Sunteți pe pagina 1din 112

SURÂSUL BUCOVINEI

Nr. 1 (26) Februarie 2021

Revista˘ de istorie, literatura˘¸si umor


editata˘ de CENACLUL „NECTARIE”
din Vama – Suceava
SURÂSUL BUCOVINEI
REVISTĂ DE ISTORIE, LITERATURĂ ŞI UMOR EDITATĂ DE CENACLUL „NECTARIE” DIN VAMA - SUCEAVA
Foto coperta 1: La noi Moș Crăciun este din ce în ce mai tânăr. (Crăiuț Alexandru)

AU COLABORAT LA REALIZAREA REVISTEI:


IOAN ABUTNĂRIŢEI 2 AMIRUL ARHAM 62
OCTAVIAN CĂPĂȚÂNĂ 3 DOINA GURIŢĂ 66
GUNER AKMOLLA 5 GEORGE IONIȚĂ 67
MIHAI CABA 8 GHEORGHE SOLCAN 68
BEN TODICĂ 10 DOREL VASILE ROTARIU 70
CELLA NEGOIESCU 12 TRAIAN NISTIRIUC-IVANCIU 71
CEZARINA ADAMESCU 16 AURORA SÂRBU 72
ELIS RÂPEANU 19 MIHAI SAVIN 73
DOREL MIHAI GAFTONEANU 22 CRISTINA-MARINA MURGEA 74
ANICA FACINA 24 ALENSIS DE NOBILIS 75
PAUL BRAŞCANU 26 LELIA MOSSORA 76
VIRGINIA PARASCHIV 28 VALENTINA BECART 77
ROMEL MOGA 30 NINA GONȚA 78
SILVIA HODAŞ 31 OANA ȚOGAN 79
MIHAI BATOG - BUJENIŢĂ 32 VALERIA IACOB TĂMAȘ 80
DANIEL LUCA 33 MIHAIL ECOVOIU DOREANU 81
VASILE FILIP 34 SIMION TUDUREAN 82
U.Z.P.R. 35
VASILE DAN MARCHIȘ 83
PARASCHIVA ABUTNĂRIŢEI 36
MARIN MOSCU 84
MELANIA RUSU CARAGIOIU 37
LHANA ROMA-NOVA 85
CONSTANTIN MĂNUŢĂ 38
GHEORGHE ŞERBAN 86
GEORGE TERZIU 39
OLGUȚA LUNCAȘU TRIFAN 87
GHEORGHE ANDREI NEAGU 40
IFTIMIE NESFÂNTU 88
MARIAN CĂLINESCU 41
NICOLAE SILADE 42 OANA FRENŢESCU 89
ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ 43 LUMINIȚA REVEICA ȚARAN 89
ROMEO IOAN ROŞIIANU 44 GRAȚIELA CRISTINA HERGHELEGIU 91
SORIN COTLARCIUC 45 MIHAI MERTICARU 92
ŞERBAN CODRIN 46 NICOLAE MĂTCAȘ 93
FLORIN ROTARU 47 DOINA TOMA 94
ION CUZUIOC 48 CORINA LIGIA PĂTRAȘCU 95
IONEL PINTILII 49 EMILIA POPESCU RUSU 96
IRINA LUCIA MIHALCA 50 CAROLINA BALDEA 97
LIMONA RUSU 51 VASILE LARCO 98
IONICA BANDRABUR 52 MARIA APETROAIEI 99
MARIA TOMIŢA CORINI 53 ANASTASIA GÂRNEAȚĂ 100
ION DIVIZA 55 ALDONA PATRAȘ 101
ROLAND F. VOINESCU 56 FLORENTIN MAFTEI 102
CALISTRAT ROBU 57 ŞTEFANA CRISTINA MARCU 103
VALERIAN BEDRULE 59 DIANA TRANDAFIR 104
CORINA MATEI GHERMAN 60 LUMINIŢA IGNEA 105
ALEXANDRU CAZACU 61 IOAN MUGUREL SASU 106

Director:
dr. SORIN CONSTANTIN COTLARCIUC
Secretar de redacție: Redactor șef: Tehnoredactor:
LUMINIȚA IGNEA IOAN MUGUREL SASU DORIN STEHNIOV
(mugurel_sasu@yahoo.com)

Opiniile autorilor se încadrează în libertatea de exprimare iar răspunderea pentru conţinutul materialelor revine,
în exclusivitate, semnatarilor. Rugăm să ne trimiteţi textele corectate, noi nu ne permitem modificarea acestora.
Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Vama pentru sprijinul acordat activităţii noastre.
editura pim
SURÂSUL BUCOVINEI

Previziuni și atât
Se pare că necazurile mari au și defectul de a de a fi judecat. Evită acest risc cei care scriu pentru
avea la dispoziție mult timp pentru a-și produce critici și cei care scriu pentru posteritate.
efectul. Anul recent depășit a fost trăit în condiții de Revenim cu precizări privind regulamentul.
pandemie, dar nici cel curent nu dă semne că s-ar Etapele: 15 martie - 30 aprilie, primirea
putea despovăra de zilele de manifestare a aceleiași lucrărilor; 1 mai - 15 iunie, evaluarea; 16 iunie - 30
maladii care afectează întreaga planetă. Ceea ce iunie centralizarea și comunicarea rezultatelor. După
s-a strecurat insidios în mentalul colectiv este care va avea loc festivitatea de premiere la dată și loc
incertitudinea temporală, boala apare val după val și care se vor comunica ulterior.
nu se poate trage o concluzie sigură privind finalul. Condiții de participare: se poate participa la una
În cazul nostru, pentru a stabili „ceva bătut în cuie” sau ambele secțiuni, adică la secțiunea poezie (tema
despre festivalul care va fi la a X-a ediție, deocamdată Bucovina), două creații, una neapărat la temă și una
știm doar că se va întâmpla în a doua jumătate a lunii neapărat poezie cu formă fixă. La secțiunea epigramă
iulie. Desigur, detaliile vor fi comunicate în timp util, (tema bucovinenii) se participă cu trei creații.
dar în momentul de față rezolvăm un sistem în care Textele vot fi tehnoredactate în format A4, cu
numărul necunoscutelor este mai mare decât cel caractere Times New Roman 12, la un rând, în limba
al ecuațiilor. Există soluții, așa se spune acuma, dar română. La final vor fi precizate datele de contact, se
acestea nu sunt deplin cristalizate. vor atașa la un e-mail care va fi expediat pe adresa
Nu am avut posibilitatea de a face un sondaj de mugurel_sasu@yahoo.com. În cel mult 2-3 zile se va
opinie, așa că nu avem o părere exprimată procentual confirma primirea.
despre forma de jurizare folosită la ultimele ediții, Criteriile de evaluare vor fi: încadrarea în
strădania este ca să revenim la jurizarea creațiilor pe temă, calitatea artistică, originalitatea, respectarea
care le vom primi pentru concursul literar cu ajutorul normelor gramaticale în vigoare. Lucrările trebuie
unui juriu. Vom apela la jurați pe care îi recomandă să fie inedite! Rezultatele se vor publica pe Facebook.
activitatea literară și care vor stabili o ierarhizare Intenționăm să edităm un volum cu toate creațiile
calitativă la ambele secțiuni astfel încât clasamentul premiate la cele 10 ediții ale festivalului.
final să prezinte locul pe care îl ocupă creațiile în Vom avea parte și de această dată de
ordinea valorică. parteneriatul Asociației „Universul Prieteniei”
Regulamentul concursului a fost publicat pe reprezentată de președinta acesteia doamna Rodica
rețele de socializare și distribuit și unor reviste și Rodean. Perenitatea acestei colaborări nu este
ziare pe care le considerăm prietene, așa că vom străină de succesul edițiilor precedente, cum nu va fi
considera parteneri media pe cei care vor susține nici de cea la care ne referim.
astfel demersul nostru. Nu știm cât de solid va fi suportul financiar, dar
În forma anterioară jurizarea o făceau creatorii într-o unitate, comparabilă cu cea de monolit din
deveniți cititorii versurilor colegilor, că cititorii vremea antedecembristă, vom fi măcar ce am fost
trag spuza pe turta categoriei din care fac parte, (Petru Rareș era optimist).

Ioan Mugurel Sasu


considerând că fiecare om care scrie are dreptul de
a-și forma o părere, iar fiecare autor își asumă riscul

1
Nr. 1 (26) SURÂSUL

CUM A PIERDUT ROMÂNIA ARDEALUL DE NORD


Anul 1940 a fost, fără 1919-1920, să se găsească pe o poziție comună.
îndoială, cel mai dureros
din istoria României. ARBITRAJUL DE LA VIENA
De-abia regăsiți, în urmă
cu 22 de ani, în granițele Împlinirea a opt decenii de la evenimentul
etnice firești ale țării lor, cunoscut în istorie sub denumirea de„ Arbitrajul” sau„
românii se vor vedea din Dictatul” de la Viena, prin care Germania și Italia au
nou despărțiți, victime ale mediat și, aparent, au rezolvat disputa teritorială dintre
contextului internațional, Ungaria și România este o excelentă ocazie de a revedea
dar și a incapacității clasei politice în frunte cu Carol întâmplările de atunci prin prisma numeroaselor
al II-lea de a gestiona ceea ce realizaseră înaintașii la informații aflate în documente și păstrate în arhive care
1918. Ce s-a câștigat prin abilitatea lui Ionel Brătianu sunt astăzi accesibile specialiștilor ori din literatura
și dârzenia reginei Maria va fi pierdut, sub oblăduirea memorialistică furnizată de actorii acelei scurte
nevolnicului și fățarnicului rege, de către politicieni întâlniri diplomatice, cu impact uriaș asupra celor două
oportuniști precum Guță Tătărăscu sau Constantin țări. Pentru opinia publică românească, atunci când
Argentoianu. Ar fi putut exista o alternativă la politica vine vorba de anul 1940 și de sfârșitul României Mari,
lui Titulescu și a discipolilor săi, de a miza totul pe există o certitudine: țara noastră a fost victima marilor
o alianță cu Franța și pe menținerea sistemului de puteri. În perioada regimului comunist, Germania era
pace Versailles? Gh. Brătianu, fiul lui Ionel Brătianu, principala vinovată; după 1989, în ecuație a apărut și
savant și om politic, credea că da. „Eminentul istoric- Uniunea Sovietică. A fost și rămâne un curent de opinie
ale cărui convingeri democratice sunt mai presus de întreținut, firește, și de istoriografie. Este un punct
orice îndoială- credea că interesul României este să de vedere facil, care absolvă de responsabilitate elita
separe revizionismul german de cel maghiar, printr-o politică românească, pusă în fața unei înțelegeri civice
apropiere a Bucureștilor de Berlin, fără a abandona a unor agresori în detrimentul unei victime inocente.
însă relațiile cu Franța și mai ales cu Polonia”. O analiză ceva mai profundă a dinamicii relațiilor
Imediat după înfrângerea regimului bolșevic de româno-germane, îndeosebi după anul 1933, odată cu
la Budapesta prin energica acțiune a Armatei Române, venirea la putere a lui Hitler , ne arată un tablou mai
noul lider al Ungariei, amiralul fără flotă și regentul complex, cu mai puține certitudini. Ne referim doar
fără regat, Miklos Horty, a indicat fără ezitare linia la una dintre ele: a vrut Germania să participe în mod
directoare a politicii externe maghiare: „ Inamicul activ la lichidarea statului român? Mai degrabă nu!
nr.1 al Ungariei este România, pentru că cele mai mari
pretenții teritoriale sunt împotriva ei și pentru că CIANO ȘI RIBBENTROP - trasează noua
este cea mai puternică dintre statele vecine”. În anii frontieră dintre România și Ungaria
interbelici, Ungaria a promovat o politică revizionistă,
considerând Regatul României Mari, înfăptuit prin Ziua de 29 august, premergătoare semnării
voința națiunii înainte de recunoașterea sa prin tratatul Armistițiului, este tratată în aceeași manieră
de pace, drept o„ creație artificială”, o„ plăsmuire expeditivă. Ciano consemnează reacția furioasă
monstruoasă” a Versailles-ului și a Trianonului. Nici un a premierului maghiar la propunerile germane și
efort nu a fost cruțat, nici un ban economisit pentru a modului grosolan în care Ribbentrop îi închide
a stimula acțiunile potrivnice țării noastre, atât în gura contelui Teleki: „Manoilescu nu știe nici ce să
exteriorul cât și în interiorul României. Este adevărat facă, nici ce să zică. Este îngrozit pentru țara sa și
că, în plan oficial, nici Anglia și nici Franța nu au fost de pentru sine”. Pentru Ciano, situația pare o tranzacție
acord cu pretențiile revizioniste ale Ungariei. Soarta a negustorească, precum la piață: încercăm să vindem
surâs Budapestei odată cu venirea la putere a lui Hitler scump garantarea frontierelor. Manoilescu găsește că
în Germania, la 30 ianuarie 1933. Din acel moment, prețul e prea ridicat. „ Între timp, Ribbentrop și cu mine
unica linie permanentă în politica externă a Ungariei a trasăm noua frontieră și dictăm termenii arbitrajului.
fost colaborarea cu Germania hitleristă până la sfârșitul Asta este o problemă greu de rezolvat, chiar imposibil,
celui de al Doilea Război Mondial, în 1945. Din punct dacă vrei să fii absolut echitabil”. Un alt document
de vedere politic, era absolut logic ca cele două țări, important este al lui Mihail Manoilescu, omul care a
nemulțumite de rezultatul Primului Război Mondial avut neșansa de a semna Dictatul de la Viena în calitate
și de deciziile Conferinței de Pace dela Paris din anii de ministru de externe, al cărui leșin la vederea hărții

2
BUCOVINEI Februarie 2021

ciuntite a Transilvaniei rămâne memorabil în analele 1941, Galeazzo Ciano a fost executat în 1944, Joachim
diplomației, dar și în istoria națională, ca semn al von Ribbentrop a fost spânzurat în 1946, după sentința
neputinței și al eșecului unei generații. Tot în memoriile de la Nurenberg, iar Mihail Manoilescu s-a stins în
sale, Manoilescu face referire la textul arbitrajului 1950 în închisorile comuniste. Dincolo de destinele
de la Viena, oferind explicația că România nu a cerut individuale ale semnatarilor Dictatului, nenumărați
arbitrajul Germaniei și al Italiei, cum se precizează oameni nevinovați și-au văzut destinele strivite de
în preambulul documentului. România nu a propus marile nedreptăți prevăzute de odiosul Dictat de la
niciodată cedarea a 25000 de km pătrați din teritoriul Viena.
său, cum susținea Ribbentrop. Indiferent care ar fi Cu cinismul său recunoscut, Winston Churchill
adevărul, România Mare încetase să mai existe! avea să tragă concluzia istorică a acelei zile( 30 august),
într-un discurs rostit în Parlamentul britanic:„ Acest
DUPĂ VIENA dictat nu poate fi aprobat, eu nu pot fi de acord cu
el, chiar dacă Ungaria nu a fost tratată prea bine la
Istoria și-a urmat cursul său binecunoscut, iar Trianon în 1920”. În anul1947, Conferința de Pace de la
Arbitrajul de la Viena rămâne ca un episod dur și tragic Paris a adeverit profeticele vorbe notate de Ciano în
al României care, precum Ungaria, a fost nevoită să se jurnalul său: „ Până și Viena va muri…”
angajeze în aventura nebunească a lui Hitler. Actorii
din spatele zilei de 30 august 1940 au avut un destin
tragic: prim-ministrul maghiar Pal Teleki s-a sinucis în
Col. (r.) Ioan Abutnăriţei

IGNORANȚĂ sau mult mai grav!


Proprietăți funciare în Transilvania

Avem două tipuri de a fost nici de drept, deoarece reforma agrară nu face
proprietăți românești nici o deosebire între „naționali și străini” și nici în
cedate fără nici o noimă fapt orientată contra resortisanților străini (inclusiv a
unor persoane sau unor celor din Ungaria). Latifundiarii prin Guvernul ungar
instituții maghiare, au pretins un tratament preferențial și în prostia lui
rasiste din creștet până în guvernul român a consimțit (1921-1930) creând Fondul
picioare, cedări datorate corupției și incompetenței Agrar (66.920,72kg aur), deschis în Elveția, alături de
judecătorilor români, pe deasupra, și ignoranți și Cehoslovacia și Iugoslavia. Când Hitler și Mussolini au
inculți. Din prima categorie fac parte moștenitori sau cedat nord-vestul Ardealului lui Horthy, latifundiarii au
autopropuși moștenitori ai foștilor latifundiari maghiari preluat integral feudele ce au făcut obiectul reformei
care după 1918 au optat pentru cetățenia ungurească agrare din 1921, deși încasaseră de la statul român cea
și a căror latifundii au făcut obiectul reformei agrare mai mare parte din contravaloarea lor. Dacă nu începea
(legea Reformei Agrare din Transilvania, Banat, Crișana al Doilea Război Mondial, care ca și Marele Război, a
și Maramureș din 30 iulie 1921). În urma reformei au fost și o operă a șovinismului unguresc, plata totală a
fost împroprietăriți deopotrivă toți țăranii, indiferent despăgubirilor pentru feudele resortisanților unguri
de etnia declarată. Latifundiarii și moștenitorii lor au s-ar fi încheiat în 1944. În teritoriul cedat de Hitler
fost despăgubiți cu vârf și îndesat de România, pentru Ungariei, după cele mai oribile crime imaginabile,
că juriști și politicienii vremii (perioada interbelică) maltratări, expulzări, înrolări în lagăre de muncă
nu au fost capabili să facă diferența între confiscarea forțată, trimiteri pe front în linia întâia fără instrucție
pentru cauza de utilitate publică și împărțirea funciară și la deminări în fața liniei întâi, s-au luat imediat, între
(reforma agrară) ca justiție socială. Sau cum scria altele, măsuri de lichidare a reformei agrare din 1921.
Etienne Bartin, prof. de drept internațional privat, de la Aceste măsuri au fost: a)deposedarea exclusivă de
Paris, jurisprudența a pierdut o jumătate de secol (de la către autoritățile militare a proprietăților țăranilor
6 august 1789) pentru a descâlci între drepturile feudale români și ale bisericilor românești, b)expulzarea
și cele funciare [Coș]. Reforma agrară din România nu țăranilor români din satele mixte care au beneficiat

3
Nr. 1 (26) SURÂSUL

de reforma românească, c)prin ordonanța nr 9370 făcute și cu scopul pentru colonizări cu maghiarizați
din 24 decembrie 1940 instituia „curatori” acolo unde de la vest de Tisa. De exemplu în comuna Crăcești
proprietarul lipsea sau asupra proprietăților neglijate au fost expropriați „pe cauza de utilitate publică”
(unde făcuseră expulzări), d)prin ordonanța nr 1630 terenurile țăranilor români pentru colonizări, cu alte
din 2 martie 1941, completată cu ordonanța 3400 din cuvinte utilitatea publică pentru rasiștii maghiarizați
4 iunie 1942 proprietăți miniere și toate concesiunile era purificarea etnică a Transilvaniei. Coloniști, la care,
miniere acordate de statul român a fost declarate nule; am văzut, că s-a referit și ministrul comunist al Justiție
ca urmare în afară de terenuri sonde, abataje, utilaje și Lucrețiu Pătrășcanu și a căror număr a fost a atins cifre
construcții miniere au fost confiscate de statul fascist impresionante de mai multe sute de mii.
fără nici o despăgubire, e)prin confiscarea terenurilor Horthismul a fost substituit în 1945 în România
comunale (pășuni, izlazuri) din satele românești cu hortiștii metamorfozați în staliniști, dar nici aceștia
conform ordonanțelor 1890/ din 11 martie 1941 și 2790/ nu au mai putut susține „feudele” ungurești în numele
din 13 aprilie 1941. Aceste au fost măsurile imediate luate „democrației proletare”, urmând o nouă reformă
sub administrația militară horthistă. Composesoratele agrară a comuniștilor de la București, din 23 martie
românești au fost și ele imediat anihilate prin forță, ca 1945. Prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic
apoi, în 1942, ministrul agriculturii Daniel a lui Banffy, al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
stră, strănepotul cnezilor români din Hațeg, să dea martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt retrocedabile și
ordonanța 2660 prin care modifică regimul silvic ungar proprietățile feudale în care latifundiarii despăgubiți în
doar pentru teritoriul ocupat, trecând composesorate perioada interbelică ce au reintrat în timpul ocupației
românești în administrarea unor comisari ai guvernului horthiste și reîmpărțite după 23 martie 1945. Cu toate
horthist. Cu acest gen de legiferare ne-am mai întâlnit acestea, statul român după 1990, prin instanțele de
în „Hungaria” – adică cu legislații diferite în zonele judecată, populate cu judecători corupți, incompetenți
nemaghiarizate. Banffy a dat ordonanța, și Banffy a și ignoranți, a cedat din nou unor pretinși moștenitori
profitat de ea! Un exemplu dintre sute: composesoratele proprietăți feudale ce au făcut obiectul reformei agrare
românești din pratul Bradului (Lunca Bradului) au fost din 1921 și din 1945 și despăgubite odată sau de două
date în administrare maghiarizaților Eugen Monotz, ori.
Ernest Pater și Szortsei Geza, funcționari ai societății Din a doua categorie de proprietăți, construite
Bangra, societate ce aparținea lui Daniel Banffy; noii din fondurile adunate de la iobagi pentru instituții de
administratori au tăiat 250 ha din composesoratele educație, pe timpul Mariei Thereza și a lui Iosif al II-lea,
amintite și lemnul l-au vândut pe nimica societății cedate fără nici un argument juridic, fără asemănare
Bangra! După analizarea situației din teritoriul cedat cu regimul acestor proprietăți în Austria, Ungaria,
lor de către Hitler rasiștii maghiarizați (supra supra Cehia, Slovacia, Serbia, Croația, Slovenia și Italia,
campioni ai rasismului) au pritocit ordonanța 970 din unde acest gen de proprietăți au rămas în patrimoniul
12 ianuarie 1943 prin care au anulat ce a mai rămas public. Constituirea fondurilor pentru școli, instituții
de anulat din reforma agrară românească, respectiv de cultură s-a făcut din contribuția iobagilor, iar
retrocedarea pădurilor. Următoarea măsură legislativă odată școala, teatru, filarmonica construite acestea
a venit după 5 luni, ordonanța 3710 din 3 iulie 1943, care s-au dat în administrare bisericilor recepte, adică
prevedea că terenurile atribuite de reforma agrară catolice și calvine, nu doar însuflețite de șovinismul
românească văduvelor de război și funcționarilor maghiar, ci promotoarele acestui detestabil rasism.
invalizi pentru construcția de case să fie trecute în Ori administrarea unei proprietăți de către un
proprietatea statului horthist (numai în Cluj 1325 de administrator nu-l transformă pe administrator în
astfel de proprietăți au trecut în proprietatea statului proprietar. Nici unde în statele succesoare imperiului
horthist [bra pg182]). feudal bisericile administratoare nu au devenit
În fine prin ordonanța 5200 din 18 decembrie proprietare a acestor imobile! Aceste cedări sunt
1943 s-a dispus revizuirea totală a drepturilor miniere datorate corupției și incompetenței judecătorilor
românești în teritoriul ocupat de horthiști. Tot la acest români, pe deasupra, și ignoranți și inculți. Aceste
capitol trebuie amintite și deposedările efectuate de „cedări” în justiție sunt asigurate de clasa politică
autoritățile civile. Un exemplu, între sute altele: 60 de coruptă, prin legi și amendate la legi! Serviciile noastre
țărani din Corpadea și 32 din Gădălin, care cumpăraseră secrete sunt la fel de inepte și pe fond antiromânești
175ha de la familia Gaal între 1928 și 1936, li s-a anulat precum erau și în epoca comunistă.
contract de cumpărare, silnic, fără despăgubire,
de către noile autorități horthiste [bra pg.196]. În
teritoriul cedat, exproprierile pe cauză de utilitate
publică făcute de noile autorități ultrarasiste au fost
Octavian Căpăţână
4
BUCOVINEI Februarie 2021

BALADA EROULUI TĂTAR


NOTĂ: Eroul a existat: este Necip Hagi Fazîl (1906-1948,
mormântul lui se află în satul natal vestitul Azaplar /
Tătaru, jud. Constanța. La congresul nostru internațional
din 2009 (Aqmescit/Simferopol, Crimeea a fost declarat
EROU. Balada a fost scrisă în 2002, publicată în volum
bilingv în 2003 ed. Metafora Constanța. Apoi a mai
apărut în revista noastră EMEL și în alte volume.

Norii, norii cei negri, Pieri norule spre răsărit, “S-au bucurat primindu-ţi banii
Cum ne apasă norii cei negri! Veşti bune poate mi-au sosit, Şi pace ţi-au transmis tătarii
În o mie nouă sute patruzeci și opt Cu credinciosul meu Eyup! Drept preţuind curajul tău!
Cerul României s-a umplut de nori! Luni de ploaie, luni de toamnă, Negip,e mare, mare-i frica,
Rușii printre dealuri trec și se cobor Apa şterge orice urmă Căci zilnic crimeeni dispar
Și Crimeea iarăși cade-n mâna lor! Şi jandarmul se încurcă! În lagărele ruşilor!
Norii cei negri, norii de sânge,
În legile sale pământul se strânge Ascuns, fugar, nu e uşor, Să mergem când a nopţii haină
Speranțele încet ne mor, Îmbracă-ogoarele în taină
Ţineţi pământul în legile-i sfinte, Simt greul, Doamne, cum îl simt! Şi-a casei stare s-o veghem!
Puterea rusului totul stăpânește! Şi peste graniţă-aş scăpa Soţia ta, doamna Sultan,
Plânge tătarul, norul tristeţii! Eu mâna libertăţii-aş da, Aduce suflet şi alean
Loveşte istoria, e moartea speranţei, Ce palmă viaţ-ar merita! Cu dragostea ei pentru neam!”
Siberia e plină de tătarii mei!
“Cum ai pierit, poporul meu, Nu pot pleca de unul singur; Acum în sat adoarme totul,
Cu visul stins în Dumnezeu!” Poporul, biet, cum îl asigur Jandarmii ţin în braţe somnul
Ce bucurii străinii îmi dau? Iar luna stăpâneşte cerul!
A spus Negip privind pe rus.
Aici mi-e patria, poporul, Se bucură Suyum şi Bora,
“Pierită-i Patria, Crimeea,
Un frate e deja fugarul, În casă iar se află tata,
Cum? Unde vor sfârşi aievea,
Eu voi rămâne cu poporul! Aprinde rug de stele mama!
Suferinţele acestea?
***
Pe drum de nord, la Azaplar,
Eu graniţa s-o trec nu vreau, Vestit în fapte-i omu-acesta
De sub cocenii reci şi tari
Iubirile de-aici le vreau. În lupta lui arma-i dreptatea,
Ieşi Negip ce se–ascundea...
Părinţi, copii, soţie dragă, Speranţă pentru tătari!
El zi şi noapte, pe clar de lună,
Aici sunt toţi tătarii mei! Îl preţuiesc şi-l ştiu românii,
În respiraţie şi-n rugă,
Aici sunt crimeienii mei, El poartă steagul întregirii
“Sărman tătar” el căina! O moarte are orice om! De el depind toţi crimeenii!

O mie nouă sute patruzeci şi opt era La margine de sat când urlă Dobrogea-nlănţuită zace
Şi-un vânt de toamnă des bătea, Câinii pribegi, dureri adună. Duşmanul gratii tot desface,
Iar ploaia pe pământ cădea... Veşti triste mi-a adus Eyup Puţini mai sunt dintre eroi...
Negip aşteaptă o veste bună Se-ntrec jandarmii-n arestări, Români, tătari, aud în taină
De sub coceni ploaia se-adună, Se-nalţă imnuri şi serbări, Că machidonii se răscoală
El pentru neamul său îndură Acestui comunism nebun! În noaptea care ne-nfioară!

În clădirea etajată -“Să ne trăieşti, Eyup viteaz, În sat primejdia e mare


Uşa de intrare-i lată, În sfânt război, umil ostaş! Unde să-şi facă ascunzătoare?
Ascunzând ieşirea-n spate! Tu frică n-ai de ruşi nici azi! Duşmanul forţele-şi înalţă
Din sat vederea este clară, Spune-mi, banii ţi-au ajuns? O lume-ntreagă îl iubeşte
El ştie când să se retragă, La cei ce încă stau ascunşi Şi mic şi mare îl cunoaşte
Pierzîndu-se uşor afară! În satele cu greu urcuş?” Puterea nu-i mai dă speranţe!

5
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Şi tuturora el le-a spus: “L-au prins, l-au prins chiar pe Negip, Unde-aţi ascuns voi crimeenii?
“În faţa libertăţii noastre Al străzii colţ îi fu prea strâmt, Cum v-aţi unit voi cu românii?
Nu va ceda nicicând un rus! Familia-l plângea! În luptă lideri atestând?
Uitară zâmbet crimeenii Dobrogea vestea o purtă, Învăţători şi preoţi, doctori,
Căci văd în jur cum cresc primejdii În sate de tătari umblă Au tot visat Crimeea lor
Şi pier speranţele–n morminte! Şi suferinţă lumii dă! Alăturând-o turcilor?

În sat, pe drum, chiar peste ape, Vai, ce spaimă, vai ce spaimă, De ce nu spui câine tătar?
Pe puful scump de pe aripe, S-au îndoit tătarii-n taină, În faţa noastră să tremuri, dar!
Se-nalţă zid de închisoare! Negip a fost de ruşi luat! Tu nu mai ai nici o speranţă...
Se-aude vuietul furtunii, Va creşte lumea ignoranţei, Tu pentru noi să scrii ce ştii
Puterea aparţine urii, Cu noi de-acum ai să tot fii,
Se va uita calea credinţei,
Puterea este sluga urii! Câine tătar, așa să fii!”
Se stinge raza libertăţii!
Capu-i legat, picioru-i strâns
Toţi banii lui de pe recoltă În lanţ şi în curent nestins,
Pierduţi se simt tătarii bieţi,
Sunt pentru crimeeni în luptă Cu apă din leşin e scos...
Leşină crimeeni speriați,
Cu-acest destin fără ieşire! Când apa spală trupul frânt,
Împărăteasa este spaima, Negip al nostru-i arestat!
Se-ascunde soarele de sat Pe rană, încet, încet, curgând,
În necuvânt piere ideea, Nu simte el duşmani urlând.
Se uită-n temniţi libertatea! Şi vânturile toate-au stat,
Negip al nostru-i arestat!
Trec zile, nopţile tot trec,
E cer senin deşi e toamnă, Clipele dureri petrec,
Îşi ţese soarele cunună, Cu vuiet uşa sare-n cer,
Bătăi, torturi, un iad întreg!
Se rup şi norii-ntunecaţi! Negip e aruncat pe fier,
Au ars picioarele şi capul,
“În plină zi nu m-arestează, Ce obosit e trupul lui!
Se stinge–ncet durerea-ntrânsul,
Poporul meu nu se-narmează O, Doamne, tortura e,
Coboară-n inimă curajul!
Cu mine ascuns în pâcla deasă. Aşadeavansată-nlume!
Atât de gravă e, tortura ce...
Fără sfârşit este tortura
Gândi Negip mergând pe stradă,
Ce depăşeşte e durerea,
Oraşul drag i se arată Pereţii negri simt şi dor,
Iar bietul cap zace zdrobit!
Cotind un colţ înverşunat! Torturile ce ard şi mor
Fierul aprins arde piciorul,
Maşina neagră, mâna neagră, În sângele-ntrebărilor! Se sapă-n inimă destinul,
Îl absorbi barbarul spectru, “Cu cine ţi-ai croit destinul? Se uită mama, tata, fiul!
Într-unmomentcumplit de negru! Unde-ai ascuns tu crimeeanul?
Cine-ţi dă bani precum dau fraţii? “Să nu mă pierd, să spun eu taine
Aşa fu arestat un lider, Unde-s ascunşi refugiaţii? Ce nasc a neamului istorie.
Aşa fu arestat Negip Unde-itiparul lui “Emel”?
Constanţa cunoştea un centru! Biata istorie de Tătar!
Ce comitet aveţi aicea? De teamă inima îmi bate,
Suntem în patruzeci şi opt.
Cine ţi-a spus despre Crimeea? Că n-am să pot dureri răzbate,
Octombrie partidu-i copt,
De unde-aţi scos”patria aceasta”? Lovind idealul meu de Patrie!”
E un stăpân peste un tot!
“Un animal eşti, un tătar, Această inimă nebună
Se înalţă sus, se-nalţă norul
Crimeea ta e-un vis barbar! Un vis de Patrie străbună
De milă pentru biet poporul
Nesuportând acum pământul! Crimeea “voastră” e Rusia! Fără s-o vadă a tot hrănit!
Căzută frunza arde–n stradă, I-am terminat noi pe tătari! “Uită” îmi spun cu toţii mie,
Absoarbe sângele din vatră, Ţi-a interzis Crimeea un ţar! “Nu mai visa nici o Crimee!
Zboară-n neant speranţa moartă. Ea rusului îi este dar!” Predă-te nouă, om vei fii!”

Nu-s oameni, brute, animale Uită că eşti de neam Tătar “M-aş dărui eternităţii
Cu voce spartă, trupuri goale, Iubirea pentru noi e har Un rai având sub bolta frunţii
Poţi înţelege, închisoare! Şi ordinul e ruga ta! Celor cinci zile de torturi!
În faţa rusului a stat, Uită că eşti Tătar de neam, În lumea asta n-am scăpare
Crimeea patrie şi-a dat Înghite vorba “crimeean” Norul cel negru nu-i salvare
Acest Negip azi arestat! Închină-te la noul han! Pentru un neam fără hotare!

6
BUCOVINEI Februarie 2021

Ce să le spun ? Ce să ascund? Negip Hagi Fazăl era, Mormânt de sat, ce linişte,


Iubesc al Patriei pământ Cu el istoria se scria, Azi fiul vine la părinte,
Eternităţii dar făcând! Cu-acest erou tătar! Poemul tu-l deschizi!
Popor, Crimeea, mamă, tată, Aşa Sultan îşi plânge jalea, Vor creşte ierburi peste tine
Nu cred că voi uita vreodată Salia pe cap îl mângâia, Cresc patruzeci de ani cu tine,
Menirea ce mi-a fost creată!” Pe capul ars de fiară rea! Dar tu poemul îl deschizi!

De neputinţă frică-i este, La Azaplar ei l-au adus Prietenul Ali Osman


Fără a vrea să nu divulge Satul întreg atunci a plâns, Fugar fiind nu mai venI
Secretele naţiunii sale! Au plâns şi cei ascunşi! La ultimul tău drum!
Îi strânge tâmpla lanţu-ncins E norul negru peste sat, Unul în Turcia a fugit
Îi arde carnea fieru-nvins Şi stropi de sânge roşu cad Salvându-se ca omul biet,
Atârnă de-un picior ca-n vis! La moartea marelui bărbat! Când toţi ceilalţi au pătimit!

“Fără să vreau de n-aş vorbi , Spre Slava Ta, Allah, rugăm Pe toţi ceilalţi i-au arestat
O, Patrie, Sultan, copii!” Noi în credință existăm, Şi ani de temniţă le-au dat,
Negip a murmurat învins. Erou-i mort în satul lui! Lui Îrsmambet, Şaip, Teufik,
Şi-n inimă un punct s-a stins Îl spală hogii tot din neam
Malik şi Bekmambet, Zia,
Bahcisaray plutea în vis Şaip Veli, Teufik Islam,
Doctor Eiub, Geafer hogea,
Un soare roşu s-a aprins! Torturile le număram!
Din fiece sat un om era!
Se zguduie uşa în șanţuri, Câte torturi, câtă durere,
În o mie nouă sute patruzeci şi opt
Cadstropiigreidesâng-n lanţuri, Numai aşa Eroul piere!
Tu ai deschis un drum...
Se sperie cumplit călăii! Aşa arată trupul sfânt.
Negip, tu nu puteai să ştii
“Ce slab tătarul, n-a vorbit, Istoria noastră-i Dumnezeu,
Că în o mie nouă sute cincizeci şi doi
Fără să spună a murit, Crucificatu-i neînfrânt,
Vor crea o noapte pentru noi,
Mormântul taina i-a știut. Şi omu-i Zeu!
O noapte de eroi!
Cutremurat se frânge lanţul, Erou Negip, nu ne-ai vorbit!
Salvat prin moarte e tătarul! Nici neamul drag nu l-ai privit! Sultan, Salya, Memet Mendu,
Se sperie de el călăii! Te-ai supărat tu pe tătari? Au fost închişi fără un drept,
Şi furioşi l-au dus la morgă Nu este vremea supărării, Fără bărbaţi ne-a rămas neamul
Să-l plângă morţi şi vii în rugă E poate ora disperării, Pe toţi i-au luat, pe toţi i-au luat,
Pe cel ucis la o poruncă! Procesul patriei şi al urii!” Noi am rămas fără-un bărbat,
*** Un neam fără bărbat!
Sub nori Dobrogea e pustie “De ce nu spui, Erou Negip,
Nori negri, nori făr-o scânteie, Tot ce-ai văzut, ce-ai suferit? De frică nici nu mai plângeau,
Căci a murit Negip Eroul! Poporului să-i spui ce-a fost!” Copiii toţi orfani erau,
Negip e mort, îl omorâră “De Patrie v-aş tot vorbi De frică nici nu mai plângeau!
Cumplitele torturi din ură! Şi tot Crimeea aş dori! Şi timp de patruzeci de ani
Torturile îl omorâră! Şi peste moarte o pot iubi!” Nu mai plângeam, nici nu uitam
Şi pentru voi poemele scriam!
Vin norii negri, nori de sânge, Aşa şi-a plâns durerea ea, ***
Tătarul Dobrogei se frânge Sătenilor spunând Salia În zi vestită am scăpat,
Sultan cu Salya când plânge! Crimeea şi Negip! Baladă vouă v-am cântat,
Pe tatăl lor, Suium şi Bora Aşa de mult a plâns Sultan, Şi-o lume-ntreagă a aflat!
Îl pierd în jertfa tuturora Purtând copiii la mormânt, Cincizeci şi cinci de ani azi sunt
În lupta sfântă din Crimeea! Pe tata drag plângând! Eroul meu e viu şi sfânt,
*** Cu el istoria noastră cânt!
Eroi se nasc în Dobrogea Se-nalţă trupul, trupul sfânt,
Pentru tătari un bei trăia Îl poartă toţi către mormânt,
Negip Hagi Fazăl! E cântec şi baladă!
Istoria în proces chema, Deasupra satului un nor,
Crimeei dreptul îi cerea, Dispare-n soare arzător
Eroul patriei murea! E jale şi baladă! Guner Akmolla
7
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Domnul Cuza – Unificatorul


– 200 de ani de la naştere –

Fie şi o scurtă privire În sprijinul acordării


aruncată asupra acestei aureole de mare
istoriei neamului luminozitzate stau
nostru, aparţinătoare secolului al XIX-lea, prin la dreapta judecată a
răsfoirea multitudinii filelor ei îngălbenite de posterităţii faptele şi
scurgerea imperturbabilă a timpului şi de urgisirea reformele scurtei şi
frământatelor vremi, va remarca, fără tăgadă, pe strălucitei sale domnii,
cea mai luminoasă dintre ele: Unirea Principatelor care au restructurat
Moldovei şi Valahiei, realizată la 5 şi 24 ianuarie societatea românească
1859, prin alegerea aceluiaşi Domnitor, în persoana din cele două principate,
colonelului moldovean: Alexandru Ioan Cuza, care aşezând-o pe temelia
avea să-şi asume, astfel, pe mai departe, cu fermitate solidă a înfăptuirii Litografie din 1860
responsabilă şi dreptate socială, soarta celor două unităţii constituţionale
ţărişoare româneşti. şi administrative a noului stat unitar, România, astfel
În jurul acestui măreţ act de voinţă şi apărut pe harta Europei.
uniune naţională gravitează, de o parte şi de alta, Însă, pentru o mai bună înţelegere a
importante frământări şi evenimente pregătitoare personalităţii primului Domn al României, o succintă
sau consolidatoare a izbânzii Unirii, între care, la “privire biografică” este, pe cât de necesară, pe atât
loc de cinste se aşează: Revoluţia din 1821, condusă de salutară: Ca fiu al familiei ispravnicului Ioan şi
de Tudor Vladimirescu, ce a marcat începutul al Soltanei Cuza, Alexandru Ioan Cuza s-a născut la
procesului de renaştere naţională, Revoluţia de la Bârlad, la 20 martie / 1 aprilie 1820 (după calendarul
1848 din Moldova, Muntenia şi Transilvania, parte a iulian) şi va primi, conform originii sale boiereşti,
revoluţiei europene din acelaşi an, care a impus peste o aleasă educaţie europeană, devenind apoi ofiţer
revendicările sociale ale protestatarilor ideea unităţii al armatei din Moldova, unde, remarcându-i-se
naţionale şi Războiul de Independenţă de la 1877-78, calităţile militarului de carieră ajunge la gradul de
în urma căruia noul stat România şi-a proclamat colonel. În 1844 se căsătoreşte cu Elena Rosetti,
independenţa faţă de Imperiul Otoman, recunoscută înrudită cu vechile familii boiereşti ale Sturdzeştilor,
apoi şi de marile puteri europene. Balşilor şi Cantacuzinilor. Cu toate că aveau firi
Din miezul acestor aprige confruntări naţionale, diametral opuse, mariajul lor a continuat până la
interne şi externe, ale secolului al XIX-lea, se desprind sfârşitul prematur al domnitorului, aflat în exil.
ca o torţă luminoasă figurile revoluţionarilor paş´optişti În 1848, cuprins de febra revoluţiei, devine un
din Principatele româneşti, care, deşi înfrânţi la participant activ al acestei mişcări ce avea ca ideal
început, nu şi-au precupeţit apoi efortul de râvnă şi măreţ Unirea Principatelor. Fiind un adept al ideilor
vrere frăţească pentru a-şi împlini visul Unirii: Vasile unioniste liberale, a fost luat prizionier şi transportat
Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, C.Negri, Dimitrie la Viena. Mai târziu, în timpul domniei lui Grigore
Ralet, Manolache Costache Epureanu, Alexandru Alexandru Ghica revine în Moldova, fiind numit de
Moruzi (Moldova), Gheorghe Magheru, Nicolae către acesta, în 1858, ministru de război. În această
Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Golescu înaltă funcţie a reprezentat judeţul Galaţi în Divanul
(Muntenia), Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, Timotei ad-hoc al Moldovei de la Iaşi, dovedindu-se un
Cipariu, August Treboniu Laurian, Andrei Şaguna susţinător înflăcărat al unirii Moldovei cu Muntenia.
(Transilvania). Dar peste aceştia toţi împreună figura Datorită stăruinţei şi fermităţii sale manifestate în
lui Alexandru Ioan Cuza este cea predominantă şi Divan a primit nominalizarea Partidei Naţionale în
mare cât toată istoria Unirii, fiind percepută şi acum, cele două Principate şi, astfel, mai întâi, la 5 ianuarie
la cei 200 de ani scurşi de la naşterea lui, şi de aici 1859, în Moldova şi, apoi, la 24 ianuarie 1859, în
mai departe în veacurile care vor veni, drept Domnul Muntenia, Alexandru Ioan Cuza este ales drept unic
Cuza – Unificatorul! Domnitor al celor două ţărişoare, vecine şi surori,

8
BUCOVINEI Februarie 2021

consfinţându-se în fapt visul paş´optist al Unirii administrativă, activitatea contabilă, elaborarea


Principatelor Române – actul istoric de importanţă Codului Civil şi Penal, organizarea armatei, crearea
crucială a neamului românesc! Consiliului de Stat.
Întrarea Domnitorului Unirii în Bucureşti era În timpul domniei lui Cuza s-a înfiinţat la
astfel consemnată în presa vremii: “Duminică, 8 Bucureşti Şcoala Naţională de Arte Frumoase, s-a
februarie 1859, a avut loc primirea triumfală la inaugurat clădirea aşezământului medical “Noul
Bucureşti a domnitorului Principatului Moldovei, Pantelimon” şi s-a început construcţia primei căi
ales de curând domnitor şi al Principatului Valahiei, ferate române, Bucureşti- Giurgiu.
Alexandru Ioan Cuza. Domnul Unirii a intrat în Ca un corolar al acestora, toate studiile istorice
Bucureşti pe la Băneasa, fiind aşteptat cu pâine şi întreprinse asupra domniei lui Alexandru Ioan Cuza
sare de oficialităţile locale şi de 100.000 de oameni, menţionează fără echivoc: “Practic, nu există domeniu
aproape întreaga populaţie a Capitalei, cu aclamaţii de activitate economică, social-politică, culturală,
şi urale.(...) Un arc de triumf fusese ridicat la intrarea administrativă sau militară din țară, în care Cuza să
în oraș iar altele jalonoau parcursul din loc în loc. nu fi adus îmbunătățiri și înnoiri organizatorice pe
Podul Mogoșoaiei era înțesat de lume. Toate casele era baza noilor cerințe ale epocii moderne.”
împodobite cu steaguri și multă verdeață pe la ferestre Desigur, aceste înfăptuiri demne de o Românie
și balcoane. Oamenii stăteau și pe acoperișuri.” modernă aveau, însă, să atragă şi mari nemulţumiri
Cu înţeleaptă judecată, înconjurat şi sprijinit ale “monstruasei coaliţii” liberal-conservatoare,
şi la Bucureşti de devotaţii unionişti ieşeni, hotărâtă să-l înlăture pe Cuza de la domnie.
M.Kogălniceanu, V.Alecsandri şi C.Negri, primele Atrăgându-şi de partea ei şi o facţiune a armatei,
demersuri întreprinse de Domnitor au fost în dimineaţa zilei de 11/24 februarie 1866, trezit din
îndreptate grabnic spre misia politică şi diplomatică somn, Domnitorul Cuza a fost silit să abdice prin
a recunoaşterii Unirii Moldovei şi Valahiei de către iscălirea unui act “de facto”: „Noi, Alexandru Ioan I,
Puterea suzerană (Imperiul Otoman) şi Puterile conform dorinței națiunii întregi și angajamentului
Garante. Cu abilităţile diplomaţilor săi şi cu ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi,11 februarie
sprijinul Împăratului Napoleon al III-lea, dezideratul 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe
recunoaşterii externe s-a împlinit în ianuarie 1862, Domnești și a Ministrului ales de popor“.
când noului stat i-a fost adoptată oficial “denumirea În locul său, după refuzul Prinţului Filip de
de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură Flandra, la 10 mai 1866, prinţul german Carol de
adunare şi un singur guvern”, după cum stă stipulat Hohenzollern- Sigmaringen a devenit Regele Carol I
în documentele de arhivă ale vremii. al României.
De aici încolo, sprijinit şi bine sfătuit de Aflat în exil la Paris, Viena şi Wiesbaden şi
prietenul său din tinereţe, Mihai Kogălniceanu, scârbit de refuzul întoarcerii sale în ţară, Alexandru
ajuns prim-ministru al României, Domnitorul Ioan Cuza, bolnav de astm, la numai 53 de ani, trece
Cuza a putut să treacă hotărât la înfăptuirea unor la cele veşnice în 3/15 mai 1873, la Hotelul Europa
reforme structurale care să-i asigure României din Heildelberg. Îndeplinindu-i-se dorinţa, a fost
calea modernă a unui stat european. Astfel, în 1863, înmormântat în Biserica Domnească a Palatului de
dă Legea secularizării averilor mânăstireşti în la Ruginoasa, în prezenţa a peste 30000 de ţărani.
scopul declarat de “a spori avuţia ţării”, iar, în 1864, Ulterior, în timpul celui de al 2-lea Război Mondial,
după episodul din 2 mai, cel al “dizolvării Adunării osemintele i-au fost strămutate la Biserica “Trei
Legiuitoare” şi aprobarea “prin plebiscit” a poporului, Ierarhi” de la Iaşi, unde mai sunt şi osemintele
la 26 august dă Legea rurală, prin care, în sensul repatriate ale domnitorului cărturar, Dimitrie
revoluţiei paş´optiste, “peste 400000 de familii de Cantemir.
ţărani au fost împroprietărite cu loturi de teren Aşa cum este percepută şi astăzi, la cei 200 de
agricol, iar aproape alţi 60000 de săteni au primit ani de la naşterea sa, posteritatea Domnului Cuza
locuri de casă şi grădină” , desfiinţăndu-se practic – Unificatorul este la fel de strălucitoare şi aşa va
vechile relaţii feudale din agricultură. Tot în 1864, a fi mereu şi peste veacuri, în spiritul nedezminţitei
fost înfăptuită şi Reforma învăţământului prin care tradiţii româneşti de cinstire a eroilor şi a faptelor
s-a prevăzut obligativitatea învăţământului primar la lor întru gloria Neamului. Fără Unirea Principatelor,
oraşe şi la sate. Pe plan cultural se poate menţiona asumată de Alexandru Ioan Cuza, n-am fi putut vorbi
la loc de cinste înfiinţarea la Iaşi, la 26 octombrie vreodată de România, ca stat, de Independenţa şi
1860, a “primei universităţi a ţării” (care azi îi poartă Întregirea ei.
numele), cum şi a Universităţii din Bucureşti (1864).
Alte reforme au vizat organizarea fiscală, judiciară,
Mihai Caba
9
Nr. 1 (26) SURÂSUL

NARCISA SECOLULUI XXI


sau Metamorfoza Morții

O poartă a vitejilor daci, materia neagră și dunga vasului. Am luat-o și am pus-o în coșulețul
fluidă a universului care ne poate purta constelația cu resturi de vegetebile pentru îngrășat grădina, pe
dintr-o dimensiune în alta. Ce este universul, câteva frunze de ceapă. Nu i-a prea plăcut. A stat
ce suntem noi decât închipuiri ale conștiinței blocată un pic, poate paralizată de vaporii cepii
noastre, care ne joacă într-o scenă shakespeariană care, după ce a îmbătat-o un pic a făcut-o să se
a unei realități create. Nimic nu e adevărat, ci doar onduleze țanțoș printre coji. Am zis că poate o dor
reprezentări matematice ale subconștientului ochii săraca, așa că am luat-o și am pus-o afară în
observator și dibaci, care se hrănește cu violența balcon pe o frunză de narcisă într-un ghiveci. Asta
pentru a fi rege. Există un sistem care ne generează se întâmpla cam pe la alegerile din România. A doua
pe noi și experiențele nostre. Realitatea netrăită nu zi, am găsit omida atârnată sub frunză cu capul în
te satisfice și atunci o inventezi. Îți place chinul? jos. Credeam că a murit și cum respect mormintele
Moartea? Noi suntem personajul din povestea pe am lăsat-o în pace. „O s-o mănânce vreo pasăre”, mă
care o spune creierul nostru. Suntem înconjurați gândeam. Că așa ne arătase învățătorul nostru prin
de imbecili care suportă virtual viața altora și nu clasa a treia, domnul Ion Mustață cum vrăbiuțele
sunt capabili să și-o trăiască pe-a lor și atunci se mănâncă omizile de pe copacii din livada din dosul
conformează „dumnezeilor” dați. Fugim de povestea școlii. Domnul învățător, om foarte de treabă, mai
noastră. Lași. Nu știm să trăim în nemurire, nici trăgea el cu țoiul două prune din sticla pe care
în infinit care e de fapt același și atunci ne creăm fratele meu Ghiță i-o descoperise în rezervorul de
coșciuge, secte, culte, gășcuțe etc. Ne predăm viața apă, de la buda (wc) școlii și l-a făcut de baftă la
și talentul dat. Fugim de experiența culorilor, a director și care, tot el, domnul Mustață a chemat-o
mirosului, a luminii, a greutății, a binelui și răului, pe mama la școală că nu-mi făcusem temele de
a emoțiilor, trădând instinctul sau prezența din casă „cum trebuie” de am luat o bătaie de la mama
cămăruța sacră. Fugim de iubire, fugim de moarte. de a râs toată clasa de mine. Dar am crescut să fiu
Și atunci întreb: emoțiile ucid sau construiesc? obișnuit cu ele, ca să nu-mi doresc moartea, că până
Prietenul meu din copilărie, Iulian Topală se am terminat școala generală din Ciudanovița, am
inspira din natură în lucrările sale inginerești. Îmi mai luat vreo zece bătăi.
spunea că nimeni nu a putut perfecționa sistemele După mai mult de o săptămână, ca un elev
existenței decât natura însăși și atunci când ai o cuminte și silitor am venit și am văzut că omida se
problemă adresează-te ei pentru că înțelepciunea îngroșase și din trup acum se mișca să iasă un cap
vine de la bătrâni și nimeni nu-i mai bătrân ca cu aripi și piciorușe. „Uaaa!”, am exlamat. Asistam la
universul. Mă doare sufletul când citesc că Vaticanul o naștere. Parcă era același cap de omidă, însă mai
are 84 de km de rafturi cu înțelepciune culeasă de mare și cenușiu acum din verde cum fusese înainte,
mii de ani din imperiile cucerite și nu o împărtășește a ieșit afară gri și după câteva dezmeticiri și-a luat
cu specia umană. Se preferă sloganul care spune că zborul… „Tată!”, exclamând din nou a bucurie. Un
noi suntem aici pe pământ, nu ca să aflăm adevărul fluture de noapte, un strigoi spuneau băbuțele la
ci doar ca să creștem. Să creștem coarne!? Păi, la ce țară și aveau dreptate, dar de unde știau ele asta
ajută cărțile dacă nu le fructificați? că nu erau școlite ca noi azi. Într-adevăr fluturele
Aseară la cină, în bucătărie, în timp ce se este sufletul viermelui mort. Asistam la un miracol
pregătea masa am zărit la spălat, în chiuvetă, pe pe viu. Iată răspunsul naturii după spusele lui Iulian
marginea castronului cu salată o omidă mare și Topală - rezolvarea misterului morții.
verde de vreo 5 centimetri care se bucla țanțoș pe E o chestie și cu moartea asta despre care

10
BUCOVINEI Februarie 2021

nu se învață în școli. „Toți fug de subiectul ăsta ca speranță ca și în cazul nostru când murim. Trebuie
de moarte”, e un fel de meditație violentă pentru să fim mai deschiși și să îmbrățișăm schimbările.
spectator, pentru familie și cei prezenți din jur, însă „Bunicuților!”, iesiți la pensie, vă rog și cedați locul
ce se întâmplă înăuntrul minții omului atunci când celor tineri în cele trebuinciose și lumești. E nevoie
se desparte trupul de suflet îmi imaginez acum că de pace și iubire. Nu mai umblați după căi scurte de
e ca un fel de metamorfoză asemănătoare cu cea a îmbogățire. Lăsați fușăraiele la o parte că produc
fluturelui. deșeuri și distrug mediul înconjurător. Ne distrugem
După un pic de documentare am aflat că atunci sănătatea cu alimente modificate în scopuri de
când începe procesul de transformare, viermele nu îmbogățire și profit. Vă recomand să trăiți o viată
știe ce i se întâmplă. El crede că e bolnav. Celulele sănătoasă și lungă de omidă ca să deveniți un fluture
imunitare ale omidei atacă procesul de schimbare a frumos în eternitate. Alegeți și creșteți guverne
celulelor, ca pe un virus, ca pe o boală ca să păstreze care își respectă casa și națiunea. Reprezentanți
sănătos corpul, ca să oprească schimbarea în conștincioși care nu devin dictatori peste noapte.
fluture. Ele își fac datoria. Celulele imunitare atacă Dictatura e ca buruiana, crește repede și peste tot,
și omoară continuu încât la un moment dat nu mai dar tot atât de repede dispare.
pot face față împotriva năvălirii mulțimii celulelor Să nu lăsăm Democrația să moară fără a fi
de transformare. Celulele viermelui sunt înnecate, pregătiți să o înlocuim cu ceva nou și demn pentru
înăbușite, inundate încât nemairezistând celulele umanitate. Democrația are nevoie de multe condiții
viermelui se lichefiază și apoi sunt remodelate ca să supraviețuiască și în special azi, când viteza
într-o constructie fină de zburător, se transformă evoluției tehnologice e atât de mare încât nu mai
în fluture. Adică ți-e silă și frică de vierme, iar când suntem capabili să ținem pasul cu ea. Nu mai putem
devine fluture, mori de admirație și ți-l dorești în planifica, organiza și prezice evoluția vieții noastre
colecție. Extraordinar! și a copiilor noștri, planificarea viitorului devenind
Din punctul de vedere al viermelui este o gaură neagră care destabilizează societatea. Noua
groaznică moartea și plină de lacrimi, durere și tehnologie a creat noi forme de exploatare și noi
suferință, atât fizică, dar și conștientă. Tot universul forme de dictatură și instituții totalitare. Bunicii
este în mișcare și în sărbătoare, pentru că dacă din conduceri sunt demodați și au pierdut pasul
vom coborî la nivel atomic, nimic nu e lipsit de evoluției științelor noi, nu le înțeleg și în ignoranța
conștiință și în această ecuație putem susține că tot lor nu realizează că aceste noi forme digitale de
universul e o aglomerare de conștiințe a cărei sumă control, trec neregulate și fără o etică aplicată așa
e Dumnezeu. Dacă nu există materie moartă, atunci cum avem în cazul celorlalte instituții: medicină,
nu există moarte. Deci nu se moare. Este o trăire justiție, educație etc., acestea devin un mare pericol
infinită în infinite direcții. pentru individ și societate. Guvernele trebuie să
Imunitatea viermelui în lupta ei demonstrează fie educate etic, să treacă examene etice și să-și
că această schimbare nu este binevenită. Lupta servească națiunea - conștiente de rolul lor. Luați
celulelor imunitare ale omizii în omidă se dă pe exemplu de la natură și înfloriți frumos! Nu așteptați
viață și pe moarte până când acestea sunt cotropite transferul prin Apocalipsă!
de mulțimea celulelor atacante. Din punctul de Când am văzut capul fluturelui ieșind din
vedere al fluturelui este o nouă naștere, o nouă învelișul omizii mă întrebam dacă fiind același își
creație. Depinde din ce punct de vedere privești păstrează creierul și dacă își aduce aminte de viața
transformarea. Al omizii? Este sfârșitul. de omidă și relația cu altele. Se pare, după unii
Soarta sufletului omenesc este în ochii biologi că și-ar aduce aminte anumite reflexe și
creatorului. Va veni vremea când te vei sătura ăsta e motivul pentru care și omul vorbește despre
de viata de omidă și vei deveni fluture. Aceleași anumite întâlniri și socoteli de dat în altă lume sau
schimbări se întâmplă de-a lungul vieții omului de întâmplări din vieți trecute. Chiar și Salvador
când în drumul devenirii în fluture, el trece prin Dali declara într-un interviu că a discutat cu marele
copilărie, tinerețe, devine adult, bătrân și își acceptă psiholog Sigmund Freud faptul că își aduce aminte
eternitatea dacului istoric. imagini dinainte de a se fi născut și acesta i-ar
Este greu să ne imaginăm că omida are fi răspuns că sunt vise din pântecul mamei sale –
vreo idee despre transformarea în acest frumos narcisisme?
fluture, de aceea luptă cu disperare să trăiască
și luptă până când nu mai poate și se prăbușește
în lichidul din care se va naște o nouă viață. Din
punctul de vedere al omizii, totul e pierdut și fără
Ben Todică
11
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Universul fantastico-romantic
al lui Adrian Filip

Sfârşit de iulie. Soarele, jovial, intrat în zodia Indiei (Iaşi 1998) mi-au recomandat o personalitate
Leului, îşi revarsă cu generozitate suflul torid, puternică, perseverentă şi instruită, un autodidact
răsucind frunzele arborilor setoşi de umezeală, desăvârşit in-extenso.
întorcând însă după el capetele încoronate ale Aplecându-mă cu atenţie asupra celorlalte
răsăritelor coapte şiimpulsionând macii să-şi volume, unul de poezie (Dincolo de materie;
revizuiască ţinuta, îndreptându-şi lujerele zvelteşi 2016), trei de proză (Mai mult decât extazul: 1996),
borurile pălăriilor sângerii, viu colorate, singurele Aventură indiană (2017), Misiune pe Thetys (2017),
elementeale Firii care se mai pot bucura de aveam să-mi întăresc certitudinea că autorul,
libertatea de a respira în voie, neconstrânse de alte intelectual de excepţie, mergând pe linia lui
legi, mai ales de cea a carantinării impuse în urma Mircea Eliade, s-a lăsat sedus de istoria popoarelor
invadării absolute a virusului viclean ce pândeşte străvechi, de mitologia şi tradiţiile lor, desluşind
din umbră. Umblăm de câteva luni bune cu nările sensurile diferitelor religii ale lumii, mai ales de
şi gura drapate în banderole speciale, zice-se măşti cele de pe teritoriul Asiei sau ale Americilor, încă
de toate culorile, la care asortăm mănuşi, pălării şi nedescoperite de europeni. Astfel, in poezia şi
ochelari pentru a ne feri nu de arşiţa soarelui, ci de proza lui Adrian Filip descoperim datini şi credinţe
cea a iadului. hinduse, islamice, budiste, aztece, incaşe, mayaşe,
Multaşteptata sărbătorire a aniversării mele, elemente ale civilizaţiilor antice precolumbiene,
pe care mi-o doream altminteri, se amână sine die concepţii filosofice la fel de diferite, de la
nefiind nimenide pe mapamond în stare să ştie când simplitatea proverbelor populare la complexitatea
şi cum se va retrage acest inamic invizibil. celor de origine religioasă. Fascinează, de
Clinchetul nerăbdător al interfonului îmi curmă asemenea, impregnarea acestui mozaic arhaic cu
liniştea şi un glas tânăr mă roagă să cobor pentru noţiuni de literatură universală şi artă plastică,
câteva clipe. Mă conformez şi mă trezesc cu un trimiteri livreşti care, deşi mai actuale ca datare,
teanc de cărţi în mână. N-am timp să mulţumesc şi se armonizează conţinutului fantastico-romantic al
nici să reţin fizionomia mesagerului, dar remarc că povestirilor lui. Astfel, întrenume de zeităţi stranii
cele şase volume au acelaşi autor: Adrian Filip, care, (zeul elefant Ganesha, pasărea sfântă Garuda, zeul
fără să ştie,îmi oferise un dar de suflet, suplinind cu maimuţă Hanumann), între simboluri neaşteptate
prisosinţă florile aniversării mele. (Baset, pisica egipteană, cu ochi galbeni - simbolul
magiei, leoaica Sekhme t- simbol solar, Ka – simbol
al forţei spiritului, al puterii lumii zeilor), între atâţia
*** eroiextratereştri, uneori carnivori, între roboţi,
creaturi dirijate de mecanisme neobişnuite, între
Retrasă în apartamentul meu am răsfoit în entităţi primitive, de coşmar, făpturi ciudate, inorogi
grabă, cu înfrigurare şi uimire cele şase lucrări cu corn de aur, păianjeni veninoşi de culoare albastră
dintre care două dicţionare, nu de mare întindere, care se metamorfozează în tineri strălucitori, şerpi
aşa cum ar fi fost cele realizate de un grup de somnoroşi, insecte veninoase, vegetale hidoase
cercetători, dar îndeajuns de cuprinzătoare, ceea cu comportament despotic, autorul strecoară
ce mi-a atras atenţia în mod deosebit. Titlurile referiri laopereleluiByron, Shelley, Walter Scott,
inedite şi bizare în acelaşi timp - Dicţionar de Fielding, Dickens, Thackeray, Eliot- „lordul, model
filosofie indiană (Iaşi 1996) şi Dicţionar de istorie a de curtuoazie”,dar şi referiri pertinente în ceea ce

12
BUCOVINEI Februarie 2021

priveşte arta Extremului Orient, arta renascentistă, devininteresante nu numai prin topinimicele şi
împresionistă şi chiar modernă, informaţii ce se onomastica inedită (Varundbut, Fenix, Nema,
integrează perfect, deşi nu s-ar părea, în peisajele Utuma, Adrin, Bawan, Asterion, etc.), dar şi prin
exotice. Cadrul povestirilor, mereu altul, degajă desfăşurarea unor evenimente asemănătoare
mister şi poezie, fascinând prin lumini şi umbre. celor ce se petrecîn lumea reală.Întâmplările se
Astfel, India, ţara străveche şi totodată barbară a derulează firesc, povestirile, scurte în general,
Hindustanului„atât de întinsă încât te poţi rătăci reuşesc să captiveze lectorul care este introdus
uşor”, uimeşte prin multitudinea tradiţiilor, fiind un ex abrupto în acţiuni trepidante care se succed
amestec de rafinament şi măreţie, de molime, de cu repeziciune sau în drame romanţioase, precum
foamete, de mizerie, într-un cuvânt de decădere, aceea trăită de tinerii din Povestea lui Ctesifon şi
toate astea la un loc. a Anteei (vol. Aventură indiană), obstrucţionaţi în
Familiarizat cu terminologia hindusă, cu iubirea lor nu numai de către părinţi, dar chiar şi de
ritualurilebrahmanice, autorul se exprimă firesc, natură, un cuplu ce pare că-l precede, dacă avem
insistând asupra comunicării locuitorilor cu natura, în vederedoar timpul în care e plasată acţiunea,
cu universul cosmic coordonat de forţa spirituală pe cel al eroilor shakeasperieni,Romeo şi Julieta.
a lui Brahma „care a creat stelele şi sorii cu focul Poveştile de dragoste: Iubirile secrete ale Fatmei;
privirii sale”. ”Când Brahma suflă vânt este furtună, Regina hindusă. Suverana din Chitor şi, mai ales,
când zâmbeşte este armonie şi pace în Univers”, O iubire din Toscana din vol. Vremea şi visele, pot
corpul său devenind „liantul Universului”. servi ca idei preţioase pentru eventuale scenarii de
Peisajele, succint schiţate, reuşescsă încânte film, urmând linia telenovelelor latino-americane.
retina, dar şi olfacţia, fiind împregnate cu esenţe Spre deosebire de acestea care se bucură însă de
exotice, esenţe cromatice, esenţe stranii de santal, happy end, povestirile romantice din scrierile lui
amărui, dulcegi, esenţe ce se amestecă într- Adrian Filip au un final de cele mai multe ori tragic,
un ambient ezoteric, ocult, devastator,paginile partenerii fiind despărţiţi fie de condiţii sociale
amintind de imaginile întâlnite în romanele diferite, iubiri interzise, precum cea dintre un
americanului Louis Broomfield.Astfel, “ploile calde faraonşi o hitită, fată săracă (Attamil) sau dintre
şi înmiresmate hrănesc copacii care se îmbracă un maharajah şi o sudra, fie de legături erotice
în veşmintele cele mai multicolore. Palmierii cu nepotrivite naturii umane, ca în miniromanul
fructe, ca şi cei de mango, au roade cu carne fină Hassan (vol. Mai mult decât extazul).
şi galbenă/.../Mergând spre Gange simţi cum ţi se Nu multe, descrieriile personajelor feminine
limpezeşte privirea, cum îţi dispar temerile. Îţi speli vin să accentueze latura sensibilă a autorului.
mâinile şi faţa în apa gălbuie a bătrânului fluviu ca Femeia iubită, între înger şi demon, păşeşte cu
să te sfinţeşti. Freamătul apei în care lumina se demnitate având ceva din „răceala şi asprimea
spintecă pe unde este acoperit de cel al oraşului”... munţilor însângeraţi de amurg, din albastrul dens
Şi dacă India e oarecum aceeaşi şi pentru al cerului, din verdele pătrunzător al copacilor”,
călătorul de astăzi , documentat oarecum, Persia, adunând în trupulsău „fala şi măreţia elefantului,
Egiptul antic ca şi Grecia, America aztecilor, unduirea şarpelui şi susurul izvorului”, fascinând
incaşilor sau mayaşilor sunt tot atâtea porţi mistice prin apariţii de vis. Paginile capătă sclipiri de aur,
deschise spre alte lumi, spre civilizaţii de mult pline de tandreţe şide rafinament, autorul realizând
apuse cu parfum mitologic şi ezoteric , universuri adevărateefigii închinate sexului frumos: „Attamil
paradisiace cu vegetaţie luxuriantă, cu arbori imenşi este expresia unui vis pur, e ca adierea unui vânt de
şi liane, dar şi cu o arhitectură inimitabilă. Templele primăvară, este ca un mister contemplativ care te
şi palatele sunt somptuoase, sclipitoare. Stilurile învăluie ca o plasă de păianjen... este o floare de lotus,
diversificate excelează prin descrieri baroce, prin o prinţesă din munţii nordului care scânteiază ca un
detalii fascinante. briliant” (Attamil, vol. Aventură indiană). Îmbinarea
Ca şi în epopeile homerice sau în Eneida lui dintre romantic şi fantastic este, aşadar, evidentă,
Vergilius, zeii, unii cunoscuţi precum Osiris şi Isis, filonul romantic nuanţând trăirile personajelor din
Brahma- zeul creaţiei, Shiva- zeul distrugerii, alţii epoci demult trecute sau necunoscute, transmiţând
necunoscuţi precum Nahuaque- zeu mântuitor, cititorului emoţii puternice. De altfel, în această
se raliază locuitorilor, sprijinindu-i în lupta lor pendulare între fantastic şi romantic, între real
împotriva unor inamici care de care mai vicleni. şi oniric, constă originalitatea autorului care se
Spaţiileimaginate aparţinând altor universuri, desprinde, astfel, de scriitorii cunoscuţi ai stilului
planete necunoscute aparţinând unor galaxii ştiinţifico-fantastic.
bizare, a unor confederaţii galactice puternice, Frapează în aceste povestiri omul real,

13
Nr. 1 (26) SURÂSUL

contemporan, introdus prin teleportarea lui într- /.../


un timp trecut, făcând faţă unor situaţii stranii, Colectez lumina...”.
învingând de fiecare dată prin înţelepciunea şi
destoinicia lui. Personaje precum John Smith, Mărturisind că rămâne „prizonier în oceanul
cunoscut profesor de istorie, echipa lui de arheologi, mitologic şi fantastic,/ Într-un vis metafizic care nu
tineri interesaţi, curioşi de a cerceta nu numai se încheie nicicând,” poetul reuşeşte să-şi schiţeze
trecutul îndepărtat al Terrei, dar şi de alte zone propriul concept filosofic în care se îmbină armonios
inaccesibile omului de rând, dornici de a călători în hedonismul epicureiccu asceza stoică, noţiuni
Timp şi Spaţiu, de ase reîntoarce în preistorire şi de prezente, de altfel, şi în proza sa. Cum „dincolo
a accede în transcendent, americanii Jonny, Harry, de materie” e spiritul, acesta devine punctul focal
Mimi, Pitty sau Roberta –Smith Johnes, specialistă în jurul căruia se concentrează demersul poetic,
in geografia spaţiului, apar ca eroi contemporani care se materializează în pagini mirifice despre
angajaţi în aceste evenimente fantastice, raliindu- cultivarea sinelui interceptat de atâtea alternative
se de partea celor care luptă pentru cinste şi religioase, de formele atâtor credinţe, ceeace pune
dreptate, ajutându-i să–şi cucerească locul meritat. în evidenţă nu numai un stiudiu asiduu al religiilor
Prin asemenea personaje proza lui Adrian Filip lumii, dar şi marea putere imaginativă a poetului.
capătă viabilitate şi se detaşează net, fără putinţă Concluzia la care ajungee aceea aunui înţelept
de tăgadă, de literatura genului amintit. De altfel care a perceput şi percepe spiritul umanităţii care
şi reproducerea unor reflecţii filosofice specifice aspirăla aceeaşi stare de linişte şi pace, istoria
multor popoare străvechi vin săcontureze tuşa religiilor restrângându-se la un moment dat într-o
veridică a acestor povestiri, autorul făcând dovada credinţă unică, fără frontiere:„Suferinţa lui Iisus
unor aprofundate studii privind istoria religiilor, Hristos e purificare,/ Şederea sa pe cruce deschide
materializată apoi în definiţiile proprii pe care le dă porţile Nirvanei”,Iisus devenind astfel „întruparea
sufletului, spiritului. Acesta apare ca fiind lumina Spiritului”.
Universului pe care-l străbate şi-l animă, în timp ce Tocmai de aceea un flux moral străbate
iubirea e temelia lui, ambele elemente respectând toatălirica lui Adrian Filip, eul liric devenind
legile sfinte şi „pornirile lumii”, fiindcă o parte din propriul său sfătuitor, îndemnuri pe care le oferă
spiritul divin sălăşuieşte în fiecare dintre noi. şi lectoruluipe care şi-l face dintr-odatăconfident.
Perseverent şi tenace, autorul se autocaracterizează Puse cap la cap aceste pasaje, destul de numeroase,
într-un poem, destul de transparent, devenitcrez se cumulează, realizându-se, astfel,un ghid al
artistic, intitulat Sunt: spiritului, un fel de povestea vorbei aristocrată, ea
aparţinând unui intelectual integru:
„Sunt..un călugăr jainist în meditaţie,
...un yoghin... „Uneori, când simţi că te apasă singurătatea,
un călugăr orfic... Ieşi încetişor din tine şiaşează-te de partea
...o coajă de nucă pe oceanul viselor, cealaltă a mesei.
...o pată de culoare dintr-un peisaj de Kandinski, Priviţi-vă în ochi cu uimirea unor personaje
...o acularelă fără contur, evadate dintre filele unei cărţi,
... Sunt un peşte, sunt o pasăre, sunt om. Priviţi-vă până când pe suprafaţa lucioasă a
Sufletul meu e ca straturile cepei“... privirii
Apar firişoare de iarbă...”
Mărturisirea e certificată atât de proza , dar (Călătorie subacvatică, astrală, reîncarnată.
mai ales de versurileincluse în volumul Dicolo Porţi dincolo de materie).
de materie, un volum de excepţie care defineşte
structura interioară a unui eu frământat de Deşi iubirea, ca sentiment statornic şi de
întrebări, care încearcă să se regăsească pe sine, nepreţuit, e o componentăîmplicită a sufletului
să-şi descopere meandrele sufleteşti în raport cu ea răsfrângându-se asupra aproapelui, asupra
natura din jur. semenilor oricând şi oriunde, poezia de dragoste e
Uşor încifrată, cerând un lector avizat, poezia aproape inexistentă în paginile volumului. Totuşi,
lui Adrian Filip se înfiripă din caierul luminii, atunci când e prezentă, ea apare divinizată, dincolo
amintind de începuturile lirice ale lui Lucian Blaga: de lumea materială, cum e şi de înţeles, undeva
„Mă înfăşor în lumină, mă orientez după departe, dincolo de dincolo, în eternitate:
şoaptele frunzelor „Iubirea noastră e mai presus
Plutesc prin pădure şi zbor ca o pasăre, De tărâmurile efemere ale umbrelor

14
BUCOVINEI Februarie 2021

/.../ ce a călit trupul şi inima”;„Cel mai mare neajuns


Ne smulgem de aici pentru a ne regăsi este prostia şi ura/.../Omul scoate viermii şi şerpii,
Într-o lume nouă, numai a noastră”. melcii şi crabii, scorpionii şi păianjenii din viroage”,
sunt doar câteva din panseurile plasate printre
Adorarea iubitei devine o adevărată incantaţie, rânduri.
eul liric mărturisind că o regăseşte mereu în spatele Nu puţine sunt şi pasajele cu nuanţă ironică,
viselor sale, femeia iubită reprezentând pentru acutizate uneori până la sarcasm, autorulpledând
el „parfumul zilelor frumoase” şi adierea lină a prin intermediul personajelor sale pentru adevăr,
cuvântului. (Dragoste vol. Dincolo de materie). dovedind temeritate, acuzând,fără menajamente,
Impresionează aici ca în celelalte volume , metaforele asemenea romanticilor, atitudini ipocrite,
briante, ceea ce face ca stilul să scânteieze, să se ridiculizând valorile false promovate de critici
alăture ideilor ce pleacă dintr-o lume de poveste. incompetenţisupuşibanului, apreciate însă, decătre
Adordând proza scurtămai ocolită la ora snobi:„Au ajuns lorzi! Nişte carierişti, strângători de
actuală, Adrian Filip nu se pierde în descrieri averi care fac comerţ cu artă de calitatea a doua.
ample, dar reuşeşte printr-o inedită concentrare Străini de bunul gust, de bunul simţ, ei afişează o
de comparaţii şi metafore să sugereze cadrul strălucire care dăunează privirii. Au devenit lorzi cu
specific desfăşurării unei scene, a unui eveniment. maniere sofisticate. Iar cei cărora le vând operele
Lecturând mai noul volum Vremea şi visele, cititorul lor sunt snobi. Toţi afişează maniere sofisticate. E
se va familiariza repede cu atmosfera indusă de o vorba de bani, nu de artă/.../Când ai un nume îţi
simplă expresie, poate, percepută însă senzorial, poţi permite să lucrezi şi prost, pentru că atunci
autorul realizând o sumedenie de sinesteziicare vor numele începe să joace primul rol şi nu calitatea
incita nu numai retina, dar şi olfacţia, dar şi tactilul. operei” (Destine, vol. Mai mult decât extazul)
Esenţele tari de iasomie, desantal, de trandafir
sau celeameţitoare, specifice pâlcurilor de bambus, ***
transferă cititorul directîn atmosfera dintotdeauna
a Indiei. Senzaţia e susţinută de o muzică de fundal, În fine am întors ultima filă.
„un cântec ce urcă spre cer ca o ofrandă adusă Privesc volumele de pe masă şi realizez că
zeilor”, căci „are aceeaşi cadenţă ca ritmurile m-am trezit, parcă, dintr-un vis straniu, bizar,
cosmice”, împregnatfiind cu parfum de lotus. Pe de dar fascinant. M-am întors dintr-o lume mirifică,
altă parte, ploile calde, vegetaţia bogată, luxuriantă, fantastică, încărcată de magie, remarcând cu
salbatecă, mirosind a umezeală şi putriditate bucurie nedisimulată că sunt unul dintre oamenii
totodată, păsările mari precum flamingii şi cocorii, reali, contemporani, pe care autorul i-a clasat
turmele de animale sălbatice, deschid drumul deasupra oricăror alte personaje ale sale. Nu am
lectorului spre tropice. Nu rămân uitate nici marele decât a-i mulţumi pentru regalul oferit, pentru
oraşe, metropole ale civilizaţiei si culturii europene incursiunea în tunelultimpului, o călătorie gratuită
, Parisul şi Veneţia fiind doar două dintre ele. pe care el, autorul, s-a străduit să o facă atât de
De multe ori, autorul se opreşte asupra diversificată şi de interesantă, dovedind o măiestrită
unor detalii care impresionează prin culorile vii, artă a scrisului şi o excepţională forţăcreativă.
flamboaiante, prin strălucirea pietrelor preţioase, Avusesem plăcuta ocazie să cunosc universul
prin catifelarea unor texturi, apropiindu- fantastico-romantic al câtorva dintre scrierile lui
seoarecum de descrierile frapante din Săptămâna Adrian Filip, adevărate poeme în proză,mustind de
nebunilor sau din Principele, două splendide savoarea expresiei şi de ideea eliberării spiritului
romane aparţinând lui Eugen Barbu: “Dervişul îi de orice constrângere, alăturându-se, astfel,ideilor
aruncă la picioare suluri de mătase verde brodate lui D. H. Lawrence, de acum un secol.Adresându-
cu perle, mătase albastră împletită cu fire de aur, se unui publiclarg, avid de cunoaştere, indiferent de
mătăsuri nobile galbene şi portocalii. Iar pentru vârstă, indiferent de formaţiaintelectuală, lucrările
tinerii domni, junghere cu diamante şi săbii scurte sale nu vor cunoaşte,cu siguranţă,nici noaptea,
de luptă”. (Aventură indiană – partea I) nici praful uitării ,ele distanţându-se de cele care
Degajat, autorul nu părăseşte nicio clipă se încadrează în exclusivitate în genul science
prezentul, intervenind în text printr-o serie de fiction, în care au fost încadrate după uşoarecriterii
reflecţii personale, prin aforisme sui-generis asemănătoare.
izvorâte din propriile sale concepţii de viaţă. ”Viaţa-
o poezie şi suferinţă”;„Nimic nu-i mai de preţ pe
lume ca uitarea. Suferinţa uitată e un balsam. După
Cella Negoiescu
15
Nr. 1 (26) SURÂSUL

O MĂSURĂ A DRAGOSTEI
– alb strecurat în alb absolut –
(Alensis de Nobilis, Alb, Editura Absolut, București, 2017)

Romantic prin excelență, Tot acest travaliu este o continuă luptă între
lucru dovedit și în celelalte sublimul visului poetic și căderea, de fiecare dată, în
volume de poezie, Alensis lume, de unde te-ai smuls, cu o clipă înainte. Atât a
de Nobilis își începe periplul liric, încă din Cuvântul durat zburarea...
preliminar, care e o excelentă proză poetică având
un titlu sugestiv: ”Simfoniile lumii. 2. Călătorii în Starea de alb premerge bucuria luminii
absolut”. Fie numai acest binecuvântat început și ar lăuntrice.
trebui să stârnească o sete și o foame de sublimul
însângerat al lăuntrului. O ploaie necontenită de Alensis de Nobilis a ales ca modalitate de
metafore, înnobilate de un limbaj specific poeziei, exprimare forma poeziei clasice, cu inflexiuni spre
iluminează pagina albă, care abia așteaptă să modernitate.
se deschidă ochilor noștri: ”Lumina sângerează
violată”; ”umbră de eclipsă”; ”o vină a primăverii”; Mijloace de expresie: epitete, comparații,
”stihul înălțării din țărâna”; ”coroana cu jerbe de metafore, personificări, alegorii, elemente ale
flăcări izbucnite din petale de mir”; ”șolduri de osii realismului magic, (”Fecioare dulci din flori de soc /
cerești”; ”întinderi nesfârșite de rouă lactee”; ”visterii Se-mbracă-n forme de violă”); etc.
de ninsoare”; ulcioare de palme”; ”țărmuri înflorite
în lotuși”; ”cântece de sirene scăpate din târgul de Cuvinte rare și chiar invenții de limbă: încuțită
vite”; ”scaieți de nor”; ș.a. (verb: a încuțita), înturnă, aminii, rourări, înzeirea,
filistin, vasilisc, vechiu, orbie, santalii, hialin, dulce
În sfârșit, e greu să ții piept atâtor imagini croi, taclale, budoar, arfă cerească, dulce-mă
frumoase. Atât și ar fi de ajuns pentru întregirea (termen nichitastănescian); și multe altele.
statutului de poet în cetate.
Încă din prima poezie, ”Legănare”, poetul își
Conștient de menirea lui, visul și întruparea pune filozofic, problema Timpului: ”Și clipa-ntreabă
lui este cadoul oferit Lumii, până când visul devine veșnicia ce-i / Această amorțire ce ne-nturnă / În
osândă. megaliți ciopliți în chip de zei, / Ce-și cată aripi în
cenuși din urnă”.
Aici autorul își expune în imagini, status-ul
poetic, ”renunțarea la cele trebuincioase unei vieți Adeseori, poetul face trimiteri livrești la
moderne” și trăirea aproape ascetică a stării de poezie. mitologii, la personaje și reflecții aforistice, pe care
Cu adevărat, asemenea iconarilor sau ziditorilor de le trece prin filtrul propriei lui sensibilități: mitul
biserici care ajunau înainte de începerea lucrului, lui Faust, cel al Afroditei, ”fermecate esmeralde”;
poetul își asumă un destin jertfelnic pe altarele ”ondine blonde”; ”limbi asire”; ”Poseidon călare pe-
poeziei. Nu se cade să te prezinți în fața câmpiei orizont”; ”De cerul se-așează, ca Procust, pe pat”; sau
neprihănite a hârtiei ori a oricărui suport material, trimiteri la versete din Sfânta Scriptură: ”Pe când
ghiftuit și îngălat de băuturi tulburătoare de minți. cântă liturghia-n carnea fetelor lui Lot”; ”Mireasma
Jertfa ta va fi pe măsura curăției tale. Dimpotrivă, înzeirii mă urcă-n cer curat / Femeia de lumină și-
purificat de asceză, înveșmântat în straie de nuntă, mi bate-n sânge cuie...”; ”Cerberii părăsiră cutiile
urci către altarul unde trebuie să depui ofranda ta Pandorei”; ș.a.
pentru oameni. Nicicum nu se va putea altfel. De
fapt, poezia este o purificare, o ablutizare cu apa Respectând normele de teorie a versificației,
lustrală, rămasă de la arderea crenguțelor de finic, căutând să obțină o eufonie fără cusur, urmărind un
din Duminica Floriilor. O cale spre mântuirea la care mesaj clar, versurile au o cadență perfectă, măsura
jinduim fiecare. fiind preferată oricăror alte manifestări lirice. Ex.

16
BUCOVINEI Februarie 2021

”Și se despletesc în aer, din frumoasele ondine, / răspândește atâtea avuții sufletești care sporesc,
Brațe de zăpadă nouă, ochii strălucind de tise, / cu cât dăruiește mai mult. Rareori mi-a fost dat să
Iară lunecarea nouă curge-n șerpuiri divine, / Ca parcurg un poet atât de profund. Și printre atâtea
dorința-n bob de rouă peste buze, pare-mi-se, // Și imagini splendide, se strecoară și cuvinte concrete,
cântând scufundă munții răsăriți ca să le vadă / Și din viața de fiecare zi, (nici nu se putea altfel),
înalță muzici pure, până-n tâmpla unui zeu,/ De desemnând acțiuni omenești: crăp, mușc, gheare,
Poseidon, călare, pe-orizont ca pe o radă, / S-a topit mă-nfrupt, geme-n aer, achiesezi, fractali, minune
în ochiul mării, pitulat în scarabeu, // Iar de vraja calpă, (ciudată asociere!), director, turbină, baremi,
mlădierii scoicile au vrut să sece, / Perlele orbind fotonii, uium, foneme, karmă, incinte, înșerpuirea,
din valuri paradis incantatoriu, / Numai Afrodita etc., alături de tablouri suave, aproape inefabile:
oarbă, de aceste zâne, trece, / Ca să moară de tristețe ”Iar când calci, străine, neatent, pe-o floare, / Parcă
și mânie-n Purgatoriu” (Vraja mării). geme-n aer un reproș șoptit, // Căci pe ape-adie
plete de ninsoare / Răzvrătite forme care urcă-n
Imagini ingenue străbat unele poezii: ”Un copil jerbe, / Parcă o femeie vezi în depărtare: / Visul ei
vrea să ia, a-ntins mâna, / Steaua s-o pună-n locul în lume cheamă și o pierde. // De te-ntorci acasă,
inimii sale...” (Călător); ”Umbrele orbilor învăluie pune în ferestre / Boabe de agheasmă și un pic de
liturghiile / Ce-n zori duc uimirea în ochi orbi de mir, / Ea se va întoarce cu mai multă zestre / Să-
miei...” (Călător). ți rămână-n viață și în amintiri. // Și, de-aștepți o
vreme, ea o să apară, / Aripă de ziuă învelită-n rouă,
Poetul nu se simte întotdeauna confortabil cu / Șerpuind în trupul nud ca o vioară / Desenându-ți
sine: ”Mi-e tot mai greu să locuiesc în mine, / Mă ochii, mâinile-amândouă. // Ruga să îți fie ardere de
strâng la coaste împletiri de fire, / Ceru-i lipit de frâuri / Și dezmăț sfielnic spre mireasma ei, / Ea va
umeri, dar mă ține / De zări însângerate în privire. crește dulce, ca un vis în râuri / Și-o să te iubească
// Și, cum mă mișc, e ceva ce mă-mpinge / Să mă mai presus de zei” (Femeia din palma întinsă).
întorc, deși e-atât de-ngust.../ Pendulele de-amurg
îmi curg prin sânge, / Iar în urechi îmi țipă crud O stare de beatitudine, de plăcută reverie se
Faust! // Ca într-o ceață, rod în stele molii, / Iar instalează câteodată și poetul este ispitit de ea: ”Să
talpa-n tină-i prăbușire-n pustă; / Doar ochiu’n tot fi fost pe seară, să tot fi fost în rai, / Dar știe cât e
goluri travestește solii / Ce urcă-n aer și din ghețuri ora, pe-aicea, cineva? / E clipa cea eternă, șoptește-n
gustă. // De umbră ziua-n piele mă dezbracă, / jur un nai. / Adormi ca dup-o moarte ce fuse viața
Secundele în mine se ciocnesc; / Cum galazia plânge ta” (La poartă).
și-i săracă, / Voi duce trupul Tatălui ceresc” (Trupul,
nu sufletul). Apartenența la familia celor aleși de Dumnezeu
este exprimată în poezia: ”Cu fruntea-n țărână,
Elemente magice, elemente cosmice, ori hirotonisit visător, / Mă ridic, murmurând: //
fantastice, conviețuind cu cele realiste, au ca Doamne, parcă niciodată nu sunt întreg, / Pașii mei
rezultat, o poezie specială, inedită, incantatorie, de au rămas lipiți de cărări, / Buzele mele s-au risipit în
mare încărcătură spirituală. petale, / Umerii îmi sunt destrămări de cocori; / Pe
ape alerg ca să vin către mine, / Cu fruntea împinsă
Tema oglinzilor transpare frecvent: ”Din infinit în zări ca un clopot, / Mă clatin agățat de-mprejur”
în infinit se plimbă / Oglinzi ce se privesc din una-n (Ca și cum mă iubești destrămat).
alta / Și când lumina albu’n galben schimbă, / Parcă
mai molcom cade-n piatră dalta” (Oglinzi). Altă dată poetul este: ”celest templier”, iar
altăoară: ”Înot printre șoaptele tale, ca un corăbier
În același timp, există versuri de o frumusețe / Împins de maree înapoi, în hiat” (Când iubesc,
frustă, încântătoare: ”Și mâna se înmoaie pe ulcioare, gândurile mele sunt nude).
/ Când lutul se-nvârtește în olar, / Chiar și-n
icoane Dumnezeu tresare / De foșnetul luminii-n Un interesant portret liric se află în poezia:
chihlimbar. // (...)// Dar la un clic se limpezește-n ”Preot păgân”: ”Eu merg îmbrăcat într-o piele de mir,
jururi / Și curge totu’n flama orbitoare / Ce naștere / S-alerge spre mine preotese-n delir, / Să văd de
și moarte dă de-a pururi: / Vom fi de-acum lumină sunt sfânt sau poate o pacoste / Ce duce în lume doar
călătoare” (Oglinzi). vise și dragoste. // Eu nu mă supun niciunui sinod,
/ Iubit de popor, sunt ales să fiu lord; / Preot poeziei,
Alensis de Nobilis este un om bogat. El cădelnițez cu dorinți, / Litaniile mele scot mirese din

17
Nr. 1 (26) SURÂSUL

minți, / Lumina o-mpart peste gene sfioase / Și plec Poemele îi dau aripi, sunetele sar din mugurii de nai.
mai departe cu botezul prin case.../ Și merg încrezut, Himerele îl învăluie blând.
frumos, filistin, / În ochi am poeme. Vă cânt. Și mai
vin!” O foarte frumoasă poezie, emblematică pentru
creația de până acum a poetului care cuprinde în
O spiritualitate profundă degajă versurile, ea toate subspeciile: și doina, și balada, și pastelul
reieșind din aceste expresii: ”îl slujesc chiar pe și romanța, elegia și poezia modernă, poartă titlul:
Divin”; ”eu beau lumina ca pe-un vin”; ”Din când în ”Ai văzut” și merită citată în întregime: ”E o amiază
când mă rod erinii / Și-ngenunchez în rugăciune nefirească-n sânge, / Un anotimp din negrăiri
/ Și spun amin, însă aminii / Nu vindecă de tot în ieșit; / Lumina nu din soare parc-ar curge, / Ci ca
lume. // Stihare-n urmă vor rămâne; / De-s cumva din păsări care au orbit. // De adorarea vrăjii ce
sfânt, tu o să vezi / Când vrăji vibra-vor printre se-ntinde / Prin aerul de foșnet și de miere, / Iară
rune / Și îngerii îmi sunt erezi...” (Dovada). Și: ”Că copacii se leagănă niciunde, / De parcă-n brațe-n
oamenii sunt cruci de raze umblătoare”; rădăcini ar cere // Și apele se-opresc și curg la deal,
/ Într-o întoarcere-n întâiul legământ / Iar verdele-i
Alte exemple: ”Și din cer cădeau ninsori de galop în ochi de cal / Ce nu ai vrea s-atingă-acest
îngeri, / Ca asceții-n taină să se mire: / Heruvimii pământ // Și în extaze, îngeri cu uimire, / Donează
lăcrimau în plângeri / Boabe minunate de safire. // aripi celor ce n-au drum, / Iar din ferestre, șerpi de
Mulți grăiră versuri către stele, / Orbi văzură undele adormire / Prefac pe oameni în statui de fum. //
de vânt / Ciungii alergară după iele, / Iar profeți Ascuns de teamă-n cupa unei raze, / Privesc mirat
căzură la pământ” (Îndoiala). Cuvintele sculptează ce lucruri se întâmplă, / Dar heruvimii care stau
în spațiu armonii divine. de pază / C-un strop de vară mă ating pe tâmplă
// Și lucrurile-ndată se topesc / Și se adună într-
O minunată alegorie, în sfera inefabilului, un punct știut, / Iar în ureche muzici îmi șoptesc: /
subzistă în această poezie, un tablou despre Întoarce-te, Alensis! Ai văzut!”
Învierea lui Isus, până la culmile absolutului, fapt ce
a cutremurat mulțimile: ”Oamenii trăiau o grozăvie, Simbolistica albului, cu puritatea și liniștea
/ Așteptând venirea lui Mesia / Și, plecați cu fruntea lui, nu se putea să nu-l seducă pe poetul Alensis de
în pustie, / Murmurau umili Ave Marie” (Îndoiala). Nobilis, el este asociat cu frumusețea și delicatețea
Fecioarei Maria:”Eu nu te știu cum tu mă știi, / De
În poezia lui Alensis de Nobilis, există elfi parc-aș fi-ntr-un fel de ceață / În care tu nu poți să-
vorbitori, fiica ierbii, ciclopi de mirare,”hierofante mi fii / Însuși Cristalul Pur de gheață // Și dintr-un
muze”, năluci, vrăji de stihii, lumini cântătoare, alb ies ciocârlii / Ce seamănă c-o dimineață / În care
elementul fantastic fiind predominant, totul învăluit tu ai vrea să fii / O formă cu un fel de față // Și ai mai
într-o aură blândă, venită de sus. Dar există și mulți cere-un strop de har, / De-ngălbenește-n op lumina
îngeri și arhangheli și serafimi, ființe supranaturale: / Și cerul care din cleștar / Rănește palma. Este vina
”Dar nu se vede pe întinderi nimic. Îngerii! Îngerii! / // Căderilor din depărtare / În suflete ce cer uimire,
Oare unde sunt heruvimii și arhanghelii, poate ei.../ / Când clipa cere adorare / Îngenuncherii în privire.
Îmbraci acest alb ca pe o victorie a înfrângerii / Și // Dar nu-i pedeapsă pentru-această / Cădere din
de-acum vei fi îngerul. Când vii să mă iei?” (Alb I). ceremonie, / Doar te-am fi vrut așa de castă, / Cum
ești în candele, Marie” (Îndepărtare).
Autorul nu ocolește nici poezia de dragoste,
într-o limbă îngerească și în atributele ei cele mai Din toate culorile, Alensis de Nobilis a ales Albul,
delicate: ”Când o să tresar și văd că vrei să te culci, / pentru că el tezaurizează toate celelalte culori. Dar
O să îți fac din aripi de îngeri un așternut. / Eu o să mai ales, pentru că, spune el, ”Culorile luminii cad
alerg prin visele mele năluci, / Mă-ntorc dimineață din vis, / Iar razele în pulberi de surpare” (Alb II).
sechestrat de-un sărut...” (Lasă-mă poezie).
Ce poate vedea poetul, când ”Genele luminii
Alensis de Nobilis are ceva de menestrel, de se deschid ,/ De parcă îngeri ar veni să zboare” (Alb
trubadur romantic cântând serenade iubitei pe II). Rămâne să afle fiecare, după ce a parcurs acest
sub fereastră. El folosește toată gama seducției inițiatic volum.
pentru acest scop. Muzele îi sar într-ajutor. Lyra
îl recunoaște și-l îmbie. Cuvintele îi sunt supuse.
Notele muzicale, la fel. Îngerii îi coboară pe umeri.
Cezarina Adamescu
18
BUCOVINEI Februarie 2021

EMINESCU ARE DREPTUL LA ADEVĂR


În „România Mare” căruia stă praful veacurilor” (Tudor Vianu), a lansat,
a apărut, încă de pe două discuri, la Magazinul „Muzica”, antologia
acum două decenii, romanțelor pe versuri de Eminescu, în interpretarea
prezentarea volumului sa. Societatea Română de Radiodifuziune a preluat în
intitulat „Documente întregime această antologie și a difuzat-o, umplând
privind adevărul sufletele românilor, chiar și ale celor din afara țării.
despre boala și moartea Calitatea sa de interpret al acestor creații lirice,
lui Eminescu”, Ed. printr-un concurs de-mprejurări neașteptat, i-a
Malasi, 2000, 128 p., Semnat de Gh. Sărac. Revenim deschis drumul la capătul căruia speră ca de pe
asupra problemei enunțate în titlul cărții, aducând fruntea marelui poet să se șteargă stigmatul de
alte informații. nebun, mare-întunecime, lues.
Nu este o noutate pentru nimeni că situația Regretatul scriitor Adrian Dohotaru – fost
social-economică și politică a țării s-a schimbat în Secretar de Stat la Ministerul Afacerilor Externe –
rău. Judecând lucrurile retroactiv, realizăm un adevăr l-a nominalizat printre membrii delegației culturale
mai curând alarmant decât liniștitor: încă de la române care a participat la marea sărbătoare
începutul așa-zisei democrații, s-a vizat schimbarea cultural-sportivă a poporului american, prilejuită
comportamentului, a obiceiurilor, a convingerilor, de Campionatul Mondial de Fotbal, ediția 1994. La
a fondului bun al românilor. Li s-au inoculat idei această numire a contribuit și IPS Nathaniel Pop –
care le-au zdruncinat încrederea, educația primită reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române din S.U.A.,
de la părinți și bunici, schimbând comportamentul purtător de cuvânt al comunităților de români, care
majorității românilor în rău, în indiferență față de a solicitat, pe căi diplomatice, să-i fie înlesnită lui Gh.
răul care se tot întinde. Astăzi asistăm la poluarea, Sărac această deplasare, pentru a-l cunoaște pe cel
contestarea, cu scop vădit de distrugere, a valorilor care a adunat și a interpretat, cu o voce atât de caldă,
românești. Se practică o diversiune culturală fără romanțele eminesciene.
precedent, ni se otrăvește spiritul cu modele străine În deplasările pe care le-au făcut pe teritoriul
de specificul nostru. Cu arme ascunse sau la vedere, S.U.A., Gh. Sărac s-a aflat în microbuzul antrenat
se încearcă să se coboare și să se conteste valorile într-un grav accident în urma căruia au murit două
românești din toate domeniile. Printre acestea se află persoane (Gh. Constantinescu – șeful Delegației
și Mihai Eminescu (1850-1889) – simbolul tutelar al culturale și diplomatul Costache) și mai multe au fost
tuturor românilor. Și pentru că e greu să se conteste grav rănite, printre care și el, cu fracturi la bazin. A
valoarea operei, detractorii atacă omul, pe care e mai fost dus la un spital dintr-o localitate de lângă Detroit
ușor să-l discrediteze, pentru ca, apoi,să-i păteze și și apoi a zăcut, mult timp la o mânăstire de maici.
opera. Direcția principală în care se concentrează Înainte de revenirea în țară, Dr. Grigore Schileru,
aceste eforturi este menținerea stigmatului de Octavian Cojan, I.P.S. Nathaniel Pop și alți fruntași
luetic nebun, de mare întunecime datorat „divinului” români i-au încredințat manuscrisul „Misterul morții
G. Călinescu. Și, folosind o formulare a lui Horia lui Eminescu” al doctorului Ovidiu Vuia, neurolog
Bădescu, cei care vor să se afirme cu orice preț, de talie internațională, român stabilit în Germania.
procedează precum piticul care se agață de pulpana Întors în București, e internat în spital și, după o
unui uriaș și, astfel, numele lui va fi asociat cu numele lungă convalescență, a făcut demersuri pentru
gigantului. tipărirea acelei lucrări. A contactat multe persoane
Cel care a depus (și încă depune) mari eforturi cu posibilități financiare și/sau cu influență pentru
pentru a șterge, de pe fruntea poetului, acest stigmat a fi sprijinit. Personalități ale culturii, la care nu se
este Gh. Sărac, absolvent al Facultății de Filologie de la aștepta, au manifestat indiferență, dar, în cele din
Universitatea de la Cluj-Napoca, interpret de romanțe. urmă, cineva care a dorit să-și păstreze anonimatul,
De unde a venit acest impuls? Din dragoste infinită i-a dat telefon, spunându-i că-i pune la dispoziție
pentru Eminescu. Pe 15 iunie 1989, la comemorarea 9 milioane pentru tipărirea lucrării, lucru pe care
a 100 de ani de la trecerea în eternitate a poetului, l-a realizat în 1996, la editura PACO. Volumul a fost
acest chemat, parcă, de Dumnezeu să-l slujească pe preluat de Direcția de Cultură a M.A.E., fiind distribuit
acest simbol al neamului românesc „pe sandalele și în străinătate. Gh. Sărac, la rândul său, s-a deplasat

19
Nr. 1 (26) SURÂSUL

în peste 35 de județe, prezentând lucrarea în școli, pentru Eminescu, de la care a primit 16 documente
facultăți, unități militare. ale vremii, care nu lasă loc la nici un dubiu. Gh.
Pe 17 iunie 1996, ROMPRES a înregistrat Sărac publică aceste mărturii în cartea sa intitulată
evenimentul, consemnând spusele lui Gh. Sărac. „Documente privind adevărul despre boala și moartea
Redăm următorul fragment: „Autorul este un renumit lui Eminescu”, apărută la editura MALASI, în 2000.
medic neuropatolog rămas, prin vicisitudinile vremii Printre alte lucrări, volumul, de 128 de pagini,
în exil, departe de patrie, dar cu sufletul alături publică materiale precum
de necazul poetului. El și-a propus să afle și să - Eminescu în sanatoriul de la Ober Döbling
demonstreze, cu mijloacele medicului specializat în Viena între 2 nov. 1883 până la 3 febr. 1884
afecțiunile creierului, adevărul despre cauzele morții - Titu Maiorescu despre boala lui M. Eminescu
lui Eminescu. Nu este vorba despre o simplă dispută - Scrisoarea lui Eminescu către prietenul său
medicală, sterilă acum, ci de a dovedi, pe bază de ChibiciRevneanu
argumente științifice, dacă românii au fost înălțați - Raportul (expertiză) medico-legal
pe culmile nemuririi spirituale de un geniu sifilitic - Mărturiile dr. V. Vineș
și alcoolic sau de un geniu cu viața curmată de un - George Potra. Mihai Eminescu. Cauzele morții
diagnostic și tratament greșite, care l-au otrăvit. S-ar sale. Studiu
putea spune, continua Gheorghe Sărac, că această - Dr. Ion Nica. Despre diagnosticul psihozei și
carte era mai mult decât necesară. Răstoarnă vechi evoluția ei la Eminescu
teorii considerate până acum axiome, uneori pune - Dr. O. Vuia. Intoxicația mercurială a lui
în cauză renumiți medici sau analiști ai operei Eminescu
eminesciene, demonstrând că, oameni fiind, și Din lucrarea doctorului Ion Nica – M. Eminescu
ei pot să greșească, pune întrebări, pentru unii, – Structura somatico-psihică, Ed. Eminescu, 1972,
poate, deranjante, sau spune multe adevăruri care cuprinde și declarațiile doctorului V. Vineș,
cutremurătoare, cum ar fi și faptul că pe actul de cităm următoarele:
deces al poetului, unde trebuia să se afle iscălitura „Am avut ocaziunea să îngrijesc, ca intern, la
celui de-al doilea medic, figurează, amprenta unui Institutul Caritatea al regretatului profesor Al. Șuțu,
om de serviciu de la morgă, analfabet. Și era vorba pe marele nostru poet Mihai Eminescu, în ultimele
despre cel mai de seamă poet al neamului nostru! luni ale vieții sale (martie – iunie 1889). Găsesc acum
Eminescu are însă dreptul la Adevăr. Întreg neamul printre hârtiile mele notele pe care le-am luat atunci
românesc are nevoie de Adevăr în ceea ce-l privește și cred că prezintă un oarecare interes, fiindcă ele
pe cel mai de seamă reprezentant al spiritualității cuprind date exacte despre ultimele zile ale boalei
sale. Pentru ca Luceafărul să fie redat neamului său și poetului și mai ales despre cauza adevărată a morței
umanității într-o imagine a Adevărului, despovărată sale, asupra căreia s-a creat o legendă. /…/
de stigmatul unei maladii pe care n-a avut-o.” [citatele Prin mai 1889, un bolnav, nu din cei furioși, se
sunt extrase din volumul nostru 5 DESTINE (Gabriel distrau învârtind o piatră mică legată de o ață. Piatra,
Bratu, Elena Galaction, Al. Jula, Gh. Sărac, Mirela scăpând din ață, a lovit întâmplător pe Eminescu în
Vlad), Ed. TIPO-MAN, Ploiești, 2010,446 p.] cap aproape de sutura interparietală, producând o
E de menționat faptul că o serie de literați și rană care interesa pielea regiunei parietale drepte,
oameni de cultură i-au adresat aspre critici, motivând fără să atace periostosul. Era o tăietură a pielii de 2
că lucrarea îl pune într-o lumină defavorabilă pe cm. lungime. I s-au dat imediat îngrijirile necesare,
„divinul” G. Călinescu. iar peste trei zile buzele plagei păreau reunite. Dar
Criticile acestora nu l-au descurajat, ci l-au Eminescu, care avea, după cum se spune, obiceiul
îndârjit de-a dreptul, ceea ce l-a îndemnat să publice de a strânge de pe jos tot felul de lucruri, din care
și lucrarea „Studiul patografic privind boala și unele erau murdare și se freca cu ele pe corp și pe
moartea lui Eminescu” de același dr. Ovidiu Vuia. cap, desfăcându-și pansamentul, a făcut erizipel la
Reacțiile negative ale literaților au fost aceleași, de nivelul plagei, erizipel care s-a întins apoi la față,
aceea Gh. Sărac, mânat de bună-credință, de dorința gât, membrele superioare, torace, până la nivelul
de a stabili adevărul, „a pornit pe drumul căutărilor”, abdomenului. Bine îngrijit erizipelul a început să dea
cum afirmă și Iosif Popa de la INFORMAȚIA DE VEST, înapoi și apoi a dispărut complet. Eminescu se simțea
2003. Primele încercări s-au soldat cu eșecuri: atât la însă foarte slăbit. I s-au dat tonice, care l-au mai
Biblioteca Academiei, cât și la alte biblioteci din țară, înviorat. Părea chiar mai bine sub raportul somato-
nu există documente medicale referitoare la această psihic.
problemă, ele au dispărut. Pe traseul căutărilor, i-a În ziua de 15 iunie 1889, zi în care se simțea de
apărut salvarea: un colecționar particular, cu pasiune altfel destul de bine, Eminescu se așeză pe pat și peste

20
BUCOVINEI Februarie 2021

câteva minute cade într-o sincopă și moare imediat. victimă socio-politică”, „Un mod inedit de a impune o
Cum se vede din cele de mai sus – conchide eroare socială” ș.a.
dr. Ion Nica – moartea lui Eminescu nu este din Subliniem zbaterea permanentă, timp de mai
cauza traumatismului cranian, petrecut cu 25 de bine de două decenii, a lui Gh. Sărac, de a scoate
zile mai înainte și care se vindecase complet, ci este la lumină adevărul privind boala și moartea lui
consecința unei endocardite mai vechi (diagnosticată Eminescu și, mai mult decât atât, de a determina
de regretatul profesor N. Tomescu, medic primar al instituțiile (forțele) autorizate (medici, critici literari,
serviciului de boli interne de la spitalul de copii, care oameni de cultură) să-l exonereze pe marele poet de
era și medic al Institutului), de care era amenințat în stigmatul de lues. Și revista „România Mare”, după
fiecare clipă și care desigur s-a agravat după erizipel. cum am specificat mai sus, a fost prima publicație
Cu aceste constatări, legenda dispare. Ea care e făcut cunoscut acest lucru.
provine din scrisoarea surorii poetului, Harieta, către Un alt aspect care se constituie într-o sarcină
d-na Emilian și fiica sa, Cornelia, care scrie, la data delicată, deci și dificilă, atât pentru sociologi cât și
de 22 iunie 1889: «nenorocitul meu frate a murit în pentru criticii literari, este în ce măsură stigmatul
cea mai neagră mizerie și moartea a fost cauzată prin de lues afectează viziunea asupra poetului, asupra
spargerea capului ce i-a făcut-o un nebun din ospiciu, operei sale și, implicit, imaginea simbol al neamului
anume Petre Poenaru»” [e coincidență de nume cu românesc și tot ce ne reprezintă ca popor născut
cel care a descoperit tocul rezervor cu piston, care a pe aceste locuri numite de Papa Ioan Paul al II-lea,
precedat stiloul (Petrache Poenaru – 1799-1875)] „Grădina Maicii Domnului”. Pentru că mulți dintre cei
Lucrarea dr. Ion Nica atacă și zdruncină care iau cunoștință de interpretarea corectă, bazată
cu argumente medicale verdictul „călinescian”. pe argumente științifice, a problemei în discuție,
Condițiile social-istorice nefavorabile l-au copleșit și numeroși fiind oameni de înaltă cultură, chiar cu
l-au determinat, pe acest doctor, în cele din urmă, să titluri academice, se arată surprinși de eforturile care
se „desțăreze”. se fac pentru a-i șterge poetului nepereche stigmatul
Prin publicarea cărții lui Ovidiu Vuia și a de lues, spunând „Ei, și? Sunt atâția giganți ai culturii
volumului său cu documente privind boala și moartea universale care chiar au avut sifilis și acest lucru nu le
lui Eminescu, Gh. Sărac e factorul activ care a dus umbrește imaginea și nu micșorează valoarea operei
la reluarea și elucidarea acestui aspect privindu-l pe lor!”. Da, dar aceia nu erau români,reprezentanți
Eminescu. Printre cei care s-au implicat cu dăruire ai valorilor românești, nu erau simboluri ai acestei
în această problemă este dr. Valeriu Lupu din Huși țări pe care, și astăzi, mulți o râvnesc și doresc
care publică ample studii, precum „Eminescu și boala să-i demoleze specificul național – tradițiile, limba,
sa – dileme biografice (sau istoria unor răstălmăciri religia, cultura, dar și valorile materiale și tot ce o
defăimătoare)” și „Dilema morții lui Eminescu (Eroare reprezintă.
medicală sau atentat premeditat?)”. Neobosit, Gh. Această problemă rămâne încă în perspectivă și
Sărac adună toate materialele și le publică în amplul de mare importanță e, poate, cauza care a determinat
volum „ÎN APĂRAREA LUI EMINESCU” (Ed. Biharia eforturile depuse pentru a demonstra că, în cazul lui
Internațional, 2014, 200 pagini) în care reia părți din Eminescu, nu se poate vorbi de lues. Incertitudinile
lucrările semnate de dr. O. Vuia, Raportul doctorilor de diagnostic ale vremii, precaritatea informațiilor
și diagnosticul lor cu ocazia internării poetului la medicale, prejudecățile epocii, realitățile politico-
Mânăstirea Neamțului, studiile dr. Valeriu Lupu, economice ale timpului, la care s-a adăugat
Titu Maiorescu despre boala lui Eminescu, Ultima imaginația nefondată și răuvoitoare a unor critici și
întâlnire a lui Vlahuță cu poetul, Mărturiile dr. V. exegeți au făcut posibilă punerea cu brutalitate pe
Vinea ș.a. Dr. Valeriu Lupu, dăruit total acestor fruntea lui Eminescu a unei „cununi de spini” cu care
studii, publică, în 2016, voluminoasa carte „MIHAI a venit până în prezent, pe nedrept, prin istorie. Să
EMINESCU din perspectivă medicală și socială” (Ed. nu uităm că, prin măreția operei sale, ne-a asigurat și
Pim, Iași); lucrarea cuprinde capitole care denotă ne va asigura un loc de cinste la masa celor mai alese
nu numai profesionalism, ci și mult curaj, precum seminții ale lumii. El a fost contemporanul înaintașilor,
„Dilema morții lui Eminescu – între eroare medicală este contemporanul nostru și va fi contemporan și cu
și asasinat premeditat”, „Moartea lui Mihai Eminescu acei români care se vor naște peste sute de ani. Și are
– între mit și adevăr”, „Erori voite și tendențioase dreptul la adevăr.
în biografia eminesciană a lui G. Călinescu”. Din
subcapitole, cităm „Odiseea unei opinii medicale
științific”, „Mărturii contemporane
argumentate
poetului trecute cu vederea”, „Eminescu – o posibilă
Elis Râpeanu
21
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Cercetări în arhive - rezumat


...Voi prezenta câteva – în urma exodului locuitorilor Bursuceniului
detalii cu valoare de (sat pomenit în străvechi înscrisuri de cancelarie
condiment din cei doi ani de de pe vremea lui Ștefan cel Mare, Iancu Sasu și Vodă
cercetare aproape „în orb” Lăpușneanu) pe moșia de la Dumbrăveni a familiei
acca. 20.000 de documente boierilor Balș (moșia avea 12 sate aparținătoare), pe
(investigația mea nu a avut terasa actuală a dealurilor, noul sat s-a format în zonele
vreun precedent ca temă, denumite „La izvoară” și „La heleșteu”. Foarte probabil,
deci, am pornit practic de după inundațiile de la 1820, din perimetrul satului a plecat
la zero) în arhivele naționale, muzeu, bibliotecă, dar și spre Schitu Agafton/Vlădeni/ Cătămărești/ Ipotești un
în teren, pe baza indiciilor dintr-o străveche povestire grup de etnici slavi ai căror urmași se regăsesc până
despre rădăcinile familiei, legendă pe care deseori am în zilele noastre, acest amănunt este cheia de boltă a
auzit-o în copilărie de la bătrânii noștri: povestirii familiei mele, alături de abrevierea pe care
– cu (foarte multe) acte în regulă, pe străbunicul o știam de mic copil, „(M)AI-DAI”,inițialele înaintașilor
meu patern, Ion Murariu-Gaftoneanu (sătean la paterni. După cumpărarea moșiei de la Ipotești în
Bursuceni și SchituAgafton), l-am regăsit încă de pe 1847, boiernașul Gheorghe Eminovici și-a adus câțiva
vremea prunciei lui Eminescu locuind la Ipotești și meseriași- morar, cioban, prisăcar, vizitiu- intuiesc,
Cătămărești, comuna Cucorăni. Ambele sate erau chiar dintre rudele soției sau dintre cunoscuții socrului
înfrățite prin biserică/școală comune și prin multiple său, Vasile Iurașcu, la rândul lui, ginere al răsăriteanului
căsătorii, iar străbunicul (morar, vătaf, consilier) era venit„cu bani mulți din Rusia” (de aici și zestrea Ralucăi?),
paracliser/clopotar al bisericuței „Sfinții Arhangheli cazacul/muscalul Alexa Potloff-Donțu, așa cum afirmă
Mihail și Gavril” a mamei Poetului, Raluca (1816-1876), Matei Eminescu. Am găsit indiciisumare că acest
născută, și apoi, decedată când împlinea 60 de ani, tot cazac, care se știa cu polcovnicul Gheorghe Carp,ar fi
într-o zi de 13 august, dată care, simplă coincidență, îmi participat la măcelul și jaful de la cetatea Balta din vara
este și mie zi de naștere, apoi mai sunt și în cel de-al 60- lui 1768. Merită amintit, iarăși un lucru cunoscut de ai
lea an de viață! Tot acolo, mai târziu, a fost epitrop timp noștri din sat, transferul în anul 1863 de la Ipotești la
de o jumătate de veac și consăteanul lui din Bursuceni, Bursuceni a preotului Neculai Kanano-Hackman, ca
Neculai Ghe. Ciornei, nepot lui Ion Ciornei,„ciobanul urmare a neînțelegerilor cu Gheorghe Eminovici și cu
familiei Eminovici”, spune I. D. Marin. De asemenea, pe țăranii. El era succesorul preotului Vasile Hudișteanu
străbunicul matern al lui Mihai Eminescu, Alexa Donțu, [„popa Vasile”,decedat în 1858, sub stare de arest, ca și
l-am identificat pe catagrafia de la 1772-74 în vechea Gheorghe Eminovici- autorul moral, pentru cununia
vatră a satului meu natal,Bursuceni, un cătun cu 28 de unui ortodox cu un catolic, cazul Valeria Cara(i)eni/Ioan
case format pe atunci din moldoveni, țigani și „ruși”, Frank].Biserica satului e o construcție ctitorită pe la
alături de un preot, un diacon, un „mazil” de la Orhei, dar 1825/1829 de către boierul de la Dumbrăveni, Costache
și de nelipsitul comerciant evreu. Satul era undeva pe Balș, și de către soția lui, Ana (fostă Schaeme), actriță la
malul Siretului (mai toate așezările de pe atunci erau în Teatrul Imperial din Viena;
apropierea apelor curgătoare), spre Corni/Sarafinești, –(străbunicu)lui Ion Murariu-Gaftoneanu (1826-
vis-à-visde Stamate și de Băneștiul boierului Grigore 1917) i se spunea „Conachi Brânză”și era fiu al lui Dumitru
Cananău, nu departe de locul numit șiîn prezent „La „murar” și al (H)are(f)tei/Aretei din Schitu Agafton.
plop”/„Cotul Plopilor”, unde se varsă Gârla Morii/ Fusese nepot de fiu al unui „asiatic” pe care cei din familie
Huțanilor). În Bănești se află, într-o bisericuță de îl știam ca Alexa(ndru) lui Ivan, lipoveanul (același nume
lemn, placa funerară (dim. 97x52 cm) a bunicii materne cu personajul „Ivan Turbincă” a lui Creangă!), și credem
a lui Eminescu, Paraschiva Brehuescu-Donțu, placă că el era acel „Alexa Donțu” al lui Matei Eminescu.
descoperită de către I.D. Marin pe 6 decembrie 1958- Alexa(ndru) și cei din anturajul său- Ivan (Ioan), Neculai,
un nedreptățit al lumii eminescologilor, apreciez după Mihai, aveau numele primilor copii de parte bărbătească
ce i-am parcurs scrierile.Undeva prin negurile evului ai bunicului meu, din a doua lui căsătorie,nume date
mediu, se pare, satele Bursuceni, Brehuiești, Sarafinești, după ce acesta a aflat povestea de la străbunicul meu.
Corni și Vlădeni (cel de Corni) au avut o vatră comună Porecla/numele de Conachi pare să aibă legătură cu
pe lângă Siret în locul numit „La Siliște”, în apropierea moștenirea familiei (boieru)lui Alecu Callimachi rămasă
unui Costești... pe mâna (vornicu)lui Costache Conachi la Stâncești/

22
BUCOVINEI Februarie 2021

Cătămărești, iar străbunicul, care avea moară la Balta tânără (ca la Donțu cu Catrina lui Ion Brehuiescu!), la
Murăreștilor pe Pârâul Luncii, pare să fi fost morarul care se adăugau 2 copii ai ei din altă căsătorie și cei
din Cucorăni neidentificat de către A.Z.N. Pop și I.D. 6 ai lui cu prima nevastă, Ecaterina Ena(ca)che Luca.
Marin în povestioara presupusului copil natural, Ilie/ Subiect de ironii fine, prin grația Celui de Sus, ultimul
Mihail, al lui Mihai Eminescu și al frumoasei sătence copil l-ar fi avut bunicul meu la etatea de 75 de ani! De
blonde Ileana I. Lăzăreanu. Aceasta, fiica vărului (?) lui fapt, în neamul nostru vechi, mulți erau cu ani buni mai
Ion Murariu, Vasile Merticariu (merticar- cel care lua în vârstă decât partenerele lor de viață(„fete în casă”),
altădată uiumul cu merticul, DEX) și a Mariei, era, se astfel că, în ultimii circa 200 de ani, a(ve)m doar patru
pare, slujnică în casa familiei Eminovici, acolo unde generații.Regăsesc de-a lungul timpului puzderie de
îngrijea de infirma Hareta (cea care i-a botezat mai toți prunci uciși la vârste fragede de necruțătoarele boli ale
copiii), de mama Raluca, și fusese o copilă crescută/ copilăriei, dar și pe doi ascendenți antediluvieni, Simion
adoptată de către străbunicul meu. Ilie Sandu și Manolache Cojocariu, de 119 și 120 de ani,
Ion Murariu-Gaftoneanu, separat (?)de prin 1865 ceva rude (și) cu familiile din vechime Știrbu și Morcov.
(?) de familie, a avut (cel puțin) 9 copii cu Ruxandra Am găsit un Ilie sân Sandu la 1820, la Brehuiești, lângă
Simion Șalgău (străbunica mea), cu Catrina și cu Maria, Bursuceni, la fel, și un Alexa Rusu, apoi doi de Ivan,
la Schitu Agafton/Bursuceni, Cătămărești/Ipotești și rusul, pe Mihai, rusul, Alexa, rusul și Neculai Don(eje) la
Botoșani (pe aproape de 1900, toate trei, decedate în Bursuceni în 1772-74.
decurs de un an). Când i s-au întocmit acte de identitate Am cercetat și ipoteticele legături dintre „Ioan
după reforma lui Cuza, porecla de „Gaftoneanu”, Donciul” (Cervicești, 1726) și Alexa Donțu, rusul (1737?–
fiind crescut de către o mătușă, Paraschiva(Donțu?), 1835?), „Alexandru Donciul” (?) și chiriașul lui neamț,
de maicile „Fivea” (Fevronia Iurașcu?)și „Lefteria” „Alexander Kupfer” (Botoșani, 1832), apoi cele dintre
(Elefteria Curt?) la M-rea Agafton, i-a devenit nume Costache I. Gaftoneanu și ginerele neamț Hartfeld de la
de familie. Așa cum nis-a povestit, mi s-a adeverit Botoșani și Corni, teme pe care le voi relua.La fel, și cele
că în martie 1876, anul morții Ralucăi, a avut două asupra familiei Iacovache. Nu îmi pot explica sub nicio
gemene, fiice care au primit numele celor două bunici, formă ciudățenia faptului că, întâmplător, pe stradă în
materne și paterne, Maria și Paraschiva. Ulterior, le- Botoșani, recent l-am recunoscut (doar) după poza sa
am găsit căsătorite la Bursuceni și Corocăiești. La bust de pe net,pe Dorel Munteanu-„Gaftoneanu”,  din
Agafton, printre alte nume cu rezonanță, l-am regăsit Sarafinești,rudăîndepărtată(străbunicul meu erastră-
pe „preotul duhovnicRăzmeriță”, fostul locotenent de stră-străbunicul lui), stabilit în Germania.La fel, nici
mitropolit Chesarie Sinadon Răzmeriță, cel care vorbea faptul că, în cercetările mele, mari necazuriam avut cu
despre un „blestem al aurului”din moși-strămoși, unul o familie Albotă-același nume cuvecinul conflictual al
care apăsa din greu asupra întregii familii. Odinioară,ai lui Gheorghe Eminovici, pitarul Nicolae Albotă.
noștri nu știau de numele „Eminescu”și ne spuneau Titlul prezentei cărți,„Nașterea, renașterea și
doar despre„neamul Rariței de la Cucorăni”, neam stingerea unei legende” (biografii sentimentale –
de pe urma căruia străbunicul meu avusese numai document și controversă) vine de la povestirea de
de câștigat la reforma funciară a lui Cuza, și apoi, și familie- o legendă pentru generațiile anterioare,
mai târziu. Numele inițial de Eminovici/„Iminovici”/ confirmată, stinsă, de documentele găsite în arhive. O
„Iminuvici”, schimbat/românizat ceva mai târziu în carte, un minifilm documentar și un modest monument
„Eminescu”, recunoașterea treptată în timp a Poetului cu plăci din marmoră inscripționate…
ca mare personalitate culturală,contextul istoric Cu numeroase poze de familie și fotocopii după
cu mari frământări sociale, tot felul de tragedii, de acte de stare civilă și de parohie, cartea (cercetare
la flagelul războiului până la cutremure, molime în arhive/teren, creație, memorialistică, antologie,
și foamete, lipsa de carte a majorității populației, jurnal) tratează trei subiecte: monografia satului natal
distanța mare de la Bursuceni la Ipotești, separarea Bursuceni(Bursutscheni/Burzocsen, 1775) în contextul
străbunicului meu de restul familiei, fiecare în parte și istoriei Moldovei, arborele genealogic al modestei
toate la un loc au contribuit la pierderea firului și ițelor noastre familii și cercetări legate de familia Eminescu.
povestirii deoarece multe dintre informații, fie au fost Volumul are o șansă majoră de a merge pe linia
uitate, fie, probabil, nu au fost niciodată cunoscute. scrierilor în domeniu ale lui I.D. Marin și, nota bene, de
La rândul lui, bunicul meu patern, Anania (n. 1862 – d. a fi revelația descoperirilor provocate indirect de către
1942), a avut (identic ca la familia Eminovici!) 11 copii în cele 12 ediții ale FestivaluluiLiterar „Mihai Eminescu” de
vreo 18 ani (și tot 6 dintre copii, morți în timpul vieții la Dumbrăveni, Suceava.
mamei lor- ultimul era tatăl meu, Mihai, în ambele
cazuri supraviețuind 2 fete și 3 băieți) cu bunica mea,
Mărioara D-tru Linguraru, femeie cu 30 de ani mai
Dorel Mihai Gaftoneanu
23
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Răzbunarea
Iliuţă era băiatul mai mic - Nastasie, nu-i nicio îndoială. Să ai grijă de
al şefului de ocol Costache pruncuţ! Lasă toate, grijeşte doar de voi! De Niculăieş
Bradu. Venise pe lume la mă ocup eu. E băiat mare, are să înţeleagă.
vreo doisprezece ani după De înţeles, a înţeles Niculăieş toate vorbele,
Niculăieş care, la rându-i, numai cum că va avea un frate, nu! „Ce frate? Şi cum
apăruse destul de târziu, de-i tata aşa de tăcut de la un timp? Iar mama, ia te
ca să le lumineze casa cu uită ce umflată-i... Şi Ileana lui Vasile cum mai trage
un scâncet lui Costache şi cu ochiul în ograda noastră şi râde înfundat când
Nastasiei. trece pe la poartă...”
Toată ziulica, Nastasia trebăluia pe lângă Umbla la şcoală Niculăieş şi-avea grijă de mânz şi
Niculăieş, mergea duminica la biserică cu copilaşul de cârlani după aceea. Îi ducea la păscut pe tăpşanul
de mână, îl iubea ca pe ochii din cap, căci fusese cu iarbă verde şi moale.
îndelung dorit şi aşteptat. Mergea cu tata în pădure, sfătuia cu pădurarii.
Niculăieş creştea frumos, înconjurat de toate Ştia numele fiecărui arbore, recunoştea păsările
cele. Veneau bunicii şi uncheşii, mătuşile şi verişorii. după ciripit, nicio plăntuţă, cât de mică, n-avea secret
Aduceau bunătăţi şi jucării la cantonul de la poala pentru el.
pădurii, iar băiatul râdea tot timpul, era fericit, se Seara, când se întorcea acasă, o găsea pe mama
bucura de daruri şi le aşeza pe rafturi în odaia lui abătută. Şi burta ei era tot mai mare, se mişca mai
mirosind a cetină. greu. Se gândea c-a dat dalacu-n ea... Auzise de la
Cât a fost micuţ, era mereu în preajma mamei. pădurari că-i o boală gravă, luată de la vite... Că-ţi
Când s-a făcut mărişor, mergea în pădure, „ca creşte aşa, din senin, o umflătură, că se face tot mai
bărbaţii”, alături de Costache. Îl iubeau pădurarii şi-i mare, până ce, într-o zi, se sparge...
dăruiau tot ce găseau ei „mai fain” prin codru. Copilul De asta se temea el cel mai tare: când va fi timpul
se bucura, nicio grijă nu-i adumbrea fruntea înaltă, să se spargă. Cum să se spargă? Că doar e mama lui!
boltită, cu cârlionţi blonzi rostogolindu-i-se peste E drept, de ceva vreme nici nu prea îl mai bagă-n
sprâncene. Toată lumea era a lui, simţea că toţi îi stau seamă... Dar tot mama lui este... şi-i bolnavă rău... Ce
în cale cu de toate, era ca un prinţ... Putea cere orice milă i se face de ea dimineaţa, când o zbugheşte pe
şi nimeni n-ar fi spus nu. Numai că el era mulţumit de uşă-afară cu mâna la gură şi aleargă după casă. Mai-
toate şi nu le cerea nimic. mai că-şi dă duhul dintr-însa. Ce-i cu greţurile
astea? N-avea pe cine să întrebe...
* Tata, mereu ocupat sau dus de-acasă, se întorcea
* * ostenit şi nu avea chef de vorbă, iar el nici nu ştia cum
să întrebe. A lăsat-o baltă.
Nastasia îşi cam luase gândul de la cele lumeşti, A trecut vara şi frunza codrului a prins să
dar, într-o dimineaţă a simţit aşa, o împunsătură în pălească. Niculăieş descoperise ce plăcut era să stai
partea dreaptă a pântecului. A dat fuga-n şură unde întins la soare în iarba coaptă. Punea mâinile sub cap
Costache îngrijea de vite. Bâlbâindu-se, i-a spus: şi urmărea cei câţiva nori care pluteau pe albastrul
- Costache, nu-i a bună! Că doar n-oi face prunc limpede şi clar al cerului. I se părea că sunt nişte
la bătrâneţe!... Şi Niculăieş, săracul... Ce mă fac, moşnegi de vată, cu bărbi lungi şi cu bastoane, ori
Costache, ce mă fac? uriaşii din poveste, zmei cu câte şapte capete... Norii
- Nimic, femeie! Stai jos şi spune ce-i cu tine... îşi tot schimbau formele şi el petrecea aşa ore în şir.
- Ce să fie, Costache, ce să fie? De-amu-s femeie Într-o dimineaţă, cam pe la ora 10, mama îl chemă
bătrână... Iaca, iar m-a împuns în partea dreaptă. în casă. Era îmbrăcată frumos şi-avea o valijoară-n
Doar n-oi fi grea, Costache, nu se poate, n-are cum... mâna dreaptă. A simţit aşa, ca un cui, prin inimă...
- De ce să nu se poată, Nastasie? Ia mai lasă tu - Ce-i, mamă?
gândurile astea şi roagă-te să fie pruncul sănătos! - Niculăieş, nu mi-e prea bine. Tată-tu e în
Îşi aşeză palma aspră pe pântecul femeii şi pădure... Eu mă duc la spital, ai tu grijă de casă!
pruncul dinlăuntru, parcă ştiind că tatăl aşteaptă un A mers mama pe jos cei şapte kilometri până la
semn, împinse picioruşul drept în palmă-i. spital. Băiatul a rămas în prag şi a urmărit-o cu ochii

24
BUCOVINEI Februarie 2021

în lacrimi până ce ea s-a pierdut în zare. fărâmate pe cele mai dragi jucării ale lui şi izbucnea
Tata a surâs când Niculăieş i-a povestit seara ce în plâns, căuta să le refacă, dar nu reuşea... Niculăieş
se întâmplase. Băiatul nu înţelegea de ce se bucura, savura, ascuns pe undeva, momentul, râzând pe
că doar nimeni nu se duce la spital de bine... înfundate: „Aşa-ţi trebuie, gânganie alintată!”
În dimineaţa următoare, Niculăieş a pornit Părinţii îl împăcau pe cel mic, promiţându-i
spre şcoală, iar tata spre spital. S-au despărţit la o altă jucărie mai frumoasă, îi uscau lacrimile, dar nu
răscruce de drum, fiecare cu gândurile lui. înţelegeau, în ruptul capului, cum de se sfărâmau aşa
Nerăbdător, Niculăieş aştepta veşti despre jucăriile... Poate le călcase vaca sub copite, ori calul...
mama. Într-o zi, Costache şi Niculăieş erau în pădure.
- E bine, e totul bine... Te vei bucura curând, Mii de glasuri şi de cântece umpleau văzduhul.
când mama va veni acasă. Păsările vrăjeau copacii proaspăt înverziţi, iar razele
La o săptămână după asta, tata a înhămat calul soarelui se strecurau ca nişte suliţi de lumină prin
la şaretă şi-a pornit ca s-o aducă acasă pe Nastasia. frunzişul crud. Trecuse Sfântul Gheorghe, când
Niculăieş a făcut treabă prin gospodărie, a văzut de „codru-i încheiat”, cum ziceau bătrânii. Lăcrămioarele
animale şi a aşteptat să se întoarcă şareta. A zărit-o umpleau poienile şi-un miros reavăn şi proaspăt
de departe şi a deschis larg porţile, ca tata să nu mai bucura drumeţii.
coboare să le deschidă el. Cărarea şerpuia printre tufişuri. Deodată, un
A intrat şareta-n curte. Tata a ajutat-o pe mama ţipăt ascuţit, ca un geamăt, răzbătu de undeva.
să coboare. Era cam palidă şi, bucuria lui Niculăieş, Costache se puse pe scotocit şi-n curând apăru cu
dispăruse umflătura aceea uriaşă. o pasăre care se zbătea neputincioasă în mâinile lui.
Mama s-a aplecat peste marginea şaretei şi a Niculăieş se apropie şi el şi-i mângâie penele pestriţe.
luat în braţe un pachet înfăşurat în pânze albăstrii... - E un şoim, tată...
- Niculăieş, vino încoace! El e fratele tău, Iliuţă! - Da, e rănit, săracul... Uite cum îi sângerează
Niculăieş a amuţit, a holbat nişte ochi mari şi nu aripa! O să-l luăm acasă, să-l îngrijească Iliuţă. O să-i
a înţeles nimic. placă...
Au început să vină neamurile, toţi roiau în jurul „Păi, cum!... Adus de-a gata, cum să nu-i placă? O
„celui nou” şi-şi dădeau cu părerea cu cine seamănă, să-i placă... Totul pentru Iliuţă”, gândi cu ciudă fratele
îi aduceau tot felul de lucruşoare. mai mare.
Pe Niculăieş nu l-a băgat nimeni în seamă, iar Iliuţă s-a bucurat de pasăre. Era un puiandru de
el s-a retras în şură, a stat o vreme culcat în ieslea vreun an. Poate se bătuse c-un alt şoim, cine ştie? I-a
vacilor, a plâns amărât... Se simţea părăsit, un copil pansat aripa, şi când şoimul s-a vindecat, Iliuţă uitase
al nimănui. „Parc-ar fi un boţ de aur... Ce-l mai de jucării, nu-i mai trebuiau, nu mai plângea după ele.
corcolesc! De mine au uitat, eu nu mai exist...” Avea acum o ocupaţie mult mai captivantă, iar
Mama îl chema mereu să-l vadă pe cel mic, să-l „jucăria” era vie. Începu să-l dreseze şi şoimul i se
mai legene, să-i dea la mână câte-un lucru care-i aşeza pe mâna-ntinsă, îl privea în ochi cu ochişorii lui
trebuia. Niculăieş făcea totul cu o faţă împietrită. rotunzi, gălbui. Asculta semnalele lui Iliuţă, se avânta
Când Iliuţă s-a ridicat pe picioarele lui şi-a în zbor rotit spre ceruri. După câteva rotocoale prin
început să meargă, a fost mare veselie şi toţi au aer, venea glonţ şi i se aşeza pe braţ. Copilul se bucura,
petrecut. Numai lui Niculăieş în piept îi plângea inima. îl mângâia şi-i tot vorbea, iar şoimul părea că înţelege
Tata îl lua şi-acuma la pădure, dar nu mai sfătuiau totul. Petreceau împreună multe ceasuri pe câmpul
ca altădată. Toată grija lui Costache era la Iliuţă... întins şi verde. Nastasia îi privea de peste gard şi-şi
- Ia, uite, Niculăieş, o iască frumoasă pe copacul continua treburile fără grijă.
acela! Desprinde-o să i-o ducem lui Iliuţă! Seara, Iliuţă aşeza şoimul în magazie, într-o
Băiatul desprindea iasca cu obidă: „Totul cuşcă care-avea o uşiţă din plasă de sârmă. Închidea
pentru Iliuţă! Iliuţă-n sus, Iliuţă-n jos! Numai Iliuţă... uşiţa, dar nu învârtea foraibărul. Dimineaţa, găsea
Niculăieş nu există...” uşiţa deschisă, iar şoimul îl aştepta, îi făcea plecăciuni
Când Iliuţă a intrat la şcoală, Niculăieş era de- şi i se aşeza pe mână, cu ţipete bucuroase de salut, în
acum un flăcăiandru frumos şi-nalt. Devenise cam limba-i păsărească, pe care Iliuţă o înţelegea. Băiatul
singuratic şi era mereu posomorât. „Cei bătrâni”, cum îl hrănea, îi umplea văsuleţul cu apă şi pleca la şcoală.
le spunea în sinea lui, se tot întrebau ce-o fi cu el, dar La amiază, înainte de-a intra în casă, cu
apoi puneau totul pe seama vârstei şi a fetelor care-i ghiozdanul în spate, se ducea la şoim, să mai
făceau ochi dulci. vorbească. Ieşeau în câmp pentru dresaj şi pentru a
Când nimeni nu-l vedea, Niculăieş călca cu se bucura unul de altul, după ce Iliuţă înfuleca ceva
ciudă-n câte-o jucărie a „ţâncului”. Iliuţă le găsea în grabă.

25
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Într-o zi, Iliuţă a venit, ca de obicei, alergând Dincolo de gard, în grădină, Niculăieş râdea
spre casă. Într-un suflet s-a-ndreptat spre magazie, mocnit. Se răzbunase, în sfârşit!...
a intrat... Uşiţa nu era deschisă, iar şoimul nu-l mai - Aşa-ţi trebuie, odor bicisnic! Mi-ai furat
aştepta... Zăcea inert, cu capul cufundat în vasul cu părinţii şi copilăria..., mormăi înfundat.
apă. Murise, iar ochii lui deschişi priveau de dincolo A doua zi avea să plece la armată, cu valiza de
de moarte un băieţel plăpând, cu ochii plini de lacrimi, lemn, dar se răzbunase pentru toate lacrimile lui de
care-i tot mângâia penele, într-o încercare disperată pân-atunci... Lăsa în urmă-i un băieţel plângând după
de a-l readuce la viaţă... un şoim mort, dar lui nu-i mai păsa. Se eliberase de
Cu şoimul în mâini, Iliuţă a ieşit din magazie ură...
şi s-a aşezat greoi, ca un moşneag, pe-un butuc, în
ogradă. Lacrimile-i şiroiau ca dintr-un izvor.
- Şoimule, şoimuţule! Ce-ai păţit, şoimuţule?
Anica Facina

Apariție editorială:
COȘNA - FILE DE ISTORIE
̵autor Dănuț Poenaru ̵

Indiferent de vicisitudinile Din punctul meu de vedere acest demers


vremurilor, cartea va scriitoricesc a reprezentat o adevărată necesitate
continua să existe. Se științifică, deoarece există numai câteva scrieri cu
vor găsi mereu scriitori caracter monografic și memorialistic ale acestui vast
temerari (poeți, cercetători, istorici, înțelepți și areal, cea de față completând în mod fericit multe
vizionari) care să ne dăruiască o parte din știința și aspecte lipsă, întregind așadar imaginea fascinantă
trăirile lor; tot așa, vor fi iubitori de cultură ce vor a acestor locuri de poveste. În plus, o istorie scrisă
răsfoi cu nerăbdare paginile unei lucrări. „sin ira et studio - fără ură și părtinire” este ceea ce
Cu bucurie și cu emoție, trebuie să vă semnalez rămâne.
o nouă apariție editorială: între cele două mari Oamenii trec şi odată cu ei pleacă în mormânt
sărbători ale acestui neam (și dedicată lor), adică amintirile, plăcute sau nu, despre un eveniment
Ziua Bucovinei și Ziua Națională a României, a văzut sau altul şi, dacă nu este cine să le scrie, se pierd.
lumina tiparului lucrarea cu caracter monografic Printre numeroasele surse întâlnite în timpul
,,Coșna – file de istorie” scrisă de un locuitor de cinste anchetelor de „istorie orală” pe care autorul le-a
al acestei comune, domnul Dănuț Poenaru. Deşi efectuat timp de patru ani în perspectiva elaborării
autorul nu este nici istoric, nici scriitor ca formare acestei lucrări, s-au numărat persoane demne de
(e subofițer operativ în cadrul ISU Bucovina, la încredere, oameni simpli și drepți, curați sufletește.
Detașamentul de Pompieri Vatra Dornei), dragostea Poveștile lor, filmate sau înregistrate pe banda unui
pentru comuna natală și lipsa mai multor informaţii reportofon, recompun acum o imagine dispărută a
istorice în ceea ce s-a publicat până acum, au fost cele satului, a acestor locuri și a unor întâmplări ce se
două argumente determinante ale hotărârii sale de a puteau pierde iremediabil. Toate acestea, precum şi
realiza un studiu despre trecutul acestei comunităţi, altele, ilustrate cu talent, cu argumente istorice şi
atestată în documente emise cu aproape trei secole multă convingere de autor în valoroasa sa lucrare,
înainte. El face parte așadar dintre cei conștienți îndreptăţesc aprecierea noastră pozitivă despre
de valoarea trecutului, care reușesc să vâslească imensa muncă, dăruirea depusă şi minunatul
pentru asta în amonte preț de câteva veacuri, și a rezultat al acestor eforturi.
considerat întocmirea volumului ,,o datorie morală Lucrarea se întinde pe aproape 750 pagini,
față de înaintași, ce s-au jertfit şi ne-au fost bun fiind structurată pe trei capitole distincte, bine
exemplu prin munca şi faptele lor” realizat cu scopul individualizate, inegale ca mărime și volum de
,,de a rămâne mărturie generațiilor viitoare și a informații, dar cu relaţii de interdependenţă ce dau
marca un semn al trecerii noastre prin acest spațiu unitate lucrării.
binecuvântat de Dumnezeu”. Primul capitol ,,Aspecte cu privire la teritoriul

26
BUCOVINEI Februarie 2021

și populația comunei Coșna” este o prezentare de proprietate, relații despre personalul unităţilor
generală a localității și a tipologiei specifice, în baza locale, moduri de lucru și perioade de activitate,
unor indicatori (geografici, demografici, istorici, alcătuiesc un tablou ce aduce în fața cititorilor
lingvistici, rețea de comunicație), fiind compus - reînvie chiar, ocupații dispărute de ceva timp,
dintr-un număr de șase subcapitole, axate pe teme precum plutăritul. Câteva dintre aceste activități
diverse: Cadrul geografic și natural, Toponimele economice i-au consacrat pe coșneni, i-au făcut
comunei Coșna și geneza lor, Urme vechi, Căile de cunoscuți în toată țara, uneori peste hotarele ei.
comunicație și evoluția acestora, Comuna Coșna în Lucrarea este vastă și conține o sumedenie de
conflictul de hotar cu bistrițenii, Populația comunei date extrem de interesante, aduce o serie de lămuriri,
Coșna. dezvăluiri și explicații inedite (care - mărturisesc cu
Al doilea capitol ,,Istoricul comunei Coșna” este sinceritate, m-au impresionat într-un mod foarte
povestea localității, pornind de la primele referiri plăcut), având legături și trimiteri mai vaste - nu
istorice știute și cuprinde zece subcapitole: Formarea numai despre localitatea Coșna, fiind ilustrată în
satului Coșna, Perioada 1735-1775, Perioada 1775- majoritatea sa cu multe fotografii rare, provenite
1848, Revoluția de la 1848-1849, Perioada 1849-1914, din colecții particulare, din arhive sau realizate
Primul Război Mondial (1914-1918), Aspecte privind de autor - care întregesc imaginea unor locuri și
funcționarea graniței în zona noastră (1735-1918), timpuri vechi și transpun cititorul într-o perioadă
Perioada interbelică (1919-1940), Perioada 1940-1945, de mult uitată. Bibliografia foarte bogată, selectează
Mișcarea de rezistență pe teritoriul comunei Coșna. izvoarele folosite la documentarea lucrării: arhive,
La baza construcției sale stau o sumedenie de date lucrări generale, o mulțime de cărţi, articole din
descoperite prin mai multe fonduri arhivistice publicaţii, manifestări, manuscrise locale; prefața
și într-o listă foarte lungă de lucrări valoroase și fiind scrisă de Paul Brașcanu.
rare, pe care autorul le-a parcurs cu atenție și a Autorul nu uită să-i enumere la finalul lucrării
extras informații pe care le-a pus cap la cap, spre pe toți cei care i-au oferit informațiile necesare
a ne oferi date inedite, cât mai exacte, de cele mai (instituții sau persoane fizice) sau să le mulțumească
multe ori provenind din două sau mai multe surse. celor care i-au întins o mână de ajutor și i-au fost
Realizarea lucrării a fost o provocare pentru autor, sursă de inspirație.
mai ales că teritoriul de astăzi al comunei Coșna a Îmi permit să afirm că această carte este și
fost ceva timp divizat, aflându-se sub administrație poate fi un foarte bun manual alternativ pentru
ungară și austriacă. Raritatea sau lipsa datelor ori studiul istoriei locale, e o reușită și un câștig
sursele limitate de informare, uneori și informațiile pentru întreaga comunitate, ce trebuie apreciat și
contradictorii oferite de cele două administrații exploatat ca atare. Indiferent de cum va fi perceput
amintite mai devreme, au fost încercări peste care de specialiști, pentru noi acest studiu rămâne un
s-a trecut cu răbdare și efort susținut. punct de referinţă, pentru că vine să umple un gol în
Cel de-al treilea și ultim capitol ,,Activitatea istoria noastră, este o cărămidă adăugată la zidirea
economică” este o descriere a ocupațiilor înaintașilor noștri, pe care se vor sprijini cei care vin
tradiționale practicate de oamenii acestor locuri după noi.
din cele mai vechi timpuri și până astăzi, care i-au Tipărită în condiții grafice de excepție (legată,
determinat să se stabilească aici și să profite de ce cu pagini color și coperte cartonate), la Editura și
le-a oferit natura. Sunt descrise pe larg și activitățile Tipografia PIM din Iași, lucrarea nu ar fi apărut fără
economice care au apărut ulterior, profilate în ajutorul important oferit de către Primăria Coșna
general pe exploatarea și valorificarea resurselor (prin consilierii locali și primarul Gavril Pardău) și
naturale. Cele 14 subcapitole: Creșterea animalelor, Asociația Cultural-Umanitară SPERANȚA din Coșna,
Exploatarea pădurilor, Prelucrarea lemnului, reprezentată de președinta acesteia - Alina Maria
Prelucrarea laptelui, Măcelari, măcelării, Prelucrarea Arvinte, oameni generoși, cu suflet mare.
lânii (daracul), Prelucrarea pieilor și utilizarea lor, Datorită faptului că ne aflăm într-o situație
Comerțul (cârciumi, prăvălii, magazine), Fierari, dificilă (pandemia de coronavirus COVID-19), o
fierării, Morăritul, Producerea varului, Brutării, lansare publică a cărții nu este posibilă acum. Până
Exploatările din carierele de piatră, Exploatarea la ivirea acestui moment prielnic, autorul va avea
apelor minerale, sunt alcătuite minuțios, pe specific însă grijă să facă o serie de donații celor amintiți
de activitate, în baza unui studiu îndelungat prin mai sus, unor școli, biblioteci, arhive și altor entități
arhive și pe teren, dar și a multor informații culese culturale, pentru ca cei într-adevăr pasionați de
de la persoane demne de încredere (specificate cultură să nu fie lipsiți de plăcerea lecturii.
în notele de subsol), ce au oferit cu generozitate
autorului mărturii și documente valoroase pentru
a fi readuse în memoria colectivă. Date istorice,
indicatori sintetici ai activităţii economice,
descrierea agenților economici, structura și formele
Paul Braşcanu

27
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Elegiile iubirii
TĂCEREA CEA DE TOATE ZILELE

Gavril Moisa este un scriitor cu o carieră extremă, aceea a unui sentiment nostalgic, lipsit de
prodigioasă de o autentică notorietate și limpezimea ideii poetice. Apoteoza poetului demiurg
recunoaștere. În mediile literare, Gavril Moisa este cu înălțări sublime, dar și cu coborâre în abisuri
o prezență agreabilă, gentilă, lucru din ce în ce mai trafic sfâșietoare, nu se află în spiritul compoziției
rar, în nebunia contagioasă a lumii. Și nu virusul elegiace. Poetul Gavril Moisa nu născocește specia,
prea des invocat, se face vinovat de destrămarea în trăsăturile sale fundamentale și cognoscibile:
relațiilor umane bazate pe respect și recunoaștere caracterul intim al trăirilor și exteriorizarea acestora
umană. Există o molimă cronică a sufletului, care în acorduri profunde, sensibilitate încărcată de
macină sensibilitatea umană, un virus al pierderii și melancolie, întoarcerea în timp, înțeleasă ca
uitării de sine. Ne lipsește obligatoria reciprocitate întoarcere la paradisul lui pierdut. Paseismul utopic
cuviincioasă și toleranță, în raport cu semenii noștri, este tulburat de iminența unui prezent încărcat
oricare ar fi platforma socială de referință a fiecărui de tristețe și de regrete. Paradoxal, se ajunge,
om în parte. Arta cuvântul însăși s-a sălbăticit în prin meditație și invocare a conștiinței de sine, la
orientările de mesaj și de exprimare. Logosul a echilibru și acceptare a destinului, așa cum este dat.
dobândit o funcție punitivă, răzbunătoare, de biciuire Tristețea și melancolia sunt legate de iluzii ale unor
lexicală a simțurilor noastre și a mentalului nostru. trăiri încărcate de emoții senzoriale și cognitive.
Zăbava noastră asupra uneia din cărțile semnate Ideea de foc elegiacă este frumusețea, o frumusețe
de Gavril Moisa, Elegiile Iubirii(Editura Napoca Nova, identificată în visul amintirilor sau al invocărilor
2020) propune o ipostază onestă a cititorului care, la patetice. Întoarcerea în timp înseamnă întoarcerea în
un moment dat, selectează din biblioteca personală, sine, cu îndoieli asupra vieții și morții, cărora încearcă
o carte și un autor demne de atenție și prețuire. să le afle noima. Veșnicia este invocată în contratimp
Recunosc că prețuiesc îndeosebi arta lui Gavril Moisa, cu efemeritatea. Elegia este, prin tradiția poetică, un
de a stârni prietenilor săi culturali, zâmbetul, prin poem scurt, care se dorește, atât cât se poate, a fi
promovarea epigramei, un exercițiu de spiritualitate, cuprinzător în conținut, de unde și aspectul de poem
deloc perisabil, în ciuda prejudecăților. șlefuit până la strălucire și perfecțiune.
Ne întoarcem, după necesara, dar justa Am crezut de cuviință a trece prin trăsăturile
digresiune, la poetul Gavril Moisa, cu trimitere fundamentale și repetitive ale compoziției elegiace,
la volumul Elegiile iubirii. Un volum recent, s-ar ca să înțelegem în ce fel de ispite ale creativității s-a
zice, în pleiada unei tradiții europene datând, după adâncit poetul Gavril Moisa. Afirmăm cu tărie că nu
cum se știe, cu respectabilitate și finețe a ideației și orice jelanie și plângere, nu orice nostalgie și șiruri
expresiei, încă din antichitate. de amintiri, corespund unui poem elegiac. Aducem
În prefața erudit inspirată, Rodica Prodan în discuție și obsesia originalității, care aduce atâtea
configurează cu finețe expresia ideației poetice din rateuri intitulate poezii elegiace. Bocetul de dor
volumul Elegiile iubirii:,,Poezia sa este una de factură și jale, cu hipertrofia unui eu narcisiac, contravin
meditativă, de stare și trăire lirică, o poezie care te în mod expres cerințelor încorporate în cutume
surprinde prin prospețimea, imagistica sa insolită”. greu de pătruns și de urmat. Obsesia originalității
Mai se poate adăuga și că natura ocupațională și nu-i măcina pe poeții antichității. Spirite elevate
profesională a poetului Gavril Moisa l-au disciplinat și profunde, studiau cu sârguință arta poetică a
în spiritul clar și ferm al conformității. Or, intenția predecesorilor, preluau inteligent teme, motive,
manifestă de a se prezenta cititorilor săi cu un volum cerințe compoziționale. Receptarea lor, antumă și
de elegii, o specie profesată de-a lungul timpului până postumă, era legată de arta lor poetică, de felul în
aproape la epuizare a expresiei, e un act de voință și care procesau și șlefuiau cărări bătute ale cunoașterii
de temeritate. și emoțiilor condiției umane.
Gavril Moisa nu este în căutarea unor ”efecte Să ne ocupăm, în sfârșit, de textele din volumul
spectaculoase”, nu are nevoie de zgomotul trâmbițelor Elegiile iubirii, propuse cu discreție de poetul
și ostentației, cum ne-au obosit poeții căutători în Gavril Moisa. Și să observăm, cu atenție, adaosul de
hăurile expresionismului monden. GAVRIL Moisa frumusețe adus unei specii literare atât de îndrăgite
nu vrea să epateze, în expresia sa poetică. Un om de poeți, dar și de cititori.
echilibrat și decent în toară alcătuirea firii sale, Elegiile iubirii conferă cu finețe dreptul la visare,
reeditează compoziția elegiacă, atent să nu cadă în altă visarea unei entității senzoriale ireale. Entitatea poate

28
BUCOVINEI Februarie 2021

fi, desigur, imaginea unei iubite, o imagine statornică, metafora drumului aspru și drept: ”Cu mâinile crăpate
dedicată uneia și aceeași persoane, într-o căutare a de lumină, /Călcând pe drumul crucii temător”(Elegia
irosirii de sine, dramatice:” Iubito, e iarăși iarnă afară,/ izbăvirii)
Tu te lași purtată de caii de vânt,/ Eu te caut cu aceeași Poetul Gavril Moisa face și concesiile de
migală, Să te pot răstigni în cuvânt.”(Elegia iernii) O conformare la unele elemente convenționale din
himeră metamorfozată într-un duh al anotimpurilor, arsenalul eroticii romanțate, nu lipsește ironia și
un duh al senzualității întruchipate în ceas târziu de nici autoironia, ba, mai mult, dincolo de căile stranii
toamnă : Și cu ispitele din gând/Lupilor nopții sau, la sfinți,/ și magice, el găsește resursele împăcării vremelnice
Eu precum Iuda să te vând/Pentru o mână de arginți.”(Elegia cu soarta, așa cum este dată. Un carpe diem ferm se
toamnei) întrevede în Elegia zilei de azi.
Poetul ne propune imagini inițiatice, himere Invocația trecutului poate real, poate imaginar,
obsesive, inserate de elemente lexicale stranii, dintr-o se deslușește anevoie prin contururi de umbre, uneori
zonă difuză și procesată a creștinismului. Și atunci se crepusculare. Și ca un corolar subtil, apare ”umbra
înțelege cât de firesc aduce o ideea poetică mai amplă mea de viață hărțuită” în Elegia umbrelor, dincoace și
și complexă, venită din arealul creștinătății-răstignit, dincolo de care se cuvine tăcerea,tăcerea noastră cea
sfinți, Iuda...Senzualitate și sacralitate, sunt una de toate zilele.
și numai una, un chip și un corp hieratic, invocate
în pustiul unor dorințe pustiietoare și neîmplinite.
Poetul ne propune să medităm la suflet, ca altar al
Virginia Paraschiv
imaginarului și al gândurilor reci: ”Te simt cu gândurile
reci/În pașii mei de pe poteci/Cu chipul tău ca o
minune/Ca un ecou de rugăciune.”(Elegie gândurilor
reci) Un exercițiu de adorație aproape mistică, adorație
din proximitatea rugăciunii creștine: ”Te întreb, iubito,
Dacă vreodată ochii tăi, /Azur necuprins de iubire,
/ S-au pogorât în icoane de rugă.”(Elegia întrebării)
Motivul clopotului străbate poemele regretelor
tardive, iminența morții aduce versurilor gravitate
solemnă: Clopotul bate, iubito, dar tu nu-l auzi/ Că
timpul grăbit îmi cere să plec( Elegia despărțirii) În
așteptarea smerită a morții, vocea poetului nu evită
să pomenească explicit că despărțirea de paradisul
pierdut se întrevede de la o vârstă a singurătății, în
care amintirile chemate în visare, se produc de la
durata amurgului de viață, vârsta a treia. Dar sufletul
templu,... strivit, călcat, nu are frică( Elegia firului de
iarbă). Motivul umbrei însoțește amintirile încețoșate
de depărtare, unde apropierea și împlinirea sunt
imposibile. Și atunci despărțirea este o despărțire
de umbre, însăși imaginea iubitei e o umbră, o taină
vălurită de ceață. Și atunci ne întoarcem la dilema de
început, această entitate invocată într-un monolog
poetic continuu (iubita e acoperită de o tăcere
magică), nu este cumva o entitate a unei irealități ce
bântuie în deșertul singurătății unui suflet ce se caută
și se pierde pe sine, mereu și iar mereu. O himeră a
iubirii, secondată în căutarea salvării lângă bunul și
îngăduitorul Dumnezeu. Meditațiile creștine surprind
prin apropierea de o senzualitate obsedantă, poate
chiar halucinații ale unui suflet confuz și ostenit: ”...
șoaptele stinse în doruri pustii” (Elegia Gândului), ”ruga
mea se pierde în spaima judecății”(Elegia Creatorului).
Identitatea personală, o identitate a singurătății, a
înstrăinării de sine, printre atâtea rătăciri printre
iluzii și amăgiri: ”Mi-e teamă de mine /Mă simt un
străin /Nu știu cine sunt (Elegia singurătății)”, M-am
pierdut de turmă/Dar și de Stăpân (Elegia rătăcirii).
Lumina ca osteneală pe drumul credinței desăvârșește

29
Nr. 1 (26) SURÂSUL

“Despre Iaşi, cu iubire” - o carte care se prezintă singură

Despre Iași, această cetate legendară, tezaur cetitorule, oricine ai fi, trăitor de Iași sau de altă urbe
de istorie și spiritualitate românească, s-au scris românească, te întâmpin cu bucurie şi îți încredințez
nu puține lucrări de-a lungul vremurilor, unele cu respectul cuvenit și cu inima deschisă aiastă carte
cu caracter istoric, altele cu caracter evocator, în care am pus întreaga-mi iubire mărturisită față de
memorialistic, literar etc. De această dată avem legendara Cetate a Ieșilor, păstrătoare prin veacuri
de-a face cu o carte declarat sentimentală, scrisă a neprețuitului tezaur de istorie și spiritualitate a
cu iubire de un autor mai aparte, inginerul cu suflet neamului românesc. Fie-ţi, dară, cu folos zăbava
de poet, Mihai Caba, un străjer al luminii nu numai a cetirii aiastei cărţi scrisă cu iubire.”
celei electrice, ci și a celei culturale, descoperitor al Așa cum observam și cu alt prilej, entuziastul
comorilor acestei urbe mai întâi ca elev negruzzist inginer și harnicul publicist Mihai Caba poate fi
și apoi ca student politehnist. Impozantul volum de socotit pe bună dreptate un Om al Cetății, care , deși
peste 400 de pagini, “Despre Iași, cu iubire”, pe care nu s-a născut în această urbe, se înscrie pe linia
ni-l oferă Mihai Caba, tipărit recent de Editura Sedcom trăitorilor împătimiți de Iași, precum Ion Mitican,
Libris Iaşi nici n-ar avea nevoie de o prezentare, ori Constantin Ostap, oameni pentru care “orașul
căci se recomandă singur, atrăgând imediat privirile, marilor iubiri” face parte cu asupra de măsură din
atât prin dimensiunile sale de hrisov ce pecetluiește sufletul lor. Am deplina convingere că cine va citi
privilegiul autorului de a fi considerat un adevărat “Despre Iași, cu iubire” va trăi, fie un sentiment de
trăitor al urbei care l-a adoptat pentru totdeauna, cât mândrie că este ieșean, fie, dimpotrivă, de profund
și prin aspectul deosebit al coperților cu “împletitura regret că nu este.
de forme și culoare” propusă de editor.. Cartea frumoasă, pentru care îl felicităm pe
Reputatul scriitor şi epigramist, Mihai Batog- autor cu bucuria trăită alături de domnia sa că și-a
Bujeniță, cunoscând prea bine pasiunea prietenului împlinit poate un vis, reprezintă în ansamblul ei un
Mihai Caba pentru această urbe de totală simţire adevărat poem patetic vibrând de iubire închinat
românească, ne convinge pe deplin în cuvântul acestei neasemuite Florențe a României.
introductiv al cărtii de eterna iubire a autorului pentru
“oraşul celor 7 coline”. În acest sens prefațatorul
relevă bogatul și interesantul conținut al cărții:
Romel Moga
“Volumul este un fel de trecere cu multe și frumoase
opriri prin orașul în care s-au născut legende, ceea ce
îl face nu numai foarte interesant ca lectură de suflet,
dar și pasionant prin poveștile din vechime.” După
care remarcă și calitățile de condeier ale autorului:
“Sigur, totul susținut de un talent veritabil de scriitor
care, prin multele sale volume sau articole, s-a format
nu numai ca un adevărat istoric, ci și ca un publicist
de mare anvergură, lucru confirmat și de revistele de
cultură care l-au avut ca oaspete îndrăgit.
Într-adevăr, remarcăm și noi titlul ales, expresie
a unei pătimașe iubiri de “romantic întârziat”, ținuta
grafică de inspirație barocă, bogația informațiilor care
trădează o foarte serioasă trudă de documentare,
varietatea și calitatea ilustrațiilor, structurarea
judicioasă a materialelor în cele trei secțiuni:
Momente și monumente ieșene, Personalități și
întâmplări ieșene, Portret de autor, primele două
putând ele însele să constituie cărți separate. Spațiul
acordat nu ne permite să intrăm în detalii, dar
cititorul va descoperi el însuși emoționantul îndemn
al autorului Mihai Caba, în spiritul cronicarilor
moldoveni, către lecturarea acestei cărți: “Dragă

30
BUCOVINEI Februarie 2021

Scurtă incursiune prin scrierile domnului


Dan T eodorescu
E dificil să vorbești despre activitatea prodigioasă vii, adevărate documente despre trăirile noastre.
a jurnalistului și scriitorului Dan Teodorescu. Sunt 23 Subtila analiză s-a extins și pe plan internațional
de volume apărute, începând din anul 2015 până în prezentând măsurile luate de alte țări, consecințe,
prezent. statistici, etc. Ilustrația cărților este incitantă prin
fotografiile document: Calistrat Robu, Ioan Vârlan,
Sutele de pagini scrise sunt o colecție de Rodica Rodean, Ștefan Mardare, Silviu Teodorescu,
reportaje, interviuri cu personalități din toate Andrei Cucu, Eugen Benea și prin grafica realizată de
domeniile. Multe informații culturale, artistice și renumiți artiști: Cristian Mihăilescu, Cristian Topan,
sportive. Născut pe Lăpușneanu, în orașul cu Teiul Radu Bercea, Eduard Mattes, NicoaeViziteu.
lui Eminescu, a început cu volumul În Nopțile cu
heruvimi sălbatici. Făpturile cerești înaripate au Noi, seniorii, să respectăm îndemnul Ieșiți din
revărsat atâta înțelegere și înțelepciune asupra sa, casă! și să admirăm spectacolul lumii. Ieșiți din casă!
încât prin scrierile sale și-a asigurat Pașaport către - ne îndeamnă să explorăm necunoscutul, pentru a-l
neuitare. Merită din plin Zece de Zece și ajungând la înțelege și a-l descoperi.
vârsta 7 și 0, așa cum îi place să spună, a explorat
întreg Univers 69 și nu numai. Ieșiți din casă!, dar unde ne ducem, încotro
o apucăm, după ce Stați acasă! (penultimul volum
Cu atâtea Incursiuni pe Meridianele lumii cât lansat) ne-a schimbat, a schimbat totul. Acum e
și pe Meridianele Sportului Ieșean, când nu se poate Marea Adaptare la un …anormal din Pandemie.
fără Lacrimi și performanță pe Meridianele lumii în
Paralele Olimpice, ori pe Ringul Magic, în Fotbalul Ieșiți din casă! și îmbrățișați cultura cea de toate
Mic și Fotbalul Mare sau în marcarea de Eseuri cu zilele care te înalță și te învăluie în aceste vremuri
balonul oval. Nici sportul minții nu este omis și cu grele, când sufletul e atât de zbuciumat. De multe ori
Regi și Regine la Palataduce un omagiu celor care îl stăm în cumpănă,ce să alegem: Stați acasă! sau Ieșiți
iubesc. Admiri lumea minunată a tenisului de câmp în din casă!
Game – Set – Match.
Probabil, Mergeți acasă!, volumul viitor, ne va
Între două secole a cuprins și Secvențe europene. arăta calea cea dreaptă în lămurirea enigmaticelor
Volume ce uimesc prin multitudinea de evenimente schimbări și transformări din sufletul nostru. Vom
îmbrăcate în haină jurnalistică. Dar cel mai mult a avea timp pentru meditații, analize, decizii.
rămas, drag sufletului său de sportiv, Cultură și Sport
în Dealul Copoului, din orașul marilor iubiri, așezat În ciuda dificultăților, pe curcubeie de cuvinte,
pe cele șapte coline. cu un cer limpede și raze strălucind, ce pătrund în
ungherele sufletului, jurnalistul și scriitorul Dan
Truditor în ale scrisului surprinde clipa și o Teodorescu își continuă drumul prin cunoașterea
imortalizează. În plină Pandemie, a scris Stați acasă și universului, aducând elogiu frumosului în tot ce
Ieșiți din casă unde găsim sport, cultură, viața de zi cu există.
zi. Le-a scris mascat, cu mâinile curate și respectarea
distanței sociale și le oferă cititorilor pasionați. Acestea sunt argumente solide pentru a
Consemnează momentele cu meticulozitate. ne determina să deschidem paginile cărților cu
Personalitate creativă, a surprins toate evenimentele conexiuni culturale, artistice și sportive, trecute și
plăcute sau nu, din aceste timpuri, observând cu recente.
atenție derularea lor în starea de urgență și mai apoi
starea de alertă. Cele două volume vor fi mărturii S ilvia Hodaş

31
Nr. 1 (26) SURÂSUL

ETERNA IUBIRE
De autorul acestei denumiri era doar o metodă perfidă de a masca
minunate cărţi, Despre eroismul unor oameni care au muncit pentru a aduce
Iaşi, cu iubire,    mă leagă efectiv în oraşul Iaşi binefacerile energiei electrice,
o prietenie de peste două implicit dezvoltarea şi modernizarea acestui vechi
decenii, timp în care, centru de cultură.
trebuie să mărturisesc, l-am Vom vedea parcurgând filele cărţii că autorul
invidiat şi l-am admirat în este prezent la mai toate manifestările culturale a
acelaşi timp. Bine, invidia este una cât se poate de oraşului (nu puţine!) că pana sa măiastră lasă în urmă
prietenească, ba mai mult, îl consider un model pe amintirea acestora sub forma unor articole publicate
care, din păcate, nu prea reuşesc să-l copii datorită în reviste din toată ţara, dar şi din străinătate, dorindu-
în primul rând firilor noastre deloc asemănătoare. şi parcă să atragă atenţia oamenilor spre minunatele
Spre deosebire de mine, domnia sa este un om de clipe pe care le poţi trăi împreună cu semenii tăi în
o energie debordantă, deşi ai crede că apropierea armoniile vieţii culturale. De uimire acest curajos
de frumoasa vârstă a celor opt decenii l-ar mai fi exerciţiu de îndemnare spre normalitate într-o lume
potolit. Ei bine, nu! Rămâne în continuare un vajnic excesiv preocupată de micile can-can-uri televizate
scormonitor prin tainele arhivelor de unde scoate la sau de infertilele, dar nesfârșitele, dezbateri de tip
lumină frumoase documente despre oameni care au politicianist.
trăit înaintea noastră, vorbindu-ne cu mare căldură Relatează cu o admirabilă trăire momente
sufletească despre realizările lor. Puţine domenii de din istoria oraşului, acelea când au fost inaugurate
activitate culturală îi scapă de sub observaţie şi din diferite statui sau monumente istorice: clădiri, şcoli
abordările publicistice fiind un iubitor al oraşului acum de renume, universităţi sau unităţi industriale,
care l-a adoptat, Iaşul, dar neuitând nici de locurile însă nu uită niciodată oamenii, de la cei care au
de legendă de unde a plecat. dobândit laurii nemuririi până la cei despre care
Una din isprăvile de mare mirare şi de neuitat este nimeni nu mai ştie, dar fără de care viaţa noastră de
participarea la punerea în valoare a unui monument astăzi ar fi cu totul alta, deloc mai bună.
al naturii, dar şi al istoriei, numit de domnia sa: Emoţionantă este şi povestea cu o sută de ani
Măreţul Castan, cel descoperit şi autentificat ca fiind vechime a unui consătean peste care putem spune, aşa
legendarul Castan al Unirii de către regretatul prof. cum se întâmplă mai totdeauna, se aşternuse, gros şi
univ. dr. Mandache Leucov un adevărat erou a cărui nedrept, colbul uitării. Mai ceva decât într-un roman
viaţă s-a împletit în cel mai fericit mod cu opera de cu mistere, nişte documente găsite într-un vechi scrin
refacere a Grădinii Botanice a Iaşului, cea mai mare redau contemporaneităţii adevărata dimensiune a
din ţară şi renumită în întreaga lume. Este bine să personajului, numai că s-ar fi produs a doua şi ultima
ştim că domnul Mihai Caba a fost sufletul acestei uitare dacă nu intervenea Mihai Caba, cel care va
reconsiderări a castanului din Vişan, cel sub care edita nu numai o carte despre acest adevărat erou,
mari figuri unioniste ale Moldovei au pregătit actul ci va interveni (aici trebuie să recunoaştem faptul
istoric al devenirii noastre ca naţiune. Desigur simpla că domnul Caba este omul care nu poate fi refuzat!)
descoperire şi redare către cunoştinţă publică a pentru ca întreaga comunitate din care făcuse parte
monumentului nu a fost suficientă! Marile sărbători acest om să celebreze amintirea sa.
anuale, cu participarea a sute de copii şi ridicarea Oameni de ieri sau de azi, dar şi unii despre care
unui mic monument comemorativ acolo unde nimeni vom vorbi mâine sunt personajele acestei cărţi care
nu se aştepta la aşa ceva sunt tot opera acestui readuce în atenţia cititorului filele de aur ale exact
neobosit om însetat de cultură şi istorie, dar mai trecutului său. Volumul este un fel de trecere cu multe
ales de neuitare. Fiindcă aşa cum de multe ori spune: şi frumoase opriri prin oraşul în care s-au născut
adevărata moarte a unui popor este uitarea de sine... legende ceea ce îl face nu numai foarte interesant ca
Şi tot în acest ritm alert a scos prin magia lectură de suflet, dar şi pasionant precum poveştile
tiparului, spre amintirea celor viitori, istoria din vechime. Sigur, totul susţinut de un talent veritabil
instituţiei în care a lucrat cam toată viaţa, Uzina de de scriitor care prin multele sale volume sau articole
Lumină cum cu drag numeşte autorul ceea ce la un s-a format nu numai ca un adevărat istoric, ci şi ca
moment dat era ascuns sub atât de banalul I.R.E. Ei un publicist de mare anvergură, lucru confirmat de
bine, autorul ne demonstrează că banalitatea unei nenumăratele reviste de cultură care-l au ca oaspete

32
BUCOVINEI Februarie 2021

îndrăgit. de festivităţi omagiale sau de revedere cu colegii


Iar dacă m-aş opri aici cu motivele de admiraţie din liceu ori din facultate, ca să nu mai vorbim de
faţă de acest drag prieten aş deveni pasibil de acuza grandioasele evenimente organizate cu diferite
ascunderii faptelor. Domnul Mihai Caba este, pe lângă prilejuri aniversare legate de Uzina de Lumină.
cele prezentate şi un actor care a acumulat aprecieri Da! Am toate motivele să-l invidiez şi să-i spun
şi aplauze la scenă deschisă pentru jocul său plin de cu inima deschisă: chapeau bas, stimate coleg etern
însufleţire atunci când a interpretat personaje din îndrăgostit de mereu tânărul nostru oraş milenar!
piesele puse în operă de cenaclul George Topîrceanu
la Clubul C.F.R. sau în turnee, un recitator care
emoţionează publicul, dar şi un neobosit organizator Mihai Batog-Bujeniţă

MOMENTE din viață


Volumul de proză scurtă A O interesantă discuție metafizică dintre Trup,
Cappella (Editura Mirton, Minte și Suflet este redată în Triplet, Sufletul știind
Timișoara, 2014) a fost cum să manipuleze Trupul și Mintea pentru a-i
scris de Vasile Dan Zaberca îndeplini vrerea („E timpul să vă treziți. Căci vor
în memoria tatălui său, Ilie, veni vremuri când va trebui să ținem seama unul de
căruia îi și dedică, de altfel, celălalt, să gândim cu toții și să luăm decizii și mai
o proză (Ilie). grele decât cea din noaptea asta. Atunci, va trebui să
Sunt cuprinse aici nouă povestiri (la care se fim un triplet cu fața către Dumnezeu, cu mintea la
adaugă A...B...E...Rații, mini eseuri, care fac, totuși, Dumnezeu și cu sufletul în Dumnezeu” – p. 49).
notă discordantă), nouă povești de viață, personajele Iubirea se ivește adeseori pe neașteptate în viața
și întâmplările fiind (în majoritatea lor) reale, așa cum omului, iar acesta nu trebuie să stea în cumpănă, ci să
sunt și trăirile ce le însoțesc. o ia de braț și să pornească împreună pe drumul vieții,
Tocmai de aceea subiectivismul relatării e întâlnit orcât de puțin ar dura, pentru că intensitatea trărilor
la tot pasul, comentariile auctoriale diminuând uneori va dăinui pentru totdeauna [A Cappella: (Claudia) „-
cursivitatea narațiunii și amplitudinea mesajului. Pe Uite, eu (...) mă strofoc să trăiesc «a cappella», izolată
de altă parte, căldura scriiturii îi apropie pe cititori, precum în încăperea unde sunt interzise armoniile
mulți dintre aceștia regăsindu-se, într-un fel ori altul, produse de tot ce înseamnă instrumente, oricare
în paginile acestei cărți. ar fi ele. Din păcate n-am încotro. Am greșit o dată
Iubirea, prietenia, omenia sunt teme care răzbat și acum plătesc” – p. 22; „Brusc, percep un adevăr...
din toate prozele, autorul izbutind să transmită Claudia e a mea și nu va fi a mea” – p. 57].
optimism: binele va triumfa în cele din urmă, în Întâmplări de dinainte de ‘89 se împletesc cu
pofida tuturor greutăților, Dumnezeu aflându-se cele din timpul Revoluției, dar și altele de după ‘89,
întotdeauna în imediata apropiere, chiar și pentru cei readucând în fața cititorilor probleme îndelung
lipsiți de credință. dezbătute, dar fără nicio finalitate. Necazurile,
Credință care poate atrage ură, răfuială suferința se întrepătrund cu bucuria, dar și cu
(ortodocși ori atei versus greco-catolici), dar care dezamăgirea, fără însă ca speranța să fie cu adevărat
poate lega și prietenii între oameni curați la suflet ( a se pierdută („Va lupta. Nu se va ascunde în speranța că
vedea Tête-à-tête, unde Andrei, preot greco-catolic, mizeria sistemului îl va afecta doar tangențial” – Ilie,
și Toma, comunist, ateu, dezvoltă o relație deosebită, p. 59).
fiecare susținându-și cu argumente convingerile, în Iubirea de semeni, iubirea de Dumnezeu trebuie
discuții interminabile în creierii munților, în timp ce să fie îmbrățișate de toți oamenii, pentru că numai
erau vânați de autorități: „Au stat până dimineață așa pot fi învinse șarlatania, corupția, sărăcia și vom
față-n față și și-au spus cazurile. De data asta, altfel. reuși să ducem o viață mai bună, mai demnă.
Nu s-au mai înjurat, blerstemat sau măcar jignit” – p.
106; după moartea lui Toma: „Dacă e așa, Toma sigur
a devenit, în sfârșit, credincios și asta pentru că de
data asta L-a văzut acolo pe Dumnezeu” – p. 107).
Daniel Luca
33
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Mini at ur i c u mie z
În miniatura intitulată să lucrăm în lemn, dar
,,Credința”, Mircea Țâmpău nu oricum, ci artistic.” În
face o mărturisire pe care scrierile lui Mircea Țâmpău
am auzit-o și din alte guri și amintirile nu cantonează
am citit-o și din alte condeie: în trecut. Ele se reflectă
,,Încerc să mă dumiresc și pe ecranul panoramic
care este condiția care al prezentului, diferențele
trebuie îndeplinită pentru a obține Premiul Academiei fiind marcate nu doar de regrete, ci și cu durere:
Române pentru literatură. E drept că am început să ,,Munceam, mâncam, beam cu familia aici, în vârf de
scriu cam târziu și, trebuie să recunoașteți, cine crede munte, unde nimic nu era spurcat, iar bătrânul munte
că te-ai apucat să scrii pe la 70 de ani, te cataloghează se bucura că nu mai era asediat de piețari, de gălăgia
în cel mai fericit caz ca smintit. Dar mai bine smintit instrumentelor ori de cocalari.”
decât neîndeplinit”. Luînd-o, deci, la picior/condei Edificatoare pentru starea de spirit a școlarilor
pe drumul împlinirii, autorul se dovedește nu doar în din zilele de acum, când și învățământul românesc
stare să-l parcurgă – atâta cât îi va mai fi dat, - dar este grav afectat de, dar nu numai, pandemia, ci de
să și lase urme cât mai multe prin acest labirint sau nepriceperea autorităților (care tot un fel de pandemie
,,Slalom printre contemporani”, cum își intitulează este), mi se pare miniatura ,,Meserii”. Un text în care
cartea recent apărută la Editura Tipo Moldova din Iași. autorul, aflat în dialoguri cu niște copii, primește
De remarcat grija cu care se strecoară printre jaloane, răspunsuri directe și sintetice la întrebarea: ,,Ce ai
să nu le dărâme... vrea să te faci când vei fi mare?”: ,,Polițist, ca să prind
Mircea Țâmpău oferă, direct/indirect, cititorilor hoți”; ,,Eu vreau să mă fac paznic la groapa de gunoi!”
o informație extrem de utilă: prin toată viață parcursă Imediat, vine și explicația: ,,Aici găsesc tot ce doresc
până la hotarul celor 70 de ani, el nu a trecut ca gâsca și pe degeaba!” După ce primește răspunsuri potrivite
pe apă sau ca valiza prin gară. A muncit mult și cu – croitorese, învățătoare, balerine - și de la fetițe,
spor, dar a și fost atent cu toate cele din apropierea reporterul improvizat obține un răspuns surprinzător
sau depărtarea sa, acumulând și selectând, chiar dacă de la un copilaș, vizibil necăjit: ,,...vreau să mă fac un
la începuturi nici nu bănuia pentru ce o face. Abia când om cinstit și drept”. Reacția lui Țâmpău: ,,Emoționat, îl
sacul s-a umplut și a prins a da pe dinafară, a umblat salut și plec.” Adică fără cuvinte, în acest caz cuvintele
la el și a început să scoată ceea ce i s-a părut mai de fiind deja rostite de școlar.
interes pentru cei care îi vor citi cărțile. A și declarat, Și Mircea Țâmpău își duce existența, precum noi
pe proprie răspundere și nesilit decât de un îndemn (aproape toți), într-o lume a schimbărilor. Schimbări
lăuntric: ,,Eu încă rămân tânăr”. care, din păcate, se produc în pantă căzătoare,necum
Și această nouă carte cuprinde texte scurte și una în suiș. Un suiș al speranțelor, la care românul încă
concentrate pe idei născute din aducerile-aminte nu a renunțat: ,,La mine, în Obcina Rarăului de unde am
sau din realitățile cu care ne confruntăm noi toți coborât, s-au schimbat multe. Nu mai este nici cărarea
cei ce am primit de la Cel de Sus darul sfânt al vieții. pe care o sărutam cu tălpile. Și fânul pe care îl coseam
Unele titluri sunt direct sugestive: ,,Profesori și s-a ascuns nu știu unde. Au apărut în schimb viloaie
ucenici”, ,,Patriotism”, ,,Credință”, ,,Familia”, ,,Tezaurul pline cu de toate, mai puține cu covoarele noastre
românilor”, ,,Bunicul”, ,,Alegeri”, ,,Meserii”, ,,Munca”, românești (...) Numai brazii nu se plâng niciodată,
,,Român”, ,,Aleșii” ș.a. Altele par mai ocolitoare, însă martori demni ai schimbărilor nefaste”. Păi, domnule
ținta se vede cu ușurință: ,,Vești proaste”, ,,Prea tânăr”, Mircea Țâmpău, cum să mai poată plânge un brad
,,Eșarfa”, ,,Greșeala”, ,,Superficialitate”, ,,Să scrii”, tăiat? Poate doar cioata care a rămas, până ce, odată
,,Dureri”, ,,Nașteri”, ,,Bucurii”, ,,Iubirea”, ,,Am găsit” etc. cu ea, i se usucă lacrimile... Îmi răspunde cel pe care
Emoționantă, ,,Bunicul” stârnește în mintea și îl întreb în comprimata ,,Dureri III”: ,,Acum vântul mă
inima oricui duioase aduceri-aminte legate de sfântul duce spre rădăcina unui brad, acolo unde mă regăsesc
cu nume alintat: Bunul. ,,Ce minunăție de bunic am din toamnă în toamnă”. Dacă ar mai fi loc, m-aș duce și
avut, cu o logică a vorbirii, cu timpul, cu rostul sculelor eu... Că vorba de odinioară a poetului: ,,De îmbunătățiri
care se așezau singure la rostul, cu grija față de ele. rele cât vrei suntem sătui...”
Le regăsesc și astăzi în dulapul din șură care seamănă
cu un muzeu (...) Grija bunicului era să ne învețe cum
Vasile Filip
34
BUCOVINEI Februarie 2021

CODUL DEONTOLOGIC AL JURNALISTULUI PROFESIONIST


PREAMBUL
Jurnalismul este știința, Jurnalistul este un
practica și arta faptului liant între extreme, un
văzut și Cuvântului care-l moderator inteligent
transformă în știre, în într-un univers haotic,un
informație, în produs integrator de suporturi
jurnalistic și, în final, pentru valorile care se
după ce trece prin etapa durează atât de greu. El
de tezaurizare și cogniție, se află pretutindeni, ca
în cultură și civilizație un tărâm fără hotare,
jurnalistică. Jurnalismul ca un observator pe un
a apărut dintr-o câmp de luptă, ca un
trebuință superioară de soldat etern în războaiele
cunoaștere, consemnare comunicaționale (sau nu)
și comunicare. Aceasta este esența lui. Dar jurnalistul ale clocotului lumii.
nu este un simplu comunicator. Jurnalistul este Nimeni nu-i ridică monumente, nimeni nu-i dă
dintotdeauna un profesionist al cuvântului scris, medalii, pentru că el nu luptă pentru o parte sau alta,
vorbit, sau exprimat prin imagine. Este, deci, un pentru un țel sau altul, ci pentru adevărurile lumii,
profesionist al informației publice și al creației pentru informație, pentru cunoaștere. Jurnalistul
acesteia în spațiul public. este unul dintre foarte puținii profesioniști – poate
Profesia de jurnalist este una de tip informativ, chiar singurul – care se află în dialog continuu cu
corectiv, constructiv, creativ. Ziaristul se află toate comunitățile, cu toată rânduiala și cu toți
totdeauna în miezul lumii, nu la periferie ei, și oamenii, de la savanți și creiere geniale, la scursurile
participă activ la zidirea civilizației în care trăim, la societății și profesioniștii criminalității organizate,
crearea unui univers în care oamenii află, analizează, pentru că viața și cunoașterea ei le cere imperativ
muncesc, edifică, dar și distrug, se războiesc între asta.
ei, suportă efectele măreției, degradării, revenirii Dacă lumea se află într-un război continuu și
și devenirii condiției umane și a vieții lor. Nicio altă fără limite, ei, jurnaliștii, sunt reporterii de război
profesie nu este mai diversificată, mai bine ancorată aflați, zi și noapte, în toate punctele fierbinți ale
în universul cognitiv al omenirii, în procesualitatea planetei, acolo unde se întâmplă ceva, dar și acolo
construirii puterii umane prin cuvânt, mai unitară și unde faptul sănătos și robust de viață frumoasă încă
mai creativă, în esența ei. De mii de ani, jurnalistul mai supraviețuiește.
se află în acest foc nestins, arde împreună cu el și Azi, mai mult ca ieri, jurnalismul este o
zidește, împreună cu el, puterea faptului devoalat, omniprofesie, un spațiu dens, sublim, dinamic și,
descifrat și esențializat și a limbajului obiectivat din deopotrivă, groaznic și extrem de periculos, unde
această lume. jurnalistul se află în starea GLP (gata de luptă
Profesia de jurnalist este una de tip creativ, într- permanent), cu pixul pe țeavă și creierii în celula de
un univers continuu și fără limite, de angajament alarmă. Nu întâmplător, una dintre cele mai reduse
total, de mare responsabilitate și de risc major. speranțe de viață se află în rândurile piloților de pe
Jurnalistul nu este un grefier într-un tribunal al supersonice și ziariștilor.
faptului de viață, nici un judecător al acestuia, ci
un artist al transpunerii și transcrierii realității Puteți lectura întregul text al acestui Cod
dinamice și foarte complexe, adică a faptului de viață, Deotologic, accesând:
evenimentului, situației, prin intermediul cuvântului
scris, vorbit sau exprimat prin imagine, în informație www.uzp.org.ro/Codul deontologic 2020.pdf
și, prin tezaurizare a acesteia, în cogniție. El este un
slujbaș al cunoașterii, al adevărului și nu al interesului,
indiferent de ce natură ar fi acesta. Departamentul Comunicare al U.Z.P.R.

35
Nr. 1 (26) SURÂSUL

UNDEVA, O STEA
(lui Mihai Eminescu)
N-a știut nimeni
că undeva exista o stea
care-și va trimite lumina
și binecuvântarea, și nemurirea
peste un pământ românesc
n-a bănuit nimeni clipa
când se va ivi un Luceafăr trimis de stea
să dea un nume acestor munți și ape și câmpii
care să deseneze
istoria unui neam în poeme
care să murmure ca nimeni altul
iubirea, în izvoare și freamăt de codru
TIMP PENTRU CUVINTE căruia , în auz să i se șoptească
cele mai măiestre cuvinte
Ce rămâne din noi? pe care El să le prindă în cununi
Urma pașilor care trădează că am fost mai strălucitoare decât steaua
niște mâzgălitori îndrăgostiți de cuvinte din care a coborât
de foile albe care ne mințeau mai aprinse ca sufletul nostru
că puritatea lor suportă orice… însetat de a fi stăpânul său
Ce a rămas? și al pământului acesta, numit România.
Un licăr de lună
tulburat de insomniile care ne pândeau
cu guri flămânde
să ne înghită visele
SUNETELE CASEI
și iluzia că undeva, cândva
Un clinchet scurt, aproape imperceptibil
am fost tineri și frumoși
Pendula a mai înghițit o oră din viața ta
și nu aveam timp
apoi, zdrang! ușa trântită
pentru cuvinte.
cești, farfurii, pahare,
câte unul țăndări pe gresia rece
cioburi numărând
MOȘTENIREA tremurul nostalgiei pentru secundele pierdute
din viețile noastre, mai mult gri
I. Ziua se amestecă cu noaptea umbra tinereții
Părinții din vis foșnind prin perdeaua subțire
își strigă mâhnirea: prin care se zăresc vârfurile semețe ale brazilor
Atfel v-am lăsat noi sfidând cenușiul blocului de vis-a-vis
lumii acesteia sau firma luminoasă
care pierde în fiecare zi a supermrketului în care se înghesuie
câte-o busolă nimicuri, imitând cornul abundenței
II. Dar după noi, ce mai rămâne? nu contează, doar să fie
Nisipul din clepsidră scurgându-se grăbit Ce rămâne e doar senzația stranie
atâta cât a fost, n-o mai întoarce nimeni… că acel clinchet scurt
Celor ce sunt, puținul pe care l-am zidit se aude din ce în ce mai des.

Paraschiva Abutnăriţei

36
BUCOVINEI Februarie 2021

- Poeme -

DIN BĂTRÂNI
Troieneşte-n carpatice genuni,
Trosnesc Pietrele Babii pe munte,
Îngheaţă corbul pe cuib.

Lupul miroase spre vale


Fum alb de cătun şi saivan.
VISCOL ALB Vuiesc sonor, din orga lor, pădurile de brad...
În vatră, în vas de lut
Smulge fumul rotocoale, Se face încet fiertura de mei şi berbec.
Cântă iernii osanale,
Șuieră prin crăpături Se-aude făurarul de arme cum taie,
Și îndoaie brazii suri. Limbi roşii de flăcări se suie, coboară
Şi fierul îndoaie...
Rupe aripa de corb,
Prinde-n clește pești la sorb, Pe uşă se avântă, din toamnă, cea blană de urs.
Mai răstoarnă gardul strâmb, Bolboroseşte în colț mustul bătrân.
Dar se-mpiedică-ntr-un dâmb. Se sperie gerul de larma copiilor
Ce copca o taie în gheaţă...
Se-nvelește într-un dans,
Toate sunt într-un balans,
Iute, iar ridică-o pală-n Jucăușii Gabrielei Almăjan
Aripa de vânt, totală…
Este alb, de parcă-l spală! Când vântul aleargă prin crengile sure
Bătând înghețat cu frunze de-aramă,
Urlă, șuieră. Se zbate, Ce bine - i în casa cu ochii de mure:
Când întreg, când jumătate, Ce bine-o oblojește, de neauă, marama...
Sgâlțâie portița slabă,
Mai răstoarnă câte-o babă… Trei flori la ferestre – copii, se ițesc;
Sunt păsări de rouă, de vise, ce cresc!
Ne acoperă-n troianul Cămările pline bombează pere
Ce l-a pregătit tot anul Să vină zăpada ! Să crească nămeții!
Și apucat de furie
Prinde-n clești de vijelie! Și soarele râde cu glas bătrânesc
Când prind o fărâmă - nghețată sticleții;
Nu se-oprește lângă casă, Se sparge văzduhul, sau ramuri trosnesc?
Bate toba pe terasă!
Și ușa se crapă - tabloul din ramă -
Unde ești tu blândă iarnă? Deschide șuvoiul, prin el năvălesc
Ce-o dorim să se aștearnă! Trei bundițe groase, cu gene de scamă...

Melania Rusu Caragioiu


37
Nr. 1 (26) SURÂSUL

CUVÂNTUL POETULUI
Divinizat e Cerul și Pământul
Tot ce nu vrem și tot ce nu știm;
Dați-i poetului mare Cuvântul
Toți să vadă de unde venim...

Cine am fost și cine încă vom fi


Toamna un cocoș cânta pe-o buturugă;
În Testamentul lui Arghezi poate vom muri
Ori ca Bach plângând în ultima Fugă...

N-a fost întâmplare și nici un simplu vis


În toiul zilei când ceru-i mai senin;
Vino la deschis prietene, Vino la deschis
Pe toți îi îndemna poetul Hölderlin!
SALVARE
Aripi să prindem și să zburăm spre Cer
Mă regăsesc în fiecare clipă În Templul Sfânt înflorit ca un Crin;
Zburând prin aer, anunțând suspine; Să-i redăm poetului adevărul din mister
E pasărea cerului care în mine țipă Pasăre inefabilă cu zborul divin...
Și se înalță în zările senine...
E toamnă acum. Și-i atâta tulburare
Arunc la întâmplare cu o piatră Ce frumos au ruginit frunzele în vie;
Așa cum făceam în Copilărie; Poetul așteaptă prima ninsoare
Vraja dispărea din fiecare vatră Semn c-a trecut sănătos de Pandemie...!
Și focul ardea ca o lumină vie...

Pădurile de fagi și de stejar APEL


Le străbăteam în orele de seară;
Palatul lunii sclipind de cleștar Tot ce-i românesc nu piere !
Era un semn c-a mai trecut o vară... Așa zice un cântec eroic din vechime;
Dar, azi , guvernanții, cei de la Putere
Umbra copacilor era tot mai deasă Au uitat să-l cânte, nu-l mai știe nime...
Cum s-a păstrat în anii din vechime;
Cerbii dormeau cu iarba-ntr-o coasă Au aruncat cu vorbele aiurea, la întâmplare
Și mă gândeam la vremea care vine... Într-un total dispreț sarcastic, nefiresc;
Ca pe vite la pășune, unde-i iarba mare
Stam pe un mal reavăn de pământ Ei sunt câinii noștri, care aprig ne păzesc...
Și lutul era rece și cald ca o argilă;
Degeaba cred și tainic mă frământ Nu mai e rușine, nimănui nu-i este teamă
Că toată primăvara râde-ntr-o copilă. Vin diasporenii și strigă pe afară;
Au uitat de Dumnezeu, au uitat de mamă
Dar, a venit toamna fără să mă mir Prin piețe amenință. Vrem moarte în astă Țară!
Seara-mi fac cruce și ochii îi închid;
Doamne, Dumnezeule, unge-mă cu mir S-au întors ciorditorii de prin țări străine
Și salvează lumea toată de Covid...! În lume seamănă ură și aruncă mii de prafuri;
Doamne, Dumnezeule, ce mare Apocalipsă vine!
Interlopii se dedau la crime și la jafuri...

Tot ce-i românesc nu piere !


E vremea profitorilor, că uriașă-i Pandemia;
Domnilor guvernanți, cei care sunteți la Putere
Constantin Mănuţă Salvați Țara noastră, iubită România!

38
BUCOVINEI Februarie 2021

APOCALIPSA LITERARĂ
Undeva, cineva, ne face ceva!
Altfel cum am scrie poeme expirate
Şi ne-am aprecia pe facebook, curgând
Cu like-uri
Ca uleiul pe tigaia indiferenţei!
Cel mai bine e dimineaţă
După ce
Mergi la budă
Şi dai din tine o poezie adevărată!
Dar lasă că vine apocalipsa literară şi trece
BALADA POEMULUI TRAVESTIT
E iarna se vând scump
3 poezii la 50 lei
Trec distrofii prin Bucureşti Sunt făcute în sere, aşa e iarna
Ocambule cu mari secrete Şi costă
Privesc nebunele discrete Poezii proaste în care se scriu de 10 ori iubire...
Cum prăznuiesc ca nişte mule De ce nu mă iubeşti luate-ar naiba de prost?
Pe străzile adiacente Lasă că te spun la mama!

Pârile doamne cu fuioare Undeva, cineva, ne face ceva


Mă dojenesc cu ochii trişti Lumea vomita şi nimeni cumpără cărţi
Ce lume doamne, vai ce lume Cărţile aduc un virus chinez
Sunt cam nebun când mă integru Mic ca şi chinezii, dar puternic şi cu ochii lunguieţi
Printre popoare de sudişti A apărut un nou medicament contra
Vomitatului de poezie
Mi-e frig şi mă acoperi tandru Dar lasă că vine apocalipsa literară şi trece.
Cu iluzorii fantezii
Valsând caleştile mirării “Să ne mărească pensia să tipărim cărţi incendiare,
Prin Herestrau şi Cişmigiu Fără cap şi fără coadă “
Cu lumânări în policandru Urlă pensionarii revoltaţi în faţa Sălii palatului!

Interimară-n al meu gând Nimeni nu ne citeşte şi noi scriem, scriem


Ca şi discreţia stelară Ca nişte nebuni într-o gară părăsită
Care trăieşte să nu moară În trenuri cu care mergem nicăieri…
Pierduţi în bobul de secară
Clorofilim, empatizând Gâfâim şi mai scriem un poem asudat
Iubita ne priveşte cu admiraţie
Trec distrofii prin Bucureşti Îi vine să ţipe, să spună la toţi vecinii
Iar tu nebună cea mai cea “Iubitul meu a mai dat din el afară un poem”
Mi-e frig şi mă acoperi tandru
Şi mă corupi interimar Facem duş ca şi cum am trage la galere
Ca să-ţi permit să mă iubeşti “Sunt obsedată, spune poeta, cum să nu scriu”?
Nu contează dacă citeşte cineva
Nu contează dacă planetele nu se aliniază!
Dar lasă că vine apocalipsa literară şi trece...

CA SĂ SCHIMBĂM VORBA
George Terziu ŞI SĂ UITĂM DE TOATE ASTEA
M-AŞ BUCURA SĂ VII LA NOI DISEARĂ
MAMA GĂTEŞTE GRIPĂ AVIARĂ

39
Nr. 1 (26) SURÂSUL

CELULARUL
- Ia vaca şi du-te cu ea la Era clar că în satul lor se petrecuseră lucruri grave.
păscut! îi zise bătrânul tată ***
cu amărăciune în glas fiului Când au primit mesajul care-i îndemna să vină la
său! biserică, sătenii au crezut că este o păcăleală.
- Dar mi-e ruşine. Sunt - N-are cum, băi, să vină popa în zi de lucru să
ditamai omul! ne ţină vreo slujbă, îşi ziceau posesorii de celulare
- Dar să stai toată unii altora.
vacanța degeaba, cu ochii în televizor și în telefon - Băi, eu mă duc! Dac-or fi venit niscaiva
nu ţi-e ruşine? Trebuie să-ţi câştigi şi tu bucata de ajutoare? încerca altul să-şi justifice intenţia de a
măligă! îl lămuri pe un ton arţăgos şi iritat bătrânul. răspunde favorabil mesajului.
Fiul nu mai zise nimic. Ieşi din ogradă cu un Femeile îi priveau cu indiferenţă. Puţine aveau
gust amar. Vaca îl urma din instinct. Ajuns la ogorul celulare. Şi mai puţine aveau să se ducă la biserica
cunoscut, o legă de un ţăruş ca să-i aducă mohor cu spre care se îndreptau deja bărbaţii. Când au intrat
braţul , să se ghiftuiască în linişte, în loc s-o păzească în curtea bisericii au dat cu ochii de popa care le
ore în șir să nu treacă răzorul la ogoarele vecinilor, înmormântase strămoşii şi le botezase copiii. Nu
până se sătura cu iarbă. Se întinse apoi la umbra unui scotea nicio vorbă. Stătea în pragul uşii cu ochii
prun, cu mâinile sub cap, privind cerul pe care nori aţintiţi în gol.
răzleți păreau că se joacă luând forme diferite. Brusc, - Sărut dreapta părinte! ziceau unii mai
se făcu liniște. Nu se auzeau nici frunzele foșnind cucernici.
prin copaci. Și, deodată, în liniștea totală, se auzi un - Blagosloveşte părinte! mormăiau alţii.
zgomot nedesluşit. Apoi, o mulţime de aparate de - Sărut mâna! rosteau unii, roşind la auzul
zbor presăra din cer paraşutişti. Îi privi cum plonjau acestui fel de adresare. Erau bărbaţi, ce naiba! Şi nu
deasupra satului ca nişte pufi de păpădie. Soneria se cuvenea să-şi sărute unii altora mâinile, că doar şi
celularului îl dezmetici. Era un mesaj. „Ia vaca şi fugi. popa era bărbat.
Nu veni acasă. Ne omoară!”. Mai citi odată mesajul fără El nu le răspundea. Apoi când intră şi ultimul
a înţelege mare lucru. Mai puse dinaintea vacii câteva venit convins de îndemnul din celular, popa închise
braţe de mohor şi de volbură şi se întoarse furişându- uşile, îndreptându-se spre amvon. În curte se iviră
se, spre locul unde nu trebuia să se întoarcă. În sat. câţiva paraşutişti înarmaţi cu un fel de arme automate
După ce se strecură prin livada de pruni, deschise ușa şi chiar cu mitraliere.
din spatele casei. Casa era goală. Pe plită mai fierbea - Doamne, miluieşte-ne şi apără-ne pe noi
încă apa din ceaunul de mămăligă. Dar jarul era slab. păcătoşii! zise popa, ridicându-şi mâinile spre crucea
Se trase cu precauţie către camera de curat, ca să din faţa altarului.
privească prin geamul dinspre uliţă. Zări un grup de Uşa bisericii se deschise brusc. În pragul ei apăru
săteni ce se îndrepta escortat de niște necunoscuți în un soldat uriaş cu o armă în diagonală peste piept.
uniforme, undeva, spre centrul satului. - Afară! tună el cu o voce baritonală.
Cei care veniseră din văzduh purtau straie Sătenii nici nu clipiră. Au ieşit fără să comenteze.
militare, având feţele acoperite în mare parte de În faţa uşii au dat cu ochii peste cei înarmaţi, grupaţi
ochelari ce păreau să fie lipiţi de căştile bombate. Se în jurul unei mitraliere. Ştiau ce-i aia din armată. Dar
strecură aşa cum o făcuse la venire şi se îndepărtă asta parcă era altfel.
spre tarlaua unde-şi priponise vaca. Nu o mai găsi. Celularul unuia dintre săteni sună prelung
O dâră de sânge se vedea până undeva la mijlocul enervând soldaţii.Acesta nu îndrăznea să răspundă.
ogorului, după care nu mai zări decât tulpinile Apoi, când puştile au început să răpăie, a răspuns.
fragede ale porumbului strivite de ceva ce ar fi putut - Fuuugi!... mai apucă el să rostească
fi vaca lor. Un capăt de funie tăiată era înmuiat în prăbuşindu-se pe lespezile din faţa intrării.
sânge.
Îşi scoase celularul să-şi sune tatăl. Sunetul Va urma...
prelung îl îngrijoră, până când într-un târziu mai auzi
de la capătul celălalt al telefonului încă odată:
- Fuuugi!...
Apoi un horcăit şi zgomotul unor împuşcături.
Gheorghe Andrei Neagu
40
BUCOVINEI Februarie 2021

VIPERA
Când s-a suit lângă i-a urcat bicicleta în benă. Curgea pârăul sclipind pe
el pe pat, abia dacă îl sub crengi de brad și de arini. Erau amândoi mărunți,
furase somnul și a sărit dar cabina era plină, că erau de esență tare, și Ghiță
ca ars până în mijlocul l-a învățat să o opărească. I-a venit parcă inima la
cabanei. Oboseală și loc. Grăbea cât putea pe lângă bicicletă, și bicicleta a
căldură înăbușitoare, când ascuns-o în huci, pe urmă a urcat preț de aproape un
cuptorul dă în gustar. E ceas și încă gâfâind s-a uitat dacă sunt buhaii și calul
cumpăna verii acum, la în păscătoare, pe urmă a ațâțat focul și a pus cazanul
Pantelimon s-a călătorit pe plită. A adus de șase șapte ori apă de la izvor și
vara și de la Probaje încolo dealurile se schimbă la față. soarele cădea la apus când a dat în clocot. Atunci a a
Până acum a fost primăvară și frunzișul tânăr și iarba cu luat cazanul cu uncrop și venele i s-au umflat de un
flori și puii de păsări ca și puii de gujulii au trăit laolaltă deget pe brațele puternice și păroase, pe unul dinte
precum copiii de grădiniță, drăgălași și inofensivi. De ele având tatuate încă din armată, după un arest de
la cumpăna verii încolo, se schimbă placa, vine toamna o zi, cele cinci puncte însemnând „singur între patru
și începe lupta pentru supraviețuire. În război, ca și pereți”. L-a turnat, cât a putut, peste tot. În noaptea
în dragoste, orice atrocitate e posibilă, vara se uită aceea a dormit liniștit. Două zile a cosit și a făcut
peste umăr bătrână și arsă de soare cu chip zbârcit și câteva căpițe. După aceea a plecat la serviciu și când
după – potopul de apă sau de foc. A auzit-o sfârâind, s-a întors, bucuros de concediul de zece zile, a plouat
aproape de el, așa cum îi auzea încă din copilărie și îi o săptămână încheiată. Au dat și bureții de atâta apă,
găsea oriunde, și în movila de găteje, și printre pietre, până când, în sfârșit, într-o dimineață, ceața groasă,
și, vorba aceea, în gaură de șarpe. Când aproape lăptoasă, s-a tras în jos, pe fundul văii, a vreme bună.
îmbătrânise, spunea că nu mai are păr pe cap câți șerpi A pologit singur până pe la trei ceasuri după amiază și
omorâse. Copilul cu ochi serioși îi urmărea și împlinea a coborât la cabană să mănânce. Atunci a văzut-o din
cuvântul Domnului asupra lor, le zdrobea capetele nou, chiar pe treapta cabanei, se sorea pătată pe ici
cu dușmănie. Sau experimenta, cu aceeași răceală, colo de uncrop. Tot n-a putut-o ajunge cu furca, s-a
cruzimea firii, cruzimea naturii înseși. Prins în crivala tras printre pietrele temeliei. A trântit iarăși cazanul
de lemn, șarpele șuiera înfricoșător și se zvârcolea ca pe plită, și a făcut focul. Până către seară, a tot coborât
pe jar, mâncat de viu de miile de furnici alertate. Bărbat de pe coastă, în mai multe rânduri, când slăbea firul de
în floarea vârstei, încă neînsurat, nu pentru că nu ar fi fum ce se ridica din horn. A spălat iarăși podelele cu
avut oportunități, ci pentru că îl prinsese fiorul anilor apa fierbinte, și n-a cruțat nici cât să se spele, s-a dus
”70, purta o frizură ca a lui Elvis și și-a cumpărat jachetă la halăul cu apă rece și s-a răcorit înainte de somn. În
de piele și motocicletă, și n-a vrut să plece de la casa ultima zi, înainte să se întoarcă la serviciu, duminică,
lui, pe care încă nu o terminase de ridicat. Când și-a s-a dus la braconat păstrăvi. Fânul era grămadă în
venit în fire, a căutat o armă, dar până să apuce un cep podul grajdului, și dăduse drumul calului și buhailor
din fața sobei, se strecurase înapoi printre podele. I-a să pască ce mai rămăsese necosit pe lângă garduri.
sărit somnul și când privea înspre pat îi îngheța sângele. Umblase bine, prinsese cinci păstrăvi mari și găsise
În noaptea aceea nici n-a dormit acolo, că a plecat la o lespede albastră, lutoasă, bună de cuți. În soarele
serviciu, și când s-a întors, peste două zile, numai la ea serii a băgat se seamă că dau muștele printre podele
îi era gândul. Cum urca pe pârău, și mașinile coborau cabanei. A râs în colțul gurii, cu speranță. A făcut un
pline din carieră, șoferii îl claxonau și râdeau, iar în cârlig de sârmă și cu oarece trudă a scos-o. Judecând
râsul lor era sfidarea morții. Ghiță, mână de om la trup, după capul mare, colțuros, era bătrână. A sucit-o pe
se cocoța cu Tatra lui pe toate râpile, cărând noaptea toate părțile, privind-o cu ochi mari și reci. Până la
gunoi și lemne pe la cine îl punea, iar banii îi bea cu urmă, și-a învins sila și i-a spintecat pântecele gros.
nesaț ori îi juca la cărți. Spunea și șeful lui de coloană, Cine spunea că blestematele fac ouă? A aruncat-o cu
când s-a dus cu tot cu Tatră până în fundul prăpastiei, tot cu pui în răgozul bahnei, pe unde știa că nu are
de a făcut-o praf, și Ghiță, când a ieșit nevătămat din să treacă cu picioarele. Legat sub un târș, câinele se
cabina ciuciulită ca un boț de hârtie, râdea și a crezut gudura la el și îl privea cu ochi de prieten. Își aștepta
că înnebunise de spaimă, dar el râdea că mamă-sa îi tainul de seară.
pusese un borcan cu ostropel să mănânce de amiază
și borcanul era, ca și el, întreg. Ghiță l-a claxonat și
Marian Călinescu
41
Nr. 1 (26) SURÂSUL

s onete
XLVII
Nu ştiu ce am iubit mai mult la tine:
XLV Felul în care mă trezeai în zori,
Cu ochi zâmbind, în stare să-nsenine
M-ai talentat, o, Doamne, cu de toate, Şi cea mai cenuşie zi cu nori…
Iar eu ţi-aduc, acum, drept mulţumire,
Reproşurile mele, motivate Sau glasul tău, asemeni unui cântec,
Că nu mi-ai dat noroc şi în iubire. Când mă chemai în dormitorul cald,
Cu dezmierdări prelungi, să te împântec
Nu ţi-am cerut nici bogăţii, nici faimă, Şi-n mângâieri virgine să te scald…
Ci doar iubire şi înţelepciune,
Iar tu mi-ai dat o inimă ce-ngaimă Dar astăzi ştiu ce mult îmi este dor
Doar numele femeii fără nume. De trupul tău, preaplin de poezie,
C-aş vrea iubirea să mi-o mai măsor,
Între dorinţa mea, cea mai firească, Cu tine, şi în altă veşnicie.
Şi frumuseţea ei, cea mai râvnită,
Nu văd iubire să mai locuiască Căci sufletu-mi îndrăgostit nu are
Şi nici să vrea să fie locuită. În veci de veci o altă alinare.

Aşa că, Doamne, nu mai îndrăznesc


Să-ţi cer femeia şi să n-o primesc. XLVIII
Îţi mulţumesc că vrei să te iubesc,
XLVI Îţi mulţumesc că vrei să fii a mea,
Dar nu pot fi atât de pământesc
Când tot ce e în jur se învioară Încât să te îngădui altcuiva.
Şi lumea se dezbracă de zăpezi,
Şi verdele iar dă pe dinafară, Îţi mulţumesc pentru sărutul care
De ce nu vrei şi tu să-nmugurezi? M-a scos din minţi şi printre sfinţi m-a dus
Şi vin mereu la tine cu o floare
Când împrejurul e schimbat la faţă Prin care-ţi spun tot ce-a rămas nespus.
Şi păsările cântă în neştire,
De ce nu te trezeşti şi tu la viaţă Îţi mulţumesc că îmi rămâi aproape
Şi viaţa să mi-o umpli de iubire? Când tinereţea se îndepărtează,
Când pleoapele ni se lipesc de pleoape
Miresme, flori, zefiri mă înconjoară Şi adormim într-o iubire trează.
Şi razele de soare nu-mi dau pace,
Dar cum să cred eu că e primăvară Cum eu îţi mulţumesc pentru că eşti,
Când sufletul ţi-e îngheţat şi tace? Cred că şi tu poţi să mă mulţumeşti.

Nu-i anotimp în stare să-nsenine


Inima mea, cât nu eşti lângă mine.
Nicolae S ilade
42
BUCOVINEI Februarie 2021

***
mi-au ucis fântânile
trupul meu e plin de conducte
mi-au băut toată existenţa
unde Doamne e corbul făt-frumoşilor
să-mi aducă o lacrimă a Ta în plisc
să pot învinge ultimul zeu
să nu mai calc prin mlaştinile versurilor mele
unde Doamne sunt tunetele şi fulgerele şi norii
inimii mele
unde sunt trecătorii ce se adăpau de-aici
din mine

cum îmi tremură degetele pe ciutura asta!


cum de-am ajuns să-mi cerşesc mie însumi
stropul de apă dat altora?
*** cum de Tu eşti tot acolo şi eu tot aici
lângă noroiul de lângă inimă?
îl cred pe cel ce-mi dă 5000 de euro plâng Doamne plâng scrâşnesc
ca să scriu o carte. atâta secetă n-a fost niciodată în mine
îl cred pe cel din scara blocului nu vrei să-mi spui o vorbă bună
şi-i dau zilnic de-o vodcă. să-L trimiţi măcar pe Isus
îl cred pe adrian copilu minune El a mai bătut calea până aici cunoaşte iadul
aşa cum îi cred şi pe capii bisericilor şi dacă tot vine
îi cred pe cei cu vile multe să-mi aducă o lacrimă de la Tine
cu salarii mari să nu mă prăbuşesc în fântâna asta
cu insesizabile hăuri în ei – locuri în care cu setea de omul ce-am fost
se prăbuşesc toată viaţa am căzut pe drum
îi cred pe cei cărora le trimit bani poştal sunt pierdut şi respiraţia asta nu mă lasă
le cred pe fetele din pagina 5 stă ca un căţel aici – ce departe ajungeam
îi cred pe becali şi pe liiceanu de nu era ea să mă păzească
cred pe soţia mea în nopţi caniculare tacă-mi inima odată
cred când se apleacă şi ascultă ia-o odată până nu pun cuţitul pe ea
la pieptul meu şi aude până nu Ţi-o voi arunca în rai sângerândă ca mai demult
şi îngână plângând: „nu muri azi dorucu meu” când Te iubeam de pe fiecare rug pe care mă ardeau
mă cred şi pe mine uneori preoţii Tăi
în câte-un răsărit prăpădit de soare
mă întorc din ciudăţenia vieţii în scara blocului scrum sunt la picioarele Tale Isuse
îl aud pe cel aciuit acolo zadarnic am cucerit lumea
„5 bani, 10 bani/ 5 bani, 10 bani” lumea nu vede că ard
şi-mi dau seama că moartea mea nu ştie că ajung piatră pentru alt izvor
nu tulbură zig-zag-ul universului pentru alt altar
pentru pavajul altei străzi pe care vei călca în
nu mă crede nimeni alt Ierusalim
că atâta vreme cât îi dau de-o vodcă vei respira arsura
celui din stradă – pot merge cu pas de împărat altor trupuri – nu poemele astea
până la următoarea bătaie de inimă grămada asta de scrum de pe sandalele Tale

Ştefan Doru Dăncuş

43
Nr. 1 (26) SURÂSUL

SCRISOARE DESPRE
moartea care se plimba aseară pe stradă
IUBITO, stăteam aseară pe balconul cu vedere la viață și gol
și abia mai auzeam respirația orașului
era întretăiată gîfâia ușor de parcă ar fi făcut dragoste pe furiș
era ca atunci când la marginea lumii am făcut dragoste printre copacii zilei
a fost frumos atunci și nici măcar zgârâieturile acelea nu m-au deranjat
cum nici pe tine nu te-au deranjat furnicile multe
a fost frumos atunci dar acum defilează pe strada mea niște demoni și viruși
am senzația ca poliția îi apără pe ei de noi și nu invers
prin orașul pustiu văd moartea apropiindu-se la lumina girofarelor multe.

(Mai știi când ți-am spus că omul trăiește numai atâta timp cât lumina din interiorul lui e aprinsă?)

Așa a fost, Iubito, și simt că-ntre patru pereți mă strânge pielea zidului
carnea mea e ca o tencuială pe oasele acum mai bătrâne ca ieri
și pielea-mi ține oasele să nu se împrăștie când merg pe aleea ce duce spre tine
de după tufe mă pândesc cu ochi hulpavi cei care n-au agonisit nimic pentru viață
ascult pricesne și-mi vine să plâng că Dumnezeu nu mai ascultă rugăciunile lumii-n genunchi
acum clopotarii au rămas fără servicii de când biserica și-a cumpărat aparatură
lumânările se aprind de la distanță și acatistele se dau on-line
preoții-i spovedesc pe oameni tot la calculatorul pe care se uită la filmele porno
dau suflet frumos pentru apartament în centru și mașină la scară zic
dar urletul meu trece neobservat de semeni dedați la avere și jaf.

(Mai știi când ți-am spus că cele mai mari victorii ale mele au fost cele când am îngenuncheat în fața femeilor
mele?)

Așa a fost, Iubito, și din tăcerile tihnei am desprins zgomotul trecerii mele prin lume
când voi muri am să văd cum crește iarba și cum își hrănesc cârtițele puii
de partea aceea a lumii vom fi fiind mai mulți oameni buni ca afară
am să merg la cenaclul pe care Dumnezeu și l-a făcut în ceruri
am să-mi pot îmbrățișa cu bucurie prietenii pierduți
afară lumea va deveni din ce în ce mai străină cu mănuși în mâini și masca pe față
afară lumea nu mai știe tandrețea
doar dorul își face de cap prin vintrele toate
dobitocii se sperie de virusul mic și sunt insensibili la bolile multe
toată lumea manipulează pe toată lumea
și eu am deschis albumul nostru cu amintiri
ca să nu uit cum arată un suflet pulsând de iubire.

Romeo Ioan Roșiianu

44
BUCOVINEI Februarie 2021

TRIBUT

Plătește lumea sadicul tribut
De frica unui sfârșit prea aproape,
Pământul geme pe sub târnăcoape
În plin eșec fatal, nemaivăzut.
E mutilată specia umană
De virusul politic prea perfid
Ce-i aliat cu „Belzebut- Covid”,
Devastator pun degetul pe rană.
Omenirea-i toată-ngenuncheată,
S-a dus credința în umanitate
Prin dualismul depășit, ratat.
Când viața-n suflet e asasinată,
La cer se-nalță înspre libertate,
Repugnă secolul degenerat.

ÎNAPOI ÎN VIITOR
De ce trebuie să fie totul pictat în egoismul lor sunt maniaci
în alb sau negru ai luptei care le macină destinele.
pe enigmatica „planetă albastră” Fără a poseda un exercițiu al pudorii
și care-i noima existențelor ratate? clădesc temelia unei filosofii a falsurilor,
Câte vieți încovoiate de soartă opuse bunăstării și demnității umane,
au eșuat pe altarul ființării care dezbină civilizația pământeană.
guvernat de principiul dualist Ignorând piatra de încercare a existenței
al binelui și răului? gândirea lor, copleșită de stupizenii,
Paradigma sub care se ocultează lumea se prăbușește în întuneric și contradicții
e țesută din firul răsucit al istoriei devenind mama haosului și a nopții.
într-o realitate spirituală lăuntrică Când cunoașterea de sine va izbândi,
ghidată pe cunoașteri a priori. tribunalul rațiunii va putea condamna
Toți sclavii religiei promiscuității uzurpările vulgare sau sângeroase,
și gnomii anahoreți din canale subterane după legile eterne și imuabile.
întregesc un truism mistic și grotesc, Conspirația tăcerii ufologilor
purtând un război de gherilă invizibil. despre teoria salvatoare a oamenilor
O confrerie de un miliard de suflete de ei înșiși de la autodistrugere
morbidă din varii dizabilități, presupune abandonul intențiilor războinice.
bântuită de interferențe ezoterice, O invazie extraterestră salvatoare
ne acaparează lent, cu tentacule pătimașe. a civilizațiilor galactice migratoare
va repopula Terra prin reproduceri asexuate
Prevăd omenirii un scenariu sumbru, cu pașnice progenituri clonate.
chiar dacă soarele va răsări Întors în viitor văd cu ochii minții
în întunericul minților rătăcite, un foc reaprins din cenușa trecutului,
responsabile decăderii firii lumești. imagini futuriste cu inși microcipați
Prea-i dominată de indivizi bolnavi, sau cu roboți care plimbă câini și pisici.
dezaxați sau mutilați emoțional
în frustrările lor edulcorate,
erori fatale în fondul arhetipal.

D r. Sorin Cotlarciuc
Oportuniști orbiți de o aură maladivă
destabilizează armonia din natură,

45
Nr. 1 (26) SURÂSUL

(*)
Coboară un copil din Carul Mic,
Maestrul Amadeus pe o rază,
Şi numai cu-o privire dirijează,
De înger, Eine kleine Nachtmusik;
Clavecinişti, harpişti, violonişti,
Amar şi dulce copleşiţi de-ambiţii,
Îşi scârţâie în ierburi cu-acoliţii,
Gurişti şi oboişti şi flautişti,
Efluviul de nesomn universal,
De taine şi trădări, orori şi crime;

Balade mici
În ritualul de terori sublime,
Pe viaţă şi pe moarte ritual,
Planeta-auzi cum naşte şi devoră,
Planeta ca o floare carnivoră.

(*) (*)
În tot oraşu-am căutat o floare, Cinstit, oricât le cumpărăm, nu par
Am căutat un singur trandafir, Pe computerizatele tarabe
Un singur fir de iarbă, unic fir, Nici sacre constelaţii, nici podoabe
Şi am găsit lumini de semafoare, Cireşului cu faimă-în calendar;
Statui pe bulevarde, stadioane Mai cumpătaţi, mai paşnici, mai timizi,
Cu nume de renume, pălării, Călcăm pe-o iarbă-aproape cu sfială,
Uşi, cărţi, ghiozdane, jocuri de copii O linişte de-azur, primordială,
La vale-alunecând pe tobogane, Cu amfore, alei de cărămizi;
Muzee, universităţi savante, Sus, de mirare nu ne dumirim
Săli de concert, vitrine, librării, Muzeul de istorie cum de-are
Tramvaie, blugi, metrou, academii, Un monument de magică savoare
Ameţitor, femei, de elegante: Şi frăgezime până la sublim,
În cimitiru-unui cătun tihnit Când soarele, căzutul pe-înserate,
E-un codru de bujori la infinit. Pervers dă gust cireşei pe furate.

(*)
(*)
Într-o boţită pungă de hârtie,
De mâine, hirotonisit Poet, La preţul mai prejos de jumătate,
Fălos şi-înveşmântat pe inspirate Păzeşte-în piaţă cu melancolie
Cu-odăjdiile slujbei rupte-în coate, Un pumn de corcoduşe pe furate;
Voi celebra în ambalaj complet; Nimic nu-i pe-amânare şi tocmeală,
De mâine, o felie de neant Ce-o fi o fi, să scape de coşmare,
Îmbucătura mea va fi, prosperă, De ochii proştilor, de buimăceală
Și-idei alături, pe o fructieră Şi rege să se tologească, mare,
Cu mere-a firmei Gutemberg&Kant; În cârciuma cu masa lustruită
De mâine, până voi afla un loc De coate mii şi mii, înaintaşe,
De somn la uşa spre credulitate, Iniţiaţi şi meşteri de elită
Voi bate, zbate scândurile toate În tescovina izbăvind oraşe;
În panica vândută la noroc; Pe ceas ce trece, groaznica-aşteptare
De mâine, daţi-mi încă-o dimineaţă, Se metamorfozează-în desperare.
Cu-un ac lumina să-i cârpesc, şi-o aţă.

Şerban Codrin

46
BUCOVINEI Februarie 2021

Femeia Balanţă
Echilibrată în iubire,
Ea niciodată n-a greşit:
Se-mparte fără părtinire
Între un soţ şi un iubit.

Soția - înger păzitor


Nevasta zilnic mă uimeşte
Prin viaţa mea făcându-şi vad
Ca înger bun ce mă păzeşte...
Să nu pot evada din Iad.
din
Urma scapă turma Unei prietene ecologiste
De copiliţă ea visa
Că animale va salva
FIDELITATE Şi-un dobitoc tot a salvat,
Frumoasa mea cu ochi senini Fiindcă nu s-a măritat.
De-o viață casa-mi luminează;
Da, s-a culcat cu doi vecini,
Dar de trădat, nu mă trădează. Acţiune şi reacţiune
Iubirea mea, cu bucurie,
I-am dăruit-o şi, fireşte,
Norocul... inocentului Datoare nedorind să-mi fie
Sunt conştient că m-a salvat De-atuncea zilnic mi-o plăteşte.
Şi-i port recunoştinţă vie,
Fiindcă nu a acceptat
Când am cerut-o de soţie. Dragostea trece prin stomac
Îmi e sau nu îmi e pe plac,
Iubirea trece prin stomac,
Tânăr, frumos şi liber Că, iată, m-am îndrăgostit
La viața mea, neîndoios, Şi, Doamne, câte mai înghit!
Am fost şi tânăr şi frumos
Atât cât soarta a vrut asta
Şi liber cât a vrut nevasta. Amor
Băiat fiind, de doruri biciuit,
În stânga şi în dreapta am iubit,
Soţia rac Dar a venit o vreme neplăcută:
De când cu ea m-am însurat Nici stânga şi nici dreapta nu m-ajută.
Eu nicio palmă nu i-am dat,
C-aşa-i politicos, şi-apoi
Am auzit că dă-napoi. Cumpătare
Îmi face„sâc” duduia Ani
Săltând maieul pe buric
Bărbăţie Şi-o iert, că nu mai sunt la anii
Nevasta mea, cu un amic fugind, La care nu iertam nimic.
M-a condamnat la chin și la ocară,
M-a umilit cumplit, dar şi de-o prind...
Vă jur că am s-o iert... a patra oară. Rezistenţă acerbă
Femeia asta, oameni buni,
E o belea, să știți şi voi,
Asceză Că o curtez,deja, de luni
Când o ispită dulce, femeiască, Şi n-a cedat, deşi... e joi.
Îmi iese-n drum c-un evident motiv,
Mă rog la Dumnezeu să mă-ntărească,
Dar iau şi o Viagra, preventiv. Florin Rotaru

47
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Regina florilor
Miros bujorii din grădină,
Stropiți cu apă cristalină,
Aș vrea să-i smulg din rădăcină,
Dar calea-mi taie o albină.
E zi frumoasă, zi senină ,
De aroma florilor e plină.
O rog pe mama gospodină,
Pe cea cu inima blajină,
Să-mi rupă floarea din tulpină,
Și s-o expun eu la vitrină.
La văzul mamei în grădină,
Cu drag florile se-inchină,
Se-nchină ca la o regină,
Din cartea în curs de apariție Căci unde-i mama e lumină!

„SÂNGELE DIN CLEPSIDRĂ” Apocaliptică


În țară s-a lăsat întunericul,
peste tot e întuneric beznă.
Frumosul de apoi Iau în mână niște licurici
ca să-i împart pe la casele oamenilor.
Am ajuns la marginea prăpastiei Bat la ușa unei casei, nimeni nu răspunde,
și m-am așezat pe o stâncă colțuroasă. bat la ușa altei case, același lucru,
De asupra capului meu nori negri pe cer, tăcere totală peste tot.
sub prăpastie valurile mării pline de furie Încerc să deschid singur ușile caselor,
făceau spumă înghițind totul în calea lor. fără rost.
Vântul din jurul meu și el își făcea de cap, Ușile sunt încuiate,
smulgând din pământ copacii tot cu rădăcină. ferestrele acoperite cu scânduri bătute în cuie,
Pe cer și soarele înspăimântat s-a ascuns, o mâță rătăcită miaună ca să nu tacă de urât,
oamenii de frică au zăvorât ușile la casă, vântul șuieră printre case.
orătăniile s-au retras în cotețe, Întuneric beznă, liniște infernală...
vitele în ocoluri, porcii în gojinețe, Unde ești țară?
fumurile de prin hogeaguri și ele roteau în van, Ieși la lumină!
copilașii au urcat după sobă
ascultând ruga părinților îngenuncheați în fața icoanelor.
Slujba de duminică
M-am ridicat de pe stâncă, am ridicat mâinile spre cer,
Pe firul de pânză
rugându-l pe Dumnezeu să ne facă liniște și pace.
țesut de paing
Valurile mării s-au retras, apele ei s-au liniștit, vântul s-a
o rază de lumină
potolit, în jur au început a cânta păsările, a mugi vitele, a lătra
coboară din clopotnița bisericii
câinii și a țârâi greierii.
purtând ecoul slujbei de duminică.
Copilașii au coborât bucuroși de pe cuptor,
Un stol de porumbei
ieșind afară să se joace desculț în băltoacele cu apă caldă,
cu ramuri verzi de măslin în cioc
iar cei mai în vârstă, mulțumindu-i lui Dumnezeu
salută din zbor la poartă bisericii enoriașii.
au pornit la munca cea de toate zilele!
Cerul e plin de soare luminos,
Am coborât de pe stânca prăpastiei și m-am întors cu bine
satul îmbrăcat în straie de sărbătoare.
în satul meu frumos și plin de viață.
E zi de duminică, zi de odihnă și mărturisire.
Mare este Dumnezeu!
O viață nouă se așterne pe meleagul străbun.

Ion Cuzuioc

48
BUCOVINEI Februarie 2021

Lamentări Hoinarul
Cei care scriu în diagonală Cu desaga în spate
Sunt oameni ermetici Fără chipul obişnuit
Au sufletul legat de timp Plec hoinar bucuros
Neabandonați în întrebări. De la catafalcul regretului.

Printre ființele năucite Trec din umbră în umbră


Boabe de melancolie Pentru a ajunge să scriu
Privesc frica cum coboară Despre întâlnirile nocturne
Peste câmpul însuflețit. Fără răspunsuri aşteptate.

Fumul în voluptatea lui Mă rog evlavios


Întâlnește buze nemărginite Cum numai monahii
Gânduri de trântor Și camuflează amarul De pe muntele Athos
Dorințelor prorocitului destin. Au puterea să o facă.
Albinele toate
Zboară printre cuvinte Înfricoșat de propria cădere Dileme avem tot timpul
Culeg vocale Nocturnul pornește să se afunde Amprenta singurătăţii
Le alipesc consoanelor În cheagul ochilor de copil Vânătoarea de amenezii
Din limba lor. Golul din Cercul vicios.
Cărămizi de existență.
Căpăcesc ziduri Iubim prea mult trecutul
Cu arhietectură Inexplicabil de mult
Zidire perfecționistă Poate e starea de moment
Știută numai de ele. Glasul vestitorului Fragment de cântec.

Răbdarea ancorată Nu există locuitor În nopţile albe


Cu un țăruș robust Pe planeta albastră Când rispesc lumea
Amintiri din copilărie Să nu fie încolțit Privesc trupul exploziv
Cu priponirea animalelor De ciudăţeniile vieţii. Fără glob ocular.
La păscut.
De aripa gândului Nebuloasele cuvinte
E destul timp Aripa inimii Nasc scrisori cu poveţe
Să mergem liniștiți Aripa căutătorului Pentru ceremoniile din odaie
Să descoperim tainele nedume- Aripa zâmbetului Când devenim vitrine.
ririlor Duhului cel bun.
Să aducem în memorie Urmare a întâlnirii cu umilinţa
Zidirea vieții. Rapsodul vieţii Din interiorul unei zile purificate
Ţine în mâini Apare teama de coborâre
Ne aventurăm plictisitor Cupa mereu însetată Către purtătorul de bisturiu.
În vremea confesiunilor Căutată din priviri.
Ca apoi să aruncăm Obligă nedoritul oaspete
Peste bordul imaginar Priveşte cântecul cum zboară Să continue drumul
Balastul, cu geamăt Mâinele întinse de plăcere Din umbră în umbră
Obsesiile asumate Vinul la care se adună Cu etichetă de hoinar.
Manierismele nestilizate. Regi stivuiți cărora
Le răsună lanţurile de aur.
După rătăciri temporare
Gândul unui trântor Se aduc mulţumiri
Așezat pe măruntaiele trupului Rostite sub luna albă
Sărbătorește nașterea Nu s-a pus definitiv Ionel Pintilii
Unui vers provizoriu. Ceaţă pe graiul vestitorului.

49
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Amprentele noastre
O inimă plânge în cuvinte, o amară constatare Dragostea mea pentru tine
sau un dulce avertisment, ameţitor nu se va stinge,
ca şi un lucru amânat mult timp înconjurată
de teama riscului de a te risipi, de-această strălucitoare lumină.
din prea multă plăcere.
- Ai grijă de visele tale - Dacă întinzi mâna mă vei atinge,
şi nu uita de frumuseţea nopţii! după lumina ta te voi găsi!
Rezonezi în mine, în sufletul meu,
Pe unde treci îţi laşi amprenta, în paşii mei, în trecut, prezent şi viitor.
un timp trăit împreună, Sunt aici, îţi ating sufletul,
perle sub valuri, un semn, îţi sărut inima
nufărul deschis în palme, înainte de a ma topi toată în tine,
un talisman ascuns în suflet, mii de voaluri se desprind,
o hoya albă care-mi vorbeşte în locul tău, unul câte unul, în timp ce totul se ridică.
roua de pe flori
înşirată pe lanţul de la gât Există şase râuri care separă
şi dulcele emoţiei rodiului înflorit. tărâmul lui Hades de lumea viilor.
- O lume de poveste
risipită în ochi cu mare dăruire! Dacă ne trezim, suntem vii,
Ce mult contează să rămâi cu un semn, dacă ne căutăm, mereu, suntem vii,
vibraţia dispare abia atunci când iar când ne pierdem tot vii suntem.
se vindecă locul marcat de emoţie! Firul care ne leagă este subţire,
visul care ne uneşte este străveziu.
Chiar dacă nu eşti aici, poţi schimba ceva în bine,
cu siguranţă vei purta şi un nume, Există frânturi de vis şi existăm noi,
ca un copac în anotimp de toamnă, cei care încercăm
multe frunze, multe crengi, să unim piesele de puzzle,
fără un traseu, există o singură lacrimă
fără o destinaţie, fără cuvinte, şi aceea este Hinc illae lacrimae...
doar trunchiul Nu ştii cât sânge, câte lacrimi,
rămâne bine înfipt în pământ. cât pustiu şi câtă suferinţă
Îi dai un nume trunchiului însoţesc o călătorie.
şi-aştepţi iar primavara...
Să urci sau să cobori după ce-ai urcat,
Chiar dacă peste toate vine toamna, este, oare, aspra enigmă a vieţii?
vântul va scoate la lumină urmele noastre!

Irina Lucia Mihalca


Doar trecerea timpului şi noi, noi fără vârstă,
sărutul cerului şi-al pământului...

50
BUCOVINEI Februarie 2021

Muguri ce dor
Muguri ce dor se nasc în fiece zi
au miros de sublim și formă de scoică
destinul mă ninge cu umerii tăi
pe care-mi așez visările și ispitele.
Muguri ce dor se plimbă încet
din palma mea în palma ta ademenitoare
zurgălăii de tandrețe au miros de senin
marea ne robește cu nostalgia valului tânăr.

Rugă
Mai stai lângă mine și pune-mi cercei de rouă
pe sufletul salvat de mersul cuvintelor
plânse de lira albastră mângâind magia
fluturilor poposind la fereastra de vise în toamna păsărilor cântătoare.
Mai stai lângă mine să-ți respir tristețile
să îngemănăm candoarea luminii cu diminețile flămânde de seninul
alungând unduitoare neliniști din oglinda în care
ne-am sărutat misterele viscolind în versuri îmbrățișând ochii tăi legănați de stelele inimii mele.

Simbrie vieții
Mi-e inima un mac roșu
plângând pe înserat durerile sfârtecate de puterea tăcerii
alcătuiesc raiuri incandescente plătind simbrie vieții
sunt doar un fir năuc de iarbă umblând pe cărările neștiute alungând amurgul dansând pe o rană.
Mi-e inima o salcie punându-și cercei de rouă pe lacrima lumii
plămădindu-și culcușul în versul alb dăltuit pe file de suflet
asuprind nopțile albe strigând în captivitatea arcușului
viorii cântând razelor de lună ademenind pașii tăi în zborul de fluturi.

Salbe
Salbe de vise se plimbă pe ușa
care dă spre chipul tău îmbrăcat în mistere
ademenindu-mă cu mirosuri de mosc și prădate confuzii
ascuțind raiurile sărutate de un bard îmbrățișând emoția tristă.
Stropi de albastru se ițeșc la geamul
care dă spre inima ta înveșmântată în suspine
înseninând cu visări trecerea sufletului
căutând febril veșnicia dezlegată de promisiunile verii torcând nopți de poveste.

Limona Rusu
51
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Cine sunt?
Îti spun
dar lasă-mă să trec
de cuibul lupilor
înfometați de sânge
de caii burlaci
ce nechează căutându-și perechea
strivind comori sub copitele

Vârcolacii
potcovite în bătaia lunii

sunt
femeia tăcere dau roată lunii
fur straiul Nemirei dorind să-i fure strălucirea
la căderea zăpezilor eu
pentru balul de la sfârșitul lumii rătăcesc prin gânduri
sunt femeia ciudată cerșind întunericului milostenie
să îmi închidă ochii cu genele sale
Am vâslit
îmi vindec rănile
ascultând purtându-mă în lumea viselor plăcute
jalea din plânsul ploii unde cicatricile vieții dispar
am vâslit universul nu mai pare prăbușit
jumătate de lume da păcatele nu mai împing spre viclenie
ocolind calea spre derivă eu sunt evadând din fortăreața
rugând fluierul vântului sunt femeia umbrită de clevetirile
să atingă ușor chipurile concediată din clubul spionilor gurilor cu miros rânced
milioanelor de oameni ce la lecția de poezie de potopul de ură
au trecut pe langă mine ce leagă strâns
îmbrățișasem speranțele în ghearele morții
fără să mă vadă
vânzătorul de cărți
am citit horoscopul rătăcesc temătoare prin gânduri
așteptând răsăritul
Căutări
numărând stelele
și picăturile de licărul unei raze
uleiuri esențiale prelinse din să pot continua
iriși Am obosit de atâtea pietre cioplite colecționarea penelor
ungându-mi durerile sufletului în călcatul piciorului căzute din zborul păsărilor
și crăpăturile tălpilor căutând speranța... să construiesc aripi
rămase debitoare pământului
Licitația feliei de pâine cândva
jefuit
se va ține curând. mă vor ajuta
în strigătul bucuriei
Se va ține! să urc spre paradisul
sărisem prea mult într-un picior
Se va ține când viermii unde petele hainelor dispar
acum vor fi terminat ospățul devenind imaculat de albe
nu pot refuza dansul cărnii devastată de pasiune, iar sufletele
dregătorilor de oglinzi crăpate când ochii care au văzut atâtea, cântăresc la fel
nici ceremonia carnavalului vor fi purificați de cascade și
venețian izvoarele fără apă.

măștile sunt obligatorii Rostogolindu-ne în ultimele mocirle


rămase din topirea ghețarilor
ne vom hrăni cu pământ
și... vom afla...

cine a construit Piramidele. Ionica Bandrabur

52
BUCOVINEI Februarie 2021

Fănel și cele „Trei culori...”


Fănel era un copil de îl desfăcea privind la el ca la lumina ochilor. Înainte
o statură mijlocie, de a îngâna cântecul, îl sărutau toți cei prezenți ca pe
plinuț, cu o piele o icoană, îl fluturau un pic și apoi repejor îl pătureau
bălaie-roz, catifelată, așezându-l la locul de cinste, acolo unde stătea în
un băiat mic și îndesat. Avea fața rotundă cu doi bujori siguranță, între prosoapele brodate și albe ca lebăda.
aprinși în obrăjori ce-i înfloreau zâmbetul pe chipul său Toți cei adunați în jurul mesei îngânau la început cu
de copil. În ochii lui ardea cerul. Se părea că maică-sa voce slabă cântecul ridicându-se-n picioare ca semn de
adaptase toate culorile luminoase de pe bolta cerească recunoștință în fața cuvântului inspirat
ca să-i dăruiască copilului său întreg seninul. Mai avea După ce serveau câte un păhăruț din lacrima
piciul și sprâncenele frumos arcuite, de o culoare aurie, Domnului, în cinstea sărbătorilor religioase și a
împrumutată din gama grânelor pârguite în plină vară, cenaclului familiar, preluau cântarea, lăsând să zboare
așa ca și ciuful ce-i cădea streașină peste fruntea-i lată. ca și pasărea liberă vocile lor aprinse de dorul neamului
Pe lângă toate frumusețile sale de copil, mai era și străbunilor. Nătălița, soția lui nenea Andrei Fântânarul
și dezghețat, îi plăcea să atingă tot ce făcea taică-său, trecea fuga pe la fiecare fereastră să controleze dacă
care avea mâini de aur în toate. Tatăl lui Fănel, în sat erau închise bine, ca nu cumva să dea păcatul peste ei
era numit Andrei al lui Vasile Fântânarul, cel mai mare și să fie auziți de niscaiva urechi ciulite ale străzii, atât
dintre cei patru frați și o soră, pe care îi avea moș Vasile. le mai lipsea, să fie descoperiți și divulgați. Pe lângă cei
Bunelul eroului nostru fusese poreclit, de către sătenii maturi mai erau și câțiva copii, Fănel era cel mai răsărit
săi, Vasile Fântânarul, fiindcă era un meșter iscusit dintre ei, fiind considerat măricel se apropiau pe rând,
la săpatul fântânilor și la curățatul izvoarelor din ele. câte unul din acei oaspeți spre ai cere să țină în secret
Andrei, fiul cel mai mare, deseori era alături de taică- imaginea sărbătorii. Nu se știe cât de bine îi înțelegea
său, luându-i meseria, îndeletnicindu-se între timp și în pe cei maturi, dar spre bucuria lui era că se alegea cu
lemnărie. bănuți și dulciuri, din care strângea cu sfințenie câte o
Un frate de al lui nenea Andrei Fântânarul, caramelă și pentru prietenul său de clasă Tolică. Ceilalți
Gheorghe, rămăsese cu familia sa, pe meleagurile Rusiei, mai mici se jucau în legea lor, dar el, Fănel, se urca sus pe
la scos cărbuni, reveneau foarte rar pe pământurile un scaun, lângă taică-său și împreună cu ceilalți înălța
natale. imaginea cântecului. Îi plăcea la nebunie, observase și
Când mergea vorba despre sărbătorile neamului, comunistul având plăcerea să îl asculte doar pe el, Fănel
în casa lui nenea Andrei Fântânarul, se adunau la masa se umfla în pene și cu strălucire în ochi înălța zborul
rotundă sora și cei doi frați rămași la vatră, onorându-și acelui cântec minunat pentru el. Era cel mai fericit
fratele mai mare. Foarte rar aveau fericirea de-ai avea copil fiind în centrul atenției, lăudat, mângâiat, strâns
în casa lor ca oaspeți de suflet, pe celălalt bunel al lui la piept de către bunelul său.
Fănel, din partea mamei, care veneau de dincolo de Să fi fost prin anii 1965-66… La școală Fănel era
Prut, cu soția sa. băiat sârguincios, iubit de către copii și învățătoare.
Casa Mare, îmbrăcată în iz de sărbătoare ar fi Sâmbăta, copiii erau ”rugați”, după lecții, să-și spele
fost săracă având în inima sa doar frații și bunelul din băncile. Într-una din acele zile, Fănel și cu prietenul său
România, datorită oaspeților de peste Prut, le treceau Tolică au făcut grevă refuzând să le spele, motivând că
pragul casei lor cumetri și vecinii. Printre ei se afla și acest lucru, după părerea lor, ar fi trebuit să-l execute
comunistul Ivan Ivanovici, care locuia mai la deal de deriticatoarele. În prima zi a săptămânii următoare,
casa lor. Acolo, în acel cuib primitor, se încingea câte învățătoarea clasei respective, Raisa Nicolaevna, care
o discuție aprinsă despre neam și țară. Uneori, soția era și vecina lui Fănel, adună copiii la ora de clasă, după
comunistului îl mai pișca pe sub masă pe soțul ei, cele patru lecții: ”Copii, cine nu și-au spălat băncile
amintindu-i că are carnetul de partid și că ar fi fost sâmbăta trecută?” Fănel și Tolică, și-au întâlnit privirile
foarte periculos să fie descoperit de către KGB-ști. Dar aplecându-le în jos, semn de bună recunoștință a vinei.
în acele clipe, nu exista nimic decât aerul libertății și Din încăperea gălăgioasă a clasei se auzeau câteva
al cântecului ”Trei culori cunosc pe lume”. Avea nenea voci care arătau cu degetele spre ei și le tot pronunțau
Andrei Fântânarul o bijuterie de tricolor, care îl ținea numele. Învățătoarea i-a fixat cu privirea, liniștindu-i
ascuns în sunducul, zestrea nevestei sale dăruită de pe ceilalți doar cu gestul palmelor. Era clar, trebuiau
catre părinții ei în ziua nunții, de câte ori se adunau să iasă în fața clasei, doar ei, cei doi lideri ai faptelor
la masa rotundă toate rudele, el îl scotea, il săruta și neexecutate. Le făcu semn să iasă și le ceru explicații.

53
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Raisa Nicolaeva trecu printre bănci, pentru a controla Fănel. Ambii priveau îngrijorați la neliniștea învățătoarei
agendele elevilor, în timp ce aștepta răspunsul celor ce îi trăda înfățișarea așteptând noutatea cu care îi
doi elevi muți din fața clasei. Ei nu aveau de gând să va ”bucura”, era clar, urma să fie o veste rea despre
vorbească. Plictiseala eroilor noștri, se transformă în comportarea fiului. La apariția învățătoarei, Fănel se
distracție atrăgând și atenția colegilor. Tolică, prietenul ghemui după tulpina nucului bătrân, tot ițindu-și ochii
lui Fănel, începu a fredona o melodie veselă auzită din când în când. Raisa Nicolaevna vorbea cu glas
de cine știe unde. Învățătoarea nu le dădea semn de domol, îngrijorător. Spre fericirea lui Fănel, dumneaei
atenție, deoarece îi considera pedepsiți ținându-i în nu mai pomenise despre fapta băncilor nespălate, de
picioare în fața colegilor și nu i-ar fi eliberat până când aceea răsuflă ușurat, auzind doar o frântură din fraza
nu ar fi explicat motivul cauzei grevei lor. pronunțată: ”Aveți grijă să nu scoată din casă...”
Probabil și dânsa era curioasă, să vadă, până unde După plecarea învățătoarei, părinții au sărutat
va merge îndrăzneala celor doi lideri. Ea se străduia copilul, Fănel nu înțelesese nimic, se așteptase la o
să mențină liniștea chiar dacă privirile copiilor mai pedeapsă...
alergau spre cei doi făptași. Tolică, reuși să stârnească Tatăl, nenea Andrei Fântânarul era mândru de
zâmbetul colegilor. Dacă a făcut-o el, atunci de ce să nu o fiul său, știa el că prin gestul lui de a scoate la lumină
facă și Fănel? Nici una, nici două, începu să îngâne încet faimosul cântec i-ar fi costat ceea ce era mai rău,
și el un cântec foarte deosebit de a lui Tolică. Imediat deportarea sau închisoarea, dar spre fericirea lor nu
se lăsă o liniște în toată clasa, copiii îl urmăreau cu cea ajunsese la urechea KGB-iștilor. Nenea Andrei l-a luat de
mai mare atenție, pentru un moment și învățătoarea umeri, ca pe un bărbat adevărat al neamului românesc
părea că încremenise oprindu-se în mijlocul clasei între și i-a lămurit unui copil toată situația și consecințele de
băncile copiilor, ridicându-și privirea către Fănel. El, care s-ar fi putut lovi întreaga familie cu rude cu tot,
prinse la aripi lăsând vocea să-și ia zborul fredonând mai ales acel comunist înflăcărat de dorul neamului.
cu toată plăcerea sufletului său, ”Trei culori cunosc El, Fănel, a înțeles că acel cântec scump sufletului
pe lume”. Atenția colegilor și muțenia învățătoarei îl lor, își avea aripile legate.
făcu pe Fănel să dea amploare fredonării acelui cântec După foarte mulți ani venise democrația în casele
minunat despre care știa că se cânta în casa lor doar băștinașilor prin Suveranitatea Republicii Moldova, ce
la timp de seară cu ușile închise, acolo unde puteai fu adoptată de către Parlament la 23 iunie 1990.
număra pe degete acei iubitori de acest cântec înaripat. Fănel, devenise un Ștefan adevărat al neamului,
Fănel înălța măreția cântecului, nu observase când un bărbat în toată firea. În aceeași vară în una din
învățătoarea se desprinse din acel loc în care părea cele mai frumoase duminici, au organizat o sărbătoare
să-i fi fost cusută talpa de podea, de acolo din mijlocul de suflet cu tatăl său, nenea Andrei Fântânarul, care
clasei și până lângă el îi păruse o veșnicie în care ar fi ajunsese și el la cea mai frumoasă vârstă, a treia, dar
încăput tot cântecul său iubit. Raisa Nicolaevna făcea din păcate fără iubita sa soție, Nătălița. În acea vară
pași de-abea atinși, părea și ea uimită de vocea lui a anului nouăzeci, în Casa Mare, se adunase frații și
Fănel sau poate de farmecul cuvintelor înălțate pe o sora lui nenea Andrei, vecinii și câțiva foști comuniști,
melodie cadențată. Pasul ei scurt dădea posibilitate de care nu se mai temeau de acei KGB-ști. Urma să fie o
a lăsa să zboare cântecul cu vocea-i de copil cât mai sărbătoare ce avea aer de libertate, de democrație, o
sus, mergea spre el aducându-i veșnicia. Tolică îl trase sărbătoare care îmbrățișa lumina zilei cu tot cu soare.
de mânecă să-i atenționeze venirea învățătoarei, el nu O sărbătoare care răsufla ușurat cu ușile și ferestrele
putea să se oprească, era momentul potrivit să scoată la deschise prin care își lua zborul liber acel minunat
lumină acel cântec pentru care era plătit să nu-l divulge cântec ce a dus de mână copilăria lui Fănel, acel cântec
la nimeni. El nu mai vedea nimic, fredona melodia care era cuibărit în pieptul său de copil, triumfând în
și versurile sale. Învățătoarea s-a apropiat de el și l-a visele sale. Cântecul își desfăcuse aripile, nenea Andrei
întrerupt zicându-i, ”Fănel, la ora de clasă nu se cântă, Fântânarul avea inima cât un munte văzându-și copiii,
doar la ora de muzică conform programului școlar”. nepoții grămăjoară și tricolorul scos la lumina soarelui.
Raisa Nicolaevna rămase îndelung tăcută, adunase Doar masa rotundă știe de câte ori s-au mai întâlnit
cei doi copii din fața clasei lângă ea cu ambele brațe, rudele și prietenii în Casa Mare. Doar Casa Mare știe
le trecu peste chică cu palmele sale moi, zicându-le să și își cunoaște bărbații neamului care nu și-au pierdut
meargă la locul lor, cerând copiilor să-și strângă fiecare credința în Dumnezeu și în legendarul cântec ”Trei
din urma sa și să plece, toți acasă. culori cunosc pe lume”, anume ei i-au dezlegat aripile
În aceeași zi, învățătoarea, Raisa Nicolaevna, lăsândul să-și ducă zborul spre infinitul libertății.
vecina lui Fănel, se înfățișă la poarta părinților lui,
intrând în ograda lor nepoftită. Îi salută din mers pe
nenea Andrei Fântânarul și pe tanti Nătălița, mama lui Maria Tomiţa Corini
54
BUCOVINEI Februarie 2021

EPIGRAME
Din roșia urgie
Agrotehnică în partidului bolșevik
Miciurin când i-a dovedit
Lui Lenin, cum rodește mărul,
Conducătorul pleșuvit
L-a pus să-i altoiască părul.

Bolşevicii la paradă Unui lider roşu


Îi văd în piaţă defilând;
Ei sunt o forţă de temut E-un mare lider sub drapel
Având în cap un singur gând, Şi e slăvit de toţi mereu:
Căci două n-ar fi încăput. Se roagă-o ţară pentru el
Să-l ia odată Dumnezeu.

Secera şi ciocanul în URSS Acuzarea lui Stalin


Exprimă clar acest hibrid Îl strânge cea cu coasa rău la zid
Esenţa „noului popor”: Şi are, nemiloasa, un temei,
Oţelul marelui partid Când secera măreţului partid
Şi lemnul cozii de topor. Îi lasă fără lucru coasa ei.

Lenin în mausoleu Stema şi schema unui lider comunist


Atâţia fani bătuţi de soartă Schimbând ciocanul cu BAROSUL,
Îi vin şi astăzi la sicriu: În mare-a luptă pentru-un ban,
O fi ea teoria moartă, A obţinut, în fine, osul
În schimb cadavru-i ”veşnic viu”. Şi-a devenit un BAROSAN.

La moartea dictatorului Secera şi ciocanul


Din lemn sunt mânerele lor
Comuniştii, farisei,
Şi-acesta-i fatidicul semn:
Trâmbiţau că sunt atei
E stema ce orice popor
Şi-acum, Stalin când se duce,
Îl duce la sapă de lemn.
Tot partidu-şi face cruce.

Idilă colhoznică la seceriş


Bolșevicii (după V. Alecsandri)

În negre vremi, de Marx gândite, Purtând barosul plin de rugină


Abia de-au coborât din pom; Pe-un umăr sexy, provocator,
Și iată azi, aceleași vite Rodica trece spre-a ei combină,
Din mine „vor să facă om”! Secerătorii – spre crâşma lor.

Ion Diviza
55
Nr. 1 (26) SURÂSUL

AUTOSTOPISTUL
Un șofer mergea cu – Ți-ai luat d-alea de piele, dacă-i mașină de fițe?
mașina pe drum, la un – A, nu, nu mi-am luat scaune de piele că n-a
moment dat întâlnește vrut nevastă-mea.
un autostopist. Acesta – Cum, la așa mașină din aia scumpă nu ți-ai luat
făcea semne disperat. scaune de piele, de ce, nene?
Deoarece șoferul se – Chestia e că atunci când ne-au prezentat
plictisea singur la drum șmecherii mașina ca s-o cumpărăm, au zis că opțional
se hotărăște să își ia un companion, astfel că oprește are și scaune de piele.
mașina. Autostopistul sare fericit în mașină și pleacă – Păi, da, elegante!
amândoi la drum. – Nu, că au zis că-i din piele de vită, și nevastă-
– Hai, sal’tare, bre! Auzi, bine c-ai oprit. mea n-a vrut de vită, ca să nu se interpreteze, adică
– Hai, bună ziua! Auzi, da’ ce ce-i așa bine c-am să nu zică lumea, ia uite-l și p-ăla umblă cu vita-n
oprit? mașină.
– Cum, bre, nu văzuși că eram pe jos? – Ce să zic, nene, are și femeia dreptate.
– Asta am văzut, da’ de ce-i așa bine? – Păi, are, da’ dacă nu mi-am luat cu piele, mi-am
– Păi, eram pă jos, e, acu’ merg și eu cu mașina. băgat alte dotări de nu mai am loc în mașină de atâtea
– Mă rog, dacă zici mata. butoane și aparate.
– Auzi, bre, da’ ce troacă de mașină ai. – Chiar așa, și ce aparate ți-ai luat?
– Păi, alta de unde. – A, păi, aparat de ăla de-ți spune pă un’ s-o iei,
– Ai, bre, chiar așa, stai să mă țin bine să nu cad da’ eu o iau pă un’ vrea mușchii mei. Eu sunt șmecher
din mașină! Aoleo, ce troacă, de unde ai mașina asta, fac numai ce mă taie capu’. Oricum acu’ nu mai zice
e de pe vremea lu’ Pazvante chioru? Hă, hă, hă! nimic aparatu’.
– Ce să-i faci, na, alta de unde. – De ce, bre, ce s-a-ntâmplat cu el?
– Hopa, stai așa, ia uite! – Tace de frică!
– Ce s-a-ntâmplat?! – Cum să tacă, nene, aparatu’ de frică?!
– Bre, mata ai trei pedale la mașină! – Că să vezi ce s-a-ntâmplat. Într-o zi cum
– Păi, da, c-așa e mașina, na, adică accelerație, mergeam eu cu mașina, numai ce aud că zice, în
frână și ambreiaj, adică trei pedale. cincizeci de metri luați-o la dreapta. Eu, șmecher,
– Aoleo! Păi, înseamnă că m-au făcut ăia la cum mă știi, am luat-o pe unde am vrut eu, adică nu
pedale. la dreapta, și atunci aparatu’ a început, unde puteți
– Cine te-a făcut la pedale? întoarceți, și uite așa mi-a tocat nervii până mi-a
– Bre, eu am mașină de mașină, bengoasă de fițe, sărit muștaru’ și i-am tras vreo doi pumni în ecran,
ce să-ți mai explic, scumpă de scumpă... da’ văd că și de atunci mucles nu mai scoate o vorbă de frică, că
m-au făcut la pedale. i-am spart și ecranu’.
– Ce pedale, bre, că nu-nțeleg?! – Auzi, bre, da’ știi ce nu-nțeleg eu?
– Păi, mata ai mașină rablă cu trei pedale și eu – Păi, dacă nu-nțelegi i-ați dicționar!
am bengoșenie de mașină, da’ mi-au dat-o doar cu – Dacă zici c-ai așa o mașină bengoasă, atunci
două pedale. de ce stai bre la ia-mă nene?
– Ai căutat bine prin mașină, să nu fie prin – A, păi, am rămas în drum cu bengoșenia de
portbagaj? fițe, nu mai merge, și la cât sunt eu dă dăștept, tot nu
– Nu e, bre, mi-au zis că-i mașină automată, știu ce are.
da’ nu e că trebuie să dai de volan s-o conduci, e tot – Te pricepi la mecanică, te bagi?
manuală, m-au făcut și la pedale. No, le fac reclamație – E, la mecanică mai puțin, mai mult la optică!
la protecția consumatorilor că mi-au furat o pedală. – Cum adică, bre, la optică?
Fură ăștia ca-n codru, auzi! – Adică mă duc la service și mă uit la băieți cum
– E, acu’ lasă, noi să fim sănătoși. Și zici că-i lucrează.
mașină scumpă, de fițe, cu șmecherii, cu dotări? – A! Și mașina de fițe cum face?
– Aoleo, știi câte butoane are, să vezi ce scaune – Nu știu, c-am sunat și la ăia de repară mașini și
are! m-au întrebat dacă am pană, am căutat prin mașină

56
BUCOVINEI Februarie 2021

da’ n-am găsit nimic, decât niște fulgi.


– Ce fulgi aveai, bre, în mașină?!
– C-a cărat nevastă-mea niște perine, le-a dus
la soacră-mea, ș-a rămas niște fulgi prin mașină.
– De ce n-ați pus pernele în portbagaj?
– Păi, dacă-l deschizi mata, mânca-ți-aș,
le pun, da’ cine știe să deschidă portbagaju’, că
mașina-i șmecheră de fițe, e plină de butoane, da’
n-am găsit încă butonu’ de la portbagaj.
– Încurcată treabă, și ce-ai făcut?
– I-am sunat p-ăia de la reparații înapoi,
mamă, ce scandal le-am făcut, ce iureș a ieșit. Păi,
ce, bengoșenia mea de fițe să aibă pene, da’ ce-i
găină?
– Și cu mașina, adică cu bengoșenia de fițe
cum a rămas?
TALPA TA
– Păi, a luat-o ăia cu platforma s-o ducă s-o
Căzut din verdele vertical
repare, și uite așa am ajuns eu la mata-n mașină,
Ca frunza în ruginita toamnă
pardon, în troacă. Hă, hă, hă!
În fulgul alb al dimineții
– Asta e, mi-ai m-ai ținut de urât pe drum.
Strecurat prin sita norilor
– Și troaca matale merge, ă, îți faci treaba cu
Amestecat cu lutul negru
ea?
Caut iarba verde a primăverii
– După cum vezi, merge, e, a mai avut niște
Doar talpa ta încălzește
probleme cu planetarele...
Doar ea zboară ca fluturii
– Cu ce?! Ce planete, bre, da’ ce-i navetă
Doar ea trezește macii roșii la viață
spațială, OZN, ce planete, de unde atâtea planete?
Căzută peste verdele vieții
– Planetare, niște piese la mașină, la roți.
Căzută în zborul fără aripi al visului.
– Îu! Păi, ce, troaca matale, rabla, are roți?
– Păi, ce merge pe șenile?
– Ai lasă-mă!
– Un’ să te las, te las aici? BUZELE ȘOPTESC
– Nu, bre, în oraș, nu aici în mărăcini!
– Hai, gata, c-am ajuns și-n oraș! Buzele tale șoptesc prin cireș versuri line
– Auzi, bre, când te-am văzut cu troaca nu Doar pasărea serii ascultă de dorul lăsat
credeam c-o să mai ajungem azi. Șoaptele cad în frunzele nopții
– E, uite c-am ajuns! Tu doar privești chinul ce atârnă
– Păi, hai, oprește să mă dau jos! Chin înroșit în fructul divin din pomul sădit de tine.
Șoferul oprește mașina.
– Bre, stai așa să mă dau jos ca să mă caut prin
buzunare.
– Hai, lasă... AI ÎNTREBAT
– Nu, bre, vreau să plătesc drumu’ că te văd
amărăștean, ori eu la banii mei, stai așa! Ai întrebat cu ochi mirați în albastru
Autostopistul coboară din mașină și o ia la Mai întrebat dacă stelele sunt ale tale
fugă. Cerul... Soarele... Luna... Marea cu valul albastru
– Alo! Bre, ți-a căzut niște euro din buzunar! Am răspuns...munții... râurile... păsările cerului și iarba
strigă șoferul. Ia, uite la el, nu se mai întoarce. Sunt...
Șoferul numără banii și vorbește singur. Toate cele văzute și nevăzute îți aparțin
– E, la câți euro mi-a lăsat ăsta e mai mare Sunt ale tale de drept
suma decât valorează mașina mea. De la facerea ta îți aparțin.

Roland F. Voinescu
57
Nr. 1 (26) SURÂSUL

FIXARE DACĂ
Mi-ai călcat umbra în talpa goală Dacă te frâng în zborul nopții
M-a durut firul de iarbă îndoit doar Luna poate a te vedea
Lumina umbrei sleită de spaimă cu brațul strâns în jurul sorți
M-a fixat iremediabil în lanul din vară cu o strânsoare vom cădea
Acum fără umbră te caut. în lumile de mult uitate
ca o cometă vom zbura.

MISTER
ERAM PRINS
Ești ca o întindere de crini albi
în valul brizei dimineți Eram prins în capătul Lumii
cad primii fluturi în petală priponită în stâncă era carcasa din cedru
adorm cu gândul primei vestiri iar valul albastru a străpuns cerul
doar cei roșii străbat mirositorul lan eram prins în marginea timpului
flămândă visare căzută din cer atât de prins încât durea
îngerul care strănută alergic secundele erau vise pierdute
în zborul dintre albul pur și cer căzute în întunericul cerului
misterul rămâne în plutirea aripii mută. doar tu erai lumină
doar tu desprindeai lemnul
doar tu potoleai valul
PETRIFICATA IUBIRE valul plin de argintul stropit
în pânza agățată în Lună
Ți-a căzut privirea eram prins în stânca cu colții de granit
În inimă acum e un dezechilibru acolo tu străluceai în marginea albastră a lumii
De neuitat e albastrul ei ca o stea cât o viață întreagă.
Iar lumina e ruptă din Soare
Zâmbetul ca două colțuri de Lună
Era prins în sufletul pur RITM
Acum e prins în petrificata iubire
Cad în genunchi și ating piatra În ritm de fragedă ciută
Ard degetele în piatra încinsă aleargă inima în coasta ruptă de iubire
Devin nisip și curg în clepsidră miloasă fisură strecurată de Eros
În albul nisip se scurg oasele albite în ritmuri de pulsații divine
Cad ca nisipul în cerul nopții stelare. se scurg în ceață trandafirii
în sfera ritmică albastră din cerul senin
aluviuni de nave înspumate străpung pieptul
fluturi albaștri fâlfâie aripile sub coastă
VISUL SFÂȘIE iar pânzele țesute de zeul sorții
sunt prinse în viforul nopții
Eram atât de prins în visul tău sculptate sunt formele în albul pietrei
de mi sa scurs ritmul inimi cu fiecare mângâiere de daltă
erai cu ochi prinși în raza dimineții ritmice lovituri strălucesc trupuri
doar un cocoș iertat cânta și aleargă inima în coastă.
era un ritm al vieții roșul ca Soarele
nu-mi amintesc de ce lacrima curgea pe față
poate de molimă ori de plăcuta mângâiere
ori poate de cântecul cocoșului albastru
poate visul sfârșise.

Calistrat Robu
58
BUCOVINEI Februarie 2021

Știai că timpu-i strâmt


Ştiai că-n întuneric e lumina,
că plânsul e-nfăşat pe un cocon,
cum curcubeul verilor plocon
e şalul ce cuprinde-n ploaie tina,

că sâmburele din secundă-i blidul


din care beau al zbuciumului cer;
nu-i pasăre, în zboru-i, fără fler,
cum nu lipseşte-n clavecine liedul.

Ştiai că timpu-i strâmt şi că mă doare,


cum dor inelele în trunchi de pom;
cum râsul princiar în pui de om
Minuni de semințe e strâns pe ţâţa plină de sudoare,

că Cicero-n filipică destramă


Când astru-şi ascunde uimirea cea nouă,
al Lesbiei neîntrecut parfum;
în spectrul luminii,-agăţat de un nor,
s-ascundem echinocţiile-n fum,
misteru’,-n genunchi, se răsfrânge uşor
deloc să ne împătimim a dramă.
pe toacă; ea-mparte vecernia-n două,
din care se nasc
secunde-ale nopţii, tivite cu rouă.
Când hoțul de stele
M-acopăr uşor cu-ale toamnei velinţe,
la capătul zilei; rănită-n tăceri, Al timpului rânjet musteşte-n inele,
ferită de intrigi dungate-n poveri, el bea din lumina ce zilnic îmi udă
de miezu-n ecou, generat de sentinţe, timpanele – cuiburi cu praf dintre stele;
din care se nasc pădurea durerilor mele e nudă.
secunde-ale vieţii, tivite-n dorinţe.
Şi irisul urcă pe muchie încă,
Spre creste, doar ceaţa se-aude cum latră se gudură cerul, dar ţine prinsoarea
la galbenul frunzei; prelins în regret, făcută cu acera-n vârful de stâncă;
un roşu nătâng dă năvală, discret, pădurea durerilor mele-i ninsoarea.
din osul luminii - ce stea idolatră -
din care se nasc De trecerea scursă-n lichide mă cheamă
secunde-ale morţii, tivite cu piatră. sub magmă, tăcerea parfumu-şi revarsă,
în mâna mâniei mă las fără teamă,
Dar tot ce prăvale-n culori abisale pădurea durerilor mele e arsă.
va trece-n telurice seve, curând…
şi albul ninsorii lăsa-ni-l-va blând; Cum amfora încă ascunde păcate,
lăsa-ne-va putrede griuri… rivale, doar vina-i urâtă şi râncedă, iată;
din care se nasc, când hoţul de stele va vrea să se-arate,
tivite-n secunde, păcate-ancestrale. pădurea durerilor fi-va-mi tăiată.

Sub spectrul sublim, ancorat în sentinţe,


ascuns după umbra pribegelor seri,
la capătul zilei, rănit în poveri,
m-acopăr uşor cu-ale toamnei velinţe,
din care se nasc,
în griuri ciorchine, minuni de seminţe.
Valerian Bedrule

59
Nr. 1 (26) SURÂSUL

TABLOU URSUL PROFESOR


Gândăcei cu pete roşii Iar a-ntârziat la şcoală
Vin copii ca să-i vadă După şapte el se scoală
În grădină doar cocoşii Nici la lecţii nu-i atent
Se mai iau cumva la sfadă. Deşi-n bancă, e prezent.

Jos în vale pârâiaşul Totdeauna -i de ruşine


Curge lin cu glas de şoapte, Şi-l cunosc băieţii bine
Greieraşul cu chitara Pe Ninel. Cel cu pricina
Cântă-n miez de noapte. Numai dânsul poartă viana.

Poezii pentru copii Peste coşul de pe casă Dintr-o dată...cum...necum,


Ceru-i de cristal,senin, El, Ninel, e cel mai bun,
Primăvară...eşti crăiasă Nimenea nu-l mai întrece
DUPĂ PLOAIE Şi în suflet te primim. În carnet...numai de zece.

Ploaia iute a trecut


Elevii toţi citesc,socot
Soarele-şi arată faţa
Să-l ajungă...nici că pot!
Prin băltoacele din drum
a-nceput să-noate raţa.
ÎMPRUMUT Un coleg n-a mai răbdat:
-Spune-mi cum ai procedat?
Dsenez pe cer un semn
După dânsa un boboc Lângă infiitul mic Foarte simplu! I-a răspuns,
Plin de puf, gălăgios Iar mai sus o paralelă Mă ajută Proful Urs.
Vrea şi el să între-n apă Nu prea mare, vă explic
Dar e mic şi sperios.
Pânza mea e cerul care
Raţa a ghicit pricina Totdeauna e albastru
LECŢIA DE ASTRONOMIE
Şi i-a spus pe limba sa Răsăritul e culoarea
Să mai creşti câteva zile Ieri profeorul ne-a spus
Ce o am de la un astru.
Şi să-noţi vei învăţa. Că pământul se-nvârteşte
Însă nu ne-a explicat
Am vopseaua de la lună
SFADA Nu prea multă să-mi ajungă
De ce el nu ameţeşte.
Cerul tot să-l răsădesc
Doi copii se iau la sfadă, Şi distanţa...e prea lungă.
Gata, gata, să se bată,
Buni prieteni şi vecini, De aceea dragi copii
DESENUL IMAGINAR
Iar pricina care-i? Iată: Paralela mea e mică Ca o minge văd pământul
-Al meu câine-i mai deştept Mi-a împrumutat culoarea Şi la capete turtit
Strigă Gabriel cu ciudă Steaua Roşie...pitică... Peste tot îl scaldă vântul
Ştie chiar să şi vorbească Marinarul cel vestit
Iar al tău e-o paparudă.
-Vezi David,tu ce spui, Vreau să mă distrez niţel
Dogul meu e profesor BUNĂTATEA MAMEI Nu -i prea greu să-l desenez
Dacă intri-n gura lui Linii multe trag pe el
N -ai să scapi aşa uşor Mama nu s-a supărat
Şi mă joc...şi inventez
Şi în timp ce se certau Pozna n-a fost mare
Un gâscan i-a auzit Pe rochiţă m-am pătat
Întâi polii...aşa dar...
Supărat că-l deranjează Doar din întâmplare
Într-un alb i-am colorat
Cu dojană le-a vorbit. Iar pe Fram...ursul polar
-Cearta voastră n-are temă Aud glasul ei cel dule
Cu zăpadă l-am spălat
Amândoi sunt câini deştepţi -Trebuie spălată.
Dacă îi luaţi exemplu Iar din nou mă iartă
Deveniţi mai înţelepţi. Ca şi altădată. Corina Matei Gherman
membră USR

60
BUCOVINEI Februarie 2021

Un rezumat
Jocul delfinilor intr-un acvariu imens
la sfârșitul sezonului
pielea lor albă peste care
lumina joacă un dans necunoscut
dincolo de castanii desfrunziți
ai acestui Octombrie
ce-mi face inventatul
castelelor din Spania
Plânsul meu fără lacrimi
dus intre baionetele ficușilor ruginii
acoperind resemnări și vitrine
revărsate în bulevarde
ce își aduc îngrozitor de bine aminte
trecerea noastră
O stare de spirit între nicăieri și nicicum
ce se adună peste statea de fapt
odata cu tristețea interioarelor
un rezumat pentru toate punerilor în scenă
din care o să lipsești
precum pumnalul dintr-o rană adâncă
O sa fi tânăr
Mereu același peisaj risipitor
când lumina galbenă a serii apasă pe umeri Pe o stradă pustie și amară
precum epoleții hainele gradaților
iar cerul este străbătut Niciodată nu este prea târziu
de baloanele marilor sărbători pentru o singuratate
ca de niște lacrimi care vrea cu gesturi largi să cuprindă
Fluturii prinși de tavane devin să zgâlțâie ferestrele
spiritele ploilor repezi și mașinile municipalității ce urcă greoi șose-
Se demodează manechinele pe bulevard lele înghețate
ziarele de seară au disparut definitiv în orașul întreg devenit o gară
orele ce vin se sprijină pentru trenurile lungi
pe cerul gurii puilor de câine doberman cu fantomele călătoriilor din Belle Époque
tânguind iubiri de periferie în vagoane regale
O să fii tânăr o să uiți repede, îți spui când strigătului meu îi răspunde ecoul
pe strada cu bitum uscat traversată celui din urmă discipol care se leapădă
de umbra pisicilor ușarnice de maestrul său
când treci și cocoșii de tablă ai acoperișului
cu inima devenită un mic animal sălbatic cântă rasuciți de briză
prins între lunetele vânătorilor necunoscuţi un requiem pentru plimbările de sâmbătă
seara
cu presimțiri ale iernii de după iarnă
pe o stradă pustie și amară
cum sarea din mările
ce adună la țărm păsări învinse

Alexandru Cazacu
61
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Le Feu vert/ Focul verde


Ea vine
Se așează la pupă
În adunarea zgomotoasă privirea se cultivă
Face să cadă o ploaie torențială, apa și iar apă
Care spune multe fără să facă zgomot

Când barcagiul lansează barca


Râul devine turbulent în valuri,
În cel mai scurt timp barca ajunge pe celălalt mal
Sunt valuri de betie în gânduri
Câte cuvinte plutesc în aceste valuri
Poet, producător și cineast
originar din Bangladesh, Se lipesc de marginea buzelor
stabilit în Paris, Franța
din 1985 Cuvintele acestui țărm și cele ale celuilalt fac o poveste
Mulțimea de cuvinte așteaptă lumina verde

La Mouche/ Musca
Am cincizeci. Cei doi fii ai mei; unul are doisprezece, iar celălalt opt
Câte muște ai?
Tu, musca, tu ești copilăria mea
Ai fost alungat din platoul de orez servit
Soarele de la amiază, cu mirosul mustei, pe fructele de coajă coapte
În aripile tale este porunca mamei mele de a „alunga-o!”
Musca în timp ce zboară dansează în ritmul kaharba
Aripile tale mici sunt pătate de polenul amintirii.
Morning Raga Bhaïrabi; seara raga purabi...
Mama mea, cu părul lăsat, culegând pietricelele din orez
Frățiorul cu cele patru picioare bălăcacindu-se în propria urină
Surioara, strecurându-se, abandonând cusutul butoanlor
Chiar și astăzi îi văd în aripile tale zumzăitoare
Oricand. Firul electric
Din amintirea copilăriei de cealaltă parte a mării la apus
Zilele roșilor aprinzători din Barasat, Bongaon și Dakha
Ziua însetată în căutarea trandafirilor pentru a înflori.
În clar obscurul după-amiezii, trist și murdar,
Sunt așezați Rabindranath, Jibanananda, Marx și Lenin.
În seara cețoasă, cu mazăre arzătoare
Câtă murdărie ai pe aripi?
Întunericul liliecilor și al licuricii
Tchandrabati-Diwana Medina-Mohua-Rupaban
Sau noaptea tobei lui Nimai Sannyasi
Apoi pe cer nori groși, negri de durere
Dimineața, ploioasa, si lenes ghemuita...
În aripile tale se află muzica highwood-ului lui Bismillah Khan
Zumzetul memoriei.
Am cincizeci. Cei doi fii ai mei; unul are doisprezece, iar celălalt opt
Nu voi spune nimănui „Câte muște ai?

62
BUCOVINEI Februarie 2021

Pourtant on vit/ Cu toate acestea, trăim


Știu că n-am propria-mi casă
Cu toate acestea, se poate trăi cu frunzele moarte
Toamna amestecată cu praf
Fără companie, singur în golul fără margini.
Acest vânt turbulent și zgomotos care, în timp ce răsfăță
În urechea mea fuge.
Masa de apă cu valuri mari merge spre eternitate
Rupând privirea furtivă, ca un fulger
Nuda frumoasă, merge să danseze în ceață
Ea nu se va mai întoarce niciodată la mine; stiu
Cu toate acestea, trăim.
O picătură de perle de apă pe frunza de anthurium
Ca un vis imposibil
Cu toate acestea, trăim
Ciripitul păsărilor, parfumul florilor
Roua dimineții pe iarba verde
Corpul plin, scăldat în râu,
Zâmbește ca un soare moale și timid.
Pieta lui Michelangelo plutește
Pe norii colorati de pe cer
Vedem totul așezat pe umărul tristeții
Continuând să măsoare apa.
Cu toate acestea, trăim.
Pe câmpurile de orez, razele unei luni cu inima frântă.
Urmărind teatrul călătoresc Rupaban
Noaptea de Banbibitala rămâne nemișcată.
Aerul de pe canal miroase puternic a alcool.
Istoria moștenirii vremurilor îndepărtate
În crematoriu, pe ramura unui copac
Urletul unei bufnițe
Trăim în acest spațiu
Cu toate acestea, trăim uitându-te la tine
Și dacă întâmplător privirea ta s-a îndreptat asupra mea
Mâna ta mi-a atins inima fecioară
Dacă într-o zi ai bătut din greșeală
La ușa plăcerii mele...
Cu toate acestea, trăim

63
Nr. 1 (26) SURÂSUL

En train de courir/Alergare
Nu pot, nu pot face multe din aceste lucruri pe care ar trebui să le fac
Deci, una dintre slăbiciunile mele este că sunt șchiop
Cu mâini de cârje și mă mișc înainte, trăgându-mi piciorul
În jurul meu, o luncă verde imensă
Unde se joacă băieții și fetele, vioi și fericiți
Dacă unul dintre ei se oprește
Surprins, va avea un zâmbet batjocoritor sau o lacrimă liniștită?

Nu pot, nu pot face multe din aceste lucruri pe care ar trebui să le fac
Deci, una dintre slăbiciunile mele este că sunt orb
Cu bastonul meu alb, pe bulevardul supraaglomerat din Dhaka, bâjbâi
Merg pe străzile sângeroase din Palestina și Bagdad
Aud strigătele bărbaților care i-au pierdut pe cei pe care îi iubesc
Lacrimile din ochi le pulverizez pe piept
Merg în fața Palatului Poporului din București
În orașul incașilor din Peru, în fața cascadelor Iguazu din Brazilia
Mergând pe cărările unei lumi nici văzute, nici cunoscute

Nu pot, nu pot face multe din aceste lucruri pe care ar trebui să le fac
Deci, una dintre slăbiciunile mele este că sunt surd și prost
În politică, religie, etică, artă sau poezie
Dacă există o discuție, nu am cuvântul, simplist ca Nandalal
În fața unui difuzor, un actor, un cântăreț, eu, fără cuvinte, în genunchi
Rămân așezat în spatele cortinei

Nu pot, nu pot face multe din aceste lucruri pe care ar trebui să le fac
Deci, una dintre slăbiciunile mele este că sunt neputincios, uscat, killjoy, neajutorat
Rue Pigalle, fără dorință, obsedant, intimidat merg
În fața luminii orbitoare a ferestrelor îmi ascund fața
Chiar și fetele frumoase care mă așteaptă în paradis, trec pe lângă ele ignorându-le
Și în fața ta rămân mut

Zâmbești
Ai izbucnit în râs
Râzi din ce în ce mai tare
Cât de tare este hihi-ul tău!
Sub părul meu face să curgă o lavă de viermi strălucitori
Părul meu cade ca petalele cireșului
Și cu toate slăbiciunile mele
alerg
alerg
alerg

64
BUCOVINEI Februarie 2021

Le lien/ Legătura
Vedeți acest zmeu care desfăcând firul, tăiat de sticla ascuțită,
Plutea în vânt, cerul albastru nesfârșit,
A atins norii și s-a legănat.
Astăzi, firul tăiat , atârnă de stâlpul electric.
Pentru hrana murdară a politicii
Cântările belicoase scârțâie prea tare
O femeie care poartă un sari murdar și decolorat merge fără țintă
Câinii rânjitori latră în timp ce măcelăresc
O bucată din jumătate din existență.
Zi după noapte aleargă astfel atingând negura zorilor
Mai jos, șirul de mașini, trecători ocupați
Strigătele nesfârșite ale vânzătorilor ambulanți, ricașele care sună
Totul este ca înainte
Doar acest zmeu colorat, rupt, tăiat cu fir,
Atârnă aici pe stâlpul electric,
memoria legăturii cu tamburul rupt

Rabindranath a-t-il mâché du bétel ? /


Rabindranath a mestecat nuci de betel?
Hei, Rabindranath a mestecat nucă de betel? Dintr-o dată acest gând extravagant se
condensează pe podeaua bakul *, dar ochii mei nu ar fi mers atât de departe dacă dragostea
mea nu ar fi fost acolo pentru a ridica florile în amurgul de dimineață rouă. Poate nu. Dacă
dragostea mea nu ar fi mestecat nuci de betel, de ce s-ar concentra ceața dimineții acolo?
Caut legătura care merge de la Rabindranath la dragostea mea.
Câți khilipaan ** și cum sunt pregătiți?
Gândurile mele mă conduc la un magazin: Îmi dai un khilipaan?
Nu puneți var, îmi arde mucoasele. Nu puneți o nucă de areca zdrobită, îmi va păta interstițiile
dinților și voi arăta ca unul dintre acei oameni de afaceri care continuă să mestece cachou.
Da, dă-mi tutunul parfumat Chomon Bahar și nuca destul de moale.
Adăugați niște frunze colorate de Jordha, niște methi și niște semințe de chimen prăjite.
Îl pui în gură, mesteci și aromele explodează. Închizi ochii cu plăcere în timp ce expiri o haha. Și
cânți cu voce tare, „oh-așa-dulce-hai să urmărim valul sufletesc întoarce-te la mine” ***.
Mestecând betelul, ți-ai umplut bine gura și, de asemenea, inima, dar fără semne de betel.
Acesta este motivul pentru care cred: Rabindranath a mestecat nucă de betel?

* Arbore de Bengal
** betel quid
*** dintr-o poezie de Rabindranath Tagore

Tradus în limba română de Doina Guriţă, Iași, decembrie, 2020

Amirul Arham
65
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Închisă în cuvinte
Ieri Izolare - stare de fapt
Gând neprimit
Ieri erai un vis Vis fără sfat
astăzi esti un fluture
așezat pe umărul meu stâng Moarte sterilă
hranindu te cu sărutul mut Greu neuitat
al soaptelor mele... Stare febrilă

Trei nerăspunsuri...
În om
Și în sat...
Neglijență bolnavă
Mai am sau nu mai am iubire? Ucizi dinainte.
...şi torc din firele de moarte Totu-i epavă
Cămaşă ultimelor şoapte...
Când veșnic
Mai am sau nu mai am durere? Se minte.
...şi beau din cel din urmă vis Eu stau cuminte
Până adorm în Paradis... Închisă-n cuvinte

Cu lacrimi se ţes… Mă am sau nu mă am pe mine?


Cu lumina în sfeșnic
Cu Maica înainte.
...şi-o lacrimă-mpietreşte-n tină
Cu lacrimi se ţes, zi de zi, destrămările Aceasta-mi este marea vină....

Visele se sting
Oamenii nu-şi mai sunt, unul altuia, cără-
rile
Speranţa îi iartă Călca-vom păcate Visele se sting
pe cei prea devreme uitaţi.
Se-ntinde pe ape Amintirile ies
Rugi se înalţă, tardiv, către ceruri Văzduh de poveste Calde
Printre mii de cuvinte, Păduri de luceferi Din morminte
o mulţime de „Euri”... Se scutur' pe creste Nu mai am dor
Îngeri întreabă: unde sunt „noi”? Nici veste.
Dar „ei”? Doar voi? În Calea Lactee Toate vor curge
Mă nasc eu în tine Neadăpate
Ne-am izolat mai devreme în caste În mii de-anotimpuri Șoapte
Prin ferestre oarbe mai priveam Cu vin și cu pâine Mergând
spre năpaste Spre iarna
Cu iubire bolnavă Stropi-se-vor zorii Ultimei speranțe.
ne-am iuţit să iubim. Cu lapte de zeie Lungă e noaptea
Dar lumina coboară Să-nmugure teiul Scrâșnesc vampirii
de-a-ntregul pe lume Și-a raiului cheie Trecutului incert
peste dor, peste vis, Nehotărârile
peste gânduri nocturne Trimit în iad.
speranţa ne iartă, Pe cărarea azură Tu ai fost aproape
de-o iubim fără timp... Cu trepte de sânge Eu te-am iubit
Călca-vom păcate Dar n-am știut să mor
Cu suflet ce-o plânge. Acum, când am iubit!

Doina Guriţă
66
BUCOVINEI Februarie 2021

eu/tu
de-o parte eu -
tu de cealaltă
şi între noi un zid transparent
de care ne lipim mâinile
buzele
mimând o îmbrăţişare
însemnul unui rid un sărut...
doar privirile ni se întâlnesc
cum tremură această clipă ca şi cum zidul nu ar fi
într-o bătatie de inimă uitându-ne aşa ore întregi
şi însemnul unui rid poate chiar ani
cum valul fărâmiţează nisipul până ce ochii ni se golesc
la ţărmul unei mări am putea crede atunci
acum a...rid că niciunul dintre noi nu a fost
cum vântul adie adevărat
şi frunza unei toamne poartă
în vrie dacă n-am avem fiecare lacrima
cum mie un rid celuilalt...
a...rid
cum ţie...

bogat de singurătate
a nins... îţi aprinzi iar o ţigară bătrâne
şi tragi adânc fumul
a nins... înecându-ţi plămânii
privesc albul imaculat, ai făcut un drum lung
neatins, virgin... şi ai lăsat în urmă bucurii
sub el se ascund gunoaiele, tristeţi
scuipatul de ieri... multe iubiri
e multă linişte, pe unii prieteni
o linişte care îţi apasă timpanele... şi cu cât ai pierdut mai mult
nici câinii nu mai latră... cu atât ai devenit mai bogat - de singurătate
doar focul în sobă trosneşte acum eşti unul din bogaţii lumii
din când în când, chiar dacă te simţi mai singur printre toţi
licărind întunericului... printre toate
dar această lume feerică se va topi
şi va curge ca o lacrimă, şi iar îţi aprinzi o ţigară
dezvelind iarăşi gunoaiele trăgând adânc fumul
şi totul va fi cum a fost, te uiţi cum arde tutunul
până şi respiraţia va fi la fel de gri... cum rămâne doar scrumul...

George Ioniță

67
Nr. 1 (26) SURÂSUL

AV EN T UR A
Ca de obicei, am dormit cu perseverență. De-a lungul vieții mi-am câștigat unele
foarte prost astă noapte. calități. Dar acum, în fața bolii, parcă, toate astea pălesc.
Adormeam puțin și, În primul rând trebuie să nu cer ajutorul nimănui dar și
probabil nu mai respiram să mă asigur că nu voi da greș. Să încep s-o iau de unde
pe nas și mă trezeam am rămas. Primul pas l-am făcut. La al doilea, să fiu
cu gura uscată. Trebuia atent! Am pășit! Dacă-l fac și pe al treilea înseamnă că am
să iau câteva înghițituri reușit. Da, da, am ajuns la masă, mă sprijin de ea. Acum
de apă ca să-mi moi din drumul înapoi. E lung, e greu, mai am trei pași de făcut
nou cavitatea bucală și pentru a obține un succes deplin pe ziua de azi. Unu, doi
esofagul pentru a reveni la o stare normală. Am rezolvat și…trei și mă așez pe pat. Doamne, îți mulțumesc pentru
problema și somnul n-a mai venit. Am numărat de zece această victorie! Ajută-mă, Doamne să pot merge, măcar
ori în ordine crescătoare și descrescătoare până la încă un pas! Patru pași! A doua zi am făcut cei patru pași.
o sută. Respir adânc și rar ca și cum aș dormi. Nimic. A treia zi am reușit un progres incredibil, am făcut șase
Încerc să-mi amintesc episoade din viața mea mai mult pași. apoi în fiecare zi mă bucuram când, ridicat din pat,
sau mai puțin plăcute. Ceasul din perete ticăie mereu mă aflam în poziție verticală și reușeam să mai fac câțiva
în același ritm fără să țină cont de ce se întâmplă. Ce pași în plus față de ziua precedentă. Încetul cu încetul
înseamnă să nu aibă suflet, nu-i pasă de nimic. El își face am început să înlocuiesc cadrul cu cele două cârje. Cu
treaba și atât. La un moment dat, când aveam impresia ele mi se părea că sunt aproape sănătos. La început
că va veni somnul, mi se pare că mă deranjează mâna făceam ocolul camerei până oboseam. Mi-am luat inima
stângă și încerc s-o așez în cel mai convenabil loc. Mă în dinți și am
dor și oasele. Prea mult am dormit pe partea dreaptă. Ieșit din casă. Mă bucuram de soare, de aer, de
Cu fața în sus patul mi se părea un loc de tortură și nu păsările din ogradă. Mi se părea că este o nouă lume.
de odihnă. Dacă în tinerețe făceam multe nopți albe, Uitându-mă cu atenție la păsăretul ce umbla de ici
acum, la bătrânețe, toate nopțile mi se par cumplit de acolo, vedeam, ceea ce nu văzusem niciodată din lipsă
negre. În sfârșit mi se pare că mijesc zorii, cum s-ar de timp, fiind ocupat mereu cu lucruri mai importante
spune, se crapă de ziuă. Am început să casc. Am ațipit. decât observarea comportării orătăniilor din curte. De
Mă trezesc repede deoarece mi s-a părut că am auzit un pildă, o găină trece pe lângă o rață fără să se ferească,
zgomot. O fi fost, n-o fi fost, destul că din nou mi-a sărit dar pe rățoi îl ocolește cu multă grijă. M-a preocupat
somnul. Am deschis ochii. Lumina din ferestre e din ce mult coborâtul scărilor la casă. Norocul meu, am
în ce mai albă și parcă nici gândurile nu mai sunt atât de făcut balustrade trainice și am făcut zeci de exerciții,
negre. De câteva luni bune a trebuit să stau la pat. Am bazându-mă mai mult pe mâini ca să pot coborî și sui
avut un accident stupid. Mă grăbeam să ajung undeva, scările. Vreo două săptămâni m-am mulțumit să ies din
m-am împiedicat de o bordură am căzut, mi-am luxat ogradă și să stau pe banca din fața porții mele. Ziua de
șoldul și mi-am sfărâmat rotula de la genunchiul drept. astăzi am dorit-o și am tot amânat-o de teamă că nu voi
Doamne, cât am suferit! Oasele bătrâne se prind mult face față. Astăzi nu mai am niciun motiv să tergiversez
mai greu. Am stat în spital o lună. Mi s-a părut că am acțiunea ce am râvnit-o atât de mult. Deși nu am prea
stat mai multe luni și că n-o să mai scap de acolo. Am dormit, sufletește, mă înghiontesc să prind curaj de a
ieșit și, ajungând acasă am început exerciții, așa cum îmi porni într-o aventură, aceea de a ieși la plimbare până în
recomandase doctorul, ca să nu se atrofieze mușchii. centrul orașului și înapoi. Am stat destul pe banca pe care
La început mișcam piciorul prin aer apoi, pe marginea am făcut-o în urmă cu zeci de ani și, până să am pățania
patului încercam întâi să ating pământul și apoi să-l pun cu accidentul, nu mă așezasem pe ea decât de câteva ori,
din ce în ce mai apăsat. Aveam o voință de fier să mă fac din întâmplare. N-am avut timp. Acum i-a venit și rândul
bine și la vreo trei săptămâni am considerat că pot să mă ei. Am stat pe ea și am privit lumea care a devenit acum
ridic și să fac trei pași până la masă. La al doilea pas, nu mult mai mare decât lumea din ogradă. Treceau oameni
știu cum am călcat că mi-a produs o durere atât de mare pe la poartă. Cei cunoscuți mă salutau, ba unii, chiar se
încât mi s-a întunecat în fața ochilor și am leșinat. M-am opreau să mă întrebe de binețe. Și bineînțeles numai de
trezit în spital unde am mai stat șase săptămâni. Revenit binețe nu le vorbeam ci de pacostea accidentului care
acasă, am reluat exercițiile dar nu mai aveam curajul de a dat peste mine. Alții, care nu mă cunoșteau, se uitau
la început. M-a cuprins frica. Trebuie să o gestionez, cu cu milă spre mine zicându-și în gând: Bine că nu-s eu în
răbdare, cu curaj cu optimism, cu gânduri promițătoare, locul lui! sau: O fi fost și el sănătos ca mine și uite ce-a

68
BUCOVINEI Februarie 2021

pățit! La rândul meu, priveam la ei și mă apuca un fel tinerețea celor doi, de faptul că viața merge înainte,
de invidie: Uite cum toți sunt sănătoși și eu trebuie să cu sau fără noi. Privesc în jur. E frumos parcul nostru,
sufăr atât! Gata cu lamentările sus, să trecem la acțiune! deși are două scrânciobe stricate. Pe alei trec, destul de
M-am ridicat de pe bancă și am început expediția mult rar tot felul de oameni. Oameni anonimi, care pășesc
dorită, aceea de a merge în oraș și a reveni acasă pe parcă tiptil, spre a nu atrage atenția asupra lor. Oameni
picioarele mele, adică jumătate pe picioare și jumătate gălăgioși, care nu țin cont că ar putea deranja și pe alții.
pe cârje. Da, am pornit-o spre oraș și acord cea mai Ei țipă vorbind, ori vorbesc țipând unul cu altul de parcă
mare atenție următorului pas pe care îl am de făcut. ar fi surzi de-a binelea. Bunici și nepoți care sunt într-o
Privesc numai în pământ fixând dinainte unde să așez permanentă dispută. Ei vor să zburde peste tot locul
piciorul și unde cârjele. Ca să privesc în lături e necesar înafara aleilor și bunicii îi dăscălesc cu vorbă potolită,
să mă opresc. Da, încerc să-mi fac un ritm. Oamenii spunându-le de ce nu e voie acolo sau dincolo. Cei mai
mă ocolesc cu grijă pe trotuar să nu mă lovească peste liniștitori sunt copacii. Ei mereu își văd de treaba lor.
cârje și să-mi ia sprijinul de care aveam nevoie ca să mă Majoritatea băncilor sunt așezate la umbra lor și ei,
mențin în stare verticală. Alții, mai grăbiți, mă zăresc în mulțumiți își mișcă frunzele mai încet sau mai repede,
ultima clipă și fac niște fandări destul de artistice ca să după cum le dezmiardă vântul. Fiecare e frumos în felul
nu dea peste mine. Cu pași înceți, cu opriri destul de lui și te lasă să te bucuri din plin de fiecare părticică
dese, am reușit să parcurg câteva sute de metri. Mai am a sa. Dacă privești în jos dai peste o altă lume. Lumea
încă pe atâta și ajung în parcul din centru unde mi-am codrilor de iarbă și a vietăților ce mișună prin ele.
propus să poposesc. Până acum drumul până în oraș nu Furnici, gâze, flori de mai multe culori, albine ce le
însemna aproape nimic și totdeauna îmi spuneam că cel vizitează culegându-le nectarul și totodată ajutându-
mai bine să trăiești într-un oraș mic unde să n-ai nevoie le să se înmulțească. Abia acum când nu mă pot mișca
să pornești mașina pentru orice deplasare, și nici să fie prea mult încep să vad și să bag în seamă lucruri pe care
necesare mijloace de transport în comun. Acum drumul le-am întâlnit zilnic dar n-am avut niciodată timp să le
mi se pare mai lung ca oricând. Dar, uite, că merge! Iavaș, observ. Parcă am ajuns într-o altă lume, am intrat în alte
iavaș, am ajuns și în parc. Aici trebuie să mă odihnesc. Pe dimensiuni unde o viață poate dura de la tinerețe până
jumătate am reușit. Pot să stau pe bancă și să privesc la bătrânețe doar câteva zile sau chiar ore. Efemeridele.
ce se petrece în jurul meu. Da am zis bine, toată lumea De fapt cât a trăit? Este considerat bătrân dar, când a
se învârte în jurul meu, pentru că doar lumea din jurul trecut viața? Parcă ieri eram și eu tânăr ca perechea
meu o pot vedea. De pe o alee apare o pereche, o fată de adineauri și acum e necesar să spun o poveste cu,
și un băiat, și, după ce privesc cu atenție în toate părțile a fost odată. Așa e, când n-ai altă treabă concretă care
se așează pe banca din fața mea. Se privesc ochi în ochi să-ți ocupe timpul o pornești pe meditații. Și, uite că au
și nu se desprind nici o clipă de mâini. Apoi băiatul își trecut patru ore de când am plecat de pe banca de la
smulge o mână din mâinile fetei și o cuprinde de mijloc poartă!
cu multă tandrețe. Fata face un gest să-i depărteze Trebuie să mă întorc acasă. Cât de cât m-am
mâna de pe mijloc și, apoi se răzgândește și se lasă răcorit și mi-am satisfăcut atât de mult râvnita dorință.
dezmierdată de mâna băiatului. Dacă la început se uitau Mă ridic de pe bancă și îmi mișc picioarele într-un fel
când unul, când altul, să nu fie văzuți de cineva, acum de exercițiu pentru a le dezmorți și a porni din nou la
nu mai văd nimic decât unul pe celălalt. Până la urmă, drum.
băiatul o ia de umeri pe fată și o strânge în brațe pentru Încet, fără nici o grabă fac primii pași ca să mă
a-și lipi gura de gura ei într-un sărut pe care și-l dorește întorc acasă. Mă simt obosit. A fost un efort prea mare
atât de mult. Fata din nou se ferește dar nu prea mult și azi. De fapt am obținut ceva în viață fără nici un efort?
se abandonează în brațele lui. Urmează un sărut de foc Cred că nu. Pășesc atent cu cârjele la subsuori și parcă
plin de patimi și dorințe nu-și mai pot dezlipi gurile una mă umple o bucurie. Dacă ajung acasă cu bine înseamnă
de alta. O iau pe rând, când băiatul o frământă mult și de că am reușit. Din fața mea vin destul de încet o bunică și
la un timp mai scade din intensitate și atunci o pornește cu nepoțelul ei. Copilul se uită la mine și spune:
fata care revigorează sărutul băiatului. O scurtă vreme - Bunico, uite un om șchiop și bolnav ca vai de el!
încetează și se liniștesc și apoi iar o iau de la capăt, dar… Nu m-am putut răbda și i-am spus bătrânei:
sună telefonul fetei și sunt siliți să abandoneze. Fata - Spune-i nepotului să nu se ia după aparențe! Eu
răspunde, se ridică de pe bancă și o pornește pe alee acum sunt fericit că am putut merge, așa târâș, până în
spre ieșirea din parc. Parcă mi-e mie ciudă că a sunat oraș după o lungă perioadă când am fost nevoit să zac
telefonul. Voiam să-i văd fericiți mai multă vreme. în pat. Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să ajung
Am uitat de necazul meu. Datorită lor am retrăit ziua asta!

Gheorghe Solcan
o fărâmă din tinerețe. Chiar îmi pare rău că a sunat
telefonul aș fi vrut să mă bucur mai multă vreme de

69
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Pentru EA
În anii tineri alergam
Precum izvorul spre câmpie,
Din suflet, focuri aprindeam
Spre cer zburau căci căutam,
O stea, cea hărăzită mie.

Atâția ani am așteptat


Din stele sa-mi descinzi în viață!
Un vis fragil s-a-nfiripat
Căci cerul s-a înduioșat:
Pluteai, la primăvară-n brațe!
Călătorie
Sub o pădure de cârlionți
Se pare că toamna bogată s-a dus Mirate boabe de safir,
Perdele de ceață învăluie zarea, Păzeau severde buze, hoți,
Pe suflet ,cenușa și-a -ntins disperarea, Buze subțiri cu iz de mir,
Lumina, îmi pare pe veci c-a apus... Si-obrajii de pal trandafir.
Să m-agăț de-o toamnă târzie visez,
Nu vreau să alunec spre iarnă curând, C-un ghiocel am descuiat
Pomii prea goi, în genunchi stau în vânt, Lacătul buzelor subțiri,
Secundele cad și vise-mi retez. Petale noi ți-au pastelat
O horă pe cer, moi fulgi au dansat, Obrajii pal de trandafir.
Așteaptă în barcă luntrașul Caron, ...........................................................
Perdele de ceață mă poartă spre somn Noi, rău și bine-am înfruntat,
Dar ora-i târzie și Styxu-nghețat!... La braț, în viață, pururi miri!...
Sub stele de gheață dansând inedit
Spălat, așteptând și o rază de soare:
”-Mi-e trupu-ncă tânăr, nu vezi asta oare? Toamna pe creste
Tu suflet al meu, spre unde-ai pornit?!...”
Ruginii sau roșii, frunzele în toamnă,
Ne măsoară vremea pe tăcute,
Pomii și iarna Vise spulberate, speriate ciute,
Ne coboară-n suflet bătrâneți și teamă..
Aruncă pomi, cămăși aprinse, Albastrul din ceruri coboară tot mai rar,
S-au supărat că rodul lor Greoaie ca norii secundele ne par,
La ceas târziu, tot nestrâns e, Aștept resemnat secunda -nghețată,
Și-i vânt hain deasupra lor. Esența sublimă , din viața mea toată.
Tot desenează sub ei cercuri, Plutesc înghețat mai sus decât norii,
Cad nori de frunze ca o vrajă, Aici, eu lacom respir nemurirea,
O iarnă grea cerșesc spre ceruri, Nu cad frunze cerșindu-și pieirea
Pedeapsă viermilor din coajă. Nu-și plâng bătrânețea stupid muritorii.
Doar oamenii rămân ambigui... Aici e albastrul ce veșnic și-arată
Nu caută bolii , chirurg! Arhanghel de aur vestind izbăvirea,
Trece iarnași-apoi sigur În munții străbuni orice suflet, azi află
Orice vierme-i demiurg!... Primăvară cu muguri,vestind înfrunzirea.

D orel Vasile Rotariu

70
BUCOVINEI Februarie 2021

Ajun hibernal
I
Se pregătește nucul pentru iarnă;
sub el iluziile-ncep să se aștearnă
și peste el amurgul șoapte
strecoară-n reci fiori de noapte.

II
Se-adună -n ceruri supărarea,
cu zbucium se trântește-n țărmuri marea,
iar negrul toarnă doliu în avânt
și stingere-n lumina din cuvânt.

III
Se-aprinde în adânc dezamăgirea,
se-ncurcă-n înserare amintirea,
la poarta-nchisă bate vântul cel viclean
și-n suflet îmi răsare-un vechi alean. Veșnicie – cuvânt bizar
IV De la mine, de acasă,
Se pregătește pentru moarte viața, până-n cimitir,
prin vise își așează ceața e o cale scurtă foarte
încetineala clipelor pierdute și cam zgomotoasă;
pe văi de nimeni străbătute. ține-atât: o viață.
Acolo,
printre cruci și morminte,
mă așteaptă veșnicia...
Nimeni însă
De ce moartea... n-a reușit să-mi bage
în minte,
I cel puțin până în acest moment,
De ce să fie moartea supărare, înțelesul acestui cuvânt bizar:
când ea te scapă de însingurare, veșnicie...
de bătrânețea tristă și neputincioasă, Un termen, bun de pus
de boli, de suferință și angoasă? lângă nemărginire,
infinit, absolut, nemurire,
II perfecțiune sau Dumnezeu...
De ce să fie moartea blestemată, Să-mi spună
când ea cu viața-i strâns legată ce înseamnă
și una fără alta n-ar putea cine știe,
un sens acestei lumi să dea? căci eu
demult am renunțat
III și-mi este rușine
De ce să fie moartea rău superlativ, a mă afișa
când ea îi dă eliberării un motiv în fața voastră
să plece din teroarea tristului destin, cu orgoliosul e mare,
de sub otrava golului din plin? drept emblemă
și laudă de sine.
IV
Deși doar tu ești dreaptă și ne-ndurătoare
și cu cel mic, și cu cel mare,
de ce urâtă ești de lumea toată
cernită moarte-n spaime îmbrăcată? Traian Nistiriuc -Ivanciu
71
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Suflet strivit
Mi-e sufletul
strivit de-o umbră,
înfiorat de clipa
care trece,
mă simt
Din două iluzii pierdute străină și pustie
în parodia vieții.
Sfios, mă poartă gândul
prin locuri, pe unde am umblat...
Când mi-ai dat,
prima dată, sărutul,
o lacrimă caldă
Surâs de primăvară
mi-a curs pe obraz... Surâs de primăvară
Prin timp, tu mi-ai adus în suflet
ne-au crescut rădăcini și zâmbetul pe buze
în iubire; mi-ai înflorit mereu;
din două iluzii pierdute cu sufletul deschis,
au înflorit trandafirii. cu brațele întinse,
mi-ai fost alături,
la bine și la greu!
În măreția nopții
Așteaptă-mă, iubite! luna-și cerne
raze de mătase,
Din nuc cad foi îngălbenite mă cuprinzi în brațe
și ramurile-ți bat în geam, și mă strângi la piept;
cu gândurile răzvrătite, mă scalzi în apele-ți albastre
aștepți să vin ca un balsam. și pleoapele mi se închid încet...
Să ne jucăm de-a baba-oarba Tresar, simt un fior...
prin așternutul mătăsos, M-ai sărutat
să-mi spui că zbori până la cer, pe umărul meu gol...
că viața este-un basm frumos.
Din nuc cad foi îngălbenite
și ramurile-ți bat în geam,
așteaptă-mă, că vin, iubite,
călcând pe frunzele foșnite
de sub geam!

Aurora Sârbu

72
BUCOVINEI Februarie 2021

fugeau stele
fugeau stele prin iluziile tale descoperite
pe care vântul le-ar putea turti la mijloc
de câte ori e nevoie de o reacție de absurd.
ora carnivoră căuta în derută
rozul desființat într-o largă loggia,
chiar dacă partituri de timp
se plimbă prin față și acum
respectând semeția poemului
cu rimă de necaz.
fugeau stele, fugeau
în direcția următoare dând să se ascundă...
prin verticala bucuriei alergam și eu încercat
de buna dispoziție a serii
niciodată vinovat parcă
că pe ape necăjite eu îți desenez
efemerul ce nu vrea să recunoască
refrenul morții cum ascuțit sub tunică îl poartă. pe neștire
fugeau stele virusul teroare ne-a sosit în largă nevedere.
și nici nu-mi puteam închipui noi hăituiți de spaimă
că tu chiar ești printre ele ca niște tonuri am ales să fugim preacurând
cu cadastrul nemuririi-n mână, în locuințele noastre inerte cuburi de var;
mulajele geamătului pământean confuze salvări, șanse improvizate.
abia acolo măsurându-le cronologic, din te miri ce, ne construim zgomote întregi
între tremurele inutile ale repausului de teama tăcerii, de drogul ei,
și între cuiele pioase a lui Isus. de profundă ce-i.
am ajuns atât de aiuriți încât florilor din ghiveci
le agățăm cercei de netede speranțe
căutare și rotocoala răsuflării ne-o măsurăm
să nu dărâmăm cumva pereți.
te căutam pe aria de viață improvizată
între jocul cuvântului și pleoapa clopotnitei speranța se dilată, pe dinafara metaforei dă
stabilizată sunetului gri. și nicio reflexie roz nu intervine încă:
în gândul acela pierdut în privirea goală e o tranziție în care obosim stând
sau în oarba nepăsare suspendată de crengi. și așteptăm strigătul de mâine
în strigătul razelor căutătoare când în stradă și-n anotimp vom ieși
de unghiuri cu pliscuri roz printr-o crăpătură de frică.
deasupra odăii abătute plutind. vom căuta spațiul
de unde florile au plecat în ghem de fruct
sub cireșul unde eu și cerul
și esența mirării a începută să migreze
împreunați ne-am dus traiul;
dincoa de proiectele gustului scurt
pe sub sârma de rufe
ce cu nimic nu ne va ajuta
pe care îndreptățit lunecă luna
în trilurile ce buimace ne vor privi.
spre muchia cerdacului regăsit în altă răsuflare...
deocamdată, din nemargini și tematici alerte
poate chiar în seara aceea învolburată
inutilul pândește mila ce plânge despletită
când ascundeam cu palma retușate gânduri
prin miezuri de realități severe
pentru o rotundă-mi trăire
ajunse în camera exces tăcută
și pentru modulația strânselor necazuri:
și-n lemnoase ipoteze.
fără dubii te căutam în densitatea unor voințe izolate
de tiparul flăcării urzit din glasuri ruine
arzând o melancolie, pe urmă alta, apoi mai toate. Mihai Savin

73
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Culinare cu tâlc
Bunicii noştri-s morți de bătrânețe;
Şi noi eram încă prea mici ca să ne-nvețe
Arta hrănirii..creierului, sănătos
De-aceea ni se pare, astăzi, foarte gustos

Sandwich-ul la McDonald, o chiftea


mai rafinată decât bunica făcea..
Salata de marole-i desuetă,
aşa c-a fost creată o rețetă :
din
«Caesar», din care nu lipseşte
UNIVERS&al valabil «bacon-ul» prea uscat sau afumat, fireşte,
Iar ca să fie mai..selectă, se ornează
Cu maioneză; cum e preparată nu contează!

Petite histoire Că nu se mai complică nimeni, e în van


Când gata preparată-i la borcan;
de Montréal en verse Şi nu mai faci plăcinte, că-i un chin!
(Fragment) Îți cumperi «muffins», trecând prin «drive-in»;

Née sur une colline dite, archaïque, royale Legume, fructe grase-s ca-n poveşti
Comme l’a nommée le Capitaine Cartier, Te uiți la ele tâmp şi nu te dumireşti
Cette ville moderne aujourd’hui, Montréal Prin ce-«alchimie» pot să crească-n orice anotimp
Accomplira pas moins de 375 années! Căci după calendar nu este, încă, a lor timp!

Pour la sanctifier avec Sainte Grâce, Pomana porcului nu mai e practicată,


Une croix en bois fut érigée sur Mont Royal; Carnea tranşată o găseşti etalată;
Au fil du temps elle a laissé la trace E o mândrie să ceri «porc effiloché»,
Divine! Un vrai vestige patrimonial! Rețetă tradițională cică e!

Il semble que la Providence Divine Noii născuți au «bio» la borcan;


Voulut que cette Isle soit très forte Mii de produse nealterate rezistând peste an!
Et qu’elle résiste courageuse et devînt Doctorul, farmacistul din acelaşi bol,
La frontière du pays, disons : sa Porte! Vor oferi, la resto, pilule: anti colesterol!

Dieu voulut à tout prix la peupler! Nu ştiu de ce atât de generos, două ingrediente
Alors, il regarda vers des personnes pieuses, Sunt nelipsite, de prin alimente:
N’ayant que des divins intérêts; Zahărul şi cu «sarea din bucate»
Enfin, à l’aide de ces «religieuses», Sfidează basmul.., fiind în egală cantitate!

une «mission» fut créée sur cette Isle Probleme se ivesc, totuşi, de-o vreme,
et dans ces bras, elle reçut des «sauvages», Cam tânărul Bunic, Bunică, azi se teme
les convertit dans une «belle colonie», pour qu’ils De statisticile rezultând după autopsii,
puissent «sucer un moins barbare lait» dès l’arrivage!.. Că tot mai des «Alzheimer»..se găsi!

Cette Isle «servit de digue aux Iroquois»;


Les «guerres par embuscade», dit l’histoire,
Firent beaucoup du mal aux québécois,
À Montréal, jusqu’en 1701, l’année de gloire!..
Cristina Marina Murgea

74
BUCOVINEI Februarie 2021

Beţiile cosmice, 2016

Alb
Dimineața îngerului II.

Din împrejuru-ți urcă-n slavă aburi, Când înspre taină mâna ai întins,
În loc de pernă, ceață-n vălătuci, Atingerea-n sfințenii parcă doare;
În loc de haine porți numai tabuuri Culorile luminii cad din vis,
Și te-mbăiază-n muzici eunuci. Iar razele în pulberi de surpare.

Cămașa ta-i un fel de palimpsest Ca într-un voal, tu fluturi şi nu ştii


Pe care scriu penițele de sânge Ce te mângâie, poate te atinge,
Din pieptul tău ce lunecă agrest E ca şi cum din stele s-ar zidi
Dorinți de fulger rănii ce prelinge Lumina susurând în loc de sânge.

Dulceți suave-n jumătăți de măr Şi înflorirea creşte ca o boare,


Ce amețesc chiar șarpele – iscoadă; Şi mâinile ţi se topesc în vânt,
Tu ești ispita moliciunii-n nufăr, Ca păsările albe duse-n zare,
Iar șoldul tău miroase a zăpadă. Iar taina-n şoaptă susură: Eu sunt!

Tu porți în ochi adâncuri increate, Înșerpuirea-n tine-ţi dă magie


Ți se răsfață sărbătoarea-n pleoape; Ce ai crezut c-a dispărut în mit,
Surâsurile tale-s doar visate Vibrează lacrimi dulci de bucurie
De legănări pe suflete de ape. Ce ca din ochii tainei au ţâşnit

Nu viața-ți dă culoare, ci magia Şi urci cumva în tine dintr-un vid


Izvoarelor pe buze de ulcioare Care alunecă în plete mişcătoare,
Și oamenii îți spun tot ciocârlia, Iar genele luminii se deschid,
Dar ei nu știu că puritatea doare. De parcă îngeri ar veni să zboare

În carnea ta lumina-i de mireasă, Şi argintiu îţi curge în priviri,


Cum apele mătăsii-n fluturi calzi, Mătăsuri revărsate ca planoare,
Nu știe nimeni dacă ai o casă, Unduie voaluri calde de orbiri
Căci locuiești în inimi de heralzi. Şi aripi ce-s tivite cu izvoare

Ding-danguri clare inima ar zbate Şi timpul cuge-n foşnet susurat


În palme-flori cu degete-petale, Şi-ai vrea acolo-n taină să rămâi,
Așezi duminica în suflet –pietate- Dar taina îţi şopteşte tulburat:
Și dintre aburi te ridici agale... Întoarce-te în lume ca să spui.

Alensis de Nobilis
75
Nr. 1 (26) SURÂSUL

GEM FRUNZE
Gem frunzele toamnei Intind mana
despletite pe alei… sa te ating
si nu te mai gasesc…
Sangele doare trecand Esti atat de departe
dincolo de mine ca lutul se mira
in trupul tau ca te-a nascut
atat de aproape incat umbra lui strain de mine
ma spala si steaua ta cazatoare
de pacatul a uitat
de a te fi cunoscut. pentru ce te-ai rugat
cand s-a stins acolo, pe cerul
Gandurile mele drumurilor tale
te mangaie pustiite de dor
in somn, si speranta…
in somnul acela care nu mai vine,
care doar pleaca Buzele mele te cauta –
mereu parfum bolnav de mine –
si mereu… in fiecare floare
asemeni pe care ai asezat-o cu vorbele tale
vantului la fereastra
care imi umbla iubirii mele adolescentine
prin amintirile sosita atat de tarziu…
atat de goale asemeni NECUVINTELOR tale.
si de fara de sens.

O usa se tranteste!
E usa de la camera
sufletului tau ! E goala !
Atat de goala
incat
aud doar ecoul
NECUVINTELOR tale Lelia Mossora
spuse mult prea tarziu…

76
BUCOVINEI Februarie 2021

Și m-am făcut lumină...


Într-o zi, m-am făcut lumină,
să te pot cuprinde, să te pot
îmblânzi, infinire;
Pe un braț - purtam panglici
albastre,
iar pe altul – o umbră cenușie.
*
Într-o zi, m-am făcut
gând însorit, să te pot atinge,
bucurie;
într-o palmă – aveam semn
de noroc,
iar în alta – o flacără domoală.
*
Mai târziu, m-am făcut scânteie
divină,

De n-ar fi ploaia... să-ți pot vedea începutul,


să te pot adula;
(dacă tot plouă... și sufletul e răvășit)
într-o parte eu - fata din vis,
în cealaltă Tu – învins de îndoială...
De n-ar fi ploaia... toate amintirile s-ar voala
în prea multă lumină.
Te văd, ca ieri, acolo... la intersecția aceea
de străzi, de gânduri.
Caii mei, de fum...
Umbrela neagră te ajuta să-ți adăpostești
Mă urmăreau în vis,
sufletul,
aceeași cai de fum;
să-ți limpezești cugetul. Sau poate altceva...
niciodată nu mi-am dorit
Melancoliile nu vin niciodată singure. În fiecare
mai mult,
picătură
alergarea
există o notă wagneriană.
*
*
și fluturii mă însoțeau,
De-mi amintesc bine, rareori am ocolit izvoarele.
la fel de somnambuli;
Le-am căutat cu fervoare... după lungi așteptări
pe fiecare harpă
în deșert. În oaze fără vise...
de vânt,
Așa te vedeam, acolo, în ploaie: ars de dorința unui
sunetul depărtării
nou început.
*
”Bine ai venit, vreme de bejenie!”
mă așteptau lângă zare,
- Iată-mă! Sunt aici, ți-am zis: și tu ai tresărit ca
caii mei nebuni;
și cum ai fi știut, ai fi bănuit ceva...
o, cât de mult îmi trăiam,
*
descătușarea
Și am plecat, umăr lângă umăr, sub aceeași ploaie
*
care ne-a iubit,
și umbrele nopții
și care, mult mai târziu, ne-a urât...
mă însoțeau,
Noroc de umbrela neagră, de rostul unui râu...
la fel de arzătoare
și... tenace;
ah, dincoace de somn,
același ”ego” în travesti...

Valentina Becart

77
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Ne-ntoarcem...
(în vremuri de restriște, de corona virus)

Izolați, cu râurile,
fiecare în scorbura lui! cu mările,
Ăștia suntem acum: cu pădurile,
niște pui de potârniche, cu cerurile!
în cuiburi, Am vrut să le schimbăm traseele,
țipând, să le indicăm viitorul,
speriați de-o molimă, să le sucim scopurile.
zguduiți de înșelătoarea viață, ...Am eșuat... lamentabil!
pe care o blestemam, deseori, noi. Un minuscul virus
Acum o găsim... c-a fost... frumoasă... ne-a pus la pământ.
Ne-o dorim... înapoi! Ne-a demonstrat...
O, Doamne, rar am ascultat a ta povață! cât suntem... de mici,
Știu că ți-e milă de noi, de...neînsemnați!
că vei face totul sa ne întorci la viață. Într-un minut,
Știu. putem dispărea...
Acum, poate, vom fi mai cuminți, înfrânți.
mai înțelepți, Nimic și nimeni,
mai smeriți, dintre oameni,
mai frați, mai surori. nu ne poate fi... scut!
Mai... înțelegători! Deșertăciune tot: avere, bani,
Poate, copiii din noi, Molima-i ia pe toți,
care s-au ascuns, egal,
au stat în adâncuri, boieri, țărani!
vor ieși la suprafață...
Ș-atunci, Cine este el, ea, noi, eu?
vom fi mai sinceri, Niște... nimeni!
mai drepți, Ne-ntoarcem la Tine, Doamne!
mai curați, Slăvit fie numele Tău!
mai cinstiți! Mare este puterea Ta!
Așa...vom salva Planeta și...pe noi! Iartă-ne!
Îndeajuns ne-am jucat de-a Creatorul, ...Ne-ntoarcem... la Dumnezeu!

Nina Gonţa
78
BUCOVINEI Februarie 2021

CERUL DE SUS
Ați văzut cerul de sus
vreodată?
E suficient să deschideți ochii
să priviți de sus!
Este amețitor de-a dreptul!
Culcați în zăpadă,
urcăm dintr-un fulg în altul
spre cerul cu stele
precum spre un ocean,
iar luna plină
PLOAIA e far.
O, da!
Plouă… Peun ocean, nu demult,
și se închid ferestre. am plâns sfârșitul
Rămâne în afară a ceea ce-am fost.
o lume străină și ostilă. Acolo am experimentat
Sobrietatea ploii multă lumină solară
ne reține în interior ceeace n-aș dori să mai fiu vreodată.
ne face să vedem prin fereastra plânsă Lumina aceea?
deformările… Nu m-a orbit,
Realitatea mai am filtre de trecut.
refuzată de noi. Nu m-ars
Nu ne preocupă pentru că eu însămi
ne-am umplut de eul nostru. am devenit o lumină.
Totul e ud și miroase a rânced. Părea că mă întorc ACASĂ
La poarta citadelei din noi unde eram așteptată demult
bat glasurile ploii. și m-am trezit
E trist, în IUBIRE.
și noi avem tristețea noastră!
Printre firele de ploaie scurse,
dimensiunile copacului de la fereastra
s-au țesut, alungit, s-au prelungit, (auto)-PORTRET
spre cenușiul si albul fumuriu
al cerului, până în noi. Tăcerea,
Ascunsă-n căldura
Coboară apoi peste liniștea ploii Unui fir de apă
cântecul vieții. Izvorând din tâmplă.
Un fluture și o pasăre zboară linişte
si zborul lor e un cantec. presărată-n lumina
Copacul strălucește unui ochi unduind
cu mantia ploii pe umeri, sub o lacrimă,
iar căderea firului de apă
e un cântec. …şi zâmbet
însângerat cu sărutul
Deschidem fereastra. petalei de trandafir,
La poarta citadelei din tine şi vara.
Au rămas glasurile ploii
Îti deschizi sufletul
pentru… curățire! (primenire?)
E mare nevoie!
Oana Țogan
79
Nr. 1 (26) SURÂSUL

numai brânzeturi fine,


au faguri cu miere, să mori de plăcere,
şunculiţă, plătică, şoric,
nu le lipseşte, vă spun,
absolut nimic.
acum când vă povestesc
ascultând, motanul, nebunul,
caută spre ţara şoriceilor drumul.
intenţii bune are îmi spune,
dar eu cred că se ţine numai de glume,
cum maţele-i chiorăie şi lihnit e de foame,
o bucăţică-şi doreşte sunt sigur, de carne,
o fripturică sau acolo ce-o fi,

ŢARA ŞORICEILOR dar şi cu un şoricel s-ar mulţumi.


dar cu o ţară întreagă, de şoricei plină,
ar avea şi de mic dejun şi de prânz şi de cină.
ţara şoriceilor nu e cum aţi putea crede aşa că acum mă tot descoase,
fără pic de soare, fără iarbă verde. chiar îmi promite că va sta el de şase
nu, nu e deloc aşa şi chiar vă pot arăta când şoricelul , de-acum bun amic,
că în ţara lor e foarte frumos. o să mă invite la el iar un pic.
ascultaţi ce vă spun, acum sare în jurul meu ca şi ţânţarul
e un loc cald şi luminos. şi văd că pregăteşte cărbunii, grătarul,
sunt munţi, sunt şi râuri, lanuri mănoase, motanul, vă spun, rămâne motan,
şoriceii sunt harnici şi fac numai lucruri frumoase. şi ca orice motănel e un mic şarlatan,
merg la creşă, la grădiniţă, la şcoală, răbdător stă şi-aşteaptă cu laba pe burtă
se joacă şotron, se culcă, se scoală. şi-n gând eu îl bănui cu şoricei se înfruptă.
au părinţi, au bunici, veri şi amici, eu bineînţeles, fac pe discretul,
e ditamai ţara cum avem şi aici. şi astept iarăşi momentul
au hăinuţe, pantofiori şi gentuţe, cu daruri de-acum pregătit
şi ei se plimbă pe Corso cu maşinuţe, la prietenul meu să merg negreşit,
fac alpinism, sărituri fac în apă, păpuşele, maşini, baloane, tobiţe,
ce mai, ca şi noi se distrează, se joacă. pentru şoricioaice micuţe fundiţe,
au mic dejun, prânzesc şi cinează, ursuleţi, veveriţe de pluş,
cântă pe scenă, recită, dansează. galant le-am pus până şi-un gel pentru duş.
de unde ştiu, haide, sictir, pregătit sunt să le fac chiar pe plac,
nu din burtă cuvinte vă-nşir, de fotbal să facem campionat,
nu deloc, deşi nu m-aş fi-aşteptat mingi am cumpărat, pentru porţi plase,
prietenul Chiţ la el m-a invitat, că ale lor erau niţel roase.
să petrecem cum credeti o zi-ntreagă împreună, premii unul şi unul or să primească
să povestim câte-n soare şi lună. doar branză-olandeză şi franţuzească.
aşa am ajuns mergând doar în jos, mâna întind printre uluci
undeva pe un tărâm fabulos să iau din vecini câteva nuci.
unde şoriceii se simţeau acasă când mişcă din ochi motanul, când toarce,
şi de nimic, vă spun, nu le pasă. de pe-o parte pe alta mereu se întoarce
nu au pisici, nici câini, nici capcane, Chiţ-Chiţ apare, mă furişez,
sunt liberi, în sfârşit liberi, vezi doamne. motănelul viclean iar îl fentez
au magazine unde-n vitrine şi intru vesel cu poftă mare de joacă
stau înşirate la vedere pe fermecata şoriceilor poartă.

Valeria Iacob Tămaş


80
BUCOVINEI Februarie 2021

Alter ego
C-o singură privire,
pătrund în fiecare dintre voi
și vă joc rolurile pasionant...
Curând vă veți da seama
că nimic nu vă mai aparține,
că fiecare cuvânt,
fiecare gest pe care-l schițați,
toate sunt ale mele...
După ce mă jefuiți fugiți în lume.
înnebuniți că nu mai aveți nici măcar
o căldură proprie;
dar sufletele voastre
Proces rămân aici, pe masa mea de scris,
orânduite în descrescendo;
Am plâns pentru o pasăre iar eu continui să vă joc rolurile...
Ce nu cunoscuse încă zborul
Și pentru un vis de narcisă În vreme ce voi vă pierdeți în lume,
Ce-și rupsese piciorul... deși sunteți la distanțe imense,
Am oftat pentru o corabie incendiată voi gravitați tot în jurul meu;
Al cărei fum se transformase în anotimp unicul vostru punct luminos,
Și-am sângerat pentru șoapte unei păcătoase guri fără de care n-ați putea trăi;
Ștearsă de vânturi oriunde ați fugi, oriunde ați fi...
Și spulberată de timp...
Stânca
Am suspinat pentru somnul vânăt
Al unor interzise idei, Eu sunt marea cea adâncă,
M-am rușinat pentru soarta unor femei iar tu izvorul ce țâșnește incandescent,
Și-am ars ca un chibrit de sub stâncă...
Pentru toate ne-mplinirile lumii; Ridică-ți vălul de pe suflet,
Dar nu știu dacă-am făcut ceva cu temei, să ne vedem,
Sau un gest prea frumos de smintit... rupe-ți piedicile limbii,
să ne putem înțelege;
și îmbrățișează-te cu soarele,
Strigătele păsărilor albe să ne simțim plutind împreună,
pe apele calmelor fiorduri...
Amândoi suntem luceferii
Am vrut să te îngenunchez
Însângeratei noastre unice iubiri...
în sufletul zorilor,
să le sărut undele curate;
dar ele tremurau surde, Prezent
la strigătele păsărilor albe...
Biciuite de zori, Strigați cu toții prezent,
apele mugeau sălbatice, Când vă cheamă lumina!
zbătându-se să despice vârstele valurilor... Răspundeți prezent
După un ceas de odihnă a sufletului, Când vă strigă izvoarele,
cerul și-a revărsat din nou Și vă adăpați cu dragoste căprioarele!
lacrimile grele-potop, Îmbrăcați-vă aripile,
asupra gliei însetate Când vă strigă vulturii spre înalturi,
de sufletul florilor, pentru fiece strop.. și răspundeți prezent,
Lumina ne inundă zarea, când vă bate iubirea-n ferestre!
iar ca un dușman ascuns,
împotriva stâncii se ridică marea... Mihail Ecovoiu Doreanu
81
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Concubina Soacra-n fântână


Dup-o lună de distracții Gheorghe merge la Mitică,
Și plăceri de neuitat, Vecinul de peste drum.
Concubina îl întreabă - Dă-mi vreo opt găleți de apă,
Pe-acel fericit bărbat: Că-mi trebuie urgent acum!

- Dragul meu, te-ai simțit bine? - Haide, Gheorghe, că-ți dau apă,
Eu sunt foarte mulțumită! Dar și tu doar ai fântână,
Și la plajă și-n hotel, Dintr-a ta nu poți să iei?
Ah, ce viață fericită!
- Măi Mitică, îmi trebuie apă,
Dragul meu, chiar mi-am dat seama, Să pun în fântâna mea
Ești un domn adevărat, Vreo opt-nouă găleți pline...
Atent, darnic, iubăreț, Și am să-ți spun ce fac cu ea!
Foarte fin și manierat!
- Spune, dragă, că te-ascult!
Dragul meu, dacă ești bun, E-un secret așa de mare?
Autobuzul aglomerat Un lucru te-aș ruga: - Măi vecine, nu-i secret,
Hotărăște-te-ntr-o zi, E o simplă răzbunare!
Soțul merge să-și aducă Vreau să-ți văd familia!
Copilul de la cămin, A căzut soacra-n fântână;
Multă lume, înghesuială, El... răspunde-ngândurat: Eu de dânsa vreau să scap!
Autobuzul era plin. - Deocamdată nu se poate, Apa-i ajunge la gură;
Copilașii-mi sunt la țară, Vreau să-i treacă peste cap!
Băiețelul, când ajunge Soața... muncește departe.
La mămica lui acasă,
O cuprinde și îi spune: Vasilică și Ilie Dușmanii
- Mămicuța mea, frumoasă!
Doi prieteni se-ntâlnesc Spre sfârșitul slujbei preotul,
Mama-ntreabă băiețelul: La un chioșc, la una tare. Terminând de predicat,
-A fost tare aglomerat? - Ce mai faci, măi Vasilică? Pe enoriași îi întreabă:
- Da, mămică, lume multă, - Mulțumesc de întrebare. - Pe dușmani vi i-ați iertat?
Însă tata m-a rugat:
- Ce-ți mai face soțioara? Într-un gând și-ntr-un cuvânt,
- Dragul tatii, cedă locul, Este bine, sănătoasă? Toți au mâna ridicată.
Domnișoara stă-n picioare. - Da e bine, cu copiii, Doar o biată bătrânică
Ea vine de la serviciu, Când pe-afară, când prin casă. Stă de0o parte-ngândurată.
Cred că-i obosită tare!
- Dar tu Iliuță, Preotul spune: Doamna Nely,
- Foarte bine, zice mama, Ce mai faci, cum o mai duci? Spune-ne acum nouă:
Foarte bine-ai procedat, Cu soția ta în casă, - Câți ani aveți matale?
Totdeauna să cedezi, Spune-mi cum te mai descurci? - Am exact optzeci și nouă!
Când vezi că-i aglomerat.
Într-o casă sunt probleme Preotu0i spune: Doamna Nely,
- Știi, mămică, domnișoara, Ce apar mereu, mereu. Vino aicea mai în față,
Cu-ndrăzneală și tupeu, Tu-ți ajuți soția-n casă, Ai o vârstă-naintată,
Se așează-n brațe la tata, Când o vezi că-i este greu? Ai avut dușmani în viață?
S-așezat în locul meu!
- Sigur c-o ajut, Vasile! - Am avut destui, părinte,
Uite, că îmi fac și cruce! Mulți dușmani, vrăjmași și hoți;

Simion Tudurean Ea spală vase, spală rufe,


Eu păzesc să se usuce...
M-am rugat lui Dumnezeu
Și dracu i-a luat pe toți!

82
BUCOVINEI Februarie 2021

CONFESIUNILE
POETULUI NEVĂZĂTOR
Vei auzi Dumnezeule glasul națiunii
sechestrându-mi sufletul
plin de o arhivă de rugăciuni nerostite
Cum să mă impacientez la arătarea ta Doamne,
ca cei care văd,
când zi de zi mă mir de Tine
nu cu ochii,ci cu gândurile
În vreme ce îmi controlam cu un pix imaginar
poziția și fizionomia
adică îmi închipuiam că scriu
SPRIJIN SUPREM convins că doar acest fel de scriere continuă
este virgula credibilă
între felul cum ești
Nu te simți stingherit
și cum mi te imaginez,
și prin aspectul că sufletul tău e doar unul
atunci mai neobișnuită ca oricând
deoarece e unic în felul lui!
credeam că muza mă ia peste picior spunându-mi:
Dacă ai putea face din el
Trebuie să te fac să vezi cu ochii,lucrurile.
două sau trei mai mici
I-am răspuns:
ca astfel cu unul sau două din ele
”Cum le-aș putea vedea altfel de cum mi le imaginez?
să însuflețești scaunul static sau cel mobil
Muza a rostit mai fermă ca oricând:
ori cârja care te-au sprijinit
”Trebuie să-mi achit datoria față de soare pentru lumină
în singurătatea,osteneala și durerea ta,
deschizându-ți tie ochii.
doar acestea vor simți
Astfel va trebui să stai câteva momente
în adevăratul sens al cuvântului
în locul lui Dumnezeu!”
cu sufletul,
Am tresărit astfel:
ce înseamnă să sprijini pe cineva!
”Cum aș fi vrednic să stau în locul Tatălui Ceresc
doar prin simplul fapt
MEMORIU – că îmi voi căpăta vederea?”
Muza a adăugat:
PICIOARELOR ”Poți sta în locul lui Dumnezeu atâta timp
cât nu ți se cere să faci altceva decât să scrii...
Vai cât v-am umilit Acum ai motiv pentru asta
mințindu-vă că prin fuga voastră să crezi mai mult în Dumnezeu!”
ce reprezintă canonul istoriei refugiaților, Am răspuns muzei:
ce a menținut refugiile ”Am crezut și la fel cred și acum în Tatăl Ceresc,
în legătură cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu pentru că văd
veți deveni ceva special-sistemul prin care ci pentru că mi l-am închipuit
se poate finaliza drumul până în Paradis... pe Domnul
Vai mie că prin voi-picioarele mele și mi-l închipui și acum
nu mă simt altceva înafară de om... că a fost și este mai presus de toate:nepipăibil!”
Dacă aș avea tăria de caracter să vă despart
aș face-o dăruind unul ciungului
știind că doar acest picior odată dăruit
mă va întâmpina

Vasile Dan Marchiș


în adevăratul sens al cuvântului
pe drumul recunoștinței...

83
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Lipsa de cuvinte
Răsfăţul vieţii mi-a răpit cuvintele,
Nu sunt surdo-mut, nici nu mimez,
Iubirea mi-a umplut inima cu stelele
Strălucirii sărutului ce mereu îl visez.

Cuvintele mi-au căzut în interiorul suprem,


Tu le-ai prins în stomacul cu fluturi,
Le asculţi duios când prin ele te chem
La înălţarea iubirii ce-n mine o scuturi.

Lipsa de cuvinte, nu-i lipsă, e har,


E răsfăţul vieţii topit de măreaţa iubire,
La sfat cu Gânditorul E nuca încercării, sub cruce ca dar,
Ce-o las la urmaşi simbol-moştenire.
de la Hamangia
Nici tu n-ai cuvinte, se spune în sat,
Stau la sfat cu Gânditorul de la Hamangia, Eşti topită ca mierea din fagurii moi,
Îmi place s-ascult cu sfinţenie poveştile lui, Te gust în tăcere în zbor făr̀ păcat.
Din piatră îi sunt vorbele frumos meşteşugite, Cum să am reţineri când iubirea-i în toi?
Timpul se cutremură în orbitele destinului.

Iubea pământul măreţ cu munţi şi cu ape, Privirea tăiată


Cerul pieptănând brazii pe creştete verzi,
Bourii, muflonii şi impunătoarele dropii, în cuţitul de strung…
Femeia mănoasă, copiii în jocul cu iezi.
Erai la fel de frumoasă şi-n visu-mi prelung,
Iubea Lupul Alb, Marele, mai Marele Lup, Aveai torsul turnat în cuţite de strung…
Iubea pâinea rotundă cât ţestul de piatră,
Iubea cinstea, demnitatea, nesupunerea, Aveai glasul izvorât din felurite poveşti,
Iubea ardent destinul înnoitor de vatră. Mă-ngheţai în mohicane diamante cereşti…

Iubea pictogramele, curcubeu în istoria vie, Candoarea ta caldă ca Limba Română


Iubea intens peste timp cu puterile minţii, Mă plimba pe-o elipsă cu calul de mână…
Dorea urmaşii urmaşilor urmaşilor urmaşi
Să fie destoinicii hotărâţi, mâna de fier a ginţii. L-am ţinut de căpăstru şi tu ai urcat
Pe şeaua lui trasă frenetic în aur curat…
Stau la sfat cu Gânditorul de la Hamangia,
Mă cutremură faptele nelegitime ale urmaşilor lui, Calul alb a nechezat sub fânul de stele
Mă simt neînsemnat ştiind că s-a prăbuşit Şi a plecat cu tine în zborul printre ele…
Ideea de a fi bărbat în orbitele prezentului.
Eu am rămas să-mi continui visul prelung
Acum iau toţi poziţia Gânditorului şi atât. Cu privirea tăiată în cuţitul de strung...
Nu ştiu să iubească pământul cu munţi şi cu ape,
Lasă ţara pradă oricui, fără cinste şi demnitate
Îşi ia partea, partea celor mulţi poate să crape. Marin Moscu

84
BUCOVINEI Februarie 2021

Tu, Român de România,


de înţelegi cine-i Viteazul,
să nu-ţi cadă pălăria
vrând să treci la alţi’ pârleazul,
neamul tău cel românesc
are într-însul os domnesc
căci un domn, unul anume,
a ştiut să-şi scrie nume
doar cu sânge, cu-al său cap
pre când Basta l-a trădat
iar când sufletul te doare,
să-i aprinzi o lumânare!...

Şi creştini, lumea balcană,


nu îi vor face vreo şicană,
ci de-atunci, pre totdeauna,
când pe cer străluce’ luna,
TU, ROMÂN DE ROMÂNIA cu-a lor fiinţă pământeană
văd o stea răsăriteană!...

Tu, Român de România, să intrăm în greaua luptă Tu, Român de România,


fii mai înţelept, mai bun când, din ţară, ei se înfruptă să nu-l uiţi pe Cuza Vodă
căci în mână ai făclia ci, mânaţi de ironie căci, şi dânsa, ciocârlia,
de-a încălzi pământ străbun ori de ceasul cel viclean, îi închină astăzi odă
şi, în inima-ţi, credinţa au voit un colţ de glie, de aceea, tu, mereu,
de-a învinge neputinţa! glia noastră de mărgean!... când îl rogi pe Dumnezeu,
să-I aduci, te rog, aminte
Tu, Român de România, N-au gândit că noi, românii, de aceste trei cuvinte,
fii sălbatic, fii oştean vom învinge toţi păgânii Alexandru Cuza Ioan,
car’ nu-şi uită în prispă glia, ce ne spurcă jurământul, neînfricatul mohican
nici în codru pe-un buştean, suntem una cu pământul, ce-a învins Înalta Poartă
fii om drept, nu tolera apă suntem, vârf de munte, cu iubirea scrisă în hartă!...
pe acei’ ce-ar prefera ţara ne-o purtăm pe frunte...
ţara asta să se împartă Tu, Român de România,
între cei cu traista spartă, Tu, Român de România, ai răbdare, nu mai plânge,
nicidecum nu da dreptate ce-ai fost salvat de Mihai, nu-ţi mai ascuţi mânia
‘celora ce duc în spate să nu-ţi pierzi nicicând mândria, când din ochi îţi curge sânge
doar cuvântul scris pe strâmb s-o trăieşti precum un crai, fiindcă lacrima ce-ţi cade
când ascund legea în carâmb!... spune la ai tăi copii s-a desprins din ţara care
că ei astăzi sunt solii suportat-a judecate
Să închizi degrabă gura cu al ţării steag pe chip pentru vina de-a fi Mare
celui ce bate măsura şi-or muri ca Oedip şi... nu timpul e cel care
că, de s-a născut bogat, dacă li se va ascunde se grăbeşte, merge încet,
e stăpân pe vreun regat adevărul din secunde, ci jefuitori din zare
iar cel care e sărac adevăr care cuvântă prins-au ultimul bilet
n-are drept la cozonac!... cum că ţara lor e sfântă!... către Iadul plin de smoală
unde flăcări îi aşteaptă
Tu, Român de România, Iar la sfinţi... se dă ofrandă sufletul să li-l pârjolă
fiu de dac și de roman, (nu se-ascund într-o verandă) cu-a lui lege dreaptă, dreaptă!
stăpânește-ți ‘dar mânia trupul, viaţa şi iubirea,
pe Imperiul Otoman, pumnul strâns ce vrea zdrobirea
nu acei’ ce nu au pâne
ne-au adus vremuri păgâne
celor ce-ar mai îndrăzni
doar în gând a ne căzni...
Lhana ROMA-NOVA
85
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Nu te mai cred
Am ieșit în lume cu scâncet,
lume răsfățată și perfidă,
voiam să te cunosc,
acum tai singur pădurea
pentru un luminiș,
focul în noapte l-am aprins
departe să țin jivinele.

Am început să merg pe brânci,


credeam că toate-s drepte,
nu era nevoie de pârtie,
toate cărările predestinate
mă chemau nevinovate
să le bătătoresc,
din zori până la vise. Păcatul chemării
Nu știu ce să cred,
poate nu te-am înțeles, S-a destrămat lumina pierdută,
poate nu ți-am simțit zâmbetul, întunericul îmi căuta numele
nu-ți mai dau de capăt, adormit într-o iubire nenăscută.
scrijelesc două puncte în colb, Dorul din cântec străin cerșea zorii,
enumerarea curge, m-am înfrânt în potirul zilelor,
mă pierd în desfrunzit. fără tine îmi sorbeam mândria.
Nu-ți înțeleg jocul, Tânjesc la zăpada flămândă de alb
uneori îți deschizi sufletul să uit otrăvitele șoapte,
să-ți odihnești colții, în zadar îmbrățișarea străinului.
să-ți ascuți limba,
în zile albastre rouă picuri, Rana săgeții se naște cu durere,
păcălești durerea căderilor, un ultim strigăt ar cutremura taina,
tot spre toamnă mă duci. nu eu am omorât păcatul chemării.

Voi merge până la capăt,


prieten îmi va fi destinul Mi-e dor
cu așchiile tale la tâmple,
în zadar chemările târzii, Mi-e dor de ființa ta absentă
ne vom întâlni în zbateri paralele de câte ori exist.
să ne luptăm de la început,
Poate ar fi trebuit să ne iubim
LUME!
ca ziua cu noaptea,
ca viața cu moartea.
Primul zbor Din lunca stropită cu lună
spaima căutărilor,
Foșnet rumen prin fire de iarbă, din curgerea pletelor
sărut ancestral peste revoltă, jarul germinației.
ochii tăi pășteau stele
să se piardă în albastru, În iubirile mele
descătușare în setea fertilității. încape veșnicia rătăcită,
cu fiecare iubire
Ai rămas albă, cu aripi desfăcute, sunt tot mai sărac.
plăcerea brazdei întoarsă adânc,
primul tău zbor la izvoarele zilei,
sub arcuiri anotimp vegetat,
în palme-ți vegheam cuibul.
Gheorghe Şerban

86
BUCOVINEI Februarie 2021

Sonetul unei nopţi


Amurgul curge-n dulci tăceri pe lume,
Cuprinde-n brațe vârf înalt de munte,
Oglindă-i este râul fără punte
Purtându-i chip în noapte să-l sugrume.

Nu ar avea curaj destul să-nfrunte

Iubirea-i de preţ Destin și timp ce-i este dat anume


Și care i-au adus frumosul nume,
Lumini și umbre-n seară să confrunte.
Trişti nouri pe gânduri apasă
și fulgeră-n tâmple-ndoială… Tufișuri viață prind, încep să cânte
Când unul apatic rămâne Mici greieri, cheamă ale lor femele,
şi altul nu ştie să cheme Cu tril voios dorindu-și să le-ncânte
adevărul ce strigă-a durere,
în tăceri răstignit și-n uitare se pierde… Și-n dans nocturn să-și dea iubiri sub stele,
Ea, minciuna, Când clipe trec grăbite să se-avânte
de-şi află-n lume menirea, În zori de zi cu rouă să se spele!
celor cinstiți le va frânge credinţa…
Sub ogive-n ecouri, ca-n teacă,
vor închide durerea în hohot de plâns,
ca apoi, ea să tacă… Sonet din șoapta vântului
Sărutul lăsat cu buze ce mint
ori o mână ce-nşeală Șoptește tainic vântul peste lume,
așezată pe trupul curat, ca floarea de mirt, Atâtea versuri, freamăt de mistere,
al rănii păcat în focuri să ardă! Venind din ceruri pare că ar cere
Doar ea, Iubirea, înmugurește-n şoapte vibrândă, Să dea durerii leac, ștergând anume,
firave-surâsuri ce-aduc raze de soare sub pleoape,
rupând tăceri, le topeşte pe buze, Când mintea simte totul drept plăcere,
le-ntărește credință și dor să adape… Tot ce-a fost scris în scripte din cutume.
Cîntă naiada-n izvorul de timp, Îi lasă drum deschis acelui Nume
care secundele-şi toarce - vorace, Ce-aduce calmul, demna sa tăcere,
şoptindu-ne-n taină:
Da! Adevărul e unul! Curat izvor de tihnă, din jertfire.
Nu-i loc de tăgadă Cuvânt zidește pentru cel ce poate
și nu e minciună! Să ducă gândul rău către zdrobire,
Iubirea-i de preţ! Adevărul stă-n ea!
Fie un rău cât de rău sau drumul prea greu, Iar lacrimi calde-i cad și blând în noapte
o povară prea grea… S-asculte harfa, dacă vrea Iubire,
Iubirea-i puterea! Ecou din cer venit prin vânt și șoapte...
De o ai… vei răzbi!
Vei putea!
Credinţă şi forţă-ţi va da!

Olguța Luncașu Trifan

87
Nr. 1 (26) SURÂSUL

DINCOLO DE INTERVIU, POVEȘTILE... POVESTEA!


Tocmai terminasem familie, cunoscusem, pe viu, aș putea spune, directori ai
conversația cu tatăl ei, unor exploatări miniere din Valea Jiului, mulți reîntorși
chirurg într-o clinică de la studii cu neveste cu tot, fel și fel de situații. De
din București, și după ce această dată, gazdele depășiseră toate așteptările. Și mă
discutasem cu profesorul simțeam cu ei mai acasă decât acasă.
aproape o zi întreagă, în Olga, femeia din imagine – numele nu e real, însă
biroul lui, aveau o vilă în am primit acordul să public fotografia – divorțase deja și
preajma Bucureștiului rămăsese cu doi copii, de vârste apropiate în grija ei. M-a
și o grădină cu o livadă rugat să-i fac o fotografie, dorea să o pună pe un site de
cândva, anume lăsată să se matrimoniale. Își căuta, oarecum grăbit după mine, să
sălbăticească, am ieșit cu toții la un grătar. Fusesem la nu zic acum cu disperare, un partener. Viața părinților
profesor la spital câteva zile mai devreme, asistasem la o ei, mai degrabă la clinică decât acasă, nu-i oferise prea
operație complicată, făcusem fotografii și, cu acest prilej multe prilejuri să-și găsească omul potrivit. După ce
, continuarea interviului acasă, i le arătasem – primele născuse, preluase din mers multe din grijile gospodăriei:
poze făcute la clinică – întrebându-l pe care anume să curățenie, bucătărie, facturi de plătit, revizia periodică
le folosesc în interviul ce urma să fie publicat. Era și o a mașinilor, reparații și supravegherea unor lucrări,
întrebare capcană, un fel de test suplimentar, dacă mai aprovizionare.
era cazul, să-l deschid pe interlocutor pentru un alt nivel Am ieșit în grădina din spatele vilei, într-un colțișor
al discuției. Mi-a răspuns așa cum mă așteptam: „De ce anume, ce-mi amintea de o pictură celebră a lui Van
mă întrebați pe mine? Dvs. sunteți maestrul, condeiul e Gogh, „poet garden”, pentru ședința foto. S-a așezat din
în mâna dvs.!” „D-le Profesor, dvs. știți bine, am văzut și instinct în locul din fotografie, deși eu aș fi ales altul
în timpul operației cum reușeați să-i întrebați pe colegi, – am văzut abia după – având în fundal nu un arbore
un singur trup, despre un pas operator sau altul, adică căzut, îl doborâse o furtună mai veche, coincidentă cu
aveți acel talent special de a forma o echipă. Rar am avut divorțul, parțial dezrădăcinat, continuând să se țină
norocul să particip, ca reporter, la așa ceva. Și-acum, verde. Nu departe mai era un nuc, în picioare, având
mutând lucrurile, aș putea să spun la fel: „condeiul” nu două ramuri groase, vizibile. Nu am reușit să o conving
e la mine, e la noi, aproape aș putea să spun că acest să facem fotografia acolo.
„noi” nu vă include doar pe dvs. și pe mine, îi include pe - Nu mă întoarce din drum, te rog, mi-a spus Olga.
toți cei din casă... soția, fata, nepoții... „Mda, profundă Tu, poate ești nuc. Eu sunt așa, dintr-o bucată. Pe unde
observație. Echipa aceea, văzută în sala de operație, pornesc din prima, pe-acolo merg. Chiar și căsătoria
este născută de mult, aici, acasă. Aș spune că eu doar mă aceasta, multe femei ar considera-o eșuată, eu o simt ca
mut, dintr-o „echipă” în alta. Ba acum, m-ați provocat un drum, cu un anume rost pentru ce va urma... Nimic
cumva, musai să vă spun că engrama – matca – acestei din ce ni se întâmplă nu e la întâmplare.
echipe este soția mea. Nu cred însă că vă spun noutăți, Căutând să prind momentul potrivit, anticipând
deja ați văzut. anumite expresii, o singură mișcare neprevăzută poate
Lucrurile erau destinse, încă de la începutul strica o fotografie, am făcut în rafală, câteva imagini. Au
interviului. Ceilalți, ai casei, s-au retras discret când venit aproape de mine să le privească pe display. Și-abia
am început discuția, intrase doar soția profesorului cât atunci am văzut că avea în spatele ei, copacul căzut, încă
să aducă, într-un fel de samovar cum nu mai văzusem verde.
vreodată, cafea, o cană cu apă, ceva de ronțăit. Când - Vezi?! Nu l-am căutat anume, evitam această
însă terminasem partea serioasă a discuției, am simțit parte a grădinii din cauza șerpilor. Însă acum ne-am
și eu că atmosfera se relaxase, au simțit și ei, fără să le așezat exact în poziția potrivită. Aici, cu acel copac în
spună cineva anume. spate, fotografia capătă un rost și un sens. Păcat că ești
Și-abia atunci și-au făcut simțită prezența. însurat...
Profesorul făcuse studiile de medicină la Moscova *
și tot de acolo își găsise și soția, sufletul lui pereche. Nu M-am întors către casă cu un sentiment ciudat;
era nevoie să-mi spună asta, simțeam. Trecusem prin mergeam cumva împotriva firii, ca și cum aș fi dorit
multe case , întâlnisem și cazuri când interlocutorii mei să rămân acolo. Autobuzul întârziase vreo oră, apoi pe
aveau soții din Rusia, uneori cazuri urâte, cu fel și fel traseu s-a stricat și am fost nevoit să aștept un altul... Îmi
de compensări și proptele de fundal. L-am cunoscut reveneau în minte momente din acel interviu, gesturi,
și pe Dumitru Tinu cândva, și acasă la el, pe cei din priviri... Ca și cum în sufletul meu se înfiripase un curent

88
BUCOVINEI Februarie 2021

din adâncuri, pregătit să mă prindă, să mă înghită.


Mi-am amintit de un sfat primit ceva timp înainte,
de la sufletul meu pereche. Te duci la doamna aceea de
la ghișeu și o privești cu căldură, imaginându-ți că eu
sunt în locul ei, că mă privești pe mine.... Și-apoi, o să-i
spui în cuvinte simple ce anume o rogi...”
Și-atunci, așteptând autobuzul care întârzia, am
înțeles că orice poveste de dragoste bate dincolo de
acea poveste. Și lucrează, și produce efecte. E locul în
care dragostea, arta și viața coincid... Taina a toate ce
sunt și trăim.

Iftimie Nesfântu
AMURG DE VIS
Am împletit din drum cunună
Şi-am poposit în iertăciune,
Cuvântul l-am făcut tăciune
Şi-am scrijelit târziu în rună.

Am coborât, din cer, genună,


Cerşind din vis mai multe lune,
Am împletit din drum cunună
Şi-am poposit în iertăciune.

Tânjind la floarea din neghină,


Mi-am ars, în suflet, vremea bună,
Din putred dor fac văgăună
Şi sap în soare fără vină.

Ultimul poem Am împletit din drum cunună.

ultimul poem uitat pe masă


înnegrește cuvintele tocite de timp.
copacii sunt singuri,
OGLINDA LUMII
stelele plutesc neștiute,
Se cerne, ca-ntr-un cântec, călimara,
străzile-s plecate spre infinit.
Din gândul rece-am alungat risipa,
se descompun lacrimi din dor
Îmi răzvrătesc durerea şi fur clipa,
și din frica de moarte.
Încerc să fug la braţ cu nemurirea.
lumina coboară mușcând din fereastră,
Îmi oglindesc în patimi fericirea
cuvântul se plimbă pe ecran,
Şi mă căznesc să vând din viaţă pripa,
o sintagmă destramă aerul
Se zbate-n lanţuri dosnice aripa
în forme de frig și de ceață.
Şi-n câtă mângâiere stă durerea.
e o furtună între pereți,
o amiază umplută cu gol,
Ne smulgem din uitare dăruirea,
oboseală turtită la capete
Să batem pas în vis, croind cărarea.
prelungită-n oglinzi.
Şi timpul aspru îşi fumează pipa.
un clopot, cu suflet, bate uneori.
Sub clopot mut se zbate lin aripa,
e o vreme de somn.
Destinu-i un hoinar ce-şi pierde clipa.
- Oglinda ne ascunde nemurirea.
Oana Frenţescu

89
Nr. 1 (26) SURÂSUL

PAŞII TIMPULUI CONCERT FATAL


Lumine din lumine, în suflet, ard mocnit, Ce trist e când dorința se pierde-n așteptare!
S-a strepezit şi frunza de-atâta mărginire Un dar furat e cântul curmat, un apostat,
Şi s-a lăsat pustiul din soartă ispitit Se scurge lin privirea, cerșește o uitare...
De-un pelerin al morţii ce-şi vrea tămăduire. Ce crudă e minciuna când e din căpătat!

La pas cu vremuirea, ni s-a pierdut menirea, Și muzica din sfere se sparge, în cântare,
Ne-am lustruit privirea orbită de destin, Cu lacrime de sânge, adulmecând profan,
Fugim la braţ cu visul, adulmecând murirea, Un sunet se destramă și cade la picioare
Din sufletul-pereche ne-aşternem un senin. Un vals al frumuseții, de n-ar fi fost vilan!

Renaştem din durere şi plămădim un cânt, Și sufletul își cântă, în taină, prăbușirea.
Ne scuturăm, cu milă, de solzii veşniciei, Căderea, printre lacrimi, mi-a amorțit ursita.
Din capul unui Zeus iscat-am legământ, Cu mâinile legate am dezlegat iubirea
Înţelepciunea cade în prada părtăşiei. Și-am alungat, din viață, povestea și ispita.

În măruntaie, viaţa-şi adăposteşte clipa, Dar mi-am pierdut condurii țesuți din amăgire
Orgolios îşi strânge la piept nemărginirea. Și în picioare goale am străbătut veninul,
Ca un arhanghel care îşi pierde-n iad aripa, Iar urmele-ncrustate în zbor cerșesc murirea.
Îşi sfâşie rărunchii, croindu-şi nemurirea. -Ce-mbălsămat e cerul, ce-n bernă e seninul.

PARADISUL PIERDUT FIRIMITURI


Din patimă ucisă se naşte depărtarea, Stă sufletul de veghe în propriul țintirim,
Părelnicia clipei se-afundă în pustiu, Din viață căpătată și-a zămislit cavou,
Se sfarmă drumul vieţii, ucis de nepăsarea Drumeag, din rădăcini pierdute, zămislim
Durerilor străpunse de visul prea târziu. Și ne încingem mersul cu tragicul lasou.

Ni se usucă dorul de ceas şi drămuire, Din când în când, drumeții ne-aruncă firmituri,
Sădim în pas ursita şi risipim uitare, Ne aplecăm de vise și le culegem sfânt,
Păşim încet pe piatra ce-şi cerne dăruirea, Le strângem la icoană, le-adăpostim de furi,
Dar palma lumii, parcă, ne smulge din visare. Îngenunchem la lume, cerșim destinul frânt.

Călcăm adânc pe urma ce-n inimă striveşte Din inimi, se prelinge, uitat, oțet și apă,
Abisul desfătării râvnit ca un colind, Când ne străpunge restul de viață aruncat,
Din cer căzut se naşte trăirea ce urzeşte Iar plânsul din fărâme ne macină și sapă
Eternitatea zilei ascunsă-n labirint. Un coborâș de patimi, silit și-apoi prădat.

Din Firul Ariadnei ne smulgem un tezeu, Se cerne, în ursite, tărâmul neputinței,


Încovoiaţi de doruri, cerşim o dezlegare, Ne-acoperim durerea cu lacrimi tremurânde,
Furăm văpaia sorţii, la fel ce Prometeu, Strivim lumina clipei și-o aruncăm priinței.
Ne-ncingem nemurirea cu brâul din cântare. -Ce mută e strigarea din pâlpâiri murinde!

Prof. Dr. Luminiţa Reveica Ţaran

90
BUCOVINEI Februarie 2021

Viața ca o carte
Întreaga viață-i o poveste
Ce-ncepi s-o scrii când te-ai născut ,
Cu fraze lungi, întortocheate,
Sau relatări numai, pe scurt!
Și nu e nimeni să-ți dicteze
Căci autorul ești doar tu!
Tot ce-ai trăit iubiri și sentimente
Filă cu filă, capitole-ai compus.

Lângă tine
Poți să scrii nesfârșit romane
Și multe-n ele n-ai de spus,
Sau scurte pagini de nuvelă
În ochii tăi eu m-am văzut mereu frumoasă, Ce doar esența au pătruns!
Chiar și defectele-mi păleau în ei. Și când tu te gândești că poate
Doar lângă tine m-am simțit acasă, Ca în povești la Happy-end ai și ajuns
Puteam să locuim și într-un bordei! În scrum se face a ta carte
Și nu mai ai nimic de spus.
În jurul tău era mereu lumină, Dar totuși viața te obligă
Pășeam zâmbind la brațul tău, Să scrii chiar până la sfârșit
Râdeam ades fără pricină, Cu pana tremurând în mână
Căci lumea mea era-n sufletul tău! SFÂRȘIT la urmă-ai scrijelit!

Pe deal sub nuc Iubirea


Pe deal, sub nuc, tăcut te-ai așezat N-ai cum să definești iubirea!
Și timpul amorțește-n nemișcare, Te-ncurci în rime și povești.
Cu ramuri verzi rămâi îmbrățișat Doar în cuvinte, nu-i prinzi profunzimea,
Și rădăcini se nasc pe sub picioare. Nu se încadrează-n legile omenești!

Ochii te dor , luceferi după gene Nu-i un șablonce-i standard de urmat


Și-un cânt șoptit se-aude în ecou, Universal valabil, în orice împrejurare,
Tu te prefaci în trunchi de pom, alene, Pe care-l copii și gata ai plecat,
Să înverzești cu frunzele din nou! E diferită-n piept la fiecare!

Ești
Ea are multe fețe uneori,

Rouă
Cu trupul într-o inimă ce bate:
Pentru iubit, copii, părinți și deseori
Ești ființă E dragostea de soră sau de frate!
În neființă, De-o picătură de rouă
Peste tot Născută din noapte E dragostea de soare și de flori
Și nicăieri. Mi-e sete. Și poți iubi mai tot ce te-nconjoară
Ești o șoaptă Curgând răbdător Și chiar de doare uneori,
Printre lacrimi, Pe buze crăpate Iubirii, să nu-i dai voie să dispară!
Un surâs Să pot să o sorb
Din depărtări, Pe-ndelete.
Un abis Cu gust de-amintire
De neputință, Și parfum de regrete,
Sau speranța Stingând sentimentul de dor
Peste zări! Să mă-mbete!

Grațiela Cristina Herghelegiu


91
Nr. 1 (26) SURÂSUL

SONETUL CÂUTĂRII DE-O VIAȚĂ


De-o viață, Doamne, peste tot Te caut,
În apă,pe Pământ, în foc și-n eter,
Dincolo de toate bolțile din cer
Fără să-mi permit măcar un taim-aut.

Am demontat un măiestrit giuvaier,
SONETUL HRISTOITIEI Cântul de privighetoare, de flaut,
Subtilul joc din teren și din aut,
Cauți norocu cu înfrigurare, Ca să Te văd, nimic altceva să-Ți cer.
Străbați tot pământul în lung și în lat,
Urci pe Everest, dar și pe Ararat, De mi-ar fi dat să Te-ntâlnesc vreodată,
Nu mergi nicicând pe bătuta cărare, Fie în orișice înfățișare,
Să-Ți văd fața puternic luminată,
Tragi concluzii din virtute și păcat,
Din victorii și înfrângeri amare, (Îmi închipui că doar așa arată),
Bifezi ghinioane și ți se pare I-aș pune poemului aripioare,
Că ești, în lume, cel mai blestemat. Infinitu-Ți, să poată să-l măsoare.

N-o vezi, dar fericirea-i lângă tine;


Prin hristoitie, în brațe-ți sare,
Îți intră în casă cu cofe pline. SONETUL UNEI DESCOPERIRI
Dacă știi că orice rău e spre bine, Te caut făr-de-ncetare de-o viață
Poți face, din uragan, dulce boare, Prin aer, pe pământ, mări și oceane,
Din fiece clipă, o sărbătoare. Prin catedrale, prin cărți și icoane;
Vreau, Doamne, să Te văd un pic la față.

SONETUL TOTULUI TOT Poteci, am cutreierat, milioane,


Am cerut de la flori și pomi povață,
Pământul, l-ai ornat, Doamne, cu minuni, De la cărturarii care ne-nvață,
Întinse câmpii, codri și izvoare, Dar încercările fostu-mi-au vane.
Dealuri cu vii, livezi înfloritoare,
Cântece și hore ca să ne aduni, Am trecut prin furcile caudine,
Am acceptat astă soartă ingrată,
Lacuri cu nămoluri binefăcătoare, Sperând că îmi vor fi cupele pline
Lauri din care să ne facem cununi,
Biserici și icoane și ca să ne-mbuni, Cu tăinuite șoapte de la Tine.
Mireasmă, curcubeie și culoare. Deodată o lumină îmi arată
Drumul spre Tine: inima curată.
Ne-ai dat femei cu-obrajii de zăpadă
Și piepturi pline de mandarine,
Pâine și sare, apă vie, zadă,

Munți silhui din care apa să cadă,


Bijuterii bătute cu rubine:
În toate astea, eu Te văd pe Tine.
Mihai Merticaru
92
BUCOVINEI Februarie 2021

Înapoi, la cult?
Cultul personalității
Poți să-l scoți din mausoleu.
Din capul placidității
Să-l extirpi e mult mai greu.

Avansare
La cât era-n sat de plată,
I-au zis proasta satului.
De partid fu propulsată-n
Rang de proasta statului.

Conducătorii și șobolanii din partid


Cum nu vor ei să priceapă
Nu te pui cu „Noviciok”-ul C-a dat cârma faliment?
Când sar șobolanii-n apă,
Emúl ciumei bolșevice,
Naufragiu-i iminent.
Prin dârmon trecut și foc,
El în luptă nu-i novice,
Dar a dat de-un... „noviciók”. Un cariu ce ne roade
De ani de zile credem că fugim,
Dar nu scăpăm de-un vechi regim câinér,
Cum își asigură Cât timp în suflul noului regim
„tătucul națiunii” fotoliul Sălășluiește-un étos de miner.
Ani la rând când îl alege,
Plebea-i bună, asta-i lege.
De cum gloata nu-l mai vrea,
Legenda meșterului Manole
Croind proiecte, ne-nălțăm o țară
Pune tunurile pe ea. Normală, educată, fericită,
Ca să aflăm, surprinși, - a câta oară? -
Troc între doi mari demnitari Că trebuie din fașă reclădită!
O sutúră de menisc
Până-n datul pârgului Ciobănașul mincinos
Și-o geamie-ți pun în plisc Era gripă ordinară,
În buricul târgului. Care trece ploaie: vâja!
Iar acum dă șfară-n țară
C-a venit un lup și-i bâja?!!
Sonde de extracție
în zonele maritime Sfredelitor, tăișul
Cică-și sug petrolul, gazul Crudă, legea militară,
Din genuni și din colini. Cu românii din afară:
Nu le-am bate noi obrazul, Cei din spațiile cedate
De nu le-ar... de la vecini. Sunt tot din ... străinătate.

Nedumerirea unui yankeu La nivel european


O fi el, comunismul, floribund, Veniturile și le-au umflat
O fi imperialismul muribund, La cota Europei,
Dar dac-acesta, ultim, moare-n spume, Da-n randament s-au ridicat
Ce cată-atâta lume de pe lume? La glezna Caliopei.

Nicolae Mătcaș

93
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Toamna, bogăţie de culori

Şi realizez, într-o zi, că vedem sau s-o simţim. De noi depinde!


Răpciune îi transmite Şi cum să nu zâmbeşti în voioşia unui pas mai
lui Brumărel să-şi sprinten, când vezi crengile grele de bogăţia merelor
retragă verdele din roşii de supărare că vor părăsi copacul ce le-a fost
crângul adormit încă prieten fidel în parcursul viului dăruit, iar perele
de căldura venită din zemoase ne atrag ca un magnet drăgăstos şi acceptat,
vara cea luminoasă şi strugurii şi prunele se pregătesc pentru culorile lor
dogoritoare, ca focul aurii sau purpurii brumate, când sunt bune de cules
existent între două şi transformate în rostul lor, iar gutuile ne promit un
suflete care s-au găsit şi vor să cunoască iubirea cea galben furat din soarele care le dăruieşte căldura
visată, aşteptată şi dorită de tot viul care îşi trăieşte coacerii naturale. Peste tot vezi natura în sărbătoare,
destinul stabilit. când grădinile şi câmpul aşteaptă, cu nerăbdare, să
Sigur, Brumărel vesel acceptă provocarea, se mândrească cu belşugul roadelor lor, care s-au
ştiind că, în luna lui, transformările prin care trece pregătit în cele două anotimpuri cu aleasă străduinţă
natura stârneşte şi în om stări amestecate, de la de gospodar prevăzător.
veselie zburdalnică a joc copilăresc şi dor de ducă, Alintatul Brumărel are o dăruire specială pentru
când, drumeţind pe dealuri sau în vârf de munte cu om. O descoperi atunci când îţi propui să drumeţeşti
splendoare de privelişti pierdute-n depărtare unde potecile unei păduri aurite, în seninul special al unei
se întâlnesc toate culorile vegetalului, cu momente zile când frumosul vizual te copleşeşte, iar emoţiile
de tranziţie când te simţi bogat ca bogăţia toamnei şi invadează simţurile, precum vântul toamnei, acum
până la uşoare melancolii care aduc calmul înţelept, niţel viclean şi jucăuş, ştiind că este factorul principal
face ordine în gânduri şi aşează toate în rostul lor în goliciunea adusă copacilor, mai repede, sau oferind
normal. un timp de pregătire pentru a nu contraria.
Toamna nu vrea să ne sperie, se instalează treptat Pădurea te întâmpină cu neverosimilă linişte,
prin uşoare schimbări, atunci când îţi oferi timp să maeştrii cântecelor măiestre, micile ciripitoare sunt
vezi sau să auzi mişcarea naturii. Întâi simţi cum ocupate cu treburi serioase, se află în febrile pregătiri
răcoarea aerului te cuprinde ca mângâietor al pielii, în vederea exodului spre ţări care le oferă căldură şi
obişnuită liberă, fără constrângeri vestimentare, adăpost în perioada rece de la noi.
acum cerând o protecţie, iar în jurul tău parcă vezi Acum văzul îţi este furat de roşioarele fructe de
mai des zburând, cu mişcări molatice din care lipseşte păducel, bogat ca un pom de Crăciun ornat cu globuri
voinţa, frunze ce au primit încuviinţarea copacului miniaturale, întâlnim şi bobiţele negre de coacăze
să-şi urmeze cursul lor în cercul transformării. bune şi coapte, coarnele ne cheamă cu grăbire, de
În dimineţi luminoase sau vizitate de nori care frică să nu cadă pe jos de atâta belşug al copacului,
aduc promisiuni de ploaie, buna prietenă a naturii, ne alunele se mai ascund între frunze umbroase spre
întâmpină ceaţa zburdând în vălurele plimbăreţe în aşteptarea timpului lor, iar murele trimit spre toţi
jurul nostru, iar pe iarba acum cu verdele statornic miresme răcoroase din parfumul câmpului tomnatec.
în bogăţie de nuanţe, ne lasă mărgeluţe reci de rouă Ce doruri, ce bogăţie ne dăruieşte natura
târzie, translucidă în tremurul acceptat atunci când împreună cu atâta frumos, încât rămâi extaziat, dar
razele soarelui le transmite săgeţi cu salut călduros. şi smerit în uimire, în faţa acestui minunat spectacol
Acum înfloreşte crizantema, prinţesa toamnei, grandios oferit fără a solicita nimic la schimb, doar
bulgăre de petale în colorit special, cu mireasmă respect şi iubire să existe! Poţi să priveşti, aşezat
unică primită din toate darurile naturii celei la rădăcina unui stejar, înţelept al timpurilor, care
generoase, amestec de frunze umede, pământ reavăn îşi leagănă micile fructe maronii ascunse printre
şi parfum specific, adunat din parcursul celorlalte frunze încă stabile pe ramuri, iar în jurul tău fac
anotimpuri în care a privit şi a meditat la toate din jur, cercuri până-n depărtare şi alţi copaci străjeri ai
păstrând doar esenţa frumosului. Ea ne anunţă, prin pădurii, maiestuoşi în coroana bogată ce-i numeşte
grandioasa apariţie, că toamna s-a instalat peste tot împăraţi, dar care nu reuşesc să apere acest loc
pământul ţării şi viul ce-l populează, ca o sărbătoare minunat de tăierile abuzive ale omului, doritor de
a împlinirii sufleteşti în care înţelepciunea vine să rapidă îmbogăţire. Te doare nepăsarea care vine tot
anunţe că bucuria poate fi deplină când vrem s-o din om, cum sigur îl doare pe copacul al cărui trunchi

94
BUCOVINEI Februarie 2021

ciopârţit la tăiere a lăsat în urmă un ciot,


martor tăcut şi trist, frate în suferinţă cu
multe alte cioate sinistre, care răsar prea
des în crânguri, ce-şi plâng povestea în
legănat de vânt.
Şi te pierzi pe cărări în care s-a
mutat soarele cu toată lumina şi galbenul
său strălucitor în frunze ce zboară în
Irevocabil
întrecere, plecând din ramuri ce le-au Cortegiul de arbori
fost adăpost, spre pământul din jurul își desprinde frunza;
copacului, avid după esenţa ce-o va spre soare îndreaptă
primi din umeda toamnă. Nuanţele brațele și fruntea
frunzelor sunt desfătare vizuală, ele

Răpirea
îmbracă toate culorile sau variaţiile a trosnit o creangă...
uneia singure, pornind de la verdele
închis în semnificaţii căutate toată vara frunze-ngălbenite
Bătrân... Eol, abia sufla;
şi trecând prin galben palid sau intens umblă îngrozite
în pragul serii molfăia
furat din soare, se îndreaptă spre roşu, căutând lumina,
frunze moarte număra
de ciudă că trebuie să se resemneze în la cer se ridică
plictisit și necăjit, fâșâia:
faţa evidenţei, apoi treptat se usucă risipind în zare
am plecat după iubit
pergamentos într-un maron supărăcios, miroase amare
dar nu am găsit... nimic
deoarece provoacă foşnete paşilor care
la lai la...
le parcurg în trecere. în clinchete slabe
Aici există o altă lege stabilită de ea, adulmecă ceva;
se-aude refrenul
natura, care ştie să transmită încredere din depărtări,
din lacrima fadă
şi ajutor fiecărui participant la viul cel o lumină venea
a ultimei frunze...
verde, iar acesta îşi face datoria ciclic, să-i cuprindă ochii
pentru a exista în fiecare anotimp la fel scrută zarea; cortegiul de arbori
de frumos şi cu dăruire pentru omul care lâng-o fântâniță, și-a lepădat frunza;
ştie să preţuiască aceste daruri speciale. o codană aștepta pe pământ așază
Brumărel predă ştafeta lui Brumar în rochie brodată brațele și fruntea.
care, mai năzuros sau întunecat în cu flori de lămâiță;
gânduri, pierzând din farmec şi spălat
genele-i loveau
Vino, toamnă!
de ploile prea reci, în care se strecoară
zburătăciţi mici fulgi de zăpadă, parcă obrajii fără viață
vrea să întârzie puţin frigul iernii şi, când mâinile-și foia,
impresionat şi el, lasă covorul minunat Aleargă frunzele în cercuri
grozav de tulburată...
de frunze galbene curat, ca o luminoasă rostogolește-te prin iarbă
da’... ce-avem noi aici? dezbracă-ți haina
vale a bucuriei regăsite în suflete şi în
(zise, întremat) nu-ți fie teamă-
sfârşit de toamnă.
pe mine m-o aștepta? n-o să ne vadă nimeni...
Ne descoperim în culorile toamnei
mânca-o-ar tata pe ea...
că avem emoţii uitate, ascunse bine în
tristeţi nedorite, când înţelegem că dorul n-o mai scăpă din ochi- dacă te mână dulce, dorul
şi bucuria se pot întâlni pe aceeaşi cale peste munți înalți înspre mine, vino, toamnă!
descoperită, pentru a readuce seninul se avânta ca șoimul te voi lăsa să-mi mângâi
într-un suflet ce-şi pierduse rostul şi cu focuri în simțiri părul, și coapsa fierbinte
veselia bună şi frumoasă. îmboldindu-i zborul
Toate îşi pot găsi rezolvarea şi iar de te-mpinge vântul
când în slăvi o ridica,
corespondentul în nuanţele construite în altă parte, du-te...
ei în păr îi tremura
de gânduri şi în bogăţia dăruită de
o sfioasă viorea...
toamnă. du-te, toamnă...

Doina Toma Corina Ligia Pătrașcu


95
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Scrisoare către Moș Nicolae


- fragment -

Pe strada îngustă și o supere, să nu plece în altă țară și ea, așa cum


străjuită de castanii au plecat părinții. Primul a plecat tatăl, când s-a
îmbrobodiți cu zăpadă, desprins schela și bietul om căzuse în gol, iar
toate casele erau mama a plecat după ce o iarnă întreagă a tușit și a
învăluite în liniște și avut febră. Au rămas cu bunica, pe care o ascultă
întuneric. La acel ceas și o iubesc, dar numai Moș Nicolae o poate ajuta.
târziu de noapte, toată Neluțu a aflat de la copiii de pe stradă că dacă
lumea dormea mai scrii o scrisoare, ți se îndeplinește o dorință. El
puțin cei doi copii. Neluțu, cel mai mare dintre a scris prima scrisoare mamei. A scris cuvântul
frați, care avea numai șapte ani, reușise să termine "mama", era fericit, primul lui cuvânt... și a desenat
scrisoarea pentru multașteptatul Moș Nicolae. un buchet de flori, alături de el, pe fratele mai mic
Încă nu cunoștea toate literele, dar a văzut el și ursulețul. A uitat să o deseneze și pe bunica, din
într-un ziar că unele cuvinte pot fi înlocuite și cu grabă ca să nu întârzie cu scrisoarea, dar se vede
desene, așadar cum era copil isteț și desena frumos că scrisoarea nu a ajuns la mama sau mama o fi
a reușit să încheie și ultima frază. El știa că orice supărată.
scrisoare trebuie să fie pusă în cutia cea roșie de A mai cerut lui Moș Nicolae și niște lemne
la capătul străzii. A vorbit chiar și cu nea' Preda, de foc, ca să poată încălzi mica cămeruță... și a
poștașul și i-a cerut lămuriri... Voia să afle în cât trecut și dorința bunicuței lor, o dorință pe care
timp poate ajunge o scrisoare la Moș Nicolae, dacă copiii o auzeau zi de zi," Să nu ne stingi, Doamne,
la mama, scrisoarea lui nu a ajuns. căndeluța!"
Nea' Preda cu oarecare mirare i-a răspuns Și atât!
că, de, dacă vor fi ascultători și nu vor ieși din Pe strada îngustă, a doua zi, copiii ieșiți la
cuvântul bunicuței, el va trimite scrisoarea "fulger joacă se bucurau de prima zăpadă și povesteau cu
" către Moș Nicolae. Acum, scrisoarea era gata. însuflețire ce au cerut fiecare de la Moș Nicolae.
Ce frumos a scris! Nu a făcut nicio greșeală, iar ..............................................................................
desenele erau cât se poate de frumoase. Printre
lucrurile dorite, el a cerut prin desen o pereche de ***
ghete bune pentru frățiorul mai mic ca să poată
merge împreună la săniuș. Gheorghiță nu avea În biroul arhitectului șef, pachetele erau
ghete, iar ale lui erau prea mari și destul de stricate. pregătite. O jumătate din birou era plin de pachete
Le primise de la o vecină, care le aducea și unele colorate, pregătite cu mult drag... Neluțu cu toată
alimente. De aceea, dorința lui cea mai mare erau dăruirea și dragostea le împachetase cu mare
ghetele. Anul acesta va pune sub fereastră numai grijă.
ghetele lui, poate Moș Nicolae are să înțeleagă că Cineva bătuse zgomotos în ușa biroului,
frățiorul său nu are ghete, dar, totuși este un copil iar Neluțu își șterse șiragul de lacrimi pe care
tare cuminte. nu și le putea stăpâni. În suflet, încă îi dăinuia
Mai avea o dorință, o pereche de ochelari bucuria acelei zile când nea' Preda, poștașul a
pentru bunica, ea nu prea vede sărmana să venit cu mașina poștei plină cu toate bucuriile și
le citească povești. Acum zilele sunt scurte și bunătățile... tocmai la la Moș Nicolae.
întunericul serii se lasă repede, iar la lumina slabă " Bună dimineața, domnule inginer! Unde
și gălbuie a unui bec atârnat de plafon, bunica nu să ducem pachetele?" întrebară doi tineri
poate desluși mare lucru, iar Neluțu încă nu știe binevoitori...
toate literele. Se tot chinuie să afle înțelesul unora, "La toți copiii care au scris o scrisoare către
dar nu prea reușește. Nici frățiorul și nici ursulețul Moș Nicolae!" răspunse Neluțu cu ochii plini de
vechi de pluș, care a fost jucăria mamei, nu prea lacrimi și bucurie.
înțeleg nimic. Atunci, Neluțu supărat o roagă
pe bunica, dar bunica nu vede, este bătrânică,
bolnăvioară, iar copiii nu vor să o supere. Să nu Prof Emilia Popescu Rusu

96
BUCOVINEI Februarie 2021

O ALTĂ EVĂ
Doamne, îndrăznesc să-ți cer,
E o rugă nu-i favoare,
Fă-mă iarăși lut și apă
Căci trupul ce-l am mă doare!

Mai creează-mă odată,


Dar mă lasă să-mi aleg
Coasta ce-mi va fi sămânța
Din care-o să mă culeg!

Dă-mi măcar o jumătate

ÎNTOARCERE LA RĂDĂCINI Dacă poți și mai mult nu-i,


Dar să fie, te rog Doamne,
Bucată din coasta “lui”!
Din mers te-oprește , omule grăbit,
Și mai admiră-n tihnă-o floare, Ca să-l am mereu în mine
Fă-ți timp și-ntreabă firul ierbii Și să-mi curgă, viu, prin sânge,
Când cade-n brazdă, dacă-l doare..?! Rescriind matricea lumii
Evă, ochi ce nu mai plânge...!
Ascultă păsările-n ramuri
Și greierii ce cântă-n seară,
Desculț aleargă-n iarba moale
Mai fi copil o clipă, iară! SEMNE DE-NTREBARE
Fă-ți un căuș din podul palmei Pân’ la a fi, oare-am fost iarbă,
Și bea dintr-un izvor de munte, Fir numai, sau rădăcină…?
La umbra nucului adastă Pământ negru, abur moale,
Când ai sudoarea-n bob pe frunte! Zor , ce zilei i se-nchină…?

Du-te la poama din livadă Trifoiul mi-a fost vreo palmă,


Și-i mușcă lacom miezul dulce, Frunza asta, răsuflare?
Ascultă liniștea din vatră Păpădia ce îmi râde
Când ziua pleacă să se culce! Mi-a fost cumva ochi din soare?

Fi rugăciunea la icoană, Creanga asta mi-a fost umăr,


Și mugurul care plesnește, Fructul copt și dulce, pântec?
O doină, o lacrimă și-un zâmbet Roua lacrimi mi-a fost dată,
Fi pântecul ce zămislește! Visele mi-au fost descântec?

Du-te în lan să arzi cu macii, Ciripitul mi-a fost vorbă,


Fi rouă-n zori pe firul ierbii, Zborul rândunicii, gândul?
Și-ntr-o poiană însorită Ziua ce-i urmează nopții
Fi lacul care-adapă cerbii! Pașii mei ce-i fac de-a rândul?

Ca rândunica te întoarce Le-am primit pe toate-n mine,


La cuibul streașinei din tine, Sunt un tot din fiecare,
Te caută la rădăcină, Cum, de unde și de ce
Căci tot ce-i bun, de-acolo vine! Rămân semne de-ntrebare…

Carolina Baldea

97
Nr. 1 (26) SURÂSUL

ȘANSĂ RURALĂ REÎNTOARCEREA


De ce-ai fugit cândva din sat În genunchi mă-ntorc la tine
La „specializare”? Scumpa mea demult iubită,
Ce-a fost precum o boare Dar uitată, părăsită
Și n-ai nimic din ce-ai visat. Și de asta mi-e rușine.

Râvnești la ajutoare, Am o altă conduită,


De ici de acolo alungat… Îți promit că va fi bine…
De ce-ai fugit cândva din sat În genunchi mă-ntorc la tine
La „specializare”? Scumpa mea demult iubită.

De vrei să fii din nou bogat, Plin de lacrimi și suspine


Cu pâine în coșare, Zise unul sub răchită
O șansă ai, se pare: Spre o sapă ruginită:
S-ajungi de unde ai plecat! La oraș nu e de mine…

De ce-ai fugit cândva din sat? În genunchi mă-ntorc la tine!


CRONICĂ DE PRIMĂVARĂ
Rai e primăvara-n sat, SATUL ESTE O COMOARĂ
Umblă-n flori albinele,
Ies ţăranii la arat Sătenii azi sunt gospodari, E PRIMĂVARĂ!
Şi la gard, vecinele. Au case din chirpici, ori piatră,
Odăi înalte, multe, mari Plugul intră pe ogor,
Miei se zbenguie la stână, Cu focul permanent în vatră. Mieii zburdă pe tăpşan,
Sus, în cer e-o ciocârlie, Barza-şi caută de zor
Un bătrân şi o bătrână Copiii vin, că-s așteptați, Iazul părăsit de-un an.
Merg să cumpere scrumbie. În casă unul după altul,
Cresc mari, la suflet sunt bogați Totul e superb sub soare,
O ţigancă-n paneraş, Să facă peste veacuri saltul. Armonie-i pe alei,
Firavele viorele, Muza mea strălucitoare
Le aduce la oraş Femeile cu șorț în brâu, Mândră e că sunt al ei…
Pentru ochii dragei mele. Basma pe cap, soții fidele, Ah, de ce n-am vieți vreo trei!
Merg vara la cules de grâu,
Pomii se îmbracă iar, Iar iarna mânuiesc andrele. Numai una am și-mi place,
Îşi refac a lor coroană, Anii buni i - aș pune-n sân,
Stau copiii ca pe jar, Trăirea s-a născut la sat, Însă nu știu cum se face,
Vor să iasă la hârjoană. Acolo este începutul, Toți cei grei pe loc rămân.
Înaintașii ne-au lăsat
Dragostele se-nfiripă, Acolo secera și scutul. Stai pe loc tu vârsta-a doua
Însă e un vechi păcat, Cu elanul tineresc,
Că pe-a timpului aripă Țăranului îi datorăm, Nu te trece precum roua
Vor zbura pe rând din sat. Că-i sfântă - a satului sorginte, Dă-mi răgaz să mai iubesc!
Din rodul câmpului mâncăm
Trec romantic rândunele Să meargă viața înainte. Vârsta-a treia vreau să fie
Peste crestele cochete Cu iubire și cu dor
Şi prin gândurile mele, Spunea cândva un literat Să mă-nec în veșnicie
Când moderne, când ascete, Că veșnicia e la țară, Prin SATIRĂ ȘI UMOR!.
Îşi fac cuibul. Dar mă doare Nimic nu e de-adăugat,
Că odată-or să dispară Decât că satu-i o comoară!
Şi doar penele uşoare
Vor rămâne peste ţară.
Vasile Larco

98
BUCOVINEI Februarie 2021

Te caut…
Te caut între vise și-n cetele de stele,
Te caut printre umbre și dau mereu de iele…
Te caut printre nouri și dau de ceață deasă
Pe unde ești, Poete, tu, Prinț cu slovă- aleasă?

De vrei cu pași de rouă la pieptu-mi să apari,


În ceas de veghe nouă să nu-ncerci să dispari…
Te caut în vestale, în crinul alb și sacru
În puf de păpădie și-n fiecare lucru

În verdele pădurii, și-n șopot de izvor


Iar fermecat de sonuri mă-aplec cuprins de dor
Și apa sărutând-o, te pierd în mii de gânduri
Dar te găsesc în grabă, în zbor suav de fluturi

În roșii maci pe câmpuri, în albe romanițe


În floarea de cicoare, în mândrele crăițe
În roze parfumate, în colb de aur fin

Așteptare Din flori de tei, în nuferi, pe unduiri de ape

În sunet grav de bucium, în cânt de filomele


La margine de lume, iubito, te-aștept, În cupele iubirii, în Doina nemuririi,
Iar tu-mi apari de-a pururi edenică minune În vijelii de lupte, stegarul Limbii noastre
În larguri, rătăcită, prin colțuri de neant, O,TU, RĂMÂI…al nostru în veac de veac sihastru.
între pământ și cer, ca-ntr-o genune.

Prin nouri de mătase mă privești,


Zâmbindu-mi peste coamele pădurii, Noapte de mai…
Doar tu, difuză-n rouă de lacrimi,ce dorești
Cristale să-mi trimiți din razele iubirii Prin porțile nopții divine
Tăcere deplină coboară…
În faeton de visuri doar soarele-mi gonește Lumină din salba de stele
Năvalnica iubire în spumele vâltorii, Duios spre pământ se strecoară…
Căci în abis de suflet un dor sălășluiește
Mai dulce, mai amarnic în luntrea nemuri- Din staul de vise, albastru,
rii... O ploaie de doruri învoalte
Îmi picură-n suflet sihastru
Sub scoarțele zbârcite, pe voci suave sună Și-n inimă stau să tresalte
Ecouri din Povești cu-„A fost odată...”
În dansul lin de frunze în ochii mei se-adună Nădejdi încâlcite în pânză
Fiori și clipe dragi, iubire prea curată... Țesută cândva dintr-o floare,
Din rouă de lacrimi, de-o muză
O, cât de mult aș vrea să mă cuprinzi Pe ramuri din timpul ce moare…
În ochii tăi albaștri de poveste,
Dar tu, doar iluzorii brațe îmi întinzi, Povara anume uitată
O nimfă-n albul fum din amintiri funeste... În carul de vise și stele
Îmi poartă spre tine, în șoaptă,
Sărutul iubirii eterne…

Maria Apetroaiei

99
Nr. 1 (26) SURÂSUL

CALISTRAT ROBU UN NUME APRECIAT ȘI ADMIRAT


- CRONICĂ -

În anul 2020, Domnul văd sfârșitul...!?...De ce?/ Văd...cum ticăloșii ne fură


Calistrat Robu ne-a făcut viețile/ cad ca frunzele viețile de oameni...femei...
o mare surpriză,o întrită bărbați/ Doamne și copii? Doamne cum de-i mai
surpriză, i-au apărut trei rabzi?/De ce Doamne....Ei ce vină au !? /Cum cad
volume de poezii;un triptic vânduți ca miei la tăiat/sunt prunci...și haita rupe
de calitate: „Prins în sensuri din ei ca din mărul lui Adam/Cain se uită din deal
neștiuteˮ (Cerrber), „Caut și mai vrea un mandat/De ce Doamne mă lași să-l
drumul steleiˮ (Callo), și văd ?/Ia-l că nu face nimic bunˮ.Domnul Calistrat
„La marginea timpului mortalˮ (Lupul alb). Toate Robu își exprimă revolta și în poezia „De ce te
trei volumele sunt bilingve română-franceză. creziˮ.
Dar Domnul Calistrat Robu nu e la prima Al doilea volum „Caut drumul steleiˮ este
apariție editorială. Din 2012 până în 2020 a scris închinat universului iubirii, o iubire care pare și
șapte cărți pe care le-a și editat. Pictorul-poet dispare în marea depărtare. Filozofia poetului
a cochetat și cochetează și cu pictura  ; pictura este existențială, cu mai mai multe întrebări. În
religioasă și pictura laică. Picturile ca și poeziile poezia „Aproapeˮ vede sufletul trecând prin timp:„
au o interpretare foarte personală. De-a lungul Aproape... ți-am văzut sufletul/atât de aproape am
timpului a participat la multe expoziții interne și fost în inima ta/am văzut timpul scurgându-se prin
internaționale primind aprecieri elogioase. el/și cuvintele mele de iubire lipite de el/aproape că
Dacă o judecăm în totalitate, poezia Domnului l-am atins cu buzele....aproape...ˮ
Calistrat Robu este plină de simboluri. În spatele O notă de optimism, speranță, găsim în poezia
versurilor, aparent fără ritm și rimă, la prima „Să fim deasupra morțiiˮ: „Aș vrea să fim deasupra
vedere neânțelese, se ascunde o poezie plină morții/să o privim distanți/nu ca o nălucă care
de idei, de simboluri dintre cele mai variate. /ne trece viețile în prag/să fim nemuritori în
Uneori pictorul-poet caută răspunsuri la diferite veacuri/să ne trăim doar lunga viață/prin steaua
situații,trăiri sufletești, iubește, urăște, scrie lucitoare a sorții/și să iubim cei viu sălbatic/să
despre viață și moarte, trăiește avatarurile unei fim deasupra morți.ˮ Aceeași notă de optimism
vieți zbuciumate, plină de întrebări dar lipsită o regăsim în poezia „Suflet de sărbătoareˮ:„ Mi-
de răspunsuri, plină de reflecții spre lumină  ; am pus astăzi sufletul de sărbătoare/cel trist și
o lumină sufletească, lumina unui dor ascuns, văzător de tristeți l-am lăsat în grija îngerului/am
care ar trebui să explodeze într-o lume bună și lăsat întunericul nopții de smoală în urmă/și las
frumoasă. În poezia „Totul e pe dosˮ, din volumul razele să pătrundă în lumina luminatului suflet/
„Prins în sensuri neștiuteˮ, privește lumea critic, bat clopotele în desfătarea florilor și fluturii în
cu un soi de detașare lipsită de optimism :„ Privesc zborul lor împrăștie culorile luminii/mi-am pus
zădărnicia zilei/când totul e întors pe dos/lumea sufletul de sărbătoare.ˮ O notă de dramatism și
e nelume și viața un chin/copii aruncați în viciul durere are poetul după frumoasele vise pierdute
existent/în care viclenia și vânzarea semenului ce răzbate din poezia „De ce pier viseleˮ:„ De ce
e firească/pentru o mână de arginți/ne vindem pier visele dimineața !?/De ce nu stăruie în ochiul
mama și frații/iar suferința lumii ne distrează/ deschis lumea din visul nopții/culorile răsfrânte
privesc și tristețea învăluie lumina iar întunericul din suflet sunt ca aerul /cuprinse culori în spații
devine țel.ˮ Din volumul„Prins în sensuri neștiuteˮ de vis curg/misterul e pus în lumină de pătrunsa
poezia „Totul e pe dosˮ, ne dezvăluie o societate idee a cunoașteri/totul e știut de tine în mica mea
anapoda construită. lume albastră/iar puritatea culorilor e simplă în
În poezia „Am văzutˮ e revoltat împotriva unui măreția lor/candele strâng răceala întunericului/
Dumnezeu indiferent, care privește ca la televizor vii sunt lumile visului nopți ca soarele e strălucitor
durerile oamenilor : „Am văzut undeva la asfințit / trupul/și ochi caută..caută culoarea lumini/Ce vis
cum toamna a prins frunzele în cerul înstelat/toate colorat ai în ochi tăi !?ˮ.
culorile /de la verde la pământiul mort și înghețat/ În al treilea volum „La marginea timpului
și mă trezesc strigând: Doamne....de ce mi-ai dat să mortalˮ cu subtitlul Lupul Alb, poetul are curajul

100
BUCOVINEI Februarie 2021

să spună adevărul în versurile sale,


adevăr pe care îl găsește în iubirea
*
de țară, în lupta cu timpul, în visele
Bolta cu struguri
nerealizate, în lupta cu moartea. În
vitamine la copii-
orice caz, viața are prioritate cu toate
energizante
bucuriile și necazurile ei. O poezie a
*
disperării intitulată sugestiv „Visele
Rațele perechi
disperăriiˮ ne trimite cu gândul
după hrană și culcuș-
într-o lume neagră, lume sordidă,
noi generații
în care omul își acceptă soarta
*
nemiloasă:„ A căzut întunericul
Furtuni de toamnă
în inimi /și locul luminii e pus în
pâraiele umflate-
vârful tăișului vremii/despicat în
peturi la baraj
fâșii de mumii pătrunde în sângele
*
roșu /căzut e întunericul în timpul
Vântul năpraznic

Gânduri de
locului/mânjit e copacul în cântecul
în luptă cu natura-
păsării de negrul tril/de negrul
flori spulberate
aripiii nopții /noapte fără stea....și
fără inimă tânără/inimă plecată în toamnă *
Rupere de nori
întunericul plecării/întunecatele
orașe inundate-
vise ale disperării.ˮ În „D ealul morțiiˮ
tineri salvatori
aruncă o lumină crudă, într-o lume Toamnă târzie *
care a trecut prin războaie și care, frunziș uscat pe alei- Ceață în oraș
parcă, nu a reușit să-și revină. În copii jucăuși și-n sufletele noastre-
poezia „Vise pustiiˮ poetul compară * unde ești Soare
sufletul cu frunzele purtate de vânt, Spectacol în parc *
cu plânsul norilor iarna în noaptea cu locuri limitate- Ziua armatei
neagră de vise pustii. O poezie plină în pandemie defilări la monument-
de speranță e poezia „Acoloˮ unde * recunoștință
spune:„ Acolo eu trăiesc ziua și mor Apus de soare *
cu neamul apusului de soareˮ. Poezia glob imens portocaliu- Ziua morților
„Regreteˮ e un imn închinat curgerii foto amatori cimitirul luminat-
timpului, cu visele copilăriei zburate, * crizanteme mii
cu anii tinereții ce s-au dus:„ Regrete Pădure-n culori *
curg odată cu timpul/ca frunza pe oglinda lacului- Zăpadă în munți
căzută/din paltin/doar vântul peisaj mirific brândușe în poiană-
scutură creanga/iar gerul ucide * splendidul contrast
iarba/toate trec în liniștea vieții/ Turiști pe munte *
cu inimi sfărâmate de vuiet/răpirile popas în poieniță- Primii fulgi de nea
din copilăriile noastre dispar în ursul la picnic în zbor vesel pe pământ-
negura nopții trec ca frunza cernută * Moș Nicolae
în toamnă/frigul se așterne în oase/ Stolul de cocori *
mor visele tinere... mor vorbele spuse în drum spre țări mai calde- Viscolul furios
în șoaptă/niciodată nu vor mai fi bun conducător alungă toți virușii-
tinerii care au fost odată.ˮ * Crăciun Fericit !
Poetul Calistrat Robu și pictor copii la școală
de calitate și-a creat un nume în lecții în aer liber-
lumea artei și a literaturii române scaune stil Brâncuși
și nu numai, un nume apreciat și *
admirat. Ziua recoltei

Aldona Patraș
bogății pe tarabe-

Anastasia Gârneață
munca din vară

101
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Lespezită
Sună, de cu zori, talancă, buciumul ține isonul,
Iar cel „Drag*„ ce-și poartă unda pe coline, repezit,
Dintre obcine străine își coboară încă zvonul
Și de secoli, râu și piatră dau răsunet lespezit.
Curge împlinit, șuvoaie răstocesc rupând din maluri
cale dinspre hatii munde, scriu nu celuit istorii
Despre asprele destine, nedreptăți spălate-n valuri
și-alte–ntunecate ofuri despre neam și teritorii.
Pe colina dinspre Peter a rodit ocină-n veacuri
Neamului, dar de izbeliști le-au lăsat moștenitorii
De-au uitat astăzi obârșii, limba, leatul, pentru fleacuri
Si mondenități facile ce-s falsificări notorii.
După Velniță e Cotul care-și află răzimarea
În nisipăria largă de sub „Coasta Olărenii”
Până-n podul lui Saligni, cu arcade, trei, cât zarea
În umbrirea vechii fabrici de cristal; azi sunt vedenii.
Multe ne-ar mai spune râul despre mii de generații,
Ne-ar răstălmăci legende și izvoară, fel de fel,
Dar eu mă opresc pe panta de la Peter, voi, jurații
Veți culege alte taine și din cursul Sirețel.
N-oi cerca să vă dau pilde, nici în sfat să-mi aflu treaba
Dar de veți uita Siretul, zău, vă jur, trăiți degeaba!

*Râul Siret (în ucraineană Серет, în maghiară Szeret


în traducere „Dragul”), în germană Sereth

Caleidoscop Însemne
Se tot întâmplă, ce să fie, oare, Mai porți pe deal însemne de vreme odrăslită
De toate astăzi se întorc pe dos? Și prin livezi culoare în ton cosmopolită,
Azi doctorul ce-i cu știință, moare, Mai duci în zări cocoare, fantasme policrome
Iar zbirii-ncalcă legea-n mod hidos. Si, rimelări aprinse în brun-deschis, simptome.
Umblăm mascați, ne cufundăm sub neguri E freamăt noua ziuă la urs ori spre-o cervidă.
Ce-s mai adânci, cu cât ne credem sus, Martin, înspre bârlogu-i, iar cerbul prin copită
Iar cei aleși, azi, năpădiți de treburi, Boncăluind își cheamă iar turma pe-un pripor
nu ne mai stiu, ei uită cum i-am uns! De-și află rost și vrere, și-alinul în ciopor.
Ne dor și pruncii de se cresc orbește, Adâncă pace-aduce și omului spre seară
Mai cruzi decât 'fricoșătorul lup, Când mult trudit de roadă spre acaret o cară,
Și-i vai de noi, mă-nchin, „Doamne, ferește” Când în căldura cuhniei mai află și alt rod
De mila lor și dragostea, -n calup! Ce-aduce veșnicire și-i pentru zile nod.
La toate om găsi speranța firii, Cu roade-n ani și-n curgeri, pe noi tăcut ne-nseamnă
În toate vom afla câte-un răspuns; De-om arăta în vreme trecuți ca ea: o toamnă!
Dar nu forțați ulciorul rătăcirii,
De ne porniți... nu veți fugi de-ajuns!

Florentin Maftei

102
BUCOVINEI Februarie 2021

Noiembrie bun...
Mi-e atât de dor de tine.
Să te văd din nou pe duse coline
În foșnet de clipe și murmur de șoapte
Te vreau din ce în ce mai aproape.
Să-ți simt parfumul tresărind în gheață,
De zumzete reci ce-mi trec iar prin față.
De mii de fiori și clipe agale
Tu ești un zgomot ce-mi sari iar pe cale...
Noiembrie drag... Sunet și drum
Sensibil, galeș... mirosi a parfum,
A ploaie de gheață, a foșnet de frunze,

Gând de iarnă...
A cântec tardiv, a luntre profundă...

E iarnă peste dor și chip


Peste iubire Spulberă tot
Peste tot ce a cuprins
Parcă-n neștire... Suflă iubire în nopți ploioase
Azi fulgi de nea și de argint Zâmbete reci și clipe duioase.
Mai caută tăcerea, Suflă iubire pe întreg mapamondul
Prin mii de clipe ce nu pier Un singur cuvânt, ce-ți simte sărutul
Si își dezmiardă firea. E toamnă pe veci și tot nu îmi vine
E ger, iubire peste noi Îți scriu dinadins aceleași feline
Tot ce va cerne îngheață, Aceleași trăiri îți caută focul
Mii de furtuni și calde ploi Tu... ești aici
Mai caută prin ceață. Și tot pentru mine.
E iarnă peste suflet cald. Spulberă timpul ce tot mă mai doare
Și licăriri de stele Arde sinistru... Că-mi ești doar culoare
Peste ale noastre veci topiri Spulberă tot... Că parcă îmi vine
Și nemuriri rebele! Să fiu al tău Tot... Și Eu doar cu Tine...

Ştefana Cristina Marcu

103
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Lucruri de prisos
jocul de domino
prietenii costumați în paiațe
peștera
lumina de la gura peșterii
și rumegușul ascuns între coaste
îmi amintesc
de toate lucrurile bune
ce s-au petrecut în ultima vreme
seara
după câte o ploaie cu cântec
Strada îmi fredonezi de inimă roz
și de inimă neagră
însă bruma adunată sub piele
pe strada mea
seamănă prea mult cu o cicatrice
doar trăsuri albite în somn
oasele se întind până ce
trase de doi cai ca noaptea de negri
tristețea se face secundă
nimeni nu se încumetă
totuși
să se plimbe căci nimeni nu și-a propus
nu te asemeni cu nimeni
zborul lin până-n stele
când pulsul tău împrăștie umbra
încep
doar vântul pribeag
să nu mă mai tem
rătăcind printre iele
beat mort înjura
și fuma din lulea Alergare contra curentului
orașul ăsta presimte ceva fiecare respirație ascunde
și-a închis porțile și-a oprit fumul zeci de păpuși moi de cârpă
a dat drumul la câinii cei răi paza cuvintelor sănătoase
apoi a aruncat cheile-n iaz și o cană mare de ceai
fără să-și facă vreo cruce te vor face să
nu te mai bâlbâi
nimeni nu are curajul să miște în fluorescențe de verde
să respire nicio mierlă nicio hieroglifă
să tragă de mustăți un polițai niciun sturion care cercetează adâncurile
să-și frângă zilele nu vor dibui urmele tale
să plângă corabie în derivă într-o mare de sloiuri
însă el știe toate plutesc o clipă deasupra
orașul ăsta știe cumva apoi se cufundă în sânge
că în noaptea asta strada e vis așa cum mătasea broaștei
și visul e în toate cele ar încinge o amforă

Diana Trandafirv
104
BUCOVINEI Februarie 2021

scâncet de scrânciob
eu n-am avut huță când eram mică,
tăticu spunea că legănatul strică mintea copiilor,
că mult mai sănătos cresc dacă beau o cană de must,
într-o vară, când via n-a mai legat,
m-a dus la iarmaroc,
în jurul scrânciobului era o perdea de dorințe,
nici tăticul meu n-avea bani de bilet,
prin față mi se perinda o lume de vis,
în tot vârtejul acela i-am dat dreptate tăticului,
șeaua calului alb
nu se cuvine a fi ocupată
de fitecine,
de aceea tinerețea mea are încă
vise bătrâne,
de aceea veșnicia mea
e mereu proaspătă.

sub cele mai bune auspicii


aveam toate șansele să mă nasc genială,
am fost concepută pe când baladele abia se coceau,
vinul nu se limpezise de tot,
mama terminase de despodobit grădina,
tinda gemea de recolta bogată,
tata nu făcea nici car și nici sanie,
schimbase deja arcurile dormezei
și se apucase de strunjit cuvinte
pe care vecinele le ascultau lăcrimând,
nu se știa de ciumă,
nu se știa de foamete,
nu se știa de război,
carnea lor tânără de nepărinți
se aprindea la lumina opaițului,
neafumate încă, icoanele zâmbeau cu bunătate-n perete,
luna-și deretica prin cratere,
pregătită de oaspeți,
toamna murea glorioasă,
peste cătunul moddav se-așternea tihnit bruma anonimatului,
pe care nu am putut nicicum s-o topesc.
aveam toate condițiile să mă nasc genială,
dar n-a fost să fie.
Luminiţa Ignea
105
Nr. 1 (26) SURÂSUL

Cogito X X I I

• Adevărul este unic, dar calitatea morală a ideilor și • Pe omul rău, nu lipsa bucuriei proprii îl doare cel
faptelor diferă în funcție de convingerile celui care le mai tare, ci fericirea pe care o vede sau o bănuiește
apreciază. la alții.
• Mare este curajul pe care îl dă puținătatea • Clevetirea este un monstru care își retrage
cunoștințelor. ghearele însângerate doar pentru a le scoate, din
nou, mai ascuțite, pentru a sacrifica o nouă victimă
• Nu-l contraziceți pe cel care afirmă că banii și
și a o expune atenției celor care sunt prea slabi în
puterea înseamnă totul, are dreptate, un prost nu
încercările or de a-și trăi sentimentele prin fapte.
poate avea mai mult.
• Invidia la care se ajunge datorită efectului nemilos
• Kabbaliștii consideră că sufletul este spiritul
al vârstei este devastatoare, atât la bărbați cât și la
nemuritor și de origine divină, noi muritorii de rând îl
femei. O fi așa de greu de acceptat firescul naturii?
asimilăm cu acele trăiri intelectuale care pot fi, pe cât
posibil, eliberate de ceea ce este propriu ilogicului, • Nimeni nu va putea iubi mai mult decât îi permite
cu toate implicațiile, și care să ne definească limita egoismului propriu. Din păcate, a înțelege asta
individualitatea proprie în forma cea mai elevată. este un greu examen.
• Dacă sufletul nu postește, postul pântecelui nu • Prietenia și dragostea, dacă nu sunt adevărate și
reprezintă nimic. sincere, valorează mai puțin decât indiferența.
• Mi-e dor de mine cel care eram și de tine cea care • Cum ar putea înțelege un fir de praf umbra muntelui
credeam că ești. care cade deasupra-i?
• Banii au oroare de buzunarele goale. • De obicei, nu este respectată mâna care mângâie ci
aceea care lovește.
• Unii râd de umor, alții de umorist, fiecare după cât
poate înțelege. • Dacă vrei să faci dintr-o servitoare o zeiță, trebuie
să fii convins că și ea vrea și mai ales că merită.
• Oare cum ar arăta prezentul dacă trecutul nu
ar fi transferat viitorului rezolvarea consecințelor • Este așa de bine să taci, dar e atât de comod încât se
industrializării războiului și ale instituționalizării poate considera dovadă de lașitate.
credinței?
• Experiența apare în urma încercărilor nereușite de
a transforma visul sau speranța în realitate.

Ioan Mugurel Sasu


• Dorința instinctivă de a contrazice este un simptom
al urii care va urma.

106
P A G I N A D E C A R T E N O U Ă

Cărţi ale colegilor noştri

LA OSPĂȚ CU SLUJITORII SLOVEI


autor Mihai Burduja
Editura INSTANT - Câmpulung Moldovenesc
2019

Carte despre felul în care înțeleg scriitorii să acorde


importanță slujirii zeului păgân Bachus, dar în condiții
de artă culinară. Cei interesați de rețete gastronomice
vor avea motiv de bucurie, paginile ascund multe
noutăți.

LA OSPĂȚ CU SLUJITORII SLOVEI vol.II,


Editura INSTANT- Câmpulung Moldovenesc,
2020

Ultima carte semnată Mihai Burduja.

MICUȚA LILITH
autoare Mihaela Drelciuc
grafica Radu Bercea
Editura SMArt - Gura Humorului
2019

Carte de versuri moderne, dar cu rădăcini în miturile


antice și în valorile civilizației europene, o viziune
originală asupra a ceea e este și a ceea ce ar trebui
să fie.
P A G I N A D E C A R T E N O U Ă

Cărţi ale prietenilor şi colaboratorilor