Rezolvarea de probleme: etapele rezolvării de probleme

Experți și novici în rezolvarea de probleme

1. Rezolvarea de probleme. Definiție

Ca activitate esențială a gândirii, rezolvarea de probleme are un caracter globalist,
ea fiind ”o rezultantă a funcționării interactive a celorlalte mecanisme cognitive” – atenția,
percepția, memoria etc. (Miclea M., p. 403). Rezolvarea de probleme apare ca necesitate
atunci când instinctele nu sunt suficiente pentru a realiza adaptarea la mediu, când pentru
realizarea unui scop nu există un răspuns adecvat preexistent în memorie. Existența unei
probleme este determinată de conștientizarea a două stări, una inițială și una dezirabilă,
numită de psihologul german Wolfgang Köhler ”stare-scop”, aceasta din urmă fiind evaluată
ca posibil de realizat printr-un set de acțiuni. Absența conștientizării unuia dintre cele 3
elemente face ca problema să nu existe. Apariția unei probleme creează o tensiune psihică ce
pune în mișcare mecanisme cognitive cu scopul rezolvării ei și poate avea ca finalitate o stare
de satisfacție sau una de stres. Se poate spune ca echilibrul între cele două asigură un anumit
tip de progres pentru individ și, în consecință, pentru umanitate. Cu toate acestea, mai multe
religii și filosofii consideră suprimarea dorințelor un act necesar pentru atingerea stării de
ecuanimitate.

2. Rolul gândirii creative și a insight-ului în rezolvarea de probleme

2.1. Termenul de creativitate a fost introdus în psihologie in 1937 de G. Allport,
care aprecia că ”fenomenul creativității desemnează un ansamblu de trăsături proprii fiecărui
individ la un anumit nivel, iar potențialul creativ existent la toți oamenii poate fi actualizat și
dezvoltat” (Popescu G., p.13). Până în secolul al XVIII-lea, cercetările erau centrate pe
procesele intelectuale, iar în perioada interbelică s-a subliniat importanța factorilor non-
intelectuali (afectivi, morali, atitudinali, motivaționali) asupra procesului creator. În sec. XX
s-a constatat că performanțele intelectuale nu sunt corelate cu apariția ideilor, iar în
cercetările asupra creativității s-au pus în evidență două dimensiuni ale acesteia: imaginația și
gândirea divergentă.
2.2. Termenul german Aha-Erlebnis tradus ulterior în engleză insight a fost
inventat de psihologul german și lingvistul teoretic Karl Bühler și denumește o înțelegere
care se manifestă brusc, fiind actul evaluării intuitive a unei cauze și a efectului specific. În
greacă întâlnim termenul de noesis, rezultatul înțelegerii intuitive a naturii interioare a
lucrurilor, sau epifanie care înseamnă manifestarea sau perceperea neașteptată a esenței sau
semnificației unui lucru.

3. Modele de rezolvare a problemelor

Inteligența, ca aptitudine, este capacitatea de a rezolva probleme noi. De altfel,
principala finalitate a sistemului cognitiv este de a rezolva probleme (Rusu, p.96). Modelul
rezolvării creative a problemelor, (CPS – Creative Problem Solving Process), numit și
procesul Osborn-Parnes, după autorii lui, a apărut în 1950 și este aplicabil în orice situație de
viață – relații psiho-sociale, organizare, cercetare, muncă, joc etc. CPS are în vedere utilizarea
a două procese complementare, divergența, specifică creativității, și convergența –
aptitudinea intelectuală de a evalua la nivel rațional, logic, de a critica, de a selecta – care
sunt simbolizate grafic printr-o succesiune de săgeți formând romburi, ce reprezintă cei 6 pași
ai modelului:
1. Identificarea zonei de interes
2. Stabilirea datelor, prin găsirea răspunsurilor la întrebări de tipul Cine? Ce?
Când? Unde? De ce? Cum?
 3. Clarificarea problemei
4. Generarea ideilor pentru găsirea soluțiilor posibile
5. Identificarea soluției prin analizarea ideilor în baza unor criterii de evaluare
prestabilite
6. Obținerea acceptării soluției, prin realizarea unui plan de acțiune care pune în
practică ideea aleasă, într-un termen de timp definit.
Procesul este flexibil, putând fi adaptat la specificul situației, parcurgerea etapelor în
succesiunea lor nefiind întotdeauna necesară. Fiecare etapă începe cu gândire divergentă și se
finalizează cu cea convergentă.

Un alt model a fost descris de R. J. Sternberg în 2006, Problem Solving Cycle,

caracterizat prin flexibilitatea celor 7 etape care se pot succede ciclic:

1. Identificarea problemei
2. Definirea și reprezentarea problemei
3. Formularea strategiei
4. Organizarea informațiilor
5. Alocarea resurselor
6. Monitorizarea
7. Evaluarea
 Sternberg precizează că rezolvarea cu succes a unei probleme depinde adesea de
inteligența emoțională dar și de motivație.

4. Experți și novici în rezolvarea de probleme

Înțelegerea diferențelor ce apar la diferite niveluri între experți și novici când

sunt puși în fața soluționării unor probleme este relevantă pentru aplicarea cu succes a
diferitelor metode de rezolvare a problemelor, dar și în alte variate domenii, de la cercetarea
științifică până la resursele umane (selecția și formarea personalului).

O descriere comparativă între experți și novici a fost realizată de psihologul

american Robert Glaser în articolul Cognitive Science and Education apărut în februarie 1988
în revista International Social Science.
 Experții Novicii

1. Structura şi posedă itemi de informaţie au cunoştinţe punctuale

organizarea structurală care sunt integraţi în
cunoştinţelor organizarea anterioară de
cunoaştere astfel încât sunt
selectaţi din memorie în unităţi
ample, de unde rezultă
structurarea, coerenţa,
accesibilitatea
constituite din elemente
izolate care dovedesc o
înţelegere superficială a
noţiunilor şi a termenilor-
cheie

2. Complexitatea identifică principii care rezolvă sarcinile pornind de

reprezentării fundamentează structurile de la trăsăturile de suprafaţă ale
problemelor de suprafaţă, realizează o analiză acestora
rezolvat performantă înaintea executării
unor sarcini care permite
izolarea unor relaţii şi
constrângeri auxiliare de unde
rezultă analiza de ansamblu şi în
profunzime înainte de rezolvare

3. Modificarea - îşi modifică propriile teorii ale manifestă rigiditate în a

schemelor de cunoaşterii şi dezvoltă scheme schimba o schemă de
gândire care facilitează o gândire gândire
avansată de unde rezultă
importanţa confruntării şi a
descoperirii;

- testează şi revizuieşte regulile

şi generalizările

4. Cunoaşterea posedă o cunoaştere funcţională posedă informaţii fără a

procedurală orientată de unde rezultă evoluţia de la înţelege condiţiile
spre un scop informaţia declarativă la una de aplicabilităţii acestora
ordin procedural orientată spre
 un scop

5. Automatismul care distribuie atenţia între au dificultăţi de distribuire a

permite reducerea capacitatea de bază şi niveluri atenţiei, de concentrare pe
concentrării atenţiei mai elevate de strategie şi de elementele esenţiale, se pierd
înţelegere folosind automatisme în detalii
de gândire pentru a atinge o
bună performanţă, de unde
rezultă anumite subcapacităţi
automatizate astfel încât
capacitatea procedurală să
opereze la nivel superior

6. Capacităţi verifică rapid soluţia unei abordează problemele liniar,

metacognitive de probleme, dovedeşte precizie în fără o privire de perspectivă,
autoreglare a-i evalua dificultatea, a-şi fără a controla încadrarea în
analiza cunoştinţele, a pune timp şi rezultatul activităţii
întrebări, a prezice rezultatul
muncii depuse şi a-și folosi
timpul, de unde rezultă
dezvoltarea unor tehnici
metacognitive de orientare şi
control a propriei învăţări

5. Concluzii

Nevoia de rezolvare a unei probleme apare atunci când suntem confruntați cu

obstacole, când căutăm răspunsuri la întrebări sau când ne dorim să atingem un anumit
obiectiv. Deși rezolvarea problemei este adesea o sarcină individuală, s-a constatat că
soluțiile obținute în grup sunt mai creative și mai eficiente, cu atât mai mult cu cât membrii
acestuia prezintă o varietate de abilități.
 Rezolvarea de probleme este un proces pe care îl accesăm ca ființe, la nivel mai
mult sau mai puțin conștient, de-a lungul timpului, atât sub aspect filogenetic, cât și
ontogenetic. Un rol important în evoluția noastră ca omenire l-a avut procesul de surprindere
a problemei, ceea ce Albert Einstein numea finding-problem, care poate fi considerat un
proces în sine de rezolvare a problemei, dar care are în arhitectura sa un element de așteptare
intuitivă, de inovație, de viziune.

Deși în prezent sunt tot mai adesea și mai complex utilizate pattern-urile în
rezolvarea diferitelor ”probleme”, includ aici și utilizarea tehnologiei avansate în sarcina
căreia au fost transferate o multitudine de situații, cred că este relevantă pentru umanitate
cercetarea influenței asupra mecanismelor ce apar în rezolvarea de probleme a factorilor de
natură emoțională, motivațională, dar și cercetarea fenomenului incubației.
Bibliografie

1. Glaser, Robert, Cognitive Science and Education, International Social Science

Journal, v40 nr. 1, p21-44, 1988
2. Kohler, Wolfgang, The Menthality of Apes, Harcourt, Brace and Company, New
York, 1931 (https://archive.org/details/in.ernet.dli.2015.187610/page/n1/mode/2up?
q=insight);
3. Miclea M., Psihologie cognitivă, Modele teoretico-experimentale, Editura Polirom,
Iași, 1999;
4. Popescu G.F, Avramescu M.D, Psihologia creativității, Editura Fundației România de
Mâine, București, 2015;
5. Popescu –Neveanu P., Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978;
6. Rusu E., Psihologie cognitivă, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007;
7. Sternberb R., Cognitive Psychology, 5th Edition, Tufts University, WadsWorth
Cengage Learning, Belmont, 2006;
8. Notes from Gary Davis’s Creativity is Forever (1998), Kendall Hunt Publishing
http://members.optusnet.com.au/charles57/Creative/Brain/cps.htm