Sunteți pe pagina 1din 7

AMBALAJE ȘI DESIGN ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ CURS 2

1. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ PRODUCEREA ŞI UTILIZAREA AMBALAJELOR


1.1. Factori legați de produs
1.2. Factori legaţi de materialele şi maşinile de ambalare
1.3. Factori care influenţează producerea şi utilizarea ambalajelor
2. SPĂLAREA, IGIENIZAREA ŞI STERILIZAREA AMBALAJELOR
2.1. Obiectivele spălării ambalajelor
2.2. Factori care influenţează spălarea ambalajelor
2.3. Sterilizarea ambalajelor. Agenţi de sterilizare

1.1. Factori legaţi de produs. Factorii de care trebuie să se ţină seama la producerea şi
folosirea ambalajelor pornind de la produsul supus ambalării sunt:
Natura produsului, respectiv materiile prime din care acesta este produs şi modul în care
acestea pot fi deteriorate. Astfel se stabileşte:
 starea fizică a produsului: gaz, lichid, pastă, pudră, granule, tablete;
 natura generală: corosiv, toxic, lipicios, fragil, abraziv, uşor de zgâriat.
Mărimea şi forma produsului: produse pulbere (zahăr pudră, făină), grişate (griş, mălai),
grăunţoase (boabe de orez, arpacaş), mărunte (paste făinoase scurte), bucăţi mari
(preparate din carne, brânzeturi).
Greutatea şi densitatea produsului – sunt specifice fiecărui produs în parte.
Lipsa de rezistenţă a produsului – dacă se îndoaie, se rupe, poate fi zgâriat uşor.
Rezistenţa produsului la greutate sau presiune.
Efectul modificării umidităţii şi temperaturii asupra produsului şi dacă acesta absoarbe
umiditate sau se corodează.
Compatibilitatea produsului cu ambalajul – dacă produsul este afectat de materialul de
ambalare, ce produse pot fi ambalate împreună.

1.2. Factori legaţi de materialele şi maşinile de ambalare. Factorii legaţi de materialele


de ambalare şi de ambalaj sunt în strânsă corelaţie cu proprietăţile fizico-chimice şi termice
ale acestor materiale, cu aspectele biologice, chimice şi biochimice care pot apărea, cu
forma ambalajelor etc., în timp ce factorii legaţi de maşinile de ambalare şi manoperă se
referă îndeosebi la aspectele economice legate de productivitate şi costuri.

1.2.1. Proprietăţile fizico-mecanice ale materialelor de ambalaj


Proprietăţi fizice ale materialelor de ambalaj includ:
 transparenţa, proprietate ce permite vizualizarea produsului conţinut în ambalaj,
caracteristică sticlei şi materialelor plastice incolore şi colorate în diferite culori şi
nuanţe.
 culoarea, poate cuprinde toată gama de nuanţe în funcţie de pigmenţii utilizaţi;
grosimea
 microporozitatea, necesară a fi cunoscută în cazul folosirii unor anumite materiale
de ambalaj ca folii de material plastic, de aluminiu, staniu.

1
AMBALAJE ȘI DESIGN ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ CURS 2

Proprietăţi mecanice – cele mai reprezentative sunt:


 rezistenţa la întindere denumită şi rezistenţă de rupere.
 alungire relativă – extensia produsă prin aplicarea unei forţe de rupere.
 rigiditatea încovoierea obţinută prin aplicarea unei forţe cunoscute.
 rezistenţa la îndoiri repetate – numărul de îndoiri pe care le poate suporta un
material de ambalaj înainte de rupere.
 sudabilitatea - temperatura la care un material de ambalaj se lipeşte cu el însuşi.
 duritatea proprietatea corpurilor solide de a se opune la pătrunderea în masa lor a
altor corpuri solide, care tind să le deformeze suprafaţa.

1.2.2. Permeabilitate
1. Permeabilitatea la vapori şi la gaze. Alimentele cu umiditate relativă de echilibru
ridicată tind să piardă apă în atmosferă, având ca rezultat o scădere în greutate şi
deteriorarea aspectului exterior şi a texturii. Produsele cu umiditate relativă de echilibru
mică au tendinţa de a absorbi apă, ceea ce poate cauza de asemenea înrăutăţirea calităţii.
Astfel, pulberile uscate (lapte praf, pudre pentru prăjituri, creme, budinci) se aglomerează,
produsele uscate (biscuiţi şi snacks-uri) pot pierde capacitatea de a fi crocante, iar
produsele deshidratate (fructe, legume) se pot altera dacă indicele de activitate al apei
creşte peste nivelul care permite dezvoltarea microorganismelor. În acest caz pentru
ambalare se pot folosi recipiente metalice, materiale plastice, lemn, carton.

2. Permeabilitate la mirosuri şi arome. Pentru reţinerea mirosurilor plăcute, asociate


fiecare anumitor produse este necesară folosirea unui material de ambalaj care să aibă o
permeabilitate scăzută faţă de compuşii volatili care generează aceste mirosuri sau arome.
În acest caz pentru ambalare se pot folosi recipiente metalice sau din sticlă cu închideri
corespunzătoare.

3. Permeabilitatea la lumină şi raze UV. Expunerea la lumină conduce la distrugerea


vitaminelor, atenuarea culorii şi râncezirea grăsimilor. Pentru prevenirea acestor
schimbări se foloseşte un material opac sau acesta se colorează pentru a exclude lumina
(de exemplu sticla galben-brună, verde).

4. Permeabilitatea la grăsimi şi uleiuri. Alimentele cu un conţinut de materii grase pot


ieşi la exterior prin penetrarea materialului de ambalaj, înrăutăţind aspectul ambalajului,
deteriorându-i imprimarea şi decorarea. În acest caz pentru ambalare se folosește hârtia
impermeabilă la grăsimi, hârtia pergament, hârtia parafinată.

5. Permeabilitatea la microoganisme. Aceasta este foarte importantă în cazul alimentelor


tratate termic (pasteurizate sau sterilizate) sau conservate prin uscare, sărare, afumare
când contaminarea ulterioară tratamentului trebuie evitată întrucât este deosebit de

2
AMBALAJE ȘI DESIGN ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ CURS 2

periculoasă. Recipientele din metal şi sticlă închise corect asigură cea mai bună barieră
împotriva contaminării microbiologice.

1.2.3. Comportarea materialelor la temperatură


1. Comportarea materialelor la temperaturi scăzute. Materialele tradiţionale (metalul,
sticla, cartonul) au o bună comportare la rece. Materialele plastice, în schimb, prezintă mari
diferenţe între ele. Astfel, polietilena, polistirenul şi poliamidele (nylon) sunt foarte
rezistente la temperaturi scăzute, în timp ce polipropilena devine casantă la temperaturi
apropiate de temperatura de refrigerare.

2. Comportarea materialelor la temperaturi ridicate. Metalele şi sticla rezistă foarte bine


la temperaturile folosite în industria alimentară. În cazul materialelor plastice rezistenţa la
temperaturi ridicate depinde de natura materialului. Polistirenul şi policlorura de vinil sunt
sensibile la temperaturi ridicate, în timp ce poliamidele, polietilentereftalatul şi
polipropilena suportă cu uşurinţă temperatura de sterilizare.

1.2.4. Aspecte biologice, chimice şi biochimice. Ambalarea are şi rolul protejării


alimentelor împotriva infestării cu insecte şi împotriva rozătoarelor. Recipientele din metal
şi sticlă închise ermetic asigură o protecţie completă împotriva rozătoarelor şi insectelor.
În afara acestora ambalajele din filme de materiale plastice, hârtie, carton au rezistenţă
variabilă la insecte şi nu reprezintă o barieră eficientă împotriva rozătoarelor. Materialele
pentru ambalare trebuie să fie compatibile din punct de vedere chimic cu alimentele cu
care vin în contact astfel încât să nu apară nici un pericol de îmbolnăvire din acest contact
şi să nu se producă nici o modificare în sens nedorit a calităţii alimentului sau a integrităţii
ambalajului ca rezultat al reacţiei dintre ele.

1.2.5. Forma ambalajelor. Un ambalaj corespunzător trebuie să aibă o formă şi o mărime


care să determine să fie considerat convenabil atât pentru achiziţionare de către
consumator cât şi pentru manipulare şi depozitare. Forma şi mărimea ambalajului trebuie
să fie compatibile din punct de vedere estetic cu conţinutul acestuia. Etichetarea trebuie să
fie clară, fără să reducă aspectul plăcut al ambalajului şi să îndeplinească reglementările
legale existente.

1.3. Factori care influenţează producerea şi utilizarea ambalajelor


1.3.1. Factori legaţi de riscurile transportului
În ceea ce priveşte riscurile pe care transportul le poate avea asupra produsului ambalat
este necesar să se cunoască metoda de transport, condiţiile probabile de depozitare şi
durata transportului şi a depozitării. Principalele riscuri posibile determinate de transport
sunt:
 riscuri mecanice pot surveni în timpul transportului fiind favorizate de loviri,
vibraţii, deformări, comprimări;

3
AMBALAJE ȘI DESIGN ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ CURS 2

 riscuri climaterice întâlnite în timpul transportului: temperatură


necorespunzătoare, presiune scăzută, prezenţa umidităţii, praful din aer;
 alte riscuri posibile la transport pot fi produse de microorganisme, insecte,
rozătoare, contaminare de la conţinutul ambalajelor vecine.

1.3.2. Factori legaţi de piaţa de desfacere


Ambalajul ilustrează produsul pe care îl conţine dar în acelaşi timp reprezintă o imagine a
producătorului produsului astfel că acesta trebuie să acorde cât mai mare atenţie folosirii
de ambalaje corespunzătoare, cu un design adecvat, pentru o reprezentare cât mai fidelă şi
individualizată. Preţul ambalajului este inclus în preţul produsului cu toate că preţul
produsului ambalat nu poate da informaţii asupra preţului ambalajului întrucât
producătorul fixează preţul produsului în funcţie de costul materiei prime, al prelucrării,
amortizarea costului utilajelor, beneficiile pe care vrea să le obţină. În condiţiile
concurenţei de pe piaţă un rol aparte revine şi mijloacelor prin care se face reclamă
produselor şi implicit ambalajelor care le conţin: pagini publicitare în presă, videoclip-uri
pe posturile de televiziune, anunţuri publicitare la radio, postere în magazine, pe stradă.

2. Spălarea, igienizarea şi sterilizarea ambalajelor


2.1. Obiectivele spălării ambalajelor
Pregătirea ambalajelor înainte de umplerea lor cu produs este o condiţie esenţială a
asigurării conservabilităţii corespunzătoare a produsului ambalat, termenul său de
valabilitate depinzând foarte mult de starea de igienă a ambalajelor. Pregătirea ambalajelor
se realizează prin intermediul operaţiei de spălare-igienizare-sterilizare ale cărei obiective
principale sunt:
 curăţarea mecanică a ambalajelor şi obţinerea de ambalaje perfect curate;
 asigurarea purităţii microbiologice şi/sau a sterilităţii (în cazul ambalajelor
destinate ambalării aseptice).
Condiţia de ambalaj perfect curat este asigurată dacă ambalajele sunt acoperite după
efectuarea operaţiei, cu o peliculă uniformă şi continuă de apă; spălarea insuficientă se
recunoaşte dacă suprafaţa ambalajelor nu este complet umedă şi există asocieri de picături
de apă, vizibile în special la ambalajele de sticlă.

2.2. Factori care influenţează spălarea ambalajelor


Principalii factori de care trebuie să se ţină seama pentru obţinerea unui efect de curăţare
corespunzător sunt:

1. Înmuierea. Efectul înmuierii. Înmuierea, realizată prin imersia ambalajelor supuse


spălării în soluţia alcalină din baia de înmuiere, este faza cu durata cea mai lungă dintr-un
ciclu de spălare. Efectul de spălare este cu atât mai bun cu cât durata de contact dintre
ambalaje şi soluţia alcalină este mai mare. Întrucât un ambalaj este imersat în baia de

4
AMBALAJE ȘI DESIGN ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ CURS 2

soluţie alcalină apoi este scos deasupra nivelului soluţiei, suprafaţa sa murdară este supusă
la două mecanisme de curăţare-separare, distincte:
 primul mecanism este dependent de timp, fiind raportat numai la durata de timp în
care ambalajele sunt imersate în soluţia alcalină fierbinte;
 cel de al II-lea mecanism, umplerea şi golirea ambalajului cu soluţie alcalină,
independent de timp, este asociat cu numărul de umpleri şi de goliri, depinzând de câte ori
se formează o interfaţa aer-lichid pe suprafaţa murdară a ambalajului.

2. Stropirea. Efectul stropirii. Stropirea ambalajelor se efectuează în scopul preîncălzirii


imediat după introducere în maşina de spălat, al clătirii pentru îndepărtarea urmelor de
soluţie alcalină şi răcire la temperatura de evacuare, dar şi al îndepărtării impurităţilor în
compartimentele de spălare cu soluţie alcalină. Se aplică atât la interiorul cât şi la
exteriorul ambalajelor aflate cu gura în jos în compartimentele de stropire, astfel încât
soluţia de spălare/apa să se scurgă, antrenând impurităţile/urmele de soluţie alcalină.

3. Temperatura de spălare. În timpul spălării, ambalajele sunt încălzite până la


temperatura soluţiei de spălare din compartimentul cu temperatură maximă, apoi sunt
răcite la temperatura de evacuare din maşina de spălat. Temperatura mai ridicată a soluţiei
de spălare accelerează procesul de curăţare, deci eficienţa agenţilor de curăţire creşte cu
creşterea temperaturii pentru aceeaşi concentraţie. Pentru aceeaşi eficienţă, concentraţia
soluţiei de spălare poate fi redusă cu creşterea temperaturii. De asemenea, este necesară o
temperatură ridicată pentru a obţine efectul de sterilizare a ambalajelor, microorganismele
fiind uşor distruse la temperatura de circa 80ºC de soluţia alcalină ca agent de spălare.

4. Agentul de spălare. Soluţia de spălare se prepară din sodă caustică (hidroxid de sodiu:
1-3%) şi aditivi; toate substanţele sunt amestecate împreună cu apa pentru a se obţine
soluţia cu concentraţia stabilită, care este apoi încălzită la temperatura corespunzătoare
conform diagramei de spălare a maşinii de spălat. Adaosul concentratelor de aditivi
comerciali (0.06-2%) în soluţia de spălare caustică măreşte eficienţa de curăţare a acesteia.
Pentru obţinerea efectului de spălare dorit este esenţială folosirea unei soluţii de spălare cu
proprietăţi de înmuiere şi de clătire bune. Puterea de curăţare variază cu concentraţia
soluţiei şi cu temperatura de lucru. Cele mai importante cerinţe pentru o soluţie de spălare
sunt:
 să aibă un efect de spălare ridicat;
 să nu fie otrăvitoare şi să nu introducă substanţe toxice în apa reziduală;
 să nu formeze depuneri de crustă;
 să nu spumeze;
 să nu aibă acţiune agresivă asupra materialului ambalajului;
 să fie uşor de dozat;
 să fie cât mai ieftină posibil.

5
AMBALAJE ȘI DESIGN ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ CURS 2

2.3. Sterilizarea ambalajelor. Agenţi de sterilizare


Una dintre cerinţele ambalării aseptice a produselor alimentare este sterilizarea
recipientului sau a părţii care vine în contact cu produsul şi a accesoriului de închidere
utilizat. Pentru atingerea acestui obiectiv, în afara efectului de sterilizare asigurat de soluţia
alcalină cu temperatura de 80-90ºC, se mai utilizează metode chimice (sterilizare cu apă
oxigenată sau acid peracetic), metode termice (sterilizare cu abur sau cu aer cald), metode
neconvenţionale (sterilizare prin iradiere cu radiaţii UV, IR, ionizante şi IUL) sau metode
combinate (sterilizare cu aer cald şi abur sau cu apă oxigenată şi radiaţii UV).

a) Agenţi de sterilizare convenţionali


a1. Apa oxigenată. Întrucât soluţiile de apă oxigenată, chiar concentrate, au un efect
distructiv insuficient la temperatura camerei, este necesară o temperatură minimă de 80ºC
şi o concentraţie minimă de 30% pentru a obţine distrugerea în timp de câteva secunde a
celor mai rezistenţi spori de pe materialele de ambalaj. Deoarece soluţia de apă oxigenată
nu este capabilă să sterilizeze singură materialul de ambalaj s-au introdus o serie de
metode pentru creşterea eficienţei tratamentului prin combinarea cu căldură şi/sau
energie radiantă sau iradiată:
 imersie în apă oxigenată
 pulverizare cu apă oxigenată
 tratament combinat: apă oxigenată cu radiaţii UV şi căldură

a2. Acidul peracetic. Acidul peracetic este un lichid sterilizant produs prin oxidarea
acidului acetic cu apă oxigenată. Soluţia conţinând acid peracetic şi apă oxigenată este
eficientă împotriva sporilor bacterieni rezistenţi chiar la 20ºC. Temperatura maximă de
lucru este 40ºC, pentru aceasta durata sterilizării fiind de circa 5 ori mai scurtă.

a3. Aburul saturat şi supraîncălzit. Aburul saturat sub presiune este folosit pentru
sterilizarea ambalajelor/recipientelor din materiale plastice. Pentru limitarea efectului
încălzirii asupra suprafeţei interioare a paharelor, exteriorul lor este răcit simultan. Aburul
supraîncălzit este folosit pentru sterilizarea cutiilor metalice din tablă cositorită şi
aluminiu.

a4. Aerul cald. Aerul cald la o temperatură de 315ºC a fost folosit pentru sterilizarea
cartoanelor aseptice confecţionate din mucava/folie de aluminiu/material plastic, caz în
care, la suprafaţa materialului se obţine o temperatură de 145ºC timp de 180 s. Pentru
sterilizarea suprafeţei interioare a paharelor şi a capacelor confecţionate din polipropilenă,
care sunt stabile până la 160ºC, se poate folosi şi un amestec de aer cald şi abur. În acest
proces aerul cald este suflat în interiorul paharelor printr-o duză astfel încât baza şi pereţii
sunt încălziţi uniform.

6
AMBALAJE ȘI DESIGN ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ CURS 2

b) Agenţi de sterilizare neconvenţionali


b1. Radiaţii UV. Radiaţiile UV au o lungime de undă de 200-315 nm dar pentru distrugerea
microbiană sunt mai eficiente la λ = 250-280 nm cu o valoare optimă de 253.7 nm. Este
important ca intensitatea iradierii să fie uniformă şi adecvată pentru sterilizarea întregului
recipient care poate avea o formă complexă. Este folosită în general numai comercial în
combinaţie cu apă oxigenată.

b2. Radiaţii IR. Radiaţiile IR sunt transformate în căldură sensibilă la contactul cu


suprafaţa absorbantă realizând o creştere a temperaturii suprafeţei. Ca şi iradierea cu UV,
iradierea cu IR este folosită numai pentru suprafeţe netede şi regulate. Radiaţiile IR au fost
folosite pentru tratarea interiorului capacelor din aluminiu acoperite cu un lac din material
plastic. Datorită posibilităţii de înmuiere a lacului, temperatura maximă nu trebuie să
depăşească 140ºC.

b3. Radiaţii ionizante. Tehnicile de iradiere care folosesc radiaţii γ au fost utilizate pentru
sterilizarea interiorului recipientelor închise dar goale, în special a celor confecţionate din
materiale care nu rezistă la temperatura necesară pentru sterilizare sau care, datorită
formei lor, nu pot fi sterilizate convenabil prin alte mijloace. Aşa sunt pungile cofecţionate
din materiale plastice laminate folosite la ambalarea aseptică de tip pungă în cutie (bag-in-
box).

b4. IUL. IUL sunt produse de o lampă „flash”, efectul lor fiind suficient pentru distrugerea
microorganismelor de pe suprafaţa ambalajului. Pentru sterilizarea materialelor de
ambalaj lampa flash este introdusă în interiorul tubului ce se formează într-o maşină de
ambalare prin formare-umplere-închidere în ambalaje din materiale complexe de tip
pachet pernă (pillow pack).

S-ar putea să vă placă și