Sunteți pe pagina 1din 8

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET

ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”


FACULTATEA DE POLIŢIE

.REFERAT
DISCIPLINA – LOGICĂ JURIDICĂ

NUMELE ŞI PRENUMELE
IORGA NICOLETA
STUDENTULUI
Adresa email Iorganico2001@yahoo.com

SPECIALITATEA STIINTE JURIDICE SI ADMINISTRATIVE GRUPA 102

Referatul construit abordeaza tema principiilor logicii, cat si importanta lor in ceea ce priveste aceasta
disciplina, respectiv in viata de zi cu zi. Prin intermediul sau, vom prezenta cele patru mari categorii de
principii, si anume: principiul identitatii, principiul noncontradictiei, principiul tertului exclus si nu in cele din
urma, principiul ratiunii suficiente. Astfel, vom analiza amanuntit diferentele esentiale dintre ele, dar si
elementele comune prin care se coreleaza unele cu altele. Vom reusi in cele din urma sa dobandim informatii
pentru a putea realiza necesitatea cunoasterii lor, intrucat ne dezvolta imaginatia, gandirea, precum si
abilitatile de intelegere a fenomenului juridic. De asemenea, lucrarea cuprinde mai putin reguli, cat un sir de
ABSTRACT
sugestii menite sa aduca la cunostinta elementele esentiale in ceea ce priveste cercetarea, evaluarea unor
probe, inlaturand confuziile ce intervin in cadrul acestui proces, ajutand oamenii legii sa identifice eventualele
contradictii, afirmatii nedovedite. Intr-un final, se vor prezenta conditiile necesare pentru a putea dezvolta o
gandire logica si modalitatea prin care putem pune in aplicare aceste principii pentru a ne fi de folos.
Modalitatea de redactare a acestui referat este cat se poate de explicita pentru o usoara intelegere a acestor
notiuni care la prima vedere par dificile si greu de inteles dintr-o singura citire.
Cuvinte-cheie: principii, informatii, cunoastere, fundamentale, intelegere, logica
INTRODUCERE Logica este stiinta demonstratiei care studiaza formele si legile generale ale ratiunii corecte.
“Logica este, ca şi geometria, o ştiintă foarte veche, poate cea mai veche, dacă ne orientăm
după treapta superioară a elaborării ştiintifice. Cel dintâi tratat de logică, uimitor şi astăzi
prin consistenţă, profunzime şi complexitate, precedă cu aproximativ jumătate de veac
elementele lui Euclid şi poartă pecetea geniului enciclopedic al antichităţii, Aristotel.”
Nu putem sub nicio forma afirma ca logica este o stiinta de sine statatoare, ba din contra, ea
sa afla intr-o continua dezvoltare, mai ales in cadrul acestui fenomen “juridic”. In primul
rand, universul juridic se imbogateste mereu, acest proces va continua atata vreme cat va
exista civilizatia omeneasca, deci va oferi noi si noi teme de reflectie si aplicatie logica,
deoarece omul, ca fiinta intelectuala, va cauta mereu sa descopere lucruri noi si sa ajunga la
un grad de inteligenta ridicat.
 Prin urmare, nu vom putea oferi decat aproximari, succesive ale logicii, in general,
ale logicii juridice, in special. Ele satisfac totusi idealul de claritate si distinctie, in contextul
constientizarii juste a caracterului istoric al dreptului si al caracterului relativ al logicii, ca
proces efectiv, ca teorie si metoda.
Este necesar pentru noi sa facem mai intai o analiza ampla asupra logicii generale, astfel
incat sa putem transpune ideile esentiale asupra domeniului juridic, fiind necesar un studiu
al structurii gândirii, al mecanismelor pe care gândirea le pune în joc atunci când se
argumenteaza un lucru.
Astfel, cu ajutorul acestei stiinte, putem critica sau respinge o argumentare, putem învãta sã
analizam si sa aducem argumentari valide. Putem respinge demersuri care se pretind ca
fiind confirmabile, demonstrând ca nu argumenteaza nimic, ci incearca sa ne puna in
situatia de a crede ceea ce ni se spune fara demonstratii.
Este de asemenea necesar un studiu al structurii gândirii, al mecanismelor pe care gândirea
le pune în joc atunci când se argumentează. Acest studiu dă naştere unei ştiinţe speciale
numită logică, fiindcă structura gândirii este deosebit de complicată, iar cunoaşterea ei
posedă o mare importanţă practică.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET
ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POLIŢIE

Am ales studiul acestei teme din simplul motiv ca reprezinta o baza pe care fiecare jurist ar
trebui sa o aiba formata atunci cand incepe o anumita cercetare, ancheta pentru ca
rezultatele sa fie unele exceptionale si exacte, adevarate.
Prin principiu vom intelege o idee de baza pe care se intemeiaza o anumita teorie, un
element fundamental ce sta la baza oricarei stiinte, cuprinzand totalitatea legilor si
notiunilor de baza.
In ceea ce priveste logica juridica, vom avea in vedere patru mari categorii de principii:
principiul identitatii care presupune ca fiecare obiect e identic cu el insusi, principiul
noncontradictiei care presupune ca un obiect nu poate fi in acelasi timp si sub acelasi raport
si A si non A, principiul tertului exclus care presupune ca fie este acceptata o propozitie, fie
este respinsa dintr-un sistem de propozitii, a treia varianta fiind exclusa si totodata,
principiul ratiunii suficiente care presupune ca pentru a accepta sau a respinge o propozitie
trebuie sa dispunem de o ratiune suficienta, sau altfel spus, de un temei satisfacator.
Temeiul poate fi: nici necesar, nici sufficient – Afara bate vantul; necesar, dar nu suficient –
Eminescu si Creanga au fost contemporani; suficient, dar nu necesar; necesar si suficient.
Dupa cum ne spune si denumirea, aceste principii sunt unele “fundamentale” ceea ce
inseamna ca ele nu pot fi demonstrate. Ele sunt legi de maxima generalitate care nu pot fi
derivate din legi mai generale. Daca încercam sa le demonstram, vom folosi rationamente,
demonstratii, care însa presupun principiile logice prin faptul ca premisele trebuie sa nu îsi
modifice valoarea de adevar

CUPRINS I. PRINCIPIILE LOGICII / PRINCIPIUL IDENTITATII

Pentru definirea conceptului de identitate la Aristotel vom porni de la un fragment


dintr−una dintre cele mai vechi cărţi ale sale, Topica:” Dar înainte de toate trebuie definit
identicul, anume, câte sensuri are. Identicul, luat în genere, ar părea de trei feluri. Căci
obişnuim să numim ceva identic fie ca număr, fie ca specie, fie ca gen. După număr, ceea ce
are mai multe nume, dar este un singur lucru, de exemplu, 'haină' şi 'manta'. După specie,
mai multe lucruri nediferite sub o specie, precum omul este identic omului şi calul, calului;
deci se numesc identice cele ce sunt identice sub raport specific, atâtea câte sunt sub aceeaşi
specie. În mod asemănător şi după gen le numim identice, atâtea câte sunt sub acelaşi gen,
de exemplu calul este identic omului. In ciuda faptului ca poate parea paradoxal, principiul
identitatii nu se refera la simpla relatie de identitate dintre obiecte sau notiuni, ci enunta
esenta lucrurilor. Argumentarea corecta nu se poate face fara respectarea acestei legi. Nu se
poate face niciun pas inainte pe calea rationarii decat daca intelegem cu adevarat ceea ce
presupune acel lucru.Astfel, el reclama ca notiunile, respective cerintele sa isi pastreze
interesul in cadrul unui demers rational. Fara respectarea acestei cerinte minime, nu ne
putem intelege. Fiecare gând în procesul raţionării trebuie să fie identică cu sine. Unul şi
acelaşi gând nu poate să fie el însuşi şi altul. Primul principiu al logicii formale este cel al
identităţii. Acest principiu exprimă calitatea gândirii corecte de a fi determinată.”
Principiul identităţii este universal. Din conţinutul acestuia reiese că fiecare noţiune,
judecata, argumentare trebuie să fie folosite cu acelasi sens pe care să-l păstreze pe
parcursul întregului proces de gândire sau, altfel vorbind: stabilind sensul unui cuvânt, a
unei expresii la începutul unui proces de gândire, să nu schimbăm acest sens până la
sfârşitul acestui proces.
Este important ca pe tot procesul argumentarii sa mentinem aceeasi modalitate de
exprimare pentru a evita diferitele erori ce pot aparea, precum: amfibolia - este eroarea
logica ce apare în cazul în care unul sau mai multi termeni sunt folositi în mod ambiguu din
punct de vedere al structurii gramaticale, întelesul expresiei în care acestia apar nefiind bine
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET
ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POLIŢIE

precizat. De aici confundarea noţiunilor, înlocuirea tezei cu alta în procesul de argumentare.


De asemenea, principiul identităţii solicită determinarea gândirii şi este un antonim al
impreciziei, neclarităţii noţiunilor, judecăţilor. Iar această cerinţă este importantă pentru
sfera dreptului, unde se pot confunda noţiunile, dacă diferiţi oameni le înţeleg în mod
diferit. Tocmai de aceea este necesar ca la elaborarea unui act juridic, legiuitorul sa clarifice
cu exactitate notiunile prezentate astfel incat sa nu apara diferite interpretari in acest sens.
In grija sa de a nu scapa nereglementate anumite situatii din practica, legiuitorul tinde sa
utilizeze formulari generale in redactarea textelor de lege. Asemenea formulari cer insa
explicarea sensului lor pentru a se putea stabili daca o anumita situatie se incadreaza sau nu
in ipoteza normei juridice respective.
Principiul identitatii determina la nivelul gândirii trei caracteristici:
1. Univocitatea exprima raportul unui termen A (sau non-A) cu el însusi (A=A sau
non-A=non-A). În niciun caz A=non-A; o astfel de afirmatie violeaza principiul
identitatii.
2. Precizia presupune înlaturarea din gândire a confuzului in operarea cu termeni si
propozitii.
3. Claritatea afirmatiei de sustinut sau de atacat este asigurata prin definirea
termenilor.
Schema principiului identităţii este: A ≡ A, unde A este orice gând. Se va citi: A este
identic cu A. Acest principiu precizează că A este el însuşi şi nu poate fi nimic în afară de
A. Formularea semantică a principiului dat este: orice judecată este identică cu sine, orice
noţiune este identică cu sine.
Ca urmare, este necesar sa tinem cont de acest principiu pentru a mentine controlul asupra
situatiei, un control ce trebuie sa fie acaparat in totalitate de adevar, onestitate pentru a nu
se ajunge la o falsitate a continutului.

II. PRINCIPIILE LOGICII / PRINCIPIUL NONCONTRADICTIEI

  Principiul non-contradicţiei  evidentiaza faptul ca in acelaşi timp şi sub acelaşi raport două
propoziţii contrare nu pot fi adevărate, dar pot fi false. Sub acelaşi raport două lucruri
diferite nu pot avea aceeaşi interpretare.
În esenţa lui, principiul noncontradicţiei ne interzice să atribuim însuşiri opuse unuia şi
aceluiaşi lucru, pe cand cel al terţului exclus ne avertizează că, în acelaşi timp şi sub acelaşi
raport, este incorect să acceptăm şi să respingem o idee, un enunţ, o teorie, o demonstraţie.
Cu alte cuvinte, conform acestui principiu, ori una, ori alta. Principiul noncontradictiei nu
poate fi demonstrat direct, ci doar indirect, prin reducere la absurd. Prin incalcare acestui
principiu, ne va fi imposibil ca apoi sa aflam care este adevarul de fapt. Nu peste tot acolo
unde funcţionează principiul noncontradicţiei, funcţionează şi principiul terţului exclus.
In ceea ce priveste hotararile judecatoresti, la nerespectarea principiului contradictiei se pot
intalni motivatii contradictorii care provoaca neincredere in intreg procesul de gandire care
a stat la baza solutiei. De asemenea, în domeniul dreptului se pot întâlni contradicţii între
diferite articole ale uneia şi aceleiaşi legi, între diferite legi, care sunt în vigoare
concomitent, între legi şi Constitutie.
Acest principiu ofera gandirii o coerenta. Exista, fara indoiala, trei versiuni ale principiului
noncontradictiei care pot fi gasite in Artistotel: o versiune ontological, una doxastica si una
semantica. Prima versiune se refera la lucruri care exista in lume, a doua se refera la ceea ce
putem crede, iar a treia se refera la afirmatie si adevar. Prima versiune este de obicei
considerate versiunea principala si se prezinta dupa cum urmeaza: “Este imposibil ca
acelasi lucru sa apartina sis a nu apartina in acelasi timp aceluiasi lucru”.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET
ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POLIŢIE

A doua versiune este urmatoarea: “este imposibil sa tii ca acelasi lucru sa fie si sa nu fie”.
O modalitate de a intelege aceasta afirmatie este tratarea ei nu ca o afirmatie descriptive
despre psihologia umana, ci ca o afirmatie normative, o afirmatie despre ceea ce este
rational sa crezi.
Insa, din punctul de vedere al psihologiei umane, acest lucru poate parea neverosimil.
Oamenii cu siguranta au credinte inconsistente, iar intr-adevar, multi dintre noi avem multe
credinte incoerente. Acest lucru este valabil mai ales daca luam in considerare consecintele
convingerilor noastre. Trebuie, totusi, sa crezi in consecintele propriilor credinte? Acestea
raman probleme dificile in filozofia moderna a limbajului, cat si in logica. Se poate crede cu
buna-credinta o contradictie absoluta? Spre exemplu, Heraclit din Efes (cunoscut ca
„Obscurul” (Skoteinos), a fost un filosof grec presocratic ce pare sa spuna lucruri
contradictorii in toate argumentele sale. Aici, Aristotel ar putea veni cu o replica asupra lui
Heraclit afirmand ca oamenii pot spune anumite lucruri, dar nu pot crede cu adevarat ceea
ce spun. 
Si nu in cele din urma, a treia versiune este ca “afirmatiile opuse nu pot fi adevarate in
acelasi timp”. Aceasta este neutral in cee ace priveste structura interna a afirmatiei, dar
Aristotel presupune ca orice afirmatie implica predicarea unui lucru de la altul.

De asemenea, simbolic, acest principiu este notat cu formulele  ,   sau 


,   în care semnele “Ù”, “×” reprezintă conjuncţia logică (“şi”) şi care se citesc „ nu este
adevărat p şi p¢” sau “nu e adevărat p şi non-p”. 

III. PRINCIPIILE LOGICII / PRINCIPIUL TERTULUI EXCLUS

Un cel de-al treilea principiu prezentat este acela al tertului exclus. Legea tertului exclus
poate fi exprimată prin formula propozițională p_¬p. Înseamnă că o afirmație este fie
adevărată, fie falsă. Acest lucru trebuie sa fie vazut prin prisma faptului că nu există o cale
de mijloc între a fi adevărat și a fi fals. 
Fiecare afirmație trebuie să fie ori una, ori alta. De aceea se numește principiul tertului
exclus, deoarece exclude o cale de mijloc între adevăr și falsitate. Deci, în timp ce legea
non-contradicției ne spune că nicio afirmație nu poate fi atât adevărată, cât și falsă, legea
mijlocului exclus ne spune că toate trebuie să fie una sau alta.
Principiul terţului exclus acţionează doar în cazul judecăţilor contradictorii. Schema
acestuia este: A v ~A. Se citeşte: a sau non a. A este o oarecare judecată, iar ~A este
judecata contradictorie acestei judecăţi. Prin acest principiu se stipulează că există doar
două valori logice de adevăr în cadrul logicii formale: adevărat şi fals. Deci principiul
terţului exclus interzice ca să se recunoască drept adevărate concomitent sau false
concomitent două judecăţi contradictorii.
“Principiul terţului exclus a fost explicat de Aristotel în felul următor: „Dar nu e cu putinţă
nici ca să existe un termen mijlociu între cele două membre extreme ale unei contradicţii, ci
despre orice obiect trebuie neapărat sau să fie afirmat, sau negat fiecare predicat. Lucrul e
evident, dacă ne lămurim mai întâi ce înţelegem prin adevărat şi fals… Aşa că acela care
spune despre ceva că este sau nu este va trebui prin aceasta, implicit, să spună ceva adevărat
sau ceva fals” [Aristotel, Metafizica, 2, p. 156].”
Pe de alta parte, pentru Hegel, acest principiu este unul superior care atestă trecerea
identităţii în diversitate şi a diversităţii în opoziţie. Aşa cum s-a văzut deja, identitatea se
desface, prin diferenţiere, în diversitate.
In acelasi timp, principiul tertului exclus a fost afirmat si ca o teorema a logicii
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET
ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POLIŢIE

propozitionale de catre Bertrand Russell, un mare filozof britanic. „Conform legii


mijlocului exclus, fie„ A este B ”, fie„ A nu este B ”trebuie să fie adevărat. Prin urmare, fie
„Regele actual al Franței este chel”, fie „Regele actual din Franța nu este chel ’trebuie să fie
adevărat. Totuși, dacă am enumera lucrurile care sunt chel, și apoi lucrurile care nu sunt
chele, nu ar trebui să găsim prezentul Regele Franței în ambele liste” („On Denoting”,
„485)
O metodă de probă care provine în mod natural din legea tertului exclus este o dovadă prin
contradicție sau reductio ad absurdum (principiul reducerii la absurd ce invedereaza ca o
anumita solutie propusa prin interpretarea data ar fi singura posibila, deoarecere sustinerea
oricarui alt punct de vedere ar duce la consecinte absurde, inadmisibile). Ca o dovada prin
intermediul contradicției, asumăm negarea unei afirmații și continuăm să dovedim că
presupunerea ne conduce la o contradicție. Un reductio ad absurdum arată uneori că
presupunerea duce la o concluzie absurdă, care nu este neapărat o contradicție.
Spre deosebire de principiul noncontradicţiei care susţine că o judecată şi negaţia sa nu sunt
adevărate în acelaşi timp şi sub acelaşi raport, principiul terţului exclus susţine că două
judecăţi contradictorii nu pot fi în acelaşi timp şi sub acelaşi raport false, una dintre ele fiind
neaparat adevarata.
În procesele de judecată se întâlnesc permanent alternative, dintre care trebuie să se accepte
ca fiind adevărată doar una. Spre exemplu, judecata decata trebuie să stabilească dacă
bănuitul este vinovat sau nu este vinovat.
Formula principiului terţului exclus este   ( ). El se citeşte: „p sau non-p”
(„sau p, sau non-p”)

IV. PRINCIPIILE LOGICII / PRINCIPIUL RATIUNII SUFICIENTE

Principiul rațiunii suficiente este un principiu filosofic puternic și controversat care


stipulează că totul trebuie să aibă un motiv, o cauză sau un temei. Principiul rațiunii
suficiente (PSR) susține că putem. Totul trebuie sa aiba un motiv. În mod necesar, fiecare
propoziție adevărată are o explicație.
Termenul „Principiul rațiunii suficiente („principium reddendae rationis”) a fost inventat de
Leibniz, deși mulți cărturari consideră că Spinoza l-a precedat pe Leibniz în aprecierea
importanței principiului și plasarea acestuia în centrul filozofiei. Principiul pare la prima
vedere să aibă un puternic apel intuitiv - cerem întotdeauna explicații - totuși este considerat
de mulți a fi prea puternic datorită implicațiilor radicale pe care pare să le producă.
Spinoza susține nu numai că trebuie explicată existența lucrurilor, ci și că trebuie explicată
coerența sau incoerența esențelor lor (ceea ce alții ar numi posibilitatea lor). În mod similar,
esențele lucrurilor trebuie să aibă și o cauză.
Pe de alta parte, Leibniz îl prezintă adesea, împreună cu principiul contradicției, ca un
principiu al „raționamentului”.El asociază Principiul contradicției și Principiul ratiunii
suficiente cu o varietate de domenii în care fiecare este deosebit de important. De exemplu,
există domenii în care adevărurile domeniului depind de unul dintre cele două principii.
Prin urmare, trebuie să distingem modalități diferite de asociere a principiilor cu diferite
domenii. Prima modalitate este de a specifica domeniul căruia i se aplică fiecare principiu.
Leibniz pare să creadă că, potrivit acestei abordări, există un singur domeniu universal și
este asociat în mod egal cu fiecare principiu. Nu există fapte contradictorii sau adevăruri și
astfel Principiul Non-contradicției se aplică tuturor adevărurilor. La el acest principiu apare
ca unul universal atât al existenţei, cât şi a cunoaşterii – principiul cauzalităţii. Cu referire la
gândire se poate da următoarea formulare: nici o judecată nu poate să fie recunoscută drept
adevărată fără o raţiune suficientă.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET
ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POLIŢIE

Una dintre cele mai interesante întrebări cu privire la acest principiu este de ce să-l
acceptam macar. În măsura în care aceasta lege stipulează că toate lucrurile trebuie să poată
fi explicate, se pare că ea însași cere o explicație. Câțiva filozofi moderni au încercat să
ofere o dovadă pentru acest principiu, insa până acum aceste încercări au fost în mare parte
nereușite.
“Aspectul formal al principiului raţiunii suficiente reprezintă subiectul multor discuţii dintre
reprezentanţii diferitor curente ale logicii moderne. Majoritatea specialiştilor consideră că
însăşi exigenţa condiţionării nu poate fi exprimată într-o formulă de logică matematică, că
raţiunea suficientă nu este o lege în formă logică, ci doar o normă, o recomandare: orice
propoziţie trebuie admisă (sau respinsă) în virtutea unui temei, pe baza unor argumente”
“Cerinţa principală pe care o înaintează principiul raţiunii suficiente este următoarea: orice
gând se recunoaşte drept adevărat, dacă el are o raţiune suficientă. Dacă există un oarecare
q, există şi fundament pentru acesta – p. Dacă din adevărul judecăţii p decurge adevărul
judecăţii q, atunci p va fi raţiune pentru q, iar q – consecinţa acestui fundament. Legătura
dintre fundament şi consecinţă poate să fie exprimată cu ajutorul implicaţiei p→q, unde p
este fundament, iar q – consecinţă”
În cazul acestei legi, poate fi utilizată următoarea formulă: (P®Q)º( ® ) (se citeşte: dacă
P, atunci Q şi este echivalentă cu formula dacă non-Q, atunci non-P)

CONCLUZII Principiile logice, desi nu par sa fie suficiente pentru a intemeia gandirea perfect logica,
sunt capabile sa intemeieze gandire, limbajul aproximativ logic. Esential este ca in limbajul
comun predomina aspectul logic, iar incalcarile sunt de natura exceptiilor. Condus numai de
cateva principii logice, pe care le aplica in mod instinctiv, intiuitiv, omul reuseste sa urmeze
firul logic al gandirii.
O foarte mare importanta o prezinta logica in ceea ce priveste sfera dreptului.
Legea are o importanță vitală pentru societate, promovând justiția și stabilitatea și afectând
multe persoane în aspecte importante ale vieții lor private și publice. Crearea și aplicarea
legii implică procesarea informațiilor, raționamentul, luarea deciziilor și comunicarea, deci
legea este un domeniu natural de aplicare pentru inteligența, fiind astfel intr-o legatura
directa cu logica si implicit cu principiile pe care le presupune aceasta stiinta, intrucat ele
constituie elementele de baza. Raționalitatea lumii este ceea ce este în pericol. Prea mulți
oameni profita de altii din cauza lipsei lor de gândire critică, logică și raționament deductiv.
Pentru început, practica juridică arată că noțiunea centrală în raționamentul juridic nu este
deducerea, ci argumentul. În cele din urmă nu sunt argumente, ci afirmații, motive, motive,
inferențe și concluzii care sunt importante. Schemele de argument (în unele abordări
formalizate ca scheme) s-au dovedit a fi utile ca o punte între modurile de argumentare
umane și de calcul.
O utilizare a logicii în lege este motivată de ideea că logica oferă un mod mai precis și mai
clar de a transmite conținutul normelor juridice decât limbajul natural folosit de legiuitori și
juriști. Astfel, reformulând un set de prescripții legale ca un set de axiome logice, un analist
juridic poate specifica în mod clar cum înțelege astfel de prescripții, depășind ambiguitățile
sintactice ale limbajului natural.
Un caz juridic are diverse aspecte, fiecare cu propriile sale moduri de raționament:
determinarea faptelor, clasificarea faptelor în concepte sau condiții juridice și derivarea
consecințelor juridice din faptele astfel clasificate. La determinarea faptelor, modurile de
raționament sunt adesea probabiliste și pot implica raționamente despre cauzalitate și despre
atitudini mentale.
Odată ce un text juridic și un corp de fapte au fost reprezentate în mod clar într-un limbaj
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET
ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POLIŢIE

formal, concluziile legale ar urma din această reprezentare ca o chestiune de deducere. Mai
mult, legiuitorii nu pot niciodată să prezică pe deplin în ce circumstanțe trebuie aplicată
legea. Astfel de concepte și excepții trebuie interpretate în cazuri concrete, ceea ce creează
incertitudine și spațiu pentru dezacord. Acest lucru este întărit de faptul că aceste cauzele
juridice implică adesea interese contradictorii ale părților opuse. In astfel de conditii,
oamenii legii sunt nevoiti sa apeleze la aceste principii ale logicii tocmai pentru o mai buna
analiza asupra cazului pe care il au de rezolvat.
Din toate acestea, putem observa impactul pe care aceasta stiinta, cat si principiile ce ii
contruiesc temelia il are asupra dreptului si implicit asupra gandirii umane. Toate aceste
elemente dezvolta gandirea umana, fortandu-l pe om sa vada lucrurile dincolo de aparente,
sa aiba o perspectiva critica asupra tuturor situatiilor si totodata sa aduca argumente pentru
tot ceea ce el sustine.
Din cele expuse mai sus putem formula următoarea concluzie: condiţiile necesare pentru a
gândi logic-corect sunt specifice pentru fiecare principiu logic.
Aplicarea celor patru principii logice fundamentale acordă gândirii claritate, precizie,
coerenţă, consistenţă, consecvenţă, capacitate de decizie riguroasă, temei valoric şi
pragmatic în activitatea raţională în cadrul anchetei, în procesul de selectare, cercetare şi
apreciere (evaluare) a probelor, înlătură contradicţiile şi confuziile care survin în acest
process.
Principiul identităţii impune gândirii cerinţa ca în cadrul unui act raţional formele logice să
rămână invariabile, adică să-şi păstreze întotdeauna trăsăturile, conţinutul, înţelesul,
sistemul de referinţă, valoarea de adevăr. Principiul noncontradicţiei cere a nu accepta
argumentări în care nu se poate distinge între adevărul şi falsul propoziţiilor
contrare. Principiul terţului exclus ne obligă să manifestăm consecvenţă, să decidem riguros
dacă un enunţ are sau nu are valoare de adevăr. În sfârşit, principiul raţiunii suficiente
reprezintă imperativul raţional de a nu se accepta sau a nu se respinge nici o propoziţie dacă
nu există un temei satisfăcător.

Referințe bibliografice (Times New Roman 12)


[1] https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/logica-juridica/principiile-logice/
[2] https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2011/09/27/principiile-logicii- traditionale/
[3] https://plato.stanford.edu/entries/aristotle-noncontradiction/
[4] https://www.wired.com/2011/03/the-importance-of-logic-critical-thinking/
[5] https://www.vordenker.de/ggphilosophy/bradley_principles-logic_chp-3-5.pdf
BIBLIOGRAFIE [6] Caiet de Studiu Individual pentru LOGICĂ JURIDICĂ, Coordonator disciplină: Prof.
Univ. Dr. ANA RODICA STAICULESCU, pag. 17.
[7] LOGICA JURIDICĂ Note de curs Autor: Galina ŢURCAN, conf. univ., dr., pag. 29
[8]Aristotel, Topica, II, 7 (trad. G. Ştefanov)
[9] Logica si Argumentare, Manual clasa a IX-a, Doina-Olga Stefãnescu Sorin Costreie
Adrian Miroiu, Editura Humanitas, pag. 95.

Este obligatoriu ca articolul sa aibă secţiune de Abstract, Introducere, Cuprins, Concluzii și


Refeferințe bibliografice, în caz contrar, acesta va fi depunctat.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET
ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POLIŢIE

*** Referatul / proiectul se va realiza respectând indicaţiile titularului de disciplină cu privire la formă şi
fond. Secţiunile vor fi evaluate astfel: abstract-1p, introducere-2p, cuprins-4p, concluzii-2p). Se va acorda
1 punct din oficiu. Referatul / proiectul se va încărca pe platforma on-line în secţiunea dedicată din cadrul
disciplinei până la 24.01.2021, orele 23:59