POLITICA COMERCIALĂ A ROMÂNIEI, CA STAT

MEMBRU AL UE

Începând cu data de 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene. De
la acea dată, România aplică politica comercială comună, ceea ce înseamnă că UE gestionează relaţiile
comerciale şi investiţionale cu ţările din afara UE, prin politica comercială şi de investiţii a UE.
Politica comercială este o putere exclusivă a UE – prin urmare, numai UE şi nu statele membre, în
mod individual, poate legifera în materie de comerţ şi poate încheia acorduri comerciale
internaţionale.

Domeniul de aplicare al competenţelor exclusive ale UE nu acoperă doar comerţul cu mărfuri, dar şi:

• servicii;
• aspectele comerciale ale proprietăţii intelectuale;
• investiţiile străine directe.

Uniunea Europeană este una dintre cele mai deschise economii din lume. În același timp, ea
reprezintă cea mai mare piață unică din lume. Liberul schimb între statele membre a fost unul dintre
principiile care au stat la baza creării UE. Uniunea luptă și pentru deschiderea comerțului mondial.
Între 1999 și 2010, comerțul exterior al UE s-a dublat, reprezentând în prezent peste 30 % din
produsul intern brut (PIB) al UE. UE răspunde de politica comercială a ansamblului statelor membre și
negociază acorduri în numele lor. Vorbind cu o singură voce, UE are mult mai multă greutate în cadrul
negocierilor comerciale internaționale decât fiecare membru în parte.
UE inițiază negocieri pentru încheierea unor acorduri cu diferite țări sau grupări regionale. Aceste
acorduri asigură un acces reciproc avantajos atât pieței din UE, cât și celor din țările în cauză.
Companiile europene se pot extinde și pot importa mai ușor materiile prime de care au nevoie pentru
a-și fabrica produsele. Fiecare acord este unic și poate include reduceri tarifare, norme privind aspecte
precum proprietatea intelectuală sau dezvoltarea durabilă ori clauze privind drepturile omului. Atunci
când negociază acorduri sau norme, UE cere și părerea organismelor publice, a întreprinderilor și a
organismelor neguvernamentale. Uniunea sprijină și apără interesele industriei și firmelor din UE
încercând să elimine o serie de bariere comerciale, astfel încât exportatorii europeni să beneficieze de
condiții mai echitabile și să poată intra pe alte piețe. În același timp, UE sprijină firmele străine,
oferindu-le informații practice despre cum pot intra pe piața UE. În plus, UE colaborează cu
Organizația Mondială a Comerțului (OMC) pentru a contribui la stabilirea normelor care
reglementează comerțul mondial și pentru a elimina obstacolele din calea comerțului dintre statele
membre ale OMC.
 UE are competenţe exclusive şi în alte domenii care pot fi, de asemenea, relevante pentru
politica comercială, cum ar fi transportul, mişcările de capital etc.

În practică, înseamnă că, începând de la data aderării, România aplică:

aceasta

I. Tariful Vamal Comun;

Uniunea vamală a UE a fost creată în 1968, facilitează schimburile comerciale între întreprinderile din
UE, armonizează taxele vamale pentru mărfurile provenind din afara Uniunii și contribuie la
protejarea cetățenilor, a animalelor și a mediului în Europa.

În practică, uniunea vamală presupune colaborarea autorităților competente din cele 27 de state
membre, ca și cum ar fi o singură entitate. Aceste autorități aplică aceleași tarife pentru mărfurile
importate pe teritoriul lor din restul lumii, dar nu aplică tarife la nivel intern.

În cazul UE, aceasta înseamnă că nu se plătesc taxe vamale atunci când mărfurile sunt transportate
dintr-o țară a UE în alta. Drepturile vamale pentru mărfurile importate în UE reprezintă circa 14 % din
bugetul total al UE, fiind o parte din așa-numitele „resurse tradiționale proprii”.

Controalele vamale la frontierele externe ale UE îi protejează pe consumatori de produsele care ar

putea fi periculoase sau dăunătoare pentru sănătatea lor. De asemenea, protejează animalele și mediul
prin combaterea comerțului ilegal cu specii pe cale de dispariție și prin prevenirea bolilor care pot
afecta plantele și animalele.

Autoritățile vamale colaborează cu serviciile de imigrație și cu cele care elaborează politici pentru a
lupta împotriva criminalității organizate și a terorismului. Ele combat traficul de persoane, droguri,
arme și produse contrafăcute și se asigură că turiștii care transportă sume mari de numerar nu spală
bani, nu fac evaziune fiscală și nu finanțează organizații criminale.

Autoritățile vamale din UE combat, de asemenea, fraudele în materie de taxe și drepturi vamale pe
care le comit întreprinderile și persoanele fizice, privând astfel guvernele naționale de venituri vitale
pentru cheltuielile publice.

II. Schema Generalizată de Preferinţe (SGP) a UE;

Sistemul Generalizat de Preferințe (SGP) a fost creat în 1971 sub egida Conferinței
Organizației Națiunilor Unite (UNCTAD), contribuind la crearea unui mediu comercial
favorabil pentru țările în curs de dezvoltare. Sistemul generalizat de preferințe (SGP) al UE
reprezintă un mecanism comercial care permite UE să acorde acces preferențial, dar
nereciproc pe piața sa țărilor în curs de dezvoltare prin intermediul unor tarife reduse,
facilitând exportul produselor către Uniunea Europeană. SGP este un sistem de preferințe
tarifare acordat unilateral de către UE unor produse originare din țările în curs de dezvoltare.
Preferințele comerciale care favorizează promovarea valorilor universale a drepturilor omului,
justiției sociale și protecției mediului sunt o parte integrantă a Strategiei Comisiei “Trade for
all”. Accesul pe piața UE permite statelor beneficiare SGP, să contribuie la generarea unor
venituri suplimentare prin intermediul comerțului internațional, participând activ la reducerea
sărăciei, la promovarea dezvoltării sustenabile, a drepturilor omului și a principiilor unei bune
guvernări.
Sistemul actual, reglementat prin Regulamentul (UE) Nr. 978/2012 al Parlamentului
European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 de aplicare a unui sistem generalizat de
preferințe tarifare și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008 al Consiliului, publicat
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în 31.10.2012 se aplică de la 1 ianuarie 2014 până la
31 decembrie 2023, data expirării nefiind aplicată sistemului special pentru țările cel mai
puțin dezvoltate .

SGP are trei obiective principale și anume:

 Contribuie la eradicarea sărăciei prin extinderea exporturilor din țările care au cea mai
mare nevoie;
 Promoveze dezvoltarea sustenabilă și buna guvernanță;
 Să se asigure că interesele financiare și economice ale UE sunt protejate.

Criteriul Vulnerabilității
Pentru ca statele sa beneficieze de SGP+ trebuie sa respecte criteriul vulnerabilității. Acesta
este format din criteriul cotei de import și din criteriul de diversificare.
Criteriul Cotei de Import este reprezentat de ponderea medie pe trei ani a importurilor totale
care fac obiectul SGP din țara beneficiară, în raport cu importurile acoperite de SGP ale
tuturor țărilor SGP. Această medie trebuie să fie mai mică de 6,5% pentru a se califica pentru
SGP+. Pentru a fi îndeplinit, criteriul diversificării trebuie sa acopere cele mai mari 7
segmente ale importurilor SGP, care trebuie sa reprezinte 75% din importurile totale prin
intermediul schemei SGP ale unei țări pe o perioada de trei ani.

Criteriul Dezvoltării sustenabile:

 Pentru ca acest criteriu să fie îndeplinit, statele trebuie să ratifice cele 27 de Convenții
Internaționale relevante în domeniul drepturilor omului, muncii, protecției mediului și bunei
guvernări. Totodată statele nu trebuie să fie reticente sau să încalce prevederile din cadrul
acestor Acorduri Internaționale.
Monitorizarea SGP+.
UE monitorizează dacă o țară își respectă angajamentele după oferirea scheme SGP+,
fiind urmărite următoarele aspecte:

 menținerea ratificării convențiilor internaționale incluse în schema SGP+;

 asigurarea implementării eficiente a acestora;
 permiterea monitorizării regulate în concordanță cu prevederile convențiilor;
 cooperarea cu Comisia și punerea la dispoziție a tuturor informațiilor necesare.

UE menține un dialog constant cu statele beneficiare SGP+ în vederea respectării de către

acestea a angajamentelor ce derivă din Convențiile Internaționale. De asemenea, dialogul se
realizează prin publicarea raportului SGP privind o evaluare detaliată a situației respectării
celor 27 de convenții de către beneficiari, prezentat de către Comisie, Parlamentului și
Consiliului UE, la fiecare 2 ani. Se așteaptă din partea beneficiarilor să demonstreze că
întreprind eforturi serioase în ameliorarea punctelor stabilite în lista de dialog.

EBA (Everything but arms)

Schema EBA acordă accesul fără taxe vamale și fără cote la piața unică a UE pentru
toate produsele cu excepția armamentului. Statele beneficiază automat de schema EBA în
condițiile în care sunt recunoscute de către Comitetul ONU pentru politica de dezvoltare, ca
fiind parte din lista “Țărilor mai putin dezvoltate” (LDC).
Statele își pot pierde calitatea de membru EBA, doar în condiții exceptionale precum
nerespectarea convențiilor privind drepturile omului și a convențiilor privind drepturile
muncii. Spre deosebire de schema SGP, statele nu își pierd statutul EBA prin încheierea unui
Acord de Comerț Liber (ACL) cu UE. De asemenea acordul în cazul țărilor beneficiare EBA
nu expiră în 2023 precum celelalte scheme, acesta neavând dată de expirare.

III. Măsurile de apărare comercială;

În 2018, UE a finalizat cea mai amplă revizuire a legislației sale antidumping și antisubvenție
de după 1994. Reforma a consolidat mijloacele de apărare ale UE împotriva importurilor care
fac obiectul unui dumping și al subvențiilor. În acest context, UE și-a continuat activitatea
intensă și a finalizat un număr mare de anchete care au dus la instituirea unor noi măsuri de
protecție, în special în sectorul oțelului.
La sfârșitul anului 2018, UE instituise 93 de măsuri antidumping definitive și 12 măsuri
antisubvenții. Aproape 44 % dintre acestea sunt măsuri aplicabile produselor siderurgice
importate. Dintre toate măsurile în vigoare, peste două treimi (68 %) se referă la produse
importate din China.
Măsurile de apărare comercială ale UE oferă un sprijin binevenit întreprinderilor europene. În
unele cazuri, taxele impuse au condus la o scădere a importurilor la prețuri neloiale de până la
99 %. În același timp, taxele sunt fixate la un nivel suficient pentru a restabili condițiile
concurențiale pe piața UE fără a împovăra excesiv consumatorii și industriile care se bazează
pe importuri.

IV. Acordurile comerciale şi de cooperare.

Romania ca stat membru UE, beneficiaza de efectele acordurilor comerciale ale UE,
incheite de curand si printre care enumeram:

 sporirea exporturilor și ameliorarea creșterii economice, principalele destinații pentru

exporturile în creștere fiind Mexic, Chile, Coreea de sud și Serbia;
 sectoarele agricol și producției de autovehicule sunt cele care au profitat cel mai mult
de pe urma acestor acorduri;
 în termeni de dezvoltare durabilă, există deja numeroase exemple pozitive de
colaborare pe teme care depășesc liberalizarea comerțului, printre acestea fiind
libertatea de asociere, munca copiilor, negocierea colectivă, sănătatea și siguranța la
locul de muncă etc.

Domeniile în care pot fi aduse îmbunătățiri:

 utilizarea la maximum a oportunităților oferite de acorduri în domenii precum

reducerile tarifare sau de taxe;
 mai buna folosire a așa-numitelor "contingente tarifare" pentru produsele sensibile, în
prezent sub-utilizate;
 sensibilizarea companiilor europene cu privire la oportunitățile de extindere a
exporturilor și dezvoltare a afacerilor.

V. Angajamentele comerciale din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

De asemenea, cu privire la negocierile şi încheierea de acorduri comerciale internaţionale,

Comisia Europeană (COM) negociază, în numele UE, cu partenerii comerciali, ţări terţe. COM face
acest lucru în strânsă colaborare cu statele membre în Consiliu şi menţinând Parlamentul European pe
deplin informat. Comisia trebuie să solicite o autorizaţie pentru a negocia un acord comercial cu un
partener comercial din Consiliu, format din reprezentanţi ai guvernelor din cele 28 de state membre,
care stabileşte obiectivele generale ce trebuie atinse. Pe durata desfăşurării negocierilor, Comisia
raportează periodic Consiliului şi Parlamentului European. După ce Comisia a finalizat negocierile,
aceasta prezintă acordul comercial Consiliului şi Parlamentului European. Ei sunt cei care îşi dau
acordul în mod oficial asupra rezultatelor şi care pregătesc calea pentru semnarea şi ratificarea
acordului cu partenerul comercial. Acordul comercial intră în vigoare după ce este complet ratificat,
dar părţi ale acordului pot fi aplicate cu titlu provizoriu dacă statele membre sunt de acord să facă
acest lucru. Aceeaşi abordare este utilizată, de asemenea, în cadrul OMC, toate negocierile fiind
conduse de către Comisia Europeană.

În ceea ce priveşte beneficiile României urmare aplicării politicii comerciale comune, pot fi
menţionate :

A. Dezvoltarea exporturilor româneşti de bunuri şi servicii, inclusiv deschiderea şi

consolidarea de noi pieţe şi destinaţii;

Strategia naţională de dezvoltare economică a României reprezintă rezultatul unei

confruntări libere, aprofundate şi constructive de opinii între participanţii la Comisia de
fundamentare alcătuită din reprezentanţi ai Executivului, experţi desemnaţi de partidele din
coaliţia guvernamentală şi din opoziţie, de sindicate, patronate, organizaţii
neguvernamentale şi asociaţii profesionale, alte categorii de specialişti şi personalităţi
ale vieţii publice, precum şi grupul de evaluare economică al Academiei Române.
Obiectivul fundamental al acestui proiect îl constituie crearea unei economii de piaţă
funcţionale, compatibile cu principiile, normele, mecanismele, instituţiile şi politicile
Uniunii Europene. Convergenţa conturată în acest sens se întemeiază pe evaluarea
resurselor şi posibilităţilor, a contextului intern şi internaţional. Ea răspunde dublului
imperativ al încheierii tranziţiei la economia de piaţă în România şi al pregătirii
aderării sale la Uniunea Europeană, pentru a folosi şansa istorică oferită de decizia
Consiliului Uniunii Europene de la Helsinki din decembrie 1999 de a deschide negocierile de
aderare cu România. Efortul de aprofundare a direcţiilor de dezvoltare convenite va
continua, astfel ca până la 15 mai a.c. să se realizeze o formă extinsă a Strategiei
naţionale, inclusiv un plan operaţional de măsuri cu scadenţe precise, pe ani şi trimestre. În
condiţiile în care, pe termen lung, mediu şi scurt, evoluţia reală a economiei naţionale,
este strânsă în chingile unui "cerc vicios" al perpetuării şi chiar adâncirii decalajelor de
productivitate şi standard de viaţă faţă de Uniunea Europeană, direcţiile preconizate au în
vedere ca printr-o largă deschidere internaţională să se promoveze idealurile şi interesele
fundamentaleale poporului român, identitatea şi tradiţiile sale. S-a apreciat ca fiind
întru totul posibil ca - prin eforturi proprii, susţinute de o largă cooperare – să se
asigure atenuarea şi eliminarea treptată a decalajelor faţă de ţările avansate,
modernizarea României, în pas cu exigenţele tranziţiei spre o economie cultural -
informaţională în care capitalul educaţional să reprezinte cheia de boltă a dezvoltării
economice şi sociale.
B. Furnizarea unei protecţii adecvate pentru industria românească de bunuri şi
servicii, în special prin măsuri împotriva concurenţei neloiale cauzate de anumite
importuri din ţări terţe;

C. Elaborarea de măsuri la nivelul UE pentru a combate discriminarea sau

barierele în calea comerţului şi dezvoltarea exporturilor de bunuri şi servicii
româneşti pe pieţele din afara UE;

D. Asigurarea unui cadru legal şi instituţional favorabil investiţiilor străine directe

cu o protecţie adecvată pentru investitori şi investiţii pentru toate cele 28 de state
membre;

E. Promovarea şi susţinerea acestor obiective în cadrul organizaţiilor internaţionale în

contextul negocierilor comerciale multilaterale, încercând să se obţină o dezvoltare
armonioasă a comerţului mondial, o eliminare progresivă a restricţiilor privind
schimburile internaţionale şi reducerea barierelor vamale.
BIBLIOGRAFIE:

http://www.cdep.ro/pdfs/strategie.

https://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2016/january/tradoc_154151.pdf