LUCRARE PRACTICĂ 4

4. EXPLORAREA METABOLISMULUI LIPIDIC

Lipidele circulante reprezintă cea mai dinamică componentă a lipidelor organismului.

Determinarea principalilor constituienţi lipidici plasmatici (acizi graşi liberi, colesterol total,
trigliceride, fosfolipide) este utilizată curent în practica medicală, avându-se în vedere corelaţia
strânsă între nivelul seric al acestora şi incidenţa unor boli (cardiace, vasculare, pancreatice etc.).
Componenţii lipidici plasmatici sunt menţinuţi în mediul apos al plasmei datorită cuplării
la nivelul hepatocitului cu grupări proteice numite apoproteine, cu care realizează lipoproteinele.
Lipoproteinele reprezintă cea mai importantă formă de transport a lipidelor, alături de
chilomicroni şi acizii graşi liberi fixaţi pe albumine.
În funcţie de raportul diferitelor componente lipidice care intră în structura acestor
complexe şi de natura apoproteinei, s-au făcut o serie de clasificări (tabel nr. I), ţinând cont mai
ales de migrarea lor electroforetică şi comportamentul lor la ultracentrifugare.
Explorarea metabolismului lipidic utilizează metode statice şi dinamice.
4.1. Metode statice
4.1.1 Metode screening (rapide, orientative):
- aspectul serului la 4oC;
- dozarea lipidelor totale;
- dozarea trigliceridelor;
- dozarea colesterolului total.
4.1.2 Teste analitice
- Determinarea lipoproteinelor;
- Determinarea apoproteinelor
- Determinări enzimatice
4.2. Metode dinamice
4.2.1 Testul toleranţei la grăsimi
4.2.2 Lipidograma după injectarea de heparină

Tabel Nr. I - Fracţiunile lipoproteice în funcţie de migrarea electroforetică şi ultracentrifugare

Fracţiunea Valoarea procentuală a principalilor constituienţi

Sinonime (funcţie de
electroforetică (în
comportamentul la Densitate
ordinea vitezei de
ultracentrifugare) Fracţiuni lipidice (% din lipidele totale)
migrare) P. L.
(%) (%) Colesterol şi esteri de
TG FL
colesterol
Lipoproteine cu 39
Alfa lipoproteine densitate mare 1,063 – 1,21 50 50 11 (din care colesterol 50
(HDL) 26 şi acizi graşi 13)

Lipoproteine cu 19
Prebeta lipoproteine densitate foarte mică 0,94 – 1,006 10 90 60 (colesterol 15, acizi 21
(VLDL) graşi 4)

Lipoproteine cu 1,006 – 60
Betaliproteine 20 80 10 30
densitate mică (LDL) 1,063 (colesterol 40, acizi
graşi 20)
8
Chilomicroni Chilomicroni 0,94 2 98 86 6
P – proteine; L – lipide; TG – triglyceride; FL - fosfolipide

4.1. METODELE STATICE

1
 LUCRARE PRACTICĂ 4

4.1.1 Metodele screening de investigare a metabolismului intermediar lipidic

Aspectul serului la 4oC (Testul chilomicronilor)

Este un test orientativ, foarte usor de executat, care presupune cercetarea aspectul
macroscopic al serului după păstrarea sângelui timp de 24 de ore la +4oC.
În stările de hiperlipoproteinemie, în functie de fracţiunea lipoproteică modificată se pot
observa următoarele aspecte ale serului:
- creşterea chilomicronilor determină formarea unui supernatant sub formă de inel sau
guler cremos (testul chilomicronilor pozitiv)
- dacă VLDL se va găsi în cantitate crescută serul devine opalescent sau lactescent (VLDL
au densitatea mai mare decât chilomicronii şi rămân dispersate în omogen infranatant);
- creşterea LDL nu va modifica aspectul serului, care va rămâne clar.

Dozarea lipidelor totale - Determinarea colorimetrică a lipidelor totale

Determinarea lipidelor totale reprezintă doar un test de orientare În patologia lipidelor
sau a bolilor cu rasunet asupra acestora.
PRINCIPIUL METODEI – Serul nedeproteinizat este încălzit împreună cu acidul
sulfuric concentrat. După adăugarea acidului fosforic/vanilin, lipidele dau o culoare roz care care
poate fi măsurată fotometric. Pentru calcularea rezultatului se foloseşte un calibrator.
VALORI NORMALE: 400 – 800 mg/dl
VARIAŢII PATOLOGICE
- Valori crescute ale lipidelor serice se pot întâlni în:
 Hiperlipoproteinemiile primare
 Afecţiuni în care este perturbat secundar metabolismul lipidic: obezitate, diabet
zaharat, sindrom nefrotic, icter obstructive
- Lipemia poate prezenta valori scăzute în stări de denutriţie, sindroame de malabsorbţie
(insuficienţa exocrină pancreatică, boala celiacă), hepatopatii cornice severe, hepatită acută gravă.

Determinarea trigliceridelor serice - Determinarea enzimatică a trigliceridelor

Majoritatea metodelor de determinare a trigliceridelor utilizează saponificarea
trigliceridelor şi oxidarea glicerolului oxidat în formaldehidă care se dozează fotometric.
PRINCIPIUL METODEI – Trigliceridele din proba de analizat dau printr-o reacţie de
cuplare un complex colorat care poate fi măsurat spectofotometric.
VALORI NORMALE: 50 – 150 mg/dl
VARIAŢII PATOLOGICE
- Hipertrigliceridemia se întâlneşte în hiperlipoproteinemiile primare sau în
hiperlipoproteinemiile secundare din diabet zaharat, dietă bogată în grăsimi, hipotiroidism,
consum exagrat de alcool, glucide, insuficienţa renală, tratament cu corticosteroizi, estrogeni,
icter mecanic obstructiv.
- Valori scăzute ale trigliceridelor pot surveni în: malnutriţie, hipertiroidism, sindroame
de malabsorbţie etc.
Concentraţia serică a trigliceridelor este influenţată de activarea sistemului
lipoproteinlipazelor. Ca urmare, pentru elucidarea mecanismului ce produce creşterea
trigliceridelor serice este utilă determinarea activităţii lipoproteinlipazei, după administrarea de
heparină (activator al lipoproteinlipazei).

Determinarea colesterolului total seric - Determinarea enzimatică a colesterolului

total
Este un test important deoarece poate reflecta unele tulburări ale echilibrului lipidic,
având o valoare crescută în cardiopatii şi ateroscleroză.
Cele mai folosite metode pentru determinarea colesterolului sunt metodele colorimetrice.

2
 LUCRARE PRACTICĂ 4

PRINCIPIUL DETERMINĂRII – Colesterolul liber şi esterificat din proba de analizat,

printr-o reacţie de cuplare dă un complex colorat care poate fi citit la spectofotometru cu
lungimea de undă de 500 nm.
VALORI NORMALE: 100 – 200 mg%
VALORI DE GRANIŢĂ = 200-300mg/dl
VALORI PATOLOGICE > de 300mg/dl
Valorile maxime ale colesterolului total pot fi calculate şi folosind formula 2g/l + 0,1
pentru fiecare deceniu de vārstă ( ex: la 20 de ani valoarea maximă a colesterolului total este 2,2
g/l.
Valoarea colesterolului seric este scăzută la naştere, dar creşte în câteva zile. De
asemenea valoarea colesterolului seric variază şi în funcţie de vârstă, sex, rasă, alimentaţie,
echilibru neuro-endocrin, mod de viată.
Hipercolesterolemiile pot fi esenţiale (primare) sau secundare obezităţii, sindromului
nefrotic, diabetului zaharat, hipotiroidismului, aterosclerozei etc. Există o relaţie specială între
ateroscleroză şi nivelul colesterolului seric. Studiile efectuate au arătat că persoanele cu
ateroscleroză tind să aibă niveluri crescute ale colesterolemiei, mult mai frecvent decât grupurile de
control. Hipocolesterolemiile pot fi ereditare (aβlipoproteinemii, hipoαlipoproteinemii) sau
secundare (malnutriţie, malabsorbţie, hipertiroidism, boli severe hepatice, neoplazii, distrofia
galbenă a ficatului).

4.1.2 TESTE ANALITICE

Determinarea lipoproteinelor
Pentru izolarea lipoproteinelor se folosesc metode de precipitare, separare prin
centrifugare, electroforeză electrocromatografie.

a). Ultracentrifugarea este o metodă de separare a lipoproteinelor în funcţie de greutate

moleculară, dimensiuni, densitate, compoziţie chimică. Lipoproteinele care conţin cantităţi mari
de trigliceride au tendinţa de a se ridica la suprafaţă. (Fig.1).
Clasele de lipoproteine separate la ultracentrifugare sunt:
- chilomicronii
- VLDL (very low density lipoproteins)
- IDL (Intermediate Density Lipoproteins)
- LDL (low density lipoproteins)
- HDL (high density lipoproteins)

Figura nr. 1 Fracţiunile lipoproteice separate la ultracentrifugare

b). Electroforeza lipoproteinelor (lipidograma) este o metodă care are la bază acelaşi
principiu ca şi electroforeza proteinelor serice. Migrarea în câmpul electroforetic depinde de
tipul apoproteinei şi cantitatea de proteine conţinută în molecula de lipoproteină:
Clasele de lipoproteine separate la electroforeză sunt (Fig.2):
- Chilomicronii 0 - 5%

3
 LUCRARE PRACTICĂ 4

- Prebetalipoproteinele 10 – 20%
- Betalipoproteinele 50 – 60%
- Alfalipoproteinele 25 – 35%

Figura nr. 2 Fracţiunile lipoproteice separate la Electroforeză

c.) În practică o importanţă deosebită o prezintă determinarea HDL-colesterolului şi a

LDL-colesterolului.

 Determinarea HDL-colesterolului

Pentru determinarea HDL-colesterolului cea mai utilizată metodă este cea de precipitare.
Printr-o reacţie de precipitare sunt îndepărtate fracţiunile LDL, VLDL şi chilomicronii. După
centrifugare supernatantul conţine fracţiunea HDL din care se determină cu o metodă adecvată
colesterolul – HDL-colesterolul.
VALORILE NORMALE: 45 – 60 mg%
Importanţa clinică a fracţiunii HDL-colestrol reiese din faptul că aceste lipoproteine au
rol antiaterogen, scăderea sub 45 mg% asociindu-se cu un risc cardiovascular crescut. Studiile au
arătat că indivizii cu niveluri crescute de HDL colesterol, în special fracţiunea HDL2 au o
incidenţă scăzută a aterosclerozei, infarctului miocardic, a accidentelor vasculare cerebrale.
Nivelul HDL-colesterolului este mai mare la persoanele ce practică activităţi fizice
regulate, susţinute. Creşterea ereditară a HDL este corelată cu longevitatea (ca rezultat al
efectului protector al acestei lipoproteine).
Scăderea HDL colesterolului se observă la fumători, obezi, sedentari, în cazul diabetului
zaharat sau hipo-alfalipoproteinemiilor.
Un factor de predicţie pentru cardiopatia ischemică este indicele de dislipidemie.
Colesterol total
Indicele de dislipidemie 
HDL  colesterol
Valorile mai mici de 5 sunt considerate normale. Valori mai mari de 5 indică un risc
crescut de apariţie a aterosclerozei.

 Determinarea LDL-colesterolul

Pentru determinarea LDL-colesterolului se foloseşte formula lui Friedewald şi

Fredrickson. O condiţie pentru utilizarea acestei formule este ca concentraţia trigliceridelor să nu
depăşească 300 – 400 mg%.
TG
LDL colesterol (mg/dl) = colesterol total – HDL colesterol –
5
VALORI NORMALE = 70 - 150mg/dl
Concentraţia LDL – colesterolului este strict corelată cu riscul aterosclerotic. Valori mai
mici de 130mg/dl au un prognostic bun.
Valorile cuprinse între 130-150mg/dl pot fi periculoase mai ales dacă sunt asociate cu alţi
factori de risc ai bolii cardiovasculare. Creşterea valorii LDL-colesterolului peste 160mg/dl,
4
 LUCRARE PRACTICĂ 4

chiar în absenţa altor factori de risc, are semnificaţie aterogenetică, fiind necesar instituirea
tratamentului hipolipemiant.
Hipercolesterolemii cu creşteri ale nivelului LDL apar în boli congenitale de tipul
hiperlipoproteinemiilor tip IIa, IIb sau în mixedem, sindromul nefrotic, diabetul zaharat.

4.2. METODELE DINAMICE

4.2.1 Testul toleranţei la grăsimi

Este folosit pentru detectarea anomaliilor latente ale metabolismului lipidic la bolnavii cu
ateroscleroză, ce presupune interesarea predominantă a nivelului trigliceridelor plasmatice.
Testul constă în administrarea pe cale orală a diferite tipuri şi cantităţi de grăsimi.
Ulterior, se determină lipidele plasmatice pentru a stabili timpul necesar metabolizării
trigliceridelor plasmatice exogene.

4.2.2 Lipidograma după injectarea de heparină

Proba este indicată pacienţilor la care s-a diagnosticat o dislipoproteinemie tip I sau V, în
care este prezent un defect absolut sau relative al lipoproteinlipazei.
TEHNICA DE LUCRU - Se recoltează sânge pentru determinarea acizilor graşi liberi,
trigliceridelor şi realizarea lipidogramei. Apoi se administrează i.v. a heparină (25 mg sau 5000
U.I) care realizează artificial şi rapid clarificarea spontană a plasmei. Sângele se recoltează la 5
minute după administrare, realizându-se o nouă lipidogramă. De asemenea, se dozează şi
trigliceridele şi acizii graşi liberi.
În mod normal, nu sunt diferenţe semnificative între cele două lipidograme.
Heparina are şi proprietatea de a elibera acizii graşi din trigliceridele circulante. După
administrarea heparinei i.v. se urmăreşte timp de 2 – 4 ore nivelul plasmatic al acizilor graşi
liberi. Creşterea nivelului lor indică, indirect o concentraţie crescută a trigliceridelor în circulaţie.

4.3 DIAGNOSTICUL HIPERLIPIDEMIILOR ŞI HIPERLIPOPROTEINEMIILOR

Hiperlipidemia este datorată unei disproporţii între sinteza si metabolismul lipidelor

serice circulante. Se defineşte prin creşterea valorilor colesterolului şi/sau a trigliceridelor
(grăsimi neutre) peste valorile normale caracteristice vârstei.
Modificarea raportului dintre diversele tipuri de lipoproteine se numeşte
dislipoproteinemie, putând fi consecinţa:
- creşterii separate sau în asociaţie a diverselor fracţiuni lipidice, colesterol, trigliceride,
acizi graşi, fosfolipide etc;
- tulburării sintezei şi/sau secreţiei prin membranele hepatocitului a proteinei transportoare
a fracţiunilor lipidice.
Hiperlipoproteinemiile se definesc prin prezenţa in plasmă a unor lipoproteine anormale
care în condiţii bazale nu sunt prezente (chilomicroni, resturi de chilomicroni, IDL) sau prin
creşterea anormală a valorilor lipoproteinelor circulante (VLDL, LDL, HDL).
Hiperlipoproteinemiile se clasifică în:
1. Primare (familiale) în care defectul genetic interesează fie sinteza de proteine, fie
diversele etape ale metabolismului, aceasta ducând în final la o sinteză în exces de colesterol,
trigliceride, etc.
2. Secundare (nonfamiliale) reflectând tulburări în:
 echilibrul raţie alimentară/raţie calorică (consum de calorii);
 reglare nervoasă şi/sau hormonală a diverselor etape ale metabolismului
(disinsulinism etc.).
Investigarea unei dislipoproteinemii se face cu scopul identificării mecanismului
patogenic, pentru a se putea institui terapia corectoare.

5
 LUCRARE PRACTICĂ 4

Diagnosticul de hiperlipoproteinemie trebuie completat cu investigarea altor stări

patologice asociate (sindrom nefrotic, diabet zaharat, afecţiuni cardiovasculare, hepatobiliare),
pentru a diferenţia hiperlipoproteinemiile primare de cele secundare.

4.4 OBEZITATEA

Este o problemă de sănătate publică deoarece este asociată cu o incidenţă crescută a unor
boli, cum ar fi: diabetul zaharat, hipertensiunea, ateroscleroza, infarctul miocardic, anumite tipuri
de cancer. Persoanele obeze au o rată a mortalităţii foarte crescută. Bineînţeles că există şi o
componentă genetică a obezităţii, dar factorii de mediu au şi ei o influenţă evidentă.
Obezitatea se defineşte ca depăşirea greutăţii corporale ideale cu peste 20%. Este
prezentă când ţesutul adipos reprezintă mai mult de 20% din greutatea corporală la bărbaţi şi
mai mult de 25% la femei. Proporţia ţesutului adipos la adultul normal este de 12-18% în cazul
bărbaţilor şi de 18-24% pentru femei.
Există diverse formule de calcul ale greutăţii corporale ideale. Printre cele mai utilizate
sunt:
Formula lui Broca
G (Kg) = H (cm) – 100
Formula Lorentz
H  150
G (Kg) = H (cm) – 100 – cm
4
Indicele de masa corporală (I.M.C.)
Gactuala (Gg )
I .M .C. 
H (2m )
Valori normale – la bărbat 27 Kg/m2, iar la femei 25 Kg/m2. Obezitatea începe când
IMC este peste 27 respectiv 25 Kg/m2.
Indicele Pignet (I.P)
I.P = H (cm) - [G (Kg) + PT (cm)] , unde PT – perimetru toracic
Valorile normale sunt cuprinse în intervalul 10 – 30. Valorile sub 10 sunt un indicator al
obezităţii.
Formula New York Metropolitan Assurance
var sta ani  20
G (Kg) = 50 + 0,75[H (cm) - 150] +
4
La femei rezultatul se înmulţeşte cu 0,9.

Gradul obezităţii se calculează în funcţie de valoarea procentuală a greutăţii individuale

excedentare.
 Gradul I – excesul de greutate este cuprins între 10-30% din greutatea ideală;
 Gradul II - 30-50%
 Gradul III – depăşeşte 50%.