Singurul handicap real în viaţă este o atitudine nepotrivită!

Persoanele cu dizabilităţi sau handicap sunt deseori privite, pe nedrept, ca oameni

neputincioşi, inutili, poveri pentru societate.

Din păcate această mentalitate discriminatorie faţă de persoanele cu nevoi speciale

persistă şi în 2021, pentru că aceste concepţii sunt foarte greu de schimbat, mai ales în
România unde aceste persoane încă sunt, în mod deliberat, evitate, nebăgate în seamă. Practic
ajung să fie de cele mai multe ori excluse din societate și implicit de pe piața muncii.

Din fericire, există printre noi persoane cu handicap care ne demonstrează, în fiecare
zi, că sunt utili, puternici, adevărate modele de urmat şi care merită tot respectul nostru.

Chiar dacă fizic nu sunt complet sănătoşi, eu cred că în orice dizabilitate există şi
abilitate! Fiecare în parte îşi cunoaşte acea abilitate pe care o poate folosi într-o activitate la
care se pricepe, îi place şi pe care o poate desfăşura în ciuda constrângerilor de natură
medicală pe care le are. Atâta timp cât rotiţele din creier le funcţionează, ei pot face o
mulţime de lucruri la fel ca o persoană sănătoasă.

Da, chiar şi persoanele cu dizabilităţi au calităţi deosebite, aptitudini extraordinare şi

talente uimitoare! Au o viaţă pe care vor să şi-o trăiască; au emoţii, ambiţii şi dorinţe, pentru
că sunt oameni la fel ca noi. Sunt printre ei mulţi cu suflete frumoase şi caractere nobile, cu
poveşti de viaţă impresionante şi care au nevoie de suportul şi încurajarea noastră, nu de
judecata şi indiferenţa noastră.
 Dacă vă vine greu de crezut şi de acceptat, căutați pe internet astfel de oameni care şi-
au depăşit handicapul. Da, sunt mulți! Alegeți să-i priviți dincolo de înfățișare! Încercați să vă
puneți în pielea lor și poate veți începe să-i înțelegeți. Vreau să subliniez că un om cu
handicap nu trebuie privit în mod automat ca fiind incapabil să trăiască o viață împlinită.
Dimpotrivă, poate avea o viață plină de sens.

Și da, un copil vă schimbă viaţa definitiv. Copiii sunt motive foarte mari de bucurie şi
le oferă părinţilor oportunităţi neaşteptate de a afla mai multe despre ei şi despre lucrurile cu
adevărat importante din viaţă. A fi părinte ne expune la o dragoste profundă şi capacitatea de
a îngriji pe cineva, într-un mod în care mulţi dintre noi nu şi-au imaginat. Copiii ne aduc
multe daruri. Acest lucru ţine de bucuria şi minunea de a fi părinte. Fiecare copil este unic,
fiecare cu propria sa personalitate, calităţi, abilităţi, caracteristici şi provocări.

Copiii cu dizabilităţi au aceleaşi nevoi ca orice alt copil: să înveţe, să se joace, să fie
acceptaţi, să aibă prieteni şi să fie iubiţi de părinţi. Indiferent de dizabilitatea copilului dvs.,
unul dintre cele mai importante lucruri de care să vă aduceţi aminte este să vă consideraţi
copilul în primul rând ca fiind un copil şi dizabilitatea sa doar ca o parte a ceea ce este copilul
dvs. Ca în cazul oricărui copil, viitorul său este influenţat de viziunea pe care o aveţi şi de
angajamentul dvs. în vederea realizării visurilor acestuia.

Părinţii au reacţii amestecate şi diferite când află că fiul sau fiica lor are o dizabilitate.
Modul în care aflaţi despre dizabilitatea copilului dvs. poate avea un impact
asupra reacţiei dvs. emoţionale. Puteţi fi destul de norocoşi să aflaţi despre dizabilitatea
copilului dvs. de la cineva care are cunoştinţe despre dizabilitate şi are o atitudine pozitivă în
legătură cu persoanele cu dizabilităţi. Însă, din nefericire, nu întotdeauna se întâmplă aşa. În
cazul în care nu aflaţi despre beneficiile pozitive ale situaţiei de a avea un copil cu
dizabilităţi, atunci nu vi s-a spus tot. Poate fi de ajutor să nu uitaţi acest lucru pe măsură ce vă
confruntaţi cu necunoscutul. Nu orice părinte trăieşte aceleaşi emoţii, dar este perfect normal
să trăiţi mai întâi unele sau toate emoţiile enumerate mai jos:

 Neîncredere şi refuz: Trebuie să fie o greşeală. Nu se poate întâmpla!

 Confuzie şi şoc: Cum s-a întâmplat acest lucru? Ce ar trebui să fac?
 Nerăbdare: Ce altceva ar trebui să fac? Cum voi face faţă? Cum explic acest lucru
celorlalţi din familie, prietenilor şi colegilor?
 Nesiguranţă: Cum îmi pot ajuta cel mai bine copilul? Ce altceva ne rezervă viitorul?
 Mânie: De ce nu poate cineva rezolva ceea ce s-a întâmplat cu copilul meu? De ce se
întâmplă asta familiei mele?
 Disperare: Cum pot face faţă? Nu asta visam pentru copilul meu şi familia mea...
 Hotărâre: Mă voi asigura că acest copil are oportunitatea de a se dezvolta şi învăţa.
Voi afla tot ceea ce este nevoie să ştiu!
 Uşurare: Cel puţin înţeleg ceva mai bine ceea ce se întâmplă cu copilul meu. 
 Angajament: Îmi voi iubi şi îngriji copilul. Mă voi devota acestui copil.
 Nu este neobişnuit să aveţi reacţii contradictorii, având în vedere că sunt multe
necunoscute şi incertitudini. Este normal să vă puneţi întrebări în legătură cu viitorul. Părinţii
îşi doresc ca ai lor copii să fie sănătoşi, în siguranţă şi protejaţi. În prezent aveţi multe
întrebări, probabil nopţi fără somn şi foarte puţine răspunsuri. Puteţi simţi că nu aveţi puterea
de a schimba lucrurile şi vă veţi îndoi de capacitatea dvs. de a fi un bun părinte. Dar, nu toate
persoanele trăiesc aceleaşi emoţii şi fiecare părinte le trăieşte în propriul mod şi treptat.

Luând legătura cu alţi părinţi care au trăit sentimentul de a fi părinte al unui copil cu
dizabilităţi poate fi o sursă imensă de încurajare şi înţelegere. Mulţi părinţi au ajuns să
înţeleagă că un copil cu dizabilităţi este un dar la fel de preţios ca orice copil. În timp, părinţii
găsesc resurse suplimentare pentru îngrijirea şi creşterea copilului cu dizabilităţi. Energia,
care iniţial a fost consumată de nelinişte şi nesiguranţă, este transformată progresiv în energie
care îi face pe părinţi să fie informaţi şi să fie susţinători ai copilului lor.

Iată câteva idei care vă pot fi de folos atunci când aflaţi despre dizabilitatea
copilului dvs.:

Luaţi legătura cu alţi părinţi!

Sentimentul de izolare este foarte răspândit în cazul părinţilor atunci când află despre
dizabilitatea copilului lor. Majoritatea părinţilor consideră că este util să intre în legătură cu
alţi părinţi care cresc un copil cu dizabilităţi.

Lucraţi împreună ca o familie!

Vorbiţi cu cei care vă sunt cel mai aproape: partenerul dvs., ceilalţi copii, familia dvs.
extinsă şi prieteni. Împărtăşiţi speranţele şi grijile cu alte persoane care au o atitudine pozitivă
în legătură cu copiii cu dizabilităţi. Unele persoane care vă sunt apropriate pot să nu
împărtășească din bucuria dvs., fiindcă copilul dvs. are o dizabilitate. Această părere se poate
modifica în timp. Nu uitaţi că nici dvs. nu aţi avut o părere pozitivă de la început. Având un
copil cu dizabilităţi ne schimbă în moduri pe care persoanele care nu au avut o experienţă
similară s-ar putea să nu le înţeleagă.

Menţineţi o atitudine pozitivă!

Nu uitaţi că toţi copiii au nevoie de sprijin şi de ghidare din partea părinţilor pentru a-şi
atinge maximum de potenţial. O atitudine pozitivă vă poate ajuta să depăşiţi barierele pe care
le puteţi întâlni.

Acţionaţi!
Sunteţi cel mai bun susţinător al copilului dvs.Vorbiţi cu alţi părinţi şi înscrieţi-vă în
grupurile de părinţi pentru a afla mai multe în legătură cu dizabilitatea copilului dvs. şi
avantajele includerii. Și cel mai important, luați legătura cu un specialist în domeniu.
 De asemenea, încercați să nu amânați la infinit punerea în aplicare a recomandării
oferite de psiholog, ori a realizării unor investigații medicale din pricina nesiguranței, ori a
fricii de necunoscut. Oricare ar fi motivul, trebuie să știți că amânarea este o formă ascunsă a
refuzului. Gândiți-vă la viitorul lui! Este necesar să încercați să înțelegeți faptul că atunci
când copilul dvs. va crește, o să meargă la grădiniță, apoi la școală, în acel moment veți avea“
surpriza” ca el să nu se poată integra în acel grup, să nu poată ține pasul cu ceilalți colegi, ba
chiar să nu i se creeze condițiile necesare, tocmai pentru că este considerat “diferit” iar
educatorul, profesorul să nu îl poată ajuta, din cauza lipsei de informație pe care nu i-ați
expus-o.

În altă ordine de idei, gândiți-vă la faptul că societatea noastră încă nu este pregătită să
asigure condițiile necesare unei persoane cu dizabilități, de aceea dvs. sunteți cel mai în
măsură să luptați și să vă sprijiniți cât mai mult copilul pentru ca aceasta să ajungă la un nivel
ridicat al autonomiei personale și mai ales să știe cum să acționeze atunci când se va lovi pe
viitor de diferite bariere sociale sau eventuale“uși închise”!

În încheiere, vă las un mic citat spus într-o notă foarte realistă de Maria Montessori, în
care cred și pe care îl urmez. Iar în egală măsură vă invit să meditați puțin asupra lui,
deoarece ne dă speranța, de care avem nevoie toți: “ Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru
lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să
știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i învățăm cum să se adapteze!” Deci…construiți-vă o
atitudine potrivită, optimistă și puternic ancorată în realitate, iar copilul dvs. va avea parte de
un viitor mai sigur și prosper! Și nu uitați- EXISTĂ ABILITATE ÎN DIZABILITATE!

Autor: Dobre Angela Cristina