Curs 6

Modalităţile dreptului de
proprietate privată.
Structura cursului:
1. Noţiunea şi tipologia modalităţilor dreptului de proprietate
privată.
2. Proprietatea condiţională.
2.1 Proprietatea rezolubilă.
2.2 Proprietatea anulabilă
3. Proprietatea comună
3.1 Proprietatea comună pe cote-părţi.
3.1.1 Proprietatea comună pe cote-părţi obişnuită
3.1.2 Proprietatea comună pe cote-părţi forţată sau
perpetuă.
3.2 Proprietatea comună în devălmăşie.
3.3. Comparaţie între proprietatea devălmaşă şi proprietatea
comună pe cote-părţi.
4. Proprietatea periodică.
 Dreptul de proprietate se prezintă:

Mai mulţi Există un sg

titulari, care titular, care
exercită Afectat de exercita atributele
Pur si simplu
concomitent şi modalităţi
împreună sau
diferenţiant

Proprietatea Proprietatea
condiţională comună

Proprietatea Proprietatea
rezolubilă anulabilă Proprietatea pe
cote-părţi Proprietatea în
(coproprietatea) devălmăşie

Obişnuită
Forţată sau perpetuă
 1. Noţiune şi tipologie.
Modalităţile dreptului de proprietate privată =
manifestări ale dreptului de proprietate care au un regim
juridic diferit de cel al unui drept de proprietate pur şi simplu
şi care se caracterizează prin aceea că există mai mulţi
titulari ai aceluiaşi drept de proprietate care exercită
atributele acestui drept concomitent şi împreună sau
concomitent dar, diferenţiat.
Atributele sunt exercitate concomitent şi împreună în cazul
proprietăţii comune.
Între titularii proprietăţii comune nu există o diferenţă calitativă.
În cazul proprietăţii comune pe cote-părţi, deşi nu există o
diferenţă calitativă, există o diferenţă cantitativă între titulari,
în sensul că fiecare are o anumită cotă-parte din dreptul de
proprietate.
Atributele sunt exercitate concomitent dar diferenţiat în cazul
proprietăţii rezolubile şi în cazul proprietăţii anulabile.
Apartenenţa dreptului de proprietate la unul sau altul dintre
titularii săi este incertă.
 2. Proprietatea condiţională
= o modalitate a dr. de proprietate privată constând în
exercitarea atributelor de către doi titulari, concomitent, dar
diferenţiat.
Formele proprietăţii condiţionale sunt:
 proprietatea rezolubilă;
 proprietatea anulabilă.

Opinie doctrinară: În cazul proprietăţii condiţionale nu

se ajunge la exerciţiul concomitent, de către mai multe
persoane al atributelor dr. de propr., ci mai degrabă există
doar vocaţia unui asemenea exerciţiu, motiv pentru care cele
2 forme ale proprietăţii condiţionale sunt calificate drept
modalităţi teoretice ale dreptului de proprietate.
 2.1 Proprietatea rezolubilă
= se întâlneşte atunci când transferul dr. de proprietate se
realizează în temeiul unui act juridic afectat de o condiţiei
rezolutorie potrivit voinţei părţilor sau în virtutea legii.
Condiţia este rezolutorie atunci când îndeplinirea ei
determină desfiinţarea obligaţiei (art. 1401 C. civ.)
Trăsături juridice specifice:
 existenţa a doi proprietari asupra aceluiaşi bun:
dobânditorul – proprietar sub condiţie rezolutorie
transmiţătorul – proprietar sub condiţie suspensivă;
 de regulă, rezultă dintr-un act juridic iar, ca excepţie,
dintr-un fapt juridic stricto sensu (propr.rezolubilă atipică)
Ex: un coproprietar înstrăinează întregul dr. de proprietate,
soarta actului juridic depinzând de partaj, (C.civ. 1864 -
revocarea donaţiei pt survenienţă de copil)
 proprietatea rezolubilă poate fi convenţională sau legală.
Exemple:
1. Rezolubilă prin voinţa părţilor.
O persoană vinde un imobil cu conditia de a primi preţul în
doua transe, în caz contrar reintrand in proprietatea imobilului.
Cumparatorul, la data semnarii contractului devine proprietar
al imobilului sub conditie rezolutorie iar vânzătorul proprietar
sub condiţie suspensivă.
Daca plateste pretul in transele stabilite, la data achitarii
pretului proprietatea sa devine pura si simpla.
Daca nu plateste transele in termenele stabilite, vanzatorul
redevine proprietarul imobilului, considerandu-se ca a fost tot
timpul proprietarul imobilului.
2. rezolubilă în temeiul legii (art. 1031 C.civ.).
Orice donaţie încheiată între soţi este revocabilă numai în
timpul căsătoriei. Aceasta înseamnă dreptul de proprietate al
soţului donatar asupra bunului donat depinde de împrejurarea
dacă soţul donator va revoca sau nu donaţia.
 Efectele proprietăţii rezolubile
Pendente conditione ( anterior realizării condiţiei)
 dobânditorul, ca proprietar sub condiţie rezolutorie, exercită
asupra bunului toate drepturile unui proprietar pur şi simplu;
 transmiţătorul, ca proprietar sub condiţie suspensivă, are doar
un dr. eventual asupra bunului, neavând posibilitatea de a
săvârşi acte de folosinţă materială asupra bunului;
 actele juridice încheiate de fiecare din cei doi vor fi, la rândul
lor, afectate de condiţie (art. 1408 C. civ.).
Evenimente conditione (condiţia rezolutorie s-a realizat):
 dreptul dobânditorului dispare retroactiv;
 transmiţătorul redobândeşte dreptul de proprietate, fiind
considerat proprietar pur şi simplu din mom. înch. AJ.
Condiţia rezolutorie cade (nu se împlineşte):
 dreptul proprietarului sub condiţie rezolutorie şi AJ încheiate
se consolidează definitiv şi retroactiv;
 alienatorul pierde orice drept asupra bunului iar AJ se
desfiinţează retroactiv.
 Încetarea proprietăţii rezoubile
 Îndeplinirea condiţiei rezolutorii sau suspensive determină
transformarea proprietăţii rezolubile în proprietate pură şi
simplă fie prin desfiinţarea dreptului dobânditorului, fie
prin consolidarea dreptului acestuia;
 Expirarea termenului prevăzut de părţi pentru producerea
condiţiei rezolutorii sau expirarea perioadei înăuntrul
căreia este posibilă producerea condiţiei rezolutorii.
Deşi proprietatea rezolubilă se naşte, de regulă, dintr-un
act translativ de proprietate afectat de o condiţie, nu se
confundă cu condiţia ca modalitate a actului juridic.
Proprietatea rezolubilă, ca modalitate a proprietăţii, este
forma în care se înfăţişează dr. de propr. născut dintr-un AJ
afectat de modalitatea condiţiei. Nu se confundă nici cu RJO
care se leagă între părţile unui AJ afectat de o condiţie.
 2.2 Proprietatea anulabilă.
= se întâlneşte atunci când transferul dr. de proprietate s-a
realizat în temeiul unui act juridic lovit de nulitate relativă.
Pe durata cât există incertitudinea legată de posibilitatea
invocării de către cel îndreptăţit a nulităţii relative, respectiv
posibilitatea confirmării actului juridic, suntem în prezenţa a
doi titulari ai dr. de propr. asupra aceluiaşi bun, având însă
calităţi diferite.
Art. 1251 - Cauzele de nulitate relativă
„Contractul este anulabil când au fost nesocotite dispoziţiile
legale privitoare la capacitatea de exerciţiu, când
consimţământul uneia dintre părţi a fost viciat, precum şi
în alte cazuri anume prevăzute de lege”.
Art. 1252 - Prezumţia de nulitate relativă
„În cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori
nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este
anulabil”.
 Caracteristicile proprietăţii anulabile
 Introducerea cu succes a acţiunii în nulitate relativă are
valoarea unei condiţii rezolutorii;
Acţiunea în nulitate relativă este prescriptibilă în termenul
general de prescripţie de 3 ani.
 dobânditorul bunului este proprietar sub condiţie rezolutorie
iar transmţătorul - sub condiţia suspensivă a anulării
actului;
 împlinirea termenului de prescripţie sau confirmarea nulităţii
consolidază definitiv dr. dobânditorului.
Proprietatea anulabilă încetează:
 prin anularea actului, situaţie în care dr. de proprietate
revine transmiţătorului;
 prin respingerea acţiunii ori prin confirmarea expresă sau
tacită (ca urmare a expirării termenului de prescripţie
extinctivă) a actului anulabil.
 3. Proprietatea comună
= se naşte „ori de câte ori, în temeiul unui act juridic sau al
altui mod de dobândire prevăzut de lege, dr. de proprietate
privată are 2 sau mai mulţi titulari” (art. 631 C. civ.).
Critică doctrinară a definiţiei legale: surprinde numai 1
trăsătură specifică propr. comune – existenţa mai multor
titulari ai dr. de proprietate. Nu surpride a doua trăsătură –
exercitarea atributelor concomitent şi împreună.
Între titularii dr. de proprietate comună nu există o
diferenţă calitativă, ci, cel mult, cum se întâmplă în cazul
proprietăţii comune pe cote-părţi, o diferenţă cantitativă.
Chiar dacă unul dintre ei exercită singur prerogativele dr.
de proprietate, el o face nu numai în nume propriu, ci şi în
numele celorlalţi, pe baza unei prezumţii legale sau simple
de mandat.
 Obişnuită
Pe cote-părţi
(coproprietatea)
Proprietatea Forţată şi
comună perpetuă
În devălmăşie
3.1 Proprietatea comună pe cote-părţi.
= acel dr. de proprietate al cărui bun, nefracţionat în
materialitatea sa, aparţine concomitent mai multor titulari,
care exercită împreună atributele conferite, fiecare dintre ei
având numai o cotă parte ideală din dr. de proprietate.
Coproprietatea ≠ indiviziune. Au acelaşi regim juridic
dar coproprietatea are ca obiect un bun privit ut singuli
(sau mai multe bunuri determinate, fără a alcătui o
universalitate) iar indiviziunea are ca obiect o universalitate
de bunuri.
Trăsături definitorii:
 definiţia operează cu două noţiuni – dreptul de
proprietate şi bunul, ca obiect al acestui drept – ambele
fiind comune titularilor, însă această comuniune se
manifestă din p.d.v. juridic diferit;
 dr. de propr. este comun titularilor, în sensul că fiecare
este titularul exclusiv al cotei-părţi ideale şi abstracte din
dr. de propr. comună, cotă exprimată matematic printr-o
fracţie;
 bunul comun nu este împărţit ca şi dreptul, în sensul că
niciunul dintre copărtaşi nu are un drept exclusiv asupra
unei părţi determinate din bun, privit în materialitatea sa.
Se realizează o divizare intelectuală a dr. de proprietate
asupra bunului comun.
Formele coproprietăţii: obişnuită şi forţată sau
perpetuă.
Criteriile de distincţie:
- rolul voinţei copărtaşilor în legătură cu naşterea sau
menţinerea stării de coproprietate;
- posibilitatea încetării prin partaj.
 3.1.1 Proprietatea comună pe cote-părţi obişnuită

= acea formă a coproprietăţii a cărei naştere, menţinere sau

încetare depinde de voinţa titularilor şi care poartă asupra
unui bun nefracţionat în materialitatea, asupra căruia titularii
– ce au numai o cotă parte din dr. de proprietate asupra
bunului comun – exercită împreună atributele dreptului.
Caracteristici:
 are caracter provozoriu, temporar;
 modul în care titularii exercită atributele poate avea o bază
convenţională (formând obiectul unei convenţii între
copărtaşi) sau judiciară (în caz de neînţelegere între
coproprietari, există posibilitatea adresării în instanţă).
Izvoarele:
 moştenire legală sau testamentară;
 act juridic inter vivos, când un bun este dobândit de mai
multe peroane, împreună;
 încetarea comunităţii matrimoniale de bunuri, legală sau
convenţională;
 prin uzucapiune (posesia în comun a unui bun, în
termenele şi condiţiile fixate de lege).
Drepturile coproprietarilor sunt guvernate de două
principii:
 nici un coproprietar nu are un drept exclusiv asupra unei
părţi determinate din bunul comun în materialitatea sa;
 fiecare coproprietar are un dr. exclusiv numai asupra cotei
sale părţi abstracte din dreptul asupra bunului comun.
Exercitarea drepturilor coproprietarilor asupra întregului
bun comun este guvernată, cu o serie de excepţii şi nuanţări,
de regula unanimităţii: nici un coproprietar nu poate săvârşi
acte juridice asupra bunului comun, decât cu acordul
celorlalţi coproprietari.
 Actele materiale de folosinţă asupra bunului pot fi
efectuate de fiecare dintre copărtaşi, cu condiţia de a respecta dr.
celorlalţi copărtaşi şi de a nu schimba unilateral destinaţia bunului
(art. 633 Exercitarea în comun a dr. de folosinţă).
Modul de folosire a bunului comun se stabileşte prin acordul
coproprietarilor, iar în caz de neînţelegere, de instanţă.
Partajul de folosinţă ≠ partajul propriu-zis.
În lipsa unui partaj de folosinţă, voluntar sau judiciar, toţi
coproprietarii au dr. să exercite concomitent şi concurent
folosinţa. Deoarece exercitarea concomitentă a unor acte
materiale asupra întregului bun este dificil de realizat se prezumă
că există acordul tacit al celorlaţi coproprietari la actele materiale
săvârşite de un singur coproprietar.
Fructele produse de bunul comun se cuvin tuturor
coproprietarilor, proporţional cu cota lor parte din drept.
Coproprietarul care exercită folosinţa bunului comun în mod
exclusiv, împotriva voinţei celorlalţi, va fi obligat la despăgubiri
(răspunderea civilă delictuală).
 Actele juridice cu privire la întregul bun.
Actele juridice de conservare se pot exercita de oricare
coproprietar, fără aplicarea regulii unanimităţii (art. 640).
Actele de administrare sunt guvernate, după caz de:
 regula majorităţii - actele de administrare precum
încheierea sau denunţarea unor contracte de locaţiune,
cesiunile de venituri imobliare ş.a.;
 acordul coproprietarului căruia prin actul de administrare i
se limitează în mod substanţial posibilitatea de a folosi
bunul comun în raport cu cota sa parte ori căruia i se
impune o sarcină excesivă prin raportare la cota sa parte
sau la cheltuielile suportate de către ceilalţi coproprietari;
 hotărârea instanţei care suplineşte acordul coproprietarului
aflat în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau care se
opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare
indispensabil menţinerii utilităţii sau valorii bunului.
Actele de dispoziţie sunt guvernate de regula unanimităţii.
Art. 641 alin. 4 C. civ. Orice acte juridice de dispoziţie
cu privire la bunul comun, actele de folosinţă cu titlu gratuit,
cesiunile de venituri imobiliare şi locaţiunile încheiate pe
termen mai mare de 3 ani, precum şi actele care urmăresc
exclusiv înfrumuseţarea bunului nu se pot încheia decât cu
acordul tuturor coproprietarilor. Orice act juridic cu titlu
gratuit va fi considerat act de dispoziţie.
Normele juridice din cadrul art. 640-641 C. civ. au
caracter supletiv, ele aplicându-se în lipsa unor clauze
contractuale exprese convenite de coproprietari şi cuprinse în
contracte de administrare a proprietăţii (art. 644).
Sancţiunea nerespectării regulilor menţionate în art. 640-
641 C. civ. – inopozabilitatea faţă de coproprietarul care nu a
consimţit, expres sau tacit, la încheierea actului.
Actele juridice asupra cotei-părţi ideale din dr. de
propr. nu se supune vreunei reguli, fiecare copărtaş poate să
dispună liber de, fără acordul celorlalţi, de cota sa parte din
drept prin: înstrăinarea cotei-părţi, grevarea cu sarcini dacă nu
există stipulaţie contrară.
În caz de înstrăinare a cotei-părţi, dobânditorul se
substituie transmiţătorului în starea de coproprietate.
Încetarea coproprietăţii pe cote-părţi:
 prin confuziune – când coproprietatea se transformă în
proprietate exclusivă, prin mai multe moduri: V-C, donaţie,
uzucapiune, succesiune, expropriere;
 prin pierirea materială a bunului, datorită unei cauze de
forţă majoră sau caz fortuit;
 prin partaj - mod specific de încetare prin care bunul este
împărţit materialmente înte copărtaşi, fiecare dobândind un
dr. de propr. exclusivă asupra unui bun sau asupra unei
părţi materiale din bun.
 3.1.2 Proprietatea comună pe cote părţi forţată sau
perpetuă.
= este acea formă a coproprietăţii ce apare în mod
independent de voinţa coproprietarilor şi poartă asupra unor
bunuri care prin natura sau destinaţia lor pot fi folosite de
mai mulţi coproprietari care au o cotă parte ideală şi
abstractă din dreptul comun de proprietate.
Caracteristic acestei forme de coproprietate este
existenţa a două raporturi juridice de proprietate care au ca
obiect un bun principal şi, respectiv un bun accesoriu:
 dr. de propr. exclusivă ce aparţine fiecărui titular asupra
bunului principal şi
 dr. de propr. pe cote-părţi forţată şi perpetuă asupra
bunurilor accesorii pe lângă cele principale.
Regula: dr. de coproprietate are caracter accesoriu în
raport cu dr. de propr. asupra unui bun pt utilizarea căruia a
fost destinat bunul obiect al coproprietăţii.
Cazurile de coproprietate forţată:
a) părţile comune ale unor imobile (art. 649);

b) despărţiturile comune (art. 660);

c) bunurile asupra cărora se exercită propr. periodică (art. 687)
d) bunurile care constituie amintirile de familie (art. 1141),
adică bunurile care au aparţinut membrilor familiei, sunt o
mărturie a istoriei acesteia şi au o semnificaţie morală
deosebită pentru respectiva familie;
e) bunurile comune necesare sau utile pentru folosirea a două
imobile vecine, situate pe linia de hotar între acestea, cum ar
fi potecile, fântânile, drumurile şi izvoarele;
f) bunurile comune afectate utilizării a două sau a mai multor
fonduri, cum ar fi o centrală termică sau alte instalaţii care
deservesc două sau mai multe clădiri, un drum comun într-
un cartier de locuinţe sau alte asemenea bunuri;
g) orice alt bun comun prevăzut de lege.
 Exercitarea drepturilor coproprietarilor este mai
elastică decât în cazul coproprietăţii obişnuite, fiecare
coproprietar putând efectua acte de folosinţă exclusivă
asupra bunului comun cu respectarea a 2 condiţii:
 să nu aducă atingere dr. egale ale celorlalţi coproprietari;

 folosinţa să fie exercitată potrivit destinaţiei bunului

comun (de regulă, în interesul utilizării fondului căruia i-a
fost afectat bunul comun accesoriu);
Fiecare coproprietar poate dispune cu privire la cota sa
parte din dr. de propr. asupra bunului comun, dar numai
odată cu exercitarea dr. de dispoz. asupra bunului principal
(accesorium sequitur principale)
Obligaţiile (cheltuielile) comune revin fiecărui
coproprietar în mod proporţional cu suprafaţa bunului aflat
în proprietate exclusivă.
Proprietatea comună pe cote părţi forţată şi
perpetuă din clădirile cu mai multe apartamente.
Art. 648 C. civ. Dacă într-o clădire sau într-un ansamblu
rezidenţial există spaţii cu destinaţie de locuinţă sau cu altă
destinaţie având proprietari diferiţi, părţile din clădire care,
fiind destinate întrebuinţării spaţiilor respective, nu pot fi
folosite decât în comun sunt obiectul unui drept de
coproprietate forţată.
Exercitarea dr. de folosinţă asupra bunurilor
comune – potrivit condiţiilor din acordul de asociere iar, în
lipsă, cu respectarea regulilor din art. 647 şi 653 C. civ.
Cheltuielile legate de întreţinerea, repararea şi
exploatarea părţilor comune – se suportă de fiecare
coproprietar proproţional cu cota sa parte. Dacă bunurile
comune sunt folosite exclusiv de unii coproprietari,
cheltuielile vor fi în sarcina acestora.
 C. civ. instituie obligaţia de conservare a bunului
principal (aflat în proprietate exclusivă) cu scopul
prezervării în condiţii optime a întregii clădiri cu mai multe
apartamente.
Coproprietarii au obligaţia de a permite accesul în
spaţiile care constituie bunuri principale pt efectuarea
lucrărilor necesare conservării clădirii şi întreţinerii părţilor
comune, cu posibilitatea de a fi despăgubiţi pt eventualele
prejudicii suferite (art. 656)
Încetarea coproprietăţii forţate:
 Prin acordul tuturor coproprietarilor care hotărâsc
încetarea destinaţiei folosinţei comune;
 Pierirea materială a bunului obiect al coproprietăţii;

 Exproprierea bunului;

 Transformarea coproprietăţii forţate în propr. exclusivă.

 3.3 Proprietatea comună în devălmăşie
= acea formă a proprietăţii comune în care atât dreptul, cât
şi bunul comun – nefracţionate în cote-părţi abstracte sau,
respectiv, materiale – aparţin concomitent mai multor titulari
ai dr. de propr. comună.
Caracteristici juridice:
 nu există o determinare a cotelor-părţi ideale şi abstracte
din dr. comun asupra bunului şi cu atât mai mult a
fracţiunilor materiale din bun;
 fiecare coproprietar este titular al dr. în integralitatea lui
şi fiecare exercită prerogativele asupra întregului bun în
materialitatea lui;
 de regulă, starea de co-devălmăşie nu are caracter intuitu
personae, cu excepţia situaţiei în care izvorăşte din
căsătorie.
Izvoarele şi formele devălmăşiei
Devălmăşia poate lua naştere:
a) prin efectul legii (legală);
b) prin convenţia părţilor (convenţională).
Art. 339-359 C. civ. reglementează proprietatea
devălmaşă legală a soţilor şi care are ca obiect bunurile
dobândite de soţi în timpul căsătoriei, dacă ei au optat pt
regimul matimonial al comunităţii legale.
Dr. de propr. comună în devălmăşie ≠ comunitatea
matrimonială.
Devălmăşia este o modalitate a dr. de propr. privată iar
comunitatea matrimonială unul dintre regimurile
matrimoniale (regimul comunităţii legale, regimul separaţiei
de bunuri şi regimul comunităţii convenţionale).
Exercitarea dreptului de proprietate comună în
devălmăşie

Codul civil, în art. 345-352 consacră un regi mixt de

gestiune a bunurilor comune.
Gestiunea paralelă se aplică în cazul majorităţii actelor
juridice care au ca obiect bunurile comune ale soţilor şi
presupune faptul că fiecare soţ are, în principiu, puterea de
a gestiona singur comunitatea de bunuri.
Se renunţă la prezumţia de mandat tacit reciproc dintre
soţi. AJ asupra bunurilor sunt încheiate de un soţ în
virtutea propriei sale puteri conferite de lege şi nu ca
reprezentant al celuilat soţ.
Se aplică AJ de conservare, de aministrare, de folosinţă,
de dobândire a bunurilor comune.
 Gestiunea comună – presupunând consimţământul
ambilor soţi – explică şi fundamentează încheierea unor AJ
de înstrăinare sau de grevare cu dr. reale având ca obiect
bunuri imobile comune, precum şi în ipoteza în care un bun
comun este adus ca aport la o societate.
Gestiunea exclusivă – presupune voinţa exclusivă doar a
unuia dintre soţi şi se explică prin caracterul personal al AJ
încheiat. Ex: gestiunea sumelor de bani sau a titlurilor aflate
în conturi bancare deschise doar pe numele unuia dintre soţi
(art. 317 alin. 2), precum şi legatul (art. 350).
Încetarea proprietăţii comune în devălmăşie:
 Prin încetarea căsătoriei: prin divorţ, moartea sau
declararea judecătorească a morţii. Ulterior încetării
căsătoriei urmează partajul: voluntar sau judiciar.
Încetarea implică 2 etape: 1) transformarea devălmăşiei în
coproprietate obişnuită; 2) transformarea coproprietăţii în
proprietate privată pură şi simplă, neafectată de modalităţi.
 În condiţiile prevăzute în contractul ce a generat-o.
 3.3 Comparaţie între proprietatea devălmaşă şi
proprietatea comună pe cote-părţi
Asemănări:
1. Sunt modalităţi ale dr. de propr. privată şi presupun cel puţin
2 titulari ai dr. de propr.;
2. Implică mai multe subiecte de drept fără a forma o persoană
juridică;
3. Titularii exercită nu numai concomitent, ci şi împreună
atributele dr. de propr., neexistând o diferenţă calitativă între
aceştia.
4. Actele de dispoziţie juridică se supun regulii unanimităţii;
5. Bunul nu este fracţionat în materialitatea sa;
6. Se pot menţine numai prin acordul tuturor coproprietarilor
exprimat în acest sens;
7. Pot avea ca izvor – convenţia;
8. Încetează prin partaj.
Deosebiri:
1. Devălmăşia presupune, de regulă, numai doi titulari ai dr.
de propr. iar coproprietatea poate avea mai mulţi titulari;
2. Dr. comun este fracţionat doar în cazul coproprietăţii în
cote-părţi asupra cărora coproprietarul are un dr. exclusiv;
Aşadar deşi, între titularii propr. comune nu există o
diferenţiere calitativă, în cazul coproprietăţii apare o
diferenţiere cantitativă, ce nu există în cazul devălmăşiei;
3. În cazul coproprietăţii, fiecare copărtaş poate dispune în
mod absolut de cota sa parte din dr. În absenţa divizării
intelectuale a dr., niciunul dintre titularii devălmăşiei nu
poate înstrăina o cotă-parte din dr.;
4. Există o serie de izvoare specifice fiecărei forme de propr.
comună cum ar fi: uzucapiunea, succesiunea pt co-
proprietatea pe cote-părţi şi căsătoria pt co-devălmăşie;
5. Coproprietatea nu este condiţionată de calitatea titularilor
În schimb, devălmăşia derivată din căsătorie are caracter
intuitu personae;
6. Deşi, regula unanimităţii se aplică în ambele cazuri pt
încheierea AJ de dispoziţie, în cazul devălmăşiei, un soţ
poate dispune singur, dar numai cu titlu oneros, de bunurile
mobile comune, dacă înstrăinarea acestora nu este supusă
formalităţilor de publicitate; cât priveşte liberalităţile, un soţ
este îndreptăţit să facă singur darurile obişnuite;
7. Despre coproprietate se spune uneori că are un caracter
instabil şi temporar faţă de proprietatea devălmaşă, care se
carcaterizează prin stabilitate (numai când izvorăşte din
căsătorie, nu şi din contact);
8. Partajul, ca mod de încetare a propr. comune, operează
numai în cazul coproprietăţii obişnuite, iar nu şi în cazul
coproprietăţii forţate. Devălmăşia încetează întotdeauna
numai prin partaj, fie prin convenţie autentică, fie prin
hotărâre judecătorească.
4. Proprietatea periodică
= formă a propr. comune, caracterizată prin faptul că dr.
de propr. privată are mai mulţi titulari, fiecare dintre ei
exercitând atributul folosinţei cu privire la întregul bun care
formează obiectul dreptului, în mod succesiv şi repetitiv, în
perioade de timp egale sau inegale.
Sediul materiei: art. 687 – art. 692 C. civ.
Trăsături caracteristice:
 Prezenţa mai multor titulari ai dr. de propr. privată;

 Exercitarea succesivă şi repetitivă a atributului folosinţei;

 Împărţirea dr. de propr. în fracţiuni temporale
determinate (egale sau inegale).
Obiectul: atât bunuri mobile, cât şi imobile.
Exemplu clasic: imobile cu destinaţie de case de vacanţă.
Natura juridică: un caz de coproprietate forţată deoarece,
de principiu, nu poate înceta prin partaj judiciar.
Dr. de propr. este împărţit între mai mulţi titulari, fără
ca bunul să fie fracţionat în materialitatea sa.
Dr. de propr. nu este împărţit în cote-părţi ideale, ci
folosinţa acestuia este împărţită în fracţiuni de timp egale
sau inegale, titularii având dr. de a stăpâni şi utiliza întregul
bun, dar numai pe o perioadă determinată dintr-un an
calendaristic.
Alte denumiri: time-sharing, time-property,
multiproprietate, proprietate sezonieră, proprietate în timp
partajat.
Izvor: exclusiv actul juridic: convenţia sau legatul.
Titularul poate încheia, pentru intervalul de timp ce-i
revine, AJ precum închirierea, vânzarea, ipotecarea ş.a.
 Exercitarea dreptului de proprietate periodică.
Atributul dispoziţiei poate fi exercitat de fiecare
coproprietar numai asupra fracţiunii temporale care-i revine,
iar nu asupra bunului ca întreg.
AJ de dispoziţie cu privire la fracţiunile temporale ale
ceorlalţi coproprietari sunt inopozabile acestora şi anulabile
în raport cu terţii de bună-credinţă.
AJ de dispoziţie cu privire la întregul bun se încheie în
mod valabil cu acordul tuturor coproprietarilor.
Excepţie: într-un singur caz se admite un act de
dispoziţie cu privire la cota parte din dr. unui titular, fără
acordul acestuia, şi anume cu titlu de sancţiune. Astfel, dacă
respectivul titular tulbură grav exercitarea proprietăţii
periodice, acesta va putea fi exclus prin hot. jud., la cererea
coproprietarului vătămat dar numai dacă unul dintre
coproprietari sau un terţ cumpără cota-parte a acestuia.
 Fiecare coproprietar are folosinţa exclusivă asura bunului
în cadrul unităţii sale de timp. Actele de folosinţă materială
care ar conduce la consumarea substanţei bunului nu pot fi
făcute decât cu acordul tuturor coproprietarilor (art. 690 alin.
2).
Încetarea proprietăţii periodice:
 Prin dobândirea de către o singură persoană a tuturor
cotelor-părţi din dr. de propr. periodică;
Dacă obiectul este un imobil, încetarea se va produce după
radierea din cartea funciară.
 Prin partaj voluntar (realizat prin acordul tuturor
coproprietarilor);
Nu poate înceta prin partaj judiciar, fiind concepută ca o
coproprietate forţată pt a asigura continuitatea şi stabilitatea
modului de exercitare succesivă a atributului folosinţei.
 Ca urmare a pieririi bunului.
Mulţumesc pentru atenţie!

© Natalia Saharov, 2017