Cu mult timp în urmă, în anul 280 în Mira Lichiei, trăia o familie de oameni

credincioşi, Teofan și Nona. Aceştia aveau un fiu pe care îl chema Nicolae ( care
înseamnă „biruitor de popor”), un copil bun, care iubea şcoala, îi asculta pe
părinţi şi făcea doar fapte bune.
La scurt timp după nașterea pruncului, s-a petrecut un fapt care i-a uimit pe
părinții săi. În timp ce mama sa îi făcea baie, Nicolae s-a ridicat în picioare și a
stat așa timp de trei ore. Era la fel ca ceilalți prunci, numai că miercurea și
vinerea nu mânca decât o dată seara, după rugăciunile mamei.
De mic, îndrumat de părinți, a studiat Sfânta Scriptură. Când a crescut mare,
unchiul său, care era episcop, le-a cerut părinților să-l lase pe Nicolae să-i
slujească lui Dumnezeu, așa că a devenit preot.Ca preot a dus o viață foarte
curată în post și rugăciune.
Deoarece el îi iubea pe oameni şi-a dat toata averea moștenită de la părinți
oamenilor săraci. Așa s-a întâmplat cu un om care a sărăcit, deși fusese bogat și
avea trei fete. Sf. Nicolae l-a ajutat, aruncând pentru fiecare fată câte o pungă cu
galbeni, salvându-le astfel sufletele. El iubea oamenii, mai ales pe cei sărmani,
dar cel mai mult îi iubea pe copii. De atunci a rămas obiceiul ca, în fiecare an, pe
6 Decembrie copii cuminţi şi ascultători, să primească daruri.
Pentru că a trăit o viață sfântă, Dumnezeu l-a răsplătit cu darul de a face
minuni.
De multe ori a oprit furtuna pe mare, salvând mai mulți oameni de la înec: în
călătoria sa spre Locurile Sfinte, a salvat de la înec niște corăbieri din Egipt; a
înviat pe un tânăr care a căzut de pe catarg.
A demonstrat virtutea curajului atunci când l-a înfruntat pe Arie în sinod,
dându-i o palmă și scoțându-l afară. De atunci este obiceiul ca în ghetuțele
copiilor neascultători să fie pusă o nuielușă în loc de cadouri.
A apărat cu mult curaj trei oameni care erau osândiți la moarte fără să fie
vinovați