Moromeţii – Volumul I Marin Preda PARTEA INTAI în câmpia Dunării, cu câţiva ani înaintea celui de-al

doilea război mondial, se Bai£jcJ* Cîmpul avea cu oamenii nesfârşită răbdare; viaţa se scurgea aici fără
conflicte mari. Era începutul verii. Familia Moromete se întorsese mai devreme de la câmp. Cât
ajunseseră acasă, Paraschi, cel mai mare dintre co,pij»jse dăduse jos din căruţă, lăsase pe alţii să
deshame şi să dea jos uneltele, iar el întinsese pe prispă o haină veche şi se culcase peste ea gemând. La
fel făcuse şi al doilea fiu, Nilă; intrase în casă şi după ce se aruncase întrun pat, începuse şi el să geamă,
dar mai tare ca fratele său, ca şi când ar fi fost bolnav. Al treilea băiat, Achim, se furişase în grajdul cailor,
se trântise în iesle să nu-l mai găsească nimeni, iar cele două fete, Tita şi Ilinca, plecaseră repede la gârlă
să se scalde. Rămas singur în mijlocul bătăturii, Moromete, tatăl, trăsese căruţa sub Umbra mare a celor
doi salcâmi de lângă poarta grădinii şi apoi ieşise şi el la drum cu ţigarea în gură. Părea de la sine înţeles
că singură mama rămânea să aibă grijă ca ziua să se sfârşească bine... Moromete stătea pe stănoaga
podiştei şi se uita peste drum. Stătea degeaba, nu se uita în mod deosebit, dar pe faţa lui se vedea că n-
ar fi r$u dacă s-ar ivi cineva... Oamenii însă aveau treabă prin curţi, nu era timpul de ieşit în drum. Din
mâna lui fumul ţigării se ridica drept JMMiiăĂ în - Ce mai faci, Moromete? Ai terminat, mă, de sapă? Iată
că se ivise totuşi cineva. Moromete ridică fruntea şi îl văzu pe jfecinul său din spatele casei apropiindu-se
de podişcă. Se uită numat o dată la el, apoi începu să se uite în altă parte; se vedea că nu o astfel de
apariţie aştepta. „...Pe mă-ta şi pe tine, chiorule!" şopti atunci Moromete pentru el însuşi, ca şi când
până atunci ar mai fi înjurat pe cineva în gând 7 şi acum îl îngloba şi pe vecin, fiindcă tot apăruse; după
care răspunsese foarte binevoitor: - Da, am terminat... Tu mai ai, mă, Bălosule? — Am- terminat şi eu.
Mai aveam un petic dincoace în Pământuri, mi l-au săpat ai lui Ţugurlan... Ce faci, Moromete, te-ai mai
gândit? îmi dai salcâmu ăla? Moromete se uită ţintă la vecinul său înţelegând pentru ce ieşise el la drum
şi nu răspunse la întrebare. „Da, am discutat odată să-ţi vând un salcâm! Poate am să ţi-l vând... poate n-
o să ţi-l vând... De ce trebuie să ne grăbim aşa!?" părea el să-i spună. - Dar Victor al tău... El nu mai iese
la sapă, Bălosule? Sau de când este voiajor nu-l mai aranjează? zise Moromete. Adică... admitem cazul că
fiind ocupat... mai adăugă el. Vecinul avu bănuiala că aceste cuvinte nu sunt chiar atât de nevinovate
cum s-ar fi putut înţelege din glasul cu care fuseseră rostite, dar trecu dlpfc ca şi când n-ar fi înţeles ce se
întâmpla, apoi deodată repezi calului cu pată puterea un picior în burtă. Tot atunci mama ieşi în prag.
Avea faţa roşie şi obosită, iar năduşeala Tgea în şiroaie înnegrite peste obraji şi gât. Ilie, unde s-au dus
fetele alea? Ce fac eu aici singură? Acu se ericeşte şi ce mâncaţi? Raci o să mâncăm, fa, d-aia te vaiţi tu?
răspunse Moromete trăgând spre grajd. iaci nu se găseau nicăieri în apele satului. Tocmai raci, prin
urmare, tu să mănânce la masă. Femeia se şterse cu deznădejde pe frunte, iţi în sec şi pieri în tindă. Vn
în hiţi în sec şi pien in unu». L Niculae, unde eşti, mă? strigă Moromote spre grădină. - Aicea sunt! se auzi
un glas deundeva. - Aicea sunt! se auzi un glas aeunaeva. - Ce faci acolo? Treci încoace şi ajută-i mă-tii!
Te duseşi în grădină sa te odihneşti, că până acum stătuşi! Când ţi-oi da una după ceafă, îţi sat mucii pe
jos! | Pe poarta grădinii intră un băiat de vreo doisprezece ani. Avea capul o <-- «-nlatri săi 8°l 5* cămaşa
de pe el era ferfeniţă. Picioarele goale erau pline de zgârieturi ■1 mai dai, Moromete? Ca vroiam I ^ cu
urme de ^^ închegat cu praf - Treci la mă-ta şi vezi ce treabă are! spuse iar Moromete, pornind încet
spre grădină. peste asta. - Păi de ce zici că nu vreai să mi ţi-l plătesc... Drept răspuns, Moromete începu
să se uite pe cer. '""t - Să ţii minte că la noapte o să plouă. Dacă dă ploaia asta, o să fa< o grămadă de
grâu, Tudore! zise el. Bălosu nu mai zise nici el nimic; apoi după câteva clipe schimbă vorbî - Mă întâlnii
pe la prânz cu Jupuitu. Zicea că mâine dimineaţa1 ! porneşte prin sat după fonciire. Moromete rămase
nemişcat. —> - Zice că a primit o dispoziţie, sau un ordin, dracu să-l ia... Că are de achitat fonciire şi n-o
s-o achite mâine, o să le ia din casă. Moromete se mohorî dintr-o dată. Vru să răspundă, dar se ridică
neaşteptate de pe stanoagă şi sări spre poartă; un cal scăpase din gr şi vroia să iasă la drum. - Nea
îndărăt, blegule, unde vreai să te duci? strigă omul închizând poarta în nas. Calul nu se sperie însă,
rămase cu botul lângă ulucă şi suflă puteri pe nări, apoi, cu dispreţ parcă, se întoarse cu spatele şi începu
să se frej de ulucă. - Nea, n-auzi, surdule!... Tu-ţi adineaurea mă-tii! strigă Morome înfuriat. Calul se opri
din scărpinat şi porni nepăsător spre prispa casei unţ "~- «mi».te se luă după el, dar calul nu-l luă în
seamă, ţ=~ .mrip. începu să roa II Băiatul se urni de lângă poartă şi intră în tindă. La vatră, femeia se c
îinuia cu o mână să mestece mămăliga, iar cu alta să prăjească nişte o ipă în tigaie. Alături de vatră,
prinsă între două cărămizi, clocotea o e.' ă cu ceva verde înăuntru. Femeia dăduse jos căldarea cu
mămăligă şi (' mesteca aprig, încercând din când în când s-o ţină pe loc cu talpa piciorului. - Venişi cu
oile, mă? Du-te repede şi prinde-o pe Bisisica... Viu şi eu acum să le mulgem... Să torn mămăliga... Unde
sunt fetele alea? Băiatul se uită la maică-sa şi se întoarse alene îndărăt, fără să spunî ^va. Ieşi în curte şi
începu să strângă oile spre obor. Câţiva miei săriseri i prispă şi lingeau sare. _ - Câşi, mânca-te-ar câinii!
zise el apucând mieii de gât şi făcându-l< vânt de pe prispă. închise poarta oborului şi rămase între oi
tăcut. Oborul era mic şi cel douăzeci, douăzeci şi cinci de oi abia aveau loc să se mişte. Una dintr \ -le,
care stătea alături de băiat, frecă pământul cu copita ci mică şi s ':ulcă încet, suspinând. Era o oaie
bătrână şi blândă care mergea totdeaun W urma cârdului. oi ui iot<- -vil - Ai prins-o, mă? Hai mai repede
că se răceşte mămăliga! Băiatul se întoarse nepăsător spre mama lui care intrase în obor un căldăroi în
mână şi abia se mişcă. - Hai, Niculae... hai, Niculae! Să nu-ţi dau acum câteva! Undţe e Bisisica? Treci s-o
prindem, unde te tot uiţi? zise femeia cu un glas mpale şi cam îndepărtat, ca şi când ar fi vorbit
gardurilor. - Lovi-o-ar moartea de Bisisica! mormăi Niculae, apropiindu-se c e o oaie neagră şi cornută
care se pitise într-un colţ şi aştepta nemişcită, ascultând parcă cele ce se spuneau despre ea. Băiatul se
repezi asupra ei şi o apucă de picior; oaia nu se mişcă, idar când îşi simţi piciorul prins zvâcni pe
neaşteptate şi-l trânti pe băiat cu burta la pământ. - Fire-ai a naibii, dacă nu te omor! scrâşni el şi
ridicându-se cii o sprinteneală uimitoare se repezi iar. De astă dată, el n-o mai scăpă din mâini. Oaia
sărea în trei picioare şi gemea greu. Femeia se apropie\cu căldarea şi o apucă de celălalt picior, o trase
spre buza căldăroiului şi începu s-o mulgă. Niculae o ţinea de coarne şi o izbea cu sălbăticie peste bot. i -
Mânca-te-ar lupii să te mănânce! Dacă n-am să te omor într-o zi... Femeia zise s-o lase în pace să nu mai
dea în ea degeaba. Cum degeaba? Mergea în frunte şi totdeauna ţâra întreg cârdul în goană peste izlaz şî
nu se mai oprea până nu ajungea pe locurile de păscut. Niculae era silit să alerge şi el şi arunca zadarnic
cu bulgări spre ea. Când ajungeau pe mirişte, băiatul cădea istovit de goană pe o brazdă şi plângea în
neştire. Uneori o prindea cu ajutorul altor băieţi şi o bătea cu cruzime. Oaia se cuminţea un timp, lăsa
alteia conducerea cârdului, apoi iarăşi îşi lua locul. Câteodată, înnebunit, Niculae alerga înaintea oilor
aflate în plină goană, despărţea cârdul de oaia bezmetică, o alunga în porumburi cu ciomagul şi o bătea
cu bolovani până îl părăseau puterile. Oaia sărea din loc în loc, fugea, se oprea tremurând şi gemea de
lovituri. în ziua aceea nu mai alerga, dar a doua zi goana şi chinul băiatului reîncepeau cu prospeţime.
Niculae o ţinea minte încă de pe când era noatină. într-o iarnă, la Bobotează, venise popa cu căldăruşa şi
intrase în obor să stropească oile cu aghiazmă. Bisisica - aşa o botezase Achim când o învăţase să
împungă ca berbecii - ieşise din cârd şi ridicase fruntea spre popă. Când părintele făcuse semnul crucii
zbicind din busuioc, oaia, crezând că e vorba de împuns, se repezise în patrafirul aceluia bestecăind cu
corniţele ei mici printre picioarele popii. - Gata, ai scăpat, zise femeia lovind cu milă spinarea oii, care în
tot timpul mulsului tremurase ca frunza. Dă-i drumul, Niculae! Băiatul îi dădu drumul de coarne, izbind-o
în acelaşi timp cu piciorul în grumaz; apoi prinse altă oaie, care cât simţi mâna femeii sub uger, i singură
se lăsă pe căldăroi şi începu să rumege liniştită. 10 - Vezi, asta de ce stă?! îngână Niculae, ca şi când
cineva ar fi pretins că toate oile seamănă cu Bisisica. Nu ştiu, mamă, dar eu m-am săturat... Vsu le
loveşte moartea de oi, îngână el mai departe jelindu-se. Eu nu mă mai duc cu oile... Toată lumea le dă la
cioban, numai tata s-a găsit mai ■ r^T «ă mă trimită pe mine... De ce nu-i spui să le dea la cioban? De
două luni de zile nu m-am mai dus la şcoala. Are sa ma lase repetent... _ Gata, zise femeia, alta... Hai mai
repede că se răceşte mămăliga!... jsjiculae prinse altă oaie care nu mai era blândă. El o apucă de bot cu
ură şi-i strânse nasul: _ Stai! Ce! o iai pe urmele Bisisichii, fire-ai a naibii!? bolborosi el. Apoi se adresă
mamei cu alt glas: Eu spun una şi tu te faci că n-auzi! N-auzi că mă lasă repetent? _ Ce să-ţi fac eu dacă
te lasă repetent? Parcă dacă te duci nu te lasă! răspunse femeia cu gândul în altă parte. - N-auzi că nu
mă lasă?! zise băiatul necăjit. De câte ori vreai să-ţi tot spun? - Ce să-mi tot spui? întrebă femeia cu
acelaşi glas îndepărtat şi îmbulzit de alte gânduri. Alta, spuse ea iar. Se vede că nu prea le-ai păscut azi...
Asta abia a dat câteva picături! Niculae, de astă dată, strigă: - N-auzi, mamă? - Aud, mă, aud! Spune!
răspunse femeia mai apropiat. - Păi nu ţi-am mai spus? „Tu, Moromete, nu te speria că n-ai cărţi şi că nai
venit astă-toamnă, eu te trec clasa numai să vii la examen. Să înveţi pentru examen, că nu ţi-am pus
note"... - Păi să te duci la examen, zise femeia, iarăşi cu gândul împrăştiat. - Cum să mă duc, mamă, dacă
n-am învăţat?! - Păi învaţă! răspunse femeia moale. - Cum să învăţ?! strigă Niculae deodată atât de
indignat şi furios că ridică şi braţele, şi glasul lui de copil răsună ascuţit în liniştea amurgului care
începuse să acopere salcâmii. - Ia şi tu o carte cu oile şi citeşte. Ce vreai să-ţi fac eu? răspunse femeia cu
un glas în care răzbătuseră câteva urme de interes. - Care carte, mamă, care carte? Nici Citirea n-a vrut
să-mi cumpere tata. De unde să iau, că nimeni nu mi-o dă. Dacă m-ar lăsa să mă duc la scoală... Femeia
tăcea şi mulgea mai departe oaia. - Mai e vreuna? întrebă ea apucând altă oaie. Treci şi ţine-o să nu-mi
verse laptele, mai spuse ea, strângând căldăroiul între genunchi. Niculae apucă oaia de gât cu o mână,
iar cu cealaltă o atinse pe femeie Pe umăr. - Mamă, spune-i tu lui tata... zise el rugător, dar glasul i se
rupse şi s toase un strigăt. Oaia se mişcase şi-l călcase pe o bubă de pe picior cu 11 opfl copita ei mică şi
ascuţită. Niculae izbucni pe neaşteptate într-un p sfâşietor şi se lăsă jos ca o cârpă. - Ce e, mă, te-a
călcat? întrebă femeia sec. De ce nu te păzeşti? Ţi oaia să nu-mi verse laptele! La auzul glasului lipsit de
milă al mamei, băiatul începu să plângă mai adânc, perpelindu-se pe jos şi izbind cu pumnii lui mici în
pământ afânat de bălegarul vechi al oilor. Femeia prinse altă oaie şi începu i mulgă singură şi tăcută, în
timp ce Niculae continua să plângă. Intr vreme el încetă orice mişcare, se ridică în capul oaselor şi
rămase ( coatele pe genunchi. Se simţea că durerea piciorului îi trecuse de m el însă plângea mai departe
pe genunchi, ca şi când ar fi cântat ceva lui şi deznădăjduit: - Aaa... aaa... - Ce e acolo mă? se auzi din
drum glasul lui Moromete. Iar te-a căi oaia? Taci din gură, că nu-ţi iese maţele. Femeia tocmai atunci
terminase de muls şi pleca din obor. Ea se în mijlocul bătăturii şi vorbi cu un glas care îl făcu pe Niculae
să se opreas* din plâns. - Lovi-o-ar moartea de vorbă, de care nu te mai saturi, Ilie! Toa ziua stai de
vorbă şi beai la tutun şi mie îmi arde cămaşa pe mine. Dai alţii n-au treabă şi au chef de vorbă... Copilul
ăsta plânge aici şi el stă poartă si bea tutun. Veniţi de la deal şi vă lungiţi ca vitele... şi eu să îndi singură o
ceată de haidamaci... Paraschiv ridică fruntea şi-o privi pe femeie cu o ură cuibărită în de pe vremea
când mama lui bună murise. Din drum, Moromete se ur spre poartă şi intră în curte tăcut. - Ce e, fa,
zăltato, ce vreai să fac eu? Dacă e bleg şi-l calcă şi oile - Toată lumea are treabă, Catrino, zise Tudor
Bălosu din drum. Femeia nu răspunse nici unuia şi intră în tindă. - Moromete, zise Tudor Bălosu, nu stai,
mă, să-ţi dau banii? Moromete făcu un gest nedesluşit. III să clănţăne din dinţi. E rece ca gheaţa. - Ei, ca
gheaţa, vezi-ţi de treabă, aşa e la început, răspunse cealaltă intrând în gârlă vitejeşte. Tita se aplecă şi o
stropi pe neaşteptate cu un val de apă. Fata cea lirică ţipă ascuţit, se strâmbă înfiorată, apoi deodată se
aplecă şi ea şi o împroşcă pe soră-sa de sus până jos. Se bălăciră câtva timp ţipând mereu, apoi Tita se
opri şi strigă: - Ajunge, treci şi mă freacă pe spinare, trebuie să ne întoarcem acasă! Fetele începură să se
spele pe rând, cea mai mare uitându-se din când în când cu teamă să nu le vadă cineva. într-un timp ea
chiar sări din apă şi se repezi spre mal. Partea de gârlă unde se scăldau era un loc dosnic la marginea
satului, numit, nu se ştie de ce, Valea Morii. Lângă vale se întindea un fel de crâng lat, mai mult un fel de
iaz părăsit de apele râului care curgeau pe marginea satului, Dinspre partea aceea, care făcea un cot
mare lângă gropanul unde stăteau fetele, se auzea cineva plescăind prin apă şi apropiindu-se din ce în
ce. - Treci, fă, afară, Ilinco, n-auzi că vine cineva? zise Tita speriată. - §i dacă vine, ce? răspunse Ilinca
nepăsătoare. - Fă, zăpăcito, nu ţi-e ruşine? Treci afară, n-auzi? Fata însă, chiar de-ar fi vrut să se mai
ascundă, n-ar mai fi avut timp. De după cotul apei se ivi, printrp frunzele aplecate ale crăcilor de sălcii,
partea de la genunchi în jos a picioarelor cuiva. Fata cea mare când văzu pantalonii acera umblând prin
apă, îşi trase repede cămaşa pe cap şi pieri în tufişul sălciilor tremurând. De-acolo ea auzi numaidecât
nişte glasuri şi îngheţă. - Ce faci, fă, aici,1 te scalzi? - Da, mă scald, ce să fac, răspunse Ilinca şi începu să
râdă. - Scaldă-te, fă, se auzi iarăşi glasul acela. - Păi, mă scald, răspunse iar Ilinca. Apoi fata din tufiş se
auzi strigată: - Tito, treci încoace că nu e nimeni. E Florica lui Miuleţ şi cu ga |Leana, vor să prindă peşte.
S-au îmbrăcat în pantaloni. Tita ieşi din tufiş încă înspăimântată şi când le văzu pe cele două cu | plasa,
începu să râdă: - Ce naiba, Floareo, zise ea, ai băgat-o în pantaloni? Era să mor de [frică. Şi proasta aia
sta în apă. Dacă era un băiat, fă, ce te făceai? Ilinca râse iar: - Da' ce, mi-era frică de el? îi dam cu nămol
în ochi! - Ei, ce ştie ea, zise muierea cu plasa. - Aţi prins mult peşte? întrebă Tita schimbând vorba. - Am
prins pe dracu ghem! De câte ori ridicăm plasa, numai broaşte >' mormoloci. 13 12 - Tata spunea că ăia
pe la Bucureşti mănâncă broaştele! Zicea că 1< îndoapă cu carne şi le bagă la cuptor, aşa vii. Pe urmă,
când încep să faci poc-poc, le scot afară şi le mănâncă cu furculiţa, zise Ilinca scuipând pi marginea apei.
- Prostia ta, răspunse cea cu plasa. Ia uitaţi-vă! Cele două ridicară plasa la mal şi o dădură peste cap.
Numaidecât broscoi orăcăi cu putere făcând să răsune valea şi ţâşni înapoi în api stropind în ochi pe cele
două pescuitoare. Alte broaşte, de toate mărimild săriră de pe mal împroşcând apa. Un singur peştişor,
ca un deget de copi ' strălucea în buruienile de pe mal şi chiar şi acela era gata să alunec înapoi dacă una
din pescuitoare nu l-ar fi prins numaidecât. înainte < a-l arunca în oală, ea se uită la el cum zvâcneşte. -
Hai să mergem, Ilinco, ce tot mai aştepţi, nu vezi că te-ai învineţii Fata ieşi clănţănind şi se îmbrăcă
repede. - Staţi, fa, că mergem şi noi, zise fata cu plasa. Aţi auzit? Se mării Polina. - Polina lui Bălosu? Păi
ştim, răspunse Ilinca. - Nu, nu ştiţi, că nu cu Birică se mărită, răspunse fata. Apoi se adresj însoţitoarei:
Hai să mergem şi noi, ga Leano, că eu ţi-am spus că pân nu plouă, peştii nu ies de pe fund. Fă, Tito, voi
ştiţi că Polina era în vorb cu alde Birică. Ei, acu' se mărită cu Stan Cotelici. - Cu şchiopu?! întrebă Tita,
uimită. Cu urâtul ăla? Păi ce moartea găsit-o să-l ia pe-ăla? Că după ce e şchiop, mai e şi făcut! - Da' ce,
fa, el nu trebuie să se însoare? Trebuie să-l ia cineva! zi: Leana înfăşurând plasa. - Să-l ia moartea!
răspunse Tita, râzând. - De ce, fa? Eu cum l-am luat pe Ene al meu? Ce are Stan Cotelii de fugiţi de el? - E
urââât, ga Leano, răspunse Tita, luând-o pe lângă sălcii. Şi n-ar fi nimic, dar matale l-ai văzut cum umblă?
Are atâta avere şi pari e milog!... - E bine să strângă omul, răspunse Leana cu îndoială. - Hai, fa, îmbracă-
te mai repede! zise Tita, răstindu-se spre soră-f De ce nu-ţi cârpeşti fusta aia, nu vezi că ţi se vede buca?
- Ce să mai cârpesc, am tot cârpit-o... ia lasă-mă în pace! Dacă mi vede, ce? Cine o vede, să mi-o
mănânce! răspunse Ilinca la fel de răsl - Ce ştie ea, râse fata cu plasa. Să te vedem la anul sau la anul ăl:
tot aşa ai să zici? Cu toate că era într-adevăr nevoie de anii aceia ca să nu mai zică (Ilinca n-avea nici
paisprezece ani), când fusese pomenit numele lui Biri< fata cea mică a lui Moromete se roşise. Flăcăul
însă nu ştia nimic. El e prieten cu fraţii ei, venea des seara pe la ei, jucau cu el tabinet, era vesoî... şi mai
ales cânta frumos. ' Cele trei fete o luară înainte, iar muierea mergea în urma lor cu plasa pe umăr.
Soarele asfinţise şi în aer începuseră să bâzâie ţânţarii. Când cotiră după Valea Morii şi se apropiau de
pădurea de la marginea satului, muierea care mergea mereu în urmă se miră: - Parcă ne-ar fi auzit, fa!
Ăla care iese din pădure nu e Birică? Fetele băgară şi ele de seamă şi încetiniră paşii. Tăceau. Se gândeau
dacă trebuie sau nu să-i spună ştirea flăcăului. - Ce mai faci, Birică, n-ai mai venit pe la noi! îndrăzni
totuşi fata cea mică a lui Moromete când Birică le ajunse din urmă. Birică nu răspunse. Se cunoştea că îi
pare bine că a întâlnit-o pe Tita. | Dădu bună seara şi se apropie de ea. - Tito, vreau să-ţi spun ceva... Am
fluierat aseară la Polina şi nu ştiu ce e cu ea, n-a vrut să mai iasă, şopti el după~Ce~se îndepărtă puţin cu
fata. Spune-i că am să trec diseară... Dacă nu mai vrea să vorbească cu mine, sămi spună! S-ar fi putut
crede că flăcăul nu dorea să ştie decât atât, dar Titei nu-i | scăpă turburarea care îl stăpânea. Cunoştea şi
ea bine această turburare. Şc aproape un an de zile era Iîn vorbă cu Victor, fratele Polinei. Victor Bălosu
nu spunea că nu ţine la ea, dar nici nu se străduia să arate că ţine. - Atâta vreau să ştiu, continuă Birică,
de astă dată fără să-şi mai ascundă |îngrijorarea. Ai să-i spui, Tito? Tita şovăia să răspundă. - Birică! Se
vorbeşte că Polina... Nu ştiu, aşa am auzit... Tu nu ştii nimic? E vorba de Stan Cotelici, cică s-ar mărita cu
el. Trebuie să vorbeşti |tu cu ea, să vezi ce s-a întâmplat. Birică se posomori şi amuţi. Mai merse câţiva
paşi cu fata, apoi, fără mai întrebe ceva, se îndepărtă. Fata cea mică a lui Moromete îl strigă n urmă, dar
flăcăul nu răspunse. - Treceţi la masă, ori vreţi să vă chem cu lăutari? strigă Catrina oromete din pragul
tindeijllie, unde s-au dus fetele alea? Numai tu -ai dat nas; unde-or fi ele acuma? Sculaţi în sus!
Paraschive, Nilă, voi -auziţi? Niculae, tu ce mai aştepţi? Ai băgat nasul între picioare... 14 Femeia se opri
deodată din vorbit şi chipul i se schimonosi de spaimî Pe alături de ea ţâşni Duţulache, câinele, ieşind din
tindă cu o bucat mare de ceva alb în gură, pesemne brânză. Femeia îl întrebă: - Când ai intrat, lovi-te-ar
turbarea? Lasă jos! Lasă jos! Lasă jos, n-auzii - Dă-i apă, zise Moromete liniştit. ' Paraschiv începu să râdă,
sculându-se de pe dulamă. - Lasă jos, lasă jos, mânca-te-ar câinii, lasă jooos!... striga zadarnU femeia.
Câinele pierise în grădină. Acum să mâncaţi câinele, spuse m& departe Catrina, uitându-se crunt la fiul
vitreg care râdea. - De ce să mâncăm câinele, fă, proasto? întrebă Moromete, liniştit încet. Apoi, tot
liniştit, spuse mai departe şi la fel de încet, ca şi când i fi vorbit cu el însuşi: De ce să mâncăm, fa, zăltato,
sărito de la locul tăuf E bun câinele de mâncat, fa? E bun să te mănânce el pe tine! Şi chiar * să te
mănânce. Azi ţi-a luat brânza, mâine o să-ti ia... - Nu treceţi o dată la masă? strigă femeia scoasă din
minţi. Dacă n-^ să mă duc în lume şi să vă las... şi moartea să vă ia pe toţi şi la cimitir «i vă ducă!... - Taci,
fa, din gură, dosădito! zise iar Moromete şi mai liniştit ca înainte Vezi-ţi, fa, de treabă! Ai făcut mâncare?
Spune o dată şi taci, că nu sunteţi surzi. Paraschiv stătea pe prispă şi rânjea. Femeia amuţi, nu mai zise
nimic Pe drum se văzură cele două fete apropiindu-se de casă. Moromete si ridică de pe prispă şi, în
tăcerea care se lăsase, glasul lui picură liniştit încet, de astă dată spunând însă altceva: BSr _ Tu,
Paraschive, ce stai acilea şi beleşti fasolele la mine? Ce, nu ţimai văzut dinţii ăia de mult? Rânjeşti ca un
coltat la maică-ta, parcă ti ai fi mai breaz. De ce nu treci la masă? Şi pe voi v-a găsit scăldatul? Dad vă iau
de păr şi mătur bătătura cu voi, vă scutesc de-o treabă mâin dimineaţă. O lăsaţi pe mă-ta singură şi vă
duceţi. Unde sunt ăilalţi? Moromete vorbise până acum încet şi liniştit. Deodată curtea răsur de un glas
puternic şi ameninţător făcându-i pe toţi să tresară de team - Nilă! Achime! strigă Moromete de două
ori. După un timp, se auzi în casă cum cineva sare din pat; în acelaşi timj| poarta grajdului se deschise şi
se văzu, venind încet şi frecându-se d mâinile la ochi, Achim. - Ce e, mă, cu voi? întrebă Moromete, cu
glasul dinainte, încet liniştit. Ba chiar blând. Nu vă e foame? Staţi la masă! Puteţi pe urmă dormiţi până
poimâine dimineaţă... Catrina Moromete se şterse pe frunte de sudoare şi intră în tine Unul câte unul,
copiii intrară în tinda casei. Se înserase bine şi de pe vat f0cul arunca până departe o fâşie roşie de
lumină făcând să strălucească ^tătura. Cât ieşeau din iarnă şi până aproape de sfântul Niculaie,
Moromeţii ^âncau în tindă la o masă joasă şi rotundă, aşezaţi în jurul ei pe nişte scăunele cât palma. Fără
să se ştie când, copiii se aşezaseră cu vremea uDul lângă altul, după fire şi neam. Ceijrejjrati vitregi,
Paraschiv, Nilă sj Achim, stăteau spre partea dinafară a tindei. ca_si când ar fi fost gata îîTffli'i'f ri;p 5 s5
gp «roale de la masă şi să plece afară. De cealaltă parte a mesei, lângă vatră, jumătate întoarsă spre
străchinile şi oalele cu mâncare de pe foc, stătea întotdeauna Igatriha Morome'te, mama vitregă a celor
trei fraţi, iar lângă ea îi avea pe ai eC pe Niculae. pe Ilinca şi pe Tita, copii făcuţi cu Moromete. Dar
Catrina fusese şi ea măritată înainte de a-l lua pe Moromete: bărbatul acesta îi murise în timpul
războiului, dar nu pe front, fiindcă nu împlinise încă anii ca să fie luat militar, ci acasă de apă la plămâni;
îi lăsase o fată (pe care Catrina o născu după moartea lui) şi când plecă din casa socrilor n-o luă cu ea, o
lăsă bătrânului Năfliu, bâtului, cum îi spuneau cu toţi, cu care însă Catrina nu se avea bine. ^Moromete
stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu
privirea pe fiecare. Toţi ceilalţi stăteau umăr lângă umăr, înghesuiţi, masa fiind prea mică. Moromete n-o
mai schimbase de pe vremea primei lui căsătorii, deşi numărul copiilor crescuse. El şedea bine pe pragul
lui, putea să se mişte în voie şi de altfel nimănui nu-i trecuse prin cap că ar fi bine să se schimbe masa
aceea joasă şi plină de arsurile de la tigaie. Paraschiv, Nilă şi Achim nu erau din firea lor nişte copii tăcuţi,
moi Iori lipsiţi de veselie. Totuşi, ca totdeauna, ei se aşezară la masă absenţi, uitându-se în gol, oftând,
parcă ar fi trebuit nu să mănânce, ci să ridice sietre de moară. Moromete se aşeză şi el pe prag, făcând în
acelaşi timp âteva cruci repezi şi închizând o clipă, evlavios, ochii. Niculae, care nu avea scaun, se aşeză
turceşte pe pământ. - Du-te, mă, şi ia-ţi o pernă, dosăditule, de câte ori să-ţi spui? Că ăştia lu sunt în
stare să facă măcar un scaun, zise femeia, uitându-se la cei trei re aşteptau, tăcuţi şi plictisiţi, mâncarea.
- Tu de ce nu faci? zise Achim, ai cărui ochi clipiră ascuţit, înfigându-se golul în care erau pierduţi mai
înainte, în cei ai mamei vitrege. Moromete, care tocmai îşi făcuse cruce, se uită la femeie cu gura căscată
mirare. ~ Taci, fa, din gură, n-auzi?! zise el, apucând lingura de lemn între Pegete. - N-auzi ce zice
colţatul? răspunse femeia, ştergându-se de sudoare, ă să-i pese de privirea bărbatului. 16 - De ce
colţat?! întrebă moale Paraschiv, apucând şi el lingura într-u fel anumit, vrând să spună că vrea să
mănânce mai repede. - Taci, mă, din gură! zise şi Nilă cu un glas şi mai moale decât ; fratelui, aproape
şoptit. - Cine vă întrece? răspunse Catrina. Aşează-te masă, ridică-te mas; Abia se mişcă, abia se aşează,
cleaf-cleaf, parcă i-ai da să mănânce otrav - Pui, fa, mâncarea-aia o dată?! zise Moromete liniştit, dar în
glas c fire de ameninţare. Cele două fete tăceau. Niculae se uita la tatăl său nemişcat, cu ocl pironiţi pe
fruntea largă, descoperită de golul părului căzut de o parte de alta a creştetului. Catrina apucă o oală
mare de pe vatră şi o tr lângă ea. Fata cea mare, Tita, desprinse dintr-un cui de lângă firidă o subţire de
bumbac şi tăie mămăliga în felii groase. Ilinca aşeză în mijlo> mesei o strachină largă şi adâncă, iar
femeia o umplu numaidecât cu ciorbă verde şi groasă de ierburi. ^ - Da' brânză nu e? şopti Niculae
indignat, uitându-se la maică-sa. - Du-te de-o ia din burta lui Duţulache! răspunse mama. - Da' ce! Ce
Duţulache? Mie să-mi dai brânză, zise iar Niculae, trânti lingura pe masă. - Parcă spuneai că să le
mănânce lupii de oi, îngână femeia mai moal cu un glas nepăsător. - Mănâncă, mă, acilea şi nu te mai
miorlăi, puturosule! Te găsi brân Când e, te uiţi chiondărâş la ea, zise tatăl nepăsător şi el,'înghiţind
dumicat mare. Niculae amuţi. Pieptul i se ridică şi coborî repede; buzele îi tremura: Câteva clipe se uită
la maică-sa. Femeia mânca cu gândurile în altă pari Băiatul se uită atunci spre soră-sa Ilinca, dar fiecare
mânca repei însufleţit pe neaşteptate, tăcut şi parcă nemaisimţind pe cel de alăt Băiatul înghiţi greu, se
ridică de la masă şi ieşi afară. Aproape că nimi nu-l luă în seamă. - Dacă mănânci, mi-eşti ca un frate,
Niculae, zise Achim batjocoriţi dacă nu mănânci, mi-eşti ca doi. - Să te ia naiba, izbucni băiatul hohotind
şi făcându-se nevăzut. Pe faţa femeii trecu o umbră de durere auzind plânsul de afară copilului. - De ce
nu-l laşi în pace Ilie? şopti ea, privindu-şi bărbatul fără teai Najunge că îl trimeţi ca vai de capul lui şi
rabdă de sete toată ziua oile? II mai faci şi puturos. Voi vă duceţi şi munciţi ca oamenii, vă odihniţi, aveţi
apă, mâncaţi, şi el, săracu, rabdă de sete toată ziua şi alea: după zăpăcita aia de Bisisica... ~'\ 18
Moromete se sculă de la masă tăcut şi ieşi afară. După câtva timp se [Uziră câteva cuvinte înnăbuşite şi
pe urmă tatăl se întoarse ţinându-l pe ,aiat de mână. - Stai şi mănâncă, nu te prosti, zise Moromete
aşezându-l la masă. -i, fa, nişte brânză, hai, el se duce cu oile, de! - Nu mănânc brânză, scrâşni Niculae,
ştergându-şi obrajii pătaţi de acrimi. - Mănâncă-mă pe mine atunci, răspunse omul. Strachina de pe
masă se golise între timp. Catrina se întoarse şi apucă ,ala din spate. - Nu-i arde lui de brânză, zise ea,
turnând în strachină. I-e necaz că să rămână repetent. I-e necaz şi lui că anul trecut i-a luat-o a
luipercitoru ainte, că tot aşa, te-ai apucat să-l trimiţi cu oile... Parcă mureai dacă-l sai barem o lună,
acolo, să se ducă... i-e drag şi lui... - Ia mai lasă, zise Ilinca, uitându-se supărată spre maică-sa. Ne găsi la!
Taci, fa, din gură, proasto! zise mama, ridicând mâna ameninţător ;pre fată. - Fă! Fă! Fă, n-auzi? mormăi
Moromete. Pune, fa, mâncarea şi mai ragete pe fălcile alea că te-or fi durând de când vorbeşti! Altă
treabă ■avem noi acuma! Ne apucăm să studiem. Mai bine vezi ce-o să faci, că lâine dimineaţă... dar ce
zic eu: mâine dis-de-dimineaţă o să vie ăla să-ţi a ţoalele din casă. - De ce să-mi ia ţoalele din casă?
întrebă femeia nevinovată. - Aşa! Ca să se mire proştii, răspunse omul. Vezi că se umflă laptele... Tita se
întoarse şi dădu la o parte de pe vatră o oală plină cu lapte. atrina turnă iarăşi ciorbă în strachina de pe
masă, care între timp iar se ;olise. - Ce faci, mă, că am vorbit iar cu Cătănoiu. Zice că săptămâna asta
•leacă la Bucureşti, zise Achim, uitându-se pe sub sprâncene la tatăl său.