PROTESTELE DIN FRANŢA,

DECEMBRIE 2018

“VesteleGalbene”

Teban Victor Stratonic

Albu SergiuAlexandru
Specializarea: Studii de Securitate, Anul I
 Franța are o veche tradiţie în ceea ce priveşte protestele violente. La urma urmei, identitatea

națiunii a fost formată de revoluția din 1789, privită de istorici ca un viraj liberal ce a afectat simţitor

istoria modernă prin declinul monarhiilor absolute şi înlocuirea acestora cu republici şi democraţii

liberale.

Demonstrațiile și revoltele grupului “vestele galbene” sunt foarte familiare poporului francez din

zilele noastre. Ele sunt a cincea dintr-o serie de revolte publice majore din ultima jumătate de secol care

au dus la modelarea națiunii așa cum este astăzi. Deznodământulacestora nu este unul promiţător pentru

președintele în exerciţiu Emmanuel Macron. De la studenții care au aruncat pietre în 1968 la muncitorii

determinati din 1995, protestatarii din trecut au un lucru în comun: Guvernul sa retras și, în cea mai mare

parte, a îndeplinit cerințele protestatarilor. Cele mai însemnate proteste civile din Franţa de după revoluţia

de la 1789 sunt următoarele:

- Mai 1968. Aproximativ 9 milioane de studenți, muncitori și funcționari publici au ieșit pe

străzile Franţei. Reflectând tulburările sociale din întreaga lume, ei au protestat împotriva

autorităţilor de la acea vreme, capitalismului, consumismului şi sărăciei. Șapte persoane au

murit și sute au fost grav rănite. În cele din urmă, președintele Charles de Gaulle a convenit să

crească salariul minim cu 35%, iar veniturile totale familiale cu 10%. Adunarea Națională a

fost dizolvată și au fost convocate alegeri generale;

- Decembrie 1986. Un proiect de lege privind reforma învățământului superior a declanșat

protestele studențești violente în Paris. Ferestrele magazinelor de pe Champs Elysees au fost

sparte și multe autovehicule au fost arse. Studenții au ocupat Sorbona fiind în cele din urmă

evacuați de poliție. În timp ce areterele principale din Paris erau evacuate, un student a fost

bătut de poliție și a murit. Ministrul de centru-dreapta care a iniţiat reforma în învăţământ a

demisionat, proiectul a fost abandonat și, 18 luni mai târziu, socialistul François Mitterrand a

fost reales preşedinte în detrimentul premierul de centru-dreapta Jacques Chirac, liderul

guvernului care a ordonat acțiunile poliției din acele zile;

 - Noiembrie – Decembrie 1995. Aproximativ două milioane de muncitori din transporturi, de la

șoferii de tranzit urban la inginerii de trenuri de mare viteză, au blocat Franţa ca urmare a

planului premierului Alain Juppe de a reforma sistemul de taxe sociale, de a modifica taxa pe

avere și de a crește vârsta de pensionare pentru lucrătorii din transportul public. Atitudinea de

nceclintit a premierului a accentuat situația când parizienii s-au văzut în situaţia de a merge pe

jo sla muncă şi de a-şi anula concediile din cauza lipsei mijloacelor de transport, astfel mânia

publică s-a intensificat. În semn de reconciliere, premierul a anulat intreg pachetul de reforme

la data de 15 decembrie 1995.

Spre deosebire de mișcările de protest pe scară largă anterioare din Franța, vestele galbene au

început ca o mișcare organică, născută din frustrarea unui mic grup de indivizi care au organizat

protestele în întregime pe Facebook. În mod tipic, protestele franceze cu apartenenţă politică de stânga au

fost organizate sau susținute de principalele sindicatele de muncitori, iar protestele de dreapta (cum ar fi

marsul împotriva legalizării căsătoriei homosexualilor în 2012) au fost în mare parte organizate de

grupuri religioase catolice.Lipsa cadrului instituțional este unul dintre lucrurile care separă miscarea

vestelor galbene de mișcările politice anterioare și le conferă independență față de orice partid, politician

sau polițist. Acesta este unul dintre punctele forte ale acestei mişcări, deoarece conferă mişcării în sine un

cadru mai larg de apel. Dar este, de asemenea, o slăbiciune majoră, deoarece mișcarea suferă din cauza

lipsei unui mesaj coerent și a unei conduceri centralizate. Chiar și reprezentanții recent aleşi nu au reuşit

să ajungă la un consens în ce priveşte cursul viitor al manifestaţiilor.

Potrivit Alissa Rubin, jurnalist al editorialului New York Times, încercând să identificăm clasele

sociale din care fac parte protestatarii, ajungem la concluzia că acestia sunt "bărbați și femei care se

bazează pe mașinile lor pentru a ajunge la locul de muncă și pentru a avea grijă de familiile lor", inclusiv

"proprietarii de afaceri mici, contractori independenți, fermieri, asistenții medicali și șoferii de camioane

care trăiesc și muncesc în principal în orașele rurale și în suburbiile marilor orașe ale Franței.

Nemultumirile acestora sunt in general legate de majorările accizelor la combustibili însa această

nemulţumire este ultima dintr-un val de frustrari acumulate ca urmare a masurile luate de guvernul

instalat în anul 2017. Unul dintre sentimentele generale resimtite de protestatari este cel al trădării de
către preşedintele lor ales. Acesta, in ciuda promisiunilor facute in timpul campaniei prezidenţiale, a

reuşit atingerea obiectivelor financiare decât prin impunerea unui sistem de taxe de restituire a datoriei

naţionale fapt ce a creeat frustrare in randul celor doua secţiuni ale clasei sociale de mijloc, care este cea

mai afectată de această măsură.Majoritatea protestatarilor au nemulțumiri întemeiate, doar că sunt haotic

exprimate. Ei se consideră oameni "invizibili" tratați cu dispreț de elitele pariziene și acum s-au făcut

foarte vizibili cu vestele lor fluorescente.

Valul de frustrări acumulate de cetăţenii francezi, ce au dus la recenta revoltă sunt direct legate de

puterea de cumpărare ce înregistrează un declin semnificativ în ultima perioadă şi de discrepanţele mari

de venituri între clasa mijlocie şi cea superioară. Franța, ca și alte țări occidentale, a înregistrat un decalaj

profund între cei mai bogați și cei mai săraci cetățeni ai săi. Primii 20% din populație câștigă aproape

cinci ori mai mult decât ultimii 20%. Un studiu recent evidenţiază faptul că 1% cei mai bogaţi francezi

reprezintă 20% din puterea economică a ţării, pe când venitul mediu lunar înregistrat în Franţa este de

1.700 euro ceea ce înseamna că jumătate dintre angajaţii francezi câştigă sub această sumă. O altă masura

ce a înfuriat cetăţeanul francez de rand şi care credem, a avut o mare contribuiţie la escaladarea situaţiei, a

fost decizia preşedintelui Macron de a reduce semnificativ nivelul de taxare a celor mai bogaţi

contribuabili la bugetul de stat prin creearea unei cote unice de impozitare. În ciuda faptului că această

masura facea parte din planul major de stimularea a economiei şi a fost precizat în timpul campaniei

prezidenţiale, aceasta nu a fost bine primită de cetăţenii de rând ai Franţei fiind interpretată ca o măsură

de răsplată a susţinătorilor actualului preşedinte pe timpul campaniei politice.

În săptamană trei a mişcarilor de stradă a apărut o nouă categorie de nemultumiţi în rândul

protestatarilor. De această dată este vorba de liceenii francezi, care, au reacţionat la Cre. Aceste

modificari nemulţumesc atât liceenii cât şi profesorii din sistemul preuniversitar deoarece afectează atat

metoda de examinare la accederea în învăţământul superior cât şi tematica de predare din ultimii doi ani

de liceu prin obligativitatea alegerii unui profil de studii orientativ, considerat de expertii în domeniu „o

îngradire prematura a orizontului”.

Ca urmare a cursului acestor evenimente, Emmanuel Macron, tânărul președinte reformist francez

care a promis o "renaștere europeană" s-a văzut în postura de de a lua măsuri populiste necesare
detensionării situaţiei de moment din hexagon. Dintre acestea amintim: renunţarea la acciza pe carburanţi;

creşterea cu 100 euro a salariului minim pe economie; scutirea de impozitare a orelor suplimentare

declarate precum şi anularea impozitului suplimentar (măsura returnării datoriei de stat) pentru persoanele

cu venituri mai mici de 2000 euro. În ciuda acestor măsuri de urgenţă inteprinse de guvernul de la Paris,

există o mare posibilitate ca acestea să nu fie suficiente pentru a încheia manifestaţiile de stradă şi ca

acestea să continue să alimenteze criza politico-economică a Franţei. Pro-europenii speră ca Franţa să nu

urmeze scenariul Italiei care anul acesta a căzut în mâna extremei drepta şi că preşedintele Emmanuel

Macron va fi sprijinit suficient cât să recâştige încrederea propriei naţiuni şi a Europei.

Implicaţiile şi efectele recentelor evenimente din Franţa depaşesc cu mult sfera natională. Ele sunt

considerate de o mare parte a analiştilor politici şi de securitate ca fiind o luptă activă între democratia

liberală pro-europenă şi reprezenţii euro-sceptici ai tuturor partidelor politice de extremă stânga sau

dreapta de pe continent. Deasemenea nu putem să ignorăm beneficiile pe care aceste evenimente le aduc

propagandei conduse de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Implicarea Rusiei în aceste evenimente sunt

confirmate recent prin atribuirea campaniei de dezinformare conduse de aceştia în mediul online

internaţional. Sprijinirea şi susţinerea oricărui eveniment de destabilizare a politicii si mediului de

securitate european deserveşte în totalitate intereselor Rusiei, deasemenea pregătesc un mediu favorabil

pentru preluarea politică a Europei de către extremiştii europeni în alegerile parlamentare europene din

luna mai2019.