Intermedierea pe pieţele

financiare
internaţionale

Zugrav Inga
 Bibliografie
1. Paul Bran, “Relaţii financiare şi monetare
internaţionale”, Editura Economică, Bucureşti,
1999;
2. Stancu I., “Finanţe – Teoria pieţelor financiare”,
Editura Economică, Bucureşti, 1997;
3. Simona Gaftoniuc, "Finanţe internaţionale", Ed.
Economică, Bucureşti, Bucureşti 2000;
 Planul lecției

2.1. Avantajele intermedierii financiare pe

pieţele internaţionale

2.2. Tipologia instituţiilor financiare

 Intermediarii financiari sunt entităţi
publice sau private specializate care
acţionează pe pieţele monetar - valutare
sau de capital, mobilizând importante
resurse financiare de la deţinătorii
acestora şi punându-le la dispoziţia
celor care au nevoie de ele.
Odată cu dezvoltarea şi organizarea pieţelor
financiare internaţionale, au apărut şi s-au
dezvoltat o gamă largă de forme de
intermediere financiară şi de instituţii aferente,
de la cele mai simple până la cele mai
complexe;
Esenţa dezvoltării economice o constituie
alocarea eficientă a resurselor, dar, într-o
economie complexă, decizia de alocare devine
din ce în ce mai riscantă.
În bilanţul companiilor de intermediere financiară
predomină activele financiare (şi nu cele reale)
formate din creanţe faţă de diferiţi debitori;
Contabilitatea la nivelul companiilor de
intermediere financiară este organizată în acelaşi
mod ca şi la ceilalţi operatori economic non -
financiari;
Analiza financiară a unor astfel de companii
utilizează acelaşi set de indicatori financiari (grad
de îndatorare, rentabilitate, fluxuri de numerar),
doar că în cazul unor indicatori financiari valorile
de referinţă sunt diferite faţă de companiile non -
financiare.
 Principalele avantaje ale activităţii de intermediere pe
pieţele financiare internaţionale sunt:
• Riscuri mai reduse pentru utilizatorii şi deţinătorii
de capital;
• Consultanţa financiară oferită utilizatorilor şi
investitorilor;
• Condiţionarea acordării finanţării;
• Posibilitatea valorificării mai bune a informaţiilor
existente pe piaţă;
• Facilităţi suplimentare de finanţare acordate
utilizatorilor de capital;
• Oferirea unei game variate de instrumente ce pot fi
adaptate la specificul nevoilor de finanţare a fiecărui
beneficiar;
• Posibilităţi de reducere a costului capitalului atras.
 Printre dezavantajele se numără:
• Existenţa unui "istoric" al relaţiilor
cu intermediarul financiar;
• Costuri de tranzacţionare mai mari
(comisioane, speze bancare);
• Lipsa unui contact direct cu piaţa
financiară internaţională;
 Tendinţa de specializare a majorităţii
instituţiilor de intermediere este
suprapusă peste cea de integrare a
serviciilor de intermediere (integrarea se
face nu numai pe tipuri de utilizatori –
individuali sau instituţionali, ci şi pe
domenii de activitate).
Cert este că activitatea de intermediere
financiară este una dinamică şi flexibilă,
capabilă de adaptare în timp real la
schimbările pieţei.
 Intermediarii financiari oferă utilizatorilor o gamă largă de servicii
integrate, având un grad de complexitate diferit:
1. Tranzacţii financiare (vânzarea sau cumpărarea de active financiare
de pe piaţă, plăţile şi decontările internaţionale);
2. Finanţarea activităţii economice (finanţarea investiţiilor
internaţionale, a activităţii de comerţ exterior);
3. Consultanţă financiară (consultanţa oferită investitorilor cu privire la
posibilităţile de investiţie sau la managementul portofoliului
deţinut);
4. Monitorizarea pieţelor (agenţiile de rating ce monitorizează diferitele
pieţe financiare oferind clasamente de risc de ţară);
5. Garantarea operaţiunilor financiare (oferirea de garanţii bancare în
plăţile internaţionale, garantarea emisiunii de titluri financiare);
6. Asigurarea împotriva riscurilor financiare (asigurarea împotriva
riscului de ţară, a riscului de neplată, a riscului suveran etc.);
7. Expertiza managerială (oferirea de consultanţă în administrarea
afacerilor);
8. Monitorizarea companiei (monitorizarea activităţii companiilor
finanţate).
 Există intermediari specializaţi care oferă şi alte servicii
conexe:
1. Constituirea de consorţii bancare pentru mobilizarea
unui volum important de resurse de capital;
2. Implicarea directă în emisiunea de titluri pe piaţa
financiară internaţională;
3. Promovarea emisiunii de titluri pe piaţa financiară
internaţională;
4. Implicarea în finanţarea complexă a proiectelor de
investiţii;
5. Implicare în fuziunile, achiziţiile sau preluările de
firme;
6. Administrarea contului clienţi (cazul factoringului).
 Tranzacţii
financiare
Guvernul Companii
private
Instituţii
Tranzacţii financiare
financiare Tranzacţii
financiare
Populaţia
Pieţe financiare

12
 PIEŢE FINANCIARE

Pieţe monetare (scadenţă < Pieţe de capital (scadenţă > 1

1 an): year):
- foarte lichide; - tranzacţii cu instrumente de
- tranzacţii cu instrumente împrumut şi acţiuni (bonds,
de credit; equities)
- fluctuaţii reduse ale - fluctuaţii mai mari de preţ
preţurilor activelor => risc
redus
- Piaţa primară
Piaţa internaţională a creditului,
- Piaţa secundară Euromarkets şi FX Markets

Exchange offices (NYSE, CBOT) OTC Markets

 Instituţiile financiare de pe piaţa internaţională
I. Instituţiile financiare internaţionale:
-International Monetary Fund;
Instituţii
-World Bank (IBRD, IDA, IFC, IMGA);
financiare
-EBRD;
publice
-European Investment Bank;
-Bank for International Settlements;
II. Agenţiile guvernamentale:
-Export Credit Agencies;
-Export Guarantee Credit Agencies;
-Export Insurance Agencies;
III. Instituţiile depozitare:
-Băncile comerciale;
-Casele de economii;
-Băncile mutuale de economii;
-Uniunile de credit.
IV. Instituţiile non-depozitare:
-Băncile de investiţii;
-Fondurile mutuale;
-Fondurile de pensii;
-Companiile de asigurări; Instituţii
-Companiile de finanţare; financiare
-Fondurile cu capital de risc; private
-Societăţile de valori mobiliare.
I. Instituţiile financiare
internaţionale au un rol
fundamental în orientarea fluxurilor
de capital dinspre ţările care au
excedent de resurse către cele cu
deficit de resurse, scopul alocării
capitalurilor fiind acela de rezolvare
a unor crize de sistem cu care se
confruntă ţările implicate sau pentru
restructurarea economică a
acestora. Reprezentarea ţărilor în
cadrul acestor instituţii se face la
nivel de guvern (prim – ministru,
ministru de finanţe sau
guvernatorul băncii centrale). Cea
mai mare parte a finanţărilor
acordate de aceste instituţii nu sunt
în condiţii de piaţă (dobânzi mai
mici, perioade de graţie, posibilităţi
de reeşalonare sau renegociere).
II. Instituţiile şi agenţiile
guvernamentale au rolul de a
susţine financiar activitatea de
export prin acordarea de credite de
export pe termen scurt (credite de
scont, credite de cesiune, credite
de accept, avansuri în valută,
credite în contul curent, linii de
credit) sau pe termen lung pentru
finanţarea importului de bunuri de
echipament (credit furnizor sau
cumpărător) sau de a se implica în
garantarea financiară a
operaţiunilor de import – export şi
acoperirea riscurilor asociate
acestor operaţiuni (riscul de ţară,
riscul valutar sau riscul de
dobândă).
III. Instituţiile depozitare
constituirea în prealabil
a unor resurse de
capital din atragerea
de depozite bancare
de la persoane fizice
sau juridice rezidente
sau nerezidente şi
împrumutarea acestor
resurse către cei care
au nevoie de ele.
 Implicarea intermediarilor în desfăşurarea relaţiilor
financiar-valutare internaţionale:

Intermediarul Local Internaţional

Băncile comerciale 30 % 40 %
Societăţile de asigurare 15 % 20 %
Fondurile private de pensii 13 % 3%

Cursul 2: Componentele SFI

Casele de economii şi împrumuturi 12 % -
Fondurile de investiţii 10 % 5%
Bănci de investiţii 10 % 15 %
Companii de finanţare 5% 20 %
Bănci de economii 3% -
Uniuni de credit 2% - 17