O radiografie a neronismului

Prof. Dan Alexandru Nuță

Lucius Domitius Ahenobarbus (15 decembrie 37-11 iunie 68 d.Hr.) a fost cunoscut în istorie sub
numele de Tiberius Claudius Nero Caesar (13 octombrie 54-11 iunie 68 d.Hr.) , ultimul împărat al
dinastiei Iulio-Claudiene. A fost fiul lui Cneius Domitius Ahenobarbus și al Agripinei cea Tân ăr ă, fiica
lui Germanicus și soră a lui Caligula.
Personalitatea lui Nero este destul de bine cunoscută din prisma cruzimi: ”Dacă Caligula a fost
personificarea Demenței în „cizmele soldatului”, Néron era cea a Delirului sângeros în toga
bărbătească. Creierul lui Nero nu părea să conțină nicio celulă corespunzătoare simțului moral; cu alte
cuvinte spiritul lui nu avea nicio categorie care să fie cât de puțin legată de cunoașterea bineui.”
(Tetreau, p.83)

Istoriografia
Relatarea faptelor domniei lui Nero este mult mai bine cunoscută decât a unchiului său,
Caligula.
Există numeroase referiri și informații la mulți dintre scriitorii și istoricii epocii, atât cei care au
fost relativ contemporani cu Nero (Josephus Flavius, Seneca, Lucan) cât și cei din secolele următoare.
Istoricilor latini și greci li s-au adăugat istoricii evrei și cei creștini din secolele următoare.
Suetoniu cu Viața lui Nero, se detașează, având o lucrare dedicată ultimului împărat Iulio-
Claudian. Biografiile lui Suetoniu sunt o sinteză între elegia greacă și panegiricul latin. Cavaler de
origine a fost protejat de Pliniu cel Tânăr în timpul împăratului Hadrian, succesorul lui Traian, este un
înalt funcționar în slujba împăratului. (Hall)
Suetoniu păstrează o cronologie relativă a evenimentelor deoarece multe dintre acestea se petrec
la diverse intervale iar coroborarea cu alte surse dovedește faptul că povestirile lui nu respectă
cronologia strictă a evenimentelor. La Nero subliniază la început trăsăturile intelectuale și artistice ale
principelui dar și interesul său pentru limitarea luxului, înțelepciunea măsurilor luate pentru salvarea
Romei și liniștirea cetățenilor. ariilor pun în evidență evoluția progresivă actului de divinizare a
principelui
În viețile cezari lor, fotoliu există mai multe saptele extravagante ale principelui și mai puțin pe
altul de guvernare. Cele două laturi ale vieții principelui sunt evident disproporționate și ne face să ne
gândim la intenționalitatea și la încercarea de a pune în lumină mai mult extravaganțele principelui
puțin ceea ce a însemnat el distrat Aurel Imperiului ca și în cazul lui Caligula se începe elogioase a
strămoșilor Din ce an din cinta domițian pentru ca apoi să scoată în evidență chiar și aspectele
astrologice nefaste care au însoțit Nașterea lui Nero. Însuși tatăl său era nemulțumit de nașterea
copilului pe care îl consideră a fi chiar un rebut al familiei.
tacit suetoniu și dio cassius au fost Partizani Hai dinastiilor Flavi in sau antonime și ai Senatului
o instituție conservatoare laba și reacționară o instituție care nu a înțeles sensul ale evoluției societății
romane în epoca început a principatului cei trei istorici au contribuit la trucarea informațiilor despre
Nero despre Nero sau Caligula.
„Dar nu vreau să scriu mai multe despre acest subiect; într-adevăr, mulți sunt cei care au spus povestea
lui Nero. Unii au neglijat adevărul pentru a-i face plăcere, pentru că fuseseră tratați bine de el, iar alții, din cauza
urii și dușmăniei lor față de el, l-au maltratat atât de curajos cu minciunile lor încât ei înșiși merită vina.  [155]
Nu visez să mă surprind că au mințit despre Nero, deoarece chiar și în scris despre predecesorii săi nu au
respectat adevărul istoric; și totuși nu aveau nicio ură împotriva lor, deoarece trăiau mult după ei. [156] Dar cei
cărora nu le pasă de adevăr sunt liberi să scrie așa cum doresc, întrucât pare să-i placă. Pentru noi, care ne-am
propus obiectivul adevărului”, (Flavius, XX, VIII, 154-156, 3 în
http://remacle.org/bloodwolf/historiens/Flajose/juda20.htm

Propaganda imperială
Nero este prezentat de propaganda imperială ca un tânăr prinț, fericit înclinat spre clemență, pe
care o invocă și Seneca, profesorul de retorică al tânărului în De Clementia. (Marcheti). Seneca
împreună cu nepotul său Lucan sunt cei care construiesc zi de zi propaganda imperială, considerând că,
prin Nero, se deschide o nouă epocă luminoasă a istoriei imperiului.
pun în evidență evoluția progresivă actului de divinizare a principelui începând cu domnia lui
Tiberiu care refuză cultul imperial trecând prin domnia lui Caligula și Claudiu. Cazul lui Nero
considera ca destinul divin a fost prevestit de anumite ce semne cerești care ar fi apărut la nașterea sa.
La instaurarea lui Nero ca principie a existat un sprijin popular mulți gândindu-se că tânărul
împărat este singurul urmaș de sex masculin al celebrului general Germanicus. Nero și începe domnia
având o conduită modestă și refuzând onorurile pe care dorea să i le acorde Senatul . Gestul senatorilor
era de a atrage de partea lor noul împărat.
Susținerea populară a fost considerată de Nero foarte importantă în tot timpul domniei, liberți, sclavi,
cavaleri ruinați formau o masă importantă de manevră pentru împărat. (Carre)

Relația cu Agrippina
 Încă din timpul domniei lui Claudiu agripina primise titlul beau Goste. Pe baza acestui titlu și a
faptului era mama noului împărat aceasta încearcă să controleze întreaga Administrație a Imperiului.
Nu de puține ori împărăteasa Olivier că ea împărat.
Probe tatălui lui Nero rezidă din diferența de vârstă dintre agripina și soțul său dimitrios. Se
pare că agripina legături incestuoase incestuous cu caius Caligula dar și cu lapidus alături de care ar fi
participat la complotul din anul 39.
În urma axilla rii agripinei din anul 39 Nero este îndepărtat asta de către unchiul s ău Caligula și
este încredințat spre creștere și educare tatălui său domițian lepăda.
După moartea lui Caligula, patron a lui Claudiu Da vin revine la Roma iar în anul 47, când
mesalina soția împăratului este deportată, agripina se căsătorește cu Claudiu. Pentru a face posibilă
această căsătorie a fost dată o lege specială deoarece agripina era nepoata lui Claudiu
Potrivit lui dio cassius Senatul l-a obligat să se recăsătorească cu agripina și în acest sens a
adoptat un decret prin care se permitea romanilor să se căsătorească cu nepoatele lor.
în anul 49 Claudiu îl Adoptă pe fiul messaline fiul agripinei iar acesta va lua supranumele de
Nero. Principala preocupare agripinei după căsătoria cu Claudiu a fost să pregătească ascensiunea la
tron a fiului său.

„Agrippina își pregătea fiul pentru tron și își încredința educația în Seneca

(Dio Cassius, LXI, 32, 3)

e plina îl căsătorește pe Nero cu fiica lui Claudiu Octavia. romanii Irina avea mai multă putere
decât Claudiu însuși Da lungul timpului agripina sa străduit să îl facă popular pe Nero și s ă fie
considerat singurul succesor a lui Claudiu Agripina la obligă pe Claudiu programe pe Nero ca singurul
succesor și zvonul că britanicul fiul lui Claudiu este nebun și epileptic. ..

Regula succesiunii care nu era bine bine stabilite făceau cam atât britanicul cafea natural cât și
Nero ca fiu adoptat să fi îndreptățit de îndreptățiți să îi succedă Claudiu semnele astrologice de la
nașterea lui Nero prevesteau o domnie nereușită și ucide la mamei sale se pare că la un moment dat
când agripina auzise de intențiile lui Nero de AO asasina ar fi zis las ă s ă mă omoare Dar las ă s ă
conducă agripina sa temut de Pasiunea lui Nero pentru Sabina pe care o despărțit de soțul ei se pare c ă
atât Sabina cât și Seneca erau partizanii asasinării după asasinare Senat a ajuns o scrisoare tineri prin
care aceasta susținea car fi completat împotriva împăratului și că fiind descoperit complotul ai asa ar fi
sinuciz poluarea a Nero a dar spectacole în care cavaleri și senatori au fost să interpretează rolul.
 Nero avut o relație bună cu Agrippina, în primii ani ai domniei sale. Implicarea împărătesei în
afacerile publice prin care era substituită împăratul ia permis lui Nero să se dedice activităților artistice
și plăcerilor de în timp ce mama sa administra cu o mână de fier Imperiul alături de mentorul tânărul
împărat, ultimii doi ani, înainte de moarte împărătesei au fost mai conflictuali având în vedere că
împăratul dorea să preia conducerea Imperiului de facto iar ea îi amintea de fiecare dată că aa făcut
împărat

Astrologia a constituit de a lungul timpului un reper important În luarea deciziilor politice și

militare influențat de mama sa agripina, foarte atrasă și influențată de astrologie Nero a fost și el un
adept ala acestei arte influențat și de pe pe care Nero Da lungul timpului ca dovadă interesului agripinei
logie agripina a amânat morții lui Claudiu așteptând momentul astrologic al ai si pentru a anunța clama
rea său ca împărat sunt bun moment astrologic favorabil.

treptat Nero iese de sub influența mamei sale și devine tot mai dependent sa Coma a doua soție,
popeea în anul 59 are loc un atentat real sau imaginat de agripina ace complotul poți la cale de mama sa
va fi un pretext pentru îndepărtarea ei și apoi asasinarea

este posibil ca și Seneca să fi influențat parte decizia împăratului săturat Agrippina

Relația cu Seneca
Ca se rupe de preocupările sale filozofice pentru a se implica în viața politică el va fi unul din
principalii sfetnici ai noului împărat el. El va fi cel care scrie discursul lui Nero pe care împăratul îl va
prostii în fața Senatului odată cu investirea sa.

Seneca a fost profesorul și mentorul educațional al lui Nero. Fussese angajat de Agrippina dup ă
ce acesta se căsătorise cu Claudiu. Împărăteasa intenționa să-i asigure succesiunea fiului ei.
Seneca familiei imperiale și se pare că ar fi avut relații amoroase ție cu agripina Iulia ambele surori ale
lui Caligula. Relația stau relațiile cu cele două el de terminat exilarea sa. În anul 49 Divine preceptorul
lui Nero.
 Seneca pusese profesorul și mentorul împăratului și se pare dat filozoful avusese o relație cu
mama lui Nero în timpul domniei lui Caligula. Caligula Deci sanse la un moment dat exilarea lui
Seneca Evil relație lui cu sora sa Point existau voci care considerau că Nero ar fi fost Rodin acele relații
dintre Seneca și Agrippina pont după după asasinarea lui Caligula Agrippina s-a reîntors sa la împăratul
lui Claudiu chiar se căsătorise cu Împăratul și îl aduce ca pedagog Drama Tour filozoful exilat.

Nero guvernează singur – neronismul

Discursul anunță principalele linii directoare ale guvernării bazată pe reformarea statului din
punct de vedere financiar dar și o clemență. Din anul 56 Seneca a fost numit consul suflet astfel că prin
poziția sa administrativă posibilitatea să îl sfătuiască pe Nero în administrația Imperiului
Nero a fost un împărat mistic influențat de religiile orientale inclusiv de cele cu tent ă mesianic ă
după apnee el va instaura un regim personal bazat pe colaborarea cu Seneca și Bruce
Zero nici Caligula nu au fost ari sau mari cuceritori și au lăsat Generalilor lor Da hotărî
direcțiile de expansiune ale Imperiului a.
Sinuciderea
La moartea lui Nero Roma traversa o criză financiară determinată de cheltuielile excesive pentru
reconstrucția orașului după incendiu.

Moartea lui Nero a împărțit societatea în două tabere: pe de o parte clasa dominantă formată din
senatori, cavaleri, ”societatea normală” care se bucura de schimbarea dinastiei cu speranțe de mai bine, pe de
altă parte plebea obișnuită cu ”pâine și circ” marcată de tristețe atașată nu atât de noțiunea de spectacol, căt
de persoana împăratului care le oferă.

Violența cu care Galba i-a tratat pe susținătorii lui Nero a provocat nemulțumiri la Roma și a neliniștit
armata Rinului. Garda pretoriană rămăsese atașată lui Nero și nici vârsta lui Galba nu era un factor de
mobilizare a soldaților și a plebei (Carre).

Bibliografie
Surse istorice
Autorii antici au fost publicați și puși la disoziția cercetătorilor ediții bilingve – franceză-latină -
acolo, unde este cazul, pe site-ul http://agoraclass.fltr.ucl.ac.be/concordances/intro.htm de unde au fost
traduse de către autorul articolului pasajele citate. La citare se vor preciza doar reperele din lucrarea
originală fără a mai preciza identitatea site-ului sursă. Dacă sursa este un alt site decât agoraclass se va
preciza numărul de ordine al site-ului din webografie.

1. http://agoraclass.fltr.ucl.ac.be/concordances/intro.htm
2. http://www.earlychristianwritings.com/yonge/book36.html
3. http://www.earlychristianwritings.com/yonge/book40.html
4. http://remacle.org/bloodwolf/historiens/Flajose/juda19.html
5. https://www.perungiorno.it/seneca-de-constantia-sapientis-18-01-06..html

Lucrări de specialitate

6. Amon, H. (2012). Usurpation et coup d’État dans l’empire romain : nouvelles approches. In Cahiers
d'histoire, 31 (2), 33–65. https://doi.org/10.7202/1019283ar
7. Arbo , Agnès Molinier, Histoire d'un palimpseste : le Nero et le Caligula deSuétone dans la vita
Commodi de l'Histoire Auguste Presses Universitaires de Franche-Comté | Dialogues d'histoire
ancienne , 2010/Supplement4.1 S4.1, pages 201 à 221, URL: https://www.cairn.info/revue-dialogues-d-
histoireancienne-2010-Supplement4.1-page-201.htm
8. Armisen-Marchetti Mireille. Les ambiguïtés du personnage de Néron dans le De clementia de Sénèque.
In: Vita Latina, N°174, 2006. pp. 92-103; https://www.persee.fr/doc/vita_0042-
7306_2006_num_174_1_1208
9. Carré Renée. L'image de Néron dans les Histoires de Tacite. In: Mélanges Pierre Lévêque. Tome 8 :
Religion, anthropologie et société. Besançon : Université de Franche-Comté, 1994. pp. 43-59. (Annales
littéraires de l'Université de Besançon, 499); https://www.persee.fr/doc/ista_0000-
0000_1994_ant_499_1_2312
10. Balland André. Recherches sur l'architecture domestique dans la Nova Urbs de Néron. In: École
pratique des hautes études. 4e section, Sciences historiques et philologiques. Annuaire 1965-1966. 1965.
pp. 521-536; doi: https://doi.org/10.3406/ephe.1965.4979
11. Beard, Mary, (2017), SPQR: O istorie a Romei Antice, Editura TREI, București
12. Bourrit, Bernard, Les visages de l’autorité, in Revue française d’anthropologie, 180 /2006, URL :
http://journals.openedition.org/lhomme/24731
13. Braccesi Lorenzo, Coppola Alessandra. Il matricida (Nerone, Agrippina e l'imitatio Alexandri). In:
Dialogues d'histoire ancienne, vol. 23, n°1, 1997. pp. 189-194; doi :
https://doi.org/10.3406/dha.1997.2332
14. Castanet Hervé , NÉRON, LE DOGMATIQUE L'École de la Cause freudienne | « La Cause freudienne
» 2005/2 N° 60 | pages 211 à 215, URL: https://www.cairn.info/revue-la-cause-freudienne-2005-2-page-
211.htm
15. Charles-Picard Gilbert. De la Maison d'Or de Néron aux thermes d'Acholla. In: Monuments et mémoires
de la Fondation Eugène Piot, tome 63, 1980. pp. 63-104; doi : https://doi.org/10.3406/piot.1980.1573
16. Cizek Eugène. L'expérience néronienne : réforme ou révolution ?. In: Revue des Études Anciennes.
Tome 84, 1982, n°1- 4. pp. 105-115; doi : https://doi.org/10.3406/rea.1982.4131
17. Cizek, Eugen, (1986) Secvență romană, Editura Politică, București
18. Constans Léopold-Albert. Les puissances tribuniciennes de Néron. In: Comptes rendus des séances de
l'Académie des Inscriptions et Belles-Lettres, 56ᵉ année, N. 6, 1912. pp. 385-392; doi :
https://doi.org/10.3406/crai.1912.73058,
19. Croisille Jean-Michel. Sénèque et Néron. In: Vita Latina, N°140, 1995. pp. 2-12; doi :
https://doi.org/10.3406/vita.1995.932
20. Dinu, Dana (2004), Semnificația libertății la Tacitus în Analele Universităţii din Craiova, Seria Ştiinţe
Filologice Limbi Şi Literaturi Clasice, Anul I, Nr. 1-2, p. 25-30
21. Dumitrașcu Katalin, Dumitrașcu Emil, Importanţa factorului „economic” în cauzalitatea
istorică la Tacitus în Analele Universităţii din Craiova, Seria Ştiinţe Filologice Limbi Şi Literaturi
Clasice, Anul I, Nr. 1-2, p. 36-53
22. Gascou Jacques. Histoire et historiographie : Suétone. In: Histoire et historiographie dans l'Antiquité.
Actes du 11ème colloque de la Villa Kérylos à Beaulieu-sur-Mer les 13 & 14 octobre 2000. Paris :
Académie des Inscriptions et Belles-Lettres, 2001. pp. 155-165. (Cahiers de la Villa Kérylos, 11);
https://www.persee.fr/doc/keryl_1275-6229_2001_act_11_1_1039
23. Gascou Jacques., . Suétone historien. Rome : Ecole française de Rome, 1984. pp. 5-874. (Bibliothèque
des Écoles françaises d'Athènes et de Rome, 255); doi : https://doi.org/10.3406/befar.1984.1218
24. Grimal Pierre. Néron. In: Vita Latina, N°119, 1990. pp. 22-28; doi :
https://doi.org/10.3406/vita.1990.1615
25. Grimal Pierre. Sur deux « mots » de Néron. In: Pallas, 3/1955. pp. 15-20; doi:
https://doi.org/10.3406/palla.1955.916
26. Hellegouarc’h Joseph. Histoire et biographie : le principat vu par Suétone (de Tibère à Néron). In: Vita
Latina, N°133, 1994. pp. 22-28; doi : https://doi.org/10.3406/vita.1994.1354
27. Janne Henri. Une affaire de christianisme sous Néron (65 apr. J.-C.). In: L'antiquité classique, Tome 2,
fasc. 2, 1933. pp. 331-356; doi : https://doi.org/10.3406/antiq.1933.3695
28. Jolivet Vincent LES AFFAIRES DE MONSIEUR ASIATICUS, Presses Universitaires de Franche-
Comté, Dialogues d'histoire ancienne,, 2015/2 41/2 | pages 71 à 86, URL: https://www.cairn.info/revue-
dialogues-d-histoire-ancienne-2015-2-page-71.htm
29. Lesuisse Léon. La nomination de l'empereur et le titre d' Imperator In: L'antiquité classique, Tome 30,
fasc. 2, 1961. pp.415-428; doi : https://doi.org/10.3406/antiq.1961.3415
30. Martin Jean-Pierre. Néron et le pouvoir des astres. In: Pallas, 30/1983. Astres, astrologie, religions
astrales dans l'Antiquité. pp. 63-74; doi : https://doi.org/10.3406/palla.1983.1140
31. Perrin Yves. Nicolas Ponce et la Domus aurea de Néron : une documentation inédite. In: Mélanges de
l'École française de Rome. Antiquité, tome 94, n°2. 1982. pp. 843-891; doi :
https://doi.org/10.3406/mefr.1982.1345
32. Royo Manuel. Le palais dans la ville. Formes et structures topographiques du pouvoir impérial
d'Auguste à Néron. In: Mélanges de l'École française de Rome. Antiquité, tome 106, n°1. 1994. pp. 219-
245; doi : https://doi.org/10.3406/mefr.1994.1846
33. Scheid John. La mort du tyran. Chronique de quelques morts programmées. In: Du châtiment dans la
cité. Supplices corporels et peine de mort dans le monde antique. Table ronde de Rome (9-11 novembre
1982) Rome : École Française de Rome, 1984. pp. 177-193. (Publications de l'École française de Rome,
79); URL: https://www.persee.fr/doc/efr_0000-0000_1984_act_79_1_2533
34. Tétreau,, Jean En relisant Suétone, in L'Antiquité, Numéro 111, automne 2006,
URL:https://id.erudit.org/iderudit/14191ac
35. Veyne Paul Qu'était-ce qu'un empereur romain ? Dieu parce qu'empereur, Presses Universitaires de
France, Diogène, 2002/3 n°199 | pages 3 à 25, URL: https://www.cairn.info/revue-diogene-2002-3-page-
3.htm,
36. Wankenne Jules. Encore et toujours Néron. In: L'antiquité classique, Tome 53, 1984. pp. 249-265; doi :
https://doi.org/10.3406/antiq.1984.2129
37. https://www.academia.edu/36107539/Sexus_Potestatis_Avidus_sexe_et_pouvoir_
%C3%A0_Rome_de_Sylla_%C3%A0_N%C3%A9ron consultat la 21.01.2020