Bazele sistemelor de operare

Tema 1.1. Introducere în sisteme de operare

Sistemul de operare este un pachet de programe care asigură gestionarea eficientă a resurselor
fizice şi logice ale unui sistem de calcul, precum şi o interfaţă între utilizator şi calculator. Adică, sistemul
de operare reprezintă legătura dintre echipamentul fizic şi utilizator. Acest program (numit OS),
controlează funcţiile calculatorului şi interpretează cerinţele şi comenzile utilizatorului.
Scopul unui sistem de operare este să asigure stabilitate şi flexibilitate în funcţionarea
calculatorului.

Utilizator

Aplicaţie

OS

Hardware

Figura 1. Poziţia sistemului de operare între hardware şi utilizator

Primele sisteme de operare au apărut prin anii 70, cum ar fi DOS-ul sau UNIX-ul. Acestea
funcționau diferit faţă de cele actuale, fără interfaţă grafică şi fără prea multe capabilităţi.

Istoria Microsoft a început prin cumpărarea inițial a lui QDOS şi crearea sistemului de operare
MS-DOS. Au urmat apoi, deferitele versiuni Windows de la 1.0 şi până la XP sau mai nou Windows 10.
Actualele sisteme de operare, indiferent de producător sau versiune, toate realizează un șir de
funcţii, ca:
❖ asigură comunicarea între utilizator şi SO;
❖ asigură controlul execuţiei programelor (încarcă programele în memoria internă, le lansează
în execuție şi încheie execuția acestora) - rularea aplicaţiilor se realizează prin intermediul unor
servicii oferite de OS aplicaţiilor. Aplicaţiile accesează aceste servicii prin aşa-numitele API-uri
(Application Programming Interfaces). Exemple de API-uri ar fi OpenGl sau DirectX.
Sistemul de operare este responsabil şi pentru alocarea de resurse aplicaţiilor, dar şi de gestionarea
acestor resurse. Alocarea de memorie sau a procesorului unor anumite aplicaţii cade în sarcina
sistemului de operare, aşa cum şi întreruperea acestor alocări. Întreruperile pot fi cauzate atât de
terminarea normală a unei aplicaţii cât şi datorită unor erori ale acestora.
❖ facilitează utilizatorilor dezvoltarea de noi aplicaţii;
❖ asigură comunicarea cu echipamentele periferice;
❖ facilitează gestionarea eficientă a datelor;
❖ detectează şi corectează erorile care apar în procesul de prelucrare;
❖ asigură securitatea sistemului.
Clasificarea SO se poate face după mai multe criterii:
❖ În funcţie de numărul de utilizatori la un moment dat:
1. Monoutilizator (monouser) - permite accesul unui singur utilizator la un moment dat la
un calculator sau resurse (ex. Windows);
2. Multiutilizator (multiuser) - permit accesul concurent mai multor utilizatori la acelaşi
calculator sau resurse (ex. Linux, Unix).
❖ În funcţie de numărul de programe ce pot fi prezente simultan în memoria calculatorului:
1. Monoprogram (monotasking) – execută un singur program la un moment dat (ex. MS-
DOS);
2. Multiprogram (multitasking) – ex. Windows.
❖ În funcţie de arhitectura procesorului:
1. pe 32 biţi (x86)
2. pe 64 biţi (x64)
Componentele unui sistem de operare sunt:
• Nucleul (Kernel) – este componenta principală a sistemului de operare care conţine
programele necesare pentru gestionarea resurselor calculatorului şi pentru verificarea
activităţii echipamentelor şi a altor programe. Aşa cum sistemul de operare este interfaţa dintre
utilizator şi echipamentul fizic, Kernel-ul este legătura dintre aplicaţii şi hardware.

Aplicaţii

Kernel

UCP Memorie Echipamente

Figura 2. Kernel-ul, legătura dintre hardware şi aplicaţii

Există mai multe tipuri de Kernel, fiecare cu implementarea şi modul de funcţionare propriu.
Diferitele sisteme de operare folosesc fie kernel monolitic, fie microkernel. Primul foloseşte o
arhitectură în care întregul sistem de operare, împreună cu kernel-ul, folosesc acelaşi zonă de
memorie, astfel oferind acces mai puternic la echipamentele fizice. În cazul microkernel-ului,
kernel-ul în sine oferă doar funcţionalităţi de bază pentru rularea de servere care la rândul lor
îndeplinesc diferitele funcţii de kernel. Această arhitectură permite rularea mai multor sisteme
de operare pe acelaşi kernel.
!!! Nucleul nu este o aplicaţie în sine, ci este un mediu în cadrul căruia pot rula alte aplicaţii.
• Interfaţa (Shell) – defineşte modul în care utilizatorul interacţionează cu sistemul de operare.
Interfețele pot fi de tip:
- CLI (Command Line Interface) - prin această interfață utilizatorul introduce
comenzile sub forma unui şir de caractere care respectă o anumită sintaxă. Prelucrarea
comenzii se realizează de către un interpretor de comenzi. În cazul în care sintaxa este
corectă se execută comanda, în caz contrar se afişează un mesaj de eroare.
- GUI (Graphical User Interface) - folosind interfaţa GUI utilizatorul are la dispoziţie
meniuri, butoane şi obiecte grafice (pictograme) prin care poate interacţiona cu
calculatorul. Executarea comenzilor nu se mai face prin sintaxe complicate, ci prin
 apăsarea unor obiecte grafice. Utilizatorul nu este conştient şi mai ales nu este interesat
de ce se întâmplă în spatele acestor obiecte grafice, important este că nu trebuie să
reţină comenzi şi sintaxe pentru a efectua o operaţie. Acest aspect a popularizat foarte
mult utilizarea calculatorului personal.
Sistemele de operare produse de Microsoft au avut o interfaţă grafică de la prima
versiune după MS-DOS. Astfel, sistemele de operare Windows au devenit foarte
populare fiind mult mai uşor de utilizat decât cele care ofereau doar interfaţă CLI. Cu
timpul şi ceilalţi producători au dezvoltat astfel de interfeţe, popularizând astfel
respectivele sisteme de operare.
Caracteristicile tehnico-economice ale SO:
Aşa cum s-a arătat, multitudinea sistemelor de operare existente în prezent, impun stabilirea unor
caracteristici pe baza cărora să poată fi realizată o evaluare a performanţelor acestora la scopul propus.
Chiar dacă la momentul actual există câteva sisteme de operare consacrate care domină piaţa, de multe ori
raportul performanţă/preţ nu este în favoarea acestora, în anumite domenii de aplicare.
Elemente ce pot fi luate în considerare atunci când se face evaluarea unui sistem de operare.
1. Timpul de răspuns - exprimă durata intervalului delimitat de lansarea unei cereri de serviciu şi
achitarea acesteia de către sistem. Acest atribut are în general două componente şi anume: timpul
de aşteptare pentru ca cererea respectivă să fie luată în consideraţie şi timpul de execuţie propriu-
zis a acestei cereri.
2. Simultaneitatea utilizării - măsoară gradul în care un sistem poate să lucreze în acelaşi timp
pentru mai mulţi utilizatori sau să execute mai multe lucrări ale aceluiaşi utilizator.
3. Eficienţa - măsoară proprietatea unui sistem de a folosi în mod optim resursele de care dispune.
4. Partajarea şi protecţia - caracterizează nivelul la care utilizatorii au posibilitatea să utilizeze în
comun informaţia prezentă în sistem şi nivelul la care pot să comunice între ei, în deplină
siguranţă.
5. Generalitatea, flexibilitatea, extensibilitatea - măsoară gradul în care un sistem poate fi
folositor şi adaptabil unui context, precum şi gradul în care se pot include în sistem noi
componente hardware şi software fără eforturi de proiectare şi programare suplimentare.
6. Fiabilitatea şi disponibilitatea - exprimă proprietatea unui sistem de operare de a funcţiona fără
defecte (pene, blocaje) un anumit timp şi de a evita goluri în funcţionare din cauza defectării
uneia sau mai multor componente ale sale.
7. Transparenţa şi vizibilitatea - exprimă pe de o parte proprietatea unui sistem de a face invizibil
utilizatorului ceea ce se află sub interfaţa de utilizare care i se oferă şi pe de altă parte,
capacitatea lui de a permite utilizatorilor săi să obţină anumite informaţii despre modul cum el
lucrează.

Obiectivele SO:
O analiză a sistemelor de operare existente scoate în evidenţă o varietate de obiective, care pot fi
grupate astfel: obiective generale, obiective comerciale şi obiective diverse.
Printre obiectivele generale se numără în primul rând maximizarea eficienţei şi generalităţii
sistemului, precum şi minimizarea erorilor sistemului de operare (ca obiective primare) şi în al doilea
rând maximizarea transparenţei sistemului şi a securităţii datelor (ca obiective secundare).
Obiectivele comerciale vizează maximizarea satisfacţiei utilizatorilor şi a interesului potenţial
pentru alţi utilizatori.
Printre obiectivele diverse se aminteşte minimizarea efortului de concepţie-realizare a sistemului.
Indiferent de obiectivele sistemului de operare, el trebuie să pună la dispoziţia utilizatorului
mijloace prin care acesta să poată crea, stoca, regăsi (pentru a prelucra) şi distruge informaţia.
 Tema 1.2: Tipuri de sisteme de operare

Există numeroase sisteme de operare dezvoltate de diverse companii sau organizaţii din care un
tehnician poate să aleagă în funcţie de necesităţi. Cele mai des utilizate sisteme de operare sunt cele create
de Microsoft, Apple precum şi distribuţiile de Unix şi Linux. Unele sisteme de operare sunt proprietare
altele sunt open source (distribuit gratuit, chiar şi sursa).

OS-uri Microsoft

Toate sistemele de operare produse de acesta companie au în denumire cuvântul Windows.

De la apariţia primei versiuni din anii ‘80, numită Windows 1.0 şi până la cea mai recentă, Windows 7, s-
a pus un accent foarte mare pe interfaţa grafică. Tocmai de aceea a devenit cel mai popular sistem de
operare.
Primele versiuni rulau aplicaţii pe 16 biţi, iar începând cu Windows 95 acestea rulau pe 32 de biţi.
Tot Windows 95 reprezenta şi introducerea tehnologiei Plug and Play precum şi suportul pentru USB.
Sistemul de fişiere utilizat începând cu versiunea 95 era FAT 32 (înlocuia vechiul FAT 16).
Următoarea generație a fost Windows 98, acesta având şi o a doua versiune, Windows Second
Edition. Pentru Microsoft a fost una din cele mai de succes versiuni.

Figura 1.3.1 Interfaţă Windows 98

Între timp, Microsoft introduce tehnologia NT (New Tehnology). Această tehnologie urma să
înlocuiască vechia tehnologie. Deşi versiunile Windows 2000, Windows XP rulau şi pe sistemul de fişiere
FAT 32, NTFS-ul (New Tehnology File System) începea să devină un standard, oferind acces şi
securitate mai bună.
Cu tehnologia NT, Microsoft lansează primul sistem de operare de reţea, Windows NT 3.1. Era
începutul unor versiuni care în momentul de faţă a ajuns la Windows Server 2008. Prin acestea, Microsoft
încerca să intre pe piaţa sistemelor de operare de reţea, dominat de sistemele de operare Unix-like.

În anul 2001 apărea Windows XP, care avea să devină cel mai longeviv şi mai popular sistem
de operare produs de Microsoft, având numeroase versiuni (Home Edition, Profesional, Media Center,
Tablet PC, ). Începând cu Windows XP, Micorsoft introduce primul sistem de operare propriu pe 64 de
biţi pentru a suporta procesoarele AMD65 respectiv Intel64.
 Figura 1.3.2 Interfaţă Windows XP

După ani de dominaţie a Windows Xp-ului, în 2007 apare Windows Vista, cu o interfață şi cu
facilităţi mult modificate faţă de predecesor. Cu versiuni pe 32 respectiv 64 de biţi, Vista apare în mai
multe variante (Basic, Home, Premium, Business, Enterprise sau Ultimate). Odată cu primului
ServicePack, performanţele acestui sistem de operare se îmbunătăţesc substanţial, primele versiuni având
unele „slăbiciuni” datorate trecerii la o nouă platformă.

Figura 1.3.3 Interfaţă Windows Vista

În 2009, apare Windows 7, acesta fiind o dezvoltare a Windows Vista. Versiunea finală se
preconiza să apară la sfârşitul anului 2009, având mai multe variante (Starter, Home Basic, Home
Premium, Professional, Enterprise, Ultimate, Home Basic E, Home Premium E, Professional E, Ultimate
E) asemănător Windows Vista.

Figura 1.3.4 Interfaţă Windows 7

 În 2012, apare Windows 8, destinat utilizatorilor de calculatoare ce nu au nevoie de funcționalități
avansate pe computerele pe care le posedă, precum BitLocker, și Windows 8 Pro. Include 3 variante
(Windows 8 Enterprise, Windows 8 Core și Windows 8 Pro ).

Figura 1.3.5 Interfaţă Windows 8

Cel mai recent OS produs de Micrososft este Windows 10.

SISTEMUL DE OPERARE UNIX

Unix a fost dezvoltat în laboratoarele At&T Bell la sfârșitul anilor '60

având ca autori principali pe Ken Thompson şi Dennis Ritchie. Această
versiune a fost scrisă într-un limbaj de asamblare. În 1972 a fost realizat
primul compilator pentru limbajul C, iar sistemul UNIX a fost rescris aproape
în întregime în acest limbaj. Încă din anii '70 sistemul de operare a fost distribuit liber în universităţi
împreună cu sursele programelor.
Sistemul de operare UNIX este un sistem multitasking şi multiuser, destinat pentru diverse tipuri de
calculatoare şi pentru reţele puternice de calculatoare, fiind cel mai vechi sistem de operare ce a rezistat şi
s-a impus până în prezent.
La ora actuală sistemul UNIX este singurul sistem de operare care funcţionează simultan pe
microcalculatoare şi supercalculatoare. Este, practic, singurul sistem de operare pentru minicalculatoare
şi staţii de lucru. Este sistemul de operare care a stat la baza conceperii şi elaborării altor sisteme de
operare performante, cel mai recent exemplu fiind sistemul de operare Linux - primul sistem de operare
free software (elaborat în 1992).
Unix este primul sistem care a inclus clasa de protocoale (set standard de servicii pentru
transmiterea de informaţii între calculatoare) TCP/IP ( Transmission Control Protocol / Internet
Protocol) utilizată astăzi de cea mai mare reţea de calculatoare la nivel mondial – Internet-ul, cu
milioane de abonaţi pe toate continentele.
În prezent există mai multe implementări ale sistemului UNIX:
• NetBSD, FreeBSD, OpenBSD;
• Solaris (licenţă Sun Microsystems);
• AIX (licenţă IBM);
• HP-UX ( produs de firma Hewlett-Packard);
• Linux (free software - elaborat de Linus Torvalds; Finlanda).

Sistemul de operare UNIX este constituit din:

• Nucleu (Kernel) - partea rezidentă;
• Shell - interpretor de comenzi;
• Utilitare - servicii accesibile prin intermediul interpretorului de comenzi.
Caracteristici:
1. Unix este scris în limbajul C, este portabil, sistemul funcționând aproape identic pe
mainframe, mini- sau microcalculatoare;
2. este un sistem deschis - permite folosirea celor mai diverse arhitecturi de calcul;
3. este multiuser - se pot deschide mai multe sesiuni de lucru pe același terminal;
4. este multitasking - se pot rula concurent mai multe procese care pot comunica între ele sau
pot crea la rândul lor alte procese;
5. interpretorul de comenzi (shell) permite introducerea de noi comenzi sau combinarea
acestor comenzi;
6. permite utilizarea în comun a resurselor și facilitează comunicarea între utilizatori prin
mecanisme evoluate.
 SISTEMUL DE OPERARE MAC OS (X)

Lansat în 1984 împreună cu primele

calculatoare de tip Macintosh, MAC OS a fost
primul sistem de operare cu succes comercial și
bazat pe o interfață grafică cu utilizatorul
(Graphic User Interface, GUI).
MAC OS reprezintă o serie de sisteme de
operare cu interfață grafică, proiectată de firma
Apple (nume anterior: Apple Computer) pentru
gama sa de computere de tip Macintosh. A fost
introdus pentru prima dată la modelul Macintosh
128K în anul 1984. Prin introducerea sistemului
de operare MAC OS, computerele Apple au
devenit mai prietenoase pentru utilizatori, decât cele cu sisteme de operare MS-DOS.
MAC OS poate fi divizat în două categorii de sisteme de operare:
• MAC OS Classic - sistemul care era livrat împreună cu primul Macintosh în 1984, inclusiv
urmașii săi, culminând cu Mac OS 9. Pentru Mac OS Classic este caracteristic lipsa liniei
de comandă, fiind un SO în întregime bazat pe interfață grafică. Cu toate că era ușor de
utilizat, la primele versiuni era criticat pentru monotasking (o singură aplicație rulată).
Inițial Mac OS utiliza sistemul de fișiere Macintosh, un sistem plat - cu un singur nivel de
mape. Mai târziu, acesta a fost înlocuit cu un sistem de fișiere ierarhic, care avea un
adevărat arbore de mape.
• MAC OS X, care include elemente de OpenStep și Mac OS 9, este
succesorul sistemului de operare Mac OS original sau „clasic” -
sistemul de operare principal al companiei Apple Computers încă din
1984. Spre deosebire de versiunile anterioare, Mac OS X este
multiuser și multitasking.
Mac OS X este o familie de sisteme de operare cu interfață grafică, proiectate, promovate și
vândute de firma Apple. Versiunile de Mac OS X sunt supranumite după feline, de ex. Mac
OS X v10.5 - Leopard (10.4 a fost numit „Tigru”, 10.3 era „Pantera” etc.). Sistemul de
operare Mac OS X 10.7 (Lion) marchează începutul unei schimbări în schema de numire a
OS X.
Versiuni MAC OS X:
− 24 martie 2001: Mac OS X v10.0 (Cheetah); ultima actualizare: Mac OS X 10.0.4
− 24 septembrie 2001: Mac OS X v10.1 (Puma); ultima actualizare: Mac OS X 10.1.5
− 24 august 2002: Mac OS X v10.2 (Jaguar); ultima actualizare: Mac OS X 10.2.8
− 24 octombrie 2003: Mac OS X v10.3; (Panthere) ultima actualizare: Mac OS X 10.3.9
− 29 aprilie 2005: Mac OS X v10.4 (Tigre); ultima actualizare: Mac OS X 10.4.11
− 26 octombrie 2007: Mac OS X v10.5; (Leopard) ultima actualizare: Mac OS X 10.5.8
− 28 august 2009: Mac OS X v10.6; (Snow Leopard) ultima actualizare: Mac OS X 10.6.8
− 20 iulie 2011: Mac OS X v10.7; (Lion) ultima actualizare: Mac OS X 10.7.5
− 25 iulie 2012: OS X v10.8; (Mountain Lion) ultima actualizare: OS X 10.8.5
− 22 octombrie 2013: OS X v10.9; (Mavericks) ultima versiune: 10.9.5
− 17 octombrie 2014: OS X v10.10; (Yosemite)
− 30 septembrie 2015: OS X v10:11; (El Capitan)
− 17 octombrie 2017: OS X v10:12; (Sierra)
 − 25 septembrie 2017 : OS 10:13; (High Sierra)
− 24 septembrie 2018: OS 10.14; (Mojave)
− 7 octombrie 2019: OS 10.15; (Catalina)

OS X este un sistem de operare bazat pe platforma Unix. Cu toate aceste însă, se diferenţiază prin
faptul că utilizează un nucleu unic - Mach - microkernel Unix-like, utilizat pentru sisteme de operare
XNU și a fost unul dintre cele mai mari schimbări din punct de vedere tehnic în Mac OS X. Acest lucru a
făcut ca sistemul să-şi crească funcţionalitatea, stabilitatea şi securitatea.

Viruși:
OS X.Leap-A - a fost descoperit pe 14 februarie 2006 de compania de securitate Intego. Este un vierme
care se răspândește prin intermediul programul de mesagerie iChat și este considerat ca fiind primul virus
pentru platforma Apple. Când fișierul de arhivă latestpics.tgz este deschis pe un calculator el încearcă să
păcălească utilizatorii prin ascunderea conținutului său într-un fișier JPEG. Acesta infectează fișierele de
pe Macintosh OS X versiunea 10.4 care rulează pe Intel.
OSX.Iservice - a fost descoperit pe 22 ianuarie 2009. Se instalează când sunt descărcate copii piratate de
iWork '09 și instalează un pachet suplimentar de iWorkServices.
OSX.HellRTS - care atunci când este instalat pe OS X deschide un backdoor care permite preluarea
controlului asupra Mac-urilor infectate.
OSX.MAC Defender - este un program antivirus fals care încearcă să păcălească utilizatorii prin instalarea
sa. Are o variantă pentru Windows.