SISTEMUL DE CONTROL INTERN ÎN ENTITĂȚILE PUBLICE

Definirea sistemului de control intern si modele ale acestuia:

Etimologia cuvântului “control” provine din expresia din limba latină “contra rolus” ceea
ce înseamnă verificarea unui act duplicat realizat după unul original. Controlul în accepțiunea lui
semantică este o analiză permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații, pentru a
urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire.
În literatura de specialitate există însă mai multe accepțiuni pentru control
- în cea francofonă, controlul reprezintă o verificare, o inspecție atentă a corectitudinii unui act;
-în accepțiunea anglosaxonă, controlul este acțiunea de supraveghere a cuiva, a ceva, o
examinare minuțioasă cu scopul de a cunoaște sau de a reglementa funcționalitatea unui
mecanism.
În legislația din România, controlul intern este definit ca reprezentând ansamblul
formelor de control exercitate la nivelul entităţii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de
conducere în concordanţă cu obiectivele acesteia şi cu reglementările legale, în vederea asigurării
administrării fondurilor publice în mod economic, eficient şi eficace; acesta include de asemenea
structurile organizatorice, metodele şi procedurile.
Principalele modele de control intern recunoscute pe plan internațional, concepute pentru
organizarea sistemului de control intern, astfel încât să răspundă cerințelor managementului
riscului, sunt:
- Modelul COSO – SUA;
- Modelul COCO – Canada.

Riscurile
-Evenimentele care pot afecta realizarea obiectivelor constituie riscuri care trebuie
identificate. Managementul are obligaţia de a identifica riscurile şi de a intreprinde acele acţiuni
care plasează si menţin riscurile în limite acceptabile. Trebuie menţinut un echilibru între nivelul
acceptabil al riscurilor şi costurile pe care le implică aceste acţiuni.

1
 FUNCȚIA DE CONTROL

Funcţia de control si evaluarea este ansamblul proceselor prin care performanţele firmei

sunt măsurate şi comparate cu obiectivele şi standardele stabilite iniţial, precum şi determinarea
cauzelor ce generează abaterile de la standarde. Rolul controlului constă în posibilitatea
cunoaşterii situației din orice domeniu de activitate şi intervenţiei în vederea preâtâmpinării
fenomenelor negative.
Funcţiile principale de control a managementului:
 funcţia de evaluare a rezultatelor prin intermediul careia alături de constatare se obţine o
apreciere a performanţei prin măsurarea rezultatelor şi compararea lor cu standardele
(obiectivele) iniţiale.
 funcţia recuperativă determinată de orientarea controlului nu numai spre constatre şi
apreciere a fenomenelor, dar şi spre efectuarea corectărilor necesare pentru înlăturarea
deficienţilor.
 funcţia preventivă se manifestă prin înlăturarea factorilor ce pot duce la apariţia
abaterilor de la standard.
 funcţia informativă oferă date asupra modului de realizare a deciziilor adoptate.
 funcţia educativ-stimulativă reiese din faptul că controlul poate reacţiona ca o formă de
stimulare pentru încurajarea eforturilor angajaţilor şi pedeapsă a abterilor de la standard.
Tipurile de control
-În raport cu conţinutul şi obiectivele avem:
Control tehnic, vizează verificarea utilizării resurselor, a mijloacelor tehnice, a
tehnologiilor şi calităţii lucrărilor efectuate.
Control economic se referă la folosirea eficientă a mijloacelor fixe şi circulante în
procesul de producţie.
Control financiar. El este legat de cel economic şi vizează gospodărirea raţională a
fondurilor materiale şi băneşti, prevenirea şi depistarea abaterilor de la disciplina financiară,
păstrarea integrităţii patrimoniului.
După aria de efectuare avem:
 Control total.
 Control parţial sau prin sondaj