Sunteți pe pagina 1din 1

1. Dimitrie Cantemir a trăit între anii 1673 și 1723.

2. Tătăl lui Dimitrie Cantemir este Constantin Cantemir.


3. D. Cantemir a domnit în anul 1693 și între ani 1710-1711.
4. El a stat la Constantinopol ca ostatic, dar șederea aceasta i-a fost benefică pentru că îi
prijeluiește o formație intelectuală de excepție și o cultură encicloedică.
5. Șase domenii de cercetare în care a fost implicat D. Cantemir sunt: literatura, ligvistica,
filozofia, religia, logica și geografia.
6. Limbile străine pe care D. Cantemir le știa sunt: greaca, latina, araba, persana, turca,
italiana, germana, franceza și rusa.
7. Domnia sa se încheie în 1711.
8. D. Cantemir a fost ales membru de onoare a Academiei din Berlin în 1714.
9. Ultimii lui ani din viață și i-a petrecut în exil în Rusia.
10. Descriptio Moldaviae are 3 părți, acestea fiind: prima – geografică, a doua – politică, a
treaia – dedicată religiei creștine și obiceiurile molodovenești.
11. Alte opere scrise de D. Cantemir sunt: Creșterea și descreșterea I. Otoman, Hronicul
vechimii romano-moldo-vlahilor, Viața lui Constantin Cantemir, Divanul sau Gâlceava
înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul, Istoria ieroglifică.

S-ar putea să vă placă și