Ioan Ianolide

Citind  adâncurile fiinţei mele, găsesc că trăsătura definitorie a personalităţii mele a

fost  comuniunea cu Dumnezeu, prin necesitatea credinţei, printr-o mare capacitate
de dăruire şi prin puterea de mărturisire a Adevărului. Pe aceste trei valori s-a
realizat în mine bruma de om ce sunt azi, la bătrâneţea anilor şi  la  maturitatea
duhului.
.....
M-am pregătit  pentru spovedanie consultând câteva îndreptare,  unul pe  criteriul
grupelor  de  păcate  şi  altul  pe  criteriul  Crezului,  Decalogului  şi Fericirilor,
ambele  punând  cele  mai  nuanţate  întrebări  pentru  o  analiză  cât  mai corectă a
sufletului  şi  a vieţii.  Am citit  şi  canoanele care se dau şi  m-am speriat foarte.
Păcatele le-am scris pe o hârtie.  Uitasem că mă aflu în faţa unui om, ci  mă  simţeam
în  faţa  lui  Dumnezeu,  primind  cuvântul  preotului  ca  pe  însuşi glasul  Domnului.
Mă temeam de un  canon  sever,  dar  el  s-a limitat  la un  an  de oprire  de  la  Sfânta
Împărtăşanie,  răstimp  în  care  aveam câteva  îndatoriri  ce-mi păreau uşoare în
raport cu râvna şi strădaniile mele. M-am  bucurat  la  sfârşit  şi  am  făcut  încă  un
gest  care  avea  să influenţeze tot viitorul meu.  Am ales doi prieteni9 cu preocupări
duhovniceşti şi cu care  aveam  vădite  afinităţi  sufleteşti.  M-am dus la ei  în  celulă,
le-am dat  hârtia cu  păcatele spovedite şi le-am zis:
- Vreau ca voi să mă cunoaşteţi pe dinăuntru, gol în goliciunea din mine şi de puteţi,
să mă ajutaţi! Cei doi prieteni au fost impresionaţi şi drept răspuns s-au mărturisit şi
ei mie.  Ne-am mutat în aceeaşi celulă.  Era o atmosferă de trăire intensă.  Ne rugam
zi şi noapte împreună.  Citeam şi comentam împreună lecturi sfinte şi ne ţineam în
deplină încredere sufletească unul faţă de altul. [...]
Iubindu-ne cu sinceritate,  am început  să ne înţelepţim şi  să învăţăm cum să ne
comportăm spre mântuire.  Dragostea dintre noi a rămas sfântă şi  ne-a unit pentru
toată viaţa,  angajându-ne ca slujitori ai lui Dumnezeu şi ai oamenilor. În  această
mică  comunitate  ne-am aflat sprijinul  necesar  în  lupta  năpraznică  a veacului.
*Cei doi prieteni întru Hristos erau Valeriu Gafencu și Marin Naidim, cu care Ioan avea să
meargă împreună și în colonia de muncă forțată de la Galda de Jos.

.........In creştinism s-a cuibărit formalismul. Riposta severă a Mântuitorului

împotriva împietririi iudaice în formalism trebuie dată acum şi creştinătăţii
formaliste. Ne-am închistat în dogme, idei, rânduieli, ritualuri şi instituţii. Dar trăirea
vieţii în Duh Sfânt nu trebuie să rămână limitată la unele forme tradiţionale. Nu se
poate a accepta nici anarhia formelor, dar nici claustrarea în forme.
Apoi.., Mântuitorul a rupt-o cu convenţiile iudaice şi a vestit o lume nouă, dar după
două mii de ani, creştinătatea se trezeşte şi ea convenţională. Convenţiile sunt o plagă
subtilă ce se strecoară în comportamentul creştin spre a se adapta conjuncturilor. Ele
sunt nesincere faţă de adevărul creştin, fie din ignoranţă, fie din ipocrizie şi laşitate.
Convenţiile sunt o cedare a autenticităţii creştine în faţa convenţiilor necreştine.
Convenţionalismul secularizează creştinismul, îl face oportunist, dubios şi
nesincer. Convenţionalismul abdică de la lupta mântuitoare şi se complace în
viaţa prihănită. Prin convenţionalism, harul este iconomisit fară discernământ şi
fără acoperire în aurul credinţei, facându-ne neguţători necinstiţi ai lui.
E necesară o păstrare, fără abatere, a purităţii învăţăturii creştine spre a nu fi
nevrednici iconomi ai harului dumnezeiesc şi spre a nu discredita creştinismul în faţa
oamenilor. E mai lucrătoare o Biserică prigonită dar pură, decât una strălucitoare dar
convenţională. Această poziţie e a lui Hristos şi a lui Pavel. Ea a îmbinat în mod fericit
puritatea adevărului cu înţelepciunea metodelor de mântuire ale lumii, pe când
convenţionalismul practicat uneori de creştinătate e dubios moral şi discreditat
social.
......In spiritualitatea creştină modernă domină neutralismul, o plagă mascată sub
înţelepciune, dar care în realitate e un rău ce macină puterile dinamice, cutezătoare,
eroice şi martirice ale creştinismului.
Neutralitatea faţă de natură abandonează lumea în primitivitate. Neutralitatea faţă de
viaţă părăseşte lumea în păcat. Neutralitatea faţă de satana adânceşte lumea
în ambiguitatea morală. Neutralitatea faţă de materie duce lumea la
mizerie. Neutralitatea socială lasă lumea în robie. Neutralitatea politică oferă
puterea forţelor antihristice. Neutralitatea intelectuală imbecilizează.
Neutralitatea culturală e mormânt spiritual. Neutralitatea faţă de lume este
incapacitatea de a schimba lumea. Neutralitatea faţă de istorie e istoria bunului plac.
Neutralitatea e moarte spirituală.
Trebuie să ştim ce este o idee şi cui slujeşte ea. În faţa unei lumi construită pe
concepte materialiste, ateiste şi anticreştine, creştinii trebuie să aibă forţa necesară
spre a lansa în istorie conceptele care conduc lumea spre mântuire. Criza lumii
moderne nu aparţine spiritualităţii creştine, dar s-a produs în mijlocul lumii creştine,
şi de aceea avem răspunderi pentru cele ce se petrec.
Ioan Ianolide - Deținutul profet