Mihai Viteazul

Mihai Viteazul (nascut, dupa cele mai multe surse in 1558)in Orasul de Floci
(Ialomita) a fost, potrivit majoritatii istoricilor, fiul nelegitim al domnitorului Patrascu
cel Bun, iar dupa altii, fiul lui Parvu Buzescu, tatal fratilor Buzesti; mama sa era
Teodora, membra a familiei Cantacuzinilor, sora a lui Iane Cantacuzino. Fiind
simultan domnitor in Tara Romaneasca (1593 - 1601), Transilvania (1599 - 1600) si
Moldova (1600), Mihai Viteazul a realizat pentru prima data in istoria Romaniei
unirea tuturor romanilor. In constiinta colectiva romaneasca, el este unul dintre cei
mai importanti eroi nationali ai Romaniei. I s-a spus Viteazul pentru ca a avut curajul
sa infrunte forta uriasa a Imperiului Otoman din acele vremuri, dar si toate celelalte
natiuni vremelnic potrivnice din jurul Romaniei: ungurii, polonezii, tatarii si rusii.
Era fiul natural al lui Patrascu cel Bun, cu o avere socotita imensa.
Din ianuarie 1588 si pana in vara 1593 el va urca constant in dregatorii, de la functia
de ban de Mehedintila aceea de mare stolnic, mare postlenic, si mare ban. Nu fara
ajutorul unor bogate familii boieresti oltene, precum si al influentelor grupuri
financiari greci din capitala Imperiului, Mihai devine domn al Tarii Romanesti, in
toamna anului 1593.Intr-o situatie exceptionala – agravarea dramatica a
independentei fata de sultan – desi „stapanitor slab peste tara slaba”, va indrazni sa
provoace Imparatia otomana. Umilit de trufia lui Sigismund Bathory, principele
Ardealului, si de tradarea boierilor sai, Mihai va accepta de nevoie tratatul de la Alba-
Iulia din mai 1595, care-l readuce la situatia unui vasal, carmuit de forte care pareau
mai puternice ca a sa.Victoriile recrutate pe campul de lupta ii vor solicita intrarea in
Lga Sfanta, cea mai importanta coalitie antiotomana a timpului, dar si recunoasterea
politica a imperiului de la Constantinopol.Personalitate europeana, de care, alaturi de romani, isi legau sperantele de neatarnare si
numerosi balcanici, Mihai Viteazul a raspuns chemarilor neamului sau, pentru a opta pentru planul dacic, - unirea conationalilor sai
intr-un singur stat – in defavoarea celui balcanic, care l-ar fi facut, in traditie bizantina, imparat la Constantinopol. In confruntarea
cu interesele marilor imperii vecine, incomparabil mai puternice, Mihai a ales riscul si sacrificiul. Eliberat de tutela lui Sigismund
Bathory, aliat al lui Rudolf al II-lea, imparatul german, el simtea permanenta amenintarea Poloniei si Imperiului Otoman care se
intelesesera sa-l doboare. Sub aceasta teribila presiune, dar si in virtutea unei lungi istorii care consacrase unitatea de neam a
romanilor Mihai va trece, de doua ori, muntii, ca dezrobitor in Ardeal si, mai apoi, in Moldova.
Inalta sa fapta a coalizat impotriva-i pe toti cei care, constienti de forta reunita a celor trei tari,
vedeau acum amenintate planuri vechi de hegemonie politica la Dunare si in Carpati. Alungat in
1600, dar reintors vitejeste un an mai tarziu, Mihai a fost victima unui omor premeditat, in trista
dimineata a zilei de 9/19 august 1601, pe campia Turzii. „Si czu trupul lui cel frumos ca un copac,
pentru ca nu stiuse nici se imprileji sabia lui cea iute in mana lui cea viteaza”.

Amenintarea otomana se materializeaza in vara anului 1595, cand o armata, initial condusa de Ferhat pasa
apoi de rivalul acestuia, Sinan, asteapta la Dunare inceperea ostilitatilor. Pemalul celalalt al fluviului, Mihai
isi hartuieste adversarul: „numai zi si noapte ne batem (…) si cel mult peste o saptamana sau doua trebuie sa
dam cu el batalia”, scria la 15 iulie 1595, din zona operatiunilor, marele domn. Trupele sale nu depaseau 10
000 de ostasi, din care 2 000, mai vechiul ajutor transilvan, pus acum sub comanda lui Albert Kiraly, dar nici
otomani nu puteau avea cu mult peste 20 000 de oameni.Neputandu-i retine la Dunare, acestia trec fluviul pe
la Rahova si Giurgiu si-l urmaresc pe Mihai pana la Calugareni. Locul, reperatinca in cursul luptelor de iarna,
oferea o pozitie excelenta unei armate mici, dornica sa-i tina piept unui dusman superior numeric: un drum
stramt, strajuit de paduri dese, mlastinile Neajlovului si legendarul podet de lemn in jurul caruia avea sa se
consume lupta.
Batalia desfasurata in ziua de 13/23 august 1595, a inceput cu un esec in oastea domnului: respinsa peste pod,
a pierdut cele patru tunuri cu care era odata. „Atunci marinimosul Mihai o secure sau sulita ostaseasca si
patrunzand el insusi in sirurile salbatice ale dusmanului (…) luptand barbateste se intoarce nevatamat la ai
sai”.
Exemplul domnului a schimbat soarta luptei: 7 000 de ostasi ai sultanului raman pe campul de bataie, steagul
verde al profetului este capturat, Sinan-pasa „cade de podul raului Neajlov…, si se socoteste fericit ca a
scapat cu viata”. Totusi superioritatea numerica a fortelor otomane, care pusesera in miscare doar avangarda,
il obliga pe Mihai sa se intoarca la Copaceni, pe Arges, apoi la Bucuresti, Targoviste, in fine, la Stoenesti, pe
Dambovita, langa Bran, unde astepta la 12 septembrie 1595, ajutorul aliatilor sai.
In acest timp, vesti ingrozitoare veneau de peste Milcov. Intre 17 – 27 august 1595, Moldova devenea
„membru credincios si inseparabil al coroanei poloneze”, asupra sa ap�s�nd, in regimul condominiului o
dubla suzeranitate, caci celei de mai sus i se adauga si cea otomana, mai veche.Important este ca in noile
conditii aceasta tara iesea din coalitia antiotomana, chiar daca momentan, Stefan Razvan, izgonit de la Iasi,
va ramane in randurile sale.Fara a putea interveni in favoarea aliatului sau, Sigismund trece muntii cu circa
23 000 de ostasi, intre care 13 000 mercenari, trupele secuiesti, mica ostire a lui Stefan Razvan si ajutorul
toscan. Cum nici efectivele otomane nu erau foarte numeroase, armata crestina matura tot ce intalni on cale.