FAMILIA ENTEROBACTERIILOR

Din familia enterobacteriilor fac parte numeroase microorganisme asemănătoare după

proprietățile morfologice, tinctoriale și culturale. Ele populează intestinul omului și animalelor și
pot fi observate în mediul înconjurător.
Se consideră că strămoșul tuturor grupelor sistematice de microorganisme este bacilul
Coli. Pe parcursul evoluției, varietățile bacilului Coli s-au adaptat la modul parazitar de
existență, au dobândit proprietăți patogene și în prezent reprezintă agenți patogeni ai multor boli
la om și animale.
Din familia enterobacteriilor fac parte:
 Genul Escherichia
 Genul Shigella
 Genul Salmonella
 Genul Proteus
 Genul Klebsiella
 Genul Yersinia

GENUL ESCHERICHIA:
 Acest gen este reprezentat de o singură specie - Escherichia coli,- însă întrunește
numeroase variante biologice și serologice.
 Bacilul coli–pentru prima dată a fost izolat în 1888, de către Escherich, din masele
fecale ale omului și îi poartă numele.
 Locul natural de trai al E.coli este intestinul omului. E.coli este reprezentantul
microflorei normale a omului.
 Lipsa bacilului coli în intestinul gros cauzează o boală grea, numită disbacterioză.
PE TOT PARCURSUL ACTIVITĂȚII VITALE ESCHERICHIA. COLI:
 Manifestă acțiune antagonistă supra microorganismelor patogene
 Sintetizează unele vitamine
 Produce fermenți care contribuie la procesul de digestie
MORFOLOGIA:
 E.coli reprezintă bacterii scurte;
 sunt microorganisme gramnegative;
 sunt mobile și peritrihte; însă unele variante ale bacilului Coli sunt imobile;
 formează capsule;
 nu formează spori.
 REZISTENȚA LA FACTORII MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
 Bacilii Coli sunt destul de rezistenți.
 În sol și apă se păstrează până la 2-3 luni, iar în lapte nu numai se păstrează, ci se
înmulțesc.
 Deosebit de sensibil sunt E.coli la acțiunea colorantului verde de briliant.
SURSELE DE INFECȚIE:
 Omul bolnav. În acest caz bacteriile pătrund în organism din mediul înconjurător
(infecția exogenă).
 Bacilul coli deasemenea poate cauza dezvoltarea procesului patologic “din
interior” (infecția endogenă).
CĂILE DE TRANSMITERE:
 Calea principală de transmitere la forma exogenică de infecție este contactul
indirect.
 Agentii patogeni pot fi transmiși de pe mâinile murdare, veselă, jucării, hrană,
muște.
PATOGENEZA:
 Bolile cauzate de escherichii poartă denumirea de escherichioză.
 Dezvoltarea escherichizelor depinde de calea de pătrundere a agentului în
organism și de grupa serologică din care face parte agentul patogen.
 La pătrunderea perorală a bacteriilor, pot interveni boli intestinale la copii și
maturi.
 Nimerind în produsele alimentare bacilul Coli se poate înmulți aici. Consumul
astfel de alimente poate cauza dezvoltarea toxicoinfecțiilor alimentare.
 Dezvoltarea infecției endogene cauzează afectarea diferitor organe: inflamarea
vezicii biliare (colecistita), a vezicii urinare (cistita), infectarea sângelului (sepsis) etc.

GENUL SALMONELLA
 Din acest gen fac parte circa 2000 de bacterii diferite, care cauzează boli la om și
animale. Aceste boli sunt numite salmoneloze.
 Specia Salmonella typhi pentru prima dată a fost observată de Eberth (1880) în
organele unei persoane decedate din cauza febrei tifoide.
 Achard si Bansod (1886), la unele maladii asemănătoare cu febra tifoidă, au izolat
din puroiul și urina bolnavilor bacterii,care după proprietățile biochimice și serologice se
deosebeau de agenții patogeni ai febrei tifoide. Ei au fost numiți S.paratyphi A și S. paratiphy B.
  Ulterior au fost descrise numeroase bacterii asemănătoare, întrunite în genul
Salmonella, numit în cinstea savantului, care le-a descris prima dată.
Salmonelele se împart în 2 grupe:
1. MONOPATOGENE
2. POLIPATOGENE
MONOPATOGENE -Din această grupă fac parte agenții patogeni ai febrei tifoide, febrei
paratifoide A și ai febrei paratifoide B. Aceste boli sunt caracteristice doar omului.
POLIPATOGENE - Din această grupă fac parte agenții patogeni ai bolilor infecțioase la
om și animale.
MORFOLOGIA:
 Toate salmonelele au celule mărunte;
 au capetele rotungite;
 sunt microorganisme gramnegative;
 peritrihi,
 mobile.
REZISTENȚA LA FACTORII MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR:
• Salmonelele reprezintă microorganisme destul de rezistente;
• Ele suportă ușor temperatura scăzută;
• Se pot păstra până la câteva luni în apa potabilă și înghețată;
• În carnea afumată și sărată se păstrează până la 2 luni.
SURSELE DE INFECȚIE:
 Omul bolnav
 Purtători de infecție
CĂILE DE TRANSMITERE:
Agenții patogeni se transmit prin diverse obiecte impuruficate cu eliminări ale omului,
mâini murdare, apă și alimente, muște.
PATOGENEZA:
 Unele salmonele sunt patogene numai pentru om (b. tific) altele numai pentru
animale sau păsări, în timp ce majoritatea contaminează animalele şi omul (zoonoze),
determinând la acesta toxiinfecţiile alimentare.
 Toxiinfecţiile alimentare sunt afecţiuni cu manifestare digestivă care apar în
mediul familial sau în colectivităţi, la persoane care au consumat acelaşi aliment contaminat.
 Boala apare după o incubaţie scurtă de 5-24 ore de la consumul de carne (miel,
porc, bovine, păsări), ouă (în special de raţe) sau orice produse alimentare contaminate de
purtători care manipulează alimente; în general acestea îşi păstrează aspectul şi gustul
nemodificat. Tabloul clinic este determinat de simptome digestive: greţuri, vărsături, dureri
abdominale, diaree şi febră 380-390C.
PROFILAXIA:
 Informarea populației despre modul de prevenire a apariției bolii
 Evitarea procurării produselor alimentare și a materiei prime comercializate în
condiții nesigure – în stradă sau piețe neautorizate.
 Trebuie să evităm sau să fim atenți la consumul de  carne, produse din carne
insuficient preparată termic, ouă, produse preparate cu ouă ca maioneza, înghețata, sosuri, pește
și fructe de mare.
 Spălarea alimentelor (fructe, legume) care nu sunt prelucrate termic.
 Spălarea mâinilor cu apă și săpun înainte de preparatrea bucatelor și luarea mesei,
după ce atingeți animalele, carnea crudă.
 Fierberea laptelui timp de 10 minute.
 Spălarea și dezinfectarea tacâmurilor, veselei, prin utilizarea numai a apei
provenite din surse sigure, necontaminate.
 Consumul de apă și alimente din surse sigure.
 Alimentele de origine diferită (carne, pește, lactate, legume) sa fie păstrate
separat.
PROFILAXIA SPECIFICĂ:
 Vaccinarea antitifoidică – la anumite persoane care lucrează în sectorul alimentar
sau al apelor, ce călătoresc în zone endemice sau la populația din zone calamitate natural
(cutremure, inundații).
GENUL SHIGELLA
 Primul agent al dizenteriei a fost descoperit de A.V.Grigoriev (1891) și a fost
cercetat și descris de către savantul nipon Shiga, în 1898.
 Ulterior au fost izolați și identificați și alți reprezentanți ai genului dat. La aceasta
au participat: Flexner (1900), Sonne (1915), Stutzer-Smitz (1917), Large-Sachs (1934).
 Conform clasificării internaționale, toate bacteriile care cauzează dizenteria, în
cinstea savantului Shiga, au fost întrunite într-un singur gen numit Shigella.
 Se cunosc 40 de serotipuri divizate în 4 grupe:
1. Grupul A - Shigella dysenteriae
2. Grupul B - Shigella flexneri
3. Grupul C - Shigella boydii
 4. Grupul D - Shigella sonnei
MORFOLOGIA:
 Shigelele reprezintă bacterii mărunte, cu capete rotungite.
 Se deosebesc de ceilalti reprezentanți ai familiei Enterobacteriaceae prin absența
flagelelor.
 Shigelele nu au spori și nici capsule.
 Sunt microorganisme gramnegative.
REZISTENȚA LA FACTORII MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR:
 Shighelele sunt rezistente la temperature scăzute: în apă de râu ele se păstrează
până la 3 luni.
 Pe fructe și legume se păstrează până la 10-15 luni.
SURSELE DE INFECȚIE :
 Persoanele bolnave cu forme acute li cornice de dizenterie.
 Purtători de bacterii.
CĂILE DE TRANSMITERE :
 Alimentară- o mare importanță are transmiterea prin apă, legume și fructe,
diverse obiecte impurificate de shighele și prin muște.
PATOGENEZA:
 Nimerind cu hrana în intestine, shigelele pătrund în celulele epiteliale ale
membranei mucozitare a intestinului gros, unde se înmulțesc.
 În acest timp o parte de shigele pier.
 Endotoxina eliminată în urma lizării celulelor bacteriene sensibilizează membrana
mucozitară, se mărește permiabilitatea vaselor sangvine și endotoxina se absoarbe în sânge,
condiționând intoxicarea organismului.
 Afectarea membranei mucozitare e însotită de inflamare, necroze, hemoragie.
 În afară de aceasta, toxina acționează asupra SNC, ceea ce duce la dereglări
trofice serioase.
PROFILAXIA:
 Spălarea mâinilor cu apă și săpun după folosirea toaletei, dar și în mod regulat pe
parcursul zilei, mai ales dacă ați intrat în contact direct cu o persoană infectată
 Spălarea mâinilor înainte să gătoți sau să mâncați diverse alimente. Aceeași
atenție trebuie să o acordați dacă hrăniți copii sau persoane în vârstă.
 Spălarea minuțioasă a vaselor.
 Prepărarea corectă și păstrarea corespunzătoare a alimentelor
 Asigurarea surselor curate de apă potabilă.
 Dezinfecție cu produse pe bază de clor.
 Dezinfecție.
 Educația sanitară continuă a populației.
 Vaccinare antidezinterică- mai ales în colectivități.