PUNCȚIILE - generalitati

Definiţie: Puncţia reprezintă operaţia prin care se pătrunde într-un vas, într-o cavitate
naturală sau neoformată, într-un organ sau orice ţesut al organismului cu ajutorul unui ac
sau al unui trocar. În practică se execută următoarele puncţii: venoasă, arterială, pleurală,
abdominală, pericardică, articulară, rahidiană, osoasă, a vezicii urinare, a fundului de sac
Douglas, puncţia biopsică şi puncţia unor colecţii purulente.
Scop:
 explorator:
- se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului dintr-o cavitate (pleurală,
abdominală, articulară)
- se recoltează lichidul din cavitate în vederea examinării pentru a se stabili
natura, cantitatea şi caracteristicile acestuia; în acelaşi scop se efectuează şi
puncţiile biopsice în diferite organe pentru a se obţine fragmentele de
ţesuturi necesare examinărilor histopatologice
 terapeutic:
- evacuarea lichidului abundent din cavitate (prin ac sau prin aspiraţie),
puncţia numindu-se evacuatoare;
- administrarea de medicamente, lichide hidratante, aer sau alte soluţii în
scop de tratament.
Pregătirea puncţiei:
 pacientul:
- pregătirea psihică constă în informarea lui, încurajarea şi asigurarea
confortului
- pregătirea fizică constă în asigurarea poziţiei corespunzătoare fiecărei
puncţii
 materiale:
- se pregătesc materiale generale şi specifice fiecărei puncţii
- pentru dezinfecţia şi protecţia mâinilor – apă curentă, săpun, alcool
medicinal, mănuşi din cauciuc sterile
- pentru dezinfecţia şi protecţia câmpului cutanat (locul puncţiei) – apă,
săpun, aparat de ras, alcool iodat, tinctură de iod, alcool medicinal, pense,
porttampon, câmpuri sterile pentru izolarea locului
- pentru anestezia locală – soluţii anestezice (xilină 1 %), seringi sterile, ace
sterile
- instrumente specifice puncţiei – ace, trocare
- vase colectoare – eprubete, vase colectoare gradate, cilindru gradat, lame de
microscop, sticlă de ceasornic
- materiale pentru pansarea locului puncţiei – tampoane, comprese sterile,
romplast
- materiale pentru colectarea deşeurilor – tăviţă renală, găleţi
Execuţia puncţiei:
1
Puncţia venoasă se execută de către asistenta medicală, celelalte puncţii fiind executate
de către medic, ajutat de una-două asistente, în salon sau în sala de tratament.
Asistenta:
- protejează patul sau masa pe care se execută puncţia
- asigură poziţia corespunzătoare
- pregăteşte câmpul cutanat:
 dezinfecţie tip I: cu tamponul îmbibat în alcool se bandajează
tegumentul timp de 30 sec. (pentru puncţia venoasă)
 dezinfecţie de tip II: constă în spălarea regiunii, raderea pilozităţii,
degresare, badijonarea cu alcool iodat de două ori (pentru celelalte
puncţii)
 dezinfecţie de tip III: se curăţă pielea cu apă şi săpun, se epilează se
degresează
se aplică de două ori dezinfectantul, la interval de 2'30"; durata totală
de acţiune este de 5 minute
 Persoana care execută dezinfecţia poartă mănuşi sterile.
- supraveghează pacientul în timpul puncţiei
- înmânează medicului instrumentele în condiţii de asepsie, participă la
recoltarea şi evacuarea produselor din cavitatea puncţionată
- îngrijeşte locul puncţiei
Îngrijiri ulterioare:
Pacientul este instalat comod în pat şi supravegheat, este suplinit pentru satisfacerea
nevoilor sale.
Pregătirea produsului recoltat:
- pentru examene de laborator eprubetele se etichetează, se completează
formularele de trimitere
- se măsoară cantitatea
Reorganizarea:
- materialele refolosibile se dezinfectează, se spală, se pregătesc pentru o
nouă sterilizare
- deşeurile se îndepărtează
Notarea puncţiei:
- se face în foaia de temperatură sau de observaţie, menţionându-se
cantitatea de lichid evacuat, aspectul lui, puncţia (dacă prin puncţia
exploratorie nu se obţine lichid, accidentele şi incidentele produse în timpul
puncţiei).

2
1 PUNCŢIA VENOASĂ

Definiţie: Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin
intermediul unui ac de puncţie.
Scop:
 explorator
- recoltarea sângelui pentru examene de laborator – biochimice, hematologice,
serologice şi bacteriologice
 terapeutic
- administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi perfuziei intravenoase
- recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale
- executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui
- sângerare 300 – 500 ml în edemul pulmonar acut, hipertensiune arterială.
Locul puncţiei:
- venele de la plica colţului (bazilică şi cefalică) unde se formează un „M”
venos prin anastomozarea lor
- venele antebraţului
- venele de pe faţa dorsală a mâinii
- venele subclaviculare
- venele femurale
- venele maleolare interne
- venele jugulare şi epicraniene – mai ales la sugar şi copil mic
Pregătirea puncţiei:
 materiale
- de protecţie, pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză
- pentru dezinfecţia tegumentului tip I cu tamponul îmbibat în alcool se
bandajează tegumentul timp de 30 sec. (pentru puncţia venoasă)
- instrumentar şi materiale sterile, ace de 25-30 mm, diametrul 6/10, 7/10,
10/10 mm – în funcţie de scop, seringi de capacitate – în funcţie de scop,
pense, mănuşi chirurgicale, tampoane
- alte materiale – garou sau bandă Esmarch, eprubete uscate şi etichetate,
cilindru gradat, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii perfuzabile, tăviţă
renală (materialele se vor pregătii în funcţie de scopul puncţiei)
 pacientul
- pregătirea psihică – se informează asupra scopului puncţiei
- pregătirea fizică – pentru puncţia la venele braţului, antebraţului:
o se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient, cât şi pentru
persoana care execută puncţia (decubit dorsal)
o se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu
împiedice circulaţia de întoarcere la nivelul braţului
o se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie maximă
o se dezinfectează tegumentele

3
 o se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei,
strângându-l astfel încât să oprească circulaţia venoasă fără a comprima
artera
o se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind astfel
turgescente
Execuţia puncţiei:
Asistenta îmbracă mănuşile sterile şi se aşeză vis-a-vis de bolnav.
- se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncţiei,
exercitând o uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine
- se fixează seringa, gradaţiile fiind în sus, acul ataşat cu bizoul în sus, în
mâna dreaptă, între police şi restul degetelor;
- se pătrunde cu acul traversând, în ordine tegumentul – în direcţie oblică
(unghi de 30 grade), apoi peretele venos – învingându-se o rezistenţă
elastică, până când acul înaintează în gol;
- se schimbă direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei;
- se controlează pătrunderea acului în venă prin aspiraţie cu seringa
- se continuă tehnica în funcţie de scopul puncţiei venoase: injectarea
medicamentelor, recoltarea sângelui, perfuzie
- în caz de sângerare, se prelungeşte acul de puncţie cu un tub din polietilenă
care se introduce în vasul colector, garoul rămânând legat de braţ
- se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea
garoului şi a pumnului
- se aplică tamponul îmbibat în soluţie dezinfectantă la locul de pătrundere a
acului şi se retrage brusc acul
- se comprimă locul puncţiei 1-3 minute, braţul fiind în poziţie verticală
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- se face toaleta locală a tegumentului
- se schimbă lenjeria dacă este murdară
- se asigură o poziţie comodă în pat
- se supraveghează pacientul

Accidente Intervenţiile asistentei

Hematom (prin infiltrarea
sângelui în ţesutul perivenos)
Străpungerea venei (perforarea
peretelui opus)
Ameţeli, paloare, lipotimie
- se retrage acul şi se comprimă locul puncţiei 1-3
minute
- se retrage acul în lumenul venei
- se întrerupe puncţia, pacientul se aşează în
decubit dorsal fără pernă, se anunţă medicul.

4
 2 Puncţia pleurală
Definitie
Punctia pleurala sau taracocenteza reprezinta stabilirea unei legaturi intre
cavitatea pleurala si mediul exterior prin infermediul unui ac.
Scop
explorator
- punerea in evidenta a prezentei lichidului pleural
- recoitarea lichidului pentru examinarea sa cantitativa si calitativa
terapeutic
- evacuarea lichidului
- administrarea medicamentelor in cavitatea pleurala (antibiotice; citostatice)
dupa spalarea cavitatii
Locul punctiei
- se alege dupa situatia si cantitatea de lichid pleural :
- daca lichidul este in stare libera, punctia se face in spatiu VII - VIII
intercostal pe linia axilara posterioara
- daca lichidul este inchistat, punctia se face in plina matitate, zona stabilita
prin examen clinic
- cotectiile purulente si tuberculoase se punctioneaza cat mai aproape de
nivelul lor superior pentru a preintampina fistulizarea lor
- punctia se face deasupra marginii superioare a coastei inferioare, indiferent
de locul punctiei

Pregatirea punctiei
*materiale
- de protectie a patului
- pentru dezinfectia tegumentului tip III
- instrumente si materiale sterile: 2 - 3 ace de 10 cm lungime, cu diametrul de
1 mm, 2-3 seringi de 20 - 50 ml, seringa de 5 ml si ace pentru anestezie,
pense, manusi, camp chirurgical, tampoane, comprese
- alte materiale: romplast; eprubete, lampa de spirt, aparate aspiratoare
(Dieulafoy sau Potain), recipiente pentru colectarea lichidului, tavila renala
- medicamente: atropina, morfina, tonice-cardiace, solutii anestezice
- materiale pentru reactia Rivalta: pahar conic de 200 ml, 50 ml apa distilata,
solutie de acid acetic glacial, pipete %
*pacient:
- pregatirea psihica:
 se informeaza pacientul cu privire la scopul punctiei, pozitia in care va
sta in timpul punctiei
- pregatirea fizica:
 se administreaza cu 30 minute inaintea punctiei una fiola atropina pentru
a preveni accidentele (atropina scade excitabilitatea generala si a nervului
pneumogastric)
5
  se asaza in pozitie sezand la marginea patului sau a mesei de examinare
cu picioarele sprijinite pe un scăunel, cu mana de partea bolnavă ridicată
peste cap pana la urechea opusa sau cu trunchiui usor aplecat in fata, cu
antebratele flectate pe brate, cu mainile la ceafa, coatele inainte
 pacientii cu stare buna se asaza calare pe un scaun cu spatar; antebratele
fiind sprijinite pe spatarul scaunului
 pacientii in stare grava se asaza in decubit lateral, pe partea sanatoasa, la
marginea patului
.
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se asigură repausul la pat pe o perioadă prescrisă de medic
- se supraveghează pulsul, tensiunea arterială, respiraţia, culoarea tegumentelor,
periodic
- se informează imediat medicul în cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei,
secreţiilor bronhice
.

Accidente
- accese de tuse , determinate de iritatia
pleurei
- lipotimie , colaps

- edem pulmonar acut, determinat de

evacuarea rapida a lichidului
- pneumotorax prin ranirea plamanului cu
acul

3 PUNCTIA ABDOMINALA ( PARACENTEZA SAU

PUNCTIA PERITONEALA)
Paracenteza abdominala = traversarea peretelui abdominal si patrunderea in
cavitatea peritoneala, cu ajutorul unui trocar.
SCOP : - explorator –
- recoltarea lichidului si examinarea sa in laborator pentru stabilirea
naturii sale
-punerea in evidenta a lichidului peritoneal
- terapeutic – ca metoda de tratament in ascitele masive (pentru
evacuarea lichidului abundent care provoaca tulburari respiratorii si circulatorii prin
presiunea exercitata asupra diafragmului, asupra venei cave inferioare, provocand
edeme).

6
INDICATII
-ascitele masive care provoaca tulburari circulatorii si respiratorii prin presiuni asupra
diafragmului, venei cave inferioare
-ascitele care nu se resorb prin metode obisnuite de tratament
-traumatismele inchise ale viscerelor abdominale, cand se banuieste hemoperitoneu
- pentru diagnosticul citologic , bacteriologic, si enzimatic al ascitei
CONTRAINDICATII
-chisturi ovariene mari , hidronefroza, sarcina
-se executa cu prudenta la pacientii cu diateze hemoragicesi in precoma
-colectiile de lichid inchistate se evacueaza numai chirurgical
LOCUL PUNCTIEI
-pe linia MONROE Richter-in fosa iliaca stanga la punctul de unire a 1/3 medii cu cea
mijlocie a liniei ce uneste ombilicul cu spina iliaca antero superioara stanga
-pe linia ombilico pubiana, la mijlocul ei

Materiale necesare:
 Masa acoperita cu camp steril;
 Un trocar gros, cu diametrul de 3-4 mm, cu mandren ascutit si mandren bont, de
rezerva;
 Novocaina 1% pentru anestezie locala;
 Casoleta cu campuri sterile;
 Musama si traversa;
 Un vas gradat cu o capacitate de 10l pentru colectarea lichidului;
 O tavita renala;
 Densimetru;
 Casoleta cu manusi sterile;
 Trocare de calibru mic, cu diametrul de 1,5- 2mm cu un mandren ascutit si altul
bont;
 Seringa de 2-5 ml, sterile si uscata;
 Alcool si tinctura de iod pentru dezinfectie locala;
 Cearceaf impaturit in trei, in lungime(pentru bandajarea abdomenului);
 Casoleta mica cu pansamente sterile;
 Cilindru gradat de 100-200ml;
 Doua eprubete sterile(astupate) , etichetate;
 Un bisturiu, steril;
 Substante necesare pentru reactia Rivalta;
 Ace de siguranta;
 Catetere sterile, pentru evacuarea vezicii, cand bolnavul prezinta tulburari de
mictiune.

Etape de executie
1. Pregatirea instrumentelor si materialelor necesare
7
  Se pregatesc materialele si instrumentele necesare efectuarii paracentezei.
2. Pregatirea psihica si fizica a bolnavului.
 Se anunta bolnavul si i se explica necesitatea efectuarii punctiei abdominale;
 Se controleaza temperature camerei, salii de tratament sau salonului;
 Se izoleaza patul printr-un paravan de restul bolnavilor, in cazul cand punctia se face
in salon;
 I se explica bolnavului pozitia exacta pe care trebuie sa o mentina in timpul punctiei;
 In functie de starea lui, se administreaza bolnavului un cardiotonic cu 15-20 min
inainte de punctie;
 Se invita bolnavul sa urineze. Bolnavilor care prezinta tulburari de mictiune li se
efectueaza sondaj vezical;
 Se asaza musamaua si aleza, pentru protejarea patului sau mesei de examinare;
 Peste aleza se asaza cearceaful impaturit in trei;
 Se dezbraca bolnavul si se asaza in decubit dorsal la marginea patului cu trunchiul usor
ridicat sau in decubit lateral
 Se acopera trunchiul cu exceptia locului punctiei;
 Medicul alege locul punctiei, de obicei fosa iliaca stanga – linia Monroe-Richter(locul
de intalnire a treimii externe cu cea mijlocie a liniei spino-ombilicale)
 Se spala locul punctiei;
 Se atentioneaza bolnavul de a nu se misca la senzatia data de intepatura.

5. Ingrijirea bolnavului (dupa punctie)
 Se asaza bolnavul pe carucior, astfel incat locul punctiei sa fie cat mai sus si in aceeasi
pozitie se plaseaza in pat;
 Se asigura in camera temperatura optima si liniste pentru bolnav;
 Bandajul imprejurul abdomenului se mentine timp de 5-6 ore;
 Bolnavul va fi supravegheat timp de 24 ore si se anunta imediat medicul la orice
suspiciune;
 Agrafele se vor indeparta dupa 48-72 ore;
 Pansamentul plagii se efectueaza in conditii de asepsie perfecta;
 Se serveste bolnavul si se alimenteaza la pat in tot timpul repausului;
 Substantele analeptice se administreaza la indicatia medicului.
Accidente:
- Colaps vascular prin decomprimarea brusca a cavitatii abdominale
- Hemoragie digestiva manifestata prin hematemeza, melena
- Perforarea intestinului determina peritonita
- Persistenta orificiului de punctie prin care se scurge lichid

8
 4 PUNCTIA RAHIDIANA
Punctia rahidiană = pătrunderea cu ajutorul unui ac special printre vertrebe în spaţiul
subarahnoidian, la nivel lombar (puncţie lombară) sau suboccipital (puncţie
suboccipitală)
Scop: explorator -măsurarea tensiunii lichidului cefalorahidiari,
-recoltarea lichidului in vefderea examenului macroscopic si de
laborator
- injectarea de substante radiopace pentru examenul radiologic al
maduvei(aer sau substante pe baza de iod)
terapeutic -decomprimarea în cazul sindromului de hipertensiune
cefalorahidiană,
-introducerea de substanţe medicamentoase, anestezice, în spaţiul
subarahiloidian.
INDICATII
-Boli inflamatorii ale sistemului nervos central (meningita,encefalita),
scleroza multipla, hemoragie subararhnoidiana, tumori cerebrale

- interventii chirurgicale cu scop anestezic

LOCUL PUNCTIEI
-punctia lombara –D12-L1 sau L4-L5
-punctia dorsala D6-D7
- punctia suboccipitala-intre protuberanta occipitala externa si apofizia axisului,
pe linia mediana

CONTRAINDICATII
-
Materiale necesare:
- masă acoperită cu cîmp steril, pe care se aşază:
- ace de punctie rahidiană cu mandren, sterile şi uscate, lungi de 3 -10 cm;
- seringi tip Record de 2-5-10 şi 20 ml, sterile;
- 2-3 pense sterile;
- sticlă cu alcool;
- sticlă cu tinctură de iod;
- casoletă cu cîmpuri sterile; ,
- mănuşi de cauciuc sterile;
- două eprubete sterile, uscate şi etichetate;
- eventual medii de cultură (după indicatia medicului);
- trei eprubete curate, gradate, pentru recoltarea lichidului cefalorahidian, pentru
analize citologice şi biochimice, în stativ;
- manometru Claude;
- tăviţă renală;
- substanţe de contrast (pentru puncţia rahidiană exploratorie);

9
 - substanţe medicamentoase (antibiotice, hormoni, seruri, pentru puncţia
terapeutică);
- substanţe anestezice (pentru puncţia efectuată în vederea rahianesteziei).
Etape de execuţie/ Timpi de executie
1. Pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare
1.1. Pregătirea materialelor şi instrumentelor se efectuează în funcţie de scopul
puncţiei Primele opt materiale se pregătesc indiferent de scopul puncţiei
1.2. Măsuta cu instrumente şi materiale se aduce lîngă bolnav în momentul
începerii punctiei.
2. Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului şi alegerea locului puncţiei
2.1. Se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea punctiei.
2.2. Se controlează ca temperatura camerei să fie de20°C (dacă se efectuează
în salon)
2.3. Bolnavul este condus în sala de tratament
2.4. Dacă puncţia se face în salon se izolează patul printr-un paravan de restul
bolnavilor
2.5. Se explică bolnavului poziţia exactă pe care trebuie să o menţină în timpul
punctiei
2.6.Se dezbracă bolnavul
A. 2.7. Se aşază bolnavul în poziţie şezîndă, la marginea mesei de examinare, cu
picioarele atîrnînde
2.8. Se încrucişează mîinile bolnavului pe piept şi capul aplecat înainte
2.9. Spatele se încovoaie în formă de arc (poziţie spate de pisică şi se apasă
moderat capul în regiunea occipitală
2.10. Bolnavul va fi acoperit, cu excepţia locului puncţiei
2.11.Se împinge înapoi zona epigastrică
2.12. Se spală locul puncţiei (la nevoie va fi ras). Locul puncţiei este ales de
medic
- puncţie Iombară D12-L1 sau L4-L5;
- puncţie dorsaIă D6-D7
B. 2.7. Bolnavul se aşază în poziţie culcat, decubit lateral, la marginea mesei sau
patului, ghemuit cu genunchii aduşi cît mai mult spre capul aplecat înainte;
astfel: încît spatele să fie arcuit (poziţie cocoş de puşcă )
2.8. Asistenta îi susţine ceafa cu o mînă şi coapsele cu cealaltă
5 Ingrijirea bolnavului după puncţie
5.1. Bolnavul va fi aşezat foarte atent pe cărucior, în poziţie orizontaIă, şi în
momentul plasării lui în pat.
5.2. Se aşază, bolnavul fără pernă şi se menţine în această poziţie, nemişcat,
timp de 24 ore.
5.3. Bolnavul se serveşte şi se alimentează la pat, numai după 6 ore
5.4. După 24 ore, se oferă bolnavului perna
5.5. A treia zi după puncţie se aşază bolnavul în poziţie şezîndă.
5.6. La indicaţia medicului se rehidratează bolnavul cu substanţe hipo- sau
izotonice si se administrează medicamente hipertensive
10
Accidente:
•Ameţeli, tulburări vizuale;dureri de cap, greaţă, tuse, vărsături
• Hemoragii prin ac; dacă persistă, se repetă puncţia într-un spaţiu intervertebral superior
• Contractarea feţei, gîtului sau a unuia din membre (prin atingerea ramurilor nervilor
spinali)
• Şocul reflex (foarte rar) poate duce la sincope mortale
• Bolnavul va fi supravegheat cu grijă timp de 24 ore
• Nerespectarea repausului în poziţie orizontală poate da nastere la tulburări
postfuncţionale
• Puncţia suboccipitală se poate efectua şi în condiţii ambulatorii, deoarece bolnavul nu
trebuie culcat, fiind recomandată poziţia: şezîndă

Atentie! • Dacă în cursul puncţiei s-a evacuat o cantitate mare de lichid, bolnavul va fi
aşezat în poziţie Trendelenburg moderată pentru cîteva ore

5 PUNCTIA OSOASA
Punctia osoasă – Reprezinta crearea unei comunicariintre mediul extern si zona
spongioasa a osului, strabatand stratul sau cortical prin intermediul unui
ac
Scop: explorator- recoltarea maduvei pentru examinare, in vederea stabilirii structurii,
compozitiei si pentru studierea elementelor figurate ale sangelui in
diferite faze ale dezvoltarii lor
terapeutic - în vederea administrării unor medicamente lichide, hidratante si
nutritive
-efectuarea transfuziilor de sînge intraosoase
-pentru recoltarea de măduvă de la persoane sanatoase in vederea
transfuziei sale la un pacient
INDICATII
-boli hematologice
LOCUL PUNCTIEI
-Este de obicei la nivelul oaselor superficiale,usor accesibile cum ar fi:
spina iliaca posterosuperioara
creasta iliaca
sternul-manubriul sau corpul
maleolele tibiale
calcaneul
apofizele spinoase ale ultimelor vertebre dorsale si primelor vertebre
lombare
Materiale necesare: masă de tratamente acoperită cu cîmp steril;
 trusă pentru puncţie sterilizată (va cuprinde: 2-3 ace penţru puncţii osoase
Klima, Rosegger sau Rohr ,cu vîrf scurt, dar foarte ascuţit şi prevăzute cu
mandren l =5 cm ;d = 1-2 mm; seringă de10-20 ml pentru aspirarea

11
 conţinutului medulur; seringă de 2-5 ml cu ace pentru anestezie; pensă
anatomică);
 fiole de novocaină 1-4% ;
 substanţe dezinfectante (alcool; tinctură de iod);
 casoleta cu campuri sterile;
 casoletă cu comprese sterile, feşi, leocoplast;
 muşama, traversă;
 mănusi de cauciuc sterile.
A. În scop explorator: sticle de ceas;lame de sticlă sterile; pipete; solutii de diluţie
pentru globule albe; soluţie de ser fiziologic steril incălzit la 370C;
medii de cultură.
B. In scop terapeutic: substanţe medicamentoase; sânge; aparat de perfuzie sau
transfuzie.
1. Pregătirea instrumentelor şi materialelor
1.1. Pregătirea trusei pentru puncţie şi sterilizarea ei.
1.2. Pregătirea materialelor necesare în funcţie de scopul puncţiei, indicat de
medic.
2. Pregatirea psihica si fizica a bolnavului
2.1. Se anunta bolnavul, informandu-l asupra necesitatii si esentei interventiei.
2.2. Se asaza bolnavul in decubit dorsal cu trunchiul usor ridicat, pe un pat cat
mai rigid (in cazul punctionarii sternului).
2.3 In cazul punctiei tibiale si iliace bolnavul se afla in D.D
2.4 Punctia in calcaneu-bolnavul in D.L., cu picioarele desfacute
2.5 Punctia vertebrala- bolnavul in poz. Sezand, cu trunchiul curbat inainte.
Este o cale mai rar utilizata.
Ritmul de administrare nu va depăşi 15-20 picături/min.
3.13. Se badijonează locul puncţiei cu tinctură de iod.
3.14. Se efectuează un pansament steril.
3.15. Spălarea pe mîini cu apă curentă şi săpun.
4. Îngrijirea bolnavului după punctie.
4.1. Se aşază bolnavul într-o poziţie cît mai comodă.
4.2. Se supraveghează faciesul şi starea generală a bolnavului
-se observa pansamentul daca se imbiba cu sange.
!
Accidente:imediate
- Puncţie albă.
-perforatie ale organelor interne(inima ,plamani)
- -fracturi
-pneumotorax
TARDIVE
-hematoame
-infectii ale osului( osteomielita)
-tulburari de crestere la copii dupa punctia tibiala

12
 6.Recoltarea sângelui capilar
- hemoleucogramă, hemoglobină, timp de sângerare, timp de coagulare, examen
parazitologic
- grup sanguin
materiale
de protecţie
 mănuşi de cauciuc
sterile
 ace
 tampoane de vată
 seruri test
nesterile
 tavă medicală curată
 cameră umedă
 lame uscate, curate, degresate, şlefuite
 pipete Potain
soluţii dezinfectante
 alcool 90º
pregătirea pacientului
psihic: se anunţă să nu mănânce ; i se explică necesitatea efectuării tehnicii
fizic: se aşează în poziţie şezând cu mâna sprijinită
execuţie
 Se aseptizează pielea degetului inelar sau mediu cu un tampon cu alcool 90º
 Se evită congestionarea printr-o frecare puternică şi prelungită
 Se aşteaptă evaporarea alcoolului
 Cu o mişcare bruscă se înţeapă pielea pulpei degetului în partea laterală a
extremităţii, perpendicular pe straturile cutanate
 Se şterge cu un tampon uscat prima picătură , se lasă să se formeze o altă picătură
de sânge din care se recoltează cu pipeta sau lama
 Se şterge cu un tampon cu alcool
Pregătirea produsului pentru laborator-efectuarea frotiului
- la extremitatea unei lame se pune o picătură de 3-4mm diametru
- se aşează o lamelă cu marginile şlefuite în unghi de 45º cu lama (picătura se
întinde prin capilaritate)
- lamela se trage către partea liberă a lamei păstrând aceeaşi înclinaţie şi antrenând
toată picătura fără să o fragmenteze
- se agită lama pentru uscare
- se etichetează şi se trimite la laborator
Hematii 4,2-4,8mil./mm3 – la femei
4,5-5,5mil./mm3 – la bărbaţi
Creşterea nr.de hematii = poliglobulie
Scăderea nr.de hematii = anemie

13
Trombocite 150-400 mii /mm3
creşterea nr. de trombocite peste V.N. = trombocitoză
scăderea nr. de trombocite sub V.N. = trombocitopenie
Hemoglobina
valori normale
La bărbaţi 14-16 g% la femei 12-15g%
Leucocitele
valori normale 4200-8000/mm3
creşterea nr.de leucocite peste V.N. = leucocitoză
scăderea nr. de leucocite sub V.N. = leucopenie

7 Recoltarea sângelui venos

 VSH-viteza de sedimentare a hematiilor;
 Sedimentare=aşezarea progresivă a hematiilor pe fundul eprubetei
 As.se spală pe mâini
 Pregăteşte materialele necesare:
Sterile
 Seringă 2ml
 Citrat de sodiu 3,8%
 Ace pentru puncţia venoasă
nesterile
 Stativ şi pipete Westergreen
 Perniţă, muşama
 eprubete
 Tăv.medicală, renală
 Garou (pentru evidenţierea venei)
 Tampoane
Dezinfectant: Alcool 70º
 Pregăteşte pacientul psihic (se anunţă cu 24h înainte necesitatea efectuării
examinării) şi fizic (se anunţă să nu mănânce, să păstreze repaus fizic)
 Asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun
 Îmbracă mănuşi de cauciuc sterile
 Aspiră în seringă 0,4ml citrat de Na 3,8%
 Puncşionează vena fără garou şi aspiră sânge până la 2ml (1,6ml);
 Retrage acul şi aplică tampon cu alcool
 Scurge amestecul sânge-citrat în eprubetă şi omogenizează lent
 Aşează eprubeta în stativ
 Îngrijeşte pacientul
 Se completează buletinul
 Se etichetează produsul

14
 Se aspiră cu pipeta Westergreen până la gradaţia 200 şi se aşează pipeta în stativ pe
dopul de cauciuc în poziţie strict verticală, notându-se acest moment (când examenul
se face la patul bolnavului);
 Se lasă la sedimentat 1h, 2h;
 Se citeşte rezultatul:
Valori normale
După 1h: la bărbaţi 1-10mm După 2h: la bărbaţi 7-15mm
la femei 2-13mm la femei 12-17mm
Dacă se recoltează cu sist. Vacutainer , se pregăteşte perniţă, muşama, tavă medicală,
tăviţă renală, holenderul, acele speciale, tampon cu alcool, garou, eprubeta cu dop de
culoare neagră. Se recoltează sângele fără garou.

Recoltarea sângelui pentru examene biochimice

Se efectuează prin puncţie venoasă , dimineaţa, bolnavul fiind „a jeune” ; se
recoltează 5-10ml sânge simplu pentru a determina:
Uree sanguină: 0.20-0,40 gr/1000ml transaminază
Acid uric: 2-6 mg % TGO=2-20 ui
Creatinină: 0,6-1,20 mg % TGP=2-16
Bilirubină: T=0,4-1mg % amilază: 8-32 uW (Wolgemuth)
D=0,1-0,4mg % electroforeză
Colesterol : 1,80-2,80 gr ‰ pr.t.=75gr %
Lipemie: 600-800mg % calcemie: 9-12 mg % ; 4,5-5,5
mEq/l
Teste de disproteinemie
Fosfataza alcalină
Sideremie: recoltare direct în eprubetă cu ac de platină: 100-160 /100 ml
Rezervă alcalină: 5-10 ml în sticluţe heparinate : 58-65 vol. %
Ionograma sanguină
Glicemia : 2ml sânge / NaF 4mg : 0,80-1,20 gr ‰
Fibrinogen: 0,5 ml citrat de Na 3,8 % şi 4,5ml sânge : 200-400 mg %
Timp de protrombină: 0,5 ml oxalat de K şi 4,5 ml sânge : timpii
T.Quick=12-14”
T.Howell=1’30”-2’30”

.Recoltarea sângelui pentru examen bacteriologic -

hemocultură
Def. Hemocultura înseamnă introducerea sângelui pe un mediu de cultură pentru
examen bacteriologic.
Scop: Descoperirea bacteriilor atunci când se suspectează:
- o septicemie cu stafilococ, meningococ, bacil Koch (bolnavul are febră cu
oscilaţii mari, frison, stare generală alterată)
- o bacteriemie : febră tifoidă, bruceloză, endocardită malignă subacută)
materiale
15
de protecţie: mască de tifon, mănuşi sterile
sterile: seringă a 20 cm3, ace pentru puncţie venoasă, casolete cu pense, tampoane şi
comprese, câmp, apă şi săpun
medii de cultură: două recipiente cu : bulion citrat, geloză semilichidă
nesterile: lampă de spirt, chibrituri
soluţii dezinfectante: alcool iodat, tinctură de iod, eter
pacient
pregătire psihică: se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii
pregătire fizică: se spală regiunea plicii cotului , se degresează cu eter , se aseptizează cu
alcool
execuţie
Se face de către două asistente:
Prima asistentă spală, degresează şi dezinfectează regiunea, cealaltă asistentă îmbracă
mănuşile sterile, aşează câmpul steril, aseptizează regiunea cu iod.
Prima asistentă aplică garoul la 10-12 cm de locul puncţiei, aprinde lampa de spirt,
îmbracă mănuşi sterile, serveşte seringa în condiţii aseptice, apoi cealaltă asistentă ia
seringa şi efectuează puncţia venoasă, aspiră 20 ml de sânge ; prima asistentă desface
garoul, cealaltă retrage seringa. Prima asistentă aseptizează locul puncţiei , flambează
dopul şi gura balonului; cealaltă însămânţează: 2ml în eprubetă cu geloză , 10ml în
bulionul citrat. Prima asistentă flambează din nou gura balonului, dopul şi închide
eprubeta, cealaltă omogenizează prin mişcări de înclinare şi redresare.
Pregătirea produsului pentru laborator
se etichetează cu data , ora , temperatura (se pot recolta mai multe probe în 24h
- se trimit imediat la laborator şi se pun la termostat la 37ºC
- se notează în foaia de observaţie data şi numele persoanei care a recoltat
Se reorganizează locul.
De ştiut:
 pentru însămânţarea cu germeni anaerobi, eprubeta cu geloză semilichidă se
încălzeşte la bain-marie timp de 30 min
 în timpul însămânţării , balonul sau eprubeta cu mediu de cultură se păstrează
înclinată
 flambarea se face fără a încălzi mediul de cultură
 materialele necesare se sterilizează la poupinel
 însămânţarea se face imediat pentru a evita coagularea sângelui
 hemocultura se efectuează la debutul bolii şi înainte de administrarea
antibioticelor
Hemocultura poate fi completată cu coprocultură, urocultură etc.

8 RECOLTAREA SANGELUI VENOS CU SISTEM

VACUTAINER

Avantaje: Utilizarea acestei metode de prelevare asigura:

16
-confortul pacientului
-calitatea probei de sange
-securitatea personalului medical

PREGATIREA MATERIALEOR
-holder-un tub de material de plastic care prezinta, la partea superioara, amboul la care
se ataseaza acul de punctie prin infiletare, iar la partea inferioara doua aripioare
-acul de punctie protejat de carcasa bicolora
-tuburi vacutainer cu dopuri de diferite culori conventionale
-materiale necesar efectuarii punctiei venoase
PACIENT
-pregatirea psihica-se anunta si I se explica necesitatea si inofensivitatea tehnicii
-pregatirea fizica-recoltarea se face dimineata pe nemancate,-se aseaza pacientul in DD,
confortabil cu membrul superior un abductie, extensie si supinatie
EXECUTIE
ASISTENTA
-SE SPALA PE MAINI CU APA SI SAPUN
-IMBRACA MANUSI STERILE
-VERIFICA BANDA DE SIGURANTA A ACULUI(INTEGRITATE,
VALABILITATE)
-indeparteaza carcasa de culoare alba a aculuiprin miscari de rasucire
-alege locul punctiei si il aseptizeaza
-indeparteaza carcasa colorata a acului
EXECUTA PUNCTIA VENOASA
-introduce tubul in holder apucand aripioarele cu indexul si mediul, iar cu policele
impinge tubul in holder si astfel va fi strapunsa diafragma gumata a tubului
-dupa prelevarea sangelui se scoate tubul din holderprin miscari de impimgere asupra
aripioarelor laterale si I se imprima miscari usoare de inclinare rasturnare pentru
omogenizare cu aditivul
-se introduce tubul urmator
-se retrage acul din vena si se face o compresiune asupra locului punctiei timp de 1-3
minute fara a flecta antebratul pe brat
PREGATIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
-se eticheteaza tuburile
-se trimit la laborator

9 RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN

DEFINITIE:exudatul faringian este un lichid , rezultat in urma unui proces inflamator

faringian
SCOP:
-EXPLORATOR:-depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui in vederea
tratamentului
17
 -depistarea persoanelor sanatoase purtatoare de germeni
PREGATIREA MATERIALULUI NECESAR:
1. -de protectie:masca de tifon
2. -sterile:-spatula linguala
-eprubeta cu tampon faringian sau ansa de platina
-eprubete medii de cultura
-ser fiziologic sau glicerina 15%
3 -nesterile:-tavita renala
-stativ pentru eprubete
-lampa de spirt
- chibrite

PREGATIREA PSIHICA SI FIZICA A PACIENTULUI:

-psihica: se anunta pacientul si i se explica tehnica
-fizica:-se anunta sa nu manance si sa nu bea apa
-sa nu se instileze solutii dezinfectante in nas, si sa nu faca gargara
-se aseaza pacientul pe un scaun

EXECUTIE

-se recolteaza inainte de administrarea de antibiotice sau sulfamide

-asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza cu alcool
-isi pune masca de protectie
-invita pacientul sa deschida gura si inspecteaza fundul de gat
-deschide epubreta cu tamponul faringian
-flambeaza gatul eprubretei si o inchide cu dop steril
-apasa limba cu spatula linguala
-cu tamponul faringian sterge depozitul de pe faringe si amigdale, dezlipeste o portiune din
falsele membrane (cand este cazul)
-flambeaza gura eprubetei care se inchide cu dopul flambat
-la indicatia medicului, intinde produsul obtinut pe lame se sticle frotiuri colorate sau
insemanteaza imediat pe medii de cultura
-se spala pa maini cu apa si sapun

PREGATIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR

-se transporta produsul de laborator evitand suprainfectiile

-se spala si se dezinfecteaza suprafetele
-daca nu este posibila insamantarea la patul bolnavului , tamponul se umezeste in prealabil cu
ser fiziologic sau glicerina 15 %

***ATENTIE***
-timpul scurs de la recoltare la insamantare sa nu depaseasca 5-6 ore
18
-inainte de recoltare , se inspecteaza regiunile de unde urmeaza sa se recolteze
-recoltarea se face nu numai in angine dar si in alte boli care pot fi declansate de o infectie
faringiana(nfrite)

.Recoltarea sputei
Def. Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se expulzează din căile
respiratorii prin tuse.
Scop: explorator pentru examinări
 macroscopice
 citologice
 bacteriologice
 parazitologice
în vederea stabilirii dg.
Materiale necesare
Sterile
 cutie Petri, pahar conic
 scuipătoare specială (sterilizată fără substanţă dezinfectantă)
nesterile
 pahar cu apă
 şerveţele sau batiste de unică folosinţă
pregătirea pacientului
psihic
 se anunţă şi i se explică necesitatea executării examinării
 se instruieşte să nu înghită sputa
 să nu o împrăştie
 să expectoreze numai în vasul dat
 să nu introducă în vas şi saliva
execuţie
 i se oferă paharul cu apă să-şi clătească gura şi faringele
 i se oferă vasul de colectare, în funcţie de examenul cerut
 se solicită pacientului să expectoreze după un efort de tuse
 se colectează sputa matinală sau adunată din 24h
recoltarea sputei prin frotiu faringian şi laringian
 se umezeşte tamponul de vată cu apă distilată sterilă
 se apasă limba cu spatula
 se introduce tamponul în faringe cerând pacientului să tuşească
 sputa eliminată se prinde pe tamponul de vată care se introduce imediat în
eprubeta sterilă
 frotiul laringian se recoltează de către medic pătrunzând cu tamponul în laringe
sub control laringoscopic
recoltarea sputei prin spălătură gastrică
 se introduce sonda (Einhorn sau Faucher), în stomac, dimineaţa, pe nemâncate
19
  se introduc prin sondă 200ml apă distilată, bicarbonatată, călduţă, care este
evacuată imediat sau extrasă cu seringa
 lichidul recoltat se trimite imediat la laborator pentru că germenii căutaţi pot fi
distruşi dacă stau mai mult timp în contact cu mediul acid al sucului gastric
 dacă recoltarea se face pentru însămânţare şi lichidul trebuie trimis la alt
laborator, sucul obţinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de Na
recoltarea sputei prin spălătură bronşică
 se utilizează la pacienţii cu TBC cavitară, care nu expectorează
 se pun în evidenţă bacili încapsulaţi în submucoasă, care nu apar în mod obişnuit
în spută
 se introduc în recipientul de aerosoli 5ml ser fiziologic sau 4ml soluţie teofilină
3% cu 1ml soluţie de stricnină 1‰
 pacientul inhalează de cîteva ori prin inspiraţii adânci, repetate, urmate de
expiraţii scurte
 se face o scurtă pauză de 4-5sec şi se repetă până la aerosolizarea întregii cantităţi
de lichid
 după aspiraţii, pacientul începe să tuşească chiar dacă nu a tuşit niciodată
 sputa expectorată se recoltează într-un vas steril, recoltarea se repetă zilnic, în
următoarele 4 zile, în vase separate
Pregătirea produselor pentru laborator
I. se acoperă recipientele
II. se etichetează
III. se trimit la laborator
notarea în foaia de observaţie; reorganizarea

13 Recoltarea urinei: - examenul sumar

- urocultura
scop
explorator : informează asupra stării funcţionale a rinichilor, cât şi a întregului
organism
materiale
- urinar sau ploscă
- muşama, aleză
- materiale pentru toaleta organelor genitale externe
- eprubete sterile sau alte recipiente în funcţie de examenul cerut
- lampă de spirt şi chibrituri
pregătirea pacientului
- psihică
- se anunţă şi se instruieşte privind folosirea bazinetului
- să ştie să utilizeze numai recipientul gol şi curat
- să urineze fără defecaţie
- să verse imediat urina în vasul colector
20
 - să nu urineze în timpul toaletei
- fizică
- se protejează patul cu muşama şi aleză
- se aşează plosca sub pacient
- se face toaleta organelor genitale externe
- se îndepărtează bazinetul şi se înlocuieşte cu altul curat
EXECUTIE
recoltarea urinei pentru examen sumar
- din urina obţinută se trimite un eşantion de 100-150 ml
recoltarea urinei pentru urocultură la jumătatea micţiunii
- urocultura stabileşte prezenţa bacteriilor în urină
- se recoltează urina de dimineaţa (concentraţie mare de germeni), în absenţa unui
tratament cu perfuzii (efect de diluţie)
- înainte de începerea tratamentului cu antibiotice, se spală mâinile cu atenţie şi se
usucă cu prosop curat
- prima cantitate de urină emisă, aproximativ 50 ml, se elimină la toaletă sau în bazinet,
apoi fără să se întrerupă jetul urinar, se recoltează aproximativ 5 ml urină într-o
eprubetă sterilă
- se flambează gura eprubetei înainte şi după recoltare
- se astupă repede cu dopul
- se transportă la laborator sau se însămânţează direct pe mediul de cultură şi se
introduce la termostat
recoltarea urinei prin sondaj vezical
- se utilizează atunci când recoltarea la jumătatea micţiunii nu este posibilă şi când
puncţia vezicală nu este dorită
- se folosesc sonde (catetere) cu o singură cale unidirecţională (există risc de infecţie
externă)
- se face toaleta organelor genitale cu atenţie (vezi sondajul vezical)
- în caz de sondă vezicală permanentă, nu se recoltează urina din punga
colectoare, ci numai prin puncţie în porţiunea proximală a sondei după o
dezinfectare atentă a suprafeţei acesteia
recoltarea urinei prin puncţie vezicală
- se face numai în caz de vezică plină, când nu se poate recolta urina la jumătatea
micţiunii sau prin sondaj vezical
- se execută puncţia vezicii urinare
- se repartizează urina recoltată în recipiente în funcţie de scop
INGRIJIREA ULTERIOARA A PACIENTULUI
-este ajutat sa se imbrace
-este asezat intr o pozitie comoda
-se aeriseste salonul

21
14 Urocultura cercetează prezenţa bacteriilor în urină deaceea se impune ca
recoltarea urinei să se facă în condiţii de asepsie într-o eprubetă sterilă cu dop steril.
Urocultura se face prin emisie spontană; se recoltează urina de dimineaţă după o
prealabilă toaletă a organelor genitale.
La femei recoltarea necesită o toaletă atentă:
 se spală cu apă şi săpun, se clăteşte cu soluţie antiseptică de permanganat de K
sau ceai de muşeţel sau apă fiartă şi răcită, se şterge cu o compresă sterilă sau cu
un prosop curat călcat cu fierul încins înainte de folosire.
 Se introduce un tampon steril intravaginal , dacă este cazul, pentru a evita ca urina
să fie contaminată cu scurgere vaginală.
 Se recoltează jetul mijlociu direct în eprubeta sterilă; dopul se ţine în mână fără a
atinge porţiunea ce intră în eprubetă
La bărbaţi recoltarea este mai simplă:
 Se recoltează jetul mijlociu, dar se iau toate măsurile pentru ca urina să nu fie
contaminată cu germeni oportunişti de pe tegumentele vecine
 Se face toaleta glandului , a prepuţului prin spălare, clătire , ştergere sterilă şi apoi
antisepsia glandului cu alcool
La persoanele imobilizate la pat care nu pot coopera, ca şi la sugari
 Se face o toaletă riguroasă a organelor genitale
 Fixarea la nivelul meatului urinar a unor recipiente sau a unor pungi adezive
sterile(la sugari)
La bolnavii imobilizaţi ca şi la copiii mici care colaborează greu
 Recoltarea se face direct în vasele proprii de urinat dacă sunt de metal şi
sterilizate
 Dacă sunt din material plastic sau alt material ce nu poate fi sterilizat în ele se
introduc vase de sticlă sterilizate
 Se va evita contactul acestor vase sterilizate cu tegumentele sau mâna copilului
 Se toarnă în eprubete sterile
Sondarea sau cateterismul la femei, bărbaţi.
 Transportul trebuie să fie asigurat în curs de 1h de la prelevare deoarece urina este
un excitant mediu de cultură; astfel sunt necesari câţiva germeni pentru a obţine
în scurt timp o contaminare masivă
 Urina poate fi păstrată la frigider câteva ore (la 4 ºC 2-5h)
 Cantitatea de urină pentru urocultură este de 5ml(în eprubetă)
 Nu se administrează antibiotice 10 zile înainte de recoltare
 Bolnavul nu va consuma lichide timp de 12-24h înainte de recoltare
 Nu va urina 6h înainte de recoltare
 Recoltarea se face de preferinţă dimineaţa la ridicarea din pat

22
 15 Recoltarea vărsăturilor
Vărsătura este conţinutul gastric care se elimină spontan , de obicei în afecţiunile
digestive, dar întâlnită şi ca un simptom în alte afecţiuni(alcoolism, tensiune
intracraniana) sau în sarcină.
Scop
Explorator – se fac examinări macroscopice , bacteriologice, chimice pentru stabilirea
diagnosticului
PREGATIREA MATERIALELOR
Materiale necesare
 2 tăviţe renale curate şi uscate
 pahar cu soluţie aromată
 muşama , traversă
 prosop
Se pregăteşte pacientul fizic şi psihic:
 va fi încurajat şi susţinut în timpul vărsăturii
 se aşează în poziţie şezând sau decubit dorsal cu capul întors lateral
 se aşează sub cap sau în jurul gâtului un prosop
 se protejează lenjeria de corp şi de pat cu muşama sau traversă
EXECUTIE
 se îndepărtează proteza dentară dacă există
 tăviţa renală se oferă pacientului sau este susţinută de către asistentă
 asistenta sprijină fruntea bolnavului
 după vărsătură se îndepărtează tăviţa
 dacă varsă după intervenţii chirurgicale abdominale, va fi sfătuit să-şi comprime
uşor cu palma plaga operatorie
 se oferă paharul cu apă să-şi clătească gura (scuipă în altă tăviţă)
Îngrijirea pacientului după tehnică
 se şterge gura pacientului
 se îndepărtează materialele folosite
 se aşează pacientul în poziţie comodă şi se acoperă
 se aeriseşte salonul
 se supraveghează pacientul încontinuare
În funcţie de observaţie se notează aspectul macroscopic, cantitatea.
Unele semne însoţitoare sau premergătoare
 cefalee
 vertij
 transpiraţii
 emisie fără efort în jet

23
 16 RECOLTAREA MATERIILOR FECALE
(COPROCULTURA)
I.DEFINITIE:Coprocultura este recoltarea si insamantarea materiilor fecale pentru
examen bacteriologic pe un mediu de cultura.
II.SCOP: explorator:
-depistarea unor germeni patogeni responsabili de imbolnavirea tubului digestiv
-depistarea unor purtatori sanatosi de germeni,
-depistarea unor tulburari in digestia alimentelo.
III.ELEMENTE DE URMARIT: efectuarea tehnicii in conditii corecte de maxima
asepsie.
IV.MATERIALE NECESARE:
 Manusi sterile si manusi de unica folosinta;
 Recipient cu lingurita pentru colectarea materiilor fecale cu mediu de cultura
(coprorecoltor), eprubete cu medii de cultura;
 Tampoane sterile montate pe port-tampon, introduse in eprubete sterile;
 Sonda Nelaton, lubrefiant;
 Tava medicala, seringa pentru aspiratie;
 Purgativ salin (20-30 g de MgSO4 - sulfat de magneziu);
 Musama, aleza, paravan;
 Prosoape, materiale necesare pentru toaleta, prosoape de hartie;
 2 bazinete (dintre care unul steril).

V.PREGATIREA BOLNAVULUI:
 Psihica: -- i se explica pacientului necesitatea si modul de derulare al tehnicii;
--pacientul este instruit sa nu urineze in vasul in care a defecat si sa foloseasca
bazinetul steril pentru defecare;
 Fizica: --in seara de dinaintea examenului se administreaza purgativul salin;
--dimineata, bolnavul isi goleste vezica urinara;
--seprotejeaza patul cu musama si aleza;
--se aseaza bolnavul in decubit dorsal sau in functie de metoda utilizata.
VI.TEHNICA DE EXECUTIE:
a. RECOLTAREA DIN SCAUN SPONTAN:
 Asistenta se spala pe maini si imbraca manusile sterile;
 Se dezbraca pacientul;
 Se aseaza pacientul in decubit dorsal, cu picioarele flectate;
 Se aseaza bazinetul sub regiunea sacrala si se efectueaza toaleta regiunii
perineale cu miscari de sus in jos;
24
  Se sterge bolnavul si se schimba bazinetul cu cel steril, iar cel nesteril se
acopera;
 Pentru respectarea pudorii, se acopera pacientul pana la terminarea actului
defecarii;
 Se efectueaza toaleta perianala si organelor genitale cu miscari de sus in jos;
 Se recolteaza in mod aseptic aproximativ 3-4 g fecale din diferite parti suspecte
cu continut mucos, cu puroi sau sangvinolente, cu ajutorul linguritei din
recipientul de recoltat, iar daca scaunul este lichid, se recolteaza apoximativ 5 ml
in coprorecoltor;
 Se indeparteaza bazinetul din salon;
 Se imbraca bolnavul si se spala mainile acestuia.

b. RECOLTAREA DIRECTA DIN RECT:

 Asistenta se spala pe maini si imbraca manusile sterile;
 Se aseaza pacientul in decubit lateral stang, cu membrul inferior stang intins,
iar cel drept in flexie;
 Se umezeste tamponul in ser fiziologic si se fixeaza bine pe o tija lunga;
 Se indeparteaza fesele pacientului si se introduce tamponul steril prin miscari
de rotatie si inaintare prin anus in rect si se sterge mucoasa rectala;
 Tamponul se introduce in eprubeta sterila.

c. RECOLTAREA LA COPII:
 Se face toaleta ano-perineala;
 Se aseaza copilul in decubit lateral, cu piciorul de jos intins si cel de deasupra
flectat;
 Asistenta se spala pe maini si imbraca manusile sterile;
 Se indeparteaza fesele si se evidentiaza orificiul anal;
 Se introduce sonda Nelaton sterila prin anus in rect, la o distanta de 10-15 cm;
 Se aplica la capatul exterior al sondei o seringa cu care se aspirain sonda materiile
fecale din colon;
 Se indeparteaza sonda si se descarca continutul sondei, prin insuflare de aer cu
seringa, intr-o eprubeta sterila cu mediu de cultura.

Dupa recoltarea materiilor fecale, indiferent de metoda folosita, se efectueaza toaleta

in regiunea anala, se imbraca pacientul si se aseaza comod, iar apoi se aeriseste
salonul.

VII.REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCA:

25
  Asistenta se spala pe maini;
 Se trimit probele etichetate la laborator, impreuna cu buletinul de analize;
 Se noteaza in foaia de observatieexamenul, data recoltarii si numele persoanei
care a efectuat-o;
 Toate materialele folosite sunt asezate in locuri bine stabilite dupa ce sunt spalate
si dezinfectate, iar cele care necesita sterilizare sunt pregatite pentru aceasta;
 Se colecteaza deseurile in saci corespunzatori.

VIII.INCIDENTE:
 recoltarea incorecta prin suprainfectarea probei cand nu se lucreaza in mod
aseptic.

19 RECOLTAREA PENTRU OUA DE PARAZITI

-Se poate face si prin raclare cu o spatula de os sau cu o bagheta de lemn plata si
bine lustruita, inmuiata in glicerina cu apa in parti egale
-metoda consta in raclarea pielii din vecinatatea orificiului anal in special pentru
oxiori, care se depun in aceasta regiune
-raclarea se face la 2-3 ore dupa culcare sau dimineata devreme
-dupa raclare bagheta va fi introdusa intr o eprubeta curate si se trimite imediat la
laborator
INGRIJIREA ULTERIOARA A PACIENTULUI
-se efectueaza toaleta in regiunea anala
-se imbraca pacientul si se aseaza comod
-se aeriseste camera

20 Recoltarea LCR
Def. LCR este un produs de secreţie al plexurilor coroide la nivelul ventriculului IV, cu
rol de protecţie a SNC, cu rol nutritiv şi excretor, care circulă în spaţiul
subarahnoidian.
Scop:
diagnostic
- este o metodă de rutină, care furnizează date esenţiale în diagnosticul neuroinfecţiilor şi
hemoragiilor meningiene, în afecţiuni neurologice şi neurochirurgicale, al stărilor
comatoase

execuţie
- recoltarea se execută pe nemâncate prin puncţie lombară, suboccipitală sau
ventriculară
- la pacienţii cu stare generală alterată se execută în decubit lateral pentru a evita
26
 lipotimia
- tehnica de puncţionare şi prelevare va fi strict aseptică
- se observă presiunea de scurgere sau se măsoară tensiunea cu manometru Claude
- se extrag 10-20 ml LCR (după scurgerea câtorva picături)
- lichidul se repartizează în mai multe eprubete sterile (pentru diferite examinări) -
aproximativ 4 ml în fiecare eprubetă
- se fac examinări:
- citologice (măsurarea elementelor celulare/mm3: limfocite,
polinucleare, eozinofile, atipii celulare)
- bacteriologice - BK şi alţi germeni
- serologice - sifilisul SNC
- biochimice
LCR = soluţie apoasă, bogat salină, limpede ca apa de stâncă
 volum: 100-150 ml; D=1005-1009; pH=7,4-7,5
• tensiunea: 10-20 cm apă în decubit lateral
20-25 cm apă în poziţie şezând
0-suboccipital
0-5 cm apă la sugari
5-15 cm apă la copii
valori normale ale constituienţilor chimici
albuminorahie = 20-60 mg% azot total = 15-30 mg
glicorahia = 50-60 mg% creatinină = 0,5-1 mg
clororahia = 700-760 mg% acid lactic = 10-25 mg

22 SONDAJE SPALATURI SI CLISME

GENERALITATI:

Def: sondajul reprezinta introducerea unei sonde sau cateter din metal, cauciuc sau
material plastic prin caile naturale intr-o cavitate naturala a organismului.

Scop: = explorator=

- pt recoltarea produselor cavitatii sondate in vederea efectuarii ex de laborator.

= terapeutic=
- pentru evacuarea continutului cavitatii sondate.
- Introducerea unor substante medicamentoase, hidratare, alimentare, curatirea cavitatii
de substante daunatoare organismului, introduse accidental sau formate printr-o
dereglare a proceselor de digestie si metabolism.

Principii in efectuarea sondajelor, spalaturilor si clismelor:

27
 Instrumentele utilizate pt sondaje si spalaturi trebuie sa corespunda urmatoarelor
criterii:
- suprafata sondelor trebuie sa fie neteda pentru a nu leza mucoasa;
- materialul din care sunt confectionate trebuie sa fie rezistent pentru ca sonda sa nu se
rupa in timpul sondajelor sau spalaturilor;
- varful sondelor trebuie sa fie bont pt a nu produce leziuni ale canalelor sau
conductelor prin care sunt introduse sau pentru a nu forma cai false.

Rolul asistentei medicale:

- respectarea unei asepsii perfecte prin utilizarea solutiilor si materialelor sterile;
- pregatirea psihica a bolnavului. Va urmarii linistirea acestuia, instruirea privind
modul de colaborare in timpul sondajului pentru a obtine rezultatul dorit;
- sonda se va lubrifia sau uda dupa caz, pentru a nu leza organul sondat;
- in cazul spalaturilor cantitatea lichidului introdus trebuie sa fie mai mica decat
capacitatea organului spalat;
- este interzisa introducerea lichidului de spalatura sub presiune;
- continutul evacuat prin sondaje sau spalaturi va fi pastrat si prezentat medicului, sau
recoltat in eprubete si trimis la laborator pt examinari;
- sondajele si spalaturile se noteaza in FO insotite de numele asistentei care le-a
efectuat;
- eventualele greseli efectuate in timpul sodajelor sau spalaturilor vor fi anuntate
imediat medicului pentru a combate de urgenta eventualele complicatii aparute.

22 EFECTUAREA SONDAJULUI GASTRIC

Def: sondajul sau tubajul gastric reprezinta introducerea unui tub de cauciuc
(sonda Faucher sau sonda Einhorn) prin faringe si esofag in stomac.
Scop:
* explorator: - pentru recoltarea continutului gastric in vederea evaluarii functiei
chimice si secretorii (chimism gastric);
- pentru studierea functiei evacuatoare a stomacului;

* terapeutic: - pentru evacuarea continutului stomacal toxic;

- pentru curatirea mucoasei gastrice de exudate si substante straine depuse;
- pentru hidratarea si alimentarea bolnavului;
- pentru introducerea de substante medicamentoase .

Indicatii:
- in gastrita acuta si cronica, boala ulceroasa, perioada nedureroasa.

28
= MATERIALE NECESARE=

- MATERIALE
De protectie:
-doua sorturi din cauciuc sau din material plastic
-musama si aleza
-prosoape
Sterile:
-sonda Faucher sau Einhorn
-2 seringi de 20 ml
-casoleta cu manusi de cauciuc
-pense hemostatice
-eprubete
Nesterile:
-tavita renala
-tava medicala
-pahar cu apa aromata
-pahar cu apa pentru proteza
-recipient pentru colectare
Medicamente
-la indicatia medicului

= PREGATIREA PACIENTULUI=

- pacientul se pregateste psihic informandu-l asupra necesitatii tehnicii, inofensivitatii

ei si rugandu-l sa respecte indicatiile medicale;
Fizic:- pacientul se aseaza in pozitie sezand pe un scaun cu spatar sau la marginea
patului;
- i se protejeaza hainele cu sorturi de cauciuc sau musama si aleza;
- se indeparteaza proteza daca este cazul;
- se aseaza tavita renala sub barbia pacientului rugandu-l sa o sustina;
- pacientul este rugat sa nu manance in dimineata examinarii.

= TEHNICA DE EXECUTIE=
- asistenta se spala pe maini, isi protejeaza hainele cu sorturi de cauciuc si imbraca
manusile de UF;
- cu pensa de serviciu scoate sonda din trusa, o prinde cu mana dreapta fixand capatul
sondei prevazut cu oliva intre police, index si mediu;
- umezeste in apa sterila capatul sondei;
- se aseaza in dreapta bolnavului si ii fixeaza capul in hiperextensie intre mana ei
stanga si torace;
29
- cere pacientului sa deschida gura larg si sa respire adanc;
- introduce oliva sondei pana la peretele posterior al farigelui (cat mai aproape de
radacina limbii) si roaga bolnavul sa inghita;
- sonda ajunge in esofag si este impinsa usor in stomac pâna cand diviziunea 45 a
sondei ajunge la nivelul arcadelor dentare;
- se verifica prezenta sondei in stomac prin aspirarea continutului gastric cu seringa;
- se fixeaza sonda la tegument cu leucoplast;
- in functie de scopul sondajului se poate evacua continutul gastric prin aspirare cu
seringa pana cand in seringa nu mai apare nimic;
- continutul recoltat se aseaza in cilindru gradat sau in eprubete pentru efectuarea ex
biochimice;
- daca sondajul se fectueaza pentru ex de laborator se recolteaza prin aspirare cu
seringa 4 probe din 15 in 15 min care se eticheteaza si se trimit la laborator. Dupa
recoltarea primelor doua probe se administreaza histamina, apoi se recolteaza alte
doua probe.
- Daca sondajul se efectueaza pentru introducerea de substante medicamentoase
acestea se introduc cu ajutorul seringi prin sonda;
- Dupa terminarea sondajului capatul liber al acesteia se penseaza si sonda se extrage
printr-o miscare hotarata;
- Se aseaza in tavita renala.

= INGRIJIREA DUPA TEHNICA=

- se sterge fata bolnavului de mucozitati;
- i se ofera un pahar cu apa aromatizata pentru garagara;
- se indeparteaza sortul de cauciuc;
- se aseaza in pozitie comoda.

23 SONDAJUL DUODENAL
Definitie: sondajul sau tubajul duodenal reprezinta introducerea unei sonde Einhorn
dincolo de pilor realizand comunicarea duodenului cu exteriorul.

Scop: * explorator:
- pentru extragerea continutului duodenal format din continut gastric: bila A, B, C, suc
pancreatic si secretie proprie;
- pentru aprecierea functiei hepatice si a cailor extrahepatice;
- pentru determinarea unor modificari anatomopatologice ale organelor care dau
aspectul, cantitatea , compozitia chimica si morfofunctionala a sucurilor aflate in
duoden;
- pentru evidentierea unor boli parazitare ale duodenului sau cailor biliare.

30
 * terapeutic:
- pentru drenarea cailor biliare si introducerea unor substante medicamentoase cu
actiune directa asupra ficatului a cailor biliare sau tubului digestiv. Acestea vor actiona
fie local, fie se vor resorbi la nivelul peretilor intestinali ajungand la vena porta in ficat,
de unde apoi, vor fi excretate impreuna cu bila in caile biliare.
- pentru alimentatie artificiala. Se introduc lichide hidratante in organismul
pacientilor inconstienti sau cu imposibilitate de inghitire.
- pentru aspiratie continua, in cazul ocluziilor sau subocluziilor intestinale si
dupa interventiile chirurgicale pe tubul digestiv.

Generalitati:
- prin sondajul duodenal se verifica permeabilitatea cailor biliare. Se pot localiza
procese patologice hepatobiliare, prin separarea bilei veziculare de bila hepatica.
- Se analizeaza compozitia sucului pancreatic putandu-se efectua sondaj duodenal
numai in scopul examinarii acestuia.

Materiale necesare:
Materiale de protectie:
-musama si aleza
-sort de cauciuc sau alt material impermiabil
-prosoape
Sterile
-sonda Einhorn
-2 seringi de 20 ml
-manusi de cauciuc sterile
-pensa hemostatica
-medii de cultura
-eprubete
Nesterile
-tavita renala
-tava medicala
-stativ pentru eprubete
-pahar cu apa aromata
-perna cilindrica dura sau patura rulata
-hartie de turnesol rosie si albastra
Medicamente
-sulfat de magneziu 33 %
-ulei de masline
-novocaina
-solutii necesare hidratarii si alimentarii( materialele se vor alege in functie de scopul
sondajului)

31
Pregatire bolnavului:

 psihic: -se informeaza pacientul

-i se explica necesitatea tehnicii.
 fizic:
- pacientul va fi nemancat
- -se izoleaza patul cu un paravan
- -se protejeaza cu musama si aleza
- -se aseaza pacientul in pozitie sezand la marginea patului
- -se protejeaza cu sortul din material plastic
- -i se indeparteaza proteza dupa caz
- -i se da tavita renala sa o tina sub barbie

EXECUTIE
Introducerea sondei
-asistenta se spla pe maini
-imbraca manusi sterile
-prinde sonda(umezita)cat mai aproape de oliva si o introduce cu blandete prin
cavitatea bucala sau nazala pana in faringe
-cere pacientului sa respire adnc, cu gura deschisa si sa inghita de cateva ori pana
cand oliva trece in esofag
-cu miscari blande ajuta inaintarea sondei pana la marcajul 45 cm la arcada
dentara , moment in care se considera ca sonda a trecut de cardia si a patruns in
stomac
-se aseaza pacientul in decubit lateral drept cu trunchiul usor ridicat si capul mai
jos , coapsele flectate pe bazin
-se introduce perna cilindrica sub regiunea hepatica
-se impinge usor sonda spre pilor pana la marcajul de 60 cm
-se continua introducerea sondei cu rabdare si atentie concomitent cu actiunea de
inghitire a ei de catre pacient(1-2 cm la 3-5 minute)
-cand diviziunea 75 cm se afla la arcada dentara oliva sondei a ajuns in
duoden( dupa circa 1-1 ½ ore de la patrunderea ei in stomac)
Verificarea se face astfel:
* se introduc cu seringa 60 ml aer prin sonda si dupa 1 min se aspira pentru a
recupera aerul. Daca sonda a ajuns in duoden se recupereaza mai putin de 20 ml.
 se introduc 10 ml lapte , daca sonda se afla in duoden laptele nu mai poate fi
recuperat.
 Sonda se mai poate verifica radiologic sub ecran.
Captarea bilei:
- bila A, coledociană este prima bilă care apare la capatul liber al sondei dupa o ora
jumatate de la introducere;
- se recolteaza 10 ml in prima eprubeta, lasand liber capatul liber sa dreneze;

32
- dupa recoltarea bilei A se introduc prin sonda 40 ml sulfat Mg 33 la suta , se
penseaza sonda si se asteapta 15 minute dupa care se recolteaza bila B – bila
veziculara, de culoare castaniu inchis spre verde;
- se recolteaza 10 ml bila B dupa care sonda este lasata sa dreneze in eprubete sau
recipient de recoltare ;
- bila se decoloreaza treptat ajungand pana la galben pai moment in care se recolteaza
10 ml bila C sau hepatica- provine din caile hepatice de culoare galben pai;
- dupa recoltarea bilei C se penseaza capatul liber al sondei, bolnavul este ridicat in
pozitie sezand si sonda se extrage;
- se sterg mucozitatile de pe fata bolnavului si i se ofera un pahar cu apa aromatizata
dupa care se aseaza in pozitie comoda;
- asistenta eticheteaza eprubetele cu bila recoltata, completeaza biletul de trimitere si le
transporta la laborator;
- noteaza sondajul in FO;
- reorganizeaza locul de munca.

De retinut:
- in cazul in care sonda nu patrunde in duoden datorita unui spasm piloric, se poate
realiza relaxarea sfincterului prin administrarea de novocaina 1 % pin sonda sau
medicamente antispastice;
- daca sonda se innoada in stomac va fi extrasa usor pe cale bucala;
- spasmul sfincterului Oddi este inlaturat prin adm de novocaina 1%.

Accidente:
- greata, varsaturi, oboseala pacientului;
- bronhopneumonie de aspiratie;
- traumatisme ale cavitatii bucale sau ale foselor nazale.
Ingrijirea ulterioara
-se ofera un pahar cu apa aromata pentru clatirea gurii
-se sterg mucozitatile de pe fata si de pe barbie
-se indeparteaza sortul din materialul din plastic
-se aseaza pacientul in pozitie comoda

33
 24 SONDAJUL VEZICAL

Definitie: prin sondajul vezical se intelege introducerea unei sonde sau unui cateter prin
uretra in vezica urinara, realizand comunicarea acesteia cu exteriorul.

Scop:
* explorator:
- pentru recoltarea urinei pentru examene de laborator (ex bacteriologic- urocultura);
- pentru depistarea unor modificari patologice aparute la nivelul uretrei sau vezicii
urinare;

* terapeutic:
- pentru evacuarea continutului vezicii in retentia de urina;
- pentru efectuarea unor manevre medicale.
24 EFECTUAREA SONDAJULUI LA FEMEIE:
Materiale necesare:
MATERIALE
De protectie:
- musama si traversa
- -manusi sterile de cauciuc
Sterile:
-doua sonde lungi de aproximativ 15 cm cu varful indoit usor complet rotunjit avand
unu-doua orificii laterale aproape de varf
-1-2 eprubete pentru urocultura
-medii de cultura in functie de germenii cautati
-ser fiziologic
-casolete cu tampoane de vata
-doua pensé hemostatice
Nesterile:
-materiale pentru toaleta organelor genitale
-tavita renala, bazinet
-paravan(cand se executa in salon)
-recipint pentru colectare
Medicamente:
-ulei de parafina steril
-oxicianura de mercur 1/5000
PACIENTA:
Psihic:
-se anunta si se explica necesitatea tehniciii
Fizic:
34
-se izoleaza patul cu paravan
-se protejeaza cu musama si aleza
-se aseaza pacienta in decubit dorsal cu genunchii ridicati si coapsele indepartate (pozitie
ginecológica)
-se indeparteaza perna si patura
-se acopera pacienta lasand libera regiunea genitala
-se aseaza bazinetul si se efectueaza toaleta organelor genitale externe
-se indeparteaza bazinetul si se aseaza tavita renala intre coapsele pacientei

EXECUTIE
-Sondajul se efectueaza in conditii de perfecta asepsie atat a pacientei cat si a
instrumentelor, si a mainilor celui care o executa
-asistenta imbraca manusi sterile
-evidentiaza meatul urinar
-dezinfecteaza cu oxicianura de mercur orificiul uretral de sus in jos in directia anusului
-scoate pensa cu o pensa si o prinde intre degetele mediu si inelar ale mainii drepte
-lubrifiaza sonda cu ulei steril
-orientata cu varful in sus se introduce sonda in uretra 4-5 cm
-paralel cu inaintarea sondei, extremitatea acesteia va fi coborata printr o miscare in
forma de arc pentru a-i usura trecerea in vezica
-primele picaturi se lasa sa se scurga in tavita renala, apoi in recipientele pregatite in
functie de scop( urocultura, examene biochimice) sau intr. Un recipient de colectare
-extragerea sondei se face dupa pensarea orificiului externprin aceleasi miscari, in sens
invers
INGRIJIREA ULTERIOARA
-se efectueaza toaleta regiunii vulvare
-se imbraca si se aseaza comod in pat
-se va supraveghea in continuare

25 SONDAJUL VEZICAL LA BARBATI:

PREGATIRI
Materiale:
-la fel ca la sondajul vesical la femeie
Pacient:
Psihic:
-se anunta si se explica necesitatea si inofensivitatea tehnicii
Fizic:
-se aseaza pacientul in decubit dorsal cu picioarele intinse usor departate
-se izoleaza patul cu paravan
-se acopera pacientul lasand accesibila regiunea genitala
-se face toaleta organelor genitale
-sub bazin se aseaza o perna tare musamaua si aleza
35
-se aseaza tavita renala intre coapse

EXECUTIE
-asistenta imbraca manusi de cauciuc
-alege sonda si o lubrifiaza
-dezinfecteaza meatul urinar cu ser fiziologic si oxicianura de mercur
-intre degetele inelar si mic ale mainii drepte prinde extremitatea libera a sondei si cu
ajutorul unei pensé sterile tinuta in aceeasi mana apuca sonda in imediata vecinatate a
varfului
-introduce varful sondei in meat si impinge usor cu pensa , in timp ce cu mana stanga
intinde penisul cat mai bine , pentru ca sa dispara cutele transversale ale mucoasei
uretrale carea r putea impiedica patrunderea sondei in vezica
-daca pe parcursul inaintarii sondei apar obstacole anatomice sau unctionale, spasme,
asistenta retrage sonda si pregateste alta de calibru mai mic ( Mercier sau Thiemann)
-patrunderea sondei in vezica se semnaleaza prin scurgerea urinei prin sonda
-se fixeaza sonda pana se evacueaza urina
-se recolteaza urina in eprubetele sau recipientele pregatite in functie de examenele de
laborator ce se vor efectua
-restul urinei se capteaza in tavita renala sau allt recipient
-indepartarea sondei se face cu ajutorul pensei dupa ce extremitatea libera a fost inchisa
prin comprimare
INGRIJIREA ULTERIOARA
-se efectueaza toaleta si se imbraca pacientul
-se schimba lenjeria care s a patat cu urina

????????
Accidente:
- lezarea mucoasei uretrei duce la aparitia de hemoragii (se intrerupe sondajul);
- crearea unei cai false prin introducerea fortata a sondei – se manifesta prin dureri
violente;
- astuparea sondei - inlaturarea obstacolului se face prin insuflarea de aer sau
introducerea de ser fiziologic;
- infectii – prin nerespectarea masurilor de asepsie si antisepsia;

Atentie!
- nu se va executa presiune pe hipogastru pentru a grabi evacuarea vezicii;
- nu se va goli brusc vezica urinara – pericol de hemoragii;
- daca vezica este prea destinsa nu se va evacua toata cantitatea de urina ;
- daca sonda se mentine mai multe zile si se efectueaza cu sonda Foley, va fi fixata
prin umplerea balonasului cu ser fiziologic si se va schimba la 10 – 15 zile. Urina
fiind colectata in pungi colectoare.

36
26 SPALATURA OCULARA
Definitie: introducerea unui curent de lichid in sacul conjunctival.

Scop:
- terapeutic: * in procese inflamatoare ale conjunctivei;
* in prezentarea unor secretii conjunctivale abundente;
* pentru indepartarea corpilor straini.

Materiale necesare:
De protectie:
-prosoape
Sterile:
-comprese, tampoane de vata
-undina sau alt recipient (picurator)
Nesterile:
-tavita renala
Medicamente :
-acid boric 30/0
-, ser fiziologic,
-oxicianat de mercur 1/5000,
- apa bicarbonatata 22o/o;

Pregatirea bolnavului:
Psihic:
-se anunta pacientul
-i se explica necesitatea si inofensivitatea tehnicii
Fizic:
-se aseaza pacientul in pozitie sezand , cu capul aplecat pe spate, cu privirea in sus
-se protejeaza ochiul sanatos cu o compresa sterila
-se protejeaza cu un prosop in jurul gatului
-se aseaza tavita renala lipita de gat, de partea ochiului ce urmeaza a fi spalat( sustinuta
de bolnav sau ajutor)
-daca starea generala nu permite pozitia sezand , pacientul va sta in decubit dorsal sau
lateral, cu capul aplecat inapoi

Efectuarea tehnicii:
- participa doua asistente: una supravegheaza pacientul si-l mentine in pozitia aleasa,
cealalta efectueaza tehnica
- se spala pe maini; se dezinfecteaza
- verifica temperatura lichidului de spalatura: 370C ( temperatura mai joasa
declanseaza reflexul de inchidere a pleoapelor)

37
- aseaza pe cele doua pleoape cate o compresa imbibata in solutia antiseptica de
spalare
- deschide fanta palpebrala cu degetele mainii stangi si toarna incet lichidul din
undina( sau alt recipient), in sacul conjunctival, evitand corneea
- solicita pacientului sa roteasca ochiul in toate directiile
- repeta tehnica la nevoie si verifica prezenta corpilor straini in lichidul de spalatura
( cand este cazul)
- indeparteaza tavita renala

INGRIJIREA ULTERIOARA
-usuca fata pacientului
-aspira lichidul ramas in unghiul nazal al ochiului
-indeparteaza compresa de pe ochiul protejat
-aseaza pacientul in pozitie comoda

Atentie:
- amboul seringii trebuie sa fie la o distanta de 10-15 cm de ochi;

Accidente:
- traumatisme;
- hemoragii;
- infectii.

27 SPALATURA AURICULARA
Definitie: introducerea unui curent de lichid pentru spalatura conductului auditiv extern.

Scop:
* terapeutic: - pentru indepartarea secretiilor din conductul auditiv extern: puroi,
cerumen, dop epidermic;
- pentru extragrea unor corpi straini;
- pentru tratamentul otitelor cronice;

Materiale necesare:
De protectie:
-doua sorturi de cauciuc
-musama, prosop, aleza
Sterile:
- seringa Guyon ,vata;
- lichidul pentru spalatura la 37 0C:
- solutia medicamentoasa prescrisa
- -solutie de bicarbonat de sodiu 1%o
Nesterile:
38
 -masa de tratamente
-tavita renala
-scaun

Pregatirea psihica si fizica a bolnavului:

Psihic:
-se anunta pacientul
-i se explica scopul tehnicii
Fizic:
-in cazul dopului de cerumen , cu 24 ore inainte se instileaza in conductul auditiv extern
de 3 ori pe zi solutie de bicarbonat de Na in glicerina 1/20
-in cazului dopului epidermic se instileaza solutie de acid salicilic 1 % in ulei de
vaselina
-in cazul corpilor straini hidrofili ( boabe de legume si cereale), se instileaza alcool
- in cazul insectelor vii se fac instilatii cu ulei de vaselina, glicerina sau se aplica un
tampon cu alcool cu efect narcotizant
-pacientul se aseaza in pozitie sezand pe scaun
-se protejeaza cu prosopul si sortul
-se aseaza tavita sub urechea pacientului care va tine capul inclinat spre tavita
Efectuarea tehnicii:
- asistenta se spala pe maini si imbraca sortul de cauciuc;
- verifica temperatura lichidului de spalatura si incarca seringa Guyon;
- Solicita pacientului sa deschida gura ( conductul se largeste si continutul patologic se
indeparteaza mai usor)
- Trage pavilionul urechii in sus si inapoi cu mana stanga, iar cu dreapta injecteaza
lichidul de spaltura spre peretele postero-superior si asteapta evacuarea
- -operatia se repeta la nevoie
- Se usuca conductul auditiv extern
- Medicul controleaza rezultatul spalaturii prin otoscopie
- Se introduce un tampon de vata in conduct
- Se aseaza pacientul in decubit dorsal ½-1 ora
- Se examineaza lichidul de spalatura

28 SPALATURA GASTRICA
Definitie: evacuarea continutului stomacal si curatirea mucoasei de exsudate si
substante straine.

Scop: * terapeutic:
- pentru evacuarea continutului stomacal toxic;

Indicatii:
- in intoxicatii alimentare sau cu substante toxice;
- in staza gastrica insotita de procese fermentative;
39
- in pregatirea preoperatorie de urgenta si in interventiile chirurgicale pe stomac;
- pt pregatirea examenului gastroscopic.

Contraindicatii:
- in intoxicatii cu substante caustice;
- hepatite cronice, varice esofagiene, imbolnaviri cardio-pulmonare decompensate
(cand boala se agraveaza);
- in ulcerul gastric perioada dureroasa;
- in cancerul gastric.

Materiale necesare:
= MATERIALE NECESARE=
MATERIALE
De protectie:
-doua sorturi din cauciuc sau din material plastic
-musama si aleza
-prosoape
Sterile:
-sonda Faucher
-2 seringi de 20 ml
-casoleta cu manusi de cauciuc
-pense hemostatice
-eprubete
Nesterile:
-cana de sticla sau de metal de 5 l
-palnie, apa calda la 25-26 grade celsius
-recipient pentru captarea lichidului (galeata, lighean)
-scaun
Medicamente
-carbune animal, alt antidot la indicatia medicului

Pregatirea fizica si psihica a bolnavului:

- pacientul se pregateste psihic informandu-l asupra necesitatii tehnicii, inofensivitatii
ei si rugandu-l sa respecte indicatiile medicale;
Fizic:- pacientul se aseaza in pozitie sezand pe un scaun cu spatar sau la marginea
patului;
- i se protejeaza hainele cu sorturi de cauciuc sau musama si aleza;
- se indeparteaza proteza daca este cazul;
- se aseaza tavita renala sub barbia pacientului rugandu-l sa o sustina;
- pacientul este rugat sa nu manance in dimineata examinarii.

EXECUTIE
-asistenta se spala pe maini, imbraca manusi sterile si sortul de cauciuc
-umezeste sonda, se aseaza in dreapta pacientului si ii fixeaza capul intre mana si torace
40
-cere pacientului sa deschida gura , sa respire adanc
-introduce capatul sondei pana la peretele posterior al faringelui cat mai aproape de
radacina limbii invitand pacientul sa inghita
-prin deglutitie, sonda patrunde in esofag si prin miscari blande de impingere ajunge in
stomac ( la marcajul 40-50 cm la arcada dentara)
-la capatul liber al sondei se adapteaza palnia si se aduce la nivelul toracelui pacientului
-se verifica temperatura lichidului de spalatura si se umple palnia
-se ridica palnia deasupra capului pacientului
-ianinte ca ea sa se goleasca complet, se coboara cu 30-40 cm sub nivelul epigastrului in
pozitie verticala pentru a se aduna in ea lichidul de stomac
-se goleste continutul palniei in vasul colector
-se repeta operatia pana ce lichidul este curat, limpede, fara resturi alimentare sau
substante straine
-se indeparteaza palnia si se penseaza capatul liber al sondei dupa care se extrage cu
atentie , pentru a se impiedica scurgerea continutului ei in faringe; de unde ar putea fi
aspirat de pacient

INGRIJIREA ULTERIOARA
-i se ofera un pahar cu apa sa-si clateasca gura
-se sterg mucozitatile de pe fata si barbie
-se indeparteaza tavita renala si sortul
-se aseaza pacientul in pozitie comoda

29 SPALATURA VEZICII URINARE

Definitie: Prin spalatura vezicii urinare se intelege introducerea unei solutii

medicamentoase prin sonda sau cateter in vezica

Scop:
 terapeutic:
- pt indepartarea exudatelor patlogice rezultate din inflamatia peretilor din vezica
urinara;
- pt pregatirea in vederea cistografiei, pielografiei si cistoscopiei.

Materiale necesare:
De protectie:
- musama si aleza
- -prosoape
Sterile:
-doua sonde Thiemann sau sonde cu o singura cale- unidirectionale
-casoleta cu tampoane
-doua pense hemostatice
-seringa Guyon, medii de cultura
41
 Nesterile:
-bazinet
-tavita renala
Medicamente:
-ser fiziologic
-oxicianat de mercur 1/5000
-ulei de parafina
-solutie de spalatura 1 litru
-solutie de rivanol 0,1-2%
-nitrat de argint 1-4 %o

EXECUTIE
-tehnica incepe cu sondajul vezical
-dupa evacuarea vezicii se adpteaza la sonda seringa Guyon sau un irigator si se introduc
80-100 ml solutie, fara sa se destinda vezica
-se retrage seringa si se lasa sa se scurga lichidul introdus capatul sondei asezandu-se pe
o compresa
-se repeta operatia pana ce lichidul evacuat este limpede

CLISME

Definitie: clisma e o forma speciala a tubajului prin care se introduc diferite lichide in
intestinul gros, prin anus in rect si colon.

Scop:
* evacuator: - pentru evacuarea continutului intestinului gros;
- pentru pregatirea bolnavului pentru rectoscopie;irigoscopie
- pentru interventii chirurgicale pe rect.

* terapeutic: - introducerea de substante medicamentoase si alimente, sau hidratarea

bolnavului.

Clasificarea clismelor:
- clismele evacuatoare pot fi: simple, inalte, prin sifonaj, uleioase, purgative.
- Clismele terapeutice-medicamentoase cu efect local, anestezice
- Clismele alimentare-hidratante
- Clisme baritate-cu scop explorator

Materiale necesare:
De protectie:
42
-parava, musama, aleza, invelitoare
Sterile:
-canula rectala
-casoleta cu comprese
-para de cauciuc pentru copii
Nesterile:
-stativ pentru irigator
-irigatorul si tubul de cauciuc de 1,5-2 m lungime si 10 mm diametru
-tavita renala, bazinet
-apa calda la 35-37 grade celsius( 500-1000 ml pentru adulti, 250 ml pentru adolescenti,
150 ml pentru copii, 50-60 ml pentru sugari)
-sare (1 lingurita rasa la 1 litru)
-glicerina ( 40 grame la 500 ml)
Medicamente:
-solutii medicamentoase in cantitatea si concentratia ceruta de medic
-substanta lubrifianta (vaselina)

Pregatirea psihica si fizica a bolnavului:

Psihic:
-se anunta si i se explica tehnica
-se respecta pudoarea
Fizic:
-se izoleaza patul cu paravanul si se protejeaza cu musamaua si aleza
-se asaza pacientul in functie de starea generala in pozitie:
-DD, cu membrele inferioare usor flectate
-DL stang cu membrul inferior stang intins si dreptul flectat
-genupectorala
-se aseaza bazinetul sub regiunea sacrala si se inveleste pacientul cu invelitoare

30 EFECTUAREA CLISMEI EVACUATOARE SIMPLE

-se fixeaza canula la tubul irigatorului si se inchide robinetul
-se verifica temperatura apei sau a solutiei medicamentoase
-se umple irigatorul
-se evacueaza aerul si prima coloana de apa
-se lubrifiaza canula cu o compresa de tifon
-se fixeaza irigatorul pe stativ
-AM se spala pe maini si se dezinfecteaza
-indeparteaza fesele pacientului cu mana stanga
-introduce canula prin anus in rect ( cu mana dreapta) perpendicular pe suprafata
subiacenta, cu varful indreptat ianinte in directia vezicii urinare
-dupa ce varful canulei a trecut prin sfincter se ridica extremitatea externa si se indreapta
varful in axa ampulei rectale
-se introduce canula 10-15 minute
43
-se inchide robinetul inainte ca nivelul apei sa se apropie de nivelul tubului de scurgere
-se indeparteaza canula si se asaza in tavita renala
-pacientul este adus in pozitie de DL drept, apoi DD pentru a usura patrunderea apei la o
adancime mai mare
-se capteaza scaunul la pat sau la toaleta
INGRIJIREA ULTERIOARA
-se efectueaza toaleta regiunii anale pe un bazinet curat
-se indeparteaza materialele de protectie
-se aseaza pacientul comod, se inveleste
-se aeriseste salonul

31 EFECTUAREA CLISMEI INALTE

- se utilizeaza o sonda Nelaton care se introduce la -30 -40 cm in colon. Irigatorul se
ridica la o inaltime de 1m jumatate.pentru a realiza o presiune mai mare a apei
-se verifica temperatura apei sau a solutiei medicamentoase
-se umple irigatorul
-se evacueaza aerul si prima coloana de apa
-se lubrifiaza canula cu o compresa de tifon
-se fixeaza irigatorul pe stativ
-AM se spala pe maini si se dezinfecteaza
-indeparteaza fesele pacientului cu mana stanga
-introduce canula prin anus in rect ( cu mana dreapta) perpendicular pe suprafata
subiacenta, cu varful indreptat ianinte in directia vezicii urinare
-dupa ce varful canulei a trecut prin sfincter se ridica extremitatea externa si se indreapta
varful in axa ampulei rectale
-se introduce canula 10-15 minute
-se inchide robinetul inainte ca nivelul apei sa se apropie de nivelul tubului de scurgere
-se indeparteaza canula si se asaza in tavita renala
-pacientul este adus in pozitie de DL drept, apoi DD pentru a usura patrunderea apei la o
adancime mai mare
-se capteaza scaunul la pat sau la toaleta
-Temperatura solutiei de clisma este de 15-16oC.

INGRIJIREA ULTERIOARA
-se efectueaza toaleta regiunii anale pe un bazinet curat
-se indeparteaza materialele de protectie
-se aseaza pacientul comod, se inveleste
-se aeriseste salonul

44
 32 CLISMA EVACUATOARE PRIN SIFONAJ

Efectuarea clismei prin sifonaj: se practica pentru indepartarea mucozitatilor,

puroiului si exudatelor de pe suprafata mucoaselor.

Indicatii:
- pareze intestinale si ocluzii intestinale;
EXECUTIE:
-se foloseste o canula rectala ( sonda) de 35-40 cm lungime si 1,5 cm diametru , din
cauciuc semirigid si prevazuta cu orificii largi
-se adapteaza la tubul irigatorului o palnie de 1,5 litri ( in loc de rezervor)
-se umple palnia cu apa calda la 35 grade celsius si se deschide robinetul sau pensa
lasand sa iasa aerul
-se lubrifiaza canula si se introduce pana in colonul sigmoid
-se ridica palnia la inaltimea de 1 metru si se da drumul apei
-inainte ca acesta sa se goleasca se coboara sub nivelul colonului ( apa se va
reintoarce in palnie)
-se goleste palnia intr-un recipient
-se repeta operatia de 5-6 ori pana ce prin tub se evacueaza apa curata
INGRIJIREA ULTERIOARA
-se efectueaza toaleta regiunii anale pe un bazinet curat
-se indeparteaza materialele de protectie
-se aseaza pacientul comod, se inveleste
-se aeriseste salonul

33 EFECTUAREA CLISMEI ULEIOASE

INDICATII:
-Este utilizata in constipatii cronice si in fecalom.
Materiale:
-se folosesc uleiuri vegetale ( floarea soarelui, masline), incalzite la 38 grade in
baie de apa.
EXECUTIE:
-. Uleiurile se introduc in rect prin intermediul irigatorului sau cu ajutorul unei seringi
avand grija sa pompam moderat.
- Se introduc aproximativ 200 ml ulei in 15-20 minute,
-uleiul se mentine in rect 6-12 ore (ideal se efectueaza seara ).
INGRIJIREA ULTERIOARA
-se efectueaza toaleta regiunii anale pe un bazinet curat
-se indeparteaza materialele de protectie
-se aseaza pacientul comod, se inveleste

45
-se aeriseste salonul
34 EFECTUAREA CLISMEI PURGATIVE
Scop:
Evacueaza colonul prin actiunea purgativa( nu mecanica)
EXECUTIE SI MATERIALE
-se utilizeaza solutie concentrata de sulfat de magneziu ( 250 ml apa cu 2 linguri MgSO4
), care prin mecanism osmotic produce o transsudatie de lichid prin peretii intestinali in
lumen, formand un scaun lichid abundent
-se mai poate folosi bila de bou ( un varf de cutit de bila pulbere la 250 ml apa), care are
actiune stimulanta asupra peristaltismului intestinal
INGRIJIREA ULTERIOARA
-se efectueaza toaleta regiunii anale pe un bazinet curat
-se indeparteaza materialele de protectie
-se aseaza pacientul comod, se inveleste
-se aeriseste salonul

35 CLISMA TERAPEUTICA
-Se foloseste cand se doreste o actiune locala asupra mucoasei, calea orala nefiind
accesibila.
-Se pot adm medicamente ca clorura de Ca, digitala, tinctura de opiu, Kinina.
Acestea se absorb la nivelul mucoasei rectale. Clismele terapeutice se efectueaza
picatura cu picatura (ritm de 60 pic/min, la 1h jumatate), dupa ce s-a efectuat clisma
evacuatoare.

MICROCLISMELE

Substanta medicamentoasa se dizolva in 10-15 ml ser fiziologic sau glucoza si se

introduc in rect cu ajutorul unei seringi.

Clismele picatura cu picatura:

- se pot introduce cca 2L solutie medicamentoasa in 24h. Pentru mentinerea constanta
a temperaturii sol se utilizeaza termosuri sau perne electrice cu care infasuram
irigatorul.

Retineti!
- cand canula intampina rezistenta se extrage cativa cm, se da drumul la jetul de lichid
pentru ca acesta sa permita inaintarea canulei. Daca se aseaza scibale in fata canulei,
se ridica irigatorul pentru a mari presiunea de scurgere a solutiei. Daca apar crampe
abdominale se opreste curgerea lichidului pt clisma timp de cateva minute pt a linisti
musculatura pacientului apoi se continua clisma cu un curent de lichid mai lent.

46
 CLISMA ALIMENTARA
Se efectueaza intr-un ritm de 20-30 pic pe minut.

Accidente: traumatisme, hemoragii, infectii.

INGRIJIREA ULTERIOARA
-se efectueaza toaleta regiunii anale pe un bazinet curat
-se indeparteaza materialele de protectie
-se aseaza pacientul comod, se inveleste
-se aeriseste salonul

36 .Introducerea tubului de gaze

Def. Tubul de gaze este un tub de cauciuc semirigid, de 30-35 cm lungime şi 8-12 mm
diametru, cu marginile extremităţilor rotunjite.
Scop: eliminarea gazelor din colon în caz de meteorism abdominal (imposibilitatea
de a evacua gazele în mod spontan)
• materiale
- de protecţie
- muşama, aleză, învelitoare
- paravan
- sterile
- tubul de gaze
- comprese
- substanţa lubrifiantă (vaselina boricată)
• pacient
- psihic:
- se anunţă şi i se explică tehnica
- fizic:
- se izolează patul cu paravan
- se protejează cu muşamaua şi aleza
- se dezbracă pacientul şi se aşează în poziţie ginecologică
execuţie
- asistenta se spală pe mâini şi se dezinfecteaz
- unge tubul cu vaselină boricată
- depărtează fesele pacientului cu mâna stângă, iar cu dreapta introduce tubul de gaze prin
anus în rect şi de aici în colon, prin mişcări de „răsucire şi înaintare" până la o adâncime
de 15-20 cm
- acoperă pacientul cu învelitoare
- menţine tubul maximum 2 ore
- se îndepărtează după degajare
- la nevoie se repune după 1-2 ore (după ce se restabileşte circulaţia la nivelul
mucoasei)
47
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se efectuează toaleta regiunii anale
- se aşează pacientul comod, se înveleşte
- se aeriseşte salonul
Reorganizarea
- instrumentele folosite se curăţă, se dezinfectează, se pregătesc pentru sterilizare
DE EVITAT:
- menţinerea tubului de gaze mai mult de 2 ore (poate produce escare ale mucoasei
rectale)
- folosirea tampoanelor de vată pentru lubrifierea tubului (firicelele de vată introduse
în rect pot irita mucoasa)

37 Masurarea si notarea PULSULUI

-
-Definitie -reprezinta senzatia de soc perceputa la palparea unei artere superficiale comprimata
incomplet pe un plan dur (unda pulsatila).
-
- -Calitatile pulsului: -ritmicitatea
- -amplitudinea
- -volumul
- -celeritatea (rapiditatea)
-
- -Materiale necesare:
- -ceas cu secundar
- -pix cu pasta rosie
- -foaia de temperatura
- -agenda proprie
-
- Interventiile asistentei:
- -Pregatirea pacientului psihica:
- -informare si repaus psihic cu 5-10 minute inainte de masurare
- fizica:
- -pacient asezat in pozitie confortabila, functie de starea generala
- (D.D., sezind, semisezind)
-

48
- -Efectuarea tehnicii
- -reperati artera radiala la extremitatea distala a antebratului,
- fata antero-interna, in santul radial din prelungirea policelui
- -plasati degetele 2,3 si 4 (index, medius si inelar) deasupra arterei
- radiale reperate
- -executati o presiune usoara asupra arterei, astfel incit sa percepeti
- sub degete pulsatiile singelui
- -numarati timp de 1 minut pulsatiile percepute
- -apreciati amplitudinea, volumul si elasticitatea peretelui arterial
- in timp ce masurati frecventa
- -inregistrati valoarea pulsului in carnetul personal
-
- Notarea grafica a pulsului:
- -notati grafic valoarea inregistrata printr-un punct rosu,
- direct pe linia orizontala din rubrica pt D/S
- -pt. fiecare linie orizontala din foaia de temperatura se socotesc
- cite 4 pulsatii
- -uniti cu valoarea anterioara printr-o linie rosie,
- pt a obtine curba pulsului
-
- Educarea pacientului: valori orientative:
- nou-nascut 0 zile-1 luna 120-160 pulsatii / minut
- sugar 1-2 luni 100-140 pulsatii / minut
- copil 12 luni-2 ani 80-130 pulsatii / minut
- copil 2 – 6 ani 75-120 pulsatii / minut
- copil 6 – 12 ani 75-110 pulsatii / minut
- adolescent 60-100 pulsatii / minut
- adult 60- 80 pulsatii / minut
- Complicatii: rata pulsului este mai mare sau sub normal, daca:
- -pulsul radial nu este perceptibil
49
 - -pulsul este aritmic
- -amplitudinea este prea mica sau, dimpotriva, crescuta
- -pacientul este palid, acuza palpitatii, extrasistole, anxietate
- -alterarea confortului
- -deficit sau exces de volum lichidian
- -alterarea perfuziei tisulare
- Alte artere la care se poate masura pulsul:
- -artera temporala
- -artera carotida externa
- -artera femurala
- -virful inimii

38 Măsurarea tensiunii arteriale

TA reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali.
Scop: evaluarea fcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa
determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).
Se măsoară tensiunea arterială sistolică(maximă) şi cea diastolică(minimă) = elemente
de evaluat.
loc de măsurare
 artera humerală
 a.radială(electronic)
Materiale
- tensiometru(Riva-Rocci, cu manometru, electronice)
- stetoscop biauricular
- tampon de vată
- alcool
- pix de culoare roşie
metode
 auscultatorie
 palpatorie
 oscilometrică
Tehnică
metoda auscultatorie
 pregătire psihică
 repaus timp de 5 minute
 se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, braţul fiind în extensie

50
  se fixează membrana stetoscopului la nivelul arterei humerale sub marginea
inferioară a manşetei
 se introduc olivele stetoscopului în urechi
 se pompează aer în manşeta pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc până la
dispariţia zgomotelor pulsatile
 se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei până când se
aude primul zgomot(acesta reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime). Se
reţine valoarea indicată continuându-se decomprimarea până când zgomotele
dispar(tensiunea arterială minimă)
metoda palpatorie
 determinarea se face prin palparea arterei radiale, etapele fiind identice
metodei auscultatorii;
 se utilizează în cazuri deosebite când nu avem la îndemână un stetoscop
 valorile se determină înregistrând val. indicată pe cadranul manometrului în
momentul în care simţim că trece prima undă pulsatilă, aceasta echivalând
cu tens. max.
 valoarea tensiunii arteriale minime se calculează după formula:
TAmin=TAmax/2 + 1 sau 2
 diferenţa dintre TAmax şi TAmin s.n. tensiune diferenţială şi nu are voie să
fie mai mică de 30mmHg
 are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât în realitate
metoda oscilometrică
 Oscilometria – metoda prin care se evidenţiază amplitudinea
pulsaţiilor peretelui arterial cu ajutorul oscilometrului Pachon.
 Aparatul este alcătuit dintr-un cadran gradat în unităţi, o manşetă
pneumatică şi pară de cauciuc.
 Manşeta aparatului se fixează pe membrele bolnavului la nivelul
dorit, de unde pulsaţiile se transmit la manometru.
Pregătirea bolnavului
 Camera de examinare tb. să aibă un climat corespunzător
 Bolnavul este culcat în repaus cu cel puţin 15min înainte de măsurare
 Se descoperă mb. superioare sau inferioare
 Se aplică manşeta aparatului la nivelul dorit pe mb. de examinat
Tehnica
 Se pompează aer până ce dispare pulsul periferic.
 Se citeşte amplitudinea oscilaţiilor pe cadranul manometrului
 Se scade presiunea cu 10 mmHg şi se citesc din nou oscilaţiile arteriale.
 Se scade apoi presiunea din 10 în 10 cu citiri succesive până se găseşte
valoarea maximă a amplitudinii care s.n. indice oscilometric.
 Valorile normale sunt apreciate în limite foarte lungi şi foarte variabile
 Nu are importanţă valoarea obţinută, ci importantă este diferenţa dintre 2
regiuni simetrice care nu tb. să depăşească 2mmHg
VALORI NORMALE

51
 TAmax TAmin

 1-3 ani 75-90 mmHg 50-60 mmHg

 4-11 ani 90-110 mmHg 60-65 mmHg
 12-15 ani 100-120 mmHg 60-75 mmHg
 adult 115-140 mmHg 75-90 mmHg
 vârstnic >150mmHg >90 mmHg
modificări ale TA
1. HTA = creşterea TA peste val. normale
2. hTA = scăderea TA sub val. normale
3. modificări ale TAdiferenţiale = variaţiile TAmax şi TAmin nu se fac paralel
4. TA diferită la segmente simetrice (braţ stg, drept)
notare
-se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare
roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur
-se unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat
-în alte documente medicale se notează cifric.
03.10.2014

39 Observarea si masurarea RESPIRATIEI

-Scop: -evaluarea functiei respiratorii a pacientului,

care este un indiciu al: -evolutiei bolii
-aparitiei complicatiilor
-prognosticului

-Elemente de apreciat: -tipul respiratiei

-amplitudinea miscarilor respiratorii
-ritmul respirator
-frecventa respiratorie

-Materiale necesare: -ceas cu secundar

-creion verde pentru completarea graficului
-foaia de temperatura

-Interventiile asistentei: -asaza pacientul in decubit dorsal, fara a-l anunta asupra tehnicii
-se plaseaza mina, cu fata palmara pe suprafata toracelui
52
 -se numara inspiratiile timp de 1 minut
-se consemneaza valoarea printr-un punct pe foaia de temperatura
(fiecare linie orizontala reprezinta 2 respiratii)
-se uneste valoarea prezenta cu cea anterioara printr-o linie,
pentru reprezentarea curbei

Note:

In lipsa foii de temperatura, putem nota cifric pe foaia de observatie:

(dimineata si seara) Rd = 18 r/min;

Rs = 16 r/min;
TA = 170 mm/Hg etc

Cod culori: verde = respiratie

rosu = puls / TA
albastru = temperature

53
39 Masurarea si notarea RESPIRATIEI
-Scop: -stabilirea diagnosticului
-aprecierea evolutiei bolii
-recunoasterea complicatiilor
-prognosticul bolii

-Materiale necesare: -ceas cu secundar sau cronometru

-pix cu pasta verde (sau albastra)
-foaia de temperatura
-agenda proprie

Interventiile asistentei:
-Pregatirea pacientului -psihica:
-evitam pregatirea psihica pentru ca pacientul sa
nu-si modifice ritmul obisnuit al respiratiei;
-se prefera perioadele de somn.

-Efectuarea tehnicii -observati miscarile de ridicare si coboraire ale toracelui

la fiecare inspiratie si expiratie
-asezati fata palmara a miinii pe toracele pacientului
-numarati miscarile de ridicare ale toracelui (inspiratia) timp de 1 minut
-evitati masurarea respiratiei la sugar / copil mic in timpul plinsului

Notarea grafica a respiratiei:

-notati grafic valoarea inregistrata printr-un punct verde,
direct pe linia orizontala din rubrica pt D/S
-pt. fiecare linie orizontala din foaia de temperatura se socoteste
cite 1 respiratie
-uniti cu valoarea anterioara printr-o linie verde,

54
 pt a obtine curba respiratiei.

Interpretarea rezultatelor: -frecventa respiratorie variaza functie de:

-sex
-virsta
-postura
-temperatura mediului ambiant

Modificari ale respiratiei: -zgomote, respiratie anormala

-dispnee (polipnee, bradipnee)
-efort respirator
-ortopnee
-tegumente palide sau cianotice
-pierderea starii de constienta

Educarea pacientului:
-informati familia sau anturajul despre valorile normale
caracteristice virstei:
nou-nascut 30-80 respiratii / minut
copil mic 20-40 respiratii / minut
copil mare 15-25 respiratii / minut
adulti: 14-20 respiratii / minut
barbat: 14-18 respiratii / minut
femeie: 16-20 respiratii / minut

Observatii:
-rata respiratorie in repaus este in limitele caracteristice virstei;
-respiratia fiziologica se face pe nas, fara efort; este silentioasa;
55
-tegumentele si mucoasele sint normal colorate, pacientul este constient si orientat in timp si
spatiu.

40 Măsurarea temperaturii
Def. Menţinerea temperaturii în limite normale este necesitatea organismului de a
conserva o temperatură la un grad aproximativ constant, pentru a-şi menţine starea de
bine. Temperatura corpului se menţine constantă datorită echilibrului dintre termogeneză
şi termoliză (centri termoreglatori situaţi în hipotalamus).
Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.
Locuri de măsurare
 Axilă
 Plica inghinală
 Cavitatea bucală
 Rect
 Vagin
Materiale necesare
 Termometru maximal
 Casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile
 Recipient cu soluţie dezinfectantă
 tavă medicală
 lubrifiant
 alcool medicinal
 ceas
 pentru măsurarea temperaturii corpului se mai pot utiliza termometre
cutanate şi termometre electronice
tehnica
 în cazul în care nu sunt indicaţii speciale, temperatura se măsoară de două ori pe zi,
dimineaţa (între orele 7-8) şi seara (între orele 18-19)
 Se face informarea pacientului; se solicită colaborarea lui
 Asistenta se spală pe mâini
 Se scoate termometrul din soluţia dezinfectantă (cloramină 5‰), se clăteşte şi se
şterge cu o compresă.
 Se verifică nivelul mercurului; dacă nivelul mercurului este ridicat, se scutură
termometrul până nivelul scade sub 36ºC; se verifică integritatea termometrului.
Măsurarea în axilă
 Se aşează pacientul în poziţie decubit dorsal sau şezând.
 Se ridică braţul pacientului
 se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului
 Se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei paralel cu toracele.
 Se apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui

56
 dacă pacientul este slăbit, agitat, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această
poziţie de către asistentă.
 Termometrul se menţine timp de 10 minute.
 Temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, ea fiind cu 0,4-0,5
grade mai joasă decât cea centrală
măsurarea rectală
 Se lubrifiază termometrul
 Se aşează pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflexie,
asigurându-i intimitatea; la sugari poziţia este decubit dorsal cu membrele inferioare
ridicate, asistenta ţinându-i membrele inferioare cu mâna stângă sau decubit ventral
 Se introduce bulbul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şi înaintare
 termometrul va fi ţinut cu mâna tot timpul măsurării
 se menţine termometrul 3 minute.
 Temperatura măsurată rectal este mai mare decât cea măsurată axilar cu 0,4-0,5 grade
 Măsurarea temperaturii în rect este contraindicată la pacienţii agitaţi şi la cei cu
afecţiuni rectale
măsurarea în cavitatea bucală
 se introduce termometrul în cavitatea bucală sub limbă sau pe latura externă a
arcadei dentare;
 pacientul este rugat să închidă gura şi să respire numai pe nas
 se menţine termometrul timp de 5 minute.
 Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală este contraindicată la copii, la pacienţii
agitaţi , la cei cu afecţiuni ale cavităţii bucale ;
 Cu 10min înainte de măsurare pacientul nu va consuma lichide reci sau calde şi
nu va fuma.
valori normale
 n.n. şi copil mic 36,1-37,8 ºC
 adult 36-37 ºC în axilă
 vârstnic 35-36 ºC
 temp. < 36 ºC : hipotermie
perioadele febrei
 37-38 ºC subfebrilitate
 38-39 ºC febră moderată
 39-40 ºC febră ridicată
 > 40 ºC hiperpirexie

41 Măsurarea şi notarea diurezei

Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore.
Scop:
 Obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi asupra altor
îmbolnăviri
 Cunoaşterea volumului diurezei
 Efectuarea unor determinări caliatative (analize biochimice) din cantitatea totală de
urină emisă
57
Urmărirea bilanţului circulaţiei lichidului în organism = bilanţul lichidul (intrări –
ieşire).
Materiale necesare
 se pregătesc recipiente : vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu
apă distilată (pentru a nu modifica compoziţia urinei) şi acoperite; se poate utiliza
orice borcan de 2-4 litri pe care-l vom grada noi cu creion dermograf sau pe benzi
de leucoplast
 se informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şi asupra
procedeului
 colectarea începe dimineaţa, la o anumită oră, şi se termină în ziua următoare, la
aceeaşi oră
Pentru o determinare corectă
1. pacientul urinează dimineaţa la o oră fixă; această cantitate de urină, de la prima
emisie, se aruncă
2. se colectează, apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore până a doua zi, la
aceeaşi oră, păstrându-se şi urina de la ultima emisie
De reţinut
 golirea vezicii trebuie să se facă înainte de defecare
 pentru a împiedica procesele de fermentaţie, se vor adăuga, la urina colectată,
cristale de timol
 recipientul de urină este etichetat cu numele pacientului, număr salon, număr pat,
se ţine la răcoare şi ferit de lumină, pentru a preveni descompunerea urinei
 după golirea recipientului, acesta se va spăla şi dezinfecta conform cerinţelor
 pentru examene fizice (cantitate, aspect, miros) se recoltează urina din 24 de ore
 pentru examene chimice-se recoltează 100ml de urină
Precizare. Pentru determinarea toleranţei la glucide, 100 ml de urină se vor recolta din
cantitatea totală de pe 24 de ore
Notarea diurezei
Diureza se notează zilnic în foaia de temperatură a pacientului
 prin haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare cantităţii de urină şi zilei respective
 spaţiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml de
urină
 cantitatea de urină eliminată în 24 de ore, în mod normal, este de aproximativ 1500
ml.

42 Administrarea medicamentelor pe cale orală

Def: Calea orala este calea naturala de administrare a medicamentelor, acestea putandu-
se resorbi la nivelul mucoasei bucale si a intestinului subtire sau gros.
Scop: Obtinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:
Efecte locale:
-favorizeaza cicatrizarea ulceratiilor mucoasei digestive
-protejeaza mucoasa gastrointestinala
-inlocuieste fermentii digestivi, secretia gastrica, in cazul lipsei acestora
-dezinfecteaza tubul digestiv
58
Efecte generale:
-medicamentele administrate pe cale orala se resorb la nivelul mucoasei digestive,
patrund in sange si apoi actioneaza asupra unor organe, sisteme, aparate ( antibiotice,
vasodilatatoare, cardiotonice, sedative)

CONTRAINDICATII:
Administrarea medicamentelor pe cale orala:
-medicamentul este inactiv de secretiile digestive
-medicamentul prezinta proprietati iritante asupra mucoasei gastrice
-pacientul refuza medicamentele
-medicamentul nu se resoarbe pe cale digestiva
-se impune evitarea circulatiei portale
FORME DE PREZENTARE
Lichide:
-solutii, mixturi, infuzii,decocturi,tincturi,extracte,uleiuri,emulsii( cunostinte din
farmacologie)
Solide;
-pulberi, tablete, drajeuri, granule,mucilagii
PREGATIREA MATERIALELOR SI A PACIENTULUI
Materialele:
-lingura, lingurita, pipeta, sticla picuratoare, pahar gradat, ceasca
-apa, ceai, lapte
Pacientul:
-este informat asupra fectelor urmarite prin administrarea medicamentului respectiv si a
eventualelor efecte secundare
-i se da in pozitie sezand, daca starea lui permite
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR:
Lichidele:
-siropuri, uleiuri, ape minerale, emulsii
-se masoara doza unica cu paharul, ceasca de cafea
-mixturile , solutiile, emulsiile se masoara cu lingura, lingurita
-tincturile, extractele se dozeaza cu pipeta sau sticla picuratoare
Medicamentele lichide se pot dilua cu ceai, apa sau se administreaza ca atare, apoi
pacientul bea apa , ceai
Solidele:
-tabletele, drajeurile se aseaza pe limba pacientului si se inghit ca atatre. Tabletele care
se resorb la nivelul mucoasei sublinguale ( nitroglicerina,), se aseaza sub limba
-pulberile divizate in casete amilacee saucapsule cerate –se inmoaie inainte caseta in apa
si se aseaza pe limba pentru a fi inghitita
-pulberile nedivizate –se dozeaza cu lingurita sau cu varf de cutit
-granulele se masoara cu lingurita
-unele pulberi se dizolva in apa, ceai si apoi se administreaza sub forma de solutii( ex.
Purgativele saline).

59
???????
medicamente solide
Asistenta se spală pe mâini ; foloseşte mănuşi de protecţie; înainte de administrare se
verifică medicamentul.
 Tabletele, drajeurile se aşează pe limba pacientului şi se înghit ca atare ; tabletele
care se resorb la nivelul mucoasei sublinguale (nitroglicerina) se aşează sub
limbă;
 Tabletele se administrează întregi sau porţionate , în stare fărâmiţată sau înmuiate
în apă;
 Pilulele pot fi înghiţite cu lichide sau pot fi înglobate în anumite alimente solide ;
sunt învelite de obicei cu un strat de zahăr, licviriţie,sau altă substanţă solidă cu
gust plăcut
 Pulberile divizate în caşete amilacee sau capsule cerate : se înmoaie înainte caşeta
în apă şi se aşează pe limbă pentru a fi înghiţită
 Pulberile nedivizate : se dozează cu linguriţa sau cu vârful de cuţit; se pun pe
limba bolnavului, cât mai aproape de rădăcina acesteia, apoi bolnavul bea puţină
apă. Dacă praful are un gust amar , dezagreabil, înghiţirea se va face cu ceai dulce
, limonadă, cafea neagră, lapte sau alt lichid preferat de bolnav şi permis de boala
lui de bază.
 Din cauza gustului neplăcut prafurile mai pot fi înlocuite cu plăci amilacee(oblate)
în care se împachetează praful , după ce au fost umezite în apă , fiind apoi întinse
pe o lingură; pacheţelul format se pune pe faţa dorsală a limbii , cât mai aproape
de rădăcină, şi este înghiţit cu puţină apă.
 Caşetele şi capsulele se dizolvă în stomac , medicamentul acţionând încontinuare
ca şi cum ar fi fost administrat sub formă de praf.
 Numeroase medicamente sunt cuprinse în capsule operculate a căror formă
permite înghiţirea lor uşoară
 Diferitele prafuri pot fi amestecate între ele , pentru a putea fi luate într-o singură
priză; nu se va amesteca însă nici un praf sau altă formă medicamentoasă cu
cărbune animal care absoarbe şi medicamentele , reducând sau suprimând
acţiunea lor
 Dacă în cursul unui tratament trebuie totuşi administrat şi cărbune animal alături
de alte medicamente, acesta se va administra la cel puţin 3ore după celelalte
medicamente, când ele s-au resorbit în mare parte.
 Granulele se măsoară cu linguriţa
 Unele pulberi se dizolvă în apă , ceai şi apoi se administrează sub formă de soluţii
(ex. Purgativele saline).
 Medicamentele care se resorb în cavitatea bucală se administrează sub formă de
tablete zaharate sau pastile, pe care bolnavul le ţine în gură ca pe o bomboană,
până la topirea lor completă , sau se aşează sub limbă, de unde se resorb integral,
fără să mai treacă prin ficat, ca în cazul resorbţiei intestinale
 Medicamentele care sunt descompuse de sucul gastric sau cu acţiune iritantă
asupra mucoasei stomacale sunt învelite cu un strat de keratină, rezistentă faţă de
HCl şi fermenţii stomacali; tabletele şi capsulele ajung astfel intacte în intestin ,
60
 unde fermenţii intestinali dizolvă învelişul lor protector , punând în libertate
medicamentul (s.n. medicamente enterosolvente).
 Unele medicamente conţin o matriţă de material plastic cu bază de polietilen care
prelungeşte timpul de resorbţie şi deci efectul medicamentului ( exp.nitroglicerina
retard).
De ştiut
1 linguriţă rasă cu pulbere = 1,5-2,5 g
1 linguriţă cu vârf cu pulbere = 2,5-5 g
1 vârf de cuţit = 0,5-1 g
 Gustul neplăcut al medicamentului se poate disimula prin diluare cu apă, ceai, sirop.
 La pacienţii inconştienţi , cu tulburări de deglutiţie se introduc medicamentele prin
sondă Einhorn, în stomac sau duoden, împreună cu alimentele.
 Administrarea medicamentelor direct în duoden prin sondă se mai utilizează şi pentru
introducerea în tubul digestiv a substanţelor iritante pentru mucoasa stomacală
evitând astfel contactul medicamentului cu peretele stomacal , cum sunt
medicamentele vermifuge pentru parazitozele tubului digestiv cu localizare
duodenală precum şi substanţele pentru tratamentul intraduodenal a căilor biliare
extrahepatice, profitând de posibilităţile circulaţiei enterohepatice.
 Astfel, se pot introduce antibiotice care , resorbindu-se , ajung prin vena portă la ficat
, care le excretă apoi prin căile biliare împreună cu bila .
De evitat
 Manipularea comprimatelor direct cu mâna , după scoaterea din ambalajul lor.
 Amestecarea unor medicamente sub formă de prafuri cu cărbune medicinal care
absoarbe medicamentele reducând din acţiunea lor.
 Administrarea tabletelor, drajeurilor ca atare la copii < 2ani.
 Ţinerea în gură a tabletelor cu un gust neplăcut acoperite cu un strat exterior de zahăr
deoarece prin dizolvarea peliculei apare gustul real al medicamentului
 Folosirea aceloraşi linguri , linguriţe la mai mulţi pacienţi.
Medicamente lichide
Ceaiurile, vinurile medicinale, apele minerale, unele siropuri, uleiul de ricin şi de
parafină se administrează în pahare:
 1 pahar de lichior ≈ 15g ulei
 1 ceaşcă de cafea ≈ 50g apă
 1 pahar de vin ≈ 100g apă
 1 pahar de apă ≈ 200g apă
Soluţiile , mixturile, infuziile, decocturile, unele uleiuri , emulsiile , siropurile se
administrează în linguri:
O linguriţă moca corespunde
 3g apă
 ≈ 4g sirop
O linguriţă de ceai corespunde ≈
 5g apă
 6,5g sirop
 4,5g ulei
61
 O linguriţă de desert ≈
 10g apă
 13g sirop
 9g ulei
O lingură supă corespunde
 15g apă
 20g sirop
 12,5g ulei

Tincturile , extractele , unele soluţii formate din medicamente cu acţiune puternică se

administrează sub formă de picături cu pipeta (cu secţiune de 1mm diametru) sau sticla
picurătoare.
 1g soluţie apoasă ≈ 20 de picături
 1g soluţie alcoolică ≈ 60 de picături
 1g soluţie uleioasă ≈ 45-50 de picături
 1g tinctură alcoolică ≈ 52-60 de picături
Unele picături pot fi administrate pe o bucăţică de zahăr sau în siropuri, dacă nu este
contraindicat din cauza bolii de bază.
Pentru unele medicamente lichide se mai pot utiliza şi păhărele gradate , pe care sunt
gravate valorile corespunzătoare capacităţii lingurii de supă , de desert, de ceai etc.
Substanţele acide şi lichide feruginoase se administrează prin aspiraţie cu ajutorul
unui tub de sticlă , având grijă să nu atingă dinţii. Ele atacă smalţul dentar şi, deaceea,
bolnavul îşi va curăţa dinţii după fiecare ingestie din aceste medicamente.
Lichidele cu gust dezagreabil pot fi diluate; după înghiţire , bolnavul îşi clăteşte gura
cu apă sau mai bea câteva înghiţituri de ceai, sirop sau apă.
Uleiul de ricin nu este suportat de foarte mulţi bolnavi , deaceea trebuie administrat în
aşa fel încât să i se corecteze cât mai mult gustul şi să i se atenueze vâscozitatea şi
caracterul uleios-gras : va fi în prealabil încălzit , apoi turnat în pahar preîncălzit până
peste temperatura corpului.Gustul şi mirosul pot fi atenuate adăugând câteva picături de
esenţă de mentă sau 2/3 de cafea neagră; sau bere, sirop de zmeură, lapte cald, vin roşu.
După înghiţire este bine să se dea bolnavului o băutură acidulată ( sirop de lămâie) şi să i
se şteargă bine buzele pentru ca rămăşiţele de ulei să nu-i provoace greaţă şi vărsături.
Purgativele saline ca MgSO4 , sulfatul de Na sunt deasemenea greu luate de unii
bolnavi. Întrucât gustul lor nu poate fi înlăturat , pentru prevenirea vărsăturilor,
purgativele saline vor fi dizolvate într-o cantitate cât mai redusă de apă (30g MgSO 4 la
50g apă caldă, care după dizolvare se răceşte); bolnavul bea soluţia şi apoi apă curată
până când dispare gustul neplăcut.
Uleiul de ricin se mai poate administra şi în capsule gelatinoase (conţin de obicei 3g
de substanţă – bolnavul va lua nr. necesar de capsule până la doza indicată).
Unele medicamente lichide (ca vitaminele liposolubile) se administrează de asemenea
încapsulate sub formă de „perle”.
Medicamentele cu bază de gelatină se administrează în stare caldă, cu un adaos de
lapte sau sucuri de fructe.
Soluţia Bourget se administrează în stare încălzită.
62
 Unele medicamente, ca nitroglicerina, care se resorb prin mucoasa bucală, se picură
pe limba bolnavului sau se aşează sub limbă.
Infuziile, decocturile, emulsiile, precum şi toate medicamentele lichide, care
sedimentează, vor fi puternic agitate înainte de utilizare.
Ceaiurile medicinale se administrează proaspăt preparate, prin metoda u decocturilor
sau prin infuzie, pentru a nu se volatiliza substanţele active din ele.

43 Administrarea medicamentelor pe cale rectală

Calea rectală reprezintă una din căile digestive de administrare a medicamentelor. Pe
cale rectală se administrează medicamente cu acţiune locală sau generală.
INDICATII
-Este indicată la pacienţi cu tulburări de deglutiţie,
- operaţi pe tubul digestiv superior sau cu intoleranţă digestivă(vărsături, greţuri,
hemoragii),
-la care se evită circulaţia portală.
SCOP-obtinerea unor efecte local si generale ale medicamentelor
Scop local
 golirea rectului
 efect purgativ(supozitoare cu glicerină)
 calmarea durerilor
 atenuerea peristaltismului intestinal
 atenuarea proceselor inflamatoare locale
Scop general
 prin absorbţia medicamentelor la nivelul mucoasei rectale sunt introduse
medicamente sub formă de supozitoare şi clisme medicamentoase
 supozitoarele sunt mici în formă de conuri preparate din unt de cacao sau glicerină
Scop terapeutic
 au substanţa activă înglobată în unt de cacao care se topeşte sub influenţa
temperaturii rectale
 introducerea lor este precedată de o clismă evacuatoare în cazul în care bolnavul
nu a avut scaun
 supozitoarele de glicerină sunt utilizate cu scop purgativ
FORME DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
Supozitoare:
-forme solide conice sau ovale, cu o extremitate ascutita, substanta activa fiind inglobata
in unt de cacao, care se topeste la temperatura corpului
Clisme medicamentoase:
-medicamentele se dizolva in apa distilata pentru a obtine concentratii cat mai apropiate
de solutiile izotone;se pot face microclisme ( substanta medicamentoasa se dizolva in
10-15 ml ser fiziologic, sau glucoza 5%, in mod exceptional 100-200 ml) si clisme
picatura cu picatura, se pot administra 1-2 litri solutie medicamentoasa in 24 de ore.
63
PREGATIREA MATERIALELOR SI PACIENTULUI
Materiale:
-manusi de cauciuc, vaselina , tavita renala, supozitoare
-materiale pentru clisma evacuatoare
Pacientul:
-este informat privitor la: calea de administrare, la pozitia in care se face, la senzatia de
defecatie resimtita la administrarea supozitoarelor, care va disparea dupa topirea untului
de cacao
-efectuarea unei clisme evacuatoare, daca pacientul nu a avut scaun si introducerea
tubului de gaze in vederea pregatirii administrarii supozitoarelor cu efect general
-Pozitia DL cu membrele inferioare flectate pentru administrarea supozitoarelor
ADMINISTRAREA SUPOZITOARELOR
-AM isi spala mainile, apoi imbraca manusile de cauciuc
-despacheteaza suozitorul din ambalaj
-unge cu vaselina sau ulei de vaselina supozitorul, sau il mentine intr-o atmosfera calda
-departeaza fesele pacientului cu mana stanga, pentru a evidentia orificiul anal , iar cu
mana dreapta introduce supozitorul cu partea ascutita inainte, in anus si il impinge cu
indexul sau inelarul, pana cand trece complet de sfincterul intern al anusului
ADMINISTRAREA CLISMELOR MEDICAMENTOASE
*De recapiltulat clismele

44 Administrarea medicamentelor pe suprafaţa

tegumentelor
Scop : - pe suprafaţa tegumentelor, se aplică medicamentele care au efect local la acest
nivel
Forma de prezentare a medicamentelor
-Lichide
- se administrează prin badijonare, compresă medicamentoasă
-Pudre
- unguente, paste
- mixturi
- săpunuri medicinale
- creioane caustice
- băi medicinale
PREGATIREA MATERIALELOR SI A PACIENTULUI
materiale:
- materiale pentru protecţia patului - muşama, aleză
- instrumentar şi materiale sterile - pense porttampon, spatule, comprese, tampoane,
mănuşi de cauciuc
- pudriere cu capac perforat
- taviţă renală
- prosop de baie
pacientul:

64
 - se informează asupra efectelor medicamentelor
- se aşează într-o poziţie care să permită aplicarea medicamentelor
Aplicarea medicamentelor
- asistenta alege instrumentele, în funcţie de forma de prezentare a medicamentelor
- badijonarea constă în întinderea unei soluţii medicamentoase cu ajutorul unui
tampon montat pe porttampon (ex. tinctură de iod, violet de genţiană, albastru de
metil)
- compresa medicamentoasă constă în îmbibarea soluţiei medicamentoase într-un strat
textil mai gros, care apoi se aplică pe tegumentul bolnav. Are acţiune sicativă,
dezinfectantă, antipruriginoasă, antiinflamatoare (ex. sol. Burow, Rivanol)
- pudrajul reprezintă presărarea medicamentelor sub formă de pudră pe piele cu ajutorul
tampoanelor sau cutiilor cu capac perforat. Acţiunea pudrelor poate fi de combatere a
pruritului, de absorbţie a grăsimilor, de uscare şi răcorire a pielii (ex. pudra de talc, talc
mentolat, oxid de zinc)
- unguentele şi pastele se aplică, cu ajutorul spatulelor, pe suprafaţa tegumentelor, într-
un strat subţire (unguentele sunt preparate din substanţă medicamentoasă, înglobată în
vaselină, lanolină; pastele conţin grăsimi şi pudre)
- mixturile se întind cu ajutorul tampoanelor montate pe porttampon sau cu mâna
îmbrăcată cu mănuţă, în funcţie de suprafata pielii. După aplicare pielea se lasă să
se usuce
- săpunurile medicinale sunt utilizate atât pentru spălarea pielii, cât şi pentru
obţinerea unui efect medicamentos. Săpunul este întins pe piele, lăsat să se usuce şi
îndepărtat după câteva ore sau 1-2 zile
- creioanele caustice sunt introduse în tuburi protectoare, ele au acţiune de distrugere
a ţesutului granular sau de favorizare a epitelizării unor suprafeţe ulcerate (ex.
creioane cu nitrat de argint, cu sulfat de cupru)
- băile medicinale se utilizează pentru efectul calmant, dezinfectant, decongestiv,
antipruriginos. Se pot face băi parţiale sau complete. Se folosesc substanţe
medicamentoase sau dezinfectante, infuzii de plante pregătite la temperatura corpului
îngrijirea pacientului ulterior aplicării medicamentelor pe piele
- acoperirea regiunii cu comprese mari de tifon
- urmărirea efectului local
- sesizarea unor efecte secundare apărute (prurit, reacţie alergică)
- schimbarea periodică a compreselor medicamentoase

DE ŞTIUT:
- compresele medicamentoase vor fi stoarse pentru a preveni macerarea pielii
- tampoanele se îmbibă prin turnarea soluţiei şi nu prin introducerea lor în borcanul cu
soluţie
- mixturile se agită înainte de utilizare
DE EVITAT:
- păstrarea unguentelor la temperaturi ridicate
- folosirea aceluiaşi tampon pentru badijonarea mai multor regiuni bolnave
65
50 Injecţia intradermică : administrarea de soluţii medicamentoase lichide
în organism cu ajutorul unui ac care traversează zonele lipsite de foliculi piloşi.
Scop
Explorator
- intradermoreacţii la tuberculină, la diverşi alergeni
Terapeutic
- anestezie locală
- desensibilizarea organismului în cazul alergiilor
Locul de elecţie: faţa anterioară a antebraţului
Locuri de administrare: zone lipsite de foliculi piloşi
- faţa anterioară a antebraţului
- faţa externă a braţului şi a coapsei
- orice regiune în scop de anestezie
Soluţii administrate: - izotone , uşor resorbabile, cu densitate mică
Resorbţia: - foarte lentă
Executarea
- asistenta îşi spală mâinile
- dezinfectează locul injecţiei
- se întinde şi imobilizează pielea cu policele şi indexul mâinii stângi
- se prinde seringa în mâna dreaptă (între policele şi mediul mâinii drepte) şi se
pătrunde cu bizoul acului îndreptat în sus în grosimea dermului
- se injectează lent soluţia prin apăsarea pistonului
- se observă, la locul de injectare, formarea unei papule cu aspectul cojii de
portocală, având un diametru de 5-6 mm şi înălţimea de 1-2 mm
- se retrage brusc acul, nu se tamponează locul injecţiei
reorganizarea
îngrijirea ulterioară a pacientului
- este informat să nu se spele pe antebraţ, să nu comprime locul injecţiei
- se citeşte reacţia în cazul intradermoreacţiilor la intervalul de timp stabilit
Incidente
- revărsarea soluţiei la suprafaţa pielii, având drept cauză pătrunderea parţială a
bizoului acului în grosimea dermului
- lipsa aspectului caracteristic (papula cu aspect de coajă de portocală), cauza-
pătrunderea soluţiei sub derm
- lipotimie, stare de şoc cauzate de substanţa injectată
- necrozarea tegumentelor din jurul injecţiei
DE ŞTIUT:
- asistenta pregăteşte adrenalină, efedrină, hemisuccinat de hidrocortizon când
injecţia are drept scop testarea sensibilităţii organismului la diferite alergene
DE EVITAT:
- dezinfecţia pielii cu alcool în cazul intradermoreacţiei la tuberculină

66
51 Injecţia subcutanată reprezintă introducerea medicamentelor în stare
lichidă în organism prin intermediul unor ace ce traversează ţesutul celular subcutanat.
Scop – terapeutic
Resorbţia începe la la 5-10 min de la administrare şi durează în funcţie de
concentraţia soluţiei administrate.
Se administrează soluţii
 izotone nedureroase
 cristaline (insulina, histamina, cofeina).
Locul de elecţie
regiuni bogate în ţesut celular lax, extensibil
 faţa externă a braţului
 faţa supero-externă a coapsei
 faţa supra- şi subspinoasă a omoplatului
 regiunea subclaviculară
 flancurile peretelui abdominal
Materiale
 seringi sterile şi uscate
 ace de injecţie sterile cu lungimea de 30-40mm, cu bizoul lung
 pensă anatomică sau pensă Péan
 tinctură de iod, alcool, eter
 tampoane sterile de vată sau tifon
 pile de metal pentru deschiderea fiolei
 soluţiile de injectat
 muşama, tăviţă renală
execuţie
- asistenta îşi spală mâinile
- dezinfectează locul injecţiei
-pentru injecţia pe faţa externă a braţului, poziţia pacientului este şezând, cu braţul
sprijinit pe şold
- se face o cută a pielii între indexul şi policele mâinii stângi, care se ridică după
planurile profunde
-se pătrunde brusc, cu forţă la baza cutei, longitudinal 2-4 cm
-se verifică poziţia acului prin retragerea pistonului, dacă nu s-a pătruns într-un vas
sanguin
-se injectează lent soluţia medicamentoasă, prin apăsarea pistonului cu policele
mâinii drepte
-se retrage brusc acul cu seringa şi se dezinfectează locul injecţiei, masându-se uşor,
pentru a favoriza circulaţia şi deci resorbţia medicamentului
accidente
 durere violentă prin lezarea unei terminaţiuni nervoase = se retrage acul puţin
spre suprafaţă
 ruperea acului = extragerea manuală sau chirurgicală

67
  hematom prin lezarea unui vas mai mare = se previne, prin verificarea poziţiei
acului înainte de injectare
De ştiut: locurile de elecţie ale injecţiei se vor alterna, pentru a asigura refacerea
ţesuturilor în care s-a introdus substanţa medicamentoasă
De evitat: injecţia în regiunile infectate sau cu modificări dermatologice

52 Injecţia intramusculară : introducerea substanţelor medicamentoase în

stare lichidă în organism prin intermediul unui ac ce traversează muşchii voluminoşi
lipsiţi de vase, nervi, trunchiuri nervoase ; în muşchii fesieri se evită lezarea nervului
sciatic.
Scop
Terapeutic
resorbţia începe imediat după administrare;
 se termină în 3-5min;
 mai lentă pentru soluţiile uleioase
i.m. se administrează soluţii
 izotone
 uleioase
 coloidale, cu densitate mare
Locul de elecţie: regiunea fesieră
 cadranul superoextern fesier = rezultă din întretăierea unei linii orizontale, care
trece prin marginea superioară a marelui trohanter, până deasupra şanţului
interfesier, cu alta verticală perpendiculară pe mijlocul celei orizontale
 când pacientul e culcat, se caută ca repere punctuale Smirnov şi Barthelmy
(punctul Smirnov este situat la un lat de deget deasupra şi înapoia marelui
trohanter; punctul Barthelmy e situat la unirea treimii externe cu cele două treimi
interne a unei linii care uneşte spina iliacă antero-superioară cu extremitatea
şanţului interfesier)
 când pacientul este în poziţie şezând, injecţia se poate face în toată regiunea
fesieră, deasupra liniei de sprijin
Locuri de administrare: muşchi voluminoşi lipsiţi de trunchiuri mari de vase şi nervi
- regiunea superoexternă a fesei
- faţa externă a coapsei, în treimea mijlocie
- faţa externă a braţului, în muşchiul deltoid
pregătirea injecţiei
Materiale
- seringi sterile şi uscate, de unică folosinţă
- ace de injecţie sterile, de unică folosinţă, cu diametru de 7/10,8/10,9/10mm
- seringile şi acele se găsesc împreună sau separat ambalate şi sterilizate
- tampoane de vată sterile
- tinctură de iod, alcool, eter
- pile din metal pentru deschiderea fiolelor
- medicamentele de injectat
68
 - lampă de spirt, tăviţă renală
pacientul:
- se informează
- se recomandă să relaxeze musculatura
- se ajută să se aşeze comod în poziţie decubit ventral, decubil lateral, ortostatism,
şezând (pacienţii dispneici)
- se dezbracă regiunea
Efectuarea
 asistenta îşi spală mâinile
 dezinfectează locul injecţiei
 întinde pielea între indexul şi policele mâinii stângi şi înţeapă perpendicular
pielea cu rapiditate şi siguranţă, cu acul montat la seringă
 se verifică poziţia acului prin aspirare
 se injectează lent soluţia
 se retrage brusc acul cu seringa şi se dezinfectează locul
 se masează uşor locul injecţiei pentru a activa circulaţia favorizând
resorbţia
îngrijirea ulterioară a pacientului: - se aşează în poziţie comodă, rămânând
în repaos fizic 5-10 minute

Incidente şi accidente Intervenţii

- durere vie, prin atingerea nervului - retragerea acului, efectuarea

sciatic sau a unor ramuri ale sale injecţiei în altă zonă
- paralizia prin lezarea nervului - se evită prin respectarea zonelor de
sciatic elecţie a injecţiei

- hematom prin lezarea unui vas - extragerea manuală sau chirurgicală

- ruperea acului
- supuraţia aseptică
- embolie, prin injectarea accidentală
într-un vas a soluţiilor uleioase
- se previne prin folosirea unor ace
suficient de lungi pentru a pătrunde
în masa musculară
- se previne prin verificarea poziţiei
acului

DE ŞTIUT:
- injecţia se poate executa şi cu acul detaşat de seringă, respectându-se măsurile de
asepsie
- poziţia acului se controlează, în cazul soluţiilor colorate, prin detaşarea seringii
de la ac, după introducerea acului în masa musculară
- infiltraţia dureroasă a muşchilor se previne prin alternarea locurilor injecţiilor

54 Injecţia intravenoasă
69
Def. : introducerea substanţelor medicamentoase în stare lichidă în organism prin
puncţie venoasă.
Scop: explorator – se administrează substanţe de contrast radiologic
terapeutic
Locul injecţiei :
 v. de la plica cotului
 v. antebraţului
 v. de pe faţa dorsală a mâinii
 v. maleolare interne
 v. epicraniene
Soluţii administrate : - izotone
- hipertone
resorbţia: instantanee
Execuţia injecţiei:
- asistenta îşi spală mâinile
- se alege locul puncţiei
- se dezinfectează locul puncţiei
- se execută puncţia venoasă :
 se fixează vena cu policele mâinii stângi, la 4-5 cm sub locul puncţiei,
exercitând o uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor
vecine
 se fixează seringa, gradaţiile fiind în sus, acul ataşat cu bizolul în sus, în
mâna dreaptă, între police şi restul degetelor
 se pătrunde cu acul traversând, în ordine, tegumentul – în direcţie oblică
(unghi de 30 de grade), apoi peretele venos – învingându-se o rezistenţă
elastică, până când acul înaintează în gol
 se schimbă direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei
- se controlează dacă acul este în venă
- se îndepsrtează staza venoasă prin desfacerea garoului
- se injectează lent, ţinând seringa în mâna stângă, iar cu policele mâinii drepte
se apasă pe piston
- se verifică, periodic, dacă acul este în venă
- se retrage brusc acul, când injectarea s-a terminal; la locul puncţiei se aplică
tamponul îmbibat în alcool, compresiv
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se menţine compresiunea la locul injecţiei câteva minute
- se supraveghează în continuare starea generală

Incidente şi accidente Intervenţii

70
  injectarea soluţiei în ţesutul
perivenos, manifestată prin
tumefierea ţesuturilor, durere
 flebalgia produsă prin injectarea
rapidă a soluţiei sau a unor
substanţe iritante
 valuri de căldură, senzaţia de
uscăciune în faringe
 hematom prin străpungerea venei
 ameţeli, lipotimie, colaps
 se încearcă pătrunderea acului în
lumenul vasului, continuându-se
injecţia sau se încearcă în alt loc
 injectare lentă
 injectare lentă
 se întrerupe injecţia
 se anunţă medicul

DE ŞTIUT:
- în timpul injectării se va supraveghea locul puncţiei şi starea generală (respiraţia,
culoarea feţei)
- vena are nevoie pentru refacere de un repaos de cel puţin 24 de ore , de aceea nu se
vor repeta injecţiile în aceeaşi venă la intervale scurte
- dacă pacientul are o singură venă accesibilă şi injecţiile trebuie să se repete, puncţiile se
vor face totdeauna mai central faţă de cele anterioare
- dacă s-au revărsat, în ţesutul perivenos, soluţiile hipertone (calciu clorat, calciu
bromat) va fi înştiintat medicul pentru a interveni, spre a se evita necrozarea
ţesuturilor
DE EVITAT:
Încercările de a pătrunde în venă după formarea hematomului, pentrucă acesta , prin
volumul său deplasează traiectul obişnuit al venei.

55 Pregătirea preoperatorie a pacientului

1. Pregătirea fizică şi psihică a pacientului
2. Pregătire generală: A. Bilanţ clinic
B. Bilanţ paraclinic
3. Pregătirea pentru operaţie (sau îngrijiri preoperatorii)
scop
- Pregătirea pacientului înaintea intervenţiei chirurgicale este un element major de
prevenire a infecţiilor postoperatorii. De ea depinde reuşita operaţiei şi evoluţia
postoperatorie.
- Neutralizarea surselor de suprainfecţie care au originea: la nivelul pielii (incizie): la
distanţă (naso-faringian şi vezică urinară)
- Reducerea posibilităţilor de contaminare a pielii, prin utilizarea de antiseptice
- Depistarea şi semnalarea unor leziuni cutanate, infecţii ORL sau urinare recente ori
vindecate paraziţi externi, posibilităţi de alergie
Pregătirea fizică şi psihică a pacientului
71
 Pacienţilor ajunţi la secţia de chirurgie trebuie să li se asigure confort fizic şi psihic.
Pacienţii internaţi sunt agitaţi, speriaţi, inhibaţi de teama intervenţiei chirurgicale, de
diagnosticul imprevizibil , de anestezie, de durere, de moarte. Asistenta medicală are
obligaţia ca prin atitudinea şi comportamentul ei să înlăture starea de anxietate în care se
găseşte pacientul înainte de operaţie :
 să –l ajute să-şi exprime gândurile, grijile , teama;
 să îi insufle încredere în echipa operatorie;
 să îi explice ce se va întâmpla cu el în timpul transportului şi în sala de operaţie, în
preanestezie, cum va fi aşezat la masa de operaţie, când va părăsi patul, când va primi vizite;
 să –l asigure că va fi însoţit şi ajutat .
Asistenta medicală trebuie să răspundă cu amabilitate, profesionalism,
siguranţă şi promptitudine la solicitările tuturor pacienţilor, încât aceştia să capete
încredere în serviciul în care a fost internat.
Prin atitudinea ei, nici distantă, dar nici familiară, nici dură dar nici cu
slăbiciune, binevoitoare, dar şi autoritară, va reuşi, cu siguranţă, să inspire
pacienţilor încredere.
Dacă: - ea nu va dovedi răbdare, pricepere, în conducerea unei discuţii de început,
menită să încurajeze bolnavul
- obişnuinţa şi rutina manifestate prin scepticism şi insensibilitate nu sunt combătute
- aspectul exterior nu va arăta sobrietate şi demnitate
- limbajul folosit nu va fi adecvat, pe înţelesul celui cu care stă de vorbă,
încrederea pacientului va scădea şi starea lui psihică va fi defavorabilă.

3. Urmărirea şi măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative

Se va urmări, măsura şi nota: ,

- tensiunea arterială
- pulsul
- respiraţia
- temperatura
- diureza
- scaunul
4. E,xamenul clinic pe aparate
Este făcut de medic prin:
- inspecţie
- palpare
- percuţie
- auscultaţie
Este foarte importantă şi utilă cunoaşterea examenului clinic pe aparate, pentru
completarea bilanţului clinic preoperator
B. BILANŢ PARACLINIC
- completează examenul clinic
- permite o apreciere exactă a stării viitorului operat
- rezultatele examenelor paraclinice depind de profesionalismul şi corectitudinea
cu care asistentele medicale au făcut recoltarea produselor biologice şi patologice
72
 sau au pregătit bolnavul pentru investigaţie
Pentru o mai bună înţelegere a pregătirii preoperatorii, putem clasa examenele
paraclinice în:
1. examene de rutină - sunt examene obligatorii înaintea oricărei intervenţii chirurgicale,
indiferent de timpul avut la dispoziţie pentru pregătire şi indiferent de starea generală a
pacientului:
- timpii de sângerare şi de coagulare,
- determinarea grupei sanguine,
- hematocrit,
- glicemie,
- uree sanguină,
2. examene complete
- hemoleucogramă completă,
- V.S.H.,
- ionogramă,
- echilibrul acido-bazic(E.A.B.),
- coagulograma completă,
- probe de disproteinemie,
- proteinemie,
- transaminaze,
- examen de urină,
- electrocardiogramă,
- radiografie sau radioscopie pulmonară.

???????

PREGĂTIREA PENTRU OPERAŢIE

Se face în funcţie de timpul avut la dispoziţie şi de starea generală a pacientului
A. TIMP SUFICIENT, PACIENT INDEPENDENT
În ziua precedentă : REPAUS ; regimul alimentar să fie uşor digerabil şi cu consum de
lichide pentru menţinerea tensiunii arteriale, dezintoxicarea şi mărirea diurezei,
diminuarea setei şi acidozei postoperatorii.
Alte pregătiri pentru intervenţie: antibioterapice când se anticipează apariţia unei infecţii
postoperatorii, spălături vaginale repetate cu antiseptice pentru infecţii ginecologice.
- spălătura gastrică în intervenţii laborioase pe stomac
În seara zilei precendente
pregătirea pielii : se face baia generală, la duş (după clisma evacuatoare) : spălatul părului,
toaleta buco-dentară, toaleta nasului ; se verifică regiunea inghinală, ombilicul, axilele,
unghiile(scurte, fără lac de unhii), picioarele, spaţiile interdigitale. Cu un aparat de ras propriu
se rade părul cât mai larg în funcţie de zonă, cât mai aproape de momentul intervenţiei pentru a
evita proliferarea germenilor la nivelul escoriaţiilor cutanate şi se badijonează cu un antiseptic

73
regiunea rasă , aplicând apoi pansament antiseptic uscat. (în unele cazuri se pot folosi creme
depilatoare).
pregătirea tubului digestiv : clismă evacuatoare (cu excepţia intervenţiilor pe colon), nu se dau
purgative-se face duş după clismă; alimentaţie lejeră : supă de legume, băuturi dulci sau
alcaline.
În ziua intervenţiei bolnavul nu mai bea, se face eventual o clismă cu 4 ore înaintea
intervenţiei, se îndepărtează bijuteriile, se îndepărtează proteza dentară care se păstrează în
cana cu apă, se rebadijonează cu un antiseptic colorat regiunea rasă. Se îmbracă pacientul cu
lenjerie curată, în funcţie de intervenţie; se pregătesc documentele : foaia de observaţie,
analize, radiografii, care vor însoţi pacientul.
Transportul bolnavului în sala de operaţie : se face numai însoţit de asistenta medicală,
care are obligaţia să predea pacientul asistentei de anestezie, împreună cu toată documentaţia şi
alte observaţii survenite ulterior şi foarte importante pentru intervenţia chirurgicală.
Transportul se face cu un brancard, pat rulant, cărucior în funcţie de boală şi bolnav. Bolnavul
trebuie aşezat confortabil şi acoperit .
În sala de preanestezie
 se verifică regiunea rasă şi se notează eventualele escoriaţii (eczeme, intertrigo etc.);
 se verifică starea de curăţenie : regiunea inghinală, ombilicul, axilele, spaţiile
interdigitale, unghiile;
 se verifică dacă s-a îndepărtat proteza dentară;
 se pregătesc zonele pentru perfuzie prin badijonarea cu antiseptice colorate;
 instalarea sondei urinare " a Demeure" (sau, după caz, se goleşte vezica urinară) de către
asistenta de sală, după spălatul chirurgical al mâinilor, îmbrăcatul cu echipament steril, câmp
steril în zona genito – urinară.
În sala de operaţie se execută ultima parte a pregătirii pacientului : se instalează şi se
fixează pacientul pe masa de operaţie, monitorizarea funcţiilor vitale, obţinerea unui abord
venos (branulă, cateter) în funcţie de intervenţie şi de pacient, pregătirea câmpului operator,
badijonarea cu alcool şi curăţirea pielii de antisepticul anterior; badijonarea cu tinctură de iod
(sau alt antiseptic colorat) se face începând cu linia de incizie, de la centru către periferie şi se
termină cu zonele septice.
- ajută la instalarea câmpului steril textil (" acesta este rolul medicului, dar poate fi şi rol
delegat pentru asistenta medicală).
B. TIMP SUFICIENT, PACIENT DEPENDENT
- este obligatorie efectuarea a două toalete generale la pat, în 24 de ore (dacă este posibil, cu
săpun antiseptic)
- în rest, pregătirea este aceeaşi ca pentru pacientul independent

56 Supravegherea postoperatorie
Supravegherea postoperatorie a bolnavului începe din momentul terminării
intervenţiei chirurgicale, înainte ca pacientul să fie transportat în salon; din acest moment
devine obiectulunei atenţii constante până la părăsirea spitalului. În general, bolnavul este adus
în salon însoţit de medicul anestezist şi de asistenta de anestezie, care va urmări respiraţia şi
modul în care este transportat şi aşezat în pat; transportul se face cu patul rulant sau cu
căruciorul. Bolnavul va fi acoperit pentru a fi ferit de curenţi de aer sau schimbări de
74
temperatură. Asistenta medicală care îl însoţeşte se va asigura că bolnavul stă comod, este în
siguranţă şi că tubulatura prezentă (dren, sonde, perfuzii) nu este comprimată. Poziţia pe
cărucior este de decubit dorsal, cu capul într-o parte pentru a nu-şi înghiţi eventualele
vomismente. În timpul transportului asistenta medicală va urmări: aspectul feţei (cianoza),
respiraţia, pulsul, perfuzia. Instalarea bolnavului se face într-o cameră cu mobilier redus şi
uşor lavabil, care va fi curată, bine aerisită, liniştită, în semiobscuritate , cu temperatura de 18-
20°C (căldura excesivă deshidratează şi favorizează hipotermia), prevăzută cu instalaţii do
oxigen montate în perete, cu prize în stare de funcţionare şi cu aparatură pentru
aspiraţie.
- Patul va fi accesibil din toate părţile - aparatele de încălzit nu vor fi lăsate
niciodată în contact cu un operat adormit, pentru a se evita riscul unor arsuri grave.
Căldura excesivă a patului produce transpiraţie, ceea ce duce la pierderi de apă, iar
senzaţia de frig duce la apariţia frisoanelor.
Patul va fi prevăzut cu muşama şi aleză bine întinsă, fără pernă şi, dacă este cazul,
salteaua va fi antiescară.
Poziţiile pacientului în pat

- Transferul de pe cărucior pe pat va fi efectuat de către trei persoane, ale căror

mişcări trebuie să fie sincrone, pentru a evita bruscarea operatului.
Poziţia pacientului în pat este variabilă, în funcţie de tipul intervenţiei chirurgicale.
- Cea mai frecventă poziţie este decubit dorsal, cu capul într-o parte, până când îşi
recapătă cunoştinţa. Pentru a favoriza irigarea centrilor cerebrali, câteodată, patul va fi
uşor înclinat.
- În foarte multe cazuri, poziţia este decubit lateral drept sau stâng, care se va schimba
din 30 în 30 de minute, pentru a uşura drenajul căilor respiratorii. Această poziţie
împiedică lichidul de vărsătură să pătrundă în căile aeriene.
- În cazuri particulare (obezi, cardiaci, operaţii pe sân, pe torace etc.) operatul va fi aşezat
în poziţie semişezând - poziţia FOWLER - cu genunchii flectaţi cu un sul sub ei.
Aceste poziţii diferite se pot menţine uşor într-un pat de reanimare, prevăzut cu
mecanisme care permit manevrarea cu blândeţe a pacientului şi instalarea sa comodă.

SUPRAVEGHEREA OPERATULUI
Este sarcina fundamentală a asistentei medicale. Supravegherea este permanentă,
în vederea depistării precoce a incidentelor şi complicaţiilor postoperatorii.
Prezenţa permanentă lângă pacient permite asistentei medicale ca, pe lângă
elementele de supraveghere indicate de chirurg şi anestezist, să sesizeze orice alte mici
modificări şi acuze subiective (durerea) şi să administreze, la timp, tratamentul prescris,
evitând iniţiativele personale, fără a ţine cont de responsabilităţile celorlalţi membri ai
echipei.
Elemente de supravegheat
Supravegherea operatului se bazează pe date clinice şi pe rezultatele examenelor
complementare.
Date clinice:
75
 1. Aspectul general al operatului
- culoarea pielii sesizând paloarea şi cianoza
- coloraţia unghiilor , urmărind apariţia cianozei
- starea extremităţilor, paloarea sau răcirea nasului, urechilor, mâinilor şi picioarelor
- starea mucoaselor-limba uscată sau umedă, saburală sau curată-indică starea de
hidratare a operatului
- starea de calm sau agitaţie, ştiind că toropeala sau agitaţia extremă exprimă o
complicaţie chirurgicală (hemoragie internă, peritonită postoperatorie etc.)
2. Diferiţi parametri fiziologici
- Tensiunea arterială se măsoară ori de câte ori este nevoie în primele două ore după
operaţie din 15 în 15 minute, din 30 în 30 de minute în următoarele şase ore şi din oră în oră
pentru următoarele 16 ore notând datele în foaia de reanimare.
Pulsul se măsoară la 10-15 minute urmărind frecvenţa, ritmicitatea, amplitudinea care se
notează. În cazul în care apar modificări ale pulsului, bradicardie sau tahicardie, se va sesiza
medicul reanimator.
Respiraţia : se notează frecvenţa, amplitudinea, ritmicitatea şi se sesizează, deasemenea,
medicul în caz de tuse sau expectoraţie. Astăzi datorita PIPEI MAYO, lăsate până la apariţia
reflexelor şi pe care operata o elimină când se trezeşte, înghiţirea limbii este imposibilă
(asist.med. nu tb.să fie tentată să o repună pentru că deranjează bolnavul). Cea mai mică
modificare a respiraţiei va fi semnalată anestezistului, care, în funcţie de caz , va indica
o aspiraţie pentru a îndepărta mucozităţile din faringe sau va recomanda administrarea
de oxigen.
Temperatura se măsoară dimineaţa şi seara şi se noteaza în F.O.
3. Pierderile lichidiene sau sanguine
Urina : reluarea emisiei de urină în prima parte a zilei este un semn bun, la început
cantitatea de urină este abundentă, dar în două-trei zile revine la normal. Se măsoară
cantitatea şi se observă aspectul; dacă emisia de urină lipseşte, se practică sondaj vezical , nu
înainte însă de a folosi şi acţiuni specifice asistentei medicale: lăsarea robinetului să
curgă , fluieratul unei melodii , căldură suprasimfizar etc.
Scaunul : se reia în următoarele 2-3 zile şi este precedat de eliminare de gaze; în cazul în
care nu apar gazele , se foloseşte tubul de gaze , iar în cazul în care scaunul nu este spontan,
se face o clismă evacuatoare.
Transpiraţia : se notează dacă apare, deoarece în cazul în care este abundentă, poate
antrena pierderi de apă importante.
Vomismentele: se va nota cantitatea, aspectul şi caracterul (bilioasă, alimentară,
sanguinolentă)
Pierderile prin drenaj : se notează aspectul şi cantitatea pentru fiecare dren în parte.

Alte semne clinice

- sunt urmărite de chirurg şi anestezist, nefăcând parte din atribuţiile asistentei medicale,
ele fiind semne importante în evoluţia postoperatorie: starea abdomenului (balonare,
contractare, accelerare a peristaltismului intestinal), starea aparalui respirator.
Examenele complementare

76
- Completează datele clinice şi constituie un ghid precis în conduita reanimării. Se
vor efectua în funcţie de evoluţia postoperatorie a pacientului, astfel încât repetarea lor
în exces să nu ducă la dificultăţi privind starea venelor prin puncţii venoase
repetate
- radiografii pulmonare, în cazul apariţiei unor complicaţii pulmonare
postoperatorii
- teste de coagulare, de protrombină, teste de toleranţă la heparină - ce permit
depistarea complicaţiilor ca tromboza venoasă. Sunt absolut necesare la pacienţii sub
tratament anticoagulant, pentru a permite aprecierea dozelor de medicament
- hemograma şi hematocritul, indică exact pierderile sanguine şi arată gradul de eventuală
anemie, ce poate fi compensată
- examenul de urină, ce relevă concentraţia în uree şi electroliţi
- examenul chimic al lichidului de drenaj şi, în special, în caz de fistulă digestivă
postoperatorie, compensarea exactă a pierderilor constituind o necesitate vitală
Pot fi solicitate şi alte examinări, dar într-o asemenea măsură, încât să se respecte
capitalul venos al operatului. Pentru a se evita neplăcerea puncţiilor venoase
repetate, examenele postoperatorii vor fi reduse la strictul necesar.
Foaia de temperatură, foaia de reanimare, foile speciale de reanimare şi supra-
veghere
Datele clinice şi biologice vor fi consemnate de asistenta medicală în foaia de
temperatură (de supraveghere), sau în foaia de reanimare, fapt ce permite
întocmirea unei vederi de ansamblu a evoluţiei postoperatorii a bolnavului.
În afara rolului său în îngrijirea operatului, asistenta medicală are obligaţia de a
completa, corect şi la timp, aceste foi, oferind echipei chirurgicale, prin simpla lectură
sau o „aruncătură de ochi", informaţii privind starea de sănătate postoperatorie a
pacientului.
1. Foaia de temperatură
Este indispensabilă în toate cazurile chirurgicale, indiferent de amploarea intervenţiei.
Pe foaia de temperatură, se va nota:
- temperatura, dimineaţa şi seara
- pulsul
- valorile tensiunii arteriale
- diureza
- scaunul
- ziua operaţiei, urmând apoi numeretoarea zilelor (1,2,3,...); ziua operaţiei nu se
numerotează, fiind denumită „ziua chirurgului"
- medicamente administrate înainte şi după intervenţia chirurgicală, precum şi dozele
- îngrijiri pre şi postoporatorii (sondaj vezical, clismă etc.)
2. Foaia de reanimare
- Completează datele din Foaia de temperatură şi dă posibilitatea de a urmări
bilanţul lichidian din zilele postoperatorii, până la reluarea tranzitului digestiv
şi a alimentaţiei normale
- Este completată în serviciul de terapie intensivă, pentru pacienţii care,
postoperator, au nevoie de perfuzie mai multe zile după operaţie
77
 Se va nota:
- cantitatea de lichide ieşite sau pierdute, reprezentate prin:
 volumul diurezei
 volumul aspiraţiilor gastroduodenale şi al vărsăturilor
 alte pierderi: dren, fistule, diaree, transpiraţii etc.
- cantitatea de lichide intrate prin:
 perfuzii cu seruri glucozate (se notează cantitatea şi concentraţia), cu seruri
clorurate (cantitatea şi concentraţia), cu hidrolizate de proteină
Este important de ştiut că perfuziile cu sânge, plasmă, masă eritrocitară nu vor fi
încorporate în capitolul intrări în bilanţul lichidian, întrucât au un rol esenţial în
refacerea masei sanguine diminuate în cursul actului operator şi nu reprezintă un
aport hidric
- băuturi
 bilanţul hidric reprezintă raportul dintre ingesta şi excreta; acesta poate fi
echilibrat (caz ideal), beneficiar sau deficitar
Când cantitatea de lichide ingerate este mică, se va completa prin soluţii administrate
parenteral, până la reluarea funcţiilor digestive.
Rezultatele dozărilor de electroliţi conduc la determinarea cantităţii de seruri ce se
vor introduce prin perfuzii. Semnele clinice prin care se traduce perturbarea raportului
ingesta/excreta sunt: uscăciunea limbii, a pielii, manifestări de deshidratare, balonare
etc.
3. Foile speciale de reanimare şi supraveghere
- Sunt foi ce aparţin serviciilor de terapie intensivă în care sunt internaţi pacienţi cu
intervenţii chirurgicale mari, fapt ce impune îngrijiri speciale, controale biologice
numeroase (de exemplu, rezecţie de anevrism aortic, intervenţii pe cord deschis,
transplant de rinichi, ficat, inimă etc.)
Pe aceste foi sunt notate date separate de cele trecute pe foile de temperatură şi foile
de reanimare.
Studiul acestor foi oferă date complete asupra stării operatului şi a evoluţiei sale
postoperatorii.

Îngrijirile acordate pacienţilor operaţi

De calitatea şi minuţiozitatea acestor îngrijiri depinde în, mare măsură, evoluţia
postoperatorie şi absenţa complicaţiilor.
În momentul trezirii şi până la acesta, asistenta medicală va supraveghea, permanent,
operatul pentru a împiedica eventualele incidente şi urmările lor:
- vărsăturile - asistenta medicală va aşeza operatul cu capul într-o parte, fără pernă,
pentru evitarea trecerii acestora în căile aeriene
- agitaţia - prezenţa asistentei medicale este obligatorie lângă pacient; la trezire, în starea
de semiconştienţă operatul tinde sătragă de pansamente, de drenuri sau sonde
- imprudenţe posibile: să vrea să coboare din pat, să vrea să bea apă (în acest caz,
asistenta medicală este cea care-i va da să bea 1-2 linguriţe de apă, după trezire,
dacă operatul nu a vomat în ultimele două ore), sau ca membri ai familiei aflaţi lângă

78
 pacient să-i dea să bea fără discernământ
Imediat dupa trezire

Asistenta
- va menţine pacientul în decubit dorsal primele ore, decubit lateral dreapta sau
stânga, apoi semişezând (în special cei peste 50 de ani), exceptând pacienţii operaţi
cu rahianestezie
- va asigura confortul plasându-i bine perna, verificând, de mai multe ori/zi, ca cearşaful
să nu aibă cute, îndreptând bine aşternutul seara, înainte de culcare, îi va curăţa
gura, menţinând-o umedă în permanenţă.
- toaleta zilnică este completată cu pieptănatul şi periatul părului, neuitând toaleta
cavităţii bucale, de 3-4 ori/24 de ore
- lenjeria de corp va fi schimbată zilnic, sau imediat după ce a transpirat şi de câte ori
este nevoie
- bazinetul sau urinarul vor fi puse cu blândeţe, după ce, în prealabil, au fost
încălzite la temperatura corpului, iar după folosirea lor se va face, obligatoriu, toaleta
perineală
- va urmări ca atmosfera din jurul bolnavului să fie calmă, să fie linişte, fără conversaţii
zgomotoase, fără vizitatori mulţi
- va încuraja pacientul să se mişte în pat,să se întoarcă singur de pe o parte pe alta, să-şi
mişte picioarele,mâinile, să se ridice în poziţie semişezând pentru a pregăti sculatul din
pat precoce, în prima zi după operaţie, exceptâd cazurile în care este contraindicat
- va căuta să respecte micile obişnuinţe ale fiecărui pacient
PRIMELE ZILE POSTOPERATORII
Sunt cele mai dificile pentru pacient şi datorită faptului că, în aceste zile, îngrijirile
sunt foarte numeroase.
Aceste îngrijiri sunt de ordin general şi de ordin local - pansamentul
Supravegherea pansamentului
Imediat ce bolnavul este adus în salon de la sala de operaţie se examinează pansamentul.
Dacă s-a lărgit ori s-a deplasat, el va fi întărit cu o faşă nouă suprapusă, fără să se desfacă cel
aplicat în sala de operaţie. Se controlează de mai multe ori pe zi dacă plaga nu sângerează,
dacă pansamentul nu s-a udat cu puroi sau urină. Dacă mai jos de regiunea lezată apar edeme
sau cianoză, se va lărgi pansamentul pentru a evita ischemia regiunii din cauza tulburărilor de
circulaţie. După operaţiile aseptice, dacă pansamentul rămâne uscat şi bolnavul nu prezintă
dureri locale sau febră, va fi desfăcut numai după 6 sau 7 zile când se scot şi firele de sutură.
Dacă bolnavul are febră, se plânge de dureri locale, are hemoragii sau plaga supurează se
desface pansamentul pentru controlul plăgii şi se schimbă la intervalele fixate de medic. Dacă
plaga supurează, frecvenţa schimbării pansamentului se va face în raport cu semnele locale şi
generale pe care le prezintă bolnavul. Când exsudaţia scade, schimbarea pansamentelor se
poate face la intervale mai mari. Cu ocazia pansamentelor se va lucra cu grijă şi blândeţe,
pentru a evita provocarea durerilor inutile. Se examinează plaga, tegumentele din jur şi
secreţiile existente. La nevoie se fac recoltări pentru însămânţări pe medii de cultură, pentru
identificarea germenilor şi antibiograma. Evoluţia procesului de vindecare a plăgii se notează
pe foaia de observaţie a bolnavului.
79
Îngrijiri de ordin general
a) lupta împotriva durerii
La originea durerilor postoperatorii stau mai mulţi factori, care vor fi precizaţi înainte
de a se prescrie analgezicele de rutină. De menţionat că nu se vor administra calmante
fără prescripţie medicală şi fără a se cunoaşte exact caracterul durerii.
După intervenţii chirurgicale asupra organelor interne, durerile pot fi superficiale,
de origine parietală sau profunde, de origine viscerală.
Durerile parietale apar datorită tracţiunii musculare asupra suturilor profunde, atunci
când pacientul se mişcă, datorită unui hematom la nivelul plăgii, ceea ce duce la
instalarea durerii prin distensie. Pentru calmarea acestor dureri sunt suficiente
analgezice banale sau intervenţii chirurgicale, în caz de hematom.
Durerile profunde au mai multe cauze:
- distensii viscerale ale tubului digestiv
- congestie pelvină
- colici abdominale
- dureri legate de dren, care poate fi prea profund, cudat sau astupat
În toate cazurile, medicul chirurg care a efectuat intervenţia chirurgicală decide
conduita de urmat şi prescrie analgezicele.
În cazul operaţiilor pe membre, durerea este câteodată cauzată de un pansament
prea strâns sau îmbibat cu sânge ori secreţii. Nu sunt contraindicaţii în a schimba
pansamentul.
b) lupta împotriva insomniei
Există, în zilele noastre, o întreagă gamă de hipnotice, printre care se găsesc cele ce pot
fi administrate fiecărui pacient pentru a obţine efectul dorit.
În plus, asistenta medicală are la îndemână mijloace proprii, cum ar fi: ceaiuri
calmante, asigurarea unui climat de linişte etc.
c) lupta contra anxietăţii
Anxietatea preoperatorie, în faţa necunoscutului, reprezentat de actul chirurgical
continuă şi postoperator. Frica de durere, de complicaţii, de sechele face ca
anxietatea operatului să fie prezentă.
Aici intervine rolul moral al asistentei medicale, care va trebui să facă operatul să aibă
încredere în echipa de chirurgi, în echipa de asistente medicale, să-l facă să înţeleagă
evoluţia postoperatorie şi faptul că vindecarea va fi fără complicaţii sau sechele.
d) lupta împotriva complicaţiilor pu/monare
La persoanele în vârstă, persoanele cu obezitate sau pacienţii pulmonari cronici,
expuşi complicaţiilor pulmonare prin staza secreţiilor bronşice şi suprainfecţie, este
necesară o profilaxie, acfivă prin:
- dezinfecţie nazofaringiană
- evitarea frigului, în special noaptea
- exerciţii respiratorii de două ori pe zi
- obligarea pacientului să scuipe, provocarea tusei prin „tapping"(bolnavii operati pe
abdomen sunt învăţaţi să-şi menţină pansamentul cu mâna în timpul tusei, pentru a
evita durerea)
- asocierea aerosolilor cu antibiotice, cu aerosoli cu produse fluidizante ale secreţiilor
80
bronşice
e) lupta contra distensiei digestive
Toate intervenţiile chirurgicale abdominale sunt urmate de pareze intestinale, cu
retenţie de gaze şi lichide intestinale. Acestea sunt, de obicei, de scurtă durată,
nedepăşind 3 zile.
Această distensie abdominală devine nocivă când se prelungeşte şi antrenează
întârzierea tranzitului intestinal, împiedică o alimentaţie normală şi favorizează
eviscerarea postoperatorie.
Până la reluarea tranzitului intestinal, se practică tubul de gaze, clisme evacuatoare
mici şi repetate, purgative uşoare care favorizează reluarea funcţiilor intestinale.
De asemenea, se administrează produse care favorizează reluarea peristaltismului
intestinal, sau, în anumite cazuri, se instalează o aspiraţie continuă cu o sondă
gastroduodenală
t) lupta împotriva stazei venoase
Cu toate progresele terapiei anticoagulante, accidentele trombozei venoase rămân
complicaţia majoră în chirurgie.
La bolnavii imobilizaţi la pat, lupta contra stazei venoase se va efectua prin mişcări
active şi contracţii musculare statice ale membrelor inferioare, alternate cu perioade
de repaos (10 contracţii succesive - pauză), repetate de mai multe ori pe zi, prin flexia şi
extensia degetelor de la picioare, flexia şi extensia genunchilor, mişcări de pedalare în
pat, antrenând şi articulaţia şoldului.
Sculatul din pat precoce reprezintă metoda cea mai eficace pentru prevenirea
complicaţiilor venoase.
În afara contraindicaţiilor, toţi operaţii se vor ridica din pat în seara zilei intervenţiei
sau a doua zi dimineaţa. Această manevră simplă este benefică şi datorită faptului că
favorizează amplitudinea respiratorie, ventilaţia pulmonară, tusea şi expectoraţia,
accelerează reluarea tranzitului intestinal şi influenţează, în mod pozitiv, psihicul
bolnavului.
Înainte de a ridica pacientul din pat, va fi necesar să:
- verificăm dacă nu prezintă edeme ale membrelor inferioare - măsurăm tensiunea
arterială culcat şi apoi în ortostatism
Ridicarea se face treptat: întâi la marginea patului, îşi balansează gambele, face un
pic de gimnastică respiratorie, cubraţele ridicate în inspiraţie şi coborâte în expiraţie
- nu trebuie să meargă singur, ci sprijinit de asistenta medicală şi să nu exagereze de
prima dată
- se va ţine cont şi de ce spune pacientul, dacă vrea să mai meargă sau să se oprească
- după ce nu mai vrea să meargă, pacientul trebuie să se aşeze într-un fotoliu înainte de
reîntoarcerea în pat
- primul sculat din pat al operatului este considerat prima plimbare precoce.
Sculatul din pat precoce este indicat în majoritatea intervenţiilor chirurgicale
- vârsta operatului nu constituie o contraindicaţie, la bătrâni vor fi astfel prevenite şi
complicaţiile pulmonare, şi cele de decubit; la copii este indicată plimbarea cât mai
repede
- starea generală nu este o piedică, nici starea de slăbiciune, nici deshidratarea, nici
81
obezitatea, nici varicele - stări ce nu trebuie să constituie o scuză, ci, dimpotrivă, la
persoanele cu antecedente de flebite, plimbarea va avea loc cât mai precoce posibil
- natura sau complexitatea operaţiei nu împiedică ridicarea din pat precoce, care nu
va fi amânată din cauza drenurilor, sondelor sau perfuziilor
- existenţa complicaţiilor postoperatorii nu va interzice plimbarea, acolo unde este
posibil
g) lupta contra complicaţiilor de decubit
În cazul unor intervenţii chirurgicale care necesită imobilizare la pat de lungă durată
(ortopedie şi, în special, la bătrâni), survin frecvent complicaţiile de decubit - escarele.
Important este ca acestea să fie prevenite, escara fiind ,,cartea de vizită" a asistentei
medicale. Prevenirea escarelor reprezintă acţiunea de bază a asistentei medicale în
îngrijirea bolnavilor imobilizaţi.
Acţiuni care previn apariţia escarelor:
- lenjerie de pat şi de corp permanent curată, uscată şi bine întinsă, fără cute, fără
firimituri pe pat
- menţinerea curată şi uscată a pielii, în special în regiunea sacrococcigiană la
incontinenţi, după baie, pielea se va unge, ştiind că pielea unsă se macerează mai greu
decât pielea uscată
- schimbarea de poziţie după orar - la fiecare două ore
- masajul regiunilor expuse escarelor
- folosirea saltelelor antiescară, sau, în lipsa acestora, a blănii de oaie
h) rehidratarea
După intervenţii chirurgicale, în mod special pe tubul digestiv, alimentaţia normală se
reia după o perioadă relativ lungă. Până la reluarea acesteia, este necesar să se
administreze o raţie hidrică, electrolitică şi calorică suficientă acoperirii necesităţilor
cotidiene.
Necesitstăţile de apă ale organismului sunt, în medie, de 2000-2500 ml/zi. Această
cantitate va fi furnizată sub formă de:
- băuturi, cât mai repede posibil, în cantitate moderată la început, 300 ml ceai
sau apă, în prima zi administrată cu linguriţa, 500 ml în a doua zi, 1000 ml în a treia
zi ş.a.m.d.
- perfuzii, rehidratarea venoasă completând necesitatea zilnică; se va ţine cont de
starea cardiacă şi renală a operatului, iar ritmul picăturilor nu va fi rapid.
Perfuziile venoase aduc organismului necesarul de apă, electroliţi şi calorii.
Eficacitatea rehidratării va fi controlată prin cantitatea de urină eliminată, prin curba
diurezei.
i) alimentaţia şi realimentaţia
În cazurile cele mai frecvente, simple, de chirurgie obişnuită, se va ţine cont de
următoarele principii:
- bolnavul va bea atunci când nu vomită
- va mânca după ce a avut scaun precoce sau după emisia de gaze
- nu va consuma fructe crude sau glucide în exces
În ziua operaţiei, pacientul va bea apă cu linguriţa, rehidratarea fiind completată
cu perfuzii. După 24 de ore - ceai, citronadă şi supă de zarzavat (numai zeama), iar a
82
doua zi - ceai, citronadă îndulcită, lapte cu ceai şi, de asemenea, zeama de la supa de
zarzavat; a treia zi - iaurt, fidea, tăiţei cu lapte, piure de cartofi, biscuiţi.
După reluarea tranzitului: carne de pui, peşte alb şi se revine, treptat, la alimentaţia
obişnuită.
Nu trebuie uitat că pentru a favoriza realimentaţia, alimentele trebuie să fie calde, bine
preparate, prezentate estetic şi în veselă foarte curată, însoţite de amabilitatea şi
bunăvoinţa asistentei medicale.
În cazuri speciale, realimentaţia este dificilă. O anorexie rebelă sau vărsăturile
pot împiedica reluarea alimentaţiei. În aceste cazuri, alimentele vor fi mixate, mesele
vor fi servite în cantităţi mici, repartizate în şase-şapte reprize şi se vor alege alimente
cu valoare calorică mare, cum ar fi: crema de lapte, concentrat de lapte, ou întreg,
zahăr (1700 de calorii).
În cazul alimentării prin sonda nazală permanentă, se vor folosi soluţii nutritive
ce ajung până la 3000 de calorii. De exemplu: ou crud, lapte, zeamă de carne, carne
mixată (în cantităţi mici), cacao, zahăr, sare - totul administrat pe sondă. Câteva
precauţii pentru alimentaţia prin sondă:
- ritmul scurgerii lichidului trebuie să fie acelaşi ca la perfuzie
- se testează, treptat, toleranţa la alimentele introduse
- alimentele trebuie menţinute la temperatura corpului
- la sfârşit, se va introduce apă, atât pentru curăţirea sondei, cât şi pentru a se
administra necesarul de apă.
În intervenţiile chirurgicale de gravitate medie, rolul asistentei este relativ simplu; el
devine complex şi de o importanţă fundamentală în intervenţii cu gravitate mare.

57 TRANSFUZIA DE SANGE
DEFINITIE: introducerea de sange, plasma sau hematii in sistemul circulator al
bolnavului.
SCOPUL:
-restabilirea masei sanguine si asigurarea numarului de hematii necesare pentru
transportul O2 in caz de hemoragii, anemii, stari de soc.
-imbunatatirea circulatiei periferice, reducerea anoxemiei si mobilizarea sangelui de
rezerva al organismului
-stimularea hematopoezei
-marirea capacitatii de coagulabilitate a sangelui in vederea hemostazei, prin
introducerea in sangele primitorului a unor noi cantitati de elemente necesare procesului
de coagulare , in caz de hemofilie trombocitopenie
-aport de substante nutritive
-stimularea reactiilor metabolice ale organismului
-stimularea reactiilor antitoxice si antiinfectioase
-corectarea imunodeficientelor
-corectarea unor deficient plasmatice congenitale
-depuratia organismului prin inlocuirea sangelui incarcat cu substante toxice cu sange
proaspat
83
Transfuzie :
Directa : printr-un sistem de tuburi sangele este trecut direct din vena donatorului in
sistemul vascular al receptorului.
Indirecta : (cu sange conservat) sangele recoltat de la donatori este pastrat un timp si
apoi administrat receptorului.
Transfuzia indirecta :
Inainte de administrare, sangele pentru transfuzie va fi controlat.
Se vor cerceta :
a)integritatea flaconului : flaconul sa fie intact, ermetic inchis, fara fisuri
b)corespondenta datelor : datele de pe eticheta si tabloul de control anexat trebuie sa
corespunda
c)daca sangele nu si-a pierdut valabilitatea.
d)aspectul macroscopic al sangelui din flacon :
Normal, sangele pastrat cateva ore la frigider se sedimenteaza in 3 straturi.
-stratul inferior mai vascos si de culoare rosie-inchis cuprinde masa eritrocitara
-stratul al II-lea mai albicios cuprinde leucocite si trombocite
-stratul al III-lea limpede, omogen, galben-verzui este reprezentat de plasma.
d)compatibilitatea de grup intre sangele din flacon si sangele primitorului.
Transfuzia se executa la patul bolnavului inainte ca acesta sa manance. Bolnavul este
asezat in decubit dorsal, cat mai comod. Extremitatea in care se face transfuzia se aseaza
in extensie si pronatie. La sugari si copii mici se abordeaza venele epicraniene, eventual
vena jugulara externa sau subclaviculara. In timpul transfuziei va fi supravegheat la
nivelul picuratorului.
In cursul transfuziei, scurgerea sangelui poate sa se opreasca. In aceste caz se vor
verifica urmatoarele :
-permeabilitatea tuburilor
-pozitia acului in vena
-coagularea sangelui venos refluat in ac
-presiunea venoasa exagerata.
Dupa transfuzie, bolnavul va ramane in pat, bine invelit. Temperatura camerei va fi
optima, eventual cu 1-2 grade C mai mare. Imediat dupa transfuzie bolnavul poate bea
lichide caldute,

84
Primul ajuor in caz de arsuri
1. Primul ajutor
-Degajarea victimei din focar trebuie facuta rapid.
- Bolnavul care este cuprins de flacara trebuie invelit imediat intr-o patura , plapuma,
haina groasa pentru a stinge focul. Dupa stingerea flacarilor , bolnavul se dezbarca si se
inveleste intr-un cearsaf curat .
- Bolnavul ars cu lichide fierbinti, de asemenea, se dezbraca imediat si se inveleste intr-
un cearsaf curat.
- Resuscitarea cardiorespitatorie , daca este nevoie.
- Linistirea bolnavului si calmarea durerii in arsurile in care durerea este mare se
administreaza o fiola de romergan plus o fiola algocalmin sau o fiola mialgin , dolatin
sau fortral adm. i.v . In lipsa acestora , se poate administra algocalmin injectabil sau per
oral. Se noteaza ce s-a administrat , ora si data accidentarii.
- Nu se indeparteaza hainele de pe bolnav decat daca manevra se poate face cu usurinta.
- Nu este permisa nicio manevra de tratament local, spre exemplu ungerea cu substante
grase: untdelemn, vaselina, aplicarea de medicamente sub forma de pulberi. Arsurile vor
fi acoperite cu pansament aseptic daca exista sau un prosop curat. In felul acesta se face
o protectie antiinfectioasa.

Primul ajutor in criza de astm bronsic

- Bolnavul mentinut in pozitie sezanda, sprijinit in pozitia cea mai comoda, va fi sters
de transpiratii.
- Pana la venirea medicului, i se vor administra:
- Antispastice: papaverina, lizadon
-Dilatatoare ale bronhiilor: eufilina, miofilin:
- Simpaticomimetice: tablete de efedrina, asmofug, asmopent, alupent, berotec in
inhalatii sau sub forma de spray.
Atentie!!! In cazul primului acces de astm aparut la un bolnav in ale carui antecedente
nu sunt semnalate crize de astm bronsic sau care este cunoscut ca hipertensiv sau are
valori tensionate crescute, se evita simpaticomimeticele.
De retinut: Trebuie stiuta diferenta dintre astmul bronsic si astmul cardiac sau de edemul
pulmonar acut, pentru a se evita greselile fatale in conduita de urgenta. Se diferentiaza in
primul rand prin caracterul dispneei. Astfel, in astmul cardiac, dispneea este polipneica,
predominant inspiratorie, bolnavul este inclinat inainte, rezemat in maini, cu umerii
ridicati; tahicardie. Criza poate evolua sub forma grava : edem pulmonar, cand sufocarea
se agraveaza, cianoza, expectoratie spumoasa rozata.
Primul ajuor in caz de colica biliara
Colicile biliare de intensitate şi durată mică, fără complicaţii, nu necesita investigatii de
urgenta, pot fi tratate la domiciliu prin repaus la pat, regim alimentar, antispastice,
analgezice. Colicistitele acute, colicile biliare insotite de varsaturi (cu tulburari
hidroelectrolitice), icter sau diverse complicatii necesita internarea in spital. Nu se
administreaza de la inceput Morfina sau mialgin, mai ales atunci cand diagnosticul nu
85
este stabilit cu certitudine.
-Repausul la pat este necesar in colicile mari sau in prezenta complicatiilor. Aplicarea de
caldura locala se indica in lipsa fenomenelor inflamatorii. Daca bolnavul nu are febra se
aplica in regiunea ficatului o compresa cu apa cat mai calda (eventual compresa cu ceai
de coada calului).
-Daca bolnavul are febra se aplica o compresa cu apa rece ce se schimba cat mai des. In
colecistita acuta se indica punga cu gheata.
-Alimentatia : In timpul colicii se permit ceaiuri (tei, musetel, menta), limonada, zeama
de compot.
* Se bea o infuzie de rostopasca (o jumatate lingurita planta la o cana cu apa). Se beau
1-2 linguri din 3 in 3 ore in cursul unei zile. Rostopasca actioneaza ca antispastic si
sedativ.
* Se mai recomanda infuzie de coada soricelului (doua linguri la o jumatate litru apa).
Se bea in cursul zilei.
* Se mai pot consuma infuzii reci din: menta, musetel, sunatoare, melisa, tei.
* Se introduc treptat in functie de evolutia clinica, paine alba uscata, paste fainoase,
orez, gris, supe sau pireuri de legume, lapte degresat, branza de vaca, carne slaba fiarta.
Pentru a preveni aparitia colicilor se recomanda evitarea grasimilor, sosurilor,
rantasurilor, smantanei, untului, ciocolatei, excesului de oua si bauturi alcoolice.
-Combaterea durerii. In prima faza, atunci cand durerile sunt de intensitate mica,
localizate in epigastru, medicatia antispastica si antialgica poate calma durerile.
Antispastice: Lizadon, Foladon, Scobutil simplu sau compus, papaverina, etc.
Antialgice: Algocalmin, Fortral.Daca colica nu cedeaza se recurge la Mialgin (i.m. sau
i.v.).Opiaceele se administreaza numai in caz de de stricta necesitate, cand antispasticele
si antialgicele nu au avut efect.
-Calmarea varsaturilor se poate obtine cu Emetiral, Torecan, clordelazin, Plegomazin,
etc.
-Combaterea infectiei este necesara in colecistita acuta, angiocolita. Se pot administra
Penicilina, tetraciclina, etc.Calea de administrare a antibioticelor depinde de toleranta
digestiva.
-Corectarea tulburarilor hidroelectrolitice si ale echilibrului acidobazic este necesara in
prezenta varsaturilor repetate.Adesea si aportul caloric trebuie asigurat pe cale
parenterala.
-Sedativele (Hidroxizin, Diazepam, bromuri, barbiturice) sunt utile pentru calmarea
starii de agitatie care insoteste adesea colica biliara.
Primul ajutor in caz de colica renala
Colica renala este o durere foarte puternica, brusca, sfasietoare, care are originea dorsal
(la nivelul spatelui), in zona de proiectie a rinichiului (mai jos de ultima coasta).
Elemente de diagnostic clinic
Durerea domina tabloul clinic.Uneori incepe brusc, alteori colica este precedata de vagi
simptome premonitorii:
-tensiune lombara
-presiune anala
-tenesme
86
-arsura peniana
-dureri si tumefactie testiculara.
-Accesul dureros poate apare spontan, “din senin”, dar mai adesea este declansat de
eforturi fizice, trepidatii, cure de ape minerale, bai reci, abuz de cafea, cacao, ciocolata,
spanac, macris, viscere.
-Sediul durerii este lombar, unilateral, la nivelul unghiului costovertebral, alteori durerea
este localizata exclusiv in flancuri, regiunea perineala sau fosa iliaca respectiva.
-Colica renala se poate trata ambulator. Primul gest terapeutic consta in calmarea
durerii.Daca s-a exclus eventualitatea abdomenului acut, se fac: aplicatii locale de
caldura, bai calde, injectii i.v. lente cu procaina 1%,10-20 ml, atropina 0,25 mg si
papaverina 0,04 g. Daca durerea nu cedeaza in 15-20 min., se injecteaza i.v. scobutil
compus sau se face infiltratie paravertebrala cu procaina sau xilina 1% 20-30 ml.
-Colicile rebele la tratament necesita administrarea de opiacee: Mialgin, Dilauden-
scopolamina, morfina.
-Internarea de urgenta este indicata in colicile subintrante sau prelungite, care nu
reactioneaza la tratamentul instituit sau in cazurile care necesita investigatii si interventii
de specialitate.

Primul ajutor in caz de convulsii

- Asigurarea unei perfecte linisti ambientale ( indepartarea persoanelor straine ) .
- Impiedicare autotraumatizarii ( pozitie culcata , departe de surse de foc , de obiecte tari
sau taioase , de sticle etc. va fi supravegheat sa nu cada din pat , introducerea unei
spatule sau batiste intre arcadele dentare la copilul cu dinti )
- Inlaturarea imbracamintii in exces , deschiderea la gat
- Mentinerea permeabilitatii cailor respiaratorii
Primul ajutor in caz de electrocutare
Este obligatoriu ca orice manevra de prim ajutor sa fie precedata de întreruperea sursei
de
curent, nerespectarea acestei cerinte prezentând risc vital pentru salvator. Când acest
lucru este imposibil, victima trebuie îndepartata cu ajutorul unui lemn, având grija sa
punem sub propriile picioare un obiect uscat.
Dupa aceea se urmeaza una dintre variante:
- Daca pacientul este constient: se pozitioneaza pe o parte, se înveleste cu o
patura sau cu folia termoizolanta din trusa de prim-ajutor, se panseaza steril
arsurile cutanate si se imobilizeaza fracturile dupa care se transporta la cea mai
apropiata unitate spitaliceasca pentru evaluare si continuarea terapiei;
- Daca pacientul este inconstient si prezinta lipsa respiratiei spontane si a
pulsului la carotide se începe resuscitarea cardio-respiratorie: masaj cardiac
extern si respiratie gura la gura (5 compresii pe torace alternativ cu 2 respiratii
gura la gura), care nu se va întrerupe pâna la sosirea unui echipaj dotat cu
echipament corespunzator pentru sustinerea functiilor vitale (ambulanta de
reanimare).
87
- Daca pacientul prezinta respiratie spontana si puls, se pozitioneaza pe o
parte sau în pozitia laterala de securitate si se procedeaza ca la punctul 1, adica se
supravegheaza tot timpul activitatea respiratorie si cardiaca.
Important de retinut
· In general tensiunile mari produc arsuri iar intensitatile mari produc tulburari
cardiace/neurologice;
· Arsurile prin arc electric se trateaza ca cele termice;
· Gravidele electrocutate se transporta obligatoriu la spital pentru evaluare chiar
daca nu prezinta vreo tulburare oricare ar fi ea (risc de moarte fetala);
· Arsurile interne urmeaza în general traiectele vasculo-nervoase si nu pot fi
evaluate ca si consecinte imediat;
· Trasnetul asociaza întotdeauna electrizare, arsura termica, traumatism
sifototraumatism ("arsura" retinei prin intensitate luminoasa foarte mare);
· Este o greseala ca un pacient electrocutat sa fie lasat la locul accidentului sau lasat
sa plece la domiciliu fara o evaluare completa intr-o unitate spitaliceasca.
Primul ajutor in caz de epistaxis
Primele masuri care trebuie luate :
- Asezati victima pe un scaun, aplecata in fata si cu gura deschisa, in asa fel incat
sangele sau cheagurile sa nu obtureze caile aeriene
- Strangeti narile timp de aproximativ cincisprezece minute (sub portiunea osoasa, nu in
partea de sus).
- Eliberati incet nasul. Nu permiteti victimei sa-si sufle nasul sau sa-l stranga.
- Daca hemoragia continua, mai strangeti narile inca cinci minute. Asigurati-va ca
persoana afectata nu inghite sangele.
- Puneti o bucata de panza rece sau gheata in panza pe nasul si pe fata victimei, pentru a
ajuta la ingustarea vaselor sanguine.
- Daca sangerarea continua, solicitati asistenta medicala.
- Solicitati asistenta medicala, in cazul in care a avut loc un traumatism (lovitura) sau
banuiti ca nasul a fost rupt.
- Nu lasati victima sa irite sau sa sufle nasul timp de cateva ore dupa incetarea
hemoragiei.
- Pentru a preintampina sangerarile nazale, pastrati-va unghiile scurte si in tot cazul,
evitati sa introduceti degetele in nas. Atunci cand stranutati, deschideti gura, pentru a
preintampina presiunea excesiva in nari.
- Daca atmosfera este uscata in incaperea de dormit, folositi un umidificator pe timpul
nopții.
Primul ajutor in caz de hematemeza
- asiguarea confortului fizic și psihic, poziția corespunzătoare (la pacienții cu
hipotensiune poziția Trendelemburg, la pacienții care prezintă vărsături poziția laterală
de siguranță)
- susținem pacientul în timpul vărsăturilor, care vor fi colectate și prezentate medicului;
- se asigura permeabilitatea cailor respiratorii si se recurge la oxigenoterapie;
- se monitorizeaza cardio-vascular și respirator;
Primul ajutor in caz de hemoptizie
88
- Stabilirea nivelului de conștiență;
- Asigurarea confortului fizic și pihic, explicarea necesității tehnicilor ce urmează a fi
efectuate, obținerea consimțământului pacientului asupra aplicării măsurilor de prim
ajutor; - Repaus în pozitie de usoara ortopnee;
- Se interzice vorbitul cu voce tare;
- Monitorizarea Functiilor Vitale ,calitatea și frecvența pespirațiilor, pulsului,
-observăm culoarea tegumentelor, temperatura, comportamentul.
Primul ajuor in caz de inec
Primul ajutor in caz de inec consta in solicitarea ajutorului calificat, scoaterea victimei
din apa si efectuarea manevrelor de resuscitare cardio-respiratorie pana la recapatarea
constientei sau pana la sosirea echipei medicale.
-Scoaterea victimei din apa:
- salvatorul trebuie sa se dezbrace si sa se descalte inainte de a intra in apa, pentru ca
imbracamintea sa nu-i stanjeneasca miscarile
- salvatorul va inota pana in dreptul victimei si se va apropia de victima din spate,
apucand-o de sub brat sau de par, tinand-o cu fata in sus, la suprafata apei
- va duce victima la mal, inotand fie pe spate fie pe burta, cu o singura mana si tinand cu
cealalta mana victima, cu fata deasupra apei
- la mal, victima va fi rasturnata cu fata in sus
- se elibereaza caile respiratorii si se evalueaza functiile vitale
- se incep manevrele de resuscitare cardio-respiratorie
Daca victima nu respira, se va incepe imediat respiratia gura-la-gura; aceasta include si
respiratia gura la gura efectuata in apa .
- in timpul deplasarii catre mal a victimei se va asigura ventilatia la fiecare 5 secunde
- in cazul in care caile respiratorii sunt obstruate, se va efectua manevra Heimlich pentru
dezobstructie, prin plasarea degetelor in forma de pumn la nivelul stomacului victimei si
crearea unei presiuni la nivel abdominal; manevra se efectueaza pana la dezobstructia
cailor aeriene
- compresiile toracice sunt dificil de efectuat in apa in cazul in care nu exista o suprafata
plana, ele se vor efectua cand aceasta este disponibila
- odata ajunsi la mal, se va reevalua respiratia si circulatia pacientului (pulsul si bataile
cardiace). In cazul in care pacientul prezinta respiratie si circulatie normale fara a exista
suspiciune de leziune a coloanei cervicale, se va plasa pacientul in pozitie de siguranta
(intins pe burta, bratele intinse la nivelul umerilor si indoite, capul intr-o parte si piciorul
de aceeasi parte indoit in unghi drept de la nivelul bazinului) pentru a mentine caile
aeriene libere si a asigura drenajul apei inghitite. Daca pacientul nu respira, se va incepe
resuscitarea cardio-pulmonara (respiratie gura la gura si compresii toracice) pana la
sosirea salvarii sau pana persoana incepe sa respire.
- prevenirea hipotermiei prin indepartarea hainelor ude si invelirea in paturi calde
- supravegherea pacientului pana la sosirea personalului medical autorizat.
De retinut!
Victimele unui inec pot prezenta si fractura de coloana cervicala; de aceea se vor
mobiliza cat mai putin si se va pastra pozitia orizontala.
Cand salvatorul ajunge la victima, aceasta are tendinta de a se agita si agata cu disperare
89
de acesta, mai ales daca nu stie sa inoate, fapt ce-i poate pune in pericol viata acestuia.
In aceasta situatie, pentru a impiedica victima sa se mai zbata, fie se va scufunda
impreuna cu victima pentru cateva secunde (fapt ce va determina relaxarea victimei) cea
mai buna metoda, fie va aplica victimei o lovitura in abdomen.
Primul ajutor in caz de intoxicatie cu monoxid de carbon
primul ajutor constă în:
-scoaterea persoanei din camera expusă (fără ca persoană care asigură ajutorul să se
expună la pericol)
-aerisirea imediată a încăperii prin deschiderea uşilor şi ferestrelor
- respiratie artificiala ( gura la gura ) daca nu respira sau respira greu.
- oxigenoterapia ( oxigenul fiind considerat antidotul intoxicatiei cu Co) , prin
mijloacele imediat disponibile ( sonda nazala cu debit 10-15 l\ minut, masca faciala ,
izoleta la copii ) in concentratie de 100% in primele 30 de minute. Transportul
bolnavului cat mai urgent la spital ( in caz de stop respirator se va face respiratie gura la
gura sau cu aparate manuale m pe tot timpul transportului )
Primul ajutor in caz de intoxicatie cu barbiturice
Intoxicatia cu barbiturice nu are tratament la domiciliu.
- Pacientul trebuie sa se prezinte cat mai rapid la spital pentru a i se efectua un tratament
corect.
-Daca prezentarea este temporizata riscul ca simptomele sa se agraveze brusc este foarte
crescut (in special in cazul copiilor si batranilor). Aceste doua categorii de varsta sunt
considerate a fi cele mai sensibile si predispuse la intoxicatia cu barbiturice chiar si la
doze mici.
- evaluarea starii de constienta si a functiilor vitale (ABC), si resuscitarea cardio-
respiratorie in cazul in care victima este in stop cardio-respirator
- apelarea serviciului de urgenta 112
- daca este inconstienta sau varsa, se va aseza in pozitia de siguranta (culcat pe o parte)
- spalatura gastrica cu suspensie de carbune activat si putina sare, permanganat de
potasiu 1 : 50000 ; sau numai apa simpla;
- administrarea de purgativ salin
- se cauta ambalajele medicamentelor posibil a fi raspunzatoare de intoxicatie
- pana la sosirea echpei medicale se poate apela serviciul TOXAPEL pentru a solicita
informatii cu privire la acordarea primului ajutor.

Primul ajutor in caz de intoxicatie cu ciuperci

masuri de prim ajutor:
-provocarea varsaturii
- spalatura gastrica cu lichide dulci si sarate , carbune activat.
-administrarea unui Glossary Link purgativ salin
-reechilibrarea hidroelectrolitica,
-administrarea de perfuzii glucozate pentru protectia celulei hepatice,
-transportul rapid intr-o unitate de dializa, combaterea agitatiei, a convulsiilor cu
sedative, in cazul sidromului muscarinic se administreaza atropina, 1-2 mg la 30 - 50

90
de minute i.m. pana dispar fenomenele colinergice.
La camera de garda medicul poate face o spalatura gastrica cu apa calduta si 15 tablete
de carbune medicinal (activ) in primele ore, dar nu mai tarziu si nu la intoxicatiile ce se
manifesta tardiv.
Alte măsuri: - indiferent de tipul intoxicaţiei, până la sosirea ambulanţei, se va
administra pacientului cât mai multă vitamina C; - administrarea de cărbune medicinal
(10-20 de comprimate odată); - purgative saline (se administrează sulfat de magneziu:
30 g in 300 ml. de apă) .
Primul ajutor in caz de intoxicatie etanolica
- Daca persoana este constienta, vorbiti-i clar si calm, rugand-o sa va retrageti intr-o
incapere linistita.
- Provocarea de varsaturi si spalatura gastrica cu carbune activat ( in solutie de
bicarbonat de sodiu 5 % sau doze succesive de face concentrata este posibil in formele
mai usoare.
- in formele severe : transportarea de urgenta la spital.
- Nu uitati o persoana intoxicata cu alcool nu poate gandi rational. Alcoolul afecteaza
discernamantul, de aceea nu va reactiona pozitiv la mustrari sau ordine. Pastrati-va
calmul si incercati sa afisati o atitudine ocrotitoare.
- Daca persoana adoarme, nu o lasati singura in incapere perioade lungi de timp.
- Daca persoana vomita, supravegheati-o atent pentru a nu se ineca. Incurajati-o sa isi
aplece capul intre genunchi daca sta in sezut sau, daca este culcata, intoarceti-i capul
intr-o parte.
- In cazul in care persoana sta intinsa in pat, asigurati-va ca sta asezata pe o parte,
niciodata cu fata in sus (puteti sa infasurati o patura si sa o pozitionati in spatele
persoanei, pentru a o impiedica sa se rostogoleasca). Asigurati-va care are caile
respiratorii libere.
- In situatia in care persoana intoxicata cu alcool da semne ca nu poate respira, este
inconstienta sau a aspirat voma, chemati imediat ajutor medical de urgenta.
Primul ajutor in caz de soc anafilactic
- Aplicarea de garouri
-Asezarea bolnavului in pozitie Trendelburg ( in pozitie de soc ) trebuie executata
rapid , pentru a impiedica ischemia si leziunile cerebrale ireversibile.
- adrenalina este medicamentul de electie in socul anafilactic.

Primul ajutor in caz de soc traumatic

- Inlaturarea factorului socogen : eliberarea victimei de sub actiunea agentului
traumatizant, intreruperea curentului electric , inlaturarea agentului termic.
- aprecierea rapida a starii functiilor vitale
-evaluarea rapida a leziunilor , examinarea craniului, toracelui , abdomenului si
membrelor. se va face hematemeza daca este cazul, chiar cu mijloacele cele mai
rudimentare.
- Bolnavul va fi mentinut in pozitia orizontala cu membrele inferioare ridicate la 30- 45
o deasupra planului toracic , cu evitarea brutaliazarii si miscarilor inutile si cu crearea

91
unui confort general si termic ( invelirea cu paturi ) .
- in general nu se administreaza accidentatilor in soc nimic pe gura pana la precizarea
diagnosticului si internarea in spital.
Primul ajutor in traumatisme cranio-cerebrale ( deschise si
inchise )
Accidentatul va fi mentinut in repaus culcat si va beneficia de tansport corespunzator (de
preferat cu autosanitara), deoarece la toti traumatizati cranio-cerebrali exista riscul
instalarii unei come.
Prim ajutor.
- Se face un examen riguros si rapid, contolandu-se functiile vitale, starea de constienta,
se inventariaza leziunile.
- Asigurarea respiratiei prin controlul digital al permeabilitatii cailor respiratorii si
indepartarea corpilor straini din cavitatea buco-faringiana.
-Pozitionarea victimei in decubit lateral sau ventral, cu fruntea sprijinita pe antebrat. In
felul acesta se asigura:
- mentinerea permeabilitatii cailor respiratorii,
- prevenirea caderii limbii (aceasta se poate preveni si prin
- aplicarea unei pipe Guedel).
- impiedicarea aspirarii continutului sucului gastric in cazul varsaturilor,
- prevenirea asfixiei victimei prin inundarea cu sange sau L.C.R. in cazul asocierii
altor leziuni.
Atentie! Aceste masuri sunt foarte eficiente si usor de aplicat, dar nu se prea respecta in
practica, cei mai multi avand tendinta sa intoarca accidentatul cu fata in sus.
Accidentatul cranio-cerebral va fi ridicat de la locul ranirii cu deosebita grija, asezat pe o
targa cat mai rigida. Traumatizatii cranio-cerebrali sunt foarte sensibili la mobilizare, dar
mai ales la trepitatiile provocate de vehicul in timpul transportului (viteza de deplasare
sa nu depaseasca 50 km/h). Mijlocul de transport pentru asemenea accidentati trebuie sa
fie bine dotat. Traumatizatii cranio-cerebreli vor fi transportati direct la un stationar sau
o unitate spitaliceasca inzestrata cu mijloace de terapie intensiva. Este importanto
observarea fenomenelor care apar pe parcursul transportului (instalarea unei rigiditati,
modificarile TA, pulsului, felul dispneei, modificarile pupilei, pareze), pe care trebuie sa
le transmiteti cu exactitate medicului pentru interpretare (au mare importanta pentru
neurochirurgi):
- tensiunea arteriala normala plus bradicardie indica o compresiune cerebrala;
- tensiunea arteriala pus tahipnee si hipertermie indica o leziune cerebrala profunda,
- tensiunea arteriala normala cu stare de obnubilare si cu midriaza unilaterala plus
pareza, indica un hematom extradural sau subdural,
- daca starea de coma se accentueaza progresiv, se sespecteaza un hematom subdural
sau extradural, care difuzeaza rapid (evacuarea ghirurgicala de urgenta).
Aceste manifestari patologice sunt usor de urmarit si au o mare importanta in evolutia
unui traumatism cranio-cerebrel, de aceea trebuie urmarite frecvent si competent, orice
alterare sau modificare a acestora trebuind sa alarmeze pe medic.
De asemenea pe timpul transportului vor fi observate si retinute si alte tulburari deosebit
de importante pentru neurochirurgi: astfel, instalarea unei afazii sau anartrii de la inceput
92
indica o contuzie cerebrala; afazia dupa un interval liber indica un hematom; de
asemenea, pe timpul transportului vor fi observate si retinute unele tulburari psihice:
sindromul confuziv, agitatie psihomotorie etc.
Exista situatii cand accidentatii si-au recapatat constienta (s-au trezit) dupa o coma
trecatoare, dar o noua recadere este posibila ca rezultat al constituirii edemului cerebral
posttraumatic.
Primul ajutor in caz de traumatism abdominal deschis
- Daca functiile vitale nu sunt deficitare daca nu exista o hemoragie de amploare , care
sa impuna masuri de urgenta si daca nu exista si alte leziuni prioritare, se face ingrijirea
plagii abdominale.
- Bolnavul este asezat in decubit dorsal, cu membrele flectate, se examineaza suprafata
abdomenului si , in functie de felul plagii, vor fi acordate primele ingrijiri.
-In general se evita administrarea calmantelor. Daca totusi situatia o impune , in nici un
caz nu vor fi administrate opiacee sau calmante majore.
Primul ajutor in caz de traumatism abdominal inchis
- In prezenta simptomelor unui traumatism abdominal bolnavul este asezat pe o targa in
decubit dorsal.
- Membrele pelviene usor flectate (sub genunchi se aseaza o patura rulata sau o perna.
In aceasta pozitie musculatura abdomenului se relaxeaza, iar durerile diminua).
- In caz de soc (traumatic sau hemoragic) se instaleaza o perfuzie cu solutii
macromoleculare sau sange.
- Pe zona dureroasa a abdomenului se poate aplica o punga de gheata.
-La nevoie se face aspiratie gastrica (cu seringa si o sonda duodenala). Aceasta
impiedica revarsarea unei cantitati prea mari de suc gastroduodenal in peritoneul liber,
reduce distensia abdominala (meteorismul) si usureaza respiratia.
Atentie! Se interzice administrarea de medicamente sau livhide pe cale bucala.
Nu se administreaza antalgice puternice, deoarece marcheaza semnele abdominale cele
mai pretioase: durerea si apararea musculara.
Toate traumatismele abdominale, chiar si cele mai usoare, trebuie indrumate spre o
unitate spitaliceasca, pentru observatii si investigatii radiologice si de laborator, pentru
ca starea initiala buna poate fi trecaoare, ulterior putand sa apara semne de leziuni
viscerale grave: hemoragii in 2 timpi, necroze ischemice de anse intestinale prin leziuni
de mezouri, care in primele ore nu se traduc prin semne alarmante.
Primul ajutor in caz de fractura costala , volet costal
- Victima este examinata si asezata in pozitie semisezanda
-suprimarea durerii -> prin calmante generale
-> parenteral ( algocalmin). Se va evita mialginul care este
depresor al centrului respirator.
-> prin infiltratii cu novocaina 1% sau xilina 0,5-1 % a nervilor
intercostali ; este strict interzisa administrarea din opiacee la cei inconstienti , la care
respiratia este automata.
-Imobilizarea fracturilor si voletului -> se incearca prin culcarea victimei pe partea
lezata
-> sau fixarea voletului fie prin
93
compresiune manuala, fie cu fesi rulate ( manunchi de comprese, vata , tifon) aplicate pe
volet.
Totul se fixeaza apoi cu benzi adezive ( romplast) care sa prinda numai hemitoracele
corespunzator.
Primul ajutor in caz de fractura de clavicula
- Imobilizarea prin tehnica Desault ( În fosa axilară a regiunii afectate se instalează un
suport din tifon. Bandajul se fixează prin câteva ture de lăţime medie în jurul cutiei
toracice cu implicarea membrului afectat. În cazul bandajării mânii stângi, orientarea
este de la stânga spre dreapta, iar la bandajarea mânii drepte – de la dreapta spre stânga.
Bandajul continuă în fosa axilară a regiunii neafectate şi peste suprafaţa ventrală a
toracelui – la clavicula traumată. Bandajul este orientat peste umăr coborând pe
suprafaţa posterioară sub cot. Se acoperă cotul şi traversând antebraţul şi toracele,
bandajul se îndreaptă în fosa axilară a părţii neafectate. De aici bandajul traversează
spatele către umărul traumat, coborând pe suprafaţa anterioară sub cot. Se implică cotul,
întorcând bandajul către fosa axilară neafectată, de unde continuăm bandajul repetând
turele după metoda descrisă )
- imobilizarea cu panza dreptunghiulara ( se asigură intimitatea pacientului (dacă este
cazul)
-se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie imobilizat, pentru a-i fi
cât mai comod.
-spălarea antiseptică a mâinilor
-îmbrăcarea mănuşilor
-Spălarea, degresarea membrului şi dezinfecţia leziunilor esenţiale ale tegumenului.
-Îmbrăcarea membrului într-un tub de tricou fără cusătură, subţire, moale, confecţionat
din bumbac.
-Aplicarea unui strat subţire de vată, uniform, insistând pe zonele de flexie, reliefurile
osoase subcutanate. Vata va fi pregătită sub formă de feşi rulate din straturi subţiri
desfăcute în fâşii lungi din pachet.
-Iniţial se sprijină membrul superior al pacientului , astfel încât braţul şi antebratul să
formeze un unghi de 90 de grade.
-Se începe îmbrăcarea toracelui cu ture circulare până sub axilă. Aceste ture vor izola
pielea toracelui şi pielea braţului şi antebraţului, evitând apariţia iritaţiei şi chiar a
eroziunii pielii, provocate de transpiraţia locală.
-Se introduce în axilă si în plica cotului o cantitate mică de vată îmbibată cu talc, după
care lipim braţul şi antebtatul de torace şi cotul îndoit la 90 grade .
-Se fixează membrul superior de torace prin ture circulare de faşă care trebuie să
cuprindă braţul, cotul si antebraţul.
-Apoi din spate faşa se trece peste umărul lezat, coboară anterior peste braţ, sub cot şi
urcă în spate paralel cu braţul.
-Faşa revine în faţă peste umărul lezat, se îndreaptă oblic sub axilă sănătoasă şi se
reîntoarce în faţă peste umărul bolnav, coboară lateral de-a lungul braţului sub cot, apoi
susţinând antebraţul , se îndreaptă spre toracele opus făcând o tură circulară de fixare la
cot.
-După această tură de fixare, faşa se trece din nou peste umărul lezat, coboară anterior,
94
va susţine antebraţul, se face iar o tură circulară şi tehnica se continuă astfel , încât
fiecare tură oblică şi circulară să depăşească cu câţiva centimetri tura anterioară.
-După imobilizarea membrului superior cu 2-3 feşi circulare, întreg antebraţul va fi
întărit cu benzi de leucoplast. Pumnul, mâna şi degetele trebuie să rămâna libere pentru a
putea fi permanent mobilizate. )
Primul ajutor in caz de fractura de femur
- axarea membrului inferior : se mentine genunchiul victimei intins si se trage in ax ; o
persoana apuca de picior cu mainile sprijinite de glezna si de calcai; a doua persoana
trage in sens contrar radacinii coapsei , cu mainile impreunate in chinga sau cu un
cearsaf introdus intre coapse .
-imobilizarea provizorie in functie de zona implicata
-transportul accidentatului la spital.
-Imobilizarea provizorie a fracturilor se face pentru evitarea complicațiilor care pot
aparea prin mișcarea unui fragment osos.
-Mijloacele de imobilizare sunt
-atelele speciale sau improvizate, de lungimi și lățimi variabile, în funcție de regiunile la
nivelul cărora se aplică.
-pentru imobilizare se folosesc două atele inegale. se pregateste o atela lunga , care sa
ajunga din axila pana la picior.
-Atela mai lungă se aplică pe fața laterală externă a membrului inferior și se întinde de
deasupra oaselor bazinului până la călcâi.
-Atela mai scurtă se aplică pe partea internă și se întinde de la regiunea inghinală până la
călcâi.
-Când femurul este fracturat în apropierea genunchiului, imobilizarea se poate realiza
folosind o singură atelă trecută prin partea din spate a membrului din regiunea fesieră
până la călcâi.
- Pentru a se evita rotirea anormala a membrului inferior in afara se leaga ambele
picioare , unul de altul, cu cateva legaturi de fasa sau panza.
Primul ajutor in caz de fractura de humerus
-axarea membrului superior : se indoaie incet cotul victimei la 90 o , o persoana trage in
ax de antebrat in portiunea proximala a acestuia aproape de plica cotului ; a doua
persoana apuca de brat cu mainile impreunate. in chinga in axila si trage in sens contrar
- imobilizarea bratului ( humerusului ) cu atela Cramer sau atela ghipsata
se masoara pe membrul superior sanatos ( cu ajutorul unei fasii ) lungimea necesara
pentru atela, astfel incat atela sa ajunga de la baza gatului pana la degete , cuprinzand
astfel doua articulatii : articulatia scapulo-humerala si articulatia cotului.
- se alege atela cramer potrivita la lungime , se captuseste cu un strat de vata de partea
care vine in contact cu pielea. vata se fixeaza la atela metalica cu ture de fasa. Atela se
indoaie la un capat sprijinind-o pe genunchi , pentru a se mula pe articulatia umarului.
Se masoara apoi lungimea bratului ( folosind drept martor , membrul sanatos ) de la
umar la cot , iar la dimensiunea fixata atela se indoaie inca o data pentru a cuprinde ,
mulandu-se , si articulatia cotului.
- in acest timp alte doua persoane executa axarea fracturii si mentin pozitia corecta in
care urmeaza sa fie imobilizat membrului superior.
95
- se introduce in axila o bucata de vata pudrata cu talc, dupa care se aplica atela
preparata mai inainte ( de la baza gatului si pana la degete ) , bratul fiind apropiat de
torace , cotul in unghi drept si antebratul in pozitie intermediara.
Primul ajutor in caz de fractura de radius si cubitus
- axarea membrului superior : se indoaie incet cotul la 90 o , o persoana trage in ax de
degetele mainii , a doua persoana trage tot in ax, dar in sens contrar, apucand de
portiunea distala a bratului, imediat deasupra plicii cotului.
-Fracturile oaselor antebraţului se pot produce la orice vârstă (mai rar la copil) şi poate fi
localizată la orice nivel, interesând unul sau ambele oase.
-Forma cea mai frecventă, şi din păcate cea mai nefavorabilă ca rezolvare şi vindecare,
este fractura ambelor oase la acelaşi nivel, cu traiecte cominutive şi deplasări arhaice.
-Semnele clinice sunt cele clasice fracturilor.
-Complicaţiile imediate cele mai frecvente sunt fractura deschisă şi lezarea nervului
median sau radial, exprimate prin deficite motorii şi senzitive. Tardiv, prin tulburări
circulatorii locale, poate apărea decalcifierea cu osteoporoză accentuată şi dureri la
nivelul mâinii şi articulaţiei pumnului (sindromul deosteoporoză algică).
Primul ajutor:
-Fracturile oaselor antebraţului beneficiază de obicei de tratament ortopedic: reducere
urmată de imobilizare în aparat gipsat antebrahiopalmar 4 săptămâni.
Imobilizarea antebraţului:
- oricare ar fi sediul fracturii, cotul traumatizatului trebuie să rămână în unghi drept
-se pregăteşte o atelă Cramer sau ghipsată cu o lungime calculată pe membrul sănătos,
astfel încât să ajungă de la jumătatea braţului până pe faţa ulnară a mâinii (muchia
degetului mic), pe care o îmbracă (în cazul atelei ghipsate) şi până pe faţa posterioară a
antebraţului şi mâinii în cazul atelei Cramer - atela se îndoaie (se mulează) pentru a
corespunde curburii de la cot
-atela se ataşează de braţ şi antebraţ cu ajutorul unor ture circulare, de faşă simplă. În
cazul în care pentru imobilizare a fost folosită o atelă ghipsată, imobilizarea poate fi
completată fixându-se atela cu ture circulare de faşă ghipsată. În cazul în care
imobilizarea antebraţului se face cu ajutorul unui aparat ghipsat circular, poziţia
antebraţului pe atelă va fi modificată în funcţie de sediul leziunii:
-dacă fractura oaselor antebraţului este situată în 1/3 lor superioară, antebraţul va fi
imobilizat în supinaţie (mâna rotată în exterior)
-dacă fractura este situată în 1/3 mijlocie, antebraţul va fi fixat în poziţie intermediară
-dacă fractura este situată în 1/3 inferioară, imobilizarea trebuie să se facă cu antebraţul
răsucit în pronaţie mâna rotată spre interior). Antebraţul se suspendă cu eşarfă petrecută
în jurul gâtului.
Primul ajutor in caz de fractura de tibie si peroneu
În cazul fracturilor porţiunii inferioare a tibiei şi peroneului, imobilizarea se face cu
o atelă(Cramer sau ghipsată) posterioară, care se întinde de la groapa poplitee până la
vârful degetelor.
Tehnica imobilizării oaselor gambei cu o singură atelă:
-se măsoară pe membrul inferior sănătos lungimea necesară pentru atelă de la jumătatea
coapsei sau de la plica fesieră până la talpă (inclusiv lungimea labei piciorului)
96
 -se pregăteşte atela. În cazul atelei Cramer, extremitatea distală se îndoaie la 90˚ la
nivelul câlcâiului (măsurând distanţa pe membrul sănătos), pentru ca atela să cuprindă
călcâiul şi talpa piciorului până la degete.
Forma curburii câlcâiului se modelează sprijinind atela pe genunchi.
De asemenea, la extremitatea cealaltă a atelei, marginile se îndoaie foarte puţin în afară,
spre a nu apăsa ţesuturile moi.
În cazul atelei ghipsate modelarea se poate face în momentul aplicării atelei.
-un ajutor sprijină cu blândeţe membrul inferior, fixând o mână la nivelul gropii politee,
iar un alt ajutor menţine gamba în ax, apucând piciorul bolnavului.
-se aplică atela posterior, având grijă să nu exercite compresiune pe călcâi (denivelarea
atelei pentru locul călcâiului să fie corespunzătoare).
Pentru protejare, se aşează un strat gros de vată la călcâi, precum şi la coapsă, sub
capătul proximal al atelei.
Se va avea grijă ca laba piciorului să fie aşezată de la început în unghi drept faţă de
gambă.
La coapsă, genunchi şi gambă, înfăşarea se face circular, la gleznă în formă de spică.
În cazul atelei ghipsate, înfăşarea pe membrul fracturat se poate face fie cu faşă uscată,
fie cu faşă ghipsată îmbibată cu apă (aparat ghipsat circular). În acest caz rularea feşii
ghipsate se face fără răsuciri, având grijă ca pe întreaga suprafaţă a ghipsului să nu
rămână imprimări.
Aparatul ghipsat circular nu va fi executat decât în serviciile de ortopedie, unde evoluţia
ulterioară poate fi urmărită de cadrele de specialitate.
În lipsa atelei Cramer sau a atelei ghipsate, imobilizarea se poate face cu trei atele de
lemn:
-2 atele mai lungi, egale, care să se întindă de la genunchi până la călcâi
- o a treia atelă scurtă, lungimea piciorului
-acestea se căptuşesc cu vată, care se fixează cu ture circulare de faşă
-cele două atele lungi se aplică pe părţile laterale ale gambei de sub genunchi până la
călcâi. Pentru a proteja proeminenţele osoase ale gleznei se aplică sub atelă în acest loc,
straturi de vată.
-cele două atele se fixează cu două legături circulare
-a treia atelă se aplică pe talpa piciorului şi se fixează pe atelele laterale cu o chingă de
pânză sau ture de faşă trecute în 8.
-înfăşarea se execută peste aceste legături cuprinzând atât gamba (prin ture de faşă
circulare), cât şi piciorul prin ture de faşă în „8” sau în spică.
Acest tip de imobilizare trebuie folosit însă în cazurile în care nu există posibilitatea
tehnicilordescrise anterior, care sunt incomparabil mai eficiente.
Primul ajutor in caz de luxatie scapulo-humerala
-linistirea pacientului
- pot fi administrate calmante( romergan , mialgin) numai pe cale injectabila. este
prudent sa se evite administrarea perorala, pentru apermite medicilor la nevoie, sa
execute tehnici de anestezie generala, necesare pentru reducerea unor luxatii , la sosrea
traumatizatilor la spital.
- indiferent daca e vorba de entorsa, luxatie, sau fractura, imobilizarea umarului se poate
97
fcae cu : mijloace improvizate: ( bucati de panza, bucati de scandura , bastoane ) sau cu
materiale specifice : imonilizarea prin bandaj moale tip Desault, atela mecanica Cramer ,
atela ghipsata, atele din material plastic.
- supraveghem pacientul pana la sosirea cadrului medical
Primul ajutor in caz de luxatie tibio-tarsiana
-imobilizarea gleznei și deplasarea de urgență a victimei la spital.
Victima trebuie ajutată să stea întinsă, dacă apare hemoragie sau rană la gleznă se aplică
un pansament pentru a proteja leziunea
- se bandajează în jurul acestuia, apoi se formează o atelă cu celălalt picior și se aplică
un bandaj.
-Întotdeauna la realizarea unui bandaj trebuie ținut cont de faptul că acesta să nu fie prea
strâns pentru că poate afecta circulația sângelui. În cazul când se întâmplă acest lucru,
strânsoarea bandajului trebuie slăbită până când circulația sângelui este restabilită.
Leziunile gleznei presupun aplicarea unui tratament medical, de aceea victima trebuie să
fie dusă la spital.
- Pentru calmarea durerii se iau medicamente analgezice.
Primul ajutor in caz de pneumotorax spontan
- asezarea bolnavului in pozitie semisezanda
-repaus complet , inclusiv repaus vocal
-combaterea durerii : - algocalmin 1-2 fiole
-fortral 1-2 fiole
-sintalgon-oral
-exceptional ( in caz de dureri socogene( : mialgin 1 fiola
( 100 mg) i.v sau i.m sau morfina in injectii s.c. ( 0,01-0,02 g)
- anxiolitice :- plegomazin injectii i.m ; diazepam, nitrazepam, romergan
-oxigenoterapie ( balon, sonda nazala )
-sedative ale tusei : codeina, dionina
-in formele masive sau in cele asfixie ,, cu supapa', medicul executa exsuflatie
decompresiva. se foloseste un ac cu lumen larg si bizou scurt care se leaga de un tub
scufundat in ser fiziologic sau solutie Dakin. O exsuflatie eficienta necesita folisirea
unoi trocar prevazut cu supapa.
Cadrul medical va asigura materiale sterile si va respecta cu strictete masurile de
asepsie, pentru a preveni riscul infectiei.
- transportul bolnavului la spital se va face cu menajamente deosebite.
Primul ajutor in caz de edem pulmonar acut
-Instalarea bolnavului în poziţie şezînda pe scaun sau fotoliu, sau pe marginea patului
cu gambele atîrnînd. De altfel bolnavii îşi aleg singuri această poziţie (care nu este
recomandată în caz de hipo- tensiune).
-Se aspiră expectoraţia şi se curăţă gura bolnavului.
-Aplicarea garourilor la rădăcina a trei membre fără comprimarea arterelor. Din 10 în 10
minute, unul din garouri se schimbă la al patrulea membru. Scoaterea garoului se face
progresiv. Aceste măsuri scad circulaţia de întoarcere şi contribuie la descongestionarea
plămînilor. Este un tratament comun ambelor forme de E.P.A. -Oxigen (pe sondă

98
nasofaringiană) umidificat prin barbotaj 2/3 apă + 1/3 alcool. Atenţie: sonda nazală
trebuie să fie introdusă pînă in orofaringe (înainte de a o introduce se reperează pe sondă
o lungime egală cu distanţa dintre nas şi lobul urechii )
-Aerosoli antispumă — cu alcool etilic şi bronhodilatatoare
-La nevoie, intubaţia cu aspiraţie şi respiraţie artificială.
Primul ajutor in caz de embolie pulmonara
Măsurile aplicate imediat sunt:
-repaus absolut şi combaterea durerii severe prin analgezice:
-mialgin intramuscular (100mg = 1fiolă). Se poate repeta la nevoie de 2-3 ori în 24 de
ore
-fortral i.m.(30mg = 1fiolă) în formele hiperalgice şocogene)
-oxigen pe sondă nazofaringiană 6-8 litri /minut sau pe mască 10-15 litri/minut.
— în staţionar -substanţe vasoactive (în caz de şoc):
-isuprel -în perfuzie cu ser glucozat 5% 1mg (5 fiole) în 200ml ser glucozat într-un ritm
de 20-30 de picături pe minut,
-dopamină -1 fiolă în 500 ml ser glucozat 5%,
-norartrinal (cînd tensiunea arterială este prăbuşită) 1-2 f. sol. 4%0 în 500 ml ser
glucozat izotonic 5%. Atenţie: se măsoară tensiunea arterială din 5 în 5 minute.
-Anticoagulante: heparină -se injectează intravenos 50-100mg(1-2f). Apoi în perfuzie
50mg în timp de 3 ore (400mg în 24 de ore).
-Trombolitice: streptochinaza şi urochinaza pentru dezobstrucţie arterială pulmonară
prin liza embolilor.
-Tratament chirurgical.
Primul ajutor in caz de angina pectorala
Repaus — oprirea imediată a efortului fizic.
- Dacă este la domiciliu : repaus la pat sau fotoliu. înlăturarea stressului psihic.
-Nitroglicerină - tablete a 0,5mg sublingual.
-Nitrit de amil: 2-5 picături pe batistă, de inhalat. Acţionează în aproximativ 10 secunde.
-Primul acces de angor pectoral major trebuie considerat ca o stare de preinfarct, iar
bolnavul trebuie internat de urgenţă. De asemenea, schimbarea caracterului unui angor
pectoral vechi în sensul că: survine mai frecvent cu durată mai mare, cu răspuns
terapeutic diminuat la administrarea nitroglicerinei, trebuie considerată stare de urgenţă
care necesită internare (angor instabil)
Primul ajutor in caz de hemoragie digestiva superioara
— Repaus strict la pat în decubit dorsal, fără pernă urgenţă(în hemoragiile masive
poziţia Trendelenburg, pentru menţinerea unei circulaţii cerebrale corespunzătoare).
-Se interzice orice efort fizic (efortul fizic poate accentua hemoragia sau poate agrava
tabloul clinic).
-Asistenta medicală va linişti bolnavii şi aparţinătorii, recomandîndu-le calm şi
convingîndu-i în acelaşi timp şi de necesitatea repausului. Atenţie! Această măsură
terapeutică trebuie aplicată atît la domiciliul bolnavului, în timpul transportului către
spital, cît şi în spital. Repausul la pat durează cel puţin 3 zile după oprirea hemoragiei.
- Asistenta medicală va colecta într-un vas sîngele eliminat de bolnav şi-l va prezenta

99
medicului.
-Va curăţa gura bolnavului, cu capul aşezat într-o parte, fără să deplaseze bolnavul.
-Prevenirea şocului hemoragie trebuie să se facă imediat la orice eşalon al asistentei
medicale, fie că este vorba de dispensar rural, de dispensar comasat, dispensar-
policlinic, cameră de gardă de spital etc. Evoluţia unei HDS fiind imprevizibilă, se
recomandă ca medicul care vede prima dată bolnavul să pună o perfuzie cu soluţii
cristaloide, fie glucoză 5%, fie ser fiziologic. Indicaţia de transfuzie se face mai tîrziu, la
aprecierea medicului.
-Bolnavul cu HDS trebuie în mod obligatoriu să fie internat, tocmai pentru a evita
evoluţia fatală în caz de agravare a hemoragiei, eventualitate care este imprevizibilă.
Primele ingrijiri acordate nou-nascutului
Primele ingrijiri incep in sala de nastere si se deruleaza intr-o anumita succesiune:
- Sala de nastere trebuie sa indeplineasca conditiile unei sali aseptice, cu temperatura de
24 - 26°C. Nou nascutul este primit in campuri sau cearceafuri sterile.
- Aspirarea secretiilor nazofaringiene, imediat dupa expulzie pentru usurarea respiratiei.
Aspirarea secretiilor se face cu o sonda Nelaton sterila, adaptata la o seringa sau la o
para de cauciuc, in modul cel mai bland, pentru a evita lezarea mucoaselor.
- Evaluarea starii de sanatate a nou nascutului cu scorul Apgar.
- Ligaturarea cordonului ombilical la 3 cm de insertia sa ombilicala, dupa incetarea
pulsatiilor (legarea tardiva mai aduce 50-60 ml sange). Bontul se atinge cu iod si se
panseaza steril cu comprese inmuiate in alcool 70°. Dupa caderea cordonului, plaga se
panseaza zilnic pana la completa epidermizare.
-Spalarea nou nascutului imediat dupa nastere nu se indica pentru a nu indeparta vernix
caseosa. Se face exceptie la nou nascutii cu tegumentele patate de sange sau meconiu.
-Profilaxia oftalmiei gonococice cu solutie de nitrat de Ag 1%, cate o picatura in fiecare
fund de sac conjunctival; se mai poate utiliza solutie de argirol 5% sau penicilina 10-
20000 U.I./ml.
-Nou nascutul va fi apoi cantarit, masurat (talie, perimetrul cranian si toracic), se vor
controla malformatiile vizibile, apoi va fi imbracat in lenjerie sterila.
- Nou nascutul va fi dus in sectia de nou nascuti, unde va fi examinat din nou de
neonatolog in vederea incadrarii lui corecte si pentru depistarea unei eventuale patologii
legate de malformatiile congenitale vizibile, fracturi obstetricale, posibilitatea unei boli
hemolitice.
- Se recomanda extinderea sistemului rooming-in in maternitate (mama trebuie sa stea
in aceeasi incapere cu nou nascutul) pentru a se realiza legatura afectiva si pentru
insusirea unor deprinderi corecte de ingrijire si alimentatie.
- Prima baie generala se face dupa cicatrizarea plagii ombilicale, iar pana atunci se face
toaleta partiala.
- Imunizarile se incep in maternitate prin administrarea primei doze de vaccin anti
hepatita B in primele 24 ore de Ia nastere, vaccinarea BCG dupa varsta de 4 zile (se vor
vaccina toti nou nascutii cu greutate de peste 2500g in absenta unor infectii acute febrile
sau afectiuni dermatologice).
- Profilaxia rahitismului prin administrarea vitaminei D incepand cu a 7-a zi de viata,
doza recomandata fiind in medie de 500 U.I. zilnic pe cale orala sau 200 000 U.I. intr-o
100
singura administrare intre a-7-a si a 10-a zi de viata, prin injectie intramusculara in 1/3
superioara a coapsei.
-Ideala pentru nou nascut este alimentatia naturala; in cazuri speciale se va recomanda
alimentatia mixta sau artificiala.
Primul ajutor in caz de metroragie
-Hemoragiile grave, indiîerent de etiologie, se transportă de urgenţă la spital cu'însoţitor
instruit.
-Pot fi administrate hemostatice (adrenostazin, ve- nostat).
-Tamponament vaginal, care constă în introducerea în vagin a unor meşe care se aşază în
fundurile de sac vaginale, ump!îndu-le succesiv, strîns, acoperind orificiul extern al
colului, în aşa fel încît tot vaginul sa fie plin cu meşe (hemostază provizorie).
-Instituirea unei perfuzii pentru prevenirea şi combaterea tulburărilor hidroelectrolitice
(seruri cloru- rate, glucozate).
-Tratament etiologic: în neoplasm : hisierectomie, în meiroragii prin insuficienţă
estrogenică vor Ii administraţi estrugeni de sinteza, în metroragii provocate de afecţiuni
generale: ® tratamentul afecţiunii, & antianeniice, o chiuretaj hemostatic.
Primul ajutor in caz de infarct miocardic acut
In faza de prespitalizare :
-Faza de prespitalizare este intervalul de la debutul infarctului miocardic şi pînă în
momentul sosirii bol- navului în spital.
- Deoarece mortalitatea cea mai mare (2/3 din cazuri) are loc în această fază, sora
medicală trebuie să fie familiarizată cu principalele probleme de rezolvat în această
perioadă. — prevenirea morţii subite
- Aşezarea bolnavului în decubit dorsal şi interzicerea efectuării oricărei mişcării
— Atenţie Să nu se uite psihoterapia
— preîntîmpinarea altor complicaţii - Sedarea durerii: (la indicaţia medicului)
-morfină 0,01g -0,02 g (1fiolă = 0,02g) subcutanat sau intramuscular, eventual
intravenos, încet, diluată în ser fiziologic, sub controlul respiraţiei ;
-mialgin 0,10 g subcutanat sau intramuscular, eventual intravenos, diluat în 10 ml ser
fiziologic sau glucoză 10%,
-fortral 30 mg intravenos sau intramuscular.
- Atenţie: Morfina poate provoca o hipotensiune arterială şi deprimarea ventilaţiei
pulmonare. Asocierea cu atropină (1mg subcutan sau intramuscular, eventual 0,5mg i.v.)
poate preveni aceste fenomene. Dacă durerile sînt de mai mică intensitate se poate
încerca liniştirea lor cu algocalmin, fenobarbital, codeina. - Urmărirea T.A. şi P.
Menţinerea T.A. cu perfuzii de glucoză 5%, dextran, marisang şi H.H.C.
-Urmărirea pulsului şi corectarea extrasistolelor cu xilină de uz cardiologie. Menţinerea
permeabilităţii căilor aeriene prin aspiraţie.
- Oxigenoterapie.
— scurtarea timpului pînă la internarea în spital
- Transportul de urgenţă într-o unitate spitalicească cu autosanitare şi obligator cu targa.
Pentru reducerea mortalităţii prin infarct miocardic, ideale sînt ambulanţele dotate cu
aparatură de monitorizare, defibrilare şi reanimare şi însoţite de un medic şi un cadru
mediu — aşa-zisele „unităţi mobile coronariene”.
101
Primul ajutor in caz de entorse
—Combaterea durerii (cu antalgice: algocalmin, ro- mergan 1 fiolă a 50 mg sau mialgin
1 fiolă) ; no- vocainizare: infiltrarea cîtorva ml de soluţie 1% novocaină sau xilină.
-Imobilizarea articulaţiei cu aţele (vezi capitolul imobilizări)şi cu aparate gipsate (după
cea fost transportat la spital).
-Unele entorse uşoare pot beneficia de simplu repaus regional.
- Atenţiei Masajul, căldura şi mobilizarea forţată sînt contraindicate. Observaţie. în
entorsele uşoare se aplică compresele locale .
Primul ajutor in caz de muscatura de sarpe
Tratamentul se instituie imediat, energic şi insistent, şi tratament urmărind 3 scopuri :
-Încetinirea ritmului de intrare în circulaţie a veninului depus local se obţine prin
următoarele măsuri ' de prim ajutor:
-accidentatul este culcat, se încearcă liniştirea lui. Dacă muşcătura este la membrul
superior, se scot inelele, ceasul, brăţările .
-se aplică doua garouri la cîţiva centimetri superior şi inferior muşcăturii, fără a opri
circulaţia arterială.
-Atenţiei : Pentru ca garoul să asigure blocarea fluxului limfatic şi venos din vasele
superficiale, trebuie strîns numai atît, încît să permită introducerea unui deget sub el.
Astfel, aplicat, reduce resorbţia cu 90 %. Ridicarea garoului se face după o oră, dar nu
total: se repune, distanţa dintre ridicări şi repuneri creşte progresiv (se urmăreşte intrarea
progresivă a principiilor toxice).
- Se face (în primele minute de la muşcătură) o incizie între cele două puncte care
marchează muşcă- tura. Incizia se poate face cu un cuţit înroşit în foc. Ea trebuie să aibă
lungimea de 1 —2 cm sau chiar 3 cm să fie orientată în axul longitudinal al membrului
şi să aibă adîncime de 0,5—1 cm.
-Observaţie. Se pot face incizii în „x“ peste fiecare marcă de muşcătură. Indiferent de
metoda inciziei, se evită pătrunderea mai adînc de fascia de înveliş. Pentru a evita incizia
fasciei, tegumentul este ridicat într-o plică cu indexul şi policele stîng, iar cu dreapta se
secţionează pe creasta plăgii;
-aspirarea lichidului (sînge şi venin) din plagă, se face cu orice mijloc, în funcţie de ceea
ce exista la dispoziţie: seringă, pompă de cauciuc specială, pompă de muls sînul,
aspirator, ventuză (eventual improvizat din pahar sau borcan) sau sucţiune bucală (cu-
condiţia să nu existe leziuni în cavitatea bucală). Manevra se execută pe o durată de 30
de minute. Malaxarea din jur către centrul plăgii este discutabilă, poate să faciliteze şi
intrarea în circulaţie a pro duşilor toxici;
- excizia — scoaterea unei rondele de tegument în jurul locului de înţepare (un diametru
de cel puţin 5 —6 cm);
-injectarea în zona înţepăturii a unui vasoconstrictor diluat în anestezic local (adrenalină
cu xilină);
-aplicaţii reci locale (pentru reducerea inflamaţiei, tumefactiei şi împiedicarea circulaţiei
limfatice). Bolnavul se transportă de urgentă la spital, imobilizat pe o brancardă (ciliar
improvizată). Dacă este posibil, se administrează oxigen, iar pentru liniştire se poate
administra diazepam i.m. (10 mg) şi anti- algice.
- Inhibarea (inactiuarea) principiilor toxice ale veninului se obţine printr-un tratament
102
general (cei trei „A“ — antivenin, antibiotic, antitoxină tetanică)
a) Antivenin — ser polivalent (sau antiviperin) s.c.; i.m. sau i.v. lent. Doza este în
funcţie de timpul scurs, de greutatea bolnavului. Se administrează 10—15 ml la un
normoponderal. Administrarea serului se face după testarea sen- sibilităţii organismului.
Se poate administra i.m. lent sau i.v. în perfuzie (cu glucoză 5 %).
- Observaţie. Administrare subcutanată, local, este ineficientă dacă nu se administrează
în timp util, deoarece din cauza edemului local, absorbţia va fi foarte lentă.
b) Antibiotice cu spectru larg.
c) Antitoxină tetanică.
-Terapia de susţinere biologică: tratamentul şocului; al sindromului hemolitic (transfuzii,
corticoizi); al sindromului de coagulare intravasculară diseminată cu heparină (la
nevoie); insuficientei renale acute, insuficientei respiratorii. La nevoie respiraţie asistată
după intubatie endotraheală. Important
- Se interzice mobilizarea inutilă, agitaţia sau fuga accidentatului, toate grăbind resorbţia
veninului.
-Nu se va da bolnavului alcool (vasodilataţie). în- tîrzierea peste 20—30 de minute a
primelor măsuri de ajutor devine periculoasă.
- Determinarea grupului sangvin se face imediat la internare (structurile celulare
sangvine pot suferi modificări, care duc apoi la rezultate inexacte.
Primul ajutor in starile comatoase
Etiologia comelor este foarte variata. Din punct de vedere etiologic se deosebesc:
1. come de origine cerebrala
-agentul cauzal actioneaza directasupra creierului
-leziuni vasculare- tromboza embolie hemoragie cerebrala HC ,hemoragie meningeala
,inundatie ventriculara
-edem cerebral difuz -eclampsie , encefalopatia hipertensiva , nefropatii acute
-procese expansive intracraniene : tumori , abcese , chist
-inflamatii : encefalita meningita , meningo-encefalita
-traumatisme -comotii, contuzii , hematoame , fractura de baza de craniu
-factori fizici - insolatie, degerare , electrocutare
- tulburari nervoase predominant functionale -epilepsia , isteria
2. come de origine extracerebrala
- agentul cauzal actioneaza indirect asupra creierului in tulburarile metabolice pe care le
genereaza: intoxicatii acute exogene -cianuri, barbiturice, alcool, CO2, ciuperci.
In funcţie de gravitatea eî, coma poate fi de 4 grade :
-coma superficială: cunoştinţa nu este complet pierdută, reflexele, circulaţia şi respiraţia
sînt normale;
-coma de profunzime medie se caracterizează prin : pierderea completă a cunoştinţei,
bolnavul nu răspunde la întrebări şi nu execută ordine, reflexele osteo-tendinoase şi
corneean sînt păstrate; funcţiile vieţii vegetative sînt păstrate (respiraţie, circulaţie). Este
important ca la bolnavii în comă de profunzime medie să se urmărească atent respiraţia,
micţiunea şi îndeosebi deglutiţia, deoarece aceste funcţii neuro-vegetative vitale se
alterează pe măsură ce coma evoluează spre coma profundă ;
-coma profundă (carus) se caracterizează prin pierderea totală a stării de conştientă ;
103
reflexele osteo- tendinoase, pupilare şi de deglutiţie se abolesc treptat. Deglutiţia şi
micţiunea nu mai sînt controlate de centrii cerebrali. Apar tulburări respiratorii (polipnee
sau bradipnee, respiraţie Cheyne-Stokes sau Kussmaul), circulatorii (şoc), şi metabolice
(deshidratare, acidoză sau alcaloză) ;
-coma ireversibilă (depăşită). Apar tulburări cardiovasculare şi respiratorii :grave.
Bolnavul este menţinut în viaţă numai prin respiraţie mecanică. După un prealabil
examen neurologic se poate stabili gravitatea comei prin 'reflexul de deglutiţie. Reflexul
de deglutiţie, examinat succesiv, dă relaţii valoroase asupra evoluţiei progresive sau
regresive a comei. Urmărirea se face prin introducerea de lichid în cavitatea bucală a
bolnavului. Întîi nu se observă nici o mişcare mai mult sau mai puţin adaptată a buzelor
în contactul cu recipientul. Dacă coma se aprofundează, lichidul este păstrat în gură mai
mult timp înainte de a fi dirijat spre faringe. într-un grad mai avansat al comei, lichidul
stă un timp îndelungat în gură, fără să declanşeze mişcări de deglutiţie, scurgîndu-se
apoi în afara cavităţii bucale prin comisuri. In coma de profunzime medie atingerea
buzelor cu lingura nu declanşează mişcarea de apucare a alimentelor.
Măsurile de urgenţă trebuie începute imediat acoio unde se află bolnavul şi privesc mai
ales restabilirea funcţiilor vitale alterate şi în primul rînd :
1. Prevenirea şi combaterea insuficienţei respiratorii acute :
Prevenirea şi combaterea obstrucţiei căilor aeriene prin:
-aşezarea bolnavului în dccubit lateral;
-curăţirea cavităţii buco-faringiene de mucozităţi, resturi alimentare şi scoaterea
protezelor dentare mobile dacă există,
-hiperextensia capului—împingerea (subluxaţia) anterioară a mandibulei,
-introducerea unei canule orofaringiene (pipă Guedel).
Prin aceste manevre se împiedică căderea limbii înapoi în faringe. In caz de stop
respirator se aplică respiraţie artificială „gură la gură“ (atenţie la toxice!) sau „gură la
nas“ sau cu aparate manuale. Respiraţia artificială trebuie menţinută pînă cînd bolnavul
va fi intubat (dacă starea nu se îmbunătăţeşte).
2. Crearea accesului la o venă şi instituirea unei perfuzii :
Concomitent cu măsurile de resuscitare respiratorie sînt necesare:
-puncţia venoasă sau denudarea venei,
-recoltarea unor eşantioane de sînge pentru determinarea ureeii, glicemiei, hemogramei
etc. necesare diagnosticului etiologic,
-instalarea unei perfuzii (soluţie de glucoză 5%). Observaţii: crearea accesului la o venă,
eventual la ambele braţe, trebuie aplicată în toate comele profunde, care se pot complica
în orice moment, cu insuficienţă circulatorie periferică. în acest caz se poate institui
terapia şocului care şi-ar putea face apariţia.
3. Oprirea hemoragiei :
-Dacă bolnavul pierde sange trebuie luate toate măsurile de hemostază şi înlocuirea
masei sangvine
4. Aprecierea funcţiilor vitale şi vegetative :
-Se supraveghează permanent funcţiile vitale şi vegetative, respiraţia, pulsul, T.A.,
pupilele, deglu- tiţia, tegumentul, comportamentul bolnavului.
5. Cercetarea tuturor amănuntelor la faţa locului
104
- Interogatoriul care se adresează aparţinătorilor sau anturajului bolnavului pentru a afla
antecedentele bolnavului (boli, tratamente urmate), locul unde s-a întîmplat: garaj (gaze
de eşapament), cameră cu sobă defectă (oxid de carbon).
- Circumstanţele în care a apărut coma (traumatisme, insolaţie, ingestie de alcool sau
alte substanţe, ciuperci),
- Debutul brusc sau progresiv. - Mirosul aerului expirat (halena), miros de alcool etc.,
dacă varsă sau nu (vărsătura se păstrează).
- Se perchiziţionează hainele (se caută ambalaje de medicamente, documente medicale).
Toate amă- nuntele se transmit medicului.
- Se transportă la spital în decubit lateral. - In staţionar se vor recolta probele de
laborator necesare în diagnosticul unei come: glicemie, glicozurie, acetonemie, uree,
probe toxicologice în funcţie de ivirea unei suspiciuni de consum de toxice (alcool,
barbiturice, diferite toxice industriale), oxihemoglobină. methemoglobină,
carboxihemoglobină.
Primul ajutor in caz de intoxicatie cu baze tari
Aceleaşi măsuri imediate ca la intoxicaţii cu acizi (ex- ceptînd neutralizarea).
- Administrare perorală, imediat, de cantităţi mari de apă, lapte sau sucuri de fructe şi
provocarea de vărsături (vezi 6.2.1 a)
-Ingestie de acid acetic 2% (oţet diluat) pentru neutralizare 200—300 ml (după
evacuarea conţinutului gastric prin vărsături).
- Pot fi administrate 1—2 linguriţe de xilină 2% (calmarea durerii).
- Decontaminarea pielii, mucoaselor, ochilor (vezi leziuni caustice cutanate cu acizi).
- Analgetice şi sedative pentru dureri
- Transportul de urgenţă la spital pentru terapie intensivă
Primul ajutor in caz de coma hipoglicemica
- Coma hipoglicemică (la un bolnav diabetic) trebuie diferenţiată de coma diabetică , de
care se deosebeşte prin : absenţa respiraţiei de tip Kussmaul şi a halenei acetonice, a
fenomenelor de deshidratare (pielea este uscată în coma diabetică şi umedă în cea
hipoglicemică) şi absenţa tulburărilor neurologice.
- Cand diferenţierea este greu de făcut, se administrează 20—30 ml glucoză hipertonică
(20—40%) care este urmată de o ameliorare rapidă în cazul unei come hipoglicemice şi
de nici un efect în cazul comei diabetice.
- Transportare la spital.
Primul ajutor in caz de hemoragii interne
-Se aşază traumatizatul într-o poziţie în care centrii ' nervoşi cerebrali, rinichii şi ficatul,
organe foarte sensibile la lipsa de oxigen, să primească cantitate suficientă de sange.
Pentru aceasta, dacă traumatizatul este conştient, se aşază în pozitie orizontală pe spate,
cu membrele inferioare ridicate cît mai sus în unghj de 30-4.0° (daca nu sînt fracturate)
şi cu capul plasat sub nivelul corpului . Dacă este inconştient, se aşază în poziţie laterală
de securi tate .
-Dupa culcarea traumatizatului la orizontală încă de la locul accidentului, cadrele
medicale de la salvare sau de la alte eşaloane medicale (dispensare medicale) vor
executa puncţionarea unei vene (cît acestea nu sînt colabate).

105
- Recoltarea sîngelui pentru grup sangvin
- Montarea unei perfuzii macromoleculare.
-Controlul funcţiilor vitale, cu reanimare imediată în caz de stop cardiorespirator
- Scoaterea sau slăbirea oricărei părţi a vestimentaţiei care apasă gîtul, toracele sau
mijlocul. - Invelirea bolnavului şi supravegherea acestuia cu atenţie pe tot timpul
transportului.
De reţinut :
-traumatizatul va fi mişcat cît mai puţin
-nu se administrează apă sărată sau alte lichide, vărsăturile declanşate periclitand în plus
viaţa bolnavului
- nu se injecteaza vasoconstrictoare ( noratrinal , efedrina ) la un traumatizat care
sangereaza.
Primul ajutor in caz de hemoragii externe
-Se întinde accidentatul la orizontală.
-Se face hemostaza provizorie, realizabilă pe mai multe căi: compresiune manuală sau
digitală, pansament compresiv
- flectarea puternică a extremităţii
- aplicarea garouTui
- pensarea vasului sîngerand.
iar dupa 2 ore se poate alimenta.

106