Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Camil Petrescu este prozator, dramaturg și poet

interbelic modernist , creator al romanului de tip
subiectiv din literatura română , fiind adeptul
sincronismului lovinescian . Acesta preia tehnica
memoriei involuntare de la scriitorul francez Marcel
Proust .

Romanul „ Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de

război „ este publicat în 1930 , fiind un roman de tip
subiectiv , modern , psihologic și al experienței ,
ilustrativ pentru afirmațiile pe care romancierul le face
mai târziu într-o conferință din 1935 :” Noua structură
și opera lui Marcel Proust „ : „ Să nu descriu decât ceea
ce văd , ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile
mele și ceea ce gândesc eu deoarece eu nu pot vorbi
onest decât la persoana 1.”

Opera se încadrează în modernism prin autenticitate și

stilul anticalofil.

Stilul anticalofil ( împotriva scrisului frumos ) pt care

optează romancierul susține autenticitatea limbajului.
Acesta nu se opune corectitudinii limbii, ci efectului de
artificialitate pe care-l produce exprimarea
personajelor din romanele tradiționale. Astfel, în
concepția lui Camil Petrescu , după cum se va explica
mai târziu , în romanul " Patul lui Procust ", pt scriitor e
mai importantă experiența de viață care poate fi
transformată în literatură : fără ortografie, fără
compoziție, fără stil și chiar fără caligrafie.

Autenticitatea este definită ca identificarea actului de

creație cu realitatea vieții, cu experiența nepervertită,
cu trăirea intensă. Aceasta derivă din folosirea
persoanei 1 , astfel că romanul nu este un act de
invenție, ci de cunoaștere și autocunoaștere , căci
teatrul acțiunii se mută din planul exterior al faptelor
spre cel interior al conștiinței protagonistului , opera
având aspectul unei confesiuni.

Tema fundamentală a romanului este condiția

intelectualului superior într-o societate inferioară , ce
trăiește la modul absolut 2 experiențe : iubirea și
războiul .
O primă secvență relevantă pentru tema romanului
este discuția de la popota ofițerilor care reprezintă
stimulul exterior al memoriei involuntare. Se dezbate o
știre conform căreia un bărbat care și-a ucis soția pt
infidelitate, a fost achitat. Părerile sunt împărțite : de la
cele privind rolul tradițional al căsniciei , enunțate de
căpitanul Corabu :"Femeia să fie femeie și casa casă ,
dacă-i arde altele , să nu se mai mărite ", la cele
idealiste ale căpitanului Dimiu " Femeia e liberă să
plece oricând ". Ștefan așteaptă cu "suflet de slugă" un
moment prielnic pt a cere permisiune de a se retrage ,
însă superiorii săi îl refuză ,iar acest lucru îl determină
pe protagonist să-i jignească " Discutați mai bine ceea
ce vă pricepeți." Astfel, el își demască inadaptarea , dar
și suferința interioară generată de o dramă a geloziei.
Pentru el , dragostea e mai degrabă un proces de
autosugestie și consideră că cei ce se iubesc " au drept
de viață și de moarte unul asupra celuilalt."

O altă secvență ilustrativă este excursia de la Odobești

ce reprezintă punctul culminant al suferinței lui Ștefan.
Protagonistul și soția sa, Ela, pleacă într-o excursie
alături de prieteni de-ai lor spre Odobești. Astfel,
drumul și cele 3 zile petrecute acolo devin un prilej de
nesfârșită suferință pt acesta. Ștefan analizează cu
luciditate fiecare gest al Elei și îi conferă proporții
catastrofale , nesuportând atenția pe care i-o acordă lui
Grigoriade. Întorși la București, cei doi se despart o
vreme, apoi se împacă , iar Ștefan se înrolează voluntar
în Armata Română. El afirmă :" Eu n-am fost niciodată
gelos, deși am suferit din cauza iubirii" , astfel , acesta
nu trăiește doar o dramă a dragostei , ci și a cunoașterii
, acceptând cu durere că dragostea adevărată nu există.

Un prim element de compoziție important este titlul ce

anticipează cele două teme ale romanului . Titlul inițial
era " Proces verbal de dragoste " și sugera intenția
autorului de a nota cu precizie faptele și trăirile în
defavoarea laturii artistice. Titlul actual reflectă ideea
incertitudinii protagonistului , exprimată prin
substantivul comun " noapte" , dar și faptul că o
experiență poate fi depășită cu ajutorul celei de-a
doua. Astfel, dragostea și războiul sunt două experiențe
trăite la modul absolut, iar înțelegerea faptului că nu
există dragostea ideală atrage după sine prăbușirea
sufletească a eroului. Însă, războiul îl vindecă sufletește
deoarece acesta înțelege că drama colectivă e
superioară celei individuale.

Un alt element de compoziție important este conflictul

romanului. Spre deosebire de romanele tradiționale în
care conflictul este exterior, în romanul lui Camil
Petrescu , conflictul este interior și se desfășoară în
planul conștiinței personajului narator , fiind generat
de stările și sentimentele contradictorii pe care le
trăiește față de soția sa. Acest conflict este determinat
de raporturile eroului cu realitatea înconjurătoare.
Motivul rupturii dintre Ștefan și Ela este faptul că
aceasta se implică în lumea mondenă, pe care el o
disprețuiește. Așadar, conflictul interior este cauzat de
diferența dintre aspirațiile lui Ștefan și realitatea lumii
înconjurătoare . Conflictul interior este dublat de unul
exterior , fiind reprezentat de raporturile lui Ștefan cu
societatea , fiind plasat în categoria inadaptaților soci al.