Profesor Iulian Negură

Limba și literatura română

Riga Crypto și lapona Enigel

Ion Barbu
Temă și viziune despre lume

Ion Barbu, poet și matematician (Dan Barbilian este numele său adevărat, pe care îl folosește atunci
când își semnează opera matematică), este unul dintre autorii moderniști cei mai importanți din lirica
românească interbelică. Poezia Riga Crypto și lapona Enigel este inclusă în ciclul Uvedenrode din volumul Joc
secund, publicat în anul 1930, și face parte din etapa baladică și orientală a creației autorului.
Textul este o baladă modernă, caracterizată prin inovație prozodică și limbaj poetic marcat de
ambiguitate. Modernismul este mișcarea literară apărută în perioada interbelică odată cu înființarea cenaclului
și a revistei Sburătorul, în anul 1919, sub direcția criticului și istoricului literar Eugen Lovinescu, cel care își
propune descoperirea unor noi talente literare și fixarea unor principii de creație bazate pe autonomia
esteticului. Dintre caracteristicile modernismului românesc în poezie, amintim: esențializarea lirismului,
apariția unor tehnici poetice noi, cum ar fi adoptarea versului liber și încălcarea astfel a canoanelor prozodiei
clasice, o sferă tematică mai largă, cu accent pe marile probleme care vizează condiția umană, precum creația,
cunoașterea, în raport cu timpul sau iubirea.
La nivel formal, aspectul inovator specific modernist identificat în textul baladei Riga Crypto și lapona
Enigel este legat de versificația textului. Poetul depășește modelul prozodic al cântecului popular și își
structurează textul în douăzeci și șapte de strofe inegale, cu rimă amestecată, cu ritmul și măsura versurilor
variabile.
O altă caracteristică modernistă identificată, de această dată la nivelul limbajului poetic, este
ambiguitatea, prin care, așa cum afirmă Hugo Friedrich, în Structura liricii moderne, se realizează o receptare
tensionată a textului. Principalele surse de ambiguitate sunt, aici, metaforele și simbolurile, care încifrează
sensurile. Astfel, craiul Crypto, Enigel, nunta, soarele, lumina, roata, sunt simboluri prin care autorul
realizează alegoria ce are ca temă aspirația omului spre absolut și dorința de cunoaștere prin iubire. Metaforele
„Crai Crypto, inimă ascunsă” și „mirele poienii” descriu condiția lui Crypto, instanța masculină a cuplului, în
timp ce instanța feminină este definită prin construcția „laponă mică, liniștită/ Cu piei; pre nume – Enigel”.
Condiția umană este, de asemenea, exprimată metaforic prin structurile „sufletu-i fântână-n piept/ Și roata albă
mi-e stăpână/ Ce zace-n sufletul-fântână” și „om, fiară bătrână”.
Ideea poetică centrală a textului este dorința de cunoaștere prin iubire, iubirea devenind, din cauza
incompatibilității celor două instanțe care alcătuiesc cuplul, o formă de cunoaștere ratată. Tema iubirii este
anunțată chiar din titlul care oferă ca orizont de așteptare motivul cuplului. La acesta se adaugă, încă din prima

1
Profesor Iulian Negură
Limba și literatura română

parte a textului, motivul nunții. Povestea rigăi Crypto și a laponei Enigel este cântată de menestrel „La spartul
nunții, în cămară”, ceea ce sugerează ideea unei nunți posibile, realizate. O altă nuntă, de această dată
imposibil de realizat, dar dorită de Craiul Crypto, este cea care i-ar putea avea ca protagoniști pe „regele
ciupearcă” și pe lapona Enigel. Aici, unirea este imposibilă din cauza aspirațiilor diferite ale celor doi,
simbolizate prin regnurile diferite cărora le aparțin. Crypto, „inimă ascunsă”, este stăpânul unei lumi vegetale,
inferioare, dominate de „umbră”, „somn fraged și răcoare”, lume în care o invită, în trei chemări simbolice, pe
Enigel, făptura umană care se îndreaptă, în drumul ei, spre sud, care aspiră spre soare – simbol al cunoașterii
umane. În poezia Ritmuri pentru nunțile necesare, Ion Barbu ilustrează simbolic trei trepte ale cunoașterii
umane: „Roata Venerii/ Inimii/ Roata capului/ Mercur/ În topire, în azur,/ Roata Soarelui/ Marelui”. „Roata
Venerii” simbolizează cunoașterea prin simțuri, bazată pe instinct, „Roata capului” reprezintă cunoașterea
rațională, iar „Roata Soarelui” este idealul cunoașterii umane și al cunoașterii poetice. Crypto cel „sterp” și
„nărăvaș” aspiră la „Roata Venerii”, ademenind-o pe Enigel în lumea lui („Când lângă sân, un rigă spân,/ [...]
Veni s-o-mbie cu dulceață”), dar lapona, făptura umană rațională, aspiră la o altă treaptă de cunoaștere, la
„Roata Soarelui” („Mă-nchin la soarele-înțelept”) și de aceea nunta este imposibilă, iar cunoașterea prin eros,
ratată. Modificat substanțial de această experiență („Și sucul dulce înăcrește!/ Ascunsa-i inimă plesnește”), lui
Crypto nu-i rămâne decât să se însoțească cu cineva compatibil cu lumea lui și astfel se realizează, în final, a
treia nuntă din text, cea dintre „nebunul rigă Crypto” și „măsălarița-mireasă” („Ca la nebunul rigă Crypto,/ Ce
focul inima i-a fript-o,/ De a rămas să rătăcească/ Cu altă față, mai crăiască:// [...] Cu măsălarița-mireasă,/ Să-i
ție de împărăteasă.”).
Din punct de vedere structural, textul poemului este alcătuit din rama delimitată în primele patru strofe
și povestea propriu-zisă, dezvoltată în următoarele douăzeci și trei de strofe. Rama conturează cadrul în care se
spune povestea. Este evidențiat aici dialogul în care „nuntașul fruntaș” îi cere menestrelului de la nuntă să-i
cânte povestea celor doi: „Zi-mi de lapona Enigel/ Și Crypto, regele-ciupearcă!” Cerința are în vedere și o
schimbare de registru: deși se află în contextul unei nunți, cântărețului i se cere un ton „stins, încetinel”, care
prefigurează tristețea neîmplinirii nunții celor doi protagoniști.
Povestea propriu-zisă conține o succesiune de secvențe lirice prin care se urmărește descrierea celor
două personaje-simbol, întâlnirea lor, dialogul (chemările rigăi și răspunsul laponei) și deznodământul.
Această baladă se organizează compozițional pe două planuri: unul al succesiunii de întâmplări ce
alcătuiesc „povestea de iubire” și unul simbolic, în care personajele sunt „măști” prin care autorul sugerează
condiția dramatică a omului care aspiră către un ideal de cunoaștere imposibil de atins. În descrierea
personajelor, prin situarea lor în două regnuri diferite (vegetal vs. uman), poetul ilustrează două ipostaze
umane diferite. Regele Crypto trăiește în lumea umbrei și, deși are o condiție superioară în lumea lui

2
Profesor Iulian Negură
Limba și literatura română

(„Împărățea peste bureți”), nu poate depăși granițele acesteia, fiind despărțit de lumea solară prin „Visuri sute,
de măcel”. Lapona Enigel vine din „țări de gheață” și se îndreaptă, ființă solară, spre sud, dar în drumul ei
poposește pe domeniul lui Crypto („Pe trei covoare de răcoare/ Lin adormi, torcând verdeață”). Ca și în poemul
Luceafărul, cei doi protagoniști se întâlnesc în vis (în spațiul oniric), ceea ce face posibilă comunicarea dintre
ei. Având în vedere seria de semnificații comune relevate de alegoriile din cele două texte, Nicolae Manolescu,
în Metamorfozele poeziei, numește balada lui Barbu „un Luceafăr cu rolurile inversate”. Ideea
incompatibilității în iubire a două personaje aparținând unor lumi diferite și drama imposibilității cunoașterii
absolute prin iubire sunt elemente comune celor două texte, ca și întâlnirea din vis, chemările sau refuzul fetei.
Dacă la Eminescu alegoria urmărea antiteza romantică dintre omul de geniu și omul comun, aici, specifică
viziunii moderniste a lui Ion Barbu este ideea superiorității omului ca ființă capabilă să aspire la cea mai înaltă
treaptă de cunoaștere („Roata Soarelui”), în timp ce instanța masculină, asociată regnului vegetal, ilustrează o
altă ipostază a omului, aceea de făptură incapabilă de a se desprinde de lumea umbrei, preferând să rămână „În
somn fraged și răcoare”. În trei chemări succesive, Crypto îi oferă lui Enigel tentația concretă a lumii lui,
îmbiind-o cu „dulceață”, „fragi”, cerându-i să îl culeagă chiar pe el. De fiecare dată, lapona îl respinge,
justificându-și teama („Teamă mi-e, te frângi curând”) prin incompleta maturizare a acestuia („Lasă. –
Așteaptă de te coace.”) și prezentându-și propriul ideal la care aspiră, diferit de cel al lui Crypto („Din umbra
deasă desfăcută,/ Mă-nchin la soarele-înțelept”). Secvența acestui dialog în care Enigel își expune motivele
refuzului prin descrierea propriei condiții conține o simbolistică profundă care se construiește în jurul imaginii
soarelui. Acesta este asociat cu o formă superioară de cunoaștere umană („Mă-nchin la soarele-nțelept”), cu
simbolul roții care exprimă în mod metaforic destinul uman („Și roata albă mi-e stăpână,/ Ce zace-în sufletul-
fântână”), dar și cu simbolul unui ideal al nuntirii (inelul), imposibil de atins („Iar soarele acuma sta/ Svârlit în
sus ca un inel”). Dar încercarea lui Crypto nu este lipsită de consecințe, apropierea de Enigel îi schimbă
condiția, căci soarele către care aceasta tinde se oglindește și în el („Dar soarele, aprins inel,/ Se oglindi adânc
în el...”), transformându-l într-o ciupercă otrăvitoare, ceea ce sugerează drama omului incapabil să parcurgă
treptele cunoașterii („Că-i greu mult soare să îndure/ Ciupearcă crudă de pădure,/ Că sufletul nu e fântână/
Decât la om, fiară bătrână,/ Iar la făptură mai firavă/ Pahar e gândul, cu otravă,// – Ca la nebunul rigă Crypto,/
Ce focul inima i-a fript-o...”).
Titlul baladei, alcătuit din numele celor doi protagoniști, este o marcă de identificare a temei iubirii și
deschide perspectiva de lectură prin motivul cuplului. Termenul „rigă” este denumirea arhaică pentru „rege” și
se regăsește în text în structurile „rigă spân”, „rigă blând”, „rigă Crypto”, „nebunul rigă Crypto”, dar își
completează aria semantică prin termenii: „împărățea”, „crai”, „regele-ciupearcă”. Numele Crypto provine din
grecescul kryptos, care înseamnă ascuns, ceea ce sugerează condiția personajului în text („Crai Crypto, inimă

3
Profesor Iulian Negură
Limba și literatura română

ascunsă”), dar amintește și de încrengătura criptogamelor din regnul vegetal (plante lipsite de flori și semințe
care se reproduc prin spori), marcă a condiției lui inferioare. Termenul Enigel amintește de latinescul angelus,
care înseamnă înger, dar având în vedere ținutul căruia îi aparține lapona, numele pare mai apropiat de
suedezul ängel, care are aceeași semnificație, căreia i se circumscriu structurile din text: „Laponă mică,
liniștită” sau „prea-cuminte Enigel”. Din semnificația numelor celor doi reiese, prin urmare, ideea
incompatibilității lor, căci criptogama reprezintă lumea vegetală, lipsită de dimensiunea spirituală pe care
Enigel o are în esența ei umană.
Așadar, balada Riga Crypto și lapona Enigel prezintă într-o viziune modernistă, printr-o alegorie ale
cărei simboluri reprezintă destine incompatibile, ideea condiției umane dramatice generate de imposibilitatea
cunoașterii prin iubire.