Disciplina: Istorie

Clasa: a XI – a

Ocupații și statute profesionale

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost obligați să-și asigure existența și au făcut acest lucru
culegând roadele pământului sau vânând animale sălbatice. Au început apoi să cultive plantele și să
crească animalele pe care le-au domesticit, să descopere nenumăratele bogății ale solului și subsolului și
să le prelucreze. Agricultorilor și meșteșugarilor li s-au alăturat, în timp, oameni cu alte preocupări, cu
diverse profesii de care societatea avea nevoie pentru a se dezvolta.

În zilele noastre, „profesia” este o ocupație care presupune pregătire intensă și studiu. De obicei,
există asociații profesionale și coduri deontologice care stabilesc regulile unei profesii. Cele mai vechi
meserii de acest gen sunt cele de preot, militar, doctor sau avocat.

În secolul al XIX-lea, invențiile și inovațiile au dus la apariția specializărilor și la diversificarea

statutelor profesionale, în așa fel încât acestea să răspundă cerințelor tot mai complexe ale vieții materiale
și spirituale.
Secolul al XX-lea se caracterizează prin schimbări la fel de importante ca în perioada anterioară în
ceea ce privește statutele și ocupațiile profesionale. În primul rând, asistăm la migrarea ocupațiilor
tradiționale din spațiul privat (casa proprie) în spațiul public (în afara casei). La începutul secolului, în 1906,
în Franța, numărul celor care lucrau la domiciliu era de 1,5 milioane de persoane, iar în 1936 rămăseseră
doar 350 000 de persoane. Munca salariată a înlocuit treptat întreprinderile de familie. În această
perioadă asistăm la o nouă explozie demografică în Europa, iar invențiile și inovațiile tot mai numeroase
și cu consecințe tot mai spectaculoase au schimbat definitiv viața oamenilor. Agricultura și creșterea
animalelor pe cont propriu devin din ce în ce mai puțin rentabile, eficiente dovedindu-se marile exploatări
agricole, iar fermierii sunt obligați să caute de lucru la oraș pentru a supraviețui. Dar și în spațiul urban
ocupațiile sunt într-o continuă schimbare. Atelierele și munca manuală în general sunt înlocuite treptat,
dar sigur, de complexe industriale. Fabricile sunt din ce în ce mai bine organizate. Deja, în Franța, în 1909,
toate fabricile erau bine delimitate în peisajul urban. Spațiile fabricilor se specializează și se adaptează
producției. La marginea orașelor se configurează zonele și cartierele industriale. Primul Război Mondial a
însemnat un moment de cotitură și în ceea ce privește ocupațiile și profesiile oamenilor. Trauma cauzată
de pierderile de vieți omenești, mecanizarea, producția de masă, emanciparea femeii au fost tot atâtea
motive de schimbare a statutelor profesionale. Se dezvoltă foarte mult profesiile legate de viața cotidiană
din marile orașe americane și europene. Ca urmare a unei intense activități politice, femeile au început să
obțină dreptul de a practica meserii pe care înainte nu aveau voie să le practice. În România, de pildă,
începând din 1914, femeile au dreptul să practice meseria de avocat pledant, iar din 1919 au putut lucra
la Căile Ferate Române.

A doua jumătate a secolului XX a cunoscut revoluții tehnologice succesive. Profesiile și statutele

profesionale ale oamenilor s-au adaptat în funcție de aceste realități. În țările puternic industrializate,
munca fizică a fost descalificată și lăsată pe seama emigranților. Munca în agricultură a devenit
coordonată, mecanizată și executată, de asemenea, cu emigranți sau cu persoane cu un grad mai scăzut
de instrucție. Industria a rămas pentru o importantă parte a Europei cea care ocupă forța de muncă. Acest
lucru s-a întâmplat în vestul dezvoltat al Europei, din anii imediat următori războiului mondial și până în
Disciplina: Istorie
Clasa: a XI – a

anii ’60. În țările din centrul și estul Europei, procesul de industrializare a început în anii ’60 și a suferit un
declin după căderea regimurilor comuniste.

Ocupațiile majore ale oamenilor din societățile dezvoltate din anii ’80 sunt cele legate de noile
tehnologii informaționale și de servicii. Apariția computerului personal, în 1981, a schimbat statutele
profesionale. Meseriile tradiționale legate de agricultură și industrie au fost înlocuite treptat cu meserii
legate de televiziune, publicitate, informatică, relații cu publicul, finanțe, turism etc. Societățile
multinaționale [i corporatiste dau tonul în economiile statelor moderne.

În România, începând cu anii ’60 s-a încercat industrializarea forțată. Acest fenomen a produs
schimbări importante în alegerea meseriilor. Formarea și dezvoltarea rapidă și forțată a industriei au dus
la crearea principalei categorii sociale a comunismului — clasa muncitoare. În 1950, în România erau
înregistrați 1,2 milioane de muncitori, din care 650 de mii în industrie. În 1985, numărul total al
muncitorilor ajungea la 6 milioane, din care jumătate în industrie. În România contemporană, meseriile
cele mai solicitate pe piața muncii (ceea ce nu înseamnă că sunt toate la fel de bine plătite) sunt cele din
industria ușoară (confecții îmbrăcăminte, cusător fețe încălțăminte), în domeniul IT (analist programator,
informatician, administrator de rețea, designer web), în construcții (zidar, zugrav, betonist), în domeniul
serviciilor (agent asigurări, agent comercial, vânzător, agent de pază, ospătar, bucătar, cofetar-patiser,
brutar), dar și în industria prelucrătoare (tâmplar, lăcătuș, sudor). Profesiile cu cea mai slabă căutare sunt
cele de desenator tehnic, tehnician proiectare, inginer metalurg, inginer aeronave, inginer chimist,
prelucrător prin așchiere, frezor, operator chimist. Meseriile cu un potențial mare sunt cele din domeniul
IT — informatician, administrator de rețea și designer pagini web, iar din domeniul serviciilor — mecanic
auto, tinichigiu auto, agent de vânzări, agent de asigurări, broker mărfuri, agent de publicitate.

Pe ansamblul României, este semnificativ faptul că predomină salariații (cu o scădere constantă, dar
moderată a numărului lor), iar ponderea persoanelor cu statut profesional specific unei economii de piață
(chiar și în formare), respectiv lucrător pe cont propriu, lucrător familial și patron, a înregistrat o creștere
constantă, dar modestă. Structura populației ocupate după statutul profesional este diferențiată de la un
tip de activitate la altul. Statisticile arată că lucrătorii pe cont propriu au cea mai mare pondere în
agricultură (48%), patronii sunt prezenți mai ales în comerț (8%) și în rețeaua de hoteluri și restaurante
(peste 4%), iar salariații sunt prezenți în proporție de 82% în comerț și peste 90% în celelate domenii de
activitate. O expresie a dezvoltării sectorului privat este și creșterea ponderii salariaților din acest sector:
în 1995, ponderea salariaților din sectorul privat era de 12%; în anul 2000, ponderea acestora ajunsese la
aproape 40% din totalul salariaților; concomitent, ponderea salariaților din sectorul public a scăzut de la
83% în anul 1995 la 47% în anul 2000.

1. Identificați primele ocupații (îndeletniciri) ale oamenilor.

2. Identificați semnificația termenului ”profesie”.
3. Enumerați cele mai vechi profesii.
4. Identificați transformările care au loc în privința ocupațiilor și profesiilor în secolele al XIX – lea
și al XX – lea.
5. Enumerați meseriile cele mai solicitate pe piața muncii, cele mai slab căutate și cele cu un
potential mare din societatea românească contemporană.
6. Precizați dacă meseria/profesia care vă interesează în ceea ce privește propria formare este
inclusă în una din cele trei categorii.
Disciplina: Istorie
Clasa: a XI – a

Ce profesie își doresc tinerii?

„Vreau să devin jurist sau economist, urmând o facultate de profil. Dacă aceste profesii nu vor mai
avea căutare în România, voi pleca în străinătate. În vacanță aș vrea să mă angajez ca picoliță. Am fost la
un patron și mi-a zis că îndeplinesc condițiile, adică am înălțimea și greutatea cerută.” (G. B., elevă la
Liceul „Henry Coandă”)

„Ținând cont că urmez un liceu cu profil tehnic, aș vrea să dau la Politehnică sau la ASE. Cel mai
mare vis al meu este să plec în străinătate. Se câștigă mai bine și mi-aș ajuta și părinții. În vacanța care
urmează o să mă angajez picoliță.” (C. M., elevă la Liceul „Henry Coandă”)

„Nu-mi pare rău că am ales Facultatea de Relații Economice Internaționale, fiindcă am găsit exact
ceea ce am căutat. Singurul impediment îl constituie lipsa experienței. Voi pleca în străinătate, dacă nu-
mi găsesc de lucru aici. Sunt din Tecuci, dar vreau să mă stabilesc în Capitală.” (D. M., studentă în anul IV
la ASE)

„Deși îmi place mult facultatea pe care o urmez, dacă nu-mi găsesc de lucru în domeniu, e posibil
să mă reprofilez, dar n-aș face ceva sub nivelul pregătirii mele. Când ești student mai merge, dar după ce
obții diploma, nu. Eu sunt din Adjud, în toamnă îmi dau licența și vreau să rămân în București.” (L. A.,
studentă în anul IV la ASE)