Sunteți pe pagina 1din 4

Serbia (sârbă Србија, cu alfabetul latin: Srbija; pronunție sârbă: /sř̩bija/),[a] oficial Republica Serbia

( sârbă Република Србија, cu alfabetul latin: Republika Srbija [repǔblika sř̩bija] ), este o țară situată la
răscrucea Europei Centrale[5] cu Europa de Sud-Est, în sudul Câmpiei Panonice și în Balcanii centrali.[6]
Statul suveran se învecinează cu Ungaria la nord, cu România la nord-est, cu Bulgaria la sud-est, cu
Macedonia de Nord la sud, cu Croația și cu Bosnia și Herțegovina la vest și cu Muntenegru spre sud-vest.
Țara revendică o frontieră cu Albania prin teritoriul disputat(d) Kosovo. Serbia numără aproximativ 7
milioane de locuitori.[7] Capitala sa, Belgrad, se numără printre cele mai vechi și mai mari orașe din sud-
estul Europei.[8][6][9]

Teritoriul a fost locuit din paleolitic, iar migrațiile slave în Balcani dintre secolele V-VII au dus la formarea
câtorva state(d) suverane în Evul Mediu timpuriu, state care uneori au recunoscut în mod nominal
suzeranitatea bizantină, francă și maghiară. Regatul Serbiei a obținut recunoașterea de către Vatican și
Constantinopol în 1217, ajungând la apogeu în 1346 ca un Țarat Sârb de relativ scurtă durată. La mijlocul
secolului al XVI-lea, întreaga Serbie modernă a fost anexată de otomani, dominație uneori întreruptă(d)
de Imperiul Habsburgic, care a început să se extindă(d) spre Serbia Centrală pe la sfârșitul secolului al
XVII-lea, reușind să cucerească și să mențină sub control un cap de pod în Vojvodina modernă. La
începutul secolului al XIX-lea, Revoluția sârbă a dus la apariția statului național ca prima monarhie
constituțională din regiune, care și-a extins ulterior teritoriul.[10] După pierderile omenești dezastruoase
din Primul Război Mondial și unificarea ulterioară a fostei coroane Habsburgice a Voivodinei (și a altor
teritorii) cu Serbia, țara a cofondat, împreună cu alte popoare slave sudice, Iugoslavia, stat ce a existat în
diferite configurații politice până la războaiele iugoslave din anii 1990. În procesul destrămării
Iugoslaviei, Serbia a format o uniune statală cu Muntenegru[11] care a fost însă dizolvată pe cale pașnică
în 2006.[12] În 2008, parlamentul provinciei Kosovo a declarat în mod unilateral independența acestui
teritoriu, și a fost recunoscut de majoritatea țărilor membre ONU.

Serbia este membră a ONU, Consiliului Europei, OSCE, PpP, OCEMN, CEFTA și în curs de aderare la OMC.
[13] Începând din 2014, țara negociază aderarea la UE cu perspectiva aderării la Uniunea Europeană
până în 2025.[14] Din 2007, Serbia aderă formal la politica de neutralitate militară. O economie cu
venituri medii spre ridicate,[15] dominată de sectorul serviciilor, urmat de sectorul industrial și
agricultura, țara se situează relativ sus pe indicele dezvoltării umane (66), [16] indicele progresului
social(d) (45),[17] și pe indicele global al păcii(d) (54). [18]

Cuprins

1 Etimologie

2 Istorie

2.1 Preistorie

2.2 Istoria antică


2.3 Evul Mediu

2.4 Dominația otomană și habsburgică

2.5 Revoluția și independența

2.6 Războaiele balcanice, Primul Război Mondial și prima Iugoslavie

2.7 Al Doilea Război Mondial și a doua Iugoslavie

2.8 Destrămarea Iugoslaviei și tranziția politică

2.9 Istoria recentă

3 Geografie

3.1 Clima

3.2 Hidrologie

3.3 Mediul înconjurător

4 Politică

4.1 Dreptul și justiția penală

4.2 Relațiile externe

4.3 Armata

4.4 Împărțire administrativă

5 Demografie

5.1 Religie

5.2 Limba

6 Economie

6.1 Agricultură

6.2 Industria

6.3 Energie

6.4 Transporturi

6.5 Telecomunicațiile

6.6 Turism

7 Educație și știință

8 Cultură

8.1 Artă și arhitectură


8.2 Literatură

8.3 Muzică

8.4 Teatru și film

8.5 Mass-media

8.6 Bucătăria

8.7 Sport

9 Sărbători legale

10 Note de completare

11 Note bibliografice

11.1 Surse

Etimologie

Originea denumirii de „Serbia” este neclară. Diverși autori au menționat numele sârbilor (în sârbă Срби,
cu alfabetul latin: Srbi) și sorbilor (în sorabă superioară: Serbja; în sorabă inferioară: Serby) în diferite
variante: Surbii, Suurbi, Serbloi, Zeriuani, Sorabi, Surben, Sarbi, Serbii, Serboi, Zirbi, Surbi, Sorben, [19]
etc. Ei au folosit denumirile acestea pentru cu referire la sârbi și sorabi în zone în care prezența lor
istorică (sau actuală) nu a fost și nu este contestată (în special în Balcani și Lusația), dar există și surse
care menționează nume identice sau similare în alte părți ale lumii (mai ales în Sarmația Asiatică din
Caucaz).

Teoretic, rădăcina * sъrbъ a fost pusă în legătură cu cuvântul rusesc paserb (пасерб, „fiul vitreg”), cu cel
ucrainean prîserbîtîțea (присербитися, „a se alătură”), vechiul indic sarbh- („a lupta, a tăiaa, a ucide”),
latinescul sero („a alcătui, a constitui”), și grecescul siro (ειρω, „a repeta”).[20] Cu toate acestea,
lingvistul polonez Stanisław Rospond(d) (1906-1982) a derivat denumirea de Srb de la srbati (cf. sorbo,
absorbbo).[21] Cercetătorul sorab H. Schuster-Šewc a sugerat o conexiune cu verbul proto-slav pentru
„a sorbi” * sbrb-, de unde se trage și cuvântul românesc. [22]

Istorie

Articol principal: Istoria Serbiei.

Preistorie

Stânga: Figurină a culturii Lepenski Vir(d), 7000 î.e.n.

Dreapta: Figurină a culturii Vinča, 4000–4500 î.e.n.


Dovezile arheologice de așezări din paleolitic pe teritoriul Serbiei actuale sunt rare. Un fragment de
maxilar uman a fost găsit în defileul Sićevo(d) (Mala Balanica) și se crede că are o vechime de până la
525.000–397.000 de ani.[23]

Cam pe la 6.500 î.e.n., în perioada neolitică, culturile Starčevo(d) și Vinča au existat în Belgradul modern
sau în apropierea acestuia și au dominat o mare parte a Europei de Sud-Est (precum și părți din Europa
Centrală și Asia Mică).[24][25] Două importante situri arheologice locale din această epocă, Lepenski
Vir(d) și Vinča-Belo Brdo(d), există încă în apropierea malurilor Dunării.

Istoria antică

În timpul Epocii Fierului, tracii, dacii și ilirii au fost găsiți de grecii antici în timpul expansiunii lor în sudul
Serbiei moderne, în secolul al IV-lea î.e.n.; punctul de nord-vest al imperiului lui Alexandru cel Mare era
în zona orașului Kale-Krševica(d).[26] Tribul celtic al lui scordiscilor s-a așezat în întreaga zonă în secolul
al III-lea î.e.n. și a format un stat tribal, construind mai multe fortificații, inclusiv capitala de la
Singidunum (actualul Belgrad) și Naissos (actualul Niš), însă au sfârșit prin a fi asimilați de masa traco-
ilirică.

Rămășițele Palatului Imperial Felix Romuliana, sit în Patrimoniul Mondial UNESCO

Coif roman din secolul 4 d.Hr.

Romanii au cucerit o mare parte a teritoriului în secolul al I