Sunteți pe pagina 1din 4

Avertizare!

► Efectuarea lucrărilor de întreţinere, curăţare şi reparaţie este


permisă numai în starea de repaus a presei de balotat şi cu
maşina deconectată.

► Efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţie este permisă


numai în starea de repaus a presei de balotat, precum şi cu
maşina în stare oprită şi depresurizată.

- Înaintea oricărui gen de lucrare la instalaţie, trebuie să vă


asiguraţi că energia electrică este întreruptă şi întrerupătorul
general este asigurat împotriva reconectării involuntare (încuiat).
- Agregatul trebuie să fie în stare complet depresurizată, dacă
racordurile aferente au fost înlăturate.
- Sarcinile care pot cădea necontrolat sau pot provoca mişcări
de acest gen în cursul demontării sistemului hidraulic de
acţionare sau al ţevilor trebuie să fie proptite sau fixate cu pene.

► Deschiderea tabloului de distribuţie este permisă numai în


stare scoasă de sub tensiune şi în repausul maşinii, de către
persoanele autorizate în acest scop.

► În caz de incendiu la tabloul de distribuţie, se vor utiliza


numai stingătoarele de incendiu special prevăzute.
Nu se va utiliza apă!!

Verificaţi cel puţin o dată pe schimb dacă există deteriorări sau


deficienţe vizibile şi/sau sesizabile auditiv pe exteriorul maşinii. Dacă
se constată deficienţe, maşina va fi oprită imediat şi asigurată
împotriva reconectării involuntare, dacă este cazul.
În cazul unor disfuncţionalităţi sau modificări ale
comportamentului de funcţionare cu relevanţă pentru securitate, se
va proceda, de asemenea, la oprirea imediată a maşinii şi la
asigurarea împotriva reconectării involuntare.

Încredinţaţi imediat avariile spre remediere personalului de


specialitate autorizat în acest sens.
INSTRUCŢIUNI DE SECURITATE PENTRU ANUMITE FAZE
FUNCŢIONALE

a) Regimul de lucru normal


► Înainte de punerea în funcţiune a instalaţiei, se va verifica
întotdeauna funcţionarea dispozitivelor de securitate şi a elementelor
de comandă.
► Înainte de punerea în mişcare/conectarea maşinii, asiguraţi-vă că
nimeni nu este pus în pericol prin această manevră.
► Respectaţi procedeele de conectare şi deconectare, precum şi
indicaţiile de control, în conformitate cu instrucţiunile de exploatare.
► Asiguraţi condiţiile ca activităţile la maşină să fie desfăşurate
numai de personalul însărcinat în acest scop.
► Persoanele care nu sunt implicate în procesul de lucru trebuie să
păstreze distanţa.
► La sfârşitul lucrului, opriţi maşina conform procedurii de
deconectare indicată şi asiguraţi-o împotriva reconectării
neautorizate.
► Se vor respecta obligatoriu activităţile de reglaj şi întreţinere
descrise în instrucţiunile de exploatare, inclusiv indicaţiile privind
schimbarea Efectuarea acestor activităţi este permisă numai personalului
de specialitate care posedă cunoştinţe suficiente şi uneltele
corespunzătoare.
► Persoana cu atribuţii de răspundere la maşină nu are voie să
poarte liber părul lung, haine largi sau bijuterii (inclusiv inele)
detaşate de corp. Există pericolul de accidentare, de ex. prin agăţare sau
tragere între angrenaje.
► La manipularea uleiurilor, unsorilor sau a altor substanţe chimice,
se vor respecta prescripţiile de securitate specifice şi dispoziţiile
legale în vigoare, privitoare la produsul respectiv.

b) Lucrări speciale
► Pentru lucrările de întreţinere şi reparaţie, maşina va fi deconectată
complet şi asigurată împotriva reconectării neautorizate.
► Deconectaţi întrerupătorul general de la tabloul de distribuţie şi încuiaţi-l
cu mijloace de asigurare.
► Înaintea începerii lucrărilor speciale şi de revizie, informaţi
personalul de exploatare despre acest lucru!
► La lucrările de întreţinere şi reparaţie, îmbinările desfăcute vor fi
demontate corect şi verificate din nou, fără excepţie!
INDICAŢII ASUPRA TIPURILOR DEOSEBITE DE PERICOLE

a) Energia electrică
► Branşamentul electric al maşinii în locul de utilizare va fi realizat
de către personalul de specialitate autorizat, respectându-se
instrucţiunile electrotehnice şi datele de pe coperta schemei electrice de
circuit ataşate.
► Se va respecta obligatoriu sensul de rotaţie al motorului părţii
hidraulice.
► O funcţionare greşită de scurtă durată este suficientă pentru a
distruge pompa hidraulică.
► Înaintea lucrărilor la instalaţiile sau mijloacele de producţie
electrice, acestea trebuie să fie scoase de sub tensiune.

Cele cinci reguli de securitate înainte de începerea lucrului:


- Scoaterea de sub tensiune
- Asigurarea împotriva reconectării
- Constatarea lipsei tensiunii
- Legarea la pământ şi scurtcircuitarea
- Acoperirea sau îngrădirea pieselor învecinate, aflate sub tensiune

b) Uleiuri, unsori şi alte substanţe chimice


► Procedaţi cu atenţie la manipularea materialelor consumabile şi
substanţelor auxiliare fierbinţi, reci sau caustice!
Respectaţi prescripţiile de securitate specifice produsului.

c) Praful
► Praful sau alte substanţe inflamabile pot provoca pericol de
incendiu sau de explozie.
► La fiecare lucrare de întreţinere, agregatul hidraulic trebuie să fie
eliberat, respectiv curăţat de eventuale depuneri.
► Fumatul sau sursele de lumină deschise, cum ar fi lucrările de sudură,
tăiere autogenă sau polizare sunt strict interzise.

d) Partea hidraulică
► Verificaţi regulat etanşeitatea şi eventuale deteriorări exterioare vizibile
la toate conductele, furtunurile şi asamblările filetate! Mediile de transmisie
împroşcate cu presiune mare pot provoca pericole.
Conductele flexibile hidraulice

► Durata de serviciu a furtunurilor hidraulice este limitată. Din acest motiv,


se va efectua o verificate la interval minim de un an de către un specialist.
► Locurile de fricţiune, tăieturile, fisurile, rigidizările sau colorările sunt
semnalmente de scădere a gradului de securitate a muncii. În aceste
cazuri, se vor înlocui piesele cu deficienţe.
► De asemenea, se va efectua regulat o verificare vizuală a armăturilor
furtunurilor. Punctele de scurgere, deformările şi apariţia straturilor de
coroziune care nu pot fi remediate prin strângerea piuliţelor de fixare
constituie semne de necesitate a înlocuirii.

Responsabil pentru elaborare : s.c. AVD Expert s.r.l.

S-ar putea să vă placă și