HIPOTERMIA.

DEGERATURILE
DEFINIŢIILE:

 Hipotermia: un sindrom ce include semne, simptome şi modificări bioumorale datorite

scăderii temperaturii corporale centrale sub 35°C.
 Degerăturile: stare patologică urmată de acţiune îndelungată a temperaturii joase asupra
unor părţi ale corpului, mai frecvent asupra membrelor.
FACTORII ETIOLOGICI:

 Expunere la frig.
 Submersie.
 Coma: medicamentoasă, epileptică, metabolică.
 AVC.
 Infecţie severă.
 Insuficienţă endrocrină.
 Arsuri extinse.
CLASIFICAREA HIPOTERMIEI:

 în funcţie de severitate (după Harrison):

o Stadiul I: hipotermie uşoară: t- 35-32°C.
o Stadiul II: hipotermie moderată: t- 32-28°C.
o Stadiul III: hipotermie severă (majoră): t- sub 28°C.
 în funcţie de etiologie:
o Hipotermia accidentală (apare la temperaturi ambientale scăzute).
o Hipotermia secundară: asociată unor afecţiuni severe (apare la temperaturi ambientale
obişnuite).
o Hipotermia intenţionată ca metoda terapeutică.
o Hipotermia de imersie (apare în cazul imersiei în apă rece în perioade lungi de timp).

CLASIFICAREA DEGERĂTURILOR:

 Gradul I: senzaţie de înţepături, arsură la nivlul membrului afectat, edemul tegumenelor,

schimbarea culorii tegumentelor: culoarea mărmurie, modificările tegumentelor sunt
uniforme.
 Gradul II: senzaţiile sunt asemănătoare, dar mai intense, în primele zile apar vezicule, cu
lichid transparent, fundul veziculelor este de culoare roză, după tratament cicatricii nu
rămîn.
 Gradul III: se observă necroza tegumentelor şi a ţesuturilor adiacente.
 Gradul IV: necroză totală a porţiunii membrului afectat.
PROTOCOL DE DIAGNOSTICARE A HIPOTERMIEI

 Istoria medicală:
o Prezenţa factorilor etiologici.
o Temperatura corporală centrală este scăzută sub 35°C.
 Acuzele:
o Frisoane.
o Oboseală musculară.
 o Dispnee.
o Palpitaţii.
 Examenul clinic obiectiv:
o Stadiul I: hipotermia uşoară:
 Tegumente reci, marmurate la extremităţi.
 Hipersensibilitate cutanată.
 Tahipnee.
 Tahicardie.
 Hipertensiune arterială.
 Reflexe osteo-tendinoase vii.
 Halucinaţii, obnubilare.
o Stadiul II: hipotermia moderată:
 Tegumente reci, livide şi violacee.
 Anestezie cutanată.
 Prezenţa degerăturilor.
 Bradipnee.
 Bradicardie.
 Hipotensiune arterială.
 Rigiditate, hipertonie musculară.
 Abolire reflexelor osteo-tendinoase.
 Prostraţie, disartrie.
 Stupoare.
o Stadiul III: hipotermia severă:
 Comă.
 Bradicardie extremă, puls nepalpabil.
 Respiraţie minimă (hipoventilaţie).
 Areflexie.
 Midriază bilaterală.
 ECG:
o Bradicardie sinusală sau bradiaritmie severă (ritmul idioventricular).
o Extrasistolie ventriculară precoce.
o Alungirea intervalelor P-R şi Q-T.
o Alungirea complexului QRS.
o Bloc atrioventricular.
o Semne de ischemie acută.
o Fibrilaţie ventriculară în hipotermie severă.

COMPLICAŢIILE:

 Dezechilibrele metabolice şi electrolitice.

 Deshidratare.
 Comă.
 Sindromul CID.
 Insuficienţă cardiacă acută (colaps, şoc).
 Aritmiile cardiace.
 Insuficienţă renală acută.
 Insuficienţă respiratorie acută.
 Hiperglicemie, hipoglicemie.
 Ileus.
 Pancreatită asimptomatică.
 Disfuncţie hepatică.
 Pneumonie, sepsis.
 Stop cardiorespirator.
DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL:

 Diagnosticul diferenţial în hipotermie se face în caz de:

 Hipoglicemie.
 AVC
 Comă de altă etiologie.
 Stările de moarte aparentă.
PROTOCOL DE MANAGEMENT:
Hipotermie, stadiul III:

 Protocol de management al comei.

 Protocolul de RCP.
Hipotermie, stadiul I/Hipotermie, stadiul II:

 Protecţia personalului.
 Examenul primar. Protocol ABC.
 Poziţia pacientului cu ridicarea extremităţii cefalice la 40°.
 Fluxul de Oxigen 8- 10 1/min.
 Protecţia termică:
 încălzirea prudentă (creşterea temperaturii corpului cu aproximativ 1°C pe oră).
 încălzirea pasivă: spaţiul încălzit (25-3 0°C), pătură de lînă.
 încălzirea activă: îmbăiere completă în apă caldă cu temperaturi crescînde, începînd cu
apă călduţă.
 încălzirea rapidă cu ajutorul soluţiilor perfuzabile încălzite (40°C).
Tratamentul de standard:

 Volum expanderi (40-42°C):

o Hidroxietilamidon 500 ml i.v. în perfuzie.
o Dextran 70 500 ml i.v. în perfuzie.
 în prezenţa semnelor de detresă vitală:
o Intubaţie endotraheală şi ventilaţie mecanică dirijată.
 în caz de frisoane:
o Diazepam 10 mg i.v. lent.
 Analgezia suficientă:
o Diclofenac 75 mg i.m. sau
o Tramadol 50-100 mg i.m.
 Prevenirea sindromului de coagulare intravasculară diseminată:
o Enoxaparin 1 mg/kg s.c. în 2 prize sau
o Nardroparin 88 U/kg s.c. la fiecare 12 ore.
 în caz de aritmii cardiace critice:
o Cardioversie în caz de tahiaritmii cardiace sau
 o Pace-meker temporar în caz de bradiaritmii cardiace.
 Reechilibrarea acido-bazică:
o Bicarbonat de Sodiu 1 mEq/kg i/v lent.
 Protecţia antiinfecţioasă cu antibiotice.
 în caz de prezenţa degeraturilor:
o Pansament steril.

Tratamentul complicaţiilor.
CRITERIILE DE STABILIZARE A BOLNAVULUI:

 Ameliorarea stării generale a bolnavului.

 Bolnavul: conştient, liniştit, răspunde adecvat la întrebări.
 Normalizarea indicilor hemodinamici: stabilizarea tensiunii arteriale sistolice la nivelul
90-100 mmHg şi mai sus la hipertensivi.
 Stabilizarea ritmului cardiac în limitele 50-110/min.
 Stabilizarea frecvenţei respiratorie în limitele 12-25/min.
 Temperatura corporală centrală este în limitele normale
 Diureza peste 50-70 ml/oră.
Observatii:

 La un pacient hipotermic, simpla absenţă a semnelor vitale nu este destul pentru a declara
decesul.
 În pre-spital, resuscitarea ar trebui întreruptă numai în cazul în care stopul cardiac este
clar atribuit unei leziuni letale, boli fatale, asfixiei prelungite, sau, dacă toracele este
incompresibil.
 Toate protocoalele de prevenţie, suport vital de bază si avansat se aplică pacientului
hipotermic.
 Hipotermina poate determina rigiditatea peretelui toracic.
 Cordul hipotermic poate să nu raspundă la drogurile cardioactive, si nici la pacing electric
sau defibrilare. Metabolizarea medicamentoasă este încetinită, ducând la posibilitatea
acumulării unei concentraţii plasmatice toxice de medicamente.
 Nu administraţi adrenalina sau altă medicaţie folosită în resuscitare până când pacientul
nu este încălzit la o temperatură cel putin 30°C.
 Odată ce s-a ajuns la 30°C, intervalele între care se administrează dozele de medicaţie ar
trebui dublate. Pe masură ce se atinge normotermia (peste 35°C), se poate folosi
medicaţia din protocoalele standard. La un pacient hipotermic cu apnee si stop cardiac,
este de referat reîncalzirea extracorporeala ca şi metodă de reâncălzire activa interna.