Sunteți pe pagina 1din 1

Paralela între două poezii

”Pe lângă plopii fără soț” și ”Pe aceeași ulicioară”

Poeziile “Pe aceeași ulicioară” si “Pe lângă plopii fără soț”, scrise de Mihai Eminescu sunt
două romanțe in care este prezentat sentimental de nostalgie a departelui .
La nivel prozodic poeziile sunt foarte asemănătoare, având măsura de 6-8 silabe, rima
încrucișată și ritmul trohaic menite sa confere muzicalitate poeziilor. Singura deosebire la
nivel prozodic se remarca la nivelul numărului de catrene; astfel prima poezie are 8 catrene
in timp ce a doua este formata din 11 catrene cu caracter narativ.
Creațiile lirice sunt asemănătoare si din punct de vedere compozițional fiind formate din trei
părți. În  prima este fixat cadrul natural “Pe aceeași ulicioară/ Și aceeași pomi în floare” (“Pe
aceeași ulicioară”), “Pe lângă plopii fără soț/ La geamul tău ce strălucea” (“Pe lângă plopii
fără soț”). Partea a doua se întinde pe un număr mai mare de catrene (4 respectiv 6) și
reprezintă rememorarea unor secvențe din trecutul amoros al eului poetic “Tu pășeai încet,
încet,/ Si lăsându-te la pieptu-mi/Ne spuneam atât de multe” in prima poezie, iar in cealaltă
“Să ne iubim cu dor, /S-ascult de glasul gurii mici”. Ultima parte reprezintă momentul
adevărului și revenirea la realitate.
În strofa a VI-a a poeziei “Pe aceeași ulicioara” este pus in scena momentul sărutului, ce este
mai presus decât vorbele în sine pentru cei doi îndrăgostiți “Sărutări erau răspunsul/ La
întrebări îndeosebi,/ Si de alte cele-n lume/ N-aveai vreme sa întrebi”, acesta lipsind cu
desăvârșire in cealaltă poezie.
In ambele creații eminesciene se observa o schimbare a ființei iubite “Altul este al tău
suflet,/ Alții ochii tăi acum” respectiv “Căci azi le semeni tuturor/ La umblet și la port” ce
determină reacții diferite ale eroului liric: în prima poezie acesta rămâne constant în
comportament și în sentimente “Numai eu, rămas același/ Bat mereu același drum”, în
cealaltă (“Pe lângă plopii fără soț”) acesta schimbându-și comportamentul și refuzând să-și
mai exprime sentimentele față de aceasta “Că trec cu mult mai rar/ Și te privesc nepăsător”.
Cea mai mare diferență dintre cele doua poezii se observa cu ochiul liber la lecturarea atenta
a ambelor. În poezia “Pe aceeași ulicioara” cei doi protagoniști au format un cuplu în trecutul
îndepărtat “Dulce îmi veneai în umbra/ Tăinuitului boschet”, în timp ce în cealaltă poezie
ființa iubită a refuzat total legătura de suflet cu eroul, drept dovada fiind versurile formulate
sub forma unor dorințe “O zi din viață sa-mi fi dat, / O oră să fi fost amici,/ Să ne iubim cu
dor” .
Prin toate aceste argumente aduse, consider ca poezia “Pe aceeași ulicioară” și poezia “Pe
lângă plopii fără soț” sunt asemănătoare atât la nivel structural, cât și la nivel compozițional.

S-ar putea să vă placă și