MAICA DOMNULUI,

PRIMA ȘI ULTIMA SCĂPARE A OAMENILOR,

ÎN OPERA FOLCLORICĂ A LUI SIMION FLOREA MARIAN

Penu Geanina

„Maica Domnului, după credința și spusa Românilor din Bucovina, a fost cea dintâi și
tot ea va fi și cea de pe urmă scăpare a oamenilor.” (Simion Florea Marian, Legendele Maicii
Domnului, 2003)
Argumentând cuvintele de mai sus, S.F. Marian evidențiază simplul motiv al nașterii
Domnului Iisus Hristos din ea: faptul că din ea S-a născut Mântuitorul lumii, Cel care este
scăparea tuturor, o face pe Maica Domnului, în mod implicit, scăparea oamenilor.
Și, bineînțeles, faptul că după adormirea ei, Preasfânta Maică stă în permanentă
rugăciune pentru toți oamenii, în genunchi, în fața scaunului Tatălui Ceresc, reprezintă un al
doilea argument pentru ideea că Maica Domnului este scăparea oamenilor.
Pentru motivul că oamenii înfăptuiesc mereu și mereu fapte rele, nelegiuri, Dumnezeu,
cu toată îndelunga Sa răbdare, vrea să îi „nimicească cu totul pre păcătoșii oameni”, însă Maica
Domnului cea atotmilostivă, se roagă la Dumnezeu să nu îi pedepsească, ci să le mai acorde
clipe de pocăință. „Rugăciunile și lacrămile ei lungesc sfârșitul lumii.” (Simion Florea Marian,
Legendele Maicii Domnului, 2003)
Și, Maica Domnului, în credința poporului român, este scăparea tuturor oamenilor, nu
doar în timpul vieții sau la sfârșitul ei, ci va fi și la a doua venire a Domnului Hristos, atunci
când se va face judecata finală și toți vor fi osândiți conform păcatelor lor. Chiar și atunci, se
crede că Maica Domnului va mijloci la Dumnezeu și va scăpa oamenii din iadul cel veșnic. În
privința acestei credințe, există în poporul românesc, nenumărate legende și povești. Una dintre
aceste legende este aceea referitoare la darurile pe care le fac femeile, preoților care umblă cu
Boboteaza.
În mai toate regiunile României, atunci când preotul vine pe la casele oamenilor să
vestească Boboteaza, cu crucea în mână, femeile îi pun în jurul crucii un fuior de in sau de
cânepă. Se crede că din aceste fuioare, Maica Domnului, pregătește o mreajă extraordinar de
mare, pe care o va folosi la „pescuitul” sufletelor ajunse în iad. Mai exact, după judecata de
apoi, Maica Domnului Îl va ruga pe Dumnezeu să o lase să treacă cu mreaja prin iad de câteva
ori, pentru a mai salva din sufletele osândite. Și, după ce va trece cu mreaja prin iad de trei ori,

1
acele suflete care se vor putea ține de mreajă, vor fi scăpate, iar celelalte vor rămâne în iad
pentru totdeauna. Legenda continuă spunănd că, după ce Maica Domnului va trage ultima dată
mreaja din iad, diavolii vor începe să mănânce sufletele rămase. După ce vor consuma toate
sufletele din iad, de foame, vor începe să se mânânce unii pe alții, iar la final, singurul care va
rămâne, va fi Scaraoțchi, care, va fi legat de stâlpul din mijlocul iadului și va muri de foame.
Așa se va finaliza povestea nefericirii omenești și vor dăinui întru veșnicie, toate sufletele
drepților alături de îngeri și de Dumnezeu. Atunci va fi fericirea cea veșnică.
Această legendă circulă cu predilecție în credința românilor din regiunea Moldovei, și
despre ea, dau mărturie mai mulți cercetători folcloriști, precum, Elena Sevastos și Constantin
D. Gheorghiu.
O altă legendă cunoscută în credința poporului român, care arată încrederea în scăparea
adusă oamenilor de Maica Domnului, este culeasă din Bucovina.
„A fost odată
Ca niciodată,
Pe când se făcea
Sara dimineața
Și se cocea
Oauăle-n gheață.”
(Simion Florea Marian, Legendele Maicii Domnului, 2003)
Așa debutează legenda despre bărbatul cel bețiv care-și necăjea atât nevasta, cât și pe
toți oamenii din sat, cu firea lui capricioasă.
Cică, era atât de săracă familia bețivului, încât abia avea ce să le pună pe masă copiilor
celor mulți ai lui. Cu toate că firea certăreață a bărbatului o provoca mereu să riposteze, totuși,
nevasta acestuia era o fire cuminte și împăciuitoare, și mereu îl aștepta pe bărbat, acasă, cu
masa pusă.
Într-o zi, bărbatul s-a hotărât să meargă în pădure la adunat lemne. În pădure s-a întâlnit
cu un alt bărbat, care și el aduna lemne. Auzind cât de greu o duce bărbatul bețiv, celălat i-a
promis acestuia că-l va ajuta să scape de sărăcie dacă-i va da ceea ce-i va cere. Bețivul a promis
că-i va da. Abia atunci, celălat bărbat și-a arătat adevăratul chip, chipul dracului. Și i-a cerut
bețivului să-i dea femeia pe o găleată de galbeni. Bețivul, nesimțind nici o părere de rău pentru
vinderea nevestei sale, a promis că i-o va aduce înainte de miezul nopții, la scorbura drăcească.
Ajuns acasă, i-a cerut femeii ca înainte de a porni la drum să-i mai facă un rând de mâncare.
Femeia, știind din visul din noaptea trecută, înspre ce se îndreaptă, era mâhnită tare. I se arătase
Maica Domnului în vis și îi spusese că bărbatul ei o va vinde dracilor pe o găleată de galbeni.

2
I-a făcut precizarea ca, înainte de a ajunge la scorbura dracilor, să se abată pe la biserica părăsită
din pădure. Plouând „ca din cofă”, bărbatul și femeia au fost nevoiți să se adăpostească puțin,
la biserica din drumul lor. La un momentdat, bărbatul adoarme în poalele nevestei sale. În timp
ce femeia plângea cu lacrimi amare și se ruga Maicii Domnului să nu o lase, o femeie își face
apariția și îi spune să meargă în biserică. Femeia era Maica Domnului. Maica Domnului se
așeză în locul femeii și puse capul bărbatului în poalele ei. Când se trezește acesta, fără să
observe că în locul nevestei sale era o altă femeie, se îndreaptă înspre scorbura dracilor. Ajunși,
aproape, dracii observă de la distanță dumnezeirea Maicii Domnului, încep să tremure de frică
și, aruncând la picioarele bărbatului găleata cu galbeni, îl roagă să plece de la ei cât mai grabnic.
Atunci bărbatul observând și el dumnezeiasca femeie care îl însoțea, începe și el să tremure de
frică și, la îndemnul Maicii Domnului, ia găleata cu galbeni și revine la biserica părăsită. Aici,
Maica Domnului îl mustră aspru pe bărbat și îi spune că dacă va continua să se comporte ca și
până acum, „nu-l va mai ținea pământul, ci-l va înghiți de viu.” Așa a scăpat femeia acesta
cuminte, și de sărăcie și de bărbat bețiv, căci, bărbatul și-a venit în fire și nu a mai îndrăznit să
fie ca și până atunci. Maica Domnului i-a fost ajutor și scăpare, și de la sărăcie și de la viață
obidită în familie.
Legenda acesta, nu este singura, ci, tot în Bucovina, menționează S.M. Florea, sunt mai
multe variante ale ei.
O altă legendă care circulă în folclorul românesc și care arată calitatea Maicii Domului
de ajutătoare a oamenilor este culeasă tot din Bucovina.
Este legenda băiețelului orfan de părinți, care, luat fiind de un boier în grijă, ducea
mereu din pâinea sa, „mititelului” Hristos din icoana care se afla la poarta bisericii din sat.
Știind cât de greu îi era lui când flămânzea, băiețelul, în inocența sa copilărească, neștiind că
Cel din icoană nu este ființă trupească ca și el, ca să nu flămânzească, îi ducea mereu din pâinea
pe care o căpăta de la boier. Observând boierul că băiețelul cum primește pâine, fuge mereu cu
ea în afara casei, îl întrebă unde se duce. Atunci, copilul, nevinovat îi răspunde că îi duce din
pâinea sa băiețelului de la poarta bisericii. Supărat boierul de risipa făcută, a încetat a-i da
copilului pâine spunându-i că de acum încolo, să se ducă și să ceară pâine de la băiețelul de la
poarta bisericii. Micul orfan, înfometat, s-a dus în fața icoanei și i-a cerut lui Hristos de
mâncare, spunându-i că, atât timp cât el a avut, i-a dat, dar acum a venit rândul Lui să-i dea.
Atunci, Maica Domnului a coborât din icoană și răsplătindu-i pentru mila făcută cu Fiul ei, i-a
dat o pâine mare, rotundă, albă, frumoasă, spunându-i că cel care dă, lui își agonisește. Și,
legenda spune, că băiețelul orfan nu a mai suferit de foame timp de șapte ani de zile:
„Că de unde tăia,

3
 Nu se mai sfârșea,
Ci iarăș creștea
Și mi se făcea
Cu mult mai frumoasă,
Albă și gustoasă!”
(Simion Florea Marian, Legendele Maicii Domnului, 2003)
Foarte multe mărturii despre ajutorul Maicii Domnului dat oamenilor, sunt evidențiate
de S.F. Marian, în cele culese din folclorul farmecelor și ale descântecelor.
Poporul român are o foarte bogată folcloristică în versuri de descântec, de farmec, de
vrajă și altele de acest fel, toate izvorâte ca urmare în credința unor puteri supranaturale care
acționează asupra omului, în fel și chip. Atunci când părea a fi cazul, acesta apela la tot felul
de remedii de acest fel. Pentru boli, care se credea că sunt posesiuni ale spiritelor malefice, erau
folosite descântece, pentru fetele care se credea că sunt legate ca să nu se mărite se făceau vrăji
și farmece, și deasemenea pentru natura care trebuia să rodească, se făceau tot felul de
incantații.
De exemplu, „Fata care-și face pe dragoste, înainte de a rosti cuvintele farmecului
acestuia, se descinge de brâu și de fuștă sau catrință și le pune jos lângă pat. Iar după ce rostește
cuvintele acestea, bate vreo câteva metane atât pe fuștă cât și pe brâu și apoi, luându-le și
punându-le sub perina capului, se culcă.”:
„Doamnă Maică Precistă,
Trimite-mi ursitul meu
Ce mi-i de la Dumnezeu
Și de ursitori lăsat,
De buni oameni îndreptat,
Cu el să mă întâlnesc,
Cu el să mă sfătuiesc!...”
(Simion Florea Marian, Legendele Maicii Domnului, 2003)
Un exemplu de fragment de descântec în care femeile cer Maicii Domnului,
însănătoșirea copiilor prinși de boala răul copiilor, este redat în următoarele cuvinte, prin care
răul (boala) este certat și alungat:
„Mergi la Marea neagră,
C-acolo-i o șopârlă neagră
Cu nouă pui negri,
Aceleia

4
 Iei puterea
Și sângele!
N. să rămâie curat,
Cum Maica Domnului
L-o lăsat.”
(Simion Florea Marian, Legendele Maicii Domnului, 2003)
Exemple de legende și de alte mărturii folclorice despre ajutorul Maicii Domnului dat
oamenilor, despre cât de mare ajutor și scăpare ne este ea nouă, pot fi aduse multe, însă, având
în vedere exigența spațiului restrâns de redare, mă opresc aici.
Cu siguranță exemplele culese din folclorul marelui etnolog S.F. Marian, reliefate aici,
sunt suficiente în dovedirea subiectului propus.