, prin intervenţia asupra
factorilor dinamici de risc asociaţi.

IV. OBIECTIVELE PROGRAMULUI

Obiectivul general se centrează pe reducerea riscului de
recidivă generală şi sexuală.
Obiectivele specifice urmăresc ca persoana privată de
libertate să:
• îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul său deviant şi
să recunoască existenţa unei probleme la nivelul persoanei sale,
care se cere a fi rezolvată,
25
 • recunoască antecedentele comportamentului sexual deviant şi
situaţiile cu risc crescut în care se poate găsi în viitor, precum şi
consecinţele pe care le implică recăderea,
• identifice existenţa riscului, în întâmpinarea căruia să dezvolte un
comportament social acceptat, dezirabil,
• anticipeze şi să se confrunte cu apariţia unor posibile greşeli care
să determine recăderi; se intervine în special la nivel de stil de viaţă
delincvenţial şi la prevenirea recidivelor,
• conştientizeze consecinţele comportamentului său asupra victimei,
asupra apropiaţilor victimei, asupra familiei sale şi asupra societăţii
în general,
• îşi schimbe atitudinile şi credinţele sale cu privire la femei şi cu
privire la rolurile de gen,
• înveţe strategii eficiente de interacţiune şi, în special, cu femeile,
• fie capabil să recunoască modul în care, prin distorsiunile sale
cognitive, încearcă să îşi justifice comportamentul său deviant şi să
minimalizeze propria sa vină,
• înţeleagă rolul consumului de alcool / de drog, al lipsei deprinderilor
sociale şi heterosociale, al emoţiilor negative intense şi al gândurilor
sale iraţionale în producerea infracţiunii de natură sexuală,
• conştientizeze rolul pe care sexul, în general, fanteziile deviante, în
special, şi alte aspecte (dorinţa de control, dominare, umilire, putere)
îl au în comiterea infracţiunii şi în menţinerea riscului de recidivă,
• accepte posibilitatea că un proces de control eficient asupra
comportamentului său deviant este de lungă durată şi poate să
dureze o viaţă.
Obiectivele operaţionale fac referire la activităţile specializate
şi recomandăm să fie prezentate la începutul fiecărei şedinţe:
- recunoaşterea deciziilor şi a situaţiilor de risc,
- capacitatea de a emite răspunsuri de autocontrol,
- restructurarea interpretării impulsurilor agresivo-sexuale,
- dezvoltarea strategiilor care reduc riscul de recădere,
- creşterea capacităţii de empatie faţă de victimă,
- corectarea distorsiunilor cognitive care facilitează agresiunea,
- adoptarea stilului de viaţă care favorizează abstinenţa continuă,
- asumarea activă, calculată şi supravegheată a prevenirii recăderilor.

V. GRUPUL ŢINTĂ
Grupul ţintă este constituit din abuzatori sexuali, indiferent de
vârstă, care îndeplinesc umătoarele condiţii:
- persoană de sex masculin, condamnată definitiv pentru o infracţiune
26
 împotriva libertăţii sexuale (pentru a elimina orice suspiciune cu
privire la comiterea faptei),
- a celaşi tip de faptă (un grup cu viol, o altă grupă cu molestare de minori etc.),
- ştiu să scrie şi să citească (nivel minim, clase primare),
- sunt de acord să participe la program pe baza propriei decizii,
- prezintă un risc cel puţin mediu de recidivă (stabilit la evaluarea
iniţială),
- mai au de executat 2 ani, calculaţi până la ultima zi de executare a
pedepsei (liberarea condiţionată va scurta din perioadă),
- fără afaceri judiciare în curs de rezolvare (pentru evitarea
transferurilor şi, implicit, menţinerea coeziunii grupului).
Criteriile şi indicatorii nivelului de recidivism, operează la
organizarea grupurilor:
a. faptă
1. viol,
2. abuz sexual (act sexual cu un minor, seducţie, perversiune
sexuală, corupţie sexuală, hărţuire, comportament sexual
verbal),
3. relaţii incestuoase (forţare, manipulare emoţională),
4. mixtă - infracţiune de natură sexuală asociată cu o altă
infracţiune,
5. mixtă – este prezentă decizia cu privire la eliminarea
victimei
b. starea recidivei
1. fără antecedente penale,
2. cu antecedente penale generale,
3. cu antecedente penale în infracţiuni de natură sexuală,
c. vârsta victimei
1. adult,
2. tânăr,
3. minor,
d. sexul victimei
1. feminin,
2. masculin,
3. victime din ambele sexe
4. de acelaşi sex cu agresorul,
e. relaţia anterioară cu victima
1. persoană necunoscută,
2. persoană cunoscută,
3. din mediul familial,

27
 f. vârsta agresorului
1. minor < 18 ani,
2. tânăr - 18-35 de ani,
3. adult - 36-45 de ani,
4. adult > 45 de ani.
Recomandări cu privire la selecţia participanţilor şi
organizarea grupului terapeutic:
- să includă cel mult 10-12 indivizi,
- ideal ar fi ca echipa terapeutică să fie constituită dintr-o femeie şi un
bărbat, terapeut şi co-terapeut - dar resursele umane limitate nu ne
permit instituirea ca obligatorie a echipei,
- în cazul unui număr mai mare de participanţi şi a unor caracteristici
care pot deveni criteriale creşte riscul de structurare a subgrupurilor
(ex: aceeaşi subcategorie de faptă, apropierea de vârstă etc.),
iar în situaţia unui număr prea mic (sub 6 persoane), resursele
psihoterapeutice vor interveni cu consum mare la o … eficienţă
minimă,
- n umărul persoanelor selecţionate ar trebui să fie 12, pentru a preveni
dezagregarea grupului prin retragerea sau eliminarea membrilor,
- p entru a deveni de succes, grupul trebuie să demonstreze să
prezinte o serie de caracteristici: sunt bine organizate, caracterizate
de coeziune şi organizarea membrilor, expresivitate emoţională
(există libertate de acţiune şi de exprimare a emoţiilor), interacţiunile
promovează respectul, susţinerea, auto-dezvăluirea, umorul,
acceptarea necondiţionată a celorlalţi, întăririle pozitive, membri se
susţin prin speranţe, iar liderii sunt suportivi, normele de grup sunt
asimilate,
- recomandăm ca psihologii să utilizeze Tehnicile de minimizare a
rezistenţei - prin interpretarea oricăror manifestări apărute în cadrul
psihoterapeutic, într-un sens favorabil, atâta timp cât mecanismele
de apărare la schimbare (negare, minimizare, raţionalizare şi
justificare) - sunt reale nu simulate,
- motivaţia devine indicatorul reuşitei şi măsoară dorinţa de a participa,
atitudinea pe parcursul intervenţiei - acceptarea propriei probleme,
promptitudinea şi nivelul de implicare în program - persistenţa,
utilizarea strategiilor de prevenţie a recăderilor,
- pentru foarte mulţi abuzatori sexual, participarea la program este
„motivată” de recompensele pe care le pot obţine şi nu pentru că îşi
percep comportamentul ca fiind egodistonic, în consecinţă, faceţi
apel la recompensele valorizate şi permise, trecând progresiv de la
cele de natură extrinsecă la cele de natură intrinsecă, pe măsură ce
construiţi relaţia terapeutică.
28
- p
 ersoanele care renunţă sau sunt eliminate din program au rate
de recidivism mai mari decât cele care finalizează, aceasta poate
constitui motivaţia, pentru ca, la liberare, consilierii Serviciilor de
probaţiune să monitorizeze traseul acestora pentru câteva luni.

VI. PLANIFICAREA ŞEDINŢELOR

d. Componenta psihoterapeutică a programului face referire la
intervenţiile individuale – şedinţe de consiliere, cu durata de 50’
şi frecvenţă săptămânală, cu un minimum de 3 luni de zile şi
posibilitate de prelungire până la un an. Dar şi la intervenţiile în grup
– pe parcursul unui an de zile, cu posibilitate de prelungire până la
un an şi jumătate maximum, cu periodicitate bisăptămânală.
e. Componenta educaţională destinată abuzatorilor sexual, prin
activităţile de grup recomandate, de tip formativ-educaţionale –
hobby, culturale, sportive, de susţinere moral-religioasă, recreative
etc. – însoţeşte intervenţia de tip psihoterapeutic, conform
metodologiei standard, pornind de la minimum trei luni de zile
ca durată şi frecvenţa săptămânală. Foarte importantă această
componentă, cu atât mai mult cu cât oferă posibilitatea integrării
persoanei vulnerabile în grupuri cu simptomatologie nondepresivă
care desfăşoară activităţi educaţionale şi constituie o modalitate
detensionantă şi aparent non-formală de monitorizare a acesteia.

VII. RESURSELE UMANE IMPLICATE

Programul se implementează prin intervenţiile membrilor echipei
multidisciplinare constituită din personal specializat în asistenţă
psihosocială, educaţie şi pentru asigurarea sănătăţii mentale (unde se
constată că este necesar) psiholog, asistent social, educator, medic,
asistent medical.
Participarea specialiştilor la funcţionarea echipei multidisciplinare
se realizează diferit, în funcţie de secvenţele derulate.
Coordonatorul programului şi al echipei multidisicplinare este
psihologul, specialist care asigură constituirea echipei şi organizarea
tuturor activităţilor desfăşurate în cadrul programului.
Competenţele şi răspunderea profesională ce revin fiecărui
specialist se completează, acoperind toate nevoile de asistenţă
specializată.
Psihologul, în funcţie de caracteristicile nivelului de recidivism
(criterii şi indicatori), va prioritiza cazurile abuzatorilor sexual, în vederea
constituirii grupurilor (dacă există caracteristici apropiate pentru a stabili
numărul optim de participanţi) sau a şedinţelor de consiliere.
29
 Toate anexele metodologice vor fi stocate în Mapa programului
şi vor putea fi accesate de coordonatorul activităţilor de asistenţă
psihosocială.
Documentaţia completată prin aplicarea instrumentelor
psihologice (interviuri, scale, chestionare etc.) se va păstra în fondul
documentar, în aceeaşi Mapă a programului, alături de concluziile
evaluărilor psihologice ale participanţilor.
Asistentul social are rolul de mediator între individ şi mediul
său de suport social (familia sa, instituţiile sociale care îi pot oferi
sprijin) sau alte persoane din exterior care îl susţin, încurajând sau
împiedicând contactele şi oferindu-le acestora informaţiile şi sprijinul
necesar.
Educatorul are rolul fundamental de a facilita integrarea
persoanei vulnerabile în activităţile educative, în funcţie de nevoile
specifice identificate (formare profesională, activităţi sportive, de
ocupare a timpului, productive etc.), atunci când coordonatorul
programului stabileşte adecvarea acestei intervenţii.
Personalul medical, medic / asistent medical (în funcţie
de atribuţiile diferenţiate) identifică, monitorizează şi evaluează
persoanele diagnosticate cu afecţiuni psihice.
În cazul unor afecţiuni psihice, psihiatrul stabileşte diagnosticul,
tratamentul şi durata acestuia, după caz. Psihiatrul sau personalul
medical decide cu privire la internarea persoanei vulnerabile, în
situaţia în care necesită asistenţă şi control specializat. Colaborarea
psihiatrului cu psihologul coordonator de caz este esenţială pentru
evoluţia persoanei.
Este necesar ca echipei să i se adauge reprezentanţi ai altor
instituţii publice (de exemplu: servicii locale de sănătate mentală) şi
voluntari ai organizaţiilor neguvernamentale, specializaţi în domeniul
asistenţei psihosociale.
În cazul în care unitatea nu dispune de specialiştii necesari,
se va încerca, pe cât posibil, ca activităţile specifice să fie susţinute
de către parteneri care deja desfăşoară activităţi în unitatea
penitenciară – reprezentanţi ai instituţiilor publice sau ai organizaţiilor
neguvernamentale (asociaţii şi fundaţii) cu atribuţii în domeniul
asistenţei psihosociale.

30
 VIII. METODOLOGIA INTERVENŢIEI
A. Analiza problemelor
1. Descrierea domeniilor problematice
1.1. Comportamente observabile
1.2. Cogniţia
1.3. Emoţii
1.4. Elemente particulare
2. Analiza condiţiilor care menţin comportamentul
problematic şi formularea ipotezelor
2.1. Antecedente
2.2. Consecinţe
2.3. Ipoteze
3. Analiza motivaţiei
3.1. În raport cu problemele
3.1.1. Discrepanţe între auto şi hetero-descriere
3.1.2. Dorinţa de schimbare din partea persoanei private
de libertate
3.2. În general
3.2.1. Obiective de reabilitare individuală
3.2.2. Întăriri posibile
4. Trăiri şi comportamente ne-problematice (resurse)
5. Relaţii sociale actuale
5.1. În interiorul penitenciarului
5.2. În exteriorul penitenciarului, înaintea depunerii în
penitenciar

B. Condiţiile mediului socio-familial

6. Analiza dezvoltării
(Particularităţile în relaţie cu problema, începând din copilărie
şi adolescenţă, în special pe plan familial)
7. Modificări recente în constelaţia existenţială
(De exemplu: pierderea partenerului, a locului de muncă etc.)

C. Clasificarea diagnostică
8. Psihodiagnostic
9. Psihopatologie (DSM IV R etc.)
10. Status somatic
(Particularităţi organice în raport eventual cu problema)

31
 D. Istoria problemei şi a tratamentului
11. Programe psiho- şi socio-terapeutice
12. Tratamente medicamentoase

E. Planificarea terapiei
13. Selecţia metodelor terapeutice
14. Conţinutul şi planificarea procedeelor

Prin analiza problemelor avem în vedere diferenţierea şi

descripţia pe mai multe niveluri (comportamental, cognitiv şi emoţional)
a dificultăţilor actuale ale persoanelor private de libertate. Cu ajutorul
unei analize a condiţiilor care pun în evidenţă antecedentele şi
consecinţele unei probleme specifice, se pot elabora ipotezele care
ajută la clarificarea relaţiilor funcţionale între aceste elemente.
Urmează o analiză a motivaţiilor care vizează două aspecte:
1) p  osibilităţile de schimbare în domeniul problematic observat,
2) factori stimulanţi de bază pentru persoana privată de libertate.
3) Analiza problemelor se termină printr-o descriere a trăirii şi a
comportamentelor neproblematice, precum şi a realităţilor sociale
actuale.
Examenul condiţiilor socio-culturale are ca obiectiv principal
înţelegerea problemelor şi a dificultăţilor actuale ale persoanei private
de libertate, dar, pornind de la istoria sa personală şi abordând treptat
elemente ce indică modificările recente petrecute în viaţa sa.
În cazul clasificărilor diagnostice se încearcă stabilirea cu
ajutorul mijloacelor psihodiagnostice a variabilelor importante, precum
şi a caracteristicilor comportamentului social, în măsură a furniza
indicaţii cheie în selectarea metodelor psihoterapeutice.
Pe baza acestor aspecte se formulează un plan de tip
psihoterapeutic, ce va fi supus ajustărilor pe parcursul etapelor
programului.
Elaborarea concretă a unui astfel de plan se efectuează în
două etape.
În prima etapă sunt argumentate metodele de tip psihoterapeutic
specifice. Cum nu se poate interveni simultan, trebuie realizată o
alegere adecvată, focalizată pe priorităţi, în funcţie de:
- motivaţia persoanei private de libertate pentru schimbare,
- probabilitatea succesului şi
- exigenţele vieţii cotidiene.

32
 În a doua etapă se stabileşte un plan al procesului de tip
psihoterapeutic, structurat pe tematici de intervenţie, organizate sub
formă de secvenţe pe perioade de timp. Se diferenţiază obiective
pe termen lung şi scurt. Se aleg, în fiecare etapă, metodele de tip
psihoterapeutic în funcţie de problemele abordate. Astfel, după gradul
complexităţii, fiecare domeniu problematic va fi prelucrat în faze
succesive (de la scopuri simple spre obiective mai dificil de atins).
Alegerea instrumentelor diagnostice se realizează în funcţie
de analiza problemelor şi a fiecărui caz în parte, evitându-se astfel
utilizarea rutinieră a multiplelor instrumente. Informaţiile obţinute pe
parcursul demersului de tip psihoterapeutic completează apoi, într-o
manieră permanentă şi economică, evaluarea iniţială, în sensul unui
control continuu al evoluţiei procesului.
Durata globală a programului, frecvenţa, durata şi
periodicitatea şedinţelor depind de patologia participanţilor.
O atenţie specială vom acorda şedinţelor iniţiale de construcţie
a grupului. Exerciţiile de adaptare a subiecţilor în grup şi de construire
a relaţiilor sunt foarte importante.
Construirea programului psihoterapeutic sub formă de
secvenţe oferă suficientă supleţe pentru a permite persoanelor private
de libertate să se integreze adecvat şi să adopte un ritm personal de
lucru.
Persoanele private de libertate care prezintă tulburări cognitive
mai puţin accentuate vor avansa mai rapid spre secvenţele terminale,
pe când, cele diagnosticate cu grave tulburări cognitive vor lucra mult
mai mult pe secvenţele iniţiale, putând ca fiecare să beneficieze de
program în funcţie de nevoile personale specifice.
Programul se aplică pe grupe de participanţi, animate, de
preferat, de doi terapeuţi, dintre care unul în mod obligatoriu psihologul
echipei multidisciplinare, ceilalţi membri fiind: asistentul social şi
educatorul.
Modalitatea de construire a unui grup terapeutic presupune
mai multe variante generate de orientarea terapeutică, în special în
ceea ce priveşte numărul participanţilor. De exemplu, în psihoterapia
cognitiv-comportamentală numărul maxim al membrilor grupului este
de 8.
Recomandăm ca numărul participanţilor să varieze între
minimum 4 şi maximum 12. Cu cât tulburările psihice sunt mai grave,
Se recomandă în cazul tulbărilor psihice mai grave, ca numărul
participanţilor să se diminueze. Sugerăm respectarea Este indicat să
se respecte o anumită omogenitate în compoziţia grupelor, referitoare
la capacitatea intelectuală şi patologia psihiatrică, dar pentru
continuarea cercetării ... (adăugaţi)
33
 Construirea grup psihoterapeutic pentru abuzatori sexuali în
mediul penitenciar trebuie să respecte următoarele principii:
- subiectul trebuie să beneficieze din formarea grupului, iar grupul de
la subiect,
- nu se introduc în grup subiecţi extrem de agresivi, deoarece va fi
afectată funcţionarea grupului – pentru început, acestora le este
recomandată consilierea individuală,
- un număr prea mare de subiecţi poate afecta negativ dinamica
grupului,
- vor fi respectate criteriile şi indicatorii nivelului de recidivism care
operează la organizarea grupelor, în funcţie de corelaţiile între
vârsta agresorului, tipul de faptă, starea recidivei, vârsta, sexul şi
relaţia anterioară cu victima.
Pe scala fiecărui criteriu sunt menţionaţi mai mulţi indicatori.
Pentru a asigura succesul programului, grupul ar trebui să
însumeze acelaşi tip de indicatori situaţi la baza fiecărui criteriu. De
exemplu: a1, d1 şi f1, cel mult f2.
Pe măsură ce indicatorii evoluzează pe scala criteriului,
combinarea acestora va susţine - pentru cazul respectiv - o intervenţie
individualizată, prin consiliere psihologică. Motivaţia constă în faptul
că eficienţa programului se diminuează prin includerea în grup a uneia
sau mai multor persoane din categorii identificate ca fiind cu gravitate
crescută.
Într-o primă etapă, psihologul va stabili, în funcţie de
caracteristicile indicatorilor, pentru fiecare abuzator sexual, dacă
intervenţia se va realiza ca şi consiliere individuală sau program de
grup.
În următoarea etapă, coordonatorul programului, va stabili
prioritatea cazurilor de abuzatori sexuali, în vederea constituirii
grupurilor (dacă există caracteristici apropiate pentru a stabili numărul
optim de participanţi).
Astfel, combinarea itemilor b3 cu c3 şi cu d3 / d4 va diminua
eficienţa psihoterapeutică în ceea ce priveşte reuşita asupra persoanei
respective din grup.
În funcţie de obiectivele specifice ale programului, de
competenţele psihoterapeutice ale psihologilor şi de problematica
existentă în mediul penitenciar, recomandăm utilizarea următoarelor
strategii psihoterapeutice:
• psihoterapii cognitiv-comportamentale – psihoterapie raţional-
emotivă şi comportamentală, psihoterapie cognitivă, psihoterapie
comportamentală.

34
 Aceste tehnici de intervenţie psihoterapeutică pot fi utilizate
individual sau în grupuri terapeutice, cu precizarea că aplicarea
acestora la nivelul grupului nu implică modificări semnificative.
Mecanismele intervenţiei psihoterapeutice se desfăşoară pe
cele două paliere:
- individuală, recomandată în cazuri mai severe şi
- în grup, recomandată în cazuri mai puţin severe, adesea cu rol
educativ şi profilactic.
Derularea programului impune respectarea principiilor de bază
ale intervenţiei psihoterapeutice individuale (consiliere):
- e valuarea nevoilor/problemelor persoanei private de libertate
vulnerabilă,
- c onceptualizarea psihologică şi medicală a problemelor persoanei,
- relaţia de consiliere,
- intervenţia psihologică individuală,
- intervenţia socială individuală,
- intervenţia medicală individuală,
- intervenţia educaţională în grup,
- e valuarea procesului de consiliere psihologică şi a rezultatelor
acestuia.
În psihoterapia individuală factorii principali ai reuşitei
intervenţiei sunt:
- relaţia terapeutică eficientă,
- evaluarea corectă a riscului de recidivă,
- conceptualizarea clinică realizată corect.
Desfăşurarea programului impune utilizarea principiilor de bază
ale intervenţiei psihoterapeutice în grup:
- e valuarea nevoilor / problemelor persoanelor private de libertate
vulnerabile,
- c onceptualizarea psihologică şi medicală a problemelor subiecţilor,
- relaţia de psihoterapeutică în grup,
- intervenţia psihologică în grup,
- intervenţia socială în grup,
- intervenţia medicală individuală
- intervenţia medicală în grup,
- intervenţia educaţională în grup,
- evaluarea procesului terapeutic şi a rezultatelor acestuia.
Pentru psihoterapia în grup factorii principali ai reuşitei
intervenţiei sunt:
- accesul la un număr mare de informaţii terapeutice,
- învăţarea prin modelare şi imitaţie,
- sprijinul social al grupului,
35
 - instalarea speranţei – exemplul de reuşită al celorlalţi este stimulativ,
- universalitatea – problema pe care o are nu îl vizează doar pe el, ci
apare şi la alţi colegi de grup.
Persoanelor private de libertate selecţionate pentru a fi incluse
în program li se vor furniza toate informaţiile necesare. Datele
privitoare la program pot fi transmise în cursul unor şedinţe individuale,
la finalul evaluării iniţiale sau în cadrul unei şedinţe de grup, special
prevăzută pentru acest scop. Informaţiile trebuie să fie clare, simple şi
să stabilească un raport între anumite tulburări ale persoanei private
de libertate şi secvenţele pe care programul le are în vedere, fiind
precizate următoarele aspecte:
• cui se adresează programul,
• care este scopul acestuia,
• care sunt exigenţele minimale pentru participare la grup,
• care sunt demersurile necesare înainte de începerea programului,
respectiv, întrevederea iniţială de evaluare, semnarea unui contract
terapeutic prin care persoana este informată asupra condiţiilor de
participare, cât şi despre criteriile de excludere din program,
• informaţii logistice legate de frecvenţa şedinţelor, locul de
desfăşurare, numărul minim şi maxim de participanţi etc.,
• utilitatea demonstrată a programului.

IX. CONŢINUTURI
Implementarea prezentului program implică trei etape:
- pregătirea grupului / pregrup (evaluare iniţială sau pretestare),
- trăirea socială a grupului / intervenţia propriu-zisă,
- d
 ezagregarea grupului/eficienţa intervenţiei (evaluare finală sau
posttestare).
Programul propus de noi include în total 100 de şedinţe
individuale şi de grup distribuite în trei faze distincte. Durata
programului este de un an de zile cu posibilitatea prelungirii până la
un an şi jumătate, acordănd atenţie riscului de moarte experimentală
sau de dizolvare a coeziunii grupului.
Faza întâi, procesul pregrup, include şase şedinţe dintre care
unele individuale (2) iar altele colective (4) aşa cum sunt prezentate
în continuare. În această fază, şedinţele au o durată de 60 de minute.
Faza a doua, de intervenţie propriu-zisă, are în componenţă 14
şedinţe de terapie de grup, în prezentarea cărora am urmat structura:
obiective, metode utilizate pentru atingerea obiectivelor, rezultate şi
dificultăţi potenţiale. Se realizează câte 2 şedinţe săptămânale cu
durată de 45 de minute. Conform principiului libertăţii profesionistului
de a dispune, psihologii sunt încurajaţi pentru introducerea unor noi
36
tehnici, câtă vreme obiectivele stabilite sunt atinse.
Faza a treia, de verificare a eficienţei programului, este alcătuită
din 4 şedinţe colective cu durata de 60 de minute fiecare.

FAZA I - Pregătirea grupului / PREGRUP

Evaluarea iniţială a participanţilor include trei momente.
1. O şedinţă cu scopul
- selecţiei participanţilor pentru grupul de intervenţie şi pentru grupul
de control,
- informării viitorilor participanţi cu privire la demersul psihoterapeutic
este urmată de obţinerea acordului de principiu.
2. Două şedinţe individuale, cu scopul:
- evaluării iniţiale - se completează Minnesota Sex Offender Screening
Tool – Revised - MNSOST-R (Anexa 1) pentru stabilirea riscului de
recidivă sexuală în cazul violatorilor şi a pedofililor extrafamiliali,
- coroborării datelor rezultate din evaluare cu cele din dosarul de
penitenciar al abuzatorului, în Fişa individuală de descriere a
participantului la grup (Anexa 2).
3. Trei şedinţe colective cu scopul organizării gândurilor,
emoţiilor, comportamentelor recunoscute social (prezentate în anexă,
pe categorii).
Recomandări pe care le propunem psihologilor:
• cunoaşterea nivelului de funcţionare a conştiinţei, orientării, atitudinii
cu privire la victimă, a empatiei, acceptarea responsabilităţii şi
identificarea tulburărilor de natură psihiatrică,
• încurajarea utilizării autorapoartelor, a jurnalelor, precum şi a
înregistrărilor ca surse pentru obţinerea informaţiilor importante
cu privire la comportamente sexuale, gânduri, nevoi, fantezii cu
caracter sexual,
• revizuirea istoriei cazului, prin folosirea informaţiilor din documentele
oficiale cu privire la declaraţia victimei, cazier, istoric medical, sexual,
psihiatric, legat de consumul sau abuzul de substanţe, informaţii
cu privire la copilăria, familia, educaţia, viaţa socială şi intimă a
subiectului, factori biologici şi organici relevanţi.
Recomandări la intervievarea abuzatorilor sexual:
• folosiţi termeni simpli, uşor de înţeles,
• întrebări directe, specifice, dar non-evaluative,
• evitaţi cuvintele care fac trimitere la tulburări sexuale particulare, de
tipul - exhibiţionism, pedofilie sau violator,
• obţineţi informaţii cu privire la infracţiune şi nu despre motivele
pentru care aceasta a fost comisă,
• formulaţi întrebări la care să se răspundă în mod specific cu da
37
 - întrebările mai dificile trebuie adresate mai târziu, atunci când
nivelul de rezistenţă se diminuează,
• negarea este o strategie folosită de numeroşi abuzatori ca mecanism
de apărare, aşa încât nu-i facilitaţi utilizarea unor asemenea
comportamente / tactici defensive,
• fiţi pregătiţi să repetaţi unele întrebări pentru a obţine informaţiile
dorite,
• evitaţi reducerea anxietăţii, deoarece un anumit nivel de tensiune
poate scoate la iveală detalii importante cu privire la infracţiune,
• nu permiteţi convingerilor religioase să califice o acţiune sexuală
sau să limiteze responsabilitatea infractorului,
• nu destăinuiţi informaţiile pe care le deţineţi la începul interviului -
pentru a permite abuzatorului să vă dea cât mai multe detalii,
• fiţi pregătiţi să vă confruntaţi cu raţionalizarea şi minimalizarea ca şi
strategii defensive din discursul abuzatorilor,
• confruntarea este uneori necesară pe parcursul unui interviu pentru
a obţine informaţii pertinente,
• folosiţi-vă de încurajare şi suport atunci când este cazul.

FAZA a II-a - Trăirea socială a grupului /

INTERVENŢIA PROPRIU-ZISĂ
SECVENŢA 1
RAPORT ŞI STRUCTURARE
Obiective:
1. Informarea participanţilor cu privire la programul terapeutic şi
obţinerea acordului de participare.
2. Formarea raportului terapeutic: motivare, dezirabilitate socială,
discutarea expectanţelor legate de terapia de grup, avantaje şi
limite.
3. Discutarea rezultatelor evaluării iniţiale a participanţilor.
Metode utilizate pentru atingerea obiectivelor:
1. Citirea, explicarea şi semnarea contractului terapeutic (Anexa
Contract terapeutic)
- scopul programului (sunt informaţi cu privire la noutatea programului
la care participă - singurul existent la nivel de ţară, este un program
construit pe baza modelelor care funcţionează în străinătate
şi urmează să îi evaluăm eficienţa, li se chestiunile legate de
confidenţialitatea datelor),
- frecvenţă şedinţe şi durată program,
- caracter voluntar al participării,
38
- drepturi şi responsabilităţi.
- confidenţialitate şi limitele acesteia (limite generale şi limite impuse
de sistemul de detenţie).
- prezenţă şi punctualitate.
- aranjarea sălii (scaune în cerc, scopul aşezării scaunelor în această
poziţie).
- relaţii egalitare între membrii grupului şi împărţirea egală a timpului.
- interzicerea agresivităţii fizice şi verbale în relaţiile de grup sau
în raport cu specialiştii echipei multidisciplinare; discutarea
consecinţelor (excludere din grup, raport disciplinar).
- mod de exprimare: ton, sinceritate, claritate, intimitate, interpretări
şi reacţii.
- respectarea dreptului la opinie.
- atitudine suportivă, non-critică, vis-a-vis de probleme şi părerile
celorlalţi.
- ascultare activă.
- necesitatea descrierii amănunţite a infracţiunii, la nivel de gânduri,
emoţii, comportamente.
- realizarea sarcinilor de grup şi a temelor dintre şedinţe.
2. Formarea raportului, structura programului, motivarea participării
- terapeuţii se prezintă (experienţă profesională, interese profesionale,
motivaţia cu privire la realizarea programului),
- se realizează o descriere pe scurt a fiecărei secvenţe şi întinderea
acestora pe mai multe şedinţe, a scopurilor şi a motivaţiei introducerii
acestora,
- sunt prezentate avantajele (universalitate, sentiment de siguranţă,
catharsis, învăţare de tip vicariant (din experienţa altora), proces de
identificare, intensitatea interacţiunilor, suport şi acceptare, sentiment
al apartenenţei, feed-back interpersonal, dezvoltarea prin exersarea
într-un mediu controlat a unor deprinderi inter- şi intra- personale,
testarea realităţii, coeziunea grupului, recapitularea corectivă) şi
limitele terapiei de grup (împărţirea timpului şi a atenţiei psihologilor şi
a membrilor grupului, confidenţialitatea mai greu de menţinut, corecţia
şi presiunea grupului la conformare, „gândirea de grup”,
- sunt de asemenea aduse în discuţie chestiuni legate de tendinţa
unor membrii de a monopoliza discuţiile, tendinţa altora de a sta în
aşteptare la nesfârşit, refuzând să se implice în procesul de grup,
- se discută aşteptările şi fricile participanţilor legate de terapia de grup,
- sunt prezentate beneficiile care vor fi obţinute de pe urma participării
cu succes la activităţile de grup nu pentru recompense, ci se insistă
pe intrinsecă.
3. Discutarea scopului, rezultatelor evaluării şi informarea cu privire la
39
 viitoarele şedinţe de evaluare
- participanţilor li se prezintă rezultatele evaluărilor iniţiale, într-o
abordare de tipul subiect de subiect a(sunt aduse în discuţie
caracteristicile identificate ale fiecărui participant, punându-se
accentul pe legătura gânduri- emoţii-comportamente şi oferindu-
se explicaţii succinte cu privire la modul de implicare al acestor
componente în comiterea infracţiunii şi în menţinerea riscului de
recidivă), după ce, în prealabil, au fost de acord cu dezvăluirea
rezultatelor în cadrul grupului terapeutic,
- participanţii sunt informaţi cu privire la obligativitatea şi scopul
realizării unei evaluări la sfârşitul programului şi de posibilitatea
efectuării unor evaluări pe parcursul programului.
Rezultate:
- participanţii înţeleg scopul, structura, motivaţia şi tipul procesului de
grup în care vor fi implicaţi,
- se semnează contractele terapeutice,
- participanţii sunt motivaţi să înceapă şedinţele.
Dificultăţi potenţiale:
- reacţiile defensive ale unor membri legate de motivul pentru care
doar această categorie de infractori este inclusă în tratament,
- uşoară atitudine de neîncredere a participanţilor legată de scopul
presupus al prezentului demers - de a aduna informaţii despre ei,
- pot fi testate limitele psihologilor şi ale relaţiei terapeutice - reacţionaţi
politicos, respectuos, calm, direct, clar.

40
 SECVENŢA 2
AUTOBIOGRAFIA
Obiective:
1. Promovarea auto-dezvăluirii şi a interesului pentru celălalt coleg din
cadrul grupului terapeutic.
2. Identificarea similitudinilor dintre membri în ceea ce priveşte
povestea de viaţă a acestora.
3. Promovarea conceptului de acceptare necondiţionată a propriei
persoane şi a celorlalţi.
4. Schimbarea focalizării din zona “trecut”, pe prezent şi viitor -
dobândirea deprinderilor de autocontrol.
5. Surprinderea diferenţelor dintre aparenţă şi esenţă, dintre modul în
care suntem percepuţi şi etichetaţi şi modul în care ne comportăm
în realitate.
Metode utilizate:
1. Povestea vieţii mele, comentarii – contribuie la consilidarea
procesului de grup – fiecare participant prezintă, pe rând, povestea
vieţii sale din momentul naşterii şi până în prezent. Accentul se
pune pe familia de origine, aparţinători, evenimente importante
din istoricul de viaţă (boli, mutări, schimbări semnificative, relaţii
de familie). O altă categorie vizată este şcoala (experienţe legate
de şcoală, succesul sau insuccesul la învăţătură). A treia categorie
face trimiteri la experienţa în muncă. A 4-a categorie - se discută
despre relaţiile de prietenie, prietenii benefice şi prietenii care susţin
comiterea de infracţiuni, oameni apropiaţi, modele. Participanţii
sunt încurajaţi să pună întrebări şi să identifice punctele comune
din vieţile lor. Terapeutul pune întrebări de tipul: „Seamănă această
istorie de viaţă cu istoria vreunuia dintre voi?”. În cazul în care
similitudinile sunt epuizate se recurge la întrebări de tipul: „Are
cineva o istorie de viaţă complet diferită de aceasta?”. Terapeutul
face comentarii ale procesului de grup: “Acest grup pare să aibă în
comun o serie de experienţe comune” dar şi o serie de lucruri care
vă deosebesc. Sunt încurajate atitudinile suportive prin comentarii
favorabile din partea terapeuţilor.
2. Rescrierea destinului, focalizare pe prezent “aici şi acum” – fiecărui
participant i se cere să spună ce ar schimba la viaţa sa dacă acest
lucru ar fi posibil. Se insistă pe ideea de alegeri de viaţă greşite sau
corecte, pe controlul asupra propriei vieţi, combătându-se simultan
ideea de destin implacabil.

41
 3. Acceptarea necondiţionată (propria persoană, lume, viaţă) – este
explicat conceptul de acceptare necondiţionată. Trimiterile vizează
propria persoană şi persoanele care sunt aduse în discuţie şi faţă
de care sunt identificate emoţii negative intense. Este accentuată
distincţia dintre persoană şi comportamentul ei, fie că este vorba
de fapte, decizii, alegeri. A doua categorie vizată de acceptarea
necondiţionată este cea a propriului destin. Accentul se mută din
trecut pe prezent şi viitor, instalându-se speranţa pentru schimbare.
Se insistă pe incorectitudinea categoriilor de om bun sau om rău,
făcându-se mereu trimiteri la comportamentul persoanelor care
poate fi evaluat în diverse momente. Cum par, cum sunt (mască
socială, eu) – participanţilor li se cere să încerce să identifice cam
care este părerea celorlalţi despre el (sau ei) şi să spună cu ce sunt
de acord din această perspectivă. De asemenea, sunt încurajaţi
să spună cum sunt ei în realitate. La sfârşitul şedinţei, li se cere să
spună dacă, în urma ascultării poveştilor de viaţă, şi-au schimbat
părerea despre o anumită persoană pe care o percepeau diferit.
Se insistă asupra faptului că nu putem eticheta o persoană per
ansamblu, că oamenii sunt prea complecşi, că ceilalţi cunosc doar
o parte din noi şi că nu de comportăm, nu gândim, nu reacţionăm,
nu simţim întotdeauna la fel. Se fac trimiteri şi la tipurile de relaţii,
atitudini sau comportamente specifice mediului de detenţie. În
paralel se promovează acceptarea necondiţionată a celuilalt.
Psihologii reiterează sub diferite forme, de căte ori au ocazia, ideea
că infractorii nu sunt oameni răi ci doar oameni care au făcut o serie
de alegeri greşite, au o serie de comportamente condamnabile, dar
că acestea ţin de trecut şi că şansa de a se schimba pentru viitor
depinde de fiecare persoană.
Rezultate:
- participanţii identifică o serie de similitudini în povestea vieţii lor (lipsa
părinţilor, familii dezorganizate, lipsa suportului social masculin)
- în acelaşi timp, membrii grupului par foarte surprinşi în momentul în
care observă existenţa unor poveşti asemănătoare.
Dificultăţi potenţiale:
- greu de combătut ideea de destin, percepţia de soartă ca fiind
predestinată apare pe fondul unor atribuiri externe specifice
populaţiei infracţionale şi are evident rolul de a ţine departe
sentimentele de vinovăţie, fiind orientată pentru a câştiga înţelegere
din partea celorlalţi – recomandăm să fie aduse în discuţie multe
contra-exemple pe această temă.

42
 SECVENŢA 3
GÂNDURI - EMOŢII – COMPORTAMENTE – MODELUL ABC
Obiective:
1. F amiliarizarea cu distincţia dintre gânduri – emoţii – comportamente.
2. Introducerea modelului ABC, stabilirea legăturii dintre gânduri –
emoţii şi comportamente.
3. Identificarea gândurilor, emoţiilor, comportamentelor dinainte, din
timpul şi de după producerea infracţiunii, proprii şi ale altora.
a. Explicarea modului în care atitudinile şi credinţele au o influenţă
directă asupra producerii infracţiunilor cu caracter sexual
b. Evidenţierea intercaţiunii continue dintre autodialogul intern şi
comportament
c. Instruirea în monitorizarea autodialogului intern.
4. Însumarea informaţiilor şi exemplificarea pentru lanţul infracţional
propriu.
Metode utilizate:
1. O mul: GÂNDEŞTE – SIMTE - FACE – Participanţii sunt rugaţi să
identifice care sunt lucrurile care ne caracterizează pe noi, ca şi
persoane. Se porneşte de la ideea că în viaţa noastră se întâmplă
lucruri, noi facem anumite lucruri, simţim şi gândim. În cadrul
discuţiilor generale se pune accentul pe distincţia dintre ceea ce
o persoană face, simte sau gândeşte. Se dau exemple specifice
pentru fiecare dintre aceste dimensiuni.
2. D e unde vin emoţiile? (prezentare imagini / power point).
Participanţilor li se cere să identifice o serie de emoţii pe care le-
au avut şi să dea fiecare câte un exemplu de situaţie concretă. Se
dau exemple de astfel de emoţii: furie, tristeţe, vinovăţie, bucurie,
gelozie, iritare. Se atrage atenţia asupra faptului că emoţiile pot să
difere în intensitate. În una şi aceeaşi situaţie o persoană poate
fi de exemplu iritată iar o alta de-a dreptul furioasă, o persoană
speriată iar o alta panicată, o persoană tristă iar o alta depresivă.
Acelaşi lucru se poate întâmpla şi la nivelul propriei persoane în
situaţii diferite. În acest punct, participanţii vor fi tentaţi să spună
că emoţiile provin din ceea ce li s-a întâmplat. Se atrage atenţia
asupra acestui lucru şi se trece la pasul următor.
3. Aceleaşi situaţii, reacţii diferite, ce diferă? (prezentare power point).
Sunt prezentate situaţii în care două persoane simt şi se comportă
diferit. Participanţii sunt solicitaţi să se gândească la un moment în
care s-au aflat în una şi aceeaşi situaţie cu o persoană dar reacţiile
lor au fost diferite. Se punctează ideea că între situaţie şi emoţii se
43
 interpune o componentă cognitivă. Se trece la momentul următor.
4. Modelul ABC şi exemple concrete (prezentare power point). Se
prezintă modelul ABC insistându-se din nou pe distincţia dintre
emoţii şi comportamente (A- eveniment, B – gând, C – emoţii, stări
fiziologice, comportamente). Se dau exemple simple de tipul:
• A Sunt atras de o femeie, o abordez şi ea mă refuză. C – furie,
excitare, optez să o forţez. B. Trebuie să o am. Nu pot suporta să
nu o am! sau
• A: Ies din penitenciar şi vecinul mă evită. C. Furie, B. E un ….! Se
mută focalizarea pe vecin.
• A: Întâlnesc o persoană care a ieşit din penitenciar. C. Îmi este
frică de ea. B. E un om rău!
• A: Sunt închis. C. furie, tristeţe, B. Nu suport să fiu aici! Nu e drept
că mi se întâmplă asta! E groaznic să fii închis!
5. Gânduri, emoţii şi comportamente dinainte, din timpul şi de după
comiterea infracţiunii. Participanţii primesc fişe de lucru în care sunt
solicitaţi să răspundă la o serie de întrebări, după modelul fişei de
lucru gânduri – emoţii, comportamente (adaptată după Loh, 1996).
Aceasta este explicată şi constituie tema pe care participanţii o au
de realizat pentru următoarea întâlnire.
Rezultate:
Participanţii reuşesc să conceptualizeze persoana în termeni de
ceea ce face, ceea ce gândeşte şi ceea ce simte. Participanţii la grup
reuşesc să înţeleagă medierea realizată de gânduri în relaţia dintre
evenimente şi emoţii, comportamente.
Dificultăţi potenţiale:
Participanţii pot întâmpina dificultăţi în a utiliza corect termenii care se
referă la emoţii, gânduri, comportamente. Considerăm că este utilă
introducerea unei liste cu diverse emoţii şi explicaţiile acestora, cu
verbe specifice pentru gânduri şi acţiuni. Folosirea incorectă a limbii
şi vocabularul sărac al infractorilor poate face înţelegerea dificilă. Se
sugerează apelul la cât mai multe exemple concrete.

44
 SECVENŢA 4
INFRACŢIUNEA COMISĂ. CONTINUUM-UL NEGARE
– JUSTIFICARE- MINIMALIZARE – ASUMAREA
RESPONSABILITĂŢII
Obiective:
1. Schimbarea perspectivei cu privire la infracţiunea comisă.
2. Identificarea gândurilor – emoţiilor – comportamentelor relevante.
3. Descoperirea şi provocarea distorsiunilor cognitive.
4. Conştientizarea rolului distorsiunilor cognitive în comiterea
infracţiunii.
5. Asumarea responsabilităţii pentru comiterea infracţiunii.
Mijloace utilizate:
1. Tehnica „locului fierbinte” (William Leonard Marshall & colab., 2001).
Descrierea propriei infracţiuni. Punctarea gândurilor, emoţiilor
şi comportamentelor relevante – participanţii citesc rând pe rând
tema pe care au avut-o de pregătit. Abuzul este definit în termeni
de unde, când, cum?
2. Asumarea responsabilităţii pe o scală de la 0-10 – fiecare participant
este rugat să indice pe o scală de la 0 la 10 cât de vinovat se consideră
în legătură cu infracţiunea pe care a comis-o. Apoi, fiecare este
dator să explice cui atribuie restul vinovăţiei. De exemplu, pentru
cazul unui infractor care, vorbind de vinovăţia sa atribuie cifra 6 i se
explică faptul că asta înseamnă că el este vinovat în proporţie de
60% şi i se cere să explice care sunt factorii car acoperă diferenţa
de 40% din vinovăţie.
3. Gânduri periculoase: participanţilor li se prezintă o listă cu
distorsiunile cognitive specifice în cazul autorilor abuzurilor
sexuale. Fiecare dintre ei este rugat să indice şi să noteze dacă
şi care din afirmaţiile prezentate caracterizează ceea ce cred
în legătură cu propria lor infracţiune. Se dispută rând pe rând
(disputarea logică, empirică, pragmatică) fiecare afirmaţie. Membrii
grupului sunt întrebaţi cine consideră că are un risc mai mare de a
comite acest gen de infracţiuni, o persoană care foloseşte negarea,
minimalizarea sau justificarea sau o persoană care îşi asumă
responsabilitatea pentru fapta comisă? Este discutat rolul pe care
aceste distorsiuni cognitive îl au în riscul de recidivă şi li se cere să
treacă titlul listei alcătuite de ei: gânduri periculoase. Se fac trimiteri
constante la distincţia dintre o persoană şi comportamentul ei, la
şansa de a decide pentru viitor şi la controlul care se regăseşte la
nivelul fiecărei persoane.
45
 4. Gândurile vechiului eu – gândurile noului eu – pe baza discuţiilor, la
sfârşit, fiecărui participant i se cere să noteze ceea ce a înţeles din
discuţiile purtate, concret să scrie în dreptul distorsiunii cognitive
un gând alternativ, specific persoanelor care au un risc de recidivă
scăzut. Se explică importanţa asumării responsabilităţii pentru faptă
în cadrul procesului de reducere a riscului de recidivă.

MINIMALIZARE:
1. Nu e mare lucru. (7 persoane).
Gânduri alternative: Tind să spun acest lucru pentru a nu mă simţi
vinovat şi pentru a nu fi condamnat de ceilalţi. Poate din punctul meu
de vedere nu părea a fi mare lucru, dar punctul meu de vedere nu
coincide cu punctul de vedere al victimei mele, al familiei acesteia şi al
societăţii care m-a condamnat pentru această faptă. Poate aş fi văzut
lucrurile diferit dacă acest lucru s-ar fi întâmplat unei persoane foarte
dragi mie (fiica mea, soţia mea, mama mea, sora mea).
Nu suferă nimeni. (3 persoane).
Gânduri alternative: Cu siguranţă în urma acestei infracţiuni suferă o
mulţime de persoane: victima şi familia ei, propria mea familie şi eu.
2. Victima nu a suferit. (1 persoană).
Gânduri alternative: Nu am cum să ştiu acest lucru, poveştile
persoanelor care au trecut prin astfel de experienţe spun exact
contrariul. Poate victima nu era suficient de matură pentru a-şi
da seama de gravitatea situaţiei în care se află dar acest lucru nu
înseamnă că abuzul nu va lăsa urme pe termen lung. Poate victima
nu a reacţionat pentru că uneori oamenii când se află în stare de şoc
reacţionează prin împietrire. Victima putea să se comporte ciudat şi
pentru că îi era teamă sau era ameninţată.
3. Nu a fost atât de grav cum se spune. (2 persoane).
Gânduri alternative: De ce ar inventa oamenii poveşti în legătură
cu gravitatea faptei? Şi dacă acest lucru este posibil cum de vi s-a
întâmplat tocmai dvs. şi nu altor persoane? De ce ar fi cineva interesat
să afirme că propria persoană sau o persoană dragă a trecut printr-o
astfel de situaţie şi să se expună la nivel social, fiind chiar parte a unui
proces penal? Cum de certificatul medico – legal constată altceva?
4. Nu a fost decât un act sexual normal, consimţit. (nici o
persoană).
Gânduri alternative: Dacă nici o persoană nu poate afirma că a fost
vorba de un act sexual normal, atunci despre ce a fost vorba? Ce
este violul? Se discută definiţia juridică a violului. Se insistă asupra
ascendentului de vârstă în raport cu victima şi cu privire la capacitatea
acesteia de a decide.
46
 NEGARE
1. Nu am făcut nimic, nu e adevărat nimic.
Gânduri alternative: Dacă nu e adevărat nimic cum de vă aflaţi aici?
Membrii grupului care îşi asumă responsabilitatea sunt invitaţi şi
încurajaţi să dispute veridicitatea acestor afirmaţii (tehnică extrem de
utilă). Ce interes ar avea o persoană care este condamnată definitiv
să facă o astfel de declaraţie? Cum mă ajută faptul că nu îmi asum
responsabilitatea vis- a- vis de faptă? În acest moment, infractorii pot
fi puşi faţă în faţă cu declaraţii ale victimei sau altor persoane.
2. Eu sunt victima.
Gânduri alternative: Ce rol are asumarea posturii de victimă? Victimă
din punctul cui de vedere? Cui aparţine responsabilitatea pentru cele
întâmplate?
3. Nu a fost vorba de ceva interzis.
Gânduri alternative: Dacă nu a fost vorba de ceva interzis, cum de
societatea din care facem parte condamnă un astfel de lucru? Dacă
acelaşi lucru s-ar fi întâmplat unei persoane dragi ar mai fi considerat
a fi ceva neinterzis? Cine stabileşte într-o relaţie sexuală ce e permis
şi ce e interzis? Avea victima capacitatea sau se afla în postura de a
interzice? Are o persoană dreptul să dispună liber cu privire la propriul
său corp?
4. Victima minte, mă acuză pe nedrept.
Gânduri alternative: Cum de tocmai pe dumneavoastră? Cum de nu a
inventat că aţi comis o altă infracţiune (că aţi lovit-o de exemplu, sau
că aţi tâlhărit-o)? De ce tocmai o infracţiune cu caracter sexual, dacă
sexul nu a fost implicat? Cum de vă acuză tocmai pe dumneavoastră
şi nu pe o altă persoană?
5. Nu am planificat.
Gânduri alternative: Faptul că spun că nu am planificat comiterea
infracţiunii nu reduce din gravitatea infracţiunii comise pentru că
rezultatul asupra victimei, apropiaţilor acesteia, propriei familii
şi a societăţii este acelaşi. Planificarea nu este întotdeauna una
conştientă. Paşii spre o astfel de decizie pot să fie mult mai subtili.
Se discută lanţul de gânduri – emoţii – comportamente premergător
comiterii infracţiunii.
6. Nu există riscul să mi se întâmple din nou.
Gânduri alternative: Probabil în trecut nu am considerat că există
posibilitatea de a fi condamnat pentru o astfel de faptă şi totuşi mi
s-a întâmplat. Oamenii sunt tentaţi să creadă că nu vor comite de
două ori aceeaşi greşeală, totuşi dacă nu îşi asumă responsabilitatea
riscul există în continuare. Este util pentru mine să îmi asum
responsabilitatea pentru comportamentul meu deviant, să încerc să
47
 înţeleg ce s-a întâmplat pentru a reduce sau elimina şansa să cad din
nou în aceeaşi capcană.
7. Nu e adevărat că neg.
Gânduri alternative: Faptul că aş recunoaşte comitere infracţiunii nu
înseamnă decât că recunosc că am luat o serie de decizii greşite şi
am avut un comportament extrem de rău şi condamnabil. Dar acest
comportament condamnabil poate fi îndreptat în viitor. Faptul că fug
de problema mea şi nu reuşesc să înţeleg cum s-a produs mă pune în
situaţia de risc pentru recidivă.
JUSTIFICARE
1. Victima m-a provocat.
Gânduri alternative: Există posibilitatea ca victima să fi avut un
comportament provocator în scopul de a atrage atenţia, de a câştiga
admiraţia unor membrii ai sexului opus. A dori atenţia sau admiraţia
cuiva nu este o invitaţie la un act sexual. Victima putea să se afle
la vârsta la care să nu înţeleagă ce consecinţe ar putea să aibă
comportamentul său. Şi dacă victima a provocat, şi asta înseamnă că
şi-a dorit actul respectiv, cum mai putem explica prezenţa agresiunilor
şi a urmelor acestora, constate prin certificatul medico – legal? Avea
victima discernământ? Există posibilitatea ca eu să fi interpretat greşit
semnalele victimei sau să le fi văzut chiar dacă ele nu existau doar
pentru că eu îmi doream respectivul act sexual?
2. Părinţii sunt vinovaţi, ar fi trebuit să o supravegheze mai
bine.
Gânduri alternative : Este posibil ca un părinte să fie în permanenţă
în preajma copilului său? Cei care sunteţi părinţi, aţi reuşit să faceţi
acest lucru? Cum ne putem aştepta ca alţi părinţi să facă acest
lucru? Toţi părinţii pot să stabilească o relaţie apropiată cu copiii lor?
Şi dacă nu se întâmplă acest lucru, sunt vinovaţi copiii că părinţii nu
ştiu cum să se apropie de ei? De ce ar trebui copiii lor să suporte
consecinţele nepriceperii părinţilor? Este posibil ca în perioada
preadolescenţei şi adolescenţei persoanele să ceară din ce în ce mai
multă libertate? Pot să se îndepărteze adolescenţii de părinţi acum?
Adolescenţa înseamnă maturitate? Toţi părinţii care nu reuşesc să îşi
supravegheze copiii au fiice cărora li se întâmplă acest lucru? Atunci
cine mai intervine în ecuaţie?
3. Mama minte, vrea să îi apere onoarea, urmărea să obţină
bani.
Gânduri alternative: Făcând public (prin declaraţiile de la poliţie,
constatări medico –legale, prezentări la procesul penal care are
caracter public) faptul că fiica a fost victima unui abuz sexual, reuşeşte
mama să apere onoarea fetei sau o pune pe aceasta în postura de
48
a deveni din păcate a doua oară victimă (ţinând cont de mentalitatea
de la nivelul societăţii)? Dacă mama urmărea să obţină bani, cum de
v-a avut în vizor tocmai pe dumneavoastră care declaraţi că nu aveaţi
o situaţie financiară bună şi nu a optat pentru o persoană înstărită?
Şi dacă vi s-a cerut şi aveaţi banii respectivi, cum de nu aţi obţinut
împăcarea?
4. Este o răzbunare la adresa mea.
Gânduri alternative: Cum de din răzbunarea sunteţi acuzat tocmai de
această faptă şi nu de o alta? Ce ar fi obţinut persoana de pe urma
acestei răzbunări?
5. Eram îndrăgostiţi.
Gânduri alternative: O persoană matură îndrăgostită de dumneavoastră
ar dori să vă priveze de libertatea atâţia ani? Există posibilitatea ca
doar dumneavoastră să fi fost îndrăgostiţi şi din dorinţa de a vă fi
împărtăşite sentimentele să vedeţi acest lucru şi la nivelul victimei?
Nu era oare vorba de o dorinţă a dumneavoastră? Avea victima vârsta
la care putea să aibă sentimente mature, stabile?
6. Victima şi-a dorit să avem contactele sexuale.
Gânduri alternative: Cum puteţi dovedi acest lucru? Cum de nu aţi
reuşit să convingeţi lumea că lucrurile s-au petrecut aşa. Până în
punctul în care aţi ajuns în detenţie au fost o serie de persoane pe
care le-aţi fi putut convinge de nevinovăţia dvs. Cum explicaţi prezenţa
semnelor de agresiune? Avea victima maturitatea necesară pentru a
înţelege ceea ce i se întâmplă?
7. Am fost stresat, de aceea s-a întâmplat.
Gânduri alternative: Ce este stresul? Cum de nu toate persoanele
stresate recurg la astfel de acte? Poate stresul să te determine să
faci aşa ceva? Se insistă asupra deciziei de a comite infracţiunea şi
asupra tendinţei de a folosi sexul ca şi mecanism de coping. Au fost şi
alte momente în viaţa dvs. în care aţi fost stresat? Cum de atunci nu
aţi procedat la fel?
8. A fost o greşeală, eram beat.
Gânduri alternative: Poate alcoolul să determine o persoană să comită
o astfel de faptă? Toate persoanele aflate în stare de ebrietate comit
fapte similare? Cum de aţi reuşit să vă controlaţi victima dacă eraţi
atât de beat? Cum explicăm cazul abuzatorilor care nu au consumat
alcool, dacă ajungem să afirmăm că alcoolul este cauza? Cum de nu
aţi făcut o altfel de greşeală ci tocmai un abuz sexual?
Rezultate: Membrii grupului descriu propria infracţiune şi sunt
confruntaţi cu incongruenţele din discursul lor. Infractorii reuşesc
să surprindă legătura dintre gânduri, emoţii şi comportamente.
Participanţii se regăsesc în multe din distorsiunile cognitive prezentate,
49
 observă faptul că ele tind să fie comune şi înţeleg riscul la care se
expun continuând să păstreze acest stil de a gândi şi de a se raporta
la faptă. Cele mai eficiente disputări sunt cele realizate de infractorii
care recunosc pe deplin comiterea faptei în raport cu cei care neagă
acest lucru. Dacă disputările sunt ferme ne aşteptăm ca rezistenţa
celor vizaţi să devină mult mai mică pe măsură ce observă că ideile
tind să fie acceptate de către ceilalţi membrii ai grupului. De insistat
asupra disputărilor pragmatice.
Dificultăţi potenţiale: Ne aşteptăm ca pentru primele mituri aduse
în discuţie să fie oferite cele mai multe contra-argumente. Rezistenţa
în general scade pe măsură ce unii membrii ai grupului sunt parţial
sau total de acord cu gândurile alternative. Este posibil să se creeze
în faza de început o coaliţie la nivelul grupului. Dacă acest lucru se
petrece recomandăm ca această coaliţie să fie atacată discutându-se
avantajele ei pe termen scurt şi dezavantajele pe termen lung.

CHESTIUNI SPECIFICE
Abordarea infractorilor care neagă în totalitate comiterea
infracţiunii (William Leonard Marshall & colab., 2001)
Cei care neagă în totalitate comiterea infracţiunii creează
veritabile obstacole pentru terapeuţii care conduc un grup de terapie
pentru infractorii sexuali deoarece aceştia refuză adesea să participe la
discuţiile de grup, sunt incapabili să-şi imagineze paşii care au condus
la producerea infracţiunii şi refuză să facă temele care i-ar determina
să recunoască măcar parţial că au fost implicaţi în comiterea unei
fapte de acest gen. Terapeuţii au încercat diverse strategii pentru a
depăşi această problemă, unii au recurs la terapie individuală şi au
introdus aceşti infractori în terapia de grup dacă şi atunci când şi-au
recunoscut fapta, alţii le-au permis din start să participe la program şi
le-au cerut să descrie emoţiile, credinţele şi comportamentele dinainte
de presupusa infracţiune, lăsând ceilalţi membri ai grupului să le
dispute inconsecvenţele din discurs.
William Leonard Marshall & colab. (2001) propun un program
destinat agresorilor sexual care neagă categoric comiterea infracţiunii.
În cadrul programului propus de autori se porneşte de la:
- anunţarea infractorilor că nu se va pune la îndoială pretinsa lor
inocenţă
- promisiunea că nu se va discuta despre negare şi nu se vor adresa
provocări negării
- anunţarea unui scop general: asistarea clienţilor în rezolvarea
problemelor generale legate de viaţă. Totuşi li se sugerează faptul
că ceva din comportamentele, atitudinile şi emoţiile lor i-a adus în
această situaţie, şi că vor fi ajutaţi să se schimbe.
Metode utile:
50
1. Confruntarea - Utile sunt pentru confruntare declaraţia victimei,
raportul poliţiei, rechizitoriul sau chiar transcriptul procesului. Când
infractorul îşi prezintă versiunea este bine ca ceilalţi membri ai
grupului să fie încurajaţi să-i pună întrebări cu privire la gândurile,
emoţiile şi comportamentele proprii şi impresia lui cu privire la
victimă. Este de dorit ca fiecare membru al grupului, în special cei
care recurg la negare sau minimalizare să fie invitat să îşi spună
propria versiune cu privire la fapte de mai multe ori, fiind confruntat
cu tact cu privire la eventualele discrepanţe.
2. Tehnica „locului fierbinte” (William Leonard Marshall & colab., 2001)
– sunt încurajate dezvăluirile, discuţiile şi provocările la nivelul
grupului şi fiecare infractor primeşte (uneori într-o manieră ce
implică şi confruntarea) feed-back de la ceilalţi membrii ai grupului.
3. Tehnica gânduri – emoţii – comportamente (William Leonard
Marshall & colab. 2006). Iniţial, clientul descrie factorii care i-au
influenţat decizia de a comite infracţiunea şi comportamentele pe
care le-a avut pentru a se apropia de victimă şi a comite fapta.
Apoi, cu ajutorul terapeutului îşi explorează gândurile şi emoţiile
din timpul comiterii infracţiunii. Gradual, infractorul este făcut să
înţeleagă faptul că aceasta nu este altceva decât perspectiva
sa asupra lucrurilor, pe care şi-a creionat-o astfel din nevoia de
a-şi reduce culpabilitatea. Odată ce sunt identificate atitudinile,
gândurile, emoţiile şi schemele care au facilitat comiterea infracţiunii,
terapeutul le dispută într-o manieră suportivă, continuând acest
demers pe tot parcursul tratamentului.

Lanning (1992, apud Rudy Flora, 2001) realizează o

prezentare sintetică a celor mai prezente reacţii defensive din
discursul violatorilor:
1. Negarea – în mod tipic, în prima fază, infractorul neagă implicarea
în comiterea infracţiunii şi apare ca fiind împietrit, confuz, şocat, sau
chiar furios. Poate încerca să se folosească de toate persoanele
din cadrul suportului social pentru a evita arestarea.
2. Minimalizarea – apar distorsiuni cu privire la tipul sau numărul
infracţiunilor.
3. Justificarea – apare în special în cazul pedofililor care vor dezvolta
un sistem de raţionalizare şi vor susţine că propriul lor comportament
a fost greşit înţeles deoarece în realitate ei sunt persoane foarte
religioase şi morale.
4. Fabricarea – se referă la faptul că unii infractori vor inventa poveşti
pentru a-şi explica faptele, într-o încercare disperată de ascundere
a abuzurilor de natură sexuală. De exemplu, ei vor susţine că
51
 realizau o cercetare cu privire la sexualitatea copiilor sau că le
dădeau copiilor informaţii cu privire la sex.
5. B oli mentale - simularea prezenţei tulburărilor mentale pentru a
evita asumarea responsabilităţii şi executarea pedepsei.
6. S impatia – infractorii vor simula prezenţa regretelor şi vor accentua
importanţa realizărilor lor în plan social, civic, familial sau propriile
lor necazuri şi suferinţe.
7. Atacul – infractorul poate dezvolta propriul său plan de apărare,
atacând reputaţia victimei sau încercând intimidarea acesteia şi a
martorilor.
8. V inovat dar nevinovat – încercarea de a stabili un acord de
colaborare cu reprezentanţii sistemului oficial, pentru a evita
executarea pedepsei (de exemplu furnizarea de informaţii cu privire
la comiterea altor infracţiuni, de către anumiţi autori);
9. Ameninţarea cu sinuciderea şi automutilarea – în încercarea de
demonstrare a nevinovăţiei sau din dorinţa de obţinere a anumitor
drepturi.
Sandra Scheneider şi Robert Wright (2004), clasifică tipurile de
negare în funcţie de nivelul de asumare a responsabilităţii şi vorbesc
de:
1. R efutare – care implică negarea totală, abuzatorul preia postura de
victimă sau neagă impactul faptelor sale asupra victimei.
2. M inimalizare – negarea proporţiilor infracţiunii, negarea
responsabilităţii, spunând că victima şi-a dorit acest lucru, sau
punând vina pe stres sau pe greşeală.
3. D epersonalizarea – negarea planificării, a devierii sexuale sau
a riscului de recidivă, negarea fanteziilor sexuale, a excitaţiei
deviante, a gratificării sexuale, a nevoii de a li se acorda ajutor.

Tot ei au propus o scală de evaluare a negării la agresorii sexual,

FoSOD (2001, The Facets of Sexual Offender Denial, Faţetele Negării
la Agresorii Sexual), care măsoară şase aspecte ale negării:
1. Neagă că a comis infracţiunea sexuală sau că a făcut vreun rău
victimei.
2. Pretinde că victima a dorit actele sexuale sau l-a sedus.
3. Atribuie responsabilitatea pentru comiterea faptei unor factori
externi, cum ar fi stresul sau consumul de alcool.
4. Minimalizează proporţiile abuzului sexual.
5. Neagă faptul că ar fi plănuit comiterea infracţiunii sexuale.
6. Neagă faptul că ar fi caracterizat de o sexualitate deviantă sau că
se află în situaţia de risc de a recidiva.
Marshall & colab. (1999, apud William Lindsay, 2005) propun
52
următoarele categorii ale negării:
1. Negarea completă (acuzaţii false, persoana greşită).
2. Negare parţială (victima a fost de acord, intenţiile mele au fost
interpretate greşit).
3. Minimalizarea infracţiunii (nu am constrâns victima, s-a întâmplat o
singură dată).
4. Minimalizarea responsabilităţii (părinţii au fost neglijenţi, trăiam o
stare neobişnuită, eram beat sau stresat).
5. Minimalizarea răului produs (victima nu a suferit, nu i-am făcut
nimic rău).
6. Minimalizarea planificării (s-a întâmplat pe moment).
7. Minimalizarea prezenţei fanteziilor (nu m-am gândit la asta înainte
sau după incident).
Kenedy & Grubin (1992, apud Susan Cooper , 2005) au
identificat pe baza analizei de clusteri, 4 grupuri de infractori sexual
care neagă comiterea infracţiunii, propunând următoarea tipologie:
1. Cei care recunosc că au comis infracţiunea, dar neagă că au produs
vreun rău victimelor.
2. Cei care condamnă victima sau terţe persoane.
3. Cei care acceptă faptul că au comis infracţiunea şi că au produs un
rău victimelor, dar pretind că erau într-o stare de disociere, atribuind
comportamentele unor stări mentale anormale.
4. Cei care neagă complet comiterea infracţiunii.
KarenTerry & Edward Mitchell (2001) identifică următoarele
tipuri de distorsiuni cognitive ale agresorilor sexual:
1. M inimizarea sau negarea – minimizarea răului produs, a violenţei
din comiterea infracţiunii, a responsabilităţii, a efectelor de durată
asupra victimelor; negarea totală cu privire la comiterea infracţiunii
sau cu privire la factorii agravanţi.
2. J ustificarea – scuze cu privire la faptele comise, asumarea vinei,
dar nu şi a responsabilităţii, condamnarea victimelor, justificarea
infracţiunii pe baza comportamentului victimei.
3. L ipsa de empatie – egoism, narcisism, incapacitatea de a identifica
sentimentele victimei, lipsa de conştientizare a traumei trăite de
victimă.
4. F actori declanşatori – a pune comportamentul deviant pe seama
unor factori diverşi (consumul de alcool sau droguri, stările
emoţionale negative).
5. F antezii – prezenţa fanteziilor cu privire la un comportament sexual
particular, violenţă, putere, control, o anumită victimă sau un tip de
victimă, şi/sau refuzul de a recunoaşte prezenţa acestor fantezii).
6. M anagement comportamental – conştientizarea situaţiilor cu risc
53
 sporit şi abilitatea de a evita, controla sau evada din aceste situaţii.
7. Ademenirea, planificarea – recunoaşterea unor decizii aparent
irelevante care au condus la manifestarea comportamentului
abuziv, recunoaşterea strategiilor de ademenire a victimei.

SECVENŢA 5
MITURI CU PRIVIRE LA VIOL – ATITUDINI DE GEN RIGIDE
ŞI OSTILITATE FAŢĂ DE FEMEI
Obiective:
1. Dezvoltarea unor atitudini egalitare în ceea ce priveşte rolurile de
gen.
2. Identificarea miturilor cu privire la viol şi victimele acestuia
(credibilitate, denigrare, trivializare, atribuirea responsabilităţii
victimei, a considera că victimele au primit exact ceea ce meritau).
3. Punctarea rolului acceptării miturilor în producerea infracţiunii şi în
riscul de recidivă.
4. Identificarea ostilităţii faţă de femei şi sublinierea rolului pe care
aceasta îl are în producerea infracţiunii şi în menţinerea riscului de
recidivă.
Metode utilizate: disputare logică, empirică, pragmatică, religioasă.
1. Propriile mele gânduri : Fiecare participant este invitat să îşi expună
punctul de vedere cu privire la fiecare din următoarele enunţuri. Sunt
punctate rolurile de gen tradiţionale şi dezavantajele acestora. Sunt
încurajate şi se fac aprecieri la adresa atitudinilor de gen egalitare.
2. Avantajele unui mod de gândire egalitar – Se accentuează ideea
că drepturile pe care femeile le cer aduc cu ele şi responsabilităţi şi
că aceste responsabilităţi preluate uşurează până la urmă sarcina
bărbatului în societate. Se discută despre rolul pe care atitudinile de
un tip sau altul îl au în ceea ce priveşte calitatea relaţiilor dintre sexe.
3. Mit şi realitate – Pentru fiecare mit identificat se oferă contraargumente
logice, bazate pe realitate. Este reliefat rolul miturilor în atribuirea
responsabilităţii, în scăderea sentimentului de vinovăţie, în imaginea
pe care doresc să o propun celorlalţi, în producerea infracţiunii dar şi
în riscul de recidivă.
4. Ostilitate şi comportament – Se insistă asupra diferenţelor dintre
bărbaţii ostili şi cei care nu sunt ostili. Participanţii sunt încurajaţi să îşi
dea cu părerea cu privire la mecanismul de apariţia al ostilităţii.

54
Este subliniată legătura dintre ostilitate, lipsa de deprinderi
heterosociale, eşec în relaţiile dintre sexe, afectarea calităţii vieţii în
general, şi cercul vicios în care se intră. De asemenea sunt disputate
logic afirmaţiile prin întrebări de tipul: Cunoaşte cineva toate femeile
din lume? Atunci cum putem afirma că femeile sunt într-un anumit fel.
Haideţi să descoperim afirmaţia corectă. Probabil, într-o primă fază
agresorii vor afirma că femeile pe care ei le cunosc sunt aşa. Continuăm
disputarea întrebând: Se comportă cineva de aici întotdeauna la fel în
relaţiile pe care le are cu persoanele din jur? Răspuns probabil nu.
Dacă răspunsul este da, se lucrează pe un exemplu concret şi se
caută contraexemple. Apoi putem întreba: Cunoaşteţi vreo persoană
care să se comporte întotdeauna la fel? Atunci cum femeile reuşesc
să facă asta? Şi dacă nu reuşesc cum de spunem, de exemplu că
ele manipulează bărbaţii. Ce putem afirma să fie corect? Este mai
corect să spunem că uneori oamenii, indiferent dacă sunt femei sau
bărbaţi recurg la comportamente prin care încearcă să îi manipuleze
pe ceilalţi?

Atitudini cu privire la rolurile de gen (Spence, Helmrich & Stapp,

1978, apud Kevin Corcoran & Joel Fisher, 2000).
1. Înjurăturile şi obscenităţile sunt mai respingătoare în vorbirea
unei femei decât în cea a unui bărbat.
Gând alternativ: Înjurăturile şi obscenităţile sunt la fel de respingătoare
indiferent dacă sunt spuse de o femeie sau un bărbat.
2. Femeile ar trebui să aibă mai puţine responsabilităţi
în posturile de conducere pentru a rezolva problemele
intelectuale şi sociale ale societăţii.
Gând alternativ: În posturile de conducere este de dorit să se găsească
persoane competente, indiferent de sexul acestora.
3. Soţilor şi soţiilor nu ar trebui să li se permită să divorţeze din
aceleaşi motive.
Gând alternativ: Oamenii optează pentru divorţ în cazurile în care
constată că nu mai pot convieţui unul cu celălalt; importantă este
calitatea relaţiei şi nu motivele pentru care persoanele ajung să îşi
dorească să iasă definitiv dintr-o relaţie. Fiecare individ, indiferent de
apartenenţa la un sex sau altul are dreptul de a decide cu privire la
propria viaţă.
4. A spune glume murdare ar trebui să fie o prerogativă (un
drept) al bărbaţilor.
Gând alternativ: Glumele murdare sunt la fel, indiferent de cine sunt
spuse.
55
 5. S  tarea de ebrietate (beţia) la femei este mai rea, mai urâtă
decât la bărbaţi.
Gând alternativ: Starea de ebrietate, beţia, se manifestă la fel indiferent
că este vorba de femei sau bărbaţi şi efectele ei sunt aceleaşi. Noi
suntem cei care suntem tentaţi să privim diferit aceste stări în funcţie
de aşteptările pe care le avem de la un sex sau altul.
6. Chiar dacă femeile lucrează, nu e treaba bărbaţilor să le ajute
la treburi casnice, de tipul spălatului vaselor sau a hainelor.
Gând alternativ: În condiţiile în care un cuplu funcţionează ca un întreg,
este util ca membrii acestuia să fie interesaţi să îl facă să funcţioneze
bine, indiferent de cine în ce moment rezolvă anumite sarcini.
7. Femeia trebuie să fie supusă bărbatului, acest lucru fiind
stabilit chiar în celebrarea religioasă a căsătoriei.
Gând alternativ: Din păcate, citatul care se foloseşte în celebrarea
religioasă a căsătoriei este înţeles şi repetat greşit şi incomplet. Citatul
corect este: „Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos. Femeile
să se supună bărbaţilor lor ca Domnului. Pentru că barbatul este
cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui
Mântuitor şi este” (Efes.5,21-23). Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre,
după cum şi Hristos a iubit Biserica Sa, şi S-a dat pe Sine pentru ea”
(Efes. 5,24-25). „Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeiile,
ca pe însăşi trupurile lor. Cel ce îşi iubeşte femeia sa pe sine se
iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl
hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica” (Efes. 5,28-29).
8. La numirile în posturile de responsabilitate şi când vine vorba
de promovări, bărbaţii ar trebui să fie preferaţi.
Gând alternativ: Benefic pentru bunăstarea societăţii în care trăim,
este ca atribuirea de responsabilităţi şi promovările să se facă în
funcţie de competenţă şi rezultate, indiferent de sexul persoanei,
9. Doar bărbaţii au dreptul să ceară în căsătorie femeile, nu şi
invers.
Gând alternativ: Acest gând provine din etapa de dezvoltare a
umanităţii în care bărbaţii erau singurii care aduceau bani în casă şi,
implicit în momentul căsătoriei erau datori să-şi întreţină şi soţia şi
copiii. În prezent, în mare parte din cazuri atât bărbaţii cât şi femeile
muncesc şi contribuie la bunăstarea economică a familiei.
10. Rolul femeilor este să fie soţii şi mame bune nu să alerge
după obţinerea de drepturi egale cu bărbaţii.
Gând alternativ: Faptul că o femeie munceşte nu înseamnă că nu
poate să fie o soţie şi/sau o mamă bună, de vreme ce o mulţime de
femei din societatea actuală reuşesc să îmbine cele două lucruri. Dacă
părinţii se înţeleg cu privire la împărţirea sarcinilor casnice şi cu privire
56
la educaţia copiilor ei pot decide să aleagă alternativa cea mai bună
pentru familia lor. Drepturile obţinute de femei aduc cu ele şi o serie
de obligaţii, care nu fac altceva decât să facă misiunea bărbatului mai
uşoară.
11. Bărbatul trebuie să achite consumaţia la restaurant.
Gând alternativ: De vreme ce amândouă persoanele muncesc şi se
întreţin din punct de vedere financiar, în situaţia în care o persoană nu
o invită pe cealaltă, cheltuielile pot fi împărţite.
12. Sunt multe profesii sau afaceri în care se descurcă doar
bărbaţii.
Gând alternativ: Este adevărat că există anumite diferenţe între sexe
(de exemplu bărbaţii sunt mai dezvoltaţi din punct de vedere muscular,
femeiele sunt mai empatice) dar de la aceste descoperiri generale
există şi excepţii. Aceste excepţii pot să aibă la bază o pasiune pentru
domeniul respectiv şi să obţină rezultate care îmbogăţesc omenirea
în general.
13. Bărbaţii ar trebui să aibă mai multă libertate decât femeile.
Gând alternativ: Libertate într-un cuplu e bine să fie negociată de
membrii cuplului respectiv, pentru ca acel cuplu să funcţioneze. Prea
multă libertate şi restrângerea libertăţii sunt extreme de nedorit.
14. Băieţii din familie ar trebui să fie mai încurajaţi să urmeze o
facultate comparativ cu fetele, ele nu au nevoie de prea multă
şcoală.
Gând alternativ: Urmarea unei facultăţi este o decizie care e util să fie
luată în funcţie de interese, competenţe, aptitudini, piaţa muncii şi nu
în funcţie de sexul unei persoane.
15. Este ridicol ca o femeie să conducă o locomotivă şi un bărbat
să cârpească ciorapi.
Gând alternativ: Noi suntem cei care dăm valoare lucrurilor şi acţiunilor,
ele în sine nu au nici o valoare. Sunt femei care pot conduce o
locomotivă mai bine decât un bărbat şi bărbaţi care pot coase ciorapii
mai bine decât o femeie. În principiu este mai avantoajos ca oamenii
să îşi asume responsabilităţi în funcţie de competenţe şi nu în funcţie
de sex.
16. În general, tatăl ar trebui să aibă mai multă autoritate decât
mama în creşterea copiilor.
Gând alternativ: O educaţie eficientă se poate da copiilor atunci când
părinţii se pun de acord cu privire la măsurile educative. A atribui
tatălui mai multă autoritate înseamnă implicit a-i plasa mai multă
reponsabilitate în raport cu copii. Părinţii au o resaponsabilitate egală
în faţa legii cu privire la greşelile copiilor minori.

57
 17. Femeile ar trebui încurajate să nu aibă relaţii sexuale înainte
de căsătorie, nici măcar cu logodnicii lor.
Gând alternativ: O persoană matură are dreptul de a dispune cu
privire la propriul său corp, ea fiind şi cea care suportă consecinţele
alegerilor pe care le face.
18. Într-o familie bărbatul este cel care are dreptul să administreze
bunurile şi banii, după bunul său plac.
Gând alternativ: Instituţia căsătoriei dă drepturi egale partenerilor în
ceea ce priveşte dispoziţia în legătură cu bunurile mobile sau imobile,
mai ales în contextul în care în societatea actuală atât bărbatul cât
şi femeia aduc venituri în casă. Oamenii se căsătoresc pentru a-şi
împărţi responsabilităţile, iar administrarea bunurilor şi a banilor
constituie o mare resposabilitate.
19. Femeile ar trebui să fie mai preocupate de datoriile lor legate
de creşterea copiilor şi îngrijirea casei decât de dorinţe legate
de cariere în afaceri sau în diferite profesii.
Gând alternativ: În viaţă avem mai multe roluri şi acestea nu este
obligatoriu să se excludă. Putem găsi exemple?
20. Funcţionează mai bine comunităţile care au bărbaţi în posturi
de conducere.
Gând alternativ: Această afirmaţie este o simplă speculaţie, nefiind
dovedită. Suntem tentaţi să credem asta doar pentru că am fost
obişnuiţi ca bărbaţii să se afle mai des în posturi de conducere. O
afirmaţie corectă ar fi că funcţionează mai bine comunităţile care au
oameni pricepuţi şi interesaţi în posturi de conducere.
21. O femeie ar trebui să fie preocupată să se apropie de idealurile
stabilite de bărbaţi şi nu de obţinerea de libertăţi economice
sau sociale.
Gând alternativ: Idealul nu există decât în mintea noastră. Aşteptările
pe care bărbaţii le au de la femei şi invers au tins să se modifice
odată cu trecerea timpului. Puteţi da exemple de acest gen? Nu există
nişte aşteptări universal valabile, în cazul despre care noi vorbim ele
diferă de la bărbat la bărbat. Unii bărbaţi pot chiar să îşi dorească să
aibă alături o parteneră care este interesată de obţinerea succesului
în carieră.
22. Într-o societate, femeile contribuie mai puţin la producţia
economică în raport cu bărbaţii.
Gând alternativ: Această afirmaţie a fost valabilă pentru perioadele
în care femeia nu era implicată în viaţa economică. Este adevărat că
încă tind să existe anumite ramuri de activitate care sunt “rezervate”
unui anumit sex dar diferenţe în ceea ce priveşte aportul economic nu
au fost stabilite.
58
23. Sunt o sumedenie de slujbe pentru care bărbaţii ar trebui să
fie preferaţi femeilor atunci când vine vorba de angajare sau
promovare.
Gând alternativ: Este util ca persoanele să fie selectate pe bază de
interese, rezultate, performanţe, priceperi, deprinderi, talente şi nu în
funcţie de sex. O astfel de alegere poate fi nerentabilă din punct de
vedere economic.
24. Băiatul modern trebuie să aibă mai multă libertate de decizie
şi control decât fata din zilele noastre.
Gând alternativ: Persoanele mature sunt nevoite să ia decizii şi să
încerce să rezolve diverse situaţii în viaţă indiferent de sexul acestora.
25. Ar fi ciudat ca femeile să fie ucenice în anumite profesii care
sunt doar pentru bărbaţi.
Gând alternativ: Societatea este cea care a stabilit că anumite meserii
sunt pentru femei şi altele pentru bărbaţi. A-ţi alege meseria este o
alegere iar dacă avem disponibilitatea să facem cu succes o meserie
nu mai contează cărui sex aparţinem.

Mituri cu privire la viol (Tony Ward, 1988)

1.O femeie violată este mai puţin atrăgătoare.
Gând alternativ: O femeie violată este o victimă a agresorului ei,
responsabilitatea abuzului este a agresorului şi nu a victimei, de ce ar
suporta ea o consecinţă în plus, aceea de a fi considerată neatractivă
la nivel social? De ce dacă o persoană face un gest reprobabil să fie
victimizată o altă persoană pentru asta?
Din observaţiile noastre, agresorii sexual vor tinde să nu recunoască
într-o primă fază că ar crede într-un astfel de mit. Scopul evident este
acela de a-şi reduce sentimentele de vinovăţie şi responsabilitatea
vis- a- vis de victimizarea secundară a propriei victime. De aceea se
propun întrebări de genul: “V-aţi căsători cu o femeie despre care
aflaţi că este violată?”. Dacă vor spune nu, şi şansa există, este un
moment optim pentru reluarea unor chestiuni legate de atribuirea
responsabilităţii; de asemenea este util să se facă o pregătire pentru
tema consecinţelor pe care abuzul le are asupra victimei.
2. Măsura împotrivirii femeii ar trebui să fie un factor major în a
determina dacă un viol s-a petrecut sau nu.
Gând alternativ: Împotrivirea poate fi atât verbală cât şi fizică. De
cele mai multe ori o victimă nu are forţa necesară de a-i face faţă
fizic agresorului. În plus, unele persoane pot fi atât de speriate încât
împietresc şi nu pot să reacţioneze în nici un fel. Acest lucru reprezintă
o reacţie de capitulare, împietrire, neajutorare şi nu un acord implicit
59
 cu privire la ceea ce se întâmplă.
3. De obicei o femeie violată are o parte de vină.
Gând alternativ: Violul presupune un act sexual prin constrângere
sau profitând de situaţii în care victima nu se poate apăra (nu are
discernământ, este minoră, este beată, drogată). O persoană matură
nu poate fi responsabilă de comportamentul unei alte persoane mature
care continuă atacul sexual în condiţiile în care femeia se opune. Cu
atât mai puţin un copil, o minoră, o adolescentă poate să răspundă
de comportamentul unei persoane adulte. Vina tinde să fie plasată în
exterior de către cei care comit faptele pentru a-şi justifica actele în
proprii lor ochi şi în ochii celorlalţi.
4. Femeiile deseori pretind ca a fost vorba de viol, pentru a-şi
proteja reputaţia.
Gând alternativ: În orice societate ne-am afla, a fi victima unui viol
nu reprezintă un lucru cu care o femeie s-ar putea mândri sau care
ar ajuta-o să-şi păstreze sau apere reputaţia. În plus, de cele mai
multe ori oamenii consideră informaţiile cu privire la viaţa intimă a fi
informaţii cu caracter personal, nu s-ar grăbi să le facă publice şi să se
expună unei anchete şi unui proces penal cu caracter public.
5. Violul se întâmplă fetelor “rele” nu celor “cuminţi”.
Gând alternativ: Nu există fete “ rele” sau “cuminţi”. Indiferent de
modul în care o persoană se comportă, are dreptul să dispună cu
privire la propriul ei corp şi să spună nu.
6. Femeile care au avut relaţii sexuale anterioare cu partenerii lor
nu ar trebui să se pretindă că a fost vorba de viol.
Gând alternativ: În viaţă, fiecare persoană are dreptul să se
răzgândească, să pună capăt unei relaţii sau să accepte sau să refuze
un act sexual sau tipul acestuia.
7. Femeile provoacă violul după aspect şi comportament.
Gând alternativ: Nici o femeie nu doreşte să transmită prin aspectul sau
comportamentul ei o invitaţie la viol. Oamenii tind să îi judece greşit pe
ceilalţi după aparenţe şi să îi eticheteze. Indiferent de moralitatea unor
comportamente ale unei persoane, aceasta are dreptul să decidă cu
privire la propriul corp. Violurile tind să aibă ca şi victime şi copii sau
persoane vârstnice, se pare că prea puţin este vorba despre sex în
cadrul acestuia.
8. Femeile intoxicate sunt deseori dispuse să facă sex.
Gând alternativ: Alcoolul poate modifica comportamentul sau
discernământul unei persoane însă adesea abuzatorii sexual tind să
interpreteze aceste modificări ca fiind o invitaţie la sex. Şi în momentul
în care victima se opune, ei continuă să creadă acelaşi lucru.

60
9. Unei femei i s- ar face un bine să fie violată.
Gând alternativ: Violul este un act care lasă urme adânci în viaţa
victimei şi a familiei acesteia. În nici un caz ceea ce simte femeia în
timpul şi în urma unui viol nu poate fi catalogat a fi un “bine”.
10. Unele femei se simt vinovate că au făcut sex înainte de
căsătorie şi pretind că au fost violate.
Gând alternativ: Dacă am putea crede că o femeie ar prefera să spună
că fost victima unui viol în loc să recunoască faptul că a avut o relaţie
sexuală consimţită, în nici un caz în instanţă declaraţia victimei singură
nu reprezintă probă pe baza căreia cineva ar putea fi acuzat de viol.
În acelaşi timp, inculpatul are ocazia să îşi dovedească nevinovăţia.
11. Majoritatea femeilor îşi doresc, în secret, să fie violate.
Gând alternativ  : Nici o femeie nu îşi doreşte să fie violată. Acest
mit este un produs al filmelor şi celorlalte materiale cu caracter
pornografic, care dezumanizează femeile şi le transformă în simple
obiecte sexuale.
13. Femeile care sunt violate pentru că accepta sa fie transportate
de un străin, primesc ceea ce merită.
Gând alternativ: Uneori singurele mijloace la îndemână pentru
o persoană este să facă autostopul. Acest lucru nu reprezintă o
invitaţie la viol. Nu toţi bărbaţii care iau persoane la autostop le supun
abuzurilor sexuale. O femeie nu vede în fiecare bărbat un potenţial
violator. Tindem să avem încredere în oameni până la proba contrarie
şi nu putem să citim viitorul. Chiar dacă auzim că anumite lucruri se
întâmplă unor persoane, suntem înclinaţi să credem că noi nu vom
păţi lucrul respectiv.
14. Multe femei inventează violul dacă află că sunt însărcinate.
Gând alternativ: Dacă acceptăm ideea că o femeie doreşte să îl
determine pe bărbatul care a agresat-o sexual să o ia de soţie sau să
contribuie cel puţin financiar la creşterea copilului, cum s-ar mai lega
lucrurile logic, de vreme ce o acuzaţie de viol aduce după ea privarea
de libertate a bărbatului respectiv? Fiind încarcerat, bărbatul nu mai
rămâne lângă ea şi nici nu poate sprijini financiar copilul. Care femeie
şi-ar asuma în mod voit riscul ca într-o zi copilul ei să afle că s-a născut
în urma unui viol? Poate fi întreuperea de sarcină o alternativă mai
bună în acest sens? Şi dacă persoanele nu optează pentru întreruperi
de sarcină, e posibil ca o femeie să crească singur un copil?

61
 16. O femeie care iese seara singură pe stradă se pune în situaţia
riscantă de a fi violată.
Gând alternativ: Conform statisticilor, cele mai multe violuri nu au loc
noaptea, pe stradă şi nu sunt săvârşite de persoane necunoscute
victimei. Hai să verificăm statisticile! Câţi dintre voi eraţi necunoscuţi ai
victimelor? Câţi dintre voi v-aţi ales victimele pe stradă? Era noapte?
17. Multe din femei pretind violul dacă au fost de acord cu relaţiile
sexuale dar şi-au schimbat părerea, s-au răzgândit mai târziu.
Gând alternativ: Pentru a fi constatat violul, victima trebuie să se
prezinte la medicul legist la scurt timp după producerea acestuia, astfel
încât ele nu aveau la dispoziţie mult timp pentru a se răzgândi. În plus,
o acuzaţie de viol presupune violenţă, constrângere şi imposibilitate
de apărare.
18. Acuzaţiile de viol pretinse de ospătare, dansatoare şi
prostituate ar trebui privite cu suspiciune.
Gând alternativ: Orice persoană, indiferent de profesia ei are dreptul
să dispună de propriul ei corp. Generalizând şi gândind că toate
persoanele dintr-o anumită profesie sunt la fel, nu putem decât să
greşim. Cine suntem noi pentru a considera că o persoană este
mai valoroasă decât alta? Este corect să judecăm o persoana doar
după profesia ei? Nu cumva profesia reprezintă doar un rol pe care o
persoană îl are în viaţă?
19. O femeie ar trebui să se învinuiască pentru violul ce i s-a
întâmplat.
Gând alternativ: Este logic ca o persoană să comită o faptă, o
altă persoană să sufere şi tot persoana care suferă să îşi asume
responsabilitatea pentru răul produs de altul? Nimic din ceea ce
face/nu face, spune/nu spune o persoană nu ar putea să determine
o altă persoană să o agreseze sexual. Violul este o decizie şi
responsabilitatea pentru aceasta îi aparţine strict autorului ei.
20. O femeie sănătoasă poate sa facă faţă cu succes unui violator
dacă încearcă cu adevărat.
Gând alternativ: Unele femei reacţionează prin împietrire, altele nu au
nici o şansă să se împotrivească, agresorul fiind mult mai puternic,
altele nu ştiu cum să reacţioneze iar altele nu au discernământ. Vă
puteţi gândi la propriile dumneavostră victime? Exista o diferenţă la
nivelul forţei fizice între dvs. şi ele? Care sex este mai dezvoltat din
punct de vedere al forţei musculare?

62
21. Multe dintre femei care raportează violul mint deoarece sunt
supărate sau îşi doresc să se răzbune pe acuzat.
Gând alternativ: Dacă într-adevăr cauza denunţului ar fi supărarea
sau dorinţa de răzbunare în lipsa violului, cum de aleg femeile să
acuze bărbatul de această infracţiune, greu de dovedit şi nu de o alta?
22. Femeile care poartă fustiţe scurte, sau bluze strâmte fac o
invitaţie la viol.
Gând alternativ: Femeile se îmbracă uneori astfel pentru a câştiga
atenţia sau admiraţia sexului opus, dar mai degrabă a anumitor
persoane. Admiraţia sau atenţia nu presupune o invitaţie la viol.
Decizia cu privire la ceea ce îmbrăcăm este una liberă. Adolescentele
pot să opteze pentru un stil vestimentar de acest gen deoarece
doresc să fie confirmate, remarcate şi poate ieşite din comun. Aceste
comportamente pot fi specifice adolescenţei, dar tot nu reprezintă o
invitaţie la sex.
23. Femeile se pun în situaţia în care există posibilitatea de a
fi agresate sexual pentru că au dorinţa inconştientă de a fi
violate.
Gând alternativ: Aceasta nu este altceva decât o nouă tentativă
de a atribui responsabilitatea în exterior. Această afirmaţie este o
speculaţie, o interpretare eronată şi este probabil rezultatul expunerii
la pornografie.
24. Femeile cu experienţă sexuală nu sunt într-adevăr afectate
de viol.
Gând alternativ: Experienţa sexuală presupune sex liber consimţit.
Violul presupune constrângere şi/sau lipsa discernământului. Oricâtă
experienţă sexuală ar avea o persoană, consecinţele sunt la fel de
dureroase. Singura care poate să stabilească măsura în care este
afectată de cele întâmplate este victima. Celelalte persoane pot doar
să ghicească şi riscă să greşească. Agresorul va fi cu atât mai mult
interesat să considere că victima nu este afectată pentru a nu-şi
asuma responsabilitatea.
25. În cele mai multe cazuri când o femeie a fost violată, a
meritat-o.
Gând alternativ: Victimele violurilor sunt persoane nevinovate pentru
că nimic din ceea ce o femeie spune sa face nu o privează de dreptul
de a spune nu.

Ostilitate faţă de femei: Fiecare afirmaţie va fi disputată rând pe

rând, după modelul oferit la descrierea metodelor folosite (ostilitate şi
comportament).

63
 Componenta cognitivă (exemple):
- Uneori nu prea am încredere când vine vorba de femei. Nu poţi
avea aceeaşi încredere într-o femeie ca şi într-un bărbat.
- Femeile sunt mai geloase decât bărbaţii.
- Femeile tratează bărbaţii urât. Bărbaţii sunt prieteni mai buni decât
femeile.
- Femeilor le pasă doar de ele. Femeilor le place să rănească bărbaţii.
- Femeile sunt nepoliticoase. Femeile sunt mai necinstite decât
bărbaţii.
- Femeile simt plăcere atunci când supără un bărbat. Femeilor le
place prea mult competiţia, concurenţa.
- Femeile nu înţeleg bărbaţii. Bărbaţii sunt superiori femeilor.
- Femeile sunt prea sensibile. Femeile nu recunosc meritele bărbaţilor.
- Femeile cer prea multe. Femeile vor să aibă întotdeauna dreptate.
- Femeile nu respectă bărbaţii. Bărbaţii sunt mai deştepţi decât
femeile.
- Femeile domină bărbaţii. Femeile manipulează bărbaţii.
- Femeile nu sunt destul de interesate de sex. Femeile se comportă
prosteşte.
- Femeile bârfesc cu prietenele lor.
- Sunt zile în care nu suport femeile.
Componenta emoţii (exemple):
- De multe ori sunt scârbit de femei. Femeile mă irită tare.
- Femeile mă enervează mai mult decât bărbaţii. Mă enervez mai uşor
pe femei decât pe bărbaţi. Admir bărbaţii mai mult decât femeile.
Rezultate:
De obicei primele disputări sunt cele mai dificile, atunci când se
explică rolul şi pericolul pe care aceste gânduri îl reprezintă rezistenţa
se reduce. Este important ca agresorii să îşi reamintească faptul că de
ceea ce gândesc depinde ceea ce simt şi modul în care se comportă
şi că aceste gânduri îi pun în pericol. Urmărim să determinăm
participanţii să înţeleagă că ostilitatea afectează calitatea şi şansele
de interacţiune cu femeile şi că nu putem generaliza ceva cu privire la
oameni fără a greşi.
Dificultăţi potenţiale:
Este probabil ca la început participanţii tind să fie foarte
defensivi şi să facă glume cu privire la relaţiile dintre sexe, având o
atitudine marcant sexistă, ostilă faţă de femei în general şi faţă de
victime în special.

64
 SECVENŢA 6
SEXUALITATE DEVIANTĂ
Obiective:
1. Delimitarea fanteziilor sexuale deviante de fanteziile sexuale non
- deviante.
2. Stabilirea relaţiei dintre sex şi viol şi a celorlalte elemente prezente
în fantezii (dorinţa de putere, control, dorinţa de a umili).
3. Identificarea rolului fanteziilor sexuale deviante în comiterea
infracţiunii şi în menţinerea riscului de recidivă.
4. Reducerea excitaţiei pe teme nepotrivite şi creşterea excitaţiei pe
teme potrivite.
5. Punctarea tendinţei de a folosi sexul ca şi mecanism de coping.
6. Identificarea atitudinilor specifice cu privire la sex şi discutarea
rolului pe care atitudinile sexuale permisive îl joacă în producerea
infracţiunii.
7. Metode utilizate:
1. Fantezii sexuale deviante vs. fantezii sexuale non – deviante. Se
începe printr-o discuţie generală cu privire la fanteziile sexuale,
accentuându-se faptul că persoanele normale pot avea astfel de
fantezii. Se introduce conceptul de fantezie sexuală deviantă :
neobţinerea consimţământului victimei, victima nu are discernământ
pentru a-şi da consimţământul, victima nu se poate apăra, fanteziile
includ elemente legate de manifestarea furiei, violenţei, supunerii –
dominării în contextul în care lipseşte consimţământul victimei, alte
parafilii neconsimţite, fantezii în care victima este umilită, fantezii
cu victima infracţiunii pentru care este condamnat sau alte victime.
În esenţă, într-o definiţie mai largă se explică faptul că fanteziile
deviante au acele caracteristici, care, în momentul în care ar fi puse
în practică ar presupune comiterea unei infracţiuni.
2. Violul: sex, furie, ostilitate, dominare, control, putere, umilire? Se
poate începe prin a cere fiecărui participant, ca, pe o scală de la
1 la 10, unde 1 înseamnă cel mai puţin satisfăcător act sexual
avut şi 10 actul sexual cel mai satisfăcător să plaseze nivelul de
satisfacţie sexuală resimţit de pe urma violului. Cum cercetările
arată că media este una scăzută, ne putem aştepta ca infractorii
să vorbească despre indici asemănători. De reţinut faptul că
există riscul ca răspunsul să fie dezirabil social şi să facă parte
din categoria distorsiunilor cognitive. Totuşi, punctaţi acest lucru.
Se trece la momentul următor în care li se cere participanţilor să
încerce să identifice care ar fi atunci motivele alternative care ar
sta la baza violului. Se discută apoi despre dorinţa unor bărbaţi de
65
 a obţine control asupra femeilor, putere în raport cu ele, recurgând
la viol pentru a-şi exprima sentimentele negative pe care le au în
raport cu ele.
3. Când apar fanteziile şi ce rol pot avea? În continuare, prin discuţii
participanţii sunt rugaţi să identifice momentele în care tind să
recurgă la fantezii sexuale deviante. Este posibil să se identifice
o asociere între aceste momente şi prezenţa unor emoţii negative
puternice. Se introduce conceptul de sex ca şi mecanism de coping.
Se discută despre eficienţa sexului ca mecanism de coping? Poate
sexul să rezolve problemele din viaţa infractorului? Se abordează
chestiuni legate de soluţii pe termen scurt şi soluţii pe termen lung.
Se insistă asupra legăturii dintre gânduri şi emoţii şi se încearcă
identificarea unor mecanisme de coping alternative.
4. Mecanisme de coping alternative – (William Marshall & colab.,
2001) Participanţilor li se explică faptul că ei tind să vadă în sex un
mijloc de rezolvare a problemelor. În vreme ce strategiile ineficiente
de coping creează distres emoţional, infractorii aflaţi în distres cresc
probabilitatea ca ei să se angajeze în fantezii cu caracter deviant
sau în comportamente infracţionale. Fiecărui infractor i se cere să
identifice o problemă din trecutul său şi să povestească modul în
care i-a făcut faţă. Apoi, grupul este provocat să discute strategii
alternative la care ar fi putut recurge. Indivizii sunt încurajaţi să
recunoască beneficiile unui stil de coping alternativ şi să practice
răspunsuri asertive, limitele repertoriului lor comportamental putând
conduce la folosirea unor mijloace de coping ineficiente.
5. Reducerea excitaţiei pe teme nepotrivite şi creşterea excitaţiei pe
teme potrivite .Infractorii sunt încurajaţi să îşi amintească riscul la
care se expun în momentul în care au fantezii sexuale cu caracter
deviant. Se insistă pe dezvoltarea interesului pentru relaţii cu femei
care îşi dau acordul cu privire la implicarea în relaţie, reducerea
fricii de respingere şi a anxietăţii de performanţă, identificarea unor
avantaje ale comportamentelor sexuale şi heterosociale potrivite.
Se poate face în acest moment introducerea şi creşterea motivaţiei
pentru următoarele şedinţe.
6. Atitudini sexuale (pe baza itemilor HSAS, Hendrick & Hendrick,
1987, apud Kevin Corcoran & Joel Fisher, 2000): Sunt discutate
chestiuni şi atitudini legate de sexualitate:
o Sexul ocazional este acceptabil.
o Aş dori să fac sex cu cât mai multe partenere.
o Este în regulă să ai relaţii sexuale cu mai multe persoane în
aceeaşi perioadă.

66
 o E ste în regulă să manipulezi o persoană pentru a face sex
cu tine.
o C el mai de calitate sex este acela fără alte obligaţii sau
angajamente.
o V iaţa ar fi mai lipsită de probleme dacă oamenii ar putea face
sex mai liber.
o E ste posibil să îţi placă să faci sex cu o persoană chiar dacă
acea persoană nu îţi place foarte mult.
o S exul este mai plăcut cu cineva pe care nu îl/o iubeşti.
o E ste în regulă să presezi pe cineva pentru a face sex cu tine.
o Infidelitatea sexuală este în regulă în cazul persoanelor
căsătorite câtă vreme celălalt partener nu află despre ea.
o Este în regulă să te masturbezi.
o Sexul este o parte foarte importantă a vieţii.
o S exul este de obicei o experienţă intensă, aproape
copleşitoare.
o S exul este cel mai de calitate atunci când uiţi de tine şi te
focalizezi asupra plăcerii pe care o trăieşti.
o S exul înseamnă în primul rând a obţine plăcere prin
intermediul unei alte persoane.
o C el mai important scop al sexului este acela de a te simţi
bine.
o S exul este în primul rând o chestiune fizică, o necessitate, la
fel ca şi mâncatul.
o Sexul este mai ales un joc între un bărbat şi o femeie.
Rezultate:
Participanţii conştientizează faptul că este posibil ca violul să
nu aibă o motivaţie pur sexuală ci să fie şi un mijloc de manifestare a
puterii, ostilităţii, resentimentelor în raport cu femeile. Ei înţeleg faptul
că este vorba de un cerc vicios. Atitudinile pe care le au în raport cu
femeile şi faptul că este posibil să le lipsească anumite deprinderi de
relaţionare, îi pun în situaţia de a fi respinşi de femei, iar modul în care
privesc această respingere nu face altceva decât să le alimenteze
sentimentele negative. Membrii grupului conştientizează rolul pe
care fanteziile sexuale deviante îl au în producerea infracţiunii şi în
menţinerea riscului pentru recidivă.
Dificultăţi potenţiale:
Participanţii la grup pot fi uşor încurcaţi în a discuta aspecte
legate de viaţa intimă cu membrii echipei de tratament. Considerăm
că este indicat de insistat asupra construirii unei relaţii terapeutice
funcţionale.
67
 SECVENŢA 7
COMPORTAMENT PASIV- AGRESIV- ASERTIV
Obiective:
1. Înţelegerea distincţiei dintre comportamentul pasiv – agresiv -
asertiv.
2. Conştientizarea avantajelor şi dezavantajelor aferente optării pentru
un anumit tip de comportament.
3. Formarea unor deprinderi de comportament asertiv.
Metode utilizate:
1. Prelegere despre comportamentul asertiv şi avantajele acestuia
(prezentare ppt). Comportamentul asertiv- este comportamentul
ce îi permite unei persoane să acţioneze cât mai bine în interes
propriu, să îşi apere punctul de vedere, să-şi exprime sentimentele
sincer şi să se folosească de propriile drepturi fără a le nega pe ale
celorlalţi. (Cottraux, 2003, apud Ion Dafinoiu & Jeno-Laszlo Vargha,
2005).
Astfel, comportamentul asertiv se caracterizează prin (Ion
Dafinoiu & Jeno-Laszlo Vargha, 2005):
o Auto-valorizarea, credinţa în dreptul de a-ţi exprima propriile opinii
şi de a acţiona pentru satisfacerea propriilor nevoi.
o Capacitatea de a comunica, de a împărtăşi propriile experienţe cu
ceilalţi- mai degrabă decât a păstra totul pentru tine.
o Respectarea drepturilor şi a nevoilor celorlalţi.
o Capacitatea de a alege cum să răspunzi oamenilor şi situaţiilor.
o Sentimente confortabile în raport cu propria persoană .
2. Aspecte verbale şi non-verbale ale comportamentului agresiv,
asertiv, pasiv (Bedell & Lennox, 1997, apud I. Dafinoiu & J.L.
Vargha, 2005, prezentare ppt, demonstraţii, exemplificare):
A. ASPECTE VERBALE
1. Comportamentul asertiv
o Comportament verbal ce reflectă decizia de a ţine cont de dorinţele
celorlalţi promovându-se în acelaşi timp dorinţele proprii. Poate să
implice compromisul astfel încât ambele părţi să obţină un beneficiu
o Comportament verbal care exprimă direct dorinţele, aşteptările şi
sentimentele
o Comportament verbal socialmente acceptat

68
 2. Comportament agresiv
o Comportament verbal ce reflectă decizia de a nu ţine cont de
dorinţele celorlalţi; nu ia deloc în calcul compromisul ci are tendinţa
de a-şi impune dorinţele şi proiectele proprii
o Cel mai adesea nu implică o exprimare deschisă a dorinţelor,
aşteptărilor şi sentimentelor
o Comportamentul verbal este frecvent inadecvat din punct de vedere
social.
3. Comportament pasiv
o Comportament verbal ce exprimă decizia de a nu ţine cont de
dorinţele personale concomitent cu permisiunea acordată celorlalţi
să-şi promoveze dorinţele şi proiectele
o Implică fin incapacitatea de a exprima dorinţele, aşteptările şi
sentimentele fie exprimarea indirectă a acestora- fapt ce poate să
determine comunicarea lor într-o manieră defensivă, parcă cerând
scuze, ori la minimalizarea importanţei lor.

B. ASPECTE NONVERBALE
1. Comportamentul asertiv
o Contact vizual: direct, fără a fixa interlocutorul
o P
 ostura- cu faţa orientată spre interlocutor sau aşezat oblic, păstrând
o poziţie simetrică, corpul poate fi înclinat uşor spre interlocutor
o G
 estică: relaxată, mişcări calme, ce accentuează comunicarea
verbală
o D
 istanţă- aproximativ 0.5- 1 m- o distanţă adecvată conversaţiei
o L
 atenţă- răspunsuri formulate fără ezitare după ce interlocutorul a
terminat de vorbit
o V
 ocea- fermă, volum suficient fără a fi prea ridicată, bine modulată,
viteză normală.
2. Comportamentul agresiv
o Contact vizual: fără expresie, strâns, rece, care fixează interlocutorul
o Postura- rigidă, încordată, corp tensionat, picioare depărtate, poziţie
asimetrică
o Gestică: mâini încleştate sau pe şolduri; gesturi abrupte sau largi,
gesturi directive
o Distanţă- mai mică de 0.5 m.
o Latenţă- foarte scurtă, întreruperi frecvente
o Vocea- foarte ridicată, ritm rapid

69
 3. Comportamentul pasiv
o Contact vizual: priveşte în jos sau aiurea.
o Postura- nu stă în faţa interlocutorului; rigidă, defensivă.
o Gestică: mâini neliniştite, mişcări ezitante, neliniştite, gesturi de
mică anvergură orientate spre propriul corp.
o Distanţă- mai mare de 1 m.
o Latenţă- pauză mare între momentul în care interlocutorul a terminat
ceea ce a avut de spus şi a răspuns
o Vocea- volum foarte scăzut, monotonă, ritm scăzut
Observaţii: Trebuie să ţinem cont şi de contextul cultural şi social al
interacţiunii deoarece ceea ce este considerat asertiv într-un context
poate fi apreciat ca agresiv în altul. Se discută despre consecinţele
potenţiale ale diferitelor tipuri de comportament, atât pe termen scurt
cât şi pe termen lung. Se accentuează importanţa adecvării răspunsului
comportamental la mediu. Se subliniază tendinţa agresorilor de a opta
pentru extremele comportamentale.
3. Variante asertive în situaţii concrete, pornind de la chestionarul
PAA (Hedlund & Lindquist, 1984, apud K. Corcoran & J. Fisher,
2000) Participanţilor li se dau la alegere câteva situaţii concrete
cuprinse în itemii chestionarului şi li se cere să recunoască ce fel de
comportament are persoana respectivă. Apoi, se pot cere exemple de
comportamente diferite (de exemplu, dacă identifică tipul pasiv, să dea
exemple de comportament asertiv şi agresiv pentru aceeaşi situaţie).
o Ai dori o mărire de salariu, de aceea stabileşti o întâlnire cu şeful tău
pentru a-i explica motivele pentru care crezi că meriţi una.
o De obicei preiei conducerea atunci când te afli într-un grup.
o Datorită unui vânzător insistent, cumperi un produs care nu satisface
chiar toate aşteptările tale.
o Lucrezi la un proiect cu un prieten dar se pare că tu faci toată treaba.
Tu îi spui „ Aş vrea să văd dacă nu putem să găsim o metodă pentru
a reîmpărţi responsabilităţile. Simt că eu fac toată treaba”.
o După ce aştepţi 20 de minute într-un restaurant fără a fi servit, îţi
exprimi cu voce tare nemulţumirea şi pleci.
o O persoană pe care ai admirat-o îndelung vine să ţină un discurs în
oraşul tău. În cele din urmă tu eviţi să mergi să o cunoşti.
o Părinţii tăi insistă să petreci mai mult timp cu ei. Tu le spui să nu te
mai cicălească.
o Muzica de la vecini te deranjează. Tu mergi şi le ceri să dea muzica
mai încet.
70
o Un mecanic auto îţi ia prea mulţi bani pentru reparaţiile făcute la
maşina ta. Tu îi spui că ţi se pare că îţi pretinde prea mulţi bani şi îi
ceri să revizuiască nota de plată.
o O persoană intră în faţa ta la rând aşa că tu o împingi la o parte.
o Când simţi o afecţiune puternică faţă de părinţii sau partenera ta îţi
este greu să îţi manifeşti aceste sentimente.
o Ai întârziat acasă deoarece ai stat prea mult la un prieten. Când
părinţii sau partenera ta se înfurie îi spui că nu e treaba lor.
o Când încerci să vorbeşti cu cineva de sex opus, devii nervos.
o Într-un interviu de angajare eşti la fel de capabil să vorbeşti atât de
calităţile cât şi de defectele tale.
o Mergi la o întâlnire cu maşina unui prieten şi aveţi pană de cauciuc.
În vreme ce prietenul tău schimbă cauciucul tu îi spui ce prostănac
a fost să lase cauciucurile să se uzeze.
o Accepţi să fii criticat de şeful tău că nu eşti capabil să îţi asumi
responsabilităţi dar mai târziu te plângi unor prieteni că el este
nedrept.
o Te cerţi cu cineva, acea persoană te împinge aşa că o împingi şi tu.
o Într-o discuţie cu un grup mic de persoane îţi exprimi punctul de
vedere şi îl aperi dar nu simţi că trebuie neapărat să câştigi.
o P ersoana care stă lângă tine la cinematograf îi povesteşte
partenerului ei tot filmul. Îi ceri să tacă pentru că îţi distrage atenţia
de la film.
o C ând întâlneşti o persoană pe care ţi-ar plăcea să o cunoşti, de
obicei începi o conversaţie cu ea.
o V ecinul tău îţi cere să îi împrumuţi maşina. Chiar dacă ai prefera să
nu i-o dai, accepţi.
o U n prieten de al tău se ceartă cu un bărbat mai puternic decât el.
Decizi să îţi ajuţi prietenul şi îi spui acelui bărbat : „ M-am săturat de
pălăvrăgeala ta!”
o O persoană intră în faţa ta la rând iar tu îi spui : „ Cine te crezi? Dă-
te la o parte!”.
o V orbeşti cu un prieten care pare să nu te asculte. Îi spui că te-ai
săturat ca el să nu îşi acorde atenţie atunci când vorbeşti.
o Atunci când trebuie să vorbeşti în faţa unui grup îţi este foarte greu
să te exprimi clar.
o Aştepţi ca o maşină să iasă din parcare astfel ca tu să poţi parca în
locul ei. Cineva se furişează pe lângă tine şiu îţi ocupă locul pe care
71
 îl aşteptai. Mergi mai departe.
o Atunci când vorbeşti cu un reprezentant al autorităţii îţi este greu să
îţi exprimi opiniile contrare.
o P artenera ta te invită în oraş; cu 15 minute înainte să plecaţi
contramandează totul; eşti dezamăgit dar nu spui nimic.
o Într-un grup aştepţi întâi să vezi ce vor ceilalţi şi abia apoi îţi exprimi
părerea.
o Ai stabilit să te întâlneşti cu un prieten dar el nu apare. Cu prima
ocazie suni şi îi ceri o explicaţie.
4. Jocuri de rol. Din exemplele de mai sus, se aleg câteva situaţii
concrete şi participanţilor li se cere să demonstreze prin joc de rol
un comportament asertiv. Li se atrage atenţia asupra faptului că cele
trei comportamente există de-a lungul unui continuum. Se vorbeşte
despre riscul ca un comportament pasiv prelungit să conducă la
manifestări agresive (se fac trimiteri la abuzurile sexuale şi la tipul de
infractori sexual care au un comportament preponderent pasiv).
5. Lipsă de control – control. Pentru a contracara declaraţia că
manifestările agresive sunt instinctuale şi nu rezultatul unei alegeri,
terapeutul le cere participanţilor să participe la un joc de rol în care re-
creează situaţia conflictuală. Apoi, li se cere să încerce să se comporte
într-o manieră de tipul „Noul Eu”. Dacă reuşesc sunt întrebaţi cum de
au putut face asta? Li se arată că de fapt este vorba de o alegere.
6. Generalizare şi transfer. Pentru următoarea întâlnire, participanţilor
li se cere să îşi monitorizeze comportamentul şi să îşi noteze anumite
situaţii în care s-au observat manifestându-se pasiv, agresiv sau
asertiv. În cazul în care observă manifestări pasive sau agresive,
sarcina este să se gândească şi să îşi noteze cum ar putea reacţiona
asertiv. Li se cere de asemenea să descrie situaţia, identifice tipul
de comportament, gândurile şi emoţiile care au apărut şi varianta
asertivă a comportamentului (conform fişei de lucru comportament
pasiv - asertiv - agresiv).
Rezultate:
Jocurile de rol sunt puse în practică şi diferitele comportamente
cu tóate aspectele implícate sunt corect înţelese şi reproduse.
Dificultăţi potenţiale:
Uşoare dificultăţi pot apărea în legătură cu realizarea jocurilor
de rol. La început participanţii pot să refuze considerând că ar putea fi
caraghioşi. Ajută modelarea oferită de terapeuţi.

72
 SECVENŢA 8
STIL DE VIAŢĂ, EMOŢII, RELAŢII, SUPORT SOCIAL
Obiective:
1. Să conştientizeze caracteristicile şi pericolele unui stil de viaţă
infracţional.
2. Să constate dezavantajele opţiunii pentru un stil de viaţă infracţional.
3. Să identifice gândurile, atitudinile, emoţiile care susţin un astfel de
stil de viaţă.
4. Să facă distincţia între relaţiile periculoase şi relaţiile funcţionale
din viaţa sa şi să înţeleagă rolul pe care acestea l-au jucat în
producerea infracţiunii.
5. Să înţeleagă importanţa unui suport social adecvat: intimitate, izolare
socială şi emoţională şi rolul acestora în comiterea infracţiunii.
Metode:
1. Alegerea mea: viaţă = infracţiune. Se insistă asupra ideii că în
spatele unui stil de viaţă infracţional se află în cele din urmă o decizie.
Participanţii sunt rugaţi să povestească cum au ajuns să comită
prima infracţiune. Apoi, grupul discută despre punctele comune
pe care le identifică în poveştile de viaţă expuse. Se accentuează
importanţa impulsivităţii în luarea de decizii şi în acţiune. Se
abordează chestiuni legate de furie, dorinţă de răzbunare.
2. Câştiguri şi pierderi. Fiecărui participant i se cere să se gândească
la lucrurile pe care le-a câştigat de pe urma unui stil de viaţă
infracţional. Apoi, grupul este solicitat să se implice în alcătuirea
unei liste generale cu privire la lucrurile pe care oamenii se aşteaptă
să le obţină în urma comiterii de infracţiunii. Li se cere să reducă
lista la lucrurile pe care le aşteptau ei. Apoi sunt întrebaţi dacă
merită. Fiecare participant este rugat să identifice care sunt lucrurile
din viaţa sa pe care le-a pierdut odată cu comiterea infracţiunii şi
condamnarea pentru aceasta.
3. Atitudini pro-infracţiune.Consecinţe. Participanţii sunt rugaţi să
identifice o serie de atitudini care stau la baza unui comportament
infracţional general. Sunt întrebaţi, cum cred că gândeşte o
persoană care comite infracţiunii. Sunt abordate gânduri de tipul:
o Trebuie să iau cât pot de mult de la viaţă. Dacă viaţa nu îmi dă, iau
cu forţa!
o Nu mă interesează ce va fi mâine, doar azi contează, trăieşte clipa!
o De data asta nu voi fi prins!
o Aceasta este lovitura finală, ea mă va ajuta să fiu bogat!

73
 o Banii înseamnă respect.
o Respect înseamnă frică.
o Am dreptul la tot ceea ce îmi doresc!
o Nu mă interesează de ceilalţi.
o Cu cât e riscul mai mare, cu atât câştigul mai mare.
o Oamenii hotărâţi nu dau înapoi niciodată.
o Nu mi-e frică de nimic!
o Nu mă interesează de nimeni!Doar eu contez!
o Dacă eşti corect, nu obţii nimic în viaţă.
4. Relaţiile Vechiului Eu, relaţiile Noului Eu Membrilor grupului li
se cere să identifice în viaţa lor, fără a da nume, persoane care
au avut o influenţă nocivă asupra lor, şi, prin asocierea cu care
a fost favorizată oarecum apariţia şi menţinerea unui stil de viaţă
infracţional. Apoi, li se cere să se gândească cum ar putea să îşi
aleagă în viitor prietenii şi cum ar fi prietenii acestui „nou Eu” care
nu ar mai recidiva.
5. Suportul social. Insula mea – Participanţii sunt rugaţi să vorbească
despre persoanele importante din viaţa lor, cu care încă mai au o
legătură. Se discută chestiuni legate de intimitate şi singurătate. Se
defineşte intimitatea, şi se discută la modul concret distincţia dintre
singurătatea şi izolarea socială sau emoţională. Sunt abordate
aspecte legate de rolul pe care lipsa intimităţii şi singurătatea
emoţională şi socială le-ar fi putut juca în comiterea infracţiunii. Se
supun atenţiei momentele în care: simţeau că nu aveau pe nimeni
sau chiar nu aveau pe nimeni cui să se destăinuiască, li se părea
că nimănui nu le pasă de ei, erau retraşi, ascunşi. Sunt îndemnaţi
să încerce să reia legătura cu familia, în cazul în care aceste relaţii
sunt rupte. Se accentuează ideea de a lua iniţiativa, chiar dacă
familia nu este pregătită din cauza emoţiilor mixte pe care le are
să reia legătura cu ei. Sunt discutate avantajele şi dezavantajele
intimităţii.
Rezultate:
Participanţii înţeleg faptul că stilul de viaţă infracţional în final
nu este altceva decât o alegere la care se poate renunţa. Membrii
grupului înţeleg avantajele şi dezavantajele unui astfel de stil de viaţă.

74
Dificultăţi potenţiale:
Ne aşteptăm ca cele mai mari dificultăţi să fie cele legate de
abordarea relaţiei cu persoanele semnificative. Pierderea suportului
acestor persoane este dureroasă. Pentru a diminua durerea,
infractorii din grupul terapeutic pot să recurgă la mecanisme de coping
dezadaptative. De exemplu, unii, despre care se ştie că nu sunt vizitaţi
pot să spună că de fapt ei au cerut familiei să nu mai vină, sau că
s-au certat cu rudele pentru a le determina să nu îi mai caute. Alţii,
care chiar au un suport social care şi-a exprimat intenţia de a-i vizita,
refuză contactul cu acesta pentru că le este greu să îi vadă doar
din când în când, să se confrunte cu reproşurile din ochii lor şi să-şi
amintească de libertate. Poate fi greu să îi convingem de faptul că
rupând legătura cu sportul social ei nu fac altceva decât să se izoleze
mai tare, şi din păcate să relaţioneze doar cu indivizi care împărtăşesc
valori care promovează un stil de viaţă infracţional. Când este adusă
în discuţie renunţarea la un stil de viaţă infracţional, ne putem aştepta
să fie aduse o serie de contraexemple din societatea actuală care
au optat pentru acest stil de viaţă şi au dat lovitura (stilul de gândire
infracţional, împărtăşit de subcultura din care fac parte este în mod
cert rezistent la schimbare).

75
 SECVENŢA 9
DEPRINDERI SOCIALE ŞI HETEROSOCIALE
Obiective:
1. Să îşi formeze deprinderi eficiente de rezolvare de probleme.
2. Să îşi formeze deprinderi de management a conflictului.
3. Să îşi dezvolte deprinderi de comunicare eficientă.
4. Să încerce noi comportamente, reducându-şi frica de respingere şi
anxietatea de performanţă.
5. Să îşi dezvolte deprinderi de relaţionare eficientă cu membrele
sexului opus.
6. Să conştientizeze propria responsabilitate pentru deficitele din
relaţionarea interpersonală
7. Să înţeleagă noţiunea de intimitate şi să cultive acest tip de relaţii.
8. Să stabilească distincţia dintre relaţii sănătoase şi cele nesănătoase
9. Să-şi exerseze deprinderilor de relaţionare în interiorul grupului
Metode:
1. Paşii rezolvării de probleme (prezentare ppt). Sunt prezentaţi paşii
rezolvării de probleme:
a). Definirea problemei – în termeni clari, de gânduri, emoţii,
comportamente.
b) Stabilirea scopului – clar, concret, realizabil, să ţină de client.
c) Generarea de alterative – cât mai multe alternative în această
fază.
d) Alegerea unei alternative (costuri – beneficii), implementarea,
verificarea alternativei.
Se dau exemple concrete de situaţii problematice cu care se
confruntă. Se alege un exemplu concret. Participanţilor li se cere
să identifice fiecare etapă, pe măsură ce discuţia progresează. Se
realizează un brainstorming în pasul de generare de alternative.
Se insistă pe ideea de intenţionalitate, concret pe faptul că pentru
problemele cu care ne confruntăm este mai util să generăm cât mai
multe soluţii posibile decât strategia rezolutivă perfectă.
2. Conflictul – rezolvare sau amplificare.
Participanţii sunt rugaţi să se gândească la o situaţie conflictuală
pe care au trăit-o în viaţa lor. Se va opta pentru o situaţie conflictuală
simplă, din considerente legate de managementul timpului.
Se va insista pe faptul că fiecare persoană are propria
perspectivă asupra lucrurilor şi că din puncte diferite lucrurile se
văd diferit. Participanţii sunt încurajaţi să se pună în pielea celeilalte
76
persoane. Se poate anunţa tema empatiei pentru următoarea şedinţă.
Apoi, grupul va fi invitat să identifice atitudini şi comportamente,
gânduri şi emoţii care au condus la amplificarea conflictului şi să
propună alternative pentru acestea.
3. Arta de a comunica eficient (prezentare ppt, modelare): se prezintă
caracteristicile comportamentului atenţional: contact vizual, voce,
limbaj corporal atenţional, poziţii închise sau deschise, tipuri de
întrebări, încurajări minimale verbale sau non-verbale, reflectarea
emoţiilor, congruenţă. Se realizează o modelare.
4. Cum îmi depăşesc frica de a fi respins Participanţii sunt rugaţi să
îşi amintească dacă a existat un moment în care au fost respinşi
de o femeie. Li se cere să identifice ce au simţit, ce au gândit şi
cum s-au comportat în situaţia respectivă. Se discută consecinţele
respingerii. Se insistă pe legătura dintre gândurile care au produs
frica şi frica propriu – zisă. Se discută modalităţi de a depăşi frica.
5. C um abordez o femeie? Joc de rol . Pornind de la adaptarea
situaţiilor descrise în SHI (Twentyman & McFall, 1981, apud K.
Corcoran & J. Fisher, 2000). Exemple de situaţii:
o Doreşti să suni o femeie pentru a o invita la o întâlnire.
o Eşti într-un loc în care se dansează. Vezi o femeie foarte atractivă
pe care nu o cunoşti. Ea stă singură şi tu ai dori să dansezi cu ea.
o Eşti la o petrecere şi vezi două femei vorbind. Nu cunoşti aceste
femei dar ţi-ar plăcea să o cunoşti pe una dintre ele mai bine.
o Într-o pauză de masă la serviciu, vezi o femeie care lucrează în
acelaşi loc şi are cam aceeaşi vârstă. Ţi-ar plăcea să vorbeşti cu
ea dar nu o cunoşti
o Un prieten de-al tău pleacă cu prietena sa în week-end. El vrea
ca tu să mergi cu ei şi îţi dă numele şi numărul de telefon al unei
persoane despre care îţi spune că este potrivită pentru o întâlnire.
Tu nu ai nici un plan pentru acel week-end.
o Te afli într-un magazin şi vezi o femeie cu care ai făcut cunoştinţă
odată. Acest lucru s-a întâmplat cu câteva luni în urmă astfel încât tu
i-ai uitat numele. Totuşi, ai dori să vorbeşti cu ea.
o Acum 2 săptămâni ai avut întâlnire cu o femeie pe care o vezi
acum că trece pe stradă. Dintr-un anumit motiv nu ai mai văzut-o
de atunci. Ai dori să vorbeşti cu ea dar nu ştii sigur ce crede despre
tine.
6. Unde greşeam? Participanţilor li se cere să încerce să identifice în
lumina noilor informaţii, care erau aspectele pe care le făceau greşit
în relaţiile cu oamenii în general şi cu femeile în special.
77
 7. Relaţii sănătoase vs. relaţii nesănătoase Participanţilor li se cere
să dea exemple de relaţii sănătoase şi nesănătoase. Fiecare
participant este încurajat să identifice o listă de atribute cu privire la
ce ar reprezenta pentru el o relaţie sănătoasă. Apoi sunt întrebaţi
dacă construirea unei astfel de relaţii poate deveni un scop după
eliberare. Se insistă asupra ideii de relaţia mutual consimţită.
Rezultate:
Participanţii învaţă chestiuni legate de rezolvarea de probleme,
de comunicarea eficientă şi legate de descifrarea limbajului corporal.
Membrii grupului se implică activ în generarea de soluţii pentru jocurile
de rol.
Dificultăţi:
Probabil este tema cea mai lipsită de dificultăţi. Ea este
intenţionat plasată în acest moment pentru că urmează o temă
delicată, empatia.

SECVENŢA 10
EMPATIA FAŢĂ DE VICTIMĂ
Obiective:
1. Înţelegerea conceptului de empatie şi a rolului pe care aceasta îl
are în producerea abuzului şi menţinerea riscului de recidivă.
2. Identificarea stărilor emoţionale care inhibă empatia.
3. Denumirea corectă a stărilor emoţionale proprii şi ale altora (prim
pas în dezvoltarea empatiei).
4. Conştientizarea răului produs victimei.
5. Dezvoltarea empatiei faţă de victimă.
6. Întărirea deciziei de a-şi asuma responsabilitatea în raport cu
victima.
Metode utilizate:
1. Emoţii şi empatie – definiţie şi rol în producerea infracţiunii şi
riscul de recidivă (prezentare ppt.). Se prezintă poze cu persoane
exprimând diverse stări emoţionale. Participanţilor li se cere să
identifice emoţiile persoanelor din pozele respective. Se discută
propriile emoţii dinaintea comiterii abuzului (tristeţe, furie) reluându-
se informaţii amintite anterior. Se defineşte empatia (a te pune
în pielea unei alte persoane, a simţi ceea ce persoana respectivă
simte, a gândi ceea ce persoana respectivă gândeşte, a vedea
ceea ce persoana respectivă vede; capacitatea de a percepe,
de a recunoaşte şi de a simţi direct emoţiile unei alte persoane),
se dau exemple cu privire la empatie. Participanţilor li se cere să
78
 dea exemple în care empatia îi este folositoare unei persoane.
Se discută despre meserii în care empatia este importantă (actor,
psiholog, medic). Se discută rolul lipsei de empatie în producerea
infracţiunii, accentuându-se caracterul inhibator pe care dezvoltarea
empatiei îl are.
2. Personalizarea victimei (James Loh, 1996): Fiecărui participant i se
cere să ofere următoarele informaţii:
• Prenumele victimei
• Vârsta
• Relaţia cu ea:
• Ce i-am făcut:
• Cât a durat abuzul:
Trebuie prezentate toate comportamentele abuzive din punct de
vedere sexual, fiecare victimă şi fiecare incident, nu doar infracţiunile
pentru care a fost condamnat. Participanţilor li se cere să înceapă
cu ultima victimă şi să le prezinte apoi pe toate celelalte. Important:
participanţilor li se spune că nu este acceptabil să spună că nu îşi
amintesc ce s-a întâmplat pentru că erau prea beţi, amintindu-li-se
din nou informaţii cu privire la distorsiunile cognitive (de exemplu: de
obicei aceasta este doar o scuză prin care evităm să vorbim despre
lucrurile jenante).
3. Schimb de vieţi (adaptare după James Loh, 1996): Participanţilor li
se cere să răspundă la următoarele întrebări, ca şi cum ar fi victimele
abuzului. În spaţiul liber li se cere să completeze propriul nume
(fişă de lucru). Acest exerciţiu precum şi scrisoarea de empatie
faţă de victimă reprezintă tema pentru acasă. Putem verifica astfel
rezultatele acestei şedinţe. Se reliefează distorsiunile cognitive dar
şi declaraţiile logice, validate de realitate.
• Ce aţi simţit cu privire la _________ înainte de abuzul sexual?
• Ce a făcut ________ atunci când abuzul a început?
• Ce aţi simţit în timpul abuzului? (fizic şi emoţional).
• Ce v-a oprit să le spuneţie celorlalţi despre abuz şi cum au aflat
oamenii apropiaţi în final?
• Vă mai gândiţi la ceea ce _______ v-a făcut? (Vă rugăm explicaţi).
• Cum v-a afectat ceea ce vi s-a întâmplat părerea despre propria
persoană şi relaţiile cu ceilalţi? (Vă rugăm explicaţi).
• Vă simţiţi în siguranţă acum? (Vă rugăm explicaţi).
• Cum s-a finalizat abuzul?
• Ce aţi dori să îi spuneţi lui ________?
• Ce v-aţi aştepta să vă spună ______?
• Credeţi că _______ înţelege de ce nu mai doriţi să aveţi nici un
contact cu el?
79
 • Ce fel de promisiuni aţi dori să vă facă ________ ?
• Ar trebui să îl iertaţi pe ________? Explicaţi de ce.
• Mai doriţi să-l revedeţi vreodată pe ______?
4. Dezvoltarea empatiei faţă de victimă în 3 paşi (William Marshall,
1996):
4.1. P
 asul 1 - Pentru a facilita recunoaşterea şi exprimarea
emoţiilor, fiecărui membru al grupului i se cere să descrie
o experienţă emoţională negativă prin care a trecut. Ceilalţi
membri ai grupului sunt încurajaţi să identifice emoţiile trăite
de povestitor precum şi propriile lor emoţii la auzul descrierii.
4.2. P
 asul doi - Fiecărui participant i se cere să descrie toate
consecinţele neplăcute pe care crede că le experimentează
în general o victimă a abuzului sexual (o victimă oarecare, nu
propria victimă). Acestea sunt notate pe un flipchart şi ulterior
fiecărui participant i se cere să identifice care crede că sunt
consecinţele din listă pe care le-a trăit propria sa victimă.
4.3. Pasul trei presupune ca fiecare membru al grupului să scrie
câte o scrisoare de empatie pentru victimă (prezentate în
anexă, temă de casă); sarcina este aceea de a scrie scrisoarea
ca şi cum ei ar fi fost în locul victimei, făcând referire la toate
emoţiile, gândurile şi senzaţiile acesteia. Fiecare scrisoare este
citită de terapeut şi discutată în cadrul grupului. Se punctează
distorsiunile cognitive dar şi perspectivele acurate. Dacă
refuză să realizeze scrisoarea de empatie faţă de victimă se
discută pe larg motivele pentru care fac acest lucru. Se poate
recurge la o sarcină mai generală, în care să îşi imagineze
că este în locul unei victime în general, iar apoi să identifice
asemănările cu propria lui victimă. În final, membrii grupului
ascultă o scrisoare din partea unei victime (anexă), în care o
femeie îşi povesteşte distresul trăit şi se discută pe marginea
scrisorii. Se insistă asupra reacţiilor care pot să apară în urma
unui viol (simptomele stresului posttraumatic, consecinţele
victimizării în general dar şi specific, consecinţe pe termen
scurt şi pe termen lung).
5. Scrisoarea de iertare faţă de victimă Barry Maletzky (2003)- temă
Agresorului i se cere să scrie o scrisoare în care îi cere iertare
victimei, sau să adauge un pasaj la sfârşit în cadrul scrisorii de
empatie faţă de victimă, în care să îşi ceară iertare acesteia. Se
propune următoarea structură:
1. Motivul pentru care o scrie
2. Scuze.
3. Cine e responsabil?
80
 4. D eclaraţii în care explicaţi faptul că aţi înţeles prin ce trece.
5. Declaraţii cu privire la ceea ce aţi făcut în tratament pentru a
vă ajuta să nu recidivaţi.
6. Descrieţi consecinţele faptelor dvs.
7. Declaraţii cu privire la intenţiile pe viitor.
Rezultate:
Participanţii înţeleg conceptul de empatie şi reuşesc să
vorbească despre consecinţele abuzurilor sexuale asupra victimelor
în general. Este suficient dacă majoritatea dintre ei acceptă şi se
angajează să realizeze tema pentru acasă.
Dificultăţi potenţiale:
Participanţii pot avea reale dificultăţi de identificare emoţiilor
prezentate în imagini. Ne aşteptăm ca deficitele să nu apară neapărat
la nivelul găsirii unei etichete lingvistice adecvate ci mai degrabă,
infractorii pot să confunde emoţiile negative cu unele pozitive: tristeţea
cu dragostea, frica poate trece drept surpriză, vinovăţia drept stare de
îndrăgostire. Sarcina cu scrisoarea de empatie faţă de victimă poate
tinde să fie refuzată de cei care nu vor să îşi asume responsabilitatea
faţă de faptă. Este şi o sarcină abstractă pentru ei, greu de înţeles.
Membrilor grupului poate să le fie uşor să vorbească despre victime
în general dar mai greu despre emoţiile şi comportamentele propriei
victime. O parte poate refuza să realizeze sarcina scrisorilor faţă
de victimă, considerând că acestea pot fi folosite ulterior împotriva
lor. Pot fi rezistenţi în a accepta să scrie o scrisoare în care îi cere
iertare victimei. Motivaţia invocată poate fi aceea că ei plătesc pentru
greşeala lor prin privare de libertate. Unii pot tind să se ascundă în
spatele relaţiei cu Dumnezeu. Disputările sunt dificile. Din dorinţa de
a nu afecta relaţia terapeutică nu se poate impune în acest context
obligativitatea realizării sarcinilor. Totuşi, se abordează decizia de a
cere iertare pentru asta în contextul eliberării. Considerăm că aceasta
este cea mai dificilă şedinţă.
Exemple poze recunoaştere emoţii:

81
 SECVENŢA 11
CICLUL / LANŢUL INFRACŢIUNII
Obiective:
1. Conştientizarea dezavantajelor recidivei şi ale comportamentului
sexual deviant.
2. Înţelegerea conceptului de lanţ al infracţiunii.
3. Identificarea lanţului infracţional propriu.
4. Conceptualizarea comportamentului deviant sub forma ciclului
abuzului.
5. Stabilirea propriului ciclu al abuzului.

1. De ce schimbare? (Tina Marin & Deborah Bell, 2003) Participanţilor

li se cere să listeze 40 de lucruri pe care le-ar pierde dacă ar comite
o nouă infracţiune şi 20 de motive pentru care comportamentul
lor sexual este unul problematic. Scopul este de a spori motivaţia
participanţilor.
2. Lanţul infracţiunii (William Marshall, 1996). Se introduce conceptul
de lanţ infracţional. Lanţul infracţional implică factori legaţi de
istoria şi stilul de viaţă (distres emoţional, chestiuni nerezolvate din
perioada copilăriei, conflicte relaţionale, stres, utilizarea cronică a
alcoolului sau drogurilor, plictiseala) care conduc la dezvoltarea
unei stări interne care îl face pe infractor vulnerabil. În această stare
vulnerabilă, adesea infractorul va căuta strategii nepotrivite pentru
a-şi uşura disforia, furia şi sentimentele de deprivare. De asemenea,
el va fi mult mai interesat de obţinerea unei gratificări imediate,
nefiind interesat de consecinţele mai îndepărtate pe termen lung.
Un infractor în această stare va începe să planifice, mai mult sau
mai puţin conştient, contactul cu victima. Trecerea înspre procesul
de pregătire va fi influenţat de atitudinile, credinţele şi distorsiunile
în care agresorul se angajează, de fanteziile, excitaţia sexuală şi
empatia faţă de posibila victimă. Se aduce în discuţie momentul
abuzului şi consecinţele sale.
3. Lanţul infracţiunii propriu (William Marshall, 1996)– materialul utilizat
este cel din fişa de lucru ,,Gânduri, emoţii, comportamente”(anexă).
Pentru fiecare participant, terapeutul realizează lanţul infracţiunii pe
o structură simplă, necomplicată (prezentare ppt) şi este întrebat la
fiecare pas dacă este de acord cu cele prezentate şi dacă ar adăuga
ceva. Se lucrează pe structura Antecedente – Comportamente –
Consecinţe şi se punctează gândurile, emoţiile, comportamentele
specifice, factorii de risc statici şi dinamici. Toate acestea vor fi
82
 incluse în lanţul infracţional al fiecărui membru, care va fi citit în
faţa grupului. Apoi, pentru fiecare factor de risc, membrii grupului
trebuie să identifice planuri detaliate de evitare a problemelor.
Aceste planuri alături de potenţialele semnale de alarmă sunt
prezentate grupului.
4. Ciclul infracţiunii sexuale (James Loh, 1996, prezentare ppt fişa
de lucru ciclul abuzului, anexă). Acest ciclu se referă la descrierea
secvenţei de evenimente care v-a condus înspre săvârşirea
infracţiunii cu caracter sexual. Se accentuează caracterul de cerc
vicios şi posibilităţile identificate până în prezent pentru spargerea
acestui cerc. Se discută fiecare fază: abuzul propriu zis, justificare,
faza pretinsei normalităţi, faza pre – abuz, de pregătire şi abuzul
propriu-zis.
Rezultate:
Participanţii reuşesc să aproximeze cu ajutorul fişelor anterioare
şi a întrebărilor propriul lanţ al infracţiunii.
Dificultăţi potenţiale:
Pot apărea unele dificultăţi legate de acceptarea riscului de
recidivă, pe modelul ciclul infracţiunii. Se recomandă să se insiste din
nou asupra acestei distorsiuni cognitive.

SECVENŢA 12
MODELUL PREVENŢIEI RECĂDERILOR
Obiective:
1. Recunoaşterea situaţiilor problematice, de risc pentru recidivă.
2. Reanalizarea antecedentelor comportamentului sexual abuziv,
cunoaşterea distincţiei cădere – recădere.
3. Identificarea strategiilor de coping pe care participanţii le-au
dezvoltat până în acest moment, şi a nivelului de autoeficacitate.
4. Dezvoltarea unor strategii de coping eficiente.
5. Identificarea atitudinilor potenţiale din situaţiile de cădere, prevenirea
recăderii.
6. Conştientizarea cu privire la existenţa unor sisteme de suport
externe.
Metode:
Şedinţa este dezvoltată pornind de la modelul de prevenţie a
recăderilor (Pithers, 1990 apud Blanchette, 1996). Paşi:
1. Clientul este asistat să identifice precursorii recidivei. Sunt
reactualizate gândurile, emoţiile, comportamentele relevante pentru
83
 producerea recidivei. Se face o prezentare teoretică cu privire la
factorii asociaţi cu riscul pentru recidivă (anexă).
2. P
 articipanţilor li se cere să discute pe seama acestor precursori.
Propunerea care se lansează la nivelul grupului este aceea de a
discuta despre ceea ce au înţeles cu privire la situaţiile de risc, şi
precursorii recidivei.
3. S
 unt aduse în discuţie situaţii concrete asociate cu riscul de recidivă.
Întâi, fiecare participant este rugat să răspundă la întrebarea:” În ce
situaţie aş putea ajunge să comit din nou o infracţiune cu caracter
sexual?”. Participanţilor li se cere apoi să spună ce ar putea face
în acele situaţii pentru a reduce riscul de recidivă (sunt verificate
implicit strategiile de coping existente la nivelul membrilor grupului în
acest moment). Este folosită următoarea structură: Situaţie de risc-
Strategii de evitare (ce fac pentru a nu ajunge în situaţii respectivă)-
Gânduri utile (dacă ajung în situaţia de risc) – Comportament (ce
fac) pentru a ieşi din acea situaţie. Se folosesc exemple din fişa
factori de risc (anexă). Fiecare membru al grupului primeşte câte
un exemplar din fişa factori de risc (anexă).
- Prezentarea unor strategii de coping pentru precursorii infracţiunilor.
3.1. Controlul stimulilor – managementul stimulilor exteriori care
pot creşte riscul de recidivă. De exemplu, dacă infracţiunea
este legată de consumul de alcool să se abţină de la a-şi
procura sau a consuma alcool.
3.2. Evitare/Evadare – strategiile de evitare controlează mediul
extern al infractorului într-o anumită măsură. De exemplu,
dacă infracţiunea s-a consumat noaptea, după ce a consumat
alcool în discotecă, să evite astfel de ieşiri şi consumul de
alcool. Dacă infracţiunea s-a consumat atunci când infractorul
a ademenit victima, persoană cunoscută să rămână singură
cu el, să evite astfel de situaţii. Aceste strategii trebuie puse în
practică imediat ce agresorul înţelege că a intrat într-o situaţie
cu risc ridicat, căreia nu este pregătit să îi facă faţă.
3.3. Răspunsuri de coping programate – sunt generate chiar de
către infractor; ele implică un proces standard de rezolvare
de probleme, în care o secvenţă rutină de etape este învăţată
şi practicată. Procedura începe cu descrierea în detaliu a
situaţiei problematice. Apoi, se gândeşte la strategiile de
coping potrivite şi evaluează rezultatul proiectat, posibil pentru
fiecare strategie, evaluându-şi abilitatea de a pune în practică
un răspuns de coping comportamental. Odată ce au fost
dezvoltate un număr de strategii eficiente, infractorul le pune
în practică în mod repetat şi cere feed-back. Ideea de bază
84
 este că prin practicarea repetată a acestor răspunsuri, ele se
vor generaliza şi pentru circumstanţele critice.
3.4. Diminuarea nevoilor – infractorii sunt informaţi cu privire la
faptul că acceptarea unei nevoi este o decizie pe care o iau
şi că gratificarea imediată nu merită consecinţele pe termen
lung (sentimente de vinovăţie, privarea de libertate). Probabil
că adesea şansa de recidivă creşte pentru că infractorul îşi
aminteşte selectiv doar aspectele legate de gratificare din
infracţiune, neglijând consecinţele negative. Se accentuează
în cadrul discursului această idee.
4. D iscutarea unor posibile gânduri şi emoţii în situaţii de cădere
pentru a evita recăderea. Este accentuat rolul emoţiilor negative
intense (vinovăţie, furie faţă de propria persoană, sentimente de
neajutorare) şi a etichetării („Sunt un violator, nu am nici o şansă
de scăpare!”).
5. Identificarea unor persoane la care pot apela în cazul unor situaţii
de risc (fişa factori de risc, anexă).
6. Tema pentru acasă: plan de prevenţie a recăderilor personalizat
(Loh, 1996).
Rezultate:
Participanţii reuşesc să identifice situaţii de risc pentru
recidivă şi precursorii acesteia. Sunt prezentate câteva gânduri şi
comportamente utile (strategii de coping).
Dificultăţi potenţiale:
Dificultăţile pot ţine de insistenţa infractorilor cu privire la faptul
că nu se vor afla niciodată de acum înainte în situaţii de cădere şi
recădere. Poate fi destul de greu de realizat motivarea lor.

85
 SECVENŢA 13
PLANURI PERSONALIZATE DE PREVENŢIE A RECIDIVEI
- PLANURI DE VIITOR
Obiective:
1. Realizarea unui plan de prevenţie a recidivei personalizat.
2. Discutarea planurilor de viitor, conştientizarea dificultăţilor
reintegrării în societate.
3. Semnarea contractului de control a nevoilor.
4. Pregătirea pentru finalizarea grupului.
Metode utilizate:
1. Plan de prevenţie a recidivei personalizat (anexă). Pe baza
întrebărilor şi a informaţiilor din şedinţele anterioare se construiesc
planuri de prevenţie a recidivei personalizate.
2. Planuri de viitor, mijloace specifice. Sunt discutate planurile de viitor
ale participanţilor şi paşii pe care îi au de urmat în vederea realizării
planurilor.
3. Se prezintă, se discută şi se semnează contractul de control a
nevoilor (anexă).
Rezultate:
Participanţii reuşesc să răspundă la o serie de întrebări cu privire
la conceptele vehiculate în cadrul programului. Fiecare participant
are planul de prevenţie a recidivei personalizat şi planurile de viitor.
Sunt semnate contractele de control a nevoilor şi fiecare participant
primeşte câte un exemplar.
Dificultăţi potenţiale:
Fiind anunţată apropierea momentului finalizării grupului
terapeutic, pot apărea primele sentimente de regret la nivelul
participanţilor.

86
 FAZA a III-a- Dezagregarea grupului / EFICIENŢA
INTERVENŢIEI

SECVENŢA 14
EVALUARE FINALĂ
Obiective:
1. Recapitularea şi verificarea înţelegerii conceptelor vehiculate în
cadrul programului.
2. Evaluarea potenţialelor modificări apărute în urma participării la
program.
3. Gratificarea participaţilor.
4. Obţinerea de feed-back legat de participarea la grupul terapeutic.
Metode:
1. Se verifică nivelul de înţelegere a conceptelor vehiculate în cadrul
programului pe baza întrebărilor din fişa de verificare (anexă).
2. Obţinerea de feed-back cu privire la program. Participanţilor li se
cere să răspundă la un chestionar anonim cu privire la eficienţa
programului. Chestionarul este tip grilă (anexă).
3. Participanţii li se înmânează diplomele de participare.
Rezultate:
Se discută avantajele şi limitele grupului terapeutic. Participanţii
declară că ar recomanda şi altora să participe la asemenea activităţi.
Dificultăţi potenţiale:
Principalele dificultăţi sunt legate de sentimentele de regret că
grupul terapeutic nu va mai face parte din viaţa lor.

METODE DE EVALUARE A PROGRAMULUI

Obiective
Obiectivul principal este acela de a stabili gradul de eficienţă
al programului propus în scopul reducerii recidivei, în modificarea în
sensul dorit a factorilor de risc dinamici.
Ipoteze
Programul de reducere a recidivei RARAS este eficient în
modificarea în direcţia dorită a factorilor de risc dinamici asociaţi cu
riscul de recidivă şi este mai eficient decât pedeapsa privativă de
libertate singură.
Pentru verificarea acestei ipoteze se va recurge la folosirea a
două mijloace. Pe de o parte se va realizat un studiu comparativ, care
87
 presupune comparaţii pre şi post intervenţie între lotul experimental şi
un lot de control. Condiţii: : 1. alocarea la întâmplare a voluntarilor în
grupul de tratament şi în grupul de control; 2. integritatea intervenţiei
(tratamentul să fie implementat conform manualului). Se va calcula
mărimea efectului pentru comparaţiile pre-post intervenţie pe
eşantioane perechi şi pentru comparaţiile lot experimental- lot control,
pe eşantioane independente.
Pe de altă parte, vom opta pentru o metodă de comparare a
subiecţilor caz – de – caz (case-by-case), urmărind stabilirea nivelului
de schimbare semnificativă clinic în cazul fiecărui participant din lotul
de experimental. Metodologia este cea propusă de Jacobson & Truax
(1991 RCI – Reliable Change Index, Indexul Schimbării Semnificative
Clinic).

Metoda Jacobson (Neil Jacobson &Paula Truax, 1991)

pentru evaluarea eficienţei tratamentului vizează schimbarea clinic
semnificativă, adică gradul în care terapia, intervenţia modifică
anumite scoruri disfuncţionale în funcţionale. Eficienţa se referă aici la
beneficiile derivate din terapie, intervenţie, la potenţa, impactul asupra
clienţilor, la abilitatea de a produce schimbări în viaţa lor. Această
metodă este preferabilă comparaţiilor test – retest deoarece acestea
din urmă nu ne furnizează informaţii cu privire la răspunsul individual
la tratament, în condiţiile in care aceste informaţii sunt extrem de utile
pentru clinician. În acelaşi timp, sensul statistic nu se suprapune cu
sensul schimbării clinice (Jacobson & Truax, 1991). Este important de
subliniat faptul că, se pare că experimentele care folosesc proceduri
statistice diferite pe acelaşi set de date, fac tratamentele să pară mai
eficiente decât RCI (Jacobson & Truax, 1991). În consecinţă această
metodă statistică este mai exigentă.
Metoda include următorii doi paşi:
1. Determinarea punctului de cut-off între răspunsurile normale şi cele
disfuncţionale pe baza sistemului:
Cutt-off = (sd1)(m 2)+(sd 2) (m1)
sd 1 + sd 2
unde: sd 1 şi m 1- media şi abaterea standard pentru non-infractori
sd 2 şi m 2 – media şi abatere standard pentru agresorii
sexual.
2. Calcularea RCI (Indexul Schimbării Clinic Semnificative) pe baza:
RCI = (medie post- intetrvenţie)- (medie pre-intervenţie)
Sdiff

88
 unde:
Sdiff = eroarea standard a diferenţelor.
SE – eroarea standard a măsurării.
rxx= coeficientul de corelaţie test – retest.
Sdiff= √2x(SE)²
SE = SDx√(1-rxx) şi
rxx- este coeficientul de fidelitate test- retest al instrumentului.
SDx – este abaterea standard pre-tratament a infractorilor.
Orice schimbare este considerată a fi semnificativă la un prag
p<.05 dacă RC este mai mare decât 1.96. Când RCI ≥1,96 este puţin
probabil ca scorurile din posttest să nu reflecte o schimbare reală,
rezultatele reprezentând mai mult decât fluctuaţiile unui instrument de
măsurare imprecis (Jacobson & Truax, 1991).
În final, participanţii sunt introduşi în una din cele patru categorii:
-- Recuperat – dacă media lor depăşeşte punctul de cut-off pentru
populaţia funcţională şi RCI are o direcţie pozitivă.
-- Îmbunătăţit – dacă RCI este în direcţie pozitivă dar media nu
depăşeşte punctul de cut-off pentru populaţia funcţională.
-- Neschimbat – dacă nici RCI nu este în direcţie pozitivă şi nu este
depăşit nici punctul de cut-off pentru populaţia funcţională.
-- Deteriorat – dacă RCI are o direcţie negativă.
În cazul nostru, rezultatele populaţiei funcţionale vor fi
considerate cele obţinute de non-infractori, raportarea făcându-se la
etalonul constituit din aceştia.

89
 X. FUNCŢIONAREA ECHIPEI MULTIDISCIPLINARE

Coordonatorul programului şi, implicit, al echipei multidisciplinare

este psihologul. Dar, la eficienţa realizării programului vor contribui, în
egală măsură, toţi membri echipei.
Datele despre evoluţia persoanelor private de libertate care
au săvârşit abuzuri sexuale, incluse în programul specific, vor fi
menţionate în Fişa VII - Desfăşurarea intervenţiei specifice din Dosarul
de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, de către coordonatorul echipei
sau co-terapeutul implicat în activitate. Documentele de evaluare
(iniţială, de parcurs şi finală) se vor ataşa la Mapa programului.
Directorul adjunct / şeful serviciului educaţie şi asistenţă
psihosocială va strânge rapoartele specialiştilor care au realizat
programul, în vederea evaluării oportunităţii de a prelungi sau nu
aplicarea acestuia şi a posibilităţii de a menţine sau de a modifica
măsurile, în funcţie de evoluţia persoanei private de libertate, pe
parcursul celor 9 luni ale perioadei de intervenţie.
Propunerea de prelungire a termenului de participare la
program, împreună cu măsurile aplicabile pe durata prelungirii, va
fi înaintată conducerii penitenciarului şi, în caz de aprobare, se va
concretiza. Propunerea se face în termen de maximum zece zile de la
finalizarea ultimului termen.
În Mapa programului vor fi colectate toate documentele
completate pe parcursul derulării activităţilor, prin adăugarea:
- anexelor metodologice,
- anexelor diagnostice,
- fişelor de lucru, realizate ca teme de către beneficiarii programului.
Mapa programului se păstrează într-un loc stabilit de directorul
adjunct / şeful serviciului educaţie şi asistenţă psihosocială, atâta timp
cât persoana participă la program. Odată cu ieşirea din program a
persoanei private de libertate, mapa se va păstra în locul stabilit de
regulamentele în vigoare.
Atât în Mapa programului, cât şi în Fişa VII - Desfăşurarea
intervenţiei specifice, din Dosarul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială,
se va menţiona motivul întreruperii participării acestuia la program
- la solicitarea subiectului, datorită neprezentării ori excluderii. În
cazul transferului persoanei, în perioada în care aceasta participă
la program (deşi nu se recomandă, este posibilă această variantă),
se vor consemna în Fişa VII datele relevante ale ultimei şedinţe
(tematica) la care a participat şi câteva observaţii semnificative ca o
evaluare globală a aşteptărilor şi a rezultatelor (în rubrica Observaţii).
Intervenţia echipei multidisciplinare se concretizează prin
90
participarea fiecărui specialist care aplică metode specifice şi, în
acelaşi timp îşi asumă sarcinile şi responsabilităţile în domeniul
său de activitate. În acest sens, devin absolut necesare stabilirea şi
menţinerea fluxului informaţional între membri echipei (ai serviciilor de
specialitate implicate).
Având în vedere că programul este multidisciplinar şi
solicită intervenţia mai multor specialişti (din serviciile de asistenţă
psihosocială şi educaţie, medical) este necesară o bună coordonare
realizată de psiholog şi o implicare eficientă a întregului grup. În cadrul
echipei multidisciplinare se discută evoluţia persoanei, rapoartele de
urmărire şi evaluare completate de fiecare specialist implicat, toate
consemnările existente, dar şi aspectele mai puţin formale.
În scopul monitorizării evoluţiei persoanelor condamnate pentru
abuzuri sexuale, incluse în program, membri echipei multidisciplinare
se vor întruni o dată pe lună. Excepţii în acest sens vor constitui
următoarele situaţii care pot interveni şi implică diminuarea numărului
de întâlniri (imposibilitatea desfăşurării activităţilor în locurile stabilite)
sau, în cele mai multe cazuri, suplimentarea numărului de întâlniri:
- a pariţia unor elemente de risc în măsură a afecta evoluţia persoanei
private de libertate,
- identificarea propunerilor de excludere din grup şi / sau de
recompensare a membrilor.
Periodicitatea acestor întâlniri nu elimină discuţiile ce se impun
între specialişti şi chiar „îndesirea” atunci când situaţia o impune.
Fiecare întâlnire necesită completarea Fişei de lucru a echipei
multidisciplinare, document metodologic specific, care se va anexa la
Mapa programului.
Imediat ce persoana privată de libertate a fost inclusă în
Programul specific de asistenţă psihosocială pentru reducerea
recidivei în abuzurile sexuale, se consemnează acest aspect în
Fişa V - Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi
terapeutică, din Dosarul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, precum
şi în toate celelalte documente care impun, cu scopul de a facilita
transmiterea informaţiilor legate de evoluţia persoanei, în special,
pentru eventualele cazuri de transfer în alte unităţi.

91
 XI. EVALUAREA PROGRAMULUI

Pentru o evaluare finală corectă, se va urmări, în detaliu, fiecare

obiectiv în parte. Este necesară întâlnirea anuală a specialiştilor
implicaţi, pentru a analiza rezultatele programului. Totodată, se va
stabili baza de optimizare a resurselor şi îmbunătăţirile necesare, în
funcţie de rezultatele obţinute.
Se consideră eşecuri:
- neiincluderea în program ,
- cazurile în care persoanele private de libertate incluse în program
menţin riscul de agresiune,
- blocarea canalului de informare stabilit de specialiştii care intervin
în program - va dăuna beneficiarului şi procesului său de reabilitare.
Se consideră reuşită dacă obiectivele specifice ale programului
sunt atinse, ceea ce se măsoară prin diminuarea riscului de agresiune,
la o limită dezirabilă de 50% din inventarul iniţial.
În vederea pregătirii demersurilor cantitative şi calitative ale
evaluărilor de final trebuie să luăm în calcul existenţa indicatorilor
calitativi şi ai riscurilor.
Indicatori calitativi
Indicatori generali:
- gradul de menţinere / ameliorare / îmbunătăţire a stării psihosomatice
a persoanelor private de libertate,
- capacitatea de reechilibrare în plan psihocomportamental (cognitiv,
comportamental, emoţional).
Indicatori specifici:
- capacitatea de implicare în şedinţele programului a persoanelor
private de libertate (ex.: refuză să participe la şedinţe, întârzie în
mod sistematic la şedinţe, boicotează şedinţele printr-o atitudine
necorespunzătoare, perturbă desfăşurarea activităţilor, participă
pasiv sau activ etc.),
- gradul de coeziune a grupului terapeutic (ex.: dacă a rezistat sau
nu componenţa grupului, pe parcursul derulării programului, şi
ce anume a susţinut / a blocat?, dacă au apărut conflicte în grup,
cum au fost acestea gestionate?, care a fost ponderea înlocuirilor
sau excluderilor din grupul terapeutic?, dacă au existat dinaintea
constituirii grupului terapeutic animozităţi / conflicte?, alte motive
personale persistente / nou apărute între membrii care să perturbe
buna desfăşurare a activităţilor etc.),
- n
 ivelul de comunicare intra- şi interpersonală la nivelul grupului terapeutic,

92
- capacitatea de autonomie individuală (ex.: deprinderi personale,
rezolvare de probleme etc.),
- gradul de adaptabilitate la mediu (ex.: reducerea / creşterea
numărului / intensităţii incidentelor de tip negativ, capacitatea de a
se implica şi finaliza anumite activităţi, acţiuni, probleme, situaţii de
viaţă etc.),
- nivelul ameliorărilor în plan dispoziţional, emoţional, afectiv (ex.:
echilibrarea, diminuarea stării de neîncredere, nesiguranţă,
suspiciune, controlul emoţiilor etc.);
- nivelul ameliorărilor în plan voliţional, motivaţional, perceptual (ex.:
identificarea unor nuclee motivaţionale / centre de greutate care
să îl susţină pe individ, normalizarea capacităţii de interiorizare şi
exteriorizare a propriilor percepţii etc.),
- acceptarea imaginii de sine, a conceptului de schimbare (ex.: să îşi
accepte propria persoană, imagine în corelaţie cu istori şi trecutul
său, etc.).
Riscuri
- părăsirea grupului (abandon / plecare la cerere / excludere din
program),
- menţinerea ponderii crescute a agresivităţii (chiar şi la nivelul
grupului terapeutic),
- staţionarea agresivităţii în planul unor nesemnificative ameliorări
(măsurate prin utilizarea indicatorilor specifici).
EVALUAREA CANTITATIVĂ utilizează indicatori de evoluţie
negativă şi pozitivă.
Indicatorii de evoluţie negativă vizează:
- numărul persoanelor private de libertate care nu au fost identificate
şi incluse în program,
- numărul celor care, fiind incluşi în program, menţin riscul de
agresiune .
Indicatori de evoluţie pozitivă:
- numărul persoanelor private de libertate care au finalizat programul
fără evoluţii negative,
- numărul persoanelor (cifră în creştere, menţinere, scădere) care nu
recidivează prin comportamente de risc şi incidente pe parcursul
unui an de zile.
EVALUAREA CALITATIVĂ ia în considerare mai mulţi factori:
- coordonarea între specialiştii implicaţi,
- fluenţa canalelor de informare,
- calitatea intervenţiilor,
- timpul acordat intervenţiei.
93
 XII. REGULILE DE UTILIZARE A MAPEI
PROGRAMULUI
Mapa programului va conţine:
• justificarea iniţierii programului, material care, bine fundamentat,
constituie motivaţia procedurii de demarare a acestuia; documentul
va sintetiza, într-o pagină, maximum două, toate datele care
argumentează ponderea persoanelor condamnate pentru abuzuri
sexuale ale populaţiei din unitatea penitenciară, ca o consecinţă
firească a evaluării şi a selecţionării subiecţilor în grupurile ţintă,
• anexe metodologice:
- Coperta mapei programului – Anexa 1,
- Anunţul programului – Anexa 2,
- Contractul terapeutic – Anexa 3,
- Criteriile de excludere din program – Anexa 4,
- Atribuţiile echipei multidisciplinare – Anexa 5,
- Orarul programului – Anexa 6,
- Tabelul nominal – Anexa 7,
- Fişa de lucru a echipei multidisciplinare – Anexa 8,
- Fişa individuală pentru consiliere – Anexa 9,
- Protocolul de activitate – Anexa 10,
- Prezenţa persoanelor private de libertate la componenta terapeutică
a programului – Anexa11,
- Prezenţa persoanelor private de libertate la componenta educaţională
a programului – Anexa 12.
• anexe diagnostice care solicită aplicarea instrumentelor
psihodiagnostice specifice
• fişe de lucru completate de membri grupului în cadrul temelor

Metodologia întocmirii şi completării Mapei programului

Procedura de demarare a programului necesită completarea

mapei cu următoarele materiale documentare şi înaintarea spre
aprobare directorului unităţii:
- Coperta mapei programului – Anexa 1,
- Justificarea programului

94
 După aprobarea derulării programului, se vor completa
sau utiliza următoarele documente necesare constituirii echipei
multidisciplinare şi selecţionării persoanelor vulnerabile:
- Instrumentele psihodiagnostice specifice – Anexele I - n,
- Anunţul programului – Anexa 2,
- Contractul terapeutic – Anexa 3,
- Criteriile de excludere din program – Anexa 4,
- Atribuţiile echipei multidisciplinare – Anexa 5,
- Orarul programului – Anexa 6,
- Tabelul nominal – Anexa 7.

* Documentele se vor completa în etapa de selecţie.

Desfăşurarea propriu-zisă a programului impune utilizarea,
completarea şi monitorizarea următoarelor documente:
- Contractul terapeutic – Anexa 3,
- Criteriile de excludere din program – Anexa 4,
- Atribuţiile echipei multidisciplinare – Anexa 5,
- Orarul programului – Anexa 6,
- Tabelul nominal – Anexa 7,
- Fişa de lucru a echipei multidisciplinare – Anexa 8,
- Fişa individuală pentru consiliere – Anexa 9,
- Protocolul de activitate – Anexa 10,
- P rezenţa persoanelor private de libertate la componenta terapeutică
a programului – Anexa11,
- Prezenţa persoanelor private de libertate la componenta educaţională
a programului – Anexa 12.
- Exerciţiul Scrisoare de empatie – Fişa 1,
- Exerciţiul Scrisoare către victimă – Fişa 2,
- Exerciţiul Planuri de viitor – Fişa 3,

* Unele documente, şi anume: Contractul terapeutic, Criteriile

de excludere din program, Atribuţiile echipei multidisciplinare produc
efecte pe parcursul desfăşurării programului, chiar dacă nu necesită
deloc sau doar completarea iniţială.
* Celelalte documente impun completări periodice:
- Orarul programului se realizează lunar sau ori de câte ori apar
modificări în planificarea activităţilor,

95
 - Tabelul nominal se reface de câte ori se schimbă componenţa
grupului în sensul adăugării de participanţi, iar în cazul diminuării
(prin transfer, excludere, abandon) modificarea se realizează doar
în tabelul iniţial, consemnându-se motivul, - Fişa de lucru
a echipei multidisciplinare se completează la fiecare întrunire a
grupului,
- Fişa individuală pentru consiliere se completează pentru fiecare
persoană care beneficiază de consiliere psihologică şi / sau socială.
- Protocolul programului, se completează la fiecare şedinţă a grupului
terapeutic şi permite evaluarea progreselor fiecărui participant, prin
măsurarea atitudinilor, implicării, rezistenţelor pe care le dezvoltă,
dinamicii grupului, mobilităţii ierarhiilor, măsurării obiectivelor etc.
- Prezenţa persoanelor private de libertate (la componenta
psihoterapeutică şi la componenta educaţională) se completează
similar - rubricile referitoare la prezenţa şi absenţa participanţilor vor
fi completate în cadrul fiecărei întâlniri, iar la finalul programului, cele
două rubrici, numărul orelor de prezenţă şi numărul orelor prevăzute,
- Fişele de lucru (de la 1 la n) vor fi parcurse ca exerciţii / teme pe
măsură ce programul se realizează.
În anexe, programul a fost redenumit PAŞAPORT pentru
LIBERTATE / Paşaport pentru a evita situaţia frecvent întâlnită, şi
anume: refuzul persoanelor private de libertate de a participa.

96
 Bibliografie

• American Psychiatric Association (2003), Manual de diagnostic

şi statistică a tulburărilor mentale, ed. a IV-a revizuită, Editura
Asociaţiei Psihiatrilor Liberi din România, Bucureşti.
• Blanchette, K. (1996). Sex offender assessment, treatment and
recidivism: a literature review. Correctional Services Canada,
2-40.
• Bonta, J., Andrews, D.A. (2007). Risk-Need- Responsivity
model for offender assessment and rehabilitation, http://www.
publicsafety.gc.ca
• Burdon, W.M., Gallaghes, C.A. (2002). Coercion and sex offenders:
controlling sex-offending behavior through incapacitation and
treatment, Criminal Justice & Behavior, 29(1), 87-109.
• Carich, M.S., Stone, M.H. (2001). Using relapse intervention
strategies to treat sexual offenders. Journal of Individual
Psychology, 57(1), 26-38.
• Cooper, S. (2005). Understanding, treating, and managing sex
offenders who deny thier offence. Journal of Sexual Aggression.
11(1), 85-94.
• Corcoran, K., Fischer, J. (2000) Measures for clinical practice, A
Sourcebook, Vol. 2, Adults, New York. The Free Press.
• Crowne, D.P., Marlow, D. (1960). A new scale for social desirability
independent of psychopathology, Journal of Consulting
Psychology, 24, 349-354;
• CSOM (2006). Center for sex offender management.
Understanding treatment for adults and juveniles who have
committed sex offences, A Project of the U.S. Department of
Justice, Office of Justice Program.
• Dafinoiu, I., Vargha, J-L. (2005). Psihoterapii scurte. Srategii,
metode, tehnici. Polirom, Iaşi.
• David, D. (coordonator, 2007). Sistem de evaluare clinică, Editura
RTS, Cluj- Napoca.
• Epperson, D.L., Kaul, J.D., Hout, S.I., Hesselhor, D., Alexander,
W., Goldman, R. (2000). Minnesota Sex Offender Screening
Tool Revised (MnSost-R), Minnesota Department of Corrections,
http://www.doc.state.mn.us.
• Flora, R., (2001). How to work with sex offenders, a handbook for
Criminal Justice, Human Service and Mental Health Professionals,
97
 The Haworth Clinical Practice Press, London.
• Hanson., R., Bussiere, M., (1998). Predicting relapse: A meta-
analysis of sexual offender recidivism studies. Journal of
Counseling and Clinical Psychology, 66 (2), 348 – 362.
• Harkins, L., Beech, A.R. (2007). Examining the impact of mixing
child molesters and rapists in group- based cognitive- behavioral
treatment for sexual offenders, International Journal of Offenders
Therapy and Comparative Criminology, 10(20), 1-15.
• Jacobson, N.S., Truax, P. (1991). Clinical significance: A statistical
Approach to defining meaningful change in psychotherapy
research, Journal of Consulting and Clinical Psychology, 59(1),
12-19.
• Lindsay, W.R. (2005). Model underpininning treatment for sexual
offenders with mild intellectual disability: current theories of sex
offending. Mintal Retardation, 43(6), 428- 441.
• Loh, J. (1996). The therapy corner. Relapse prevention plan: a
practical therapist – client group’s workbook, http://www.therapy-
corner.com/rpbook.htm#book..
• Maletsky, B.M. (2003). A serial rapist treated with behavioral
and cognitive tehniques and followed for 12 years, Clinical Case
Studies, 2(2), 127- 153.
• Marin, T.M., Bell, D.L. (2003). Navy Sex Offender Treatment:
Promoting Community Safety. Corrections Today, 65(6), 84- 88.
• Marques, J.K. (1999). How to answer the question ‘Does sex
offender treatment work?’, Journal of Interpersonal Violence,
14(4), 437–451.
• Marshall, W.L. (1996). Assessment, treatment and theorizing
about sex offenders: developments during the past twenty years
and future directions, Criminal Justice and Behavior, 23(1), 162-
199.
• Marshall, W. L., Anderson, D., Fernandez, Y (2001). Cognitive
Behavioral Treatment of Sexual Offenders, John Wiley and Sons,
New-York.
• Marshall, W.L., Thorton, D., Marshall L.E., Fernandez Y. M., ManN,
R. (2001). Treatment of Sexual Offenders Who are in Categorical
Denial: A Pilot Project. Sexual Abuse: A Journal of Research and
Treatment, 13( 3), 205- 215.
• Marshall, W.L., Marshall L.E., Serran G.A., (2006). Strategies in
the Treatment of Paraphilias: A Critical Review. Annual Review of
Sex Research, 17, 162- 180.
98
• Mehrabian, A. (1996). Manual for the Balanced Emotional
Empathy Scale (BEES), (donaţia autorului, Albert Mehrabian, Alta
Mesa Road, Monterey CA, USA, 93940).
• Merill, W. F., (1995). The art of interrogation of the rapist. FBI Law
Enforcement Bulletin, .64(1), 8-12.
• Mureşan- Chira Gabriel, Decsei- Radu, A. (2007)- Încarcerarea
între universal şi individual. Abuzatorii sexual, Editura Limes, Cluj
– Napoca;
• Scheneider, S.L., Wrigtht, R.C. (2004). Understanding denial in
sexual offenders: a review of cognitive and motivational processes
to avoid responsibility, Trauma Violence Abuse, 5(3), 3-20.
• Stalans, J.L. (2004). Adult sex offenders on community supervision:
a review of recent assessment strategies and treatment, Criminal
Justice and Behavior, 31, 564-608.
• Terry, K.J., Mitchell, E.W. (2001). Motivation and sex offender
treatment efficacy: leading a horse to water and making it drink?
International Journal of Offender Therapy and Comparative
Criminology, 45, 663- 672.
• Ward, C., (1988). The attitudes toward rape victims scale:
construction, validation and cross-cultural applicability. Psychology
of Women Quarterly, 12, 127-146.
• Ward, T., Stewart, C.A. (2003). The treatment of sex offenders:
Risk management and good lives. Professional Psychology:
Research and Practice, 34, 353-360.
• Yalom, I. (1995). The theory and practice of group psychotherapy,
New- York: Basic Books.
• Yalom, V.J. (1998). Group psychotherapy: An Interpersonal
Approach, în Koocher, G.P., Norcross, J.N., Hill III, S.S. (1998).
Psychologist’s Desk Reference, Oxford University Press, New-
York, 353-358.
• Yonadis, C.L., Straus, M.A. (1996). You can’t live with them and
you can’t live without them: gender hostility and its measurement,
Family Research Laboratory, http://pubpages.unh.edu

99
100
 ANEXE

MAPA PROGRAMULUI

101
 Anexe metodologice

102
 Anexa 1
PENITENCIARUL _____________________________

Aprobat,
Director unitate

Avizat,
Director adjunct / Şef Serviciu
Educaţie şi Asistenţă Psihosocială

MAPA
PROGRAMULUI SPECIFIC DE
ASISTENŢĂ PSIHOSOCIALĂ
„PAŞAPORT PENTRU LIBERTATE”

Coordonatorul programului

________________________________________

Avizat,
Şef serviciu Asistenţă Psihosocială

103
 Anexa 2

Avizat,
Director adjunct / Şef Serviciu
Educaţie şi Asistenţă Psihosocială

ANUNŢ

În Penitenciarul / secţia (numele unităţii / numărul secţiei, după

caz) ________________ începe Programul specific de asistenţă
psihosocială PAŞAPORT PENTRU LIBERTATE. Şedinţele vor
avea loc în (locul desfăşurării) _________________, în perioada
_______________.
Persoanele private de libertate care doresc să se înscrie la
acest program se vor adresa educatorului / psihologului secţiei.

Întocmit,
Coordonatorul programului

____________________________________

Data afişării anunţului ____________

104
 Anexa 3

CONTRACTUL TERAPEUTIC1∗
de participare la
Programul PAŞAPORT PENTRU LIBERTATE

Nume: _____________________ Prenume: _______________

Data naşterii _______ Părinţii ____________ / _____________

Prin prezentul document, declar că am fost informat despre

caracteristicile, obiectivele, regulile şi criteriile de participare / excludere
din program şi sunt de acord cu respectarea acestora.
Concret, accept voluntar următoarele reguli:
1. să particip la activităţile programului, la toate şi fiecare din
domeniile de intervenţie şi să realizez temele stabilite de specialişti,
Activităţi:
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
2. să nu provoc niciun fel de incident care ar putea afecta buna
derulare a activităţilor,
3. să fiu de acord ca, în perioada includerii în program,
specialiştii care intervin în procesul meu terapeutic să aibă acces la
datele personale cuprinse în Fişa medicală, Dosarul individual, Dosarul
de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, cele privind regimul
penitenciar şi orice alte informaţii de interes pentru desfăşurarea
activităţilor specifice,
4. să respect regulile de desfăşurare a programului, iar în cazul
în care le încalc voi fi exclus temporar / definitiv din program şi sancţionat
conform reglementărilor în vigoare.
După ce am primit aceste informaţii, am avut posibilitatea de
a lămuri orice neclaritate despre drepturile şi obligaţiile legate de
program şi de aceea accept voluntar regulile.

1∗ Modelul poate fi particularizat în funcţie de necesităţile identificate.

Se va semna la sfârşitul primei întâlniri din program, de către fiecare participant.
105
 CONTRACT TRATAMENT
(după modelul Loh, 1996)

Înţeleg că mi se propune să particip la un grup de terapie în

scopul evaluării şi schimbării mele astfel încât să nu mai ajung în
situaţia de a recidiva. Înţeleg că voi participa la acest program alături
de alţi deţinuţi care au probleme asemănătoare cu ale mele. Pot
să părăsesc acest grup oricând doresc. Înţeleg că am drepturi şi
responsabilităţi ca şi membru al acestui grup şi că participarea mea la
acest grup este voluntară.
Condiţii:
– ceea ce aud în acest grup este confidenţial (nu spun mai departe).
Dacă respectăm această condiţie fiecare dintre noi va considera că
acesta spaţiu este unul sigur în care poate vorbi despre emoţiile şi
gândurile lui. Dacă nu respectăm această regulă a încrederii, grupul
num ă va ajuta nici pe mine şi nici pe ceilalţi membri.
– trebuie să fiu punctual la întâlnirile grupului şi să stau la fiecare
şedinţă până la sfârşit. Astfel îmi demonstrez mie şi celorlalţi că sunt
serios în legătură cu tratamentul meu. Doar dacă particip la şedinţe
pot să ajut grupul să îşi atingă scopurile propuse.
– acesta este grupul meu, trebuie să mă implic, nu mă pot aştepta ca
liderul de grup să facă toată munca. La început liderul de grup vă
va ghida şi ne aşteptăm să vă implicaţi din ce în ce mai mult. Veţi
fi surprinşi să vedeţi câte din experienţele dvs. personae şi emoţiile
sunt valoroase şi îi pot ajuta şi pe ceilalţi din grup. E posibil să aveţi
şi întrebări care ne vor ajuta pe noi să înţelegem lucrurile mai bine.
– în acest grup, fiecare este egal şi trebuie să îi acordăm un timp egal
pentru a vorbi şi celui mai tăcut membru al grupului.
– vom sta în cerc pentru a putea să văd feţele tuturor membrilor
grupului.
– la fiecare întâlnire voi purta tricoul inscipţionat cu numele grupului.
– trebuie să încerc să privesc persoana cu care vorbesc şi voi vorbi
clar şi tare astfel ca toată lumea să mă poată auzi şi înţelege.
– sunt de acord să îi susţin şi încurajez pe ceilalţi membrii ai grupului,
acesta fiind un aspect important.
– voi încerca să nu vorbesc în numele altora ci doar în numele meu.
S-ar putea să credeţi că îi ajutaţi pe ceilalţi răspunzând în numele
lor, dar în realitate nu veţi face altceva decât să îi determinaţi să îşi
ocolească problemele. Este important să dovediţi respect unii faţă
de ceilalţi şi să permiteţi fiecărui membru al grupului să se implice.
– trebuie să fiu atent la ceea ce se discută în grup şi să nu îi întrerup pe
ceilalţi sau să încep să discut cu alte persoane în paralel. În munca
106
 de grup, fiecare trebuie să se concetreze asupra a ceea ce spune
persoana care vorbeşte şi să muncească alături de ceilalţi pentru
ca scopurile grupului să fie atinse. Cei care vorbesc şi sunt ignoraţi
sau întrerupţi vor considera că nu primesc susţinere şi s-ar putea
să încerce să procedeze la fel atunci când dvs. veţi avea nevoie de
suport din partea grupului.
– v a trebui să mă confrunt gândurile, emoţiile, comportamentele mele,
cu erorile din gândirea mea şi cu emoţiile problematice. Încercăm să
determinăm fiecare persoană să îşi asume responsabilitatea pentru
greşelile sale.
– v a trebui să descriu amănunţit infracţiunea pentru care sunt
condamnat.
– v a trebui să încerc să fiu sincer faţă de mine şi faţă de ceilalţi şi să
vorbesc clar.
– v a trebui să îi ascult cu atenţie pe ceilalţi şi să nu iau lucrurile
personal, chiar dacă nu mă voi simţi întotdeauna confortabil cu ceea
ce aud.
– e ste interzis să le vorbesc urât sau să devin agresiv fizic cu ceilalţi.
– v oi încerca să mă asigur că am înţeles ce am de făcut şi că voi
realiza temele din cadrul grupului.
Am citit acest contract, am înţeles ceea ce am citit şi sunt de
acord.

Data şi locul:_________________

Semnătura beneficiarului: Semnătura coordonatorului de program

___________________ _______________________

107
 Anexa 4

CriteriiLE de excludere
din Programul echilibrare personală

1. Vor fi eliminate obligatoriu din program persoanele private

de libertate care, în perioada derulării acestuia, au săvârşit
următoarele abateri foarte grave:
• atac cadre, tentativă de evadare, agresarea sexuală a altei persoane
private de libertate, agresarea fizică a altei persoane private de
libertate cu consecinţe grave.
2. Vor fi excluse din program persoanele private de libertate care
săvârşesc o singură dată, una dintre următoarele abateri:
• lovituri violente cu obiecte dure, înjunghieri, tăieturi (asupra altor
persoane private de libertate).
3. Vor fi excluse din program persoanele private de libertate care
săvârşesc de două ori, abateri de tipul:
• loviri (cu palma, pumnul, piciorul), acţiuni cu rol de provocare care
duc la violenţă (piedică, scuipat, înjurături, îmbrâncire).
4. Vor fi excluse din program persoanele private de libertate care
ameninţă sau îi intimidează pe membrii echipei multidisciplinare.
5. Vor fi excluse din program persoanele private de libertate care nu
manifestă interes faţă de temele cursului sau încalcă regulile de
grup şi se măsoară prin:
- acumularea a trei absenţe nemotivate de la întâlniri,
- neefectuarea temelor de trei ori la rând,
- neimplicarea în activităţile desfăşurate individual sau în grup,
- ironizarea colegilor / participanţilor la activităţi,
- descurajarea schimbărilor pe care membri grupului încearcă să le
facă.
Aceste reguli vor fi discutate cu fiecare participant (atât individual
cât şi în grup) şi vor fi incluse în contractul terapeutic pe care acesta
îl va semna. Regulile nu vor mai fi negociate după intrarea în grup, ci
vor fi periodic reamintite, iar la fiecare încălcare a acestora vor fi luate
măsurile corespunzătoare.

Membri echipei multidisciplinare

108
 Anexa 5

La prima întâlnire a echipei multidisciplinare sunt prezentate

atribuţiile şi responsabilităţile membrilor
Acestea pot suferi modificări şi pot fi particularizate ţinând cont de
condiţiile de personal din fiecare penitenciar

ATRIBUŢIILE ECHIPEI MULTIDISCIPLINARE din

Programul PAŞAPORT PENTRU LIBERTATE

- identifică monitorizează şi evaluează persoanele cu afecţiuni psihice

care vor fi incluse în program,
- s tabileşte activităţile terapeutice şi educaţionale în care vor fi incluse
persoanele vulnerabile,
- planifică periodicitatea întâlnirilor şi respectă orarul stabilit,
- a sigură cadrul general pentru derularea optimă a activităţilor
programului (identifică şi stabileşte spaţii, resurse umane şi
materiale),
- c ompletează documentele necesare constituirii mapei programului
(fişe de lucru, anexe metodologice etc.), fişele Dosarului de Educaţie
şi Asistenţă Psihosocială (care impun acest lucru), precum şi cele
specifice celorlalte servicii de specialitate,
- m enţine imparţialitatea în raport cu persoanele private de libertate
şi aplicarea unitară a criteriile de excludere, în cazul în care acest
lucru se impune,
- a nalizează propunerile de intrare / excludere formulate de oricare
dintre membri grupului şi decide includerea de noi participanţi sau
excluderea celor care nu respectă obligaţiile stabilite prin Contractul
terapeutic,
- sprijină persoanele private de libertate beneficiare ale intervenţiei şi
le oferă susţinerea necesară atunci când este cazul,
- asigură buna desfăşurare a activităţilor şi încurajează participanţii la
un comportament corespunzător,
- identifică soluţii la diferitele schimbări / probleme care apar,
- respectă principiile confidenţialităţii.

109
 Responsabilităţile coordonatorului de program (psihologul):
- gestionează desfăşurarea activităţilor programului,
- monitorizează aspectele legate de calitatea serviciilor oferite prin
programul Echilibrare personală,
- evaluează rezultatele obţinute în Componenta terapeutică şi în
Componenta educaţională a programului,
- organizează întâlnirile echipei multidisciplinare, atunci când acest
lucru se impune şi completează Procesul verbal al şedinţei,
- asigură managementul administrativ al materialelor şi al
consumabilelor necesare,
- planifică şi întocmeşte Orarul activităţilor programului,
- colaborează cu toţi membri echipei multidisciplinare prin oferirea
de informaţii relevante, din perspectiva scopului programului,
referitoare la persoanele private de libertate beneficiare.
(ceilalţi psihologi implicaţi)
- realizează evaluări (iniţială, de parcurs, finală) şi participă la selecţia
persoanelor private de libertate în vederea includerii în program,
- stabileşte obligaţiile din Contractul terapeutic şi le aduce la cunoştinţa
fiecărui participant, spre a fi semnate,
- organizează activităţile modulului terapeutic,
- planifică şi asigură consilierea individuală a participanţilor la program,
- planifică şi asigură intervenţiile de tip terapeutic – în cazul constituirii
mai multor grupuri, parte dintre acestea vor fi preluate de un alt
psiholog, pentru a-l degreva de sarcini pe coordonatorul programului,
- completează documentele din mapa program care îi revin (Tabelul
nominal al participanţilor, Fişa individuală, Protocolul de activitate,
Prezenţa participanţilor la modulul terapeutic),
- colaborează cu toţi membri echipei multidisciplinare prin oferirea
de informaţii relevante, din perspectiva scopului programului,
referitoare la persoanele private de libertate beneficiare.
Responsabilităţile asistentului social:
- planifică şi asigură consilierea socială individuală a persoanelor
vulnerabile care necesită acest tip de intervenţie,
- completează documentele din mapa program care îi revin (Fişa
individuală),
- colaborează cu toţi membri echipei multidisciplinare prin oferirea
de informaţii relevante, din perspectiva scopului programului,
referitoare la persoanele private de libertate beneficiare.
Responsabilităţile educatorului:
110
- planifică şi susţine activităţile educaţionale în care sunt incluse şi
persoanele vulnerabile selecţionate în cadrul programului Echilibrare
personală,
- completează documentele din mapa program care îi revin (Prezenţa
participanţilor la activităţile educaţionale),
- colaborează cu toţi membri echipei multidisciplinare prin oferirea
de informaţii relevante, din perspectiva scopului programului,
referitoare la persoanele private de libertate beneficiare.
Responsabilităţile personalului medical (medic psihiatru, medic
generalist, asistent medical):
- identifică, monitorizează, evaluează persoanele cu afecţiuni psihice
- cu precizarea că psihiatrul stabileşte diagnosticul, tratamentul şi
durata acestuia,
- colaborează cu toţi membri echipei multidisciplinare prin oferirea
de informaţii relevante, din perspectiva scopului programului,
referitoare la persoanele private de libertate beneficiare.

Am fost informaţi,
Semnături:
Coordonator program ___________________________

Alt psiholog ___________________________

Asistent social ___________________________

Educator ___________________________

Medic psihiatru ___________________________

Medic generalist ___________________________

Asistent medical ___________________________

111
112
Anexa 6
Avizat,
Director adjunct / Şef Serviciu Educaţie şi Asistenţă psihosocială
ORARUL Programului PAŞAPORT PENTRU LIBERTATE
desfăşurat cu grupul de lucru ______ în perioada ________ la _______
individual ____ în perioada _____________ la _____________
ASISTENŢĂ PSIHOSOCIALĂ de grup
Participanţi Ziua Ora Spaţiul de desfăşurare Susţine
Grup 3 Luni 9.00-10.00 Club secţia …. Psiholog
Vineri
Marţi
Joi
Consiliere PSIHOLOGICĂ
Individual Marţi 10.00-11.00 Cabinet psihologic Psiholog
Consiliere socială
Individual Marţi 11.00-12.00 Cabinet psihologic Asistent social
Activităţi educaţionale
Grup 1 confecţionare origami Miercuri 13.00 - 14.00 Club Secţia … Educator
Grup 2 Vineri Educator
ACTIVITĂŢI MORAL-RELIGIOASE
Individual Vineri 10.00-11.00 Club secţia … Preot
Activităţi sportive
Grup 1 Marţi 15.00 - 16.00 Curte de plimbare Monitor sportiv
Joi
Grup 2 Luni Monitor sportiv
Vineri
ALTE ACTIVITĂŢI REALIZATE DE COLABORATORI INTERNI / EXTERNI
Grup 4 Miercuri 14.00 - 15.00 Sala …
Vineri
Întocmit:
Coordonator program _____________________

Avizul directorului adjunct este necesar pentru a include activităţile programului în Orarul activităţilor şi nu va mai fi necesară aprobarea conducerii unităţii.
Orarul se va întocmi lunar (şi chiar săptămânal când condiţiile impun) în funcţie de posibilităţile de planificare /anticipare ale coordonatorului de program.
 Anexa 7
Aprob,
Director unitate
tabel nominal*
cu participanţii la Programul PAŞAPORT PENTRU LIBERTATE
Componenta terapeutică / Componenta educaţională, în perioada _______________ Grupul de lucru ____________

Nr.
Nume şi prenume Data naşterii Condamnare şi faptă Camera - regimul - secţia Observaţii
crt

Întocmit,
Coordonator program
Avizat, Avizat, Verificat,
Director adjunct Director adjunct Şef Serviciu
Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar Educaţie şi Asistenţă Psihosocială Asistenţă Psihosocială

* Tabelul va avea valabilitate până la finalul programului, cu excepţia situaţiei în care în grup vor fi incluse noi persoane, ceea ce implică refacerea acestuia, în
sensul adăugării noilor participanţi. Diminuarea grupului (excludere/transfer/abandon)necesită doar modificări în tabelul iniţial.

113
 Anexa 8

FIŞA DE LUCRU A ECHIPEI MULTIDISCIPLINARE

Programul PAŞAPORT PENTRU LIBERTATE
Data_____________________

Componenţa echipei multidisciplinare:

● psiholog, coordonatorul programului
Nume __________ Prenume ____________
● alt psiholog,
Nume __________ Prenume ____________
● asistent social
Nume __________ Prenume ____________
● educator
Nume __________ Prenume ____________
● medic psihiatru
Nume __________ Prenume ____________
● medic generalist
Nume __________ Prenume ____________
● asistent medical
Nume __________ Prenume ____________

Perioada de desfăşurare a activităţilor programului __________

Locul de desfăşurare a activităţilor
Activităţi în grup _________________________________________
_______________________________________________________
Activităţi individuale_______________________________________
_______________________________________________________
Numărul participanţilor identificaţi:_______________
Probleme discutate *
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
* cu privire la includerea / excluderea membrilor din grup, schimbarea
locului de desfăşurare a activităţilor, modificări în structura echipei,
evaluarea rezultatelor, alte probleme apărute pe parcursul derulării
programului care necesită analiza şi decizia echipei etc.

114
Soluţii identificate:
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________

Echipa multidisciplinară:
● psiholog,
coordonatorul programului
semnătura___________________________________
● alt psiholog,
semnătura___________________________________
● asistent social
semnătura___________________________________
● educator
semnătura___________________________________
● medic psihiatru
semnătura___________________________________
● medic generalist
semnătura_____________________________________
● asistent medical
semnătura_____________________________________

În scopul monitorizării evoluţiei persoanelor cu tulburări psihice,

membri echipei multidisciplinare se vor întruni o dată pe lună. Excepţii
în acest sens vor constitui următoarele situaţii care pot interveni şi
implică diminuarea numărului de întâlniri (imposibilitatea desfăşurării
activităţilor în locurile stabilite) sau, în cele mai multe cazuri,
suplimentarea numărului de întâlniri:
- a pariţia unor elemente de risc în măsură a afecta evoluţia persoanei
private de libertate,
- identificarea propunerilor de excludere din grup şi / sau de
recompensare a membrilor.

115
 Anexa 9
FIŞA INDIVIDUALĂ

CONSILIERE INDIVIDUALĂ

Programul PAŞAPORT PENTRU LIBERTATE

Nume _________________________ Prenume _______________

Data intrării în program ____________
Data consilierii: __________________
Motivaţia întâlnirii:________________________________________

A. Aspecte relevante din perspectiva intervenţiei sociale:

B. Aspecte relevante din perspectiva intervenţiei psihologice:

indicatori de suport la evaluarea comunicării non-verbale:

- privirea -
- vocea -
- distanţa fizică -
- gesturile -
- postura (poziţia corpului, mersul) -
- ţinuta -
- atitudinea şi comportamentul -
- limbajul -
- etc.

Nume Prenume Semnătura asistent social

__________________________________
Semnătura psiholog (coordonatorul de program)
__________________________________

* Se completează pentru persoanele incluse în program care

beneficiază de consiliere psihologică sau socială.

116
Data consilierii: ____________________
Motivaţia întâlnirii:________________________________________

A. Aspecte relevante din perspectiva intervenţiei sociale:

B. Aspecte relevante din perspectiva intervenţiei psihologice:

indicatori de suport la evaluarea comunicării non-verbale:

- privirea -
- vocea -
- distanţa fizică -
- gesturile -
- postura (poziţia corpului, mersul) -
- ţinuta -
- atitudinea şi comportamentul -
- limbajul -
- etc.

Nume Prenume Semnătura asistent social

__________________________________

Semnătura psiholog (coordonatorul de program)

__________________________________

117
 Data consilierii: ____________________
Motivaţia întâlnirii:________________________________________

A. Aspecte relevante din perspectiva intervenţiei sociale:

B. Aspecte relevante din perspectiva intervenţiei psihologice:

cu / fără indicatori de suport la evaluarea comunicării non-verbale:

Nume Prenume Semnătura asistent social

__________________________________

Semnătura psiholog (coordonatorul de program)

__________________________________

118
 Anexa 10
PROTOCOLUL DE ACTIVITATE*
Programul PAŞAPORT PENTRU LIBERTATE (modul terapeutic)
Data ______________ grupul ____________ întâlnirea nr. ____________________
Participanţi (se trec, nominal, participanţii la întâlnire):

Absenţi (eventual şi motivaţia):

Activitatea Aspecte psihologice relevante Observaţii

(se vor consemna şi instrumentele utilizate, ex: joc (efectele din perspectiva atingerii scopului propus, rezistenţe
de rol, fişa de lucru ____ ) activate etc.)
Secvenţa 1:
Activitatea 1

Secvenţa 1:
Activitatea 2

Secvenţa 1:
Activitatea 3

Concluziile întâlnirii (se va menţiona şi data următoarei întâlniri, pentru persoanele care participă la consiliere individuală)

Psiholog:
(coordonator echipă multidisciplinară)
__________________________
* se va completa la fiecare întâlnire de grup din cadrul programului (fie în timpul şedinţei, fie imediat după încheierea acesteia, cât informaţiile sunt proaspete).

119
120
Anexa 11
Prezenţa participanţilor
la componenta terapeutică a Programului PAŞAPORT PENTRU LIBERTATE

Perioada desfăşurării activităţilor de tip terapeutic de grup

(________________- ______________)
Numele
Nr.
şi prenumele
Nr. ore
Nr. ore

prezenţă

crt
prevăzute

data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data

1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
…

Întocmit,
Coordonatorul echipei / alt psiholog ______________
NOTĂ:
Rubrica Perioada desfăşurării activităţilor programului va conţine un număr de spaţii echivalent numărului de şedinţe cuprinse în program. La fiecare întâlnire,
coordonatorul echipei / alt psiholog implicat în program va menţiona data şi va bifa, în dreptul fiecărui participant, prezenţa (P) sau absenţa (A) la activitate. Absenţa
motivată se va nota AM. În cazul în care un participant nu mai face parte din grupul de lucru, se va nota motivul pe rândul corespunzător numelui său.
La sfârşitul programului se vor completa coloanele: Nr. ore prezenţă – numărând datele la care fiecare persoană a fost prezentă la program - şi Nr. ore prevăzute
– numărul şedinţelor prevăzute în program.
 Anexa 12

Prezenţa participanţilor
la componenta educaţională a Programului PAŞAPORT PENTRU LIBERTATE

Perioada desfăşurării activităţilor educaţionale de grup

Numele (________________- ______________)
Nr. şi
Nr. ore
Nr. ore

prezenţă

crt prenumele
prevăzute

data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data
data

1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
…

Întocmit,
Educator ______________
NOTĂ:
Rubrica Perioada desfăşurării activităţilor programului va conţine un număr de spaţii echivalent numărului de întâlniri cuprinse în program. La fiecare întâlnire,
educatorul va menţiona data şi va bifa, în dreptul fiecărui participant, prezenţa (P) sau absenţa (A) la activitate. Absenţa motivată se va nota AM. În cazul în care un
participant nu mai face parte din grupul de lucru, se va nota motivul pe rândul corespunzător numelui său.
La sfârşitul programului se vor completa coloanele: Nr. ore prezenţă – numărând datele la care fiecare persoană a fost prezentă la program - şi Nr. ore
prevăzute – numărul şedinţelor prevăzute în program.

121
 Anexe diagnostice

- Instrumente psihodiagnostice specifice

122
 ANEXA I

Minnesota Sex Offender Screening Tool – Revised - MNSOST-R

evaluarea riscului de recidivă în cazul violatorilor şi a pedofililor
extrafamiliali
Douglas Epperson, & colab. (2000)

1. N umărul condamnărilor pentru infracţiuni de natură sexuală (inclusiv

condamnarea prezentă:
- Una ( 0p)
- Două sau mai multe (+2p)
2. Intervalul de timp în care abuzul sexual a avut loc
- Mai puţin de 1 an (-1p)
- De la 1-6 ani ( 3p)
- Mai mult de 6 ani ( 0p)
3. Infracţiunea cu caracter sexual a avut loc în perioada în care era
eliberat condiţionat / sau primise o suspendare de pedeapsă?
- Nu (0p)
- Da (2p)
4. Infracţiunea de natură sexuală a fost comisă într-un loc public?
(stradă, parc, parcare etc)
- Nu (0p)
- Da (+2p)

5. A folosit vreo dată forţa fizică sau a ameninţat cu folosirea forţei

fizice pentru a reuşi să obţină complianţa sexuală a victimei?
1. Nu a folosit forţa (-3p) 2. A folosit forţa cel puţin o dată (0p)

6. Violul sau vreo unul din violuri (pentru care a fost judecat sau
condamnat) a implicat acte sexuale multiple, forţate asupra
aceleiaşi persoane cu o singură ocazie?
1. Nu_(-1p)____ 2. Da (+1p)_____

7. N
 umărul de grupe de vârstă diferite din care îşi alege victimele în
infracţiunile sexuale sau legate de sex.
Grupe de vârstă (bifaţi cele care se aplică):
1. 6 ani sau mai tânără ____
2. De la 7-12 ani____
3. Între 13-15 ani sau agresorul era cu 5 ani mai în vârstă
comparativ cu victima____
4. 16 ani sau mai în vârstă____

123
 Nici un grup de vârstă sau doar un grup de vârstă bifat (0p)
2 sau mai multe grupuri de vârstă bifate (3p)

8. Victima avea între 13- 15 ani sau agresorul era cu 5 ani mai în
vârstă decât victima în momentul comiterii infracţiunii (pentru care
a fost judecat şi condamnat)?
1. Nu (0p) 2. Da (+2p)

9. A fost vreo victimă o persoană străină, în orice infracţiuni sexuale

sau legate de sex (pentru care a fost judecat sau condamnat)?
1. Nici o victimă nu a fost persoană străină (-1p)
2. Cel puţin o victimă era o persoană necunoscută (+3p)
3. Informaţiile acestea lipsesc (0p)

10. Există dovezi cu privire la un stil de viaţă antisocial, începând din

adolescenţă?
1. Nu există astfel de indicaţii (-1p)
2. Incidente minore, izolate (0p)
3. Comportament infracţional repetitiv, persistent (pattern) (+2p)

11. Consum exagerat de alcool sau droguri în ultimul an dinaintea

producerii infracţiunii (arestului)
1. Nu (-1p) 2. Da (1p)

12. Istoria angajărilor în ultimul an dinaintea arestării pentru

infracţiunea curentă
1. Loc de muncă stabil pentru un an sau mai mult înainte de
arestare
(-2p)
2. Gospodar, pensionar, student frecventând cursurile la zi, inapt
pentru muncă di motive medicale (-2p)
3. Loc de muncă cu jumătate de normă, muncă sezonieră,
angajări instabile (0p)
4. Şomer, istoric marcat de lipsa locului de muncă (+1p)
Subtotal factori statici:___________

124
 FACTORI DINAMICI
13. Disciplina pe perioada încarcerării
1. Fără rapoarte disciplinare sau comiterea de alte infracţiuni (0p)
2. Una sau mai multe rapoarte disciplinare majore (+1p)

14. Tratament pentru dependenţă de substanţe pe perioada încarcerării

1. Nici un tratament recomandat/Nu este timp/ Nu există astfel
de tratament (0p)
2. Tratament recomandat şi urmat cu succes sau se află în curs
de tratament (-2p)
3. Tratament recomandat dar infractorul nu participă, refuză,
renunţă sau nu urmează tratamentul (+1p)
4. Tratament recomandat ş terminat cu succes (4p)

15. Tratament pentru agresorii sexuali:

1. Tratament recomandat şi urmat cu succes (1)
2. Tratamentul nu e recomandat/ Nu este suficient timp/Nu
există astfel de tratamente (0p)
3. Tratamentul este recomandat dar refuză participarea la el (0p)
4. Începe tratamentul dar abandonează (-3p)

16. Vârsta infractorului în momentul eliberării

1. 30 de ani sau mai tânăr (+1p)
2. 31 de ani sau mai în vârstă (-1p)

Total factori statici şi dinamici:_________

125
 ANEXA 2
Fişă individuală de descriere
a participantului la grup nr. ___

Iniţiale nume:
Vârsta:
Nivel educaţional (număr de clase finalizate):
Stare civilă:
Mediul de provenienţă:
Pedeapsa actuală:
Cât a executat:
Recidivist (câte):
Condamnări anterioare pentru infracţiuni sexuale:
Durata abuzului:
Eliberare condiţionată în momentul comiterii faptei:
Comiterea faptei în loc public:
La comiterea faptei (a folosit persuasiune/manipulare emoţională,
forţă fizică):
Acte sexuale repetate asupra aceleiaşi persoane, cu aceeaşi
ocazie:
Vârsta victimei:
Relaţia cu victima:
Condamnări în perioada de minorat:
Consum de alcool:
Istoricul angajărilor:
Disciplina pe perioada încarcerării (actuală):
Intervenţii specializate pentru dependenţă sau alte probleme (pe
perioada ultimei pedepse):
Agravantă (se menţionează care condiţie agravantă în legătură cu
comiterea infracţiunii cu caracter sexual este prezentă):
Vârsta în momentul eliberării (după executarea pedepsei curente) :
Atitudinea faţă de faptă:
Grad de cooperare în procesul de evaluare pre-intervenţie (de la
0-10):
Grad de responsabilitate iniţial asumată pentru faptă (de la 0-10):
Suport social:
Alte observaţii:

126
 ANEXA 3

CHESTIONARE RECOMANDATE PENTRU EVALUARE

DEZIRABILITATE SOCIALĂ - Scala dezirabilităţii sociale Marlowe-

Crowne, 1960; Sursa: Crowne, D.P., Marlow, D. (1960). A new scale
for social desirability independent of psychopathology, Journal of
Consulting Psychology, 24, 349-354;

I. DIMENSIUNEA GÂNDURI
1. SCALA GENERALĂ DE ATITUDINI ŞI CREDINŢE, GENERAL
ATTITUDE AND BELIEFS SCALE (GABS- SV, Lindner, H., Kirkby,
R., Wertheim, E., Birch, P. 1999) Sursa: David, D. (coordonator,
2007). Sistem de evaluare clinică,Editura RTS, Cluj- Napoca.
2. SAFS- SCALA ATITUDINILOR SEXUALE- SEXUAL ATTITUDE
SCALE (Hudson, W.W. Murphy, G.J. Nurius, P.S., 1997). Sursa:
Corcoran, K., Fischer, J. (2000) Measures for clinical practice, A
Sourcebook, Vol. 2, Adults, New York. The Free Press.
3. SCALA ATITUDINILOR FAŢĂ DE FEMEI, ATTITUDES TOWARD
WOMEN SCALE- (Spence, Helmrich & Stapp, 1978, forma
scurtă). Sursa: Corcoran, K., Fischer, J. (2000) Measures for
clinical practice, A Sourcebook, Vol. 2, Adults, New York. The Free
Press.
4. SCALA OSTILITĂŢII FAŢĂ DE FEMEI – mod. (Yonadis & Straus,
1996). Sursa: Yonadis, C.L., Straus, M.A. (1996). You can’t live
with them and you can’t live without them: gender hostility and its
measurement, Family Research Laboratory, http://pubpages.unh.
edu
5. SCALA ATITUDINILOR FAŢĂ DE VICTIMELE VIOLULUI,
ATTITUDES TOWARD RAPE VICTIMS SCALE (Ward, C., 1988).
Sursa: Ward, C., (1988). The attitudes toward rape victims
scale: construction, validation and cross-cultural applicability.
Psychology of Women Quarterly, 12, 127-146.

127
 II. DIMENSIUNEA EMOŢII
1. INVENTARUL SINGURĂTĂŢII EMOŢIONALE ŞI SOCIALE
(ESLI)- EMOTIONAL- SOCIAL LONELINESS INVENTORY
(Vincenzi, H şi Grabosky, F., 1987). Sursa: Corcoran, K., Fischer,
J. (2000) Measures for clinical practice, A Sourcebook, Vol. 2,
Adults, New York. The Free Press.
2. SCALA FURIEI CA STARE SAU CA TRĂSĂTURĂ (STAS) STATE-
TRAIT ANGER SCALE (Spielberger, C. şi London, P. , 1983).
Sursa: Corcoran, K., Fischer, J. (2000) Measures for clinical
practice, A Sourcebook, Vol. 2, Adults, New York. The Free Press.
3. SCALA DE EMPATIE BEES- BEES EMOTIONAL EMPATHY
SCALE- Mehrabian, A. (1996). Sursa: Mehrabian, A. (1996).
Manual for the Balanced Emotional Empathy Scale (BEES),
Albert Mehrabian, Alta Mesa Road, Monterey CA, USA, 93940).

III. DIMENSIUNEA COMPORTAMENTE

1. ANALIZA AFIRMĂRII PERSONALE- PERSONAL
ASSERTION ANALYSIS (PAA)
- Hedlund, B .L şi Lindquist, C. U. (1984). Sursa: Corcoran, K., Fischer,
J. (2000) Measures for clinical practice, A Sourcebook, Vol. 2, Adults,
New York. The Free Press.
2. CHESTIONARUL INTERACŢIUNILOR HETEROSEXUALE (SHI)-
SURVEY OF HETEROSEXUAL INTERACTIONS - Twentyman C.T. şi
McFall, R.M. (1981). Sursa: Corcoran, K., Fischer, J. (2000) Measures
for clinical practice, A Sourcebook, Vol. 2, Adults, New York. The Free
Press.
3. SCALA BARRATT 11 A IMPULSIVITĂŢII - BARATT IMPULSIVENESS
SCALE 11 (BIS- 11) - Barratt, E.S. (1995). Sursa: Corcoran, K.,
Fischer, J. (2000) Measures for clinical practice, A Sourcebook, Vol. 2,
Adults, New York. The Free Press.

128
 ANEXA 4
FIŞA GÂNDURI – EMOŢII - COMPORTAMENTE
(adaptată după modelul propus de Loh, 1996)

MOMENTUL 1. ÎNAINTE DE INFRACŢIUNE/INFRACŢIUNI

Vă rugăm să vă întoarceţi cu gândul în timp şi să identificaţi
răspunsurile la întrebările care urmează. Aceste întrebări ne vor
fi de folos pentru a înţelege mai bine cum aţi ajuns în situaţia de
a comite fapta pentru care sunteţi condamnaţi.
GÂNDURI
• Care au fost gândurile dinainte de comiterea infracţiunii?
• C
 e fel de scuze aţi construit pentru ca să puteţi continua comiterea
infracţiunii? (de exemplu nimeni nu suferă, victimei îi face plăcere,
se întâmplă doar acum).
• Cum aţi planificat infracţiunea ?
• Ce măsuri v-aţi gândit să vă luaţi pentru a nu fi descoperiţi?
EMOŢII
- Ce emoţii aveaţi, ce simţeaţi în ultimele săptămâni înainte de
comiterea infracţiunii ?
COMPORTAMENTE
Cum aţi selectat victima?
Ce aţi făcut pentru a obţine complianţa, supunerea victimei?
(promisiuni, ameninţări, utilizarea puterii, forţei şi a autorităţii?)
Cum v-aţi pregătit pentru comiterea infracţiunii (aţi băut, aţi avut
fantezii, v-aţi îndrăgostit?).
Ce măsuri v-aţi luat astfel încât să vă fie mai uşor să vă duceţi planul
la bun sfârşit?
MOMENTUL 2. DESCRIEREA PROPRIEI INFRACŢIUNI
• D
 escrieţi infracţiunea comisă în detaliu. Puneţi accentul pe ceea ce
aţi spus, simţit şi făcut.
• Unde a avut loc infracţiunea?
• Cum era îmbrăcată victima?
• Cum eraţi dvs. îmbrăcat?
• Spuneţi exact şi detaliat ce aţi făcut dvs.
• Cum a răspuns victima în timpul şi după producerea infracţiunii?
• C
 e a făcut victima pentru a riposta, pentru a se opune, evident sau
mai puţin evident?
• C
 um aţi încercat să vă controlaţi victima în timpul sau după
producerea infracţiunii?
• Ce aţi simţit în timpul comiterii faptei?
• Ce gânduri vă treceau prin minte ?
129
 MOMENTUL 3. DUPĂ PRODUCEREA INFRACŢIUNII
GÂNDURI
• Ce aţi gândit după ce aţi fost prinşi?
• Ce a gândit familia, apropiaţii dvs. după ce aţi fost descoperiţi ?
• Ce credeţi că a gândit victima dvs. când a auzit că aţi fost arestat ?
• Cum v-aţi explicat dvs. ceea ce aţi făcut?
• În ce măsură v-aţi condamnat pentru ceea ce s-a întâmplat?
• Aţi încercat să negaţi ceea ce s-a întâmplat?
• Aţi ignorat problema dvs?
EMOŢII
• Ce aţi simţit după ce aţi fost prinşi?
• După ce aţi fost prins, dacă aţi fost, pe cine aţi fost cel mai furios?
• Ce aţi simţit cu privire la victima dvs. imediat ce aţi fost arestat ?
• Ce aţi simţit în legătură cu propria dvs. persoană şi în legătură cu
victima, imediat ce aţi fost descoperiţi ?
COMPORTAMENTE
• Ce aţi făcut pentru a împiedica să fiţi descoperit? (aţi ameninţat,
minţit).
• Care a fost reacţia familiei, prietenilor, a victime după ce aţi fost
prinşi ?
• Cum aţi încercat să le explicaţi celorlalţi ceea ce aţi făcut?
• Povestiţi despre perioada de după arestare: confruntări, acuzaţii,
investigaţii. Cum aţi reacţionat la ele?
Scrieţi următoarele lucruri:
a) care a fost viaţa dvs. dinainte de a fi prins?
b) cum aţi fost descoperit?
MOMENTUL 4. ÎN PREZENT, ÎN TRATAMENT
GÂNDURI
• Credeţi că victimei i-au făcut plăcere cele întâmplate?
• Credeţi că victima a fost rănită? Cum?
• Credeţi că veţi mai comite vreo infracţiune? De ce da/nu?
• Aveţi vreo problemă de natură sexuală? (Vă rugăm explicaţi)
• Aţi observat să vă fi schimbat? Cum?
• Cum v-a afectat abuzul sexual viaţa în următoarele arii:
• modul în care vă priviţi pe dvs.
• familia.
• prietenii.
• relaţia de cuplu.
• (e) munca.
• Cum consideraţi că puteţi face pentru ca nevoile dvs. sexuale să fie
satisfăcute într-o manieră nonviolentă?
130
• Care credeţi că sunt punctele dvs. tari şi slăbiciunile?
• Ce gândiţi că lipseşte în viaţa dvs. chiar acum?
• Care consideraţi că sunt ariile problematice din viaţa dvs. acum?
• Care credeţi că sunt lucrurile bune din viaţa dvs. de acum?
EMOŢII
• Ce simţiţi în legătură cu victima dvs. acum ?
• Ce simţiţi în legătură cu abuzul sexual acum?
• Care sunt cele mai mari frici ale dvs.?
COMPORTAMENTE
• Ce vă gândiţi să încercaţi să faceţi pentru a nu mai ajunge în situaţia
de a comite un nou abuz sexual?
• Care din aceste modalităţi vi se pare că funcţionează?
• Identificaţi cel puţin 4 schimbări pe care ar trebui să le faceţi în viaţa
dvs. pentru a nu mai recidiva.

131
 ANEXA 5

FIŞĂ DE LUCRU COMPORTAMENT PASIV- AGRESIV- ASERTIV

Situaţie concretă:

Tip comportament:

Comportamentul meu ( ce am făcut):

Gândurile mele:

Emoţiile mele (ce am simţit):

Varianta asertivă a comportamentului pentru aceeaşi situaţie ar fi fost

(pentru cazurile în care aţi identificat reacţii agresive sau asertive) :

132
 ANEXA 6
SCRISOAREA VICTIMEI

Nu mi-e uşor să scriu despre aceste lucruri. Chiar dacă încă

mă doare să îmi amintesc de aceea perioadă, o fac până la urmă
ca să înţeleagă cei care acţionează aşa, şi ce simţim noi femeile în
acele momente. Chiar dacă au trecut 3 ani aproape de la viol, pot să
afirm că niciodată nu o să mai fiu la fel. Acea întâmplare m-a marcat
pe viaţă, ca pe oricare altă femeie bănuiesc. O sa încerc să relatez
puţin din ruşinea şi durerea prin care am trecut. Am fost violată atât
din punct de vedere psihic cât şi fizic, de doi bărbaţi diferiţi. Primul
bărbat, de fapt nu bărbat, că nu se poate numi bărbat o persoană
care acţionează aşa, animal i-aş spune mai degrabă, m-a atras într-o
capcană. Nimeni nu îşi poate imagina ce am simţit în clipa în care
m-a luat de pe stradă. Panica şi disperarea că nu poţi face nimic te
înnebunesc. Ai impresia că pentru tine în acel moment s-a terminat.
Din fericire, cu ajutorul lui Dumnezeu, că doar el m-a ajutat,
am reusit să ies din situaţia aceea fără să abuzeze de mine fizic.
In schimb am fost supusă unor perversiuni psihice şi fizice. În acel
moment îmi doream să mor, pe loc. Ajunsă în final acasă, mă simţeam
vinovată de toată întâmplarea, deşi nu aveam de ce. 
Cealaltă întâmplare se leagă de prima. Dar de data asta a
fost mult mai rău. Aceasta persoana ar fi trebuit sa îmi fie prieten.
Mi-a trădat încrederea şi a profitat de naivitatea mea. M-a violat fizic.
Lacrimile mele şi rugăminţile la adresa lui nu l-au oprit şi nu l-au
impresionat în nici un fel. A acţionat fără să se gândească la faptul că
îmi distruge viaţa. Momentele pe care le-am trăit atunci parcă nu se
terminau niciodată. Mă întrebam cu ce am greşit de a trebuit să trec
prin aşa ceva. Nu pot să înteleg cum o persoană se poate bucura în
acele momente de satisfacţia sexuală. Din acea clipă, pot să spun
că viaţa mea s-a schimbat radical. Am început să mă simt vinovată,
să îmi fie scârbă de bărbaţi, de oameni. Mi-am pierdut încrederea în
oameni, în mine, ceea ce e cel mai important pentru o persoană. Să
nu mai aibă încredere în ea, să nu îşi mai suporte corpul. O lungă
perioadă nu am putut ieşi din casă de frica bărbaţilor.
Atât îmi doresc. Ca cei implicaţi în aceste întâmplări să simtă
şi ei pe pielea lor cum e sa fii violat. Aşa poate pot să înţeleagă ce
simţim noi femeile şi ce ne fură din viaţă aceste violuri. Să nu aveţi
impresia că trece cu timpul, pentru că nu este adevărat. Toată viaţa
unei femei va fi marcată de aceste întâmplări. Nimeni nu va putea
şterge din adâncul sufletului durerea, tristeţea şi ruşinea pe care le-
am simţit.
133
 ANEXA 7

SCRISORI DE EMPATIE - cu titlu exemplificativ

I. DESTIN
Mă numesc C.A. (numele victimei) şi doresc să vă povestesc
prin ce am trecut eu în toamna anului 2005. Era o seară de toamnă,
mai precis (data exactă), sâmbătă seara. Eu şi prietenele mele ne-
am hotărât să mergem împreună la o discotecă, într-un sat vecin. Am
ajuns la discotecă. Acolo l-am văzut pe I.F. (numele agresorului) care
m-a întrebat ce mai fac. Menţionez că pe F. (scris cu roşu) îl cunoşteam
de vreun an şi ceva. Îl ştiam un om violent, recunosc că îi purtam frica
(scris cu roşu) deoarece s-a mai legat de mine de mai multe ori. Am
mai avut chiar şi relaţii sexuale (scrie cu roşu) cu el dar ştiam că el nu
vrea o relaţie, doar o satisfacţie pe moment şi ştiam şi că el ia fete cu
forţa şi face sex cu ele. Când mi-a propus prima dată să fac sex (scris
cu roşu) cu el (scris cu roşu) categoric l-am refuzat (scris cu roşu) dar
el m-a ameninţat (scris cu roşu) spunând :”cazi tu într-o seară!”. Aşa
a şi fost. Bun, mai departe. În acea seară (scris cu roşu) la discotecă
(scris cu roşu), I. (numele agresorului, scris cu roşu) a pus pe cineva
să mă scoată din discotecă până afară. Ajunsă în faţa discotecii, I.
(numele agresorului scris cu roşu) m-a luat de mână şi mi-a spus: „Hai
cu mine (scris cu roşu), nu mai fă figuri (scris cu roşu)!”. De frica lui
m-am dus. M-am urcat în maşină, iar acolo mai erau 3 băieţi (scris cu
roşu). Pe doi nu-i cunoşteam, pe unul îl cunoşteam. Eu i-am întrebat
unde mergem iar F.(prenumele agresorului, scris cu roşu) mi-a spus
să tac că am să văd eu şi să nu mai fac figuri (scris cu roşu). După
un timp am ajuns la locuinţa lui F. (prenumele agresorului, scris cu
roşu). Am coborât toţi din maşină, după care doi din ei au urcat din
nou în maşină la cererea lui F. (numele agresorului, scris cu roşu) care
le-a zis:”Mergeţi înapoi la barul discotecii şi cumpăraţi nişte beri şi la
C. (numele victimei) un suc (ultimele 3 cuvinte scrise cu roşu). Până
atunci eu îmi fac treaba cu ăstalalt!”. Bun, pe urmă am intrat în casă
cu unul dintre ei şi cu F. (prenumele infractorului, scris cu roşu). F.
(prenumele infractorului, scris cu roşu) m-a lăsat cu acela în cameră
spunându-mi să îl „execut rapid”.
Deja îmi era atât de frică încât eram în stare să fac orice îmi
cere (scris cu roşu). Am început cu unul dintre ei, cu numitul B. (numele
complicelui, scris cu roşu) cu un „sex oral”. După ce am terminat cu
acesta a venit F. (prenumele infractorului scris cu roşu) şi m-a luat şi
el la o partidă de sex. Pe urmă am ieşit din locuinţa lui F. (prenumele
134
infractorului scris cu roşu) în stradă. Acolo mă aştepta maşina cu cei
doi prieteni ai lui F. (prenumele infractorului scris cu roşu) pe care nu îi
cunoşteam. Menţionez că la ieşirea din casă l-am rugat din tot sufletul
meu (scris cu roşu) pe F. (prenumele agresorului, scris cu roşu) să mă
lase în pace şi l-am implorat să mă ducă acasă, dar lui nici că îi păsa
de ale mele rugăminţi (scris cu roşu). Am început chiar şi să plâng
(scris cu roşu), dar în zadar fiindcă F. (prenumele infractorului scris cu
roşu) m-a lăsat pe mâna lor, spunându-mi să fac şi cu ei doi sex (scris
cu roşu), chiar ameninţându-mă (scris cu roşu) cu moartea.
Nu pot să descriu ce amănunte ce a fost atunci în sufletul meu
(scris cu roşu) şi prin ce am trecut făcând sex cu toţi patru, în acea
postură, ameninţată şi forţată. De frica lui F. (prenumele infractorului
scris cu roşu) am făcut tot ce mi s-a cerut. Recunosc, cu F. (prenumele
infractorului scris cu roşu) am mai avut contact sexual, dar mai bine
zis tot prin constrângere (scris cu roşu). Mai departe, pe la ora 5
de dimineaţă am reuşit să scap şi să ajung pe drumuri, într-o altă
comună. Atunci mi-am sunat sora şi i-am spus ce am păţit; ea a venit
după mine cu maşina cu cumnatul meu. Apoi am mers împreună la
poliţie şi am povestit tot e s-a întâmplat. În acea dimineaţă au fost toţi
ridicaţi (scris cu roşu) şi doar F. (prenumele infractorului, scris cu roşu)
a fost arestat. Şi uite aşa am trecut şi v-am povestit a mea suferinţă,
mai bine zis „ coşmar” (scris cu roşu).
Vă mulţumesc anticipat!

Data: 27. 03. 2007 Semnătura

135
 ANEXA 8

SCRISOARE DE EMPATIE II

Dacă aş fi în locul unei fete violate, nici nu ştiu ce să scriu,

dar părerea mea este: în primul rând aş avea o ură foarte mare pe
agresor. Apoi cred că poate m-aş auto-pedepsi, nu neapărat să mă
tai sau să mă rănesc dar aş sta câteva luni în casă să nu râdă ceilalţi.
Mi-ar fi frică să ies din casă să nu se mai repete. În fine, aş trăi o viaţă
foarte rea. Să ştiţi că nu îmi este chiar aşa de greu să intru în pielea
unui personaj. Aş fi scris mai mult dar este ora două noaptea şi trebuie
să mă culc deoarece mâine plec la muncă. Îmi pare rău că nu am scris
mai mult şi mai frumos.

136
 ANEXA 9

CICLUL ABUZULUI

137
 ANEXA 10
FIŞA FACTORI DE RISC

1. D  acă aveţi o relaţie de încredere cu victima (era un membru al

familiei, are încredere în dumneavoastră, aveaţi alte roluri în raport
cu ea ) şi vă gândiţi să profitaţi de aceste roluri pentru a-i face rău.
2. Dacă accesul la victime este uşor – după eliberare căutaţi să aveţi
contacte repetate cu victima.
3. Dacă vă veţi găsi într-o situaţie în care veţi gândi greşit şi veţi avea
numeroase emoţii negative (veţi fi furioşi, respinşi, trişti, izolaţi,
geloşi).
4. Dacă nu vă veţi construi relaţii sănătoase cu cei din jurul
dumneavoastră ci vă veţi izola, veţi petrece mult timp singur, nu
vă va interesa de nimeni, nu veţi avea oameni dragi sau apropiaţi
în viaţa dumneavoastră
5. Dacă veţi fi ostili, veţi dispreţui şi veţi fi furios pe toată lumea,
indiferent de caz.
6. Dacă veţi consuma droguri sau alcool în cantităţi mari.
7. Dacă veţi avea preocupări excesive legate de sex (toată ziua vă
veţi gândi doar la sex, veţi avea fantezii, veţi urmări filme erotice
sau veţi citi reviste cu acest caracter).
8. Dacă veţi fi eliberat condiţionat şi veţi respinge sau evita contactul
cu persoanele care doresc să vă sprijine, să vă susţină pentru a
nu mai comite o nouă infracţiune.
9. Dacă veţi intra în anturaj şi veţi petrece mult timp cu persoane care
încalcă legea sau vorbesc frecvent despre acest lucru.
10. Dacă nu veţi căuta să construiţi şi să păstraţi relaţiile de dragoste
(o parteneră care acceptă o relaţie cu dvs., relaţii apropiate cu
familia, relaţii de prietenie).
11. Dacă veţi fi furioşi sau veţi gândi urât despre femei în general,
despre victimele violului sau victima dumneavoastră în special.
12. Dacă veţi fi singuri, respinşi (şi veţi avea emoţii negative) şi nu
faceţi eforturi pentru a construi relaţii normale cu ceilalţi.
13. Dacă nu vă va interesa de nimeni altcineva în afară de
dumneavoastră, dacă nu vă este milă de nimeni în nici o situaţie.
14. Dacă veţi avea fantezii sexuale deviante, pe care le veţi învârti
toată ziua prin minte (fantezii ce implică victime minore, femei
care nu îşi dau acordul pentru actul sexual, femei cu care folosiţi
forţa, le drogaţi sau aduceţi în stare de beţie pentru a profita de
imposibilitatea lor de a se apăra).
15. Dacă veţi gândi că orice vă doriţi trebuie cu necesitate să primiţi,
că vi se cuvine orice şi este permis să faceţi orice pentru a obţine
ce doriţi
138
16. D
 acă veţi planifica mereu comiterea de infracţiuni şi vă veţi gândi
că nu veţi fi prinşi de data asta, că veţi comite o infracţiune
perfectă. Opriţi-vă şi vă gândiţi dacă merită, şi nu uitaţi că fiecare
infractor gândeşte la fel atunci când comite o infracţiune.
17. D
 acă gândiţi că femeile violate şi-au căutat-o cu lumânarea,
au meritat-o (pentru că s-au îmbrăcat provocator, pentru că au
consumat alcool, pentru că s-au comportat într-un anumit fel,
pentru că aţi auzit lucruri rele în legătură cu ele, că de fapt o
femeie nu poate fi violată fără acceptul ei).
18. D
 acă gândiţi că este permis sexul între copii şi adulţi şi nu faceţi
diferenţa între un COPIL şi o FEMEIE (nu ne interesează doar
dezvoltarea fizică ci şi maturitatea unei persoane, dezvoltarea
gândirii). Întrebaţi-vă pentru verificare: Este această persoană
suficient de matură pentru a mă gândi să îmi împart viaţa cu ea?
19. D
 acă veţi tinde întâi să acţionaţi şi abia apoi să vă gândiţi ce aţi
făcut.
20. D
 acă nu ştiţi şi nu încercaţi să rezolvaţi problemele cu care vă
confruntaţi.
21. D
 acă vă folosiţi de sex pentru a ieşi sau a uita de problemele sau
nemulţumirile pe care le aveţi. Nu uitaţi, problemele nu se rezolvă
de la sine, pentru a scăpa de ele trebuie să faceţi ceva concret
în privinţa asta. Soluţii există întotdeauna, nu este una singură,
trebuie doar să vă gândiţi cu atenţie la ele!
NU UITAŢI:
• N ici unul din aceşti factori, de unul singur nu v-a adus şi nu vă va
aduce în situaţia de a abuza sexual.
• F iecare dintre noi însemnăm ceea ce gândim, ceea ce simţim, ceea
ce facem.
• D umneavoastră aveţi control asupra propriilor acte: atunci când
gândiţi greşit, veţi simţi emoţii neplăcute (furie, gelozie, ură, ruşine,
tristeţe foarte mare, disperare) şi puteţi face o grămadă de greşeli,
alegeri pentru care dvs. şi ceilalţi plătesc un preţ prea mare.
• Atunci când vă aflaţi în situaţii de dificultate, şi aţi încercat dar nu aţi
reuşit să le faceţi faţă, puteţi cere ajutorul unui specialist (căutaţi o
fundaţie, acolo beneficiaţi de servicii gratuite), luaţi legătura cu un
psiholog, medic, preot sau o persoană în care aveţi încredere şi
despre care aţi stabilit că vă poate ajuta.
• E moţiile şi acţiunile dumneavoastră vin din gândurile pe care le
aveţi. Dumneavoastră controlaţi ceea ce gândiţi, deci aveţi control
asupra a ceea ce simţiţi şi asupra a ceea ce faceţi.

139
 ANEXA 11

FIŞA RISC RECIDIVĂ – în scop de exemplificare

PLANURI DE VIITOR, RISC DE RECIDIVĂ
Acesta va fi primul meu gând când voi ieşi afară din puşcărie
şi îl voi păstra întotdeauna. O să plec în satul meu, la părinţi, o să le
cer iertare şi apoi o să încerc şi o să o iau de la capăt. O să încep să
îmi fac iar familia dacă se poate iar dacă nu se poate o să îmi fac altă
familie. O să fiu foarte fericit şi când o să se ivească ceva rău, o să
stau să mă gândesc foarte bine la ceea ce fac.
Nu am ură sau duşmănie pe nimeni şi nici nu voi avea niciodată,
pentru că eu cred în Dumnezeu foarte mult şi el îmi va face dreptate.
Acesta este gândul meu până când o să ies. Copiii care o să vrea o
să vină la mine şi o să-i ajut dacă pot, dacă nu…
Eu O.F.O. nu mai am de gând să îmi petrec viaţa în puşcărie.
Aşa că şi acum sunt vinovat dar nu am violat-o. Aceasta va fi povestea
mea. Aşa voi face. Trebuie să îmi refac viaţa ca să nu mai ajung unde
sunt. Vă mulţumesc.
Semnătura

140
 ANEXA 12

2. H.C. PLANURI DE VIITOR, RISC DE RECIDIVĂ

În privinţa faptei pe care am făcut-o îmi este ruşine şi totodată
îmi pare foarte rău. Ca să îmi mai fie teamă de ceva pentru a pica
iarăşi în Penitenciar (puşcărie)? Sincer spun că nu. Am avut timp în
această pedeapsă să mă gândesc că după ce voi ieşi de aici să nu mă
mai întorc niciodată. Motive sunt foarte multe.
Ex.
1. Nu-i destul că am pierdut 7-8 ani din tinereţe pentru ce? Pentru
nimic, pentru prostia mea, nici nu ştiu unde mi-a fost capul când am
făcut această faptă.
2. Am văzut clar, pun şi familia într-o situaţie extrem de dificilă.
3. Nu mai pot lăsa familia, mai ales pe Mama (subliniat de 4 ori) mea,
care în atâţia ani de zile m-a sprijinit. Numai eu ştiu cât a suferit din
cauza mea.
4. Ştiu foarte bine că este uşor să reintri în puşcărie pentru orice faptă
comisă, dar eu trebuie să fiu atent şi să mă gândesc de 2-3 ori
dacă trebuie, e bine ce fac sau nu, şi aşa nu voi mai veni în veci la
puşcărie.
5. Trebuie şi eu să-mi fac o viaţă, o familie, etc. Doresc să trăiesc, să
muncesc, să pot să îmi ajut familia, mai ales că mama merită tot ce
îşi doreşte pentru că a fost lângă mine şi m-a sprijinit tot timpul cât
am suferit departe de familie.

141
 ANEXA 13
PLAN DE PREVENŢIE A RECĂDERILOR PERSONALIZAT
(Loh, 1996)

Abstinenţa
1. Ce v-ar determina să nu mai abuzaţi sexual?
2. Cum gândiţi acum, când nu mai abuzaţi sexual pe nimeni?
3. Cum vă simţiţi acum ?
4. Cu cine aţi vorbi despre aspectele pozitive şi negative ale vieţii ?
5. Ce situaţii de risc ar trebui să preveniţi?
6. Faceţi planuri şi scrieţi reguli care v-ar ajuta să nu recidivaţi.

Motivaţie
1. Scrieţi situaţiile actuale în care vă simţiţi furios, supărat, stresat sau
doriţi să vă răzbunaţi.
2. Cum, ajungeţi să simţiţi emoţiile de mai sus?
3. Identificaţi situaţiile problematice pe care le aveţi cu partenerul,
colegii, angajatorul, prietenii.
4. Cum vă puteţi descurca în aceste situaţii?
5. Cum credeţi că vede lucrurile şi se simte cealaltă persoană cu care
sunteţi în conflict? De ce credeţi că a reacţionat aşa?

Bariere interioare
1. Cu ce erori în gândire, minciuni, interpretări greşite v-aţi confruntat?
2. Ce fantezii greşite aveţi?
3. Ce semnale vedeţi înainte de apariţia fanteziilor greşite?
4. Ce puteţi face pentru a împiedica fanteziile să devină mai puternice -

Bariere externe:
1. Ce evenimente, emoţii sau gânduri mai reprezintă situaţii de risc
pentru dvs.?
2. Daţi exemple concrete de lucruri pe care le-aţi face pentru a ieşi din
situaţiile respective.
3. Faceţi o listă cu oamenii cu care aţi putea vorbi în caz de risc.
4. Ce s-ar întâmpla dacă aţi comite o nouă infracţiune?

142
 ANEXA 14

FIŞA DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR

1. De ce nu aş mai comite un abuz?

2. Ce pot evalua o persoană sau comportamentul ei?
3. Daţi exemple de gânduri, emoţii, comportamente.
4. C
 are sunt gândurile periculoase, care mă pun în situaţii de risc?
Dar emoţiile?
5. C e se întâmplă dacă nu îmi asum responsabilitatea pentru fapta
mea?
6. Cum gândeşte un abuzator sexual?
7. Ce rol are sexul în comiterea infracţiunii?
8. Ce sunt fanteziile deviante?
9. Ce comportament este mai eficient: pasiv, agresiv, sau asertiv?
10. Ce înseamnă să fiu asertiv?
11. Care sunt persoanele care mă pot influenţa pozitiv sau negativ?
12. Ce înseamnă o relaţie de cuplu sănătoasă?
13. Cum pot ajunge să am o relaţie sănătoasă?
14. Ce este empatia? Ce rol are ea?
15. C e simte o victimă în cazul unui abuz sexual? Care este impactul
abuzului asupra familiei victimei?
16. C are sunt consecinţele abuzului asupra infractorului? Dar asupra
familiei sale?
17. Ce este acela lanţ al infracţiunii?
18. Ce este aceea o situaţie de risc?
19. Care este distincţia dintre cădere şi recădere?
20. Ce pot face pentru a nu ajunge în situaţii de risc?
21. Ce pot face atunci când sunt în situaţii de risc?
22. De ce abuzează sexual unii bărbaţi?
23. Care este distincţia între o fată şi o femeie?
24. Care e diferenţa între o relaţie sexuală liber consimţită şi un viol?
25. C um pot recunoaşte o persoană care are riscul de a comite un
abuz sexual?

143
 ANEXA 15

FIŞĂ DE EVALUARE FINALĂ A EFICIENŢEI GRUPULUI

1. Recunosc că am comis violul. Încercuiţi varianta corectă .

Da Nu
2. Consider că pe o scală de la 0 la 10 unde 0 înseamnă defel vinovat
şi 1 vinovat în totalitate, am fost vinovat pentru faptă :
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 (încercuiţi nota corespunzătoare).
3. Acest program a fost util pentru mine în proporţie de :
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%.
4. Dacă pe viitor s-ar mai organiza astfel de programe aş participa.
Da Nu.
5. Cel mai important lucru pe care l-am înţeles în cadrul acestui grup
este că
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
6. Ceea ce nu mi-a plăcut la acest grup a fost
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
7. Consider că pentru mine există un risc de a comite un nou viol de :
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
8. Consider că pentru mine există un risc de a comite o altă infracţiune
(orice fel de infracţiune) de:
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%.
9. Consider că acest program m-a învăţat lucruri utile legate de:
a) relaţia dintre femei şi bărbaţi
b) diferenţa dintre sexul cu acordul partenerei şi viol
c) factorii care m-au condus înspre comiterea violului
d) emoţii, empatie
e) gândurile periculoase pentru comiterea violului
f) autocontrolul meu
g) factori şi situaţii de risc pentru comiterea unei noi infracţiuni
h) comportamentul pasiv- asertiv- agresiv.
i) luare de decizii
j) integrarea mea după eliberare (relaţia cu cei apropiaţi, cunoscuţi,
societatea)
k) altele ____________________________________
144