Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Introducere in sociologia medicala
Sociologia medicala este o disciplina relativ recenta nascuta din necesitatile sociale impuse de
sec XX. Aparuta initial doar ca preocupare in cadrul sociologiei generale, sociologia medicala a devenit
ulterior o disciplina de sine statatoare datorita faptului ca ea putea raspunde la numeroase probleme de
natura medicala.
- obiectivul medical- sociologia este o disciplina anexa care completeaza cunostintele medicilor in
medicina; sociologia sprijina medicina in detectarea mecanismelor sociale responsabile de mentinerea
sanatatii;
- obiectivul economic- sociologia medicala isi propune realizarea unor cercetari pentru
deternminarea costurilor ingrijirilor medicale, consumul de medicamente si cheltuielile pentru sanatate;
- obiectivul sociologic- prin analiza problemelor de sanatate este vizata cunoasterea societatii.
Sociologia medicala este o sociologie de ramura care studiaza sanatatea si boala ca experiente umane,
institutiile sociale din domeniul medical, natura profesiei medicale si relatiile medic-pacient.
Pentru a avea o conceptie cat mai clara despre rolul si scopul sociologiei medicale, este necesar a trasa
cateva diferente de concepte si ramuri inrudite ale acestei discipline.
1. Medicina sociala( igiena sociala)-ramura a stiintei medicale care are ca obiect de studio
optimizarea actiunilor cu character profilactic de masa, evaluarea necesitatilor de ocrotire a sanatatii,
determinarea unor masuri de imbunatatire a retelei medicale ; se ocupa de analiza statistica a
morbiditatii.
2. Sociologia in medicina- Robert Strauss este cel care impune distinctia intre sociologia
medicala si sociologia in medicina; se ocupa cu structura organizatorica, relatiile dintre roluri, sistemul
de valori al profesiei medicale; presupune intergrarea conceptelor si tehnicilor sociologice si aplicarea
lor in medicina; utilizeaza sociologii ca si colaboratori ao medicinei in problemele medicale.
- recunoasterea importantei factorilor sociali in etiologia bolilor cum ar fi:calitatea relatiilor
individului, calitatea mediului de viata;
- aparitia spitalului modern- spitalul devine o institutie complexa si puternica, cu mijloace eficace
de diagnostic si tratament si in acelasi timp un “centru de inovatie”;
- medicalizarea societatii- tipurile de patologii cu care se confrunta oamenii au devenit tot mai
numeroase si mai variate prin introducerea unor manifestari ce se afla la limita dintre sanatate si boala;
- stressul, oboseala si starile psihice cu tenta depresiva si alte manifestari au ajuns sa fie
considerate si tratate ca boli;
- modelul medical este aplicat si la probleme cum ar fi: drogurile, homosexualitatea, devianta,
alcoolismul, tabagismul si multe altele;
- implementarea unor noi servicii medicale si cresterea numarului de medici, elaborarea unor legi
privind protectia populatiei, precum si analizarea unor probleme cu conotatii juridice si etice cum ari fi:
transplantul de organe, clonarea, fecundarea in vitro, etc.;
- trecerea de la medicina practicata in mod privat la cea practicata in echipe si institutionalizata;
- schimbarea rolului traditional al medicilor prin specializarea lor tot mai mare.
2. stilul de viata-aspectele legate de dieta, modul de alimentatie este supus “modei” si poate fi
modificat prin educatie;
3. planingul familial- familiile in care se practica contraceptia au un numar mai scazut de membri,
ceea ce presupune o mai buna ingrijire a copiilor si o stare de sanatatea mai buna a femeilor;
Exista 4 mari stadii de dezvoltare a medicinei si prin ea, a conceptiilor despre sanatate si
boala. Primul stadiu este cel al medicinei prestiintifice ce cuprinde:
1. medicina primitiva- desi se considera ca bazele actului medical au fost puse cu 2500 de ani in
urma de catre Hippocrate, preocupari pentru integritatea corpului au existat intotdeauna; incercarea
omului de a intelege si de a se lupa cu boala se concretizeaza in reactia magica; magia, religia si
medicina se impleteau in cadrul acestui stadium; boala era declansata mai ales de moralitatea indoielnica
a indivizilor unui popor-se considera ca incalcarea tabuurilor si a normelor sociale era cauza principala
pentru declansarea bolilor si a starilor de infirmitate.; tratamentul aplicat era unul magic cu functie
cathartica si de vindecare; boala era extrem de integrata in contextul social iar rolul medicului era jucat
de saman sau de vraci; cea mai mare parte a vindecarilor se bazau pe efectul placebo datorita faptului ca
tratamentul lua forma unui adevarat spectacol; vraciul era ales din randul celor cu dizabilitati fizice sau
psihice deoarece se considera ca el este un intermediar intre zeu si om.
2. medicina antica- si ea acorda un rol important factorilor sociali in declansarea unei boli; acum
castiga teren ideea de natural; se dadea o mare importanta dietei, stilului de viata si culturii fizice;
medical avea rolul nu numai de a vindeca boala ci si de a cerceta conditiile in care a aparut aceasta;
medicina antica aduce reactia confesionala ce presupune caldura umana, sprijinul moral acordat
pacientului, incurajarea; Paracelsus spunea ca iubirea este unul dintre cele 4 fundamente ale medicinei;
sanatatea este data de echilibrul fiziologic( distribuirea echilibrata a celor 4 umori din organism: sange,
flegma, bila galbena si bila neagra);
3. medicina Evului Mediu- conceptia Evului Mediu cu privire la boala este aceea ca ea este o
pedepasa data de Dumnezeu pentru pacatele omului; tratamentul se rezuma la acte de
purificare( spovedanie, flagelare, post); epoca Evului Mediu se caracterizeaza prin obscurantism si de
aceea nici nu se incerca a cauta cauzele care produc bolile umane; Biserica interzicea cu desavarsire
cercetarea medicala, astfel ca progresul medical stagneaza; precaritatea masurilor de igiena si prevenire
a bolilor au condos la explicarea marilor epidemii din epoca ce au decimat populatia Europei de
nenumarate ori; spitalul ia forma azilului(lazaretului), acesta fiind mai degraba o institutie de izolare a
bolnavilor decat de tratare a lor; apare reactia religioasa cu privire la boala; boala era considerata a fi
rezultatul posesiunii corpului uman de un spirit malefic si in consecinta tratamentul presupunea
exorcizarea.
Cel de-al 2-lea stadiu al medicinei este concretizat in aparitia medicinei stiintifice. Se realizeaza
un progres urias prin abordarea rationala, pozitiva si stiintifica a bolii.Acum se produce reactia stiintifica
a bolii ce nu mai este o pedeapsa a zeilor, ci un fenomen care poate fi inteles si explicat pe cale
stiintifica.
2. Boala este definita si inteleasa tot dintr-o tripla perspectiva: biologica, psihologica si sociala.
Boala si societatea
Efectele produse de boala intr-o societate anume depinde de tipul societatii respective. De exemplu, in
societatea primitiva, boala insemna pedeapsa dar si mantuire si ea producea coeziunea membrilor
comunitatii si facilita exercitarea controlului social.
La greci, omul ideal era o fiinta armonioasa, echilibrata, doar boala il putea transforma intr-o fiinta
imperfecta asupra careia s-a abataut un blestem.
Crestinatatea va aduce o mare schimbare in ceea ce priveste atitudinea oamenilor cu privire la boala.
Boala era, prin excelenta, o pedeapsa pentru viata dezordonata.
a) Raportul boala-economie este evidentiat, in primul rand, prin aparitia bolilor profesionale. Prima
atestare a acestor boli are loc inca din antichitate, iar prima lucrare ce trateaza in mod sistematic aceste
boli, apare in jurul anului 1700, o data cu industrializarea. Multe ocupatii de care societatea are nevoie
sunt daunatoare sanatatii chiar si in cele mai bune conditii de igiena la locul de munca. Incidenta bolii
este mult influentata de factorii economici: conditii de locuire, calitatea hranei, accesul la serviciile
medicale. Boala si saracia formeaza un cerc vicios care se adanceste progresiv.
b) Raportul boala-stiinta-dezvoltarea stiintei medicale s-a produs intr-un ritm lent pentru ca a
depins de dezvoltarea celorlalte stiinte. Progresele medicale au la baza descoperirile din domeniul
anataomiei. Primele descoperiri in domeniul anatomiei umane au avut loc in renastere, pana atunci fiind
prohibita autopsierea corpurilor umane.
Boala si cultura
Boala este interpretata diferit in culture diferite. Desi boala, modificarea patologica propriu-zisa este
universala, exista totusi o multitudine de boli ce apar doar in anumite culture. Aceste boli sunt denumite
“tulburari etnice”, specifice unei etnii, cum ar fi “amocul”, o boala psihica din Malayezia, ce se
manifesta printr-o furie puternica ce degenereaza in crima, sau “tarantismul”, o criza asemanatoare cu
isteria, care apare pe un fond muzical si in anumite conditii la femeile din sudul Italiei si din Sicilia.
Diferentele culturale in modelarea sanatatii si a bolii nui se remarca doar la nivel de culturi ci si in
cadrul aceleasi culturi. Au fost avansate 3 ipoteze cu in explicarea modului in care statusurile prescrise
sau dobandite influenteaza starea de sanatate:
1. segmentele sociale mai supuse stress-ului se remarca printr-o sanatate mai precara a membrilor;
2. starea de sanatate este cea care determina apartenenta la anumite grupuri sociale si nu invers;
3. mobilitatea sociala este stresanta si solicitanta in sine si din acest motiv ii supune pe cei “mobile”
la riscuri mai mari de boala.
Boala si civilizatia
Cauzalitatea oricarei forme de patologie umana se stabileste in functie de 2 factori: zestrea genetica a
individului ce poate induce boala si mediul fizic si social in care traieste.
Relatia dintre boala si civilizatie este una extreme de complexa. Orice element ce intervine in viata
individului influenteaza predispozitia sa la boala si atitudinea sa vis-a vis de aceasta.
Konrad Lorenz in eseul “Cele 8 pacate capitale ale omenirii civilizate” considera ca cele o
mari dezavantaje aduse omenirii sunt:
1. – suprapopularea planetei;
3. –competitia interumana;
4. –moartea simturilor;
5. – decaderea genetica;
6. – sfaramarea traditiei;
7. – fenomenul de indoctrinare;
Capitalismul era asemanat cu tuberculoza. Homo economicus al sec XIX are comportamente ce tin de
consumul excesiv si lipsa de vitalitate. Capitalismul avansat al sec XX va imprumuta metafora
cancerului cu referire la expansiunea doctrinei. Metafora cancerului devine deosebit de fertile in idea
orasului ca spatiu al decadentei, al prabusirii.
Sifilisul a fost asociat intotdeauna cu viciul iar sanatatea este incununarea virtutilor.
Sub aspect social, boala are drept consecinte pierderea rolurilor obisnuite, a unor gratificatii si a unor
moduri de comportament adaptive. Consecintele starii de boala depasesc disfunctiile biologice si
psihologice, afectand intreaga viata sociala a persoanei. Ca situatie de “impas
existential” ( Iamandescu, 1977), boala antreneaza o serie de servituti si restrictii, modificand modul de
viata al individului.
Boala a fost considerate ca o deviere a organismului de la starea normala, dar si o deviere de la
normele culturale stabilite cu privire la notiunea de sanatate.
Termenul de “deviere” a fost folosit de David Mechanic cu referire la bolile fizice si psihice. El
considera ca toate persoanele cu comportament deviant sunt bolnave. Treptat, acest termen a fost
inlocuit cu cel de delincventa. Mechanic a subliniat faptul ca intreaga conduita a bolnavului trebuie
privita ca fiind determinata de reteaua sociala in care este angajat individul decat rolurile sociale ale
acestuia. A diferentiat notiunea de suferinta ca fenomen subiectiv de cel de boala ca fenomen obiectiv
din punct de vedere biologic.
Nu toate persoanele percep suferinta ca boala si nu toti isi asuma rolul de bolnav chiar daca resimt
anumite simptome.
Sanatatea este o necessitate functionala a sistemului social si orice societate manifesta un interes
primordial pentru mentinerea acesteia. Capacitatile functionale ale indivizilor sunt appreciate in functie
de standarde sau repere normative. Incapacitatea de a corespunde cu aceste standarde este “tradusa” prin
boala. Boala, conchide Parsons, este singura forma de devianta legitima, acceptata de societate; boala
nu poate fi controlata de om, acesta fiind scutit de responsabilitatile cotidiene.
Imbolnavirea intre devianta si stigmat
Un numar de afectiuni sunt considerate de catre marea populatie ca fiind stigmate sociale( surzii,
tuberculosii, cei infectati cu BTS, SIDA). In SUA, homosexualii au fost stigmatizati din cauza
numeroaselor cazuri de SIDA din randul acestora.
Stigmat – orice atribut sau semn fizic, social, care devalorizeaza identitatea unui actor social pana
acolo incat el nu mai poate beneficia de intreaga acceptare a societatii.
Termenul de stigmat este folosit cu referire la orice conditie, atribut sau particularitate care marcheaza
un individ ca inaaceptabil, inferior cultural sau exclus.
O consecinta negativa a “etichetarii” este aceea ca statutul deviant al unei persoane devine statut
dominant.
- devianta secundara- modul in care oamenilor li s-a atribuit un statut deviant si consecintele
negative ale acestor atribuiri.
Medicul fiind elemental cheie in cadrul sistemului sanitary, are un status deosebit si in cultura
extramedicala fiind considerat prototipul profesionistului prin excelenta.
Medicii se diferentiaza de alti profesionisti prin faptul ca doar lor le este recunoscut monopolul propriei
activitati( ei dewtermina continuturile studiilor medicale, formuleaza regulile codului deontologic si
depind de propriile organizatii- Ordinul Medicilor). Controlul care se exercita asupra lor este un
autocontrol.
Statusul medicului este asociat cu valori precum:putere, cunoastere, devotement, eroism, putere de
sacrificiu.
- specialistilor.
- universalism- medical nu poate refuza bolnavul dupa criterii arbitrare(pozitie sociala, sex, rasa,
religie, etnie);
- neutralitatea afectiva- medical nu judeca si nu condamna pacientul pentru actele sale ( daca nu
au legatura cu tratamentul prescris), nu-si pedepseste bolnavul si nu admite sa devina intim cu acesta;
neutralitatea ii asigura medicului obiectivitatea in raport cu pacientul;
- orientarea spre colectivitate- inainte de toate, medicul este preocupat de bunastarea pacientului;
ideologia medicului pune accent pe devotament fata de colectivitate, considerand ca in medicina profitul
este cel mai putin cautat.
2. bolnavul nu se poate insanatosi printr-un act de vointa proprie, de aceea el nu este facut
responsabil pentru incapacitatea sa;
Numai prin respectarea acestor obligatii, caracterul de devianta al bolii este anulat, iar starea bolnavului
este una legitima.
Medicul trebuie sa pastreze un echilibru intre a ajuta bolnavul si a-l refuza. Il ajuta pe bolnav in relatia
terapeutica pentru a-si depasi starea de dependenta cauzata de boala si il refuza atunci cand se urmaresc
tragerea de foloase de pe seama unei boli imaginare.
Este o relatie asimetrica deoarece medical are o pozitie de superioritate fata de bolnav prin puterea sa
de a-l vindeca; si consensuala deoarece bolnavul recunoaste puterea medicului dar il si ajuta in actul sau
terapeutic –relatie de reciprocitate.
Medicul are urmatoarele drepturi:
v dreptul garantat de a examina fizic pacientii si de a intra in zonele mai intime ale vietii bolnavului;
sa actioneze in folosul pacientului si a comunitatii mai mult decat pentru propriul interes;
Natura relatiilor dintre medic si pacient are o influenta deosebita atat in stabilirea diagnosticului cat si in
actul terapeutic.
1.- primul este cel al lui Parsons care considera aceasta relatie ca fiind una de complementaritate, de
intelegere reciproca intre 2 actori sociali;
2.- cel de-al doilea punct de vedere este cel al lui E. Friedson(1970)- relatie potential conflictuala.
1. Relatia de complementaritate-Parsons
Atat medicul cat si pacientul isi joaca propriul rol social reprezentand fiecare modele sau tipuri ideale de
comportament social. Medicul isi foloseste cunostintele sale pentru a-l ingrji pe bolnav, iar pacientul
cere ajutorul medicului si coopereaza cu acesta.
Doi medici psihiatri americani, T. Szasz si M. Hollender(1956) au reevaluat cateva aspecte ale modului
parsonian, ideea reciprocitatii relatiei medic-pacient, considerand ca nu exista un singur model de relatie
terapeutica. Ei au identificat 3 tipuri de relatii medic-pacient:
2.- conducere-cooperare- medicul aplica tratamentul bolnavului iar bolnavul este capabil de a-si
exercita propria judecata in urmarea acelui tratament;
Tipul de relatie depinde de conditia pacientului, de terapia pe care medicul o executa, ea putand sa se
schimbe in functie de stadiile diferite ale tratamentului.
Pe langa cele 3 relatii mai sus amintite mai exista si o a 4 , pacientul conduce si medicul
coopereaza atunci cand pacientul solicita o trimitere sau o reteta.
2. Relatia potential-conflictuala- Friedson
Acest conflict isi are sursa in interesele si perspectivele diferite pe care le au pacinetul si medicul.
Medicul percepe bolnavuyl si nevoile sale conform categoriei cunoastintelor sale specializate iar
bolnavul percepe boala sa in functie de exigentele vietii cotidiene. Exista deci o diferenta intre
perspectivele “culturii profesionale” a medicului si a “culturii profane” a pacientului. O alta sursa de
conflict o poate constitui si interesele si prioritatile diferite ale medicului si pacientului; diferentele cu
privire la evaluarea gravitatii bolii, asteptarile contradictorii cu privire la comportamentul bolnavului.
- lipsa accesului la serviciile medicale de specialitate in cadrul unor bolnavi nedeplasabili sau
din mediul rural;
- problema economica- ingrijirea medicala de specialitate, mai ales cea din sistemul privat,
implica costuri mari si tot mai multe servicii medicale dunt contra cost;
- emitator;
- mesaj;
- receptor.
Comunicarea este considerata a fi principala punte de legatura intre oameni, un mijloc prin care o
persoana transmite un mesaj unei alte persoane si asteapta raspuns din partea acesteia.
4. Comunicarea imbraca fie o forma digitala, fie o forma analogica- acest lucru se refera la
faptul ca noi putem transmite un mesaj printr-o modalitate pur lingvistica fara a implica sentimentele in
redarea acestuia, iar acest mod de transmitere este numit mod digital de genul “spun totul sau nimic”, pe
cand modalitatea paralingvistica de transmitere a unui mesaj ( intonatie, ritm, timbru) tine cont de
impactul din spatele mesajului asupra receptorului, comunicarea paralingvistica este numita drept
comunicare analogica.
Comunicarea non-verbala este cea care transmite cele mai multe informatii despre
actorii din cadrul comunicarii. Acest tip de comunicare completeaza comunicarea verbala si creeaza
adevarate limbaje ce traduc starea de spirit a vorbitorilor.
Principalii indici non-verbali sunt:
expresia fetei;
contactul vizual;
contactul corporal;
aspecte non-verbale ale scrisului- scrisul de mana , acuratetea si aspectul vizual general.
Comunicarea este procesul cheie in medicina intrucat ea furnizeaza, in buna parte, datele necesare
stabilirii diagnosticului. Pentru multe boli cronice, ea este singurul suport al bolii si unica forma de
tratament.
Majoritatea studiilor privind punctul de vedere al pacientilor cu privire la ingrijirea medicala releva
concluzia comuna conform careia cei mai multi sunt nesatisfacuti de cantitatea si calitatea informatiei
primite in cursul ingrijirii.
1. atitudinea profesionala- unii medici se retin in a furniza informatii clare si precise bolnavilor in
legatura cu boala lor pe motivul de a nu-i nelinisti iar alti medici considera comunicarea informatiilor
cu privire la boala lor drept una dintre sarcinile esentiale ale actului medical pe langa terapia propriu
zisa;
2. stilurile de interviu- unii medici pun intrebari strict legate de simptomele unui bolnav, iar altii
sondeaza si problemele persoanale, colaterale aparitiei bolii;
3. problema incertitudinii- in cazul bolilor cronice, etiologia lor nu este suficient cunoscuta si de
aceea medicii au rezerve in a informa bolnavii cu privire la evolutia bolii lor;
4. neincrederea pacientului- exista bariere in relatiile terapeutice din cauza diferentelor de clasa
si de statut, aceste diferente altereaza informatiile de la pacient catre medic;
6. dificultati in exprimare- medicul poate folosi un limbaj mult prea stiintific in redarea
informatiilor legate de boala pacientului, iar pacientul nu va intelege starea sa de fapt datorita
terminologiei medicale.
1. persuasiunea;
2. negocierea;
3. incertitudinea functionala;
4. comportamentul non-verbal.
Persuasiunea se regaseste de partea ambelor parti: atat de paretea pacientului cat si de partea medicului.
Pacientul poate convinge medicul ca un anumit tratament este mult mai eficient pentru problema sa de
sanatate decat un altul iar medicul poate convinge pacientul ca experienta sa in aplicarea tratamentului
propus este una pozitiva si se bazeaza eminamente pe cercetari stiintifice si experimetale de laborator cu
un bun grad de eficacitate pe subiecti umani.
Incertitudinea functionala intervine doar atunci cand medicul, fiind sigur de evolutia unei boli sau de
rezultatul unei terapii, poate prelungi in mod deliberat incertitudinea pacientului.
Comportamentul non-verbal se poate manifesta printr-o variata serie de gesturi realizate atat de catre
medic cat si de catre pacient.
v perfectionarea continua.
Se identifică cateva principii şi valori etice de care trebuie să ţină cont asistentul medical:
1. autonomia;
2. binefacerea (beneficienţa);
3. non-maleficienţa;
4. dreptatea;
5. veracitatea;
6. sinceritatea;
7. confidenţialitatea.
Autonomia – conform acestui principiu, individual trebuie să i se dea posibilitatea de a hotărî
singur asupra propriilor acţiuni
Asistentele medicale sunt obligate ” să promoveze sănătatea, să prevină îmbolnăvirile, să redea sănătatea
şi să aline suferinţele” (I.C.N., 1973, Codul de Etică)
Aceste linii de conduită profesională se materializează în efecte benefice pentru persoana îngrijită
sănătoasă sau bolnavă.
Non-maleficienţa - prin tot ceea ce facem nu trebuie să facem rău persoanei îngrijite.
Sinceritatea - este considerată o dovadă de respect datorată persoanei îngrijite. Asistentele
medicale au obligaţia să fie sincere şi de bună credinţă, să spună adevărul despre boală, despre
tratament, fără însă să-şi depăşească limitele de competenţă.
Răspunderea profesională – concept etic important care are la bază relaţia asistent medical-pacient în
acordarea îngrijirilor. Asistenta medicală are răspundere faţă de pacient, profesia sa şi societate, pentru
ce a făcut sau nu a făcut în activitatea de îngrijire.
Responsabilitatea profesională - este o autoangajare conştientă şi voită într-o acţiune. Fiind conştienţi
de fiecare atitudine şi acţiune, înţelegem să justificăm şi să luăm asupra noastră toate consecinţele.
Asistentul medical are responsabilităţi individuale, de grup precum şi specificului unde lucrează. El îşi
desfăşoară activitatea în cadrul echipei de îngrijire bazându-se pe relaţii de parteneriat şi solidaritate
profesională, complementaritate. Activitatea în echipă presupune respectarea autonomiei profesiei cât şi
buna colaborare pentru realizarea scopului propus ducând astfel la satisfacţia profesională.
îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea, naţionalitatea,
resursele financiare ori convingeri etice;
să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care ei şi familia lor să-i
înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul după ce s-au informat şi au înţeles tot;
să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor;
să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări sau experimente, fără
să recurgă la acţiuni primitive împotriva lor;
pacienţii au dreptul să fie educaţi şi informaţi de către personalul care îi îngrijeşte în aşa fel încât
să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare de bine şi să înţeleagă care le sunt nevoile de bază.
3. persoanele îngrijite au nevoie de asistenţi medicali, iar asistenţii medicali au nevoie de recunoaşterea
importanţei activităţii lor de către pacienţi, medici, cât şi de societate.