Prof. dr.

Lucian Popescu Carmen Sylva, TM

Ştiinţa contemporană
Ştiinţa contemporană este influențată de către dezvoltarea fără
precedent a fizicii şi a matematicii în secolul al XX-lea.
Descoperiri precum radioactivitatea, razele X, descoperirea structurii
atomilor, teoria relativităţii, fizica nucleară au schimbat concepţia noastră
despre mediul inconjurător şi despre Univers.
În secolul al XX-lea, impactul ştiinţei în viaţa cotidiană este mai
evident decât în oricare altă perioadă, orice aspect al omului şi Naturii fiind
analizat ştiinţific.

1. Natura cercetării ştiinţifice

Un demers ştiinţific se bazează pe: 1) observaţii; 2) ipoteze; 3)
testarea ipotezelor prin demostraţii; 4) emiterea unor noi ipoteze.
O funcţie esenţială în cercetarea ştiinţifică revine argumentelor, care
sunt idei verificabile, universal acceptate, care susţin alte idei originale.
Argumetarea ştiinţifică se poate face pe baza unor observaţii empirice
descrise în procese psihologice unanim recunoscute sau pe baza unor
demonstraţii logice, de tip analitic.
2. Trei modele ale evoluţiei teoriilor ştiinţifice: 1) Popper; 2) Kuhn;
3) Feyerabend;
Modelul Popper susține că o teorie științifică din prezent se bazează
pe teoriile din trecut. Filosoful austriac al științei argumentează că știința
este cumulativă, că teoriile din prezent au o puternică bază în trecut, că
există de la o generație la alta o creștere cantitativă de cunoaștere
Prof. dr. Lucian Popescu Carmen Sylva, TM

(knowledge growth). Popper a fost un adversar al teoriilor universale cu

valoare de adevăr absolut și a combătut istoricismul politic.
Modelul Kuhn susține că știința se manifestă discontinuu, că teoriile
din trecut au zone comune cu teoriile din prezent, astfel se nasc paradigmele
(teorii originale) care duc la un progres al cunoașterii și civilizației. Filosoful
maghiar a introdus conceptul de paradigmă, generalizat, ulterior, în
discursul public cu o varietate de sensuri. Prin paradigmă, Kuhn înțelege o
teorie științifică originală, bazată pe demonstații verificabile. De exemplu,
teoria lui Isac Newton a dus la formularea unei noi teorii originale, cea a lui
Albert Einstein. Paradigma lui Einstein fiind diferită de cea a lui Newton cu
toate că cele teorii au zone comune. Concepția lui Kuhn a fost expusă în
bestsellerul Structura revoluțiilor științifice (1962).
Modelul Feyerabend (se citește Feyerbund) susține că teoriile din
prezent au puține puncte comune cu cele din trecut, că aceste similarități
sunt întâmplătoare, că nu există o continuitate și o logică între știința din
prezent și cea din trecutul istoric. Filosoful austriac și-a expus această teorie
a relativismului radical în cartea sa Against Method: Outline for an
Anarchistic Theory of Knowledge (Împotriva Metodei: Schiță pentru o teorie
anarhistă a cunoașterii). Feyerabend compară teoriile științei europene cu
genurile de pictură, încercând să argumenteze că nu există legături profunde
între teoriile din trecut și cele din prezent. În concepția sa, științele din
Europa modernă sunt inconsecvente și neînchegate.