Trunchiul cerebral – MEZENCEFALUL

Se află între punte şi diencefal. Este străbătut de apeductul lui Sylvius, care este un canal strâmt, ce face
legătura dintre ventriculul al IV-lea şi ventriculul al IIIl-ea.

Configurația externă

Mezencefalul are două feţe:

• una anterolaterală;
• una posterioară.
Faţa anterolaterală: Este mărginită

• inferior -de şanţul pontopeduncular şi

• superior -de chiasma optică şi bandeletele optice. Pedunculii cerebrali sunt alipiţi în porţiunea
lor inferioară, fiind parcă strânşi într-un colier pontin.

În porţiunea superioară, acestea diverg către cele două emisfere cerebrale, lăsând între ei un spaţiu
triunghiular cu vârful în jos, numit fosă interpedunculară. Această fosă prezintă în partea sa
posteroinferioară spaţiul perforat anterior, iar în porţiunea anterosuperioară, pe linia mediană, o mică
proeminenţă cenuşie - tuber cinereum, de unde porneşte tija sau infundibilul, iar de o parte şi de alta,
tuberculii sau coliculii mamilari.

Fiecare peduncul cerebral este mărginit de un şanţ medial şi un şanţ lateral în porţiunea inferioară a
şanţului medial, unde îşi are originea aparentă nervul oculomotor (IV), iar corespunzător şanţului lateral
apare dinspre posterior nervul trohlear, care - de altfel - este singurul nerv cranian cu origine
posterioară la nivelul trunchiului cerebral.

Faţa posterioară a etajului mezencefalic este reprezentat de tectumul mezencefalic sau lama
cvadrigeminală. Aici se observă 4 coliculi (tuberculii cvadrigemeni), separaţi între ei printr-un şanţ
cruciform. La extremitatea superioară a ventriculului şanţului se află epifiza (glanda pineală).

Coliculii sau tuberculii cvadrigemeni anteriori (superiori) mai mari sunt ataşaţi căii optice. Ei sunt legaţi
de corpii geniculaţi laterali sau externi prin braţele coliculilor anteriori sau superiori. Coliculii sau
tuberculii cvadrigemeni posteriori (inferiori), mai mici, sunt ataşaţi căii acustice şi sunt legaţi de corpii
geniculaţi mediali sau intervin prin braţele coliculilor posteriori sau inferiori

La limita inferioară a etajului mezencefalic îşi are originea aparentă nervul trohlear.
Structura internă
este alcătuit din substanţă cenuşie şi substanţă albă.

Substanţa cenuşie din mezencefal este dispusă sub formă de grămezi, formând nuclei
mezencefalici. Aceştia sunt:

• motori,
• senzitivi,
• vegetativi şi
• nuclei proprii.

Nucleii motori din mezencefal sunt: nucleul nervului trohlear şi nucleul nervului oculomotor.

Nucleul senzitiv al mezencefalului, reprezentat de nucleul tractului mezencefalic al trigemenului, este

format din protoneuronii sensibilităţii proprioceptive a musculaturii masticatoare (aparat masticator).

Nucleul vegetativ se numeşte nucleu accesor al oculomotorului. Acest nucleu reprezintă centrul reflex
al constricţiei pupilare (iridoconstricţie).

Nucleii proprii sunt reprezentaţi de l

• ocus niger (substanţa neagră),

• nucleul roşu şi
• coliculii cvadrigemeni. Aceşti nuclei formează centrii subcorticali.

Substanţa albă este formată din fascicule ascendente şi descendente, care îl străbat şi fibre
nervoase ce leagă nucleii între ei sau cu alte formaţiuni nervoase ale encefalului.

Astfel, coliculii cvadrigemeni primesc

• fibre aferente de la retină, scoarţa cerebrală, măduva spinării, cerebel şi urechea internă.
• Totodată, ei trimit fibre eferente la măduva spinării (fasciculul tectospinal), la nucleii motori din
trunchiul cerebral (fasciculul tectobulbar), la cerebel şi la scoarţa cerebrală
FUNCȚIILE MEZENCEFALULUI

Sunt de

• conducere şi de
• centru reflex.

Rolul fiziologic este extrem de complex.

Funcţia de conducere se realizează prin fibrele ascendente şi descendente din pedunculii cerebrali şi de
fibrele ce leagă coliculii de corpii geniculaţi laterali şi mediali.

În partea ventrală a pedunculilor cerebrali se găsesc fasciculele descendente, care conduc influxul
nervos motor de la scoarţa cerebrală la nucleii motori ai nervilor cranieni din trunchiul cerebral
(mezencefal, bulb, punte) şi la coarnele anterioare ale măduvei spinării.

În partea dorsală a pedunculilor cerebrali se găsesc fasciculele ascendente, ce conduc influxul nervos
până la talamus şi cerebel.

Funcţia de centru reflex se realizează prin nucleii mezencefalici. În pedunculii cerebrali se găsesc centrii
nervoşi ai reflexelor pupilare fotomotoare şi de convergenţă, precum şi centrii majorităţii reflexelor
statice şi statokinetice.

REFLEXUL PUPILAR FOTOMOTOR constă în micşorarea diametrului pupilar după excitarea retinei cu o
lumină puternică. Lumina excită retina. Excitaţiile sunt culese de nervul optic, care le transmite
centrului reflexului fotomotor. Acest centru transmite impulsuri nervoase la nucleul vegetativ
parasimpatic al nervului oculomotor (nucleul Edinger-Westphall) care comandă contracţia sfincterului
pupilar.

REFLEXUL PUPILAR DE ACOMODARE LA DISTANŢĂ constă în mişcarea diametrului pupilelor, la care

se asociază contracţia sinergică a muşchilor drepţi interni ai globului ocular când privim un obiect
foarte apropiat.
 Concomitent, se produce bombarea cristalinului şi, ca urmare, formarea unei imagini clare pe retină.
Cu cât obiectul privit este mai aproape, cu atât bombarea cristalinului şi contracţia pupilelor sunt mai
pronunţate. Calea aferentă a reflexului pupilar de acomodare la distanţă pleacă din retină spre
mezencefal şi nervul optic, chiasma şi bandeletele optice, făcând sinapsă în corpul geniculat lateral.
De aici, impulsurile ajung la scoarţa lobului occipital, apoi a lobului frontal, care la rândul lor, trimit
impulsuri eferente către centrul reflex din mezencefal. Calea eferentă de la nucleul Edinger-Westphall
până la muşchiul irisului este comună cu aceea a reflexului fotomotor, reflexul pupilar de acomodare
la distanţă fiind bilateral.

REFLEXELE STATICE ŞI STATOKINETICE sunt complexe şi au drept rezultat menţinerea segmentelor

corpului în anumite poziţii determinate, cât şi împiedicarea modificărilor acestor poziţii. Aceste reflexe
menţin poziţia normală a corpului, atât în condiţie statică, cât şi în mişcare.

Reflexele statice sunt de 2 feluri:

• de postură, care au drept rezultat menţinerea corpului în anumite poziţii şi
• de redresare, care readuc corpul în poziţia anterioară prin mişcări şi contracţii musculare
adecvate, ori de câte ori această poziţie este modificată de diferiţi factori.

Reflexele statokinetice contribuie la menţinerea poziţiei corpului în timpul deplasării în spaţiu. Centrii
reflexelor statice şi statokinetice, aflaţi în trunchiul cerebral, primesc informaţii despre poziţia capului
şi a corpului prin:
• căile aferente care vin de la sistemul otolitic din utriculă şi saculă de la muşchii membrelor şi
ai gâtului, de la exteroceptori şi de la scoarţa cerebrală.
• Căile eferente ale acestor reflexe diferă de la un reflex la altul.

ROLUL DIFERITELOR FORMAȚIUNI DIN MEZENCEFAL

Nucleul roşu joacă un rol important în menţinerea tonusului muscular normal.

Substanţa neagră intervine în reglarea mişcărilor şi în procesele de somnveghe.

Coliculii cvadrigemeni superiori sunt centrii subcorticali legaţi de reflexele vizuale. Ei nu intervin în
formarea senzaţiilor de văz, ci comandă închiderea fantei palpebrale la lumină prea puternică şi
orientează globii oculari în direcţia unui excitant vizual.

Coliculii cvadrigemeni inferiori sunt centrii subcorticali, legaţi de reflexul auditiv. Ei nu intervin în
formarea senzaţiilor de auz, dar comandă întoarcerea capului în direcţia din care vine un zgomot. Aceşti
coliculi primesc impulsuri nervoase de la calea auditivă centrală şi trimit impulsuri nervoase eferente
spre corpul geniculat medial.