Mamei mele şi lui F. D.

care m-au
susţinut necondiţionat în toate studiile şi
călătoriile mele prelungite.

To my mother and to F. D., who have

unconditionally supported me in all my
lengthy studies and travels.
Mirela Duculescu

George Matei Cantacuzino

(1899-1960)

Arhitectura ca temă a gândirii

Architecture as a Subject of Thought
Mirela Duculescu

George Matei Cantacuzino

(1899-1960)

Arhitectura ca temă a gândirii

Architecture as a Subject of Thought

SIMETRIA
Studiul publicat în acest volum reprezintă o versiune restructurată şi actualizată a lucrării de licenţă George Matei Cantacuzino (1899-1960).
Arhitectura ca temă a gândirii, susţinută în anul 2000 la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, sub îndrumarea prof. arh. Alexandru
Beldiman. Cercetarea de arhive, de teren şi iniţiativa de a publica acest studiu au fost sprijinite constant, cu generozitate şi încredere, de
Alexandru Beldiman căruia autoarea îi este recunoscătoare pentru critica pertinentă, îngăduinţă şi sprijin moral. Structura volumului de faţă şi
consolidarea aparatului critic nu ar fi fost posibile fără ajutorul generos al lui Şerban Cantacuzino, Octavian Carabela, Marianei Celac şi al lui
Nicolae Lascu care s-au implicat cu răbdare şi profesionalism. Autoarea doreşte să mulţumească în mod special celor care au contribuit cu
informaţii, fotografii şi feedback preţios la conturarea cercetării de faţă: Adrian Cristescu, Mihaela Criticos, Tudor Fratu, Marius Marcu-Lapadat,
părintele Cătălin Nicolae Luchian, Andrei Mărgulescu, Raluca Munteanu, Irina Patrulius, Alexandru Panaitescu, Eugenia Petre, Virgil Pop, Miliţa
Sion, Şerban Sturdza, Nicolas Triboi, Cristina Woinaroski. /
The study published in this book is a restructured and updated version of my Degree dissertation George Matei Cantacuzino (1899-1960).
Architecture as a Subject of Thought, written under the supervision of Professor Alexandru Beldiman at the National University of Art, Bucha-
rest, in 2000. My archival research, fieldwork, and initiative to publish this study were, with generosity and confidence, constantly supported by
Alexandru Beldiman, to whom the author is grateful for his pertinent criticism, patience and moral support. The structure of the present book
and the consolidation of its critical apparatus would not have been possible without the generous assistance of Şerban Cantacuzino, Octavian
Carabela, Mariana Celac and Nicolae Lascu, who lent their help with patience and professionalism. The author would also particularly like to
thank all those who contributed information, photographs and valuable feedback during the course of her research: Adrian Cristescu, Mihaela
Criticos, Tudor Fratu, Marius Marcu-Lapadat, father Cătălin Nicolae Luchian, Andrei Mărgulescu, Raluca Munteanu, Irina Patrulius, Alexandru
Panaitescu, Eugenia Petre, Virgil Pop, Miliţa Sion, Şerban Sturdza, Nicolas Triboi, Cristina Woinaroski.

Mirela Duculescu (n. 1972), critic de artă ca formaţie, locuieşte şi lucrează la Bucureşti. Licenţiată în Istoria şi Teoria Artei la Universitatea
Naţională de Arte din Bucureşti (2000), masterat în istoria artelor, designului şi culturii vizuale la Universitatea Alberta, Canada (2008) cu tema
designului democratic în perioada Războiului Rece. Organizator al evenimentelor culturale ale Ordinului Arhitecţilor din România, a fost
redactorul-şef al DeSIGN Buletin, a făcut cronică de design la revista IGLOO, a editat cărţi şi a scris numeroase articole şi eseuri în presa de
specialitate. În anul 2006, împreună cu Mariana Celac şi Şerban Sturdza, Mirela Duculescu pune bazele conceptuale pentru primul eveniment
de cultură urbană de-a lungul străzii Pictor Arthur Verona din Bucureşti. A fost vice-comisarul Pavilionului României la Bienala de Arhitectură
de la Venezia 2008. În prezent, este titularul cursurilor de concepte în design şi istoria designului de produs la Facultatea de Arhitectură de
Interior a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. /
Art critic Mirela Duculescu (born 1972) lives and works in Bucharest. She has a Bachelor’s Degree in the Theory and History of Art (National
University of Art, Bucharest, 2000) and a Master of Arts Degree in the History of Art, Design and Visual Culture (Alberta University, Canada,
2008), for which she wrote a dissertation devoted to Democratic Design in the Cold War Period. She has organised cultural events for the
Chamber of Romanian Architects, worked as editor-in-chief of DeSIGN Bulletin, written design reviews for IGLOO magazine, and published
numerous articles and essays for journals in her field. In 2006, together with architects Mariana Celac and Şerban Sturdza, Mirela laid the
conceptual groundwork for the first urban culture event on Pictor Verona Street in Bucharest. She was vice-commissioner of the Romanian
Pavilion at the 2008 Venice Architecture Biennale. Currently, she is an associate lecturer in the Faculty of Interior Architecture at the Ion Mincu
University of Architecture in Bucharest, where she teaches courses on Concepts in Design and Design History.

Consultanţă ştiinţifică / Scientific consultant: prof. arh. Alexandru BELDIMAN

Redactor / Reader: Eugenia PETRE
Traducere/ English version: Alistair Ian BLYTH
Graphic design, DTP: arh. Octavian CARABELA
Producţie / Printing: Artix Plus
Tiraj / Print run: 1000

© SIMETRIA, Bucureşti, 2010

Toate drepturile rezervate. Nici o parte din această publicaţie nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă prin orice mijloace de natură
electronică, mecanică, de copiere, înregistrare sau alte forme, fără permisiunea prealabilă a autorului. /
All rights reserved. No part of this publication may be reproduced, stored în a retrieval system, or transmitted în any form by any means,
electronic, mechanical, photocopying, recording or otherwise, without prior permission from the copyright owner.

ISBN: 978-973-1872-13-1

Cartea a apărut cu sprijinul Uniunii Arhitecţilor din România, din Timbrul Arhitecturii /
This book has been published with the financial support of the Union of Romanian Architects, using Architecture Stamp funds.

6
CUPRINS / CONTENTS
Cuvânt înainte / Foreword, Alexandru Beldiman . ................................................................................................................................ 8
„Arta este, în sine, un act de dragoste, şi dragostea nu poate fi învăţată”/
“Art is in itself an act of love and love cannot be learnt,”
Marie-Lyse Cantacuzino Ruhemann, Şerban Cantacuzino ............................................................................................................... 10

ARGUMENT .................................................................................................................................................................................................... 19
După zece ani... Argument / After ten years... Argument .................................................................................................................... 20

CONTEXTUL ARHITECTURAL / THE ARCHITECTURAL CONTEXT ....................................................................................... 27

Arhitectura modernă în Europa ................................................................................................................................................................ 28
Arhitectura românească interbelică ......................................................................................................................................................... 29
Summary ........................................................................................................................................................................................................... 32

G.M. CANTACUZINO ŞI TEORIA SA ARHITECTURALĂ / AND HIS ARCHITECTURAL THEORY . ................................ 35

Metoda funcţionalistă şi esteticile ............................................................................................................................................................ 36
Metoda clasicistă – o stare de spirit ........................................................................................................................................................ 38
Întoarcerea la origini: studii critice despre Vitruviu şi Palladio ....................................................................................................... 40
Termeni de „Dicţionar” ................................................................................................................................................................................. 43
Regionalismul critic şi alte contribuţii teoretice ................................................................................................................................... 44
Summary ........................................................................................................................................................................................................... 47

ARHITECTURA LUI / THE ARCHITECTURE OF G.M. CANTACUZINO .................................................................................... 53

G.M. Cantacuzino - un cavalier seul .......................................................................................................................................................... 54
Arhitectul şi clientul ...................................................................................................................................................................................... 62
Summary ........................................................................................................................................................................................................... 64

ÎN LOC DE CONCLUZIE / IN PLACE OF A CONCLUSION ............................................................................................................ 68

PROIECTE DE ARHITECTURĂ / ARCHITECTURAL DESIGNS ...................................................................................................... 73

Restaurarea ansamblului de la Mogoşoaia (1920-1930) .................................................................................................................. 74
Palatul Băncii Chrissoveloni, în colaborare cu arh. Aug. Schmiedigen, Bucureşti (1923-1928) ............................................ 76
Imobil de locuinţe pentru funcţionarii Băncii Chrissoveloni, în colab. cu arh. Aug. Schmiedigen, Bucureşti, (1925) . ... 90
Refacerea şi extinderea fostului Palat al Reginei Elisabeta a Greciei, Bucureşti (1925-1928) ................................................ 94
Complex de vile pe faleza Mării Negre, Eforie Nord (1930-1933) – vila Aviana, vila Crinul, vila George V. Bibescu ... 96
Hotel Bellona, Eforie Nord (1933-1934) ................................................................................................................................................ 104
Hala de montaj a fabricii de avioane I.A.R. Braşov, în colaborare cu arh. Octav Doicescu (1930-1933) ........................... 106
Imobilul Carlton, Bucureşti (1932) ........................................................................................................................................................... 107
Vila N. Mavrocordat, Bucureşti (1930-1933?) ...................................................................................................................................... 108
Locuința Tudor Arghezi, Bucureşti (1932) ............................................................................................................................................. 110
Imobil de birouri al fostei Societăţi a Creditului Industrial, Piaţa Universităţii, Bucureşti (1934-1935) ............................. 112
Imobil de locuinţe Emanoil Kretzulescu, Piaţa Amzei, în colaborare cu arh. Vasile Arion, Bucureşti (1934-1935) ......... 114
Imobil de locuinţe D.D. Bragadiru, Piaţa Lahovary, în colaborare cu arh. Vasile Arion, Bucureşti (1934-1935) .............. 116
Vila Florica Policrat, Bucureşti (1934-1935) .......................................................................................................................................... 120
Vila Nae Ionescu, București (1936) ........................................................................................................................................................... 122
Hotel Rex (Internaţional), în colaborare cu arh. Vasile Arion, Mamaia (1936-1940) ............................................................... 126
Mausoleul lui Octavian Goga, comuna Ciucea, jud. Cluj (1938) ..................................................................................................... 127
Corpul Eforiei Kretzulescu, Piaţa Palatului, Bucureşti (1938) ............................................................................................................ 128
Biserica Adormirea Maicii Domnului, Câmpulung Muscel, jud. Argeş (1938-1940) ................................................................ 132
Pavilionul României la Expoziţia Universală de la New York din 1939, în colaborare cu arh. Octav Doicescu ................ 133
Restaurarea conacului Drugănescu, jud. Giurgiu (1938-1940) ........................................................................................................ 134
Imobilul de raport al Societăţii Gaz-Electra, Bucureşti (1945-1948) ............................................................................................. 136
Imobil de locuințe, în colaborare cu arh. Octav Doicescu, Bucureşti (proiect nefinalizat, 1944?) . ...................................... 138
Pavilioanele Palatului Mitropolitan de la Iaşi (1957-1960) ............................................................................................................... 140

Cronologie lucrări / Chronology of his works ....................................................................................................................................... 147

Notă biografică / Biographical note ......................................................................................................................................................... 148
Addenda – Scrisoarea lui G.M. Cantacuzino către Marcel Iancu /
Letter addressed by G.M. Cantacuzino to Marcel Iancu (Contimporanul, 1931) ........................................................................ 152
Bibliografie / Bibliography ........................................................................................................................................................................... 154
Index .................................................................................................................................................................................................................. 157
Abrevieri / Abbreviations ........................................................................................................................................................................... 157
Surse şi credite foto / Sources and photo credits ................................................................................................................................ 157

7
CUVÂNT ÎNAINTE
Arhitect, teoretician al arhitecturii, pictor, scriitor, George Matei
Cantacuzino, G.M., cum ne place nouă arhitecţilor să îl numim,
este în lumea profesiei sale în România, probabil, personalitatea
cu deschiderea culturală cea mai largă.
Studiilor teoretice - Introducere la studiul arhitecturii (Socec,
1926), A. Palladio. Essai critique (Cartea Românească, 1928),
Pentru o estetică a reconstrucţiei (Cartea Românească, 1947)
- autorul le-a adăugat remarcabilele eseuri Pătrar de veghe
(Cartea Românească, 1938), Arcade, firide şi lespezi (Cartea
Românească, 1932), Izvoare şi popasuri (Fundaţia Regală,1934).
Sunt texte ce pot fi definite prin remarca lui Mihail Sebastian
referitoare la Pătrar de veghe drept cărţi „de veghe” şi „de
meditaţie,” nu „de reportaj.”1
Cele şapte numere ale revistei Simetria, caiete de artă şi critică
(1939-1947), pe care a fondat-o şi a condus-o, întregesc o acti-
vitate teoretică şi publicistică de un remarcabil nivel intelectual,
adunând la un loc contribuţiile unor personalităţi de prim rang
din epocă, esteticieni (Tudor Vianu, Matila Ghyka), arhitecţi
(G.M. Cantacuzino, Octav Doicescu, P.E. Miclescu, Horia Teo-
doru, Horia Creangă ş.a.), artişti plastici (Ştefan Constantinescu,
Paul Miracovici, Petre Grant, Mac Constantinescu) ş.a. Simetria a
concentrat în paginile ei unul dintre momentele de ecloziune a
culturii noastre moderne şi a culturii româneşti în general.
În opera scrisă a lui George Matei Cantacuzino, un loc semni-
ficativ, dar insuficient remarcat, îl ocupă Scrisorile către Simon,
uimitoare memorii, pe alocuri cu accente shakespeariene (Scri-
soarea a VIII-a), redactate de autor în ultimii ani de viaţă, rămase
inedite până în 1993, memorii „ce se reduc la timpul privării de
libertate, la orizontul limită al existenţei sale.”2
Sperăm ca până la sfârşitul acestui an, când se împlinesc 50 de
ani de la trecerea la cele veșnice a lui G.M. Cantacuzino, alături
de prezentul volum, să apară, în versiune bilingvă româno-
engleză, în traducerea doamnei Marie-Lyse Cantacuzino Ruhe-
mann, fiica, şi a domnului Şerban Cantacuzino, fiul celui pe care
îl evocăm, tot sub egida Editurii Simetria, Scrisorile către Simon,
într-o ediţie ilustrată cu desene, acuarele şi uleiuri datorate
arhitectului. Imaginea acestei personalităţi a culturii româneşti -
puţin cunoscută în afara breslei - ar putea fi mult mai bine pusă
în evidenţă prin apariţia Scrisorilor către Sanda, titlu provizoriu
al corespondenţei trimise de arhitect, în perioada 1939-1946,
soţiei sale Sanda Cantacuzino, născută Ştirbey, aflată în exil cu
cei doi copii, în Marea Britanie.
Ca arhitect, George Matei Cantacuzino este autorul unui număr
important de lucrări, multe dintre ele de referinţă pentru istoria
arhitecturii româneşti: restaurarea şi extinderea ansamblu-
lui Palatului de la Mogoşoaia (alături de arhitectul veneţian
Domenico Rupolo), în Bucureşti palladiana Bancă Chrissoveloni
(coautor August Schmiedigen) din strada Lipscani, blocul de
locuinţe Bragadiru din Piaţa Lahovary, blocul Carlton (prăbuşit
la cutremurul din noiembrie 1940 din cauza unor greşeli ale an-
treprizei de execuţie), hotelurile Rex de la Mamaia şi Bellona de
la Eforie. Acestora trebuie să le adăugăm un număr substanţial
de vile, între care, fără îndoială, pe primul loc se află moderna
palladiana Vilă Aviana de la Eforie; vilele Bibescu şi Crinul tot
de la Eforie, vila lui Nae Ionescu de la Băneasa, reşedinţa din
Bucureşti a Prinţesei Elisabeta, situată în capătul de Nord al Căii
Victoriei (devenită în perioada comunistă, restaurantul Mărul de
Aur, ascunsă din anii 1980 în spatele unui bloc). Am menţiona
şi două lucrări cu un caracter aparte, Fabrica de avioane I.A.R.
Braşov (ulterior Uzina „Tractorul,” coautor Octav Doicescu) şi
Pavilionul României la Expoziţia Universală de la NewYork
din 1939.
După al Doilea Război Mondial, ieşit din închisorile comuniste,
G.M. Cantacuzino îşi încheie activitatea de arhitect la Iaşi, cu
două remarcabile edificii în stil palladian - Centrul Eparhial şi
Biblioteca Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei - ce închideau
8
latura de vest a ansamblului. Un al treilea edificiu aflat, probabil,
în construcţie în incintă, la data morţii sale, a fost transformat,
faţadele executate fiind diferite de cele ale proiectului originar.
Încheia, astfel, la momentul dispariţiei sale, 1 noiembrie 1960,
un ciclu de lucrări de arhitectură realizate sub semnul lui
Palladio, început cu Palatul Băncii Chrissoveloni (1923-1928) şi
terminat în Iaşii părinţilor, bunicilor şi strămoşilor săi, evocaţi în
Scrisorile către Simon.
Arhitectura lui George Matei Cantacuzino va pendula între aceste
(aparent) extreme - clasicism/modernism - ce-şi dau totuşi licit
mâna în edificii precum Vila Aviana, Hotelul Rex, imobilele de
birouri Gaz-Electra (Bucureşti / Bd. Carol şi str. Vasile Lascăr) ş.a.
Ele pot fi adăugate listei destul de lungi a lucrărilor europene
soft moderniste, care cuprinde între altele Bursa din Amsterdam
(arh. Hendrik Petrus Berlage), Primăria din Stockholm (arh.
Ragner östberg) şi Biblioteca din acelaşi oraş (arh. Erik Gunnar
Asplund). Prin Soft Modernism înţelegem o schimbare făcută
fără revoluţie, deci fără renunţarea la istorie, în opoziţie cu Hard
Modernism-ul promovat de corifeii mişcării - Le Corbusier,
Gropius, Mies van der Rohe etc.
Ca în atâtea alte cazuri, constatăm cu tristeţe şi revoltă, starea
şi nefericita devenire a arhitecturii pe care o moştenim de la
G.M. Cantacuzino - lăsată în paragină, mutilată, umilită prin
nepăsarea, ignoranţa, prin tăcerea vinovată a decidenţilor
(oameni politici şi administratori): Hotelul Bellona şi Vila Crinul
(Eforie); Conacul Drugănescu (comuna Stoeneşti, jud. Giurgiu);
Vila Policrat din Calea Floreasca, Blocul Bragadiru, Palatul Elisa-
beta/Mărul de aur (Bucureşti) ş.a.
În anul 2000, Mirela Duculescu îşi încheia studiile universitare
de Istoria Artei, cu o remarcabilă lucrare de licenţă privind acti-
vitatea de arhitect şi teoretician a lui G.M. Cantacuzino. Studiul
autoarei, întregit cu noi cercetări făcute cu acribie în arhive şi pe
teren, s-a transformat în prezentul volum monografic ce oferă,
prin comentariu şi prin fişele analitice de monumente, ampla
privire de ansamblu şi de detaliu care lipsea, asupra operei
construite şi parţial asupra celei teoretice a arhitectului.3
Monografia aduce la lumină lucrări necunoscute (de exemplu
imobilul de locuinţe pentru funcţionarii Băncii Chrissoveloni,
Calea Floreasca, Bucureşti),4 completează iconografia ştiută cu
proiecte de arhitectură inedite (imobilele din incinta Mitropo-
liei Moldovei, Iaşi ş.a), cu imagini din epocă ale construcţiilor, cu
fotografii ale arhitectului şi ale mai multor persoane implicate în
proiectare şi execuţie.
Această carte îşi găseşte locul în suita volumelor-catalog apărute
la Editura Simetria, dedicate unor figuri marcante ale arhitecturii
româneşti: Horia Creangă (coordonator şi autor Nicolae Lascu,
coautori Ana-Maria Zahariade, Anca Bocăneţ, ş.a.,1993) şi
Marcel Iancu (autori Anca Iliescu, Ana Maria Zahariade, Nicolae
Lascu, Dana Herbay, Mariana Vida, 1996). Editura Simetria
consideră o datorie de onoare publicarea ei.
Alexandru Beldiman
Note
1 Apud Nicolae Florescu, Prefaţă, în Scrisorile către Simon, Cluj, Editura Dacia,
1993, p. 8.
2 Nicolae Florescu, Prefaţă, în Scrisorile către Simon, Cluj, Editura Dacia, 1993, p. 8.
3 Acest al doilea segment al operei s-a bucurat de altfel în anii din urmă de atenţia
specială a cercetătorilor. Vezi: Augustin Ioan, Cuvânt introductiv, Mariana Celac,
Postfaţă, în G.M. Cantacuzino. Pentru o estetică a reconstrucţiei, Bucureşti, Editura
Paideia, 2001; Augustin Ioan, O (nouă ) „estetică a reconstrucţiei,” Bucureşti,
Editura Paideia, 2002; G.M. Cantacuzino. Introducere la studiul arhitecturii, volum
îngrijit de Mariana Celac, Bucureşti, Editura Paideia, 2002.
4 Din păcate şi acesta cu faţadele modificate faţă de proiectul originar.
Foreword
Architect, architectural theorist, painter, and writer George
Matei Cantacuzino, or G.M., as we architects like to call him, is, in
the world of his profession in Romania, probably the figure with
the broadest cultural range.
As well as theoretical studies - Introduction to the Study of
Architecture (Socec, 1926), A. Palladio. Essai critique (Cartea
Românească, 1928), For an Aesthetic of Reconstruction (Cartea
Românească, 1947) - G.M. Cantacuzino also wrote a number of
remarkable essays: Wakeful Quarter Moon (Cartea Românească,
1938), Arches, Niches and Slabs (Cartea Românească, 1932),
and Wellsprings and Way Stations (Fundaţia Regală, 1934).
As Mihail Sebastian said of Wakeful Quarter Moon, these are
“meditative,” “wakeful” books, rather than being “reportage.”1
Bringing together contributions by the leading figures of the
period, including aestheticians (Tudor Vianu and Matila Ghyka),
architects (G.M. Cantacuzino, Octav Doicescu, P.E. Miclescu,
Horia Teodoru, Horia Creangă and others), and artists (Ştefan
Constantinescu, Paul Miracovici, Petre Grant, Mac Constanti-
nescu and others) the seven issues of Symmetry, Cahiers of Art
and Criticism (1939-1947), the journal he founded and ran,
complete the picture of his activity as a theorist and public
intellectual of the highest calibre. Symmetry concentrated in
its pages one of the most fertile periods of modern Romanian
culture, and of Romanian culture in general.
In the written work of George Matei Cantacuzino, a significant
but often overlooked place is held by The Letters to Simon, his
astonishing memoirs, with their sometimes Shakespearian ac-
cents (in the Letter 7, for example), written during his final years
and not published until 1993. The memoirs cover the period
of Cantacuzino’s imprisonment “at the uttermost horizon of his
existence.”2
We expect that by the end of this year, which marks the
fiftieth anniversary of G.M. Cantacuzino’s passing, a bilingual
Romanian-English edition of The Letters to Simon, translated
by his daughter, Mrs Marie-Lyse Cantacuzino Ruhemann, and
son, Mr Şerban Cantacuzino, and illustrated with the archi-
tect’s drawings, watercolours and oil paintings, will have been
published by Editura Simetria. The image of this major figure in
Romanian culture - a figure little known outside the architec-
tural profession - will also be enhanced by the publication of
Letters to Sanda, the provisory title for a collection of letters the
architect sent to his wife Sanda Cantacuzino, née Ştirbey, in exile
with their two children in Britain.
As an architect, George Matei Cantacuzino is the author of a
large number of works, many of them landmarks in the history
of Romanian architecture: the restoration and extension of
the Mogoşoaia Palace complex (alongside Venetian architect
Domenico Rupolo), the Palladian-style Chrissoveloni Bank
in Bucharest on Lipscani Street in Bucharest (with architect
August Schmiedigen), the Bragadiru Block in Lahovary Square,
the Carlton Block (destroyed in the 1940 earthquake due to
errors on the part of the building constructor), the Hotel Rex
in Mamaia, and the Hotel Bellona in Eforie. To these must be
added a substantial number of villas, foremost among which is,
without doubt, the modern Palladian Villa Aviana in Eforie; the
Bibescu and Crinul villas, also in Eforie; the Nae Ionescu Villa
in Băneasa; and the Bucharest residence of Princess Elisabeta,
at the northern end of Calea Victoriei (transformed into
the Golden Apple Restaurant in the communist period, and
obscured from view by a block of flats in 1980). We might also
mention another two highly distinctive works: the I.A.R. Aircraft
Factory in Braşov (subsequently the Tractor Plant; co-author:
Octav Doicescu) and the Romanian Pavilion at the World’s Fair
in New York in 1939.
After the Second World War, and after his release from the
communist prison system, G.M. Cantacuzino crowned his
architectural career with two remarkable Palladian edifices in
Jassy: the Eparchial Centre and the Library of the Metropolia of
Moldavia and Bukowina, on the west side of the metropolitan
complex. A third building, under construction at the date of his
death, was subsequently altered, and the façades differ from
those of the original design.
At the date of his death, on 1 November 1960, he was thus
bringing to a close a cycle of architectural works created under
the influence of Palladio, which began with the Palace of the
Chrissoveloni Bank (1923-28) and ended in Jassy, the city of his
parents, grandparents and ancestors, who are evoked in The
Letters to Simon.
The architecture of George Matei Cantacuzino oscillated be-
tween the two (apparent) extremes of classicism and modern-
ism, but these also went hand in hand in buildings such as the
Villa Aviana, the Hotel Rex, the Gaz-Electra office buildings (on
Carol Boulevard and Vasile Lascăr Street in Bucharest), and
others. They may be added to the long list of European “soft
modernist” works, which includes the Amsterdam Bourse (ar-
chitect Hendrik Petrus Berlage), Stockholm City Hall (architect
Ragner Östberg) and Stockholm Library (architect Erik Gunnar
Asplund). By “soft modernism” we understand change that is
brought about without revolution, and therefore without the
rejection of history, in contrast to the “hard modernism” pro-
moted by Le Corbusier, Gropius, Mies van der Rohe and others.
The same as in so many other cases, it is with sadness and indig-
nation that we take note of the unprotected and deteriorating
state of G.M. Cantacuzino’s architectural legacy, abandoned to
dereliction, mutilated, humiliated by indifference, ignorance
and guilty silence on the part of decision-makers (politicians
and administrators): the Hotel Bellona and Villa Crinul (Eforie),
the Drugănescu Manor House (Stoeneşti Commune, Giurgiu
County), the Villa Policrat on Calea Floreasca, the Bragadiru
Block and the Elisabeta Palace/Golden Apple (Bucharest),
and others.
In the year 2000, Mirela Duculescu completed her university
studies in the History of Art with a remarkable Degree dis-
sertation on the work of G.M. Cantacuzino as an architect and
theorist. This work, supplemented with assiduous new research
in the archives and in the field, has grown into the present
monograph, which offers, thanks to its commentary and analyti-
cal records of individual monuments, a much needed overview
of and a detailed look at the architect’s built work and, in part,
his theoretical writings.3
This monograph brings to light unfamiliar architectural works
(for example, the housing block for functionaries of the Chrisso-
veloni Bank on Calea Floreasca in Bucharest),4 and supplements
the familiar iconography with unique projects (the buildings
within the precincts of the Metropolia of Moldavia in Jassy,
and others), period images of buildings, and photographs of
the architect and numerous people involved in the design and
execution of his works.
This book takes its rightful place in the series of catalogues Ed-
itura Simetria has dedicated to prestigious figures in Romanian
architecture: Horia Creangă (author and editor: Nicolae Lascu,
co-authors: Ana-Maria Zahariade, Anca Bocăneţ, et al., 1993)
and Marcel Iancu (authors: Anca Iliescu, Ana Maria Zahariade,
Nicolae Lascu, Dana Herbay, Mariana Vida, 1996). It is a debt of
honour for Editura Simetria to publish it.
Alexandru Beldiman
Notes
1 Apud Nicolae Florescu, Preface, Scrisorile către Simon, Cluj, Editura Dacia, 1993, p. 8.
2 Nicolae Florescu, Preface, Scrisorile către Simon, Cluj, Editura Dacia, 1993, p. 8.
3 The second segment of the work has in recent years enjoyed particular atten-
tion on the part of researchers. See Augustin Ioan, Foreword, Mariana Celac,
Afterword, G.M. Cantacuzino. Pentru o estetică a reconstrucţiei, Bucharest, Editura
Paideia, 2001; Augustin Ioan, O (nouă ) “estetică a reconstrucţiei,” Bucharest,
Editura Paideia, 2002; G.M. Cantacuzino. Introducere la studiul arhitecturii, ed.
Mariana Celac, Bucharest, Editura Paideia, 2002.
4 Unfortunately, the original design of the façades of this building has also been
altered.
9

Biserica din Hârlău,
desen de G.M. Cantacuzino /
The Hârlău Church,
drawing by G.M. Cantacuzino
Sursa / Source: Simetria VII/1946
,,Arta este, în sine, un act de dragoste
şi dragostea nu poate fi învăţată”
George Matei Cantacuzino s-a născut în 1899, la Vie-
na, unde tatăl său era adjunctul secretarului Legaţiei
noului Regat al României. A învăţat la Şcoala Munici-
pală din Montreux şi a luat bacalaureatul la Bucureşti,
la Colegiul Sfântul Sava, în 1916. După serviciul
militar, pe care l-a făcut ca foarte tânăr locotenent, şi-a
început studiile de arhitectură la École des Beaux-Arts
din Paris, în 1919. La terminarea studiilor, a revenit în
România pentru a lucra ca arhitect, scriitor, pictor şi,
mai târziu, şi ca profesor. A murit la Iaşi, în 1960.
Pe de o parte, G.M. Cantacuzino a beneficiat în anii
monarhiei, de o perioadă în plină dezvoltare şi pros-
peritate, o perioadă în care își făcea loc o aparenţă de
democraţie parlamentară; pe de altă parte, ultimii săi
treisprezece ani i-au fost orbiţi de regimul comunist:
închisoare, muncă forţată, neîncetată persecuţie.
Spre deosebire de majoritatea arhitecţilor contempo-
rani cu el, GMC a fost şi pictor, şi scriitor. Unul dintre
elevii săi, arhitectul Anghel Marcu, scria într-un articol
despre GMC: „Nu-l putem uita pentru că ştiam că are
atât de multe preocupări şi pentru că era strălucitor
în tot ceea ce făcea... Şi mi-l amintesc pe marele Duiliu
Marcu spunându-ne «citiţi, citiţi, citiţi... pentru că
veţi ajunge sclavii profesiunii voastre şi atunci nu veţi
mai avea timp!». De aceea, Cantacuzino părea ca un
miracol. Când avea oare timp să picteze, să fondeze o
revistă, să participe la discuţii politice şi filosofice? Îl
respectam cu toţii.”2
Virgil Ierunca l-a numit „cronicar al spiritualităţii
româneşti”3 şi este foarte adevărat că GMC a căutat
mereu să descopere cum valoarea artistică a unei
lucrări dezvăluie profilul spiritual al unei epoci.
GMC a scris mult despre arta populară şi despre tot
ce este românesc, dar niciodată în manieră îngust na-
ţionalistă. A înţeles relaţia strânsă dintre arta populară
şi arta înaltă, capabil să aprecieze o anumită structură
pentru rolul său în peisaj, pentru calitatea de artă cu
semnificaţie spirituală. „Dacă ar fi să rezum în sinteza
unui scris ieroglific înţelesul cuvântului «România»” -
scria el într-un eseu despre puţuri şi fântâni - „aş tăia
o linie orizontală care ar înfăţişa zarea neţărmurită a
câmpiei noastre cu unghiul ascuţit al unei cumpene
de puţ.”4 Acest tip primitiv de fântână, cu o greutate
ataşată la capătul braţului ce ridică vasul cu apă fixat la
celălalt capăt, mai poate fi găsit, peste tot în România
şi azi, continuând acolo din timpuri preistorice, prece-
dând roata. Şi continuă să vorbească despre cumpănă,
sugerând că, ea aparţine peisajului şi reprezintă un
prim mecanism, în timp ce un puţ, tipul mai des întâlnit
- cu roată, mult mai compact şi care avea un acoperiş
ce oferea adăpost - reprezintă o primă construcţie cu
caracter social, lângă care ţăranii se adunau cu plăcere.
G.M. Cantacuzino avea înţelegerea totală a artelor.
Pentru el, arhitectura era strâns legată de celelalte arte.
10
1
„Arta arhitectului este adesea una şi aceeaşi cu arta
olarului - nota el în scrierile despre călătoriile sale în
Orientul Apropiat şi Persia - tradusă la scara jocului
superior al luminilor şi umbrelor. Smalţul unei ceşti şi
cel de pe domurile împărăteşti a fost ars la un singur
foc; covoarele nu traduc, în linii colorate din belşug cu
ibisuri, columne, ape şoptinde şi copaci încărcaţi de
păsări ori fructe, decât visul grădinilor deşertului.”5
În revista anuală Simetria - cu subtitlul plin de mo-
destie „însemnări despre artă şi critică,” revistă din
care au apărut opt numere între 1939 şi 1947 - G.M.
Cantacuzino şi colegii lui de redacţie, Octav Doicescu,
Matila Ghyka şi Paul-Émile Miclescu, reuşeau să plaseze
arhitectura în centrul culturii luate ca întreg. Revista
şi-a declarat poziţia încă de la început, susţinând uni-
voc că revoluţii în domeniul esteticii nu sunt posibile.
„Simetria vitruviană este eternă. Există în evoluţia
umană valori definitiv câştigate. Nici o revoluţie nu
îi poate modifica structura...“ Simetria, din care mai
mult de jumătate a fost scrisă de G.M. Cantacuzino,
acoperea toate domeniile artei, inclusiv literatura şi
muzica. Este evident că GMC era un bun cunoscător
al teoriei şi istoriei, după cum reiese din articolele sale
intitulate „Valori permanente,” „Contra maşinismului”
ori „Arhitectul din Antichitate până astăzi,” dar a pu-
blicat şi articole despre „Betonul armat în construcţia
nouă” şi „Construcţie, prefabricare şi standardizare.”
L-a comentat pe Goethe şi a supus discuţiei ideile lui
Valéry, Gide şi Cocteau. Cea mai cunoscută lucrare a
sa a fost, probabil, „dicţionarul,” unde cuvinte precum
arhitectură, axă, coloană, formă, ordin, proporţie,
profil, stil, simetrie au fost explicate în eseuri-miniatură
de o mare elocvenţă.
În ultimul număr din Simetria, prevăzând parcă imi-
nenta prăbuşire a României, GMC scrie despre artist
şi libertate. În rezonanţă cu ceea ce spunea Stravinsky,
cam la aceeaşi epocă, - „cu cât arta e mai controlată,
mai limitată, mai constrânsă, cu atât e mai liberă” 6 -
GMC scria: „Noi credem că libertate înseamnă suma
de constrângeri şi de limitări fizice, morale şi spirituale,
consimţite de conştiinţa individuală faţă de grupul
social. Limitări ce nu sunt altceva decât legile, regulile
morale şi obiceiurile pe care raţiunea le acceptă, în
urma educaţiei. Dar acest complex de constrângeri
- ne previne autorul - pot ajunge prin excese de disci-
plină la suprimarea însăşi a libertăţii şi deci a demnităţii
umane, când nu mai acţionează asupra conştiinţei indi-
vidului, prin convingeri şi raţiune, ci prin ameninţare şi
spaimă. Atunci conştiinţa se restrânge într-o atitudine
de apărare, de neîncredere şi suspiciune. Frica stăpâ-
neşte inteligenţa, omul a căzut in robie.”7
Odată cu publicarea, în 1946, a lucrării Despre o
estetică a reconstrucţiei8 - lucrare care era o pledoa-
rie pentru etică şi estetică în reconstrucţia de după
“Art is in itself an act of love
and love cannot be learnt”
George Matei Cantacuzino was born in 1899 in
Vienna, where his father was second secretary at the
Legation of the new kingdom of Romania. He was ed-
ucated at the École Municipale in Montreux and took
his Baccalaureat in Bucharest at Sfântul Sava, in 1916.
After serving in the Romanian army as a very young
sub lieutenant, he started his architectural studies at
the École des Beaux-Arts in Paris in 1919. On gradu-
ation from the Beaux-Arts he returned to Romania to
work as an architect, writer and painter; and later also
as a professor. He died in Iaşi ( Jassy) in 1960.
On the one hand he benefited from the last twenty
years of nearly a whole century of monarchy, a period
of development and increasing prosperity, during
most of which a semblance of parliamentary democ-
racy pertained; on the other hand his last thirteen
years were blighted by the Communist regime prison,
forced labour and continual persecution.
Unlike most of his architect contemporaries, GMC
was also a painter and a writer. One of his pupils, the
architect, Anghel Marcu, wrote in an article about
him: “We cannot forget him because we knew he had
so many interests and was brilliant in all the things he
did... And I remember the great Duiliu Marcu telling
us to “read, read, read... you will become slaves to
your profession and then you won’t have time.” That is
why Cantacuzino seemed like a miracle. When did he
have time to paint, to found a review, to take part in
philosophical and political discussions? We respected
him for this.”2
Virgil Ierunca dubbed him “chronicler of Romanian
spirituality”3 and it is true that he always looked for
the artistic value of a work in so far as this would reveal
the spiritual profile of an epoch.
He wrote a great deal about folk art and about all
things Romanian, but never in a narrowly nationalistic
way. He understood the close relationship of folk art
to high art, appreciating a particular structure both for
its role in the landscape and for its quality as a work of
art with spiritual significance. “If I had to summarise in
the manner of a hieroglyph the notion of ‘Romania,’ ”
he wrote in an essay on wells and fountains, “I would
cut an horizontal line, representing the infinite horizons
of our countryside, with the acute angle of the long
lever arm of a well.“4 This type of primitive well, where
a weight at one end of the lever arm raises the bucket
of water at the other is still found all over Romania and
probably existed in prehistoric times, predating the
wheel. He goes on to suggest that the cumpăna, as
this type of well is called in Romanian, belongs to the
landscape and represents the first mechanism, while
the puţ, the more common type of well with a wheel,
which is far more compact and can be roofed over to
provide shelter, represents the first social structure
1
where villagers readily gathered.
G.M. Cantacuzino understood the totality of the arts.
For him, architecture was closely linked to the other
arts. The art of the architect is often one and the same
as that of the potter,” he wrote on his travels to the
Middle East and Persia, “translated to a larger scale
arid with a fuller play of light and shade; the glaze of
a cup and of an imperial dome were fired in the same
kiln; the carpets, richly decorated with ibises, columns,
pools and trees laden with birds or fruit, represent
nothing but the dream of the desert gardeners.”5
In their annual journal, Simetria subtitled modestly
“notebooks of art and criticism,” eight numbers of
which appeared between 1939 and 1947, GMC and
his co-editors Octav Doicescu, Matilda Ghyka and
Paul-Émile Miclescu were able to place architecture
centrally within culture as a whole. The journal made
its position clear from the start when it stated unequiv-
ocally that revolutions in the realm of aesthetics were
not possible. “Vitruvian ‘symmetry’ is eternal. In the
evolution of humanity there exist values which have
been earned permanently. No revolution can modify
their structure...“ Simetria more than half of which was
written by GMC, encompassed all the arts, includ-
ing literature and music. Predictably it was strong on
theory and history, as is evident from articles entitled
“Permanent Values,” “Against the Machine” or “The Ar-
chitect from Antiquity to the Present Day,” but it also
published articles on “Reinforced Concrete in new
Construction” and “Construction, Prefabrication and
Standardisation.” It gave Goethe full treatment and
discussed the ideas of Valéry, Gide and Cocteau. Most
remarkable, perhaps, was its “dictionary” where words
like “architecture,” “axis,” “column,” “form,” “order,”
“proportion,” “profile,” “style,” “symmetry,” received
miniature essays of great eloquence.
In the last number of Simetria, as if foreshadowing Ro-
mania’s imminent predicament, GMC wrote about the
artist and liberty. Echoing Stravinsky’s words of about
the same time that “the more art is controlled, limited,
worked over, the more it is free,”6 he wrote: “Freedom
means the sum of constraints and all physical, moral
and spiritual limitations accepted by the individual
conscience in relation to the social group... Limitations
which are nothing other than the laws, rules of moral-
ity and customs which reason will admit as a result
of education. But these constraints”, he warns, “can
result, through an excess of discipline, in the suppres-
sion of freedom and consequently of human dignity,
when they no longer act on the individual conscience
through persuasion and reason but through intimida-
tion and fear. It is then that the conscience holds back
in a defensive attitude of distrust and suspicion. Fear
masters intelligence and man falls into captivity.” 7
11
război -, editarea operelor lui se îndrepta către un
sfârşit abrupt. În toamna acelui an, o lovitură de stat,
care a anulat rezultatele alegerilor generale, a adus la
putere un regim comunist care a durat 43 de ani şi mai
bine... În iulie 1947, GMC îi scrie soţiei sale, Sanda, (o
scrisoare necenzurată, prin Misiunea Aliată Britanică):
„Lucrez ca şi până acum: scriu cărţi, citesc, pictez, dar
e pentru prima oară în viaţă când o fac cu dificultate
şi cu inima grea. Ştiu că încă pot face atât de mult, am
încă entuziasmul dintotdeauna, dar nu-l mai pot folosi
cum trebuie în mijlocul acestei stări de anxietate şi
de pericol. Astă-noapte am auzit la radio că guvernul
ungar a luat prizonieri 50.000 de «indezirabili,» gata
să-i deporteze. Curând, şi România va face la fel. E
imposibil să gândeşti limpede în astfel de circumstan-
ţe; este foarte greu să-ţi menţii echilibrul într-o lume în
care totul este nesigur, totul se prăbuşeşte şi luminile
se sting.”9 În martie 1948, după o tentativă de a părăsi
ţara şi de a-şi regăsi soţia şi copiii în Anglia, G.M. Can-
tacuzino, a cărui obârşie aristocratică îl pusese într-o
categorie de „persoane cu origine nesănătoasă,” a fost
judecat sumar şi încarcerat la Aiud. Eliberat în 1953, el
a fost arestat din nou în iunie, în acelaşi an, trimis la în-
chisoarea Piteşti şi apoi în Colonia de muncă Peninsula,
comuna Valea Neagră, regiunea Constanţa, Brigada a
V-a. Eliberat, în sfârşit, în 1954, a fost numit inspector
pe Moldova în nou înfiinţata Direcţie a Monumentelor
Istorice.
Zamfira Mihail, fiica unui preot cu care a locuit la sosi-
rea în Iaşi, în 1954, îl privea pe GMC ca pe mentorul
său. EI i-a lăsat toate manuscrisele după moartea sa,
în 1960, iar ea le-a editat şi, încurajată de prieteni,
le-a propus spre publicare Editurii de Stat pentru
Literatură. Infama Plenară din iulie 1971 a partidului
comunist a făcut ca scrierile nepublicate ale lui G.M.
Cantacuzino să fie puse la index. Traducerea pe care
GMC o făcuse la De Architectura a lui Vitruviu10 şi al
cărei manuscris îi fusese încredinţat lui Grigore Iones-
cu, fost coleg şi profesor la Facultatea de Arhitectură
din Bucureşti, apăruse în 1964, dar fără substanţiala
introducere, care n-a apărut decât în 1993, într-o
formă nesatisfăcătoare pentru că nu însoţea textul lui
Vitruviu, ci textul Scrisori către Simon, cu care nu prea
are legătură.11
Într-o scrisoare către soţia sa, G.M. Cantacuzino scria:
„cel mai bun lucru din viaţa mea în aceşti ultimi ani a
fost să explorez lumea nemărginită a memoriei.”12 Lun-
gii ani de puşcărie l-au făcut să se gândească profund
la acest subiect şi, în Scrisorile către Simon, o serie
de scrisori autobiografice scrise între 1955 şi 1959 şi
adresate lui Simon Bayer, un prieten şi camarad de
oaste din Primul Război Mondial. G.M. Cantacuzino
explorează, asemenea lui Proust în À la recherche du
temps perdu, funcţia şi importanţa memoriei. „Căci
memoria - scrie el - nu este lineară. Memoria nu este
cronologică. Faţă de ea spiritul are o poziţie centrală.
Recentul nu este necesarmente mai clar decât trecutul
îndepărtat. Memoria are zonele sale care trăiesc, se
modifică, se dezvoltă fără conştienta noastră inter-
12
venţie şi sunt în noi, în întregimea lor, ca ţinuturi în
sânul unui vast imperiu.”13
În cea de-a treisprezecea şi ultima scrisoare către
Simon Bayer, scrisă cu doar un an înainte de moarte,
GMC îşi descrie propriile scrieri drept ,,o literatură de
comentarii. Şi am comentat artele, pe care le prac-
ticam, şi implicit unele evenimente din propria mea
viaţă. Astfel, ce am scris, ce scriu şi ce s-ar putea să
mai scriu va rămâne organic legat de artele pe care le
practic.” El considera munca cronicarului şi a comenta-
torului drept „ingrată şi poate chiar minoră, căci ea nu
apare decât ca un corolar a ceea ce se întâmplă sau se
înfăptuieşte.”
A scris în mod regulat cronici la expoziţiile de artă,
încredinţat că în practicarea atât a picturii, cât şi a
arhitecturii, facultăţile creative sunt hrănite de cele
critice. Pictarea peisajului românesc, mai ales a celui
din Moldova, i-a permis să trăiască în acel paradis te-
restru „pe care lenea, din copilărie chiar, îmi prilejuise
descoperirea.”14 În scrisoarea a şaptea către Simon, el
explică mai pe larg cum a desenat şi a pictat întreaga
sa viaţă nu ca un hobby, ci pentru că a descoperit că
este îmboldit să exprime armoniile ascunse dincolo
de cadenţele dure ale spaţiului arhitectural: pentru
că a descoperit în pictură posibilităţi de expresie ce îi
erau refuzate în arta canonică şi practica arhitecturii:
„Cred că ăsta a fost unul din izvoarele fericirii mele şi
al temeinicului meu optimism care a rezistat mai târziu
furtunii. Căci, îţi scriu acum, ca de la un popas. Şi chiar
de un popas e vorba. Fără de popasuri, călătoriile nu
ar avea sens. Şi deşertul are nevoie de oaze. Aceste
momente de oprire sunt singurele în care poţi cuprin-
de ceva din zările lăuntricelor tale stăpâniri.”15
G.M. Cantacuzino a expus toată viaţa. Prima sa expo-
ziţie a fost în 1931, ultima, în anul1956, despre care
poetul Tudor Arghezi a spus, la vernisaj: „Venisem să
văd ce a mai putut să izbutească, după atâţia ani de
tăcere a paletei (o referinţă la anii de puşcărie) arhitec-
tul. Am plecat din mijlocul tablourilor lui, concentrate
ca nişte sonete, mai curat şi mai întinerit. Fiecare din
poemele în culori din jurul nostru surâde sensibilităţii
şi rosteşte, parcă pe şoptite, farmecul pământului
românesc.”16 Expoziţia a fost închisă două zile mai târziu
de către autorităţi, nu înainte ca Patriarhul Iustinian,
venit s-o viziteze în mare ţinută, să fi cumpărat câteva
tablouri. Ligia Macovei, şi ea artistă, a fost cea care a
închis expoziţia. Autorităţile se temeau de succesul a
ceea ce fusese, în fond, un eveniment privat şi neoficial
(anatemă aruncată comuniştilor).
Înainte de război, G.M. Cantacuzino a călătorit pe cât
i-a permis viaţa lui plină de arhitect. A fost în Franţa,
în Italia şi, mai ales, în Orientul Mijlociu şi în Persia,
despre care a şi scris o carte, Pătrar de veghe, ce pune
în lumină, printre altele, influenţa Orientului asupra
artei româneşti. Pe unde a călătorit, el a desenat şi a
pictat. N-am văzut nici o fotografie făcută de el şi, din
câte ştim, n-a avut niciodată un aparat de fotografiat.17
Ca profesor de istorie şi de teorie a arhitecturii, între
1942 şi 1948, şi de desen, în 1945, a pus accentul pe
With the publication of Despre o estetică a
reconstrucţiei8 in 1947, a plea for the ethics and
aesthetics of post-war reconstruction, his published
writings come to an abrupt end. In the autumn of that
year a coup d’état, suppressing the results of a general
election, established Communist power that lasted
43 years. In July 1947 GMC writes to his wife, Sanda,
(un-censored through the British Allied Mission) “I am
working as before: writing books, reading, painting,
but this is the first time in my life that I do so with
difficulty and a heavy heart. I know I could still do so
much, 1 still have all my former enthusiasm, but I can
no longer put it to good use in the midst of all this
anxiety and danger. Last night we heard on the radio
that the Hungarian government was holding prisoner
50,000 ‘undesirables,’ ready to deport them. Romania
will soon do the same. To think clearly in such circum-
stances is impossible; it is very difficult to keep one’s
balance in a world where everything is uncertain, ev-
erything is collapsing and the lights are going out.”9 In
March 1948, after an attempt to leave the country and
join his wife and children in England, G.M. Cantacu-
zino, whose aristocratic background put him into the
category of “persons of unclean origin”, was summarily
tried and imprisoned at Aiud. Released in 1953, he
was re-arrested in June that year and sent to Piteşti
prison and then to the forced-labour camp - “Colonia
de Muncă Peninsula,” Valea Neagră, Constanţa region,
Brigade no. V. Finally freed in 1954, he was appointed
Inspector for Moldavia of the newly formed rectorate
of Historic Monuments.
Zamfira Mihail, the daughter of a priest with whom he
lodged when he first arrived in Iaşi in 1954, regarded
him as her mentor. He gave her all his manuscripts
which, after his death in 1960, she edited and, encour-
aged by some of his friends, submitted in 1969 to
the State Publisher for Literature. The now infamous
parliamentary plenary session in 1971, however, en-
sured that all G.M. Cantacuzino’s unpublished writings
were put on the “index.” His translation of Vitruvius’s
De Architectura,10 the manuscript of which had been
entrusted to Grigore Ionescu, a former colleague and
professor of history at the Faculty of Architecture
in Bucharest had been published in 1964, but his
substantial introduction was not published until 1993
and then unsatisfactorily without Vitruvius’s text but
together with Scrisori către Simon, with which it has
very little in common.11
In a letter to his wife, G.M. Cantacuzino said that “the
best thing of my life these last few years has been
exploring the limitless world of memory.”12 The long
prison years caused him to think deeply about this
subject and in Scrisori către Simon, a series of auto-
biographical letters, written between 1955 and 1959,
and addressed to Simon Bayer, a friend from his army
days in the First World War, he explores, like Proust
in À la Recherche du Temps Perdu, the function and
significance of memory. “For Memory,” he writes, “is
not linear. Memory is not chronological. The spirit
holds a central position in relation to memory. Recent
memories are not necessarily dearer than distant ones.
Memory has its different zones which live, are modi-
fied and develop without our conscious intervention,
and are wholly inside us like the many different coun-
tries in the bosom of a vast empire.13
In the thirteenth and final letter to Simon Bayer,
written barely a year before his death, he describes
his writings as “a literature of commentary. I have
commented on the arts which I have practised and
implicitly on certain events in my life. In this way what I
have written... remains linked organically to these arts.”
He considered the task of the chronicler and com-
mentator to be “thankless and perhaps even minor, for
it seems to be nothing more than the corollary to the
day’s events.” Thus he regularly reviewed art exhibi-
tions, believing that in the practice of both painting
and architecture the creative faculties are nourished
by the critical ones. In the same letter he explained
that he had drawn and painted all his life, not as a
hobby but because he had found himself compelled
to express harmonies which lay beyond the hard
cadences of architectural space: because he had dis-
covered in painting possibilities of expression denied
him in the practical and canonical art of architecture.
Painting the Romanian, especially the Moldavian, land-
scape had allowed him to live in the earthly paradise
which had been revealed to him “as a result of many
spells of idle day-dreaming even from childhood.14 In
letter 7 to Simon he explains this more fully: “I believe
this to be one of the sources of innate happiness and
optimism which helped me later to withstand the
storm. For I write now from a place of rest and it is
precisely about rest that I want to talk to you. Without
a place to linger and rest our journeys would not make
sense. Deserts too need an oasis. It is only when we
stop for a while and rest that we become aware of our
own innermost strength.”15
G.M. Cantacuzino exhibited throughout his life. His
first exhibition was in 1931, his last in 1956, about
which the poet Tudor Arghezi said at the opening:
“I came to see what the architect might have achieved
after so many years of silence (a reference to the years
he spent in prison). I came away from his paintings
each one compact like a sonnet, purer and rejuve-
nated. Each one of these poems in colour around us
smiles on our sensibility and pronounces as if in a
whisper the magic of Romania.”16 The exhibition was
summarily closed two days later by the authorities
who got scared by the success of what had been after
all a purely private and unofficial event (anathema to
the Communists). But not before the Patriarch Justi-
nian, dressed in full patriarchal finery had visited the
exhibition and bought several paintings.
Before the war GMC travelled as much as his busy life
as an architect allowed, in France. Italy and especially
in the Middle East and Persia, about which he wrote
a book, Pătrar de Veghe, illuminating among other
things the influence of the Orient on Romanian art.
13
importanţa, pentru studentul în arhitectură, de stăpâ-
nire a artei desenului, spunând că prin aceasta ochiul
şi gândirea se coordonează şi că a învăţa să desenezi
înseamnă a învăţa să priveşti. „Desenul e cugetare, şi
pictura e vis. Acest vis în stare de veghe e viaţa uşurată
de toată povara străbunelor păcate, a vechilor robii,
a dezamăgirilor şi a deznădejdei. Frumuseţea se naşte
din întâlnirea lucrurilor cu privirea noastră.”18
Sunt câteva exemple splendide ale măiestriei sale în
desenul arhitectural. Biserica Mântuirii şi San Gere-
mia, din Veneţia, şi Loggia del Capitano şi Basilica din
iubita lui Vicenza. Este posibil, de asemenea, ca el să fi
făcut multe desene în timpul cursurilor cu tovarăşii de
puşcărie şi este posibil ca şi astăzi acele desene să fie
ascunse pe undeva, prin celulele închisorii Aiud.
Se pare că, pe la 1960, G.M. Cantacuzino şi-a dat
seama că era bolnav. I-a scris prietenei sale, doctoriţa
Alice Magheru, că nu se simţea bine şi că avea să vină
să-i ceară sfatul. Pe 19 septembrie 1960, a donat 99
din acuarelele sale Bibliotecii Universitare din Iaşi.
Timp de mai bine de 30 de ani, ele au stat uitate
într-un dulap, într-un dosar pe care scria „Donaţia Tov.
Săulescu.” Povestea redescoperirii lor a fost bine pre-
zentată în revista ieşeană Biblos 16-2004. Toate cele
99 de acuarele au fost publicate într-un album numit
„Moldavie... Tous ce que j’aime.” G.M. Cantacuzino.19
Minunatele serii de picturi din Orientul Mijlociu şi, mai
târziu, din anii 1941-1943, când GMC era corespon-
dent şi pictor de război pe frontul rusesc, în Crimeea
şi în Crimeea Orientală, până la Stalingrad, ar fi meritat
un album, numai ele singure. Seria din campania din
Uniunea Sovietică, de 50 picturi, este acum în posesia
Bibliotecii Naţionale a României. Ni se pare potrivit ca
un eveniment atât de important din istoria ţării să fie
reprezentat într-o instituţie publică de nivel naţional.
G.M. Cantacuzino se simţea, probabil, atras cel mai
mult de peisaje, în pictarea cărora, îi plăcea în mod
deosebit ceea ce era comun, familiar. „O să mă duc să
pictez unul dintre peisajele mele favorite, cu iarbă, cu
marca şi cu cerul.” Sau „Am pus ochii pe o stradă cu
perspectivă cu case şi cu copaci... câteva case obişnui-
te, o stradă care se pierde, câţiva copaci foarte închişi
la culoare...“20 În Vedere din creşa de la Fontenay aux
Roses el transformă peisajul suburban obişnuit, scăldat
în lumina unei după-amieze târzii de vară, în ceva
magic. „Dar ceea ce domina toate sentimentele mele
şi îmi luminează astăzi încă amintirile era o încântare,
un entuziasm faţă de natură şi de manifestaţiile sale.
Descoperirea unui peisagiu, schimbarea anotimpurilor,
florile şi, mai ales, copacii acţionau asupra mea aşa cum
avea s-o facă mai târziu muzica, provocând în mine un
sonor optimism...“21
Să picteze peisajul moldovenesc a însemnat pentru
GMC tot atât de mult ca şi a construi în iubitul său
Iaşi. Scrisorile către soţia lui, ca şi cele autobiografice
adresate lui Simon Bayer, sunt pline de referinţe la
acest lucru. „Peisajul moldav este întotdeauna o des-
fătare pentru mine.” „Sunt încă pasionat de pictat;” pe
vremea când făcea vizite dese la minunatele mănăstiri,
14
în 1956 şi 1957, „Am desenat enorm, făcând schiţe şi
sute de acuarele.” „Sunt cu totul absorbit de pictatul
acestui peisaj românesc, e atât de greu şi atât de
fascinant.” Iar în 1958: „Mi-am împărţit timpul între Iaşi
şi Bucovina, între pictură şi arhitectură, între perioade
de muncă concentrată şi relaxare terapeutică.” 22 Îşi
aminteşte că a descoperit „foarte vremelnic că nicăieri
umbrele copacilor nu erau mai albastre, în lumina
de septembrie, decât în Moldova, că perspectivele
zidurilor şi turlelor Iaşilor corespundeau cu o anumită
armonie, pe care n-am găsit-o într-altă parte” 23 şi-şi
aminteşte „casele albe în stil neoclasic care se găsesc
peste tot, cu ferestre largi şi chibzuite,” adăugând „cine
oare n-a simţit, pe vechile străzi ale Iaşilor, spiritul
caselor nobile care încă mai păstrează secretul vreunei
fărădelegi ancestrale şi o glorie trecută?” 24
Ca arhitect, GMC, deşi simpatiza cu avangarda, nu
făcea parte cu totul din ea. „Sunt tradiţionaliştii, mo-
derniştii şi ceilalţi,” scria el. „În categoria celor din urmă
se situează acei arhitecţi care cred că este necesar de
găsit un echilibru pe baza disciplinelor clasice, fără a
nesocoti întru nimic nici una dintre temele moderne
şi fără a întoarce spatele tradiţiei.”25 Studenţilor săi le
spunea: „tradiţie nu însemnează reacţiune, tradiţie
însemnează echilibru critic.”26 Prima mare construcţie a
lui, Banca Chrissoveloni din Bucureşti şi ultima lui con-
strucţie din Iaşi - crearea unei pieţe cu rampe, trepte,
fântâni şi două pavilioane, pentru punerea în valoare
a Mitropoliei - sunt, amândouă, bune exemple pentru
acest principiu. La fel este şi deschiderea în formă de
semicerc, vis-à-vis de Universitate, pe Bulevardul Elisa-
beta, şi blocul comercial situat de-a lungul bisericii
Kretzulescu, pe Calea Victoriei, ambele în Bucureşti.
Palladio a fost modelul şi sursa lui de inspiraţie. A recu-
noscut în Palladio un artist capabil să transmită spiritul
Antichităţii, într-o manieră cu totul originală. „Meritul
oricărei arte este capacitatea de a exprima idei noi: nu
numai spiritul de ordine al Renaşterii, ci şi spiritul ei de
libertate şi individualitate.” 27 În 1927, pe când era stu-
dent la École des Beaux-Arts din Paris, GMC a publicat
o lucrare pe care a scris-o în franţuzeşte: un eseu critic
despre Palladio, ale cărui construcţii erau ilustrate nu
cu fotografii, ci cu desene făcute de autor.
Ca inspector pentru Moldova în Direcţia Monu-
mentelor Istorice, în anii 1954-1956, a făcut liste şi
documentaţii pentru sute de monumente şi a restaurat
un număr de biserici din nordul Moldovei. A încercat
să convingă autorităţile că întreg Iaşul său iubit, cu tot
cu împrejurimi, ar trebui declarat monument isto-
ric, pentru că doar astfel se putea exersa un control
adecvat cu privire la dezvoltare şi schimbări. Avea
convingerea că Iaşul nu trebuia lăsat să crească, ci să
rămână un centru universitar şi un centru de educaţie
şi de cultură. N-a reuşit să convingă şi, în scurtă vreme,
desigur, Iaşul a fost distrus şi sistematizat. Astăzi, GMC
n-ar mai recunoaşte Iaşul lui iubit, despre care a scris
atât de bine, şi pe care l-a pictat de atâtea ori. Dar,
dacă ar mai trăi, n-ar cădea pradă nostalgiei, plângând
trecutul şi vremurile cele bune. Mai mult ca sigur că ar
Wherever he travelled he drew and painted. I have
never seen a photograph taken by him and, as far as
we know, he never possessed a camera.17 As profes-
sor of history and architectural theory from 1942-48
(and later in 1945, of drawing) he would stress the
importance for a student of architecture of master-
ing the art of drawing, saying that it was a means of
co-ordinating eyes and mind, and that to learn how
to draw was to learn how to look. “Drawing is thought,
painting is dream: it is a way of dreaming with your
eyes open, always keeping watch. Beauty is born out
of this watchfulness.18
There are several fine examples of his mastery in ar-
chitectural drawing. The Church of the Salute and San
Geremia in Venice and The Loggia del Capitano and
Basilica in his beloved Vicenza. Also, possibly many
sketches he made during his lectures to fellow prison-
ers, in the cellars of Aiud prison.
It seems that sometime in 1960 GMC realised that he
was ill. He wrote to his friend doctor, Alice Magheru,
that he did not feel at all well and was coming to
consult her. On September 19 1960 he donated 99 of
his watercolours to the University Library in Iaşi. For
more than 30 years they lay forgotten in a cupboard,
in a file marked “Donation cam. Săulescu.” The Story
of their re-discovery has been well told in Biblos 16-
2004. All of his 99 watercolours were published in an
album entitled “Moldavie... Tous ce que j’aime”. G.M.
Cantacuzino.19
The wonderful series of paintings of the Middle East
and later, between 1941 and 1943, when GMC was
on the Russian front as correspondent and war artist,
of the Crimea and East Crimea, right up to Stalingrad,
would merit an album to themselves. Of the Russian
campaign series, 50 paintings are now in the National
Library of Romania. It seems appropriate that such
an important and disastrous event in the history of
the country should be represented in a national and
public institution.
GMC’s greatest interest perhaps, was in painting land-
scapes. And in painting landscapes he particularly en-
joyed the ordinary, the familiar. “I’ ll go and paint one
of my favourite landscapes, wild grass, the sea and the
sky.” Or “I have just set up a street with a perspective
of houses and trees ... a few ordinary houses, a street
which vanishes, some very dark trees... 20 In View from
the Nursing Home at Fontenay aux Roses he trans-
forms an ordinary suburban landscape bathed in the
afternoon light of a late summers day into something
magical. “What dominated all my feelings and even
today lights up my memories, was my enthusiasm and
love of nature. The discovery of landscape, a change
of season, flowers and especially trees, had the same
effect on me as music would have in later years, giving
me a deep feeling of optimism...“21
Painting the Moldavian landscape meant as much to
GMC as building in his beloved Iaşi. His letters to his
wife, as well as the autobiographical ones to Simon
Bayer, are full of this. “The Moldavian landscape is
for me always a delight”. “I am still passionate about
my painting.”; while on frequent visits to the great
monasteries in 1956 and 1957, “I have been drawing a
great deal making sketches and hundreds of water-
colours.” “I am totally absorbed in painting this very
Romanian landscape, it is so difficult and so fascinat-
ing.” And in 1958: “I divide my time between Iaşi and
Bucovina, between painting and architecture, periods
of concentrated work and therapeutic relaxation.“22
He recollects discovering very early in life “that the
shadows of the trees were nowhere as blue as in Mol-
davia, that the walls and turrets of Iaşi had a special
harmony not found elsewhere,”23 and he remembers
the “ubiquitous neo-classical white houses with their
large, thoughtful windows” adding “who has not felt, in
the old streets of Iași, the spirit of those noble houses
which still keep the secret of some ancestral misdeed
and of many a past glory?”24
As an architect, GMC, though sympathetic to the
avant-garde, was not fully part of it. “There are the
traditionalists, the modernists and the others”, he
wrote. “The last category includes those architects
who believe that it is necessary to seek an equilib-
rium based on classical discipline without in any way
rejecting modem themes and without turning one’s
back on tradition.”25 To his students he said “tradition
does not mean being reactionary but getting the right
balance.”26 His first major building, the Chrissoveloni
Bank in Bucharest, and his last in Iaşi, the creation of a
square with ramps, steps, fountains and two pavilions
to provide a worthy setting for the cathedral, are both
good examples of this. So are the crescent he complet-
ed opposite the University in the Boulevard Elisabeta,
and the commercial block alongside the Kretzulescu
Church, in Calea Victoriei, both in Bucharest.
Palladio was his model and inspiration. He recognised
in Palladio an artist who was able to transmit the spirit
of antiquity in an entirely original way. The merit of
any art was its capacity to express new ideas: not only
the Renaissance sense of order but also its spirit of
freedom and individuality.”27 In 1927, while he was
still a student at the École de Beaux-Arts in Paris, GMC
published the only work he wrote in French: a critical
essay on Palladio, whose buildings were illustrated not
with photographs but with the author’s own drawings.
As inspector for Moldavia at the Directorate of His-
toric Monuments from 1954-1956 he listed and docu-
mented hundreds of monuments and restored a num-
ber of churches in northern Moldavia. He also tried
hard at this time to convince the authorities that the
whole of his beloved Iaşi and its surroundings should
be declared an historic monument because only in this
way could proper control be exercised over develop-
ment and change. He was convinced that Iaşi should
not be allowed to grow, remaining a university town,
and a centre of education and culture. He failed, and
in due course Iași was torn apart and systematised.
Today he would not recognise the Iaşi he loved and of
which he wrote so well and made so many
15
sugera să se planteze sute de mii de copaci pentru a
îmblânzi Iaşul cel nou.
Pentru G.M. Cantacuzino, restaurarea unui monument
era o activitate creatoare. Nu putea fi vorba niciodată
doar de ştiinţă a construcţiei sau de istorie, aşa cum
ar putea susţine astăzi conservatoriştii. El şi-a expus
clar vederile în eseul intitulat „Mogoşoaea, un palat,
o grădină şi un peisaj,” unde concluziile erau: „pala-
tul de astăzi nu mai este defel palatul original al lui
Brâncoveanu. Este o reşedinţă de secol şaptesprezece
fasonată de timpuri şi de răbdarea umană. Premisa şi
tema iniţială îi aparţin lui Brâncoveanu, ca şi principa-
lele elemente de arhitectură. Dar aparenţa de astăzi a
acestei bătrâne case, reflectată împreună cu grădina sa
terasată în lacul cu malul său mlăştinos, este o inter-
pretare nouă a acestei vechi teme. Această clădire
este rezultatul întâlnirii timpului cu impulsuri umane
rătăcitoare, cu distrugeri şi reconstruiri succesive, cu
adaptări şi alterări, din care, toate la un loc, a rezultat o
încântătoare armonie.” 28 Mogoşoaia a fost prima mare
lucrare de restaurare a lui GMC. A luat-o când încă era
student la Paris.
Fără îndoială a fost un noroc faptul că G.M. Cantacu-
zino a putut să desfăşoare o atât de largă varietate
de activităţi înainte de căderea „Cortinei de fier.”
Experienţele acumulate, larga sa sferă de cunoştinţe
şi memoria l-au susţinut, probabil, în anii de puşcărie.
Camarazii de închisoare îşi amintesc despre el cum le
vorbea despre Renaştere, despre artele şi meşteşugu-
rile ţărăneşti, despre influenţa Orientului şi despre alte
subiecte dragi lui, subjugându-i. Anii de după închi-
soare au fost ani negri pentru România, dar au fost ani
de împlinire pentru G.M. Cantacuzino. „Catastrofele
- scria el în 1955, într-o scrisoare către soţia sa - nu
duc la meditaţie. Incapabil să neg orice ar fi fost sau
să renunţ la ceva, mă ţin la distanţă şi devin un călugăr
care îşi cară mănăstirea cu el, mai degrabă, decât să fie
înconjurat şi protejat de ea. Pentru moment, îmi apăr
singurătatea ca pe o grădină secretă.” 29 Din această sin-
gurătate au ieşit unele dintre cele mai frumoase opere
ale sale şi multe dintre acuarelele cu Iaşiul. Angajat de
mitropolitul Moldovei şi trăind ca un călugăr în chiliile
Catedralei Mitropolitane din Iaşi, G.M. Cantacuzino a
scris, a pictat şi a supravegheat construirea lucrărilor
pentru care desenase planurile şi care au fost termi-
nate după moartea lui, în 1963. Natura lui incapabilă
de compromis, autodisciplina pe care şi-a impus-o şi
pasiunea au fost cele care l-au făcut să reziste până la
sfârşit.
Marie-Lyse Cantacuzino Ruhemann
Şerban Cantacuzino
16
Note
1 Titlul acesta este un citat dintr-o scrisoare către un fost tovarăş de
închisoare, datată 2 mai 1960.
2 Anghel Marcu, în Litere, Arte, Idei, supliment cultural al ziarului
Cotidianul, nr. 3 (87), Anul III, 18 ianuarie 1993, p. 8.
3 Virgil Ierunca, Introducere la Scrieri de G.M. Cantacuzino, Paris,
Fundaţia Regală Universitară Carol I, 1966. p. 9.
4 G.M. Cantacuzino, Izvoare şi Popasuri, Bucureşti, Fundaţia pentru
Literatură şi Artă „Regele Carol al II-lea,” 1934, p. 20.
5 G.M. Cantacuzino, Pătrar de veghe, Bucureşti, Cartea Românească,
1938. Apud A. Anghelescu, Introducere la Izvoare şi popasuri, o
colecţie de scrieri, cursuri şi convorbiri radiodifuzate ale lui G.M.
Cantacuzino, editată de A. Anghelescu, Bucureşti, Editura Eminescu,
1977, pp. 29-30.
6 I. Stravinsky, The Poetics of Music in the Form of Six Lessons, tradu-
cere în engleză de A. Knodel şi I. Dahl, Cambridge, MASS., Harvard
University Press, 1947, p. 63.
7 G.M. Cantacuzino, „Artistul şi libertatea,” Simetria, nr. 8, 1947, pp.
101-102.
8 G.M. Cantacuzino, Despre o Estetică a Reconstrucţiei, Bucureşti,
Cartea Românească, 1947.
9 Scrisoare datată 7 iulie 1947 şi aflată în posesia familiei.
10 M. Vitruviu, Despre Arhitectură, trad. G.M. Cantacuzino, Bucu-
reşti, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1964.
11 G.M. Cantacuzino, Introducere la opera lui Vitruviu. Scrisori către
Simon, Editie prefaţată şi bibliografie de Zamfira Mihail; Postfaţă de
Paul Mihail, Bucureşti, Editura Meridiane, 1993.
12 Scrisoare datată 11 aprilie 1955 şi aflată în posesia familiei.
13 Inclus în G.M. Cantacuzino, Introducere la opera lui Vitruviu, op.
cit., p. 203.
14 Ibid., p. 321.
15 Ibid., pp. 257, 258.
16 Citat de Radu Patrulius în „ George Matei Cantacuzino (I şi II),” la
rubrica ,,Înaintaşii noştri,” Arhitectura, nr. 5, 1975 (pp. 57-62) şi nr. 5,
1975, (pp. 53-60).
17 De fapt, s-au găsit recent mai multe albume de fotografii făcute,
probabil, de G.M. Cantacuzino în primele lui călătorii.
18 Inclus în G.M. Cantacuzino, Introducere la opera lui Vitruviu... ,
p. 254.
19 „Moldavie... Tous ce que j’aime.” 99 de acuarele de G.M. Cantacu-
zino, album editat de Dan S. Stoica, Editura Printco, Iaşi, 2006.
20 Citate din scrisori către Marietta Guetta Stern, datate 27 martie
1939, 29 aprilie 1937 şi 25 septembrie 1938 şi aflate în posesia
familiei.
21 Incluse în G.M. Cantacuzino, Introducere la opera lui Vitruviu...
p. 196.
22 Aceste scurte citate sunt din scrisori aflate în posesia familiei şi
datate 26 ianuarie 1957, 9 noiembrie 1958, 2 noiembrie 1958 şi
9 mai 1941.
23 Incluse în G.M. Cantacuzino, Introducere la opera lui Vitruviu...,
p. 196.
24 Citat în Iaşi, oraşul din inimă, Iaşi, Editura Polirom, 1998, p. 152.
25 Citat de Anghelescu, în Introducere, p. 46.
26 Anghel Marcu, în Litere, Arte, Idei, Supliment cultural al ziarului
Cotidianul, nr. 3 (87), Anul III, 18 ianuarie 1993, p. 8.
27 G.M. Cantacuzino, Palladio. Essai critique, Bucureşti, Cartea
Românească, 1927, p. 82.
28 G.M. Cantacuzino, Introducere la opera lui Vitruviu, pp. 146-160.
29 Scrisoare nedatată, scrisă, probabil, prin 1955, aflată în posesia
familiei.
paintings. But if he were still alive he would not give
in to nostalgia, mourning the past and its golden ages.
He would far more likely suggest planting hundreds of
thousands of trees in order to soften the new Iaşi.
For GMC the restoration of a monument was a cre-
ative activity. It could never be a matter of building
science and history alone, as conservationists today
might argue it should be. He made his views clear in
an essay entitled “Mogoşoaea, a Palace, a Garden and
a Landscape,” concluding as follows: “the palace today
is no longer only the original Brâncoveanu palace. It is
the seventeenth century residence fashioned by time
and human patience. The original premises and theme
are Brâncoveanu, as are the principal elements of the
architecture. But the appearance today of this old
house, reflected with its terraced gardens in a marsh-
land lake, is a new interpretation of an old theme. This
building is the result of a concurrence of time with
stray human impulses, of successive destruction and
rebuilding, of adaptation and alteration, all of which
have resulted in a delightful harmony.28 Mogoşoaia was
GMC’s first and most important restoration job. He
undertook it while he was still a student in Paris.
It was no doubt fortunate that he was able to pursue
such a rich variety of activities before the “iron cur-
tain” came down. His experiences, his wide knowledge
and his memory must have sustained him during his
years in prison. Fellow prisoners recall how he would
extemporise on the Renaissance, the arts and crafts
of the peasant, the influence of the Orient and other
favourites holding them enthralled. The years after
prison were dark years for Romania but years of
fulfilment for G.M. Cantacuzino. “Catastrophes,” he
wrote in 1955 in a letter to his wife, “are not condu-
cive to meditation. Unable to deny anything or to
give up anything, I stand aloof and become a monk
who carries the cloister within hirn rather than being
surrounded and protected by it. For the time being I
look after my solitude like a secret garden.”29 Out of
this solitude came some of his finest work and many of
the Iași watercolours. Employed by the Metropolitan
Archbishop of Moldavia and living like a monk in the
precincts of the Cathedral at Iași, he wrote, painted
and supervised the building works for which he had
prepared the designs and which were completed
posthumously in 1963. It was his uncompromising
nature, his self-discipline and his passion that carried
him though to the end.
Marie-Lyse Cantacuzino Ruhemann
Şerban Cantacuzino
Notes
1 Title quote from a letter to a prison colleague 2 May 1960.
2 Anghel Marcu, Cotidianul, Supliment Cultural, 19 January 1993,
p. 8.
3 Virgil Ierunca, Introduction to Scrieri by GM Cantacuzino, Paris:
Fundaţia Regală Universitară Carol I, 1966, p. 9.
4 G.M. Cantacuzino, Izvoare şi Popasuri, Bucharest: Fundaţia pentru
Literatură şi Artă “Regele Carol al II-lea”, 1934, p. 20.
5 G.M. Cantacuzino, Pătrar de Veghe, Bucharest: Cartea
Românească, 1938. Quoted by A. Anghelescu in his Introduction to
Izvoare şi Popasuri, a collection of published writings, lectures and
radio talks by G.M. Cantacuzino, edited by Anghelescu, Bucharest,
Editura Eminescu, 1977. Pp. 29-30.
6 I. Stravinsky, The Poetics of Music In the Form of Six Lessons, trans.
A. Knodel and I. Dahl, Cambridge, MASS., Harvard University Press,
1947. p. 63.
7 G.M. Cantacuziuo, “Artistul şi Libertatea,” Simetria no. 8, 1947, pp.
101-102.
8 G.M. Cantacuzino, Despre o Estetică a Reconstrucţiei, Bucharest,
Cartea Românească, 1947.
9 Letter dated 7 July 1947, in the possession of the family.
10 M. Vitruviu, Despre Arhitectură, trans. G.M. Cantacuzino, Bucha-
rest: Editura Academiei Republicii Populare Române, 1964.
11 G.M. Cantacuzino Introducere la opera lui Vitruviu. Scrisori către
Simon, Bucharest: Editura Meridiane, 1993. The latter volume
includes a preface by Zamfira Mihail, a postscript by Paul Mihail,
eight previously unpublished lectures and Scrisori către Simon.
12 Letter dated 11 april 1955, in the possession of the family.
13 Included in Cantacuzino, Introducere la opera lui Vitruviu; quota-
tion, p. 203.
14 Ibid., p. 321
15 Ibid., pp. 257, 258
16 Quoted by Radu Patrulius, “Înaintaşii noştri - George Matei
Cantacuzino” in Architectura, no. 4, 1975, pp. 57-62, no.5, 1975,
pp. 53-60.
17 Actually, a number of albums with photographs that were taken
by G.M. Cantacuzino during his first voyages have been recently
found among the books saved from the library burned in the 1944
bombing.
18 Included in Cantacuzino, Introducere în opera lui Vitruviu; quota-
tion. p. 254.
19 „Moldavie... Tous ce que j’aime.” 99 de acuarele de G.M. Canta-
cuzino, album edited by Dan S. Stoica, Editura Printco, Iaşi, 2006.
20 These quotations are from letters to Marietta Guetta Stern in
possession of the family, dated 27 March 1939, 20 April 1937 & 25
September 1938.
21 Included in G.M. Cantacuzino, Introducere în opera lui Vitruviu;
quotation, p. 196.
22 These five short quotations are from letters in the possession of
the family, dated 26 January 1957, 9 November 1958, 2 November
1958 & 9 May 1941.
23 Included in G.M. Cantacuzino Introducere în opera lui Vitruviu;
quotation. p. 196.
24 Quoted in Iaşi, Oraşul din Inimă, Iași, Polirom, 1998, p.152.
25 Quoted by Anghelescu, Introduction, p. 46.
26 Anghel Marcu, in Litere, Arte, Idei, cultural supplement of the
newspaper Cotidianul, nr. 3 (87), Year III, 18 January 1953, p. 8.
27 G.M. Cantacuzino, Palladio. Essai critique, Bucharest: Cartea
Românească, 1927, p. 82.
28 G.M. Cantacuzino, in Introducere la opera lui Vitruviu, pp. 146-
160.
29 Undated letter, probably written 1955, in the possession of the
family.
17
Ca şi perspectivele spaţiale, perspectivele timpului au deformaţiile lor
după punctul de vedere al celui care le priveşte.

Like spatial perspectives, temporal perspectives also have their distortions,

depending on the viewpoint of the observer.
(G.M. Cantacuzino, Introducere la opera lui Vitruviu. Scrisori către Simon /
Introduction to the Works of Vitruvius. Letters to Simon
București: Editura Meridiane, 1993, p.17)
Argument
 După zece ani...
Cartea de faţă, publicată la împlinirea a jumătate de
secol de la dispariţia arhitectului George Matei Canta-
cuzino (1899-1960) se constituie într-un omagiu adus
unui veritabil şi demn intelectual. Totodată, volumul
este şi un gest de recuperare critică a operei sale
construite care adaugă o pagină la istoria arhitecturii
româneşti.
Călătoria proprie pe urmele arhitecturii şi literaturii
lui G.M. Cantacuzino (GMC) a început în anul 2000
când am rezonat cu omul talentat şi personalitatea
sa remarcabilă prin memorialistica şi eseurile despre
Persia. M-am apropiat de proiectele arhitectului
Cantacuzino prin scrierile eseistului Cantacuzino. Am
ajuns să pricep gândirea lui în arhitectură după ce am
parcurs împreună fascinantele drumuri ale Orientului,
efervescenţa şi pragmatismul Americii şi analizele
lucide despre filosofia lui Lucian Blaga, spaţiul româ-
nesc şi arhitectura născută aici. Am vibrat la memoriile
de o introspecţie rece, de laborator psihanalitic, scrise
după perioada de cruntă detenţie politică (1948-
1953). Percep astăzi cuvintele şi arhitectura sa ca un
proiect de viaţă unitar, dus până la sfârşit cu exemplară
modestie.
Las acum să curgă cercetarea pornită cu zece ani în
urmă, nu înainte de a îndemna cititorul să lectureze
opera sa construită, listată (încă) parţial în indexul
monumentelor istorice, chiar prin prisma arhitectului.
GMC ţinea în 1957 o conferinţă despre monumente,
identitate şi tradiţia unui neam: „Căci istoria unei ţări
este un contract, un mare contract colectiv care creea-
ză pentru fiecare cetăţean obligaţiuni permanente (...).
Iar monumentele istorice, între altele, au drept menire
să aducă aminte fiecăruia de acest contract cu ineren-
tele sale îndatoriri şi drepturi.” („Ce este un monument
istoric,” Introducere la cercetarea textelor lui Vitruviu.
Scrisori către Simon, Bucureşti, Editura Meridiane,
G.M. Cantacuzino 1993, p. 91)
20
Argument
Arhitect, teoretician al arhitecturii, urbanist, pictor,
mânuitor de cuvinte şi, nu în ultimul rând, profesor
de istoria şi teoria arhitecturii; iată câteva coordonate
spirituale ale unei personalităţi cvasicercetate şi recu-
perate critic.1 L-am numit astfel pe George Matei Can-
tacuzino, descendent al unei familii cu tradiţie în istoria
României,2 înrudit cu prof. arh. Nicolae Ghika-Budeşti,
pictorii Théodore Chasseriau, Puvis de Chavanne, The-
odor Pallady şi scriitoarele franceze de origine română
Martha Bibescu şi Anne de Noailles; fiu al diplomatului
Nicolae B. Cantacuzino,3 GMC s-a născut la Viena,
a făcut studii de arhitectură la École des Beaux-Arts
(finalizate la 16 februarie 1929) unde l-a avut profesor
pe Gustave Umnbdenstock.4 O grăitoare şi incitantă
retrospectivă atât din punct de vedere biografic, cât
şi din perspectiva creaţiei arhitecturale cantacuzine,
a fost elaborată de fostul său student Radu Patrulius,
chiar dacă incompletă; principala calitate este de a fi
cel mai bogat excurs biografic de până acum, precum
şi de a evoca într-un mod viu şi exemplificator multipla
personalitate a lui GMC.5
Spirit multivalent, G.M. Cantacuzino a căutat să-şi
exprime sensibilitatea în diferite moduri, iar simţul
plastic, plurivalenţa creaţiei resimţite ca o necesitate
vitală relevă o personalitate provocatoare prin dimen-
siunea culturală, neegalată de vreun contemporan –
coleg de breaslă din peisajul interbelic autohton. Câte
din calităţile umane şi câte din valenţele operei sale
se explică prin talentul hărăzit, cât este rezultatul unei
munci înverşunate de autodidact, cât al meditaţiei şi
studiului, şi, mai ales, cât este rodul educaţiei şi cercu-
lui cultivat în care şi-a petrecut copilăria şi adoles-
cenţa? Întrebare retorică pentru că este dificil de sta-
bilit, dacă nu chiar imposibil; într-un final, contribuţia
majoră a unuia sau altuia dintre factori este irelevantă
deoarece semnificativă şi importantă este bogata
opera cantacuzină (care necesită o analiză imperativă)
la care şi-au adus aportul toate elementele enumerate,
densa moştenire culturală neputând fi eludată.
Cu riscul de a suporta critici referitoare la fragmenta-
rea analitică a operei lui G.M. Cantacuzino, studiul de
faţă va accentua faţetele legate de creaţia arhitecturală
şi elementele de teoria arhitecturii abordate de profe-
sorul arhitect. În interiorul acestor mulţimi, interpreta-
rea şi critica unora dintre elemente vor avea o ponde-
re mai mare, în detrimentul altora, fără a trunchia, însă,
din armonia şi semnificaţia întregului; mai mult, zonele
necercetate (arhitectura religioasă şi eseurile despre
arhitectura vernaculară) vor constitui teme ulterioare
de studiu.
Exprimarea continuă a sensibilităţii, a prea-plinului
spiritual, modelarea febrilă în diverse forme (plastice
sau non-plastice) până la sfârşitul vieţii, a reprezentat
pentru GMC o neobosită căutare a revelaţiei „care se
produce în noi când spiritul, pe neaşteptate, se regă-
seşte faţă în faţă cu ceea ce caută sau de ceea ce se
fereşte, de ceea ce îi este prielnic sau vătămător,” aşa
cum mărturisea în Scrisoarea I către Simon.6 „Ce vrea
acest spirit oscilând mereu între dorinţa de a conclude
şi teama de a se limita, între tendinţa de a se recule-
ge într-o ordine şi setea lui de a participa la bogăţia
dezordinelor?,”7 se întreba arhitectul. Care ar fi natura
unui astfel de spirit ardent este o întrebare implicită;
capitolul final, destinat concluziilor volumului, va exhi-
ba eon-ul clasic, caracteristic lui GMC.
Modalitatea cea mai expresivă, clară şi perenă prin
care s-a manifestat şi întrupat spiritul cantacuzin, com-
parativ cu alte forme de expresie, a fost arhitectura.
Întrebarea ar fi de ce arhitectura şi nu pictura, de ce
spaţiul construit şi nu literatura sau filosofia? Un po-
sibil răspuns îl dă însuşi creatorul intens şi permanent
preocupat de duhul mereu viu al introspecţiei: „Mă
întreb câteodată dacă n-am devenit arhitect fiindcă
am trăit acolo (Viena, n.n.) primii zece ani ai vieţii
mele, fiindcă m-am jucat în cadrul nemiloasei simetrii
a grădinii Belvederului, fiindcă am privit ore întregi
cascadele şi havuzurile marilor fântâni populate de
alegorii (...).”8 Această mărturisire oferă un alt posibil
răspuns legat de constanta clasică a spiritului canta-
cuzin, care l-a stăpânit, modelat şi format încă de la
o vârstă fragedă. Singur îşi răspunde într-o scrisoare
ulterioară: „Ca arhitect m-am ocupat de stringenta
realitate şi ca pictor, de aparenţe. Cu această ocazie
mi-am dat seama că singura realitate înfăptuită de noi
şi care poate fi stăpânită şi cunoscută de noi e realita-
tea spaţială rămânând ca timpul să-şi desfăşoare în ea
inconsecvenţele.”9 Finalizând, G.M. Cantacuzino măr-
turiseşte continua sete de a (se) exprima, prin diferite
mijloace, armonia (un concept explicat şi folosit dese-
ori). „Deoarece nu mi-a fost dat să fiu poet şi totuşi am
simţit nevoia de a mărturisi acele armonii, care nu se
puteau fixa în cadenţele date de spaţialităţile arhitec-
turale, am cerut picturii posibilităţi de exprimare care,
paralel, cu nevoia de a construi în funcţia austerităţii
canoanelor stricte, mă lăsau să trăiesc mai departe (...).
Am scris pentru că am crezut în puterea cuvântului.”10
Această confesiune de credinţă în valenţa expresivă
a cuvântului explică, pe de o parte, cronicile plastice,
eseurile de arhitectură, abordarea teoretică a unor
termeni de arhitectură în chiar Simetria11 - caiete de
artă şi critice -, şi, mai ales, devenirea celui mai impor-
tant teoretician al arhitecturii româneşti din perioada
interbelică, autor al unei teorii originale, precum şi
încercarea neobosită de a (se) defini, analiza şi expli-
ca. S-a folosit de magia cuvântului pentru a scoate la
suprafaţă deplinătatea armoniei sufleteşti şi partea de
frumuseţe calmă, inexprimabilă (pr)in arhitectură, acea
lume interioară „de împăcare, reculegere şi vis, a cărei
armonie nu e poate decât intuiţia Divinităţii.”12 Chiar
dacă nu face literatură în sensul definitoriu al cuvân-
tului, G.M. Cantacuzino aparţine unei familii spirituale
clar definite, în al cărei şir recurent sunt incluşi Alexan-
dru Odobescu şi Nicolae Iorga. Virgil Ierunca conside-
ră că istoria şi critica literară l-au nedreptăţit,
G. Călinescu neacordându-i nici măcar un rând, ase-
meni lui Eugen Lovinescu, D. Murăraşu, Basil Munteanu;
o excelentă recuperare critică a literaturii cantacuzine
în context european a fost realizată de curând la Cluj.13
Scrisorile memorialistice relevă un aristocrat ce-şi
cucereşte situaţia prin cultură, educaţia gustului şi
a gândului: „Prin opoziţiile pe care le întâlnim ne
limităm şi limitându-ne ne adâncim; cercetând, ne
cercetăm. «Quae nocent, docent». E însăşi deviza
Cantacuzinilor...”14 Scriitura lui GMC s-ar putea încadra
în studiul mentalităţilor percepute din perspectiva
volumului de spaţiu construit şi a raportărilor omului
la ceea ce-l înconjoară.
Multiplele manifestări ale personalităţii cantacuzine
scot la iveală o dimensiune actuală, referitoare la cali-
tatea de a fi român şi la integrarea României în cadrul
european, ambele problematizate în cheia dualistă
Orient-Occident. „A fi român nu înseamnă numai să te
naşti pe pământul României, dar mai înseamnă o con-
tinuă precizare a unei atitudini liber consimţite, sincer
judecată şi vrută cu hotărâre. Or, noi vrem Occidentul
cu toată disciplina lui spirituală, cu toată claritatea lui
conceptuală. (...) Dar o cultură valabilă mai este şi o
continuă luare de atitudini pentru afirmarea unei con-
cepţii. Contrar diletantismului, cultura alege. Şi noi am
ales Occidentul.”15 Idee extraordinară, premonitorie a
destinului unui popor a cărui devenire a fost blocată
pentru o jumătate de secol de instaurarea unui regim
totalitar care a retezat şi orice încercare a lui GMC
de a instrui eventuali discipoli, de a crea o şcoala de
arhitectură, dezvoltată gradual în jurul unei doctrine
originale.
Cel care a ispăşit „în închisorile Ţării vina de a fi fost un
aristocrat în toate înţelesurile cuvântului,” cum îl numea
Virgil Ierunca, şi care a fost apropiat de tipul de om al
Renaşterii de către Camil Petrescu şi Tudor Arghezi,
spiritul viu şi erudit, personalitatea fascinantă a lui
G.M. Cantacuzino şi, mai ales, dimensiunea culturală şi
de expresie, lansează peste timp o provocare la nivel
de cercetare şi interpretare critică. Artistul total care
a fost G.M. Cantacuzino oferă un model exemplar de
studiu interdisciplinar şi analiză istoriografică, căruia
nu-i este suficientă simpla catalogare.
Dimensiunea izbitoare la un prim contact este exem-
plaritatea, singularitatea unei personalităţi cu reale
mijloace de exprimare, o personalitate reactivă (la
toate nivelurile, la toţi stimulii exteriori, fie ei de na-
tură autohtonă, europeană sau americană), intuitivă
şi vizionară (din perspectiva teoretică şi urbanistică),
şi, constructivă (nu a criticat şi deconstruit nici o idee,
teorie sau manifestare artistică fără să propună altceva
în loc, fără să ofere o soluţie).
Conştientă atât de subiectivismele inerente epocii, cât
şi de dificultăţile de cercetare şi interpretare, autoa-
rea acestui studiu va încerca, pe cât posibil, o minimă
„deformare” din perspectivă temporală şi perceptivă a
activităţii lui GMC, un adevărat „cavaler al privirii,” aflat
sub semnul frumosului exprimat pe mai multe planuri
21
artistice. „M-am născut idolatru. (...) Frumosul mi s-a
impus ca un lucru firesc. N-aveam nevoie să-l caut.”16
Parafrazând şi decontextualizând o idee a lui Can-
tacuzino, putem spune că este necesar să-ţi cunoşti/
înţelegi înaintaşii, tradiţia şi moştenirea culturală (altfel
ai fi un biet ignorant fără identitate naţională), dar nu
este şi suficient pentru devenirea unei fiinţe (naţiune);
de aceea, trebuie să te racordezi la evoluţia societăţii
contemporane. Ca urmare, studierea şi încercarea de
a interpreta opera lui G.M. Cantacuzino nu reprezintă
numai o datorie de onoare pentru cunoaşterea arhi-
tecturii româneşti interbelice, dar şi o obligaţie, cel
puţin morală, pentru înţelegerea unui spirit exemplar
al culturii naţionale.
Volumul de faţă nu îşi propune o prezentare/tratare
exhaustivă a operei arhitecturale şi tematicii teoretice
abordate de G.M. Cantacuzino, ci o re-punere în dis-
cuţie, din punct de vedere atât al raportării la tradiţie,
cât şi la fenomenul sincron al arhitecturii europene şi
contemporane, a personalităţii, creaţiei arhitecturale
şi (non)influenţei exercitate în epocă sau ulterior. De
ce nu a avut predecesori, discipoli, de ce nu a creat o
şcoală, aşa cum se prefigura, măcar la nivel teoretic?
Prin re-discutarea faţetei de arhitect şi teoretician al
arhitecturii (plecând de la ipoteza că începutul a fost
făcut de unele dintre comunicările simpozionului din
1999 dedicat centenarului G.M. Cantacuzino), sperăm
să punem într-un con de lumină ceea ce este „perma-
nent” şi peremptoriu în spiritul cantacuzin, ceea ce
depăşeste moda/gustul vremii, diversele interpretări
critice întreprinse pe marginea teoriei şi esteticii func-
ţionaliste; mai mult, studiul îşi propune relevarea, dacă
nu chiar exhibarea acelei constante clasice, aistorice, a
spiritului, asumată continuu şi conştient de arhitectul
ale cărui analize îşi demonstrează valabilitatea.
Note
1 O explorare consistentă a operei picturale şi o examinare parţială
a creaţiei arhitecturale a lui George Matei Cantacuzino au avut loc cu
ocazia centenarului G.M. Cantacuzino (1899-1999), celebrat printr-o
expoziție de acuarele, desene şi arhitectură, organizată de Uniunea
Arhitecţilor din România (UAR) la Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiu-
lui Bucureşti (11-28 octombrie 1999) şi un simpozion generator de noi
faţete ale personalităţii cantacuzine, prezidat de distinsul arh. Şerban
Cantacuzino. Mai multe detalii despre lucrările sale de artă plastică în
catalogul expoziţiei Schiţe de călătorie. Orientul Apropiat. Centenar
G.M. Cantacuzino – 1999, Muzeul de Istorie al oraşului Bucureşti; Dan S.
Stoica, „Acuarelele lui G.M. Cantacuzino,” Biblos (16) 2004: 12-15; Dan
S. Stoica, ed., „Moldavie... Tous ce que j’aime.” 99 de acuarele de George
Matei Cantacuzino, Iaşi, Editura Printco, 2006.
2 Este urmaşul unei vechi familii moldoveneşti cu fieful la Iaşi. Referinţe
despre familia întemeiată de GMC şi soţia sa, Alexandra Ştirbey, în
Mihail Dimitrie Sturdza, Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Româ-
nească, Simetria, 2004, p. 239.
3 Publică în 1945 volumul Amintirile unui diplomat român, la Editura
Cartea Românească, Bucureşti, care se deschide cu un portret în profil
semnat G.M. Cantacuzino. În cadrul cercetării efectuate la Arhivele
22
Naţionale s-a găsit o serie de note scrise de Nicolae
Barbu Cantacuzino, referitoare la alocaţia datorată de socrul său,
Gh. Bibescu, trimise de la Viena, înaintea naşterii lui GMC (Fond Familia
Cantacuzino/inv. 1289/IX (1-10).
4 G.U. (1866-1940) a fost profesor de atelier la Beaux-Arts şi autor al
Pavilionului Armatei de Uscat şi a Mării la Expoziţia Universală de la
Paris din 1900; de menţionat că a fost şi profesorul unuia dintre cei mai
importanţi arhitecţi români din perioada interbelică, Horia Creangă.
Radu Patrulius, „George Matei Cantacuzino (1899-1960),”(I) Arhitectura
4/1974, la rubrica „Înaintaşii noştri,” p. 62, nota 4.
5 Vezi articolele „G.M. Cantacuzino (1866-1960)” (I şi II), publicate de
dr. arh. Radu Patrulius în Arhitectura nr. 4-5/1974, la rubrica „Înaintaşii
noştri.” Referinţe succinte la lucrările de arhitectură semnate GMC
pot fi consultate în Paul Constantin, Dicţionar universal al arhitecţilor,
Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, p. 65; Mirela Duculescu, „Scurtă
introducere în opera lui G.M. Cantacuzino (1899 – 1960),” Remember
Mănăstirea Văcăreşti, Alexandru Panaitescu, Bucureşti, Simetria, 2008,
pp. 8-16. Adolf Placzek, Macmillian Encyclopaedia of Architects, Free
Press London, 1982, vol. I, p. 337; Jean-Paul Midant, dir., Diccionario
Akal de la Arquitectura del siglo XX, Ediciones Akal, Madrid, 2004, pp.
169-170.
6 Simon este un foarte bun prieten căruia G.M. Cantacuzino i-a adresat
după perioada petrecută în închisorile comuniste un număr de 14
scrisori, aşa cum mărturiseşte Zamfira Mihail: „Ştiu că un exemplar al
fiecărei scrisori a fost trimis şi destinatarului, distinsul intelectual Simon
Bayer, prieten apropiat din tinereţe atât al lui G.M. Cantacuzino, cât şi al
lui Tudor Vianu şi Ion Barbu.” (Prefaţa la Introducere la opera lui Vitruviu,
Scrisori către Simon, Bucureşti, Editura Meridiane, 1993, p.16)
7 Scrisoarea I (15-16 mai 1955), op. cit., p. 194.
8 Scrisoarea a III-a (26 iunie 1955), op. cit., p. 220.
9 Scrisoarea a VII-a (2 martie 1956), op. cit., p. 256.
10 Scrisoarea a XIII-a (Iasi, 1959), op. cit., p. 318.
11 Fondată de el în 1939, este editată timp de nouă ani la Cartea
Românească şi îşi încetează apariţia în 1947; revista anuală, redactată la
început de GMC, Octav Doicescu, Mathila Ghyka şi Paul Emil Miclescu,
publica studii, recenzii, note, articole etc. şi funcţiona în biroul-atelier
din Calea Grivitei nr. 1, colţ cu Calea Victoriei 109, într-o clădire care nu
mai există şi pe locul căreia a fost proiectat un imobil de locuințe nefina-
lizat, după planurile lui GMC şi Octav Doicescu (vezi mărturiile tânărului
absolvent la acea vreme – Ion Mircea Enescu, Arhitect sub comunism,
Editura Paideia, Bucureşti, 2006, pp. 187-190).
12 Scrisoarea I (15-16 mai 1955), op. cit., pp. 201.
13 Virgil Ierunca în prefaţa la Scrieri, Paris, Fundaţia Regală Universitară
Carol I, 1966, p. 7. Validitatea operei literare cantacuzine în context eu-
ropean a fost recuperată de Lucia Roman, „George Matei Cantacuzino.
Studiu monografic,” teză de doctorat, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-
Napoca, 2008. Informaţia a fost semnalată de arh. Ana-Maria Zahariade.
14 Scrisoarea a IV-a (19 august 1955), op. cit., p. 226.
15 „Orient sau Occident?,” Simetria X/1942, pp. 15-16; articol scris în
colab. cu Octav Doicescu; după cum remarcă arh. Ana Maria Zahariade
în eseul „Recitindu-l pe G.M. Cantacuzino,” prezentat cu ocazia cente-
narului dedicat arhitectului, era nevoie de un anume curaj pentru a face
această afirmaţie într-un moment care marchează ascensiunea naţionalis-
mului extremist în România (iarna lui 1941-1942). Opţiunea pentru cul-
tura şi civilizaţia occidentală se păstrează şi sub regimul comunist, când
GMC este condamnat politic între 1948-1953 pentru tentativa de a fugi
din ţară şi ispăşeşte la Jilava, Midia, Valea Neagră şi Aiud, cf. Cicerone
Ioniţoiu, Victimele terorii comuniste, Maşina de Scris, 2002, p. 22 .
16 Scrisoarea I (15-16 mai 1955), op. cit., p. 197.
 Vila Rotonda,
desen de / drawing by
G.M. Cantacuzino, 1928

23
G.M. Cantacuzino
SUMMARY
Ten Years Later...
This book, published fifty years after the death of
architect George Matei Cantacuzino (1899-1960), pays
homage to a genuine and outstanding intellectual. At
the same time, it is intended as a critical reappraisal of
his architectural work, which constitutes an important
page in the history of Romanian architecture.
My own journey in the footsteps of architect and
writer G.M. Cantacuzino (GMC) began in the year
2000, when I discovered the resonance of that tal-
ented and remarkable figure through his memoirs and
essays about Persia. It was also through the writings of
Cantacuzino the essayist that I discovered the projects
of Cantacuzino the architect. I came to understand his
architectural thinking after having journeyed with him
through the fascinating Orient and vibrant, pragmatic
America, and after reading his lucid analyses of the
philosophy of Lucian Blaga, the Romanian space and
the architecture that has arisen here. I trembled at his
memoirs of his dreadful period of political imprison-
ment (1948-1953), written with the cold introspection
of the psychoanalytical laboratory. Today, I understand
his words and his architecture as a unitary project of
living, implemented with exemplary modesty.
24
Argument
Architect, architectural theorist, town planner, painter,
wordsmith and, not least, professor of the history and
theory of architecture: these are some of the spiritual
co-ordinates of a figure who has only been partially
researched and rehabilitated by the critics.1 George
Matei Cantacuzino was the scion of a family with a long
tradition in the history of Romania. He was related
to architect and professor Nicolae Ghika-Budești,
painters Théodore Chasseriau, Puvis de Chavanne
and Theodore Pallady, and Romanian-born French
writers Martha Bibescu and Anne de Noailles. The son
of diplomat Nicolae B. Cantacuzino, GMC was born
in Vienna and studied architecture at the École des
Beaux-Arts under Professor Gustave Umnbdenstock,
graduating on 16 February 1929.2 An eloquent
and stimulating, albeit incomplete, retrospective
of Cantacuzino’s life and architectural work was
elaborated by his former student, Radu Patrulius.
Its main quality is that it is the richest biographical
excursus to date, and also evokes in a vivid way the
many facets of GMC’s personality.3
The most expressive and enduring way in which the
spirit of Cantacuzino manifested and embodied itself
was in architecture. One might ask, why architec-
ture and not painting? Why the built space and not
literature, in which he also excelled? His letters reveal
an aristocrat who transcended his situation through
culture, the education of taste, and thought: “Through
the oppositions we encounter we limit ourselves, and
in limiting ourselves we go deeper; in researching, we
research ourselves. Quae nocent, docent. This is the
very motto of the Cantacuzinos.”4 GMC’s writing might
be classed as a study of mentalities viewed from the
perspective of the built space and man’s interaction
with his environment.
The many sides of Cantacuzino’s personality bring
to light a current dimension, regarding the condition
of being Romanian and Romania’s integration into
Europe, both of which are problematised in the
dualist key of East/West. “To be Romanian does not
only mean you have been born on Romanian soil, but
also a continuous specification of an attitude freely
consented to, sincerely judged and determinedly
desired. But a valid culture is also a continuous taking
of a stance in order to affirm a conception. Contrary to
dilettantism, culture chooses. And we have chosen the
West.”5 It is an extraordinary, premonitory idea of a
nation whose evolution was blocked for half a century
by the instalment of a totalitarian regime which also
severed any attempt on the part of GMC to educate
disciples, to create a school of architecture that might
gradually have developed around an original doctrine.
As a total artist, Cantacuzino offers an exemplary
model for interdisciplinary study and historical analysis
of his architectural work, for which mere cataloguing
is insufficient. On first contact with this work, what
is striking is its exemplariness, the uniqueness of the
personality that expresses itself through it, a reactive
personality (at all levels, to all external stimuli, be
they native, European or American), an intuitive and
visionary personality (from the perspective of theory
and urbanism), a constructive personality (he never
criticised or deconstructed any idea, theory or artistic
phenomenon without proposing something else in its
stead, without providing a different solution.)
Notes
1 A substantial exhibition of Cantacuzino’s paintings and a partial
examination of his architectural work was held on the occasion of the
centenary of his birth, in 1999. The exhibition, including watercolours,
drawings and architecture, was organised by the Union of Romanian
Architects in the Municipality of Bucharest Museum of History and Art
(11-28 October 1999). There was also a symposium, presided over
by distinguished architect Șerban Cantacuzino, which explored new
facets of G.M. Cantacuzino’s personality. Details of his artworks can be
found in the exhibition catalogue, Schiţe de călătorie. Orientul Apropiat.
Centenar G.M. Cantacuzino – 1999, Bucharest Municipality Museum of
History and Art; Dan S. Stoica, ”Acuarelele lui G.M. Cantacuzino,” Biblos
(16) 2004: 12-15; and Dan S. Stoica, ed., “Moldavie... Tous ce que j’aime.”
99 de acuarele de George Matei Cantacuzino, Jassy, Editura Printco,
2006.
2 G. U. (1866-1940) was a workshop teacher at the École des Beaux-
Arts and author of the Land Army and Navy Pavilion at the Universal
Exhibition in Paris in 1900; he was the teacher of some of the most
important Romanian architects of the inter-war period, including Horia
Creangă. Radu Patrulius, “George Matei Cantacuzino (1899-1960)” (I),
Arhitectura (4) 1974, under the heading “Our Forbears” p. 62, note 4.
3 See the articles “G.M. Cantacuzino (1866-1960)” (I and II), published
by Radu Patrulius in Arhitectura nos. 4-5/1974, under the heading “Our
Forbears.” Succinct references to works of architecture signed by GMC
can be found in Paul Constantin, Dicţionar universal al arhitecţilor,
Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, p. 65; Mirela Duculescu, “Scurtă
introducere în opera lui G.M. Cantacuzino (1899 – 1960),” Remember
Mănăstirea Văcăreşti, Alexandru Panaitescu, Bucharest, Simetria, 2008,
pp. 8-16. Adolf Placzek, Macmillian Encyclopaedia of Architects, Free
Press London, 1982, vol. I, p. 337; Jean-Paul Midant, dir., Diccionario
Akal de la Arquitectura del siglo XX, Ediciones Akal, Madrid, 2004, pp.
169-170.
4 Letter 4 (19 august 1955), op. cit., p. 226. Simon was a very good
friend, to whom G.M. Cantacuzino addressed a series of fourteen
letters after the period he spent in communist prisons, as Zamfira Mihail
recalls: “I know that a copy of each letter was sent to the addressee,
distinguished intellectual Simon Bayer, a close friend since G.M.
Cantacuzino’s childhood, and also to Tudor Vianu and Ion Barbu”
(Preface to Introducere la opera lui Vitruviu, Scrisori către Simon,
Bucharest, Editura Meridiane, 1993, p.16)
5 “Orient sau Occident?,” Simetria X/1942, pp. 15-16; article written in
collaboration with Octav Doicescu; according to Ana Maria Zahariade,
in her essay “Recitindu-l pe G.M. Cantacuzino,” presented on the
occasion of the architect’s centenary, it took a good deal of courage
to make such a statement in a period when nationalist extremism
was on the rise in Romania (the winter of 1941-42). He maintained
his preference for western civilisation and culture even during the
communist regime, when he was a political prisoner in Jilava, Midia,
Valea Neagră and Aiud between 1948 and 1953, having been
convicted for attempting to flee the country, cf. Cicerone Ioniţoiu,
Victimele terorii comuniste, Maşina de Scris, 2002, p. 22.
25