În urma căderii lui Napoleon Bonaparte, a fost organizat, în anul 1814, Congresul

de la Viena și a fost fondată Confederația Germană (Deutscher Bund), o ligă formată

din 39 de state. Dezacordul cu ideile politice ale restaurației a dus la întărirea
mișcărilor liberale, care cereau unitate și libertate. Aceste cereri, însă, au fost
urmate de noi măsuri de represiune din partea omului de stat austriac Metternich.
Zollverein, o uniune tarifară, a contribuit hotărâtor la unificarea economică a
statelor germane. În această perioadă, mulți germani erau influențați de
principiile Revoluției Franceze, iar naționalismul era o forță în creștere, în
special printre tinerii intelectuali. Pentru prima dată, culorile negru-roșu-galben
au fost alese pentru a reprezenta mișcarea, aceste culori devenind, mai târziu,
culorile drapelului german.[19]

În contextul unei serii de mișcări revoluționare în Europa, care au avut drept

rezultat proclamarea republicii în Franța, intelectualii și oamenii de rând au adus
revoluția de la 1848 și în Confederația Germană. Speriați, monarhii au acceptat, în
primă instanță, cererile revoluționarilor. În aceste împrejurări, regelui Frederic
Wilhelm al IV-lea al Prusiei i s-a oferit titlul de împărat, dar, întrucât trebuia
să renunțe la o parte din puterea politică deținută anterior, acesta a refuzat
coroana și a respins constituția propusă, ceea ce, pe atunci, a fost un pas înapoi
pentru mișcare. Conflictul dintre regele Wilhelm I al Prusiei și Parlament, care
era din ce în ce mai influențat de ideile liberale, a izbucnit pe fondul
discuțiilor privind reformele militare din 1862, iar regele l-a numit pe Otto von
Bismarck nou prim-ministru al Prusiei. Bismarck a purtat, în 1864, un război
împotriva Danemarcei, ieșind victorios. Victoria prusacă în cadrul războiului
austro-prusac din 1866 i-a permis să creeze o Federație Nord-Germană (Norddeutscher
Bund) și să împiedice Austria, care înainte era cel mai puternic stat german, să se
mai amestece în politica celorlalte state germane.

Imperiul German (1871-1918)

Articole principale: Imperiul German și Primul Război Mondial.

Fondarea Germaniei moderne la Versailles, Franța, 1871. Bismarck se află în centru,

într-o uniformă albă.
Statul cunoscut cu numele Germania a fost unificat ca stat-națiune modern în 1871,
când Imperiul German a fost înființat împreună cu Regatul Prusiei, ca element
constitutiv. După înfrângerea francezilor în Războiul franco-prusac, Imperiul
German a fost proclamat la Versailles, în 18 ianuarie 1871. Dinastia Hohenzollern a
Prusiei a guvernat noul imperiu, al cărui capitală era Berlin. Imperiul era o
unificare a tuturor statelor dezmembrate ale Germaniei, cu excepția Austriei
(Kleindeutsche Lösung sau „Germania de Jos”). Începând din 1884, Germania a început
un proces de colonizare a câtorva state în afara Europei.

În perioada Gründerzeit, după unificarea Germaniei, politica externă a împăratului

Wilhelm I asigura poziția Germaniei ca o mare națiune prin alianțe, izolând Franța
prin mijloace diplomatice, precum și evitarea războiului. Cu toate acestea, sub
conducerea lui Wilhelm al II-lea, Germania, ca toate puterile europene, a avut un
curs imperialist care a dus la neînțelegeri cu țările vecine. Majoritatea
alianțelor din care făcea parte și Germania nu au fost reînnoite, iar noile alianțe
au exclus-o. În mod specific, Franța a stabilit relații noi prin semnarea
tratatului numit Antanta cu Regatul Unit și asigurarea legăturilor cu Imperiul Rus.
În afară de relațiile sale cu Austro-Ungaria, Germania a devenit din ce în ce mai
izolată.