Trăsătura caracterială poate fi definită drept structură psihică internă, care conferă constanţa modului

de comportare a unui individ în situaţii sociale semnificative pentru el (spre deosebire de trăsătura
temperamentală, care determină parametrii dinamico-energetici ai comportamentului în orice fel de
situaţii). Identificabile în desfăşurarea comportamentelor sociale, trăsăturile caracteriale se evaluează
numai printr-o operaţie de comparaţie a unei persoane cu altele. Trăsăturile caracteriale, asemenea
celor temperamentale, au o dinamică polară, ele formând, de regulă, perechi antagonice (ex.: egoist -
altruist, avar - cheltuitor, respectuos - nepoliticos, muncitor - leneş, curajos - laş etc.). Este important de
subliniat faptul că la fiecare persoană se întâlneşte întreaga gamă de perechi, dar cu grade diferite de
dezvoltare a fiecărei trăsături. Astfel, în evoluţia sa, profilul caracterial va integra trăsături, care tind
preponderent spre polul pozitiv sau preponderent spre cel negativ, luând aspectul unei balanţe cu 2
talere. Modelul balanţei prezintă, după M. Zlate (1999), o întreită importanţă: a) „indică şi explică
mecanismul psihologic al formării caracterului, forţa motrică a dezvoltării acestuia, care constă în
principal în opoziţia dintre contrarii, în ciocnirea şi lupta lor”; b) „sugerează interpretarea caracterului nu
doar ca formându-se (din afară), nu doar ca rezultat automat şi exclusiv al determinărilor sociale, ci şi ca
autoformându-se (din interior) cu participarea activă a individului.” c) „conduce spre stabilirea unei
tipologii caracteriale”. G.W. Allport (1981) împarte trăsăturile de personalitate în: - comune, care îi
apropie pe oameni şi după care pot fi găsite comparaţii intermediare; - individuale, care diferenţiază o
persoană de alta. Trăsăturile individuale sunt la rândul lor: - cardinale, dominante, cu semnificaţie
majoră pentru individ, punându-şi amprenta pe fiecare act de conduită; - centrale, numeric mai multe,
care controlează o gamă întinsă de situaţii obişnuite, cotidiene; - secundare, periferice, mai puţin active,
exprimând aspecte mai puţin esenţiale ale activităţii şi conduitei individului. Trăsăturile ca atare se
formează şi se individualizează pe fondul interacţiunii conţinuturilor proprii diferitelor procese psihice -
cognitive, afective, motivaţionale şi volitiv-valorizate de subiect şi implicate în determinarea atitudinii lui
faţă de „obiectele sociale”. Trăsături de natură: • cognitivă (reflexivitatea, obiectivitatea, spiritul critic); •
afectivă (timiditatea, sentimentalismul); • motivaţională (lăcomia, avariţia); • inter subiectivă
(solicitudinea, spiritul de cooperare, spiritul de ajutorare, altruismul şi opusele lor); • morală (bunătatea,
cinstea, corectitudinea, demnitatea, modestia); • voliţională (curajul, independenţa, perseverenţa,
fermitatea, hotărârea, consecvenţa, autocontrolul). Lista trăsăturilor este în realitate mai lungă,
apreciindu-se că numărul lor depăşeşte cu mult zece mii. în continuare se explică faptul cum se
formează trăsăturile de caracter, de ce nu există doi oameni cu caractere absolut identice? Caracterul
este o particularitate sau însuşire a personalităţii umane, care nu este înnăscută, ci dobândită în cursul
vieţii, pe baza experienţelor sociale. Nimeni nu se naşte harnic, sociabil, perseverent, modest etc., ci
toate aceste trăsături se formează în cadrul relaţiilor sociale, în activitatea, pe care omul o desfăşoară în
cadrul grupului social, ţinând seama de normele de convieţuire stabilite de acesta. De aceea trăsăturile
de caracter sunt supuse evoluţiei, având un conţinut mai sărac la vârstele mai mici şi mai bogat pe
măsură ce omul înaintează în vârstă, iar experienţa sa dobândeşte dimensiuni mai ample.