SISTEMUL FINANCIAR

INTERNAŢIONAL

Zugrav Inga
 BIBLIOGRAFIE:
1. Gheorghe Ciobanu (coord.) - Tranzacţii economice
internaţionale, Editura Risoprint, Cluj Napoca 2009.
2. Mariana Negruş – Plăţi şi garanţii
internaţionale, Editura C.H.Beck, Bucureşti,
2006.
3. Ioan Popa (coord) – Negocierea comercială
internaţională, Editura Economică, Bucureşti,
2006.
4. Cătălin Postelnicu – Economie
internaţională. Aspecte teoretico-metodologice şi
practice, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2011.
 Planul lecției
1.1. Evoluţia Sistemului Financiar
Internaţional
1.2. Globalizarea pieţelor financiare
internaţionale
1.3. Contagiunea crizelor financiare la
nivel internaţional
1.4. Riscurile finanţării internaţionale
 Orice activitate economică, politică,
culturală, militară etc. desfăşurată in
context internaţional solicită existenţa unor
acţiuni de natură financiară, de credit şi
monetară.
Dacă Ipoteza se verifică pe un număr suficient de mare de
activităţi umane care au loc in context internaţional, atunci
putem emite modelele tip simbol sub forma unor Regularităţi:
Regularitatea 2.1. Mărfurile şi serviciile destinate schimbului
internaţional sunt dimensionate din punct de vedere al valorii
cuprinse in ele cu ajutorul unui etalon monetar cu circulaţie
internaţională.
Regularitatea 2.2. Realizarea activităţilor umane pe plan
internaţional, precum şi pe plan intern, presupune mişcarea
unei părţi din produsul intern brut naţional pe plan extern
prin intermediul unei repartiţii de tip financiar sau credit.
Regularitatea 2.3. Desfăşurarea activităţilor umane in context
extern impune utilizarea mijloacelor, instrumentelor şi
modalităţilor de plată cu caracteristici internaţionale.
Regularitatea 2.4. Mijlocirea financiară şi monetară a acţiunilor
umane derulate in context mondial presupune existenţa unor
instituţii adecvate, drept cadru pentru realizarea efectivă a
activităţii financiare, de credit şi monetare.
• Fenomenul mondo-financiar şi monetar este
un fenomen de natură economică, cuprinzand
activităţi de repartiţie financiară, de repartiţie
prin credit şi activităţi monetare (evaluare şi
mijlocirea circulaţiei valorii), toate desfăşurate in
context internaţional sau În legătură cu acţiuni
internaţionale.
• Fenomenul mondo-financiar şi monetar este
forma de manifestare a proceselor de repartiţie
şi schimb pe plan internaţional, procese
condiţionate, la randul lor, cantitativ şi calitativ,
de procesele reale de producţie şi de consum.
 Sistemul financiar-monetar internaţional poate fi privit
sub două aspecte şi anume:
• Sistemul financiar-monetar internaţional poate fi definit
generic ca fiind ansamblul de norme şi tehnici, convenite
şi acceptate pe baza unor reglementări instituţionalizate
menite să coordoneze şi să organizeze comportamentul
ţărilor membre în domeniul fluxurilor financiare şi
monetare internaţionale generate de derularea unor
operaţiuni comerciale sau necomerciale internaţionale.

• Sistemul financiar-monetar internaţional cuprinde şi

ansamblul de pieţe, instituţii, metode, mijloace,
tehnologii, fluxuri financiare menite să asigure
deplasarea în timp şi în spaţiu a resurselor de capital de
la cei care le deţin (creditorii sau investitorii
internaţionali) către cei care au nevoie de acestea
(debitorii sau beneficiarii finanţării).
Cerinţele de bază ale funcţionării
sistemului financiar-monetar

• Ajustare
• Lichiditate
• Confidenţă
 Produsele sistemului financiar-monetar
internaţional:
• Etaloane monetare cu statut internaţional sau
internaţionalizate;
• Fonduri financiare şi de credit atrase în circuit
internaţional;
• Mijloace, instrumente, modalităţi şi acorduri
internaţionale de plată;
• Informaţii economice, financiare, monetare,
sociale, politice la nivelul economiei mondiale;
• Reglementări, recomandări necesare reglării
activităţilor financiare şi monetare internaţionale;
• Regimul pieţelor internaţionale valutare, de capital
şi a aurului.
 Funcţiile sistemului financiar-monetar internaţional:
• Dimensionarea valorică a etaloanelor monetare;
• Formarea masei de semne băneşti cu circulaţie
internaţională;
• Transferarea resurselor financiare de la cei care au surplus
de fonduri (cheltuiesc mai puţin decât câştigă) către cei care
au deficit de fonduri (cheltuiesc mai mult decât câştigă).
• Promovarea eficienţei economice prin alocarea optimă a
resurselor de capital (riscuri şi costuri scăzute);
• Valorificarea oportunităţilor de investiţii (fondurile sunt
transferate dinspre sectoare sau domenii cu productivitate
scăzută către domenii cu productivitate ridicată);
• Derularea fluxurilor de încasări şi plăţi;
• Stimularea nivelul economisirilor şi al investiţiilor;
• Formarea fondului de informaţii financiare, monetare şi
economice internaţionale;
• Reglarea activităţilor financiar – monetare internaţionale.
 Dezvoltarea sistemului financiar-monetar
internaţional este potenţată de:
• Dezvoltarea fluxurilor financiare internaţionale;
• Sistemul ratelor de schimb valutar flotant;
• Dezvoltarea fără de precedent a pieţei valutare
internaţionale şi a pieţei internaţionale de capital;
• Posibilitatea de obţinere a câştigurilor pe piaţa
valutară într-un timp relativ scurt;
• Necesitatea alocării riscurilor (a dus la dezvoltarea
unor instrumente şi operaţiuni specifice);
• Variaţia temporală a consumului (raportul
consum/venituri variază în timp);
• Separarea administrării afacerii de proprietatea
asupra capitalurilor.
 Evoluţia Sistemului valutar –financiar internaţional:
• Conferinţa din Paris din 1867
• Conferinţa economică internaţională din Genova, din
1922.
• Acordul de la Bretton – Woods (1944): scopul principal
era de a induce o stabilitate monetară în sistem şi pentru
a găsi o soluţie la dezechilibrele BPE;
• Prima criză a SFI (1960): introducerea DST pentru a
creşte lichiditatea sistemului
• Crizele sistemului financiar internaţional (1960 – 1970)
• Flotarea liberă (1973): ”Smithsonian Agreement” pentru
monedele ţărilor industrializate ca derogare temporară
de la Acordul Jamaica;
• Beneficiile sistemului Bretton Woods:
– Expansiunea comerţului internaţional şi a IS
– Reducerea semnificativă a ratei inflaţiei (excepţie
Japonia)
– Creştere economică semnificativă
• Slăbiciunile sistemului Bretton Woods:
– Restricţii la circulaţia capitalurilor
– Presiunea exercitată asupra rezervelor de aur ale
SUA
– Ineficienţa programelor de ajustare aplicate
situaţilor de criză.
Acordul de la Kingstom Jamaica (1972-1976) de
reformare a SFI:
– A fost încheiat între ţările europene şi SUA cu
scopul reformei SFI.
– Flotarea liberă a fost interzisă pentru ţările
semnatare ale acordului de la Bretton Woods cu
derogarea din 1973
– Flotarea liberă este înlocuită de flotarea
administrată din două motive:
• Continuarea creşterii şi dezvoltării comerţului
internaţional fără fluctuaţii excesive ale cursului de
schimb
• Evitarea crizelor în economia mondială (crizele
petroliere)
Modificarea articolului IV din Acord (ratificată în
1978 de 2/3 din membrii):
– Orice ţară este liberă să îşi aleagă regimul
monetar – valutar (mai puţin ancorarea de aur a
monedei);
– FMI va supraveghea politica monetară şi valutară
a ţărilor participante la sistem şi va elabora
principii de acţiune
– Printr-o majoritate de 85 % FMI poate reintroduce
un sistem ancorat pe USD (SUA are drept de
veto)
– Diminuarea rolului monetar al aurului
– Desemnarea DST ca principal activ de rezervă
Principiile adoptate în 1977 asupra SFI:
– Orice membru trebuie să evite intervenţiile pe
piaţa valutară pentru a preveni dezechilibre ale
BPE sau pentru a obţine un avantaj incorect în
schimburile comerciale internaţionale
– Orice membru poate interveni pentru a diminua
eventualele crize la nivelul BPE
– În cazul oricărei intervenţii pe piaţa valutară
trebuie să se ţină cont de interesele ţărilor
membre (inclusiv a celei emitente).
• Aranjamentul de la Plazza (septembrie 1985):
– Iniţiat de un grup de 5 ţări (SUA, UK, Japonia,
Germania şi Franţa)
– G5 s-au angajat pentru a interveni în vederea
diminuării valorii USD pe pieţele internaţionale
(considerat în acel moment supraevaluat)
• Acordul de la Luvru (februarie 1986):
– Iniţiat de un grup de 7 ţări (G5 + Italia şi
Canada)
– Au considerat că USD a atins o valoare care
reflectă realităţile economice şi au sistat
intervenţiile pe piaţa valutară
– Ţările vor interveni neanunţat şi doar dacă
este cazul în favoarea monedelor lor
 Evaluarea Sistemului Valutar - Financiar
Internaţional actual
• Flotarea liberă nu a generat o diminuare a comerţului
sau investiţiilor internaţionale şi nici nu a dus la
dezintegrarea pieţelor internaţionale de capital
• Flotarea liberă nu permite neapărat o ajustare rapidă
a fluxurilor comerciale
• Ratele de schimb rămân extrem de volatile în cadrul
SFI
• Crizele rămân destul de puternice şi frecvente (ex:
criza din Asia)
• Monedele ţărilor mici pot fi ancorate de dolar sau de o
altă monedă puternică dar monedele ţărilor puternice
trebuie să floteze liber în cadrul SFI (Yen-ul japonez a
fost stabilizat de exemplu prin eforturilor G4)
• Rolul de pivot al USD s-a diminuat prin introducerea
DST şi prin creşterea rolului EURO
 Integrarea monetară europeană
Raportul Delors (1989)
Planul de realizare al UEM – ETAPA I
– Prima etapă (Iulie 1990)
• § Libera circulaţie a capitalurilor;
• § Ţările membre trebuiau să ia măsuri de fixare pe cât
posibil a ratelor de schimb;
• § Politicile comunitare trebuiau astfel coordonate încât
să asigure o stabilitate a preţurilor (obiectiv central);
• § Au fost create echipele de lucru necesare în
demararea stadiilor ulterioare;
• § În ansamblul său, această etapă a fost una
pregătitoare, cu rol în definirea responsabilităţilor,
stabilirea obiectivelor şi priorităţilor legate de
introducerea EURO
 Maastricht Treaty (1992) - Criteriile de
convergenţă
– Stabilitatea preţurilor - În anii anteriori, rata
inflaţiei nu trebuia să depăşească cu 1.5% media
inflaţiei celor mai bune trei ţări;
– Convergenţa ratelor de dobândă - În anii
premergători, rata de dobândă pe termen lung nu
trebuia să fie mai mare cu 2% faţă de media celor
mai bune trei ţări (în termen de inflaţie).
– Disciplina bugetară - Deficitul bugetar trebuie să
fie mai mic de 3% din PIB. Datoria publică nu
trebuie să depăşească 60% of GDP.
– Stabilitatea cursurilor de schimb - În ultimii doi ani
să nu aibă loc realinieri ale ratelor de schimb
Planul de realizare al UEM – ETAPA II (Ianuarie 1994)
– Crearea Institutului Monetar European (EMI) cu
următoarele atribuţii specifice:
• § Coordonarea politicilor monetare în vederea
asigurării stabilităţii preţurilor;
• § Pregătirea creării Sistemului European al
Băncilor Centrale şi coordonat de Banca
Central Europeană;
• § Pregătirea etapei a 3-a de introducere a
monedei unice;
• § Evaluarea gradului de convergenţă
economică între ţările membre stabilite prin
Tratatul de la Maastricht;
 Etapa III (Ianuarie 1999)
• Introducerea monedei unice “EURO”.
• Stabilirea Băncii Centrale Europene ca fiind
instituţia desemnată pentru a aplica politica
monetară comună;
• Au fost fixate definitiv ratele de conversie pentru
cele 11 ţări care şi-au anunţat participarea iniţial la
zona EURO;
• A fost stabilită o perioadă de tranziţie pentru
introducerea monedei unice între 1.01.99 şi
31.12.01;
• Euro a fost desemnat ca fiind singura monedă de
denominare a operaţiunilor în cadrul TARGET
încă din 1999;
• Au fost create două instrumente: EURIBOR şi
EONIA
Costuri şi beneficii ale introducerii Euro
Beneficii:
– Reducerea costurilor de tranzacţionare.
– Eliminarea riscului valutar (!!!)
– Competiţie mai mare, creşte eficienţa
– Un grad mai mare de integrare între pieţele financiare
europene care sporeşte eficienţa alocărilor de capital;
– O mai mare disciplină în materie de inflaţii prin
garantarea independenţei Băncii Central Europene;
– O disciplină fiscală impusă şi necesară pentru a intra
şi a rămâne în zona Euro
– Accelerarea reformelor structurale în cadrul UE
pentru a susţine adâncirea procesului de integrare.
 Costuri:
– Reducerea costurilor de tranzacţionare.
– Eliminarea riscului valutar (!!!)
– Competiţie mai mare, creşte eficienţa
– Un grad mai mare de integrare între pieţele
financiare europene care sporeşte eficienţa
alocărilor de capital;
– O mai mare disciplină în materie de inflaţii prin
garantarea independenţei Băncii Central Europene;
– O disciplină fiscală impusă şi necesară pentru a
intra şi a rămâne în zona Euro
– Accelerarea reformelor structurale în cadrul UE
pentru a susţine adâncirea procesului de integrare.
Ca parte componentă a economiei mondiale
sistemul financiar-monetar internaţional reflectă
toate schimbările din sistemul acesteia şi
totodată contribuie direct la desfăşurarea
activităţii economice internaţionale.
Caracterul funcţionării şi stabilitatea sistemul
financiar-monetar internaţional depinde de
nivelul corespunderii principiilor sale cu structura
economiei mondiale, repartizării forţelor şi
intereselor ţărilor mari.
In analiza proceslui de globalizare se disting 5 dimensiuni diferite,
interdependente care nu pot fi delimitate in mod clar una de cealalta:
a. dimensiunea economica, despre care se vorbeste cel mai adesea, se
regaseste in: cresterea comertului si a investitiilor directe, globalizarea
pietelor financiare, productia integrata la nivel trans-national, corporatii
trans-nationale;
b. dimensiunea 'mediu ambiant', se refera la aparitia unor probleme globale
(cum ar fi incalzirea atmosferei, gaura din stratul de ozon sau taierea
padurilor tropicale) care necesita o abordare globala;
c. dimensiunea sociala, retelele inovatoare de comunicare la mare distanta
(chat, e-mail) adaugandu-se comunitatilor traditionale precum familia sau
vecinatatea;
d. dimensiunea culturala, productiile hollywoodiene pot fi vizionate peste tot
in lume, iar „americanizarea“ culturii mondiale este un fapt incontestabil.
Culturile regionale si locale nu trebuie sa dispara insa din aceasta cauza.
e. dimensiunea politica, globalizarea si concurenta la nivel local limiteaza
spatiul de actiune al politicilor nationale, multe probleme neputand fi
rezolvate corespunzator decat la nivel international, respectiv global. Prin
urmare trebuie gasite noi forme si arene politice;
• Globalizarea aduce cu sine oportunitati extraordinare, care au permis
unor tari sa valorifice deschiderea pietelor si sa asimileze noi tehnologii
(China si India). In lumea avansataa din punct de vedere economic,
noile tehnologii ale informatiei au prelungit mult avantul din SUA, ceea
ce a facut pe unii sa creada in virtutile nemaipomenite ale “noii
economii”, vorbindu-se despre o “noua paradigma”, capabila sa
combine cresterea economica neintrerupta fară somaj si inflatie
redusa.
• Globalizarea a stimulat comertul international si distribuirea activitatilor de productie
pe baza unei logici a avantajului comparativ aplicat la scara globala; de aici a rezultat
si cresterea masiva a numarului firmelor cu activitate globala (are loc o deplasare nu
numai a produselor, ci si a capitalurilor, a unitatilor care fabrica produsele). Aceasta
prezinta efecte benefice pentru toate tarile: accesibilitate larga la bunuri si factori de
productie, si astfel reducerea inegalitatilor intre natiuni; accentuarea concurentei
intre agentii economici din diferite tari si cointeresarea puternica a acestora in
domeniile ce asigura cresterea eficientei activitatii lor; apropierea popoarelor si
detensionarea relatiilor dintre ele, largind paleta conlucrarii acestora. Toate aceste
aspecte reflecta in fapt procesul internationalizarii schimbului.
Nu trebuie sa uitam caderea sistemelor totalitare in
Europa, in Asia. In China si Vietnam, sistemele politice
–sub presiunea reformelor economice, sunt obligate
sa fie pragmatice, pentru a gestiona treburile publice
ale unor economii ce folosesc tot mai mult
mecanisme de piata in alocarea resurselor si
remunerarea factorilor de productie. Deschiderea
economica si politica va avea loc, cert, si in Cuba.
Totodata s-a format si o constiință globală privind
problemele planetare, care reclama o abordare la
scara planetara. Incepand cu anii 70, interesul comun
al umanitatii de prezervare a mediului inconjurator s-a
concretizat prin aparitia unor concepte precum:
dezvoltarea durabila si securitatea ecologica
Procesul globalizarii nu trebuie supraestimat, ci dimpotriva,
trebuie subliniate si riscurile si contradictiile, globalizarea fiind si
un process de redistribuire a puterii economice si de accentuare
a decalajelor si diferentelor sociale la nivel mondial. De altfel
insuccesele in realizarea de progres economic, in cele mai multe
tari ale lumii, este un esec al lumii contemporane, al eforturilor
depuse inclusiv de institutiile internationale specializate. Iar intr-
o lume in care cei saraci si foarte saraci formeaza mai mult de
trei sferturi din total, conflictele sunt inevitabile.
Totodata multiplicarea crizelor financiare si economice produce
mari efecte asupra vieții sociale și politice. Un alt aspect ce
merita menționat sunt conflictele inter-etnice si inter-
confesionale (degenerand adesea in violente, razboaie civile),
xenofobia si sovinismul. Terorismul devine brusc o amenintare
globala. Daca globalismul anuleaza practic posibilitatea unui
razboi intre marile puteri, terorismul, crima organizata si
proliferarea armelor de distrugere in masa, extremismul etnic si
religios stau la baza conflictelor armate. Crima organizata
transfrontaliera este apreciata ca fenomen rezidual al procesului
de globalizare .
Una din problemele majore ale globalizarii este
reprezentata de protectia mediului. Economia
globala în expansiune este la ora actuală structurată
pe resurse neregenerabile și cu puternic impact
asupra mediului inconjurator. Trebuie menționat și
impactul decisiv asupra culturilor si identitatilor
nationale.
Nu intotdeauna globalizarea implica un grad ridicat
de comunicare sau de schimb intre diverse culturi.
Deseori o cultura dominanta se impune asupra
celorlalte, rezultatul fiind un proces de omogenitate
culturala.
 Pe fondul tuturor transformarilor care au caracterizat ultimele
decenii si care sunt specifice globalizarii, marii actori ai scenei
economice si-au realizat noi strategii de dezvoltare care
combina toată gama de activități transfrontaliere: export si
aprovizionare in/din exterior, investitii straine, aliante
internationale,etc. Trăsătura de bază a globalizării rezidă in
faptul ca mărfurile, serviciile, capitalul, munca si ideiile sunt
transferate pe plan international prin intermediul firmelor.
În acest context se observă o crestere a numarului de
intreprinderi multinationale si se poate afirma ca procesul
globalizarii economice este o rezultanta a intensificarii activitatii
companiilor multinationale, dar si o cauza a afirmarii lor tot mai
puternice. O data cu globalizarea pietelor, produsele, la randul
lor, devin tot mai „globalizate'. Un produs finit reprezinta tot mai
mult rezultatul combinarii unor inputuri materiale si servicii ale
caror surse de provenienta sunt tot mai diversificate, fiind
localizate in cele mai diferite colturi ale lumii.
Manifestarile cele mai evidente ale globalizarii sunt
procesul internationalizarii firmelor si miscarea
internationala a capitalului. Forma cea mai recenta de
interationalizare consta in aparitia retelelor de
intreprinderi.
Decat sa creeze filiale de productie controlate de un
sistem puternic structurat si ierarhizat, devine mai
convenabil sa incheie si sa dezvolte raporturi
contractuale cu partenerii ce activeaza in interiorul
tarii de implementare, de regula in state aflate in
ascensiune industriala.
Sistemul de partnership prezinta avantaje multiple
pentru ca permite concomitent scaderea aportului de
capital si a numarului de cadre expatriate, iar pe de
alta parte gestionarea mai usoara a problemelor ce se
ivesc in contextul local.
 Intreprinderile interesate de fenomenul globalizarii sunt
caracterizate printr-o structura elastica, dinamica si cu un
continut tehnologic inalt, fie in ceea ce priveste productia, fie
in distributia bunurilor. Totodata intr-o piata globala firmele nu
mai pot luat decizii in mod fragmentar, adica tara cu tara asa
cum traditional procedau companiile multinationale in trecutul
nu prea indepartat.
Sistemul pietelor interdependente le obliga sa adopte o
strategie globala, o strategie integrata valabila pentru intreaga
planeta. O strategie globala inseamna cresterea
interdependențelor intre activitățile separate geografic ale
filialelor si companiilor mama. Presupune optimizarea
activitatilor locale ale fiecarei filiale cu satisfacerea conditiilor
cererilor de pe piata vizata potrivit devizei «O companie
trebuie sa gandeasca global, dar sa actioneze local«.
De exemplu pretul produselor dintr-o anumita tara nu poate
creste prea mult peste pretul acelorasi produse din alta tara
fara a atrage dupa sine reactia consumatorilor, care pot recurge
la importuri.
 In mediul economic actual intreprinderile au de infruntat o
concurență acerbă la scară planetară ceea ce face ca activitatea
lor de marketing sa se desfasoare intr-un cadru global foarte
dinamic, fapt ce determină revizuiri frecvente ale programelor
de marketing. Capacitatea unei firme de a genera noi bunuri si
servicii sau de a le imbunatați si a le desface cat mai curand pe
piețe dobîndeste o importantă vitala pentru asigurarea
competitivitatii ei, intrucat schimbarile tehnologice rapide
scurteaza ciclurile de viata ale produselor. In acest sens inovarea
se realizeaza prin Cercetare-Dezvoltare.
Era globalizarii inseamna emergenta economiei virtuale.
Internetul face sa creasca semnificativ eficienta activitatilor
intreprinderii actuale. Intreprinderea beneficiaza, pe de o parte,
de sporirea productivitatii factorilor de productie utilizati, iar pe
de alta parte, de scaderea costurilor de productie, mai ales
datorita reducerii preturilor de achizitie ale echipamentelor si
utilajelor necesare. Din acest motiv, intreprinderea face mari
investitii, sustinand astfel un ritm ridicat de crestere economica.
Alte aspecte importante care definesc activitatea agentilor economici in
conditiile globalizarii sunt :
• modificari substantiale in structurile productive marcate de un grad inalt de
extindere la scara internationla a productiei (cresterea ponderii productiei
transfrontaliere);
• schimbari vizibile prin trecerea de la productia de masa cu linii rigide la cea
flexibila, automatizata, cu roboti, capabila sa asigure atat cresterea
productivitatii cat si o calitate superioara a produselor ;
• intensificarea fluxului de investitii straine, mai ales a celor directe;
• sistemul informational este proiectat intr-o viziune anticipativa si ofera
posibilitatea angajatilor de a avea acces la o bogata baza de date;
• integrarea progreselor stiintei si tehnologiei ;
• standarde inalte de pregatire profesionala a angajatilor; fara o masa critica
de oameni bine calificati nu e posibil nici ca noile tehnologii sa fie
dezvoltate ;
• schimbarea diviziunii muncii pe verticala; deplasarea functiilor de
coordonare si control spre nivelul cel mai de jos, mutarea planificarii si
controlului mai proape de sectoarele comerciale, o deschidere mai mare a
procesului de planifcare si inovare astfel incat sa fie influientat de
muncitori ;
• folosirea tehnologiilor »curate », investitii pentru protectia mediul,
dezvoltarea conceptului de responsabilitate sociala CSR ;
• multiplicarea legaturilor si schimburilor atat cu furnizorii cat si cu
consumatorii si accelerarea lor prin mijloace moderne (fax , telefon ,
internet) ;
• cresterea gradului de intelectualizare a muncii ; continutul muncii s-a
transformat pentru numeroase posturi, incluzand tot mai multe informatii si
responsabilitati ;
• conducerea colectiv-consultativa in locul celei autoritare, management de
inalta clasa, echipe manageriale ;
• scaderea numarului de nivele ierarhice, diminuarea distantelor dintre
executie si conducere ;
• calitatea devine obligatorie, iar aplicarea standardelor ISO constituie
componente imperative pentru integrarea firmei in circulatia internationala
a bunurilor ;
• In concluzie, evolutia firmei moderne este marcata de amplificarea
interdependentelor cu mediul in care actioneaza. In aceste conditii,
managementul se afla in fata unor numeroase provocari legate de
globalizarea afacerilor. Adaptarea firmelor la schimbarile rapide impuse de
contextul globalizarii este un proces de instruire si inovare continua
Realitatea ne-a dovedit în repetate rânduri că orice activitate umană se
desfăşoară în condiţii de risc, aceste riscuri fiind mai mult sau mai puţin grave,
mai mult sau mai puţin cunoscute, mai uşor sau mai greu de evitat.
Insuficienta cunoaştere a riscurilor, evaluarea lor greşită, lipsa unei protecţii
adecvate împotriva acestuia va afecta în mod direct rezultatul final al activităţii.
Internaţionalizarea afacerilor, ca formă particulară a activităţii economice,
reprezintă un proces complex şi de durată, ce angajează resurse financiare,
materiale şi umane semnificative. Derularea de afaceri pe pieţe externe se va
realiza numai dacă există un stimulent suficient de puternic, în măsură să
motiveze companiile să-şi asume riscurile implicate şi necesită includerea
noţiunilor de risc şi incertitudine în structura procesului decizional. Riscul este
privit ca un fenomen care provine din circumstanţe pentru care decidentul este
în măsură să identifice evoluţii / evenimente posibile, şi chiar probabilitatea
producerii (materializării) acestora, fără a fi însă în măsură să precizeze cu
exactitate care dintre aceste evenimente se va produce efectiv.
Se poate spune deci că riscul provine din imposibilitatea de a aprecia cu o
anumită acurateţe care este evenimentul posibil, identificat ca atare de
decident care se va materializa efectiv şi va determina un anumit nivel al
riscului. Chiar dacă probabilitatea estimată pentru materializarea efectivă a
unui anumit factor generator de risc este ridicată, decidentul nu poate fi sigur
dacă acel eveniment este cel care se va produce cu certitudine şi nu un altul;
este posibil chiar să se producă un fenomen a cărui probabilitate era apreciată
la un nivel redus sau chiar un eveniment neprevăzut.
În decizia de finanţare atât investitorii (creditorii) cât şi beneficiarii finanţării operează cu
trei situaţii decizionale posibile: situaţia certă, incertă şi riscantă. Certitudinea absolută
poate fi definită ca situaţia decizională în care evoluţia viitoare a evenimentelor,
consecinţele unei decizii pot fi prevăzute cu exactitate, neexistând erori sau evenimente
neaşteptate . În acest context, rezultatele oricărei acţiuni / decizii ar fi cunoscute cu
exactitate, înaintea producerii / adoptării lor. Practic mecanismul decizional ar deveni un
automatism, orice decizie, indiferent de importanţă şi complexitate ar deveni o chestiune
de rutină.
Opusul noţiunii de certitudine absolută, incertitudinea absolută reprezintă situaţia în care
decidentul nu poate anticipa evoluţiile şi / sau propriile sale acţiuni viitoare şi / sau decizii
şi nici ale altora . Adoptarea unei decizii în condiţii de incertitudine este caracterizată prin
următoarele elemente:
Decidentul nu este conştient de existenţa unei probleme;
Decidentul dispune de informaţii necorespunzătoare cantitativ, calitativ, care nu au
relevanţă;
Incapacitatea de identificare a unei probleme / conjuncturi nefavorabile (a cauzelor şi
componentelor, a relaţiilor dintre acestea) şi de scalare a lor în funcţie de gravitatea şi
gradul de interdependenţă dintre ele;
Informaţie incompletă care nu permite formularea unei liste complete a consecinţelor
unei decizii;
Experienţă şi abilităţi cognitive limitate ale decidentului.
Printre factorii care influenţează nivelul de
incertitudine asociat condiţiilor de adoptare a unei
decizii pot fi enumeraţi:
1. Informaţie inadecvată şi nedisponibilă;
2. Nedefinirea clară a problemei;
3. Incapacitatea / imposibilitatea de identificare a
tuturor alternativelor;
4. Caracterul anticipativ al procesului decizional
şi gradul redus de predicitibilitate al anumitor
factori care afectează consecinţele unei
decizii;
5. Caracterul unic al unor evenimente, factori,
conjuncturi decizionale;
6. Calităţile personale ale decidentului.
 Clasificare riscurilor in afacerile internationale
Riscurile in afacerile internaționale pot fi clasificate din
mai multe puncte de vedere.
a. Riscuri cu caracter economic, cum sunt riscurile
financiar-monetare, datorate fluctuatiilor valutare;
riscuri de pret, datorate inflatiei si instabilitatii
preturilor; riscuri contractuale determinate de neplata
marfurilor livrate, nerespectarea obligatiilor
contractuale etc.
b. Riscuri cu caracter politic cum ar fi exproprierea,
confiscarea, nationalizarea, determinate de schimbarea
regimului politic, starea de razboi etc.
c. Riscuri cu caracter natural, cum sunt inundatiile,
cutremurele, uraganele, eruptiile vulcanice
• Riscul politic care cuprinde, la rândul său, 12
componente:
• - stabilitatea guvernamentală;
• - condiţiile economico-sociale;
• - profilul investiţiilor;
• - conflictele interne;
• - conflictele externe;
• - corupţia;
• - rolul militarilor în politică;
• - tensiunile religioase;
• - ordinea publică şi legislaţia;
• - tensiunile etnice;
• - statul de drept;
• - birocraţia.
• Riscul financiar cu alte 5 componente:
• - datoria externă ca procent din P.I.B.;
• - serviciul datoriei externe ca procent din
exporturi;
• - contul curent ca procent din exporturi;
• - lichiditatea netă (rezerva valutară) şi numărul
de luni cât poate acoperi
• importurile;
• - stabilitatea cursului de schimb valutar.
• Riscul economic cu 5 componente:
• - P.I.B. ce revine pe locuitor;
• - creşterea reală anuală a P.I.B.;
• - rata anuală a inflaţiei;
• - deficitul bugetar ca procent din P.I.B.;
• - situaţia contului curent din cadrul balanţei de
plăţi externe.
Tehnici de finanţare a afacerilor internaţionale

Tema 3
PIAŢA INTERNAŢIONALĂ A CREDITULUI

Conf. univ. dr. Inga Zugrav

 Piaţa internaţională a creditelor
• Piaţa internaţională a creditului a urcat pe locul 1 ca alternativă de
finanţare la nivel mondial după obligaţiuni;

• În ultimii ani expansiunea creditelor a fost mai rapidă decât cea de pe piaţa
obligaţiunilor;

• Ţările dezvoltate deţin o poziţie dominantă netă pe piaţa internaţională a

creditelor;

• În ţările în dezvoltare valoarea totală a creditelor tinde să scadă;

• Sectorul privat devine un jucător tot mai important pe piaţa internaţională a

creditelor (în locul băncilor);

• Creditele pe termen scurt domină (în detrimentul celor pe termen lung)

• Creditele sindicalizate capătă o importanţă tot mai mare.

Lecture 8: International Credit Market 2

 Piaţa creditului internaţional este constituită
din totalitatea relaţiilor de credit formate între
participanţii la schimburile economice
internaţionale, a mijloacelor, tehnicilor şi
instituţiilor financiar- bancare, prin intermediul
cărora se derulează aceste relaţii.
 creditori şi debitori sunt persoane juridice
private (bănci, companii), guverne, instituţii şi
organizaţii de stat, instituţii valutar-creditare
regionale şi internaţionale;
 mijloacele împrumutate sunt folosite în ţara
debitorului drept capital care aduce dobîndă;
 drept sursă a dobînzii pentru împrumut
serveşte munca lucrătorilor salariaţi din ţara
debitoare.
3
 Tipologia creditelor pe Piaţa internaţională

I. Credite pe termen scurt:

- Credite de prefinanţare;
- Credite de export;
II. Credite pe termen lung:
• Credite sindicalizate;
• Eurocredite;
• Credite paralele;
• Credite“back to back” (subsidiare);
• Credite cumpărător;
• Credite furnizor.
III. Tehnici speciale de creditare:
• Leasing / Factoring / Forfetare

4
 Particularitățile creditării
internaționale
1. Dimensiuni mari.
2. Lipsa graniţelor temporare
spaţiale.
3. Particularitatea
instituţională
4. Limitarea accesului
debitorilor pe piaţa
capitalului împrumutat.
5. Utilizarea valutelor ţărilor
conducătoare şi a unor
unităţi valutare
internaţionale în calitatea
valutei tranzacţionale.
6. Universalitatea şi
globalizarea pieţei
internaţionale a creditului.
7. Proceduri standardizate
simple utilizate la
încheierea tranzacţiilor cu
utilizarea tehnologiilor
computerizate noi
8. Costul creditului pe piaţa
internaţională a creditului.
9. Profitabilitatea mai înaltă a
operaţiunilor în eurovalută
decât în valuta naţională
10. Diversificarea sectoarelor
pieţei internaţionale a
creditului, inclusiv a
europieţei.
5
A. Credite pe termen scurt –Prefinanţarea Exportului

Producător Exportator
1
4-5
2
6
3
Banca Exportatorului Guvern

1 –Contract de export;
2 - Credit;
3 – Refinanţare;
4 – Livrare;
5 – Plată;
6 –Rambursarea creditului.

6
 Credite de scont

Exportator Importator
1

3 2
5
4
Banca X Alta bancă

Taxa Scontului  Nzile

Valoarea scontului  Valoareanominala  (1  )
100 360

1 – Contract de export bazat pe plata prin cambie;

2 – Acceptarea cambiei de către importator;
3 – Prezentarea cambiei băncii X spre scontare;
4 – Scontarea cambiei pe piaţa monetară locală;
5 – Plata exportatorului

7
Creditul de accept din partea băncii importatorului

1
Exportator
Importator

4 3
2 5

Banca Banca
exportatorului 5 Importatorului

1 – Credit pentru export;

2 – Acceptarea cambiei de către banca importatorului;
3 – Prezentarea cambiei la banca exportatorului;
4 – Scontarea cambiei;
5 – Plata la scadenţă.

8
Creditul de accept din partea băncii exportatorului

1
Exportator
Importator

4
3 2 5

Banca Banca
Exportatorului 5 Importatorului

1 – Contract de export;
2 – Acceptarea cambiei de către banca exportatorului;
3 – Prezentarea cambiei la banca exportatorului sau la altă bancă locală;
4 – Scontarea cambiei;
5 – Plata la scadenţă contra cambiei.

9
 Creditul transferabil

Exportator Importator
1
2 3 4

5
Companie de Banca Importatorului
Finanţare

1. Contract de export. Livrarea mărfurilor

2. Transferul creditului către o companie de finanţare;
3. Plata contra cambiei transferate;
4. Plata la scadenţă.

10
 Acorduri de Credit Revolving

Acord de Credit Revolving – Angajament oficial, legal de

extindere a creditului în limita unei sume maxime prestabilite de-
a lungul unei perioade de timp determinate.

 Acordurile sunt cel mai adesea încheiate pentru 3 ani.

 Înscrisurile bancare acoperă de regulă o perioadă de 90 de
zile, însă compania poate să le reînnoiască în cadrul
acordului.
 Foarte folositoare când nevoile de finanţare nu sunt bine
definite.
 Foarte multe sunt astfel redactate încât la scadenţă debitorul
să aibă opţiunea de a le transforma într-un credit la termen.

11
 G. Linia de credit

Linia de credit – Acord între un împrumutător şi un împrumutat,

prin care debitorul are acces la fonduri în limita unei sume
specificate de-a lungul unei perioade determinate de timp.

• - Consumatorul poate împrumuta orice suma care se încadrează în

linia de credit şi plăteşte dobândă doar pentru suma împrumutată;
• - Plata sumelor se bazează pe mecanismul revolving, având ca
fundament balanţa liniei de credit;
• - Dacă fondurile nu sunt utilizate în totalitate debitorul va fi obligat
să plătească penalităţi în favoarea creditorului.

12
 Credite pe termen lung
Creditele sindicalizate

1
Beneficiar Banca lead manager

Grupul de Management 2 3
4

Grupul băncilor participante

Memorandum de plasament

5
Banca A Banca B

13
Eurocredite

3
Beneficiar Banca lead manager
1
4 Banca A

Banca B

Banca C
2 5
Grupul de
Coordonare
4
Transfer de capital de
pe pieţele locale

14
Credit Furnizor

5
Exportator Importator
1
3 6
2
Banca
Exportatorului

Societate de asigurări 4

Agenţie guvernamentală de
garantare a exporturilor

15
 Credit Furnizor

1
Exportator Importator
4
3

Banca Exportatorului Companie de asigurări

2
5

Instituţie de garantare Agenţie guvernamentală de

garantare a exporturilor

16
 Creditele paralele

1
Compania A Contract de Compania B
Credit

Credit în USD 2 3
Credit în GBP

Filiala lui B Filiala lui A

17
 Credite «back-to-back» (subsidiare)

3 1 2
Compania A Compania B
Contract de
Banca A Credit
Banca B
4 5
Credit in USD Credit in GBP

Filiala lui B Filiala lui A

18
 Tehnici speciale de creditare
Contractul de leasing
7

1
Importator Companie de leasing
2
6 3 5
4

Exportator Companie de
asigurări

19
 Tipuri de contracte de leasing
1. Lease-back: vânzarea unui activ cu condiţia ca imediat acesta să fie preluat
în leasing pentru o perioadă lungă de timp.

2. Leasingul direct : producătorul închiriază bunul de echipament în mod

nemijlocit companiei;

3. Leasingul Indirect (Leveraged?): – compania de lesing realizează un

împrumut pentru a achiziţiona activul care va fi închiriat beneficiarului.

4. Leasingul Financiar: operaţiune pe termen lung, presupune amortizarea

totală până la expirarea contractului, iar cheltuielile de întreţinere, asigurare
şi taxele sunt suportate de către beneficiar.

5. Leasingul Operaţional: operaţiune de regulă pe termen scurt; nu acoperă

toată durata de viaţă economică a activului, societatea de leasing este
responsabilă pentru întreţinere, taxe şi service. Beneficiarul are alternativa
de a pune capăt contractului la scadenţă.

6. Leasingul Net: contractul de leasing nu include şi cheltuielile cu întreţinerea

bunului de echipament închiriat Lecture 8: International Credit Market 20
 Leasing vs. Finanţarea Datoriilor : Beneficii Potenţiale

1) Flexibilitate şi Accesibilitate
Acordurile de leasing sunt mai facile, rapide şi necesită mai puţine
documente.
 Acordurile de leasing sunt mai rapid aprobate în comparaţie cu proiectele
bugetare de mobilizare a capitalurilor.
 Leasingul simplifică contabilitatea în scopuri fiscale.
 Leasingul permite racordarea plăţii ratelor de leasing la circuitul monetar
al companiilor.
Leasingul permite evitarea problemelor legate de dreptul de proprietate.
2) Lipsa Restricţiilor
De regulă leasingul nu presupune restricţii care să vizeze protecţia.
 Leasing vs. Finanţarea datoriilor: Beneficii Potenţiale
3) Evitarea riscului de uzură?
Nu în mod necesar – doar în cazul leasingului operativ cu drept de
anulare.
4) Conservarea capitalului lucrativ
Leasingul presupune cheltuieli iniţiale mai scăzute decât o achiziţie.
5) Economii la taxe
Leasingul poate crea un scut fiscal mai larg decât cel oferit de deprecieri.
6) Uşurinţă în obţinerea creditului
Este adesea mult mai facil pentru firmele cu potenţial de risc ridicat să
negocieze un acord de leasing decât un acord de finanţare a datoriilor.
Factoring cu plata în avans

Exportator Importator

2
3 4 5
6
Companie de Banca Importatorului
Factoring

23
Factoring cu plata la scadenţă

Exportator Importator

2
3 6 4
5
Companie de Banca Importatorului
factoring

24
 FORFETAREA

1
Exportator Importator

2 3 4

5
Instituţie de Banca Importatorului
Forfetare

- Forfetare vs. Credit transferabil

- Forfetare vs. Factoring
- Forfetare vs. Scontarea efectelor de comerţ

25
 CREDITUL INTERNAŢIONAL
EXPORTATORI
 pre-finanţarea exportului;
 scontarea efectelor de comerţ;
 credit transferabil;
 creditul de accept (banca
importatorului/exportatorului);
 credite sindicalizate;
 eurocredite;
 credite furnizor;
 credite “back to back” ;
 credite paralele;
 factoring;
 forfetare.
IMPORTATORI
 linii de credit;
 acorduri de credit revolving
 creditul de accept;
 credite sindicalizate;
 eurocredite;
 credit cumpărător;
 credite “back to back” ;
 credite paralele;
 leasing;
26
Intermedierea pe pieţele
financiare
internaţionale

Zugrav Inga
 Bibliografie
1. Paul Bran, “Relaţii financiare şi monetare
internaţionale”, Editura Economică, Bucureşti,
1999;
2. Stancu I., “Finanţe – Teoria pieţelor financiare”,
Editura Economică, Bucureşti, 1997;
3. Simona Gaftoniuc, "Finanţe internaţionale", Ed.
Economică, Bucureşti, Bucureşti 2000;
 Planul lecției

2.1. Avantajele intermedierii financiare pe

pieţele internaţionale

2.2. Tipologia instituţiilor financiare

 Intermediarii financiari sunt entităţi
publice sau private specializate care
acţionează pe pieţele monetar - valutare
sau de capital, mobilizând importante
resurse financiare de la deţinătorii
acestora şi punându-le la dispoziţia
celor care au nevoie de ele.
Odată cu dezvoltarea şi organizarea pieţelor
financiare internaţionale, au apărut şi s-au
dezvoltat o gamă largă de forme de
intermediere financiară şi de instituţii aferente,
de la cele mai simple până la cele mai
complexe;
Esenţa dezvoltării economice o constituie
alocarea eficientă a resurselor, dar, într-o
economie complexă, decizia de alocare devine
din ce în ce mai riscantă.
În bilanţul companiilor de intermediere financiară
predomină activele financiare (şi nu cele reale)
formate din creanţe faţă de diferiţi debitori;
Contabilitatea la nivelul companiilor de
intermediere financiară este organizată în acelaşi
mod ca şi la ceilalţi operatori economic non -
financiari;
Analiza financiară a unor astfel de companii
utilizează acelaşi set de indicatori financiari (grad
de îndatorare, rentabilitate, fluxuri de numerar),
doar că în cazul unor indicatori financiari valorile
de referinţă sunt diferite faţă de companiile non -
financiare.
 Principalele avantaje ale activităţii de intermediere pe
pieţele financiare internaţionale sunt:
• Riscuri mai reduse pentru utilizatorii şi deţinătorii
de capital;
• Consultanţa financiară oferită utilizatorilor şi
investitorilor;
• Condiţionarea acordării finanţării;
• Posibilitatea valorificării mai bune a informaţiilor
existente pe piaţă;
• Facilităţi suplimentare de finanţare acordate
utilizatorilor de capital;
• Oferirea unei game variate de instrumente ce pot fi
adaptate la specificul nevoilor de finanţare a fiecărui
beneficiar;
• Posibilităţi de reducere a costului capitalului atras.
 Printre dezavantajele se numără:
• Existenţa unui "istoric" al relaţiilor
cu intermediarul financiar;
• Costuri de tranzacţionare mai mari
(comisioane, speze bancare);
• Lipsa unui contact direct cu piaţa
financiară internaţională;
 Tendinţa de specializare a majorităţii
instituţiilor de intermediere este
suprapusă peste cea de integrare a
serviciilor de intermediere (integrarea se
face nu numai pe tipuri de utilizatori –
individuali sau instituţionali, ci şi pe
domenii de activitate).
Cert este că activitatea de intermediere
financiară este una dinamică şi flexibilă,
capabilă de adaptare în timp real la
schimbările pieţei.
 Intermediarii financiari oferă utilizatorilor o gamă largă de servicii
integrate, având un grad de complexitate diferit:
1. Tranzacţii financiare (vânzarea sau cumpărarea de active financiare
de pe piaţă, plăţile şi decontările internaţionale);
2. Finanţarea activităţii economice (finanţarea investiţiilor
internaţionale, a activităţii de comerţ exterior);
3. Consultanţă financiară (consultanţa oferită investitorilor cu privire la
posibilităţile de investiţie sau la managementul portofoliului
deţinut);
4. Monitorizarea pieţelor (agenţiile de rating ce monitorizează diferitele
pieţe financiare oferind clasamente de risc de ţară);
5. Garantarea operaţiunilor financiare (oferirea de garanţii bancare în
plăţile internaţionale, garantarea emisiunii de titluri financiare);
6. Asigurarea împotriva riscurilor financiare (asigurarea împotriva
riscului de ţară, a riscului de neplată, a riscului suveran etc.);
7. Expertiza managerială (oferirea de consultanţă în administrarea
afacerilor);
8. Monitorizarea companiei (monitorizarea activităţii companiilor
finanţate).
 Există intermediari specializaţi care oferă şi alte servicii
conexe:
1. Constituirea de consorţii bancare pentru mobilizarea
unui volum important de resurse de capital;
2. Implicarea directă în emisiunea de titluri pe piaţa
financiară internaţională;
3. Promovarea emisiunii de titluri pe piaţa financiară
internaţională;
4. Implicarea în finanţarea complexă a proiectelor de
investiţii;
5. Implicare în fuziunile, achiziţiile sau preluările de
firme;
6. Administrarea contului clienţi (cazul factoringului).
 Tranzacţii
financiare
Guvernul Companii
private
Instituţii
Tranzacţii financiare
financiare Tranzacţii
financiare
Populaţia
Pieţe financiare

12
 PIEŢE FINANCIARE

Pieţe monetare (scadenţă < Pieţe de capital (scadenţă > 1

1 an): year):
- foarte lichide; - tranzacţii cu instrumente de
- tranzacţii cu instrumente împrumut şi acţiuni (bonds,
de credit; equities)
- fluctuaţii reduse ale - fluctuaţii mai mari de preţ
preţurilor activelor => risc
redus
- Piaţa primară
Piaţa internaţională a creditului,
- Piaţa secundară Euromarkets şi FX Markets

Exchange offices (NYSE, CBOT) OTC Markets

 Instituţiile financiare de pe piaţa internaţională
I. Instituţiile financiare internaţionale:
-International Monetary Fund;
Instituţii
-World Bank (IBRD, IDA, IFC, IMGA);
financiare
-EBRD;
publice
-European Investment Bank;
-Bank for International Settlements;
II. Agenţiile guvernamentale:
-Export Credit Agencies;
-Export Guarantee Credit Agencies;
-Export Insurance Agencies;
III. Instituţiile depozitare:
-Băncile comerciale;
-Casele de economii;
-Băncile mutuale de economii;
-Uniunile de credit.
IV. Instituţiile non-depozitare:
-Băncile de investiţii;
-Fondurile mutuale;
-Fondurile de pensii;
-Companiile de asigurări; Instituţii
-Companiile de finanţare; financiare
-Fondurile cu capital de risc; private
-Societăţile de valori mobiliare.
I. Instituţiile financiare
internaţionale au un rol
fundamental în orientarea fluxurilor
de capital dinspre ţările care au
excedent de resurse către cele cu
deficit de resurse, scopul alocării
capitalurilor fiind acela de rezolvare
a unor crize de sistem cu care se
confruntă ţările implicate sau pentru
restructurarea economică a
acestora. Reprezentarea ţărilor în
cadrul acestor instituţii se face la
nivel de guvern (prim – ministru,
ministru de finanţe sau
guvernatorul băncii centrale). Cea
mai mare parte a finanţărilor
acordate de aceste instituţii nu sunt
în condiţii de piaţă (dobânzi mai
mici, perioade de graţie, posibilităţi
de reeşalonare sau renegociere).
II. Instituţiile şi agenţiile
guvernamentale au rolul de a
susţine financiar activitatea de
export prin acordarea de credite de
export pe termen scurt (credite de
scont, credite de cesiune, credite
de accept, avansuri în valută,
credite în contul curent, linii de
credit) sau pe termen lung pentru
finanţarea importului de bunuri de
echipament (credit furnizor sau
cumpărător) sau de a se implica în
garantarea financiară a
operaţiunilor de import – export şi
acoperirea riscurilor asociate
acestor operaţiuni (riscul de ţară,
riscul valutar sau riscul de
dobândă).
III. Instituţiile depozitare
constituirea în prealabil
a unor resurse de
capital din atragerea
de depozite bancare
de la persoane fizice
sau juridice rezidente
sau nerezidente şi
împrumutarea acestor
resurse către cei care
au nevoie de ele.
 Implicarea intermediarilor în desfăşurarea relaţiilor
financiar-valutare internaţionale:

Intermediarul Local Internaţional

Băncile comerciale 30 % 40 %
Societăţile de asigurare 15 % 20 %
Fondurile private de pensii 13 % 3%

Cursul 2: Componentele SFI

Casele de economii şi împrumuturi 12 % -
Fondurile de investiţii 10 % 5%
Bănci de investiţii 10 % 15 %
Companii de finanţare 5% 20 %
Bănci de economii 3% -
Uniuni de credit 2% - 17