Caracterizare

Mihail Sadoveanu este un autor care aparține perioadei interbelice, valorificând în

opera sa curentul literar realism și căruia îi aparțin, printre reperele creției artistice, romane
precum: „Frații Jderi”, „Creanga de aur”, „Zodia Cancerului”, etc. Opera ,,Baltagul" de Mihail
Sadoveanu, publicată în 1930, este un roman interbelic, obiectiv, realist-mitic și tradițional.
Tema rurală a romanului tradițional este dublată de tema călaăoriei inițiatice și justițiare.
Tema textului o constituie căutarea adevărului și înfăptuirea dreptății, iar viziunea despre
lume care se desprinde este aceea că lumea prezentată trăiește după propriile legi care îi
conferă echilibru și că orice nedreptate comisă se plătește pe principiul talionului: „ochi
pentru ochi și dinte pentru dinte”. Astfel, călătoria Vitoriei nu este una doar pentru a afla
adevărul despre dispariția lui Nechifor, ci și a înfăptui dreptatea, ucigașul acestuia, Calistrat
Bogza, fiind răpus de baltag, așa cum acesta procedase cu soțul femeii.

Vitoria Lipan din punct de vedere social, este o țărancă din Măgura Tarhăului, soție de
oier înstărit și mamă a doi copii, Minodora și Gheorghiță. După ce moartea soțul ei devine o
certitudine și capătă statutul de văduvă, cu toată durerea sufletească reușește să rămână
echilibrată și își ajută fiul să se maturizeze pentru a putea lua locul tatălui său.

Moral, ca orice personaj al unui roman tradițional este înfățișată ca o adevărată eroină:
harnică, gospodină, iubitoare, hotărâtă, stăpână pe sine, perspicace, intuitivă. Vitoria joacă
atât un rol de inițiator pentru Gheorghiță, cât și un rol de detectiv și instrument al dreptății,
ea fiind cea care prin fler și investigație îi descoperă pe ucigașii lui Nechifor și îi pedepsește
pe măsură.

Din punct de vedere psihologic, personajul are o personalitate puternică, este

echilibrată, rațională, dar în același timp sensibilă, fiind o fire introvertită ,ghidându-se după
un principiu formulat chiar de ea: „cine vorbește mult, știe puțin”.

O primă secvență reprezentativă este cea a coborârii în râpă la Crucea Talienilor, unde,
conduși de câinele Lupu, Vitoria și Gheorghită găsesc osemintele lui Nechifor. Cu toate că
este răpusă de durere, Vitoria își găsește tăria necesară de a analiza toate indiciile de la fața
locului. Descoperă astfle, ca un adevărat detectiv, că nu este vorba de un simplu jaf, ci de o
crimă care a avut drept motiv turma de oi cumpărată de soțul ei. Craniul lui Nechifor era
despicat la spate de o lovitură de baltag, dar acesta avea încă bani asupra lui, iar oasele
calului zac și ele alături, semn că au fost două persoane care au participat la crimă, în
complicitate, pentru că Nechifor era înarmat cu baltag și puternic și nu ar fi putut fi doborât
altfel. Simbolic, secvența trimite cu gândul la mitul lui Isis și Osiris, la coborârea în Infern,
Vitoria, asemeni lui Isis, încearcă să-și aducă soțul la lumină, ceea ce transformă experiența
într-un proces inițiatic pentru Gheorghită. Lăsat singur peste noapte în râpă să-și vegheze
tatăl mort, Ghoerghiță este pus în situația de a se confrunta, într-un mod direct, cu
dispariția tatălui, conștientizând astfel rolul pe care va trebui să-l îndeplinească în familie.

O altă secvență reprezentativă este cea din deznodământ, în care, după înmormântarea
creștinească a lui Nechifor, Vitoria joacă un rol dramatic, în care încearcă să-i manipuleze
emoțional pe Calistrat Bogza și Ilie Cuțui pentru a afla de la ei adevărul. Astfel, îi îndeamnă
mereu să bea, le pune întrebări incomode, îi provoacă povestind crima ca și cum au fost de
față, scoțându-l din sărite pe Bogza, care o amenință. Din dorința de a-și apăra mama,
Gheorghiță, la îndemnul ei, îl lovește cu baltagul în frunte, dar moartea îi este provocată de
câinele Lupu care îi sfâșie beregata. Înainte de a muri, Bogza își recunoaște fapta și își cere
iertare, iar complicele său, Ilie Cuțui este dat pe mâna autorităților. Se conturează astfel
finalizarea conflictului, dar și înfăptuirea dreptății, Vitoria găsindu-și liniștea că și-a putut
răzbuna soțul. Alături de mama sa, care joacă rolul de călăuză spirituală, Gheorghită trece
astfel printr-un proces de maturizare, încurajat de ea descoperind în interiorul său tăria unui
bărbat capabil să își răzbune tatăl și să își protejeze familia.

Acțiunea romanului este logică, cronologică, structurată pe momentele subiectului,

întâmplările fiind redate din perspectiva unui narator omniscient, obiectiv, care relatează la
persoana a III-a, cu focalizare zero, textul având o construcție simetrică, circulară, debutând
cu imaginea Vitoriei care se gândește îngrijorată la Nechifor și încheindu-se cu imaginea
aceluiași personaj, care după ce și-a făcut datoria, se întoarce în Măgura Tarcăului să își ia
treburile de la capăt.

Conflictul apare, inițial, ca un conflict interior, slab conturat însă, generat de confuzia
Vitoriei cu privire la întârzierea lui Nechifor și indecizia ei de a merge sau nu să îl caute.
Conflictul se finalizează după ce Vitoria își ascultă intuiția și decide să pornescă pe urmele
soțului dispărut.

Dintre conflictele exterioare, cel mai puternic conturat este cel dintre Vitoria Lipan și
ucigașii soțului ei, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Acesta debutează după ce Vitoria află că
Nechifor i-a avut ca tovarăși, că ar fi încheiat cu ei, tot din auzite, și o tranzacție cu oi, dar că
apoi, urma lui Nechifor s-a pierdut total între Suha și Sabasa, în apropierea satului în care
locuiau cei doi. Bănuielile femeii sunt susținute și de indiciile pe care le găsește în râpa în
care descoperă osemintele lui Nechifor, ceea ce o determină să încerce să afle adevărul de
la cei doi, punctul culminant al conflictului fiind secvența praznicului în care, printr-un joc
psihologic, femeia îl forțează pe Calistrat Bogza să recunoască înainte de a-și da ultima
suflare ce s-a întâmplat cu adevărat.

Bogat în descrieri care concurează cu realitatea, opera „Baltagul” este un roman

mitic al transhumanței, o capodoperă a prozei românești, având în centru un personaj
puternic, sugestiv numit de G. Călinescu un Hamlet feminin