Juşca Patricia, anul I, secţia engleză-română

Astăzi am fost trezită în mod insistent şi repetat începând cu ora 6, de

mama. Ploua destul de mărunt dupa auzite şi dezamăgitor în acelaşi timp pentru
o zi de 20 decembrie. Ne grăbim să plecăm la sat să participăm la sacrificarea
săracului porc. Este prima dată din câte îmi amintesc în care îl tăiem de Ignat şi
a nu ştiu câta în care bunica modifică data iniţială “ca să fie şi fata acasă”.
La Lugoj încă ploua, însă cu cât ne apropiam mai mult de Găvojdia stropii
se transformau în fulgi, cu toate că nu sunt mai mult de 15 km între localităţi. Un
sentiment de bucurie timidă îmi încolţea în suflet, amintindu-mi de iernile în
care ma dureau ochii din pricina zăpezii. Aşteptăm sosirea lui 'nea Victor care în
cele din urmă ajunge şi porcul aparţine domeniului trecutului. Ca în fiecare an,
evit procesul propriu-zis, însă în urma îndemnărilor mamei merg să dau o mână
de ajutor. Sunt mândră că am avut un rol esenţial în prepararea cartaboşilor şi
mai ales că munca mi-a fost apreciată.
Bunica îmi dădea târcoale, încercând să găsească momentul potrivit
pentru a mă pupa încă o dată (cred că toate sunt aşa) şi să-mi spună că a
cumpărat saloanele mele preferate (cocos). În fiecare an ia cantitate dublă având
în vedere ca majoritatea se mănâncă înainte de a ajunge în brad. Surprind o
discuţie legată de prăjiturile de Craciun, care nu vor fi home-made ci date la
comandă, valabil şi pentru colacii care vor fi dati piţărăilor (se fac acasă doar
câţiva fiindcă bunica ştie că îmi plac calzi şi făcuţi în casă).
Aştept să ningă mai curajos şi să merg la ora 18 la concertul de colinde al
corului Ion Vidu din Lugoj.

Este 24 decembrie dimineaţa. Sunt din nou la sat de data asta pentru a
împodobi bradul. Aceleaşi globuri, aceeaşi beteală, aceleaşi luminiţe de mulţi
ani încoace şi cu fiecare an ce trece tot mai încărcate de însemnătate. Pe la 4 ne
strângem foştii colegi să mergem la colindat la profesori, am cumpărat felicitări
şi le-am urat un Crăciun Fericit alb şi strălucitor ca în poveştile copilăriei cu
toate că imaginea din jurul nostru era dezolantă, dar totuşi…Uimitor suntem

Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie 1

 Juşca Patricia, anul I, secţia engleză-română

vreo 15, un număr neaşteptat de mare, tare agitaţi şi parcă nevorbiţi până atunci.
Vorbeam deodată toţi şi nu înţelegeam nimic dar era atat de bine că ne
întâlniserăm. Terminăm de colindat pe la 9 şi ne hotărâm să mergem undeva sa
cheltuim banii. Seara dezamăgirea mamei că nu venise niciun colindător la
Lugoj acasă.

“Paaatriii niiinge” 25 dimineaţa..mama, din nou. Într-adevăr e foarte alb

tot şi e Crăciunul (se pare că urarea se îndeplinise). Mergem la biserică şi cu
pomana la vecini după(colaci, cârnaţi, lumanări neapărat, saloane sau alte
dulciuri opţional). Mâncăm prânzul împreună şi după aşteptăm să vină finii(ne
întâlnim cu ei de Paşti şi de Crăciun când finii vin la naşi) .Mergem şi pe la
bunica cealaltă(mama mamei) care este din acelaşi sat, unde ne aşteaptă fratele
ei, matuşa mea şi verişorii, împărţim daruri, povestim, ne simţim bine şi ne
întoarcem la Lugoj.

27 decembrie, sâmbătă. Noţiunea timpului este pierdută în ceea ce mă

priveşte, am impresia că sunt într-o duminică interminabilă, ieri a fost duminică,
şi acum 2 zile şi mâine…Încet, încet pare să se liniştească zumzetul Crăciunului,
de fapt, nu e al lui. Este atat de comercial tot, am fost ieri în mall să-i lasam pe
verişorii mei la un film şi am simţit că-mi iau foc ochii în orbite. Atât de
împodobiţi erau brazii, încât nu li se mai vedeau crengile,în nişte combinaţii de
culori “încântătoare” ochilor, gen roz cu verde. Unde este adevărata bucurie de
Crăciun? Bunica imi povestea că odată, când era ea copil, părinţii nu au avut
bani să cumpere brad şi au împodobit cu bomboane împachetate în staniol un
leandru din curte şi că bucuria pe care a simţit-o vazându-l a fost inexplicabilă.

Şi iată că e ultima zi din an. Era o vorbă “mâine azi va fi deja ieri”. Am
fost de dimineaţă la căsuţele de lemn instalate în oraş de la Moş Nicolae,
gândindu-mă că sunt neserioasă având în vedere de cât timp sunt acolo şi eu nu

Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie 2

 Juşca Patricia, anul I, secţia engleză-română

am fost să ma uit măcar. Ce m-a frapat a fost că în loc de lucruri tradiţionale e

plin de chinezării ieftine, ce se repetă de la o căsuţă la alta. Lumea pare plictisită
spre uşor enervată şi parcă nu-mi venea să mă uit la ceva şi să nu cumpăr,
simţind rasuflarea încordată a vanzătorului în ceafă. Spre seară mergem la nişte
prieteni de familie.

A mai trecut un an, a venit altul cu speranţe de mai bine. Este 3 ianuarie
astăzi şi mai am o zi de vacanţă. Evident, a trecut mult prea repede totul…încă
ninge însă. Mă gândeam ca majoritatea ne propunem să fim mai buni, mai
înţelepţi, mai cumpătaţi, mai, mai cu ocazia sărbătorilor şi a anului care vine dar
uităm odată cu trecerea lor şi ne cufundăm în aceleaşi banalităţi sau, dacă nu
uităm nu facem oricum nimic în acest sens, aşteptăm o inspiraţie divină care să
ne spună ce e de făcut. Închei acest jurnal de teren cu speranţa că am acumulat
ceva experienţă, că am cercetat, întrebat şi căutat suficient pentru totuşi, nu-i
aşa, un novice în domeniu.

Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie 3