UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA,

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI,

SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE,

DIFERENȚE PSIHOLOGICE ÎNTRE

PERSONALUL MILITAR ȘI PERSONALUL
CIVIL

COORDONATORI ȘTIINȚIFICI: STUDENTĂ:

Lect. Univ. Dr. Claudia Sălceanu Ene Bianca-Elena
An III, grupa I

CONSTANȚA
, 2019

1
Contents
CAPITOLUL 1. STUDIUL DEPRESIEI........................................................................................3
1.1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE ALE DEPRESIEI...........................................................3
1.2. TIPURI DE DEPRESIE.......................................................................................................4
1.3. CAUZELE DEPRESIEI.......................................................................................................5
CAPITOLUL 2. STUDIUL ANXIETĂȚII.....................................................................................8
2.1. REPERE TEORETICE GENERALE ASUPRA CONCEPTULUI DE ANXIETATE.......8
2.2. MANIFESTĂRI ALE ANXIETĂȚII...................................................................................9
CAPITOLUL 3. STUDIUL STRESULUI....................................................................................11
3.1. CONCEPTUL DE STRES.................................................................................................11
3.2. CLASIFICAREA STRESULUI.........................................................................................11
CAPITOLUL 4. STUDIUL STIMEI DE SINE............................................................................14
4.1. CARACTERISTICI GENERALE ALE STIMEI DE SINE..............................................14
4.2. DIMENSIUNI ALE SINELUI...........................................................................................14
4.3. ABUZUL EMOŢIONAL ŞI FIZIC: OBSTACOL MAJOR ÎN FORMAREA STIMEI DE
SINE..........................................................................................................................................15
CAPITOLUL 5. PARTEA A DOUA A CERCETĂRII................................................................16
5.1. OBIECTIVELE ȘI IPOTEZELE CERCETĂRII...............................................................16
5.2. INSTRUMENTE UTILIZATE..........................................................................................17
5.3. LOTUL DE PARTICIPANȚI.............................................................................................20
5.4. VERIFICAREA IPOTEZELOR.........................................................................................20
CONCLUZII..................................................................................................................................25
BIBLIOGRAFIE:..........................................................................................................................26

2
 CAPITOLUL 1. STUDIUL DEPRESIEI

1.1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE ALE DEPRESIEI

Depresia se caracterizează ca fiind un simptom pentru un număr larg de tulburări, atât

funcționale, cât și medicale. Depresia poate fi, de fapt, comparată cu febra din practica medicală.
Ambele sunt simptome care indică prezența unei probleme, însă, există posibilitatea ca depresia
să nu fie problema principală, ci doar un simptom al altei tulburări.
Conform DSM-5 (2016) ”tulburările depresive includ tulburarea cu perturbare afectivă
de tip diruptiv, tulburarea depresivă majoră (inclusive episodul depresiv major), tulburarea
depresivă persistentă (distimia), tulburarea disforică premenstruală, tulburarea depresivă indusă
de substanțe sau medicamente, tulburarea depresivă secundară unei afecțiuni medicale, altă
tulburare depresivă specifică și tulburarea depresivă nespecifică. Trăsătura comună a tuturor
acestor afecțiuni este prezența unei stări de dispoziție triste, de vid interior sau iritabile,
acompaniată de modificări somatice și cognitive care afectează în mod semnificativ capacitatea
de a funcționa a individului. Ceea ce le deosebește este durata, momentul apariției, sau presupusa
etiologie”.
Tulburarea depresivă majoră este afecțiunea clasică din această categorie de tulburări.
Ea constă într-un grup de simptome, cum ar fi: incapacitatea și pierderea interesului de a resimți
plăcerea, o stare afectivă depresivă, scăderea nivelului de energie, reducerea gradului de
dinamism, creșterea fatigabilității, micșorarea capacității de a se concentra, a apetitului și
somnului, pesimism, stimă de sine scăzută, tendințe suicidare, etc. Depresia reprezintă o
tulburare psihologică foarte des întâlnită, care afectează circa 8% din populație. (Center for
Behavioral Health Statistic and Quality, 2016, apud. Barajas & Davis, 2019)
Tulburarea depresivă majoră se definește printr-un număr de episoade distincte pe o
perioadă de cel puțin două săptămâni. Acestea implică schimbări accentuate ale cogniției,
afectului și funcțiilor neurovegetative. Pentru a putea fi diagnosticată, această afecțiune trebuie
să se manifeste pe o durată de cel putin doi ani de zile la adulți și un an de zile la copii. (DSM-5,
2016)
Johann Hari în cartea sa ”Legături pierdute” (2019) încearcă să abordeze depresia dintr-
un punct de vedere diferit. După ce a intervievat mai multe persoane deprimate, și-a pus

3
următoarea întrebare: ”Dacă depresia este, de fapt, o formă de doliu – pentru viețile noastre, care
nu sunt așa cum ar trebui? Dacă este o formă de doliu pentru legăturile pe care le-am pierdut,
însă de care avem nevoie?”

1.2. TIPURI DE DEPRESIE

1. Depresie reactiva
Se pare ca depresia reactiva este cel mai obisnuit tip de depresie. Aceasta este declansata
deun eveniment traumatic, dificil sau stresant al vietii. Persoanele afectate se simt rau,
nervoase,anxioase sau chiar furioase. Acest tip de depresie mai poate aparea dupa o
perioada prelungita destres si chiar la mult timp dupa sfarsitul acestei perioade. Cauzele
variaza enorm de la o persoana laalta, fiind vorba uneori de schimbarea locuintei sau de
pierderea unui parinte in copilarie, pana laincapacitatea de a realiza ceva o lunga perioada
de timp, o pierdere grea sau un divort.
2. Depresia endogena
Acest tip de depresie nu este intotdeauna cauzat de un eveniment stresant din viata, ci
maidegraba poate fi vorba de un dezechilibru al reactiilor chimice ale creierului. Acest tip
de depresieapare cel mai adesea din cauza problemelor legate de familie. 
3. Depresia maniaca
Cel putin o persoana dintr-o suta va experimenta genul acesta de depresie cel putin o data
inviata ei. Acest tip de depresie - cunoscuta si ca depresia bipolara - este foarte diferita de
toatecelelalte tipuri de depresie. In afara sentimentului de nefericire care o urmareste tot
timpul,persoana afectata experimenteaza o crestere exagerata de energie si stari de
exaltare, urmate descaderi bruste si de disperare cumplita. Aceste urcusuri si coborasuri
de stare pot dura chiar sicateva luni la rand.De asemenea, persoanele afectate pot suferi
de deziluzii si halucinatii - vad si audlucruri care nu exista. Cei mai multi din cei afectati
de acest tip de depresie sufera de aceasta inadolescenta si in jurul varstei de 20 de ani.Ca
si in cazul celorlalte tipuri de depresie, se poate da vinape un intreg amestec de factori
fizici si de ambient. Nu s-a confirmat ca ar exista vreo legatura cudeterminarea genetica;
daca unul din parinti sufera de aceasta afectiune, exista sanse de 10% caaceasta boala sa
te afecteze.

4
 4. Depresia post-natala
Aceasta este o foarte bine cunoscuta forma de depresie, care afecteaza intre 10 si 20%
dintrefemeile care dau nastere unui copil. A nu se confunda cu o alta afectiune, denumita
"baby-blues" - oscurta perioada de timp de nefericire care apare la trei sau patru zile dupa
nastere. Aceastaafectiune poate provoca un plans inexplicabil si sentimentul de
singuratate pentru cateva zile de lanastere. Depresia post-natala este o afectiune cu mult
mai serioasa, care apare dupa doua sau chiartrei saptamani de la nastere si care se
dezvolta incet, ceea ce face sa fie foarte greu de diagnosticat.De asemenea, poate fi foarte
dificil chiar si pentru mama sa isi dea seama ca sufera de depresie,ceea ce ingreuneaza cu
mult situatia. Acest tip de depresie este cauzat de un dezechilibru hormonalin creier.
5. Tulburari afective de sezon
Acest tip de depresie apare odata cu apropierea iernii si se pare ca se datoreaza lipsei
delumina a zilei in lunile de iarna. Aceasta lipsa de lumina a zilei limiteaza producerea
serotoninei, unhormon al fericirii produs de creierul nostru, provocand sentimente de
nefericire. Acest tip dedepresie poate fi tratat cu terapie prin lumina.
6. Tulburarea recurenta
Adeseori depresia reapare. Daca o persoana are un episod de depresie, probabilitatea ca
depresia sa revina la un anumit moment al vietii acelei persoane, este mai mare decat la
restul oamenilor care nu au avut niciodata depresie. Riscul de aparitie a unui nou episod
de depresie creste cu fiecare episod. (Alford, B.A., Beck A.T., 1997)

1.3. CAUZELE DEPRESIEI

1.3.1. Factorii genetici

Cercetătorii consideră că unii oameni au o vulnerabilitate genetică la dezvoltarea acestei
tulburări. Tinerii care au un părinte deprimat, bunic sau frate sunt predispuși cel mai mare risc
pentru dezvoltarea depresiei nu înseamnă că un individ este sigur că o va dezvolta. Cu toate
acestea, este important de remarcat faptul că a fi predispus pentru dezvoltarea depresiei nu
înseamnă că un individ este sigur s-o dezvolte. Uneori depresia apare la persoanele care nu au

5
istoric familial al tulburării. Ereditatea joacă un rol în personalitatea unei persoane. Unii oameni
sunt în mod natural vioi și optimiști, în timp ce alții privesc în mod constant partea inferioară a
vieții. Cei care gândesc pesimist, se îngrijorează excesiv și au o imagine de sine slabă pot fi
predispuși la dezvoltarea depresiei. Cei care sunt introvertiți și extrem de dependenți de alții, de
asemenea, tind să fie la risc mai mare.
Oamenii de știință studiază creierul și depresia pentru a afla exact ce aspect al depresiei
este moștenit. Unii cercetători caută o genă specifică care, dacă este identificată, ar explica de ce
anumiți oameni dezvoltă depresie, în timp ce alții nu o fac. Alti cercetatori au studiat daca
anumite anomalii ale formării chimice în creier pot fi transmise din generatie in generatie.
(Chircan A.E., 2011)

1.3.2. Factori biologici

Neurotransmițătorii, substanțele chimice din creier care transporta mesaje de la un
neuron la altul, afectează comportamentul, dar și sentimentele. Norepinefrina și serotonina sunt
neurotransmițătorii implicați în depresie. Atunci când există cantități insuficiente de aceste
substanțe chimice în creier, creierul nu poate funcționa corect. Norepinefrina și serotonina
reglează starea de spirit. Mai precis, norepinefrina reglează vigilența, astfel încât atunci când
există o cantitate inadecvată în creier, simptome cum ar fi oboseala și un rezultat trist al
dispoziției.
Serotonina reglează somnul, apetitul, activitatea motrică și agresivitatea. Atunci când
există o cantitate insuficientă de serotonină în creier, apar simptome cum ar fi insomnie,
iritabilitate și anxietate. Aceste simptome sunt frecvente în depresie. Studiile au arătat că un alt
nivel de dopamină din creier pare să se coreleze cu o dispoziție mai optimistă.
Cercetările au arătat că există o componentă ereditară a chimiei creierului, care ar putea
explica de ce depresia tinde să se desfășoare în familii. Dacă anumite substanțe chimice din
creier reglează starea de spirit și dacă problemele legate de modul în care creierul menține
cantități adecvate de substanțe chimice pot fi moștenite, acest lucru ar putea explica de ce unii
oameni suferă de depresie, în timp ce alții nu. Factorii psihologici și de mediu, inclusiv gândirea
negativă, stresul și evenimentele traumatizante, pot modifica chimia creierului în anumite
persoane. (Chircan A.E., 2011)

6
1.3.3. Factori psihologici
Adolescenții tind să simtă nevoia de a se încadra și de a face parte dintr-un grup. Având
o personalitate care este argumentativă și explozivă sau timidă și nesigură face dificilă formarea
de prietenii și tinde să limiteze participarea la evenimentele sociale. Sentimentele de singurătate
și de izolare care rezultă adesea pot duce la o stima de sine scăzută și la depresie. Tinerii care au
lipsă de sprijin și laudă din partea adulților în viața lor, cei care sunt respinși de colegii lor și cei
care se luptă cu munca școlară simt adesea un sentiment de înfrângere și eșec. Mulți se simt
frustrați și supărați. Unii devin critici pentru ei înșiși și văd lumea ca pe un loc întunecat, cu un
viitor întunecat. Gândirea negativă și pesimismul duc adesea la vinovăție și disperare. Uneori
acești tineri ajung să se simtă neajutorați și fără speranță. Ei simt că lucrurile sunt dincolo de
controlul lor și încetăm să încercăm să schimbăm lucrurile spre bine. Unii chiar pierd voința de a
trăi. (Chircan A.E., 2011)

1.3.4. Factorii de mediu

Evenimentele de viață pot declanșa depresia. Moartea unui iubit, boala cronică a unui
membru al familiei, divorțul, abuzul fizic sau sexual și sărăcia pot duce la depresie la cei care
sunt vulnerabili. Aceste greutăți pot duce chiar la depresie la persoanele care nu au istoric
familial al tulburării. Mutarea într-un oraș nou, presiunea de a obține note bune, o cădere cu un
prieten, o despărțire cu un prieten sau o prietena și ridiculizarea de către colegii de clasă pot
declanșa, de asemenea, depresia.
În plus, mulți adolescenți se confruntă cu presiuni la egal la egal, probleme sexuale,
responsabilități incorecte la domiciliu și frecare cu părinții, toate acestea putând fi stresante și pot
duce la depresie. Ocazional, depresia se dezvoltă fără un declanșator, ceea ce înseamnă că unii
oameni devin deprimați fără a se confrunta cu traume sau stres. (Chircan A.E., 2011)

7
 CAPITOLUL 2. STUDIUL ANXIETĂȚII
2.1. REPERE TEORETICE GENERALE ASUPRA CONCEPTULUI
DE ANXIETATE

Conform DSM-5 (2016) ”Tulburările anxioase cuprind acele tulburări care au în comun
frica excesivă și anxietatea precum și perturbările de comportament asociate. Frica reprezintă
răspunsul emoțional la un pericol, iminent real sau presupus, în timp ce anxietatea constă în
anticiparea unui pericol. Evident, aceste două stări se suprapun dar sunt și diferite, frica fiind mai
frecvent asociată cu creșteri rapide ale stimulării vegetative, necesară în situația de luptă sau
fugă, cu alte cuvinte de pericol imediat, și cu comportament de salvare, iar anxietatea se asociază
mai des cu tensiune musculată și vigilență, necesare pregătirii pentru un pericol așteptat, precum
și cu comportament precaut și evitant.”
Specialiștii definesc anxietatea ca o teamă neclară, confuză, fără a avea un obiect
determinat. Subiectul se simte încontinuu amenințat și se află într-o încordare permanentă. El
poate deveni agitat, adesea fără să își dea seama ce anume îl sperie. Pentru a descrie această
stare, anglo-saxonii folosesc expresia ”anxietate care plutește în aer”, astfel oamenii anxioși după
ce scapă de un motiv îngrijorător, imediat găsesc altul care să le provoace anxietate. Fobia se
caracterizează printr-o frică permanentă de un obiect, situație sau gând care în mod normal nu
explică acea teamă. Individul realizează că frica sa este absurdă, fără sens, dar cu toate că luptă
impotriva ei, nu o poate domina. (I. Holdevici, 2011)
S. Freud a avut cea mai însemnată contribuție la explicarea și pătrunderea procesului
anxietății. Aceste stări sunt, după părerea lui Freud, un amestec de emoții și gânduri neplăcute,
acompaniate de schimbări fiziologice corelate cu declanșarea sistemului nervos. Aceste
modificări sunt asemănătoare celor asociate de Darwin fricii: transpirație, accelerarea pulsului,
tensiune musculară, dereglarea respirației. Freud nu a fost atat de mult interesat de acestea, fiind
de părere că ”sentimentele de aprehensiune și tensiune” sunt mai relevante pentru a descrie
însușirea de ”neplăcut” specifică anxietății. (V. Robu, 2011)
Cattel a introdus conceptele de anxietate ca stare și anxietate ca trăsătură. Prima variantă
se caracterizează printr-o trăire subiectivă de nervozitate, aprehensiune, îngrijorare, etc. Cele
enumerate au un caracter tranzitoriu, fiind dependente de situația în care se află individul la un

8
moment dat. Anxietatea ca trăsătură cuprinde diferențele dintre indivizi în ceea ce privește
intensitatea și frecvența manifestărilor. (Spielberger, apud V.Robu, 2011)

2.2. MANIFESTĂRI ALE ANXIETĂȚII

Anxietatea se poate manifesta ca o presimtire rea, uneori vagă și fără un motiv anume,
iar alteori clar orientarea către ceva. Ea poate fi însoțită de diverse alte semne cum ar fi:
crampele la stomac, transpirații, uscăciunea gurii, bătăi mai rapide ale inimii, diaree sau
insomnie. Bolnavii de anxietate cronică se simt agitați fără să știe de ce, unele persoane având
atacuri de panică pe neașteptate, însoțite de senzații de sufocare, de dureri în piept, de furnicături
în mâini și picioare și de leșin. În plus, respirația devine rapidă și superficială. Aceasta este
hiperventilația. În acest caz nivelurile normale ale oxigenului și dioxidului de carbon din corp
sunt perturbate. (Alford B.A., Beck A.T., 1997)
Anxietatea generalizată se manifestă tocmai prin îngrijorări excesive și nejustificate, la
care se mai adaugă alte tipuri de manifestări:
 hiperactivitate a sistemului nervos vegetativ (sistemul nervos dirijează reacțiile
involuntare): palpitații, transpirații, bufeuri, nevoia de a urina des, ”nod în gât”
 tensiune musculară: zvâcnituri, contracții dureroase ce dau adesea senzația de
oboseală
 scrutare hipervigilentă a ceea ce este împrejur: senzația de a fi permanent la
pândă, într-o continuă excitație, dificultăți de concentrare, perturbări ale
somnului, iritabilitate (Alford B.A., Beck A.T., 1997)

Anxietatea se manifestă astfel, la nivel cognitiv:

- scăderea puterii de concentrare
- epuizare si tensiune mentală
- confuzie intelectuală
- disconfort psihic
- îngrijorare

9
 La nivel afectiv:
- teamă
- tensiune
- nervozitate
- neliniște
- iritabilitate

La nivel biologic:
- tremurături
- agitație
- tensiune musculară
- transpirație
- amețeală, diaree, paloare
- respirație scurtă și rapidă
- palpitații
- mâini reci și umede
- gura uscată
- bufee de căldură sau fiori reci
- stare de rău, greață
- senzație de gol în stomac

La nivel comportamental:
- evitare
- oboseală generalizată
- hiperventilație
- exprimare verbală agitată
- frecarea și agitarea mâinilor
- insomnii
Reacția de ”fugă sau luptă” este utilă pe termen scurt, în special atunci când pericolul
poate fi evitat prin efort fizic. Pe termen lung, însă, ea nu este utilă și în mod cert este puțin utilă
în majoritatea situațiilor stresante din viața de zi cu zi. (Alford B.A., Beck A.T., 1997)

10
 CAPITOLUL 3. STUDIUL STRESULUI
3.1. CONCEPTUL DE STRES

Stresul a fost și a ramas unul dintre cele mai dezbătute concepte din istoria științei.
Endocrinologii și fiziologii demonstrează experimental că stresul reprezintă un răspuns al
organismului la factori determinanți externi. Sociologii afirmă că stresul este cauzat de mediul
extern, iar psihologii sugerează că stresul este rezultat din perceperea lipsei de eficiență proprie.
(A.Băban, 1998)
Hans Seyle a folosit termenul de ”stres” în 1950 pentru a desemna un ansamblu de
reacții ale organismului în raport cu acțiuni externe exercitate asupra sa de către o gamă largă de
agenți cauzali: chimici, biologici, fizici (arsuri, traumatisme), psihici, etc. ce constă în
declanșarea unor diferite modificări morfofuncționale în mod special endocrine (suprarenale,
hipofiză). (Iamandescu, 1993)
Cannon utilizează termenul de stres în asociere cu răspunsul intens al organismului,
denumit ”reacție de urgență”, cunoscută în literatură sub denumirea de ”reacție luptă sau fugă”.
În schimb, în teoria lui Selye stresul este starea organismului manifestată prin ”reacții
nespecifice” ca răspuns la factorii perturbatori. . (A.Băban, 1998)
Stresul poate fi definit din trei puncte de vedere: stresul ca interacțiune, stresul ca
răspuns și stresul ca stimul. Acesta este un fenomen multidimensional ce implică: complexitate,
deoarece aspectele fiziologice se intercondiționează cu cele sociale și psihologice, universalitate,
întrucat stresul este specific atat individului, cât și animalului, multitudinea tipurilor de stres:
stres de anticipare, tehno-stresul, cronic-acut, fizic-psihic-social, sistemic-nervos, de
subsolicitare-suprasolicitare, professional, ambiental, gravitational, posttraumatic, neonatal. .
(A.Băban, 1998)
P.Fraisse definește stresul psihic drept ”totalitatea conflictelor personale sau sociale ale
individului care nu-si gasesc soluția” (Iamandescu, 1993, p.11)
În ceea ce privește stresul psihic, acesta a fost definit de către Mihai Golu ca fiind ”o
stare de tensiune, încordare și discomfort determinate de agenți afectogeni cu semnificație
negative, de frustrarea sau reprimarea unor stări de motivație (trebuințe, dorințe, aspirații), de
dificultatea sau imposibilitatea rezolvării unor probleme.” (Iamandescu, 1993, p.11)

11
 3.2. CLASIFICAREA STRESULUI

Variaţiile individuale explică de ce una şi aceeaşi persoană reacţionează diferit de la un

moment la altul, de ce amploarea, intensitatea, durata reacţiilorpsihofiziologice se modifică în
timp ca rezultat al familiarizării sau dimpotrivă alsensibilizării cu unii agenţi stresori.Stresul este
o stare a organismului care rezultă din interacţiunea, confruntareaunică sau repetată a individului
cu situaţia.
O situaţie poate fi stresantă pentrumajoritatea oamenilor, dar ea poate să nu fie evaluată
şi trăită în acelaşi mod deo persoană sau alta.Eterogenitatea răspunsurilor individuale a dat
naştere unui tablou diversificat alformelor de stres.Unii indivizi sunt capabili să se adapteze mai
eficient. Un stresor îi capacitează peunii să achiziţioneze mai mult şi le poate structura viaţa într-
un mod foarteinteresant. De exemplu, mulţi indivizi învaţă şi studiază mai bine în condiţii destres
ale unui examen viitor. Înfăptuirea căsătoriei sau pierderea locului demuncă, deşi destul de
stresante, pot conduce la reîmprospătarea relaţiilor şi la omai mare emulaţie.Alte persoane nu se
adaptează tot atât de bine şi acest fapt are ca rezultat nunumai o slabă performanţă şi o
productivitate scăzută, ci şi îmbolnăvirea,dereglarea homeostaziei. Angajaţii care au foarte mult
de lucru sau multeresponsabilităţi, nu numai că-şi realizează sarcinile într-un mod inadecvat, dar
sepot chiar îmbolnăvi. Sau, o persoană incapabilă să suporte decesul soţului, poatecădea în
depresie, îşi va neglija munca şi va face lucruri ce îi pot periclitasănătatea, poate chiar viaţa.
(Tihan E., Ghiza L.)
Aşadar, stresul poate avea efecte atât pozitive, cât şi negative.
 Stresul pozitiv (eustres), este cel care acţionează ca factor energizant, ajutând
persoana săabordeze situaţiile ca pe nişte provocări, într-un mod mult mai
eficient.
 În cazul stresului negativ (distres), organismul supramobilizat refuză să revină
lastarea normală, individul fiind nervos, gata de reacţie, are tensiunea
arterialăcrescută şi musculatura încordată. Cu alte cuvinte această formă de stres
sedovedeşte a fi o greutate asupra mentalului şi a organismului.
Cu toate acestea, din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat faptul căambele
forme de stres pot fi dăunătoare dacă sunt menţinute timp îndelungat.În funcţie de frecvenţa
manifestării agenţilor stresori se poate vorbi despre:

12
  stres acut (episodic), care încetează odată cu dispariţia agentului stresor;
 stres cronic (persistent), caz în care agentul stresor se menţine o
perioadă îndelungată de timp afectând starea de echilibru a organismului şi
 stres ciclic, provocat de apariţia agentului stresor cu o anumită regularitate.
Stresul ciclicpoate conduce la fenomenul de autoagravare deoarece chiar
anticiparea stresuluipoate duce la apariţia situaţiilor stresante (de exemplu,
sesiunile de examene,vacanţa, negocierea contractului de muncă sau a
salariului). (Tihan E., Ghiza L)
O altă clasificare a formelor de stres a fost efectuată de către specialişti avându-se în
vedere natura agenţilor stresori:
a) Stresul psihic - în care se regăseşte acţiunea combinată a mai multor tipuri deagenţi
stresori. O stare tipică de stres psihic o reprezintă cea de examen încare se regăseşte combinată
acţiunea următorilor stresori: teama de eşec;evaluarea consecinţelor pe plan şcolar, familial, al
microgrupului; starea destart premergătoare examenului; solicitarea intensă din timpul
examenului.
b) Stresul profesional - este determinat de acţiunea concomitentă sau nu astresorilor
fizici (zgomot, vibraţii, variaţii de temperatură, luminozitate),chimici (substanţe chimice volatile,
iritabile).
c) Stresul preoperator şi postoperator - are la bază caracterele stresuluipsihic, dar la
care se adaugă ca agent de multiplicare, anticiparea stresuluioperator şi postoperator.
d) Stresul de subsolicitare - ce este determinat de modificarea caracteruluianumitor
activităţi profesionale. Creşterea ponderii activităţilor desupraveghere şi control, a dialogului cu
panoul de comandă sau calculatorul îndefavoarea cooperării în echipă conduc la diminuarea
comunicării, monotonieexcesivă, izolare. De asemenea, obligaţia de a efectua anumite
sarcinirepetitive, monotone cărora subiectul nu le găseşte nici o justificare sau chiarinactivitatea
pot deveni surse de stres.
e) Stresul de suprasolicitare - este caracteristic persoanelor cu program delucru
prelungit şi cu sarcini de mare diversitate. Apare frecvent în rândul managerilor, mai ales a celor
de nivel superior şi mediu. Studiile efectuate în acest sens au evidenţiat faptul că, de regulă,
managerii acordă o pondere ridicată din timp problemelor profesionale şi reduc progresiv timpul
destinat familiei şi relaxării. (Tihan E., Ghiza L)

13
 CAPITOLUL 4. STUDIUL STIMEI DE SINE
4.1. CARACTERISTICI GENERALE ALE STIMEI DE SINE

Personalitatea fiecărui individ reprezintă o construcție originală de însușiri definitorii și

stabile ce permit încadrarea omului într-o tipologie și de asemenea, caracterizarea acestuia ca
individualitate irepetabilă și unică. (M. Aniței, apud. 2016)
Stima de sine reprezintă o dimensiune fundamentală a personalității. Ea constă în
raportul pe care fiecare individ îl are cu sine însuși. Stima de sine este o perspectivă despre
propria persoană, esențială pentru propriul echilibru psihic. Specialiștii sunt de părere că nici o
judecată nu e la fel de importantă în viață ca aceea referitoare la sine. (C. Platon, V. Chetrari,
2015)
P. Iluț definește stima de sine ca ”evaluarea în termini axiologici a caracteristicilor pe
care cred oamenii că le dețin, adică cât de valoroși se cred oamenii și ce prețuire acordă propriei
persoane” (P. Iluț, apud I. Iurchevici, 2011)
C. Rogers (apud, F. Sîntion, 2007) susține că modul în care persoana se percepe vizavi
de abilitățile sale este mai puțin important decat felul în care le percepe raportate la un ideal, la
cum ar dori ea să fie. Stima de sine depinde în mare parte de dezacordul existent între eul ideal și
eul actual. Astfel, individul poate să-și perceapă pozitiv abilitățile, însă având idealuri
irealizabile stima sa de sine scade.
În concepția lui C. André și F. Lelord (apud I. Iurchevici, 2011), stâlpii ce susțin stima
se sine sunt: concepția de sine, încrederea în sine și iubirea de sine. Concepția despre sine
vizează părerea despre propria persoană, despre defectele și calitățile individuale, fondate sau nu.
Această concepție este construită în mediul familial și se datorează îndeosebi proiectelor
părinților asupra copiilor. Încrederea în sine se susține prin fapte și acțiuni, prin mici succese și
realizări cotidiene. Ea se referă îndeosebi la actele individului. Încrederea în sine se transmite
copiilor prin conversație și prin exemplul propriu. Iubirea de sine reprezintă cel mai important
element al stimei de sine, care mai este numită și de alți autori ”acceptare de sine”. Iubirea de
sine a unui individ se dezvoltă în copilărie, prin dragostea împărtășită de familie necondiționat.

14
 4.2. DIMENSIUNI ALE SINELUI

Oamenii au nevoie de o imagine de sine distinctă și consistentă și de o stimă de sine

pozitivă, ambele dimensiuni ale sinelui contribuind la dezvoltarea armonioasă a unei
personalități mature psihologic și social. (Zlate, 1999)
A. Imaginea de sine
Imaginea de sine sau ”identitatea eului” se referă la modul cum o persoană se percepe pe sine
conștient. Ea reprezintă un autoportret factual ce include informații despre corp (inălțime,
greutate, conformație), despre simpatiile și antipatiile persoanei, despre experiențele trecute, etc.
a. Originea imaginii de sine
Argyle (1967) consideră că la originea imaginii de sine se află trei categorii de elemente:
reacțiile celorlalți, comparațiile sociale, rolurile jucate. Pentru a se vedea pe sine, persoana
caută să vadă cum se reflectă în reacțiile celorlalți. A doua sursă a imaginii de sine este
compararea propriei persoane cu frații, surorile, prietenii sau alte persoane care sunt prezente
constant și sunt suficient de asemenătoare pentru a susține comparația. Cea de-a treia pleacă de la
ideea că rolurile furnizează o rezolvare simplă la problema imaginii de sine, în sensul că exista în
mod sigur o identitate publică și care poate fi adoptată.
b. Sinele ideal
Sinele ideal este dat de tipul de persoană care ne-ar plăcea cel mai mult să fim. Un conflict
puternic între sinele actual și sinele ideal contribuie la scăderea stimei de sine.
c. Organizara sinelui
Gradul de integrare sau răspândire a imaginii de sine este un aspect important al personalității.
La o extremă se află fanaticii dedicați complet, individualizați, la cealaltă se află adolescenții
care înca nu știu ”cine sau încotro se îndreaptă”.
B. Stima de sine
Stima de sine reprezintă a doua dimensiune a sinelui, considerată în general, drept o componentă
evaluativă și afectivă a conceptului de sine sau o reprezentare mai largă a sinelui ce include atât
aspecte cognitive și comportamentale cât și aspecte evaluative și afective. (Sîntion, 2007, 314)

15
 4.3. ABUZUL EMOŢIONAL ŞI FIZIC: OBSTACOL MAJOR ÎN
FORMAREA STIMEI DE SINE

Prin abuz înţelegem “comportament agresiv sau necorespunzător îndreptat asupra copilului

sau a cuiva care se află evident într-o situaţie inferioară şi fără apărare şi care are ca rezultat

consecinţe fizice şi/sau emoţionale negative”. Abuzul poate fi: fizic, emoţional, sexual. Şi neglijarea

este considerat abuz. Consecinţele abuzului asupra copilului sunt numeroase. Dintre ele amintim:

 Imagine de sine scăzută. Ei cred că adulţii au întotdeauna dreptate, pot crede că au

fost răi şi drept urmare au meritat să fie abuzaţi.

 Probleme în dezvoltarea emoţională. Copiilor abuzaţi le este dificil să-şi exprime

sentimentele, fie ele ostive sau negative, sau să înţeleagă sentimentele altora.

 Probleme de relaţionare. Unii tind să devină ei înşişi abuzatori, căutând relaţii

cu persoane pe care le pot domina, sau învaţă să nu aibă încredere în adulţi.Copiii

abuzaţi îşi formează un sistem disfuncţional de percepţie a lor, a celorlalţişi a lumii,

ce are efecte negative pe termen lung. Aceştia sunt luaţi în grijă de profesori-

consilieri care îi ajută la corectarea acelui sistem disfuncţional creat din cauza

abuzului(A. Băban, 2001)

16
 CAPITOLUL 5. PARTEA A DOUA A CERCETĂRII
5.1. OBIECTIVELE ȘI IPOTEZELE CERCETĂRII

OBIECTIVE:
1. Identificarea diferențelor dintre personalul militar și personalul civil în funcție
de variabila depresie
2. Identificarea diferențelor dintre personalul militar și personalul civil în funcție
de variabila anxietate
3. Identificarea diferențelor dintre personalul militar și personalul civil în funcție
de variabila stres
4. Identificarea diferențelor dintre personalul militar și personalul civil în funcție
de variabila stima de sine

IPOTEZE:
1. Se prezumă că există diferențe semnificative privind variabila depresie între
personalul militar și personalul civil
2. Se prezumă că există diferențe semnificative privind variabila anxietate între
personalul militar și personalul civil
3. Se prezumă că există diferențe semnificative privind variabila stres între
personalul militar și personalul civil
4. Se prezumă că există diferențe semnificative privind variabila stima de sine între
personalul militar și personalul civil

17
 5.2. INSTRUMENTE UTILIZATE

Pentru a realiza obiectivele propuse și plecând de la ipotezele formulate, am considerat

că cele mai însemnate și utile metode în demersul metodologic sunt:

1. Scalele de depresie, anxietate și stres (DASS-21R)

Autorii acestor scale sunt S.H. Lovibond și P.F. Lovibond. Scopul chestionarului
este de a evalua sănătatea mintală. DASS-21R ”este un set de trei scale de autoevaluare, construit
pentru a evalua stările emoționale negative din sfera depresiei, anxietății și a stresului. Este un
chestionar care poate fi folosit atât în cercetare, cât și în context clinic. Versiunea în limba
română a Chestionarului DASS-21R are 21 de itemi, împărțiți în mod egal pe 3 scale –
Anxietate, Depresie, Stres și a primit acronimul DASS-21R.” (www.cognitrom.ro, accesat în
data de 10.05.2019)
Acest chestionar a fost construit mai degrabă pentru a măsura stările, nu trăsăturile.
Insă, DASS-21R nu se utilizează doar pentru a evalua stări de moment, deoarece unii itemi fac
referire la situații și experiențe ce s-au desfășurat sau manifestat în afara testării.
(www.cognitrom.ro, accesat în data de 10.05.2019)
Conform manualului DASS-21R (1995, p.2) fiecare dintre cele trei scale conține 7
itemi, împărțiți în subscale cu conținut similar:
 Scala de depresie evaluează disforia, lipsa de speranță, devalorizarea vieții,
deprecierea de sine, lipsa de interes/implicare, anhedonia și inerția.

 Scala de anxietate evaluează excitatia autonomă, efectele mușchilor scheletici,

anxietatea situațională și experiența subiectivă a afectării anxioase.

 Scara de stres este sensibilă la nivelurile de excitare nespecifică cronică.

Evaluează dificultăți de relaxare, excitare nervoasă și fiind ușor deranjat/agitat, iritabil/supra-
reactiv și nerăbdător.

Scorurile pentru depresie, anxietate și stres sunt calculate prin însumarea scorurilor
celor 7 itemi relevanți scalei respective.
 Pentru scala depresiei itemii reprezentativi sunt: 1, 2, 10, 13, 15, 18, 20

18
  Pentru scala anxietății itemii reprezentativi sunt: 4, 5, 8, 9, 12, 14, 12

 Pentru scala stresului itemii reprezentativi sunt: 3, 6, 7, 11, 16, 17, 19

De asemenea, etalonarea este realizată pe cinci nivele pentru fiecare scală, astfel:
Depresie Anxietate Stres
Normal 0-9 0-7 0-14
Slab 10-13 8-9 15-18
Moderat 14-20 10-14 19-25
Sever 21-27 15-19 26-33

Extrem 28+ 20+ 34+

de sever
(S.H. Lovibond, P.F. Lovibond, 1995, p.2)

2. Scala Stimei de sine Rosenberg

Aceasta scală a fost elaborată initial pentru a masura sentimentul global al valorii
personale si autoacceptării. Scala cuprinde 10 itemi cu 4 posibilitaţi de răspuns între total
dezacord (1 punct) si total acord (4 puncte). Itemii 2,5,6,8,9 se coteaza invers. Scorurile pot fi
cuprinse între 10 si 40; scorurile ridicate indica o stimă desine scazută. Coeficientul Cronbach =
0,89, raportat de autor, indica o bună consistenţă internă, iar fidelitatea test-retest e cuprinsă în
studiile autorului între 0,85 (la o săptamana interval) si 0,88 (la doua saptamani interval).”
”Coeficientul de fidelitate obţinut în cazul aplicării de un eşantion iniţial de 5024 de elevi de
liceu si gimnaziu a fost de 0,77. S-au semnalat corelaţii negative semnificative între nivelul
stimei de sine si anxietate (r=-0,64) si între nivelul stimei de sine si depresie (r=-0,54). Corelaţii
pozitive sunt raportate între nivelul stimei de sine şi aspectui fizic (r=0,66), abilitati şcolare
(r=0,42) și încredere socială (r=0,35).
La cotarea rezultatelor se vor lua ca etalon valorile cuprinse între:
- 10-16 puncte - stima de sine scazută

- 17-33 puncte - stima de sine medie

- 34-40 puncte - stima de sine înaltă

19
 5.3. LOTUL DE PARTICIPANȚI

Chestionarul DASS-21R și Scala Stimei de Sine Rosenberg au fost aplicate pe un lot de

60 de participanți din cadrul populației generale din România, acest număr fiind împărțit în două
eșantioane independente.
 Aceste eșantioane sunt formate din 30 de persoane angajate în cadrul militar și
30 de persoane civile.
 Vârsta participanților variază între 22 și 30 de ani
 Din totalul subiecților participanți, 40 de subiecți sunt bărbați, iar 20, femei

5.4. VERIFICAREA IPOTEZELOR

PRIMA IPOTEZĂ - Se prezumă că există diferențe semnificative privind

variabila depresie între personalul militar și personalul civil

Figura 5.1. Case Processing Summary

Tabelul 5.1. Testul aflării normalității

20
 Luând în considerare faptul că cercetarea noastră cuprinde 60 de participanți, adica N
este mai mic de 50 ne interesează pragul de semnificație p(Sig) de la testul Shapiro-Wilk. La
variabilele depresie și anxietate avem distribuții anormale pentru eșantionul personalului militar,
însă la restul variabilelor avem o normalitate a distribuțiilor semnificativă statistic.

Tabelul 5.2. Aflarea omogenității

După cum reiese de la Testul Levene, stima de sine, depresia și anxietatea sunt omogene, însă
stresul are Sig=0,034, ceea ce sugerează lipsa omogenității. Așadar, în urma aflării normalității și
a omogenității, vom aplica testul Mann-Whitney tuturor variabilelor, întrucât nicio variabila nu
are distribuții normale și omogenitate, totodată.

Tabelul 5.3. Compararea celor două eșantioane pe baza variabilei DEPRESIE

21
 Tabelul 5.4. Testul Mann-Whitney U

După cum reiese din cele două tabele 5.3. și 5.4., există diferențe semnificative între
personalul militar și personalul civil în ceea ce privește variabila depresie. Așadar, ipoteza se
confirmă. Media personalului civil obținută la scorul depresiei este de 42,92, spre deosebire de
media scorurilor militarilor = 18,08.
O explicație în acest sens ar putea fi indicată de faptul că militarii având o slujbă
asigurată, stabilă nu probleme și stări pesimiste legate de viitor.

A DOUA IPOTEZĂ: Se prezumă că există diferențe semnificative privind

variabila anxietate între personalul militar și personalul civil

Pentru a demonstra această ipoteză, am aflat normalitatea și omogenitatea varianțelor,

afișate mai sus la prima ipoteză. Dupa prelucrarea tuturor informațiilor am aplicat testul
neparametric Mann-Whitney U.

Tabelul 5.5. Rancurile anxietății ale celor două eșantioane

Tabelul 5.6. Rezultatele testului Mann-Whitney

22
După cum reiese din tabelele prezentate (tabelul 5.5. și 5.6.) există diferențe semnificative între
personalul militar și personalul civil în ceea ce privește variabila anxietate. Personalul militar a
obținut un scor mai mare decât cel civil, astfel media răspunsurilor la scala anxietate pentru
militari este egală cu 44,22, iar media personalului civil este de 16,78. Putem spune că ipoteza se
confirmă.
O explicație în acest sens este indicată de faptul că cei care lucrează în domeniul militar au fost și
sunt predispuși la mai multe pericole fizice sau psihice decât personalul civil. Aceștia au parte de
experiențe ce necesită curaj, ambiție și rezistența la frustrare, însă unele experiențe periculoase
pot lăsa indivizii cu anumite temeri viitoare, aceștia fiind precauți și în gardă mai tot timpul.

IPOTEZA A TREIA: Se prezumă că există diferențe semnificative privind

variabila stres între personalul militar și personalul civil

Pentru a demonstra această ipoteză, am aflat normalitatea și omogenitatea varianțelor,

afișate mai sus la prima ipoteză. Dupa prelucrarea tuturor informațiilor am aplicat testul
neparametric Mann-Whitney U.
Tabelul 5.7. Rancurile stresului celor două eșantioane

Tabelul 5.8. Rezultatele testului Mann-Whitney asupra variabilei stres

23
 După cum reiese din cele două tabele, există diferențe semnificative între cele două
eșantioane în ceea ce privește variabila stres. Personalul civil a obținut scoruri mai ridicate
(media=41,28), față de personalul civil (media=19,72). Putem spune că ipoteza s-a confirmat,
există diferențe semnificative. Â
O explicație în acest sens poate fi indicată de faptul că personalul civil este mai expus la
incertitudinile vieții financiare și profesionale. Militarii beneficiază de pregătire psihologică și
totodată știu să își gestioneze emoțiile, reacțiile, respectiv, să controleze stresul la care sunt
supuși, pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor ce le revin.

IPOTEZA A PATRA: Se prezumă că există diferențe semnificative

privind variabila stima de sine între personalul militar și personalul civil

Tabelul 5.9. Rancurile stimei de sine pentru cele două eșantioane

24
 Tabelul 5.10. Rezultatele testului Mann-Whitney

În urma analizării celor două tabele, reiese că există diferențe semnificative între
personalul militar și personalul civil privind stima de sine. Ipoteza s-a confirmat.
Ca explicație, având în vedere riscurile la care sunt expuși și importanța misiunilor la
care participă, militarii trebuie să beneficieze de pregătire psihologică și totodată să știe să își
gestioneze emoțiile, reacțiile, respectiv, să controleze stresul la care sunt supuși, pentru
îndeplinirea cu succes a sarcinilor ce le revin.

CONCLUZII

Literatura de specialitate în domeniul militar este redusă în privinţa datelor referitoare la

stresul ocupaţional, atât datorită confidenţialităţii pentru societateacivilă a multor aspecte interne,
cât şi prin cultivarea imaginii de militar apt şi dispus a suporta firesc toate privaţiunile
serviciului.
Fiind un fenomen curent al vieţii moderne, ca urmare a creşterii ritmuluisolicitărilor şi
variaţiilor ambianţei, stresul are în armată şi, îndeosebi pe câmpulde luptă, o importanţă
însemnată în influenţarea negativă a moralului trupelor, îndiminuarea capacităţii de luptă a
militarilor şi unităţilor.

25
BIBLIOGRAFIE:

1. https://www.cognitrom.ro/produs/depresie-anxietate-stres/, accesat la data

de 10.05.2019
2. Alford, B.A., Beck A.T. (1997), The power of Cognitive Therapy, The
Guilford Press, New York
3. American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical
manual of mental disorders (5th ed.)., EDITURA MEDICALĂ CALLISTO,
București
4. Băban A., (1998), Stres și personalitate, Editura Presa Universitară, Cluj.
5. Chircan A.E., (2011), Îngrijirea pacienților cu depresie, Facultatea de
Medicină ”Victor Papilian”, Sibiu
6. Hari J., (2019), Legături pierdute, Editura Trei, București
7. Holdevici I., (2011), Psihoterapia Anxietății – Abordări cognitive-
comportamentale, Editura Universitară, București.
8. Iamandescu B., (1993), Stresul psihic și bolile interne, Editura ALL,
București.
9. Iurchevici I., (2011), Stima de sine – dimensiunea fundamental a
personalității, ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII DE STAT
„B. P. HASDEU” DIN CAHUL, Vol. 7
10. Robu V., (2011), ”Psihologia anxietății față de testări și examene. Repere
teoretice și aplicații, Editura PERFORMANTICA, Institutul Național de
Inventică, Iași, DOI: 10.13140/2.1.1532.9287
11. Sîntion F. (2007), Introducere în psihologia socială, Editura Ovidius
University Press, Constanța, ISBN 978-973-614-354-4
12. Tihan E., Ghiza L., Stresul – Mecanisme Fiziologice și Psihologice, Studiu
de caz în mediul organizațional, Probleme Generale Privind Stresu, Ed.
Institutul de ecologie socială și protecție umană

26
27