Chişinău 2015

ULIANOVSCHI Xenofon
MANUAL DE DREPT PENAL MILITAR
Chişinău 2015
UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA
Facultatea de Drept
Catedra Drept Public
ULIANOVSCHI Xenofon
MANUAL DE DREPT PENAL MILITAR
Aprobat
De Senatul ULIM
Proces-verbal nr. 4 din 28.01.2015
Recenzenţi:
Valeriu CUŞNIR, doctor habilitat în drept, profesor universitar, Director al

Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM;
Segiu Brântă, doctor habilitat în drept, profesor universitar, Şef al Catedrei Drept
Penal şi Criminologie, Facultatea de Drept, USM.
CUPRINS:
Lista abrevierilor utilizate în lucrare………………………………………………………6
Introducerea............................................................................................................................7
Tema 1. Consideraţiuni generale cu privire la infracţiunile militare…...........................12

1. Dreptul militar în sistemul de drept al Republicii Moldova................................................12
2. Izvoarele Dreptului militar…………………………………………………………………14
3. Noţiunea legislaţiei militar-penală (Dreptul penal militar) a Republicii Moldova………...23
4. Noţiunea infracţiunii militare şi caracteristicile ei.............................................................25
5. Delimitarea infracţiunilor militare de delictele disciplinare………………………………..31
6. Fapta prevăzută de legislaţia militar-penală ce nu prezintă gradul prejudiciabil al unei
infracţiuni………………………………………………………………………………………...35
Tema 2. Sistemul infracţiunilor militare…………………………………………………39

1. Sistemul infracţiunilor militare în legislaţia penală a R. Moldova………………………….39
2. Sistemul infracţiunilor militare în ţările CSI şi Baltice……………………………………..40
Tema 3. Unele cauze care înlătură caracterul penal al faptei prevăzute de Cap. XVIII Cod
penal “Infracţiuni militare”..............................................................................................51
1. Legitima apărare...................................................................................................................51
2. Reţinerea infractorului.........................................................................................................58
3. Starea de extremă necesitate................................................................................................60
4. Executarea ordinului ca circumstanţă care exclude caracterul penal al faptei....................63
4.1 Consideraţii generale cu privire la executarea ordinului sau dispoziţiei oficiale............63
4.2 Răspunderea penală în cazul executării ordinului dat în cadrul serviciului militar sau celui
similar cu serviciul militar..........................................................................................................66
4.3 Probleme ce apar cu privire la executarea ordinului în timp de război sau conflicte
armate..........................................................................................................................................73
Tema 4. Răspunderea juridică a militarilor şi disciplina militară……………………..82

1. Noţiunea şi tipurile răspunderii juridice a militarilor.........................................................82
2. Răspunderea contravenţională a militarilor........................................................................83
3. Răspunderea materială a militarilor……………………………………………………....84
4. Disciplina militară şi răspunderea disciplinară a militarilor……………………………...85
5. Răspunderea penală a militarilor.........................................................................................93
Tema nr. 5 Participaţia la infracţiunile militare…………………………………………100

1. Noţiuni generale cu privire la participaţia penală………………………………………..100
2. Participanţii la infracţiunea militară……………………………………………………...101
3. Condiţiile participaţiei penale la săvârşirea infracţiunii militare…………………………104
Tema 6. Obiectul infracţiunilor militare………………………………………………....107

1. Caracteristica generală a obiectului infracţiunii…………………………………………107
2. Caracteristica generală a obiectului infracţiunilor militare……………………………..108
3. Obiectul juridic special al infracţiunilor militare………………………………………..113
4. Obiectul material al infracţiunilor militare………………………………………………114
Tema 7. Latura obiectivă a infracţiunilor militare.

1. Noţiuni generale cu privire la latura obiectivă a infracţiunii…………………………….115
2. Noţiuni generale cu privire la latura obiectivă a infracţiunii militare…………………...119
2
Tema 8. Subiectul infracţiunii militare
1. Noţiuni generale cu privire la subiectul special al infracţiunii………………………….122
2 Noţiunea subiectului infracţiunilor militare………………………………………………124
2.1. Consideraţii generale cu privire la subiectul infracţiunii militare…………………….124
2.2. Persoana fizică, - subiect al infracţiunii militare……………………………………….129
2.3. Vârsta subiectului infracţiunii militare…………………………………………………130
2.4. Apariţia şi încetarea raporturilor juridice penal-militare………………………………137
2.5. Depunerea Jurământului militar: condiţie specială pentru recunoaşterea militarului în calitate
de subiect a unor infracţiuni militare…………………………………………………..140
2.6. Cazurile de exonerare a persoanelor care exercită serviciul militar de răspunderea penală
pentru infracţiunile militare……………………………………………………………………141
2.7 Persoanele care se află în prizonierat - subiecţi ai unor infracţiuni militare……………156
3. Subiectul infracţiunilor militare în legislaţia penală a altor ţări…………………………159
Tema 9. Latura subiectivă a infracţiunilor militare………………..……………………164

1. Consideraţiuni generale cu privire la latura subiectivă a infracţiunii.…………………..164
2. Latura subiectivă a infracţiunilor militare în legislaţiile penale ale altor ţări……………165
3. Consideraţiuni generale cu privire la latura subiectivă a infracţiunilor militare în legislaţia
penală a R. Moldova……………………………………………………………………………166
Tema 10. Analiza juridico-penală a infracţiunilor militare…………………………….170
Tema 11. Sistemul justiţiei militare……………………………………………………….262

1. Noţiuni generale cu privire la justiţia militară……………………………………………262
2 Aspecte istorice privind sistemele de justiţie militară……………………………………263
3. Tendinţele justiţiei militare în perioada contemporană………………………………….264
4. Sistemul justiţiei militare a R. Moldova în raport cu sistemele justiţiei militare ale altor
ţări………………………………………………………………………………………………266
Tema 12. Analiza criminalităţii violente între militari…………………………………...284

1. Cauzele criminalităţii violente între militari……………………………………………..284
2. Condiţiile care contribuie la săvârşirea infracţiunilor violente de către militari……….286
3. Combaterea criminalităţii violente dintre militari………………………………………286
3.1. Controlul, prevenirea şi tratamentul infracţionalităţii violente militare………………288
3.2. Măsurile de prevenire a criminalităţii violente în rândurile militarilor……………….289
Bibliografia…………………………………………………………………………………293
3
Lista de abrevieri utilizate în lucrare
R.M. = Republica Moldova

F.R. = Federaţia Rusă
Ucr. = Ucraina
S.U.A. = Statele Unite ale Americii
CEDO = Convenția Europeanu pentru Drepturile Omului
CG = Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949
C.pen. = Cod penal
C.pr.pen.........= Cod de procedură penală
C.mun. = Codul muncii
C.civ..............= Cod civil
C.pr.civ..........= Cod de procedură civilă
C.C.A. = Cod cu privire la contravenţiile administrative
C. fam. = Codul familiei şi căsătoriei
C. mun. = Codul muncii
MO = Monitorul Oficial
M.A.I. = Ministerul Afacerilor Interne
SIS = Serviciu de Informație și Securitate
DPSSE = Departamentul Protecție Civilă și Situații Excepționale
FA = Forțele Armate
AN = Armata Națională
H.G. = Hotărârea Guvernului
Cap. = capitol
Secţ. = secţiune
Art. = articol
Alin. = aliniat
Pag. = pagină
P. = punct
Vol. = volum
Nr. = număr
N.a. = nota autorului
Op.cit. = opera citată
INTRODUCERE
Evoluția societăților contemporane a atins, la etapa actuală, un nivel de dezvoltare consecventă

și rapidă atât a relațiilor sociale propriu-zise, cât și a reglementărilor în materia unor sau altor
relații de asemenea gen. Or, ideea de generalizare a faptelor din trecut nu apare în
calitate de unic mijloc eficient de previziune normativă cu referire la dreptul penal. De multe ori
ideea legiuitorului trebuie să anticipeze reglementarea unor relații sociale viitoare, creând în
asemenea mod un fon de prevenție generală a infracționalității în ansamblu.
4
În acest context, am remarca ideea precum că lupta cu criminalitatea în ansamblu nu mai
deschide șanse reale de combatere a acesteia. Este imposibil, la ora actuală de a combate
fenomenul infracțional în ansamblu. Este necesară o evaluare și sistematizare eficientă a
elementelor structurale ale acesteia, activitatea de prevenire și combatere producându-și efectul
numai cu referire expresă la acestea.
Unul dintre elementele structurale ale criminalității o constituie infracționalitatea în rândurile
militarilor (criminalitatea militarilor), care, de fapt, a avut o amploare diferită, de la caz la caz, pe
parcursul evoluției istorice a comunităților.
Deși, la prima vedere, dacă am face o incursiune analitică în conținutul normelor privind
infracțiunile militare prevăzute de Codul penal al Republicii Moldova, constatăm, că acestea nu
au suferit modificări esențiale pe parcursul a cel puțin jumătate de secol.
Dreptul militar, în special dreptul militar penal a avut o dezvoltare insistentă pe parcursul
anilor mai mult sub aspectul relațiilor sociale supuse ori necesare de a fi supuse reglementărilor
normative, decât sub aspectul unor reglementări normative propriu-zise.
Dreptul militar se atribuie la ramurile de drept complexe. Caracterul complex al dreptului militar
- ca ramură de drept - este determinat de specificul obiectivelor de reglementare juridico-militară.
Vorbind despre obiectul de reglementare al dreptului militar, este necesar de indicat că până nu
demult prin obiectul reglementării dreptului militar se înţelegeau relaţiile sociale în ramura
construcţiei FA. În prezent, în corespundere cu legislaţia în vigoare, componenţa şi structura
organizaţiei militare a RM nu se limitează doar la FA, ea trebuie să fie examinată într-un context
mai larg, din punct de vedere al includerii în componenţa ei (organizaţiei militare) a tuturor forţelor
şi mijloacelor ce asigură apărarea şi securitatea RM prin metode militare.
În componenţa organizaţiei militare intră FA ale RM, Departamentul Protecţie Civilă şi Situaţii
Excepţionale (DPSSE) etc.
Elemente ale organizaţiei militare sunt, de asemenea, organele SIS, organele Pazei de Stat,
organul de asigurare a pregătirii pentru mobilizare, care se atrag pentru îndeplinirea unor sarcini în
ramura apărării, organele de conducere şi comandă cu FA, alte trupe.
Momentul de bază ce uneşte, oferă unitate, coordonare internă şi legătură reciprocă normelor
dreptului militar îl constituie comunitatea scopurilor reglementării juridice – întărirea şi
perfecţionarea organizaţiei militare a statului, cât şi principiile specifice ale organizaţiei militare -
centralizarea, conducerea unică şi disciplina militară.
Ţinând cont de faptul că dreptul penal militar în general, şi infracţiunile militare, în special,
este format din numeroase norme de drept, care au dispoziţii de blanchetă, care, de fiecare dată
fac trimitere la normele de drept militar, este şi firesc ca prima temă a acestui curs de lecții să se
înceapă cu prevederi generale cu privire la Dreptul militar.
Dreptul militar are unele trăsături specifice, care-l deosebeşte de toate celelalte ramuri de drept.
În acest sens, având în vedere specificul dreptului militar, în special a dreptului penal militar, o
cunoaștere a relațiilor sociale supuse reglementărilor în această materie, precum și a normelor ce
formează cadrul normativ incriminator se impune cu necesitate. Această idee se impune și sub
aspectul modificării reacției sociale față de criminalitatea militară, și a eficienței combaterii
fenomenului, inclusiv și prin mijloace de drept penal.
Existenţa dreptul penal militar şi studierea lui în instituţiile superioare de învăţământ juridic, în
special, ca cursuri de doctorat, nu este impusă sub aspectul faptului că infracțiunile militare poartă
un caracter nou, ci reieșind din valoarea socială supusă protecției prin intermediul acestor
incriminări penale și evaluarea relațiilor sociale care formează categoria obiectului acestor
infracțiuni, un studiu minuțios, complex și multiaspectual devine o necesitate a timpului.
În doctrina penală şi în ştiinţa dreptului penal din alte state, infracţiunile militare, supuse
cercetării în această lucrare, sunt tratate în studii de rezistenţă citate cu prisosinţă în lista
bibliografică.
În Republica Moldova, infracţiunile militare au fost cercetate doar sporadic, în diverse articole
publicate în presa de specialitate, în manualele recent editate şi în comentarii.
Până la acest moment, în Republica Moldova nu a fost elaborat vre-un curs de lecţii sau un studiu
complex al legislaţiei militar penale a Republicii Moldova, sub aspectul analizei şi sintezei
dispoziţiilor legii penale prin prisma dreptului penal naţional şi internaţional, cu argumentări bazate
5
pe deciziile instanţelor internaţionale de drept. Prin prezenta cercetare ne-am propus să acoperim un
anumit segment al vidului din ştiinţa dreptului penal autohton şi să supunem unor cercetări şi
analize unele instituţii ale dreptului penal militar de largă amplitudine, mai ales sub aspectul
problemelor legate de răspunderea penală pentru aceste categorii de fapte infracționale, a
controverselor și incoerențelor constatate în procesul de încadrare juridică a infracțiunilor militare,
evident, cu referire la legislația internațională, națională și legislația unor state străine.
Scopul principal al cursului de studiu este analiza și interpretarea esenței și conținutului
normativ al infracțiunilor militare, a specificului militar a altor intituţii de drept penal, partea
generală, a răspunderii juridice (penale) a militarilor, a disciplinii militare şi a răspunderii
disciplinare a militarilor, a sistemului justiţiei militare şi a criminalităţii violente a militarilor, prin
prisma reglementărilor internaționale și naționale în această materie.
Sarcinile concrete ce au condus la realizarea scopului propus sunt:
• a evalua și elucida esența dreptului militar, în special, ca ramură de drept distinctă și a dreptului
penal militar, ca parte componentă a dreptului penal, dar cu unele semnificații mai largi, ce au
tangență cu dreptul procesual penal, cât și cu criminologia;
• a defini infracțiunea militară și a caracteriza semnelor definitorii și esențiale ale acestei instituții
prins prisma legislației și doctirnei penale a Republicii Moldova, precum și a unor țări străine;
• a interpreta sistemul actual al infracțiunilor militare;
• a descrie cauzele care înlătură caracterul penal al faptei în contextul infracțiunilor militare, în
special, a pune accentul pe executarea ordinului – în calitatea unei asemenea circumstanțe, precum
și pe răspunderea penală în cazul executării ordinului dat în cadrul serviciului militar sau celui
similar cu serviciul militar și pe probleme ce apar cu privire la executarea ordinului în timp de
război sau conflicte armate;
• a analiza complex și minuțios conținutul constitutiv al infracțiunilor militare prin intermediul
elementelor constitutive (obiect de atentare, latura obiectivă și subiectivă a infracțiunilor, subiectul
infracțiunilor militare), analiză realizată pe baza legislației naționale, internaționale și a unor țări
străine;
• a interpreta sub mai multe aspecte formele de manifestare a răspunderii juridice a militarilor,
inclusiv sub aspect disciplinar;
• a interpreta esența justiției militare, în sens larg și îngust, cât și sub aspect istoric și sistematic;
• a desfășura anumite studii sub aspect criminologic în materia infracțiunilor militare, în special
cauzele criminalităţii violente între militari; condiţiile care contribuie la săvârşirea infracţiunilor
violente de către militari; combaterea criminalităţii violente dintre militari etc.
Astfel, scopul preconizat al cursului se axează pe trei nivele de complexitate: cunoaştere,
aplicare şi integrare:
1) nivel de cunoaştere şi de comprehensiune:
- va descrie conceptul de problematică în cadrul legii penale, şi în special, a celei militar-penale;
- va recunoaşte regulile de încadrare juridică pentru infracţiunile din cap. XVIII al Părţii Speciale
a Codului Penal al RM;
- va identifica principiile diriguitoare ale jurisprudenţei europene a drepturilor omului în materia
dreptului penal;
- va descrie problematica codificării legislaţiei militar-penale şi necesitatea modificării legii
penale militare în Republica Moldova;
- va preciza coraportul conceptelor legislaţiei penale militare naţioale cu cea europeană
2) nivel de aplicare:
- va stabili legătura dintre partea generală a Codului Penal şi cea specială;
- va determina problematica procesului de incriminare şi decriminalizare a infracţiunilor militare
în CP RM;
- va utiliza jurisprudenţa europeană în interpretarea şi aplicarea legislaţiei penale naţionale;
- va generaliza criteriile determinante de atragere la răspundere penală a militarilor;
- va demonstra problematica pedepselor militarilor în dreptul penal moldav;
- va distinge noţiuni cu caracter adiacent în partea generală şi partea specială a dreptului penal;
- va clasifica diversitatea dreptului penal.
- va interpreta problematica şi specificul vinovăţiei în dreptul penal militar.
6
3) nivel de integrare:
- va formula propuneri de armonizare a prevederilor normelor penale speciale militare cu
legislaţia europeană;
- va evalua eficienţa normelor penale generale şi speciale din CP RM;
- va crea noi aspecte problematice în dreptul penal;
- va estima influenţa prevederilor actelor internaţionale asupra legii penale interne.
Conţinutul cursului porneşte de la prezumţia cunoaşterii fundamentului teoretic al dreptului
penal, astfel încît accentul se pune pe aspectele integrativ şi aplicativ al cunoştinţelor studenților și
masteranzilor.
Ţinând seama de cerinţele înaintate faţă de manualul (cursul dat), am tins să facem o lucrare care
ar putea servi și generaţiile de juriști care vor veni în viitor, rămânând la fel de utilă și actuală, atât
pentru studii universitare cât și de masterat.
De asemenea, s-a ţinut cont şi de faptul că cursul de Drept penal militar este predat în
instituţiile superioare de învăţământ universitar, la masterat, în cadrul USM şi ULIM încă din
anii 2008 până în prezent.
Materialul utilizat a fost sistematizat în ordinea următoare:
Astfel, Tema nr. 1 Consideraţiuni generale cu privire la infracţiunile militare descrie conceptul
dreptului militar, conceptul dreptului penal militar, în general, și a infracțiunii militare, în special,
specificându-se că coeziunea dintre dreptul penal militar şi normele de drept penal cuprinde o
introducere în studiul dreptului penal militar. Însușind această temă, studenții, masteranzii vor
putea : să definească: dreptul militar şi legislaţia militar-penală (dreptul penal militar); noţiunea
infracţiunii militare şi să determine caracteristicile ei; să delimiteze: infracţiunile militare de
delictele; să cunoască: fapta prevăzută de legislaţia militar-penală ce nu prezintă gradul
prejudiciabil al unei infracţiuni militare; noţiunea infracţiunilor militare în legislaţiile penale ale
altor ţări.
Tema nr. 2 Sistemul infracţiunilor militare descrie noţiunea de sistem, criteriile de stematizare,
sistemul infracţiunilor militare.
Însușind această temă, studenții, masteranzii vor putea: să definească noţiunea de sistem de
infracţiuni; să cunoască sistemul infracţiunilor militare din R. Moldova; să cunoască criteriile de
sistematizare a infracţiunilor militare; să cunoască sistemul infracţiunilor militare a altor state; să
constate parametrii cantitativi şi calitativi ai sistemului infracţiunilor militare în R. Moldova; să
identifice particularităţile sistemului infracţiunilor militare în R. Moldova; să evalueze politica
penală a statului Republica Moldova în domeniul militar.
Tema nr. 3 Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei prevăzute de Capitolul XVIII Cod
penal “Infracţiuni militare”descrie esenţa şi conţinutul cauzelor care înlătură caracterul penal al
faptei, cauzele legale şi alte cauze care înlătură caracterul penal al faptei; problematica identificării
alte cauze care înlătură caracterul penal al faptei; executarea ordinului comandatului ca cauză care
înlătură caracterul penal al faptei.
Însușind această temă, studenții, masteranzii vor putea: să definească noţiunea cauzelor care
înlătură caracterul penal al faptei; să cunoască specificul militar al cauzelor care înlătură caracterul
penal al faptei: Legitima apărare; Extrema necesitate; Reţinerea infractorului; Riscul întemeiat;
Constrângerea fizică şi psihică; Ordinul comandantului militar.
Tema nr. 4 Răspunderea juridică a militarilor şi disciplina militară conține noţiunea şi tipurile
răspunderii juridice a militarilor; disciplina militară şi răspunderea disciplinară a militarilor;
răspunderea penală a militarilor
Însușind această temă, studenții, masteranzii vor putea: să definească noţiunea de răspundere
juridică; să cunoască cazurile de: răspundere materială a militarilor; răspundere disciplinară a
militarilor; răspundere administrativă a militarilor; răspundere penală a militarilor; să identifice şi să
cunoască tipurile sancţiunilor disciplinare care pot fi aplicate diferitor categorii de militari; să
cunoască competenţa comandanţilor militari în materia aplicării sancţiunilor disciplinare diferitor
categorii de militari; să cunoască Regulamentele militare care reglementează categoriile sancţiunilor
disciplinare, modul de aplicare şi de executare a lor; să cunoască procedurile de contestare a
sancţiunilor disciplinare aplicate militarilor; să cunoască categoriile de pedepse aplicabile
militarilor; să cunoască modul de executare a categoriile de pedepse aplicabile militarilor; să
7
cunoască cazurile când munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată militarilor ca
pedeapsă principală şi cazurile când aceasta poate fi aplicată ca element al probaţiunii; să cunoască
modul de executare de către militari a pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii.
Tema nr. 5 Participaţia la infracţiunile militare descrie şi analizează participanţii la infracţiune,
autoratul şi coautoratul la infracţiunile militare, organizatorul infracţiunii militare, instigarea la
infracțiunile militare, cât şi complicitatea la infracțiunile militare.
Însușind această temă, studenții, masteranzii vor putea: să facă concluzii generale cu privire la
participanţii la infracţiune, să caracterizeze autorul şi coautorul infracţiunii, să caracterizeze
organizatorul infracţiunii, să caracterizeze instigatorul infracţiunii, să caracterizeze complicele
infracţiunii, să poată delimita autorul la infracţiune de ceilalţi participanţi la infracţiunea militară.
Tema nr. 6. Obiectul infracţiunilor militare analizează Obiectul juridic general al infracţiunilor
militare; obiectul juridic generic al infracţiunilor militare; obiectul juridic special al infracţiunilor
militare; obiectul juridic special, cât și obiectul juridic special principal și secundar al infracţiunilor
militare; obiectul material al infracţiunilor militare.
Însușind această temă, studenții, masteranzii vor putea: Să caracterizeze obiectul juridic generic
special al infracţiunilor militare; Să deosebească obiectul juridic special principal al infracţiunilor
militare de cel secundar; Să cunoască criteriile de clasificare ale infracţiunilor militare după obiectul
juridic special de atentare a lor; Să stabilească rolul obiectului juridic special în cadrul calificării
infracţiunilor; Să determine existenţa obiectului material la infracţiunile militare.
Tema nr. 7. Latura obiectivă a infracţiunilor militare analizează fapta prejudiciabilă a
infracțiunilor militare, consecințele lor prejudiciabile ale infracțiunilor militare și raportul de
cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și consecințele ei, cât și semnele secundare ale ei, cum ar fi
timpul, locul, metodele, mijloacele etc.
Însușind această temă, studenții, masteranzii vor putea: să caracterizeze latura obiectivă a
infracţiunilor militare; să identifice semnele principale ale laturii obiective ale infracţiunii militare:
fapta prejudiciabilă; consecinţele prejudiciabile; raportul de cauzalitate dintre fapta prejudicială şi
consecinţele (urmările) prejudiciabile; să identifice semnele secundare ale laturii obiective ale
infracţiunii militare: locul; timpul; mijloacele şi instrumentele; metodele.
Tema nr. 8. Subiectul infracţiunii militare analizează subiectul special al infracţiunii militare;
Vârsta subiectului infracţiunii militare; militarii în termen, militarii serviciului cu termen redus,
militarii pe contract, ca subiecţii infracţiunilor militare; apariția și încetarea raporturilor juridico-
militare și juridico-penale militare; subiecţii infracţiunilor militare în alte ţări, delimitare dintre
subiecţii infracţiunilor militare de subiecţii infracţiunilor de război.
Însușind această temă, studenții, masteranzii vor putea: să poată da concluzii generale cu privire
la subiectul infracţiunii militare; să caracterizeze: persoana fizică ca subiect al infracţiunii militare;
vârsta subiectului infracţiunii militare; militarii în termen ca subiecţi ai infracţiunilor militare;
persoanele sare satisfac serviciul militar cu termen redus ca subiecţi ai infracţiunilor militare;
militarii pe contract ca subiecţi ai infracţiunilor militare; cetăţenii care îşi fac studiile în cadrul
instituţiilor de învăţământ militar ca subiecţi al infracţiunii militare; să poată constata apariţia şi
încetarea raporturilor juridice penal-militare; să cunoască: cazurile când depunerea Jurământului
militar este o condiţie specială pentru recunoaşterea militarului în calitate de subiect a unor
infracţiuni militare; cazurile de exonerare a persoanelor care exercită serviciul militar de
răspunderea penală pentru infracţiunile militare; cazurile când persoanele care se află în prizonierat
pot fi subiecţi ai unor infracţiuni militare; specificul subiecţilor infracţiunilor militare; subiectul
infracţiunilor militare în legislaţia penală a altor ţări.
Tema nr. 9. Latura subiectivă a infracţiunilor militare analizează vinovăţia în cadrul
infracţiunilor militare; formele vinovăţiei infracţiunilor militare şi infracţiuni cu două forme de
vinovăţie; problematica cercetării cauzalităţii şi legăturii cauzale în cazul infracţiunilor militare;
motivul şi scopul în cazul infracţiunilor militare.
Însușind această temă, studenții, masteranzii vor putea: să caracterizeze latura subiectivă a
infracţiunilor militare; să califice infracţiunile militare comise cu două forme de vinovăţie; să
constate existenţa motivului şi scopului în cazul infracţiunilor militare; să identifice specificul
motivului în cazul infracţiunilor militare; să caracterizeze formele vinovăţiei infracţiunilor militare;
8
să stabilească rolul motivului şi scopului infracţiunii militare în conţinutul laturii subiective a
infracţiunii militare.
Tema nr. 10. Conţinutul infracţiunilor militare conține analiza juridico-penală a componenţelor
concrete de infracţiuni militare; sistematizarea infracţiunilor militare; analizează carenţele
infracţiunilor militare.
Însușind această temă, studenții, masteranzii vor putea: să cunoască specificul fiecărei
componenţe de infracţiune militară din cap. XVIII Cod penal, întitulat „Infracţiunile militare”; să
deosebească infracţiunea de neexecutare a ordinului şi insubordonare; să cunoască specificul
infracţiunilor ce atentează la ordinea de subordonare; să cunoască specificul infracţiunilor ce
atentează la ordinea de comportare între militari: să cunoască specificul infracţiunilor de serviciu;
să cunoască specificul infracţiunilor legate de sustragerea de la îndeplinirea obligaţiunilor
serviciului militar; să cunoască specificul infracţiunilor ce atentează la ordinea de mânuire a armei
şi de manipulare a substanţelor periculoase; să cunoască specificul infracţiunilor ce atentează la
ordinea de satisfacere a serviciului de luptă şi a altor servicii speciale; să cunoască specificul
infracţiunilor ce atentează la ordinea de păstrare a avutului militar; să cunoască specificul
infracţiunilor ce atentează la ordinea de exploatare a tehnicii de luptă; să cunoască specificul
infracţiunilor împotriva ordinii de exercitare a serviciului militar în timp de război sau în condiţii de
luptă; examinarea cazurilor practice şi încadrarea lor juridică.
Tema nr. 11. Sistemul justiţiei militare conține noţiunea de justiţie militară în sens larg şi în sens
îngust; specificul sistemului justiţiei militare în R. Moldova; sistemul justiţiei militare în alte ţări.
Însușind această temă, studenții, masteranzii vor putea: să cunoască sensul justiţiei militară în
sens larg şi în sens îngust; să cunoască specificul sistemului justiţiei militare în R. Moldova; să
cunoască specificul sistemului justiţiei militare în alte ţări; să cunoască competenţa Judecătoriei
Militare în R. Moldova; să deosebească competenţa justiţiei militare în timp de pace şi în timp de
război.
Tema nr. 12. Analiza criminalităţii violente între militari elucidează cauzele criminalităţii
violente între militari; condiţiile care contribuie la săvârşirea infracţiunilor violente de către militari;
măsurile de prevenire a criminalităţii violente în rândurile militarilor.
Însușind această temă, studenții, masteranzii vor putea: să identifice cauzele criminalităţii
violente între militari; să cunoască condiţiile care contribuie la săvârşirea infracţiunilor violente de
către militari; să determine căile de combatere a criminalităţii violente dintre militari; să cunoască
măsurile de prevenire a criminalităţii violente în rândurile militarilor.
Autorul,
dr. hab. drept., prof. univ. interimar,
Xenofon Ulianovschi
9
Tema I. Consideraţiuni generale cu privire la infracţiunile militare
1. Dreptul militar şi legislaţia militar-penală în sistemul de drept al Republicii

Moldova
Obiectul reglementării juridice indică asupra cărui grup de relaţii sociale este îndreptată
activitatea normei de drept. Fiecare ramură de drept conţine acele norme de drept, care
reglementează tipuri de relaţii sociale calitativ omogene.
Pentru a putea analiza conceptul infracţiunii militare în dreptul penal, ţinând cont de faptul că
dispoziţiile majorităţii infracţiunilor militare sunt de blanchetă, este necesar de analizat aceste
prevederi în strânsă legătură cu prevederile şi trăsăturile specifice ale dreptului militar şi
interdependenţa acestor norme cu cele ale legislaţiei militar-penale.
Este bine ştiut că sistemul dreptului este unul dinamic. În ştiinţa juridică din ultimii ani s-a format
o tendinţă clară, mai largă cu privire la clasificarea ramurilor de drept. La baza acestor tendinţe stă
procesul real de dezvoltare a dreptului, diferenţierea şi integrarea ramurilor lui. În corespundere cu
aceasta se formează noi ramuri complexe de drept şi se elaborează discipline ştiinţifice şi cursuri de
învăţământ, cum ar fi: dreptul economic, dreptul mediului, dreptul militar etc.
Un asemenea tratament este aplicabil şi reglementării juridice a relaţiilor sociale ce apar în aşa
ramură cum ar fi activitatea militară a statului.
Analizând reglementarea juridică în această ramură se poate observa, că aceste relaţii sociale sunt
reglementate de diferite ramuri ale dreptului, cum ar fi: dreptul administrativ, financiar, funciar etc.
Totuşi, în această ramură acţionează un mare număr de norme juridice, care nu pot fi considerate
nici administrative, nici financiare etc., nu pot fi atribuite nici uneia din ramurile de drept existente.
Ca exemple, putem numi normele juridice ce se conţin în:
Legea cu privire la apărarea naţională nr. 345-XV din 25.07.20031 ;
Legea cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei nr. 1245-XV din 18.07.20022;
Legea cu privire la statutul militarilor nr. 162-XVI din 22.07.20053;
Legea cu privire la participarea Republicii Moldova la operaţiunile internaţionale de menţinere a
păcii Nr.1156-XIV din 26.07.20004 ;
Legea cu privire la rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public nr. 1384-XV
din 11.10.20025 ;
Legea cu privire la rezerva Forţelor Armate nr. 1244-XV din 18.07.20026 ;
Legea cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale Ministerului Afacerilor Interne
Nr.806-XII din 12.12.91;
Legea privind pregătirea de mobilizare şi mobilizarea nr. 1192-XV din 04.07.20027;
Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a
serviciului militar în Forţele Armate nr. 941 din 17.08.20068 ;
Hotărârea Guvernului privind Doctrina militară a Republicii Moldova nr. 482-XIII din
06.06.959;
1
Publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova nr.200-203/775 din 19.09.2003
2
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.137-138/1054 din 10.10.2002
3
4
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.149-151/1106 din 30.11.2000;
5
6
7
8
Monitorul Oficial nr.138-141/1026 din 01.09.2006
9
10
Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Legea nr. 52 din 02.03.2007 cu privire la
aprobarea Regulamentului disciplinei militare 10;
Regulamentul Instrucţiei de Front al Forţelor Armate ale Republicii Moldova 11 aprobat prin
Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 2327-IV din 3 septembrie 2009;
Regulamentul Serviciului de Garnizoană şi Serviciului de Gardă al Forţelor Armate ale
Republicii Moldova,12 aprobat prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 2327-IV din 3
septembrie 2009;
Regulamentul Serviciului Interior al Forţelor Armate ale Republicii Moldova,13 Aprobat prin
Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 2327-IV din 3 septembrie 2009 etc.
Toate normele juridice din aceste legi şi acte normative sunt unite printr-un obiect comun de
reglementare – relaţiile sociale din sfera activităţii militare a statului14.
Specificul unităţii obiectului de reglementare juridică şi a normelor de drept ce activează în
această ramură ne permite să distingem în sistemul de drept o aşa ramură cum ar fi Dreptul militar.
Dreptul militar se atribuie la ramurile de drept complexe. Caracterul complex al dreptului militar
- ca ramură de drept - este determinat de specificul obiectivelor de reglementare juridico-militară.15
Vorbind despre obiectul de reglementare a dreptului militar, este necesar de indicat că până nu
demult prin obiectul reglementării dreptului militar se înţelegeau relaţiile sociale în ramura
construcţiei Forţelor Armate.16
Conform art. 9 al legii cu privire la apărarea naţională, Forţele destinate apărării naţionale sînt
Forţele Armate compuse din Armata Naţională şi Trupele de Carabinieri.
În prezent, în corespundere cu legislaţia în vigoare, componenţa şi structura organizaţiei militare
a Republicii Moldova nu se limitează doar la FA, ea trebuie să fie examinată într-un context mai
larg, din punct de vedere al includerii în componenţa ei (organizaţiei militare) a tuturor forţelor şi
mijloacelor ce asigură apărarea şi securitatea Republicii Moldova prin metode militare.
În componenţa organizaţiei militare intră Armata Naţională, Departamentul Trupelor de
Carabinieri etc.
Elemente ale organizaţiei militare sunt, de asemenea, organele Serviciului de Informaţie şi
Securitate (SIS), organele Pazei de Stat, organul de asigurare a pregătirii pentru mobilizare, care se
atrag pentru îndeplinirea unor sarcini în ramura apărării, organele de conducere şi comandă cu FA,
alte trupe etc.
Astfel, conform art. 37 al legii cu privire la apărare, (1) Serviciul de Informaţii şi Securitate,
Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat planifică, desfăşoară activităţi
şi prezintă informaţiile necesare pentru organizarea apărării naţionale. (2) La declararea stării de
asediu sau de război, autorităţile publice menţionate la alin.(1), în conformitate cu atribuţiile ce le
revin, coordonează cu Statul Major General al Forţelor Armate măsurile de menţinere a regimului
stării de asediu sau al celei de război şi participă la asigurarea operaţiilor de apărare a ţării.
Conform art. 38 al aceleiaşi Legi, Ministerele şi departamentele antrenate în asigurarea
apărării naţionale sînt responsabile, în conformitate cu atribuţiile ce le revin, de realizarea acţiunilor
de asigurare a apărării ţării, de livrarea producţiei necesare apărării şi pregătirii de mobilizare a
ramurii respective şi iau măsuri pentru asigurarea funcţionării ei stabile pe timp de război în
conformitate cu Planul de mobilizare a economiei naţionale. (2) La declararea mobilizării sau a
stării de război, conducătorii autorităţilor administraţiei publice de specialitate răspund personal de
repartizarea resurselor de materii prime, produse industriale, bunuri alimentare, energie electrică,
precum şi de transporturi, lucrări publice şi comunicaţii.
10
Publicat : 08.06.2007 în Monitorul Oficial Nr. 78-81 art Nr : 356
11
Aprobat prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 2327-IV din 3 septembrie 2009
12
13
14
X.Ulianovschi, Gh.Ulianovschi, V.Bucatari, Dreptul militar în Republica Moldova, Ed. Prut Internaţional, Chişinău, 2003, pag.24.
15
Алиев Намик, Проблемы военного право, Азербайджан, Баку, 1999, стр.14.
16
P.Romanov, V.Şaş, Советское право и его роль в строительстве и укреплении Вооруженных Сил СССР, Moscova, 1978, pag. 201.
11
Conform art. 39 al aceleiaşi Legi, (1) Autorităţile administraţiei publice locale sînt
responsabile, în limitele împuternicirilor stabilite de legislaţie, de îndeplinirea de către instituţiile
publice, agenţii economici şi cetăţeni a prevederilor legale în domeniul asigurării apărării naţionale.
Fiecare element al organizaţiei militare are propriile sarcini în vederea asigurării apărării şi
securităţii statului şi funcţii stabilite de doctrina militară şi legislaţia ţării.
Principalul instrument al organizaţiei militare a ţării noastre sunt FA, care constituie o
organizaţie militară de stat şi care formează baza apărării RM.
Reieşind din cele consemnate concluzionăm că obiectul general al Dreptului militar îl constituie
relaţiile sociale ce apar în procesul activităţii militare a statului17.
Obiectul general al Dreptului militar constă din câteva grupuri de relaţii sociale omogene, ce
apar în diferite sfere ale activităţii militare a statului.
La primul grup pot fi atribuite relaţiile sociale, care se formează în sfera asigurării apărării ţării şi
securităţii statului prin metode militare, pregătirii şi aplicării în aceste scopuri a tuturor elementelor
organizaţiei militare a statului; a construcţiei militare; a conducerii cu FA ale RM şi altor trupe şi
asigurarea lor multilaterală.
La grupul al doilea - relaţiile sociale legate de îndeplinirea obligaţiunilor militare, angajarea în
serviciul militar pe contract şi exercitarea acestui serviciu în FA ale RM, cât şi relaţiile sociale
legate de statutul militarului (drepturile şi libertăţile, obligaţiunile şi responsabilităţile lor), de
asigurarea militarilor cu alimente, echipament militar şi cu salarii, asigurarea militarilor,
persoanelor ce exercită serviciul militar cu pensii şi indemnizaţii.
La al treilea grup se referă relaţiile sociale legate de menţinerea disciplinei, legalităţii şi ordinii
de drept, activităţii organelor justiţiei militare.
Al patrulea grup este completat ca conținut de relaţiile sociale reglementate de normele dreptului
internaţional, legate de sferele de colaborare militară, acţiuni militare, cât şi de responsabilităţile
pentru încălcarea normelor de drept umanitar internaţional.18
Momentul de bază ce uneşte, oferă unitate, coordonare internă şi legătură reciprocă normelor
dreptului militar îl constituie comunitatea scopurilor reglementării juridice – întărirea şi
perfecţionarea organizaţiei militare a statului, cât şi principiile specifice ale organizaţiei militare
-centralizarea, conducerea unică şi disciplina militară.
Dreptul militar are unele trăsături specifice, care-l deosebeşte de toate celelalte ramuri de drept.
Aceste trăsături sunt următoarele:
 Dreptul militar reglementează mai detaliat, decât alte norme de drept, relaţiile sociale legate
de funcţionare organizaţiei militare a Republicii Moldova.
 Normele Dreptului militar se deosebesc prin cerinţele sale categorice faţă de militari.
 Militarii, spre deosebire de alte categorii de persoane, poartă o responsabilitate juridică
sporită.
2. Izvoarele Dreptului militar.

În numărul izvoarelor Dreptului Militar se includ:
 Constituţia Republicii Moldova
 legile Republicii Moldova,
 regulamentele militare,
 decretele Preşedintelui ţării în sfera militară;
 hotărârile Guvernului Republicii Moldova în sfera militară;
 Convenţiile şi Tratatele internaţionale în sfera militară
 Actele conducerii militare
Constituţia Republicii Moldova ca izvor al Dreptului militar.
Printre izvoarele Dreptului militar locul de frunte îl ocupă Constituţia Republicii Moldova.
17
X. Ulianovschi, Dreptul militar şi legislaţia militar-penală în sistemul de drept al Republicii Moldova, Revista Naţională de Drept, nr. 11,
noiembrie, 2006, pag. 44.
18
Iu.Migaciov, A.Tihomirov, Военное право, Moscova, 1998, pag.16-19.
12
În conținutul Legii supreme sunt incluse normele orientate spre reglementarea relaţiilor sociale în
sfera militară. În art.8 se stipulează că Republica Moldova se obligă să respecte Carta ONU şi
tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim
recunoscute ale dreptului internaţional. Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinând
dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia.
Art.11 CRM indică că Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă. Republica
Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.
Art.56 CRM indică la devotamentul poporului faţă de ţară: Devotamentul faţă de ţară este sacru.
Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu
credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în cazurile prevăzute de lege, depun jurământul cerut de ea.
Norme cu privire la apărarea Patriei se conţin în art.57 CRM, care declară că apărarea Patriei este
un drept şi o datorie sfântă a fiecărui cetăţean. Serviciul militar este satisfăcut în cadrul forţelor
militare, destinate apărării naţionale, pazei frontierei şi menţinerii ordinii publice, în condiţiile legii.
În art.66 CRM sunt reglementate atribuţiile Parlamentului în sfera militară. În acest sens,
Parlamentul aprobă direcţiile principale ale politicii interne şi externe a statului; aprobă doctrina
militară a statului; exercită controlul parlamentar asupra puterii executive, sub formele şi în limitele
prevăzute de Constituţie; declară mobilizarea parţială sau generală; declară starea de urgenţă, de
asediu şi de război.
Atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul apărării sunt reglementate în art.87
CRM. Preşedintele Republicii Moldova este comandantul suprem al forţelor armate. Acesta poate
declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau generală. În caz de
agresiune armată, îndreptată împotriva ţării, Preşedintele ia măsuri pentru respingerea agresiunii,
declară stare de război şi le aduce, neîntârziat, la cunoştinţa Parlamentului. Dacă Parlamentul nu se
află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii. Preşedintele poate
lua şi alte măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, în limitele şi în
condiţiile legii.
Art.108 reglementează statutul FA ale RM. Forţele armate sunt subordonate exclusiv voinţei
poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii, a integrităţii teritoriale a ţării
şi a democraţiei constituţionale. Structura sistemului naţional de apărare se stabileşte prin lege
organică.
Legile R. Moldova ca izvoare ale Dreptului militar.
Legea cu privire la apărarea naţională nr. 345-XV din 25.07.200319 , stabileşte structura
sistemului naţional de apărare, bazele organizării şi asigurării apărării ţării, atribuţiile şi
responsabilităţile autorităţilor publice în domeniul apărării, conducerea, organizarea şi destinaţia
forţelor sistemului naţional de apărare.
Sub incidenţa acestei legi cad autorităţile publice, forţele destinate apărării naţionale, instituţiile
publice, agenţii economici cu orice tip de proprietate şi cetăţenii Republicii Moldova.
Legea cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei nr. 1245-XV din
18.07.200220 stabileşte formele, condiţiile şi modul de pregătire a cetăţenilor Republicii Moldova
pentru apărarea Patriei. Acţiunea acestei legi se extinde asupra recruţilor, militarilor care
îndeplinesc serviciul militar în cadrul Forţelor Armate şi a rezerviştilor luaţi în evidenţa militară. Ea
stabileşte atribuţiile autorităţilor publice, ale instituţiilor publice şi ale agenţilor economici în ce
priveşte pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei.
Legea cu privire la statutul militarilor nr. 162-XVI din 22.07.200521 stabileşte statutul juridic al
militarilor şi modul de îndeplinire a serviciului militar. Prevederile acestei legi se extind asupra
militarilor şi membrilor familiilor lor, precum şi asupra cetăţenilor care au fost trecuţi în rezervă
(retragere).
19
20
21
13
Legea cu privire la participarea Republicii Moldova la operaţiunile internaţionale de menţinere
a păcii Nr.1156-XIV din 26.07.200022 determină modul de participare a Forţelor de menţinere a
păcii ale Republicii Moldova la operaţiunile internaţionale de pacificare, precum şi modalitatea
constituirii şi instruirii acestor forţe.
Această Lege defineşte următoarele noţiuni:
menţinerea păcii şi securităţii internaţionale - prevenirea, limitarea, moderarea sau încetarea
ostilităţilor între state sau în interiorul unui stat prin implicarea unei terţe părţi, autorizată de către
organismele internaţionale abilitate, aceste acţiuni fiind organizate şi conduse de către comunitatea
internaţională prin folosirea unor forţe multinaţionale de militari, poliţişti şi civili pentru susţinerea
procesului de soluţionare politică a conflictelor şi restaurarea păcii;
forţe de menţinere a păcii (de pacificare) - contingentul militar (personalul militar şi de
poliţie) destinat participării la operaţiunile de menţinere a păcii şi securităţii internaţionale.
Personalul militar poate participa la asemenea operaţiuni fie în calitate de militari ai subdiviziunilor
completate după principiul multinaţional, fie în detaşament (medical sau cu altă destinaţie), fie în
subdiviziuni (pluton, companie, batalion) sau unităţi aparte (batalion independent, brigadă).
Subdiviziunile şi unităţile militare pot fi detaşate în componenţă deplină sau completate în unităţi la
locul desfăşurării operaţiunii. Componenţa participanţilor depinde de proporţiile conflictului şi este
stabilită în mandatul corespunzător;
operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii (de pacificare) - acţiuni de securitate colectivă,
autorizate de către organismele internaţionale abilitate, efectuate cu consimţămîntul părţilor
beligerante şi menite să asigure respectarea unui armistiţiu negociat şi să contribuie la crearea
premiselor de susţinere a eforturilor diplomatice în vederea stabilirii în zona de conflict a unei păci
durabile şi prevenirii unor noi conflicte internaţionale sau interne, precum şi în scopul asigurării
securităţii cetăţenilor, respectării drepturilor lor şi acordării de asistenţă la lichidarea consecinţelor
conflictelor armate;
mandat - asigurarea juridică a amplasării forţelor de menţinere a păcii. Prevederile mandatului
se bazează pe principiile Cartei O.N.U., pe rezultatele negocierilor cu părţile implicate în conflict,
inclusiv cu guvernul ţării care a acceptat forţele de pacificare, precum şi cu guvernele ţărilor care şi-
au declarat disponibilitatea de a participa la operaţiunea internaţională de menţinere a păcii.
Această Lege evidenţiază Principiile de participare a Republicii Moldova la operaţiunile
internaţionale de menţinere a păcii derivă din interesele fundamentale ale ţării şi din angajamentele
ei internaţionale, prevalînd următoarele aspecte:
a) operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii se desfăşoară cu mandatul O.N.U sau
O.S.C.E, după ce se determină statutul forţelor internaţionale de pacificare;
b) Republica Moldova exclude participarea directă la operaţiunile internaţionale de impunere
a păcii.
Legea cu privire la rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public nr. 1384-XV
din 11.10.200223 defineşte următoarele noţiuni principale:
rechiziţie de bunuri – măsură excepţională prin care autorităţile administraţiei publice
împuternicite prin lege obligă instituţiile publice, agenţii economici, precum şi cetăţenii la cedarea
temporară a unor bunuri mobile sau imobile, în condiţiile prezentei legi;
prestări de servicii – măsură excepţională prin care anumite categorii de cetăţeni sînt
chemate, în condiţiile prezentei legi, pentru îndeplinirea unor lucrări sau desfăşurarea unor activităţi
în interes public şi de apărare a ţării.
Legea cu privire la rezerva Forţelor Armate nr. 1244-XV din 18.07.200224 stabileşte destinaţia,
formarea şi structura rezervei Forţelor Armate, formele de pregătire a rezerviştilor, modul de
22
23
24
14
gestionare a rezervei Forţelor Armate, precum şi drepturile şi garanţiile cetăţenilor aflaţi în rezerva
Forţelor Armate.
În sensul acestei legi, se definesc următoarele noţiuni:
a) rezerva Forţelor Armate – totalitatea resurselor umane care se află în evidenţa militară în
calitate de rezervişti;
b) aflarea în rezervă – îndeplinirea de către cetăţeni a unor obligaţii specifice care asigură
pregătirea lor pentru apărarea Patriei.
Legea cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale Ministerului Afacerilor Interne
Nr.806-XII din 12.12.91stabileşte că Trupele de carabinieri (trupele interne) sînt destinate să
asigure, împreună cu poliţia sau independent, ordinea publică, apărarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, avutului proprietarului, prevenirea faptelor de încălcare a legii. Ele
sînt componentă a Forţelor Armate şi participă la acţiunile de apărare a ţării, în condiţiile legii.
Conform acestei Legi, Trupele de carabinieri fac parte din structura organizatorică a
Ministerului Afacerilor Interne, fiind constituite într-un Departament îşi exercită atribuţiile sub
autoritatea şi controlul acestuia pe întreg teritoriul republicii.
Ministerul Afacerilor Interne poartă întreaga răspundere pentru conducerea trupelor de
carabinieri, pentru organizarea executării misiunilor, pregătirea efectivului, pentru respectarea
disciplinei militare şi ordinii interioare, pentru asigurarea materială, tehnică, financiară şi medicală
a unităţilor.
Legea privind pregătirea de mobilizare şi mobilizarea nr. 1192-XV din 04.07.200225 determină
conţinutul pregătirii de mobilizare şi al mobilizării în Republica Moldova, stabileşte atribuţiile şi
responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice, instituţiilor publice şi ale agenţilor economici
în acest domeniu.
În sensul acestei legi, se definesc următoarele noţiuni:
a) pregătirea de mobilizare – planificare şi realizare, în termene optime, a măsurilor care
asigură trecerea, într-o perioadă restrînsă, a economiei naţionale, a teritoriului şi a forţelor
sistemului naţional de apărare la regimul de activitate în condiţii de război, în scopul asigurării
apărării militare a ţării şi securităţii populaţiei;
b) mobilizarea – proces planificat din timp şi asigurat multilateral de trecere organizată a
economiei naţionale, a teritoriului şi a forţelor sistemului naţional de apărare de la starea de pace la
starea de război.
Regulamentele militare ca izvoare ale Dreptului Militar.
Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Legea nr. 52 din 02.03.2007 cu privire la
aprobarea Regulamentului disciplinei militare 26 determină esenţa disciplinei militare, stabileşte
obligaţiile militarilor de menţinere şi respectare a acesteia, tipurile de stimulări şi de sancţiuni
disciplinare, drepturile comandanţilor (şefilor) de a le aplica, precum şi modul de depunere şi de
examinare a propunerilor, a cererilor şi a reclamaţiilor înaintate de militari.
Prevederile acestui regulament se aplică de autorităţile centrale de specialitate ale
administraţiei publice şi de alte autorităţi administrative centrale, denumite în continuare structuri
militare, în care, conform legislaţiei în vigoare, se prevede îndeplinirea serviciului militar. Ele se
aplică următoarelor categorii de militari: militari prin contract, militari în termen, militari cu termen
redus, studenţi ai instituţiilor de învăţămînt militar, rezervişti concentraţi sau mobilizaţi.
Toţi militarii sînt obligaţi să menţină şi să respecte disciplina militară, să se călăuzească cu
stricteţe de prevederile Regulamentului disciplinei militare.
Regulamentul Serviciului Interior al Forţelor Armate ale Republicii Moldova,27 stabileşte drepturile
şi obligaţiile generale ale militarilor şi relaţiile dintre ei, obligaţiile persoanelor cu funcţii de
25
26
15
răspundere din marile unităţi şi unităţile militare ale Forţelor Armate, precum şi regulile de ordine
interioară şi de executare a serviciului interior.
Prevederile acestui regulament se aplică de autorităţile de specialitate ale administraţiei
publice centrale, denumite în continuare structuri militare, în care conform legislaţiei în vigoare, se
prevede îndeplinirea serviciului militar, precum şi de organele de conducere, marile unităţi şi
unităţile militare ale Forţelor Armate, întreprinderile şi instituţiile acestora, denumite în continuare
unităţi militare.
Prevederile prezentului regulament sînt aplicabile următoarelor categorii de militari:
1) militari prin contract;
2) militari în termen;
3) militari cu termen redus;
4) studenţi ai instituţiilor de învăţămînt militar;
5) rezervişti concentraţi sau mobilizaţi.
Serviciul interior este destinat pentru menţinerea în unitate a ordinii interioare şi a disciplinei
militare, care asigură capacitatea operaţională a unităţii, instruirea efectivului, îndeplinirea corectă
de către acesta a activităţilor cotidiene. Acesta este organizat în conformitate cu prevederile acestui
regulament.
Îndeplinirea cerinţelor serviciului interior dezvoltă la militari spiritul responsabilităţii, acurateţea
şi buna-credinţă. Înţelegerea reciprocă, bunăvoinţa şi disponibilitatea de a acorda ajutor unul altuia
contribuie la consolidarea camaraderiei ostăşeşti şi la unirea colectivelor de militari, permit nu
numai de a realiza sarcinile ce ţin de activitatea curentă, ci şi de a suporta dificultăţile serviciului
militar.
Serviciul interior într-o unitate militară este condus de către comandantul acesteia, iar în locul
de staţionare a unei subunităţi - de către comandantul de subunitate. Dacă în aceeaşi încăpere sînt
amplasate cîteva subunităţi, ai căror comandanţi nu au un şef nemijlocit comun, atunci, printr-un
ordin al comandantului de unitate, conducerea serviciului interior este încredinţată comandantului
uneia din aceste subunităţi. Organizatorul nemijlocit al serviciului interior în unitatea militară este
şeful statului major, iar în locul de staţionare al subunităţii - plutonierul de subunitate.
Comandanţii poartă responsabilitatea pentru starea serviciului interior în unităţile subordonate.
Ei sînt obligaţi să acorde ajutor unităţilor şi subunităţilor militare subordonate la planificarea şi
organizarea serviciului interior, controlînd sistematic starea acestuia.
Pe timp de război, în condiţii de campanie, serviciul interior este stabilit de regulamentele de
luptă, precum şi de acest regulament.
Regulamentul Serviciului de Garnizoană şi Serviciului de Gardă al Forţelor Armate ale Republicii

Moldova,28 stabileşte destinaţia, modul de organizare şi executare a serviciului de garnizoană şi a
serviciului de gardă, drepturile şi obligaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere ale garnizoanei şi
ale militarilor care execută aceste servicii, precum şi reglementează desfăşurarea activităţilor din
garnizoană cu participarea trupelor.
publice centrale, denumite în continuare structuri militare, în care, conform legislaţiei în vigoare,
se prevede îndeplinirea serviciului militar, precum şi de organele de conducere, marile unităţi şi
unităţile militare ale Forţelor Armate, întreprinderile şi instituţiile acestora, denumite în continuare
unităţi militare.
Prevederile prezentului regulament sînt aplicabile următoarelor categorii de militari:
1) militarilor prin contract;
2) militarilor în termen;
3) militarilor cu termen redus;
4) studenţilor instituţiilor de învăţămînt militar;
5) rezerviştilor concentraţi sau mobilizaţi.
27
28
16
Unităţile militare amplasate permanent sau temporar în localităţi sau în afara lor constituie
garnizoane.
Garnizoana mare include, de regulă, toate unităţile militare amplasate în localităţile mai
apropiate.
În fiecare garnizoană sînt organizate serviciul de garnizoană şi serviciul de gardă.
Serviciul de garnizoană are drept scop asigurarea menţinerii disciplinei militare în garnizoană,
condiţiilor necesare pentru activitatea cotidiană, pregătirea şi desfăşurarea măsurilor de garnizoană
cu participarea trupelor.
Serviciul de gardă este destinat pazei şi apărării magaziilor cu muniţii, tehnicii militare,
obiectivelor militare şi de stat, altor mijloace militare, precum şi pazei persoanelor deţinute în arest.
Hotarele teritoriului în care este organizat serviciul de garnizoană sînt stabilite prin ordinul
ministrului apărării. Pe lîngă punctele de amplasament al trupelor, acestea includ şi unele localităţi
şi raioane mai apropiate, care au importanţă mare pentru asigurarea realizării sarcinilor ce stau în
faţa unităţilor militare ale garnizoanei. Hotarele garnizoanei vor fi bine cunoscute de întreg
efectivul garnizoanei.
Conducerea serviciului de garnizoană şi a serviciului de gardă, în limitele garnizoanei, este
exercitată de către şeful (comandantul) garnizoanei.
Ordinele şefilor (comandanţilor) de garnizoană sînt obligatorii pentru toate unităţile militare
aflate în limitele garnizoanei.
La amplasarea trupelor pe poligoane şi în tabere, măsurile privind menţinerea disciplinei
militare şi paza obiectivelor sînt realizate conform Regulamentului serviciului interior al Forţelor
Armate ale Republicii Moldova şi prezentului regulament.
Serviciile de garnizoană şi de gardă sînt asigurate de unităţile militare ce intră în componenţa
garnizoanei.
Lista unităţilor militare care nu sînt antrenate în serviciul de garnizoană şi serviciul de gardă
este stabilită de către conducătorul structurii militare.
Succesivitatea executării serviciului de garnizoană şi serviciului de gardă de către unităţile
militare este stabilită de şeful garnizoanei în funcţie de efectivul şi destinaţia lor.
Instituţiile de învăţămînt militar sînt antrenate în executarea serviciului de garnizoană şi
serviciului de gardă în timpul prevăzut în acest scop de planul de instrucţie.
Fiecare militar este obligat să acorde asistenţă persoanelor care execută serviciul de
garnizoană sau serviciul de gardă.
Militarul care a observat încălcarea regulilor de executare a serviciului de către cineva din
componenţa patrulei sau a gărzii, de către inspectorii poliţiei militare rutiere este obligat să
informeze imediat despre aceasta comandantul comenduirii militare a garnizoanei sau militarul de
serviciu pe gărzi (ofiţerul de serviciu pe unitatea militară, şeful gărzii) şi să raporteze şefului său
nemijlocit.
Regulamentul Instrucţiei de Front al Forţelor Armate ale Republicii Moldova 29 stabileşte exerciţiile
şi mişcările de front cu şi fără armă, formaţiile subunităţilor şi unităţilor militare pe jos şi pe maşini,
modul de executare a salutului militar şi a revistei de front, locul Drapelului de Luptă al unităţii
militare în formaţie, ordinea scoaterii şi readucerii lui la locul de păstrare, obligaţiile militarilor
înainte de adunare şi în formaţie şi cerinţele faţă de instruirea lor.
Prevederile prezentului regulament se aplică următoarelor categorii de militari:
1) militari prin contract;
2) militari în termen;
3) militari cu termen redus;
4) studenţi ai instituţiilor de învăţămînt militar;
5) rezervişti concentraţi sau mobilizaţi.
Acest regulament este călăuză pentru toţi militarii unităţilor militare ale Forţelor Armate.
Regulamentul cu privire la modul de îndeplinire a serviciului militar în Forţele Armate 30

stabileşte modul de încadrare şi încorporare a cetăţenilor în serviciul militar, de numire în şi
29
17
eliberare din funcţii militare, de trecere la dispoziţia comandantului (şefului), de acordare a gradelor
militare, atestare, acordare a concediilor, eliberare din serviciul militar, precum şi alte aspecte legate
de îndeplinirea serviciului militar.
Prevederile acestui Regulament se extind asupra cetăţenilor Republicii Moldova încadraţi în
serviciul militar prin contract, încorporaţi în serviciul militar în termen sau cu termen redus în
Armata Naţională şi Trupele de Carabinieri, precum şi asupra rezerviştilor concentraţi (mobilizaţi).
Decretele Preşedintelui ţării în sfera militară, ca izvoare ale Dreptului militar.

Preşedintele ţării, prin decrete, poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului,
mobilizarea parţială sau generală.
În caz de agresiune armată, îndreptată împotriva ţării, Preşedintele ţării ia măsuri pentru
respingerea agresiunii, declară stare de război şi le aduce, neîntârziat, la cunoştinţa Parlamentului.
Preşedintele poate lua şi alte măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, în
limitele şi în condiţiile legii.
Hotărârile Guvernului Republicii Moldova în sfera militară, ca izvoare ale Dreptului

militar.
Guvernul R. Moldova adoptă hotărâri în sfera militară, în ce priveşte chestiunile cu privire la
asigurarea tehnico-materială a FA; în vederea aprobării unor regulamente militare, cum ar fi, de
exemplu, Hotărârea nr. 941 din 17.08.200631 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul
de îndeplinire a serviciului militar în Forţele Armate etc.
Convenţiile şi Tratatele internaţionale în sfera militară, ca izvoare ale Dreptului militar.
Alte izvoare ale Dreptului militar sunt Convenţiile şi Tratatele internaţionale în sfera
militară la care Republica Moldova este parte. Din această categorie de izvoare fac parte Carta
ONU, cele patru convenţii de la Geneva din 12 august 1949 şi două Protocoale Adiţionale din 1977,
alte acte şi tratate internaţionale, la care Republica Moldova este parte, aplicabile în perioada
conflictelor militare etc.
Izvoare specifice ale Dreptului militar sunt actele normative emise de către organele de
conducere militară (actele conducerii militare).
Actele conducerii militare ca izvoare ale Dreptului militar.
Actele conducerii militare sunt expresia voinţei de stat a organelor conducerii militare, în baza şi
întru executarea legislaţiei în vigoare, în limitele competenţei lor, îndreptată spre reglementarea
relaţiilor apărute în procesul organizării conducerii militare, vieţii militare şi activităţii trupelor
militare.
Actele conducerii militare au următoarele trăsături caracteristice: legalitatea, caracterul juridic,
autoritatea şi imperativitatea.
Legalitatea actului conducerii militare constă în faptul că actul emis nu trebuie să contravină
cerinţelor actelor legislative în vigoare şi se emite în limitele competenţei acestui organ de
conducere militară. Legalitatea actului conducerii militare, în sens larg, constă în corespunderea lui
nu numai legilor, ci şi celorlaltor acte normative, emise de organele de stat în sfera conducerii
militare.
Caracterul juridic al actului conducerii militare - actul emis poate aduce la unele consecinţe
juridice. Aceste consecinţe se pot exprima prin stabilirea unor reguli de comportare (norme) cu
caracter general sau ating relaţiile cu privire la persoanele concrete. Spre exemplu, ordinele
Ministrului Apărării (MA) cu privire la unele reguli de conduită a militarilor sau cu privire la
sancţionarea ori menţiunea unor militari concreţi.
30
Aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.941 din 17 august 2006, 1994 // Monitorul Oficial din 17.08.2006
31
Publicată în Monitorul Oficial nr.138-141/1026 din 01.09.2006
18
Autoritatea actului conducerii militare - actul emis este obligatoriu pentru executare de către
toate persoanele şi organele, cărora el se referă.
Imperativitatea actului conducerii militare - actul emis trebuie să fie executat, indiferent de
acordul sau dezacordul executorului32. Spre exemplu, ordinul comandantului militar, emis în
corespundere cu cerinţele şi regulamentele militare este obligatoriu pentru executori şi nu poate fi
supus discuţiei sau neexecutat, indiferent de faptul dacă executorul este de acord cu acest ordin sau
nu.
Actele conducerii militare acţionează într-o ramură specifică şi posedă un cumul de trăsături
specifice: conţinut propriu (ele reglementează relaţiile militare care au un caracter specific, legat de
destinaţia specifică a organizaţiei militare a statului), subiecţi speciali (organele conducerii militare,
persoanele cu funcţii de răspundere sau militarii, care sunt în drept să emită şi obligaţi să execute
actele conducerii militare); responsabilitate sporită în cazurile de neexecutare a cerinţelor actelor
conducerii militare etc.
Actele conducerii militare se deosebesc de documentele de serviciu, care nu au caracter normativ
(diferite acte de evidenţă, referate, rapoarte etc.). Asemenea documente de serviciu nu stabilesc şi
nu modifică anumite relaţii de drept. Totuşi, documentele de serviciu pot servi drept bază la
emiterea actelor conducerii militare (spre exemplu, în baza unui raport sau lămurire pot fi emise
ordine de sancţionare a unor militari sau stabilite unele restricţii etc.).
Principalele tipuri de acte ale conducerii militare sunt ordinul, dispoziţiunea, regulamentul,
instrucţia etc.
Ordinul - o dispoziţiune a comandantului (şefului) adresată subordonaţilor, care cere executarea
unor acţiuni, respectarea unor reguli sau stabileşte o ordine ori o situaţie. Ordinul poate fi scris,
verbal sau prin mijloace tehnice de legătură, adresat unui militar sau unui grup de militari.
Dispoziţiunea este o formă de transmitere a misiunilor de către comandant (şef) către
subordonaţi privind chestiuni particulare. Dispoziţiunea se dă în scris ori verbal.
Regulamentul - un act care stabileşte o sferă concretă de relaţii de serviciu militare sau stabileşte
structura şi statutul juridic al unui ori a altui organ.
Instrucţia constituie actul care conţine regulile de activitate a unui organ sau persoane cu funcţie
de răspundere.
Actele organelor de conducere militară pot fi divizate în grupuri după următoarele criterii:
 calităţile juridice;
 organele emitente;
 destinatari;
 caracterul problemelor reglementate prin acte.
Potrivit calităţilor juridice actele conducerii militare se împart în normative şi individuale.
Normative se numesc actele de conducere militară, care conţin reguli de comportare cu caracter
general. Individuale - actele de conducere militară, destinate reglementării unor întrebări concrete
în baza şi întru executarea actelor normative şi se răsfrâng asupra unor persoane concrete ori asupra
unui grup concret de persoane.
În baza organelor emitente de acte, acestea se clasifică în corespundere cu sistemul organelor
conducerii militare. Importanţa acestei clasificări constă în faptul că forţa juridică a actului
conducerii militare se stabileşte în dependenţă de locul pe care-l ocupă organul care a emis actul în
sistemul organelor conducerii militare.
În corespundere cu destinatarii, actele conducerii militare se împart în următoarele grupuri:
a) acte adresate organelor conducerii militare sau persoanelor cu funcţii de răspundere;
b) acte adresate unor militari concreţi sau unui grup concret de militari;
c) acte adresate persoanelor aflate în rezerva militară sau recruţilor;
d) acte adresate persoanelor civile.
După caracterul problemelor reglementate prin acte, acestea pot fi clasificate în:
a) de conducere cu acţiunile de luptă ale trupelor;
b) de conducere cu pregătirea de luptă a efectivului;
c) de conducere a instrucţiunilor de front şi organizarea serviciilor de trupe;
d) de asigurare tehnico-materială a trupelor.
32
X. Ulianovschi, Gh. Ulianovschi, V. Bucătari, op.cit., pag.26-28.
19
Actele conducerii militare şi, în acelaşi număr şi a comandamentelor unităţilor militare, trebuie să
corespundă unor anumite cerinţe. Cerinţa de bază, pusă în faţa actelor conducerii militare, constă în
stricta lor corespundere cu legile şi actele organelor de stat ierarhic superioare, să fie emise în baza
lor şi în scopurile stabilite în ele.
Actele organelor conducerii militare ierarhic inferioare de asemenea trebuie să fie în strictă
corespundere cu actele organelor conducerii militare ierarhic superioare, să fie emise în baza lor.
Din punct de vedere structural, actele conducerii militare trebuie să fie întocmite în mod clar,
laconic şi explicit, fără utilizarea unor formulări care ar putea da naştere diferitor interpretări a unui
şi aceluiaşi document, cât şi a unor termeni şi abrevieri, neprevăzute de regulamente şi instrucţiuni 33
(Spre exemplu, în România, în 1996 a fost adoptat Regulamentul de semne convenţionale şi
abreviaturi).
În actele conducerii militare nu se permite dublarea unor cerinţe, expuse anterior în diferite acte
ale conducerii militare. În caz de necesitate, se invocă actele emise anterior.
În actele conducerii militare se indică denumirea actului, data şi locul emiterii lui, organul care a
emis acest act, cercul de organe şi persoane obligate să execute acest act, conţinutul acţiunilor
ordonate sau dispuse şi termenul executării lui34.
Astfel, în teoria contemporană a dreptului, ţinându-se cont de procesele ce au loc în realitatea
obiectivă, se conturează necesitatea unei interpretări mai largi a noţiunii de sistem de drept şi a
ramurilor ei şi, în baza aceasta, se propune să se includă în acest sistem ramurile complexe ale
legislaţiilor în calitate de ramuri complexe de drept.35
La ramurile complexe de drept se atribuie şi Dreptul militar al Republicii Moldova.
Ţinând cont de sistemul de relaţii sociale ce formează dreptul militar, considerăm că sistemul de
drept militar al Republicii Moldova - ca ramură de drept complexă, este strâns legată cu normele
militar-penale, care formează, în viziunea noastră, legislaţia militar-penală.
3. Legislaţia militar-penală (Dreptul penal militar) a Republicii Moldova
Legislaţia militar-penală a Republicii Moldova (Dreptul penal militar) reprezintă o totalitate

de norme juridico-penale, cât şi nepenale, care se aplică doar faţă de militari: militarii în termen
şi cei cu termen redus, militarii pe contract, cât şi faţă de persoanele care trec serviciul militar la
instrucţiile militare sau la concentrări, faţă de studenţii instituţiilor de învăţământ militare, cât şi
prizonierilor de război în timpul aflării lor în prizonierat, în legătură cu săvârşirea de către ei a
infracţiunilor militare36.
Izvoarele legislaţiei militar-penale sunt normele Capitolului XVIII al PS a C.pen. al RM
(Infracţiuni militare - art.364-387), cât şi normele PG a C.pen., care prevede categoriile speciale de
pedepse penale, aplicabile militarilor, bazele şi ordinea de numire şi executare a lor.
Normele legislaţiei militar-penale reflectează specificul serviciului militar - ca un tip special de
serviciu public, reglementarea juridică a relaţiilor sociale în sfera asigurării securităţii militare a
statului de către FA, alte trupe şi formaţiuni militare ale RM.
Aceste norme au ca sarcină apărarea de atentatele criminale a capacităţii de apărare şi pregătirii
de luptă a FA, a altor forţe şi formaţiuni militare, protejarea persoanei, drepturilor şi libertăţilor
militarilor, disciplinei militare şi a întregii ordini de executare a serviciului militar. Pentru realizarea
acestor sarcini, ele determină care atentate la ordinea de exercitare a serviciului militar formează
componenţe concrete de infracţiuni (militare), care pot fi aplicate faţă de persoanele care le-au
comis.
În ipoteza celor consemnate, se poate concluziona că legislaţia militar-penală are ca sarcini de
bază apărarea capacităţii de luptă a FA ale RM, disciplinei militare şi a ordinii de exercitare a
33
A.N.3, Regulamentul de semne şi abreviaturi, Bucureşti, 1996, pag.3. Spre exemplu, în România, la 15 mai 1996 a fost adoptat Regulamentul de
semne convenţionale şi abreviaturi prin Ordinul general nr.14 al Ministrului Apărării Naţionale, care, în art.1, indică că “Semnele convenţionale şi
abreviaturile specifice domeniului militar se vor folosi pentru redarea manuală sau automatizată pe documente sau ecrane a situaţiei şi a acţiunilor
trupelor proprii şi ale inamicului. Semnele convenţionale sunt simboluri grafice întrebuinţate pentru a reda unităţile, tehnica şi acţiunile acestora pe
hărţi, planuri, scheme sau alte suporturi de informaţii”.
34
X.Ulianovschi, Gh.Ulianovschi, V.Bucatari, op.cit., 2003, pag.26-28.
35
Российский правовой вестник, nr.1, aprilie 2004, pag.6 // Ахметшиин Х.М., Военно-уголовное законодательство в системе военного
права Российской Федерации.
36
X. Ulianovschi, Dreptul militar şi legislaţia militar-penală în sistemul de drept al Republicii Moldova, Revista Naţională de Drept, nr. 11,
noiembrie, 2006, pag. 46.
20
serviciului militar de atentatele infracţionale şi realizează aceste sarcini prin aplicarea faţă de
cei vinovaţi a măsurilor de pedeapsă penală în corespundere cu legea militar-penală.37
Legislaţia militar-penală este o parte componentă inalienabilă a dreptului penal al Republicii
Moldova. Asupra ei se răsfrâng prevederile cu privire la sarcinile şi principiile dreptului penal,
temeiurile răspunderii penale, noţiunea infracţiunii, responsabilitate, vinovăţie şi formele ei,
circumstanţele care exclud caracterul penal al faptei prevăzute de legea penală, participaţie,
condiţiile şi limitele răspunderii penale pentru infracţiunea neconsumată etc.
C.pen. al RM stabileşte noţiunea şi scopurile pedepsei penale, criteriile generale de numire şi
executare a ei, bazele şi ordinea de eliberare de răspundere penală şi pedeapsa penală. Concomitent,
legislaţia militar-penală în vigoare a Republicii Moldova conţine norme speciale, care sunt
determinate de specificul de organizare, viaţă şi activitate a FA, a altor trupe şi formaţiuni militare
cu privire la asigurarea securităţii militare a statului.
După cum s-a subliniat anterior, art.56 CRM indică la devotamentul poporului faţă de ţară – care
este sacru. Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de
îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în cazurile prevăzute de lege, depun jurământul
cerut de ea, care îi obligă să respecte cu sfinţenie Constituţia şi legile Republicii Moldova, să
execute cu stricteţe cerinţele regulamentelor militare, ordinele comandanţilor şi şefilor militari.
Potrivit art.54 CRM nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile
fundamentale ale omului şi cetăţeanului. Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor
restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului
internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării
economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor,
protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor
confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge
existenţa dreptului sau a libertăţii.
Astfel constatăm că, în interesul asigurării capacităţii de apărare a ţării şi securităţii statului, legile
pot admite unele restrângeri ale drepturilor şi libertăţilor militarilor.
Specificul ordinii de satisfacere a serviciului militar influenţează direct asupra stabilirii prin
lege a unui cerc distinct de infracţiuni şi asupra construcţiei acestor componenţe de infracţiuni.
Spre exemplu, doar în condiţiile serviciului militar pot fi recunoscute ca infracţiuni aşa fapte
prejudiciabile, cum ar fi: neexecutarea de către subaltern a ordinului superiorului (art.364 C.pen.);
diferite forme de eschivare de la exercitarea serviciului militar (art.371, 372 C.pen.), încălcarea
regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, dacă între ei nu există raporturi de
subordonare (art.369 C.pen.), încălcarea regulilor statutare cu privire la de gardă şi alte servicii
militare speciale (art.374-377 C.pen.) etc.
Specificul serviciului militar se evidenţiază şi prin categoriile speciale de pedepse militare, care
pot fi aplicate doar faţă de militari (retragerea gradului militar (art.66 C.pen.). (legislaţia penală mai
prevedea o pedeapsă care putea fi aplicată doar faţă de militari: trimiterea într-o unitate militară
disciplinară (art.69 C.pen.), însă prin Legea nr. 53-XVI din 13.03.2008, publicată în MO nr. 84-85
din 13.05.2008 această pedeapsă a fost exclusă din C. pen.), cât şi prin neaplicarea unor pedepse
penale, prevăzute de C.pen., faţă de militari (cum a fost, de exemplu, munca neremunerată în
folosul comunităţii (art.67 C.pen.), care nu se aplica faţă de orice militar, şi care, începând cu data
de 13.05.2008, nu se aplică doar militarilor pe contract, conform modificărilor operate la art. 67 C.
pen., prin Legea nr. 53-XVI din 13.03.2008, publicată în MO nr. 84-85 din 13.05.2008, etc.).
Specificul serviciului militar, ca un serviciu public special, determină şi particularităţi de
aplicare faţă de militari a normelor juridico-penale referitoare la cauzele ce înlătură caracterul
penal al faptei, când aceste fapte se săvârşesc în legătură cu executarea obligaţiunilor serviciului
militar38.
Astfel, conform art.36 C.pen., nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârşită
în stare de legitimă apărare. Este în stare de legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a
respinge un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau
37
В.М.Чхиквадзе, Советское военно-уголовное законодательство, Moscova, 1948, pag.23.
38
Ахметшиин Х.М., op.cit., pag.10-11.
21
împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori
interesul public. Este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta, prevăzută anterior, pentru
a împiedica pătrunderea, însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori de
ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, într-un spaţiu de locuit sau într-o altă încăpere.
Reieşind din cele expuse, legitima apărare este un drept subiectiv al cetăţeanului.
Totuşi, în ceea ce priveşte legitima apărare a obiectivelor (obiectelor) respective în cazul
exercitării de către militari a serviciilor speciale (serviciul de gardă sau garnizoană, de alarmă sau
de luptă, intern, cu privire la menţinerea ordinii publice şi la asigurarea ordinii publice etc.), ea este
obligatorie pentru executare pentru militari şi neexecutarea ei poate fi recunoscută ca infracţiune
militară, potrivit art.374-377 C.pen.
Nu se va afla în starea de extremă necesitate militarul, care, în condiţiile de luptă sau în caz de
pericol iminent pentru obiectele aflate în paza lui în cazul exercitării serviciului de gardă sau altor
categorii de servicii militare speciale, în scopul de a proteja viaţa sa, se eschivează de la îndeplinirea
obligaţiunilor de serviciu deoarece, conform art.16 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la
pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, cetăţenii, care îndeplinesc serviciul militar depun
jurământ militar, iar conform jurământului, militarii se obligă spre credinţă Republicii Moldova şi
poporului ei, spre apărarea Patriei chiar şi cu preţul propriei vieţi, la respectarea legilor Republicii
Moldova şi regulamentelor militare.
Astfel, militarii, pe perioada îndeplinirii serviciului militar, se bucură de drepturile şi libertăţile
fundamentale ale omului, garantate de Constituţia R. Moldova, Legea nr. 162-XVI din 22.07.2005
Cu privire la statutul militarului, însă, reieşind din conţinutul prevederilor art. 54 al Constituţiei R.
Moldova, aceste drepturi pot fi restrânse, iar restrângerea drepturilor şi libertăţilor militarilor trebuie
să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge, în genere, existenţa dreptului
sau a libertăţii lui.39
4. Noţiunea infracţiunii militare şi caracteristicile ei.
Printre valorile sociale fundamentale ocrotite de dreptul penal, un loc de seamă îl ocupă
capacitatea de apărare a ţării - garanţie importantă pentru atributele fundamentale ale statului -
unitatea, suveranitatea, independenţa şi indivizibilitatea acestuia.
Capacitatea de apărare a ţării este condiţionată de existenţa FA, de ordinea şi disciplina care
trebuie să domine în cadrul acestora, de îndeplinirea întocmai a îndatoririlor ce revin tuturor
cetăţenilor în legătură cu apărarea patriei şi, mai ales a celor care fac parte ca militari din FA.
Conform Legii cu privire la apărarea naţională,40 FA ale RM sunt destinate apărării statului în
caz de agresiune armată, asigurării inviolabilităţii frontierelor şi a spaţiului aerian al acestuia.
Antrenarea FA în soluţionarea unor probleme ce nu ţin nemijlocit de asigurarea apărării statului se
efectuează exclusiv în temeiul hotărârii Parlamentului, iar, în situaţii extreme, prin decretul
Preşedintelui Republicii Moldova. FA se compun din trupe regulate şi din rezervă de militari
instruiţi. Baza trupelor regulate o constituie trupele de uscat, unităţile de apărare antiaeriană şi
aviaţia militară. Rezerva se compune din rezerva de categoria întâi (destinată completării
suplimentare a trupelor regulate până la statul timpului de război) şi din rezerva de categoria a doua
de unităţi şi subunităţi (destinate ducerii de sine stătătoare a acţiunilor militare). Structura FA,
efectivul, dotarea cu armament, asigurarea financiară, tehnico-materială se determină de Ministerul
Apărării şi de Guvern, fiind aprobată de Parlament.
Dată fiind valoarea socială evidentă a capacităţii de apărare a statului, cum a fost indicat în
paragraful întâi al acestui capitol, apar pe deplin justificate prevenirea şi combaterea, prin mijloace
de drept penal, a faptelor care pun în pericol ori vatămă această valoare socială deosebit de
importantă.41
Incriminând aceste fapte, legiuitorul le-a inclus într-o categorie distinctă de infracţiuni sub
denumirea de “Infracţiuni militare”. Aceste infracţiuni constituie conţinutul Capitolului XVIII al PS
a C.pen.
39
Ulianovschi X., Ulianovschi T., Drepturile militarilor în documentele naţionale şi internaţionale, Chişinău, 2005, pag. 16.
40
Adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 25 iulie 2003 // Monitorul Oficial nr.200-2003, 2003.
41
V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, I.Fodor, N.Iliescu, C.Bulai, R.Stănoiu, V.Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal Român, Vol.IV, Partea
Specială, Bucureşti, 1972, pag.755.
22
Noţiunea infracţiunilor militare se conţine în Capitolul IX al PG (art.128 C.pen.). În acest sens,
infracţiunile militare se consideră infracţiunile, prevăzute de C.pen., contra modului stabilit de
îndeplinire a îndatoririlor serviciului militar, a pregătirii militare obligatorii şi a concentrărilor,
săvârşite de militari, precum şi de persoanele care trec pregătirea militară obligatorie sau de
rezervişti în timpul satisfacerii serviciului militar, pregătirii militare obligatorii, concentrărilor de
instrucţie sau de probă.
Analizând conţinutul art.128 C.pen. ajungem la concluzia că în această dispoziţie sunt incluse şi o
categorie de persoane, care nu se mai consideră militari şi deja nu mai există un astfel de serviciu
militar cum ar fi: “pregătirea militară obligatorie” şi persoana care “trece pregătirea militară
obligatorie”. Această sintagmă a fost inclusă în dispoziţia art.128 C.pen. din considerentele că Cap.
VI al Legii nr.968 din 17 martie 1992 despre obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor
Republicii Moldova42 prevedea un astfel de serviciu militar precum pregătirea militară obligatorie.
De asemenea în art.15 al acestei Legi era stipulat că cetăţenii Republicii Moldova, de sex masculin,
care au împlinit 18 ani urmează să fie încorporaţi în serviciul militar în termen sau pentru pregătire
militară obligatorie. Cetăţenii care au absolvit instituţii de învăţămînt superior se încorporează
pentru pregătire militară obligatorie.
Legea nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei 43,
însă, a abrogat legea sus-indicată şi, în locul pregătirii militare obligatorii, a introdus o nouă formă
de satisfacere a serviciului militar obligatoriu de către cetăţenii care au absolvit instituţii de
învăţămînt superior, stipulând că ei se încorporează în serviciul militar cu termen redus.
De asemenea art.128 C.pen. indică că subiecţi ai infracţiunii militare pot fi şi persoanele care sunt
chemate la concentrări. Considerăm că şi această sintagmă nu este completă, deoarece, potrivit art.
4 alin. 2 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea
Patriei, în categoriile subiecţilor infracţiunilor militare se includ nu doar persoanele care sunt
chemate la concentrări, ci şi cele care satisfac serviciul militar fiind mobilizaţi (spre exemplu, în caz
de conflict militar, de război etc.).
În acest context, considerăm că legiuitorul, încă din anul 2002 trebuia să includă în art.128 alin.
(1) C.pen. următoarea formulare: infracţiunile militare constituie infracţiunile, prevăzute de
prezentul cod, contra modului stabilit de îndeplinire a serviciului militar, săvârşite de
persoanele care îndeplinesc serviciul militar în termen, cu termen redus sau în bază de
contract, învaţă în instituţiile militare de învăţământ sau sunt chemate la concentrări sau
mobilizare.
Totuşi, considerăm că nici această definiţie a infracţiunii militare nu redă, pe deplin, conţinutul şi
esenţa, specificul infracţiunii militare, or, în privinţa prizonierilor de război, în timpul aflării lor în
prizonierat, se aplică legislaţia militară, durata aflării lor în prizonierat se include în satgiul militar
şi astfel, şi dânşii pot comite infracţiuni militare.
În continuare, vom analiza esenţa şi conţinutul infracţiunilor militare sub mai multe aspecte,
pentru a scoate în evidenţă acele particularităţi şi semne specifice ale infracţiunii militare, care ne-ar
da posibilitate să definim infracţiunea militară conform tuturor semnelor şi calităţilor ei specifice.
La definirea noţiunii de infracţiune militară şi elucidarea semnelor ei specifice, caracteristice,
susţinem că este necesar a se ţine cont de caracteristicile generale ale infracţiunii. Conform art.14
C.pen. „infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală,
săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală”.
Din cele consemnate, concluzionăm că semnele generale, trăsăturile de bază ale infracţiunii
militare sunt identice cu cele ale infracţiunii în general:
1. Infracţiunea militară este o faptă prejudiciabilă (acţiune sau inacţiune) contra disciplinei
militare şi ordinii stabilite de îndeplinire a serviciului militar (fapta prejudiciabilă).
2. Infracţiunile militare sunt prevăzute şi pedepsite conform Codului penal, Cap. XVIII al PS
(art.364-387 C.pen.), iar aplicarea pedepselor se face conform regulilor generale de aplicare a
pedepselor penale, prevăzute în PG a C.pen. şi limitele sancţiunilor prevăzute în Cap. XVIII al PS a
C.pen.
42
Legea nr.968 din 17 martie 1992 despre obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor Republicii Moldova (Monitorul Oficial nr.003 din
17 martie 1992) abrogată prin Legea nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei.
43
Legea nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei // Monitorul Oficial nr.137 din 10 octombrie 2002.
23
3. Infracţiunile militare sunt nişte fapte penale, săvârşite cu vinovăţie (intenţionat sau din
imprudenţă).
4. Infracţiunile militare sunt pasibile de pedeapsa penală, prevăzută în sancţiunile art.364-392 ale
Cap. XVIII al PS a C.pen., care se aplică conform regulilor generale de aplicare a pedepselor
penale, prevăzute în PG a C.pen.
Totuşi, ne rezervăm opinia precum că infracţiunile militare sunt o categorie specială, deosebită de
infracţiuni, cu elemente şi trăsături specifice numai ei, care o delimitează de orice altă categorie de
infracţiuni din PS a C.pen.
Ca infracţiuni ce fac parte dintr-o categorie distinctă, infracţiunile militare prezintă o serie de
trăsături caracteristice comune44.
Astfel, în noţiunea infracţiunii militare legiuitorul a inclus două criterii specifice doar
infracţiunilor militare:
1. Caracterul deosebit al faptei infracţionale: fapta penală este îndreptată contra disciplinei
militare şi ordinii stabilite de satisfacere a serviciului militar.
2. Subiectul deosebit, special al tuturor infracţiunilor militare: militarul sau persoanele care au
statut de militar.
Pentru existenţa infracţiunii militare este strict necesară prezenţa ambelor criterii. În cazul în care
lipseşte vreuna din cerinţele menţionate, fapta nu va constitui nici într-un caz infracţiune militară.
Mai mult ca atât, în unele cazuri, când făptuitorul nu întruneşte calitatea de militar, fapta săvârşită
nu va constitui componenţă de infracţiune în general, din motivul că fapta nu întruneşte elementele
constitutive ale componenţei de infracţiune (Spre exemplu, neexecutarea ordinului şefului militar de
către o persoană civilă care lucrează în unitatea militară conform contractului individual de muncă,
nu va constitui infracţiunea de neexecutare a ordinului şefului militar, prevăzută de art.364 C.pen.).
Excepţie de la această regulă o face legiuitorul în art.289-391 C.pen., fapt pe care îl considerăm
incorect şi propunem excluderea acestor componenţe de infracţiune din sistemul infracţiunilor
militare.
În asemenea mod, în cazul absenţei altui criteriu obligatoriu al infracţiunii militare, când fapta
penală nu este îndreptată contra disciplinii militare şi ordinii stabilite de satisfacere a serviciului
militar, nu va fi prezentă o infracţiune militară, chiar şi dacă făptuitorul are calitatea de militar (Spre
exemplu, în cazul când un militar se eschivează de la plata pensiei alimentare sau de la întreţinerea
copiilor, nu poate fi constatată o infracţiune militară, ci o infracţiune de tip comun, prevăzută de
art.202 C.pen.).
Caracterul specific al infracţiunilor militare, deci, constă atât în specificul subiectului ei (militar),
cât şi a obiectului ei de atentare (ordinea stabilită de satisfacere a serviciului militar şi disciplina
militară). Doar reieşind din particularităţile subiectului şi obiectului infracţiunilor militare, se poate
direcţiona limita dintre infracţiunile militare şi toate celelalte infracţiuni de tip comun.
În unele componenţe ale infracţiunilor militare atentatul la disciplina militară şi ordinea stabilită
de satisfacere a serviciului militar este direct legată de executarea obligaţiunilor serviciului militar
(spre exemplu, neexecutarea ordinului superiorului militar de către subaltern (art.364 C.pen.),
încălcarea regulilor statutare de exercitare a serviciului de gardă şi alte servicii militare speciale
(art.374-377 C.pen.) etc.). Sunt, însă, şi aşa infracţiuni militare, în procesul cărora atentarea la
disciplina militară şi la ordinea stabilită de satisfacere a serviciului militar, nu este nemijlocit legată
de îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar (spre exemplu, distrugerea sau deteriorarea
intenţionată sau din imprudenţă a patrimoniului militar (art.379-380 C.pen.), jefuirea celor căzuţi pe
câmpul de luptă (art.389 C.pen.).
Constând în încălcarea disciplinii militare şi în încălcarea ordinii stabilite de satisfacere a
serviciului militar, infracţiunile militare, în consecinţă, reprezintă în sine atentarea la capacitatea de
luptă a FA ale RM.45
În ipoteza celor menţionate, considerăm că noţiunea infracţiunii militare, în art.128 alin.(1)
C.pen., trebuie să aibă următoarea redacţie:
Prin „infracţiuni militare se înţeleg faptele prejudiciabile, prevăzute de Cap.XVIII al Codului
penal, săvârşite cu vinovăţie în dauna disciplinii militare sau a ordinii stabilite de satisfacere a
44
X. Ulianovschi, Noţiunea infracţiunii militare în noul Cod penal, Revista Naţională de Drept, nr. 10, 2002, pag. 45
45
В.М. Чхиквадзе, Советское военно-уголовное законодательство, Moscova, 1948, pag. 148-149.
24
serviciului militar de către persoanele care îndeplinesc serviciul militar în termen, cu termen redus
sau în bază de contract, învaţă în instituţiile militare sau sunt chemate la concentrări sau mobilizare,
cât şi de către militarii aflaţi în prizonierat”.
În baza analizei definiţiei şi conţinutului infracţiunii militare, se ajunge la concluzia că
componenţa infracţiunii militare îndeplineşte un cumul de funcţii, în special:
1. Este un mijloc de constatare şi de descriere a infracţiunii militare.
2. Serveşte drept bază de realizare a răspunderii penale, deoarece la răspunderea penală pentru
infracţiunea militară se trage persoana care a săvârşit o infracţiune militară. Absenţa în acţiunile
persoanei a tuturor elementelor ce caracterizează infracţiunea militară exclude răspunderea penală
pentru infracţiune militară.
3. Componenţa infracţiunii militare serveşte drept bază de delimitare a infracţiunilor între ele
(spre exemplu, infracţiunea militară de infracţiunea de drept comun). Delimitarea se efectuează, în
primul rând, după obiectul de atentare. Infracţiunile, care au un obiect comun de atentare, se
deosebesc între ele după latura obiectivă (spre exemplu, neexecutarea ordinului şi opunerea de
rezistenţă şefului). Infracţiunile militare se pot delimita între ele şi după latura subiectivă (abuzul de
putere sau excesul de putere şi atitudinea neglijentă faţă de serviciu). Ele se pot deosebi şi potrivit
semnului subiectului infracţiunii (spre exemplu, încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile
dintre militari, dacă între ei nu există relaţii de subordonare şi abuzul de putere; excesul de putere
sau inacţiunea la exercitarea puterii; atitudinea neglijentă faţă de serviciu).
4. Componenţa infracţiunii militare serveşte drept temei de încadrare juridică a infracţiunilor.
Aprecierea juridică corectă a faptei săvârşite (calificarea infracţiunii) este posibilă, doar în cazurile
când sunt folosite noţiunea şi conţinutul unei infracţiuni concrete.46
Majoritatea infracţiunilor militare sunt formate prin intermediul unor dispoziţii de blanchetă.
Adică, conţinutul oricărei infracţiuni militare poate fi înţeles doar prin intermediul analizei şi
studiului anumitor norme juridice-militare, pentru încălcarea cărora este prevăzută răspunderea
penală.
Spre exemplu, fără adresarea la Regulamentul serviciului în garnizoană şi de gardă al FA ale
RM, este imposibil de stabilit caracterul încălcărilor cerinţelor şi regulilor serviciului în gardă şi
consecinţele survenite etc.
Specificul conţinutului vinovăţiei infracţiunilor militare constă în faptul că ea reflectă natura
militară a acestor infracţiuni. Făptuitorul are atitudine nu pur şi simplu faţă de o faptă prejudiciabilă
de tip general şi consecinţele ei, ci faţă de fapta prejudiciabilă, care formează încălcarea ordinii
stabilite de satisfacere a serviciului militar şi faţă de consecinţele prejudiciabile survenite, care se
exprimă prin cauzarea de daune capacităţii de luptă a unităţii militare, securităţii militare a statului.
Relaţiile de serviciu militar se împart în două grupuri:
a) generale (relaţiile de serviciu militare, subiect al cărora poate fi orice militar);
b) speciale (relaţiile de serviciu militare, care se formează în anumite sfere ale activităţii de
serviciu militare; sunt legate de rezolvarea şi îndeplinirea anumitor sarcini speciale, iar subiecţii lor
nu sunt toţi militarii, ci anumite categorii de militari).
În opinia noastră repartizarea relaţiilor de serviciu militare în categorii (generale şi speciale) a
servit la constituirea sistemului componenţelor infracţiunilor militare în Codul penal: unele fapte
încalcă relaţiile de serviciu militare generale, altele - relaţiile de serviciu militare speciale47.
La I-a categorie pot fi atribuite infracţiunile contra ordinii de subordonare şi a relaţiilor statutare
de comportare (neexecutarea intenţionată a ordinului; opunerea de rezistenţă şefului sau
constrângerea acestuia la încălcarea obligaţiilor de serviciu; insultarea militarului; ameninţarea
şefului; acte de violenţă săvârşite asupra şefului; încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile
dintre militari dacă între ei nu există raporturi de subordonare), cât şi cele care atentează la
patrimoniul militar (distrugerea intenţionată sau din imprudenţă a patrimoniului militar).
La II-a categorie se pot referi celelalte componenţe de infracţiuni militare: încălcarea regulilor
statutare de exercitare a serviciului de gardă şi alte servicii militare speciale etc.
Cu referire la infracţiunile militare, care fac parte dintr-o categorie distinctă, se constată o serie de
trăsături distinctive comune.
46
С.Аветисян, Воинские преступления, Erevan, 2001, pag.8.
47
Б. Борисенко, Особенности уголовной ответственности военнослужащих, rambler.ru/law.edu.ru/script/ cntsource.ID=10000.
25
Obiectul juridic generic (de grup) al infracţiunilor militare îl constituie relaţiile sociale ce ţin de
capacitatea de apărare a ţării şi ordinea stabilită de satisfacere a serviciului militar, a pregătirii
militare obligatorii şi a concentrărilor. Valoarea socială a capacităţii de apărare a ţării şi ordinii
stabilite de satisfacere a serviciului militar are mai multe componenţe, care, la rândul lor, au
caracter de valori sociale, cum sunt: FA ale ţării, privite în existenţa lor fizică, în puterea lor de
luptă; ordinea şi disciplina militară; comportarea curajoasă a militarilor pe câmpul de luptă; unitatea
morală a populaţiei şi spiritul ei de rezistenţă; atitudinea loială şi devotată a cetăţenilor faţă de
obligaţiile privind apărarea ţării.48
Fiecare dintre infracţiunile militare ori grupurile separate din cadrul categoriei infracţiunilor
militare, în afară de obiectul generic, au un obiect juridic special de atentare.
Obiectul juridic special reprezintă o concretizare, particularizare a obiectului generic, raportat la
fiecare infracţiune sau grup de infracţiuni omogene în parte.49 Acesta constă în relaţiile sociale
referitoare numai la una dintre componentele capacităţii de apărare a ţării sau ordinii stabilite de
satisfacere a serviciului militar, a pregătirii militare şi a concentrărilor - ca valoare socială şi anume
cea care este lezată în mod direct prin săvârşirea infracţiunii (spre exemplu, ordinea şi disciplina
militară, comportarea curajoasă a militarilor pe câmpul de luptă etc.).
Obiectul juridic special al infracţiunilor militare este diferit şi variat, în dependenţă de specificul
infracţiunilor militare şi categoriile lor. În acest sens, constatăm: infracţiuni care atentează la
ordinea de subordonare; infracţiuni ce atentează la ordinea de comportare între militari; infracţiuni
de serviciu; infracţiuni legate de sustagerea de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar;
infracţiuni ce atentează la ordinea de mânuire a armei şi de manipulare a substanţelor periculoase;
infracţiuni ce atentează la ordinea de exercitare a serviciului de luptă şi a altor servicii speciale;
infracţiuni ce atentează la ordinea de păstrare a avutului militar; infracţiuni ce atentează la ordinea
de exploatare a tehnicii de luptă; infracţiuni împotriva ordinii de exercitare a serviciului militar în
timp de război sau în condiţii de luptă.
Existenţa unui obiect material nu constituie un aspect comun al infracţiunilor militare. De regulă,
infracţiunile din această grupă nu au un obiect material, acesta fiind caracteristica obligatorie doar a
unor infracțiuni militare (spre exemplu, corpul persoanei în cazul încălcării regulilor statutare cu
privire la relaţiile dintre militari, dacă între ei nu există relaţii de subordonare; averea unităţilor
militare în cazul pierderii avutului militar, distrugerii sau deteriorării intenţionate sau din
imprudenţă a avutului militar etc.).
Latura obiectivă a infracţiunilor militare se realizează, de regulă, prin acţiuni, iar în unele cazuri
prin inacţiuni.
Prin acţiuni se săvârşesc infracţiunile militare ce privesc încălcări ale regulilor statutare cu
privire la relaţiile dintre militari, dacă între ei nu există relaţii de subordonare, dezertarea, acte de
violenţă asupra populaţiei din zona operaţiilor militare, comportarea urâtă cu prizonierii de război,
purtarea ilegală a semnelor Crucii Roşii şi ale Semilunii Roşii şi abuzul de ele etc.
Prin inacţiuni se săvârşesc infracţiunile militare ce privesc pierderea avutului militar, refuzul de a
acţiona cu arma etc.
Urmările (consecinţele prejudiciabile) ale acţiunii (inacţiunii) constau în starea de pericol pentru
capacitatea de apărare a ţării sau ordinea stabilită de satisfacere a serviciului militar, a pregătirii
militare şi a concentrărilor sau chiar într-o lezare efectivă a acesteia (spre exemplu, la încălcarea
regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, dacă între ei nu există relaţii de subordonare
se lezează ordinea stabilită de satisfacere a serviciului militar şi integritatea corporală a militarilor
etc.).
Pentru unele infracţiuni militare sunt caracteristice şi unele semne subsidiare ale laturii obiective,
cum ar fi: timpul săvârşirii infracţiunii (timp de război), locul săvârşirii infracţiunii (câmpul de
luptă), mijloacele şi metodele (eschivarea militarului de la serviciul militar prin automutilare,
simularea unei boli, falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune) etc.
Una dintre cele mai controversate şi complicate probleme cu privire la infracţiunile militare este
problema stabilirii subiectului infracţiunilor militare.
48
O.Loghin, T.Toader, Drept penal român, Partea Specială, Bucureşti, 1997, pag.604.
49
M.Basarab, L.Moldovan, V.Suian, Drept penal, Partea specială, Vol.II, Cluj-Napoca, 1997, pag.136.
26
Subiectul infracţiunii militare este special. Conform articolelor respective ale Codului penal, sunt
supuşi răspunderii penale pentru infracţiunile militare (adică subiecţi ai infracţiunilor militare),
militarii din organele Armatei Naţionale şi ale Trupelor de carabinieri, precum şi persoanele, în
privinţa cărora există indicaţii speciale în legislaţie.
De asemenea, sunt subiecţi ai infracţiunilor militare rezerviştii în timpul concentrărilor,
instrucţiunilor de luptă sau de probă.
Sunt atribuiţi militarilor şi studenţii (cursanţii) instituţiilor de învăţământ militar din instituții
militare etc.
O importanţă deosebită pentru recunoaşterea persoanei ca subiect al infracţiunii militare o are
începutul şi sfârşitul perioadei de aflare a persoanei în serviciul militar, timpul în care persoana are
statut de militar.
Depunerea jurământului militar, în general, nu este o condiţie obligatorie pentru a recunoaşte
persoana (militarul) ca subiect al infracţiunii militare.
În unele cazuri, ţinând cont de specificul serviciului militar (serviciu special), nedepunerea
jurământului militar de către persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de Capitolul “Infracţiuni
militare” al C.pen., serveşte drept temei de liberare a acestei persoane de răspundere penală pentru
fapta săvârşită (cu excepţia cazurilor când acţiunile ei vor întruni o componenţă de infracţiune cu
caracter general).
La răspunderea penală pentru unele infracţiuni militare pot fi trase şi persoanele care se află în
prizonierat.
Convenţia (III) cu privire la tratamentul prizonierilor de război, încheiată la 12 august 1949 la
Geneva, indică că prizonierii de război vor fi supuşi legilor, regulamentelor şi ordinelor generale în
vigoare la FA ale Puterii deţinătoare, care este autorizată să ia măsuri judiciare sau disciplinare
privind orice prizonier de război care a comis o infracţiune la aceste legi, regulamente sau ordine
generale.50
Unele infracţiuni militare, pe lângă calitatea de militar al subiectului, mai cer existenţa unor
calităţi suplimentare (subiect special în cadrul infracţiunilor militare), cum ar fi, spre exemplu,
calitatea de şef sau persoană cu funcţie de răspundere - în cazul infracţiunilor de serviciu (abuzul de
putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii; atitudinea neglijentă faţă de serviciu).
Latura subiectivă. Cele mai multe dintre infracţiunile militare sunt infracţiuni intenţionate.
Intenţia, nefiind calificată printr-un scop special indicat în dispoziţia articolului concret, poate fi
atât directă, cât şi indirectă (spre exemplu, încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre
militari, în timpul satisfacerii serviciului militar, dacă între ei nu există raporturi de subordonare
etc.). În cazul în care în dispoziţia articolului respectiv se conţine un scop special, forma vinovăţiei
este doar intenţia directă (spre exemplu, dezertarea, în scopul eschivării de la serviciul militar
etc.).51
Dat fiind că unele din infracţiunile militare sunt infracţiuni de inacţiune (omisive), elementul lor
subiectiv poate îmbrăca şi forma imprudenţei52 (în ambele sale modalităţi: neglijenţa criminală sau
sineîncrederea exagerată). Din aceste infracţiuni fac parte: distrugerea sau deteriorarea din
imprudenţă a avutului militar, pierderea avutului militar, atitudinea neglijentă faţă de serviciu etc.
Participaţia la infracţiunile militare poate avea loc în toate formele: coautorat, instigare,
complicitate şi acte de organizare a infracţiunii militare.
Coautoratul la infracţiunile militare poate avea loc în cazul când două sau mai multe persoane,
care au calitatea specială prevăzută de lege (militari, şefi sau persoane cu funcţie de răspundere,
persoane din serviciu de zi pe unitatea militară etc.), săvârşesc intenţionat, împreună şi în comun,
una şi aceeaşi infracţiune.
Complici, instigatori sau organizatori ai infracţiunilor militare pot fi orice persoane, care au
calităţile generale cerute de legea penală: vârsta, persoană fizică şi responsabilitatea.
Actele de pregătire şi tentativa. O mare parte a infracţiunilor militare, fiind infracţiuni
intenţionate, comisive, sunt susceptibile de o desfăşurare în timp şi pe faze a activităţii prin care se
50
Tratate Internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998), Ediţie oficială, Vol.V, Chişinău, 1998, pag.88.
51
Elementele constitutive ale componenţei infracţiunii militare, participaţia la infracţiunile militare cât şi pedeapsa pentru infracţiunile militare vor
fi analizate mai desfăşurat în capitolele şi secţiunile următoare.
52
V.Dongoroz şi alţii, op.cit., pag.759.
27
realizează conţinutul lor. În cazul în care făptuitorul a pregătit din timp mijloacele, schema, planul
de săvârşire a infracţiunii, însă nu a dovedit să treacă la realizarea infracţiunii propriu-zise,
deoarece a fost depistat şi reţinut, suntem în prezenţa unor acte de pregătire la săvârşirii infracţiunii
(spre exemplu, militarul, în scopul săvârşirii dezertării, a pregătit arma pentru a opune rezistenţă
persoanelor care ar încerca să-l reţină ori a falsificat actele personale pentru a-şi tăinui
personalitatea, în cazul dezertării etc.). În cazul când actele de pregătire întrunesc în sine
componenţe de infracţiuni distincte, acţiunile făptuitorului pot fi calificate după regulile concursului
de infracţiuni (spre exemplu, fabricarea şi păstrarea ilegală a armelor (art.290 C.pen.) şi acte de
pregătire la infracţiunea de dezertare (art.26, 371 C.pen.).
Atunci când actele de pregătire pentru săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană sunt
săvârşite de o altă persoană, în vederea ajutării şi uşurării săvârşirii infracţiunii de către autor,
aceste acte devin acte de participaţie – acte de complicitate anterioară, şi acţiunile acestei persoane
vor fi încadrate ca complicitate la infracţiunea militară săvârşită de autor (spre exemplu, A îi
transmite lui B, care este militar, buletinul său de identitate şi alte mijloace pentru a înlesni
dezertarea ultimului şi acesta dezertează. Acţiunile lui A vor fi calificate ca complicitate la
dezertare - art.42, 371 C.pen.).
Infracţiunile militare intenţionate, comisive pot ave şi forma tentativei, în cazul când făptuitorul a
început acţiunile infracţionale ce constituie latura obiectivă a infracţiunii, însă, din cauze
independente de voinţa făptuitorului, ele nu şi-au produs efectul (spre exemplu, în scopul distrugerii
avutului militar, făptuitorul a incendiat o maşină, însă acest avut n-a fost distrus deoarece focul a
fost imediat stins de către alţi militari. În acest caz, acţiunile făptuitorului vor fi evaluate ca
tentativă de distrugere intenţionată a patrimoniului militar (art.27, 379 C.pen.).
Pedeapsa în cazul săvârşirii infracţiunilor de către militari. Conform art.128 alin.(2) C.pen.,
militarii, care au săvârşit infracţiuni, urmează a fi traşi la răspunderea penală în conformitate cu
prevederile PG şi PS ale C.pen.
Nemilitarii, care au participat cu acte de instigare, complicitate sau de organizare la infracţiunile
militare, urmează a fi traşi la răspunderea penală în corespundere cu prevederile PG şi Cap. XVIII
“Infracţiuni militare” al PS a C.pen.
5. Delimitarea infracţiunilor militare de delictele disciplinare

Practica aplicării C. pen. demonstrează, că ideea penal-procesuală în privinţa institutelor de drept
militar-penal şi cel militar-disciplinar are multe delimitări şi asemănări.
Această teză se atinge în primul rând de o problemă importantă pentru teorie şi practică, şi în
special, cu privire la criteriile delimitării infracţiunii militare şi încălcării disciplinare.
Problema numită a fost dezvoltată, în special, de savanţii-jurişti ruşi, începând cu renumitul
reprezentant al dreptului militar-penal prerevoluţionar V.D. Kuzimin-Karavaev.
Ea a fost dezvoltată, în continuare, de savanţii contemporani ruşi F.S. Brajnic, A.S. Samoilov,
O.C. Zatelepin şi alţii.
Este necesar de subliniat de la început o circumstanţă destul de fundamentală: legislaţia
anterioară despre infracţiunile militare (atât prerevoluţionară cât şi sovietică) admitea recunoaşterea
infracţiunii, posedând indiciile infracţiunii, ca un delict disciplinar, cu condiţia stabilirii
circumstanţelor care atenuiază răspunderea.
Astfel, C. pen. vechi, în redacţia Legii din 1961 prevedea, în mai multe articole din capitolul XII
al Părţii speciale „Infracţiuni militare,” că faptele prevăzute de C. pen. ca infracţiuni militare, dacă
au fost comise cu circumstanţe atenuante, se consideră delicte disciplinare şi se pedepsesc conform
Statutului disciplinar al FA RM.
Astfel în art. 240 C. pen., în redacţia Legii din 1961, Neexecutarea ordinului, în al. 2 stipula
„Aceeaşi faptă, săvârşită cu circumstanţe atenuante, se pedepseşte conform Statutului disciplinar al
FA RM.” Asemenea prevederi se conţineau în 10 articole ale acestui capitol.
Însă Codurile Penale actuale, şi cel al R. Moldova, şi cel bielorus, rus, cât şi alte Coduri penale
ale statelor ex-sovietice de acum nu mai prevăd o asemenea posibilitate.
În asemenea împrejurări, examinarea întrebării despre delimitarea infracţiunii militare de
delictele disciplinare, nu numai că capătă interes teoretic, dar şi necesită o elucidare rapidă de către
28
aplicatorii legii. Definirea noţiunii „infracţiuni militare,” după cum a fost relatat mai sus, este dată
în art. 128 C. pen.:
Prin infracţiuni militare se înţeleg infracţiunile, prevăzute de prezentul cod, contra modului
stabilit de îndeplinire a serviciului militar, săvârşite de persoanele care îndeplinesc serviciul militar
în termen sau în bază de contract, trec pregătirea militară obligatorie sau sunt chemate la
concentrări.
În aşa fel, noţiunea „infracţiune militară” include trei particularităţi de bază:
 Caracterul deosebit al obiectului infracţiunii penale – ordinea stabilită de satisfacere a
serviciului militar;
 Subiectul deosebit al infracţiunii – militarul sau supusul militar în timpul efectuării
concentrărilor şi instrucţiunilor militare;
 Amplasarea deosebită a articolelor, care prevăd răspunderea pentru infracţiunile militare, -
capitolul XVIII PS C. pen.
Numai cumularea acestor particularităţi permite de considerat infracţiunea militară.
În norma sus numită s-a păstrat modul de abordare anterior a examinării particularităţilor
infracţiunilor militare prin indicarea la specificul obiectului şi subiectului infracţiunii, încadrarea
infracţiunilor într-un capitol aparte al C. pen. Aceasta este determinată de faptul, că nu orice
încălcare a ordinei de satisfacere a serviciului militar de către militar se cuprinde în capitolul XVIII
PS C. pen.
De exemplu, sustragerea patrimoniului militar de către militarul în a cărui administrare se află, se
califică ca infracţiune general penală, cu toate că are specific militar.
Doar în mare măsură orice infracţiune săvârşită de un militar în consecinţă se răsfrânge negativ
asupra stării ordinii de drept militare şi a disciplinei în unitate sau subunitate.
Ordinea de drept militară presupune:
- existenţa normelor de drept, care reglementează relaţiile sociale, apărute în legătură cu
satisfacerea serviciului militar;
- respectarea acestor norme, adică executarea întocmai de către militari a obligaţiunilor lor.
Regulamentul Disciplinii militare defineşte disciplina militară ca o respectare strictă şi întocmai,
de către toţi militarii a ordinii şi regulilor reglementate de legislaţia RM şi de regulamentele
militare. Disciplina militară însărcinează militatul cu diferite obligaţiuni: să respecte strict
Constituţia şi alte acte normative ale RM, cerinţele jurământului militar şi regulamentelor militare,
să îndeplinească ordinele comandanţilor (şefilor) necondiţionat, exact şi în termen, să suporte cu
dârzenie dificultăţile serviciului militar, să nu-şi cruţe viaţa în timpul îndeplinirii datoriei militare,
să fie vigilent, să păstreze strict secretul de stat şi de serviciu, să păstreze permanent patrimoniul
militar, să fie cinstit şi sincer, să preţuiască gradul militar şi camaraderia militară, să se comporte cu
demnitate în afara unităţii, să nu încalce ordinea publică, să nu-şi permită fapte nedemne şi să-i
reţină şi pe alţii de la acestea, să contribuie la apărarea onoarei şi demnităţii cetăţenilor.
Nerespectarea oricărei dintre aceste obligaţiuni poate crea o infracţiune militară sau alta (de
exemplu, neândeplinirea ordinului, pierderea patrimoniului militar). Infracţiunile militare,
manifestate prin încălcarea disciplinei militare şi ordinii stabilite de satisfacere a serviciului militar,
reprezintă un pericol social considerabil pentru stat, este în cele din urmă o atentare la capacitatea
de luptă a FA.
Cu toate acestea, nu orice încălcare de către militar a ordinii stabilite de satisfacere a serviciului
militar, a disciplinei militare se consideră infracţiune militară. Încălcările nesemnificative, după
caracterul şi pericolul lor social (prejudiciabilitate) se califică ca încălcări disciplinare, săvârşirea
cărora atrag răspunderea în ordinea prevăzută de Regulamentul disciplinei militare.
Orice executare neglijentă sau nepăsătore a obligaţiunilor serviciului militar, abaterile
neînsemnate de la ordinea militară severă deasemenea duc la slăbirea disciplinei şi capacităţii de
luptă a unităţii militare. De aceea, aplicarea faţă de subalterni a măsurilor de sancţionare necesare,
chiar şi pentru o neînsemnată apariţie a indisciplinei, dezordonării, reprezintă obligaţiunea de
serviciu a şefului: „Comandantul (şeful), care nu a asigurat condiţii necesare pentru respectarea
ordinii regulamentare şi cerinţelor disciplinei militare, care nu a luat măsuri pentru restabilirea lor,
poartă pentru aceasta răspundere în corespundere cu legislaţia RM” (al. 3 art.6 al Regulamentului
disciplinar).
29
Încălcările disciplinare pot fi diferite. Regulamentul disciplinar nu prevede toate încălcările
disciplinare posibile cu indicarea concretă a sancţiunilor pentru acestea.
În ce constă atunci deosebirea principală dintre încălcarea disciplinară şi infracţiunea militară?
Pe lângă cele trei particularităţi numite mai sus, noţiunea de infracţiune militară, ca şi cea general
penală, include alte particularităţi principale: pericol social, ilegalitatea penală, vinovăţia,
nepedepsirea.
La baza cercetării categoriei infracţiunii militare stă principiul derivării particularităţilor ei de la
proprietăţile infracţiunii în întregime. Regula dată se bazează pe dialectica raportului dintre general
şi special, primar şi secundar.
Cu toate acestea, specificul serviciului militar umple particularităţile indicate cu un conţinut
deosebit, „militar”.
Reieşind din acest principiu, infracţiunile militare se deosebesc de încălcările disciplinare militare
în acelaş mod, cum se deosebeşte noţiunea generală de infracţiune de noţiunea de încălcare
contravenţională sau disciplinară. Cu alte cuvinte, infracţiunile militare şi încălcările disciplinare ale
militarilor reprezintă în sine o diversitate de faptei licite militare.
Esenţa lor este una şi aceiaşi: – încălcarea ordinii stabilite de satisfacere a serviciului militar.
Totuşi unele încălcări militare după caracterul şi gradul pericolului social (prejudiciabil)
reprezintă infracţiuni, altele – încălcări disciplinare.
Infracţiunile militare totdeauna dispun de un grad mai înalt de pericol social (prejudiciabil) decât
încălcările disciplinare.
Dar după particularităţile lor exterioare şi interioare ele adeseori coincid în parte: De exemplu,
încălcarea regulilor de patrulare, în urma cărora au survenit consecinţe, pentru prevenirea cărora a
fost numită această patrulă, constituie infracţiune militară, iar fără consecinţele stipulate expres în
lege, – încălcare disciplinară.
În practică deseori apar dificultăţi la delimitarea infracţiunilor militare de încălcările disciplinare
asemănătoare.
Criteriile de bază de delimitare sunt tipul (caracterul) ilegalităţii şi pericolul social (prejudiciabil),
adică criteriul formal şi material.
Poate fi recunoscută infracţiune militară doar fapta ilegal-penală, adică cea prevăzută în capitolul
XVIII PS C. pen.
Lista infracţiunilor, recunoscute ca infracţiuni militare, este exhaustivă şi se determină de
normele capitolului susindicat.
Rezolvarea problemei despre caracterul infracţional al contravenţiei în acest caz, depinde de
modalitatea de descriere în lege a particularităţilor infracţiunii:
Dacă în articolele capitolului XVIII PS C. pen. sunt indicate exact particularităţile definite
(concrete) ale infracţiunii, atunci determinarea caracterului infracţional al faptei, ca de obicei nu
întâmpină greutăţi.
Aşa dar, excesul de putere de către şef, însoţit de violenţă (art.370 C. pen), nu întâmpină
dificultăţi la determinarea caracterului infracţional al faptei.
La stabilirea în cele săvârşite a tuturor particularităţilor concrete descrise într-o normă sau alta a
capitolului XVIII PS C. pen., fapta dată urmează a fi atribuită la infracţiunea militară.
Cu toate acestea, în unele norme separate, infracţiunea militară nu se caracterizează prin
particularităţi strict determinate, ci prin aşa numitele particularităţi de apreciere. În asemenea cazuri
este dificil de delimitat infracţiunea militară de încălcare. De exemplu, în art. 367 C. pen.,
„Ameninţarea şefului,” în calitate de particularitate constructivă se indică: „Ameninţarea şefului cu
moartea, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu bătaia în timpul îndeplinirii
obligaţiilor legate de serviciul militar,” însă nu se indică, ce intensitate trebuie să aibă bătaia, dacă
se cuprind şi vătămările corporale neînsemnate etc.
În asemenea structuri de norme, un criteriu de delimitare a infracţiunii militare de încălcarea
disciplinară este necesar de considerat ilegalitatea. Aceasta înseamnă, că dacă ameninţarea va fi
stabilită de către judecată sau de organul de urmărire penală ca nereală, atunci nu va exista
componenţa de infracţiune, pe când încălcarea disciplinară nici formal nu cade sub indiciile
infracţiunii.
30
În practică este posibilă situaţia, când încălcarea militară, cu toate că conţine indiciile faptei
descrise în capitolul XVIII PS C. pen., nu prezintă în sine o infracţiune, ci o încălcare disciplinară.
În conformitate cu art. 14 al. 2 C. pen., Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi,
formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu
prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni.
Lipsită de importanţă se consideră fapta, care nu a pricinuit şi care după conţinutul şi orientarea
ei, nu putea să pricinuiască daună considerabilă intereselor protejate de legislaţia penală. Asemenea
faptă, în cazurile prevăzute de lege, poate să atragă după sine aplicarea măsurilor administrative
sau, în cazul nostru, a sancţiunii disciplinare.
În calitate de exemplu se poate face referire la art. 381 C. pen.: „Risipirea sau pierderea
patrimoniului militar”: Comercializarea, gajarea sau darea în folosinţă de către un militar a
echipamentului care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală, precum şi pierderea sau deteriorarea
acestor obiecte în urma încălcării regulilor de păstrare, cât şi pierderea sau deteriorarea, în urma
încălcării regulilor de păstrare, a armelor, muniţiilor, a mijloacelor de locomoţie, a obiectelor de
aprovizionare tehnică sau a unui alt patrimoniu militar, încredinţat spre a fi folosit în timpul
serviciului…
Astfel, în conformitate cu articolul numit, pierderea armelor, muniţiilor, tehnicii militare sau altui
patrimoniu militar, încredinţate pentru întrebuinţarea în serviciu, indiferent de urmări (în structura
articolului lipsesc aşa indicii, ca pricinuirea daunei esenţiale, considerabile sau alte urmări grave),
constituie componenţa de infracţiune.
Ca temei pentru aplicarea al. 2 al art. 14 C. pen., pentru determinarea componenţei de infracţiune
la articolul dat va fi însemnătatea mică a faptei, excluzând gradul criminal al pericolului ei social.
Totodată ea (fapta), reieşind din analiza textuală a al. 2 al art. 14 C. pen., nu trebuie să posede
pericol social (prejudiciabilitatea), caracteristic infracţiunii, nu trebuie să pricinuiască, şi după
conţinutul şi orientarea ei, nu putea să pricinuiască daună esenţială sau considerabilă intereselor
protejate de legea penală. În exemplul nostru pierderea de către militar a încărcătorului cu cartuşe
desigur v-a constitui componenţa de infracţiune militară, iar a raniţei, sau a unei mănuşi, sau a unui
ciorap etc., – nu.
Iată, deci, numai cu aceste condiţii obiective, delictul disciplinar, poate fi definit ca puţin
însemnat, adică lipsit de importanţă.
Particularităţile evidenţiate ale delictului disciplinar pot să se refere doar la obiectul şi la latura
obiectivă a faptei, dar nu şi la subiect.
Unii savanţi-jurişti în domeniul legislaţiei penal-militare a Federaţiei Ruse (în particular O.K.
Zatelepin) consideră, că însemnătatea mică (lipsa de importanţă) a infracţiunii se determină prin
particularităţile atât obiective cât şi subiective. După părerea lor, la determinarea gradului mai mare
sau mai mic a pericolului social (prejudiciabilităţii) al faptei, trebuie să se ia în consideraţie
totalitatea particularităţilor ei obiective şi subiective şi anume: caracterul însăşi al delictului,
survenirea sau lipsa consecinţelor prejudiciabile, caracterul unic sau sistematic al încălcării,
caracterul vinovăţiei, motivele şi scopurile, serviciul precedent impecabil, durata serviciului şi alte
particularităţi care caracterizează personalitatea vinovatului, şi deasemenea condiţiile concrete şi
circumstanţa săvârşirii infracţiunii. Cu atât mai mult, după cum ei consideră, noţiunea grad scăzut
(lipsă de importanţă) al pericolului social ale unor sau altor fapte şi atribuirea lor la încălcări poate
să se modifice în corespundere cu diferite condiţii, la FA, în general, sau la unităţi şi subunităţi
militare aparte.
Considerăm că noţiunea de faptă lipsită de importanţă, ca categorie de drept, se poate de aplicat
numai la componentele de infracţiune materiale. Doar după conţinut, al. 2 al art. 14 C. pen.,
stabileşte două particularităţi ale faptei: ea nu a pricinuit daună considerabilă; nu putea să o
pricinuiască, deoarece după conţinutul ei nu a fost îndreptată pentru a o pricinui.
Dar posibilitatea survenirii cărorva urmări esenţiale, considerabile sau grave pentru interesele
protejate de lege (în cazul nostru securitatea militară a statului) este posibilă numai la infracţiunile
cu componente materiale. Singur faptul de atribuire de către legislator a infracţiunilor cu
componentă formală la cele care se sancţionează penal (indicate în cap. XVIII PS C. pen.), deja
vorbeşte despre aceea, că săvârşirea faptelor, prevăzute de aceste articole, după conţinutul său este
îndreptată la pricinuirea daunei esenţiale, considerabile sau grave securităţii militare a statului.
31
Astfel, neexecutare intenţionată a ordinului (art. 364 C. pen.), adică refuzul deschis de îndeplinire
a ordinului şefului sau altă neexecutare intenţionată a ordinului, deja prin esenţa pericolului ei social
(prejudiciabil) indicat în lege: „… dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor
de serviciu.” Nu mai poate să fie apreciată ca încălcare disciplinară, deoarece direct în textul legii
este indicată condiţia cauzării unei daune considerabile intereselor de serviciu.
Pentru păstrarea ordinii de drept militare, întărirea conducerii militare unice, nu importă cine nu a
îndeplinit ordinul: militarul tânăr, abia recrutat în FA., sau care termină serviciul militar, dacă a
admis anterior încălcarea disciplinei sau nu. Aceste circumstanţe trebuie să se ia în consideraţie la
individualizarea pedepsei sau la hotărârea întrebării despre eliberarea de răspunderea penală, dar
nici într-un caz nu pentru aprecierea caracterului infracţional al faptei. Aceasta se referă şi la alte
componenţe ale infracţiunilor militare: încălcarea regulilor de satisfacere a serviciului de alarmă (al.
1 art. 375 C. pen.) etc.
Anumite probleme ridică aprecierea faptelor militarilor la încălcarea regulilor de satisfacere a aşa
numitor servicii speciale: - de gardă, de menţinere a ordini publice de asigurare a securităţii publice
etc.
În practica judiciară veche nu se făcea legătură între existenţa componenţei de infracţiune
militară şi careva consecinţe.
În prezent practica judiciară şi cea a organelor de urmărire penală, în totalitate, corespunde
prevederilor legale:
indiferent de circumstanţele care atenuează răspunderea, personalitatea infractorului şi de alţi
factori subiectivi, neîndeplinirea de către militar a ordinei şi regulilor de efectuare a serviciilor
speciale susindicate este recunoscută ca infracţiune militară, dacă a dus la consecinţele
prejudiciabile prevăzute expres în lege.
În comparaţie cu legislaţia penală militară veche, ex-sovietică, care prevedea că faptele militare
penale, săvârşite în circumstanţe atenuante, se recunosc ca încălcări disciplinare şi se pedepsesc
conform Regulamentului disciplinei militare, or, legea penală actuală, în general, nu conţine astfel
de prevederi, şi în prezent, săvârşirea acestor fapte în prezenţa unor circumstanţe atenuante, sau în
lipsa lor, în orice caz, se consideră infracţiune militară.
6. Fapta prevăzută de legislaţia militar-penală ce nu prezintă gradul prejudiciabil al unei

infracţiuni
Noţiunea infracţiunii militare, după cum s-a demonstrat, cuprinde cele mai importante şi esenţiale
trăsături ale infracţiunii în general. Ea indică că esenţa infracţiunilor militare constă în dirijarea lor
contra disciplinei militare şi ordinii de satisfacere a serviciului militar, cât şi a capacităţii de luptă a
FA.
Din definiţia infracţiunii militare rezultă că pentru tragerea la răspundere penală nu este de ajuns
doar săvârşirea anumitor fapte (acţiuni sau inacţiuni), care doar formal corespund criteriilor unei sau
altei infracţiuni militare, ci este necesar ca aceste fapte să fie prejudiciabile (să prezinte pericol
social) pentru capacitatea de luptă a FA şi pentru securitatea militară a statului.
Legislaţia penală admite posibilitatea săvârşirii unor fapte care formal conţin semnele unei
infracţiuni, dar care, în esenţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni şi, prin urmare, nu
atrag după sine măsuri de pedeapsă penală.
Aşadar, conform art.14 alin.(2) C.pen., nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care,
deşi, formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de C.pen., dar, fiind lipsită de importanţă, nu
Din dispozițiile normative exprese reiese că pentru a recunoaşte faptul că fapta săvârşită nu are
caracter prejudiciabil, este necesară prezenţa următoarelor criterii:
a) importanţa vădit scăzută a faptei;
b) lipsa consecinţelor prejudiciabile.
Prezenţa doar a unui asemenea criteriu nu dă posibilitate de a înceta urmărirea penală pe motivul
că fapta nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni.
32
Cu toate că noţiunea generală a infracţiunii şi noţiunea infracţiunii militare se conţin în PG a
C.pen. (art.14 şi 128 alin.(1) C.pen.), considerăm că art.128 C.pen. ar trebui să conţină şi prevederi
cu privire la lipsa gradului prejudiciabil al unei infracţiuni militare în cazul unei fapte concrete.
Din aceste considerente, considerăm ar fi necesar de completat art.128 C.pen. cu un alineat nou,
care ar avea următoarea redacţie:
(2). Nu constituie infracţiune militară acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine
semnele unei fapte prevăzute de Cap. XVIII a PS a C.pen., dar, fiind lipsită de importanţă, nu
Aplicarea prevederilor art.14 alin.(2) C.pen., şi, eventual, art.128 alin.(2) C.pen. (conform
modificărilor propuse) este limitată de legiuitor doar prin indicare generală la lipsa vădită de
importanţă a acestei fapte, însă nu sunt invocate concret componenţe de infracţiune față de care sunt
aplicabile sau inaplicabile aceste prevederi.
Din lista infracţiunilor militare ce se conţin în Cap. XVIII al PS a C.pen. concluzionăm că
majoritatea absolută a infracţiunilor militare sunt grave, deosebit de grave şi excepţional de grave.
În acest caz este dificil de a aplica prevederile art.14 alin.(2) C.pen. şi, din aceste considerente, în
practica judiciară aceste probleme se tratează în mod diferit.
Astfel, Procuratura Militară mun. Bălţi a încetat urmărirea penală în privinţa militarilor în termen
R. şi D., scoţându-i pe ei de sub urmărirea penală pe motivul că, deşi fapta comisă de ei conţine,
formal, elementele infracţiunii de dezertare, ea este lipsită de importanţă şi nu prezintă gradul
prejudiciabil al unei infracţiuni. Organul de urmărire penală a reţinut că R., D. şi T., toţi trei, fiind
militari în termen în unitatea militară BIM 1 mun. Bălţi, aflându-se într-un concediu de scurtă
durată, s-au înţeles să nu se prezinte la termenul fixat (la 2 ianuarie 2006, orele 10.00) în unitatea
militară, continuând sărbătorirea Anului Nou şi consumând băuturi alcoolice. La 3 ianuarie 2006, pe
la orele 16.00, R. şi D. au fost reţinuţi de colaboratorii unităţii militare şi reîntorşi în unitatea
militară, iar T. a fost reţinut peste 15 zile.
Astfel constatăm că R., D., şi T. au comis infracţiunea de dezertare prin participație (art.371 alin.
(2) lit. b) C.pen. Toţi trei au comis această infracţiune în stare de ebrietate. Fiind reţinuţi de
colaboratorii unităţii militare, se constată că ei nu s-au întors benevol în unitatea militară, careva
circumstanţe agravante în aceste împrejurări nu erau, iar infracţiunea dată este gravă (prevede
pedeapsa închisorii pe un termen de la 5 la 10 ani)53.
Considerăm că în cazul analizat nu suntem în prezenţa unei fapte lipsite de importanţă şi care nu
prezintă pericol social şi nu este prejudiciabilă, deoarece faptele lui R. şi D. sunt tot atât de
periculoase ca şi ale lui T. şi toate aceste fapte, în ansamblu, prezintă infracţiuni grave şi au grad
prejudiciabil destul de sporit.
Din acest punct de vedere considerăm că Codul penal în redacţia legii din 24 martie 1961 era mai
concretă, deoarece, într-un şir de articole din Cap. XII “Infracţiuni militare”, indica direct
împrejurările în care aceste infracţiuni sunt lipsite de importanţă şi nu prezintă pericol social. Spre
exemplu, art.246 alin.(4) C.pen. indica că absenţa samavolnică din unitatea militară… dacă a fost
săvârşită cu circumstanţe atenuante, se pedepseşte conform Statutului Disciplinar al FA ale RM.
Prevederi similare conţineau şi alte articole din acest capitol (spre exemplu, art.240 alin.(2) C.pen. -
neexecutarea ordinului, dacă a fost săvârşit cu circumstanţe atenuante; art.242 alin.(2) C.pen. -
ameninţarea şefului, săvârşită cu circumstanţe atenuante etc.).
Analizând conţinutul PG a C.pen., totuşi, ajungem la concluzia că legiuitorul, prin reglementarea
unor alte instituţii de drept penal, indirect indică şi la categoriile de infracţiuni, care, săvârşite în
condiţiile prevăzute de art.14 alin.(2) C.pen. nu constituie infracţiuni.
Această instituţie poate fi, în opinia noastră, liberarea de răspunderea penală, prevăzută de Cap.
VI al PG a C.pen. (art.53-59), şi anume prevederile lor au putere aplicativă doar în ipoteza unor
infracţiuni uşoare sau mai puţin grave.
Astfel, considerăm că doar în cazul unor infracţiuni militare uşoare sau mai puţini grave, nu
constituie infracţiune militară acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei
fapte prevăzute de Cap. XVIII a PS a C.pen., dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul
prejudiciabil al unei infracţiuni.
53
Ordonanţa Procurorului Procuraturii militare Bălţi din 28 ianuarie 2006. Cauza penală nr.1- 13, 2006 // Arhiva Judecătoriei Militare, 2006.
33
Dar şi această propunere n-ar corespunde principiilor dreptului penal: legalităţii, egalităţii şi
umanismului în cazul infracţiunilor militare, deoarece legiuitorul a prevăzut pedepse extrem de
grave pentru toate infracţiunile militare (nu ne referim la infracţiunile militare în timp de război,
pentru care pedepsele penale sporite ar avea o explicaţie logică): toate infracţiunile militare se
sancţionează cu pedepse privative de libertate; toate au ca pedeapsă penală închisoarea pentru
diferite termene, iar 14 infracţiuni, aveau şi pedepse alternative cu trimiterea într-o unitate militară
disciplinară, însă prin Legea nr. 53-XVI din 13.03.2008, publicată în MO nr. 84-85 din 13.05.2008
această pedeapsă a fost exclusă din C. pen., şi doar art. 364 al. 1 şi 4, 366 al. 1, 367 al. 1, 369 al.
1373 al. 1, 374 al. 1, 375 al. 1, 376 al. 1377 al. 1, 380 al. 1, 381 al. 3 şi 382 al. 1 prevăd ca pedepse
alternative închisorii, şi munca neremunerată în folosul comunităţii, care a fost introdusă prin Legea
nr. 53-XVI din 13.03.2008, publicată în MO nr. 84-85 din 13.05.2008.
Pedepsele contravenţionale, prevăzute de art.55 C.pen. nu pot fi aplicate faţă de militarii în
termen.
Una din aceste pedepse este amenda de până la 3000 lei, însă, ţinându-se cont de faptul că
militarul în termen primeşte solda ostăşească în mărime de doar aproximativ 40 lei, practic această
sentinţă nu va putea fi executată, deoarece amenda poate fi aplicată doar în cazurile când
condamnatul are posibilitatea reală să achite sumele indicate.
Mai complicată este problema aplicării faţă de militari a arestului contravenţional de până la 30
de zile din simplul motiv că, conform art. 16 Cod contravenţional 54, (4) Pentru săvîrşirea
contravenţiilor în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, militarii, cu excepţia militarilor în termen,
răspund contravenţional conform dispoziţiilor generale.
(5) Pentru săvîrşirea contravenţiilor, militarii în termen răspund în conformitate cu Regulamentul
disciplinei militare.
Conform art. 38 Cod contravenţional, (6) Arestul contravenţional nu poate fi aplicat persoanelor
declarate invalizi de gradul I şi de gradul II, militarilor în termen, militarilor şi angajaţilor cu statut
special ai Ministerului Afacerilor Interne, angajaţi în bază de contract.
O situaţie similară era reglementată şi în legislaţia contravenţională veche: Astfel, conform art.
15 CCA,55răspunderea militarilor şi a altor persoane, asupra cărora se extinde acţiunea
regulamentelor militare disciplinare, pentru comiterea contravenţiilor administrative, se înlocuia cu
răspunderea disciplinară, prevăzută de Regulamentul disciplinar al FA RM.
Conform prevederilor acestui articol, militarii şi supuşii serviciului militar, chemaţi la
concentrare, precum şi persoanele din efectivul de soldaţi şi din personalul de comandă ale
organelor afacerilor interne, purtau răspundere pentru contravenţii administrative conform
regulamentelor disciplinare. Faţă de persoanele menţionate nu putea fi aplicat şi arestul
administrativ.
Astfel, ajungem la concluzia că faţă de categoriile de militari susindicate nu poate fi aplicată
pedeapsa arestului contravenţional.
Din motivele susindicate, considerăm discutabilă Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel
Chişinău56 din 8 decembrie 2005, conform căreia a fost încetată cauza penală în privinţa militarului
în termen D.M, care a fost condamnat de către Judecătoria Militară 57 potrivit art.369 alin.(2) lit.b)
C.pen., cu aplicarea prevederilor art.79 C.pen., la arest pe un termen de 4 luni, D.M. fiind atras la
răspunderea administrativă sub formă de 45 zile de arest administrativ, potrivit prevederilor art.55
C.pen.
Toate cele consemnate valorifică posibilitatea ca sistemul infracţiunilor militare să posede un
tratament juridic general, comun celorlaltor categorii de infracţiuni.
În prezent, legiuitorul a prevăzut expres doar o singură împrejurare de liberare a infractorului de
pedeapsa penală pentru infracţiunea militară în art.371 alin.(5) C.pen.: „militarul care pentru prima
54
Codul contravenţional al Repunlicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218 din 24.10.2008, Publicat : 16.01.2009 în
Monitorul Oficial Nr. 3-6 art nr : 15, intrat in vigoare la 31.05.2009
55
Codul cu privire la contravenţiile administrative, adoptat la 29 martie 1985 // publicat în Veştile nr.003 din 3
aprilie 1985.
56
Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 8 decembrie 2005 // Arhiva Curţii de Apel Chişinău, Dosarul penal nr.1r-
252/2005.
57
Sentinţa Judecătoriei Militare Chişinău din 21 octombrie 2005 // Arhiva Judecătoriei Militare, Dosarul penal nr.1-77/2005.
34
dată a dezertat în condiţiile alin.(1) se liberează de răspundere penală dacă dezertarea a fost
săvârşită în urma unui concurs de împrejurări grele”.
Tema nr. 2 Sistemul infracţiunilor militare
1. Sistemul infracţiunilor militare în legislaţia penală a R. Moldova.
După cum s-a indicat mai sus, relaţiile de serviciu militar se împart în două grupuri:
a) generale (relaţiile de serviciu militare, subiect al cărora poate fi orice militar);
b) speciale (relaţiile de serviciu militare, care se formează în anumite sfere ale activităţii de
serviciu militare; sunt legate de rezolvarea şi îndeplinirea anumitor sarcini speciale, iar subiecţii lor
nu sunt toţi militarii, ci anumite categorii de militari).
În opinia noastră, repartizarea relaţiilor de serviciu militare în categorii (generale şi speciale) a
servit la constituirea sistemului componenţelor infracţiunilor militare în Codul penal: unele fapte
încalcă relaţiile de serviciu militare generale, altele - relaţiile de serviciu militare speciale58.
La I-a categorie pot fi atribuite infracţiunile contra ordinii de subordonare şi a relaţiilor statutare
de comportare (neexecutarea intenţionată a ordinului; opunerea de rezistenţă şefului sau
constrângerea acestuia la încălcarea obligaţiilor de serviciu; insultarea militarului; ameninţarea
şefului; acte de violenţă săvârşite asupra şefului; încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile
dintre militari dacă între ei nu există raporturi de subordonare), cât şi cele care atentează la
patrimoniul militar (distrugerea intenţionată sau din imprudenţă a patrimoniului militar).
58
Б. Борисенко, Особенности уголовной ответственности военнослужащих, rambler.ru/law.edu.ru/script/ cntsource.ID=10000.
35
La II-a categorie se pot referi celelalte componenţe de infracţiuni militare: încălcarea regulilor
statutare de exercitare a serviciului de gardă şi alte servicii militare speciale etc.
Mecanismul de interacţiune a criteriilor de clasificare a obiectului infracţiunilor militare şi de
sistematizare a lor constituie baza funcţiei de criminalizare a obiectului infracţiunilor militare, care
este decisiv în sistema funcţiilor elementelor componenţei de infracţiune.
Pentru sistemul infracţiunilor militare sunt importante nu atât ordinea de distribuire a
articolelor în interiorul unui anumit capitol al PS a C.pen., cât coeziunea internă, logica,
subordonarea normelor legii penale principiilor unice şi concepţiei generale a destinaţiei
funcţionale a ei în interesul forţelor social-politice ce se află la putere.
Orice sistemă presupune de asemenea un nivel anumit de adecvaţie, de reflectare ştiinţifică a
structurii relaţiilor sociale şi a relaţiilor juridico-penale. Caracterul şi structura ultimelor constituie
factorul determinant a sistemului de infracţiuni, în acelaşi număr, şi a celor militare.
Problema sistematizării infracţiunilor este mai întâi de toate o problemă de alegere a criteriilor
lor.
Funcţia de criminalizare şi de formare a sistemei se realizează ca o funcţie dublă a obiectului
acestor infracţiuni care are importanţă crucială socială, militar-politică şi juridico-penală.
Unitatea funcţiilor susindicate este determinată de caracterul unitar şi structura relaţiilor militare,
care caracterizează ordinea de exercitare a serviciului militar, criteriile de clasificare şi de
structurare a obiectului infracţiunilor militare, de unitatea priorităţilor social-politice şi militar-
profesionale (tehnico-militare), care determină necesitatea, esenţa, caracterul, structura şi
apartenenţa funcţională a relaţiilor militare, care serveşte drept obiect al protecţiei juridico-penale.
Structura şi caracterul relaţiilor militare ne permite să evidenţiem în ele modele relativ stabile şi
independente, care reprezintă şi modele ale activităţii militare şi a comportamentului militar al
militarilor în procesul de exercitare de către ei a serviciului militar.
Ele, aceste modele, reprezintă baza obiectivă de formare a criteriilor de clasificare a obiectului
infracţiunii în tipuri.
Fiecare din tipurile de obiecte juridice ale infracţiunilor militare (general, generic (de grup) şi
special) realizează funcţiile sale în sistema dublei funcţii de criminalizare şi sistematizare a
Cu referire la infracţiunile militare, care fac parte dintr-o categorie distinctă, se constată o serie de
trăsături distinctive comune.
Obiectul juridic special al infracţiunilor militare este diferit şi variat, în dependenţă de specificul
infracţiunilor militare şi categoriile lor, acesta fiind criteriul de clasificare şi sistematizare a
În acest sens, constatăm următoarele categorii de infracţiuni militare (sistemul infracţiunilor
militare):
infracţiuni care atentează la ordinea de subordonare;
infracţiuni ce atentează la ordinea de comportare între militari;
infracţiuni de serviciu; infracţiuni legate de sustragerea de la îndeplinirea obligaţiunilor
serviciului militar;
infracţiuni ce atentează la ordinea de mânuire a armei şi de manipulare a substanţelor
periculoase;
infracţiuni ce atentează la ordinea de exercitare a serviciului de luptă şi a altor servicii speciale;
infracţiuni ce atentează la ordinea de păstrare a avutului militar;
infracţiuni ce atentează la ordinea de exploatare a tehnicii de luptă;
infracţiuni împotriva ordinii de exercitare a serviciului militar în timp de război sau în condiţii de
luptă. (mai detaliat cu privire la obiectul infracţiunii militare ne vom referi la tema 4).
2. Sistemul infracţiunilor militare în ţările CSI şi Baltice

În doctrina şi legislaţia penală a altor ţări nu există unanimitate de păreri cu privire la definiţia,
conţinutul şi sistemul infracţiunilor militare.
Dacă în legislaţia penală a republicilor unionale a ex-URSS exista unul şi acelaşi capitol al
Codului penal, întitulat “Infracţiunile militare”, în prezent, legislaţiile penale a acelor foste
59
А.А.Губко, Объект и система воинских преступлений, Санкт-Петербургский университет МВД России, 2003, стр.57-62.
36
republici, în prezent state independente, cât şi a altor state, întitulează aceste componenţe de
infracţiuni în mod diferit, în special: infracţiuni militare, infracţiuni contra serviciului militar, crime
şi delicte contra capacităţii de apărare a ţării etc.
În continuare vor fi analizate câteva legislaţii penale din cadrul fiecărora din grupurile
consemnate, pentru a determina asemănările şi deosebirile dintre ele şi legislaţia penală a R.
Moldova cu privire la noţiunea, componenţa şi sistemul infracţiunilor militare.
În Republica Estonia Codul penal a fost adoptat la 6 iunie 2001 şi a intrat în vigoare la 1 mai
2002.60 Componenţele infracţiunilor militare sunt reglementate de Cap.24, întitulat “Infracţiunile
militare”.
Codul penal al Republicii Belarusi, adoptat la 9 iulie 1999 şi pus în aplicare începând cu 1
ianuarie 2001,61” în nota la Cap.37 - “Infracţiunile militare” - indică că militare sunt considerate
acele infracţiuni prevăzute de Codul penal, contra ordinii de exercitare a serviciului militar, care
sunt săvârşite de militarii ce exercită serviciul militar în FA ale Republicii Belarusi, în alte trupe şi
formaţiuni militare ale Republicii Belarusi, cât şi persoanele care sunt recrutate la instrucţiunile
militare.
Legislaţiile penale ale Republicii Armenia 62, Uzbechistan63 au păstrat denumirea de “Infracţiuni
militare” în Cap. XXI al PS a C.pen. şi, respectiv, Cap. XXII al PS a C.pen. Definiţia infracţiunilor
militare din ipoteza acestor legislații este asemănătoare cu definiţia infracţiunii militare, formulată
în art.128 C.pen. al RM.
Totuşi constatăm și anumite semne de delimitare: în C.pen. al RM definiţia infracţiunii militare
este reglementată în PG a C.pen., pe când în legislaţiile penale ale Republicii Armenia și
Uzbechistan, ea se conţine în PS a Codurilor penale.
Considerăm reglementările legislaţiei penale a RM în acest domeniu mai reuşită decât în
legislaţiile ţărilor supuse analizei curente, deoarece noţiunea infracţiunii militare reprezintă
reglementări generale şi nu speciale, fapt care invocă necesitatea reglementării în conținutul PG a
C.pen. şi nu în cea specială.
Codul penal al Federaţiei Ruse a fost pus în aplicare la 1 ianuarie 1997. El a fost a doua lege
penală adoptată pe teritoriul fostei URSS, după cea a Uzbechistanului, care a fost adoptată în 1994.
Adoptării lui ia premers 15 ani de muncă de pregătire. Modelul teoretic al noului C.pen. rus se
discuta încă din anii 80 ai secolului trecut. 64 Legislaţia penală a Rusiei incriminează infracţiunile
militare în Cap.33 C.pen. întitulat “Infracţiuni contra serviciului militar.”65
Conform art.331 C.pen., Infracţiuni contra serviciului militar se consideră infracţiunile prevăzute
de acest capitol al Codului penal contra ordinii stabilite de exercitare a serviciului militar, săvârşite
de către militari, care exercită serviciul militar obligatoriu (în termen) sau pe contract în FA ale FR,
în alte trupe şi formaţiuni militare ale FR, cât şi cetăţenii care au fost recrutaţi din rezervă, în timpul
exercitării de către dânşii a instrucţiunilor militare.
În acest context, în corespundere cu aceste norme ale legii poartă răspundere penală şi
constructorii militari din detaşamentele (unităţile) militare de construcţii ale Ministerului Apărării
ale FR, ale altor ministere şi departamente ale FR.
Art.333 alin.(3) C.pen. prevede că răspunderea penală pentru infracţiunile contra serviciului
militar, săvârşite în timp de război sau în condiţii de luptă este reglementată de Legislaţia timpului
de război a FR.
Considerăm că aceste prevederi ale legislaţiei penale ruse sunt în contradicţie cu prevederile art.1
C.pen. al FR, conform cărora “Legislaţia penală a FR constă din Codul penal. Legile noi, care ar
prevede răspunderea penală, trebuie să fie incluse în acest Cod”. Mai mult ca atât, art.3 C.pen. al FR
prevede că caracterul infracţional al faptei şi pedepsirea ei, precum şi alte consecinţe juridico-penale
60
Я.Соотак, Общая характеристика Уголовного Кодекса Эстонской Республики, в Новое уголовное законодательство стран СНГ и
Балтии, под ред.Л.Л.Кругликов, Москва, ЛекЭст, 2002, стр.380-391.
61
А.И.Лукашов, Уголовный Кодекс Республики Беларусь. Реальность и проблемы правового регулирования, в Новое уголовное
законодательство стран СНГ и Балтии под ред. Л.Л.Кругликов, Москва, ЛекЭст, 2002, стр. 62.
62
С.С.Аветисян, Воинские преступления. Теория и практика, Ереван, 2001, стр. 16-20.
63
М.Х.Рустамбаев, А.С.Якубов, Уголовное законодательство Узбекистана. История создания, действительность, перспективы
развития, в Новое уголовное законодательство стран СНГ и Балтии, под ред. Л.Л.Кругликов, Москва, ЛекЭст, 2002, стр. 325-354.
64
Н.Ф.Кузнецова, Уголовный Кодекс Российской Федерации (Общая часть), в Новое уголовное законодательство стран СНГ и
Балтии, под ред. Л.Л.Кругликов, Москва, ЛекЭст, 2002, стр.219.
65
Комментарий к Уголовному Кодексу Российской Федерации с постатейными материалами и судебной практикой, под
ред.C.И.Улезько и M.Б.Смоленского, Ростов на Дону, Издательский центр «МарТ» 2002, стр. 801-839.
37
pot fi stabilite doar prin C.pen. Astfel, elaborându-se o lege penală nouă, “extraordinară”, pentru
faptele comise în timp de război sau în condiţii de luptă ar conduce la încălcarea acestor prevederi
legale, cât şi ar determina o contradicţie cu principiul fundamental al dreptului penal - principiul
legalităţii.
O reglementare asemănătoare o are Codul penal al Tatarstanului, care incriminează infracţiunile
militare pe timp de război separat de cele comise pe timp de pace. Spre deosebire de legislaţia
penală a FR, însă, acestea sunt incluse în Codul penal şi nu într-o lege penală separată.
Astfel, dacă în general, infracţiunile militare reglementate de C.pen. al FR se aseamănă cu cele
din C.pen. al R.M., în esenţă şi după conţinut ele se deosebesc prin aceea că C.pen. (legislaţia
penală) al R.M. prevede răspunderea penală pentru infracţiunile militare atât în timp de pace, cât
şi în cel de război, pe când C.pen. al FR prevede răspunderea penală pentru infracţiunile militare
comise doar în timp de pace. Cu referire la infracțiunile militare comise pe timp de război, ele au o
reglementare specială, printr-o lege penală specială. Prin această principală trăsătură legislaţia
penală militară rusă se deosebeşte şi de toate celelalte legislaţii penale militare din ţările CSI şi
Țările Baltice.
Răspunderea penală pentru încălcările grave ale ordinii stabilite de exercitare a serviciului militar
în Turcmenistan este incriminată în Cap.34 al Titlului XIV al C.pen., întitulat “Infracţiuni contra
serviciului militar”.66
După obiectul juridic special, aceste infracţiuni se împart în patru grupuri:
 infracţiuni ce atentează la ordinea de subordonare şi la relaţiile statutare dintre
militari;
 infracţiuni contra ordinii de exercitare a serviciului militar;
 infracţiuni ce atentează la ordinea de exercitare a serviciilor speciale;
 infracţiuni ce încalcă ordinea de comportare cu armamentul, muniţiile, alt patrimoniu
militar, cât şi contra specificului de exploatare a tehnicii militare.67
În Republica Azerbajan C.pen. a fost adoptat la 30 decembrie 1999 şi a intrat în vigoare la 2
septembrie 2000.68 Capitolul final al PS a C.pen., întitulat “Infracţiuni contra serviciului militar”,
conţine o redacţie concretizată a majorităţii componenţelor de infracţiune a Cap.XXI a PS a
vechiului C.pen., care era întitulat “Infracţiuni militare.” 69 C.pen. al Republicii Azerbajan, spre
deosebire de C.pen. al FR, prevede răspunderea penală pentru infracţiunile militare atât pe timp de
pace, cât şi pe timp de război sau în condiţii de luptă. Definiţia infracţiunilor contra serviciului
militar este oferită prin art.328 C.pen., iar conţinutul ei este similar cu cel al C.pen. a FR.
Spre deosebire de toate legislaţiile penale mai sus indicate, art.328 C.pen. conţine şi o notă în care
se realizează o interpretare legală a termenilor: “timp de război”, “începutul războiului”, “condiţii
de luptă”. În conţinutul acestui capitol, în majoritatea componenţelor de infracţiune, săvârşirea
infracţiunilor în timp de război sau în condiţii de luptă se consideră circumstanţe agravante sau
deosebit de agravate.70
Astfel, spre deosebire de C.pen. al RM, care nu conţine în PS noţiuni generale cu privire la unele
definiţii sau noţiuni ale instituţiilor penale, C.pen. al Republicii Azerbajan conţine în PS a C.pen.
atât reglementări penale speciale cât şi generale.
Este interesant tratamentul infracţiunilor militare în C.pen. al Ucrainei,71 care a fost adoptat de
Rada Supremă a Ucrainei la 5 aprilie 2001 şi a intrat în vigoare la 1 septembrie 2001. La construcţia
dispoziţiilor PS a C.pen. al Ucrainei şi-au găsit reflectare cele mai caracteristice tendinţe, specifice
dezvoltării legislaţiilor penale a statelor care anterior intrau în componenţa URSS 72. Astfel, Cap.
66
Codul penal al Turcmenistanului a fost adoptat la 12 iunie 1997 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998.
67
Г.Д.Сарыев, Характеристика общей и особенной частей Уголовного Кодекса Туркменистана, в Новое уголовное законодательство
стран СНГ и Балтии, под ред. Л.Л.Кругликов, Москва, ЛекЭст, 2002, стр.300-324.
68
Ф.Ю.Самандаров, Р.А.Польяшева, Некоторые вопросы общей части в Уголовном Кодексе Азербайджанской Республики, в Новое
уголовное законодательство стран СНГ и Балтии, под ред. Л.Л.Кругликов, Москва, ЛекЭст, 2002, стр.32-45.
69
Уголовный Кодекс Азербайджанской Республики, Баку, Ганун, 1995.
70
Р.А.Польяшева, Общая характеристика Особенной части Уголовного Кодекса Азербайджанской Республики, в Новое уголовное
законодательство стран СНГ и Балтии, под ред. Л.Л.Кругликов, Москва, ЛекЭст, 2002, стр. 47-61.
71
Уголовный Кодекс Украины, Юридический Центр Пресс, Санкт Петербург, 2001.
72
Уголовный Кодекс Украины: Особенности и новеллы, в Новое уголовное законодательство стран СНГ и Балтии, под
ред.Л.Л.Кругликов, Москва, ЛекЭст, 2002, стр.355-379.
38
XIX C.pen. al Ucrainei a fost întitulat “Infracţiuni contra ordinii stabilite de exercitare a serviciului
militar”, iar în paranteze, a menţinut şi denumirea veche a acestor infracţiuni: Infracţiuni militare.
Ca şi legislaţiile penale a ţărilor din sistemul CSI şi Ţările Baltice, spre deosebire de cea a RM,
C.pen. ucrainean, în art.401 C.pen. (din PS) defineşte infracţiunile militare drept acele infracţiuni
prevăzute de acest capitol al C.pen., contra ordinii stabilite de legislaţie de exercitare a serviciului
militar, săvârşite de către militari, cât şi de către supuşii militari în timpul trecerii de către ei a
instrucţiunilor de învăţământ, control sau speciale.
Conform articolelor din capitolul dat poartă răspundere militarii FA ale Ucrainei, a Serviciului de
Securitate a Ucrainei, Trupelor de Grăniceri a Ucrainei, trupelor de interne ale MAI al Ucrainei şi
altor formaţiuni militare, formate în corespundere cu legislaţia Ucrainei, cât şi alte persoane,
stabilite prin lege.
3. Sistemul infracţiunilor militare în alte ţări din Europa.
În aproape toate ţările din Europa, unde există forţe armate organizate au fost adoptate şi norme
penale specifice vieţii militare, fie că aceste norme au făcut obiectul unei legi penale distincte, fie
că au fost cuprinse în codul penal, într-un capitol distinct.
Primul sistem a fost adoptat, de pildă, în legislaţia elveţiană şi franceză.
Legislaţia penală a Elveţiei o constituie C.pen. al Elveţiei, adoptat în 1937,73 iar legislaţia militar
penală este reglementată separat, într-un cod aparte, întitulat Codul militar-penal, care a fost adoptat
la 13 iunie 1927, iar procedurile în asemenea cazuri sunt reglementate de Codul Militar procesual-
penal din 23 martie 1979.
Ca şi legislaţia penală a Elveţiei, legislaţia penală a Franţei o constituie C.pen. al Franţei, adoptat
la 22 iulie 1992 şi intrat în vigoare la 1 martie 1994,74 iar legislaţia militar - penală este reglementată
separat, într-un cod aparte, întitulat Codul justiţiei militare, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie
1966 şi modificat la 21 iulie 1982 şi care conţine toate reglementările atât generale, cât şi cele
speciale cu privire la infracţiunile militare cât şi noţiunea infracţiunii militare.75
Vorbind despre dezvoltarea legislaţiei penală militară în Franţa, ţinem să menţionăm că în Franţa,
în anul 1857, a fost adoptat primul Cod al justiţiei militare, care a fost în vigoare până în anul 1928,
când a fost adoptat un nou Cod al justiţiei militare franceze, iar în anul 1938 a fost adoptat un Cod
al justiţiei militare special pentru marină.
Aceste reglementări au fost în vigoare până în anul 1965, când s-a adoptat Codul francez al
justiţiei militare, unic pentru toate categoriile de arme ale forţelor armate, care a intrat în vigoare,
după cum am arătat mai sus, la 1 ianuarie 1966 şi a fost modificat la 21 iulie 1982. Acest cod este în
vigoare şi astăzi şi în cuprinsul său (cap. I) sunt incriminate faptele de sustragere de la obligaţiile
militare (art. 377), nesupunerea la recrutare (art. 378- 391), dezertarea (art. 398), automutilarea şi
altele. În capitolul II sunt incriminate faptele săvârşite contra onoarei şi datoriei militare, iar în
capitolul III, intitulat „Insubordonarea”, sunt incriminate, printre altele, revolta militară (art. 422),
rebeliunea (art. 425), insubordonarea (art. 427), lovirea sau insulta superiorului (art. 430), lovirea
sau insulta inferiorului (art. 440).
O structură similară au şi legile penale militare din Italia, Spania, Portugalia.
Apropiată ca structură şi conţinut este şi legea penală militară germană din 1979, care
incriminează faptele contra datoriei de serviciu a militarilor (absenţa nejustificată, dezertarea,
automutilarea, sustragerea de la serviciul militar prin înşelăciune, etc.); faptele contrare obligaţiilor
de serviciu care revin subordonaţilor (insubordonarea, nesupunerea la ordin şi altele); faptele
săvârşite de comandanţi cu privire la îndatoririle lor de serviciu, precum şi alte fapte cu privire la
îndatoririle militare generale.
În ţările din centrul şi estul Europei s-a adoptat sistemul reglementării infracţiunilor contra
capacităţii de apărare în cadrul Codului penal, în titluri şi capitole distincte.
73
Уголовный Кодекс Швейцарии, Юридический Центр Пресс, Санкт Петербург, 2001.
74
Code penal. Nouveau Code penal, Dalloz, 1993-1994, par Christophe Guettier, Jean Pradel; Уголовный Кодекс Франции, Юридический
Центр Пресс, Санкт Петербург, 2001; Уголовное законодательство зарубежных стран. Сборник законодательных актов, под ред.
И.Д.Козочкина, Москва, Зерцало, 1999 стр.187-237.
75
Уголовное право зарубежных государств, Общая часть, под ред. И.Д.Козочкина, Москва, 2003, стр.259.
39
De exemplu, C.pen. al Poloniei76 este constituit din trei părţi: Partea generală, Partea Specială şi
Partea Militară, prin ce se deosebeşte esenţial de toate celelalte legislaţii penale analizate.
Partea militară este constituită din șase capitole, dintre care un capitol reglementează noţiuni
generale cu privire la infracţiunile militare, iar celelalte cinci - constituie sistemul infracţiunilor
militare:
Cap. XXXVIII este întitulat “Reglementări generale cu privire la militari” şi reglementează
noţiunile generale cu privire la infracţiunea militară, subiectul infracţiunii militare, circumstanţele
ce exclud caracterul penal al faptei şi, în special, cele ce ţin de ordinul superiorului militar cât şi
pedepsele aplicate militarilor.
Cap. XXXIX este întitulat “Infracţiuni contra obligaţiunilor de ducere a serviciului militar”; Cap.
XL - “Infracţiuni contra regulilor disciplinei militare”; Cap. XLI - “Infracţiuni contra regulilor de
comportare cu subalternii”; Cap. XLII - “Infracţiuni contra regulilor de manipulare cu armamentul
şi echipamentul militar”; Cap. XLIII - “Infracţiuni contra regulilor de exercitare a serviciului
militar”; Cap. XLIIII - “Infracţiuni ce atentează la patrimoniul militar”.
Partea Militară a C.pen. al Poloniei nu dă definiţia infracţiunii militare, însă în art.317 al Cap.
XXXVIII indică că prevederile Părţii Militare a C.pen. se aplică militarilor, cât şi colaboratorilor
Armatei, şi faţă de alte persoane, dacă aceasta este prevăzut de legislaţie.
Codul penal al Ungariei cuprinde infracţiunile militare în cap. XVII. (art. 312-339). Similar, sunt
incriminate infracţiunile militare şi în codurile penale ale Bulgariei şi altele.
C.pen. al României din 196977, în Titlul X, incriminează infracţiunile contra capacităţii de
apărare a României. Acest Titlu conţine trei capitole, fiecare din ele fiind împărţite în secţiuni:
Cap.I - “Infracţiuni săvârşite de militari” - constă din trei secţiuni: Secţiunea I - Infracţiuni contra
ordinii şi disciplinei militare; Secţiunea a II-a - Infracţiuni pe câmpul de luptă; Secţiunea a III-a -
Infracţiuni specifice aviaţiei şi marinei militare. Capitolul II este întitulat “Infracţiuni săvârşite de
militari sau civili”. Capitolul III are titlul “Infracţiuni săvârşite de civili.”
Noul Cod penal Român, aprobat în a. 2009, 78 în Titlul XI, incriminează Infracţiuni contra
capacităţii de luptă a Forţelor Armate.
Într-o asemenea modalitate, precum C.pen. român vechi, acest Titlu conţine două capitole:
Capitolul I - “Infracţiuni săvârşite de militari” (art. 413-431) şi Capitolul II - “Infracţiuni săvârşite
de militari sau civili” (art. 432-437).
Spre deosebire de legislaţiile penale analizate anterior, C.pen. al României (şi cel vechi, şi cel
nou) nu oferă definiţia infracţiunilor militare şi, după conţinutul acestor crime şi delicte, se
deosebesc esenţial de ele, deoarece pot fi săvârşite chiar şi numai de civili. Prin astfel de
reglementări legale, considerăm că noţiunea de infracţiune militară îşi pierde totalmente esenţa şi
conţinutul său.
Făcând o retrospectivă a legislaţiei militar penală, ţinem să menţionăm că încă în anul 1716, în
contextul reducerii semnificative a oştirii în timpul domniilor fanariote, Nicolae Mavrocordat, iar
apoi fiul său Constantin, aproape desfiinţează oastea permanentă, păstrând un nucleu pentru servicii
administrative.
Alexandru Ipsilanti, în a doua jumătate a secolului XVIII, împarte în două trupele existente în
Ţara Românească, şi anume oastea dinăuntru şi oastea dinafară. Prima, alcătuită din mercenari,
asigura garda curţii şi paza capitalei, iar cea de-a doua avea ca misiune paza hotarelor.
În Transilvania, după stabilirea dominaţiei austriece, erau organizate două feluri de trupe:
austriece, sub comanda unui general austriac şi locale, comandate de un general transilvănean. În
urma răscoalei lui Rakoczi, trupele locale au fost desfiinţate datorită faptului că ostaşii trecuseră, în
mare număr, de partea răsculaţilor.
Anul 1812 marchează începuturile oştirii pământene în Ţara Românească şi Moldova, prin
înfiinţarea unor corpuri de miliţie, la sate şi de gardă orăşenească, în localităţile urbane.
76
Уголовный Кодекс Польши, Юридический Центр Пресс, Санкт Петербург, 2001.
77
Codul penal al României, Ediţie Oficială, Lumina Lex, 1997, pag.119-123.
78
Codul penal al României, Codul adoptat prin Legea nr. 286/2009, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 510 din 24/07/2009, care a intrat in vigoare la data
de 1 februarie 2014, actualizat la data de 23 octombrie 2014.
40
În cadrul reformelor şi a măsurilor organizatorice cuprinse în Regulamentele organice se
preconiza expres „să se formeze o oştire întocmită pe temeiuri statornice şi întru care stăpânirea să-
şi poată odihni credinţa”. Armata urma să se împartă în oaste permanentă şi oaste cu schimbul,
aceasta din urmă având în seamă paza graniţelor, ordinea internă şi jandarmeria satelor.
În Ţara Românească, comandantul suprem al oştirii era spătarul, ajutat de un ştab, iar abaterile de
la regulile ostăşeşti erau judecate de către instanţele ordinare, în vreme ce în Moldova, comandant
era hatmanul, ajutat de un stat major, iar comandantul suprem era domnul.
Pe lângă armata permanentă, s-au organizat şi formaţiuni teritoriale, întreţinute de sate şi având
atribuţii de jandarmerie şi pază a graniţei. Ordinea interioară era lăsată în seama dorobanţilor.
Reînfiinţarea oştirii permanente a avut un puternic ecou, fiind salutată cu entuziasm de întreaga
populaţie, manifestându-se convingerea că noua forţă armată, va contribui la desăvârşirea ordinii şi
siguranței publice, astfel că lumea nu va mai avea motive să se teamă de hoţi, că administrarea ţării
va avea la îndemână instrumente tari şi energice, aşa cum existase pe timpul independenţei ţării.
Odată cu organizarea oastei pe principii ierarhice de subordonare şi cu instituirea unor norme
disciplinare obligatorii, au apărut şi primele elemente ale justiţiei militare. În legislaţia fanariotă se
vorbeşte de dezertare şi capacitatea de a fi ostaş.
Pravilniceasca Condică a lui Alexandru Ipsilanti, apărută în Muntenia în anul 1780 cuprindea
dispoziţii de justiţie militară în capitolele „Judecătorie ot vel spătar” şi „Judecătorie ot vel agă”,
desemnând două instanţe cu caracter militar „pentru că pravilele ostăşeşti numai pricini ostăşeşti
judecă şi cercetează, iar nu şi cele politiceşti(civile).
O altă lege, aplicată şi de justiţia militară din Muntenia, a fost „Codul Caragea” din anul 1818
care abroga dispoziţiile din Pravilniceasca Condică. Păstrând spiritul timpului Codul Caragea
cuprindea şi dispoziţii din dreptul bizantin şi din obiceiul pământului.
Regulamentul organic al Ţării Româneşti, în cap. IX intitulat „Aşezământul ostăşeşc pentru straja
pământească a Valahiei”, cuprindea o parte, a-IV-a, privitoare la „Aşezământul judecătoresc şi
disciplinesc” cu 141 articole, grupate în două secţiuni. În Moldova, cap. VII al Regulamentului
organic, intitulat „Regulamentul jandarmeriei” cuprindea în ultimul titlu „Condica militară pentru
judecată şi disciplină”, compusă, de asemenea, din două secţiuni, prima privitoare la infracţiuni, iar
cea de-a doua la pedepse.
Abaterile militarilor puteau fi de două feluri: disciplinare (uşoare sau grave) şi penale.
Faptele disciplinare uşoare erau lăsate la aprecierea „celor mai de aproape şefi”, iar pentru cele
grave hotăra o judecătorie mică ostăşească.
Abaterile penale erau de competenţa unei judecătorii mari ostăşeşti, cu trei feluri de instanţe,
pentru judecarea şefului strajei pământeşti şi a polcovnicior, pentru gradele ofiţerilor superiori şi
inferiori, iar cea de-a treia, pentru judecarea gradelor mici.
În 1852, din iniţiativa domnitorului Barbu Ştirbei, s-a alcătuit un cod denumit Condica penală
ostăşească cu procedura ei, care abroga Codul Caragea. Aceasta cuprindea 475 de articole, grupate
în două cărţi, prima privind infracţiunile şi pedepsele, iar a doua, procedura penală.
Un supliment al codului, format din 15 articole, cuprindea norme „Pentru Starea de împresurare
sau răzvrătiri”. În această situaţie, dregătoria ostăşească dobândea competenţa de a judeca şi pe
civilii consideraţi vinovaţi, iar procedura era cea prevăzută de legiuirile militare.
Elaborată pe baza ideilor avansate ale vremii şi ţinând seama şi de legislaţia străină în materie
(Codul justiţiei militare franceze din 1857, Dreptul penal ostăşesc rus, Legea franceză a stării de
asediu din 1848), Condica penală ostăşească a rămas în vigoare până la 6 iulie 1859, când, printr-un
decret, domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulga noile reglementări referitoare la „disciplina
militară şi dreptul de a pedepsi greşelile făcute contra acestei discipline”.
În anul 1873 intră în vigoare Codicele justiţiei militare, iar la data de 24 mai 1881 – Codul
Justiţiei militare, act normativ care, doar cu câteva modificări suferite de-a lungul timpului, rezistă
mai bine de o jumătate de secol, fiind înlocuit, în anul 1937, cu un alt Cod al justiţiei militare
promulgat prin Decretul Regal nr. 1298, ale cărui prevederi răspundeau mai bine modifărilor
survenite în armată, în perioada interbelică.
Pe măsură ce epoca feudală se apropia de sfârşit, iar mişcările de revoltă populară de înmulţeau,
misiunile Armatei s-au modificat corespunzător sub imperiul nevoii de a răspunde cât mai bine
obiectivelor forţelor politice interesate în menţinerea ordinii instaurate.
41
Noile sarcini ale Armatei se regăsesc în actele normative ale vremii, la toate nivelurile de
reglementare, la început puţin nuanţate, mai târziu detaliate, în sensul precizării modului de acţiune
în diferitele situaţii concrete care se puteau ivi.
Primul act normativ, cu valoare de Constituţie, în ţările române, l-a constituit Statutul Dezvoltător
al Convenţiei de la Paris din 7/9 august 1858. Această reglementare cuprindea în cea mai mare parte
prevederi referitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru constituirea organelor
conducătoare ale statului, prevederi detaliate în cuprinsul Legii Electorale adoptată în Bucureşti la
data de 2/14 iulie 1864. În conţinutul articolului XVI al Legii Electorale regăsim unele menţiuni în
legătură cu utilizarea forţei publice în interior. Astfel, „în caz de neorânduială, Preşedintele
(colegiilor de alegători) poate cere ajutorul puterii armate. Autorităţile civile şi militare, cele mai
apropiate, sunt datoare a urma cererile sale în ceea ce priveşte alegerile”.
Perioada care a urmat unirii Principatelor Române s-a caracterizat şi printr-o activitate intensă a
puterii legiuitoare, preocupată să traseze coordonatele între care noul stat trebuia să se dezvolte, dar
şi să-şi conserve realizările.
Se adoptă o nouă Constituţie la 1/13 iulie 1866, care îl desemnează pe rege ca fiind „capul puterii
armate” şi îi conferă acestuia prerogativa de a acorda gradele militare.
De asemenea, Constituţia rezervă normelor referitoare la armată o secţiune distinctă şi anume
Titlul V – Despre puterea armată.
Anul 1868, aduce în peisajul legislativ al vremii, Legea pentru organizarea puterii armate în
România, care stabileşte structura forţei publice, defineşte genurile de arme şi organizează modul de
îndeplinire a obligaţiilor militare.
La data de 08 august 1873, la propunerea ministrului de război, generalul I.Em. Florescu, regele
Carol I promulgă, prin Decretul nr. 1397, „Regulamentul asupra serviciului de garnizoană”.
În cuprinsul acestui act normativ militar, regăsim, în mod explicit, atribuţiile armatei referitoare
la intervenţia acesteia în interior, detaliindu-se modul de acţiune în anumite situaţii concrete.
Art. 10 prevede că, alături de poliţia civilă, comandantul garnizoanei este „chemat a face să se
respecte liniştea publică de toţi cetăţenii în genere”, precum şi obligaţia de a „da ajutorul cuvenit
autorităţilor civile, ori de câte ori acestea îl vor reclama pentru restabilirea ordinii publice”. În
aceste situaţii, însă, comandantul garnizoanei, trebuia să raporteze imediat şefului diviziei, iar într-
un caz grav, chiar ministrului de război.
Capitolul V, intitulat „Somaţiuni, incendiu, alarmă” detaliază, pe etape şi în funcţie de gravitatea
situaţiei, intervenţia trupelor pentru restabilirea ordinii. Articolul 101 prevedea că „în caz de alarmă,
şeful postului va pune trupa sa sub arm; dacă se ivesc simptome serioase de tulburare, va pune
îndată să încarce armele”.
Responsabilitatea şefului trupelor pentru îndeplinirea misiunii este subliniată prin următoarea
reglementare: „Nu se va preocupa decât de ideea că onoarea sa este legată acelui post şi că nici o
scuză nu poate avea, pe câtă vreme va avea un om în stare de luptă sau un cartuş a arde”.
În cazul apariţiei unor tulburări serioase, şeful postului trebuia să înştiinţeze despre acest lucru,
cazărmile cele mai apropiate şi stat-majorul pieţei, iar în caz de tulburări grave puteau fi chemate
alte trupe pentru restabilirea ordinii.
De asemenea, regulamentul prevedea că, în situaţia în care, în locurile publice s-au adunat
mulţimi de oameni turbulenţi care ar fi putut ameninţa ordinea publică, un „depozitar al puterii
publice” (prefectul, primarul, comisarul poliţiei sau un alt agent9 se deplasează la locul întrunirii, în
ţinuta oficială şi „încinsc cu eşarfa tricoloră” face somaţiile legale. Dacă cea de-a doua somaţie
rămâne fără efect „mulţimea este împrăştiată cu forţa, întrebuinţând la nevoie chiar focuri”.
Sarcina restabilirii ordinii aparţinea comandanţilor militari, care nu puteau invoca, pentru
neîndeplinirea acesteia faptul că au fost influenţaţi de către o altă autoritate.
O prevedere importantă a articolului 103, dădea militarilor siguranţă în îndeplinirea misiunii şi
oferea protecţia legală a drepturilor lor, în urma conflictelor violente ce ar fi putut avea loc.
Astfel, regulamentul preciza că în situaţia în care, în faţa mulţimii ameninţătoare, care năvăleşte
asupra trupei, militarii nu au timpul necesar pentru a face somaţiile legale, se va deschide fără
ezitare focul, luându-se toate măsurile prevăzute de ordinea de luptă.
Am văzut că regulamentul stabilea în detaliu modul de intervenţie a forţei publice în interior,
însă el nu prevedea sancţiunile ce se pot aplica în situaţia neîndeplinirii prevederilor sale. Situaţia
42
este oarecum corectată prin dispoziţiile Codului Penal, în vigoare de la 1 mai 1865, care la art. 190,
în interiorul secţiunii intitulate „Refuz de serviciu datorit legalmente”, prevedea :”Orice comandant
sau ofiţer de oştire, precum şi orice funcţionar ce are forţa publică, care după legala cerere ce i se va
face de către o autoritate civilă, nu va voi a întrebuinţa puterea ce are sub ordinele sale, se va
pedepsi cu închisoare de la 15 zile până la 2 luni, îndatorându-se a plăti şi pagubele ce vor fi rezultat
din acest delict”.
Cadrul legal al intervenţiei armate în interior a fost completat prin adoptarea la 10 decembrie
1864 a Legii pentru starea de asediu. Promulgarea acesteia, de către domnitorul Alexandru Ioan-
Cuza, a fost necesară pentru a legitima intervenţia armatei în situaţia unor posibile acte violente care
ar fi pus în pericol siguranţa statului şi ordinea publică, ca urmare a nemulţumirii boiereşti faţă de
împroprietărirea ţăranilor. În articolul 1, legea prevedea că starea de asediu nu se poate declara
decât în caz de pericol iminent pentru ordinea şi siguranţa publică. Deşi destul de evazivă, sintagma
pericol iminent este totuşi acoperitoare, desemnând atât o posibilă agresiune din exterior, dar şi
eventualitatea unor conflicte interne.
Odată stabilit cadrul legal, eficienţa utilizării forţei publice de către puterea statală împotriva
celor ce ar fi putut periclita ordinea existentă, depindea de exactitatea cu care erau îndeplinite
ordinele autorităţii civile, de zelul depus de efectivele armatei, de la general la soldat, de motivarea
acestora pentru îndeplinirea misiunii.
Dimensiunea coercitivă a actelor normative menţionate mai sus, oferea garanţia îndeplinirii
prevederilor legale de către militari.
Actele şi faptele care aduceau atingere regulilor stabilite prin norme legale, sancţiunile aplicabile,
precum şi modalitatea de apreciere a vinovăţiei şi gravităţii acestor fapte, au fost reunite într-un
Cod al justiţiei militare, intrat în vigoare la data de 24 mai 1881, aşa cum am arătat anterior.
Sistematizat pe structura Codului din 1873, noul act normativ cuprindea 270 de articole, grupate pe
cărţi, titluri, capitole şi secţiuni. Primele trei cărţi tratează organizarea, competenţa şi procedura
înaintea tribunalelor militare, iar cea de-a patra vorbeşte despre crime, delicte şi pedepse. În
capitolul II al acestei din urmă cărţi, legiuitorul defineşte crimele şi delictele contra datoriei
militare, stabilind pedeapsa cu moartea şi degradarea militară pentru comandantul care capitulează
în faţa inamicului şi predă postul ce îi era încredinţat, fără să fi întrebuinţat înainte, toate mijloacele
de apărare de care dispunea şi fără să fi făcut tot ce-i prescria datoria şi onoarea.
De asemenea, se pedepsea cu moartea, orice militar care părăsea postul său, în prezenţa
inamicului sau a rebelilor înarmaţi.
Astfel, sancţiunile erau extrem de severe pentru neîndeplinirea misiunii, iar odată primit, ordinul
trebuia executat necondiţionat, mergând până la sacrificiul suprem.
Pe timpul stării de asediu, sancţiunile prevăzute de Codul Justiţiei Militare în cazul unor
infracţiuni specifice, precum dezertarea, călcarea de consemn, sau refuzul de a executa ordinul, era
agravate. De asemenea, judecarea unor infracţiuni prevăzute în cod, dar săvârşite de civili, intrau în
competenţa instanţelor militare.
Prevederile capitolului III se refereau la revoltă, insubordonare şi rebeliune. Revolta, definită în
articolul 210 şi pedepsită cu moartea în timp de război şi cu muncă silnică pe viaţă în timp de pace,
se referea la refuzul în grup al militarilor aflaţi sub arme, de a îndeplini un ordin. Însă, în toate
situaţiile, aceste sancţiuni se aplicau numai instigatorilor sau şefilor rebelilor şi militarului celui mai
mare în grad, ceilalţi participanţi la revoltă fiind pedepsiţi cu închisoare.
Disciplina ierarhică strictă era asigurată prin prevederile articolelor 214-216. Astfel, lovirea
superiorului atrăgea pedeapsa capitală pentru vinovat, în timp de război şi muncă silnică pe viaţă în
timp de pace, iar insulta ori ofensa adusă superiorului, se pedepsea cu închisoare.
Totuşi, autoritatea şefilor asupra subordonaţilor nu era nelimitată şi discreţionară, aceasta
trebuind să se manifeste strict în limitele ordinelor primite de la superiorii lor. Era calificată ca abuz
de autoritate, şi se pedepsea cu moartea, fapta şefilor militari care, fără a fi provocaţi şi fără să fi
primit un ordin în acest sens, ordonau un atac armat împotriva altor trupe sau rebeli, sau care
prelungeau ostilităţile după primirea ordinului de încetare a luptei.
Prin Codul penal din 1969, legiuitorul a renunţat la sistemul anterior, care\ admitea funcţionarea
paralelă a Codului penal cu Codul justiţiei militare, cuprinzând, în dispoziţiile din partea specială a
43
celui dintâi, şi fapte care, în legislaţia anterioară, fuseseră incriminate prin legi speciale (Codul
justiţiei militare).
Ca urmare, în Codul penal a fost introdus un grup distinct de infracţiuni, denumite contra
capacităţii de apărare (Titlul X), sistematizate în cadrul a trei capitole distincte:
– infracţiuni contra ordinii şi disciplinei militare, infracţiuni pe câmpul de luptă şi infracţiuni
specifice aviaţiei şi marinei militare, prevăzute în art. 331-347 Cod penal. În literatura juridică,
acestea sunt cunoscute sub denumirea de „Infracţiuni militare”, deoarece se pot săvârşi numai de
militari şi, în plus, lezează numai valori sociale specifice armatei, componente ale capacităţii de
apărare a ţării ca valoare socială fundamentală;
– infracţiuni săvârşite de militari sau civili, prev. în art. 348-352 Cod penal;
– infracţiuni săvârşite numai de civili, prev. în art. 353-354 Cod penal, cu menţiunea că ultimele
două subcategorii de infracţiuni vizează acele valori sociale speciale care se referă la obligativitatea
îndeplinirii unor îndatoriri în legătură cu armata şi cu serviciul militar79.
Codul penal al Suediei80 reglementează infracţiunile militare în Cap.21 întitulat “Despre
infracţiunile militarilor”.
Specificul acestei legislaţii penale, care o deosebeşte esenţial de celelalte legislaţii militar–penale,
se conţine în art.1 al acestui capitol, conform căruia prevederile acestui capitol trebuie să fie
aplicate doar în cazurile când Regatul se află în stare de război. Dacă Regatul se află în pericol de
intrare în stare de război, sau dacă prevalează aşa condiţii ori împrejurări excepţionale, care pot fi
provocate de război sau de pericolul unui război, în care Regatul poate să se afle, atunci Guvernul
poate ordona ca prevederile acestui capitol să fie aplicabile.
Art.2 al acestui capitol stipulează: la momentul încetării unor aşa condiţii şi împrejurări,
prevăzute la art.1, Guvernul trebuie să dispună, ca prevederile acestui capitol să nu mai fie
aplicabile.
Astfel, legislaţia militar-penală a Suediei poate fi aplicată doar în timp de război sau în situaţii
de război şi este complet inaplicabilă pe timp de pace. Prin urmare, în cazul în care militarii vor
săvârşi una sau mai multe fapte prevăzute de Cap.21 C.pen. pe timp de pace, ei vor putea fi traşi la
răspunderea penală doar conform regulilor generale, dacă faptele lor vor constitui componenţe de
infracţiuni, altele, decât cele prevăzute de Cap.21 al C.pen.
Cu toate că Cap.21 C.pen al Suediei nu dă direct definiţia infracţiunilor militare, noţiunea lor
reiese din conţinutul articolelor 3-4 al acestui capitol, conform căruia, pentru scopurile acestui
capitol, toţi cei care sunt obligaţi să exercite serviciul în Forţele Armate, trebuie să fie consideraţi ca
militari.
La FA, de asemenea, se atribuie: ofiţerii de poliţie, care nu sunt recrutaţi în Forţele Armate, dar
sunt obligaţi să participe la apărarea Regatului; santinelele şi persoanele care supraveghează
teritoriile păzite, special stabilite prin Actul despre Paza Edificiilor Importante (Legea 1990:217);
alte persoane care sunt întărite de formaţiunile FA, când aceste formaţiuni se află pe câmpul de
luptă sau acţionează în situaţii analogice; membrii mişcărilor organizate de rezistenţă (Legea
1990:218).
De asemenea, prevederile acestui capitol trebuie să fie aplicabile şi următoarelor persoane:
prizonierilor; participanţilor la război, internaţi în timpul războiului în care Regatul are statut
neutru; străinii, care au sosit împreună sau au rămas cu prizonierii sau cu participanţii la război
internaţi cu scopul de asistenţă medicală sau morală (Legea 1986:645).
Astfel, reieşind din conţinutul Cap. 21 C. pen. al Suediei, putem formula definiţia infracţiunii
militare ca fapte, prevăzute de Cap.21 C.pen., săvârşite de către militari sau alte persoane
asimilate lor conform legislaţiei în vigoare, săvârşite pe timp de război sau situaţii de luptă, parte a
căreia este Regatul Suediei.
Reieşind din cele analizate mai sus, ajungem la concluzia că, necătând la faptul că în diferite
legislaţii penale, capitolele care incriminează infracţiunile militare au diferite denumiri, conţinutul
lor, în esenţă este acelaşi, semnele principale ale infracţiunii militare se evidenţiază în toate aceste
legislaţii.
79
Paul Truica, Evoluţia sferei infracţiunilor la ordinea şi disciplina militară, Bucureşti, 2006.
80
Уголовный Кодекс Швеции, Юридический Центр Пресс, Санкт Петербург, 2001.
44
Considerăm că semnele specifice, proprii doar infracţiunilor militare, şi care le delimitează de
orice alte componenţe de infracţiuni, sunt următoarele:
1. Infracţiuni militare sunt doar acelea care sunt săvârşite de un subiect deosebit, special al
tuturor infracţiunilor militare: de militar sau de alte persoane cu statut de militar sau asimilate,
prin lege, cu militarii;
2. Infracţiuni militare sunt doar acele infracţiuni care au un caracterul deosebit al faptei
infracţionale: fapta penală este îndreptată direct contra disciplinii militare şi ordinii stabilite de
satisfacere a serviciului militar
Pentru existenţa infracţiunii militare este strict necesară prezenţa ambelor criterii. În cazul în
care lipseşte vre-o unul din criteriile susindicate, fapta nu va constitui nici într-un caz
infracţiune militară.
45
TEMA 3 Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei prevăzute de Capitolul XVIII al
Codului penal - “Infracţiuni militare”
Legea penală stabileşte normele de conduită în concordanţă cu interesele societăţii sau

persoanelor cărora membrii ei li se pot conforma. Răspunderea penală va interveni numai dacă s-a
săvârşit o infracţiune81.
O faptă concretă, săvârşită de o persoană, are caracter penal când ea prezintă trăsăturile esenţiale
cerute de legea penală pentru existenţa unei infracţiuni în general şi întruneşte toate condiţiile
pentru a fi în vreuna din dispoziţiile care stabilesc conţinutul faptelor prevăzute de legea penală82.
Stabilirea caracterului infracţional al faptei fiind în esenţă, expresa voinţei legislatorului, aceasta
poate să înlăture, în anumite situaţii, caracterul penal şi să prevadă că o faptă sau anumite categorii
de fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt săvârşite în anumite condiţii, nu constituie infracţiuni
şi nu pot servi drept temei pentru răspunderea penală şi, eventual, pentru o altă formă de răspundere
juridică83.
Cauzele care fac ca fapta să nu fie infracţiune trebuie să existe tot timpul săvârşirii acesteia, cu
toate că sunt constatate ulterior de către instanţa de judecată.
Asemenea cazuri au caracter personal, deoarece sunt luate în consideraţie doar numai faţă de
persoana cu privire la care se constată, şi constau în stări, situaţii sau împrejurări prevăzute de
Cap.III C.pen. întitulat “Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei”.
Conform art.35 C.pen. se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei:
a) legitima apărare;
b) reţinerea infractorului;
c) starea de extremă necesitate;
d) constrângerea fizică sau psihică;
e) riscul întemeiat.
f) executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului
Aceste cauze sunt reglementate de art.36-40-1 C.pen. Spre deosebire de C.pen. vechi, din 24
martie 1961, care prevedea doar două cauze care înlătură caracterul penal al faptei (legitima
apărare (art.13) şi extrema necesitate ( art.14), C.pen. în vigoare, după cum este indicat mai sus,
a lărgit lista acestor cauze până la şase.
Aici ţinem să precizăm că Noul Cod penal, la momentul adoptării lui, nu reglementa executarea
ordinului sau dispoziţiei superiorului ca circumstanţă care înlătură caracterul penal al faptei.
Totuşi, unele dintre aceste elemente se reglementau de PS a C.pen., unde, în art. 364 alin. (5) se
indica ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei executarea ordinului superiorului militar.
Şi abia prin legea nr. 277-XVI din 18.12.2008 Codul penal a fost completat cu art. 40-1
„executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului”, iar din art. 364 C.pen. a fost exclus alin. 5.
Deoarece unele cauze care ar exclude caracterul penal al faptei, cum ar fi constrângerea fizică
sau psihică şi riscul întemeiat nu au careva semnificaţii, particularităţi specifice doar militarilor,
ele sunt generale pentru toate persoanele, în continuare vom analiza doar patru cauze care
înlătură caracterul penal al faptei, cum ar fi: legitima apărare, reţinerea infractorului, extrema
necesitate şi, în special, executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului care au mai multe
particularităţi şi elemente specifice doar militarilor.
1. Legitima apărare.
Conform art.36 C.pen. nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârşită în
stare de legitimă apărare.
Este în stare de legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a respinge un atac
direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui
81
M. Basarab, Drept penal, Partea generală, Vol. II, Lumina Lex, Cluj Napoca, 1997, pag.118.
82
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor.., op.cit., Vol. I, pag.332.
83
C. Bulai, Drept penal român, Partea generală, Vol.1, Ed. Şansa, Bucureşti, 1992, pag.236.
46
interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul
public.
Este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta, prevăzută mai sus, pentru a
împiedica pătrunderea, însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori
de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, într-un spaţiu de locuit sau într-o altă
încăpere.
În cadrul relaţiilor social – umane se pot ivi anumite situaţii de conflict, de ciocnire de
interese, care îmbracă uneori forme destul de grave.
Legitima apărare se referă la cazurile în care situaţia de conflict este de aşa natură încât
salvarea interesului legitim de la pericolul care îl ameninţă nu e posibilă decât printr-o acţiune de
apărare imediată, efectuată de către cel aflat în primejdie sau de către alte persoane care-i vin la
timp in ajutor.
Legitima apărare nu este doar un drept subiectiv al fiecărui cetăţean, ci şi o datorie civică.
Pentru colaboratorii organelor MAI, militari sau alte persoane, aflate în exerciţiul funcţiei sau a
datoriei obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii legitima apărare
constituie obligaţiunea lor legală, neîndeplinirea căreia atrage după sine răspunderea penală.
Primul alineat al acestui articol stabileşte natura juridică a legitimei apărări arătând că fapta
prevăzută de legitima apărare nu constituie infracţiune. Legitima apărarea este una din cauzele
care înlătură caracterul penal al faptei, ea indică la lipsa uneia din trăsăturile esenţiale fără de
care nu poate exista infracţiune. Această trăsătură esenţială este vinovăţia. Lipsa acestei trăsături
conduce, pe cale de consecinţă, şi la absenţa trăsăturii esenţiale a pericolului social necesar
pentru existenţa unei infracţiuni.84
Alineatul doi indică la condiţiile în care o faptă se consideră săvârşită în stare de legitimă
apărare. Aceste condiţii sunt:
a) să fie săvârşită o faptă prevăzută de legea penală;
b) fapta să fie săvârşită ca urmare a unui atac material, direct, imediat şi real;
c) atacul să fie îndreptat împotriva persoanei sau împotriva unui interes public;
d) atacul să prezinte un pericol grav pentru persoană, drepturile celui atacat ori interesul
public.
Pe lângă aceste condiţii, direct indicate în lege, mai sunt două condiţii ce caracterizează
apărarea, în lipsa cărora fapta nu poate fi considerată ca săvârşită în condiţiile limitelor legitimei
apărări:
a) apărarea să fie proporţională cu împrejurările şi gravitatea atacului, şi
b) apărarea să rămână în limitele necesare.
Condiţia că fapta să fie prevăzută de legea penală constă în aceea că acţiunile sau inacţiunile
social-periculoase să fie considerate infracţionale conform C.pen. (vezi principiul legalităţii
“Nullum crimen sine lege”). Fapta săvârşită poate lua forma unei infracţiuni consumate sau în
formă de tentativă.
Fapta poate fi săvârşită de persoana atacată sau de altă persoană. Ea este ofensivă, este o
activitate la care pot fi folosite mijloace ofensive cum ar fi armele, substanţele etc.
Prin atac se înţelege o acţiune, o atitudine comisivă a unei persoane.
Atacul poate fi şi o inacţiune care produce un rezultat fizic, o atitudine omisivă (de exemplu,
acarul care nu mută macazul şi poate duce la accident). În cazul atitudinii pasiv agresive
(inacţiunii), caracterul de atac există numai dacă există obligaţia legală sau contractuală de a
efectua acţiunea omisivă (inacţiunea).85
Condiţia ca atacul să fie material constă în realizarea atacului prin fapte de natură să provoace
modificări materiale (fizice) asupra valorilor împotriva cărora au fost îndreptate (de exemplu,
ridicarea unui cuţit deasupra persoanei pentru a o omorî etc.). De regulă, atacul se produce cu
aplicarea forţei fizice singură, sau asociată cu anumite obiecte contodente, tăioase, cu anumite
substanţe inflamabile, explozive sau de altă natură.
Atacul prin vorbe sau în scris (insulte, calomnii, ameninţări) nu constituie un atac material şi
nu justifică o reacţie constând în săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; cel care va
84
V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, I.Fodor, op.cit., Vol.1, Bucureşti, 1969, pag.350.
85
I.Oancea, Tratat de drept penal, Partea generală, ALL, Bucureşti, 1994, pag.177.
47
săvârşi o astfel de faptă nu se va afla în stare de legitimă apărare, ci în stare de provocare ce
poate fio considerată ca o circumstanţă atenuantă, conform art.76 C.pen.86
Atacul se consideră direct atunci când este îndreptat să creeze un pericol nemijlocit pentru
persoana împotriva căruia este îndreptat sau pentru un interes public. Atacul trebuie să fie
considerat ca fiind direct şi atunci când vizează una dintre valorile ocrotite, chiar dacă nu are
contact nemijlocit cu acea valoare (de exemplu în cazul în care se toarnă otravă în mâncarea ce
urmează să fie servită unei persoane sau se încearcă distrugerea bărcii în care se află o persoană
care nu ştie să înoate).
Atacul nu poate fi considerat direct atunci când între agresor şi victimă se interpune un
obstacol (o poartă închisă, un gard, un zid) care face ca atacul să nu creeze un pericol pentru
valoarea vizată.87
Atacul se consideră fiind imediat ori de câte ori pericolul pe care îl poate produce s-a şi ivit
(pericolul actual) sau este pe punctul de a se ivi (pericol iminent). Caracterul imediat al atacului
rezultă din intervalul de timp foarte mic care separă momentul în care atacul a început de
momentul ivirii pericolului care ameninţă valoarea social atacată. Când durata intervalului de
timp, dintre începerea atacului şi ivirea pericolului este atât de mare încât oferă posibilitatea
înlăturării acelui pericol prin alte mijloace, atacul nu mai poate fi considerat ca imediat fiindcă el
nu dă loc unui pericol prezent, ci creează doar posibilitatea unui pericol care s-ar putea produce
ulterior.88
De asemenea, fapta nu poate fi considerată ca săvârşită în condiţiile limitei legitimei apărări
când a fost săvârşită după ce atacul a fost preîntâmpinat sau produs deja consecinţele atacului şi
a decăzut vădit necesitatea apărării.
Atacul trebuie să fie real, adică să creeze un pericol vădit, nemijlocit, real şi nu închipuit
pentru valorile ocrotite de legea penală.
Atacul trebuie să fie îndreptat împotriva unui anumit obiect juridic, adică să fie îndreptat
împotriva drepturilor unei persoane (care se apără), împotriva drepturilor altei persoane sau
împotriva unui interes public (de exemplu, unui interes legat de stat cum ar fi siguranţa statului,
proprietatea, capacitatea de apărare a statului etc.).
Atacul trebuie să pună în pericol grav persoana, drepturile celui atacat ori interesul public. Se
cere, deci, mai întâi, să existe un pericol pentru persoana atacată sau pentru un interes public.
Această condiţie se realizează când atacul vizează valori sociale legate de persoana umană
(viaţa, integritatea corporală sau sănătatea, libertatea, demnitatea etc.), drepturile constituţionale
ale acesteia (dreptul la libera circulaţie, dreptul de proprietate etc.). Valorile de interes public au
fost descrise mai sus.
Pentru existenţa acestei condiţii nu interesează dacă atacul se îndreaptă împotriva unei
persoane responsabile sau iresponsabile.89
Apărarea trebuie să fie proporţională cu împrejurările şi gravitatea atacului. Potrivit condiţiei
proporţionalităţii se cere ca în caz de atac grav, să fie o apărare gravă, iar în caz de atac mai uşor
şi apărarea să fie mai uşoară (de exemplu, în caz de atac asupra vieţii, se poate răspunde cu
apărare contra vieţii agresorului, în caz de atac contra integrităţii corporale să se răspundă cu
apărare contra integrităţii corporale a agresorului etc.). Nu se poate face un calcul matematic în
astfel de cazuri, deaceea se va ţine cont de tulburarea şi emoţia inerentă conflictului dintre
agresor şi agresat.90
Cu toate că nu este direct stipulat în lege, apărarea trebuie să rămână să rămână în limitele
necesare, adică acţiunile agresatului să nu depăşească limitele legitimei apărări. Potrivit acestei
condiţii apărarea trebuie să înceapă în momentul declanşării atacului sau imediat după începerea
atacului şi trebuie să se termine odată cu înlăturarea atacului. Fapta nu poate fi considerată ca
săvârşită în condiţiile limitei legitimei apărări când a fost săvârşită după ce atacul a fost
preîntâmpinat sau produs deja consecinţele atacului şi a decăzut vădit necesitatea apărării.
86
A.Ungureanu, Drept penal român, Partea generală, Lumina Lex, Bucureşti, 1995, pag.212.
87
C.Bulai, Drept penal român, Partea generală, Vol. I, pag.243-244.
88
V.Dongoroz ş.a., op.cit. pag. 288
89
I.Ungureanu, op.cit. pag. 87.
90
I.Oancea, op.cit., pag. 179.
48
Este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta, prevăzută la alin.(2), pentru a
împiedica pătrunderea, însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori
de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, într-un spaţiu de locuit sau într-o altă
încăpere. Această împrejurare ţine de apărarea inviolabilităţii domiciliului şi integrităţii
corporale.
Explicând esenţa termenilor „pătrundere”, „încăpere”, şi „locuinţă” Curtea Supremă de
Justiţie indică că judecătoriile urmează să reiasă din următoarele:
„Pătrundere” este intrarea ilegală pe ascuns sau deschis într-o încăpere, în alt loc pentru
depozitare sau în locuinţă. Ea poate fi săvârşită atât prin depăşirea piedicilor şi rezistenţei, cît şi
fără acestea. Pătrunderea poate fi realizată, şi cu ajutorul dispozitivelor când infractorul extrage
obiectele furate fără a intra în încăperea respective.
„Încăpere” - sunt construcţiile, edificiile, beciurile, hambarele, garajurile şi alte construcţii de
gospodărie, menite pentru amplasarea bunurilor materiale. Ea poate fi atât permanentă, cît şi
temporară, staţionară sau mobilă.
„Locuinţă” - este o încăpere menită pentru traiul permanent sau temporar al persoanelor unde
se află averea, de care dispun ele sau o parte din ea. La acesta se referă părţile componente ale
locuinţei (încăperi unice), în care oamenii pot să nu se afle temporar sau să nu locuiască
nemijlocit. în afară de aceasta, se consideră drept „locuinţă” nu numai încăperile de locuit
(odăile, antreurile, bucătăriile), dar şi acelea care nemijlocit sunt anexate la ele constituind o
parte indivizibilă, cum ar fi balcoanele, logiile, în casele individuale -verandele, mansardele,
beciurile etc.(Hot. Plen. CSJ nr. 23 din 28.06.2004)91.
Astfel, reieşind din cele susindicate, legitima apărare este un drept subiectiv al cetăţeanului.
Totuşi, în ce priveşte legitima apărare a obiectivelor (obiectelor) respective în cazul
exercitării de către militari a serviciilor speciale (serviciul de gradă sau garnizoană, de alarmă
sau de luptă, intern, cu privire la menţinerea ordinii publice şi la asigurarea ordinii publice etc.),
ea este obligatorie pentru executare pentru aceşti militari şi neexecutarea ei poate fi recunoscută
ca infracţiune militară, conform art.374-377 C.pen.
Spre deosebire de civili, pentru care legitima apărare este un drept subiectiv, pentru militari,
ţinând cont de specificul serviciului militar şi statutul militarului, legitima apărare, în situaţii
speciale, legate de serviciul militar, este nu doar un drept subiectiv, ci şi o obligaţiune de
serviciu92.
După cum s-a indicat mai sus, regulamentele militare obligă militarii să păstreze armamentul,
tehnica de luptă şi alt patrimoniu militar, să salveze camarazii de pericol, să fie vigilenţi, să
păstreze cu stricteţe secretul de stat şi militar, iar în caz de încălcare a regulilor de relaţii între
militari, stabilite de regulamentele militare, ei sunt obligaţi să ia măsuri de urgenţă pentru a face
ordine, precum şi să raporteze şefilor lor nemijlociţi.
Astfel, apărarea intereselor FA, a disciplinei militare, a vieţii şi sănătăţii comandanţilor
militari şi a tuturor militarilor în general, de atentatele prejudiciabile (social periculoase)
constituie obligaţiunea regulamentară a militarilor.
Executând aceste obligaţiuni, militarul poate să se afle în stare de legitimă apărare şi să apere
unele sau altele interese prin cauzarea de daune atacantului (atentatorului), cum ar fi, de
exemplu, în cazul apărării vieţii comandantului sau oricărui militar de atacurile huliganice,
respingerea atacurilor infractorilor, care încearcă să sustragă arma sau alt echipament sau
patrimoniu militar, secrete militare etc.93.
Limitele legalităţii unor asemenea acţiuni trebuie să fie corelate prevederilor art.36 C.pen., iar
sustragerea militarului de a aplica forţa fizică sau alte măsuri pentru respingerea unor asemenea
atentări şi atacuri vor fi considerate ca infracţiuni militare.
Starea de legitimă apărare poate apărea în cazurile îndeplinirii de către militar a obligaţiunilor
speciale: exercitarea serviciului în gardă, garnizoană, serviciului interior, de pază a frontierei de
stat, de menţinere a ordinii publice şi securităţii publice, a serviciului de alarmă (de luptă), de
patrulare etc.
91
Hotărârea Plenului CSJ nr. 23 din 28.06.2004 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor
92
X. Ulianovschi, Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei prevăzute de cap. XVIII Cod penal Republica Moldova „Infracţiuni mlitare,”
Revista „Eurodreptul”, Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, Romania, nr. 2, aprilie-iunie 2006, pag. 21.
93
Б.Борисенко, Особенности уголовной ответственности военнослужащих // rambler.ru/law.edu.ru/script/cntsource.ID=10000.
49
Militarul, care intră în serviciul de gardă, serviciul interior şi de patrulare, este obligat să
protejeze obiectele păzite de atentatele criminale.
Pentru aceasta el este împuternicit cu dreptul de a aplica, în cazurile de necesitate, arma.
Conform art. 27 al Regulamentului serviciului interior al FA ale RM Militarii, ca măsură
excepţională, au dreptul să aplice arma de foc personal sau prin intermediul efectivului
subunităţii:
1) pentru respingerea unui atac în grup sau a unui atac armat asupra obiectivelor de stat şi
militare aflate sub pază, precum şi asupra locurilor de dispunere a unităţilor şi subunităţilor
militare (clădirilor, încăperilor şi a altor obiecte), coloanelor auto, mijloacelor de transport
izolate şi a gărzilor, în cazul în care apărarea lor prin alte metode este imposibilă;
2) pentru prevenirea capturării prin violenţă a armamentului şi a tehnicii militare, în cazul în
care apărarea lor prin alte metode este imposibilă;
3) pentru autoapărare, pentru apărarea militarilor şi a persoanelor civile contra unor atacuri ce
prezintă un pericol evident pentru viaţa sau sănătatea lor, în cazul în care prin alte metode este
imposibil de a-i apăra;
4) pentru eliberarea ostaticilor;
5) pentru reţinerea persoanei care opune rezistenţă armată, care a săvîrşit sau a fost surprinsă
în momentul săvîrşirii unei infracţiuni sau a persoanei care evadează de la arest, precum şi a unei
persoane înarmate care refuză să se supună cerinţei legale de a depune arma, în cazul în care este
imposibilă înfrîngerea rezistenţei sau reţinerea infractorului pe alte căi şi cu alte mijloace;
6) militarii din componenţa gărzii au dreptul să aplice arma de foc în cazurile şi în ordinea
determinate de Regulamentul serviciului de garnizoană şi serviciului de gardă al Forţelor Armate
ale Republicii Moldova;
7) în afară de acesta, comandantul (şeful) are dreptul să aplice arma personal sau să ordone
aplicarea ei pentru restabilirea disciplinei şi ordinii în cazul nesupunerii deschise a unui
subordonat, cînd acţiunile acestuia sînt orientate evident spre trădare de Patrie sau spre
zădărnicirea realizării unei misiuni în condiţii de luptă.
Efectuarea unei împuşcături asupra ţintei este considerată drept aplicare a armei.
Aplicarea armei de foc trebuie să fie precedată de un avertisment privind intenţia de a recurge
la ea, acordîndu-se timp suficient pentru reacţia de răspuns, cu excepţia cazurilor în care
tergiversarea aplicării armei generează un pericol direct pentru viaţă şi sănătatea militarilor.
Arma de foc poate fi aplicată fără avertizare în caz de atac prin surprindere, de atac cu
utilizarea tehnicii de luptă, a mijloacelor de transport, a aparatelor de zbor, a navelor fluviale, în
cazul eliberării ostaticilor, evadării de la arest cu armă sau cu mijloace de transport, precum şi în
timpul evadării din mijloacele de transport în timpul deplasării lor.
Militarii au dreptul să folosească arma pentru a da semnalul de alarmă sau pentru a chema în
ajutor, precum şi contra unui animal care ameninţă viaţa sau sănătatea oamenilor.
La aplicarea şi folosirea armei, militarul este obligat să întreprindă toate măsurile posibile
pentru asigurarea securităţii persoanelor din jur, iar, în caz de necesitate, să acorde ajutor
medical de urgenţă victimelor. Este interzisă aplicarea armei contra copiilor, contra persoanelor
în etate şi a persoanelor cu semne vădite de invaliditate, cu excepţia cazurilor cînd din partea lor
se întreprinde un atac armat, se opune rezistenţă armată sau se întreprinde un atac în grup, care
pun în pericol viaţa militarului şi a altor cetăţeni, dacă pe alte căi şi prin alte mijloace este
imposibilă respingerea unui astfel de atac.
Despre fiecare caz de aplicare sau de folosire a armei militarul raportează comandantului
(şefului).
Respingând atacurile asupra obiectelor protejate, militarul activează în stare de legitimă apărare.
Conform art.162-165 al Regulamentului serviciului în garnizoană şi de gardă al FA ale RM,
Santinela este obligată să facă uz de armă fără somaţie în caz de atac evident asupra sa sau asupra
obiectivului păzit.
Santinela va opri prin somaţia „Stai, înapoi” sau „Stai, ocoleşte la dreapta (stingă)” toate
persoanele care se apropie de post sau de limita interzisă a postului, în afară de şeful gărzii, ajutorul
acestuia, caporalul de schimb şi persoanele pe care aceştia le însoţesc.
50
Dacă persoana care se apropie de post sau de limita interzisă nu execută cerinţele santinelei,
aceasta o va soma prin „Stai, că trag” şi va chema imediat şeful gărzii sau caporalul de schimb.
Dacă infractorul continuă să se apropie de post sau de limita interzisă, santinela împinge cartuşul în
camera cartuşului şi trage un foc de avertizare în sus. Dacă infractorul nu se supune nici în acest caz
somaţiei şi încearcă să pătrundă la post (să treacă limita interzisă) sau o ia la fugă, santinela face uz
de armă.
În condiţii de vizibilitate redusă, cînd de la distanţa indicată în tabelele de posturi santinela nu
poate identifica persoanele ce se apropie de post sau de limita interzisă, ea le va opri prin somaţia
„Stai, cine vine ?”. Dacă nu primeşte răspuns, urmează somaţia „Stai, că trag” – şi îl reţine pe
infractor. Despre persoanele reţinute, santinela raportează în încăperea pentru gardă, ţine sub
control comportamentul lor şi fără a întrerupe supravegherea lor, continuă paza postului.
Dacă infractorul continuă să se apropie de post sau de limita interzisă, santinela execută un
foc de avertizare în sus. Iar dacă infractorul nu se supune nici acestei somaţii şi încearcă să pătrundă
la post (să treacă limita interzisă) sau o ia la fugă după aceasta, santinela face uz de armă.
Dacă la somaţia santinelei urmează răspunsul: „Şeful gărzii (ajutorul şefului gărzii,
caporalul de schimb)”, santinela ordonă: „Şeful gărzii (ajutorul şefului gărzii, caporalul de
schimb), la mine, ceilalţi - pe loc”. Dacă este necesar, santinela cere ca persoana ce se apropie să-şi
lumineze faţa şi însoţitorii. Convingîndu-se că persoana ce se apropie este într-adevăr şeful gărzii
(ajutorul şefului gărzii, caporalul de schimb), santinela permite accesul la post tuturor persoanelor
sosite.
Iar dacă persoana care s-a prezentat ca şef al gărzii (ajutor al şefului gărzii, caporal de
schimb) este un necunoscut, iar persoanele care îl însoţesc nu execută somaţia santinelei să stea pe
loc, santinela le va avertiza prin somaţia „Stai, că trag”. Dacă infractorii nu execută nici această
somaţie, santinela face uz de armă.
În caz de necesitate de a intra în lupta corp la corp pentru paza şi apărarea sa sau a
obiectivului păzit, santinela va acţiona curajos cu baioneta şi cu patul armei.
Reieşind din cele susindicate, acţiunile de apărare ale militarilor se efectuează în corespundere cu
ordinea de executare a obligaţiunilor speciale de serviciu militar, care sunt reglementate de legi,
regulamente, instrucţiuni şi alte acte juridico-militare.
Eschivarea de la executarea unor asemene obligaţiuni şi cerinţe în anumite condiţii, constituie
infracţiuni militare.
De exemplu, se vor afla în stare de legitimă apărare militarii carabinieri ai Trupelor de
Carabinieri în cazul când ei, în strictă corespundere cu Legea cu privire la trupele de carabinieri
(trupele de interne) ale MAI nr.806 din 12 decembrie 1991,94 aplică mijloacele speciale, iar în
cazurile speciale, excepţionale, şi arma, pentru a respinge atacurile asupra cetăţenilor, a efectivului
de soldaţi, a colaboratorilor organelor de interne, pentru eliberarea ostaticilor, a obiectelor protejate,
a tehnicii militare etc.
Activitatea Trupelor de carabinieri este reglementată de Legea cu privire la trupele de
carabinieri (trupele de interne) ale MAI nr.806 din 12 decembrie 1991.
Conform art.2 al Legii susindicate, sarcinile principale ale trupelor de carabinieri, care în condiţii
speciale, pot pune militarul carabinier în condiţii de legitimă apărare, sunt:
a) veghează permanent, potrivit legii, împreună cu poliţia, la asigurarea măsurilor pentru
menţinerea ordinii de drept, apărarea drepturilor, libertăţilor fundamentale şi intereselor legitime ale
cetăţenilor;
b) sprijină organele de poliţie sau activează independent în menţinerea ordinii publice şi în
combaterea criminalităţii;
c) execută misiuni de pază la penitenciare şi la escortarea arestaţilor şi condamnaţilor în timpul
deplasării lor;
d) asigură paza şi apărarea unor obiective şi transporturi de importanţă deosebită;
e) asigură respectarea regimului juridic stabilit pentru starea excepţională;
f) participă la lichidarea urmărilor calamităţilor naturale, catastrofelor şi ale altor situaţii
extraordinare.
94
Legea cu privire la trupele de carabinieri (trupele de interne) ale Ministerului Afacerilor Interne nr.806 din 12 decembrie 1991, Nepublicată,
cu modificări din 10 iunie 2005.
51
Militarii trupelor de carabinieri au dreptul să deţină, să poarte şi să folosească mijloace
speciale şi arme de foc la îndeplinirea obligaţiilor de serviciu şi la apărare individuală.
Astfel, conform art. 14 al acestei legi, militarii trupelor de carabinieri au dreptul să folosească
cătuşe, bastoane de cauciuc, substanţe lacrimogene, dispozitive audio-vizuale, mijloace tehnice
pentru deschiderea încăperilor ocupate de infractori, pentru oprirea forţată a mijloacelor de
transport, tunuri de apă şi alte mijloace speciale, procedee de luptă, cîini de serviciu, maşini blindate
alte mijloace de transport în următoarele cazuri:
a) la respingerea atacurilor asupra cetăţenilor, asupra militarilor trupelor de carabinieri şi
asupra altor persoane aflate în exerciţiul funcţiunii sau la datoria obştească de menţinere a ordinii
publice şi de combatere a infracţiunilor;
b) la curmarea tulburărilor de masă şi încălcării în grup a ordinii publice;
c) la respingerea atacurilor asupra unor clădiri, încăperi, construcţii şi mijloace de transport,
indiferent de apartenenţa lor, sau la eliberarea obiectivelor deja ocupate, precum şi la respingerea
atacurilor asupra locurilor de dislocare a unităţilor militare sau asupra obiectivelor păzite;
d) la reţinerea şi aducerea la sediul poliţiei sau în altă încăpere de serviciu a persoanelor ce au
săvîrşit infracţiuni, la escortarea şi paza persoanelor arestate sau condamnate, dacă ele manifestă
nesupunere sau opun rezistenţă militarilor trupelor de carabinieri şi altor persoane aflate în
exerciţiul funcţiunii sau la datoria obştească de menţinere a ordinii publice şi de combatere a
infracţiunilor, sau dacă există destule temeiuri pentru a presupune că ele pot evada ori cauza
prejudicii cuiva, precum şi a persoanelor care împiedică intenţionat militarii trupelor de carabinieri
să-şi exercite atribuţiile;
e) la curmarea încercărilor de a lua ostatici, la eliberarea ostaticilor;
f) la ridicarea armelor, muniţiilor, substanţelor explozibile, chimice cu acţiune puternică şi
toxice de la persoanele care le deţin în mod ilegal.
Folosirea mijloacelor speciale trebuie să fie precedată de un avertisment privind intenţia
recurgerii la ele şi dacă circumstanţele permit să se acorde timpul necesar pentru încetarea
infracţiunii cu excepţia cazurilor de respingere a unui atac prin surprindere, de reţinere a
persoanelor care au fost surprinse în momentul săvîrşirii unei infracţiuni grave sau bănuite de
săvîrşirea unor asemenea infracţiuni şi de eliberare a ostaticilor.
Tipul mijlocului special şi intensitatea folosirii lui se stabilesc de persoana oficială
împuternicită anume, avîndu-se în vedere împrejurările create, caracterul infracţiunii şi persoana
infractorului. În cazul în care acţionează de unul singur carabinierul decide în mod independent.
Se interzice folosirea mijloacelor speciale contra femeilor cu semne proeminente de sarcină,
persoanelor cu semne evidente de invaliditate gravă sau a minorilor, cu excepţia cazurilor cînd
aceştia săvârșesc atacuri în grup sau opun rezistenţă armată.
Nomenclatorul mijloacelor speciale şi regulile de aplicare a lor se aprobă de Prezidiul
Parlamentului.
Conform art. 15 al acestei Legi, militarii trupelor de carabinieri au dreptul să folosească arma
de foc ca măsură extremă:
a) pentru apărarea cetăţenilor şi pentru autoapărare contra unor atacuri care ameninţă iminent
viaţa şi integritatea corporală a acestora precum şi pentru eliberarea ostaticilor şi a unor obiective;
b) pentru respingerea atacului în grup sau armat asupra santinelelor asupra locurilor de
dislocare a unităţilor şi subunităţilor militare, sediilor organelor de stat şi obşteşti, întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor şi locuinţelor cetăţenilor;
c) pentru respingerea atacului asupra militarilor sau a echipelor de serviciu ale organelor
Ministerului Afacerilor Interne, asupra lucrătorilor instituţiilor penitenciare;
d) pentru reţinerea persoanei care opune rezistenţă armată sau care a fost surprinsă în
momentul săvârșirii unei infracţiuni grave, a criminalului evadat de sub pază, precum şi a persoanei
înarmate care refuză să se supună somaţiei legate de a preda arma.
Folosirea armei de foc trebuie să fie precedată de un avertisment privind intenţia recurgerii la
ea.
Arma de foc poate fi folosită fără avertizare în caz de:
- atac prin surprindere;
- opunere a rezistenţei armate;
52
- atac în scopul evadării prin folosirea tehnicii, a mijloacelor de transport terestre, navale şi
aeriene;
- evadare prin folosirea armei de foc, precum şi în condiţii de vizibilitate redusă;
- eliberare a ostaticilor.
Se interzice folosirea armei de foc împotriva femeilor şi minorilor, cu excepţia cazurilor în
care ei săvîrşesc un atac armat, opun rezistenţă armată sau întreprind un atac în grup, ce ameninţă
viaţa militarilor trupelor de carabinieri.
Militarii trupelor de carabinieri au dreptul să folosească arma de foc pentru a da semnal de
alarmă sau a chema ajutor, precum şi pentru a face inofensiv un animal care pune în pericol viaţa şi
integritatea corporală a cetăţenilor.
În toate cazurile de folosire a armei de foc militarul trupelor de carabinieri este dator să
comunice faptul comandantului nemijlocit pentru înştiinţarea ulterioară a procurorului şi să
întreprindă măsurile necesare în vederea asigurării securităţii cetăţenilor, acordării ajutorului urgent
victimelor.
Acţiunile militarilor, care au depăşit limitele legitimei apărări în cadrul respingerii atentatelor
infracţionale prejudiciabile, trebuie să fie calificate în corespundere cu regulile generale penale cu
privire la depăşirea limitelor legitimei apărări.
2. Reţinerea infractorului.
Art.37 C.pen. stabileşte că nu constituie infracţiune cauzarea unui prejudiciu persoanei care a
săvârşit o infracţiune sau mai multe, săvârşită în scopul reţinerii persoanei şi al predării ei organelor
de drept sau în scopul preîntâmpinării săvârşirii unei infracţiuni, dacă prin alte mijloace nu a fost
posibilă reţinerea acestei persoane şi dacă în aceste împrejurări nu au fost depăşite limitele legitimei
apărări.
Prevederile legale susarătate sunt aplicabile numai la reţinerea unei persoane care a săvârşit sau
atentează la săvârşirea unei sau mai multor infracţiuni.
Prin reţinerea persoanei care a săvârşit infracţiuni se înţelege acţiunile cetăţenilor legate de
cauzarea unui prejudiciu acestei persoane în legătură cu opunerea de către ea a unei rezistenţe active
şi refuzul ei de a fi dusă în organele respective ale puterii de stat.
Nu se va considera reţinere în condiţiile acestui articol cauzarea unui prejudiciu persoanei care a
săvârşit infracţiuni şi care nu opune rezistenţă şi nu refuză sa fie dusă în organele respective ale
puterii de stat.
Împrejurările susindicate sunt aplicabile şi în cazurile reţinerii persoanei bănuite de săvârşirea
unei infracţiuni în conformitate cu art.104 C.pr.pen.
Dreptul de a reţine persoana care a săvârşit infracţiuni aparţine tuturor cetăţenilor. Pentru
colaboratorii de poliţie, conform Legii despre poliţie, reţinerea unor asemenea persoane este
obligatorie.
Reţinerea în condiţiile art.37 C.pen. se va considera legală în prezenţa următoarelor condiţii:
- Persoana reţinută să fi săvârşit sau să fi atentat la una sau mai multe infracţiuni, în deosebi
gravă, deosebit de gravă şi excepţional de gravă. Dacă persoana n-a săvârşit nici o infracţiune, ea nu
poate fi supusă reţinerii sau aducerii forţate. În aşa împrejurări, aplicarea faţă de ea a violenţei
pentru a fi adusă în organele de stat respective poate servi drept bază de aplicare din partea ei, faţă
de persoanele ce aplică acte de violenţă, acţiuni de legitimă apărare.
- Aplicarea violenţei la reţinerea infractorului a fost unicul mijloc de reţinere a lui, prin alte
mijloace reţinerea acestei persoane fiind imposibilă. De exemplu, dacă reţinerea era posibilă fără
cauzarea prejudiciului, cu ajutorul cânelui de serviciu, atunci efectuarea de împuşcături asupra
persoanei ce se sustrage de la reţinere prin fugă, pricinuindu-i astfel prejudiciu sănătăţii, va fi
considerată ilegală.
- Gravitatea prejudiciului cauzat trebuie să corespundă gravităţii infracţiunii săvârşite. Esenţa
acestei condiţii constă în aceea că prejudiciul cauzat persoanei care a săvârşit infracţiuni, nu trebuie
să depăşească, vădit, caracterul şi gradul social periculos a faptei săvârşite şi a împrejurărilor
reţinerii. De exemplu, în cazul săvârşirii unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, nu va fi
adecvat gradului de pericol social şi prejudiciului cauzat de infractor, cauzarea morţii sau a
leziunilor corporale grave la reţinerea infractorului.
53
Specificul serviciului militar, care ar putea fi încadrat şi ca circumstanţă care înlătură caracterul
penal al faptei sub forma de reţinere a infractorului poate apărea în cazurile îndeplinirii de către
militar a obligaţiunilor speciale: exercitarea serviciului în gardă, garnizoană, serviciului interior, de
pază a frontierei de stat, de menţinere a ordinii publice şi securităţii publice, a serviciului de alarmă
(de luptă), de patrulare etc.
Militarul, care intră în serviciul de gardă, serviciul interior şi de patrulare, este obligat să
protejeze obiectele păzite de atentatele criminale.
Militarii au dreptul sa aplice - ca măsură excepţională - arma de foc personal sau prin efectivul
subunităţii:
pentru reţinerea persoanei care opune rezistenta armata ori care a fost sur prinsa in momentul
comiterii unei infracţiuni grave, sau a delincventului care evadează de sub arest, precum si a unei
persoane înarmate care refuza sa se subordoneze cerinţei legale de a depune arma, când este
imposibila înfrângerea rezistentei sau reţinerea delincventului pe alte cai si cu alte mijloace;
militarii din componenta gărzii au dreptul sa aplice arma de foc in cazurile si in ordinea
determinate de Regulamentul serviciilor in garnizoana si de garda al Forţelor Armate ale Republicii
Moldova.
Conform Regulamentului serviciului în garnizoană şi de gardă al FA, santinela ce păzeşte
persoanele arestate în arest este obligată să prevină persoana arestată ce evadează prin somaţia “Stai
că trag”, iar dacă aceasta nu se execută, să facă uz de armă.
Arma de foc poate fi folosita fără avertizare in caz de evadarea de sub arest cu arma sau cu
ajutorul mijloacelor de transport, precum si in timpul evadării din mijloacele de transport in timpul
deplasării lor.
De asemenea, se află în circumstanţe care înlătură caracterul penal al faptei carabinierii care
execută misiuni de pază la penitenciare şi la escortarea arestaţilor şi condamnaţilor în timpul
deplasării lor, în cazul tentativelor de evadare a acestor persoane şi a reţinerii lor.
Conform art. 27 al Regulamentului serviciului interior al FA ale RM Militarii, ca măsură
excepţională, au dreptul să aplice arma de foc personal sau prin intermediul efectivului
subunităţii:
p. 5: pentru reţinerea persoanei care opune rezistenţă armată, care a săvîrşit sau a fost
surprinsă în momentul săvârșirii unei infracţiuni sau a persoanei care evadează de la arest,
precum şi a unei persoane înarmate care refuză să se supună cerinţei legale de a depune arma, în
cazul în care este imposibilă înfrângerea rezistenţei sau reţinerea infractorului pe alte căi şi cu
alte mijloace;
p. 7: în afară de acesta, comandantul (şeful) are dreptul să aplice arma personal sau să ordone
aplicarea ei pentru restabilirea disciplinei şi ordinii în cazul nesupunerii deschise a unui
subordonat, cînd acţiunile acestuia sînt orientate evident spre trădare de Patrie sau spre
zădărnicirea realizării unei misiuni în condiţii de luptă.
Conform art. 14 al Legii cu privire la trupele de carabinieri (trupele de interne) ale MAI
acestei legi, militarii trupelor de carabinieri au dreptul să folosească cătuşe, bastoane de cauciuc,
substanţe lacrimogene, dispozitive audio-vizuale, mijloace tehnice pentru deschiderea încăperilor
ocupate de infractori, pentru oprirea forţată a mijloacelor de transport, tunuri de apă şi alte mijloace
speciale, procedee de luptă, cîini de serviciu, maşini blindate alte mijloace de transport în
următoarele cazuri:
la curmarea tulburărilor de masă şi încălcării în grup a ordinii publice;
la reţinerea şi aducerea la sediul poliţiei sau în altă încăpere de serviciu a persoanelor ce au
săvârșit infracţiuni, la escortarea şi paza persoanelor arestate sau condamnate, dacă ele manifestă
nesupunere sau opun rezistenţă militarilor trupelor de carabinieri şi altor persoane aflate în
exerciţiul funcţiunii sau la datoria obştească de menţinere a ordinii publice şi de combatere a
infracţiunilor, sau dacă există destule temeiuri pentru a presupune că ele pot evada ori cauza
prejudicii cuiva, precum şi a persoanelor care împiedică intenţionat militarii trupelor de carabinieri
să-şi exercite atribuţiile;
la curmarea încercărilor de a lua ostatici, la eliberarea ostaticilor;
Conform art. 15 al acestei Legi, militarii trupelor de carabinieri au dreptul să folosească arma
de foc ca măsură extremă:
54
pentru reţinerea persoanei care opune rezistenţă armată sau care a fost surprinsă în momentul
săvârșirii unei infracţiuni grave, a criminalului evadat de sub pază, precum şi a persoanei înarmate
care refuză să se supună somaţiei legate de a preda arma.
Folosirea armei de foc trebuie să fie precedată de un avertisment privind intenţia recurgerii la
ea.
Arma de foc poate fi folosită fără avertizare în caz de: evadare prin folosirea armei de foc,
precum şi în condiţii de vizibilitate redusă; eliberare a ostaticilor.
3. Starea de extremă necesitate.

Conform art.38 alin.(1)-(3) C.pen., „nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală,
săvârşită în stare de extremă necesitate. Este în stare de extremă necesitate persoana care săvârşeşte
fapta pentru a salva viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un interes
public de la un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel. Nu este în stare de extremă necesitate
persoana care, în momentul săvârşirii faptei, îşi dă seama că provoacă urmări vădit mai grave decât
cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat”.
În desfăşurarea vieţii social-umane se ivesc uneori situaţii de fapt, provocate fie de oameni, fie de
cauze fortuite, care pun în pericol valori sociale ocrotite de lege, iar salvarea acestora de la pericol
nu este posibilă decât prin săvârşirea unei fapte, care în mod obişnuit este considerată ca ilicită. În
astfel de situaţii fapta săvârşită pentru salvarea valorilor sociale aflate în pericol se consideră comisă
în stare de necesitate. Când fapta necesară salvării este dintre cele prevăzute de legea penală, starea
de necesitate prezintă, în anumite condiţii o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei,
conform art.38 C.pen. şi care exclude existenţa infracţiunii şi a răspunderii penale.
Pentru existenţa stării de necesitate se cer întrunite, cumulativ, un şir de condiţii cu privire la
pericol şi cu privire la pericol şi cu privire la actul de salvare.
Condiţiile cu privire la pericol sunt: să fie iminent, să fie real şi vădit, să ameninţe anumite valori
sociale, - acestea fiind expres şi limitativ arătate în art.38 alin.(2) C.pen.
Condiţia ca pericolul să fie iminent se realizează atunci când pericolul ameninţa cu producerea
prejudiciului sau este actual, adică este în curs de desfăşurare, fără a aduce o atingere efectivă
valorilor ocrotite de lege.
Dacă pericolul s-a transformat în realitate prin lezarea efectivă a valorilor sociale ori a încetat să
mai existe, nu va mai fi starea de necesitate.
Astfel, în cazul extremei necesităţi, se întâlnesc două interese diferite, şi apărarea unui interes are
loc prin încălcarea altuia95.
În condiţiile serviciului militar preîntâmpinarea unui pericol iminent pentru unele interese prin
cauzarea de daune altor interese în circumstanţe speciale este o obligaţiune legală a militarului.
De exemplu, în timpul de război, lăsarea, predarea de către comandantul militar a fortificaţiilor,
tehnicii militare sau altor mijloace de luptă inamicului constituie o infracţiune militară (art.385
C.pen.), dacă nu este dictată de necesităţile situaţiei de luptă.
Dacă însă există pericolul iminent de cucerire, acaparare de către inamic a fortificaţiilor şi altor
mijloace de ducere a războiului, necătând la faptul că au fost luate toate măsurile posibile pentru
salvarea lor, comandantul militar, activând în stare de extremă necesitate, este obligat să ia toate
măsurile pentru nimicirea lor (distrugerea fortificaţiilor şi nimicirea mijloacelor de ducere a
războiului).
Tot în aşa situaţie se află militarul, care nu poate să se eschiveze de la îndeplinirea obligaţiunilor
de serviciu, chiar dacă aceasta este legată de pericolul pentru viaţa şi sănătatea lui.
Legislaţia militar-penală, reieşind din regulile generale de drept penal, ţinând cont de specificul
serviciului militar şi ordinii militare, deosebeşte patru posibile variante de stare de extremă
necesitate a militarilor:
Varianta I. Este posibilă starea de extremă necesitate în cadrul căreia are loc ciocnirea a două
interese care nu au nici o legătură cu serviciul militar şi obligaţiunile militare executate de către
militar (De exemplu, militarul, aflându-se în concediu şi, încercând să salveze viaţa unei persoane
grav bolnave care se află în pericol, ia fără voie (răpeşte) mijlocul de transport a unei persoane
străine şi transportă bolnavul la spital, salvându-i viaţa).
95
Б.Борисенко, Особенности уголовной ответственности военнослужащих // rambler.ru/law.edu.ru/script/ cntsource.ID=10000.
55
Varianta II-a. Este posibilă starea de extremă necesitate în cazul indicat mai sus, în cazul în care
există pericolul iminent de cucerire, acaparare de către inamic a fortificaţiilor şi altor mijloace de
ducere a războiului, necătând la faptul că au fost luate toate măsurile posibile pentru salvarea lor,
comandantul militar, activând în stare de extremă necesitate, distruge fortificaţiile şi nimiceşte
mijloacele de ducere a războiului. În acest caz are loc colizia a două interese care se referă la FA şi
disciplina militară.
Ambele variante de extremă necesitate la militari, examinate mai sus, în esenţă, nu se deosebesc
prin nimic de cazurile generale de extremă necesitate la persoanele civile.
Din aceste considerente, concluzionăm că reglementările PG a C.pen. cu privire la starea de
extremă necesitate se răsfrâng asupra acestor două cazuri fără careva particularităţi şi modificări.
Varianta III-a. Această situație este completată ca conținut de starea de extremă necesitate, în
cadrul căreia prejudiciul preîntâmpinat se referă la interesele FA şi disciplinii militare, iar
prejudiciul cauzat aparţine diferitelor interese a terţelor persoane, cum ar fi, de exemplu,
rechiziţionarea de la populaţia locală care se evacuează a cailor, pentru scoaterea din încercuire a
mijloacelor de luptă, a muniţiilor, în cazurile când este imposibil în alt mod de a le salva, cât şi
chemarea pentru prestări de servicii a cetăţenilor apţi de muncă şi chiar a unor specialişti.
La contrapunerea prejudiciului cauzat şi a prejudiciului preîntâmpinat, în acest caz se va ţine
cont, de rând cu alte împrejurări, de responsabilitatea superioară a militarilor pentru apărarea
intereselor securităţii militare şi capacităţii de apărare a statului, a disciplinei militare şi a
milioanelor de oameni, care se află în pericol în legătură cu atacurile inamicului.
Astfel, conform Legii cu privire la rechiziţiile de bunuri şi prestări de servicii în interes public nr.
1384-XV din 11.10.200296 rechiziţie de bunuri constituie o măsură excepţională prin care
autorităţile administraţiei publice împuternicite prin lege obligă instituţiile publice, agenţii
economici, precum şi cetăţenii la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile, în condiţiile
acestei legi, iar prestări de servicii constituie o măsură excepţională prin care anumite categorii de
cetăţeni sînt chemate, în condiţiile prezentei legi, pentru îndeplinirea unor lucrări sau desfăşurarea
unor activităţi în interes public şi de apărare a ţării.
Conform art. 2 al acestei Legi:
(1) Bunurile rechiziţionate sînt puse la dispoziţia forţelor destinate apărării naţionale sau a
autorităţilor publice, la declararea mobilizării, a stării de război, a stării de asediu sau de urgenţă,
precum şi în caz de concentrări militare, exerciţii sau antrenamente de mobilizare ori pentru
prevenirea, localizarea sau înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, a avariilor tehnogene şi a
catastrofelor.
(2) Bunurile consumptibile şi cele perisabile pot fi rechiziţionate definitiv, cu plata
despăgubirilor prevăzută de lege.
(3) Cetăţenii apţi de muncă pot fi chemaţi pentru prestări de servicii în vederea efectuării unor
lucrări sau desfăşurării unor activităţi în situaţiile prevăzute la alin.(1).
Art.3 al Legii susindicate stipulează că rechiziţiile de bunuri şi chemarea cetăţenilor pentru
prestări de servicii se efectuează în scopul:
a) soluţionării problemelor materiale de orice natură, asigurării cu forţă de muncă şi cu clădiri,
necesare forţelor destinate apărării şi autorităţilor administraţiei publice;
b) creării de condiţii pentru funcţionarea stabilă a economiei naţionale şi a instituţiilor
publice;
c) asigurării cu încăperi pentru cazare, cu alimente şi medicamente a sinistraţilor, refugiaţilor
şi populaţiei afectate de consecinţele războiului.
Rechiziţionarea de bunuri şi chemarea cetăţenilor pentru prestări de servicii, conform art. 4
al acestei Legi, se dispune după cum urmează:
a) la declararea mobilizării sau a stării de război – prin hotărîre a Parlamentului sau prin
decret al Preşedintelui Republicii Moldova;
b) la declararea stării de asediu sau de urgenţă – prin hotărîre a Parlamentului;
c) în caz de concentrări militare, exerciţii sau antrenamente de mobilizare – prin hotărîre de
Guvern;
96
Publicată în Monitorul oficial nr. 178-181/1352 din 27.12.2002.
56
d) în caz de prevenire, localizare sau înlăturare a consecinţelor calamităţilor naturale, avariilor
tehnogene şi catastrofelor – prin hotărîre de Guvern.
Bunurile care pot fi rechiziţionate sunt reglementate în art. 5 al acestei Legi:
a) mijloace de transport;
b) sisteme, instalaţii şi tehnică de aerodrom, de comunicaţii şi telecomunicaţii;
c) surse de alimentare energetice;
d) tehnică de calcul;
e) utilaje şi materiale tipografice;
f) tehnică şi materiale topografice şi de construcţie;
g) carburanţi şi lubrifianţi, utilaje pentru transportul şi depozitarea acestora;
h) utilaje şi materiale pentru dotarea atelierelor de reparaţii;
i) clădiri;
j) terenuri;
k) articole de echipament şi de protecţie;
l) alimente şi utilaje pentru prepararea şi transportarea hranei;
m) animale;
n) furaje;
o) tehnică, aparatură şi materiale sanitar-veterinare;
p) medicamente, produse parafarmaceutice şi dispozitive medicale, exceptînd rechiziţionarea
acestora de la cetăţeni.
(2) Bunurile se rechiziţionează de la proprietarii sau deţinătorii acestora.
(3) Bunurile rechiziţionabile vor avea starea tehnică şi calitatea necesare folosirii lor în scopul
pentru care se rechiziţionează.
(4) Odată cu bunurile rechiziţionate se predau şi echipamentele aferente, fără de care acestea
nu pot fi utilizate.
1) Rechiziţionarea bunurilor şi chemarea cetăţenilor pentru prestări de servicii, în situaţiile
prevăzute de prezenta lege, se efectuează de către centrele militare.
(2) În mod excepţional, pe timp de război, orice comandant de subunitate sau unitate militară
similară sau superioară batalionului, care, în luptă, acţionează independent, are dreptul să decidă
rechiziţionarea bunurilor ori chemarea cetăţenilor pentru prestări de servicii numai prin
intermediul autorităţilor administraţiei publice locale şi cu asumarea răspunderii proprii.
(1) Pot fi chemaţi pentru prestări de servicii cetăţenii apţi de muncă, în vîrstă de 18–60 de ani
– bărbaţii şi de 18–55 de ani – femeile.
(2) Unii specialişti – ingineri, tehnicieni, economişti, medici, farmacişti, asistenţi medicali –
pot fi chemaţi să presteze servicii la specialităţile lor şi peste limita maximă de vîrstă prevăzută la
alin.(1), dar nu mai mult de 65 de ani – bărbaţii şi 60 de ani – femeile.
Varianta IV-a o constituie starea de extremă necesitate, în cadrul căreia prejudiciul preîntâmpinat
se referă la interesele FA şi disciplinii militare, iar prejudiciul cauzat se referă la interesele
personale ale însuşi militarului97.
Considerăm că nu ne aflăm în prezenţa unei stări de extremă necesitate în cazul în care militarul
prejudiciază interesele FA şi disciplinii militare apărându-şi interesele personale. (De exemplu, nu
se va afla în stare de extremă necesitate militarul care se află în serviciul de gardă în calitate de
santinelă şi a părăsit postul pentru a-şi proteja sănătatea sa).
4. Executarea ordinului ca circumstanţă care exclude caracterul penal al faptei.

4.1. Consideraţii generale cu privire la executarea ordinului sau dispoziţiei oficiale.
În legislaţiile penale ale multor ţări, în afară de cauzele care înlătură caracterul penal al faptei,
indicate mai sus, se mai indică ca o cauză distinctă ce înlătură caracterul penal al faptei şi
executarea ordinului sau a dispoziţiei oficiale.
97
В.М.Чхиквадзе, Советское военно-уголовное право, Moscova, 1948, pag. 205.
57
Astfel, C.pen. model al SUA din 1962 recunoaşte ca o cauză care înlătură caracterul penal al
faptei ordinul superiorului militar; legislaţia penală a Angliei recunoaşte, de asemenea, ca o cauză
care înlătură caracterul penal al faptei ordinul superiorului98.
C.pen. al Franţei (art.122-4) indică că nu săvârşeşte infracţiune persoana care săvârşeşte o faptă
prevăzută de legea penală întru executarea ordinului sau a unei prescrieri legale sau regulamentare,
cât şi persoana care a săvârşit careva fapte întru executarea unui ordin sau dispoziţii a organelor
legale, cu excepţia cazurilor când acestea sunt vădit ilegale99.
Conform art.42 al C.pen. al Olandei, persoana care săvârşeşte o infracţiune întru executarea unor
cerinţe legale, nu poate fi supus răspunderii penale.
Întru continuarea acestei idei, art.43 al aceluiaşi Cod stipulează că persoana care săvârşeşte o
infracţiune întru executarea unui ordin oficial, dat de către o putere competentă, nu poate fi supus
răspunderii penale.
Ordinul oficial ilegal nu exonerează de răspunderea penală, cu excepţia cazurilor când subalternul
conştient nu presupunea ilegalitatea acestui ordin şi l-a executat100.
Art.42 C.pen. al Rusiei stipulează că nu constituie infracţiune cauzarea de daune intereselor
persoanelor apărate de legea penală de către persoana care acţionează întru executarea ordinelor şi
dispoziţiilor obligatorii pentru el. Persoana care a săvârşit o infracţiune intenţionată întru executarea
unui ordin sau unei dispoziţii vădit ilegale, poartă răspundere pe baze generale. Neexecutarea unui
ordin sau unei dispoziţii vădit ilegale exclude răspunderea penală pentru aceasta101.
Tot în acest sens s-a expus şi legislatorul Ucrainei. Art.41 C.pen. al Ucrainei stipulează că
acţiunile sau inacţiunile persoanei, care au cauzat daune intereselor protejate de lege, sunt
considerate legale, dacă ele au fost săvârşite cu scopul de a executa un ordin sau o dispoziţie legală.
Ordinul sau dispoziţia se consideră legale, dacă ele au fost date de către persoanele respective şi
în limitele competenţei lor, iar după conţinutul lor nu contravin legislaţiei în vigoare şi nu sunt
legate de încălcarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului şi cetăţeanului.
Nu poate fi trasă la răspunderea penală persoana care a refuzat să execute un ordin sau dispoziţie
vădit infracţionale.
Persoana care a executat un ordin sau o dispoziţie vădit infracţionale, poartă răspunderea penală
pe baze generale pentru fapta săvârşită cu scopul executării unui asemenea ordin sau dispoziţie102.
Conform art.52 C.pen. al Italiei, exercitarea unui drept sau executarea unor obligaţiuni, ce decurg
dintr-un act normativ sau dintr-un ordin al reprezentantului unui organ al puterii de stat, exonerează
executorul de răspunderea penală pentru fapta săvârşită103.
Astfel, din prevederile susindicate, putem conchide că legislaţia penală a Italiei prevede liberarea
de răspunderea penală în legătură cu executarea ordinului doar în cazurile când acest ordin este dat
de către superior subalternului în sfera dreptului public, adică este dat de către persoanele cu funcţii
de răspundere.
Executorul ordinului, în sfera dreptului privat, de exemplu, în cazul executării unui ordin dat de
către şeful unei firme private, nu va fi exonerat de răspunderea penală în cazul săvârşirii unei fapte
prevăzute de legea penală întru executarea acestui ordin.
Prevederi asemănătoare se conţin şi în multe alte legislaţii penale contemporane.
După cum vedem, din cele expuse mai sus, ordinul subalternului dat de către superior,
exonerează pe subaltern de răspunderea penală în cazul când această executare constituie o faptă
prevăzută de legea penală, cu excepţia cazurilor când acest ordin este vădit ilegal sau infracţional.
La adoptarea Noului Cod penal, în a. 2002, neexecutarea ordinului sau a dispoziţiei superiorului
nu constituia o circumstanţă care înlătură caracterul penal al faptei şi nu era reglementată de cap. III
al Părţii generale a Codului penal, întitulată „Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.”
Parțial, această împrejurare era reglementată în cap. XVIII al Părții speciale a Codului penal
„Infracţiuni militare”, în articolul 364 al. 5 şi 6 Cod penal:
98
Н.Е.Крылова, А.В.Серебренникова, Уголовное право зарубежных стран, Moscova, pag. 132-133.
99
Nouveau Code Penal, Dalloz, 1993-1994, Le livre I-er du Code penal, entre en vigueur le 1 er mars 1994, p.1728.
100
Уголовный Кодекс Голландии
101
Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации с постатейными материалами и судебной практикой, sub redacţia Ulezico S.I,
Smolenschii M.B., Rostov pe Don, 2002, p. 96-97.
102
Уголовный Кодекс Украины,
103
Уголовное право зарубежных стран, sub red. I.D. Cozocikin, Moscova, 2003, p. 532.
58
Prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009], în Codul penal a fost introdus
art. 40-1 Articolul 401. Executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului
(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvîrşită de o persoană în vederea
executării unui ordin sau dispoziţii a superiorului, care sînt obligatorii pentru aceasta, dacă ordinul
sau dispoziţia nu sînt vădit ilegale şi dacă persoana care le-a executat nu a ştiut că ordinul sau
dispoziţia sînt ilegale. Răspunderii penale pentru fapta săvîrşită este supusă persoana care a emis
ordinul sau dispoziţia ilegală.
(2) Persoana care a comis intenţionat infracţiune în vederea executării ordinului sau dispoziţiei
vădit ilegale ale superiorului răspunde penal în temeiuri generale. Neexecutarea ordinului sau
dispoziţiei vădit ilegale exclude răspunderea penală.
(3) În scopurile prezentului articol, ordinul sau dispoziţia superiorului de a comite genocid sau o
infracţiune împotriva umanităţii sînt vădit ilegale.
Ordinul sau dispoziţia se consideră legale, dacă au fost date de către persoanele respective şi în
limitele competenţei lor, iar după conţinutul lor nu contravin legislaţiei în vigoare şi nu sunt legate
de încălcarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului şi cetăţeanului.de împuterniciri
funcţionale în ordinul pe care îl emite şi de neluarea măsurilor de executare a prevederilor
respective.
Prin sintagma ordin ierarhic se înţelege o dispoziţie obligatorie, scrisă sau orală, emisă de o
autoritate sau de o persoană oficială pentru a fi executată întocmai.
Sintagma executare a dispoziţiei are sensul de aducere la îndeplinire întocmai a prevederilor unui
ordin emis de o autoritate sau de o persoană oficială.
Cerinţele faţă de conţinutul şi forma de emitere a ordinului sunt generale: claritate, neadmitere a
ambiguităţii în interpretare şi neprovocarea stării de îndoială a subordonatului.
Emiţătorul ordinului poartă răspunderea de ordinul emis şi de consecinţele acestuia, de
corespunderea ordinului cu legislaţia, precum şi de abuzul de putere şi de excesul de putere sau
Ilegalitatea ordinului trebuie să fie evidentă, acest fapt presupunând că executorul este conştient
de ilegalitatea ordinului, dar, exceptând acest fapt, îl îndeplineşte.
Executarea ordinului poate servi drept fapt al nevinovăţiei executorului numai dacă acesta nu a
depăşit limitele ordinului. Orice depăşire a limitelor ordinului atrage răspunderea personală a
executorului.
Ordinul ierarhic şi executarea dispoziţiei se încadrează perfect în numărul cauzelor care
exonerează răspunderea penală numai în următoarele condiţii strict prevăzute de dispoziţia legii:
dacă ordinul ierarhic sau dispoziţia nu este vădit ilegală; dacă persoana care 1-a executat nu a ştiut
că ordinul sau dispoziţia este ilegală.
Prin sintagma vădit ilicită se înţelege faptul de conştientizare a caracterului clar, evident ilegal,
ilicit al ordinului de către executor.
Fraza nu a ştiut că ordinul sau dispoziţia este ilicită exprimă conceptul de neconştientizarea certă
de către executor a faptului de ilegalitate a ordinului sau dispoziţiei pe care a executat-o.
În cazul în care ordinul sau dispoziţia ilegală întruneşte condiţiile prevăzute de lege, răspunderii
penale este supus emiţătorul.
Nu poate fi trasă la răspundere penală persoana care a refuzat să execute un ordin sau o dispoziţie
vădit ilicită.
Persoana care a executat un ordin sau o dispoziţie vădit ilicită, poartă răspundere penala pe baze
generale pentru infracţiune.
Ordinul ierarhic (dispoziţia) de a comite o faptă de genocid sau o crimă împotriva umanităţii este
întotdeauna vădit ilegal.
Vorbind despre esenţa ordinului, în cadrul militar, este necesar să facem nişte precizări şi
lămuriri.
Conform Regulamentului serviciului interior al FA al RM, după situaţia de serviciu şi după
gradele militare, pe care le deţin, unii militari în raport cu alţii pot fi şefi sau subordonaţi.
Şefii, cărora militarii le sunt subordonaţi pe linie de serviciu, fie şi temporar, se numesc şefi
direcţi.
Şeful direct, cu funcţia imediat superioară unui subordonat, se numeşte şef nemijlocit.
59
Militarii, care după situaţia lor de serviciu şi după gradul militar nu sunt în raport cu aţi militari
şefi sau subordonaţi, pot fi superiori sau inferiori.
Dacă militarii, care nu sunt subordonaţi reciproc, îndeplinesc în comun îndatoririle de serviciu,
când relaţiile lor de serviciu nu sunt determinate de comandant (şef), atunci superiorul după funcţie,
iar în funcţii egale – superiorul după gradul militar este considerat şef.
Şeful are dreptul să dea ordine subordonatului şi să ceară executarea lor. Subordonatul este
obligat să execute necondiţionat ordinele şefului. După executarea ordinului el poate să înainteze o
reclamaţie şefului ierarhic superior în cazul în care consideră că faţă de el s-a procedat injust.
„Ordinul” în sensul analizat este de două feluri: ordin şi dispoziţiune.
Ordinul este o dispoziţiune a comandantului (şefului) adresată subordonaţilor, care cere
executarea unor acţiuni, respectarea unor reguli sau stabileşte o ordine sau o situaţie. Ordinul poate
fi dat în scris, verbal sau prin mijloace tehnice de legătură unui militar sau unui grup de militari.
Dispoziţiunea este o formă de transmitere a misiunilor de către comandant (şef) la subordonaţi
privind chestiuni particulare. Dispoziţiunea se dă în scris sau verbal.
4.2. Răspunderea penală în cazul executării ordinului dat în cadrul serviciului militar sau
celui similar cu serviciul militar (Dezvoltarea istorică a acestui concept).
Executarea ordinului sau dispoziţiei infracţionale date de orice şef este periculoasă, însă, în
deosebi de periculoasă este executarea ordinului sau dispoziţiei infracţionale date de şeful sau
superiorul militar, mai ales în timp de război sau în condiţii de luptă, deoarece, ţinând cont de
specificul serviciului militar sau de alt serviciu, similar cu cel militar, aceste ordine pot fi extrem
de periculoase, iar executarea lor, în dependenţă de situaţii, poate avea consecinţe extrem de
nefaste.
Anume din acest punct de vedere, se duc discuţii cu privire la executarea sau neexecutarea
ordinului superiorului pe parcursul a mai multor decenii, tratamentul lor juridic fiind diferit.
În ultimul timp, în majoritatea ţărilor democratice dezvoltate o răspândire largă şi o reglementare
respectivă în legislaţie a căpătat doctrina “baionetelor inteligente.” Sensul acestei doctrine constă în
aceea că persoana, care se află în serviciul în unităţile înarmate ale puterii de stat (în special
militarii, colaboratorii organelor de protecţie a ordinii publice şi a securităţii de stat etc.) nu trebuie
să se supună orbeşte indicaţiilor şi cerinţelor şefilor (comandanţilor) lor, dar sunt obligaţi să refuze,
sub ameninţarea sancţionării lor, executarea ordinelor vădit ilegale.
Un impuls puternic acestor doctrine şi prevederi legale a fost dat de către şirul de procese penale,
care au avut loc după cel de-al II-lea Război mondial în privinţa criminalilor de război din ţările
axei “Berlin-Roma-Tokio104.” Aice se poate de amintit, de exemplu, norma prevăzută în art.8 al
Statutului Tribunalului Internaţional penal de la Nurnberg, format, în corespundere cu Acordul
dintre guvernele URSS, SUA, Marea Britanie şi Franţa la 8 august 1945 cu privire la urmărirea
judiciară şi pedepsirea principalilor criminali de război în timpul celui de-al II-lea război mondial,
conform căruia “faptul că inculpaţii au acţionat în conformitate cu dispoziţiile guvernului şi a
ordinului superiorilor (şefilor), nu exonerează aceste persoane de răspundere, însă aceasta poate să
servească drept temei de atenuare a pedepsei, dacă Curtea va recunoaşte că aceasta este dictată de
interesele justiţiei”.105
După cum se ştie, în aceste procese au fost respinse tentativele inculpaţilor de a se sustrage de la
răspundere pentru încălcările grave a regulilor şi obiceiurilor de ducere a războiului, care făceau
trimitere la obligaţiune lor de a executa ordinele respective date de superiori.
Unii inculpaţi motivau cele săvârşite prin situaţii de extremă necesitate, prin faptul că dânşii erau
puşi în faţa unei grave alegeri morale: ori să execute ordinele vădit infracţionale, ori să fie supuşi
pedepsei cu moartea pentru neexecutarea acestor ordine.
Totuşi, dreptul trebuie să se orienteze la imperativele morale omeneşti: nu se poate să-ţi cumperi
(salvezi) propria viaţă în schimbul şi cu preţul altei vieţi, fără a fi pedepsit pentru aceasta.106
104
Statutul Tribunalului de la Nurnberg şi Специальная прокламация, учреждающая Международный Военный Трибунал для
Дальнего Востока, Токио, 19.01.1946, Устав Международного Военного Трибунала для Дальнего Востока, din A.Barbaneagra,
Infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii, Chişinău, 2005, pag. 220.
105
Нюрнбергский процесс, Сборник материалов в 8 томах, Vol. I, Moscova, pag.144-153.
106
Полторак А.И., Нюрнбергский процесс (Основные правовые проблемы), Moscova 1966, pag. 75-87.
60
Doctrina “baionetelor inteligente,” care este un element component al modelului “statului de
drept,” şi-a găsit reflecţie nu doar în legislaţia naţională a multor ţări, dar şi într-un număr mare de
documente internaţionale cu caracter obligatoriu, cât şi cele cu caracter de recomandare107.
De asemenea, considerăm că prin prevederile art.2 p.2 al Convenţiei împotriva torturii şi altor
pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane şi degradante din 10 decembrie 1984, 108 care indică că
nici o împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este starea de război sau ameninţare cu
războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi invocată
pentru a justifica tortura, se subînţelege şi executarea ordinului superiorului, care, cu privire la
tortură, este oricând vădit ilegal şi infracţional.
Astfel, Convenţia susindicată, cu toate că nu face referinţă directă la ordinul superiorului, vorbind
despre orice altă stare de excepţie, care nu poate fi invocată pentru a justifica tortura, are în vedere
şi ordinul şefului sau superiorului.
Considerăm că aceste prevederi sunt obligatorii pentru toate statele care au ratificat această
Convenţie şi sunt membre ale ONU, cât şi pentru celelalte state, care, eventual, n-au ratificat
această convenţie109.
Dacă prevederile convenţiei susindicate sunt obligatorii pentru toate statele membre ale ONU,
atunci, în calitate de norme internaţionale, cu caracter de recomandare în materia discutată, pot
servi prevederile ce se conţin în Principiile fundamentale de aplicare a forţei şi armelor de foc de
către persoanele cu funcţii de răspundere în cadrul menţinerii ordinii publice, adoptate de ONU în
1990.110
În p.26 al acestui document, adoptat la Congresul VII al ONU cu privire la prevenirea
infracţionalităţii şi comportamentului cu contravenienţii, care a avut loc la Havana, în perioada
27.08 – 7.09.1990, şi care a dezvoltat regulile, stabilite prin Codul de comportament a persoanelor
cu funcţii de răspundere în domeniul menţinerii ordinii publice,111 se stipulează “Executarea
ordinelor superiorilor, persoanelor cu funcţii de răspundere nu poate servi temei de îndreptăţire,
dacă persoanele cu funcţii de răspundere în domeniul menţinerii ordinii publice cunoşteau despre
ilegalitatea vădită a acestor ordine cu privire la aplicarea forţei sau a armelor de foc, care a dus la
cauzarea decesului sau a unor răni serioase a unor persoane, având posibilitatea raţională de a
refuza executarea unui asemenea ordin. În orice caz, răspunderea va fi impusă şi persoanelor cu
funcţii de răspundere superioare, care au dat aceste ordine ilegale”.
Cât priveşte însăşi Codul de comportament a persoanelor cu funcţii de răspundere în domeniul
menţinerii ordinii publice, în el, printre alte prevederi, este inclusă obligaţiunea acestor persoane să
stimeze şi să respecte legile şi acest Cod şi să folosească toate posibilităţile pentru preîntâmpinarea
şi persecutarea oricăror asemenea încălcări.
Termenul “persoanele de răspundere pentru menţinerea ordinii publice” include toate persoanele
cu funcţii de răspundere numite sau alese, care sunt legate cu aplicarea dreptului şi care au
competenţe poliţieneşti, în special competenţe de reţinere a contravenienţilor (infractorilor).
Conform art.8 al Codului susindicat, persoanele cu funcţii de răspundere, care au temei să
presupună că încălcările prevederilor acestui Cod au avut loc sau vor avea loc, trebuie să comunice
despre aceasta instanţelor superioare sau superiorilor iar în caz de necesitate, altor instanţe
competente sau organe, care au competenţa de supraveghere şi control legal.
În Documentul Final al Întrunirii de la Vena a reprezentanţilor statelor – participante la
Consfătuirea pentru securitate şi colaborare în Europa (OSCE), semnat la 15.01.1989, se conţine un
107
De exemplu, o norma despre aceea că executarea ordinului nu poate fi temei de a îndreptăţi o infracţiune vădită a fost prevăzută în Regulamentul
despre organizarea, pe baze democratice, a Poliţiei Naţionale civile, care serveşte ca parte componentă a Acordului de Pace, încheiat cu concursul
ONU la 16 ianuarie 1992 între Guvernul Salvadorului şi Frontul de Eliberare naţională în numele lui Farabundo Marti. El Salvador Agreements: The
Path to Peace, New York, 1992, pag.136.
108
Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane şi degradante din 10 decembrie 1984, Republica Moldova
a aderat la această convenţie prin Hotărârea Parlamentului nr.473-XIII din 31 mai 1995, Publicată în ediţia oficială “Tratate internaţionale,” 1998,
Vol.1, pag.129.
109
X. Ulianovschi, Unele sugestii cu privire la constituţionalitatea Statutului Curţii Penale Internaţionale (CPI. Aspecte militare ale Statutului CPI.â,
Avocatul Poporului, nr. 8-9, 2007, pag. 12-13)
110
Principiile fundamentale de aplicare a forţei şi armelor de foc de către persoanele cu funcţii de răspundere în cadrul menţinerii ordinii
publice, adoptate de ONU în 1990, Documentele ONU, A/CONF. 144/28, 1990, 5 october, pag.124-129.
111
Codul de comportament a persoanelor cu funcţii de răspundere în domeniul menţinerii ordinii publice, adoptat prin Rezoluţia Asambleei
Generale a ONU nr. 34/169 din 17.12.1979 // Международная защита прав и свобод человека, Сборник документов, Moscova 1990, pag. 319-
325.
61
punct cu privire la respectarea obligatorie a Codului de comportament a persoanelor cu funcţii de
răspundere în domeniul menţinerii ordinii publice.
Conform prevederilor Codului, “nici o persoană cu funcţii de răspundere în domeniul menţinerii
ordinii publice nu poate să facă trimitere la cerinţele sau dispoziţiile superiorilor pentru a îndreptăţi
tortura sau alte comportamente crude, inumane sau degradante faţă de alte persoane.”
Cu toate că acest Cod are caracter de recomandare, considerăm că pentru R. Moldova, ca
participantă la OSCE, prevederile Codului susindicat au caracter nu de recomandare, ci de obligaţii
moral-politice şi juridice.
Dispoziţii analogice se conţin în Declaraţia cu privire la Poliţie, care a fost adoptată la 8 mai
1979 de către Asambleea Parlamentară a Consiliului Europei.
Conform art.4 al acestei Declaraţii, colaboratorul de poliţie trebuie să se abţină de la executarea
oricărui ordin, care, după cum el înţelege sau crede, este ilegal.
Potrivit art.3 al Declaraţiei, colaboratorul de poliţie este obligat să se împotrivească oricărui ordin
sau dispoziţii, care conţine în sine încălcarea unei interziceri absolute la săvârşirea de execuţii
arbitrare, torturi sau alte tratamente sau pedepse inumane şi neomenoase.
În aşa caz, în privinţa lui nu poate fi pornită urmărirea penală sau disciplinară (art. 7).
Procesele de democratizare care a început în mijlocul anilor ´80 ai sec. XX în ţările Europei
Centrale şi de Vest, cât şi în ex-URSS au dus la renaşterea în aceste ţări a interesului practic şi
ştiinţific faţă de doctrina “baionetelor inteligente”.
De exemplu, în art.58 al Legii Poloniei din 6 aprilie 1990 „Despre poliţie112”este inclusă
următoarea prevedere: “Poliţistul este obligat să refuze executarea ordinului sau a dispoziţiei
acestuia , cât şi ordinele Procurorului, a organului administrativ sau a organelor autorităţilor publice
locale, dacă executarea acestui ordin sau a dispoziţiei este însoţită de săvârşirea infracţiunii.”
Despre refuzul de a executa un asemenea ordin sau dispoziţie poliţistul este obligat să anunţă,
ocolind rangurile de serviciu obişnuite, Comandantului Principal al Poliţiei.
În ceea ce priveşte ex-URSS, atunci procesul de restabilire în ea a consolidării legislative a bazei
doctrinei examinate în teza dată, decurgea foarte dificil, inclusiv din cauza luptei politice foarte
acute desfăşurată în ţară, care se petrecea pe fundalul creşterii accelerate a spiritelor naţionale, care
au dus în rezultat la dezintegrarea URSS ca ţară federativă (pe bază naţională).
Este vorba anume de restabilirea reglementării legislative a bazelor şi odinei de neîndeplinire a
ordinului ilegal, întrucât există deja o experienţă naţională cu privire la asemenea reglementare.
Vom menţiona, că încă în „articolele militare” din timpul lui Petru I se explica, că executării este
supus doar ordinul „cuviincios şi util statului”. Statutul disciplinar al Armatei Roşii Muncitoreşti-
ţărăneşti din anul 1919, impunea subalternul să nu execute ordinul vădit infracţional şi să raporteze
imediat despre aceasta la comandă. Şi Statutul disciplinar provizoriu din 1925 conţinea o condiţie
de neexecutare a ordinului vădit infracţional al comandantului113.
De asemenea prezintă interes experienţa reglementării juridico-legale a activităţii miliţiei
sovietice.
Aşa în conformitate cu §7 al decretului “ВЦИК” al RFSR din 10 iunie 1920 „Despre miliţia
muncitorească-ţărănească (Regulament)”114 în miliţie s-a introdus disciplina militară şi
subordonarea, totodată miliţia se conducea de statutele şi dispoziţiile, adoptate pentru Armata
Roşie. În p.1 al Regulamentului despre serviciul în miliţia muncitor-ţărănească, aprobat prin
decretul “ВЦИК” şi СНК” al RFSSR din 25 septembrie 1925115, era prevăzut special, că lucrătorul
miliţiei care a primit un ordin vădit infracţional, este obligat, neexecutându-l, să raporteze imediat
următorului şef superior, în ordinea subordonării şi în cazuri necesare să comunice despre aceasta
organului guvernamental corespunzător, conducându-se de necesitatea de a preîntâmpina rapid o
eventuală infracţiune116. Dacă însă, ordinul primit, după părerea lucrătorului miliţiei, nu era totuşi
112
Dziennik Ustaw, Warzava, 1990, nr.30, Poz. 179, citat după Артамонов Н.В., Орлов Г.В., Проблемы правового статуса военнослужащих
СССР // Советское государство и право, 1990, nr.11, pag.51.
113
Артамонов Н.В., Орлов Г.В., Проблемы правового статуса военнослужащих СССР // Советское государство и право, 1990, nr.11,
pag.51.
114
Сборник законодательства РСФСР, 1920. nr. 79, pag. 371.
115
Сборник законодательства РСФСР, 1925 nr. 68 pa. 539
116
Responsabilitatea de a îndeplini toate ordinele şi dispoziţiile de serviciu a şefilor săi, în afară de acelea infracţionale, era inclus în textul
declaraţiei, pe care o dădea fiecare, care se încadra în serviciu în miliţie. În conformitate cu p.17 al Statutului disciplinar al miliţiei muncitoreşti-
ţărănească, aprobată de “КВД” la 7 iulie 1926, in coordonare cu “Наркомюст РСФСР” , “Наркомтруд РСФСР” и “ВЦСПС” , despre primirea
62
infracţional, dar cu toate acestea necorespunzător prevederilor legale, atunci el, miliţianul, se obliga
să raporteze despre aceasta şefului, care a dat ordinul, şi după confirmarea ordinului – să-l
îndeplinească. La îndeplinirea întocmai de către lucrătorul miliţiei a ordinului, dat de şef la serviciu,
ultimul trebuia singur să răspundă pentru consecinţele ordinului său, în afară de cazul de executare a
ordinului infracţional, când împreună cu şeful care a dat ordinul, răspunderea o purta de asemenea
şi subalternul, care l-a executat117. În conformitate cu p.33 a Regulamentului miliţiei muncitoreşti-
ţărăneşti, adoptat prin Hotărârea “СНК” a URSS din 25 mai 1931 118, lucrătorilor miliţiei li se
interzicea să îndeplinească nu numai ordinele infracţionale, dar şi oricare alte ordine de serviciu ale
şefilor săi, evident ilegale. Subalternul, care încălca interdicţia absolută de a îndeplini ordinul
evident ilegal, purta răspundere pentru aceasta împreună cu şeful care a dat ordinul.
În rezultat, dispoziţia cu caracter democratic despre neîndeplinirea ordinului ilegal a fost exclusă
din actele normative de drept, care reglementau întrebările disciplinei în „detaşamentelor înarmate”
ale puterii de stat. Statul totalitar avea nevoie de o subordonare totală a executorilor.
Rolul de catalizator de căutare, de către puterile democratice din mijlocul anilor 80, a soluţiilor de
rezolvare a reglementării îndeplinirii legale a ordinului, l-a jucat aplicarea forţei de către armată şi
organele de drept împotriva demonstranţilor într-un şir de oraşe ale ex-URSS (Alma-Ata, Tbilisi,
Bacu, Vilinus etc.), ce a dus la nenumărate victime şi a stârnit discuţii înverşunate în republici
aparte şi în URSS în întregime, referitor la legalitatea şi oportunitatea acţiunilor întreprinse. S-a
conştientizat existenţa lacunelor în reglementarea legislativă a multor întrebări ce ţin de activitatea
forţelor de menţinere a ordinii publice în condiţiile democraţiei.
De exemplu, în Hotărârea Congresului deputaţilor norodnici a URSS din 24 decembrie 1989, în
discursul Comisiei de cercetare a evenimentelor ce au avut loc în or. Tbilisi la 9 aprilie 1989, se
atrăgea atenţie la „lipsa unei reglementări legislative precise a ordinii şi practicii de folosire a
forţelor armate pentru rezolvarea conflictelor interne”119.
Totuşi, legislativul unional aşa şi nu a găsit de cuviinţă să includă o normă specială, care să
reflecte doctrina „baionetelor inteligente”, în noile Baze ale legislaţiei penale a Uniunii RSS şi
republicilor sovietice.120
Asemenea normă lipsea şi în astfel de acte unionale, adoptate cu scopul reglementării activităţii
forţelor de menţinere a ordinii publice, cum ar fi Legea URSS din 26 martie 1990, „Despre
obligaţiunile şi drepturile organelor interne a Ministerului afacerilor interne a URSS la menţinerea
ordinii publice”121, Legea URSS din 6 martie 1991 „Despre miliţia sovietică” 122 şi Legea URSS din
16 mai 1991 „Despre organele securităţii de stat în URSS”123.
În reglementarea unională a relaţiilor militare, până în ultimul timp continua să domine regula
(deşi cu evidenţa principiului general al legalităţii - art.4 al Constituţiei URSS), expusă şi în art. 6
al Statutului disciplinar al Forţelor Armate a URSS124: „Ordinul comandantului (şefului) – este lege
pentru subalterni. Ordinul trebuie să fie îndeplinit necondiţionat, exact şi în termen”.
Totuşi, unul din ultimele acte ale Preşedintelui URSS, emis cu puţin timp înainte de destrămarea
URSS, art. 6 al Statutului a fost puţin corectat. Din text a fost exclusă dispoziţia cu privire la faptul,
că ordinul şefului este lege pentru subalterni, şi este adăugat, că comandantul (şeful) poartă
răspundere pentru legalitatea ordinului dat de el şi consecinţele executării lui. În afară de aceasta,
militarul a obţinut dreptul de a „concretiza conţinutul ordinului şi ordinea de executare a lui”125.
ordinului , care dispune să se săvârşească un act criminal, colaboratorul miliţiei era obligat să raporteze imediat despre aceasta următorului şef
superior în ordinea subordonării sau organului de supraveghere al procuraturii sau din lipsa acestora, să declare preşedintelui sau unui membru celui
mai apropiat comitet executiv, în Действующие распоряжения милиции. 2-е издание, Moscova, 1928, pag.515-521.
117
Situaţia dată a fost redată în p.14 al Regulilor serviciului interior al miliţiei, aprobate de “HKВД” la 5 martie 1926. în Действующие
распоряжения милиции, 1926, pag.466-483,, dar nu este inclusă în Statutul Disciplinar din 1926.
118
Сборник законодательства СССР, 1931 nr.33, pag.247.
119
Buletinul Congresului deputaţilor norodnici ai URSS şi Sovietului Suprem al URSS, 1989, nr.29, art.578.
120
Buletinul Congresului deputaţilor norodnici ai URSS şi Sovietului Suprem al URSS, 1991 nr.30, art.862.
121
122
123
Buletinul Congresului deputaţilor norodnici ai URSS şi Sovietului Suprem al URSS, nr.22, art.630.
124
Aprobat prin Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS din 30 iulie 1975 (Buletinul Sovietului Suprem al URSS. 1975 nr. 33. art. 495.)
125
Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS din 13 decembrie 1991 „Despre introducerea modificărilor în Statutul disciplinar a Forţelor
armate a URSS” // Buletinul Congresului deputaţilor norodnici ai URSS şi Sovietului Suprem al URSS. 1991 nr.51, art.1483. Este de menţionat că în
proiectul Decretului dat, întocmit în Ministerul apărării al URSS, se prevedea, după comunicatele de presă, interdicţia directă asupra îndeplinirii
ordinelor evident infracţionale, Известия, 25 octombrie 1991.
63
În actele normative de drept unionale, care reglementează activitatea organelor afacerilor interne,
în care este stabilită disciplina militară, regula „ordinul şefului-lege pentru subaltern” este
exprimată de asemenea destul de clar.
În textul Jurământului efectivului de rând şi de conducere a organelor afacerilor interne 126, se
conţinea jurământul de a îndeplini necondiţionat cerinţele ordinelor.
În Statutul disciplinar al organelor afacerilor interne 127 era prevăzut, că ordinul şefului trebuie să
fie îndeplinit necondiţionat, exact şi în termen (art.10). O situaţie analogică se conţinea şi în p.8 al
Statutului serviciului interior al organelor afacerilor interne128.
Constatând insuficienţa vizibilă a reglementării legislative unionale a întrebărilor privind
răspunderea pentru darea ordinului ilegal şi îndeplinirea lui (dar în prezenţa unor obligaţiuni
definite internaţionale de drept ale URSS în această privinţă 129), e necesar de menţionat şi studierea
ştiinţifică slabă a acestor probleme. Aceasta se poate de arătat pe exemplul comentariului la art.2 al
Legii URSS din 1958 despre răspunderea penală pentru infracţiunile militare 130 (art.238 C.pen. al
RFSSR şi articolele corespunzătoare în C.pen. ale altor republici), în care, se stabileşte răspunderea
pentru aşa infracţiune militară, considerată gravă, cum ar fi nesupunerea. În unele publicaţii
întrebarea despre neândeplinirea ordinului ilegal este în general trecută cu tăcerea 131, în altele se
conţinea observaţia generală, că „statul protejează doar asemenea ordine ale şefului, care se dau în
ordinea serviciului şi în interesele lui”132, şi doar în puţine lucrări se vorbea despre răspunderea
pentru darea şi executarea ordinului infracţional133.
Cu toate acestea, autorii proiectului Legii URSS „Despre statutul militarilor” 134 au formulat în
art.27 norma despre obligaţiunea militarilor de a se supune necondiţionat comandanţilor (şefilor),
exact şi în termen să îndeplinească ordinele şi dispoziţiile, în afară de cele infracţionale. Totuşi aici
apare o întrebare: oare alte ordine ilegale, în afară de cele infracţionale, trebuie să se execute?
Mai multe schimbări pozitive au avut loc în legislaţiile republicane. Aşa, la elaborarea în unele
republici a legilor cu privire la miliţie (poliţie), în ele au fost incluse normele de neîndeplinire a
ordinelor ilegale. Prima ţară care a făcut aceasta a fost Estonia, care în Legea din 20 septembrie
1990 „Despre poliţie” 135 reglementează că „în cazul când colaboratorului de poliţie i s-au dat ordine
sau dispoziţii ce contravin legii, atunci el se conduce de lege” (art.20 p.5) şi că îndeplinirea
ordinului sau dispoziţiei ilegale nu eliberează colaboratorul poliţiei de răspundere (art.21 p.2).
Dispoziţii asemănătoare au fost introduse mai apoi în legile, adoptate în unele republici, care intrau
în componenţa URSS136.
Nu a fost trecută cu atenţia această întrebare nici în legislaţia rusă.
În conformitate cu Legea Federaţiei Ruse din 18 aprilie 1991 „Despre miliţie” 137 la primirea
ordinului sau indicaţiei, care evident contravine legii, lucrătorul miliţiei trebuie să se conducă de
lege (art.25 alin.3)138.
În conformitate cu art.14 alin.3 al Legii din 13 martie 1992 despre activitatea operativă de
investigare în Federaţia Rusă la primirea ordinului sau indicaţiilor ce contravin legii, persoana cu
126
Aprobat prin Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS din 23 octombrie 1973 (Buletinul Sovietului URSS, 1973. nr.43. art.603).
127
Aprobat prin Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS din 3 mai 1984 (Buletinul Sovietului URSS, 1984. nr.19. art.342).
128
Aprobat prin Ordinul MAI al URSS din 6 martie 1979, nr.80.
129
Convenţia împotriva torturilor şi patru convenţii de la Geneva din 1949 despre apărarea victimelor de război // Culegerea de tratate în vigoare,
înţelegeri şi convenţii, încheiate de URSS cu ţările străine. Ediţia XVI. Moscova, 1957.
130
Buletinul Sovietului Suprem al URSS, 1959. nr.1, art.10; 1973. nr.48. art.679; 1983 nr.51 art.784.
131
Комментарий к Уголовному Кодексу РСФСР, Москва, 1984, art. 485-487.
132
А. Горный, Соцзаконность и военный правопорядок, Москва, 1973, pag. 95; Командиру о военно уголовном законодательстве Москва,
1983, pag. 36
133
А. Горный, Закон об уголовной ответственности за воинские преступления, Комментарий, Moscova, 1986. pag.25.
134
Советское государство и право, Москва, 1990. nr.1, pag. 51-60.
135
Buletinul Republicii Estonia, 1990. nr.10, art.113.
136
Spre exemplu, art.40 Legii lituaniene din 11 decembrie 1990 „Despre poliţie” // Buletinul Sovietului Suprem şi Guvernului Republicii
Lituaniene. 1991 nr.2, art.22; art.24 al Legii bieloruse din 26 februarie 1991 „Despre poliţie” // Buletinul Sovietului Suprem al RSS Bieloruse.
1991, nr.13, art.150.
137
Buletinul Congresului deputaţilor norodnici a RFSSR şi Sovietului Suprem al RFSSR. 1991, nr.16, art.503.
138
O normă analogică se conţine şi în p.4 art.15 al Legii FR din 8 iulie 1992 „Despre organele federale a securităţii de stat” // Buletinul Congresului
deputaţilor norodnici a Federaţiei Ruse şi Sovietului Suprem al Federaţiei Ruse. 1992, nr.32, art.1871. Mai amplu, după părerea noastră, sunt
formulate dispoziţiile art. 11 a Legii Republicii Kazahstan din 23 iunie 1992 „Despre organele afacerilor interne ale Republicii Kazahstan”: „În cazul,
când lucrătorului organelor afacerilor interne i s-au dat ordine şi dispoziţii care evident contravin legii, el se conduce de lege şi se află sub protecţia ei.
Îndeplinirea conştientă a ordinului sau dispoziţiei ilegale nu-l eliberează pe colaboratorul afacerilor interne de răspundere. Răspundere pentru ordinul
ilegal, dispoziţie, poartă de asemenea persoana cu funcţii de răspundere care l-a dat.” (Consiliul Kazahstanului, 17 iulie 1992).
64
funcţie de răspundere a organului, care realizează activitatea de investigare operativă, „este obligată
să se conducă de lege, iar dacă are motive să presupună, că în rezultatul executării ordinului sau
indicaţiei poate sau putea fi săvârşită o infracţiune - să comunice despre aceasta în organele
superioare sau procuratură”139.
Însă, spre deosebire de legislaţia anterioară, interdicţia directă de a executa ordinele ilegale nu
este inclusă în Legea din 24 septembrie 1992 despre forţele interne ale Ministerului Afacerilor
Interne a Federaţie Ruse.140
Mai târziu, în anul 1996, în Noul C.pen., legiuitorul rus a introdus art.42, care indică că
executarea ordinului sau dispoziţiei, în anumite împrejurări descrise în dispoziţia acestui articol,
serveşte drept cauză ce înlătură caracterul penal al faptei.141
Mai mult ca atât, obligaţiunea de neexecutare a ordinului infracţional intră acum în numărul
obligaţiunilor constituţionale ale cetăţenilor Rusiei. Art.67/4 alin.(3), introdus în Constituţia
Federaţiei Ruse prin Legea din 21 aprilie 1992142, stipulează: „Îndeplinirea ordinului vădit
infracţional atrage după sine răspunderea conform legii”143.
Evident, că întărirea normativă de drept a dispoziţiilor generale a doctrinei „baionetelor
inteligente” nu rezolvă, de sinestătător toate problemele.
După cum se cunoaşte, practica de pronunţare şi executare a hotărârilor, indicaţiilor şi ordinelor
ilegale a luat în ţara noastră proporţii, care ameninţă însăşi statul, mai ales în condiţiile de criză a
sistemului de drept, apariţia tristă a căreia este aşa numita „luptă a legilor”, şi de asemenea nivelul
extrem de scăzut al culturii juridice atât a cadrelor de conducere, cât şi a executorilor.
Evident, că în mare măsură comportamentul conformist al executorilor (subalternilor) este
întemeiat şi pe mecanismul înapoiat al protecţiei lor de drept, împotriva posibililor urmăriri din
partea şefilor, pentru nesupunerea juridică întemeiată144.
La întrebuinţarea în practică a doctrinei examinate, apare un şir de întrebări, ce ţin în primul rând
de aprecierea legalităţii ordinului dat. Aprecierea juridică a oricărui act normativ de drept sau cu
privire la drept – este un proces de meditare, cu caracter subiectiv, şi rezultatele lui depind mult de
nivelul general de dezvoltare şi conştiinţa (dar prin urmare, şi de pregătirea juridică) executorului,
de capacităţile lui de a interpreta corect acest act şi de a stabili o conexiune între conţinutul ei şi
dispoziţiile juridice în vigoare.
Urmează a considera corectă dispoziţia legislativă, că ilegalitatea ordinului trebuie să fie
evidentă.
Totodată apare întrebarea: ilegalitatea ordinului trebuie să fie evidentă pentru executorul dat,
pentru oricare colaborator de o categorie anume în structura de stat, din care face parte el (FA, OAI,
securitatea de stat, procuratură etc.), sau în general pentru cetăţeanul mediu raţional?
În opinia noastră, trebuie de orientat la nivelul conştiinţei de drept a colaboratorilor structurii
autoritare date: poarte fi supus răspunderii penale acela, care conştientiza sau trebuia să
conştientizeze ilegalitatea ordinului îndeplinit de el.
Mai apare o întrebare: trebuie executorul să aprecieze legalitatea cerinţelor doar a ordinului
primit de el sau urmează să analizeze la obiectul legalităţii şi documentele (inclusiv şi cele
normative de drept), pe baza cărora s-a emis acest ordin?
Aceasta poate fi un lanţ lung de acte, inclusiv legislative, ascendente la Constituţie. Nu este oare
obligat executorul cu aşa o analiză să reiasă din prezumţia legalităţii actelor normative de drept,
până ce alta nu va fi stabilită de către organele abilitate cu aceasta, de exemplu, în ordinea
supravegherii şi controlului departamental sau extradepartamental (procuraturii, judecătoresc,
constituţional)?
139
Buletinul Congresului deputaţilor norodnici a Federaţiei Ruse şi Sovietului Suprem al Federaţiei Ruse. 1992, nr.17, art.892; nr.33, art.1912.
140
Buletinul Congresului deputaţilor norodnici a Federaţiei Ruse şi Sovietului Suprem al Federaţiei Ruse. 1992. nr.42 art. 2333.
141
Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации с постатейными материалами и сyдебной практикой, sub redacţia I.K.
Volcov, Rostov pe Don, 2002, pag.96-97.
142
Buletinul Congresului deputaţilor norodnici a Federaţiei Ruse şi Sovietului Suprem al Federaţiei Ruse. 1992, nr.20, art.1084.
143
În comparaţie cu această dispoziţie, pierde esenţial formularea p.4 al art. 20 al proiectului Constituţiei, elaborat de mişcarea rusă a reformelor
democratice: „Neexecutarea ordinului evident infracţional – este dreptul cetăţeanului” // Constituţia Federaţiei Ruse: Proiect. Moscova, 1992.
Evident, că neexecutarea ordinului evident ilegal, şi ci atât mai mult infracţional, trebuie să fie nu un drept, ci o datorie a cetăţeanului.
144
Deşi nu putem ca să nu menţionăm tendinţa de întărire a asemenea mecanisme, exemplu de care sunt articolele 27 şi 28 a Legii ruseşti „Despre
miliţie”, în conformitate cu care colaboratorii miliţiei au căpătat dreptul la protecţia judiciară în cazul concedierii şi dreptul de a se asocia în sindicate.
65
Şi toate acestea nu sânt întrebări abstract-teoretice. Să luăm ca exemplu, acţiunile miliţiei
moscovite în timpul evenimentelor cunoscute din august 1991. Puteau oare colaboratorii de rând ai
miliţiei să aprecieze legalitatea ordinului parvenit de a asigura respectarea orei de comenduire,
introdusă în Moscova, în afara contextului situaţiei şi fără analiza altui număr mare de acte care
aveau legătură cu cauza (ordinelor corespunzătoare ale şefilor DRMI şi DGMI a Moscovei,
comandantului capitalei, conducerii MAI a RFSSR şi MAI a URSS, hotărârile Preşedintelui şi
Sovietului Suprem al Rusiei, documentele Comitetului de stat pe situaţii excepţionale, şi în sfârşit,
decretul vice-preşedintelui de intrare în executarea obligaţiunilor Preşedintelui URSS)? Este
evident, că în condiţiile parvenirii informaţiilor contradictorii despre soarta Preşedintelui URSS,
lipsa unei proceduri constituţionale de stabilire a faptului de incapacitate a preşedintelui de
îndeplinire a funcţiilor sale şi ordinii de intrare a vice-preşedintelui în funcţia preşedintelui, şi de
asemenea conflictul de cerinţe, reieşite din actele diferitor instanţe superioare, inclusiv referitor la
subordonarea DGMI a Moscovei, şi din punctul de vedere al analizei juridico-formale, de rezolvat
problema apărută în faţa colaboratorilor miliţiei moscovite era un lucru deloc uşor, după cum s-a
menţionat de mai multe ori145.
Dar, prima analiză juridică oficială mai mult sau mai puţin amănunţită a situaţiei a apărut de facto
la sfârşitul evenimentelor146.
Ca o necesitate imperioasă se prezintă consolidarea normativă de drept a unei proceduri speciale
de contestare de către executor a legalităţii ordinului. Asemenea procedură formală trebuie să
prezinte în sine dimensiuni relative în timp şi împărţită în anumite etape de rezolvare a situaţiei de
conflict în interesele serviciului şi protecţiei drepturilor şi libertăţilor persoanei, care pot fi
încălcate în cazul executării ordinului ilegal.
Asemenea experienţă există, de exemplu, în Franţa. Ne vom referi la art.17 al Codului Naţional al
eticei poliţiei, aprobat la 18 martie 1986, prin Decretul Prim-ministrului Franţei: „Subalternul este
obligat să execute dispoziţiile şefului, cu excepţia cazurilor, când ordinul dat este evident ilegal şi
poate să ameninţe vreunui interes public. Dacă subalternul presupune, că are de afacere cu un astfel
de ordin, el trebuie să înştiinţeze şeful care a dat ordinul despre obiecţiile sale, indicând clar la
aceea, ce anume consideră el ilegal în ordinul contestat”.
Dacă la confirmarea ordinului, subalternul, necătând la explicaţiile sau interpretarea făcută de el,
continuă să-l conteste, el raportează despre aceasta primului şef superior, la care va putea să se
adreseze. Dezacordul subalternului trebuie să fie luat în consideraţie.
Fiecare, care nu va corespunde cerinţelor indicate mai sus de refuz a îndeplinirii ordinului, atrage
răspunderea persoanei participante în cauză”147.
Aşadar, neîndeplinirea ordinului va fi legală, dacă el va fi evident ilegal şi poate să pună în
pericol grav vreun interes public148. Ajungând la aşa concluzie, subalternul este obligat să declare
hotărât şefului despre ilegalitatea ordinului primit şi să aducă mărturii de compromitere evidentă a
ultimului cu oarecare dispoziţie a Constituţiei sau cu alt act legislativ sau reglementar. Această
dispoziţie este îndreptată spre prevenirea refuzului neîntemeiat de a executa ordinul primit.
Menţionăm blândeţea formulării, care determină acţiunile şefului superior (oricărui, dar nu numai
următorului după ierarhie), la care trebuie să vină în procedură rezolvarea controversei: dezacordul
subalternului trebuie să fie luat în vedere. Între timp, şefului ca şi cum i s-ar recomanda să nu-l
„frângă” pe executorul îndârjit, dându-i acestuia ordin definitiv ca să se supună (ceea ce în
principiu nu facilitează executarea conştiincioasă şi raţională a ordinului), dar în interesele cauzei să
încredinţeze executarea altei persoane, pornind după necesitate pe faptul nesupunerii procedură
disciplinară sau penală.
Procedură dată poate să se întrerupă la orice etapă a ei: când ordinul contestat va fi anulat sau
modificat de şeful care la dat, ori de cei superiori, sau dacă subalternul va ceda argumentelor
conducerii.
Fixarea juridică a temeiurilor legale de nesupunere şi procedurii de contestare a ordinului ilegal,
îi disciplinează atât personalul de conducere, cât şi pe cel executiv în planul temeiniciei juridice a
145
Spre exemplu: Maximov V., Când poliţistul refuză să îndeplinească ordinul // Justiţia sovietică, 1991, nr.17, pag.12.
146
Concluzia Comitetului Sovietului Suprem al URSS pentru legislaţie şi ordine de drept din 22 august 1991 la documentele Comitetului de
stat pentru situaţii excepţionale // Известия, 22 august 1991, nr.200.
147
Porra S., Paoli C. Code annote de deontologie policiere, Paris, 1991. p.1-7.
148
Totodată noţiunea „interes public” cuprinde şi protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanei, fixate în Constituţia Franţei.
66
acţiunilor sale, şi de asemenea facilitează întărirea protecţiei de drept, disciplinei conştiincioase,
sporirea răspunderii personale şi prăbuşirii stereotipurilor de conformare a comportamentului
executorilor.
Este raţional să se folosească mai mult practica naţională şi internaţională de realizare a doctrinei
„baionetelor inteligente”, adică reglarea normativă de drept (mai întâi de toate – la nivelul legii)
temeiurilor şi ordinii de neexecutare a ordinelor şi dispoziţiilor ilegale.
În primul rând este necesar de constatat (inclusiv în Legea serviciului public):
1. interdicţia absolută de executare a ordinului (dispoziţiei) evident ilegale, dar nu
numai a celui infracţional;
2. procedura de contestare de către executor a legalităţii ordinului, incluzând
obligaţiunea sa de a anunţa despre primirea a asemenea ordin nu numai un oarecare şef
superior, dar în cazuri necesare organul corespunzător de supraveghere şi control din afară
(extradepartamental);
3. măsuri efective de răspundere pentru darea şi executarea ordinului ilegal, şi de
asemenea pentru refuzul neîntemeiat de a executa ordinul (dispoziţia). Pentru a cultiva
populaţiei sentimentul de stimă faţă de drept şi lege, este necesar mai întâi de toate de a
înlătura nihilismul de drept şi încălcările de lege în structurile puterii de stat şi
departamente. Pentru aceasta este necesar, printre altele, o cercetare mai aprofundată a
teoriei neîndeplinirii ordinului ilegal.
4.3. Probleme ce apar cu privire la executarea ordinului în timp de război sau conflicte armate.
O altă întrebare, şi mai complicată, se ridică cu privire la executarea sau neexecutarea ordinului
superiorilor în cazurile conflictelor armate sau în timp de război sau condiţii de luptă,
reglementarea ei în dreptul umanitar internaţional.
Cu privire la întrebarea ce ţine de ordinele comandanţilor militari superiori s-a scris destul 149.
Aceasta este o întrebare foarte dificilă şi soluţii simple aici nu sânt. Legislaţiile naţionale, acţiunea
cărora se răsfrânge şi asupra militarilor, prevăd că fiecare din ei, care a refuzat să îndeplinească
ordinul, poate fi atras la răspundere penală.
În cazurile grave, şi mai ales în timpul războiului, în multe Coduri penale sau legislaţii penale
militare de obicei, se prevăd pedepse foarte grave pentru neexecutarea ordinelor comandanţilor şi
superiorilor militari.
Cu toate acestea, trimiterea la ordinul comandantului militar superior nu îl scuteşte obligatoriu pe
subaltern de răspunderea penală pentru încălcarea dreptului umanitar internaţional, comisă la
îndeplinirea acestui ordin.
Deaceea contradicţia dintre principiul disciplinei şi principiul răspunderii pentru fapta comisă
merită o examinare serioasă.
În dreptul penal internaţional şi internaţional umanitar se discută şi până în prezent problema
ordinului superiorului ca o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei şi cazurile în care ordinul
superiorului nu exonerează subalternul de răspundere penală.
a) De la tribunalului din Nurnberg la activitatea ONU.

După cum arată un şir de autori, deşi până la al doilea război mondial întrebarea despre ordinele
comandanţilor superiori nu a fost hotărâtă cu certitudine, deja atunci exista punctul de vedere,
adepţii căruia, în principiu, respingeau ideea subordonării absolute; reprezentanţii acestui curent
presupuneau, că soldaţii nu sunt roboţi, şi admiteau, că subalternii poartă răspundere, chiar şi până
la un grad determinat, pentru ordinele pe care le execută150.
Din altă parte, în art.8 al Statului tribunalului militar Internaţional din Nurnberg se prevede, că
acel fapt, că inculpatul a acţionat în corespundere cu ordinul superiorului, nu-l eliberează pe el de
răspunderea pentru cele săvârşite, ci poate fi doar examinat în calitate de circumstanţă atenuantă151.
149
Mueller-Rappard, Ekkehart. L’ordre superier et la responsabilite penale du subordonne, thesis. Paris, 1965, şi de asemenea Greene L.C.,
Superior orders in national and international law. Sijthoff, Leyden, 1976.
150
Lauterpacht. Oppenhein’s International Law, Vol.II, Ediţia a 6-a, pag.454, nr.2 cu bibliografie.
151
Articolul 8 al Statutului tribunalului militar Internaţional, Nuremberg, semnat la Londra pe 8 august 1945, editată de ONU la Treaty Series,
Vol.82, pag.278-310, nr.251
67
Prin această situaţie, în esenţă, se exclude posibilitatea trimiterii la executarea ordinului în calitate
de îndreptăţire a acţiunilor sale criminale.
Subalternul, care comite infracţiunea în corespundere cu dreptul internaţional, se recunoaşte
vinovat şi trebuie să execute pedeapsa pentru aceasta, luându-se în consideraţie circumstanţele
atenuante prezente.
La general vorbind, acest principiu se aplica în practică numai în privinţa principalilor infractori
militari.
Unii autori afirmă, că pedepsirea infractorilor militari a părţii inamicului din timpul celui de-al II-
lea război mondial, a avut, în primul rând, o importanţă politică152.
E vizibil cu desăvârşire, că articolul dat contravine legislaţiei penală a unor şir de ţări, şi a fost
imposibil de a-l aplica în procesele împotriva infractorilor militari „secundari”.
Astăzi, după mai mult de 60 de ani de la acele evenimente, nu este posibil de spus, au avut o
influenţă esenţială asupra Statutului tribunalului militar Internaţional, sau nu, ordinul nr. 10 al
Consiliului Unic de Control în Germania şi actele legislative naţionale, care se refereau la curmarea
infracţiunilor militare153. De problema principiilor Nurnbergului s-a ocupat ONU, care a însărcinat
Comisia dreptului internaţional de a le studia. Art.IV, pregătit de Comisie, care se referă la
executarea ordinelor, s-a discutat mult. Proiectul codului pregătit de Comisia dreptului internaţional
în 1957154, care includea principiile Nurnbergului, de câteva ori a fost îndreptat pentru examinare la
Asambleea Generală a ONU şi în fine adoptarea lui a fost amânată sine die – pentru o perioadă
nedeterminată. Totuşi, Comisia continuă să lucreze asupra proiectului Codului de legi, referitoare la
infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii şi raportorul ei a prezentat în 1986 articolul 8(S),
care respingea trimiterea la executarea ordinului în calitate de îndreptăţire, cu excepţia cazurilor de
acţiuni în virtutea necesităţii155.
Deoarece nu există un cod oficial aprobat, care ar include în sine principiile Nurnbergului,
puterea lor juridică în calitate de normă internaţională de drept deocamdată este îndoielnică şi
printre jurişti nu există o unitate de păreri cu privire la această întrebare156.
b). Convenţiile de la Geneva din 1949.
Întru executarea recomandărilor Conferinţei a XVII-a Internaţională a Crucii Roşii (Stokholm
1948), CICR (Comitetul Internaţional Crucea Roşie) s-a adresat unui grup de experţi, care au
pregătit un proiect de articol care stipula: dacă inculpatul poate demonstra că, îndeplinind ordinul
superiorului, el avea destule motive să presupună că el încalcă Convenţiile de la Geneva, atunci
necesitatea îndeplinirii ordinului nu se examinează în calitate de legitimă justificare 157. Conferinţa
diplomatică din 1949 a respins acest proiect158.
Potrivit Convenţiilor de la Geneva pedeapsa penală depinde de gravitatea delictului, divizat în
încălcări şi încălcări grave. Toate ţările-părţi la Convenţii sunt împuternicite şi obligate să
pedepsească persoanele, care au comis încălcări grave, acţionând pe principiul aut punire aut
dedere (ori de pedepsit, ori de extrădat altei ţări). Ele se obligă să aplice sancţiuni în privinţa
persoanelor, care au săvârşit sau au ordonat să se săvârşească încălcări grave a Convenţiilor de la
Geneva, să le judece sau să le extrădeze altor state159.
Încălcări grave ale Convenţiilor se consideră omorul intenţionat, torturile şi tratamentul inuman,
inclusiv experimentele biologice, care intenţionat cauzează suferinţe mari, schilodiri grave şi daună
152
Spre exemplu, Boissier P., L’epee et la balance, Geneva, 1953, conclusion; Lauterpacht H., The Law of Nations ahd the Punishment of War
Crimes, in British Yearbook of International Law (BYIL), 1944, r.71; Mueller-Rappard E., pag.201; Radbruch, Gesetzliches Unrecht und
udergesetzliches Recht, in Suddeutsche Juristenzeitung, 1964, pag.105.
153
Mueller-Rappard, op.cit., pag.223.
154
Yearbook of the International Law Commission, 1954, Doc. A/UN. 4/88.
155
Raportul Comisiei dreptului internaţional despre lucrările sesiunii a 37-ea a ei în 1986. Propunerea proiectului articolului 8 (S), înaintată de dl
Dudu Tiamom. Actul A/41/10.
156
Blishchenko Igor, Responsabilite en cas de violation du droit international humanitaire, in Les dimensions du droit humanitaire, Pedone and
UNESCO, Paris, and Henry Dunant Institute, Geneva, 1986, pag.330; David Eric, Le Excuse de l’ordre superieur et l’etat de necessite, in Revue
Belge de Droit International (RBDI), 1978-1979, Vol.XIV, pag.70; Rolling Bert, Criminal Responsibility for Violations of the Laws of War, in
RBDI, 1971-I, Vol.XII, pag.20.
157
Observaţii şi propuneri, prezentate de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, act pentru examinare de către guvernele invitate de Comitetul
Federal al Elveţiei pentru participarea la Conferinţa Diplomatică din Geneva (21 aprilie 1949) – a treia reexaminare a Convenţiei, adoptată la Geneva
la 27 iulie 1929, referitoare la adresarea cu prizonierii de război, Art. 119(b), p.64.
158
Maunoir J.-P., La repression des crimes de geurre devant les tribunaux francais et allies, teză, Universitatea din Geneva, Facultatea Drept,
1956, pag.231 etc.
159
Convenţiile de la Geneva din 1949, articolele I 49, II 50, III 129 şi IV 146.
68
sănătăţii, distrugeri în proporţii mari sau capturarea patrimoniului, care nu au fost cerute de
necesitatea militară, săvârşite ilegal şi fără sens160.
Conform Convenţiei a III-a de la Geneva, aici se includ de asemenea constrângerea prizonierilor
de război de a efectua serviciul în armata inamicului şi lipsirea intenţionată a prizonierilor de război
de dreptul la o procedură judiciară normală şi imparţială161.
Convenţia a IV-a de la Geneva adaugă la lista încălcărilor grave deportarea, transferarea sau
detenţia ilegală şi de asemenea luarea de ostatici162.
Convenţiile de le Geneva obligă statele-membre de a porni urmărirea penală în cazul încălcării
celor patru Convenţii.
E necesar de a atrage atenţia, că principiul, care respinge referirea la îndeplinirea ordinului în
calitate de justificare, nu este inclus în Convenţiile de la Geneva.
Putem spune, după cât se pare, că ţările – participante în virtutea dreptului comun, respectă
principiile Nurnbergului, dar depinde de legislaţia ţării care înfăptuieşte urmărirea penală dacă este
o justificare sau nu referirea la îndeplinirea ordinului163.
c) Discuţiile la Conferinţa Diplomatică cu privire la confirmarea şi dezvoltarea dreptului
internaţional umanitar, aplicat în perioadele conflictelor militare (CDDU).
Art.77 al proiectului Protocolului I adiţional la Convenţiile de la Geneva, alcătuit de CICR,
prevedea în esenţă următoarele:
a) nimeni nu poate să fie supus pedepsei pentru refuzul de a îndeplini un aşa ordin al
superiorului, care, în cazul executării lui, ar fi dus la încălcări grave a Convenţiilor de la Geneva;
b) acţiunea, în corespundere cu ordinul comandantului superior, nu-l scuteşte pe inculpat de
răspunderea penală, dacă se va stabili, că el a avut motive să presupună, că săvârşeşte o încălcare
gravă a Convenţiei şi că el a avut posibilitate să refuze să îndeplinească acest ordin.
După cum a menţionat reprezentantul CICR, aceste poziţii sunt bazate pe unul din principiile,
atestate în Statutul tribunalului din Nurnberg164.
Proiectul acestui articol a provocat discuţii aprinse şi a fost respins165.
Unii dintre acei care au luat cuvântul, au exprimat îngrijorare, că aşa articol poate fi interpretat ca
un amestec inadmisibil în legislaţia penală a ţărilor166.
Alţii susţineau, că poziţia de urmărire pentru încălcarea Convenţiilor în rezultat, în special,
introducerea art.77 (art.87 în textul final al Protocolului), referitor la obligaţiunile comandanţilor,
sunt bine gândite şi în destulă măsură garantează evitarea sau împiedicarea oricăror încălcări a
Convenţiilor, fie ele săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă.
Împotriva la aceasta se înainta argumentul, că dacă s-ar prevedea răspunderea comandanţilor,
atunci ar fi pe deplin logic de introdus de asemenea articolul despre răspunderea personală167.
În afară de aceasta, în proiectul art.77 se ridică o întrebare deloc simplă despre aceea, cât de
accesibil este pentru subalterni, în conformitate cu legislaţia ţării lor, să pună la îndoială dispoziţiile
superiorilor lor168.
S-a menţionat, că adoptarea proiectului articolului poate chiar să favorizeze încălcarea legilor
ţării169. Comentând devierea proiectului art.77, reprezentantul Vaticanului a spus, că cu acest act
conferinţa Diplomatică într-o anumită măsură a ignorat unele principii juridice, stabilite în
Nurnberg şi cu aceasta a impus dreptul umanitar să facă un pas înapoi.
Devierea acestor poziţii, care, logic judecând, trebuiau să fie incluse în dreptul internaţional
umanitar, a îngreuiat recunoaşterea principiilor din Nurnberg în calitate de parte inalienabilă a
dreptului internaţional.
160
Convenţiile de la Geneva din 1949, articolele I 50, II 51, III 130 şi IV 147.
161
Art.III 130.
162
Art.IV 147.
163
X.Ulianovschi, Executarea ordinului ca circumstanţă care exclude caracterul penal al faptei // Revista Naţională de Drept, nr.6 (69), 2006,
pag.38.
164
Capitolul CDDH/I/SR. 51 Actelor conferinţei Diplomatice a dreptului umanitar, vol. IX, pag.131, alin.20.
165
Articolul menţionat anterior David Eric, pag.68 etc.
166
Dintre ei făcea parte şi preşedintele
167
Capitolul CDDH/SR. 45 Anexă, Actele CDDU, Vol.VI, pag.348.
168
Ibidem, pag. 347.
169
Ibidem, pag. 357.
69
Unii autori, însă considerau, că neincluderea normei date în convenţie nu împiedică existenţa ei în
calitate de normă a dreptului obişnuit, şi refuzul de a primi referirea la acţiunea din ordin în calitate
de argument legitim de apărare este chiar parte a dreptului obişnuit regional, care dirijează relaţiile
dintre ţările occidentale şi socialiste170.
Ce atitudine nu ar fi în legătură cu aceasta, puţin probabil că e legitim să vorbim despre aceea, că
dreptul umanitar a suferit un eşec. Ca eşecul să fie sigur adevărat, trebuie să fie recunoscut de toate
părţile, dar să nu se impună ca învingător. Şi cu toate că în acel timp, în dreptul internaţional aceste
principii au fost respinse, mai târziu comunitatea internaţională s-a reîntors la ele, adoptând
documente ce lămureşte clar aceste situaţii.
În ultimul timp, tot mai multe ţări benevol includ aceste principii în legislaţiile lor.
În timpul de faţă se recunoaşte de legile multor ţări, că referirea la ordinele superiorilor nu-i
scuteşte pe subalterni de răspunderea penală. Dacă se conţin aceste poziţii în codul penal civil sau
militar, ori se aplică în virtutea dreptului precedent, depinde de tradiţiile juridice a uneia sau altei
ţări.
E indiscutabil însă, că începutul acesteia a fost pus de procesele din Nurnberg şi Tokio.
Legislaţiile naţionale în diferite ţări, în mod diferit stabilesc legătură dintre răspunderea penală a
persoanei şi gradul de libertate acordat la îndeplinirea ordinului. Când judecata examinează gradul
de răspundere al subalternului, ea ia în consideraţie restricţiile, la care acesta trebuie să se supună,
chiar şi dacă legislaţia uneia sau altei ţări nu recunoaşte primirea ordinului superiorului în calitate
de justificare. Deaceea, în practică legislaţiile multor ţări corespund în general cu principiile
Nurnbergului171.
Cu toate că în Convenţia I-a de la Geneva nu se examinează problema referirii la ordinul
superiorului pentru justificare, în ea destul de amănunţit se vorbeşte despre altă latură a problemei,
şi anume despre obligaţiunea conducătorilor de a verifica activitatea subalternilor. Aceasta,
probabil, este un mod mai preferabil de abordare a lucrurilor. Dacă persoana cu înaltă funcţie de
răspundere dă ordinul, care încalcă dreptul umanitar, el nu se execută de lanţul executorilor, dar se
distribuie din vârful piramidei prin tot numărul în creştere a instanţelor intermediare şi în sfârşit
ajunge la o mulţime de executori, care cunoscând că săvârşesc acţiuni ilegale, şi cu toate acestea
încearcă să minimalizeze răspunderea lor pe motivul, că ea este împărtăşită de un număr mare de
oameni.
La sine ei se uită ca la nişte „piuliţe” dintr-un mecanism mare, care este pus în mişcare de sus.
În afară de aceasta, în timpul războiului, în atmosfera de cruzime şi teamă, trebuie să posezi
bărbăţie pentru a nu te supune ordinului.
Convenţia I-a de la Geneva se apropie de această problemă altfel, din punctul de vedere al
răspunderii comandantului.
Comandantul, care a primit ordin să încalce grav Convenţiile, nu trebuie să-l execute sau să-l
transmită mai departe nu deaceea că refuză să îndeplinească ordinele superiorului, dar de aceea că
înţelege, că împuternicirile pe care le are de a da ordine sunt legate de răspunderea lui personală
pentru acţiunile subalternilor.
În conformitate cu Convenţia I-a, comandantul care a primit ordin de la superiorul său, nu este
doar o verigă intermediară; ce grad militar nu ar avea – el este comandant şi poartă răspundere
pentru ordinele date subalternilor. Respectarea dreptului umanitar se bazează în aşa mod, nu pe
teama, că referirea la ordinul de sus nu va fi primită în calitate de justificare, dar pe o motivaţie
psihologică mai puternică de răspundere a superiorului pentru îndeplinirea ordinului.
d) Determinarea încălcărilor grave a Convenţiilor în Protocolul I adiţional din 1977.
Protocolul I nu a introdus schimbări în principiul Convenţiilor, bazat pe deosebirile dintre
încălcările simple şi încălcările grave ale Convenţiilor. Însă lista încălcărilor grave a fost esenţial
lărgită172.
170
Cassese Antonio, Violenza e Diritto nell’era nucleare, Bari, 1986, pag.147.
171
Green L.C., op.cit., pag. 374. Autorul amănunţit expune situaţia pe 26 de pagini, care prezintă toate tradiţiile juridice şi tradiţiile moderne pe arena
internaţională.
172
Observaţiile în Message du Conseil federal concernant les Protocoles additionnels aux Conventions de Geneva, du 18 fevrier 1981, în
Feuille federale, 14 aprilie 1981, Vol.I, pag.1033.
70
Sunt bine definite acelea, care pot cauza daune stării fizice şi psihice (schilodiri, experimente
medicale, scoaterea organelor etc.)173.
La încălcările grave sunt atribuite de asemenea acţiunile intenţionate, care constituie cauza
decesului, vătămării corporale grave sau daunei sănătăţii, de exemplu:
 atacul, obiectul căreia reprezintă populaţia civilă;
 atacul cu caracter ocazional, care implică populaţia civilă, sau atacul asupra instalaţiei
sau edificiului care conţin forţe periculoase (de exemplu, baraje, electrocentrale atomice), când este
cunoscut că asemenea acţiuni vor duce la victime în rândurile populaţiei paşnice;
 folosirea perfidă a emblemelor crucii roşii sau a semilunii roşii174.
În art.49 al Protocolului I cuvântul „atac” este determinat ca întrebuinţarea forţei împotriva
inamicului în timpul ofensivei sau în timpul apărării.
La încălcările grave ale Convenţiilor se referă de asemenea următoarele acţiuni intenţionate:
 transferarea, de către puterea ocupantă, a unei părţi a populaţiei locale de pe teritoriile
ocupate pe alte teritorii sau deportarea unei părţi a populaţiei de pe teritoriile ocupate; reţinerea
ilegală a repatrierii prizonierilor de război şi persoanelor civile;
 discriminarea rasială, ca de exemplu, apartheidul;
 privarea persoanei, care se află sub protecţia Convenţiilor, de dreptul la o judecată
normală şi imparţială175.
e) Răspunderea şefului militar în corespundere cu Protocolul I.
Este vizibil cu desăvârşire, că încălcările grave ale Convenţiilor, despre care se vorbeşte în
Protocolul I, în principiu sunt acţiunile, de care trebuie să poarte răspundere comandanţii, dar nu
combatanţii separaţi. Pentru stabilirea vinovăţiei şefului militar era necesar de indicat, cum trebuie
să se comporte el. De aceea în Protocol e stipulat, că neluarea măsurilor, care ar fi trebuit să fie
luate, poate fi privită ca infracţiune176.
Faptul, că Convenţiile au fost încălcate de subalterni, nu-i scuteşte pe şefi de răspunderea penală,
dacă ei cunoşteau, că se va săvârşi încălcarea şi nu au întreprins măsuri pentru a o împiedica177.
Împuternicirile autoritare şi obligaţiunile în armată se stabilesc de legislaţia naţională, totuşi
obligaţiunile care reiese din ea trebuie să fie interpretate prin prisma dreptului umanitar
internaţional178.
De aceea şefii poartă o răspundere deosebită în cazul, când nu au luat practic toate măsurile
posibile, în limitele împuternicirilor sale, pentru prevenirea sau curmarea încălcărilor subalternilor
lor179.
Prin „şef” se are în vedere orice persoană, care poartă răspundere personală pentru înfăptuitorul
acţiunilor, despre care merge vorba, deoarece ultimul, fiind în subordonarea şefului, se află sub
controlul lui180.
Înainte de a putea fi atras la răspundere şeful, trebuie să fie îndeplinite următoarele trei condiţii:
 şeful, despre care este vorba, trebuie să fie anume şeful subalternului dat;
 şeful cunoştea sau avea informaţia, care îi permitea să ajungă la concluzia, că are loc
sau va avea loc încălcarea Convenţiilor;
 şeful nu a întreprins măsuri în limitele împuternicirilor sale pentru prevenirea sau
curmarea încălcării181.
FA trebuie să se supună sistemului disciplinar interior, care, printre altele, trebuie să asigure
respectarea normelor dreptului umanitar internaţional182. Prin urmare, părţile în conflict trebuie să
ceară de la comandanţii militari, ca ei să nu admită încălcări a Convenţiilor şi Protocolului I, şi în
173
Protocolul I, art.11.
174
Protocolul I, art.85, p.3.
175
176
177
178
Commentary on the Additional Protocols of 8 June 1977 to the Geneva Conventions of 12 August 1949, ICRC, Martinus Nijoff
Pudlishers, Geneva, 1986, pag.1010, Cap.3537.
179
180
Commentary.., op.cit, pag.1013, Cap.3544.
181
Commentary.. , op.cit, pag.1012, Cap.3543.
182
71
caz de necesitate, să curme aceste încălcări şi să înştiinţeze despre ele autorităţile competente 183. De
aceea, comandanţii sunt obligaţi să asigure cunoaşterea de către subalternii lor a obligaţiunilor,
impuse lor de Convenţii şi Protocolul I184.
Conceptul de răspundere a comandanţilor în dreptul umanitar, exista şi până la apariţia primei
Convenţii de la Geneva din 1864; el era bine determinat în ordinul generalului Guillaume-Henry
Dufour, emis de el în anul 1847185.
Conform Protocolului I adiţional la Convenţiile de l Geneva, dacă comandantul militar dă
indicaţii subalternului (ordin), iar subalternul, la rândul său, întru executarea ordinului, săvârşeşte o
faptă prejudiciabilă (infracţiune), el nu poate să facă referinţă la ordinul superiorului, întru apărarea
sa.
Cu atât mai mult, fiecare comandant, cunoscând, că subalternii intenţionează să încalce
Convenţiile, este obligat să întreprindă toate măsurile necesare pentru a preveni aceasta. Dacă însă
încălcarea Convenţiilor a avut loc, el este dator să sancţioneze persoanele care au comis aceste
încălcări186. „Termenul „comandant” se atribuie la toate persoanele, care sunt împuternicite cu
dreptul de a da ordine, începând cu conducătorii militari superiori şi până la comandanţi, în
subordonarea cărora se află câteva persoane”187. Cu alta cuvinte, militarii de toate gradele militare în
ierarhia militară, de la generali la corpul de sergenţi, sunt obligaţi să asigure îndeplinirea dreptului
umanitar internaţional.
Mersul luptei poate să nu-i permită comandantului să verifice permanent armata sa; cu toate
acestea el este obligat să asigure nivelul necesar de disciplină”188.
Pentru ca disciplina să fie eficientă, ea trebuie să se bazeze pe o pregătire corespunzătoare. De
aceea conducătorii trebuie să-i înveţe pe subalternii lor ca să aplice principiile dreptului umanitar, în
corespundere cu care subalternii pot lua decizii, în limitele competenţei sale.
Ţinând seama de răspunderea încredinţată comandanţilor, nu ar fi logic să respingem principiul,
în corespundere cu care ordinele de sus nu reprezintă o justificare legală a acţiunilor ilegale. Dar
aceasta este doar o ilogică aparentă. În opinia noastră, chestiunea nu constă în primirea sau
respingerea acestui principiu, dar în aceea, cum trebuie să apreciem acţiunea concretă, raportând-
o la gradul de răspundere a militarilor şi luând în consideraţie posibilităţile pe care le are de a
refuza de a se supune ordinului.
Dacă comandantul dă ordinul, iar subalternul la rândul său, ordonează persoanelor, care se află în
subordonarea lui, să îndeplinească acest ordin, atunci noi vedem, că acţiunile subalternului, care
îndeplineşte rolul de comandant, care sub acţiunea părţii V-a, capitolul 2 a Protocolului I, care se
atribuie la curmarea încălcărilor. Dacă el cunoştea sau trebuia să cunoască, că subalternii săi
intenţionează să comită o încălcare şi nu a întreprins nimic pentru a preîntâmpina aceasta, atunci el
poartă răspundere, ori pentru neluarea de măsuri, ori pentru aceea, că nu şi-a îndeplinit obligaţiunile
sale. Deaceea trebuie de reieşit din aceea, că dacă comandantul, îndeplinind ordinul şefului
superior, a dat ordin subalternilor săi, care încalcă dreptul umanitar internaţional, atunci se
recunoaşte vinovat el singur189.
La fel, cum s-a procedat în cadrul procesului din Nurnberg, aici este necesar de diferenţiat
ordinele de „împuternicire”, care lasă după subalterni libertatea de alegere a dispoziţiilor finale, de
care ei îşi asumă răspunderea (de exemplu, ordinul dat regimentului de tancuri de a ataca într-o
direcţie anumită), şi ordinele „fixe”, care nu lasă executorilor nici o libertate de acţiuni (de exemplu,
ordinul de a împuşca pe loc toţi prizonierii fugiţi şi prinşi din nou).
183
184
185
În anul 1847 în Elveţia a izbucnit un conflict intern, războiul împotriva lui Zonderbund. Generalul Guillaume-Henry Dufour a fost numit
comandant suprem al armatei federale. În „Recomandările de adresare cu populaţia şi oştirile” ale sale, care din ordinul său au fost distribuite în toate
statele-majore, el a dispus ca să fie stimată populaţia civilă şi bunurile ei, ca răniţilor inamicului să le fie acordată aceeaş îngrijire, ca şi la ai săi, şi ca
prizonierilor să nu le fie pricinuite careva daune. În post-scriptum la acest document, generalul Dufour (mai târziu primul preşedinte al CICR) a
adăugat cu mâna la cele scrise: „Fie ca ofiţerii superiori să facă tot posibilul pentru a insufla aceste principii subalternilor lor, iar aceia, la rândul lor,
ofiţerilor inferiori. În aşa mod, ele vor ajunge la fiecare şi vor deveni regulă pentru toată armata federală, e necesar să facem totul, pentru a demonstra
lumii, că noi nu suntem o hoardă barbară. Bern, 4 noiembrie 1847. Comandantul suprem”. Olivier Reverdin: „Le General Cuillaume-Henry Dufour,
precurseur d’Henry Dunant” în Studies and essays on international humanitarian law and the principles of the Red Cross in honour of Jean Pictet,
ed. Christophe Swinarski, Martinus Nijhoff Publishers, Geneva - Haga, 1985, pag.967.
186
187
Commentary..., op.cit, pag.1019, Cap.3553.
188
Commentary..., op.cit, pag.1018, Cap.3550.
189
Igor Blishchenko, op.cit., pag.343.
72
În primul caz conducerea regimentului, dând ordine, poate şi trebuie să ia în consideraţie dreptul
umanitar internaţional.
În al doilea caz, chiar dacă legislaţia ţării, sub a cărei jurisdicţie se află şeful comenduirii
prizonierilor de război, şi nu recunoaşte principiile din Nurnberg, cu toate acestea, el nu trebuie să
îndeplinească ordinul.
El nu poate să îndeplinească acest ordin, deoarece, transmiţând acest ordin subalternilor săi, el îşi
asumă răspunderea sie.
Ordinul ilegal nu trebuie să se execute, şi deaceea datoria comandantului este de a refuza să se
supună lui. În caz contrar, el va trebui să se justifice pentru acţiunile sale, demonstrând, că a fost
impus să îndeplinească acest ordin.
Unicii militari, care nu poartă răspundere, revenită şefilor şi comandanţilor, sunt soldaţii de rând,
care răspund, cu toate acestea, pentru încălcarea normelor de bază a dreptului umanitar internaţional
(art.86, 87 ale Protocolului I). De exemplu, ei sunt obligaţi şi impuşi, de către comandantul lor, să
îndeplinească ordinul de a jefui inamicul rănit sau luat prizonier.
În acest caz, ei pot fi liberaţi de răspunderea şi pedeapsa penală numai în cazul, când au fost
impuşi să îndeplinească asemenea ordin, de exemplu, sub ameninţarea cu moartea.
Se exprima părerea, că neacceptarea referirii la necesitatea îndeplinirii ordinului în calitate de
justificare, slăbeşte disciplina militară, determinată de legislaţia ţării şi subminează încrederea în
comandanţi. De facto, luând în consideraţie intensitatea momentului, dificultatea ce ţine de
aplicarea normei în multe privinţe depinde de capacitatea subalternului de a înţelege pe deplin
sensul lui.
Dar faptul, că în Protocolul I nu se concretizează, în ce limite ordinul poate să fie privit în calitate
de justificare, nicidecum nu înseamnă, că soldatul poate să-şi decline orice răspundere, îndeplinind
ordinul, care după cum înţelege el, încalcă aşa principii elementare a convenţiilor de le Geneva,
cum ar fi, de exemplu respectarea răniţilor, victimelor naufragiilor, prizonierilor, populaţiei civile
sau principiile Protocolului, care interzice atacarea inamicului ieşit din funcţiune (hors de combat)
sau folosirea perfidă a emblemelor protectoare. După cum s-a spus mai sus, răspunderea pentru
încălcările grave ale Convenţiilor o poartă, în general, comandanţii, deoarece ei au posibilitate să
aprecieze situaţia. Aceasta se referă, de exemplu, la metodele de petrecere a operaţiunilor militare,
însă dificultatea constă în aprecierea, comandanţii cărui nivel de învinuit în aceasta.
Comunitatea internaţională a dat răspunsul la majoritatea întrebărilor cu privire la răspunderea
penală pentru executarea ordinelor în anul 1998 în Statutul Curţii Penale Internaţionale 190,
reglementând mai multe principii de bază în art.28, 33. Conform art. 28 al Statutului “Răspunderea
şefilor militari şi a altor superiori ierarhici,” în afară de alte motive de responsabilitate penală
potrivit acestui Statut pentru crimele ce ţin de competenţa Curţii:
a) un şef militar sau o persoană care deţine efectiv funcţia de şef militar răspunde penal pentru
crimele ce ţin de competenţa Curţii, comise de forţele plasate sub comanda şi controlul său efectiv
sau sub autoritatea şi controlul său efectiv, după caz, dacă nu a exercitat controlul care se cuvenea
asupra forţelor în cazurile în care:
(i) acest şef militar sau această persoană ştia ori, datorită circumstanţelor, ar fi
trebuit să ştie că aceste forţe comiteau sau urmau să comită aceste crime; şi
(ii) acest şef militar sau această persoană nu a luat toate măsurile necesare şi
rezonabile care erau în puterea sa pentru a împiedica sau a reprima executarea ori pentru a raporta
autorităţilor competente în scopurile anchetei şi urmăririi;
b) în ceea ce priveşte relaţiile dintre superiorul ierarhic şi subordonaţi, neprevăzute la lit.a),
superiorul ierarhic răspunde pentru crimele ce ţin de competenţa Curţii, comise de subordonaţii
plasaţi sub autoritatea şi sub controlul său efectiv, dacă nu a exercitat controlul care se cuvenea
asupra acestor subordonaţi în cazurile în care:
(i) superiorul ştia că aceşti subordonaţi comiteau sau urmau să comită aceste
crime ori a neglijat în mod deliberat să ţină seama de informaţiile care indicau aceasta în mod clar;
190
Rome Statute of the International Criminal Court, Text of the Rome Statute circulated as document A/CONF. 183/9 of 17 july 1998 and
corrected by proces-verbaux of 10 November 1998; 12 july 1999; 30 November 1999; 8 may 2000; 17 january 2001 and 16 january 2002. The Statute
entered into force on 1 july 2002, Produced bz Public Information and Documentation Section of the ICC, The Netherlands, htr ://www.icc-cpi.int.
Republicas Moldova a semnat Statutul în anul 2000.
73
(ii) aceste crime erau legate de activităţi ce ţineau de responsabilitatea sa şi de
controlul său efectiv; şi
(iii) superiorul ierarhic nu a luat toate măsurile necesare şi rezonabile care erau în
puterea sa pentru a împiedica sau a reprima executarea ori pentru a raporta autorităţilor competente
în scopurile anchetei şi urmăririi.
Astfel, Statutul Curţii Penale Internaţionale indică că executarea ordinului vădit infracţional nu
exonerează executorii de răspunderea penala pentru faptele prejudiciabile săvârşite.
În dezvoltarea acestor idei, Statutul Curţii Penale Internaţionale, în art. 33, prevede şi împrejurări
care exonerează subalternul de răspunderea penală pentru executarea ordinului ierarhic şi ordinului
legii:
1. Faptul că o crimă care ţine de competenţa Curţii a fost comisă La ordinul unui guvern, al unui
superior, militar sau civil, nu exonerează persoana care a comis-o de responsabilitatea sa penală,
decât dacă:
a) această persoană nu a avut obligaţia legală de a se supune ordinelor guvernului sau
superiorului în cauză;
b) această persoană nu a ştiut că ordinul este ilegal; şi
c) ordinul nu a fost vădit ilegal.
2. În scopurile prezentului articol, ordinul de a comite genocid sau o crimă împotriva umanităţii
este vădit ilegal.
74
TEMA4. Răspunderea juridică a militarilor şi disciplina militară.
1. Noţiunea şi tipurile răspunderii juridice a militarilor.
Responsabilitatea apare ca o obligaţie impusă ori exterioară individului, de origine morală.
Ca instituţie, responsabilitatea socială este acea instituţie socială care cuprinde complexul de
atitudini ale omului în raport cu sistemul de valori, instituţionalizat de societatea în care trăieşte, în
vederea conservării şi promovării acestor valori, în scopul perfecţionării fiinţei umane şi conservării
vieţii în comun, pe calea menţinerii şi promovării ordinii sociale şi binelui public.
Pornind de la noţiunea responsabilităţii sociale, putem defini responsabilitatea juridică ca o formă
a responsabilităţii sociale, care cuprinde complexul de atitudini ale omului în raport cu sistemul
normativ juridic cristalizat în societatea care trăieşte, în vederea însuşirii, conservării şi promovării
acestui sistem şi valorilor pe care le exprimă, în scopul menţinerii şi promovării ordinii juridice şi
binelui public.191
Astfel, observăm că, responsabilitatea presupune interiorizarea normelor şi valorilor în forul
interior al individului ca o necesitate conştientizată în planul reflecţiei individuale, proces în urma
căruia se nasc atitudinile individului, în raport cu valorile exprimate de sistemul normativ juridic,
căci responsabilitatea este de ordin valoric.192
Ca o formă expresă, concretă a responsabilităţii juridice, este răspunderea juridică. Relativ la
definiţia răspunderii juridice constatăm că legislaţia, jurisprudenţa, nu definesc noţiunea ei, acestea
limitându-se doar la oferirea unor forme de răspundere, sferă în care se ocupă, mai ales, de redarea
condiţiilor angajării unei anumite răspunderi, naturii sancţiunilor prevăzute şi întinderii acestora, a
principiilor răspunderii, fără a viza aspecte generale legate de instituţia răspunderii juridice, de
natură a contura o teorie a răspunderii juridice.
În doctrină răspunderea juridică este definită ca o instituţie juridică ce cuprinde ansamblul
normelor juridice, care vizează raporturile juridice ce se nasc în sfera activităţii specifice,
desfăşurată de autorităţile publice, în temeiul legii, împotriva tuturor celor care încalcă sau ignoră
ordinea de drept, în scopul asigurării respectării şi promovării ordinii juridice şi binelui public.193
Prin urmare, răspunderea juridică este o consecinţă a conduitei ilicite a unei persoane.
Răspunderea juridică se particularizează prin formele pe care le generează, cadru în care conduita
ilicită poate îmbrăca forma contravenţiei, forma abaterii disciplinare, forma infracţiunii, cât şi forma
ilicitului civil.
Aplicarea răspunderii juridice faţă de militari are un şir de trăsături specifice. Aceasta este în
legătură cu aceea, că răspunderea juridică a militarilor este reglementată atât de normele legislaţiei
RM în general, cât şi de legislaţia militară în special, ţinându-se cont de specificul relaţiilor militare.
Se poate de evidenţiat următoarele trăsături specifice ale răspunderii juridice a militarilor:
Cercul componenţelor de contravenţii pentru comiterea cărora survine răspunderea juridică a
militarilor este mai larg decât pentru persoanele civile, fapt care este dictat de specificul serviciului
militar şi de severitatea reglementărilor juridice ale ei (componenţele contravenţiilor comise de
militari sunt stabilite şi de Regulamentul disciplinei militare, de alte regulamente militare,
Regulamentul cu privire la răspunderea materială a militarilor, alte acte normative din ramura
militară).
191
L. Barac, Răspunderea şi sancţiunea juridică, Lumina Lex, Bucureşti, 1997, pag.21.
192
M. Florea, Responsabilitatea acţiunii sociale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag.95.
193
L. Barac, op.cit., pag.40.
75
Răspunderea juridică a militarilor pentru comiterea delictelor este mai severă decât a
persoanelor civile pentru săvârşirea delictelor similare.
Împuternicirea comandanţilor (şefilor) militari cu atribuţii expres indicate în actele normative cu
privire cu privire la tragerea militarilor la răspunderea juridică.
Existenţa unor condiţii speciale pentru realizarea acestor atribuţii şi aplicarea măsurilor de
răspundere juridică, cât şi existenţa măsurilor specifice de răspundere juridică.194
În continuare, ne v-om axa asupra analizei răspunderii disciplinare şi penale a militarilor, care, în
opinia noastră ţine nemijlocit de subiectele propuse pentru examinare.
Considerăm necesar de analizat, de rând cu răspunderea penală, şi instituţia răspunderii
disciplinare a militarilor, pe motivul că, ţinând cont de faptul că pentru comiterea delictelor
disciplinare este prevăzută şi pedeapsa arestului, ceia ce este tot o privare de libertate, în
conformitate cu practica Curţii Europene, delictele disciplinare de acest caracter, se asimilează cu
inflaţiunile, şi au un tratament egal, cu respectarea procedurilor prevăzute de art.5-6 al CEDO195.
Tot aşa s-a expus şi CEDO: conform practicii CEDO noţiunea de infracţiune şi acuzaţie penală în
sensul art.6 alin. l, 3, art.4 al Protocolului 7 CEDO sunt termeni identici şi au caracter autonom,
care poate să nu aibă acelaşi sens ca în legislaţia internă. Astfel, în RM în această categorie intră
infracţiunile penale, contravenţiile administrative (disciplinare) şi încălcările fiscale care după
natura lor au de asemenea caracter penal, având scopul de a pedepsi persoana pentru încălcările de
legislaţie.
Astfel, pentru a stabili dacă o persoană este acuzată în săvârşirea unei fapte penale, CEDO aplică
trei criterii de bază (cauza Ziliberberg contra Moldovei din 1 februarie 2005): calificarea ei ca
infracţiune în legea naţională; natura infracţiunii; gradul de gravitate al sancţiunii ce urmează a fi
aplicată autorului ei.
De asemenea, Curtea Europeană pentru drepturile omului a indicat că aceste criterii sunt
alternative, şi nu cumulative. Pentru ca art.6 alin. l CEDO să se aplice unei acuzaţii penale este
suficient ca infracţiunea în cauză să fie prin natura sa penală sau să fi expus pe autorul unei
sancţiuni ce poate primi calificarea de sancţiune penale, aceasta nu împiedică adoptarea unei
abordări cumulative, dacă analiza separată a fiecărui criteriu nu permite a se ajunge la o concluzie
clară privitoare la existenţa unei acuzaţii în materie penală, (cauza Garyfallou vs Grecia din 24
septembrie 2007, §33).
Pentru Curte calificarea faptei discutate în dreptul naţional al statului este un simplu punct de
plecare, care va conduce la propria ei calificare, indicaţia dată de legea naţională nu are decât o
valoare formală şi relativă, ce urmează a fi examinată în lumina unui numitor comun al legislaţiilor
din diverse state, (cauza Weber contra Elveţiei din 22 mai 1990, §31).
Într-o altă cauză, cauza Bendenoun contra Franţei din 24 februarie 1994, §47, Curtea Europeană
pentru drepturile omului a stabilit criteriile după care o sancţiune fiscală sau o contravenţie este
asimilată unei acuzaţii penale şi anume: a) faptele incriminate să fie prevăzute într-o lege specială
în materie de impozite; b) majorările de impozit aplicate să nu aibă ca scop repararea unui
prejudiciu, ci să urmărească pedepsirea persoanei vinovate, pentru a împiedica repetarea unor
asemenea fapte, ceea ce înseamnă să aibă caracter sancţionator; c) baza legală a acestor sancţiuni să
fie dată de norma generală cu scop preventiv şi represiv; d) majorările aplicate să aibă amploare
considerabilă; e) aceste criterii trebuie îndeplinite cumulativ, care combinate oferă procedurilor
fiscale în cauză caracter penal.
În R. Moldova militarii pot fi atraşi la diferite forme de răspundere juridică: disciplinară,
contravenţională, penală, materială, civilă.196
2. Răspunderea contravenţională a militarilor.

Domeniul de reglementare al contravenţiei ţine de dreptul contravenţional.
194
Iu.Migaciov, S.Tihomirov, Военное право, Moscova, 1998, pag.159.
195
Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950, adoptată la Roma la 4
noiembrie 1950 şi a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953, ratificată de RM prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997 // Ediţia
Oficială „Tratate internaţionale”, 1998, Vol.1, pag.341.
196
К. Ульяновский, Дисциплинарный арест военнослужащих срочной службы. Проилемы и практика применения, Закон и Жизнь, nr. 2,
2002, pag. 15
76
Conform art.10 Cod contravenţional, constituie contravenţie fapta – acţiunea sau inacţiunea –
ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decît infracţiunea, săvîrşită cu vinovăţie, care
atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de prezentul cod şi este pasibilă de
sancţiune contravenţională.
Răspunderea contravenţională a militarilor pentru comiterea contravenţiilor administrative este
specifică.
Astfel, conform art. 16 al. (4) Cod contravenţional, Pentru săvîrşirea contravenţiilor în afara
exercitării atribuţiilor de serviciu, militarii, cu excepţia militarilor în termen, răspund
contravenţional conform dispoziţiilor generale.
(5) Pentru săvîrşirea contravenţiilor, militarii în termen răspund în conformitate cu Regulamentul
Conform art. 38 al. 6 Cod contravenţional, arestul contravenţional nu poate fi aplicat… militarilor
în termen, militarilor şi angajaţilor cu statut special ai Ministerului Afacerilor Interne, angajaţi în
bază de contract.
În legislaţia contravenţională veche, în Codul cu privire la contravenţiile administrative, adoptat
în a. 1985, art.15 stipula că militarii şi supuşii serviciului militar, chemaţi la concentrare, poartă
răspundere pentru contravenţii administrative conform regulamentelor disciplinare. Pentru
încălcarea regulilor circulaţiei rutiere, precum şi pentru manifestarea lipsei de respect față de
judecată, ofensa adusă judecătorului, neexecutarea deciziei instanţei judecătoreşti militarii poartă
răspundere conform dispoziţiilor generale. Faţă de militari nu poate fi aplicat şi arestul
administrativ.
În cazurile, menţionate în prima parte a acestui articol, organele (persoanele cu funcţii de
răspundere), cărora li s-a acordat dreptul de a aplica sancţiuni administrative, pot, în loc de a aplica
sancţiuni, să transmită materialele referitoare la contravenţii organelor respective, pentru a rezolva
chestiunea tragerii celor vinovaţi la răspundere disciplinară.
Acelaşi Cod prevedea faptul că, răspunderea administrativă pentru contravenţiile prevăzute de
acest Cod apare, dacă prin caracterul lor aceste contravenţii nu atrag după sine, în conformitate cu
legislaţia în vigoare, răspunderea penală.197
3. Răspunderea materială a militarilor.

Militarii poartă răspundere civilă pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea neglijentă a îndatoririlor
prevăzute de legislaţia civilă (C.civ.), pentru pagubele aduse statului, persoanelor juridice,
cetăţenilor şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie.
Pentru paguba materială adusă statului în timpul exercitării îndatoririlor serviciului militar,
militarii poartă răspundere materială în conformitate cu Legea nr. 1477-XVI din 22.11.2002 Cu
privire la răspunderea materială a militarilor 198 şi Regulamentul cu privire la răspunderea materială
a militarilor.
Astfel, conform art. 4 al Legii susindicate, pentru prejudiciul cauzat din imprudenţă în timpul
îndeplinirii obligaţiilor serviciului militar, militarii răspund material în mărimea prejudiciului
cauzat, însă nu mai mult de 2 solde lunare de întreţinere, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.5 al
acestei legi.
Militarii care îndeplinesc serviciul militar prin contract, culpabili de cauzarea prejudiciului
legat de achitarea de către unitatea militară a amenzilor pentru staţionarea containerelor,
vagoanelor, navelor şi/sau automobilelor, de majorarea volumului lucrărilor îndeplinite, de vărsarea
cu întîrziere a impozitelor şi altor plăţi obligatorii în bugetele corespunzătoare, poartă răspundere
materială în mărimea prejudiciului cauzat, însă nu mai mult de 2 solde lunare de întreţinere, dacă
acţiunile lor nu conţin semnele componenţei de infracţiune.
Comandanţii (şefii) care prin ordinele (dispoziţiile) lor au încălcat modul stabilit de evidenţă,
păstrare, utilizare, consum, transportare a patrimoniului unităţii militare sau care nu au luat măsurile
197
Codul cu privire la contravenţiile administrative, adoptat prin Legea din 25 martie 1985, Cuant, Chişinău, 1996, art.9, 15.
198
Publicată în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.190-197/1437 din 31.12.2002
77
necesare pentru prevenirea sustragerii, nimicirii, deteriorării, degradării acestuia ori pentru
prevenirea supraplăţilor, fapt care a cauzat prejudiciu, sau nu au luat măsurile necesare pentru
recuperarea de către persoanele vinovate a prejudiciului cauzat unităţii militare poartă răspundere
materială în limita prejudiciului cauzat, însă nu mai mult de 2 solde lunare de întreţinere, dacă
acţiunile lor nu conţin semnele componenţei de infracţiune.
Comandanţii (şefii) culpabili de eliberarea nelegitimă a militarului (angajatului civil) din
serviciul militar (cîmpul muncii), de transferul nelegitim al militarului (angajatului civil) la un alt
loc de serviciu (de muncă), de numirea nelegitimă a militarului (angajatului civil) într-o funcţie care
nu este prevăzută de statele unităţii militare (schema de încadrare) sau într-o funcţie retribuirea
căreia este mai înaltă decît a celei deţinute efectiv poartă răspundere materială pentru prejudiciul
cauzat de efectuarea supraplăţilor rezultate din eliberarea nelegitimă a militarului (angajatului civil),
din transferul nelegitim al militarului (angajatului civil) la un alt loc de serviciu (de muncă), din
numirea nelegitimă a militarului (angajatului civil) în funcţie în mărimea prejudiciului cauzat, dar
nu mai mult de 2 solde lunare de întreţinere, dacă acţiunile lor nu conţin semnele componenţei de
infracţiune.
Totuşi, sunt şi cazuri când militarii pot purta răspunderea materială integrală.
Astfel, conform art. 5 al Legii susindicate, militarii poartă răspundere materială în mărimea
integrală a prejudiciului în cazurile în care acesta este cauzat:
a) de lipsa, distrugerea, deteriorarea patrimoniului transmis militarului în evidenţă pentru
păstrare, transportare, eliberare, utilizare sau în alte scopuri;
b) de acţiunile (inacţiunile) militarului care conţin semnele componenţei de infracţiune;
c) în urma sustragerii, nimicirii, deteriorării, degradării intenţionate, consumului şi/sau
utilizării nelegitime a patrimoniului unităţii militare sau altor acţiuni (inacţiuni) intenţionate,
indiferent de faptul dacă ele conţin sau nu semnele componenţei de infracţiune prevăzută de Codul
penal al Republicii Moldova;
d) de către militarul care şi-a provocat în mod conştient starea de ebrietate alcoolică, narcotică
sau toxică;
e) de acţiunile intenţionate ale militarului care au provocat cheltuieli pentru tratamentul în
instituţiile medico-militare şi în alte instituţii medicale al militarului sau al persoanelor ce au suferit
în urma acestor acţiuni.
4. Disciplina militară şi răspunderea disciplinară a militarilor.

a) Noţiuni generale cu privire la disciplina militară şi răspunderea disciplinară a militarilor.
Disciplina militară înseamnă respectarea strictă şi exactă de către toţi militarii a ordinii militare
şi a regulilor de comportare obligatorii prevăzute de legi, de regulamentele militare, de alte acte
normative ce reglementează îndeplinirea serviciului militar.
Disciplina militară există în unitatea dialectică a laturilor ei obiective şi subiective.
Latura obiectivă a disciplinei îşi găseşte expresia sa în normele de drept, regulile de conduită,
care conţin cerinţele înaintate faţă de militari şi modul lor de executare. Aceste norme şi reguli
formează conţinutul disciplinei militare.
Latura subiectivă se reflectă în respectarea de către militari a cerinţelor stabilite.
Disciplina militară se bazează pe conştientizarea de către fiecare militar a datoriei militare şi a
responsabilităţii personale pentru apărarea Patriei.
Disciplina militară pune în faţa fiecărui militar obligaţiunea să cunoască şi să respecte Constituţia
şi alte legi, să execute întocmai jurământul militar, regulamentele militare generale, ordinele
(dispoziţiile) comandanţilor (şefilor), să suporte cu dârzenie toate greutăţile şi privaţiunile
serviciului militar, să nu-şi cruţe viaţa pentru apărarea Patriei, independenţei şi suveranităţii ei, să
păstreze cu stricteţe secretul militar şi cel de stat, alte secrete protejate de lege, să însuşească şi să
păstreze integritatea armamentului, tehnicii de luptă şi de alt fel, încredinţate lui, să fie cinstit, cu
dreptate, sincer şi principial, să-i stimeze pe comandanţi (şefi), pe superiori şi inferiori, să-i apere în
orice condiţii, să contribuie la menţinerea şi la restabilirea ordinii regulamentare, să se comporte cu
demnitate în unitatea militară şi în afara ei, să nu-şi permită şi să nu permită nici altora să încalce
78
ordinea publică, să contribuie pe toate căile la apărarea onoarei şi demnităţii cetăţenilor, la
menţinerea prestigiului FA.
Realizarea disciplinei militară se exprimă prin lucrul educativ permanent efectuat de comandanţi
(şefi) pentru formarea şi cultivarea la militar a unor înalte calităţi morale şi de luptă, necesare în
executarea obligaţiilor lui de serviciu, menţinerea în unitatea (subunitatea) militară a ordinii
regulamentare, exigenţa comandanţilor (şefilor) faţă de subalterni, respectarea demnităţii lor
personale, grija permanentă faţă de ei, îmbinarea iscusită a metodelor de convingere şi constrângere
şi aplicarea lor corectă, crearea în unitatea (subunitatea) militară a unei atmosfere de
responsabilitate, de ajutor reciproc şi de mândrie pentru colectivul de militari, organizarea
excelentă a procesului de pregătire militară şi prin încadrarea deplină a efectivului în acest proces.
Conţinutul puterii disciplinare constituie o multiplicitate de atribuţii şi obligaţiuni ale
comandanţilor şi şefilor militari în vederea aplicării acestei puteri. Potrivit regulilor generale
comandanţii şi şefii militari direcţi au putere deplină asupra subalternilor. Fiecare comandant (şef)
poartă răspundere de starea disciplinei militare şi este obligat să-şi educe subalternii în spiritul
executării întocmai a cerinţelor disciplinei militare, să le cultive demnitatea personală, conştiinţa de
onoare militară şi datorie militară, să-i stimuleze pe merituoşi şi să aplice pedepse severe celor care
dau dovadă de neglijenţă; trebuie să obţină ca fiecare militar să-şi îndeplinească conştiincios, cu
abnegaţie sarcinile; este obligat să studieze opinia publică a colectivului de militari, să susţină pe
toate căile iniţiativa şi propunerile subalternilor, îndreptate spre perfecţionarea capacităţii de luptă
şi pregătirii de luptă a subunităţii, unităţii şi marii unităţi militare. Ei trebuie să acorde o atenţie
deosebită studierii calităţilor subalternilor, respectării relaţiilor regulamentare, coeziunii
colectivului de militari, consolidării prieteniei dintre militari, depistării la timp a cauzei şi prevenirii
abaterilor comise de subalterni şi creării unei atitudini de intoleranţă faţă de cei care încalcă
disciplina militară, faţă de cazurile de inechitate socială. Comandantul (şeful) este obligat să
analizeze starea disciplinei militare, să facă bilanţul lucrului efectuat şi să stabilească măsuri
concrete de îmbunătăţire a disciplinei, să nu admită tăinuirea cazurilor de încălcare a disciplinei
militare, infracţiunilor şi incidentelor. Ei trebuie să fie apropiaţi de subalterni, să le cunoască
problemele şi necesităţile, să obţină satisfacerea acestora, să nu permită brutalizarea subalternilor şi
înjosirea demnităţii lor personale, să le servească permanent drept exemplu de respectare cu
stricteţe a Constituţiei, altor legi, jurământului militar, regulamentelor şi ordinelor (dispoziţiilor)
militare, să fie exemplu de puritate morală, onestitate, modestie şi echitate.
Interesele apărării Patriei îl obligă pe comandant să ceară, cu hotărâre şi fermitate, respectarea
disciplinei militare şi a ordinii, să creeze în acest scop toate condiţiile şi să nu treacă cu vederea
nici o abatere comisă de subaltern. Comandantul care nu asigură condiţii pentru respectarea ordinii
regulamentare şi a cerinţelor disciplinei militare, care nu ia măsuri de influenţă pentru restabilirea
lor poartă răspundere. Fiecare militar este obligat să acorde asistenţă comandantului la restabilirea
ordinii şi disciplinei.
Legislaţia cu privire la răspunderea disciplinară, statutele şi regulamentele disciplinare pot să
prevadă pentru unele categorii de salariaţi şi alte sancţiuni disciplinare.199
Privitor la militari, domeniul de reglementare al abaterilor disciplinare săvârşite de militari ţin de
dreptul militar, este specific şi se conţin în Regulamentul disciplinei militare200, Regulamentul
serviciului interior al FA ale RM şi în alte regulamente şi instrucţiuni militare.
Este necesar de subliniat că persoanele civile care lucrează în unităţile militare pe bază de
contract, vor răspunde pentru abaterile disciplinare conform prevederilor C.mun., iar militarii, cum
s-a indicat mai sus, conform Regulamentelor militare.
Disciplina militară este reglementată de Regulamentul disciplinei militare al FA ale RM, adoptat
prin Legea nr. 52-XVI din 2.03.2007 Cu privire la aprobarea Regulamentului disciplinei militare.
Acţiunea Regulamentului disciplinei militare se extinde asupra militarilor din: AN, Trupele de
carabinieri (trupele interne) ale MAI.
199
Codul muncii al Republicii Moldova, adoptat la 25 mai 1973, art.136,143.
200
Aprobat prin Legea nr. 52-XVI din 2.03.2007 Cu privire la aprobarea Regulamentului disciplinei militare, publicat în Monitorul Oficial nr.78-
81/356 din 08.06.2007
79
Regulamentul disciplinei militare stabileşte esenţa disciplinei militare, obligaţiile militarilor de
menţinere şi respectare a ei, tipurile de recompense şi de pedepse disciplinare, drepturile
comandanţilor (şefilor) de a le acorda şi aplica, precum şi modul de depunere şi de examinare a
propunerilor, cererilor şi reclamaţiilor făcute de militari. Toţi militarii sunt obligaţi să menţină şi să
respecte disciplina militară, să se conducă cu stricteţe de prevederile acestui regulament.
Prevederile acestui regulament se aplică de autorităţile centrale de specialitate ale
administraţiei publice şi de alte autorităţi administrative centrale, denumite în continuare structuri
militare, în care, conform legislaţiei în vigoare, se prevede îndeplinirea serviciului militar, în
privinţa următoarelor categorii de militari: militari prin contract, militari în termen, militari cu
termen redus, studenţi ai instituţiilor de învăţămînt militar, rezervişti concentraţi sau mobilizaţi.
Îndeplinirea serviciului militar impune respectarea cu stricteţe a disciplinei militare şi
suportarea rigorilor vieţii de militar.
Disciplina militară constituie unul din factorii determinanţi ai capacităţii de luptă a Forţelor
Armate şi se bazează atît pe acceptarea conştientă a regulilor de comportare stabilite, cît şi pe
constrîngerea ce se aplică, conform prevederilor legii, în situaţia nerespectării acestora.
Disciplina militară impune subordonarea necondiţionată în îndeplinirea întocmai şi la timp a
îndatoririlor şi atribuţiilor funcţionale, în respectarea normelor de ordine şi de comportare militară şi
civică, precum şi asumarea responsabilităţii pentru faptele săvîrşite.
Disciplina militară pune în faţa fiecărui militar următoarele obligaţii:
a) să servească necondiţionat poporul, să fie devotat Republicii Moldova, să apere
suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a ţării pînă la jertfire de sine;
b) să respecte şi să îndeplinească prevederile Constituţiei şi ale altor legi, să apere valorile
democraţiei constituţionale, să respecte acordurile internaţionale la care Republica Moldova este
parte;
c) să respecte jurămîntul militar şi prevederile regulamentelor militare, să execute
necondiţionat, întocmai şi la timp ordinele comandanţilor (şefilor), fiind responsabil de modul în
care îndeplineşte misiunile încredinţate;
d) să preţuiască onoarea şi gloria de luptă a poporului, a unităţii militare, să fie demn de
gradul militar şi de uniforma militară pe care o poartă;
e) sa fie disciplinat şi vigilent, să păstreze cu stricteţe secretul de stat, precum şi caracterul
confidenţial al unor acţiuni şi documente;
f) să-şi perfecţioneze pregătirea şi măiestria profesională;
g) să preţuiască camaraderia militară, să respecte drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor;
h) să cunoască şi să întreţină regulamentar, în stare permanentă de luptă, armamentul şi
tehnica încredinţată, să păstreze şi să administreze eficient patrimoniul militar din dotare;
i) să respecte regulile securităţii personale la manipularea şi întreţinerea mijloacelor tehnice şi
a armamentului, precum şi la efectuarea altor activităţi în timpul îndeplinirii serviciului militar;
j) să aibă grijă de sănătatea sa, să respecte regulile igienei personale şi sociale şi să nu-şi
permită deprinderi dăunătoare;
k) să fie cinstit, corect, sincer şi principial;
l) să-i stimeze pe comandanţi (şefi), pe superiori şi inferiori, să-i apere în orice condiţii;
m) să contribuie la menţinerea şi la restabilirea ordinii regulamentare;
n) să se comporte cu demnitate atît în unitatea militară, cît şi în afara ei, să nu-şi permită nici
sie şi nici altora să încalce ordinea publică, să contribuie pe toate căile la apărarea onoarei şi
demnităţii cetăţenilor, la menţinerea prestigiului Forţelor Armate.
Disciplina militară se realizează:
a) prin muncă educativă, efectuată permanent de comandanţi (şefi) pentru a le forma şi cultiva
militarilor calităţi morale şi de luptă exemplare, necesare în executarea obligaţiilor de serviciu;
b) prin menţinerea, în unitatea (subunitatea) militară, a ordinii regulamentare;
c) prin exigenţa comandanţilor (şefilor) faţă de subalterni, prin respectarea demnităţii lor
personale, prin grija permanentă faţă de ei, prin îmbinarea iscusită a metodelor de convingere şi de
constrîngere şi prin aplicarea lor corectă;
d) prin crearea, în unitatea (subunitatea) militară, a unei atmosfere de responsabilitate, de
ajutor reciproc şi de mîndrie pentru colectivul de militari;
80
e) prin organizarea, la un nivel înalt, a pregătirii militare şi prin încadrarea deplină a
efectivului în acest proces.
Fiecare comandant (şef) poartă răspundere pentru starea disciplinei militare şi este obligat:
a) să-şi educe subalternii în spiritul executării întocmai a cerinţelor disciplinei militare;
b) să le cultive sentimentul propriei demnităţi, conştiinţa onoarei şi datoriei militare;
c) să-i stimuleze pe merituoşi şi să aplice pedepse severe celor care manifestă neglijenţă;
d) să ceară ca fiecare militar să-şi îndeplinească sarcinile conştiincios şi cu abnegaţie;
e) să studieze opinia colectivului de militari, să susţină pe toate căile iniţiativele raţionale şi
propunerile subalternilor, orientate spre perfecţionarea capacităţii şi pregătirii de luptă a unităţii
(subunităţii) militare.
Comandanţii (şefii) trebuie să acorde o atenţie deosebită studierii, sub toate aspectele, a
calităţilor subalternilor, respectării relaţiilor regulamentare, coeziunii colectivului de militari,
consolidării prieteniei dintre militari, depistării la timp a cauzelor şi prevenirii încălcărilor
(abaterilor) ce se comit de subalterni, creării unei atitudini de intoleranţă faţă de cei care încalcă
disciplina militară, faţă de cazurile de inechitate socială. Comandantul (şeful) este obligat să
analizeze starea disciplinei militare, să facă bilanţul muncii efectuate şi să stabilească măsuri
eficiente de îmbunătăţire a disciplinei, să nu admită tăinuirea faptelor de încălcare a disciplinei
militare, a infracţiunilor şi incidentelor.
(3) Comandantul (şeful) trebuie să fie atent faţă de subalterni, să le cunoască problemele şi
necesităţile, să contribuie la satisfacerea acestora, să nu permită brutalitate faţă de subalterni şi
lezarea demnităţii lor personale, să le servească permanent drept exemplu de respectare cu stricteţe
a Constituţiei, a altor legi, a jurămîntului militar, a regulamentelor şi ordinelor (dispoziţiilor)
militare, să servească drept exemplu de puritate morală, onestitate, modestie şi echitate.
În interesul apărării Patriei, comandantul (şeful) are obligaţia să ceară, cu hotărîre şi fermitate,
respectarea disciplinei militare şi a ordinii regulamentare, să creeze în acest scop toate condiţiile
necesare şi să nu lase fără reacţie nici o încălcare (abatere) comisă de subaltern.
Comandantul (şeful) care nu asigură condiţii adecvate pentru respectarea ordinii
regulamentare şi a cerinţelor disciplinei militare, care nu întreprinde măsuri pentru restabilirea lor
poartă răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Fiecare militar este obligat să acorde asistenţă comandantului (şefului) la restabilirea ordinii şi
disciplinei printr-un comportament exemplar, prin intoleranţă faţă de încălcări, prin curmarea
acţiunilor vădite de încălcare a disciplinei şi ordinii.
Comandantul (şeful) are dreptul să dea ordine (dispoziţii) subalternilor. Ordinul (dispoziţia)
se execută necondiţionat, întocmai şi în termen.
Ordinele comandanţilor (şefilor) nu trebuie să contravină Constituţiei şi altor legi,
regulamentelor militare şi altor acte normative ce reglementează serviciul militar, acordurilor
internaţionale la care Republica Moldova este parte şi normelor de drept umanitar internaţional.
Pentru ordinul (dispoziţia) dat, comandantul (şeful) poartă răspundere în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
Stimulările şi sancţiunile disciplinare se aplică doar de şeful direct şi de şefii specificaţi la
capitolul 8 din prezentul regulament.
De autoritate disciplinară care o au şefii inferiori dispun şi şefii superiori.
Comandanţii (şefii) ale căror funcţii nu sunt menţionate Regulamentul disciplinei militare, în
conformitate cu gradul militar prevăzut de funcţia deţinută, au autoritate disciplinară faţă de
subalterni:
a) de comandant de grupă – sergentul inferior şi sergentul;
b) de locţiitor de comandant de pluton – sergentul-major şi plutonierul;
c) de plutonier de companie – plutonierul-major şi plutonierul-adjutant;
d) de comandant de pluton – locotenentul şi locotenentul-major;
e) de comandant de companie – căpitanul şi maiorul;
f) de comandant de batalion – locotenent-colonelul;
g) de comandant de regiment – colonelul;
h) de comandant de brigadă – colonelul şi generalul de brigadă.
81
În perioada de exercitare temporară a obligaţiilor, comandantul (şeful) are autoritate
disciplinară conform funcţiei deţinute doar în cazul în care ordinul emis o prevede.
Ofiţerii care se află în deplasare cu subunităţi sau echipe în calitate de comandanţi ai
acestora, precum şi în timpul îndeplinirii unei misiuni în afara dislocării unităţii lor, au autoritate
disciplinară cu o treaptă mai înaltă decît cea prevăzută de funcţia deţinută.
Militarii numiţi ca şefi de echipe, în cazurile specificate mai sus, au autoritate disciplinară:
a) de plutonier de companie – sergenţii;
b) de comandant de pluton – subofiţerii;
c) de comandant de companie – ofiţerii cu grade militare inferioare care deţin funcţia de
comandant de pluton.
Ofiţerul numit şef al comisiei de inspecţie (control) a unităţii militare, a instituţiei are
autoritate disciplinară cu o treaptă mai înaltă decît cea a comandantului unităţii, instituţiei supuse
inspecţiei, dacă prezentul regulament nu prevede altfel.
Au autoritate disciplinară faţă de militarii din subordine în volumul deplin prevăzut de
prezentul regulament: conducătorul structurii militare; Şeful Marelui Stat Major al Armatei
Naţionale – comandant al Armatei Naţionale (cu excepţia aplicării sancţiunilor disciplinare
ofiţerilor cu grade militare superioare, prevăzute la art.57 lit.d) şi e) din Regulamentul disciplinei
militare; vice ministrul apărării (cu excepţia aplicării sancţiunilor disciplinare ofiţerilor, prevăzute la
art.57 lit. d) şi e) din Regulamentul disciplinei militare).
Locţiitorii conducătorului structurii militare au autoritate disciplinară de comandant de
brigadă.
Persoanele civile cu funcţii de conducere au dreptul să aplice stimulări şi sancţiuni
disciplinare potrivit funcţiilor deţinute. Acest drept se exercită prin intermediul comandanţilor
(şefilor).
b) Sancţiunile disciplinare aplicabile militarilor.
În cazul în care militarul încalcă disciplina militară sau ordinea publică, comandantul (şeful)
trebuie să-i amintească de obligaţiile serviciului militar, iar în caz de necesitate, să aplice o
sancţiune disciplinară. În limitele autorităţii disciplinare acordate, el are dreptul să aplice orice
sancţiune care, în opinia sa, poate avea un efect educativ maxim asupra militarului care a comis
încălcarea (abaterea).

Persoanele care încalcă disciplina militară şi ordinea publică, la decizia comandanţilor
(şefilor), pot fi discutate în colectiv: soldaţii – la adunarea efectivului; sergenţii – la adunarea
sergenţilor, subofiţerilor şi ofiţerilor; subofiţerii – la adunarea subofiţerilor şi ofiţerilor; ofiţerii – la
adunarea ofiţerilor.
În afară de aceasta, încălcările grave comise de militarii prin contract pot fi examinate la
consiliile de onoare, ale căror organizare şi activitate sînt reglementate prin actele normative ale
conducătorului structurii militare. Hotărîrile acestor consilii au caracter de recomandare pentru
comandanţii (şefii) de unităţi militare, de instituţii în vederea aplicării sancţiunilor disciplinare, în
limita drepturilor acordate.
Este interzisă examinarea încălcărilor la consiliul de onoare după aplicarea sancţiunii
disciplinare pentru aceleaşi încălcări.
Comandantul (şeful) examinează hotărîrea consiliului de onoare cu demersul pentru
retrogradare în funcţie cu o treaptă sau retrogradare cu un grad, pentru exmatriculare din instituţia
de învăţămînt militar, pentru eliberare din serviciul militar şi ia decizia corespunzătoare în termen
de 30 de zile de la data primirii demersului.
Pentru comiterea infracţiunilor, militarii poartă răspundere penală conform legislaţiei în
vigoare.
În cazul în care militarul comite o infracţiune militară, comandantul (şeful) este obligat să
informeze despre aceasta procurorul militar.
Militarul căruia i-a fost aplicată sancţiune disciplinară pentru comiterea infracţiunii nu este
scutit de răspundere penală, în cazul în care faptele lui constituie o componență de infracţiune
distinctă.
82
În cazuri excepţionale, cînd luarea deciziei nu poate fi amânată, se admite suspendarea din
funcţie a sergenţilor, a subofiţerilor şi ofiţerilor pe un termen de pînă la 30 de zile.
Suspendarea din funcţie a militarilor se efectuează de către comandanţii (şefii) învestiţi cu
dreptul de a-i numi în funcţie.
Comandantul (şeful) care a suspendat din funcţie subalternul fără motive întemeiate poartă
răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Sancţiunile disciplinare aplicabile efectivului de soldaţi şi sergenţi:
Soldaţilor şi sergenţilor li se pot aplica următoarele sancţiuni disciplinare: a) observaţie,
mustrare şi mustrare aspră; b) numire peste rînd de serviciu (cu excepţia serviciului de gardă şi de
garnizoană) – pînă la 6 servicii (durata zilei de muncă nu va depăşi 8 ore); c) privare de permisie în
afara locului de dispunere a unităţii militare, a instituţiei; d) arest – pînă la 7 zile (cu excepţia
femeilor-militari); e) retrogradare în funcţie cu o treaptă; f) retrogradare cu un grad; g) eliberare din
serviciul militar înainte de expirarea contractului – pentru soldaţii şi sergenţii prin contract.
Comandantul de grupă, de echipă are dreptul: a) să aplice observaţie, mustrare şi mustrare
aspră; b) să numească soldaţii peste rînd de serviciu – pentru un serviciu.
Locţiitorul comandantului de pluton are dreptul: a) să aplice observaţie, mustrare şi mustrare
aspră; b) să numească soldaţii peste rînd de serviciu – pînă la 2 servicii.
Plutonierul de companie (de batalion) are dreptul: a) să aplice observaţie, mustrare şi
mustrare aspră; b) să numească soldaţii peste rînd de serviciu – pînă la 3 servicii.
Comandantul de pluton are dreptul: a) să aplice observaţie, mustrare şi mustrare aspră; b) să
numească soldaţii şi sergenţii peste rînd de serviciu – pînă la 3 servicii.
Comandantul de companie are dreptul: a) să aplice observaţie, mustrare şi mustrare aspră; b)
să numească soldaţii şi sergenţii peste rînd de serviciu – pînă la 4 servicii; c) să priveze militarii de
permisie în afara locului de dispunere a unităţii militare, a instituţiei; d) să aplice arestul pe un
termen de pînă la 3 zile.
Comandantul de batalion are dreptul: a) să aplice observaţie, mustrare şi mustrare aspră; b) să
numească soldaţii şi sergenţii peste rînd de serviciu – pînă la 5 servicii; c) să priveze militarii de
permisie în afara locului de dispunere a unităţii militare, a instituţiei; d) să aplice arestul pe un
termen de pînă la 4 zile.
Comandantul de regiment şi comandantul de brigadă au dreptul: a) să aplice observaţie,
mustrare şi mustrare aspră; b) să numească soldaţii şi sergenţii peste rînd de serviciu – pînă la 6
servicii; c) să priveze militarii de permisie în afara locului de dispunere a unităţii militare, a
instituţiei; d) să aplice arestul pe un termen de pînă la 5 zile; e) să aplice retrogradarea în funcţie cu
o treaptă; f) să aplice retrogradarea cu un grad; g) să elibereze din serviciul militar înainte de
expirarea contractului.
Sancţiunile disciplinare aplicabile efectivului de subofiţeri:
Subofiţerilor li se pot aplica următoarele sancţiuni disciplinare: a) observaţie, mustrare şi
mustrare aspră; b) arest – pînă la 5 zile (cu excepţia femeilor-militari); c) prevenire despre
necorespunderea parţială funcţiei; d) retrogradare în funcţie cu o treaptă; e) retrogradare cu un grad;
f) eliberare din serviciul militar înainte de expirarea contractului.
Comandantul de pluton are dreptul să aplice observaţie, mustrare şi mustrare aspră.
Comandantul de companie are dreptul: a) să aplice observaţie, mustrare şi mustrare aspră; b)
să prevină despre necorespunderea parţială funcţiei.
Comandantul de batalion are dreptul: a) să aplice observaţie, mustrare şi mustrare aspră;
b) să aplice arestul pe un termen de pînă la 3 zile; c) să prevină despre necorespunderea
parţială funcţiei.
mustrare şi mustrare aspră; b) să aplice arestul pe un termen de pînă la 5 zile; c) să prevină despre
necorespunderea parţială funcţiei; d) să aplice retrogradarea în funcţie cu o treaptă.
Sancţiunile disciplinare aplicabile corpului de ofiţeri:
Ofiţerilor li se pot aplica următoarele sancţiuni disciplinare: a) observaţie, mustrare şi
mustrare aspră; b) prevenire despre necorespunderea parţială funcţiei; c) retrogradare în funcţie cu o
treaptă; d) retrogradare cu un grad, inclusiv a coloneilor; e) eliberare din serviciul militar înainte de
expirarea contractului.
83
Comandantul de companie şi comandantul de batalion au dreptul să aplice observaţie,
mustrare şi mustrare aspră.
mustrare şi mustrare aspră; b) să prevină despre necorespunderea parţială funcţiei; c) să aplice
ofiţerilor cu grade militare inferioare retrogradarea în funcţie cu o treaptă.
Aplicarea sancţiunilor în cazurile speciale:
Comandanţii (şefii) de garnizoane şi de comenduiri au dreptul să aplice sancţiuni disciplinare
militarilor din garnizoane sau celor care se află temporar în garnizoane în cazul în care încălcările
(abaterile): a) ţin de serviciul de garnizoană sau de gardă; b) ţin de disciplina militară sau de ordinea
publică în afara unităţii militare ori au fost comise în concediu, în deplasare sau la arest în
garnizoană.
Comandanţii (şefii) de comenduiri transporturi militare şi de staţii au dreptul să aplice
sancţiuni disciplinare militarilor pentru încălcările (abaterile) comise în timpul deplasării pe căile de
comunicaţie respective.
Comandanţii (şefii) indicaţi mai sus, care au aplicat sancţiuni informează despre aceasta
comandanţii (şefii) de unităţi militare, de instituţii în care militarii care au comis încălcări (abateri)
îşi îndeplinesc serviciul militar sau îşi fac studiile, menţionînd acest fapt în documentele de serviciu
respective (bilet de concediu, delegaţie sau dispoziţie).
Odată cu sosirea la locul de serviciu permanent, militarul este obligat să raporteze şefului
nemijlocit despre sancţiunea disciplinară ce i s-a aplicat.
Militarul care nu a raportat despre sancţiunea disciplinară ce i s-a aplicat poartă răspundere
disciplinară.
Dacă, în cazul serviciului în comun al militarilor care nu se subordonează unul altuia, relaţiile
lor de serviciu nu sînt stabilite de comandant (şef), se consideră superior militarul a cărui funcţie
este mai înaltă, iar în cazul în care acestea sînt egale, se consideră şef militarul superior în grad, el
avînd autoritatea disciplinară ce-i revine conform funcţiei deţinute.
Pentru încălcarea disciplinei militare, a ordinii publice sau a regulilor de salut militar de
către inferior, în prezenţa superiorului, ultimul este obligat să facă observaţie inferiorului, iar
dacă aceasta nu are efect, el este în drept să aplice alte măsuri stabilite de lege şi de
regulamentele militare, inclusiv arestul.
În aceste cazuri, dreptul de a aplica arestul îl au: faţă de soldaţi şi sergenţi – toţi ofiţerii care
au acest drept; faţă de subofiţeri – ofiţerii cu grade militare superioare.

c) Modul de aplicare a sancţiunilor disciplinare.
Orice sancţiune disciplinară, ca măsură de întărire a disciplinei militare şi de educare a
militarilor, trebuie să corespundă gravităţii încălcării (abaterii) şi gradului de vinovăţie. La stabilirea
tipului de sancţiune disciplinară şi a severităţii acesteia, se va ţine cont de caracterul încălcării
(abaterii), de circumstanţele în care a fost comisă, de consecinţele ei, de comportamentul anterior al
persoanei vinovate, precum şi de vechimea ei în serviciu şi de cunoştinţele pe care le posedă despre
ordinea de serviciu.
La aplicarea sancţiunii disciplinare, comandantul (şeful) nu trebuie să admită grabă la
stabilirea tipului de sancţiune şi a severităţii acesteia şi nici lezarea demnităţii subalternului.
Orice sancţiune disciplinară trebuie să fie aplicată pînă la expirarea a 10 zile de la data la care
comandantul (şeful) a aflat despre comiterea încălcării (abaterii), dar nu mai tîrziu de 30 de zile de
la data constatării ei, fără a lua în calcul timpul aflării militarului în concediul anual de odihnă, în
concediul de studii sau în concediul medical.
Sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată după expirarea a 6 luni din ziua comiterii
încălcării (abaterii). În termenul indicat nu se include durata desfăşurării procedurii penale.
Se interzic aplicarea pentru una şi aceeaşi încălcare (abatere) a două sau mai multor sancţiuni
disciplinare, aplicarea sancţiunii întregului efectiv al subunităţii în locul sancţionării persoanelor
nemijlocit vinovate, precum şi aplicarea arestului fără indicarea duratei lui.
Severitatea sancţiunii disciplinare creşte în cazul în care persoana a comis mai multe încălcări
(abateri) sau a participat la încălcarea în grup a disciplinei militare, a ordinii publice, a comis
84
încălcarea (abaterea) în exerciţiul misiunii, în timpul serviciului de zi, în stare de ebrietate sau sub
influenţa drogurilor.
În cazul în care comandantul (şeful) consideră că autoritatea disciplinară pe care o are nu
acoperă gravitatea încălcării (abaterii) comise de subaltern, el înaintează un demers comandantului
(şefului) superior în vederea aplicării sancţiunii prin autoritatea disciplinară a comandantului
(şefului) superior.
Comandantul (şeful) care a făcut abuz de autoritatea disciplinară acordată poartă răspundere
în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Comandantul (şeful) superior are dreptul să anuleze sancţiunea disciplinară aplicată de
comandantul (şeful) inferior în cazul în care consideră că aceasta nu corespunde gravităţii încălcării
(abaterii) comise şi poate aplica o sancţiune mai aspră sau mai blîndă.
Prevenirea despre necorespunderea parţială funcţiei se aplică numai o dată în perioada aflării
militarului prin contract în funcţie. Dacă această sancţiune nu a avut efectul scontat, militarul prin
contract este eliberat din serviciul militar în modul stabilit de lege.
Arestul este una din cele mai severe măsuri de influenţă şi se aplică în cazul în care măsurile
întreprinse de către comandant (şef), în limitele competenţei sale, nu au rezultatul scontat.
Arestul se aplică militarilor pentru tentativa de a dispărea sau pentru refuzul de a prezenta
documentele în caz de comitere de încălcări (abateri), pentru comportament amoral, beţie,
huliganism şi alte încălcări grave sau încălcări (abateri) săvîrşite în mod repetat.
Se interzice aplicarea arestului militarului care nu a depus jurămîntul militar.
Arestul nu se aplică femeilor-militari.
Eliberarea din serviciul militar a militarilor prin contract înainte de termen se aplică în cazul
comiterii încălcărilor ce discreditează titlul de militar, precum şi în cazurile în care militarul a
încetat să corespundă cerinţelor Legii cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei şi
Legii cu privire la statutul militarilor.
Sancţiunea disciplinară pentru încălcările (abaterile) comise de militari în timpul serviciului
de zi se aplică după încheierea serviciului sau după schimbarea lor de către alţi militari.
Aplicarea sancţiunii disciplinare militarului aflat în stare de ebrietate sau drogat, precum şi
luarea de explicaţii de la acesta, se va efectua după dezalcoolizare sau după revenirea sa de sub
influenţa drogurilor. În acest scop, el poate fi trimis, după caz, în arest sau în camera pentru reţinuţii
temporar pe un termen de pînă la 24 de ore, după care se decide asupra responsabilităţii lui.
Sancţiunea disciplinară se pune în execuţie imediat, iar în cazuri excepţionale, în termen de
cel mult 30 de zile de la data aplicării ei. După expirarea acestui termen, sancţiunea disciplinară nu
se execută, dar în fişa de serviciu se păstrează înscrierea respectivă. În asemenea cazuri, persoana
din vina căreia nu a fost executată sancţiunea disciplinară poate fi trasă la răspundere.
Aplicarea sancţiunii disciplinare se comunică militarului, sub semnătură, în termen de cel
mult 5 zile de la data în care a fost emis ordinul corespunzător. Refuzul militarului de a confirma,
prin semnătură, comunicarea ordinului se fixează într-un proces-verbal semnat de reprezentantul
structurii militare.
Despre sancţiunile disciplinare aplicate se comunică: soldaţilor – personal sau în faţa
formaţiei; sergenţilor – personal, în cadrul unei consfătuiri sau în faţa formaţiei de sergenţi,
subofiţeri şi ofiţeri; subofiţerilor – personal, în cadrul unei consfătuiri sau în faţa formaţiei de
subofiţeri şi ofiţeri; ofiţerilor – personal, în prescripţii sau în cadrul unei consfătuiri (ofiţerilor cu
grade superioare – în prezenţa ofiţerilor cu grade superioare, iar ofiţerilor cu grade supreme – în
prezenţa ofiţerilor cu grade supreme).
Tuturor categoriilor de militari, sancţiunile disciplinare li se pot aplica prin ordin privind
activitatea de bază sau prin dispoziţie.
Se interzice comunicarea despre aplicarea de sancţiuni disciplinare comandanţilor (şefilor) în
prezenţa subalternilor.
Sancţiunile disciplinare sînt în vigoare pînă la expirarea termenului lor, cu excepţia cazurilor
de ridicare a acestora. Sancţiunile disciplinare aplicate militarilor sînt în vigoare timp de 6 luni de la
data aplicării lor.
85
Sancţiunile disciplinare retrogradarea în funcţie şi retrogradarea cu un grad pot fi ridicate: a)
soldaţilor şi sergenţilor – nu mai devreme de 6 luni de la data aplicării; b) subofiţerilor şi ofiţerilor –
nu mai devreme de 1 an de la data aplicării.
Sancţiunea disciplinară eliberarea din serviciul militar înainte de expirarea contractului se
consideră executată de la data radierii din tabelul nominal al unităţii militare, al instituţiei.
Militarul este în drept să conteste la comandantul (şeful) ierarhic superior sancţiunea
disciplinară ce i-a fost aplicată, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării despre
aplicarea acesteia. În caz de nesoluţionare a contestaţiei sale, militarul poate contesta sancţiunea
disciplinară ce i-a fost aplicată în instanţa de judecată, în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

5. Răspunderea penală a militarilor.
Domeniul de reglementare al infracţiunii aparţine dreptului penal.
Conform art. 14 C.pen., infracţiune se consideră fapta (acţiune sau inacţiune) social-periculoasă,
care atentează la viaţa şi sănătatea persoanei, la drepturile şi libertăţile cetăţenilor, la proprietate, la
orânduirea de stat, la sistemul politic și economic, precum i alte fapte social-periculoase prevăzute
de legea penală.
Infracţiunile militare sunt delicte penale specifice şi se consideră infracţiunile, prevăzute de
C.pen., contra modului stabilit de îndeplinire a îndatoririlor serviciului militar, a pregătirii militare
obligatorii şi a concentrărilor, săvârşite de militari, precum şi de persoanele care trec pregătirea
militară obligatorie sau de rezervişti în timpul satisfacerii serviciului militar, pregătirii militare
obligatorii, concentrărilor de instrucţie sau de probă.
Tragerea la răspunderea penală a militarilor se efectuează în conformitate cu C.pen. al RM. Se
consideră răspundere penală condamnarea publică, în numele legii, a faptelor infracţionale şi a
persoanelor care le-au săvârşit, condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere
prevăzute de lege. Conform art.51 C.pen., temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta
prejudiciabilă săvârşită, iar componenţa infracţiunii, stipulată în legea penală, reprezintă temeiul
juridic al răspunderii penale. Răspunderii penale este supusă numai persoana vinovată de săvârşirea
infracţiunii prevăzute de legea penală.
Răspunderea penală a militarilor pentru săvârşirea infracţiunilor de drept comun se aplică pe baze
generale, de rând cu alte persoane, în conformitate cu respectivele articole din C.pen.
Răspunderea lor penală pentru infracţiunile militare se efectuează în conformitate cu Cap.18 al
PS a C.pen. (Infracţiuni militare).
C.pen. prevede şi pedepse specifice, aplicabile doar militarilor. Acestea sunt: retragerea gradului
militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat (art.66
C.pen.).
În caz de condamnare pentru o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă,
instanţa de judecată, ţinând cont de circumstanţele săvârşirii infracţiunii, poate retrage
condamnatului gradul militar, titlul special, gradul de calificare (clasificare) şi distincţiile de stat.
Gradul militar se conferă conform legilor şi Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a
serviciului militar în Forţele Armate.201
Titlul special este o menţiune de stat acordată persoanelor care ocupă în modul stabilit de lege o
funcţie în organele autorităţilor şi administraţiei publice sau în organele de drept ori diplomatice şi
îndeplineşte anumite funcţii onorifice, atribuie anumite drepturi şi obligaţiuni. De exemplu,
conform Legii cu privire la distincţiile de stat nr.1123 din 30 iulie 1992 art.12 sunt prevăzute
titlurile onorifice Meşter-Faur, Maestru al Literaturii, Maestru al Artei, Om Emerit.
Gradul de calificare (clasificare) reprezintă o anumită apreciere profesională a persoanei,
determinată în modul stabilit de organele competente în diverse domenii, de exemplu gradul de
calificare al funcţionarului public, al cadrului didactic, al judecătorului, procurorului etc.
Distincţia de stat este o menţiune de stat ce constă în aprecierea unor merite deosebite în ştiinţă,
cultură, viaţa civică etc.
Distincţia de stat se confirmă în modul stabilit de Preşedintele RM şi generează anumite drepturi,
înlesniri. Acestea sunt ordinele, medaliile şi titlurile onorifice care se conferă în semn de
201
Aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.941 din 17 august 2006, 1994 // Monitorul Oficial din 17.08.2006
86
recunoştinţă şi apreciere a meritelor persoanelor fizice şi juridice care s-au evidenţiat în timp de
pace sau în perioada operaţiunilor militare.
Conform legii, distincţiile de stat ale RM sunt Ordinul Republicii, Ordinul Ştefan cel Mare,
Ordinul de Onoare, Gloria Muncii, Recunoştinţa Patriei şi medaliile Meritul Civic, Meritul Militar,
Pentru Vitejie, Mihai Eminescu şi Nicolae Testimeţeanu etc. Retragerea gradului militar este o
sancţiune aplicarea căreia logic presupune posesia acestui grad militar şi ca rezultat poate fi aplicată
doar militarilor, persoanelor ce posedă grade militare în virtutea statutului său special de militari.
Această sancţiune este prevăzută de majoritatea legislatorilor ex-unionali ca infracţiune
complimentară. C.pen. al Federaţiei Ruse (art.48), C.pen. al Kazahstanului (art.39(2), C.pen. al
Tadjikistanului (art.51), C.pen. al Azerbaidjanului (art.42), C.pen. al RM (art.66) etc.
Specific pentru acestea este denumirea „retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului
de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat”, fapt ce denotă că doar sintagma „retragerea
gradului militar” se referă n exclusivitate, doar la militar, iar celelalte prevederi, sunt aplicabile
oricărei persoane, indiferent de statutul ei, dacă este posesorul „…unui titlu special, a gradului de
calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat”.
Această sancţiune este unica pedeapsă penală special aplicabilă militarilor, prevăzută în C.pen. al
României (art.67), ea însă fiind prezentă sub altă denumire „degradarea militară," posedând aceiaşi
natură juridică ca şi primele - pedeapsă complimentară202.
Lista gradelor militare este specificată în actele normative.
În RM, această listă se cuprinde în art. 19 al Legii nr.1245-XV din 18 iulie 2002 cu privire la
pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, şi această clasificare este următoarea:
• pentru efectivul de soldaţi: soldaţi; caporal;
• pentru sergenţi: sergent inferior; sergent; sergent major; plutonier; plutonier major; plutonier
adjutant;
• pentru ofiţerii inferiori: locotenent; locotenent major; căpitan;
• pentru ofiţerii superiori: maior; locotenent colonel; colonel;
Pentru ofiţerii supremi: general de brigada; general de divizie; general de corp. Această
delimitarea în linii generale este analogica însă se diferenţiază în dependenţă de specificul fiecărui
stat.
Menirea sancţiunii este de a influenţa moral şi psihologic condamnatul, dar şi limitarea unor
drepturi speciale asigurate de statutul anterior precum pensia alimentară, contribuţiile băneşti,
avansarea în serviciu, diversele scutiri.
Fiind o pedeapsă complimentară este la discreţia instanţei de judecată, dar aplicarea acesteia este
redusă la sancţiunile grave, deosebit de grave sau excepţional de grave, ţinând cont şi de persoana
condamnatului.
Spre deosebire de legislaţia RM, legislatorul român a stabilit obligaţia aplicării degradării militare
în cazul comiterii de către inculpat a unei infracţiuni sancţionată cu pedeapsă cu închisoarea mai
mare de 10 ani, păstrând caracterul facultativ în cazul pedepselor penale cu închisoarea încadrate
termenelor de 5-10 ani203.( C.pen. al României, art.67).
Procedura executării acestei sancţiuni este prevăzută în Codul de Executare (CE) al RM art.184-
185, al Federaţiei Ruse (art.61). Procedura fiind în mare parte asemănătoare.
Astfel, conform prevederilor art.184 al CE a RM204, executarea pedepsei retragerii gradului
militar, a titlului special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat se asigură de
către oficiul de executare în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul
condamnatul.
Conform art.185 CE (1) Instanţa de judecată trimite hotărârea privind retragerea gradului militar,
a titlului special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat şi dispoziţia de
executare oficiului de executare în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi are
domiciliul condamnatul. (2) Oficiul de executare trimite hotărârea judecătorească organului abilitat
cu dreptul de a dispune retragerea gradului militar, a titlului special, a gradului de calificare
(clasificare) sau a distincţiilor de stat. (3) Dacă persoana condamnată este militar trecut în rezervă,
202
A. Şavga, V. Grosu, M. Grama, Drept penal, partea generală, vol. 1, Ed. „Cartier Juridic”, Chişinău, 2005 pag.
203
V.Ponta, V.Nemeş, M.Miroi, Note de curs, Ed. „Lumina Lex”, Bucureşti, 2004, pag.532.
204
Codul de executare al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova nr.443 din 24 decembrie 2004 // Monitorul Oficial 34-
35/112 din 3 martie 2005.
87
oficiul de executare trimite hotărârea organului administrativ-militar de la locul de evidenţă a
militarului. (4) În cel mult 2 luni, organul abilitat adoptă actul privind retragerea gradului militar, a
titlului special, a gradului de calificare (clasificare) sau a distincţiilor de stat şi îl remite, împreună
cu hotărârea judecătorească, oficiului de executare. (5) Oficiul de executare, în termen de 5 zile,
informează instanţa de judecată despre executarea hotărârii ei. (6) Oficiul de executare întreprinde
măsurile necesare privind lipsirea condamnatului de drepturile şi înlesnirile acordate în legătură cu
deţinerea gradului, a titlului sau a distincţiei ce i s-au retras.
Referindu-ne la alte state europene, putem aduce, ca exemplu, Codul Justiţiei Militare al
Republicii Franceze, care conţine unele prevederi la capitolul dat însă cu serioase tangenţe în
materia răspunderii disciplinare, identificându-se în unele aspecte ceia ce face destul de anevoios
delimitarea răspunderii strict-penale şi celei disciplinare, în vederea ulterioarei caracterizări.
Dacă instanţa de judecată a dispus retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de
calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat, în calitate de pedeapsă complementară, după intrarea
în vigoare a sentinţei, printr-o sesizare, aduce aceasta la cunoştinţa organului care a conferit
condamnatului gradul, titlul sau distincţia de stat respectivă, anexând şi copia sentinţei. Organul
competent va efectua modificările necesare în documentele de conferire a gradului, titlului sau
distincţiei şi va lua măsurile de privare de dreptul de purtare şi de înlesnirile pe care le acordă aceste
grade, titluri sau distincţii, informând despre executare instanţa.
Dacă sentinţa de condamnare este anulată pe căile ordinare şi extraordinare de atac, instanţa este
obligată să sesizeze organul competent şi să expedieze pe adresa acestuia copia hotărârii de anulare
a sentinţei.
Codul penal (art. 69) mai prevedea, ca pedeapsă principală, care putea fi aplicată doar
militarilor în termen, Trimiterea într-o unitate militară disciplinară, care a fost exclusă prin
Legea nr. 53-XVI din 13.03.2008205 :
Acest articol prevedea: Militarilor care, în timpul îndeplinirii serviciului militar în termen, au
săvârşit infracţiuni, li se poate aplica trimiterea într-o unitate militară disciplinară, în cazurile
prevăzute de lege, pe un termen de până la 2 ani, precum şi în cazurile în care instanţa de judecată,
ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana condamnatului, găseşte de cuviinţă să aplice, în
locul pedepsei cu închisoare pe un termen de până la 2 ani, trimiterea într-o unitate militară
disciplinară pe acelaşi termen. Trimiterea într-o unitate militară disciplinară în locul închisorii nu
poate fi aplicată persoanelor care au executat anterior o pedeapsă privativă de libertate.
Unitatea militară disciplinară era denumirea care a înlocuit sintagma batalion disciplinar din
C.pen. (red. 1961). Aceasta este o unitate militară deosebită in care, în baza aplicării statutelor
militare, se creează condiţii speciale de executare a pedepsei pentru condamnaţii militari în termen.
Condamnaţii trimişi să ispăşească pedeapsa într-o unitate militară disciplinară îşi păstra statutul
de militari, purtau uniforma militară şi sunt asiguraţi cu hrană conform normelor stabilite în FA.
Trimiterea în aceste instituţii nu se aplica faţă de cei care n-au făcut serviciul militar în termen, cu
condiţia că aceste persoane nu au executat anterior o pedeapsă privativă de libertate. Această
pedeapsă nu se aplică, de asemenea, persoanelor angajate în AN pe bază de contract, precum
ofiţerilor şi caporalilor.
La înlocuirea pedepsei închisorii cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară, termenul se
calcula o zi pentru o zi.
Timpul deţinerii condamnatului într-o unitate militară disciplinară nu intra în termenul serviciului
militar.
La executarea pedepsei în unitatea militară disciplinară militarii condamnaţi, indiferent de gradul
militar şi de funcţia deţinută anterior, se aflau în situaţia de ostaşi şi purtau îmbrăcăminte şi semne
distinctive unice, stabilite pentru această unitate militară disciplinară.
Trimiterea într-o unitate militară disciplinară era o pedeapsă principală şi se aplica de către
instanţă numai militarilor în termen şi persoanelor similare lor, cum ar fi cursanţii instituţiilor
militare pentru infracţiunile săvârşite în timpul studiilor.
Sancţiunea dată era cunoscută legislaţiei autohtone precedente cu unele modificări minore.
Guvernul RM, în loc să ia măsuri pentru a forma această unitate militară disciplinară, care dădea
posibilitatea individualizării judiciare a pedepselor militarilor în termen, ferindu-i pe militarii în
205
Monitorul Oficial nr. 84-85 din 13.05.2008.
88
termen, de infractorii de drept comun, de la care dânşii ar fi „împrumutat” deprinderi infracţionale
mai vaste, în vederea comiterii infracţiunilor grave, dacă ar fi fost trimişi în închisori (Penitenciare),
a înaintat propunerea de a exclude această formă de pedeapsă din lista pedepselor penale, şi
Parlamentul R. M. cu succes a îndeplinit această propunere, prin Legea nr. 53-XVI din 13.03.2008.
Astfel, legislatorul, în loc să diversifice tipurile de pedepse aplicabile militarilor, pentru o mai
bună individualizare judiciară a acestora, ceea ce a fost propus de autor anterior, 206în prezent în
genere, a exclus aceată pedeapsă din lista pedepselor penale, prevăzute în art. 62 C.pen.
Spre deosebire de R. Moldova, această pedeapsă se aplică şi în prezent în mai multe ţări:
Astfel de prevederi se conţin în C.pen. al Tadjikistanului, art.56 însă sub denumirea „întreţinerea
într-o unitate militară disciplinară", similar procedează legislatorul kazah. C.pen. al
Azerbaidjanului, de asemenea, în art.54, prevede această pedeapsă.
Este de menţionat că această pedeapsă este prevăzută doar de legislaţiile ex-sovietice. Prevederile
abordate sunt în mare parte similare iar diferenţele sunt minime.
Sunt unele deosebiri în ceea ce ţine de calitatea persoanelor ce pot fi sancţionate. Dacă legislaţia
penală a RM prevedea aplicarea acesteia doar militarilor în termen, atunci C.pen. al Federaţiei Ruse
(art.55) prevede posibilitatea aplicării acestei pedepse militarilor in termen, militarilor ce satisfac
serviciu militar în bază de contract şi fac parte din efectivul de soldaţi ori sergenţi (celelalte efective
nu se încadrează categoriei dale). În mod similar tratează această problemă şi legiuitorul
Kazahstanului şi alte legislaţii ex-unionale.
Pedeapsa se execută în locuri speciale - unităţi militare speciale, organizate în cadrul armatei,
care au un regim propriu special. In esenţă, aceasta este o modalitate a pedepsei închisorii.
Specificul acestei pedepse ce limitează doar la libertatea personală, iar în rest, militarul
condamnat are aceleaşi drepturi şi obligaţii, ca ş ceilalţi militari.
Pedeapsa este aplicată în două cazuri:
- aceasta este prevăzuta de lege (se are în vedere ca pedeapsa dată să fie indicată expres în
sancţiunea articolului respectiv din PS, ceea ce are loc în cazul majorităţii infracţiunilor militare);
- este aplicată de către instanţa de judecată la individualizarea pedepsei, şi în acest ultim caz,
instanţa de judecată aplică sancţiunea dată la discreţia sa unui militar în termen, chiar dacă
trimiterea într-o unitate militară disciplinară nu este indicată în calitate de pedeapsă în sancţiunea
articolului, însă particularităţile circumstanţelor cauzei şi persoana infractorului permit acest lucru.
Această opţiune este posibilă doar dacă trimiterea într-o unitate militară disciplinară se aplică în
locul pedepsei cu închisoarea pe un termen de până la 2 ani, calculul fiind, de regulă, o zi de
închisoare pentru o zi de trimitere într-o unitate militară disciplinară.
Când trimiterea la unitatea disciplinară nu este prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă,
pentru a dispune executarea pedepsei într-o astfel de unitate, instanţa judecătorească va trebui să
ţină seama de fapta comisă, de toate împrejurările cauzei şi de persoana infractorului şi, în special,
să aprecieze dacă reeducarea infractorului se poate face în condiţii mai potrivite în unitatea militară
disciplinară decât în locurile de deţinere obişnuite, şi dacă există circumstanţe excepţionale, care
dau posibilitatea aplicării unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege, conform
prevederilor articolelor respective ale C.pen. ale acestor ţări.
Astfel de prevederi sunt cuprinse în majoritatea Codurilor fostelor republici unionale, cum ar fi:
C.pen. al Kazahstanului, C.pen. al Azerbaidjanului (art.44), C.pen. al Federaţiei Ruse (arl.55).
Este de menţionat faptul că această pedeapsă are unele particularităţi: nu poate fi aplicată unei
persoane care anterior a fost condamnată la închisoare, precum şi nu se aplică persoanelor inapte de
a satisface serviciul militar.
Prima specificaţie ce ţine de imposibilitatea aplicării sancţiunii cercetate faţă de persoanele
anterior condamnate la închisoare este generată, în opinia noastră, de necesitatea evitării
„contaminării" infracţionale, precum şi păstrarea unei ordini necesare satisfacerii scopurilor
reeducării şi resocializării. Prevederi la acest capitol erau reglementate în C.pen. al RM (art.69), şi
sunt în C.pen. al Federaţiei Ruse (art.55), Kazahstanului, Tadjikistanului (art.55).
Al doilea moment - neaplicarea sancţiunii date în cazul inaptitudinii de a satisface serviciul
militar, prezenţa la condamnat a unei stări al sănătăţii nesatisfăcătoare pentru ispăşirea pedepsei
date - a serviciului militar în unitatea militar-disciplinară.
206
X. Ulianovschi, În contradicţie cu doctrina penală, Dreptul, nr. 13 (62), Iulie, 2004, p. 4
89
Procedura ispăşirii pedepse date era specificată în CE al RM, art.204-213 şi Regulamentul
Unităţii militare disciplinare a FA ale RM.
Astfel, conform prevederilor art.204 CE, executarea pedepsei cu trimitere în unitatea militară
disciplinară era asigurată de către comandamentul unităţi disciplinare a FA. În conformitate cu
prevederile acestui Cod, (1) Instanţa care a judecat cauza în fond expediază hotărârea privind
trimiterea în unitatea militară disciplinară şi dispoziţia de executare comandamentului unităţii
militare sau, după caz, administraţiei locului de deţinere a militarului condamnat. (2)
Comandamentul unităţii militare sau administraţia locului de deţinere, în termen de 10 zile de la
primirea dispoziţiei de executare, trimite condamnatul în unitatea militară disciplinară, informează
instanţa de judecată despre executarea sau imposibilitatea executării pedepsei, comunică soţului,
uneia din rudele condamnatului sau altei persoane, indicate de el, locul executării pedepsei. (3)
Dacă, la punerea în executare a hotărîrii judecătoreşti, s-a constatat că condamnatul a părăsit
unitatea militară şi locul aflării lui nu este cunoscut, comandamentul unităţii militare trimite
instanţei de judecată un raport şi materialele necesare pentru darea în căutare a condamnatului. (4)
Încheierea instanţei de judecată privind căutarea condamnatului se execută de către organul
afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului.
Tot de CE al RM erau reglementate condiţiile de executare a pedepsei cu trimitere în unitatea
militară disciplinară, regimul special în unitatea militară disciplinară şi alte chestiuni ce ţin de
executarea pedepse.
Condamnaţii recunoscuţi de către comisia medico-militară inapţi pentru îndeplinirea serviciului
militar pe motive de boală erau propuşi de către comandantul unităţii militare, instanţei de judecată,
pentru a fi eliberaţi de ispăşirea pedepsei sau eliberaţi din unitatea disciplinară, cu înlocuirea părţii
neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă. În cazul adoptării uneia dintre aceste decizii,
persoanele vizate erau demobilizate din serviciul militar înainte de termen.
Antecedentele penale ale militarilor condamnaţi la deţinerea în unitatea disciplinară se stingea
după executarea integrală a pedepsei sau eliberarea condiţionată înainte de termen.
Pedeapsa închisorii aplicată militarilor se execută conform regulilor generale.
Conform prevederilor art. 90 C.pen., condamnarea la pedeapsa închisorii pe un termen de până la
7 ani pentru infracţiunile din imprudenţă, şi până la 5 ani, pentru infracţiunile intenţionate, poate fi
dispusă cu suspendarea condiţionată executării pedepsei, ţinându-se cont de circumstanţele cauzei ţi
de persoana celui vinovat.
Deoarece, din dispoziţia art. 90 C.pen. nu reiese nici o restricţie cu privire la categoriile
subiecţilor răspunderii penale, considerăm că aceste prevederi legale sunt aplicabile şi militarilor,
atât celor în termen sau cu termen redus, cât şi celor pe contract. În astfel de împrejurări, faţă de
militarii condamnaţi, pot fi aplicate toate elementele probaţiunii sentenţiale: supravegherea,
asistenţa şi concilierea.207
În cazul aplicării elementelor probaţiunii, este foarte important de a respecta principiile de bază
ale probaţiunii: principiul intervenţiei oportune, principiul normalizării, principiul ajutorului
imediat, principiul apropierii, principiul continuităţii, principiul coordonării şi principiul minimei
intervenţii.208
În timp de război executarea sentinţei de condamnare la închisoare a unui militar sau a unui supus
militar, care urmează a fi încorporat sau mobilizat, poate fi amânată de către instanţa judecătorească
până la terminarea operaţiilor militare, condamnatul fiind trimis în armata de operaţii. În asemenea
cazuri instanţa poate să amâne şi executarea pedepselor complementare.
Dacă condamnatul, trimis în armata de operaţii, se va dovedi a fi un apărător dârz al Patriei,
atunci, la cererea comandamentului militar respectiv, instanţa îl poate absolvi de pedeapsă sau îi
poate înlocui pedeapsa cu alta mai blândă.
Nemilitarii, care au participat cu acte de instigare, complicitate sau de organizare la infracţiunile
militare, urmează a fi traşi la răspunderea penală în corespundere cu prevederile PG şi Cap. XVIII
“Infracţiuni militare” al PS a C.pen.
207
Ulianovschi X., Probaţiunea. Alternative la detenţie, Ed. Prut Internaţional, Chişinău, 2004, pag. 13-18.
208
Ulianovschi X., Noţiuni generale privind instituţia probaţiunii, în Ghidul consilierului de probaţiune, Ulianovschi X., Golubţov I., Zaharia V.,
Cojocaru V., Chişinău, 2004, pag. 13-14
90
Conform prevederilor art. 67 al. 1-1 C.pen.,209 În cazul militarilor în termen şi militarilor cu
termen redus, poate fi aplicată şi pedeapsa muncii neremunerate în folosul comunităţii, cu
excepţia militarilor pe contract (art. 67 al. 4 C.pen.). Conform prevederilor alin. 6 al acestui articol,
militarii în termen şi militarii cu termen redus, condamnaţi la muncă neremunerată în folosul
comunităţii, execută această pedeapsă în unitatea militară, pe un termen de la 60 ore până la 240
ore, şi este executată în afara serviciului militar (art. 67 alin. 1 C.pen.), de la 2 la 4 ore pe zi (art. 67
alin. 2 C.pen.).
ceastă completare a categoriilor de pedepse, indicate în art. 62 C.pen., bnevenită expunându-ne de
nenumărate ori în favoarea aplicării acesteia faţă de militari, care este o pedeapsă foarte umană,
alternativă pedepsei închisorii şi poate fi executată de către militari atât pe teritoriul dislocaţiei
unităţii militare propriu-zise, cât şi în gospodăriile auxiliare ale acestora.210
În cazul aplicării pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, ca pedeapsă penală,
faţă de militari, instanţa de judecată trebuie să ţină cont de circumstanţele reale şi personale ale
făptuitorului, gradul de pericol social şi prejudiciabil al infracţiunii săvârşite, circumstanţele în care
a fost săvârşită infracţiunea (locul şi timpul săvârşirii infracţiunii, modul şi metodele folosite,
caracterul acţiunilor sau inacţiunilor făptuitorului etc.)211
Pentru a constata aceste împrejurări, un rol important îl are întocmirea rapoartelor de anchetă
socială (rapoartele sociale sau rapoartele prealabile sentinţei), întocmite de către consilierii de
probaţiune, la solicitarea organumul de urmărire penală sau a instanţei de judecată, în care se conţin
informaţii importante cu privire la persoană inculpată, cum sunt antecedentele sociale sau familia,
situaţia şcolară, experienţa în materie de educaţie, atitudinea făptuitorului faţă de infracţiune şi
circumstanţele ei, date referitoare la riscul de recidivă, respectiv la oportunitatea aplicării unei
pedepse neprivative de libertate etc. Rapoartele au un caracter consultativ, în sensul că instanţele de
judecată nu sunt obligate să ţină cont de informaţiile furnizate şi, în special, de eventualele
propuneri formulate.212
La aplicarea pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii, se cere acceptarea inculpatului
la aplicarea unei asemenea pedepse faţă de dânsul. În aşa mod s-a expus şi CSJ: „…Sancţiunile şi
măsurile comunitare necesită cooperarea acestuia (a inculpatului) pentru a-şi atinge scopurile, de
aceea munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată doar persoanelor care acceptă să
execute o asemenea pedeapsă.213”
Pentru individualizarea pedepsei subiecţilor infracţiunilor în general, şi a infracţiunilor militare,
în care victime sunt persoanele fizice, în special, un rol important trebuie să-l aibă medierea, în
procesul căreia, un rol activ îl are victima, locul căreia, în procedura penală generală, îl reprezintă,
la individualizarea pedepsei penale, organele acuzării de stat.
În ce priveşte reglementarea instituţiei medierii în cauzele penale de către organismele regionale,
cum ar fi Consiliul Europei, drept exemplu poate servi Recomandarea nr. 19 (99) a Comitetului de
Miniştri către statele membre cu privire la medierea în cauzele penale 214, care a recomandat de a fi
recunoscut interesul legitim al victimelor de a avea un cuvânt de spus în rezolvarea consecinţelor
victimizării lor, de a comunica cu infractorul şi de a obţine scuze şi compensaţii.215
Restricţii în serviciu militar.
Unele legislaţii penale prevăd ca pedeapsă penală distinctă pentru militare fixarea unor restricţii
în serviciul militar.
C.pen. al RM nu conţine prevederi referitoare la pedeapsa dată, aceasta lipsind şi în vechea
legislaţie.
209
Art. 67 C.pen., cu modificările operate prin Legea nr. 53-xvi DIN 13.03.2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 84-85 din 13.05.2008
210
X. Ulianovschi, În contradicţie cu doctrina penală, Dreptul, nr. 13 (62), Iulie, 2004, p. 4
211
Ulianovschi X., Serbinov I., Golubţov I., Lazari T., Ghid practic privind munca neremunerată în folosul comunităţii, Ed. Prut Internaţional,
Chişinău, 2004, pag. 11.
212
Ulianovschi X., Mîrza V., Golubţov I., Rîjicova S., Ghid privind munca neremunerată în folosul comunităţii, aplicată faţă de minori, Chişinău,
2005, pag. 35, 53.
213
Hotărârea Plenului CSJ nr. 8 din 4.07.2005 Despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei naţionale şi
internaţionale privind aplicarea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii şi exectarea acestei pedepse, p. 5, CSJ, Culegere de
Hotărâri Explicative (octombrie 2003-decembrie 2005), Ed. Cartier Juridica, Chişinău, 2005, pag. 301
214
Adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 15 septembrie 1999 la cea de-a 69 întâlnire a reprezentanţilor miniştrilor.
215
Ulianovschi X., Dilon M., Rotaru V., Coval R., Popa D., Manual de mediere, Institutul de Reforme Penale, Chişinău, 2006, pag. 47-48.
91
C.pen. al Federaţiei Ruse (art.51) Kazahstanului (art.44), Tadjikistanului (art.53) prevăd această
pedeapsă, mai mult ca atât, o interpretează univoc, cu diferenţe neesenţiale de caracter formal.
Din art.51 C.pen. al Federaţiei Ruse reiese că restricţiile în serviciul militar sunt aplicate faţă de
militarii ce satisfac serviciul militar în bază de contract în cazurile prevăzute de PS a C.pen., pentru
săvârşirea infracţiunilor contra serviciului militar, precum şi militarului ce satisface serviciul militar
în bază de contract în locul muncii corecţionale, prevăzute de articolele corespunzătoare al PS al
C.pen.
Deci astfel de sancţiune este aplicată în două cazuri:
- pentru infracţiunile prevăzute de PS a C.pen., pentru săvârşirea infracţiunilor contra serviciului
militar;
- în locul muncii corecţionale.
Pentru acest caz este necesară fuziunea unor circumstanţe:
- statutul special al condamnatului - militar încadrat în bază de contract;
- prezenţa sancţiunii de muncă corecţională în sancţiunea articolului din PS a C.pen.;
- preferinţa instanţei de a aplica lucrul corecţional ca pedeapsă pentru infracţiunea comisă.
Esenţa acestei sancţiuni prezintă unele efecte juridice nefavorabile ce acţionează asupra
militarului. Acestea se manifestă într-o anumită perioadă stabilită de instanţă în dependenţă de
infracţiunea comisă încadrându-se însă limitelor 3 luni - 2 ani. Acest termen este acelaşi pentru
Federaţia Rusă (art.51 C.pen.), Kazahstan (art.44 C.pen.), Tadjikistanului (art.53 C.pen.).
Restricţiile în serviciu militar ca pedeapsă penală, constă în:
- reţinerea lunară din sursele materiale de existenţă a militarului a unei sume băneşti. Volumul
reţinerii este tratat diferit, legislatorul rus şi kazah menţionează doar limita maximă, ce nu depăşeşte
20%, C.pen. al Azerbaidjanului - 5%. Această pedeapsă este mai severă în Tadjikistan, legiuitorul
tadjik specificând cuantumul reţinerilor de la 20% până la 50 %, instituind astfel cea mai severă
reţinere bănească ca element al restricţiilor în serviciul militar;
- imposibilitatea avansării în serviciu militar şi grad;
- neincluderea perioadei de ispăşire a sancţiunii date în termenul serviciului militar necesar
avansării în grad.
Vorbind despre răspunderea penală a persoanelor juridice, constatăm că în legislaţia penală a R.
Moldova nu este prevăzută o atare răspundere pentru infracţiunile militare. Astfel, conform
prevederilor art. 21 alin. 3 C.pen., persoana juridică, cu excepţia autorităţilor publice, care
desfăşoară activitate de întreprinzător este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de
legea penală dacă există una din următoarele condiţii: a) persoana juridică este vinovată de
neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor directe ale legii, ce stabilesc
îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite activităţi;
b) persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu corespunde actelor de
constituire sau scopurilor declarate;
c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile
persoanei, societăţii sau statului a fost săvîrşită în interesul acestei persoane juridice sau a fost
admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul sau persoana împuternicite cu funcţii de
conducere a persoanei juridice respective.
În al. 4 al acestui articol nu sunt incluse nici una din infracţiunile militare, pentru care persoanele
juridice ar putea să răspundă penal.
Tema nr. 5 Participaţia la infracţiunile militare

1. Noţiuni generale cu privire la participaţia penală
Infracţiunea poate fi săvârşită de una sau mai multe persoane împreună.
Dacă la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală participă mai mulţi făptuitori, se poate
vorbi despre participaţie la această faptă.
Specificul participaţiei ca o formă deosebită a activităţii infracţionale, determină şi o oarecare
originalitate în rezolvarea problemei - răspunderii penale a participanţilor la infracţiune, problemă
destul de discutată cu privire la care se dau soluţii diferite în plan teoretic şi din punctul de vedere al
rezolvării practice.
92
Supunându-se regulilor generale ale dreptului penal pentru combaterea infracţionalităţii,
instituţia participaţiei îndeplineşte în acelaşi timp şi un rol special, caracteristic numai pentru ea:
ilustrează criteriile obiective şi subiective necesare activităţii infracţionale comune, stabileşte cercul
de persoane, responsabile pentru această activitate infracţională, reglementează ordinea şi limitele
răspunderii participanţilor, adică nu numai a persoanelor care săvârşesc nemijlocit acţiuni ce
formează latura obiectivă a infracţiunii concrete, prevăzute de partea specială a codului penal, dar şi
a persoanelor care au luat parte la infracţiune în calitate de instigatori, complici.
În legislaţia multor ţări din cele mai vechi timpuri se făceau încercări de a reglementa juridic
participarea mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni.
De exemplu, o legislaţie în care găsim că complicitatea se pedepseşte mai uşor decât autorul
principal e Carolina sub Carol Quintul (a. 1532).
Pravila lui Matei Basarab considera ca complice şi pe lăudător, şi anume, dacă el laudă înainte
de comiterea faptului, era pedepsit mai grav decât autorul principal.
Dacă el laudă în urmă - se pedepsea la fel ca autorul ...
În doctrină sunt numeroase opinii în ce priveşte definirea participaţiei penale, cum ar fi:
“Complicitatea (adică participaţia (n. a.), e legătura pe care legea o stabileşte între două sau mai
multe persoane, care cu bună ştiinţă, au ajutat la comiterea unei infracţiuni; 216
sau “Ori de câte ori o infracţiune este săvârşită prin activitatea mai multor persoane care s-au
înţeles - în mod expres sau tacit - în acest scop, înainte sau în timpul comiterii ei, există o
participaţie penală; “ 217
sau: “Participaţia penală este atunci când o infracţiune, care poate fi săvârşită în mod legal de o
singură persoană, iar în cazul infracţiunilor cu pluralitate naturală ori constituită de subiecţi activi –
de două sau mai multe persoane a fost totuşi săvârşită de 2 persoane sau respectiv de un număr de
persoane mai mare decât acela necesar, potrivit naturii faptei;218
sau “Participaţia există atunci când mai multe persoane, între care s-a stabilit o legătură
subiectivă (coeziune psihică) cooperează cu acte materiale sau intelectuale la săvârşirea aceleiaşi
infracţiuni, cooperare, care nu este cerută de conţinutul legal sau natural al acesteia”... 219
Considerăm mai reuşite ultimele două definiţii, deoarece ele, spre deosebire de celelalte, şi multe
altele, scot în evidenţă una dintre principalele caracteristici care distinge participaţia propriu - zisă
de celelalte forme ale pluralităţii de făptuitori, care de fapt, definesc în sensul larg noţiunea de
pluralitate de făptuitori.
În legislaţia R. Moldova definiţia participaţiei se dă în art. 41 Cod penal, conform căruia:
Se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau mai multor persoane la săvârșirea unei
infracţiuni intenţionate.
Considerăm că această definiţie este prea succintă şi nu întruneşte în sine conţinutul integru al
participaţiei penale, nu cuprindă toate elemente elucidate mai sus, existenţa cărora este strict
necesară în cazul participaţiei.
Astfel, considerăm mai reuşită următoarea definiţie a participaţiei penale:
Participaţia există atunci când mai multe persoane, între care s-a stabilit o legătură subiectivă
(coeziune psihică), cooperează cu acte materiale sau intelectuale la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni
intenţionate, cooperare care nu este cerută de conţinutul legal sau natural al acesteia220.
2. Participanţii la infracţiunea militară

Conform prevederilor art. 42 Cod penal:
216
M. Dumitriesco. Manual de drept penal, Bucureşti, 1920, p. 203-204.
217
V. Papadopol, Principii de drept penal, Bucureşti E.S. 1958 p. 564; Tot aşa definesc participaţia: P. I. Grişaev, G.A. Krigher,
Participaţia în dreptul penal“ Moscova, 1959; F.G. Burciac “Ştiinţa despre particpaţie în dreptul penal sovietic, Kiev, 1969; N.G.
Ugrehelidze “Caracteristica criminalogică a participaţiei infracţionale, Tbilisi 1975; Carpov T., Drept penal, partea generală, Chişinău,
1994; A.N. Trainin, Despre participaţie, Moscova 1941; M.I. Kovaliov, Participaţia la infracţiuni, partea întâia; Sverdlovsk, 1960.
218
C. Bulai. Drept penal. Partea generală, Bucureşti, 1987.
219
M. Basarab, Drept penal Partea generală, vol.1. Fundaţia “Chemarea”, Iaşi, 1992 p. 225-226.
220
X. Ulianovschi, Participaţia penală, Chişinău, 2000, Asociaţia Judecătorilor din R. Moldova, Centrul de drept,
93
(1) Participanţii sunt persoanele care contribuie la săvârșirea unei infracţiuni în calitate de autor,
organizator, instigator sau complice.
(2) Se consideră autor persoana care săvârșește în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea
penală, precum şi persoana care a săvârșit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sînt
pasibile de răspundere penală din cauza vârstei, iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de
prezentul cod.
(3) Se consideră organizator persoana care a organizat săvârșirea unei infracţiuni sau a dirijat
realizarea ei, precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală
ori a dirijat activitatea acestora.
(4) Se consideră instigator persoana care, prin orice metode, determină o altă persoană să
săvârșească o infracţiune.
(5) Se consideră complice persoana care a contribuit la săvârșirea infracţiunii prin sfaturi,
indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole,
precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor, va tăinui mijloacele sau
instrumentele de săvârșire a infracţiunii, urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală
ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte.
(6) Participanţii trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii.
Reieşind din prevederile art. 42 al. 2 Cod penal, şi, ţinând cont de prevederile art. 128 Cod penal,
conform căruia: „Prin infracţiuni militare se înţeleg infracţiunile, prevăzute de prezentul cod…,
săvârșite de persoanele care îndeplinesc serviciul militar prin contract, în termen, cu termen redus
sau ca rezervişti concentraţi ori mobilizaţi…”, ajungem la concluzia că autor al infracţiunii
militare poate fi doar un militar din serviciul militar în termen, serviciul militar cu termen redus,
militar pe contract, studenţii instituţiilor de învăţământ superior militar, care a săvârşit, nemijlocit
infracţiunea, adică a executat latura obiectivă a componenţei infracţiunii militare.
Astfel, autorul infracţiunii militare trebuie să întrunească calităţile speciale prevăzute de art. 128
Cod penal, adică trebuie să fie militar, sau persoană cu statut de militar. Concluzionând cele
indicate mai sus, considerăm că toate infracţiunile militare se comit de subiecţi speciali (Privitor la
subiectul infracţiunii militare, vezi tema „Subiectul infracţiunii militare”).
Analizând componenţele infracţiunilor militare, constatăm că la diferite componenţe de
infracţiune se cer diferite, anumite calităţi ale autorului acestor infracţiuni:
Astfel, de exemplu:
La infracţiunile prevăzute de art. 364 Cod penal „Neexecutarea intenţionată
a ordinului”sau art. 365 Cod penal „Opunerea de rezistenţă şefului sau constrângerea acestuia la
încălcarea obligaţiilor de serviciu,” autorul infracţiunii trebuie să aibă calitatea de militar, subaltern
după funcţie;
La infracţiunile prevăzute de art. 366 Cod penal „Insultarea militarului”, art. 367 Cod penal
„Ameninţarea militarului”, art. 368 Cod penal etc., autorul infracţiunii trebuie să aibă calitatea de
militar, subaltern după gradul militar sau funcţie;
La infracţiunea prevăzută de art. 369 Cod penal „Încălcarea regulilor statutare cu privire la
relaţiile dintre militari dacă între ei nu există raporturi de subordonare”, autorul infracţiunii trebuie
să aibă calitatea de militar, să fie egal în grad cu victima (partea vătămată), adică să nu se afle în
calitate de subaltern sau superior (şef) după gradul militar sau funcţie faţă de victimă (partea
vătămată) etc.
Autorul infracţiunii militare este acel militar, care execută nemijlocit faptele (acţiunea sau
inacţiunea) penale, prevăzute de cap. XVIII al Părţii Speciale a Codului penal „Infracţiuni militare.”
De exemplu:
- în cazul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 365 Cod penal, autorul opune rezistenţă şefului,
unei alte persoane care îndeplineşte obligaţiile legate de serviciul militar sau îi constrînge pe ei la
încălcarea acestor obligaţii, însoţite de aplicarea violenţei;
- în cazul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 367 Cod penal, autorul, militarul, ameninţă
militarul (pe şef sau subaltern) cu moartea, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu
bătaia în timpul îndeplinirii obligaţiilor legate de serviciul militar;
- în cazul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 371 Cod penal, autorul, militarul, săvârşeşte
dezertarea, adică părăseşte unitatea militară, centrul de instrucţie sau locului de serviciu în scopul
94
eschivării de la serviciul militar, de la concentrare sau mobilizare, sau nu se prezintă, din acelaşi
motiv, la serviciu ori la concentrare sau mobilizare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din
centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau din instituţia
curativă etc.
În cazul în care norma penală din Partea specială a Codului penal prevede ca circumstanţă
agravantă comiterea infracţiunii militare de 2 sau mai multe persoane, suntem în prezenţa
participaţiei simple, prevăzute de art. 44 Cod penal, conform căruia, infracţiunea se consideră
săvârșită cu participaţie simplă dacă la săvârșirea ei au participat în comun, în calitate de coautori,
două sau mai multe persoane, fiecare realizând latura obiectivă a infracţiunii.
Astfel, de exemplu:
- vom fi în prezenţa infracţiunii prevăzute de art. 371 al. 2 lit. b) Cod penal, dezertarea, săvârşită
de 2 persoane în cazul în care, 2 militari din una şi aceiaşi unitate militară, în urma unei înţelegeri
prealabile şi în comun, având comunitate de intenţie, de a părăsi samavolnic unitatea militară,
împreună au părăsit unitatea militară, în scopul eschivării de la serviciul militar;
- de asemenea, vom fi în prezenţa infracţiunii prevăzute de art. 364 al. 2 lit. a) Cod penal,
neexecutarea intenţionată a ordinului, săvârşită de 2 persoane în cazul în care, 2 militari din una şi
aceiaşi unitate militară, a Batalionului de Geniu, având un ordin comun de la superiorul militar, de a
îndeplini sarcina de luptă: de a săpa şi îngropa pe malul râului 2 stălpi pentru a lega de ei podul
plutitor în vederea forţării de către militarii unei subunităţi a râului, pentru a ocupa pe malul opus
poziţia de apărare, în urma unei înţelegeri prealabile şi în comun, având comunitate de intenţie, cu
scopul de a zădărnici îndeplinirea sarcinii de luptă a acestei subunităţi, n-au îndeplinit ordinul legal
al superiorului militar, n-au săpat şi n-au îngropat pe malul râului 2 stălpi pentru a lega de ei podul
plutitor în vederea forţării de către militarii unei subunităţi a râului, pentru a ocupa pe malul opus
poziţia de apărare, şi astfel, au zădărnicit îndeplinirea sarcinii de luptă de către această subunitate
militară etc.
Ţinem să menționăm că în cazul dat, în sarcina acestor 2 militari nu se v-a reţine şi agravanta,
prevăzută de art. 77 al. 1 lit. c) Cod penal, - săvârşirea infracţiunii prin orice formă de participaţie,
or, conform prevederilor art. 77 al. 2 Cod penal, Dacă circumstanţele menţionate la alin.(1) sunt
prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod în calitate de semne ale
acestor componenţe de infracţiuni, ele nu pot fi concomitent considerate drept circumstanţe
agravante.
Nu vom fi în prezenţa semnului calificativ „săvârşirea infracţiunii de 2 sau mai multe persoane,”
atunci când infracţiunea se comite de către 1 singur autor, însă la această infracţiunea au participat
şi alte persoane în calitate de instigatori, complici sau organizatori.
Reieşind din principiile generale ale dreptului penal şi ţinând cont de faptul că infracţiunile
militare nu fac obiectul unei ramure de drept distincte, aparte, ci sunt parte componentă a Dreptului
penal, cap. XVIII, Partea specială, subliniem şi menţionăm că, cu excepţia autorului infracţiunii
militare, ceilalţi participanţi la infracţiunea militară, cum ar fi: organizatorii, instigatorii sau
complicii nu neapărat trebuie să aibă calitatea specială de militar, ci poate fi orice persoană fizică,
responsabilă, care să fi împlinit, la momentul comiterii infracţiunii vârsta prevăzută în art. 21 Cod
penal
De exemplu:
Un militar în termen a hotărât să dezerteze din unitatea militară. Pentru aceasta, dânsul l-a rugat
pe prietenul său, militar în termen în aceiaşi unitate militară, să-i pregătească un document de
identitate fals, şi să vină cu maşina lângă dislocaţia unităţii militare, pentru a-l deplasa într-un loc
ascuns, ceea ce ultimul a şi făcut.
Părăsind samavolnic unitatea militară cu maşina pusă la dispoziţie de prietenul său şi folosind
documentul de identitate fals, dânsul a încercat să treacă hotarul în ţara vecină pentru a se sustrage
de la exercitarea serviciului militar, dar a fost reţinut de poliţia de frontieră.
În cazul dat nu vom fi în prezenţa semnului calificativ „săvârşirea infracţiunii de 2 sau mai multe
persoane,” prevăzut de art. 371 al. 2 lit. b) Cod penal, or, autor al infracţiunii a fost doar militarul
care a părăsit unitatea militară, iar al doilea militar, care i-a pus la dispoziţie maşina ca dânsul mai
uşor să poată părăsi unitatea militară şi i-a perfectat un document de identitate fals, pentru ca primul
95
militar să-şi poată ascunde identitatea sa, pentru a nu fi reţinut şi întors în unitatea militară, a
săvârşit acte de complicitate, de acordare a ajutorului, înlesnind astfel dezertarea primului militar.
Astfel, faptele militarului care a dezertat vor fi calificate conform prevederilor art. 371 al. 1 Cod
penal, ca dezertare, adică părăsirea unităţii militare, în scopul eschivării de la serviciul militar,
săvîrşită de către un militar, iar faptele militarului al doilea, care a înlesnit dezertarea, vor fi
calificate conform prevederilor art. 42 al. 5-371 al. 1 Cod penal, ca complicitate la dezertare, adică
la părăsirea unităţii militare, în scopul eschivării de la serviciul militar, săvîrşită de către un militar
în termen.
Regulile susindicate se răsfrâng şi asupra cazurilor de participaţie propriu-zise, adică atunci când
norma penală nu prevede ca semne calificative, - comiterea infracţiunii de către 2 sau mai multe
persoane, iar fapta, adică acţiunea sau inacţiunea infracţională se comite de 2 sau mai multe
persoane, în urma unei înţelegeri prealabile, împreună şi în comun.
De exemplu, 2 militari în termen, gradul militar soldaţi, din aceiaşi unitate militară, din același
pluton, îl ameninţă pe comandantul plutonului, adică pe şeful lor, cu moartea, în timpul îndeplinirii
obligaţiilor legate de serviciul militar. În cazul dat suntem în prezenţa infracţiunii prevăzute de art.
367 Cod penal, adică ameninţarea militarului, iar în sarcina ambilor subalterni, militarilor în termen
se v-a reţine şi circumstanţa agravantă, prevăzută de art. 77 al. 1 lit. c) Cod penal, - săvârşirea
infracţiunii prin participaţie, sub formă de coautorat.
Cu toate că comiterea, în cazul dat, a infracţiunii de către 2 militari, nu are relevanţă la calificarea
infracţiunii, - acţiunile ambilor militari în termen vor fi calificate conform prevederilor art. 367 al. 1
Cod penal, totuşi în sarcina fiecărui inculpat, militar în termen, se v-a reţine circumstanţa agravantă,
prevăzută de art. 77 al. 1 lit. c) Cod penal, - săvârşirea infracţiunii prin participaţie, sub formă de
coautorat, de care se v-a ţine cont la individualizarea pedepsei.
3. Condiţiile participaţiei penale la săvârşirea infracţiunii militare

Pentru ca sa existe o participaţie penală trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:
a) să existe pluralitate de făptuitori;
b) să existe o legătură subiectivă (coeziunea psihică) între participanţi;
c) fapta să fie săvârşită în cooperare materială sau intelectuală;
d) săvârşirea aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală;
e) cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii221.
Sunt şi alte opinii, conform cărora pentru participaţia penală sunt suficiente 3 condiţii:
a) participarea la infracţiune a două sau mai multe persoane;
b) activitatea lor comună;
c) comunitatea de intenţii222.
Ne alăturăm primei păreri considerând că este mai reuşită, deoarece ea cuprinde, pe lângă
condiţiile referitoare la pluralitatea de făptuitori, existenţa unei fapte prevăzute de legea penală şi
contribuţia la săvârşirea ei, şi alte condiţii distinctive, ale participaţiei penale faţă de pluralitatea de
făptuitori, cum ar fi condiţia legăturii subiective şi condiţia ca în conţinutul legal (sau natural) al
infracţiunii să nu se prevadă necesitatea cooperării mai multor subiecţi, ca în cazul pluralităţii
necesare şi al celei constituite.
a) Pluralitate de făptuitori
Participarea la infracţiune a mai multor persoane înseamnă că nu o persoană, ci două sau mai
multe săvârşesc fapta prevăzută de legea penală (acţiune sau inacţiune), îndreptată împotriva unuia
şi aceluiaşi obiect. Numai legătura internă subiectivă cu privire la săvârşirea infracţiunii încă nu
înseamnă participarea la ea.
221
Matei Basarab, Drept penal, Partea generală, vol. 1. Iaşi 1992 p. 226.
222
T. Carpov, Drept penal, Partea generală, Chişinău, 1994, p. 190; A.F. Zelinskii, Couчастие в
преступлении. Participaţia la infracţiune, Volgograd 1971 p. 3, F. G. Burceak Учение о соучастии в
cоветском уголовном праве, Kiev, 1969.
96
Mai mult ca atât, alin. (6) al art. 42 din CP al RM stipulează direct că:” Participanţii trebuie să
întrunească semnele subiectului infracţiunii”. De aceea, pentru a trage la răspundere penală pentru
infracţiunea săvârșită în participaţie este obligatoriu a stabili nu pur și simplu prezenţa a două sau
mai multe persoane, ci și responsabilitatea acestora, și vârsta răspunderii penale pentru fiecare
dintre participanţi independent de rolul pe care-l îndeplinesc223.
De asemenea nu este participaţie şi exprimarea aprobării acţiunilor infracţionale, dacă aceasta nu
a primit o formă de ajutare a infractorului: nu constituie instigare faptul de a striga persoanelor
care loveau victima cu parii că aceasta “trebuie omorâtă” deoarece un asemenea îndemn nu a avut
efect determinant în dezlănţuirea agresiunii. În anumite împrejurări, dacă aceasta a dus la întărirea
hotărârii infracţionale, va fi o complicitate intelectuală.
Simpla intenţie sau hotărâre de a contribui la săvârşirea infracţiunii nu dau persoanei în cauză
calitatea de participant; comunicarea rezoluţiei de participare şi aprobarea planului infracţional nu
pot fi, de asemenea, acte de participaţie, afară de cazul în care au determinat luarea unei hotărâri
infracţionale de către autor ori i-au întărit această hotărâre, ipoteză în care ele constituie instigare
şi, respectiv complicitate: Fapta unei persoane de a îndemna o altă persoană să lovească victima,
punându-i totodată la dispoziţie ciomagul, folosit la săvârşirea acestei acţiuni - dacă a avut un rol
determinant în luarea de către autor a hotărârii de a săvârşi fapta - constituie instigare. (15)
Instigarea la infracţiune şi organizarea infracţiunii poate fi săvârşită numai prin acţiuni active.
Autoratul şi complicitatea poate primi şi forma inacţiunii infracţionale.
Participaţia poate avea loc şi în cazul inactivităţii tuturor participanţilor la infracţiune: Prin
inacţiuni pot săvârşi infracţiunea împreună câţiva autori sau autori şi complici. De exemplu, doi
medici s-au înţeles să nu acorde nici un ajutor medical bolnavului care, ca urmare a inacţiunilor lor,
a decedat.
Pentru existenţa participaţiei, nu are relevanţă felul contribuţiei făptuitorilor şi nici calitatea în
care au acţionat: Există participaţie penală atât în cazul în care toţi făptuitorii au cooperat în aceiaşi
formă la săvârşirea infracţiunii (coautori), cât şi atunci când contribuţiile lor îmbracă forme diferite
(organizatori, instigatori, complici, autori, coautori şi instigatori, autor şi complice). În primul caz
participaţia este simplă, iar în al doilea caz complexă224 (art. 44-45 Cod penal).
b. Legătura subiectivă (coeziunea psihică) între participanţi
Contribuţia mai multor persoane la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni constituie o realitate de
fapt. Pentru ca această realitate să fie calificată participaţie trebuie să se constate ca persoanele
au cooperat cu intenţie la comiterea faptei.225
Deci, din punct de vedere subiectiv, participaţia propriu-zisă, este condiţionată de săvârşirea
faptei cu intenţie de cel puţin două persoane: instigator - autor; autor - complice ş.a.
În celelalte cazuri poate exista o pluralitate de activităţi care pot constitui fie fapte distincte.
În ce priveşte atitudinea psihică a persoanei faţă de faptul cooperării la activitatea infracţională
a altora, ori determinarea la această activitate (la instigare), din punctul nostru de vedere, ea
totdeauna se caracterizează prin dorinţa de a participa la infracţiune, or, În lipsa acestei
prevederi şi dorinţe nu există participaţie.
Nu este necesar ca modalitatea intenţiei participantului să fie identică cu cea a autorului,
atunci când infracţiunile se pot comite, sub aspect subiectiv, cu oricare din aceste modalităţi.
Astfel, de exemplu, autorul poate acţiona cu intenţie directă, iar coautorul, instigatorul şi
complicele, cu intenţie indirectă la comiterea infracţiunii de omor.
Nu este necesar să se fi înţeles complicele în prealabil cu autorul, ori să-l fi cunoscut, fiind
suficient să fi avut cunoştinţă de acţiunile sau inacţiunile pe care acesta a dorit să le comită şi să
fi voit să ajute la comiterea infracţiunii.
223
Stela Botnaru, Alina Șavga, Vladimir Grosu, Mariana Grama, Drept penal, Partea generală, vol. I, Ediţia II, Cartier Juridic, Chişinău,
2005, p. 340-341;
224
V. Dongoroz ş. a. Explicaţii teoretice ale Codului penal Român, partea generală, vol. 1, p. 190.
225
97
Intenţia fiecărui participant este caracterizată de cunoaşterea de către aceştia că săvârşesc acte
caracteristice unui mod de participare, unite cu ştiinţă şi voinţă de a se asocia astfel la comiterea
unei fapte prevăzute de legea penală.
c. Fapta să fie săvârşită într-o cooperare materială sau intelectuală.
Pentru existenţa participaţiei pe lângă legătură subiectivă trebuie să existe o cooperare
materială sau intelectuală a participanţilor care constă în faptul că persoanele contribuie într-o
formă oarecare la săvârşirea infracţiunii prevăzute de Legea penală.
Această contribuţie poate fi:
- potrivit naturii ei, materială sau intelectuală;
- ţinând seama de importanţa sau de aportul ei, principală şi secundară;
- ţinând cont de momentul când are loc: ea este înainte de începerea executării acţiunii
(inacţiunii) sau în timpul executării acesteia până la momentul terminării ei226. (53)
O expresie exterioară a cooperării se conţine în asocierea acţiunilor participanţilor, care poate
să se realizeze în 2 forme:
1) O însumare simplă a forţelor pentru producerea urmărilor prevăzute de lege;
2) Condiţionarea reciprocă a acţiunilor participanţilor.
Ca exemplu a simplei cooperări poate să servească violul săvârşit în grupă, când câteva
persoane prin acţiuni comune înfrâng rezistenţa părţii vătămate şi o violează.
Scopul infracţional a fost atins prin cumul de acţiuni analogice, în rezultatul cărora forţa lor
infracţională s-a mărit şi a căpătat o nouă calitate - cooperare.
Printre condiţiile care determină obiectiv cooperarea activităţilor la participaţie, un loc
deosebit îl ocupă legătura cauzală dintre acţiunile fiecărui participant şi rezultatul infracţional.
Acesta trebuie înţeles în sens larg: nu numai ca criteriu al laturii obiective a componenţei de
infracţiune materială consumată, dar şi ca un element al oricărei atentări.
Referitor la participaţie, legătura cauzală se exprimă prin faptul că fiecare dintre participanţi
îşi aduce aportul la obţinerea rezultatului infracţional comun, sau creează pentru aceasta
condiţiile necesare.
Acţiunile fiecărui participant creează o posibilitate reală a rezultatului infracţional,
transformând în realitate străduinţele autorului.
d. Săvârşirea aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală
Indivizibilitatea faptei este considerată ca reală, obiectivă, aşa cum o prevede legea penală şi
nu în funcţie de încadrarea juridică pe care ar putea să o primească ţinând seama de diferiţi
participanţi, încadrare ce depinde de vinovăţie şi care poate diferi de la participant la participant,
sau poate chiar să lipsească faţă de unii.
Ca să existe participaţie e necesar ca actele participanţilor să fie îndreptate împotriva aceluiaşi
obiect juridic, iar fapta să se realizeze cel puţin în forma tentativei. Fapta este una şi aceiaşi
pentru toţi participanţii.
Ca atare nu poate fi considerată în raport cu unii că există, iar în raport cu alţii că nu există,
ori că pentru unii dintre ei fapta este consumată, iar pentru alţii e în formă de tentativă. Din
aceleaşi considerente nu se poate ca aceeaşi faptă în raport cu unii participanţi să constituie
infracţiune, iar cu alţii contravenţie sau abatere.
Când pentru realizarea conţinutului legal al infracţiunii se pretinde subiectului activ o anumită
calitate (subiect special) poate exista participaţie la o asemenea faptă dacă autorul sau coautorul
are calitatea cerută de lege227.
e. Cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii
Pentru existenţa participaţiei penale se cere ca pluralitatea de făptuitori să fie ocazională,
întâmplătoare în raport cu conţinutul legal al infracţiunii şi nu indispensabilă.
Dacă pentru existenţa infracţiunii legea cere cooperarea mai multor persoane, atunci nu se
mai realizează participaţia penală propriu-zisă, ci o pluralitate naturală sau constitutivă de
făptuitori.
Toate condiţiile expuse mai sus trebuie întrunite cumulativ. Lipsa oricăreia din ele duce la
inexistenţa participaţiei propriu-zise.
226
227
98
Tema 6. Obiectul infracţiunilor militare.
1. Caracteristica generală a obiectului infracţiunii.
În fiecare societate există diverse relaţii între stat şi cetăţeni, între diferite instituţii, organizaţii şi
întreprinderi. Toate aceste relaţii sunt ocrotite de lege, în acelaşi număr, şi de cea penală.
Relaţiile sociale reprezintă raporturile dintre membrii societăţii, atitudinea lor faţă de anumite
valori sociale. Aceste relaţii cuprind următoarele elemente: subiecţii relaţiilor sociale (participanţii),
drepturile şi obligaţiunile lor, evenimentele sau circumstanţele care generează aceste relaţii.
Reprezentând o disfuncţie – în raport cu desfăşurarea normală a vieţii sociale – a valorilor şi
relaţiilor ce-i asigură existenţa, dezvoltarea şi progresul, criminalitatea, şi prin ea totalitatea actelor
de conduită interzise de legea penală atentează împotriva societăţii în ansamblu. Infracţiunea ca act
de conduită individuală, nu poate fi îndreptată însă împotriva tuturor relaţiilor sociale determinate,
de caracterul ei antisocial derivând din aceea că lezează sau pune în pericol o parte sau un fascicol
din valorile sau relaţiile de a căror integritate depinde, până la urmă, existenţa şi buna desfăşurare a
vieţii sociale în ansamblul ei.
Infractorul, prin fapta sa (acţiune sau inacţiune) socialmente periculoasă, pricinuieşte o daună
concretă societăţii şi, în acelaşi timp, relaţiilor sociale ocrotite de legea penală. Toate relaţiile
sociale ocrotite de legea penală la care atentează subiectul constituie, în teoria şi practica dreptului
penal, obiectul infracţiunii.
Ca acţiunea (inacţiunea) persoanei ca să fie considerată periculoasă pentru societate, ea trebuie să
lezeze sau să se încerce lezarea uneia din valorile ocrotite prin normele dreptului penal şi indicate în
art.1 al C.pen., acestea reprezintă o importanţă atât de mare încât sunt prevăzute chiar la începutul
Codului, constituind scopul legii penale. Or, norma juridică – inclusiv norma de drept penal –
prevede orice prejudicii, inclusiv şi cele cauzate relaţiilor sociale reglementate prin ea.
Fiecare infracţiune atentează în realitate la o valoare socială concretă reglementată de legea
penală. În societate nu există infracţiuni fără obiect de atentare. Stabilirea justă a obiectului
infracţiunii prezintă importanţă pentru a determina conţinutul infracţiunii date, pentru calificarea
corectă şi aplicarea unei pedepse adecvate.
Precizarea obiectului prezintă importanţă la stabilirea existenţei infracţiunii, deoarece aceasta nu
poate fi considerată ca atare dacă acţiunea (inacţiunea) nu a atins vreuna din valorile apărate de
normele dreptului penal, adică lipseşte pericolul social pentru ele.
Obiectul infracţiunii stă la baza determinării, în principal, a genului şi gradului de pericol legal al
infracţiunii deoarece cu cât este mai important obiectul unei grupe de infracţiuni, cu atât este mai
ridicat gradul de pericol social.
Obiectul este criteriul principal care stă la baza sistematizării PS a C.pen., unde conţinutul legal
al infracţiunilor este prezentat într-un sistem ce are la bază diversitatea obiectului juridic.
Conţinutul valorilor ocrotite de legea penală dezvăluie esenţa şi caracterul dreptului penal al
statului nostru şi interesele cetăţenilor lui.
Astfel elucidarea conţinutului obiectului infracţiunii este strâns legată de noţiunea materială a
infracţiunii ca faptă socialmente periculoasă săvârşită cu vinovăţie, care atentează la viaţa,
sănătatea, drepturile şi interesele persoanei, la orânduirea de stat a RM, la sistemul ei politic şi
economic la proprietate, ordinea publică etc.
Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie, îl reprezintă nu relaţiile în genere, ci relaţiile juridico-
penale, adică relaţiile sociale apărate de legea penală, care apar în baza şi în legătură cu săvârşirea
faptei prejudiciabile (social periculoase).
Un element obligatoriu al relaţiilor juridice penale îl constituie subiectele lor (statul în persoana
organelor de drept şi persoanele care au săvârşit infracţiuni), obiectul material al infracţiunii,
interdependenţa între subiecte cu privire la obiectul material al infracţiunii (realizarea de către
subiecte a drepturilor şi obligaţiilor lor, care apar în legătură cu aceste obiecte materiale ale
99
infracţiunii), normele de drept, care reglementează relaţiile sociale şi normele legii penale care
apără aceste relaţii.
O condiţie structural necesară a relaţiilor juridico-penale o constituie izvoarele lor, -
comportamentul antisocial, prejudiciabil şi social periculos, adică comportamentul infracţional al
persoanei. În afara faptei prejudiciabile, social-periculoase, nu există şi nici nu pot exista relaţii
juridico-penale, şi prin urmare, nu poate exista nici obiectul infracţiunii.
Din cele susindicate, putem defini obiectul juridic al infracţiunii ca relaţiile sociale reglementate
de normele de drept şi apărate de legea penală, care apar în baza şi în legătură cu săvârşirea unei
fapte prejudiciabile şi social periculoase.
2. Caracteristica generală a obiectului infracţiunilor militare.
Criteriile generale ale noţiunii obiectului infracţiunii sunt caracteristice tuturor tipurilor
obiectelor juridice: obiectului juridic general, obiectului juridic generic şi obiectului juridic special.
Constatarea în teoria dreptului penal a obiectului juridic special are o importanţă considerabilă.228
Criteriile unei astfel de clasificaţii, - sfera reglementării juridice, - dă posibilitatea de a evidenţia
specificul acestor relaţii, de a identifica caracterul, conţinutul şi formele reglementării lor juridice.
Ea, această sferă, stabileşte caracterul expres special al obiectului juridic al infracţiunilor
militare, esenţa căruia o constituie anume relaţiile militare speciale229.
Anume despre caracterul special militar al relaţiilor sociale se vorbea în art.238 C.pen. vechi (în
redacţia Legii din 24 martie 1961) şi art.128 C.pen., care determină noţiunea infracţiunii militare.
Despre acest caracter special militar al relaţiilor sociale se vorbea în art.237 C.pen. RSFSR (C.pen.
vechi)230 şi art. 331 C.pen. al FR, cât şi a altor legislaţii penale, care determină noţiunea infracţiunii
militare231.
Printre valorile sociale fundamentale ocrotite de dreptul penal, un loc de seamă ocupă
capacitatea de apărare a ţării, garanţie importantă pentru atributele fundamentale ale statului:
unitatea, suveranitatea, independenţa şi indivizibilitatea acestuia.
cetăţenilor în legătură cu apărarea patriei, şi mai ales a celor care fac parte ca militari din FA.
FA ale RM sunt destinate apărării statului în caz de agresiune armată, asigurării inviolabilităţii
frontierelor şi a spaţiului aerian al acestuia.
Antrenarea FA în soluţionarea unor probleme ce nu ţin nemijlocit de asigurarea apărării statului
se efectuează exclusiv în temeiul hotărârii Parlamentului, iar în situaţii extreme, prin decretul
Preşedintelui RM.
FA se compun din trupe regulate şi din rezervă de militari instruiţi.
Baza trupelor regulate o constituie trupele de uscat, unităţile de apărare antiaeriană şi aviaţia
militară.
Rezerva se compune din rezerva de categoria întâi, destinată completării suplimentare a trupelor
regulate pînă la statul timpului de război, şi din rezerva de categoria a doua de unităţi şi subunităţi
destinate ducerii de sine stătătoare a acţiunilor militare.
Structura FA, efectivul, dotarea lor cu armament, asigurarea lor financiară, tehnico-materială se
determină de MA şi de Guvern, fiind aprobată de Parlament232.
Relaţiile militare reprezintă acele relaţii sociale în organizaţia militară, care se formează în
procesul de folosire a violenţei armate şi de ducere a serviciului militar în interesele asigurării
securităţii naţionale şi rezolvării sarcinilor de politică militară a statului, puse în sarcina FA.
228
Национальная безопасность, Россия в 1994 году // Обозреватель, специальный выпуск, Москва, 1993, стр.130-131.
229
Ушаков А.В, Объект преступления, Уголовное право РФ., Общая часть, Учебник под ред. Б.В.Здравомыслова, Ю.А.Красикова, М.,
Юрид. Лит., 1994, стр.115-123.
230
Вихров А.А., Вопросы теории и практики военно-правовой идеологии США, под общ. ред. В.П.Сальникова: Санкт- Петербургский
юридический институт, МВД России, 1996, стр. 4.
231
О состоянии и мерах по усиления борьбы с экономической преступностью и коррупцией в Российской Федерации, Докладная
справка МВД России, Щит и меч, 1997, стр.3-14.
232
X. Ulianovschi, S. Brânză, V. Stati, I.Ţurcanu, V. Grosu, Drept penal, Partea specială, Vol. II, Cartier Juridic, 2005, pag.727.
100
Specificul lor constă, dintr-o parte, în esenţa lor, purtător, obiect de reglementare socială (în
acelaşi rând şi de reglementare juridică), în caracterul de interacţiune a obiectului cu obiectul de
reglementare socială, iar din altă parte, în direcţionarea socială şi rolul lor social.
Legile războiului, a luptei armate, legităţile construcţiei militare, a serviciului militar constituie
esenţa relaţiilor militare şi fundamentul obiectului lor de reglementare. Ele stabilesc şi specificul
subiecţilor acestor relaţii, specificul caracterului interacţiunii (activităţii) lor.
Astfel, analizând cele susindicate, putem da definiţia obiectului juridic al infracţiunilor militare:
obiectul juridic al infracţiunilor militare îl constituie acele relaţii sociale militare determinate de
politica militară şi doctrina militară a statului, care se formează în procesul de exercitare a
militarilor şi persoanelor asimilate lor a serviciului militar.
Obiectul juridic al infracţiunilor militare are o esenţă strict politică şi politică militară.
Această esenţă este determinată de esenţa social-politică a războiului, a luptei armate, a
construcţiei militare şi a legităţilor ei, de esenţa social-politică a tuturor elementelor ce formează
sistema infracţiunilor militare, incluzând subiectele, obiectul infracţiunii şi mecanismul de
interacţiune a lor.
Izvoarele, direcţiile şi mijloacele de apariţie, formare, funcţionare şi dezvoltare a obiectului
infracţiunilor militare au o natură inedită social-politică şi politico-militară233.
Interacţiune politicii, războiului şi a relaţiilor militare ca obiect al infracţiunilor militare poartă un
caracter dialectic, care include unitatea şi lupta părţilor şi elementelor lor materiale şi ideale.
La baza acestei interacţiuni se află contradicţiile sociale ale societăţii la această treaptă a
dezvoltării ei istorice.
Normele juridice, şi în acelaşi număr şi cele juridico-penale reprezintă o formă necesară şi
legitimă de întărire, funcţionare şi dezvoltare a relaţiilor militare.
În calitate de obiect juridic al infracţiunilor militare relaţiile militare evoluează doar în calitate de
relaţii juridico-penale, izvorul cărora îl constituie fapta social-periculoasă şi prejudiciabilă, care
încalcă normele respective ale legii penale.
Pericolul social al faptelor în sfera relaţiilor juridice militare întru totul este determinată de
politică, politica militară şi doctrina militară a statului, cât şi de specificul (principiile) serviciului
militar.
Doctrina militară a Republicii Moldova234 este determinată de politica ei externă şi internă,
de neutralitatea permanentă proclamată constituţional, poartă un caracter exclusiv defensiv şi are la
bază următoarele priorităţi:
în domeniul politic - soluţionarea paşnică a contradicţiilor apărute între state şi excluderea
confruntării militare prin eforturile colective ale ţărilor, pornind de la principiile şi normele
dreptului internaţional; stabilirea relaţiilor politice, economice şi militare, care exclud lezarea
suveranităţii şi independenţei statului;
în domeniul militar - menţinerea capacităţii de apărare a statului la nivelul care asigură
securitatea militară; întărirea măsurilor de încredere, extinderea colaborării militare reciproc
avantajoase bazată pe principiile respectării suveranităţii, independenţei şi neamestecului în
treburile interne ale altor state.
Prevederile Doctrinei militare servesc drept călăuză în coordonarea eforturilor autorităţilor
publice în domeniul asigurării securităţii militare.
Scopul principal al politicii militare a Republicii Moldova este asigurarea securităţii militare
a poporului şi statului, prevenirea războaielor şi conflictelor armate prin mijloacele de drept
internaţional.
Pentru atingerea acestui scop, Republica Moldova aplică un sistem de măsuri care
preconizează:
la nivel global - participarea la activitatea comunităţii mondiale în vederea prevenirii
războaielor şi conflictelor armate şi soluţionării paşnice a problemelor litigioase; crearea condiţiilor
233
X. Ulianovschi, Trăsăturile distincte ale obiectului infracţiunilor militare, Revista „Avocatul Poporului”, nr. 5/2007, pag. 18.
234
Adoptată prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 482-XIII din 06.06.1995 privind Doctrina
militară a Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova nr.38-39/429 din 14.07.1995
101
care, în cazul unui pericol militar extern, vor asigura realizarea dreptului republicii la asistenţa
organizaţiilor internaţionale; participarea activă la edificarea sistemului internaţional unic de
securitate colectivă;
la nivel regional - stabilirea relaţiilor prieteneşti bilaterale şi multilaterale cu statele din
regiune, care vor asigura un nivel înalt de încredere reciprocă şi deschidere în domeniul militar,
precum şi ajutorul reciproc în cazul periclitării securităţii colective;
la nivel naţional - crearea unui potenţial militar, suficient pentru asigurarea securităţii militare
a statului.
Republica Moldova îşi realizează dreptul inalienabil la autoapărare şi îşi asigură securitatea
militară prin toate mijloacele de care dispune, prin urmare consideră legal şi necesar de a avea Forţe
Armate pentru apărarea suveranităţii, independenţei, integrităţii teritoriale şi altor interese vitale ale
ţării dacă va deveni obiectul unei agresiuni pentru localizarea şi lichidarea conflictelor armate,
precum şi a oricăror altor acte de violenţă militară în interiorul republicii care periclitează
orînduirea ei de stat.
Statul asigură crearea şi optimizarea cadrului legislativ al securităţii militare, perfecţionează
mecanismul elaborării politicii militare, al controlului asupra adoptării deciziilor militar-politice, are
grijă de pregătirea cetăţenilor şi Forţelor Armate pentru apărarea Patriei, de creşterea prestigiului
serviciului militar, de asigurarea socială a militarilor.
Republica Moldova consideră drept sarcină primordială a statului activitatea pentru puritatea
mediului înconjurător şi, în legătură cu aceasta, acceptă numai acele feluri de activităţi militare,
armamente, tehnologii militare care nu pun în pericol echilibrul ecologic. Ea nu produce, nu
păstrează şi nu va procura arme de nimicire în masă, precum şi nu va admite dislocarea, tranzitarea
şi depozitarea pe teritoriul său a mijloacelor de nimicire în masă care aparţin altor state.
Responsabilitatea pentru asigurarea securităţii militare a statului, perfecţionarea şi dezvoltarea
Forţelor Armate o poartă Preşedintele Republicii Moldova, Parlamentul şi Guvernul.
Astfel, legătura dialectică a doctrinei militare cu politica militară, relaţiile militare, obiectul
infracţiunii militare se manifestă prin aceea că ea, doctrina militară, este:
- o parte, o direcţie a politicii, în general şi a politicii militare în special;
- o bază fundamentală social orientată a politicii militare şi a construcţiei militare, a teoriei şi
ştiinţei militare, componenţa lor de bază;
- reflectarea şi cimentare juridico-normativă a intereselor şi scopurilor politice a forţelor social-
politice dominante în sfera construcţiei militare, a relaţiilor militare;
- expresia logică şi concentrat-metodologică a legităţilor războiului, armatei, a construcţiei
militare;
- un element al puterii militare a statului şi a construcţiei militare;
- un element relativ independent al legislaţiei militare, a ideologiei militare şi juridico-militare;
- un element al bazei juridico-normative a relaţiilor militare, a semnelor lor determinante
(obiecte, subiecte, a capacităţii lor juridice);
- un izvor juridico-normativ al relaţiilor juridico-penale, a subiectelor lor, a obiectului material a
infracţiunilor militare.235
Dată fiind valoarea socială evidentă a capacităţii de apărare a statului, apar pe deplin justificate
prevenirea şi combaterea prin mijloace de drept penal a faptelor care pun în pericol sau vatămă
această deosebit de importantă valoare socială. 236 Incriminând aceste fapte, legislatorul le-a inclus
într-o categorie distinctă de infracţiuni sub denumirea de “Infracţiuni militare”.
Ca infracţiuni ce fac parte dintr-o categorie distinctă, infracţiunile militare prezintă o serie de
trăsături caracteristice comune237.
Întrebarea despre structura obiectului infracţiunilor militare este esenţială pentru formarea
metodologiei, logicii şi aprecierii (calificării) juridice, şi, principalul, pentru constatarea
caracterului gradului pericolului social (prejudiciabil), adică a esenţei infracţiunilor militare.
Structura obiectului infracţiunilor militare ca o totalitate şi o unitate de criterii şi elemente a
conţinutului clasificării şi sistematizării obiectului acestor infracţiuni constituie o sistemă cu mai
235
А.А.Губков, Объект воинского преступления, Докторская диссертация, 2004, стр.12-15, www.law.edu.ru
236
V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, I.Fodor, N.Iliescu, C.Bulai, R.Stănoiu, V.Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal Român, vol. IV,
Partea specială, Bucureşti, 1972, pag.755.
237
X.Ulianovschi, S.Brânză, V.Stati.., op.cit., pag.729.
102
multe nivele, dependentă de structura şi sistema relaţiilor militare, relaţiilor juridico-penale,
elementelor relaţiilor juridico-penale, în acelaşi număr şi a obiectului material al infracţiunii
încălcărilor penale, a infracţiunilor militare, a normelor de drept ce reglementează relaţiile militare.
Ea, această sistemă, este determinată ca o esenţă militară, armată, politico-militară a relaţiilor
militare, apărate de legea penală, şi, în sfârşit, de politica militară şi doctrina militară a statului.
Structura nemijlocită a obiectului infracţiunilor militare stabileşte acea parte de relaţii în
interiorul organizaţiei militare a statului, care formează ordinea de ducere a serviciului militar.
Elemente esenţiale ale structurii obiectelor infracţiunilor militare sunt criteriile de clasificare şi
sistematizare a relaţiilor militare şi a infracţiunilor.
Ele constituie sfera (obiectul) de reglementare juridică a relaţiilor militare şi a infracţiunilor,
caracterul, volumul şi gradul social, unic al relaţiilor juridice, apărate de legea penală.
După criteriile indicate, în teoria dreptului penal se deosebesc două obiecte ale infracţiunii:
obiectul juridic şi obiectul material al infracţiunii.
Tot după criteriile indicate, în teoria dreptului penal se deosebesc obiectul juridic generic (de
grup) şi obiectul juridic special al infracţiunilor militare, care şi constituie structura obiectului
juridic al acestora.
Un semn esenţial al structurii obiectului (obiectelor) infracţiunilor militare îl constituie
asemănarea obiectelor generice (de grup) şi special al acestora.
Evidenţierea noţiunii obiectului generic (de grup) ne permite mai concret să clasificăm şi să
sistematizăm infracţiunile militare ca un grup de infracţiuni relativ distincte, cu anumită rată de
condiţionalitate, care ar putea să se determine (numească) tipurile de infracţiuni militare.
Mecanismul de interacţiune a criteriilor de clasificare a obiectului infracţiunilor militare şi de
sistematizare a lor constituie baza funcţiei de criminalizare a obiectului infracţiunilor militare, care
este decisiv în sistema funcţiilor elementelor componenţei de infracţiune.
Pentru sistemul infracţiunilor militare sunt importante nu atât ordinea de distribuire a articolelor
în interiorul unui anumit capitol al PS a C.pen., cât coeziunea internă, logica, subordonarea
normelor legii penale principiilor unice şi concepţiei generale a destinaţiei funcţionale a ei în
interesul forţelor social-politice ce se află la putere.
Orice sistemă presupune de asemenea un nivel anumit de adecvaţie, de reflectare ştiinţifică a
structurii relaţiilor sociale şi a relaţiilor juridico-penale. Caracterul şi structura ultimelor constituie
factorul determinant a sistemului de infracţiuni, în acelaşi număr, şi a celor militare.
Problema sistematizării infracţiunilor este mai întâi de toate o problemă de alegere a criteriilor
lor.
Funcţia de criminalizare şi de formare a sistemei se realizează ca o funcţie dublă a obiectului
acestor infracţiuni care are importanţă crucială socială, militar-politică şi juridico-penală.
Unitatea funcţiilor susindicate este determinată de caracterul unitar şi structura relaţiilor militare,
care caracterizează ordinea de exercitare a serviciului militar, criteriile de clasificare şi de
structurare a obiectului infracţiunilor militare, de unitatea priorităţilor social-politice şi militar-
profesionale (tehnico-militare), care determină necesitatea, esenţa, caracterul, structura şi
apartenenţa funcţională a relaţiilor militare, care serveşte drept obiect al protecţiei juridico-penale.
Structura şi caracterul relaţiilor militare ne permite să evidenţiem în ele modele relativ stabile şi
independente, care reprezintă şi modele ale activităţii militare şi a comportamentului militar al
militarilor în procesul de exercitare de către ei a serviciului militar.
Ele, aceste modele, reprezintă baza obiectivă de formare a criteriilor de clasificare a obiectului
infracţiunii în tipuri.
Fiecare din tipurile de obiecte juridice ale infracţiunilor militare (general, generic (de grup) şi
special) realizează funcţiile sale în sistema dublei funcţii de criminalizare şi sistematizare a
Tipul obiectului juridic al infracţiunii militare determină:
- obiectul juridic generic (de grup) - locul şi rolul social juridic al infracţiunilor militare sub
forma unui capitol distinct din PS a C.pen., Cap. XVIII, întitulat “Infracţiuni militare.”
- obiectul juridic special - grupurile de infracţiuni, omogene după construcţia (forma)
componenţelor de infracţiune în interiorul Cap. XVIII al PS a C.pen.
238
А.А.Губко, Объект и система воинских преступлений, Санкт-Петербургский университет МВД России, 2003, стр.57-62.
103
Obiectul juridic generic (de grup) al infracţiunilor militare îl constituie relaţiile sociale ce ţin de
capacitatea de apărare a ţării şi ordinea stabilită de satisfacere a serviciului militar, a pregătirii
militare obligatorii şi a concentrărilor. Valoarea socială a capacităţii de apărare a ţării şi ordinii
stabilite de satisfacere a serviciului militar are mai multe componenţe care, la rândul lor au caracter
de valori sociale, cum sunt: FA ale ţării, privite în existenţa lor fizică, în puterea lor de luptă,
ordinea şi disciplina militară, comportarea curajoasă a militarilor pe câmpul de luptă, unitatea
morală a populaţiei şi spiritul ei de rezistenţă, atitudinea loială şi devotată a cetăţenilor faţă de
obligaţiile privind apărarea ţării.239
Astfel, observăm că, în sens restrâns, concret, obiectul juridic generic îl constituie relaţiile
sociale cu privire la ordinea de exercitare a serviciului militar de către militari.
De aici reiese că doar acele fapte social periculoase constituie infracţiuni militare, care atentează
la ordinea de exercitare a serviciului militar.
Ordinea de exercitare a serviciului militar reprezintă un sistem de relaţii sociale, care apar în
procesul vieţii şi activităţii FA, reglementate de legislaţia RM, de jurământul militar, regulamentele
militare, regulamentele cu privire la serviciul militar a diferitor categorii de militari şi alte acte ale
legislaţiei militare. Din aceste considerente, atitudinea dintre participanţii relaţiilor sociale militare
îmbracă forma unor relaţii juridice, adică sunt reglementate de normele legislaţiei militare.
Ordinea stabilită de exercitare a serviciului militar este obligatorie pentru executare de către toţi
militarii, respectarea ei exactă determină esenţa disciplinei militare.
În ordinea de exercitare a serviciului militar se reflectă principiile organizaţiei militare: serviciul
militar ca obligaţiune constituţională a cetăţenilor RM; conducerea unică şi subordonarea strictă a
subalternilor faţă de superiori.
Ordinea de exercitare a serviciului militar se caracterizează prin reglementarea multilaterală şi
detaliată a relaţiilor sociale în FA, stabilirea strictă a drepturilor şi obligaţiunilor a subiecţilor
acestor relaţii.
Ordinea de exercitare a serviciului militar se stabileşte nu în general, ci concret, cu aplicare la
anumite sfere de activitate a militarilor (de exemplu, satisfacerea serviciului militar, exploatarea
tehnicii militare etc.) sau priveşte relaţiile reciproce dintre militari (ordinea de subordonare,
respectarea cinstei şi demnităţii militare etc.)240.
3. Obiectul juridic special al infracţiunilor militare.
Pentru calificarea corectă a faptei este necesar de constatat împotriva cărei părţi concrete a
ordinii de exercitare a serviciului militar a fost îndreptată fapta, adică care a fost obiectul juridic
special al infracţiunii militare.
De aceea, o importanţă deosebită practică pentru construirea normelor juridico-penale şi
aplicarea lor o are obiectul juridic special al infracţiunii.
Fiecare din infracţiunile militare, sau grupuri aparte din categoria infracţiunilor militare, în afară
de obiectul generic, au un obiect juridic special de atentare).
Obiectul juridic special reprezintă o concretizare, particularizare a obiectului generic, raportat la
fiecare infracţiune sau grup de infracţiuni omogene în parte. 241 Acesta constă în relaţiile sociale
referitoare numai la una dintre componenţele capacităţii de apărare a ţării sau ordinii stabilite de
satisfacere a serviciului militar, a pregătirii militare obligatorii şi a concentrărilor, ca valoare socială
şi anume cea care este lezată în mod direct prin săvârşirea infracţiunii (de exemplu, ordinea şi
disciplina militară, comportarea curajoasă a militarilor pe câmpul de luptă etc.).
De asemenea, obiectul juridic special al infracţiunilor militare constă în anumite obligaţiuni ale
militarilor, care sunt determinate de disciplina militară şi ordinea stabilită de exercitare a serviciului
militar.
Aşa, spre exemplu, infracţiunea de neexecutare a ordinului (art.364 C.pen.) are ca obiect juridic
special de atentare, obligaţiunile militarului de a executa întocmai şi necondiţionat ordinele şi
dispoziţiile comandanţilor şi şefilor militari; risipirea sau pierderea patrimoniului militar (art.381
239
O.Loghin, T.Toader, Drept penal român, Partea specială, Bucureşti, 1997, pag.604.
240
C.С.Аветисян, Воинские преступления, Теория и практика, Ереван, 2001 г., стр.22-23.
241
M.Basarab, L.Moldovan, V.Suian, Drept penal, Partea specială, Vol.II, Cluj-Napoca, 1997, pag.136.
104
C.pen.) are ca obiect juridic special de atentare obligaţiunile militarului de a avea o atitudine
grijulie faţă de patrimoniul militar etc.
Obiectul juridic special indică la trăsăturile individuale ale infracţiunii militare. Constatarea
trăsăturilor individuale ale infracţiunilor militare permite să se facă delimitare infracţiunilor militare
una de alta, iar pe de altă parte, permită să fie unite diferite componenţe de infracţiuni militare în
grupuri aparte, distincte de infracţiuni omogene, adică serveşte drept bază de a sistematiza
infracţiunile militare242.
În literatura de specialitate obiectul juridic special al infracţiunii militare s-a definit ca una sau
altă relaţie juridico-militară, care reprezintă prin sine o anumită parte a ordinii stabilite de exercitare
a serviciului militar.243
Reieşind din cele analizate mai sus, putem defini obiectul juridic special al infracţiunilor
militare ca un grup de relaţii sociale şi obligaţiuni de exercitare a serviciului militar, omogene,
asupra cărora atentează un grup de infracţiuni omogene.
Astfel, în dependenţă de obiectul juridic special de atentare, infracţiunile militare, incluse în
Codul penal, se împart în următoarele grupuri (sistemul infracţiunilor militare):
1. Infracţiuni ce atentează la ordinea de subordonare: Neexecutarea ordinului (art.364
C.pen.), opunerea de rezistenţă şefului sau constrângerea acestuia la încălcarea îndatoririlor de
serviciu (art.365 C.pen.), ameninţarea şefului (art.367 C.pen.), acte de violenţă săvârşite asupra
şefului (art.368 C.pen.), insulta adusă şefului de către subaltern sau subalternului de către şef
(art.366 C.pen.).
2. Infracţiuni ce atentează la ordinea de comportare între militari: Încălcarea regulilor
statutare cu privire la relaţiile dintre militari, dacă între ei nu există relaţii de subordonare (art.369
C.pen).
3. Infracţiuni de serviciu: Abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea
puterii (art.370 C.pen.), atitudinea neglijentă faţă de serviciu (art.378 C.pen.).
4. Infracţiuni legate de sustagerea de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar:
Dezertarea (art.371 C.pen.), sustragerea de la serviciu militar prin automutilare sau prin alt mijloc
(eschivarea de la serviciul militar) (art.372 C.pen.).
5. Infracţiuni ce atentează la ordinea de mânuire a armei şi de manipulare a substanţelor
periculoase: Încălcarea regulilor de mânuire a armei, precum şi de manipulare a substanţelor şi
obiectelor ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur (art.373 C.pen.).
6. Infracţiuni ce atentează la ordinea de satisfacere a serviciului de luptă şi a altor servicii
speciale: Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă (art.374 C.pen.), încălcarea
regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) al trupelor militare (art.375 C.pen.), încălcarea
regulilor statutare cu privire la serviciul intern (art.376 C.pen.), încălcarea regulilor cu privire la
menţinerea ordinii publice şi la asigurarea securităţii publice (art.377 C.pen.).
7. Infracţiuni ce atentează la ordinea de păstrare a avutului militar: Distrugerea sau
deteriorarea intenţionată a patrimoniului militar (art.379 C.pen.), Distrugerea sau deteriorarea din
imprudenţă a patrimoniului militar (art.380 C.pen.), risipirea sau pierderea patrimoniului militar
(art.381 C.pen.).
8. Infracţiuni ce atentează la ordinea de exploatare a tehnicii de luptă: Încălcarea regulilor de
conducere sau de exploatare a maşinilor (art.382 C.pen.), încălcarea regulilor de zbor sau ale
pregătirii de zbor (art.383 C.pen.), încălcarea regulilor de navigaţie (art.384 C.pen.).
9. Infracţiuni împotriva ordinii de exercitare a serviciului militar în timp de război sau în
condiţii de luptă: Predarea sau lăsarea mijloacelor de război inamicului (art.385 C.pen.), părăsirea
samavolnică a câmpului de luptă sau refuzul de a acţiona cu arma (art.386 C.pen.), predarea de
bună voie în prizonierat (art.387 C.pen.), acţiunile criminale ale militarilor aflaţi în prizonierat
(art.388 C.pen.)244.
4. Obiectul material al infracţiunilor militare.
242
В.М.Чхиквадзе, Советское военно-уголовное право, Юридическое издательство Министерства Юстиции СССР, Москва, 1948 pag. 221
243
C.С.Аветисян, Воинские преступления, Теория и практика, Ереван, 2001 г., стр.23.
244
X.Ulianovschi, S.Brânză, V.Stati.., op.cit., pag.729-730.
105
Obiectul material al infracţiunii, ca un purtător extern al relaţiilor militare, constituie expresia
formei materializate a acestor relaţii.
Această formă poate să aibă diferită manifestare după caracterul şi esenţa ei. Ea nu se limitează la
obiecte însufleţite sau neînsufleţite şi poate fi abstract-simbolică.
Obiecte materiale ale infracţiunilor militare, conform legislaţiei penale a RM pot fi:
a) Obiecte însufleţite, adică oamenii, organizaţia lor corporală biologică, psihica lor şi
organizarea psihică a lor;
b) Obiecte neînsufleţite, adică diferite tipuri de patrimoniu militar, armament, muniţii, obiecte cu
destinaţie militară, de luptă, tehnică de luptă şi segmentele ei;
c) Purtătorii abstract-simbolici de informaţii, reguli juridico-normative, care stabilesc ordinea de
executare a obligaţiunilor generale şi speciale cu privire la serviciul militar.
După locul său în sistemul semnelor componenţei de infracţiune, obiectul material al infracţiunii
este un semn obligatoriu, indisolubil al obiectului infracţiunii. Caracterul lui, locul şi rolul în
componenţa infracţiunii militare în mare măsură se determină de subiectul acestei infracţiuni, şi el
nu poate funcţiona în afara faptei ultimului.
Obiectul material al infracţiunii, ca un semn al obiectului infracţiuni şi ca obiect (material) al
infracţiunii corelează între ei ca conţinutul şi forma, unde obiectul juridic al infracţiunii constituie
conţinutul, iar obiectul material - forma.
Şi ca o sistemă unică, ele interacţionează dialectic. Determinant este obiectul infracţiunii. Însă
obiectul material al infracţiunii este un element relativ independent, are o manifestare inversă
asupra obiectului juridic al infracţiunii şi este capabil să determine esenţa lui245.
Esenţa sistemului “obiectul material-obiectul juridic al infracţiunii” o constituie relaţiile militare.
Esenţa, caracterul şi structura relaţiilor militare determină esenţa, caracterul şi forma de
manifestare a obiectului material al infracţiunii, rolul lui funcţional.
O particularitate importantă a obiectului material al infracţiunii militare o constituie caracterul
integrator complex şi legătura dialectică, dependenţa de subiectul infracţiunii, care, la rândul ei,
exprimă dependenţa lor comună de politica militară şi doctrina militară.
Funcţia de bază a obiectului material al infracţiunii militare este criminalizatoare. Ea constă în
formarea caracterului şi gradului prejudiciabil şi social-periculos al faptei.
Obiectul material al infracţiunii poate fi un semn obligatoriu, determinant al componenţei de
infracţiune. În calitate de semn obligatoriu al obiectului infracţiunii el îndeplineşte funcţia formal-
juridică. El poate, de asemenea, să îndeplinească şi un rol facultativ în formarea pericolului social
(gradului prejudiciabil) al faptei.246
Existenţa unui obiect material nu constituie un aspect comun al infracţiunilor militare. De regulă,
infracţiunile din această grupă nu au un obiect material. Unele infracţiuni presupun însă şi un astfel
de obiect asupra căruia se îndreaptă acţiunea făptuitorului (de exemplu, corpul persoanei în cazul
încălcării regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari dacă între ei nu există relaţii de
subordonare(art. 369 C.pen), averea unităţilor militare în cazul pierderii avutului militar (art. 381
C.pen.), distrugerii sau deteriorării intenţionate sau din imprudenţă a avutului militar (art. 379, 380
C.pen.) etc.)247.
Tema 7. Latura obiectivă a infracţiunilor militare.

1. Noţiuni generale cu privire la latura obiectivă a infracţiunii.
cetăţenilor în legătură cu apărarea Patriei, şi mai ales a celor care fac parte ca militari din FA.
245
А.А.Губков, Предмет как форма объекта воинских преступлений, Санкт-Петербургский университет МВД России, 2002, стр. 122-
135.
246
А.А.Губков, Объект воинского преступления, Докторская диссертация, 2004, стр. 15-16, www.law.edu.ru
247
X.Ulianovschi, S.Brânză, V.Stati.., op.cit., pag.730.
106
Conform Legii nr.345 din 25 iulie 2003 cu privire la apărarea naţională, FA ale RM sunt
destinate apărării statului în caz de agresiune armată, asigurării inviolabilităţii frontierelor şi a
spaţiului aerian al acestuia.
Conform art. 3 al acestei Legi, cadrul juridic al apărării naţionale îl constituie Constituţia
Republicii Moldova, Concepţia securităţii naţionale, Doctrina militară a Republicii Moldova,
prezenta lege, alte acte normative ale Republicii Moldova, precum şi normele unanim acceptate ale
dreptului internaţional.
Organizarea apărării naţionale include:
a) determinarea politicii de apărare şi a principiilor de bază ale construcţiei militare;
b) aprobarea doctrinei militare a statului;
c) dezvoltarea ştiinţei şi artei militare;
d) instituirea cadrului normativ cu privire la apărarea naţională;
e) analiza situaţiei politico-militare, prognozarea riscurilor şi ameninţărilor cu caracter militar la
adresa securităţii naţionale;
f) determinarea intereselor naţionale prioritare în domeniul apărării naţionale, stabilirea
complexului de măsuri politico-diplomatice şi de altă natură cu caracter nemilitar, crearea unui
climat internaţional favorabil în scopul asigurării apărării naţionale;
g) pregătirea forţelor destinate apărării naţionale, menţinerea unui înalt grad al pregătirii de luptă şi
de mobilizare;
h) înzestrarea centralizată a forţelor destinate apărării naţionale cu armament şi tehnică modernă,
asigurarea lor cu resurse tehnico-materiale în volumul necesar;
i) coordonarea cu alte state şi organisme internaţionale a acţiunilor pentru prevenirea şi reducerea
unui posibil pericol militar;
j) perfecţionarea sistemului de instruire a cadrelor militare;
k) pregătirea rezervelor de mobilizare pentru timp de război;
l) pregătirea de mobilizare a economiei naţionale, a autorităţilor publice, a instituţiilor publice, a
agenţilor economici, a populaţiei şi a teritoriului pentru apărare;
m) pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei;
n) asigurarea controlului democratic asupra forţelor destinate apărării naţionale;
o) realizarea altor măsuri în domeniul apărării naţionale.
Măsurile adoptate privind apărarea naţională sînt obligatorii pentru autorităţile publice, instituţiile
publice, agenţii economici cu orice tip de proprietate, precum şi pentru cetăţenii Republicii
Moldova.
În interesul menţinerii păcii, consolidării stabilităţii şi securităţii internaţionale şi potrivit
obligaţiilor asumate prin tratatele internaţionale, Republica Moldova poate participa la operaţiunile
internaţionale de menţinere a păcii sau în scopuri umanitare în conformitate cu Legea cu privire la
participarea Republicii Moldova la operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii şi cu alte acte
normative.
Desfăşurarea exerciţiilor şi altor activităţi comune cu durată determinată, care implică intrarea
sau staţionarea unor unităţi militare străine pe teritoriul Republicii Moldova ori tranzitarea de către
acestea a teritoriului naţional, sînt reglementate de legislaţie.
Sistemul naţional de apărare cuprinde conducerea, forţele, resursele şi infrastructura
teritorială.
Conducerea sistemului naţional de apărare este un atribut exclusiv şi inalienabil al
autorităţilor constituţionale ale statului şi se realizează de către Parlament, Preşedintele Republicii
Moldova, Guvern, Ministerul Apărării şi alte autorităţi publice cu atribuţii în domeniul apărării
naţionale în limitele stabilite de Constituţie şi de alte acte normative.
Forţele destinate apărării naţionale sînt Forţele Armate compuse din Armata Naţională şi
Trupele de Carabinieri.
Forţele sistemului naţional de apărare sînt constituite pe principiul suficienţei defensive.
În caz de agresiune armată a cărei amploare depăşeşte capacitatea combativă a forţelor
sistemului naţional de apărare se vor angaja toate resursele umane şi materiale disponibile pentru
respingerea acesteia.
107
Antrenarea FA în soluţionarea unor probleme ce nu ţin nemijlocit de asigurarea apărării statului
se efectuează exclusiv în temeiul hotărârii Parlamentului, iar în situaţii extreme, prin Decretul
Preşedintelui RM.
militară.
determină de MA şi de Guvern, fiind aprobată de Parlament.
Dată fiind valoarea socială evidentă a capacităţii de apărare a statului, apar pe deplin
justificate prevenirea şi combaterea prin mijloace de drept penal a faptelor care pun în pericol
sau vatămă această deosebit de importantă valoare socială, 248 fapte, care sunt incriminate de
legislaţia penală a RM în Cap. XVIII C.pen., întitulat “Infracţiuni militare”.
Latura obiectivă a infracţiunilor militare se realizează, de regulă, prin acţiuni, iar în unele cazuri
prin inacţiuni, care prezintă pericol sporit pentru societate şi capacitatea de apărare a ţării.
În latura obiectivă a majorităţii infracţiunilor militare se conţin toate cele trei semne principale ale
laturii obiective ale infracţiunii:
a) Fapta prejudiciabilă (social periculoasă);
b) Consecinţele social-periculoase (prejudiciabile);
c) Raportul de cauzalitate dintre fapta social periculoasă (prejudiciabilă) şi consecinţele social-
periculoase (prejudiciabile).
În afară de semnele principale ale laturii obiective, pentru majoritatea infracţiunilor militare sunt
caracteristice existenţa semnelor secundare ale laturii obiective, cum ar fi: timpul, locul, metoda şi
alte împrejurări de săvârşire a infracţiunilor.
Latura obiectivă a infracţiunii este o premisă foarte importantă a răspunderii penale.
Dreptul penal al RM recunoaşte ca infracţiune nu ideile sau gândurile oamenilor, realizarea
cărora prezintă pericol pentru personalitate, societate sau stat, ci doar faptele prejudiciabile (social
periculoase), care încalcă normele juridico-penale (art.14 C.pen.).
Latura obiectivă a infracţiunii reprezintă, pe lângă celelalte elemente ale componenţei de
infracţiune, baza răspunderii penale, fără de care ea nici n-ar putea exista.
Din aceste considerente, latura subiectivă a infracţiunii este criteriul principal de apreciere şi
determinare a intenţiilor şi scopurilor infractorului, de apreciere a laturii subiective a infractorului.
De aceea, la efectuarea urmăririi penale, mai întâi de toate se constată latura obiectivă a
infracţiunii, apoi se fac concluzii cu privire la intenţiile, motivele şi scopurile persoanei, care a
săvârşit fapta prejudiciabilă (social-periculoasă).
Fără semnele laturii obiective, întrebarea cu privire la latura subiectivă nici nu poate să apară,
deoarece ultima există doar în legătură cu prima.
Astfel, se formează o barieră contra pătrunderii subiectivismului şi ilegalităţii în activitatea
instanţelor judecătoreşti şi a organelor procuraturii şi urmăririi penale.
Importanţa laturii obiective a infracţiunii constă în aceea că anume acest element al componenţei
de infracţiune reprezintă fundamentul întregii construcţii a componenţei de infracţiune şi a
răspunderii penale, şi mărturiseşte despre faptul că anume acest element este pus de către legislator
în dispoziţiile articolelor din PS a C.pen. De exemplu, în orice articol al PS totdeauna se indică
parametrii faptei prejudiciabile care constituie o infracţiune distinctă, fără ele nu poate exista nici o
infracţiune în legislaţia penală.
Aceasta înseamnă, de la bun început, că substanţa materială a infracţiunii, materialitatea
fenomenului infracţional este fapta, ca semn principal al laturii obiective a infracţiunii; acolo unde
nu se poate constata existenţa unei fapte, nu se poate vorbi nici de infracţiune.
Nu orice faptă însă poate constitui substanţa materială a unei infracţiuni, ci numai acea faptă care
prezintă toate trăsăturile esenţiale, specifice, şi deci, caracterizante pentru existenţa infracţiunii. O
faptă care nu întruneşte asemenea trăsături nu poate intra în câmpul faptelor considerate infracţiuni.
248
V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, I.Fodor.., op.cit., Vol.IV, Partea specială, pag.755.
108
Mai jos vom face o succintă analiză a ceea ce se înţelege, în sensul textului legii, prin faptă:
a) Prin faptă se înţelege, în primul rând, un act, o activitate, o manifestare susceptibilă, prin
natura sa sau prin urmările sale, de a cădea sub percepţiunea simţurilor noastre. Nu este deci faptă
simpla gândire sau orice alte procese psihice fără manifestări externe, fiindcă acestea nu sunt
perceptibile simţurilor noastre.
Prin faptă se înţelege, în al doilea rând, în sens mai larg, un act, o activitate, o manifestare
împreună cu urmarea sa, adică împreună cu modificarea pe care a produs-o sau putea să o producă
în lumea externă. Legea penală foloseşte acest al doilea înţeles, privind fapta ca un act, o activitate,
o manifestare în complexul procesului său dinamic şi al aptitudinii sale cauzale.
În sensul dreptului penal, fapta, în al treilea rând, nu poate fi decât produsul unei acţiuni sau
inacţiuni a omului, produs efectuat deci de om sau de o altă energie pusă în mişcare de el. Această
cerinţă este explicabilă, fiind vorba de fapte pe care le reglementează dreptul ; dreptul regle-
mentează relaţii sociale, adică relaţii între oameni, activităţi ale oamenilor. De aci rezultă că, în
sensul dreptului penal, evenimentele naturii ori reacţiunile animalelor sunt excluse din sfera faptelor
penale. Omul se poate însă servi, la săvârşirea faptelor penale, de forţele naturii sau de energii,
animale, pe care le dinamizează într-o anumită direcţie.
Textul art.14 C.pen. nu face menţiune specială despre condiţia că fapta trebuie să fie a omului;
această condiţie este însă implicit cuprinsă în trăsăturile privitoare la vinovăţie şi la incriminare,
fiindcă de vinovăţie nu se poate vorbi decât în cazul faptelor comise de oameni şi fiindcă dreptul nu
incriminează decât fapte care pot fi săvârşite de oameni.
Apartenenţa umană a faptelor este deci o trăsătură esenţială subînţelesă a infracţiunii, fiind
implicit cuprinsă în trăsăturile privitoare la incriminare şi vinovăţie.
Nu sânt considerate fapte, în sensul legii penale, după cum am arătat mai sus, procesele psihice
care nu sunt susceptibile de a cădea sub percepţiunea simţurilor noastre.
Aceasta înseamnă că, din punctul de vedere al dreptului penal, simplul gând de a săvârşi o faptă
încă nu poate fi considerat ca o faptă.
Chiar hotărârea de a săvârşi o infracţiune, atâta timp cât nu este manifestată în afară, deci câtă
vreme rămâne neexteriorizată, nu poate fi considerată ca o faptă.
Atâta timp cât o astfel de hotărâre nu s-a tradus în afară printr-o acţiune de pregătire sau de
punere a ei în aplicare, nu există faptă în sensul dreptului penal. Da asemenea, sentimentele ostile
(de exemplu duşmănia cuiva faţă de o persoană) nu pot fi socotite fapte în înţelesul dreptului
penal249.
Este important de accentuat, că în unele dispoziţii din PS a C.pen. se indică şi latura subiectivă,
obiectul sau subiectul, însă aceasta nu se face în toate cazurile, însă în toate componenţele de
infracţiune obligatoriu se indică la fapta prejudiciabilă (acţiunea sau inacţiunea) ce constituie
conţinutul unei sau altei infracţiuni.
De exemplu, art.364 C.pen. incriminează neexecutarea intenţionată a ordinului şefului, dacă
aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor de serviciu. După cum observăm, în
dispoziţia acestui articol, legislatorul a indicat şi latura obiectivă, şi cea subiectivă.
Dar art.373 C.pen. şi multe alte articole, nu conţine în dispoziţia sa, decât latura obiectivă a
infracţiuni: “Încălcarea regulilor de mânuire a armei…” După cum observăm, celelalte elemente
lipsesc din redacţia dispoziţiei, însă nu poate lipsi latura obiectivă a acestei infracţiuni, în caz
contrar, dispoziţia acestui articol n-ar fi avut nici un sens, cu atât mai mult, din punct de vedere
penal.
Într-o opinie s-a susţinut că latura obiectivă a infracţiunii este un proces de atentare social
periculoasă şi ilegală asupra intereselor protejate de lege, care este determinat de partea lui
exterioară din punct de vedere a dezvoltării consecutive a acelor evenimente şi fenomene, care se
încep cu fapta (acţiunea, inacţiunea) infracţională a subiectului şi se termină cu survenirea
consecinţelor (rezultatului) infracţionale.250
Într-o altă opinie, s-a susţinut că latura obiectivă a infracţiunii constă în totalitatea condiţiilor
cerute de norma de incriminare privitoare la actul de conduită pentru existenţa infracţiunii.251
249
V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, I.Fodor.., op.cit., Vol. I, Partea specială, pag.755.
250
Кудрявцев В.Н., Объективная сторона преступления, Москва, 1960, стр.9.
251
S.Botnaru, A.Şavga, V.Grosu, M.Grama, Drept penal, Partea generală, Vol.I, Cartier juridic, Chişinău, pag.156.
109
Analizând ambele definiţii ale laturii obiective ale infracţiunii, ajungem la concluzia că ele, cu
toate deosebirile ce le au, se aseamănă în esenţă, deoarece ambele pun accentul expresia exterioară
a ei, care face ca o faptă să constituie infracţiune.
Din definiţiile analizate reiese că latura obiectivă constituie un proces care se desfăşoară în timp
şi în spaţiu, şi nu este un fenomen static.
Astfel, criteriile care determină partea exterioară a comportamentului omului constituie
conţinutul laturii obiective a infracţiunii.
Acest comportament, trebuie să fie, mai întâi de toate, social periculos (prejudiciabil). Legea
penală defineşte un asemenea comportament şi o asemenea formă de conduită ca fapta
prejudiciabilă (social periculoasă), interzisă de codul penal sub ameninţarea aplicării pedepsei
penale (art.14 C.pen.).
2. Noţiuni generale cu privire la latura obiectivă a infracţiunii militare.
Laturas obicectivă a infracţiunii militare, ca şi la orice altă infracţiune de drept comun, are
acceleaşi semne: principale şi secundare.
Vorbind despre fapta infracţională militară reţinem următoarele:
Unele infracţiuni militare se săvârşesc doar prin acţiuni active (de exemplu, încălcarea regulilor
statutare de comportare între militari, în lipsa ordinii de subordonare, art.369 C.pen.), altele, doar
prin inacţiuni (refuzul de a acţiona cu arma, art.386 C.pen.), iar a treia grupă de infracţiuni
militare port fi săvârşite atât prin acţiuni active, cât şi prin inacţiuni (dezertarea, art.371 C.pen.)252.
Prin acţiuni se săvârşesc infracţiunile militare ce privesc încălcări ale regulilor statutare cu privire
la relaţiile dintre militari, dacă între ei nu există relaţii de subordonare(art.369 C.pen.), dezertarea
(art.371 C.pen.), distrugerea sau deteriorarea intenţionată a patrimoniului militar (art.379 C.pen.)
etc.
Prin inacţiuni se săvârşesc infracţiunile militare ce privesc pierderea avutului militar (art.381
C.pen.), lăsarea nejustificată de situaţia de luptă a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi altor mijloace
de război inamicului (art.385 C.pen.) etc.
Inacţiunea este o formă pasivă de comportament.
Inacţiunea ea trebuie să fie social-periculoasă (prejudiciabilă) şi ilegală, conştientă şi volitivă.
Însă, pentru ca inacţiunea să constituie o infracţiune, aceasta nu e destul.
Importanţă juridico-penală inacţiunea capătă doar în acele cazuri, când va fi stabilită prezenţa
următoarelor criterii:
a) Este necesar de constatat în ce, concret, a constat inacţiunea, ce acţiuni concrete n-a săvârşit
făptuitorul (militarul);
b) Este necesar de constatat, de asemenea, că militarul, care n-a săvârşit acţiunile concrete, era
obligat să le săvârşească, ele intrau în obligaţiunile lui de serviciu militar. Aşa, de exemplu,
militarul este obligat să păstreze echipamentul şi alt patrimoniu militar: în cazul pierderii
patrimoniului militar (art.381 C.pen.) militarul nu îndeplineşte aceste obligaţiuni şi pierde
echipamentul, săvârşind infracţiunea analizată;
c) Este necesar de constatat posibilitatea reală a militarului de a săvârşi aceste acţiuni. De
exemplu, în cazul în care militarul a fost atacat şi, fiind ameninţat cu aplicarea armei, i-a fost sustras
echipamentul, nu v-om fi în prezenţa componenţei de infracţiune prevăzute de art.381 C.pen.,
deoarece n-a avut posibilitatea reală de a păstra echipamentul, eliberat lui pentru executarea
obligaţiunilor legate de serviciul militar.
Obligaţiunea militarului de a acţiona într-un mod anumit poate apărea, poate fi dictată de
diferite împrejurări şi circumstanţe:
a) Indicaţia directă în lege sau în alte acte normative (Regulamente militare, instrucţiuni,
ordinele sau dispoziţiile comandanţilor militari) de a acţiona în acest mod.
b) Obligaţiuni însumate prin contracte: De exemplu, militarul prin contract, încheind acest
contract, este obligat să se prezinte la serviciul militar şi să presteze anumite servicii. În cazul când
252
X.Ulianovschi, S.Avetisean, Concepts and components of disciplinary violations, military offences, Disciplinary Statutes and Criminal
Codes, în Conscript’s rights and military justice training manual, de M. Sassoli, X. Ulianovschi, A. Ptchelintsev, S. Catsura, S. Avetisean, K.
Sergeev, Allan McChesney, Budapest, Hungary, 2002, p.p.135.
110
el nu se prezintă la serviciul militar fără motive întemeiate, săvârşeşte infracţiunea de dezertare,
prevăzută de art.371 C.pen. (neprezentarea la serviciul militar).
c) Poziţia de serviciu a persoanei cu funcţii de răspundere sau a superiorului militar. De
exemplu, comandantul unităţii militare este obligat, conform obligaţiunilor sale funcţionale, să ia
măsuri de îmbunătăţire a traiului militarilor, de păstrare şi fortificare a sănătăţii acestora, să
examineze şi să aprobe tabelul cu repartiţia şi consumul alimentelor pe o săptămână, să organizeze
controlul zilnic al calităţii şi repartiţiei complete a hranei, în fiecare săptămână să controleze
personal calitatea mâncării gătite.253
În cazul în care comandantul unităţii militare n-a executat (îndeplinit) aceste obligaţiuni de
serviciu, hrana militarilor nu a fost calitativă şi caloriinică şi au fost constatate cazuri de distrofie a
militarilor în termen din cauza aceasta, comandantul unităţii militare va fi tras la răspunderea penală
pentru abuz de serviciu (art. 370 C.pen.), săvârşit prin inacţiuni.
d) Normele morale şi regulile de conduită. Conducându-se de aceste reguli şi norme militarul
este obligat să acorde ajutor altei persoane, care se află într-o stare sau situaţie, periculoasă pentru
viaţa şi sănătatea acestei persoane. Abţinerea de la aceste acţiuni este pasibilă de răspunderea
penală.
e) Obligaţia de a săvârşi anumite acţiuni poate apărea şi în rezultatul anumitor acţiuni ale
persoanei254: De exemplu, comandantul de pluton, în timpul lecţiilor de înot cu subalternii săi,
militarii în termen, l-a dus pe un militar în termen, care nu putea înota bine înota, la o mare distanţă
de malul unui lac şi l-a lăsat să înoate până la mal, singur întorcându-se la mal cu barca. Militarul în
termen, neavând destulă pregătire, n-a putut ajunge la mal şi s-a înecat. În asemenea situaţie,
comandantul de pluton va răspunde penal pentru abuzul de serviciu, săvârşit prin inacţiune la
exercitarea puterii (art.370 C.pen.).
Stabilind, că militarul trebuia să acţioneze într-un mod anumit, este necesar, de asemenea, de
constatat, că el avea posibilitatea reală de a săvârşi anumite acţiuni concrete.
Ca şi acţiunea juridico-penală, inacţiunea capătă un caracter juridico-penal doar atunci, cînd este
volitivă.
Comportamentul pasiv, lipsit de caracterul volitiv, nu poate duce la răspunderea penală a
militarului.
Din aceste considerente, de asemenea, ca şi la acţiune, răspunderea penală pentru inacţiune nu
poate surveni, dacă ea a fost săvârşită sub imperiul unui caz fortuit sau a unei constrângeri fizice.
De exemplu, santinela nu va răspunde penal pentru încălcarea regulilor statutare cu privire la
serviciul de gardă (conform art.374 C.pen.) pentru faptul că cineva ar fi pătruns în depozitul pe care
dânsul îl păzea, şi a sustras de acolo patrimoniu militar, dacă dânsul era în imposibilitate de a lua
careva măsuri pentru preîntâmpinarea sustragerii, în cazul când dânsul a fost lovit de un fulger şi a
fost rănit grav, neputând să respingă atacul sau să ia alte măsuri regulamentare (să cheme în ajutor
etc.).
Urmările prejudiciabile (consecinţele social periculoase) ale acţiunii (inacţiunii) constau într-o
stare de pericol pentru capacitatea de apărare a ţării sau ordinea stabilită de satisfacere a serviciului
militar, a pregătirii militare obligatorii şi a concentrărilor sau chiar într-o lezare efectivă a cesteia
(de exemplu, la încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, dacă între ei nu
există relaţii de subordonare (art.369 C.pen.) se lezează ordinea stabilită de satisfacere a serviciului
militar şi integritatea corporală a militarilor etc.).
Un act de comportament omenesc decurge în timp şi în spaţiu. Din aceste considerente, în grupul
semnelor, care descoperă conţinutul laturii obiective a infracţiunii, se include locul şi timpul
săvârşirii infracţiunii.
Pentru unele infracţiuni militare sunt caracteristice şi unele semne secundare ale laturii obiective,
cum ar fi: timpul săvârşirii infracţiunii (timp de război), locul săvârşirii infracţiunii (de exemplu,
câmpul de luptă), mijloacele şi metodele (eschivarea militarului de la serviciul militar prin
automutilare, simularea unei boli, falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune) etc.
Privitor la semenele secundare ale laturii obiective la inftracţiunile militare, menţionăpm că ele
sunt prezente doar la o parte din ingfracţiunile militare:
253
Art.94 al Regulamentului serviciului interior al Forţelor Armate ale Republicii Moldova.
254
Уголовное право России, Общая часть, под. ред. Б.В.Здравомыслова, Москва, Юристь, 1996, стр.137.
111
Astfel, timpul comiterii infracţiunii serveşte ca circumstanţe agravante la aşa infracţiuni, cum ar
fi:
neexecutarea inftenţionată sau din neglijenţă sau lipsă de conştiinciozitate a ordinului pe timp de
război sau în condiţii de luptă (art. 364 al. 2 şi 4 C.pen.);
ameninţarea militarului de către şef sau subaltern cu moartea, cu vătămarea integrităţii corporale
sau a sănătăţii ori cu bătaia în timpul îndeplinirii obligaţiilor legate de serviciul militar (367
al1C.pen.,) şi al. 2 art. 367 C.pen.: aceleaşi acţiuni săvârşite pe timp de război sau în condiţii de
luptă etc.
Mijlocul comiterii infracţiunii serveşte drept semn secundar la aşa infracţiuni, cum ar fi:
art. 365 al. 2 lit. b) C.pen: Opunerea de rezistenţă şefului, unei alte persoane care îndeplineşte
obligaţiile legate de serviciul militar sau constrîngerea lor la încălcarea acestor obligaţii, însoţite de
aplicarea violenţei, săvîrşită cu aplicarea armei;
art. 368 al. 2 lit. b) C.pen: Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori
lovirea subalternului de către şef, precum şi a şefului de către subaltern în timpul cînd aceştia
îndeplinesc obligaţiile legate de serviciul militar, săvîrşită cu aplicarea armei;
Metodele de comitere a infracţiunii militare sunt evidenţiate de:
art. 372 al. 1 C.pen: Eschivarea militarului sau a rezervistului de la îndeplinirea obligaţiilor
serviciului militar sau de la concentrare ori mobilizare prin automutilare sau prin simularea unei
boli, prin falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune ;
Astfel, din toate semnele laturii obiective (atât principale, cât şi secundare), indicate mai sus, doar
unul din ele este prezent, obligatoriu în fiecare componenţa de infracţiune. Aceasta este fapta
prejudiciabilă (social-periculoasă).
Restul semnelor sunt prezente doar în unele, anumite componenţe de infracţiune.
Consecinţele prejudiciabile şi raportul de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi consecinţele
prejudiciabile sunt prezente mai des în componenţele de infracţiune (mai ales în cele materiale, de
rezultat), iar restul semnelor, mai rar.
Importanţa laturii obiective a infracţiunii se determină, mai întâi de toate, prin importanţa a înseşi
componenţei de infracţiune.
Conform art.51 C.pen., temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă
săvârşită, iar componenţa infracţiunii, stipulată în legea penală, reprezintă temeiul juridic al
răspunderii penale. Prin urmare, ca persoana să fie trasă la răspunderea penală pentru o infracţiune
concretă, este necesar să fie stabilite toate semnele ce caracterizează latura obiectivă a unei
componenţe concrete de infracţiune.
Încălcarea unui obiect apărat de lege poate fi comisă nu de oricare acţiuni, ci doar de acţiuni
concrete, caracterul cărora se determină, în primul rând, de calităţile obiectului însuşi.255
Infracţiunile militare intenţionate, comisive pot ave şi forma tentativei, în cazul când făptuitorul a
început acţiunile infracţionale ce constituie latura obiectivă a infracţiunii, însă din cauze
independente de voinţa făptuitorului ele nu şi-au produs efectul (de exemplu, în scopul distrugerii
avutului militar, făptuitorul a incendiat o maşină, însă acest avut n-a fost distrus deoarece focul a
fost imediat stins de către alţi militari. În acest caz, acţiunile făptuitorului vor fi calificate drept
tentativă de distrugere a avutului militar, art.27-379 C.pen.).
Tema 8. Subiectul infracţiunii militare

1. Noţiuni generale cu privire la subiectul special al infracţiunii.
255
В.М.Чхиквадзе, Объект преступления по советскому уголовному праву, Москва, 1960, стр.137.
112
Subiecţi ai raportului juridic penal sunt persoanele care participă la acest raport în calitate de
beneficiari ai ocrotirii juridice penale sau de destinatari ai prevederilor legale.
Raporturile juridice penale se împart în două grupuri: subiecte juridice penale de conformare şi
subiecte juridice penale de conflict.
Subiectele raportului juridic penal de conformare sunt, pe de o parte, statul, care, din momentul
intrării în vigoare a legii penale, are dreptul să pretindă şi să impună respectarea acesteia, iar pe de
altă parte, toate persoanele din societate care au obligaţia să se abţină de la săvârşirea faptelor ce
cad sub incidenţa acestei legi.
Din momentul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală (a infracţiunii) ia naştere raportul juridic
penal de conflict în cadrul căruia subiecte sunt, pe de o parte statul, în principal, cât şi persoana
fizică sau juridică vătămată, - în secundar, iar, pe de altă parte, destinatarul normei
incriminatoare în persoana celui care a săvârşit infracţiunea şi care urmează să răspundă
penal256.
Astfel, ultimele persoane, care nu sunt altele decât persoanele implicate în raportul juridic penal
de conformare, transformat, prin săvârşirea infracţiunii într-un raport juridic penal de conflict, sunt
subiecţii infracţiunii.
Deci, subiecţi ai infracţiunii sunt persoanele implicate în săvârşirea unei infracţiuni, fie prin însăşi
săvârşirea infracţiunii, fie prin suportarea consecinţelor, a răului cauzat prin săvârşirea acesteia.
Săvârşirea oricărei fapte implică efectuarea unor acte de executare (comisiune, acţiune) sau
neîndeplinire a unor acte obligatorii (omisiune, inacţiune).257
După poziţia pe care o au în raport cu infracţiunea şi deci, după poziţia pe care o ocupă în cadrul
raportului juridic penal de conflict, se face distincţie între subiecţii activi sau infractori, pe de o
parte, şi subiecţi pasivi, sau persoane vătămate prin infracţiune, sau persoane vătămate prin
infracţiune, pe de altă parte258. (În continuare vom folosi termenul “subiect al infracţiunii doar cu
privire la subiecţii activi ai infracţiunii, subiecţii pasivi ai infracţiunii îi vom numi parte
vătămată” /n.a./).
De regulă, subiect al infracţiunii poate fi orice persoană care întruneşti, cumulativ, cele trei
condiţii: vârsta, responsabilitatea şi libertatea de voinţă şi acţiune.259
Însă, în legislaţia penală sunt cunoscute conţinuturi de infracţiune, care sunt specifice prin aceea,
că nu pot fi comise de oricine, ci numai de unii subiecţi speciali care îndeplinesc unele activităţi
speciale, sau au calităţi specifice. Aceste infracţiuni în teoria şi practica dreptului penal se numesc
infracţiuni cu subiect special.
S-a susţinut în teoria dreptului penal că subiectul special al infracţiunii este subiectul, care, pe
lângă calităţile generale ale tuturor subiectelor infracţiunii, mai are şi calităţi suplimentare, specifice
doar lui, ca autor al unor infracţiuni260.
Alţii consideră că subiecţii speciali ai infracţiunii sunt acei subiecţi care posedă caracteristici
speciale indicate în articolele concrete ale C.pen. Recunoaşterea unor asemenea categorii de
persoane subiecţi speciali este determinată, mai întâi de toate prin aceea că în legătură cu poziţia de
serviciu, funcţională, socială etc., ocupată de dânşii, ei pot să săvârşească infracţiuni, care nu pot fi
săvârşite de către alte persoane.261
Într-o altă opinie, subiectul special al componenţei de infracţiune se consideră persoana care, în
afara de calităţile obligatorii ale subiectului ce poartă caracter general şi sunt cerute de lege
(responsabilitatea, vârsta), întruneşte cumulativ calităţi specifice facultative ce o caracterizează,
numai în prezenţa lor fiind posibilă săvârşirea faptei date.262
256
V.Dobrinoiu, I.Pascu, V.Lazar, Gh.Nistoreanu, I.Molnar, A.Boroiu, Drept penal, Partea specială, Editura didactică şi pedagogică, R.A.,
Bucureşti, 1992, pag.63.
257
X. Ulianovschi, Autoratul ca formă a participaţiei penale, Legea şi Viaţa, nr. 11, 1998, pag. 24
258
C. Bulai, Drept penal Român, Partea generală, Vol.I, Casa de editură şi presă “Şansa” – SRL., Bucureşti, 1992, pag.149.
259
A. Ungureanu, Drept penal român, Partea generală, Lumina Lex, Bucureşti, 1995, pag.78.
260
В.Орлов, Субъект преступления, Moscova, Editura Gosiurizdat, 1958, pag.138; Пионтковкий А.А., Курс совтского уголовного права, Том 2,
Москва, 1970, рag.208; Лаяарев А.М., Субьект преступления, Москва, 1981, рag.9.
261
Лейкина Н.С., Грабовская Н.П., Субъект преступления, Курс советского уголовного права, Общая часть, Том 1, Ленинград, 1968,
рag.389-390.
262
I. Macari, Dreptul penal al Republicii Moldova, Partea generală, Chişinău, 2002, pag.147.
113
Considerăm că diferite noţiuni cu privire la definirea subiectului special al infracţiunii sunt
determinate nu numai de creşterea numărului de componenţe de infracţiuni cu subiect special în
legislaţia penală contemporană, dar şi prin aceea că în doctrina penală mulţi savanţi, care se ocupă
de materia dată, pun în aceste definiţii şi conţinuturi un mare număr de criterii care, în esenţă, nu
sunt principali şi esenţiali în determinarea subiectului infracţiunii, însă, în consecinţă, nasc o
multiplicitate de păreri în ceea ce priveşte determinarea noţiunii de subiect special.
Astfel de subiecte speciale în C.pen. sunt prevăzute la multe infracţiuni, în acelaşi rând şi la
majoritatea infracţiunilor prevăzute în Cap. XVIII a PS a C.pen. întitulată “Infracţiuni militare”.
Principiul formării lor, în linii generale, este următorul: la criteriile generale - penale ale subiectului
(persoană fizică, care a atins o vârstă anumită şi responsabilă) se mai adaugă încă unul.
Prin urmare, în opinia noastră, subiectul special al infracţiunii este acel subiect activ al
infracţiunii, care, pe lângă calităţile generale ale lui: persoană fizică, responsabilă, care a atins
vârsta necesară răspunderii penale şi are libertatea de voinţă şi acţiune, mai are şi unele calităţi
speciale, cerute de componenţa concretă de infracţiune.263
Aici e necesar de subliniat că la aprecierea unui sau altui subiect special se poate ţine cont de
diferite calităţi ale persoanei, însă comun pentru toţi sunt cele mai esenţiale, cele mai importante
calităţi sociale264.
Dacă, în linii generale, mecanismul de apreciere a subiectului special este unic, atunci alegerea de
către lege a unei sau altei calităţi a persoanei drept criteriu, necesar la formarea unui asemenea
subiect, este foarte variat. În unele cazuri - aceasta se referă la un post concret pe care-l ocupă
persoana (căpitan de corabie, militar sau superior militar, director de uzină, procuror etc.), în altele,
activitatea legii se îngustează în limitele unei concrete sfere sociale şi legea are în vedere toate
persoanele, ce ţin de această sferă, indiferent de relaţiile de subordonare din interiorul ei, în calitate
de criteriu al subiectului special se indică la apartenenţa profesională: militar, lucrător în comerţ,
transport etc. În alte cazuri folosirea rolului social în calitate de criteriu al subiectului special se
înfăptuieşte prin indicarea la exercitarea de către persoană a unei obligaţiuni sau funcţii concrete -
persoană cu funcţie de răspundere.
Prin urmare, în cazuri speciale, pentru realizarea infracţiunii, subiectul trebuie să îndeplinească,
pe lângă condiţiile generale, şi altele, prevăzute expres în norma de incriminare. Acestea pot fi
legate de profesie (militar, funcţionar, medic etc.), de cetăţenie (cetăţean al RM, sau străin: cetăţean
străin sau apatrid) etc. Deoarece se pretinde ca făptuitorul să aibă o anumită calitate pentru a putea
săvârşi infracţiunile respective, ca autor sau coautor, el este considerat ca subiect activ special, care
atrage, uneori, realizarea conţinutului agravat (calificat) al infracţiunii de bază265.
S-a susţinut că necesitatea evidenţierii în legislaţia penală a infracţiunilor cu subiect special se
explică prin:
- stabilirea, în anumite condiţii a unei răspunderi penale mai grave pentru subiecţii speciali în
comparaţie cu răspunderea penală a subiectelor generale pentru unele şi aceleaşi acţiuni;
- stabilirea, în anumite condiţii, a răspunderii penale pentru subiecţii speciali, pe când, pentru
subiecţii generali, la săvârşirea activităţilor identice, răspunderea penală nu este prevăzută;266
- subiecţii activi trebuie să îndeplinească pe lângă condiţiile generale (persoană fizică,
responsabilă şi vârsta cerută de lege), şi alte condiţii speciale prevăzute de lege.267
În literatura juridică s-au clasificat subiecţii speciali ai infracţiunii în două categorii: subiecţi
speciali generali şi subiecţi speciali concreţi ai infracţiunii.268
263
X. Ulianovschi, Consideraţiuni generale cu privire la subiectul special al infracţiunilor militare // Revista Naţională de Drept, nr.3, martie,
2006, pag.50.
264
Ю.Золотухин, К вопросу о социально-значимых свойствах личности и некоторых особенностях специального субъекта преступления,
Moscova, 1971, pag.60.
265
M. Basarab, Drept penal, partea generală, Vol.1, Editura “Chemarea”, Iaşi, 1992, pag.95.
266
N.Merkuşev, Соучастие в преступлениях со специальным субъектом // Scrieri ştiinţifice ale Bibliotecii de stat Beloruse, Ediţia a 34-a,
Seria juridică, 1957, pag.4.
267
Gh.Ulianovschi, Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, Chişinău, 1999, pag.15.
268
M.Kovaliov, Соучастие в преступлении, Ученные труды, Том 5, Cерия “Уголовное право”, Sverdlovsc, 1961, pag.42-43.
114
Dacă în privinţa primei grupe părerile sunt unanime, în privinţa grupei a doua de subiecţi speciali
s-au exprimat păreri diverse. Unii numesc aceşti subiecţi “concreţi”269, alţii consideră că mai potrivit
ar fi ca ei să fie numiţi “speciali-concreţi”270.
În ce ne priveşte, credem că nu este nici o diferenţă principială între aceste două aprecieri, ambele
conţin în sine o unică idee - să indice asupra criteriilor de limitare, caracteristice special subiecţilor
concreţi în comparaţie cu subiecţii speciali generali271.
Dezvoltând această idee, considerăm că, în general, nu este nici o necesitate, atât obiectivă, cât şi
subiectivă, de a clasifica subiecţii speciali în funcţie de unele criterii, deoarece, cum am demonstrat
mai sus, ele toate, spre deosebire de subiectul general al infracţiunii, au unele calificaţii sociale mai
esenţiale, mai importante272.
2 Noţiunea subiectului infracţiunilor militare.

2.1. Consideraţii generale cu privire la subiectul infracţiunii militare.
Una din cele mai controversate şi complicate probleme cu privire la infracţiunile militare este
problema stabilirii subiectului infracţiunilor militare.
a) Subiectul infracţiunii militare este special 273. Unele infracţiuni militare, pe lângă calitatea
specială, de militar al subiectului, mai cer existenţa unor calităţi suplimentare (subiect special în
cadrul infracţiunilor militare), cum ar fi, de exemplu, calitatea de şef sau persoană cu funcţie de
răspundere în cazul infracţiunilor de serviciu: abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la
exercitarea puterii (art.370 C.pen.), atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar (art.378 C.pen.)274.
Astfel, în raport cu infracţiuni concrete militare, putem vorbi despre aceea că toate infracţiunile
militare pot fi comise de subiecţi speciali: de militari sau de persoane care au statutul juridic similar
cu al militarilor (adică persoane asimilate militarilor). Reieşind din cele mai susindicate, putem
vorbi despre subiecţii speciali generali ai infracţiunilor militare.
În cazul când dispoziţia legii penale prevede pentru existenţa componenţei concrete de infracţiune
militară, pe lângă calitatea de militar şi alte calităţi speciale, suntem în prezenţa unor subiecţi
speciali concreţi.
b) Noţiunea de militar.
Cuvântul “militar” este de origine latină275, pătrunzând în limba română ca neologism din limba
franceză.276Lucrările lexicografice îl inventariază ca titlu, explicându-i atât înţelesul general, 277cât şi
cel specific domeniului juridic penal278.
Noţiunea legală a termenului de “militar” a fost dată în art.2 al Legii nr.968 din 17 martie 1992
Despre obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor RM 279 (abrogată prin Legea nr.1245
din 18 iulie 2002 Cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei) stipulând că
cetăţenii care satisfac serviciul militar se numesc militari.
O definiţie similară a militarilor este dată în art.7 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 Cu privire la
pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei. Continuând cu desfăşurarea noţiunii de militar,
aceiaşi lege indica că serviciul militar este un gen special de serviciu de stat, care constă în
îndeplinirea de către cetăţeni a datoriei constituţionale de apărare a statului în rândurile FA, pe baza
269
А.Трайнин, Общее учение о составе преступления, Moscova, 1957, pag.193.
270
V.Orlov, op.cit., pag.179.
271
X. Ulianovschi, Noţiun ii general cu privire la participaţia la infracţiunile cu subiecţi speciali, Revista „Themis”, nr. 9, 2002, pag. 38
272
X.Ulianovschi, Participaţia penală, Chişinău, 2000, pag.147.
273
Ульяновский К., Аветисян С., Концепции и составы дисциплинарных нарушений и воинских преступлений дисциплинарные
уставы и уголовные кодексы // Права призывников и военная юстиция, М.Сассоли, К.Ульяновский, А.Пчелинцев, С.Кацура, С.Аветисян,
К.Сергеев, Будапешт, 2002, стр.150.
274
X.Ulianovschi, Infracţiunil militare în A.Barbăneagră, V.Berliba, C.Gurschi.., op.cit., pag.602-604, 620-621.
275
Militaris (adjectiv), militar, de soldat; militia, ae (substantiv), serviciu militar, companie, milito (verb), a face serviciul militar, a servi ca soldat,
(figurat) a lupta (A se vedea Gh. Guţu, Dicţionar latin- român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1993, pag.258).
276
Militaire, qui concerne les forces armees, les soldats, la guerre, qui este considere comme propre a l’armee; etat militaire, metier des armes:
membres des forces armee: profession des armes (A se vedea Larousse, Dictionaire de la langue francais, lexis, edition 1989, Canada, imprime en
France, janvier, 1991, pag.1159).
277
Militar, persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea srtagiului militar, la concentare sau la
mobilizare (A se vedea Mic dicţionar enciclopedic, Ediţia a II-a, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, pag.609)
278
I.Retca, Militar. Înţelesul termenului // Revista de drept penal, Anul V, nr.2, Aprilie-iunie, Bucureşti, 1998, pag.60-61.
279
Legea nr.968 din 17 martie 1992 Despre obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor Republicii Moldova, promulgată la 17 martie 1992,
în vigoare de la 10 octombrie 1992 // Monitorul Oficial nr.003 din 17 martie 1992 (Abrogată prin Legea nr. 1245 din 18 iulie 2002 u privire la
pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei.
115
obligaţiunii militare sau a angajării benevole prin contract. El prevede serviciul militar al efectivului
de soldaţi, al sergenţilor, ofiţerilor şi al elevilor din instituţiile de învăţămînt militar.
O definiţie similară a militarilor este dată în art.7 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 Cu privire la
pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei.
Mai detaliat şi mai corect este dezvăluită esenţa noţiunii de militar în art.2 al Legii nr.162 din 22
iulie 2005 Cu privire la statutul militarului,280 conform căruia militari sunt cetăţenii RM care
îndeplinesc serviciul militar în baza obligaţiunii militare sau a încadrării prin contract, în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
Militari prin contract sunt cetăţenii încadraţi în serviciul militar prin contract. Militari în termen
sunt cetăţenii încorporaţi în serviciul militar în termen.
Militari în termen redus sunt cetăţenii încorporaţi în serviciul militar cu termen redus.
Militari în activitate sunt militarii care deţin o funcţie militară. Calitatea de militar în activitate se
menţine şi în perioada când militarii sunt eliberaţi din funcţie pentru a urma diferite forme de
pregătire sau sunt detaşaţi în interes de serviciu, precum şi în timpul aflării la dispoziţie.
Rezervişti sunt cetăţenii trecuţi în rezerva FA (în momentul concentrărilor sau mobilizaţiei ei pot
fi subiecţi ai infracţiunilor militare).
Astfel, subiecţi ai infracţiunilor militare sunt toate persoanele care au statut de militar. Conform
art.6 al Legii susindicate, cetăţenii RM au statut de militar pe perioada aflării lor în serviciul militar.
Conţinutul şi volumul drepturilor şi obligaţiilor militarului sînt determinate de faptul aflării lui în
exerciţiul obligaţiilor serviciului militar. Cazurile cînd militarul se consideră în exerciţiul
obligaţiilor serviciului militar se reglementează de art.17 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 Cu
privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, conform căruia, prin îndeplinirea de către
militar a obligaţiilor serviciului militar se are în vedere:
a) participarea la acţiuni militare;
b) exercitarea funcţiilor de serviciu;
c) executarea serviciului de alarmă;
d) participarea la exerciţii şi antrenamente militare;
e) aflarea pe teritoriul unităţii militare pe durata stabilită de orarul zilnic sau în orice timp, dacă
aceasta este în interes de serviciu;
f) aflarea în misiune, participarea la operaţiuni de menţinere a păcii sau aflarea la tratament;
g) deplasarea la şi de la locul de serviciu, de tratament sau locul misiunii;
h) participarea la concentrări militare;
i) apărarea vieţii, sănătăţii, onoarei şi demnităţii persoanei;
j) acordarea de ajutor organelor de drept pentru asigurarea legalităţii şi ordinii de drept;
k) participarea la acţiunile de prevenire şi lichidare a consecinţelor calamităţilor naturale, ale
avariilor tehnogene şi ale catastrofelor;
l) alte acţiuni ale militarului, calificate de instanţa de judecată ca fiind săvârşite în interesul
persoanei, societăţii şi statului;
m) aflarea în prizonierat (cu excepţia cazurilor de predare benevolă), în situaţia de ostatic sau de
persoană internată;
n) dispariţia militarului pînă la declararea dispariţiei sau morţii sale, în modul stabilit de lege.
Tot această Lege, în art.17 alin.4 reglementează cazurile cînd persoana nu consideră în exerciţiul
obligaţiilor de serviciu militari: a) şi-au provocat de sine stătător starea de ebrietate alcoolică,
narcotică sau toxică; b) au comis fapte socialmente periculoase prevăzute de legislaţie; c) au săvîrşit
sinucideri sau atentate la sinucidere, dacă acţiunile menţionate nu au fost provocate de o stare
patologică sau de o constrângere la sinucidere; se află în afara locului de staţionare a unităţii
militare – la odihnă, în învoire sau concediu, ori se află fără învoire în afara locului de staţionare a
unităţii militare din alte motive decât cele indicate la art.17 alin.1 al acestei Legi.
Militarii aflaţi în prizonierat, în situaţia de ostatic sau de persoană internată, dar care nu au
încălcat jurământul militar şi nu au săvârşit infracţiuni contra statului sau contra păcii şi omenirii
beneficiază de statutul de militar.
Specific domeniului juridic penal este termenul “militar” ce se conţine în definiţia infracţiunii
militare dată în art.128 C.pen., în care se indică că infracţiunile militare pot fi săvârşite de
280
Legea nr. 162 din 22.07.2005 Cu privire la statutul militarului, Monitorul oficial nr. 162 din 22.07.2005.
116
persoanele care îndeplinesc serviciul militar pe contract, în termen, cu termen redus sau ca rezervişti
concentraţi sau mobilizaţi.
Astfel, considerăm că art.128 alin.(1) C.pen. trebuie de modificat, având următoarea redacţie:
Prin infracţiuni militare se înţeleg infracţiunile, prevăzute de prezentul cod, contra modului
stabilit de îndeplinire a serviciului militar, săvârşite de persoanele care îndeplinesc serviciul
militar în termen, cu termen redus sau în bază de contract, învaţă în instituţiile militare de
învăţământ, sunt chemate la concentrări sau mobilizare sau se află în prizonierat.281.
Necătând la faptul că dispoziţia art.128 C.pen. este de blanchetă, totuşi o considerăm prea
restrânsă, prea generală şi nu redă pe deplin conţinutul şi esenţa subiectului infracţiunii militare,
lăsând prea multe subînţelesuri şi astfel, prezentând dificultăţi pentru practica judiciară la
soluţionarea cauzelor penale.
Mai concretă şi mai reuşită era expusă esenţa şi conţinutul subiectului infracţiunii militare în art.
238 C.pen. din 1961, conform căruia infracţiunile militare puteau fi săvârşite de militari, precum şi
de persoanele care trec pregătirea militară obligatorie sau de rezervişti în timpul satisfacerii
serviciului militar, pregătirii militare obligatorii, concentrărilor de instrucţie sau de probă. Conform
articolelor respective ale Codului penal, erau supuşi răspunderii pentru infracţiunile contra modului
de îndeplinire a serviciului, stabilit pentru ei, militarii din organele securităţii naţionale, ale
afacerilor interne, precum şi persoanele, în privinţa cărora există indicaţii speciale în legislaţie.
cetăţenilor în legătură cu apărarea patriei, şi mai ales a celor care fac parte ca militari din FA.
Conform Legii nr.345 din 25 iulie 2003 Cu privire la apărarea naţională 282, forţele destinate
apărării naţionale sunt FA compuse din AN şi Trupele de Carabinieri.
FA ale RM sunt destinate apărării statului în caz de agresiune armată, asigurării inviolabilităţii
frontierelor şi a spaţiului aerian al acestuia.
militară.
determină de MA şi de Guvern, fiind aprobată de Parlament.
Această lege vine să întregească noţiunea şi calităţile subiecţilor infracţiunii militare indicând că
desfăşoare mai pe larg categoriile de militari care pot fi subiecţi ai infracţiunilor militare, indicând
la aceea că persoanele care îndeplinesc serviciul militar în termen sau în bază de contract, sau
execută serviciul militar cu termen redus trebuie să satisfacă serviciul militar în Forţele Armate ale
RM, compuse din AN şi Trupele de Carabinieri.
Mai mult ca atât, considerăm că nici această lege nu desfăşoară complet toate elementele şi
semnele subiectului infracţiunii militare.
Legea nr.1245 din 18 iulie 2002 Cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei vine
să concretizeze, în art.4 alin.2, categoriile subiecţilor infracţiunilor militare, indicând că serviciul
militar este obligatoriu pentru toţi bărbaţii, cetăţeni ai RM, care îl exercită în următoarele forme:
a) serviciul militar prin contract;
b) serviciul militar în termen;
c) serviciul militar cu termen redus;
d) serviciul militar ca rezervişti concentraţi sau mobilizaţi.
De asemenea, conform acestei Legi, sunt consideraţi în serviciul militar şi studenţii instituţiilor
militare de învăţământ, iar femeile cu pregătire specială necesară pot îndeplini serviciul militar prin
contract.
281
X.Ulianovschi, Consideraţiuni generale cu privire la subiectul special al infracţiunilor militare // Revista Naţională de Drept, nr.3, martie,
2006, pag.53
282
Legea nr.345 din 25 iulie 2003 Cu privire la apărarea naţională // Monitorul Oficial nr. 200 din 19 septembrie 2003.
117
Încă şi mai detaliat erau desfăşurate calităţile subiectului infracţiunilor militare în art.5 al
Regulamentului serviciului interior al FA ale RM (în prezent abrogat),283conform căruia, militari ai
FA ale RM se considerau: ofiţerii, elevii şcolilor militare de pregătire a specialiştilor pentru FA ale
RM, sergenţii şi soldaţii angajaţi prin contract (militarii prin contract), sergenţii şi soldaţii recrutaţi
în serviciul militar, precum şi elevii şcolilor militare de pregătire a specialiştilor pentru FA ale RM,
până la încheierea contractului.
Totuşi, considerăm că şi acest Regulament era incomplet şi nu conţinea toate categoriile de
persoane care execută serviciul militar (sunt militari): în categoria de militari enumerată mai sus nu
sunt incluse persoanele care efectuează serviciul militar cu termen redus şi serviciul militar ca
rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, cât şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ, după cum se
reglementează în art.4.2 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 Cu privire la pregătirea cetăţenilor
pentru apărarea Patriei.
Conform articolelor respective ale C.pen., pe lângă faptul că sunt supuşi răspunderii penale
pentru infracţiunile militare (adică subiecţi ai infracţiunilor militare), militarii din organele AN şi
ale Trupelor de Carabinieri, sunt supuşi jurisdicţiei instanţelor judecătoreşti militare şi persoanele,
în privinţa cărora există indicaţii speciale în legislaţie284.
Ofiţerii de informaţii SIS, deoarece:
conform art.14 al Legii nr.753 din 23 decembrie 1999 privind SIS al RM:285
(1) Personalul Serviciului este format din ofiţeri de informaţii şi securitate şi din salariaţi civili (în
continuare – colaboratori), angajaţi în bază de contract. În funcţie de atribuţiile ce le revin, ofiţerii
de informaţii şi securitate fac parte din personalul scriptic sau din cel criptic.
(2) Statutul juridic, modul de îndeplinire a serviciului special prin contract, regimul disciplinar,
interdicţiile şi răspunderea ofiţerului de informaţii şi securitate sînt reglementate prin Legea nr.
170-XVI din 19 iulie 2007 privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate286.
Conform art. 4 al acestei Legi :
(1) Statutul ofiţerului de informaţii reprezintă o totalitate a drepturilor şi libertăţilor garantate de
stat, precum şi a obligaţiilor şi responsabilităţilor cetăţeanului angajat în funcţia de ofiţer de
informaţii.
(2) Ofiţerul de informaţii aflat în exerciţiul funcţiei este reprezentantul autorităţii publice şi se
află sub protecţia legilor Republicii Moldova.
(3) Ofiţerul de informaţii are un statut special, conferit de prezenta lege. Acţiunea legilor care
reglementează statutul funcţionarului public se extinde asupra ofiţerului de informaţii doar în partea
nereglementată de prezenta lege.
(4) În raport cu atribuţiile funcţionale şi cu misiunile încredinţate, ofiţerul de informaţii
desfăşoară şi activităţi cu caracter militar - pregătirea de mobilizare şi mobilizarea, asigurarea
operaţiilor de apărare a ţării la declararea stării de asediu sau de război şi altele.
Colaboratorii sistemului penitenciar:.

Astfel, conform art. 16 al Legii nr. 1036 din 17.12.1996 Cu privire la sistemul penitenciar287
(1) Personalul sistemului penitenciar se constituie din colaboratori şi salariaţi civili.
(2) Colaboratori ai sistemului penitenciar sînt persoanele care deţin funcţii în efectivul de trupă şi
în corpul de comandă ale sistemului penitenciar, abilitate să pună în executare pedepsele penale
privative de libertate, detenţia provizorie a persoanelor faţă de care a fost aplicată măsura arestului
preventiv sau sancţiunea arestului contravenţional, precum şi măsurile de siguranţă cu caracter
medical aplicate deţinuţilor care suferă de alcoolism şi narcomanie.
(3) Colaboratorilor sistemului penitenciar li se acordă grade speciale. Ei poartă uniformă, dispun
de legitimaţii de serviciu, ale căror modele sînt aprobate de Guvern.
283
Regulamentului serviciului interior al Forţelor Armate ale Republicii Moldova, Aprobat prin Decretul preşedintelui RM nr. 322 din 6 octombrie
1995.
284
X. Ulianovschi, Infracţiuni militare în S. Brânză, X. Ulianovschi, V. Stati.., op.cit., pag.732.
285
Legea nr.753 din 23 decembrie 1999 privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova // în vigoare la data:25 septembrie 2005,
publicat în Monitorul Oficial nr.156 din 31 decembrie 1999.
286
Publicată la 02.11.2007 în Monitorul Oficial Nr. 171-174, art Nr : 667, Data intrarii in vigoare : 01.01.2008
287
Publicată la 10.10.2008 în Monitorul Oficial Nr. 183-185, art.Nr: 654, Data intrării in vigoare : 10.10.2008;
118
(5)(4) Modul şi condiţiile de satisfacere a serviciului de către colaboratorii sistemului penitenciar
sînt reglementate de prezenta lege şi de regulamentul aprobat de Guvern.
Colaboratorii Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat.
Astfel, conform art. 1 al Legii nr. 134 din 13.06.2008 cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază
de Stat288
(1) Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat este o autoritate administrativă centrală din sistemul
organelor de drept cu atribuţii în domeniul securităţii statului, specializat în asigurarea protecţiei
demnitarilor Republicii Moldova, a demnitarilor străini pe timpul şederii lor în Republica Moldova,
a membrilor lor de familie, în limitele competenţelor legale, precum şi în asigurarea pazei sediilor
de lucru şi a reşedinţelor acestora.
(2) Îndeplinirea serviciului în funcţia de colaborator cu grad special (denumit în continuare
colaborator) în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat (denumit în continuare Serviciu) este
o formă specială a serviciului public prin care se exercită drepturile şi obligaţiile Serviciului în
domeniul securităţii statului.
(3) Serviciul este subordonat Preşedintelui Republicii Moldova.
Colaboratorii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale.
Astfel, conform Legii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale nr. 93 din
05.04.2007289:
(1) Corpul de comandă şi efectivul de trupă ale Serviciului se constituie din colaboratori atestaţi,
cărora li s-au conferit grade speciale (în continuare - colaboratori), şi din angajaţi civili.
(2) Efectivul de angajaţi civili ai Serviciului este compus din funcţionari publici, supuşi
reglementărilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public.
Concluziile susindicate se deduc şi din conţinutul art. 37 CPP „ Competenţa judecătoriei
militare”, conform căruia:
Judecătoria militară judecă în primă instanţă cauzele privind infracţiunile, prevăzute de Partea
specială a Codului penal săvîrşite de:
1) persoane din efectivul de soldaţi, din corpul de sergenţi şi din corpul de ofiţeri ale Armatei
Naţionale, din efectivul Trupelor de Carabinieri şi al Serviciului Protecţiei Civile şi
Situaţiilor Excepţionale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de
Informaţii şi Securitate, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat;
2) persoane atestate din efectivul instituţiilor penitenciare;
3) supuşi ai serviciului militar în timpul concentrărilor;
4) alte persoane referitor la care există indicaţii exprese în legislaţie.
Tot din aceste prevederi legale, şi din cele analizate mai sus, conchidem că sunt subiecţi ai
infracţiunilor militare persoanele care trec pregătirea militară obligatorie ca rezervişti în timpul
concentrărilor, instrucţiunilor de luptă sau de probă. De asemenea sunt atribuiţi militarilor şi
cursanţii instituţiilor de învăţământ militar (Colegii Militare, Institutelor Militare etc.).
Ţinem să accentuăm că una din calităţile obligatorii ale subiectului infracţiunii militare trebuie să
fie acea de cetăţean al R. Moldova. Această concluzie se deduce din conţinutul Constituţiei R.
Moldova şi din toate actele normative menţionate mai sus, în care se stipulează că pot fi înrolaţi în
Forţele Armate ale R. Moldova doar cetăţenii R. Moldova, şi nu alte persoane.290”
Astfel, ţinând cont de aceea că procesul de identificare a subiectului infracţiunii militare este
destul de dificil, multe legi şi acte normative prevăd doar unele elemente şi semne ale subiectului
infracţiunii militare, considerăm că este necesar de a da noţiunea de subiect al infracţiunii militare
într-un alineat suplimentar al art.128 C.pen., care ar avea următoarea redacţie: Subiecţi al
infracţiunii militare sunt persoanele fizice, apte de serviciul militar, cetăţeni ai RM, care
îndeplinesc serviciul militar în termen, cu termen redus, sau în bază de contract, sau sunt
chemate la concentrări sau mobilizate în FA ale RM, precum şi studenţii instituţiilor militare
de învățământ, cât şi persoanele care, prin Lege, au statut de militar, cât şi militarii care se
află în prizonierat.
288
Publicată la 08.07.2008 în Monitorul Oficial Nr. 120-121, art Nr : 470
289
Publicată la 08.06.2007 în Monitorul Oficial Nr. 78-81, art Nr : 358, Data intrarii in vigoare : 08.09.2007
290
X. Ulianovschi, Legislţia penal-militară: sugestii, constatări, Legea şi Viaţa, nr. 1, 1996, pag. 13-15
119
2.2. Persoana fizică, - subiect al infracţiunii militare.
Reieşind din dispoziţia art.21 alin.(3)-(4) C.pen., ajungem la concluzia că subiect al infracţiunii
militare poate fi doar persoana fizică şi nu juridică, deoarece nici o infracţiune militară nu este
posibil să fie săvârşită şi de persoana juridică. Prin urmare, vorbind despre subiectul infracţiunii
militare, avem în vedere doar persoanele fizice, semn principal al infracţiunii militare.
Considerăm că legislaţia militară desfăşoară mai pe larg calitatea persoanei fizice ca subiect al
infracţiunii militare, concretizând că nu orice persoană fizică poate fi încorporată în serviciul
militar, şi, prin urmare, nu orice persoană fizică poate fi, eventual, subiect al infracţiunii militare, ci,
numai acele persoane fizice care:
a) sunt cetăţeni ai RM;
b) au calitatea de bărbat, adică sunt de sex masculin (cu excepţia unor cazuri concrete, direct
indicate în legislaţie, când subiecţi ai infracţiunilor militare pot fi şi femeile).
Aceste condiţii erau respectate şi de legislaţia militară veche, cât şi de legislaţia militară nouă, în
vigoare.
Cetăţenii RM de sex masculin care au împlinit 18 ani urmează să fie încorporaţi în serviciul
militar în termen sau pentru pregătire militară obligatorie.
Art.15 al Legii nr.968 din 17 martie 1992 Despre obligaţiunea militară şi serviciul militar al
cetăţenilor RM (abrogată prin Legea nr.1245 din 18 iulie 2002 Cu privire la pregătirea cetăţenilor
pentru apărarea Patriei), prevedea că cetăţenii RM de sex masculin care au împlinit 18 ani urmează
să fie încorporaţi în serviciul militar în termen sau pentru pregătire militară obligatorie. Astfel, era
strict determinat subiectul infracţiunii militare din rândurile militarilor în termen: cetăţenii RM de
sex masculin care au împlinit 18 ani.
Tot în acest mod se reglementează subiecţii infracţiunilor militare din rândurile militarilor în
termen prin Legea nr.1245 din 18 iulie 2002 Cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea
Patriei.
Conform art.4 al acestei Legi, (1) Serviciul militar este o formă specială a serviciului public ce
rezidă în îndeplinirea de către cetăţeni a datoriei constituţionale privind pregătirea pentru apărare şi
apărarea Patriei exclusiv în cadrul Forţelor Armate ale Republicii Moldova.
(2) Serviciul militar este obligatoriu pentru toţi bărbaţii, cetăţeni ai Republicii Moldova, şi se
îndeplineşte în următoarele forme:
(3) Sînt consideraţi în serviciul militar şi studenţii instituţiilor militare de învăţămînt.
(4) Femeile cu pregătire specială necesară pot îndeplini serviciul militar prin contract.
Art.28 al acestei Legi concretizează că: (1) Bărbaţii, cetăţeni ai Republicii Moldova, care au
împlinit vîrsta de 18 ani sînt încorporaţi în serviciul militar în termen.
(2) Încorporarea în serviciul militar în termen se efectuează de două ori pe an: în aprilie–iulie
şi în octombrie–ianuarie (anul următor).
Astfel, conform legislaţiei militare în vigoare ajungem la concluzia că subiectul infracţiunii
militare din rândurile militarilor în termen sunt doar bărbaţii, cetăţeni ai RM, care au împlinit
vîrsta de 18 ani291.
Cetăţenia RM este o condiţie necesară şi pentru încadrarea în serviciul militar pe contract:
conform art.24 alin.2 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 Cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru
apărarea Patriei, cetăţenii RM care solicită încadrarea în serviciul militar prin contract, trebuie să
corespundă cerinţelor medicale şi profesional-psihologice ale serviciului militar pentru o
specialitate militară concretă, precum şi nivelului de pregătire fizică, determinate de MA şi de alte
autorităţi ale administraţiei publice centrale în care este prevăzut serviciul militar.
Tot în acest mod este reglementat subiectul raportului juridic militar în cadrul serviciului militar
pe contract în art.28 alin.1 al Legii nr.162 din 22 iulie 2005 Cu privire la statutul militarului,
291
X. Ulianovschi, Persoana fizică şi vârsta - semne principale ale subiectului infracţiunilor militare // Revista de Ştiinţe Penale, Anuar, Anul II,
2006, pag.101.
120
conform căruia, în serviciul militar prin contract pot fi încadraţi cetăţenii RM care sînt apţi, conform
stării de sănătate, pentru serviciul militar, au studii medii de cultură generală, gimnaziale, liceale,
medii de specialitate sau superioare…
Deoarece legislaţia militară cu privire la serviciul militar pe contract nu interzice încadrarea în
serviciul militar pe contract a femeilor, considerăm că militari pe contract, şi, prin urmare, şi
subiecţi ai infracţiunilor militare din rândul militarilor pe contract, pot fi atât băraţii, cît şi
femeile, care au cetăţenia RM.
Tot din aceste considerent, considerăm că persoane care efectuează serviciul militar cu termen
redus şi serviciul militar ca rezervişti la concentraţi sau mobilizaţi cât şi studenţi ai
instituţiilor militare de învăţămînt, şi, prin urmare, şi, eventual, şi subiecţi ai infracţiunilor
militare din rândul lor, pot fi atât băraţii, cît şi femeile, care au cetăţenia RM.
Totuşi, considerăm că militarii - femei nu pot fi subiecţi ai infracţiunii, prevăzute de art.374
C.pen. (Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă), deoarece, conform
Regulamentului serviciului în garnizoană şi de gardă al FA ale RM, militarii – femei nu execută
serviciul în garnizoană şi de gardă, cu excepţia participării la darea onorului militar la înhumarea
militarilor şi depunerea de flori la monumentele şi mormintele militarilor căzuţi în luptele pentru
libertatea şi independenţa Patriei, şi a participării la măsurile de garnizoană.
2.3. Vârsta subiectului infracţiunii militare.

a) Consideraţii generale cu privire la vârsta subiectului infracţiunii militare.
Unul din semnele principale ale subiectului infracţiunii militare îl constituie vârsta persoanei
care a săvârşit infracţiunea militară.
O analiză formală a vârstei subiectului infracţiunii militare poate fi făcută în baza prevederilor
art.21 alin.(1), (2) C.pen.
Conform art.21 alin.(1) C.pen. sunt pasibile de răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii
militare persoanele fizice, responsabile, care în momentul săvârşirii infracţiunii au împlinit vârsta de
16 ani.
Chiar dacă unele infracţiuni cu caracter general, conform prevederilor art.21 alin.(2) C.pen. pot fi
săvârşite şi de către persoanele cu vârsta de la 14 la 16 ani, aceste prevederi legale nu sunt valabile
pentru subiecţii infracţiunilor militare.
Totuşi, analizând legislaţia militară în vigoare, ajungem la concluzia că chiar şi împlinind vârsta
de 16 ani, persoana nu poate fi subiect al infracţiunilor militare, din următoarele considerente.
După cum a fost indicat mai sus, subiecţi al infracţiunii militare sunt persoanele fizice, apte de
serviciul militar, care îndeplinesc serviciul militar în termen, cu termen redus, sau în bază de
contract, sau sunt chemate la concentrări sau mobilizate în FA ale RM, precum şi studenţii
instituţiilor militare de învăţămînt, cât şi militarii care se află în prizonierat.
Analizând fiecare din categoriile de subiecţi ai infracţiunilor militare în parte, ajungem la
concluzia că vârsta minimă de la care poate surveni răspundere penală pentru subiecţii infracţiunilor
militare este de 17 ani şi mai mare292:
b) Militarii în termen - subiecţi ai infracţiunilor militare.
Conform art.28 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 Cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru
apărarea Patriei, bărbaţii, cetăţeni ai RM, care au împlinit vîrsta de 18 ani.
Totuşi, prevederile art.128 alin.1 al Legii menţionate nu este concretă şi nu ne permite să stabilim
vârsta exactă de la care poate surveni răspunderea penală pentru militarii serviciului militar în
termen, însă este clar că persoana în vârsta de 18 ani şi mai mare, poate fi încorporată în serviciul
militar în termen.
Pentru aceasta vom face trimitere la art.28 alin.2 al acestei Legi, conform căruia încorporarea în
serviciul militar în termen se efectuează de două ori pe an: în mai-iunie şi în noiembrie-decembrie,
adică în perioadele 1 mai – 30 iunie şi 1 noiembrie – 31 decembrie.
Astfel, anume în aceste perioade persoana trebuie să atingă vârsta de 18 ani, pentru a fi
încorporată în serviciul militar în termen, şi, prin urmare, militarul în termen poate fi subiect al
292
2006, pag.104.
121
infracţiunii militare doar la atingerea vârstei de 18 ani, şi nu la atingerea vârstei de 16 ani, cum
este prevăzut în art.21 alin.(1) C.pen.
În legătură cu vârsta tragerii la răspunderea penală a militarilor în termen, în doctrina penală s-au
conturat mai multe puncte de vedere.
Într-o opinie s-a susţinut că nu are importanţă juridică pentru tragerea la răspunderea penală a
militarului faptul încorporării ilegale a militarilor, în acelaşi rând şi a militarilor în termen, în
serviciul militar:
Cu toate că persoanele au fost incorect încorporate sau mobilizate în serviciul militar (din cauza
inaptitudinii de serviciul militar sau vârstei etc.), ele sunt obligate să se supună în timpul aflării în
serviciul militar cerinţelor disciplinei militare şi să îndeplinească întocmai obligaţiunile militare.
Ele pot să fie eliberate din serviciul militar doar în ordinea stabilită de lege.
Faptul încorporării sau mobilizării ilegale poate să servească doar drept circumstanţă care va
influenţa la individualizarea pedepsei (la caracterul şi mărimea pedepsei) şi nu poate servi drept
bază pentru liberarea persoanei de răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii militare.293
Într-o altă opinie s-a susţinut că săvârşirea unei fapte penale prevăzute de Cap. 33 C.pen. rus
(Cap. XVIII al PS a C.pen. al R.M., n.a.) de către o persoană care n-a împlinit vârsta de 18 ani
(vârsta de încorporare în serviciul militar în Rusia, nota autorului), care a fost încorporată în
serviciul militar ilegal, neavând vârsta necesară încorporării în serviciul militar, de exemplu, în
rezultatul unei greşeli sau falsificării intenţionate a documentelor de încorporare, admise la
recrutare, exclude răspundere penală pentru infracţiunile contra serviciului militar.294
Susţinem ultimul punct de vedere şi considerăm că în cazul încorporării unei persoane în
serviciul militar în termen în FA până la atingerea vârstei de încorporare, prevăzute de art.28
al Legii susindicate (18 ani) şi săvârşirii de către dânsul a unei fapte prevăzute de Cap. XVIII a PS a
C.pen. (infracţiuni militare) în timpul serviciului militar în termen, dânsul nu va putea fi
recunoscut subiect al infracţiunii militare şi, prin urmare, nu va putea fi recunoscut vinovat
în săvârşirea infracţiunii militare, deoarece nu putea fi încorporat în serviciul militar în
termen295.
Explicăm aceasta prin faptul că încălcarea flagrantă a legii în cazul adoptării actului administrativ
(în cazul dat, de încorporare în serviciul militar), duce la nulitatea lui.
Nulitatea actului duce şi la nulitatea încorporării în serviciul militar. În continuarea acestui gând,
nulitatea încorporării indică la faptul că nu puteau apărea nici relaţii de drept militar şi în
consecinţă, persoana, neputând fi subiect al relaţiilor de drept militar, nu poate fi nici subiect al
infracţiunilor militare, adică subiect al relaţiilor de drept militar penal.
În contextul celor expuse, considerăm că nulitatea actului de încorporare se referă la tot
termenul în care persoana se află în serviciul militar în termen şi nu depinde de faptul dacă
persoana a îndeplinit vârsta încorporării în serviciul militar în termen sau nu la momentul
săvârşirii faptei penale (incluse în Cap. XVIII al PS a C.pen., adică infracţiuni militare),
deoarece acest act îşi păstrează nulitatea sa până la anulare lui şi adoptarea unui alt act legal.
În acest caz, considerăm că vor fi date două aprecieri juridice de către instanţa de judecată a
acestor împrejurări, în dependenţă de conţinutul faptei săvârşite:
a) În cazul în care persoana este învinuită în săvârşirea unei infracţiuni pur militare, care nu are
asemănare cu nici una din infracţiunile cu caracter general (de exemplu, dezertarea, art.371 C.pen.)
- instanţa de judecată va pronunţa o sentinţă de achitare pe motivul lipsei elementelor constitutive
ale componenţei de infracţiune (lipseşte subiectul (subiectul special) al infracţiunii, calitatea de
militar (art.390 C.pr.pen.).
b) În cazul în care persoana este învinuită în săvârşirea unei infracţiuni militare, care are
asemănare cu una sau mai multe dintre infracţiunile cu caracter general (de exemplu, încălcarea
regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari… dacă între ei nu există raporturi de
subordonare, soldată cu vătămarea medie a integrităţii corporale, art.369 alin.(2) lit.c) C.pen.), -
instanţa de judecată va pronunţa o sentinţă prin care v-a recalifica acţiunile inculpatului de pe
293
В.М.Чхиквадзе, Советское уголовное право, Юридическое издательство, Moscova, 1948, рag. 164.
294
Преступления против военной службы, под редакцией Н.А.Петухова, Издательство «Норма», Moscova, 2002, pag.14.
295
X.Ulianovschi, Persoana fizică şi vârsta - semne principale ale subiectului infracţiunilor militare // Revista de Ştiinţe Penale, Anuar, Anul II,
2006, pag.105.
122
art.369 alin.(2) lit.c) C.pen. pe art.152 C.pen., adică v-a considera că a fost săvârşită o infracţiune
contra sănătăţii persoanei şi nu contra ordinii de exercitzare a serviciului militar.
Tot în acest sens s-a expus şi practica judiciară (în RM n-au fost aşa cazuri).296
Făcând trimitere la prevederile art.28 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 Cu privire la pregătirea
cetăţenilor pentru apărarea Patriei cât şi art.15 al Legii nr.968 din 17 martie 1992 Despre
obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor RM (abrogată în 2002) cu privire la vârsta
încorporării în serviciul militar în termen, conchidem că сetăţenii RM de sex masculin fie
încorporaţi în serviciul militar în termen doar la împlinirea vârstei de 18 ani.
Aceste prevederi legale sunt întru totul compatibile cu cerinţele organizaţiilor internaţionale în
domeniul drepturilor omului.
Astfel, art.38 al Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului, adoptată de ONU la 20 noiembrie
1989 le cere tuturor statelor–părţi la Convenţie “să împiedice înrolarea în FA a persoanelor sub 18
ani, să-i înroleze, cu prioritate, pe cei mai în vârstă”297.
La cea de-a treia sesiune, în ianuarie 1993, Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului a
convenit pregătirea unei redactări preliminare a unui Protocol Opţional la Convenţie, prin care
vârsta menţionată la art.38 al Convenţiei să se ridice la 18 ani: „În acest cadru de lucru, Comitetul
încurajează statele părţi să se gândească la adoptarea tuturor măsurilor posibile, în scopul de a ridica
vârsta menţionată în art.38 la 18 ani”. Redactarea preliminară începe astfel „Art.1: Statele-părţi vor
lua toate măsurile posibile pentru a garanta că persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu
participă la ostilităţi; art.2: Statele – părţi se vor abţine de la înrolare în forţele armate orice
persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani.”
Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului consideră că pentru a asigura deplina exercitare a
drepturilor copilului prevăzute de Convenţie, statele-părţi nu trebuie să înroleze în forţele armate
persoane sub 18 ani. Comitetul consideră că aceeaşi prevedere trebuie să se aplice, ca principiu, şi
înrolării voluntare (adică serviciului militar pe contract, nota autorului). Realitatea a arătat că
situaţiile de urgenţă sunt adesea o cale către instrumentalizarea copiilor, implicând mari riscuri
pentru aceştia298.
Spre deosebire de legislaţia militară a RM, legislaţia militară a altor ţări stabileşte vârsta
încorporării în serviciul militar în termen mai mare de 18 ani.
Conform legislaţiei României, subiectul activ nemijlocit al infracţiunilor contra ordinii şi
disciplinei militare trebuie să aibă calitatea de militar, iar în cazul infracţiunilor săvârşite în legătură
cu serviciul militar (art.353–354 C.pen. român vechi299) are calitatea de civil.
Întrucât în legislaţia penală actuală nu este definită noţiunea de militar, pentru lămurirea acesteia
este necesar să ţinem seama de prevederile Constituţiei, ale Legii nr.45/1994 privind apărarea
naţională a României şi ale Legii nr.46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare300.
Conform art.52 alin.2 din Constituţie, serviciul militar este obligatoriu pentru bărbaţi, cetăţenii
români care au împlinit vârsta de 20 de ani, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, iar în al. 3 al
aceluiaşi articol se prevede că pentru pregătirea în cadrul serviciului militar activ, cetăţenii pot fi
încorporaţi până la vârsta de 35 de ani.
În legea de revizuire a Constituţiei României arătată de Camera Deputaţilor în iunie 2003, la
art.52 alin.2 se prevede că “condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin
legea organică”, iar la alin.3 este prevăzut “cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi
până la vârsta de 35 de ani, cu excepţia voluntarilor, în condiţiile legii organice”.
Revizuirea dă o nouă reglementare obligaţiilor militare ale cetăţenilor. În conformitate cu acest
text nu mai există obligaţia serviciului militar pentru bărbaţii, cetăţeni români, stipulându-se totuşi
că cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România, urmând ca să se stabilească condiţiile privind
îndeplinirea îndatoririlor militare printr-o viitoare lege organică. Este menţinută în continuare
vârsta de 20 de ani ca fiind limita minimă de la care poate fi făcută încorporarea şi 35 de ani ca
296
www.rumbler.ru, Обзор кассационно-надзорной практики Ленинградского окружного военного суда за Ш полугодие 2001 г.
297
Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, adoptată de ONU la 20 noiembrie 1989 // RM a aderat la această Convenţie în 1990 prin
Hotărârea Parlamentului nr.408-XII din 12 decembrie 1990.
298
Rachel Hodgkin şi Peter Newell, Ghid de aplicare practică a Convvenţiei cu privire la Drepturile Copilului (Tradus de A. Anghel, C.
Hârceag, M. Vrăjitor, M. Constantinescu), UNICEF, Ed. Cartier, 2001, pag.523.
299
Cod penal al României, Grupul de edituri “Tribuna”, 1996, pag.136.
300
Legea nr.46/1996 // Monitorul Oficial nr.120/1996.
123
limită maximă până la care se poate face încorporarea, cu excepţia voluntarilor, aceasta fiind în
concordanţă cu cerinţele profesionalizării armatei.
În Rusia vârsta de încorporare în serviciul militar este de 18 ani301: după regula generală, serviciul
militar se începe, şi, prin urmare, răspunderea penală survine nu mai devreme de 18 ani şi până la
atingerea vârstei de 27 ani.302
În Latvia vârsta de încorporare în serviciul militar este de 19 ani: după regula generală, serviciul
militar se începe, şi, prin urmare, răspunderea penală survine nu mai devreme de 19 ani şi până la
atingerea vârstei de 27 ani303.
Legislaţia militară a Republicii Azerbaijan,304 stipulează că militari ai serviciului militar în termen
pot fi cetăţenii R. Azerbaijan, bărbaţi, apţi pentru serviciul militar după starea sănătăţii şi care au
împlinit la momentul încorporării vârsta de 18 ani.
c) Persoanele sare satisfac serviciul militar cu termen redus - subiecţi ai infracţiunilor

militare.
apărarea Patriei:
(1) Absolvenţii instituţiilor civile de învăţămînt superior universitar, care nu şi-au îndeplinit
obligaţiunea militară pînă la finalizarea studiilor îndeplinesc serviciul militar cu termen redus în
centrele de instruire ale Forţelor Armate sau la concentrări speciale organizate de centrele militare
dacă nu au atins vîrsta de 27 de ani.
(3) Persoanele care frecventează cursurile celei de a doua facultăţi şi au absolvit cel puţin un
an al acesteia beneficiază de amînarea încorporării. Amînarea respectivă se acordă numai pînă la
absolvirea cursurilor celei de a doua facultăţi.
(4) Absolvenţii instituţiilor civile de învăţămînt superior universitar pot opta pentru serviciul
civil cu durata de 6 luni, în condiţiile legii.
Astfel, în privinţa serviciul militar cu termen redus, careva probleme cu privire la termenul, din
momentul căruia aceste persoane pot răspunde penal pentru infracţiunile militare, nu apar,
deoarece, în orice caz, persoana care a absolvit o instituţie superioară de învăţământ, are vârsta
mai mare de 18 ani.
Cu atât mai mult, conform art.34 alin.2 al acestei Legi, încorporarea în serviciul militar cu termen
redus se efectuează în conformitate cu prevederile Cap. V al acestei legi (cu privire la serviciul
militar în termen, /n.a/) aplicate în mod corespunzător.
d) Militarii pe contract - subiecţi ai infracţiunilor militare.

Privitor la cazurile în care militarii pe contract pot fi subiecţi ai infracţiunilor militare se poate de
menţionat următoarele.
Conform art.12 alin.1 al Legii nr.162 din 22 iulie 2005 Cu privire la statutul militarului, Toţi
cetăţenii Republicii Moldova care au împlinit vîrsta de 18 ani au drepturi egale la încadrare în
serviciul militar prin contract, în conformitate cu prezenta lege şi cu alte acte legislative.
Conform prevederilor art. 28 al acestei Legi:
(1) Încadrarea în serviciul militar prin contract se efectuează prin încheierea contractului de
îndeplinire a serviciului militar şi prin emiterea ordinului de către: a) comandantul unităţii militare –
pentru efectivul de soldaţi şi de sergenţi; b) comandantul (şeful) marii unităţi militare, cei egali şi
superiori acestuia – pentru efectivul de subofiţeri; c) conducătorul structurii militare – pentru toate
categoriile de militari.
(2) Un nou contract de îndeplinire a serviciului militar cu conducătorul structurii militare, în
cazul cînd acesta este militar, îl încheie Comandantul Suprem al Forţelor Armate.
(4) În serviciul militar prin contract pot fi încadraţi cetăţenii Republicii Moldova care sînt apţi,
conform stării de sănătate, pentru serviciul militar, au studii medii de cultură generală, gimnaziale,
liceale, medii de specialitate sau superioare, din rîndul:
301
Федеральный Закон от 28 марта 1998 г. nr.53 – ФЗ «О воинской обязанности и военной службе».
302
Преступления против военной службы, под редакцией Н.А. Петухова, op.cit., pag.14.
303
Legea Republicii Latvia despre serviciul militar obligatoriu din 10 februarie 1997.
304
Legea despre bazele de încorporare în serviciul militar din 10 iunie 2002 cu modificările din 2 septembrie 1999 etc., Legea despre serviciul
militar din 3 noiembrie 1992 şi Legea cu privire la statutul militarului din 12 ianuarie 1993 cu modificările din 2 aprilie 1999.
124
a) cetăţenilor din rezerva Forţelor Armate;
b) militarilor în termen, după şase luni de serviciu militar;
c) militarilor în termen redus, după îndeplinirea serviciului, fără eliberarea din serviciul militar;
d) studenţilor instituţiilor de învăţămînt militar, care au împlinit vîrsta de 18 ani;
e) altor cetăţeni care au împlinit vîrsta de 18 ani.
(5) La încadrarea în serviciul militar a persoanelor din efectivul de soldaţi cu studii gimnaziale,
contractul se va încheia pe un termen de 3 ani, cu condiţia absolvirii obligatorii în această perioadă
a şcolii medii de cultură generală. În caz contrar, contractul nu se mai prelungeşte.
(6) Nu pot fi încadraţi în serviciul militar prin contract cetăţenii:
a) apreciaţi de către comisia medico-militară ca fiind inapţi sau apţi limitat pentru îndeplinirea
serviciului militar prin contract;
b) care nu corespund cerinţelor profesional-psihologice pentru o specialitate militară concretă;
c) care nu au susţinut testările în cadrul cantonamentelor de apreciere pentru numire în funcţia
propusă;
d) care depăşesc vîrsta-limită de încadrare în serviciul militar prin contract, cu excepţia
cazului prevăzut la alin.(11) al acestei Legi : (În scopul completării Forţelor Armate cu cetăţeni cu
specialităţi deficitare, vîrsta-limită de încadrare în serviciul militar prin contract poate fi prelungită
pînă la 5 ani, la decizia conducătorului structurii militare);
e) care deţin cetăţenia altui stat;
f) din alte categorii prevăzute de legislaţia în vigoare.
Astfel, analizând prevederile legale, constatăm că în serviciul militar prin contract pot fi
încadrate doar persoanele care au atins vârsta de 18 ani, şi, prin urmare, persoanele, care exercită
serviciul militar prin contract, pot fi subiecţi ai infracţiunilor militare doar în cazul în care ele
au fost încadrate în acest serviciu având deja vârsta de 18 ani305.
Considerăm că în cazul în care aceste persoane n-au atins la momentul încadrării în serviciul
militar pe contract vârsta de 18 ani (adică, cu încălocarea prevederilor legale), ele, în cazul
săvârşirii unor fapte considerate de legea penală ca infracţiuni militare, nu pot fi subiecţi ai acestor
infracţiuni, deoarece încălcarea flagrantă a legii în cazul adoptării actului administrativ (în cazul
dat, de încorporare în serviciul militar), duce la nulitatea lui, adică la nulitatea ordinului de
încorporare în serviciul militar, iar nulitatea actului duce şi la nulitatea încorporării în serviciul
militar. În continuarea acestui gând, nulitatea încorporării indică la faptul că nu puteau apărea nici
relaţii de drept militar şi în consecinţă, persoana, neputând fi subiect al relaţiilor de drept militar, nu
poate fi nici subiect al infracţiunilor militare.
e) Subiectul infracţiunii militare: cetăţenii care îşi fac studiile în cadrul instituţiilor de
învăţămînt militar.
Privitor la cazurile în care cetăţenii îşi fac studiile în cadrul instituţiilor de învăţămînt
militar, situaţia este cu mult mai complicată, sunt multe probleme, obstacole şi greutăţi pentru a
stabili vârsta de la care aceste persoane pot fi în calitate de subiecţi ai infracţiunilor militare şi se
poate de menţionat următoarele: conform art.29 alin.1 al Legii nr.162 Cu privire la statutul
militarilor, cetăţenii care nu au îndeplinit serviciul militar pot candida pentru înmatriculare în
instituţiile de învăţămînt militar din anul cînd vor împlini 17 ani pînă în anul cînd vor împlini 23 de
ani.
La acest compartiment se poate de dedus următoarele concluzii:
Pot fi înmatriculaţi în instituţiile superioare de învăţământ militar persoanele care au atins vârsta
de 17 ani în anul de învăţământ, sau vor împlini vârsta de 17 ani în anul de învăţământ.
Această sintagmă poate fi ilustrată în exemplul următor: Anul de învăţământ durează de la 1
septembrie a…. până în luna decembrie a…… Astfel, de exemplu, poate fi înmatriculată în
instituţiile superioare de învăţământ militar pentru a. 2015 persoana X, care v-a împlini vârsta de 17
ani până la 31 decembrie 2015.
Ţinând cont de faptul că înmatricularea în instituţiile superioare de învăţământ militar are loc la 1
septembrie a fiecărui an, persoana X va avea la momentul înmatriculării 16 ani şi 8 luni.
305
2006, pag.108.
125
Militarii prin contract care au fost înmatriculaţi în instituţia de învăţămînt militar încheie un nou
contract de îndeplinire a serviciului militar pentru perioada efectuării studiilor în instituţia de
învăţămînt militar şi pentru 5 ani de serviciu militar după absolvirea instituţiei.
Art.29 alin.6 al acestei Legi indică că studenţii exmatriculaţi din instituţia de învăţămînt militar
pentru restanţe academice, încălcare a disciplinei sau refuz de a continua studiile sînt încorporaţi în
serviciul militar în termen, în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare, în modul stabilit de
conducătorul structurii militare.
Prevederile art.29 alin.5 ale acestei Legi stipulează că studenţii care, la înmatricularea în
instituţia de învăţămînt militar, nu au împlinit vîrsta de 18 ani încheie contractul de îndeplinire a
serviciului militar la atingerea acestei vârste. Pînă la încheierea contractului, studenţii au statut
de militar în termen.
Astfel, reieşind din prevederile art.29 al Legii susindicate, considerăm că cetăţenii care îşi
fac studiile în cadrul instituţiilor de învăţămînt militar pot fi subiecţi ai infracţiunilor militare
la atingerea vârstei de 16 ani şi 8 luni. Totuşi, cum am arătat şi în cazul militarilor în termen,
aceste prevederi legale vin în contradicţie cu documentele internaţionale şi cu principiul
umanismului garantat în art. 18 al CRM,306cât şi cu documentele internaţionale (Convenţia ONU cu
privire la drepturile copilului etc.).
Considerăm că ar fi mai reuşită introducerea unei modificării în alineatele respective ale art.29 al
acestei Legi, care ar stipula că cetăţenii care şi fac studiile în cadrul instituţiilor de învăţămînt
militar au statut de militar pe contract la atingerea vârstei de 18 ani. Astfel, cetăţenii care şi
fac studiile în cadrul instituţiilor de învăţămînt militar şi au statut de militar pe contract vor
fi subiecţi ai infracţiunilor militare la atingerea vârstei de 18 ani.
Ţinând cont de toate cele susindicate, considerăm că în toate cauzele penale cu privire la
militarii, care n-au împlinit vârsta de 18 ani, adică faţă de minorii militari, ţinând cont de specificul
serviciului militar, ar fi neceasar de controlat dacă dânsul a acţionat cu descernământ sau nu.
Pentru aceasta, în asemenea împrejurări, ar fi necesar de numit expertize medico-legale
psihiatrice şi psihologice.
Tot la acest subiect, considerăm că şi în alte împrejurări, la comiterea infracţiunilor de drept
comun de către minorii în vârstă de la 14 la 16 ani, în toate cazurile, organele de urmărire penală
sau instanţele de judecată ar trebui să numească expertizele respective pentru a consttata dacă dânşii
au comis infracţiunea cu descernământ sau nu. Astfel, considerăm că pentru persoanele în vârsta de
la 14 la 16 ani, care au comis fapte prevăzute de legislaţia penală, trebuie să se prezume că dânşii
au comis fapta fără de discernământ, până când, prin intermediul expertizării obligatorii a lor, nu
este demonstrat contrariul307.
Din aceste considerente, nu susţinem opinia, conform căreia, dacă prin lege a fost stabilită pentru
minori o vârstă unică de tragere la răspunderea penală de la 14 ani, la împlinirăea acestei vârste
făptuitorul este prezumat că a acţionat cu discernământ308.
Merită atenţie tratamentul acestei probleme în doctrina, practica şi legislaţia Rusiei: conform
art.35 p.2 al Legii federale a Rusiei “Despre obligaţiunea militară şi serviciul militar”, cetăţenii
care nu au exercitat serviciul militar în termen, dar sunt înmatriculaţi în instituţiile militare de
învăţământ militar, capătă statutul de militari, care trec serviciul militar în termen şi încheie
contractul de exercitare a lui la atingerea de către ei a vârstei de 18 ani, dar nu mai devreme de
terminarea de către ei a primului an de studii în instituţiile militare de învăţământ indicate.
Această prevedere legală şi-a găsit oglindire în Regulamentul cu privire la ordinea de satisfacere
a serviciului militar309.
În art.8 p.2 al acestui Regulament se concretizează această întrebare şi se accentuează atenţia la
aceea, că cursanţii încheie primul contract la atingerea de către dânşii a vârstei de 18 ani, însă nu
mai devreme de terminarea de către ei a primului an de studiu, dar nu mai târziu de terminarea celui
de-al doilea an de studii. În acest caz, persoanele indicate, care au refuzat să încheie contractul în
306
Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, promulgată la 29 iulie 1994 // Monitorul Oficial nr.001 din 18 august 1994.
307
X. Ulianovschi, Răsopunderea penală a minorilor, Revista Naţională de Drept, nr. 3, 2002, pag. 11-12.
308
D. Clocotici, Executarea măsurii educative de internare a minorilor în şcolile speciale de muncă ţi reeducare, Buletinul Penitenciarelor, Ed.
Direcţia Penitenciarelor, nr. 4/1982, pag. 53.
309
Regulamentul cu privire la ordinea de satisfacere a serviciului militar, în redacţia Decretului Preşedintelui Federaţiei Ruse din 15 octombrie 1999.
126
corespundere cu legislaţia respectivă şi acest Regulament, sunt exmatriculaţi din aceste instituţii de
învăţământ militar310.
Prin urmare, conform legislaţiei militare a Rusiei, în vigoare, persoanele care fac studiile în
instituţiile de învăţământ militare şi se numesc cursanţi, şi care nu au atins vârsta de 18 ani, nu pot
să fie trase la răspunderea penală pentru infracţiunile militare (infracţiunile prevăzute de Cap.33
C.pen. al Rusiei), deoarece el nu posedă criteriile, semnele speciale ale subiecţilor acestor
infracţiuni. Ele capătă statutul de militar în tot volumul la încheierea contractului despre exercitarea
serviciului militar şi doar în legătură cu atingere vârstei de 18 ani.
Practica judiciară a Judecătoriei militare a Districtului Militar Leningrad şi a Judecătoriei militare
a Garnizoanei Sankt-Petersburg (în RM nu este practică judiciară în materia dată) pentru perioada
1996-1998 a arătat că sentinţele acestor judecătorii cu privire la condamnarea cursanţilor
instituţiilor militare de învăţământ au fost legale. În această perioadă n-a fost nici un caz de atragere
la răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunilor militare a cursanţilor instituţiilor militare de
învăţământ, care n-ar fi atins vârsta de 18 ani la momentul săvârşirii infracţiunii. Ca regulă,
cursanţii primului şi al doilea an de învăţătură săvârşeau infracţiuni de tip comun în participaţie cu
persoanele civile.311
2.4. Apariţia şi încetarea raporturilor juridice penal-militare.

O importanţă deosebită pentru recunoaşterea persoanei ca subiect al infracţiunii militare o are
începutul şi sfârşitul perioadei de aflare a persoanei în serviciul militar, timpul în care persoana
are statut de militar. Anume în această perioadă de timp apar relaţiile (raporturile) juridice
militare între persoană şi stat în persoana organelor administraţiei militare, şi, respectiv, în
această perioadă de timp persoana, în cazul săvârşirii unei fapte prevăzute de Cap. XVIII al PS a
C.pen., poate fi subiect al relaţiilor juridice penal-militare, adică subiect al infracţiunilor militare.
apărarea Patriei, durata serviciului militar este:
a) pentru militarii care îndeplinesc serviciul militar în termen - 12 luni;
b) pentru militarii care îndeplinesc serviciul militar cu termen redus – 3 luni;
c) pentru militarii care îndeplinesc serviciul militar prin contract - perioada indicată în contract;
d) pentru rezerviştii concentraţi – durata concentrărilor.
În caz de mobilizare, durata serviciului militar nu se stabileşte.
Conform aceluiaşi articol a Legii susindicate, durata serviciului militar se calculează:

a) pentru cetăţenii încorporaţi în serviciul militar în termen sau în serviciul cu termen redus – din
ziua includerii în tabelul nominal al unităţii militare;
b) pentru cetăţenii încadraţi în serviciul militar prin contract – din momentul intrării în vigoare a
contractului;
c) pentru cetăţenii înmatriculaţi în instituţiile de învăţămînt militar – din ziua înmatriculării;
d) pentru rezerviştii concentraţi sau mobilizaţi – din ziua încorporării de către centrul militar.
Perioada aflării cetăţeanului în serviciul militar se socoteşte din ziua în care acesta, prin ordinul
comandantului centrului militar, este încorporat sau încadrat în serviciul militar şi trimis în unitatea
militară şi pînă în ziua în care militarul, prin ordinul comandantului unităţii militare, este exclus din
tabelul nominal al unităţii militare în legătură cu trecerea în rezervă sau în retragere.
Prevederi asemănătoare sunt stipulate şi în art. 7 al Regulamentului cu privire la la modul de
îndeplinire a serviciului militar în Forţele Armate, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 941
din 17 august 2006, conform căruia durata serviciului militar este:
a) pentru militarii în termen – 12 luni;
b) pentru militarii în termen redus – 3 luni;
c) pentru militarii prin contract – perioada indicată în contract;
d) pentru rezerviştii concentraţi – durata concentrărilor militare, exerciţiilor şi
antrenamentelor de mobilizare;
310
Правовое положение курсанта военно-учебного заведения, Сб. законов, документов, Moscova, 1996 pag.21; Положение о порядке
прохождения военной службы, Moscova, 1999, pag.16.
311
Криминология, под редакцией А.И. Долговой, Moscova, 1999, pag.576.
127
e) pentru rezerviştii mobilizaţi – pînă la demobilizare.
Conform prevederilor art. 8 al aceluiaşi Regulament, durata serviciului militar se
calculează:
a) pentru militarii în termen şi în termen redus – din momentul prezentării la centrul militar
pentru a fi trimis în unitatea militară;
b) pentru militarii prin contract – din momentul intrării în vigoare a contractului;
c) pentru cetăţenii înmatriculaţi în instituţiile de învăţămînt militar – din data înmatriculării;
d) pentru rezerviştii concentraţi sau mobilizaţi – din data încorporării de către centrul militar.
9. Perioada aflării cetăţeanului în serviciul militar se calculează din data în care acesta, prin
ordinul comandantului centrului militar, este încorporat sau încadrat în serviciul militar şi trimis în
unitatea militară şi pînă la data în care militarul, prin ordinul de zi al comandantului unităţii
militare, este radiat din tabelul nominal al structurii (unităţii) militare în legătură cu eliberarea din
serviciul militar, decesul (moartea), declararea militarului dispărut fără urmă, în conformitate cu
prezentul Regulament şi cu legislaţia în vigoare.
Totuşi, considerăm că statutul de militar, în cazul încheierii contractului pentru efectuarea

serviciului militar, persoana îl capătă nu din momentul încheierii contractului, ci din momentul
încadrării persoanei în serviciul militar pe contract de către Centrele militare.
Această concluzie este dedusă din conţinutul prevederilor art.24 al Legii susindicate, conform
căruia: Încadrarea cetăţenilor în serviciul militar prin contract se efectuează de către centrele
militare în baza extraselor din ordinele pe efectiv cu privire la numirea în funcţie, parvenite:
a)pentru soldaţi, sergenţi şi subofiţeri – de la comandanţii unităţilor şi marilor unităţi militare
b)pentru ofiţeri – de la autorităţile administraţiei publice centrale în care este prevăzut serviciul
militar.
Astfel, teoretic se poate deduce că mai întâi se încheie contractul pentru serviciul militar, apoi se
emite ordinul de numire în funcţie, apoi aceste ordine se expediază în Centrele militare pentru
încadrarea persoanei în serviciul militar şi doar după aceea se emite ordinul comandantului
Centrului militar de încadrare a persoanei în serviciul militar.
Uneori încheierea contractului şi emiterea ordinului de încadrare în serviciul militar poate să
corespundă în timp, iar uneori, nu.
Ţinând cont de faptul că persoana se află în serviciul militar, adică apare raportul juridic militar
între dânsul şi organele conducerii militare, doar din momentul încorporării ei în serviciul militar,
prin ordinul comandantului centrului militar (art.18 alin.4 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 Cu
privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei), considerăm că şi subiect al infracţiunii
militare dânsul poate fi doar din momentul încorporării în serviciul militar, prin ordinul
comandantului centrului militar.
O altă problemă, nu mai puţin discutabilă, este momentul încetării raportului juridic militar a
persoanei care exercită serviciul militar pe contract312.
Considerăm că nu apar probleme în ce priveşte încetarea raporturilor juridice militare, şi,
eventual, raporturilor juridice penal-militare în cazul când termenul contractului în serviciul militar
a expirat, deoarece, conform art.25 al Legii susindicate, contractul de îndeplinire a serviciului
militar reprezintă un acord între cetăţean şi autoritatea administraţiei publice centrale în care este
prevăzut serviciul militar, acord prin care părţile contractante stabilesc termenul încadrării şi
condiţiile îndeplinirii serviciului militar.
Prin urmare, la expirarea termenului încadrării în serviciul militar, încetează şi raporturile
juridice militare şi, eventual, raporturile juridice penal-militare.
O altă problemă, nu mai puţin discutabilă, este momentul încetării raportului juridic militar a
persoanei, care exercită serviciul militar pe contract, în cazul când termenul contractului cu
privire la exercitarea serviciului militar n-a expirat, însă militarul pe contract a înaintat raport de
desfacerea contractului cu privire la exercitarea serviciului militar înainte de termen, la dorinţă
proprie.
312
2006, pag.112.
128
În această privinţă, este necesar de accentuat că legislaţia militară naţională este cu mult mai
loială faţă de militarii pe contract decât majoritatea legislaţiilor militare din alte ţări, deoarece, spre
deosebire de ele, legislaţia naţională, în art. 35 al. 3 lit. m) al Legii cu privire la statutul militarului
şi 140 lit.m) al Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a serviciului militar în Forţele
Armate, permite desfacerea contractului cu privire la exercitarea serviciului militar înainte de
termen, la dorinţă proprie.
Conform art. 141-143 al acesti Regulament,eliberarea militarilor din serviciul militar prin
contract este efectuată pe baza raportului depus de militar, cu excepţia cazurilor prevăzute de art.35
alin.(3) lit.e), f), j), k) sau o) din Legea cu privire la statutul militarilor, în modul stabilit de către
conducătorul structurii militare.
Comandantul (şeful) unităţii militare înaintează pe cale ierarhică raportul militarului privind
eliberarea din serviciul militar. Pînă la comunicarea ordinului de eliberare din serviciul militar,
militarul vizat este obligat să-şi îndeplinească atribuţiile funcţiei pe care o deţine, precum şi toate
îndatoririle ce-i revin.
Militarul este radiat din tabelul nominal al unităţii militare după predarea gestiunii şi funcţiei,
dar nu mai tîrziu de 2 luni din data emiterii ordinului cu privire la eliberarea lui din serviciul militar,
fără a lua în considerare termenul aflării militarului în concediu. Termenul acordat militarului
pentru predarea gestiunii şi funcţiei se stabileşte de Regulamentul serviciului interior al Forţelor
Armate ale Republicii Moldova sau de conducătorul structurii militare.
Data radierii militarului din tabelul nominal al unităţii militare este ultima zi de aflare în
serviciul militar.
Militarii prin contract care urmează a fi eliberaţi din serviciul militar pe baza art.35 alin.(3)
lit.f), g), i), j), k) şi m) din Legea cu privire la statutul militarilor şi termenul de aflare în serviciul
militar al cărora constituie mai puţin de 12 luni vor fi eliberaţi din serviciul militar prin contract şi,
în conformitate cu legislaţia în vigoare, vor fi trecuţi pentru îndeplinirea serviciului militar în
termen pînă la împlinirea a 12 luni de aflare în serviciul militar, după care sînt eliberaţi din serviciul
militar.
Prin urmare, militarul prin contract poate fi subiect al infracţiunii militare din momentul
încorporării lui în serviciul militar, prin ordinul comandantului centrului militar, până la
eliberarea lui: din ziua în care, prin, ordinul comandantului de unitate, el este exclus din listele
personalului în legătură cu expirarea termenului contractului, în legătură cu trecerea în rezerva
Forţelor Armate sau în retragere, dar nu mai tîrziu de 2 luni din data emiterii ordinului cu
privire la eliberarea lui din serviciul militar.
Începutul aflării în serviciul militar în termen şi a militarului cu termen redus se consideră
ziua prezentării recrutului în organul local de conducere militară pentru a fi trimis în unitatea
militară, iar sfârşitul aflării în serviciul militar în termen se consideră ziua în care militarul, prin
ordinul comandantului unităţii militare, este exclus din listele efectivului în legătură cu trecerea sa
în rezerva FA. În ce priveşte prevederile Regulamentului, conform căruia, începutul aflării în
serviciul militar în termen se consideră ziua prezentării recrutului în organul local de conducere
militară pentru a fi trimis în unitatea militară vine în contradicţie cu prevederile Legii susindicate şi,
prin urmare, sunt ilegale şi inaplicabile. Aceste concluzii sunt susţinute şi de prevederile art.39
alin.2 al Legii susindicate.
Astfel, considerăm că militarul în termen poate fi subiect al infracţiunii militare din ziua în care
acesta, prin ordinul comandantului centrului militar, este încorporat sau încadrat în serviciul
militar şi trimis în unitatea militară şi pînă în ziua în care militarul, prin ordinul comandantului
unităţii militare, este exclus din tabelul nominal al unităţii militare în legătură cu trecerea în
rezervă sau în retragere.
Acelaşi Regulament mai prevede că pentru supuşii militari chemaţi la concentrări sau la
instrucţiunile de probă începutul serviciului militar se consideră ziua când ei s-au prezentat la
locul satisfacerii serviciului de concentrare sau a instrucţiunii de probă, iar sfârşitul serviciului
militar se consideră sfârşitul ultimii zile de concentrare sau a instrucţiunilor de probă.
Acelaşi termen se atribuie şi la durata de timp când aceste persoane pot fi, eventual, subiecţi ai
129
Studenţii instituţiilor de învăţământ militare, care au atins vârsta de 17 ani, se consideră aflaţi
în serviciul militar din ziua când au fost îscrişi în listele acestei instituţii de învăţământ militare.
Conform art.29 al Legii nr.162 din 22 iulie 2005 Cu privire la statutul militarului, cetăţenii care nu
au îndeplinit serviciul militar pot candida pentru înmatriculare în instituţiile de învăţămînt militar
din anul cînd vor împlini 17 ani pînă în anul cînd vor împlini 23 de ani.
Astfel, analizând aceste prevederi legale, ajungem la concluzia că cetăţenii care nu au îndeplinit
serviciul militar, pot fi înmatriculate în instituţiile de învăţământ militar la vârsta de 16 ani şi 8 luni
(după cum a fost analizată această situaţie mai sus).
Cetăţenii care îndeplinesc sau au îndeplinit serviciul militar au dreptul să fie înmatriculaţi în
instituţiile de învăţămînt militar pînă la împlinirea vârstei de 25 de ani inclusiv.
Este interesantă poziţia militară a cetăţenilor care fac studii în instituţiile militare de
învăţământ din RM:
- Cetăţenii admişi în instituţiile de învăţămînt militar se numesc în funcţiile militare de studenţi,
audienţi sau în alte funcţii militare, în conformitate cu legislaţia în vigoare, la atingerea vârstei de
18 ani, şi au statut de militari prin contract. Militarii prin contract care au fost înmatriculaţi în
instituţia de învăţămînt militar încheie un nou contract de îndeplinire a serviciului militar pentru
perioada efectuării studiilor în instituţia de învăţămînt militar şi pentru 5 ani de serviciu militar
după absolvirea instituţiei.
- Studenţii care, la înmatricularea în instituţia de învăţămînt militar, nu au împlinit vîrsta de 18
ani, încheie contractul de îndeplinire a serviciului militar la atingerea acestei vârste. Pînă la
încheierea contractului, studenţii au statut de militar în termen.
Prin urmare, studenţii instituţiilor de învăţământ militare pot fi subiecţi ai infracţiunilor
militare, eventual, la împlinirea vârstei de 16 ani şi 8 luni.
Studenţii exmatriculaţi din instituţia de învăţămînt militar pentru restanţe academice, încălcare a
disciplinei sau refuz de a continua studiile sînt încorporaţi în serviciul militar în termen, în cazurile
prevăzute de legislaţia în vigoare, în modul stabilit de conducătorul structurii militare.
2.5. Depunerea Jurământului militar: condiţie specială pentru recunoaşterea militarului în

calitate de subiect a unor infracţiuni militare.
Depunerea jurământului militar, în general, nu este o condiţie obligatorie pentru a recunoaşte

persoana (militarul) ca subiect al infracţiunii militare.
Totuşi, considerăm că în unele cazuri, ţinând cont de specificul serviciului militar (serviciu
special), nedepunerea jurământului militar de către persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de
Cap.XVIII al C.pen., întitulat “Infracţiuni militare”, serveşte drept bază de a elibera această
persoană de răspunderea penală pentru fapta săvârşită (cu excepţia cazurilor când acţiunile ei vor
întuni o componenţă de infracţiune cu caracter general)313.
Astfel, conform art. 12 al Regulamentului serviciului interior al FA ale RM, până la depunerea
Jurământului militar, militarul nu poate fi numit în funcţii militare, antrenat în executarea
misiunilor de luptă, în executarea serviciului de alarmă, serviciului de luptă, serviciului de gardă
şi garnizoană; militarului nu-i pot fi repartizate armament şi tehnică militară, lui nu-i poate fi
aplicată saqncţiune disciplinară.
Alarmarea unităţii militare se execută de comandanţii (şefii) militari, cărora le-a acordat acest
drept MA.
Alarmele sunt de luptă şi de exerciţiu.
Alarmarea de luptă a unităţii militare se execută în scopurile pregătirii către executarea
misiunilor de luptă. În cazul acesta este scos întregul efectiv al unităţii militare (cu excepţia
militarilor care n-au depus jurământul militar) cu armamentul şi tehnica militară, cât şi alte mijloace
materiale care i se cuvin.
Alarmarea de exerciţiu a unităţii militare se execută în scopul pregătirii către acţiuni la alarma
de luptă, la ieşirea unităţii la aplicaţii, în cazul de calamităţi, pentru stingerea incendiilor şi la
rezolvarea altor misiuni. În cazul acesta unitatea militară acţionează ca şi în cazul alarmei de luptă
cu unele limitări stabilite.
313
X.Ulianovschi, Infracţiuni militare în S.Brânză, X.Ulianovschi, V.Stati.., op.cit., pag.732-733.
130
Serviciul în garnizoană are drept scop asigurarea menţinerii disciplinii militare în garnizoană,
condiţiilor necesare pentru viaţa de toate zilele şi pregătirea trupelor, ieşirea organizată la alarmă şi
desfăşurarea măsurilor de garnizoană cu participarea trupelor.
Serviciul de gardă este destinat pazei de nădejde şi apărării drapelelor de luptă, magaziilor cu
muniţii, tehnică militară, alte mijloace militare şi al obiectivelor militare şi de stat, de asemenea,
pentru paza persoanelor deţinute sub arest disciplinar.
Astfel, militarii în termen, care n-au depus Jurământul militar, nu pot fi subiecţi ai
infracţiunilor prevăzute de art.374 C.pen. (Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul
de gardă), art.375 C.pen. (încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă /de luptă/ al
trupelor militare), art.377 C.pen. (Încălcarea regulilor statutare cu privire la menţinerea ordinii
publice şi la asigurarea securităţii publice).
2.6. Cazurile de exonerare a persoanelor care exercită serviciul militar de răspunderea penală
pentru infracţiunile militare.
a) Consideraţii generale.
În doctrina penală şi practica judiciară ex-sovietică s-au expus păreri, conform cărora persoanele
încorporate ilegal (cu încălcarea prevederilor legale) în serviciul militar sunt pasibili de răspunderea
penală pentru infracţiunile militare314
În concordanţă cu aceste opinii era şi practica judiciară a tribunalelor militare a fostei URSS.315
Nu împărtăşim acest punct de vedere şi considerăm că în toate cazurile, când persoanele au fost
ilegal încorporate în serviciul militar, ele nu pot fi subiecţi ai infracţiunilor militare.
Aceasta se lămureşte prin faptul că încălcarea flagrantă a legii în cazul adoptării actului
administrativ (în cazul dat, de încorporare în serviciul militar), duce la nulitatea lui. Iar
nulitatea actului duce şi la nulitatea încorporării în serviciul militar. În continuarea acestui
gând, nulitatea încorporării indică la faptul că nu puteau apărea nici relaţii de drept militar
şi în consecinţă, persoana, neputând fi subiect al relaţiilor de drept militar, nu poate fi nici
subiect al infracţiunilor militare316.
Astfel, considerăm că nu va avea calitatea de subiect al infracţiunii militare persoana care a fost
recrutată în serviciul militar în termen contrar prevederilor legale de scutire a acestei persoane de
încorporare în serviciul militar, şi aceste împrejurări existau la momentul încorporării în serviciul
militar.
Aceste împrejurări sunt diferite în dependenţa de categoria de subiecţi ai infracţiunilor
militare: militari în termen, militari cu termen redus, militari pe contract cât şi persoanele care
sunt chemaţi la concentrări ca rezervişti sau mobilizaţi.
b) Cazurile în care militarul în termen şi militarii cu termen redus nu pot fi consideraţi ca
subiecţi ai infracţiunilor militare.
Conform p. “a”, art. 14 al Legii nr. 1245 din 18.07.2002 Cu privire la pregătirea cetăţenilor
pentru apărarea Patriei sunt excluşi din evidenţa militară cetăţenii care sunt recunoscuţi de către
comisiile medico-militare inapţi, conform stării de sănătate, pentru serviciul militar pe timp de pace
şi de război.
Temeiurile pentru scutirea de încorporare în serviciul militar în termen sunt prevăzute de
art.32 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 Cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea
Patriei, conform căruia este scutit de serviciul militar în termen cetăţeanul care:
a) a fost recunoscut, conform stării de sănătate, inapt pentru serviciul militar pe timp de pace;
b) a absolvit cursul deplin de instruire la catedra militară;
c) este eliberat de la îndeplinirea serviciului militar din motive de conştiinţă;
d) şi-a pierdut tatăl (mama), fratele (sora) care au decedat în timpul îndeplinirii serviciului
militar. În acest caz, recrutul poate să nu se folosească de acest drept;
e) are antecedente penale nestinse sau nu a fost reabilitat, în modul stabilit de lege.
314
В.М.Чхиквадзе, Советское уголовное право, Юридическое издательство, Moscova, 1948, рag.164.
315
Закон об уголовной ответственности за воинские преступления, sub redacţia A.G.Gornâi, Moscova, 1986, pag.17-18.
316
X.Ulianovschi, Cazurile de exonerare a persoanelor care exercită serviciul militar de răspunderea penală pentru infracţiunile militare //
Analele ULIM, Secţiunea Drept, Vol.6, Anul 2005, pag.66.
131
Conform art.33 al Legii susindicate, vârsta-limită pînă la care cetăţenii pot fi încorporaţi în
serviciul militar în termen este de 27 de ani.
Cetăţenii care nu au fost încorporaţi în serviciul militar în termen pînă la atingerea vârstei de 27
de ani sînt trecuţi în rezerva FA.317
A) Pentru ca persoanele să fie recunoscute, conform stării de sănătate, inapte pentru serviciul
militar pe timp de pace, persoanele sunt supuse unui examen medical.
În cazul luării în evidenţa militară, al încorporării în serviciul militar în termen sau cu termen
redus ori în serviciul civil, al încadrării în serviciul militar prin contract, al chemării recruţilor şi
rezerviştilor la centrele militare pentru clarificarea situaţiei medico-militare, cetăţenii sînt supuşi
examenului medical din contul bugetului local, conform cerinţelor Regulamentului cu privire la
expertiza medico-militară în FA ale RM, aprobat de Guvern.
Conform art.23 lit.b al Legii susindicate, eliberarea militarului din serviciul militar înainte de
termen se efectuiază în legătură cu starea sănătăţii, în temeiul deciziei comisiei medico-militare
privind inaptitudinea militarului pentru serviciul militar.
Lista bolilor şi defectelor fizice ce indică la inaptitudinea de serviciul militar a persoanelor este
desfăşurată în “Baremul medical” al Regulamentului cu privire la expertiza medico-militară în FA
ale RM, pus în aplicare prin HG RM nr.897 din 23 iulie 2003.318
Astfel, art.32 lit.a şi art.23 lit.b ale Legii susindicate prevăd unul şi acelaşi temei de recunoaştere
a persoanei inapte de serviciul militar: inaptitudinea de serviciul militar în legătură cu starea
sănătăţii şi, prin urmare, în ambele cazuri, dacă persoana, fiind inaptă de serviciul militar în
legătură cu starea sănătăţii, a săvârşit o faptă prevăzută de Cap.XVIII a PS a C.pen. (Infracţiuni
militare), dânsul nu va putea fi recunoscut ca subiect al acestei infracţiuni militare.
Tot în aşa sens a decis şi instanţa de judecată:
Organul de urmărire penală l-a pus sub învinuire pe A.B. pe art.371 alin.(1) C.pen. pe motivul că
dânsul, fiind militar în termen în unitatea militară, Brigada de Aviaţie Mărculeşti, la 9 octombrie
2004 a dezertat din această unitate militară şi a lipsit samovolnic până la 25 martie 2005.
Instanţa de judecată a constatat, conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, că
A.B, la momentul încorporării era inapt de serviciul militar pentru timp de pace şi deaceea dânsul
nu putea fi încorporat în serviciul militar în termen şi, prin urmare, nu putea fi subiect al relaţiilor
juridice militare şi, respectiv, dânsul nu putea să fie nici subiect al infracţiunii militare, în cazul
dat, al infracţiunii de dezertare. Prin Sentinţa Judecătoriei Militare din 30 iunie 2005, A.B. a fost
achitat pe motivul lipsei elementelor constitutive ale infracţiunii (lipseşte subiectul infracţiunii) şi
această sentinţă a fost menţinută şi de Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău319.
Tot în aşa mod au procedat instanţele judecătoreşti şi în alte cazuri:
Organul de urmărire penală l-a pus sub învinuire pe B.A. pe art.248 C.pen. (în redacţia Legii din
24 martie 1961) pe motivul că dânsul, fiind militar în termen în unitatea militară, Batalionul 3 al
Forţelor de Menţinere a Păcii, la 28 aprilie 1994 a dezertat din această unitate militară şi a lipsit
samovolnic până la 3 noiembrie 1994.
Instanţa de judecată a constatat, conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, că
B.A., la momentul încorporării era inapt de serviciul militar pentru timp de pace şi deaceea dânsul
nu putea fi încorporat în serviciul militar în termen şi, prin urmare, nu putea fi subiect al relaţiilor
juridice militare şi, respectiv, dânsul nu putea să fie nici subiect al infracţiunii militare, în cazul
dat, al infracţiunii de dezertare. B.A. a fost achitat pe motivul lipsei elementelor constitutive ale
infracţiunii (lipseşte subiectul infracţiunii).320
Tot în aşa sens s-a expus şi Colegiul Penal al Judecătoriei Supreme a RM încă în 1994:
„Problema privind aprecierea calităţii de subiect special al infracţiunilor militare, prevăzut în
dispoziţiile art.238 C.pen. (în redacţia Legii din 24 martie 1961, Noţiunea de infracţiune
317
X. Ulianovschi, A. Ulianovschi, Cetăţenii Republicii Moldova şi serviciul militar, Chişinău, 2002, pag.15.
318
X. Ulianovschi, V. Babâră, M. Pâslă, N. Parcevschi, T. Ulianovschi, Pregătirea tinerilor cetăţeni pentru apărarea Patriei. Aspecte legislative
şi psihologice pentru recruţi şi militari în termen, Chişinău, 2004, pag.24.
319
Sentinţa Judecătoriei militare din 30 iunie 2005, Arhiva Judecătoriei Militare, Cauza penală nr.1.-54 din 2005; Decizia Colegiului penal al
Curţii de Apel Chişinău nr.1r-167 din 2005.
320
Sentinţa Judecătoriei Militare din 10 februarie 1995, Arhiva judecătoriei Militare, Cauza penală nr. 1-8/1995. Tot în acest sens: cauza penală
nr.1-7/1995, nr.1-85/1994; nr.1-59/94 a Judecătoriei Militare şi decizia Colegiului penal al Judecătoriei supreme a RM din 9 august 1994 (Dosarul
2c-1623/94).
132
militară /n.a./), a fost discutată la Colegiul penal. S-a ajuns la următoarea concluzie: conform
art.3 al Legii “Despre obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor RM” (abrogată în
2002, n.a), cetăţenii RM, în raport cu obligaţiunea şi serviciul militar se împart în: supuşi
serviciului militar; nesupuşi serviciului militar.
Din prevederile art.15 şi 25 ale susnumitei Legi reiese că cetăţenii nesupuşi serviciului militar
nu pot fi încorporaţi în serviciul militar în termen sau pentru pregătirea militară obligatorie (în
prezent, serviciul militar cu termen redus).
Dacă după încorporare, în timpul serviciului militar, aceste persoane u fost recunoscute, de
către instanţele competente (Comisiile medico-militare sau Comisia Medico-militară Centrală)
/n.a/, ca inapţi pentru serviciul militar, aşa persoane se eliberează înainte de termen din serviciul
militar.
Prin urmare, dacă la urmărirea penală sau în şedinţa de judecată, persoanele, care sunt acuzate
în săvârşirea infracţiunilor militare, prin Raportul Comisiei medico-militare au fost recunoscute
inapte de serviciul militar, iar ultima împrejurare exista la momentul încorporării în rândurile FA
ale RM, aceste persoane nu pot fi subiecţi ai infracţiunilor militare”.321
Din cele susindicate se pot trage trei concluzii:
a) În cazul când persoana a fost greşit încorporată în serviciul militar în termen, fiind inaptă de
serviciul militar combatant deja la momentul încorporării, ea nu poate fi recunoscută ca subiect al
infracţiunii militare în orice perioadă a serviciului militar.
b) În cazul când persoana a fost corect încorporată în serviciul militar în termen, fiind aptă de
serviciul militar combatant la momentul încorporării, însă devenind inaptă de serviciul militar
combatant, conform stării sănătăţii, pe parcursul exercitării serviciului militar, ea nu va putea fi
recunoscută ca subiect al infracţiunii militare pentru faptele comise după survenire inaptitudinii de
serviciul militar, conform stării sănătăţii ei. Această concluzie se deduce din prevederile p.2 lit.b a
Legii cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, conform căruia, eliberarea
militarului din serviciul militar se efectuiază în legătură cu : starea sănătăţii, în temeiul deciziei
comisiei medico-militare privind inaptitudinea militarului pentru serviciul militar.
c) În cazul când persoana a fost corect încorporată în serviciul militar în termen, fiind aptă de
serviciul militar combatant la momentul încorporării, însă devenind inaptă de serviciul militar
combatant, conform stării sănătăţii, pe parcursul exercitării serviciului militar, ea va putea fi
recunoscută ca subiect al infracţiunii militare pentru faptele comise în timpul exercitării serviciului
militar, dar până la survenire inaptitudinii de serviciul militar, conform stării sănătăţii ei. În acest
caz, faptul inaptitudinii persoanei de serviciul militar combatant va fi luat în consideraţie la
individualizarea pedepsei322.
B) Temeiurile pentru scutirea de încorporare în serviciul militar în termen În cazurile

prevăzute de lit.b) a Legii susindicate, pe motivul că persoana a absolvit cursul deplin de instruire
la catedra militară pot exista în cazurile în care persoana a absolvit cursul deplin de instruire la
catedra militară, a depus Jurământul militar, susţinând şi examenele finale la catedra militară, iar
prin ordinul Şefului Centrului militar i s-a acordat grad militar şi i s-a eliberat livret militar.
Considerăm că încorporarea unor asemenea persoane în serviciul militar în termen este ilegală şi
asemenea persoane, în cazul săvârşirii unor fapte prevăzute de Cap.XVIII al PS a C.pen.
(Infracţiunii militare), nu vor putea fi recunoscute ca subiecţi ai infracţiunilor militare.
Ridică probleme situaţia în care în serviciul militar în termen a fost încorporată o persoană care a
absolvit cursul deplin de instruire la catedra militară, a depus Jurământul militar, susţinând şi
examenele finale la catedra militară, însă, din diferite motive, n-a fost emis ordinul Şefului
Centrului militar şi nu i s-a acordat grad militar şi nu i s-a eliberat livret militar, şi ea, pe parcursul
serviciului militar în termen a comis fapte prevăzute de Cap. XVIII al PS a C.pen. (Infracţiuni
militare).
Considerăm că şi în asemenea împrejurări încorporarea unei asemenea persoane în serviciul
militar în termen este ilegală, deoarece Legea cere ca persoana să absolvească cursul deplin de
instruire la catedra militară şi nu pune condiţia scutirii de la încorporare cu emiterea ordinului
321
Răspunsul Judecătoriei Supreme a RM nr.1-57/94 din 10 martie 1994 la interpelarea Tribunalului militar din RM nr.368 din 28 februarie 1994.
322
X. Ulianovschi, Cazurile de exonerare a persoanelor care exercită serviciul militar de răspunderea penală pentru infracţiunile militare //
Analele ULIM, Secţiunea Drept, Vol.6, Anul 2005, pag.66.
133
Şefului Centrului militar sau eliberarea livretului militar. Tot din considerentele susindicate,
această persoană nu va putea fi recunoscută ca subiect al infracţiunilor militare.
Concluziile susindicate reies şi din prevederile art.18 lit.a a Regulamentului cu privire la
activitatea catedrelor militare în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat,323 conform
cărora studenţii, care au absolvit cursul deplin de instruire militară la catedra militară, susţin
examenele respective şi depun Jurământul militar în una din unităţile militare ale AN. Listele
persoanelor care au depus Jurământul militar, semnate de comandantul unităţii militare şi tabelele
nominale cu rezultatele obţinute la examenele respective, se prezintă în decurs de o lună în organele
administrativ-militare respective pentru trecerea studenţilor din categoria de recrut în categoria de
rezervist şi pregătirea documentelor pentru conferirea gradelor militare de “sergent” sau “soldat” în
rezervă. Documentele prezentate vor fi semnate de către rectorul instituţiei şi consemnate de către
viceministrul apărării.
Astfel, persoana, absolvind cursul deplin le instruire militară la catedra militară, nu mai este
recrut, ci rezervist şi, prin urmare, dânsul nu mai poate fi recrutat în serviciul militar în termen şi
orice act administrativ, emis în contradicţie cu aceste prevederi, este ilegal, prin urmare, şi
încorporarea unor asemenea persoane în serviciul militar în termen este ilegală.
Totuşi, considerăm că alta va fi soluţia, în cazurile, când persoana a trecut cursurile de instruire la
catedra militară, însă n-a susţinut examenele finale. În asemenea împrejurări, dacă dânsul nu va
susţine repetat aceste examene, el va putea fi încorporat în serviciul militar în termen şi această
încorporare va fi considerată legală, iar în cazul comiterii unei infracţiuni militare, dânsul va fi
recunoscut ca subiect al infracţiunilor militare, cu excepţia cazurilor dacă această persoană va
continua studiile într-o instituţie superioară de învăţământ sau va absolvi o asemenea instituţie.
Aceste concluzii se confirmă şi prin prevederile legale, ale p.18 lit.a a Regulamentului susindicat
(fraza finală): Persoanele care nu au susţinut examenele vor fi admişi la examenul repetat cel puţin
peste o lună după terminarea cursului sau cu următoarele promoţii o singură dată. Dacă nu au
susţinut examenele nici a doua oară, persoanele sunt exmatriculate de la catedra militară.
C) Temeiurile pentru scutirea de încorporare în serviciul militar în termen În cazurile

prevăzute de lit. c) a Legii susindicate, pe motivul că persoana poate fi eliberată de la îndeplinirea
serviciului militar din motive de conştiinţă, de asemenea ridică mai multe întrebări cu privire la
recunoaşterea unei persoane ca subiect al infracţiunii militare în cazul când ea a fost încorporată în
serviciul militar şi a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Mai întîi de toate aici ţinem să accentuăm că în asemenea situaţii operează sintagma
„Obiectori de conștiință”.
Obiectori de conștiință sunt persoane ce refuză să presteze serviciul militar la care sunt
obligate conform legii, în calitatea lor de cetățeni ai unui stat, invocând motive temeinice de
conștiință (nonviolența) sau religioase (porunca „să nu ucizi“).
Obiectorii de conștiință își justifică refuzul de a presta serviciul militar, pe imposibilitatea
morală de a accepta folosirea violenței, în special a violenței armate. Obiectorii de conștiință pot fi
caracterizati ca persoane care nu doresc să poarte arme sau se opun oricărui tip de pregătire și
serviciu militar. Deși toți își argumentează poziția din motive de conștiinta, ei pot avea și diverse
motive filozofice sau politice.
În Constituțiile majorității statelor există prevederi potrivit cărora serviciul militar este
obligatoriu pentru toți cetățenii de la o anumită vârstă. Refuzul de a presta serviciul militar era
regulă sever pedepsit, inclusiv cu pedeapsa capitală, pentru nesupunere față de ordinele statului,
fiind asimilat cu dezertarea.
În ultima jumatate a secolului XX, dreptul de a refuza înrolarea în armată și portul armelor a
fost înscris în legislația mai multor state. Această tendință a coincis cu eliminarea serviciului militar
obligatoriu în mai multe state europene, între care, în afară de R. Moldova sunt: Marea Britanie,
Germania, Irlanda, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franța, Spania, Italia, Portugalia și România.
În aprilie 2000, conform principiilor declarate in Rezoluția 77/1998, Comisia ONU pentru
Drepturile Omului a adoptat, fără vot, Rezoluția 34/2000, care recunoaște dreptul oricărui individ de
323
Regulamentului cu privire la activitatea catedrelor militare în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat, aprobat prin HG nr.587
din 20 mai 2003 // Monitorul Oficial nr.87-90 din 23 mai 2003, cu modificările introduse prin HG nr.194 din 18.02.2005, în vigoare din 4.03.2005.
134
a se opune serviciului militar pe motive de conștiință, considerându-l o exercitare legitimă a
dreptului la libertatea de gândire, de conștiință și de religie, așa cum se prevede în Declarația
Universală a Drepturilor Omului și în Convenția Internatională privind Drepturile Civile și Politice.
Încă din 1993, Comisia ONU pentru Drepturile Omului recunoscuse că obiecția de conștiință
este un drept ce derivă din Articolul 18 al Convenției „în măsura în care obligația de a folosi forta
letală afectează libertatea de conștiinta și dreptul de a-și manifesta propria religie sau credință“.
Comisia ONU a precizat că: „atunci când acest drept este recunoscut prin lege sau practică, nu se
va face nici o diferențiere între obiectorii de conștiință în funcție de natura credințelor lor
particulare; de asemenea, obiectorii de conștiință nu trebuie supuși nici unei discriminări pentru
că au refuzat să îndeplinească serviciul militar“.
Majoritatea statelor care recunosc statutul de obiector de conștiință au prvăzut prin lege
posibilitatea unei alternative la serviciul militar. Acest serviciu alternativ poate avea doua forme:
 efectua serviciul militar fără a purta arme;
 a lucra în instituții sociale, cum ar fi spitale, infirmerii, instituții pentru cei cu dizabilități etc.,
și uneori în Organizații non-guvernamentale (ONG) sau organizații nterguvernamentale
(OIG).
De regulă, serviciul alternativ se prestează pe o durată mai mare decât serviciul militar. Astfel,
în Franța în locul serviciului militar de 10 luni se putea presta serviciul alternativ de 20 de luni, în
Austria, în loc de 7 luni de serviciu militar se prestau 12 de serviciu alternativ, în Bulgaria, în loc de
6 sau 9 luni de serviciu militar se putea opta pentru 24 de luni de serviciu alternativ etc.
Considerăm că persoanele care refuză satisfacerea serviciului militar pe motiv de conştiinţă nu
pot fi încadraţi în serviciul militar în termen sau cel cu termen redus.
În cazul în care dânşii vor fi încorporaţi, totuşi, în serviciul militar şi pe parcursul satisfacerii
serviciului militar ei vor săvârşi fapte prevăzute de Cap. XVIII al PS a C.pen. (Infracţiuni militare),
dânşii nu vor putea fi recunoscuţi ca subiecţi ai infracţiunilor militare deoarece actul administrativ
de încorporare a unor asemenea persoane va fi ilegal şi prin urmare, aceasta va duce la nulitatea lui
şi, prin urmare, dânsul nu va putea fi subiect al raporturilor juridice militare, şi, în consecinţă, nici
subiect al raporturilor juridice penal-militare, adică nici subiect al infracţiunilor militare.
Categoriile de persoane care nu pot fi încorporate în serviciul militar pe motive de conştiinţă sunt
reglementate de către legislaţia cu privire la serviciul de alternativă, deoarece aceste persoane, fiind
scutite de la încorporarea în serviciul militar, vor fi încorporate în serviciul de alternativă.
Serviciul de alternativă în RM este reglementat de Constituţie, Legea nr. 156 din 6 iulie
2007 cu privire la organizarea serviciului civil (de alternativă) 324, Regulamentul privind modul
de organizare şi funcţionare a Centrului Serviciului Civil,325alte acte legislative şi normative.
Conform art. 2-5 al Legii susindicate, Serviciul civil este un serviciu de stat, social util şi
benevol, reprezentînd o alternativă pentru cetăţenii Republicii Moldova care, din convingeri
religioase, pacifiste, etice, morale, umanitare şi din alte motive similare, nu pot îndeplini serviciul
militar în termen.
Art. 4 al Legii susindicate prevede că cetăţenii Republicii Moldova au dreptul la înlocuirea
serviciului militar în termen cu serviciul civil în cazul în care îndeplinirea serviciului militar în
termen contravine convingerilor sale religioase, pacifiste, etice, morale, umanitare şi în alte cazuri
similare.
În serviciul civil sînt încorporaţi cetăţeni ai Republicii Moldova în vîrstă de la 18 pînă la 27 de
ani, care au dreptul la înlocuirea serviciului militar în termen cu serviciul civil, au depus personal o
cerere la reprezentantul serviciului civil, în legătură cu acest fapt fiind luată decizia de rigoare.
Conform art. 5 al Legii susindicate, (1) Durata serviciului civil este de 12 luni. Pentru persoanele
cu studii superioare, durata acestui serviciu este de 6 luni. (2) Serviciul civil începe la data
încheierii contractului individual de muncă pe o durată determinată.
Dacă art.32 lit. c a Legii cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei nu enumără
categoriile de persoane care pot fi scutite de la serviciului militar din motive de conştiinţă,
324
Publicată la 07.09.2007 în Monitorul Oficial Nr. 141-145; art Nr : 591
325
Adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 865 din 15 iulie 2008 privind unele măsuri de executare a Legii nr. 156-XVI din 6 iulie 2007 cu privire
la organizarea serviciului civil (de alternativă), Publicat : 22.07.2008 în Monitorul Oficial Nr. 131-133 art Nr : 875;
135
prevederile legislaţiei anterioare dezvăluiau mai larg aceste categorii de persoane: Conform art.15
al Legii despre obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor RM (abrogată în 2002, n.a.),
cetăţenii care, după starea sănătăţii, sunt apţi pentru serviciul militar în timp de pace şi în timp de
război, dar care refuză să satisfacă serviciul militar din convingeri religioase şi pacifiste, sunt
obligaţi să facă serviciul de alternativă.
Legea nr. 156 din 6 iulie 2007 cu privire la organizarea serviciului civil (de alternativă) a lărgit cu
mult aceste categorii.
Astfel, putem concluziona că subiecţi ai infracţiunilor militare nu pot fi persoanele care, din
motive de conştiinţă, refuză să îndeplinească serviciul militar:
a) din convingeri religioase;
b) din convingeri pacifiste326.
c) din convingeri etice;
d) din convingeri morale;
e) din convingeri umanitare;
f) în alte cazuri similare.
Legea RM cu privire la serviciul de alternativă stabileşte, în conformitate cu CRM şi cu normele

de drept internaţional, modul de înlocuire a serviciului militar cu serviciul de alternativă şi modul de
satisfacere a serviciului de alternativă în scopul asigurării cadrului pentru manifestarea datoriei
civice faţă de societate compatibil cu dreptul cetăţenilor la libertatea gândirii, conştiinţei, religiei şi
convingerilor.
Serviciul de alternativă este serviciul de stat, cu caracter civil şi social util, satisfăcut de cetăţenii
care au refuzat satisfacerea serviciului militar în termen (pregătirea militară obligatorie) din
convingeri religioase sau pacifiste. Serviciul de alternativă nu are caracter de pedeapsă. El este
organizat, efectuat şi controlat de autorităţile publice.
Pentru încorporarea în serviciul de alternativă membrii organizaţiilor religioase, comunităţilor şi
bisericilor sunt obligaţi să prezinte un certificat de la Centrul Religios în care să fie confirmată
apartenenţa lor la organizaţia respectivă.
Totuşi, legislaţia RM nu acordă oricăror persoane religioase dreptul de a refuza satisfacerea
serviciului militar pe motive de conştiinţă.
Conform Dispoziţiei Guvernului nr.3 din 3 ianuarie 1998 cu privire la Criteriile de încorporare a
cetăţenilor cu convingeri pacifiste şi religioase în serviciul de alternativă, din cele 19 confesiuni
înregistrate pe teritoriul RM, membrii a 10 dintre ele nu acceptă serviciul militar din motive
religioase, fiind acceptaţi în serviciul de alternativă.
Aceste confesiuni sunt:
- Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea;
- Creştinii de Ziua a Şaptea;
- Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea - Mişcarea de reformaţiune;
- Creştini ai Credinţei Evanghelice (Penticostali);
- Religia Iudaică (Cultul Mozaic); — Societatea Conştiinţei Crişna;
- Religia Bahai;
- Martorii lui Iehova;
- Studenţii Bibliei;
- Creştinii Evanghelişti Baptişti.
Membrii confesiunii Martorii lui Iehova trebuie să fie încorporaţi în baza certificatului care
confirmă apartenenţa lor la confesiunea religioasa sus-numită, fără a depune cerere, deoarece
credinţa le interzice să scrie orice fel de cerere în organele statale.
Tot în acest sens s-a expus şi practica judiciară:

S.N., care efectua serviciul militar în termen în Brigada de infanterie motorizată nr.1 din or. Bălţi,
de către Procuratura Militară or. Bălţi a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii
326
X. Ulianovschi, Cazurile de exonerare a persoanelor care exercită serviciul militar de răspunderea penală pentru infracţiunile militare, Analele
ULIM, Secţiunea Drept, vol. 6, Anul 2005, p. 70
136
prevăzute de art.248 alin.(1) C.pen. în redacţia Legii din 24 martie 1961 (art.371 C.pen. în vigoare),
pentru comiterea infracţiunii de dezertare.
Conform sentinţei Judecătoriei Militare din 20 martie 2000, care a fost menţinută prin Decizia
Colegiului penal a Curţii de Apel a RM din 7 iunie 2000 şi Decizia Colegiului penal al CSJ din 12
septembrie 2000, S.N. a fost achitat, pe motivul lipsei elementelor constitutive ale componenţei de
infracţiune prevăzute de art.248 alin.(1) C.pen. (în redacţia Legii din 24 martie 1961), şi anume,
lipsei unui element al componenţei de infracţiune, - a subiectului special al infracţiunii.
Instanţele de judecată au reţinut următoarele:
„S.N. într-adevăr este membru al Uniunii bisericilor creştine evangheliste baptiste din R.
Moldova din iunie 1996 şi în baza legislaţiei RM nu putea fi încorporat în FA.
Conform art.15 alin.4 al Legii despre obligaţiunea militară şi serviciul militar în RM cetăţenii,
care după starea sănătăţii sunt apţi de serviciul militar, dar refuză să satisfacă acest serviciu din
convingeri religioase sau pacifiste, sunt obligaţi să satisfacă serviciul de alternativă. Acest lucru
trebuia de îndeplinit la trecere lui S.N. la evidenţa militară de către comisia obligată să facă
aceasta în conformitate cu art.7, 8 ale Legii susmenţionate.
Conform art.3 Legii cu privire la serviciul de alternativă din 9 iulie 1991 şi modificările din 22
iulie 1999, cetăţenii RM au dreptul de a refuza satisfacerea serviciului militar în termen din
convingeri religioase.
Conform p.10 al Criteriilor de încorporare a cetăţenilor cu convingeri pacifiste sau religioase,
aprobat de Preşedintele comisiei republicane pentru serviciul de alternativă din 2 mai 1996,
confesiunea religioasă a Creştinilor Evanghelişti baptişti, din care face parte şi S.N., nu acceptă
serviciul militar şi trebuie să fie acceptaţi în serviciul de alternativă.”327
Totuşi, considerăm că aceste prevederi legale vin în contradicţie cu prevederile art.32 lit.c) al
Legii susindicate şi suntem de părerea că chiar dacă persoana nu face parte din categoriile indicate
mai sus, însă este adeptul credincios al unei alte religii: creştin ortodox, şi alte religii recunoscute,
are rang religios, dânsa, în cazul refuzului satisfacerii serviciului militar, nu va putea fi încorporată
în serviciul militar, iar în cazul încorporării lui, actul administrativ de încorporare va fi ilegal şi, în
cazul unei eventuale săvârşiri a unei fapte prevăzute de Cap.XVIII al PS a C.pen. (Infracţiuni
militare), dânsul nu va putea fi recunoscut ca subiect al infracţiunii militare.
D) Temeiurile pentru scutirea de încorporare în serviciul militar în termen în cazurile
prevăzute de lit. d) a Legii susindicate, pe motivul că persoana poate fi eliberată de la îndeplinirea
serviciului militar în cazul când şi-a pierdut tatăl (mama), fratele (sora) care au decedat în timpul
îndeplinirii serviciului militar, de asemenea ridică mai multe întrebări cu privire la recunoaşterea
unei asemenea persoane ca subiect al infracţiunii militare în cazul când ea a fost încorporată în
serviciul militar şi a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Această lege concretizează că în acest caz, recrutul poate să nu se folosească de acest drept, adică
de dreptul de scutire de la serviciul militar în termen. Aici apare întrebarea: cum trebuie să-şi
exprime voinţa sa un asemenea recrut: verbal sau în scris.
Considerăm că ar fi bine ca această voinţă recrutul să o exprime în scris, pentru a exclude
dubiile cu priire la dorinţa sau nedorinţa unei asemenea persoane să fie încorporată în serviciul
militar în termen.
Totuşi, care va fi soluţia în cazul în care nu a fost o cerere scrisă din partea recrutului?
Considerăm că în asemenea situaţie, faptul că recrutul a dorit sau nu a dorit să fie încorporat în
serviciul militar în termen poate fi probat şi prin depoziţiile martorilor ori alte probe care ar indica
la dezacordul acestei persoane de a fi încorporată în serviciul militar pe contract.
În cazul constatării existenţei unui asemenea dezacord a persoanei la momentul încorporării ei
în serviciul militar în termen, considerăm că încorporarea lui va fi considerată ilegală, prin
urmare şi actul administrativ de încorporare a lui va fi considerat nul şi, în consecinţă, această
persoană nu va putea fi considerat ca subiect al infracţiunii militare.
Tot la acest subiect mai apare o întrebare: va fi persoana dată scutită de serviciul militar în termen
doar în cazul când şi-a pierdut tatăl (mama) naturali, sau fratele (sora) naturali, care au decedat în
327
Sentinţa Judecătoriei Militare din 20 martie 2000, Arhiva Judecătoriei militare, Cauza penală nr. 1-33/200; Decizia Colegiului penal a Curţii de
Apel a RM din 7 iunie 2000, nr.1a-83/2000 şi Decizia Colegiului penal al CSJ din 12 septembrie 2000, nr.1ca-115, 2000.
137
timpul îndeplinirii serviciului militar, sau chiar şi în cazul când tatăl (mama), fratele (sora) nu sunt
ai lui naturali, ci adoptivi?
Considerăm că împrejurarea indicată mai sus nu schimbă efectele art.32 lit. d) a Legii susindicate,
deoarece, conform prevederilor art.132 ale C. fam,328 drepturile şi obligaţiile adoptatorului şi
adoptatului iau naştere din momentul cînd a rămas definitivă hotărârea instanţei judecătoreşti
privind încuviinţarea adopţiei. Adoptatul şi descendenţii lui, în raport cu părinţii adoptivi şi rudele
acestora, iar adoptatorii şi rudele acestora, în raport cu copilul adoptat şi descendenţii lui, sunt
asimilaţi în drepturile şi obligaţiile personale nepatrimoniale şi patrimoniale cu rudele fireşti.
Mai mult ca atât, efectele juridice prevăzute de prezentul articol survin indiferent de faptul dacă
adoptatorii sînt sau nu sînt înscrişi în calitate de părinţi ai copilului adoptat.
E) Temeiurile pentru scutirea de încorporare în serviciul militar în termen în cazurile

prevăzute de lit.e) a Legii susindicate, pe motivul că persoana poate fi eliberată de la îndeplinirea
serviciului militar în cazul când are antecedente penale nestinse sau nu a fost reabilitat, în modul
stabilit de lege, de asemenea ridică mai multe întrebări cu privire la recunoaşterea unei asemenea
persoane ca subiect al infracţiunii militare în cazul când ea a fost încorporată în serviciul militar şi a
săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Spre deosebire de prevederile art.32 lit.e) a Legii susindicate, legislaţia militară anterioară, art.19
al Legii despre obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor RM nr.968 din 17 martie
1992 (abrogată în 2002, n.a.), nu orice condamnare a persoanei servea drept bază de scutire de
serviciul militar în termen, ci doar cu privire la acele persoane care, prin decizia instanţei
judecătoreşti, sunt condamnaţi la pedeapsă privativă de libertate, condamnaţi cu suspendarea
pedepsei şi eliberaţi în mod condiţionat din locurile de detenţiune urmând să fie plasaţi în mod
obligatoriu în câmpul muncii.
În prezent, orice persoană care a fost condamnată, indiferent de pedeapsa aplicată, dacă
antecedentele penale nu sunt stinse sau persoana n-a fost reabilitată, va fi scutită de serviciul militar
şi, prin urmare, dacă va fi încorporată în serviciul militar în termen, această încorporare va fi
considerată ilegală, iar actul administrativ de încorporare va fi considerat nul.
Reieşind din celle susindicate, considerăm că în cazul încorporării unei asemenea persoane în
serviciul militar în termen şi săvârşirii de către ea a unei fapte prevăzute de Cap.XVIII al PS a
C.pen. (Infracţiuni militare), dânsul nu va putea fi recunoscut ca subiect al infracţiunii militare.
Pentru constatarea faptului stingerii antecedentelor penale este necesar de făcut referire la
prevederile art.111 C.pen. (Stingerea antecedentelor penale) şi art.112 C.pen. (Reabilitarea
judecătorească), iar cu privire la graţiere, este necesar de făcut referire la art.108 C.pen. (graţierea).
Aceste împrejurări trebuie să existe la momentul încorporării.
Totuşi, şi aici mai apare o problemă: care va fi soluţia în cazul când persoana a fost
condamnată, însă la momentul încorporării, sentinţa de condamnare n-a intrat în vigoare?
Considerăm că şi în acest caz încorporarea persoanei în serviciul militar în termen este ilegală şi
această persoană nu va putea fi subiect al infracţiunii militare, însă cadrul legal care va fi aplicat nu
vor fi prevederile art.32 lit. e) a Legii susindicate, ci art.31 alin.6 al Legii susindicate, care prevede
că amânarea încorporării se acordă şi cetăţenilor supuşi urmăririi penale ori a căror cauză penală se
examinează în instanţa de judecată pînă la încetarea urmăririi penale sau pînă la rămânerea
definitivă a hotărîrii instanţei de judecată.
În cazul de faţă, hotărârea instanţei de judecată n-a rămas încă definitivă şi, prin urmare,
încorporarea dânsului trebuia să fie amânată până la rămânerea sentinţei instanţei de judecată
definitive.
Împrejurările analizate mai sus au la bază ilegalitatea actelor administrative care au fost adoptate
la momentul încorporării în serviciul militar în termen.
Totuşi, Legea susindicată mai prevede un şir de împrejurări care, în situaţii concrete, pot servi
drept bază de exonerare a persoanelor de răspunderea penală pentru infracţiunile militare, chiar
aflându-se deja legal în exercitarea serviciului militar în termen sau cel cu termen redus.
328
Codul Familiei, adoptat prin Legea nr. nr.1316 la 26 octombrie 2000 în vigoare la data de 12 august 2005 // Monitorul Oficial nr.047 din 26
aprilie 2001, art.210, modificat prin Legea nr.134-XVI din 30 iulie 2005 // Monitorul Oficial nr.107-109 din 12 august 2005, art.519.
138
În continuare vom analiza împrejurările, când persoana a fost încorporată legal în serviciul
militar în termen, însă, din cauza că nu a fost eliberată corect, legal din serviciul militar în
termen, şi-a pierdut calitatea de militar şi de subiect al infracţiunilor militare.
Cazurile de liberare din serviciul militar sunt reglementate de art.23 al Legii nr.1245 din 18 iulie
2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei:
(1) Eliberarea militarilor din serviciul militar în termen sau din cel cu termen redus se efectuează
în temeiul decretului Preşedintelui RM prin HG şi prin ordinul conducătorilor autorităţilor
administraţiei publice centrale în care este prevăzut serviciul militar. Eliberarea din alte forme ale
serviciului militar se efectuează în modul stabilit de Legea cu privire la statutul militarilor.
(2) Eliberarea militarului din serviciul militar se efectuează în legătură cu:
a. expirarea duratei serviciului militar;
b. starea sănătăţii, în temeiul deciziei comisiei medico-militare privind inaptitudinea militarului
pentru serviciul militar;
c. atingerea vârstei-limită de aflare în serviciul militar;
d. condamnarea, prin hotărâre a instanţei de judecată rămasă definitivă, la privaţiune de
libertate.
A) Astfel, unul din motivele de eliberare din serviciul militar în termen şi cu termen redus este
expirarea duratei serviciului militar.
Conform art.18 al Legii susindicate, durata serviciului militar este:
a) Pentru militarii care îndeplinesc serviciul militar în termen - 12 luni.
b) pentru militarii care îndeplinesc serviciul militar cu termen redus – 3 luni.
Conform alin. 3 art. 18 al acestei Legi, durata serviciului militar se calculează: pentru cetăţenii
încorporaţi în serviciul militar în termen sau în serviciul cu termen redus – din ziua includerii în
tabelul nominal al unităţii militare.
Conform alin. 4 art. 18 al acestei Legi, perioada aflării cetăţeanului în serviciul militar se
socoteşte din ziua în care acesta, prin ordinul comandantului centrului militar, este încorporat sau
încadrat în serviciul militar şi trimis în unitatea militară şi pînă în ziua în care militarul, prin ordinul
comandantului unităţii militare, este exclus din tabelul nominal al unităţii militare în legătură cu
trecerea în rezervă sau în retragere.
Reieşind din prevederile legale susindicate, considerăm că persoana care exercită serviciul
militar în termen sau cu termen redus este subiect al raporturilor juridice militare şi, prin urmare,
eventual, poate fi şi subiect al infracţiunii militare timp de 12 luni şi, respectiv, de 3 luni, din ziua
în care acesta, prin ordinul comandantului centrului militar, este încorporat sau încadrat în
serviciul militar şi trimis în unitatea militară.
De exemplu, dacă persoana a fost încorporată în serviciul militar în termen sau cel cu termen
redus la 1 noiembrie 2004, ea se va afla în serviciul militar şi, prin urmare, şi în raporturi juridice
militare: în serviciul militar în termen, - până la 1 noiembrie 2005, iar cel cu termen redus, - până la
1 februarie 2005. Deci, aceste persoane, în perioadele de timp susindicate, vor putea fi subiecţi ai
În procesul efectuării sondajelor în unităţile militare ale AN329 s-a constatat că în 2004, din 936
persoane chestionate, 43 persoane, adică 5% din cei chestionaţi, au răspuns că ei se află în serviciul
militar în termen mai mult de 12 luni, iar în a. 2005, din 900 persoane chestionate, 26 persoane,
adică 3% din cei chestionaţi, au răspuns că ei se află în serviciul militar în termen mai mult de 12
luni şi aflarea lor în serviciul militar în termen peste durata de timp prevăzută de lege nu este din
cauza că au părăsit unitatea militară sau se află sub urmărire penală, ci, conform lămuririlor
comandanţilor militari, din “necesitate de serviciu”.
Din împrejurările susindicate, apare o întrebare: Pot fi recunoscute aceste persoane subiecţi ai
infracţiunilor militare dacă ei, eventual, ar fi săvârşit fapte prevăzute de Cap.XVIII al PS a C.pen.
(Infracţiuni militare), în perioada de timp ce s-au aflat peste termenul de 12 luni în serviciul militar
în termen.
329
Vezi rezultatele monitorizării în unităţile militare ale Armatei Naţionale, efectuate de către autor şi experţii Centrului pentru protejarea drepturilor
recruţilor şi a militarilor în termen din Moldova (Director X. Ulianovschi), în Buletinele informative ale Centrului: nr. 7 din noiembire 2005; nr. 6 din
august 2005; nr. 5 din mai 2005; nr. 4 din noiembrie 2004.
139
Considerăm că aceste persoane, după expirarea termenului de un an de exercitare a serviciului
militar în termen sau de 3 luni în privinţa persoanelor care exercită serviciul militar cu termen
redus, nu vor mai putea fi recunoscuţi ca subiecţi ai infracţiunilor militare, deoarece, conform
prevederilor alin. 1, 3 art. 18 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor
pentru apărarea Patriei susindicate, durata raporturilor juridice militare în cazurile serviciului
militar în termen şi cel cu termen redus este strict reglementată: de 12 luni şi, respectiv, de 3 luni, şi
nu mai mult.
Mai mult ca atât, art.23 alin.2 lit. a) al acestei Legi indică expres că militarul se eliberează din
serviciul militar la expirarea duratei serviciului militar (şi nu peste un termen oarecare).
Prin urmare, comandantul unităţii militare, conform art.18 alin.4 al acestei Legi, este obligat să
emită ordinul de excludere a acestor persoane din tabelul nominal al unităţii militare în legătură cu
trecerea lui în rezervă sau în retragere.
Considerăm că emiterea unui asemenea ordin de către comandantul unităţii militare peste
termenul de 12 luni sau 3 luni este ilegală şi acest fapt nu poate servi drept bază pentru a
considera persoana ca subiect a raporturilor juridice penal-militare.
Prevederile art.18 alin.4 ale Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor
pentru apărarea Patriei susindicate, privitor la faptul că perioada aflării cetăţeanului în serviciul
militar se socoteşte pînă în ziua în care militarul, prin ordinul comandantului unităţii militare, este
exclus din tabelul nominal al unităţii militare în legătură cu trecerea în rezervă sau în retragere nu
înseamnă că comandantul unităţii militare poate să emită acest ordin când doreşte: aceste prevederi
legale indică că comandantul este obligat (şi aceasta reiese din prevederile art.18 alin.1 şi 3 şi art.23
alin.2 lit.a) ale acestei Legi) să emită acest ordin la expirarea duratei serviciului militar.
Totuşi, considerăm că în unele cazuri, expres indicate în lege, persoana va putea fi considerată ca
militar în termen, sau militar cu termen redus şi, prin urmare, şi ca subiect al infracţiunii militare,
chiar şi după expirarea termenelor de 1 an sau de 3 luni, indicate în lege.
Aşa, conform art.18 alin.8 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor
pentru apărarea Patriei susindicate, perioada în care militarul lipseşte, fără motive întemeiate, din
unitatea militară sau de la locul de serviciu militar sau nu se prezintă la serviciu mai mult de 10 zile,
termenul de executare de către militarul în termen sau militarul cu termen redus a pedepsei penale
munca neremunerată în folosul comunităţii, precum şi termenul de executare a sancţiunii
disciplinare sub forma ţinerii în arest, nu se includ în durata serviciului militar.
Astfel, considerăm că perioada aflării militarului în termen sau în cel cu termen redus se va mări,
în raport cu ziua în care a fost, prin ordinul comandantului centrului militar, încorporat în serviciul
militar şi trimis în unitatea militară.
De exemplu, în cazul în care militarul în termen a fost încorporat în serviciul militar în termen la
1 mai 2004, iar la 1 februarie 2005 a dezertat din unitatea militară şi a lipsit samovolnic până la
1mai 2005, perioada de timp de la 1 februarie 2005 până la 1 mai 2005 (adică 3 luni) nu-i vor fi
incluse în termenul de efectuare a serviciului militar şi, prin urmare, expirarea duratei serviciului
militar în privinţa lui va avea loc nu la 1 mai 2005, ci cu 3 luni mai târziu, adică la 1 august 2005.
Prin urmare, el va putea să fie, respectiv, şi subiect al infracţiunii militare nu doar până la 1 mai
2005, ci până la 1 august 2005.
Considerăm că în cazul executării pedepsei disciplinare sub forma ţinerii în arest de către
militarul în termen sau cel cu termen redus, soluţiile vor fi similare.
B) Considerăm că în cazul recunoaşterii militarului, după starea sănătăţii, în temeiul deciziei

comisiei medico-militare, inapt pentru serviciul militar (împrejurările prevăzute la art.23 alin.2
lit. b) a Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei
susindicate), dânsul va fi eliberat din serviciul militar înainte de termen, conform prevederilor art.23
alin.3 al Legii susindicate, conform căruia, eliberarea înainte de termen a militarilor din serviciul
militar în termen sau din cel cu termen redus poate fi efectuată în cazul în care, în timpul
îndeplinirii de către ei a serviciului militar, a apărut una din situaţiile prevăzute la art.32 lit. a) al
Legii susindicate: recunoaşterea, conform stării de sănătate, inapt pentru serviciul militar în timp de
pace (mai amănunţit aceste împrejurări au fost analizate mai sus, la tema scutirii persoanei de
serviciul militar).
140
C) Este interesant şi complicat tratamentul juridic penal al împrejurărilor prevăzute de art.23
alin.2 lit. c) al Legii susindicate conform cărora eliberarea militarului din serviciul militar se
efectuează în legătură cu atingerea vârstei-limită de aflare în serviciul militar.
Conform art.33 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru
apărarea Patriei susindicate, vârsta-limită până la care cetăţenii pot fi încorporaţi în serviciul
militar în termen este de 27 ani.
Reieşind din aceste împrejurări, considerăm că încorporarea va fi ilegală în cazul în care persoana
a fost încorporată în serviciul militar în termen după atingerea vârstei de 27 ani.
În legătură cu aceasta, putem concluziona că dacă persoana a fost încorporată în serviciul militar
în termen după atingerea vârstei de 27 ani şi ea, eventual va săvârşi fapte prevăzute de Cap. XVIII
al PS a C.pen. (Infracţiuni militare), ea nu va fi considerată subiect al infracţiunilor militare, din
aceleaşi motive şi considerente, indicate mai sus: încălcarea flagrantă a legii în cazul adoptării
actului administrativ (în cazul dat, de încorporare în serviciul militar), duce la nulitatea lui.
La rândul său, nulitatea actului duce şi la nulitatea încorporării în serviciul militar. În continuarea
acestui gând, nulitatea încorporării indică la faptul că nu puteau apărea nici relaţii de drept militar şi
în consecinţă, persoana, neputând fi subiect al relaţiilor de drept militar, nu poate fi nici subiect al
infracţiunilor militare, adică subiect al relaţiilor de drept militar penal.
Tot aceiaşi soluţie va fi dată ţi în cazul unei persoane care exercită serviciul militar cu termen
redus, deoarece, conform art.34 al Legii susindicate, absolvenţii instituţiilor civile de învăţămînt
superior universitar care nu şi-au îndeplinit obligaţiunea militară pînă la finalizarea studiilor
îndeplinesc serviciul militar cu termen redus în centrele de instruire ale FA sau la concentrări
speciale organizate de centrele militare dacă nu au atins vîrsta de 27 de ani. Încorporarea în
serviciul militar cu termen redus se efectuează în conformitate cu prevederile Cap.V (cu privire la
serviciul militar în termen), aplicate în mod corespunzător.
D) Ridică multe întrebări din punct de vedere al tratamentului penal, prevederile art.23 alin.2
lit.d) al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea
Patriei susindicate, conform căruia eliberarea militarului din serviciul militar se efectuiază în
legătură cu condamnarea, prin hotărâre a instanţei de judecată rămasă definitivă, la privaţiune de
libertate.
Din aceste prevederi legale reiese că persoana, care a fost condamnată, fiind în serviciul militar în
termen sau cu termen redus, la pedeapsa penală cu privaţiune de libertate, trebuie să fie eliberată din
serviciul militar înainte de termen, la momentul când sentinţa de condamnare a rămas definitivă.
Reieşind din aceste prevederi legale, considerăm că prin “condamnare la privaţiune de libertate”,
legislatorul a avut în vedere doar acele pedepse penale reale de privare a persoanei de libertate, cum
ar fi, conform art.62 C.pen., închisoarea şi detenţiunea pe viaţă.
Dacă pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu ridică nici o întrebare în ce priveşte recunoaşterea
persoanei condamnate la această pedeapsă ca subiect al infracţiunii militare, atunci în privinţa
închisorii apar mai multe întrebări.
În practica judiciară anterioară, una din întrebări era următoarea: pot fi subiecţi ai infracţiunii
militare persoanele care, fiind militari în termen sau cu termen redus sau pe contract, au fost
condamnate la pedeapsa arestului, care a existat până în anul 2006, şi a fost exclus din lista
pedepselor prin Legea nr. 184-XVI din 29.06.2006, Monitorul Oficial nr. 34 din 11.08.2006, în
timpul executării acestei pedepse?
Conform prevederilor art. 68 C.pen. (în prezent abrogat), arestul consta în privarea de libertate a
persoanei condamnate pe un termen de la 3 luni până la 6 luni, iar conform art. 68 al. 4 C.pen.,
militarii executau pedeapsa cu arest în camera de arest a comenduirii militare.
Reieşind din prevederile art.23 alin.(2) lit. d) al legii susindicate, conform căruia eliberarea
militarului din serviciul militar se efectuează în legătură cu condamnarea, prin hotărâre a instanţei
de judecată rămasă definitivă, la privaţiune de libertate, considerăm că persoanele condamnate la
pedeapsa arestului, trebuiau să fie eliberate din serviciul militar înainte de termen: din momentul
rămânerii definitive a sentinţei de condamnare a persoanei la pedeapsa arestului. Deci, din acest
141
moment, raportul juridic militar dintre această persoană şi organele militare trebuiau să
înceteze.
Tot din aceste considerente, ajungem la concluzia că din acest moment militarul condamnat la
arest, nu mai putea fi subiect al infracţiunilor militare.
În cazul în care o asemenea persoană, în timpul executării pedepsei arestului la camera de arest a
garnizoanei militare, ar fi maltratat alte persoane care de asemenea executau această pedeapsă,
acţiunile lui nu ar fi întrunit elementele constitutive ale unei infracţiunii militare (de exemplu,
art.369 C.pen., încălcarea regulilor statutare de comportare între militari… dacă între ele nu există
raporturi de subordonare).
O altă problemă apărea în cazul în care militarul, care executa pedeapsa arestului la camera de
arest a Comenduirii Militare, a părăsit samovolnic locul arestului. Apărea întrebarea: era dânsul
subiect al infracţiunii militare, adică al celei prevăzute de art.371 C.pen. sau nu?
Considerăm, în baza argumentelor arătate mai sus, că dânsul n-ar fi fost subiect al infracţiunii
militare, al dezertării, ci ar fi fost subiect al unei infracţiuni de tip comun, adică al infracţiunii
prevăzute de art.317 Cod penal, al evadării din locurile de detenţie, săvârşită de persoana care
executa pedeapsa cu arest, deoarece art. 317 C.pen. prevedea pedeapsa pentru evadare nu doar de la
pedeapsa închisorii, ci şi a arestului, ultimul fiind exclus din dispoziţia art. 317 al. 1 C.pen. prin
Legea nr. 184-XVI din 29.06.2006, Monitorul Oficial nr. 34 din 11.08.2006,
În cazul condamnării definitive a militarului în termen şi în cel cu termen redus la pedeapsa
închisorii cu executarea pedepsei în penitenciare, dânsul, conform prevederilor art.23 alin.(2) lit. d)
al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei
susindicate, trebuie să fie eliberat din serviciul militar înainte de termen, adică din momentul
rămânerii definitive a sentinţei de condamnare la închisoare, şi, prin urmare, din acest moment
dânsul nu mai poate fi subiect al infracţiunilor militare.
Sunt însă cazuri când militarul este condamnat la închisoare, însă măsura preventivă este
lăsată supravegherea comandamentului militar până la intrarea sentinţei în vigoare.
În aşa împrejurări pot fi două soluţii:
1. Până al intrarea sentinţei instanţei de judecată în vigoare, militarul în termen sau cel cu
termen redus va putea fi considerat subiect al infracţiunii militare, în cazul săvârşirii unei
infracţiuni militare.
2. Mai complicată este situaţia a doua, adică în cazul când sentinţa de condamnare a militarului
la pedeapsa închisorii a intrat în vigoare (adică a rămas definitivă), însă militarul se mai află în
unitatea militară, deoarece sentinţa încă n-a fost trimisă spre executare.
De exemplu, conform sentinţei Judecătoriei Militare, militarul “X” a fost condamnat la pedeapsa
închisorii cu executarea pedepsei în penitenciare de tip deschis, însă măsura preventivă a fost lăsată
supravegherea comandamentului militar până la intrarea sentinţei în vigoare. La 20 decembrie 2005
această sentinţă a fost lăsată în vigoare prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău,
prin urmare, a rămas definitivă.
Însă de la rămânerea în vigoare a sentinţei şi până la luarea sub arestare a condamnatului, adică
până la punerea în executare a sentinţei au trecut 2 luni. În această perioadă, de exemplu, la 20
ianuarie 2006, condamnatul a părăsit samovolnic această unitate militară. Apare întrebarea: va fi
această persoană subiect al infracţiunii militare (art.371 C.pen. - Dezertarea) în acest caz?
Considerăm că în aşa împrejurări, această persoană nu va putea fi recunoscută ca subiect al
infracţiunii militare, al dezertării, deoarece dânsul deja nu mai poate avea calitatea de militar în
termen sau cel cu termen redus, deoarece el, conform art.23 alin.2 lit. d) al Legii susindicate,
trebuia să fie liberat din serviciul militar în termen sau cel cu termen redus din momentul
rămânerii în vigoare a sentinţei de condamnare la pedeapsa închisorii, adică, în exemplul nostru,
de la 20 decembrie 2005.
Faptul că dânsul n-a fost eliberat din serviciul militar nu demonstrează că dânsul mai are calitatea
de militar (dânsul nici nu poate s-o mai aibă), ci neglijenţa comandamentului militar care nu şi-a
onorat obligaţiunile şi nu l-a eliberat pe el din serviciul militar la data rămânerii în vigoare a
sentinţei susindicate.
142
O altă problemă cu privire la recunoaşterea persoanei ca subiect al infracţiunilor militare
apare în cazul în care militarul în termen sau în cel cu termen redus a fost condamnat la
pedeapsa închisorii, însă, în conformitate cu prevederile art.90 C.pen., s-a dispus condamnarea
cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu aplicarea unui termen de probă.
Considerăm că în acest caz militarul în termen sau cu termen redus nu va fi eliberat din serviciul
militar înainte de termen din următoarele considerente: conform art.23 alin.2 lit.d) al Legii nr.1245
din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei susindicate, se
eliberează înainte de termen doar militarii care, printr-o sentinţă judecătorească rămasă definitivă au
fost condamnaţi la privaţiune de libertate. Considerăm că în sensul acestei legi, condamnarea la
privaţiune de libertate constă în izolarea persoanei de societate, fie prin pedeapsa penală a arestului,
fie a închisorii, fie a detenţiunii pe viaţă. Aceasta concluzie se trage din aceea, că în C.pen. nu este
prevăzută astfel de categorie de pedeapsă penală cum ar fi privaţiunea de libertate, prin urmare
legislatorul a avut în vedere cazurile de izolare de societate a condamnatului prin aplicarea acestor
pedepse.
Reieşind din cele susindicate, considerăm că dacă militarul în termen sau cel cu termen redus,
care a fost condamnat la pedeapsa închisorii, însă, în conformitate cu prevederile art.90 C.pen., s-a
dispus condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu aplicarea unui termen de
probă, în termenul de probă a comis o infracţiune militară, dânsul va fi subiect al acestor infracţiuni,
deoarece legal se află în executarea obligaţiunilor militare.
La acest capitol sunt mai complicate problemele cu privire la recunoaşterea persoanei în calitate
de subiect al infracţiunii militare în cazul când aceasta exercită serviciul militar pe contract şi a
atins vârsta limită de aflare în serviciul militar, conform art.22 al Legii susindicate:
a) pentru efectivul de soldaţi, sergenţi şi subofiţeri - 45 de ani;
b) pentru corpul de ofiţeri cu grade inferioare şi superioare - 50 de ani;
c) pentru corpul de ofiţeri cu grade supreme:
- pentru general de brigadă, general de divizie - 55 de ani;
- pentru general de corp de armată - 60 de ani.
Art.22 alin.2 al acestei Legi stipulează că la atingerea vârstei-limită de aflare în serviciul militar
prin contract, termenul serviciului militar poate fi prelungit în modul stabilit de Legea cu privire la
statutul militarilor: conform art.28 alin.11 al acestei Legi, în scopul completării FA cu cetăţeni cu
specialităţi diferite, vârsta-limită de încadrare în serviciul militar prin contract poate fi prelungită
până la 5 ani, la decizia conducătorului structurii militare.
Astfel, considerăm că persoanele susindicate, la atingerea vârstei respective vor pierde calitatea
de militari, în sensul legii penale şi, în cazul când dânşii n-au fost eliberaţi din serviciul militar la
data atingerii vârstei susindicate, iar în timpul serviciului militar peste acest termen vor săvârşi fapte
prevăzute de Cap. XVIII al PS a C.pen. (Infracţiuni militare), ele nu vor fi considerate subiecţi ai
În afară de problemele cu privire la recunoaşterea persoanei în calitate de subiect al infracţiunilor

militare în cazurile când au fost încălcate prevederile legale cu privire la scutirea persoanelor de
serviciul militar şi eliberarea lor din serviciul militar, de asemenea, apar mari probleme cu privire
la situaţia persoanei care a fost recrutată în FA în serviciul militar în termen sau cel cu termen
redus în perioada când avea dreptul la amânare de la încorporarea în serviciul militar.
Temeiurile pentru amânarea încorporării în serviciul militar în termen sau pentru serviciul
militar cu termen redus sunt prevăzute de art.31 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la
pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, conform căruia:
=Amânarea încorporării se acordă recruţilor de către comisiile de recrutare-încorporare din
motive familiale, de sănătate, în legătură cu necesitatea continuării studiilor, desfăşurării activităţii
de deputat în Parlament sau consilier al autorităţii administraţiei publice locale de nivelul al doilea,
precum şi în cazurile prevăzute la alin.(6) al acestei Legi.
=Amânarea încorporării din motive familiale se acordă recrutului care:
a) are la întreţinere părinţi (foşti tutori, curatori) inapţi pentru muncă, dacă aceştia nu sunt
întreţinuţi de stat şi nu există alte persoane care locuiesc împreună cu ei şi care, conform legii, sunt
143
obligate să-i întreţină. În sensul prezentei legi, părinţii (foştii tutori, curatori) sunt consideraţi inapţi
pentru muncă dacă sînt invalizi de gradul I sau II ori au atins limita de vîrstă care le acordă dreptul
la pensionare;
b) are soţie invalid de gradul I sau II.
În cazurile susindicate, dacă persoana a fost, totuşi, încorporată în serviciul militar în termen sau
cel cu termen redus, considerăm, că încorporarea a fost ilegală şi, prin urmare, actul administrativ
prin care dânsa a fost încorporată este nul. În astfel de împrejurări, considerăm că nu pot apărea
raporturile juridice militare şi, prin urmare, nici raporturile juridice penale militare cu privire la
această persoană încorporată ilegal, deci, această persoană nu poate fi subiect al infracţiunilor
militare.
În situaţiile legale susindicate apare o întrebare: care va fi soluţia în cazul în care organul
administrativ militar n-a cunoscut faptul că persoana are la întreţinere categoriile de persoane
susindicate şi a încorporat-o în serviciul militar în termen sau cel cu termen redus şi, în timpul
exercitării serviciului militar această persoană a săvârşit fapte prevăzute de Cap. XVIII al PS a
C.pen. (Infracţiuni militare)?
Considerăm că în aceste împrejurări această persoană nu va fi considerată subiect al infracţiunilor
militare, deoarece dânsa a fost ilegal încorporată în serviciul militar în termen şi cel cu termen
redus.
Faptul că organul administrativ militar n-a cunoscut că persoana are dreptul la amânarea de la
încorporare în serviciul militar nu schimbă situaţia prevăzută de Legea susindicată: dânsul nu putea
fi încorporat în serviciul militar şi, prin urmare, dânsul nici nu poate fi recunoscut ca subiect al
Împrejurarea legală susindicată însemnă că organul administrativ militar este obligat să amâne
încorporarea unei asemenea persoane în serviciul militar şi nu doar că are dreptul la acordarea unei
asemenea amânări.
Alte câteva împrejurări legale, care ridică probleme cu privire la recunoaşterea persoanei ca
subiect al infracţiunii militare sunt acele, prevăzute de art.31 alin.2 lit.c)-e): c) cu privire la
amânarea încorporării în serviciul militar în termen şi cel cu termen redus a persoanei care are la
întreţinere unul sau mai mulţi copii pînă la 8 ani , d) are la întreţinere fraţi, surori care nu au atins
vîrsta de 18 ani sau mai în vîrstă, dar care sînt invalizi de gradul I sau II, dacă aceştia nu sînt
întreţinuţi de stat şi nici de alte persoane care, conform legii, sunt obligate să-i întreţină; e) are un
singur părinte cu doi sau mai mulţi copii pînă la 8 ani.
Considerăm că, şi în aceste cazuri, dacă persoana va fi încorporată în serviciul militar în termen
sau cel cu termen redus, încorporarea va fi ilegală, iar actul administrativ militar de încorporare va
fi nul.
Deoarece actul de încorporare în serviciul militar în termen sau cel cu termen redus este nul,
faptul încorporării acestei persoane în serviciul militar nu va crea raporturi juridice militare şi, în
consecinţă, nu va crea nici raporturi juridice penale militare, adică persoana nu va putea fi subiect al
Tot în acelaşi sens s-a pronunţat şi instanţa de judecată a Rusiei (în RM nu sunt aşa exemple în
practica judiciară): Judecătoria Militară a garnizoanei Sankt–Petersburg l-a recunoscut vinovat şi
condamnat pe F., pe art.337 alin.(3) C.pen. rus, pentru părăsire samovolnică a unităţii militare timp
de până la 10 zile. Judecătoria militară a regiunii Sankt–Petersburg a anulat sentinţa iar procedura
penală a încetat-o pe motivul lipsei componenţei de infracţiune, deoarece la încorporarea în
serviciul militar în termen dânsul avea la întreţinere un copil în vârstă de până la 3 ani şi, conform
art.24 al Legii Federale despre obligaţiune militară şi serviciul militar din 1998 persoanei, care are
la momentul recrutării la întreţinere copii minori de până la 3 ani, i se acordă amânare de la
recrutare în FA în serviciul militar în termen şi, prin urmare, nu putea fi recrutat în FA, şi deci, nu
putea fi recunoscut vinovat în săvârşirea infracţiunii militare de părăsire samovolnică a unităţii
militare şi purta răspundere penală pentru eschivarea de la satisfacerea serviciului.330
Considerăm că nu vor fi recunoscute ca subiecţi ai infracţiunilor militare persoanele care îşi fac
studiile în instituţiile de învăţămînt secundar general, secundar profesional, mediu de specialitate şi
superior universitar cu orice formă de instruire, deoarece, conform art.31 alin.4 al Legii susindicate,
330
www.rumbler.ru, Обзор кассационно-надзорной практики Ленинградского окружного военного суда за III полугодие 2001 г.
144
amânarea încorporării în cazul necesităţii continuării studiilor se acordă recruţilor care îşi fac
studiile în instituţii de învăţămînt secundar general, secundar profesional, mediu de specialitate şi
superior universitar cu orice formă de instruire, pe termenul stabilit de programa de studii.
De asemenea, considerăm că nu vor fi recunoscute ca subiecţi ai infracţiunilor militare
persoanele, pentru care amânarea încorporării este dictată de necesitatea desfăşurării activităţii de
deputat în Parlament sau de consilier al autorităţii administraţiei publice locale de nivelul al doilea
şi se acordă pînă la expirarea mandatului, în cazul când dânşii ar fi fost încorporaţi în serviciul
militar în termen sau cel cu termen redus şi, în timpul exercitării serviciului militar această persoană
ar fi săvârşit fapte prevăzute de Cap. XVIII al PS a C.pen. (Infracţiuni militare).
Ridică multe probleme prevederile art.31 alin.6 al Legii susindicate care dispune că amânarea
încorporării se acordă şi cetăţenilor supuşi urmăririi penale ori a căror cauză penală se examinează
în instanţa de judecată pînă la încetarea urmăririi penale sau pînă la rămânerea definitivă a hotărîrii
instanţei de judecată.
Considerăm că în cazul în care persoana, care a fost recrutată în serviciul militar ilegal, având
dreptul la amânarea de la încorporare în serviciul militar conform prevederilor legale susindicate, a
săvârşit o faptă prevăzută de Cap. XVIII al PS a C.pen., nu va fi subiectul unei infracţiuni militare,
iar în cazul când în acţiunile făptuitorului se conţin elementele unei infracţiuni de drept comun,
persoana va fi trasă la răspunderea penală pentru infracţiunea de drept comun.
Tot în acelaşi sens s-a pronunţat şi instanţa de judecată a Rusiei (în RM nu sunt aşa exemple în
practica judiciară): Judecătoria Militară a garnizoanei Krasnoiarsk l-a recunoscut vinovat şi
condamnat pe L., pe art.337 alin.(3) C.pen. rus, pentru părăsire samovolnică a unităţii militare timp
de până la 10 zile. Prezidiul judecătoriei militare a Districtului Krasnoiarsk a anulat sentinţa iar
procedura penală a încetat-o pe motivul lipsei componenţei de infracţiune, deoarece la încorporarea
în serviciul militar în termen dânsul era sub urmărirea penală şi, conform art.23 alin.2 al Legii
Federale despre obligaţiune militară şi serviciul militar din 1998 L., ca persoană care se afla sub
urmărire penală, nu putea fi recrutat în FA în serviciul militar în termen şi, prin urmare, nu putea fi
recunoscut vinovat în săvârşirea infracţiunii militare de părăsire samovolnică a unităţii militare şi
purta răspundere penală pentru eschivarea de la satisfacerea serviciului militar.331
2.7 Persoanele care se află în prizonierat - subiecţi ai unor infracţiuni militare.

La răspunderea penală pentru unele infracţiuni militare pot fi trase şi persoanele care se află în
prizonierat, astfel, subiecţi ai unor infracţiuni militare pot fi şi prizonierii.
Noţiunea de prizonier şi categoriile de persoane cere se consideră prizonieri sunt detaliat
desfăşurate în art.4 al Convenţiei de la Geneva privitoare la tratamentele prizonierilor de război,
din 12 august 1949332, conform căreia:
A. Sunt prizonieri de război, în sensul prezentei Convenţii, persoanele care, aparţinând uneia din
următoarele categorii, au căzut sub puterea inamicului:
1. Membrii forţelor armate ale unei Părţi în conflict, precum şi membrii miliţiilor şi corpurilor de
voluntari făcând parte din aceste forţe armate.
2. Membrii altor miliţii şi membrii altor corpuri de voluntari, inclusiv acei din mişcările de
rezistenţă organizate, aparţinând unei Părţi în conflict şi acţionând în afara sau în interiorul
propriului lor teritoriu, chiar dacă acest teritoriu este ocupat, cu condiţia ca aceste miliţii sau corpuri
de voluntari, inclusiv aceste mişcări de rezistenţă organizate, să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să aibă în fruntea lor o persoană care răspunde pentru subordonaţii săi;
b) să aibă un semn distinctiv fix şi care se poate recunoaşte de la distanţă;
c) să poarte armele în mod deschis;
d) să se conformeze, în operaţiunile lor, legilor şi obiceiurilor războiului.
3. Membrii FA regulate, care se pretind ale unui guvern sau ale unei autorităţi nerecunoscute de
Puterea deţinătoare.
4. Persoanele care urmează forţele armate, fără a face parte direct din ele, cum sunt membrii civili
ai echipajelor avioanelor militare, corespondenţii de război, furnizorii, membrii unităţilor de lucru
331
www.rumbler.ru, Обзор судебной работы гарнизонных военных судов за2003г., Отдел обобщения судебной практики Военной Коллегии
Верховного Суда РФ.
332
Convenţia de la Geneva privitoare la tratamentele prizonierilor de război din 12 august 1949, RM a aderat la această Convenţie prin
Hotărârea Parlamentului nr.1318-XII din 2 martie 1993 // Tratate internaţionale, Ediţie oficială, Chişinău, 1999, pag.9-184.
145
sau ai serviciilor însărcinate cu bunăstarea forţelor armate, cu condiţia ca ele să fi primit autorizaţia
forţelor armate pe care le întovărăşesc, acestea trebuind să le elibereze în acest scop un bilet de
identitate asemănător modelului anexat.
5. Membrii echipajelor, inclusiv comandanţii, piloţii şi elevii marinei comerciale şi echipajelor
aviaţiei civile ale Părţilor în conflict, care nu beneficiază de un tratament mai favorabil în virtutea
altor dispoziţii de drept internaţional.
6. Populaţia unui teritoriu neocupat care, la apropierea inamicului, ia armele în mod spontan
pentru a combate trupele de invazie, fără să fi avut timpul de a se constitui în forţele armate
regulate, dacă ea poartă armele în mod deschis şi dacă respectă legile şi obiceiurile războiului.
B. Vor beneficia, de asemenea, de tratamentul rezervat prizonierilor de război prin prezenta
Convenţie:
1. Persoanele aparţinând sau care au aparţinut forţelor armate ale ţării ocupate dacă, din cauza
acestei apartenenţe, Puterea ocupantă socoteşte necesar să procedeze la internarea lor – chiar dacă
iniţial le eliberase în timp ce ostilităţile se desfăşurau în afara teritoriului pe care ea îl ocupa – mai
ales după o încercare neizbutită a acestor persoane de a se alătura forţelor armate de care aparţin şi
care sunt angajate în luptă sau când nu ascultă de somaţia ce le-a fost făcută, în scopul internării.
2. Persoanele aparţinând uneia din categoriile enumerate în prezentul articol, pe care Puterile
neutre sau nebeligerante le-au primit pe teritoriul lor, şi pe care trebuie să le interneze în baza
dreptului internaţional, fără a aduce prejudiciu oricărui tratament mai favorabil pe care aceste Puteri
ar socoti că trebuie să-l acorde şi cu excepţia dispoziţiilor articolelor 8, 10, 15, 30, alineatul 5, 58
până la 67 inclusiv, 92, 126 şi, în cazul când există relaţii diplomatice există, Părţile în conflict şi
Puterea neutră sau nebeligerantă interesată, dispoziţii care privesc Puterea protectoare. Dacă astfel
de relaţii diplomatice există, Părţile în conflict de care depind aceste persoane vor fi autorizate să
exercite faţă de ele funcţiile acordate Puterilor protectoare din prezenta Convenţie, fără prejudiciul
funcţiilor pe care aceste Părţi le exercită în mod normal, în conformitate cu obiceiurile şi tratatele
diplomatice şi consulare.
C. Prezentul articol menţine statutul personalului medical şi religios, cum este prevăzut în art.33
al prezentei Convenţii.
Cu privire la perioada de timp pe durata cărei persoana se consideră prizonier, art.5 al Convenţiei
susindicate stipulează că această Convenţie se va aplica persoanelor indicate în art.4 din momentul
în care vor cădea sub puterea inamicului şi până la eliberarea şi repatrierea lor definitivă.
Dacă există vreo îndoială în ce priveşte încadrarea în una din categoriile enumerate în art.4 a
persoanelor care au comis un act de beligeranţă şi care au căzut în mâinile inamicului, numitele
persoane vor beneficia de protecţia prezentei Convenţii, în aşteptarea ca statutul lor să fie
determinat de un tribunal complet.
Convenţia (III) cu privire la tratamentul prizonierilor de război, încheiată la 12 august 1949 la
Geneva indică că prizonierii de război vor fi supuşi legilor, regulamentelor şi ordinelor generale în
vigoare la forţele armate ale Puterii deţinătoare, care este autorizată să ia măsuri judiciare sau
disciplinare privind orice prizonier de război care a comis o infracţiune la aceste legi, regulamente
sau ordine generale.333
Însă, conform art.91-93 ale aceleiaşi Convenţii, prizonierii de război nu pot fi traşi la răspundere
penală pentru evadarea din prizonierat, chiar dacă aceasta a fost repetată, pentru tentativă de
evadare sau pentru cooperarea la un act de evadare. În cazul nereuşitei evadări, prizonierii pot fi
pasibili doar de pedepse disciplinare.
De asemenea, infracţiunile comise de prizonierii de război, cu singurul scop de a-şi înlesni
evadarea şi care n-au comportat nici o violenţă contra persoanelor, fie că e vorba de infracţiuni
contra proprietăţii publice, de furt fără scop de îmbogăţire, de întocmirea şi folosirea de acte false,
de port de haine civile, nu pot fi pasibile decât de pedepse disciplinare (de exemplu, pentru a-şi
uşura evadare, prizonierul răpeşte un mijloc de transport, cu care se deplasează, fără scopul de a-l
însuşi, falsifică un document pentru a-şi tăinui personalitatea etc.)334.
Prevederi asemănătoare se conţineau şi în alte documente internaţionale, anterioare celui indicat
mai sus.
333
Tratate Internaţionale la care RM este parte (1990-1998), Ediţie oficială, Vol. V, Chişinău, 1998, pag.88.
334
X. Ulianovschi, Răspunderea juridică a militarilor şi disciplina militară // Dreptul Militar în Republica Moldova, X. Ulianovschi, Gh.
Ulianovschi, V. Bucatari, Dreptul militar în Republica Moldova, Ed. Prut Internaţional, Chişinău, 2003, pag.207.
146
Unul dintre aceste documente a fost Convenţia de la Geneva din 27 iulie 1929 despre
îmbunătăţirea soartei prizonierilor, răniţilor şi bolnavilor armatelor active, care a fost ratificată şi
de URSS în 1930.335
Conform art.1 al Regulamentului despre prizonieri din 1941,336 se considerau prizonieri:
a) persoanele ce aparţin FA ale statelor care se află în stare de război cu URSS, luaţi în
prizonierat în timpul acţiunilor militare, cât şi cetăţenii acestor state, internate pe teritoriul URSS;
b) persoanele din componenţa detaşamentelor armate, care nu aparţin de forţele armate ale
duşmanului, dacă ele poartă deschis arme;
c) persoanele civile, care însoţesc, cu permisiune respectivă Armata şi Flota duşmanului, cum ar
fi: corespondenţii, personalul ce asigură armata şi alte persoane luate în prizonierat în timpul
acţiunilor militare.
O prevedere legală, care indică direct la faptul, că prizonierii sunt consideraţi ca subiecţi ai
infracţiunilor militare este art.26 al acestui Regulament, conform căruia “cauzele cu privire la
infracţiunile săvârşite de prizonieri, se examinează de către Tribunalele Militare conform legilor
URSS şi a Republicilor Unionale. Neexecutarea de către prizonieri a ordinelor persoanelor, cărora
ei sunt supuşi, opunerea de rezistenţă acestor persoane sau insultarea lor prin acţiuni, în timpul
executării de către ei a obligaţiunilor lor de serviciu se asimilează cu infracţiunea militară
respectivă”.
Un alt document, care dezvoltă ideea că prizonierii de asemenea pot fi subiecţi ai infracţiunilor
militare, este “Instrucţia despre ordinea de întreţinere a prizonierilor în lagărele Comisariatului
Popular al Afacerilor Interne” din 13 august 1941,337 care, în art.62 repetă cele indicate în
regulamentul susindicat, precum că neexecutarea de către prizonieri a ordinelor persoanelor, cărora
ei sunt supuşi, opunerea de rezistenţă acestor persoane sau insultarea lor prin acţiuni, în timpul
executării de către ei a obligaţiunilor lor de serviciu se asimilează cu infracţiunea militară
respectivă.
Statutul juridic al prizonierilor sovietici în lagărele pentru prizonieri naziste erau deosebite de cel
al prizonierilor din alte ţări, cu toate că şi ei erau consideraţi ca având statut de militari, şi aceasta
reiese din Dispoziţiunea cu privire la comportarea cu prizonierii sovietici din toate lagărele de
prizonieri338.
Conform acestor documente, soldatul sovietic, aflat în prizonierat, nu putea pretinde la o atitudine
faţă de el, conformă cu prevederile Convenţiei de la Geneva… În cazurile de evadare a lor, trebuia
să fie împuşcaţi, fără a fi preîntâmpinaţi…
În secţiunea 3 lit. a) se indică că prizonierii au statut de militar. La militari se atribuie şi acei
soldaţi care au fost luaţi în plen fiind îmbrăcaţi şi în haine civile.
Legislaţia Militară a RM indică la faptul că prizonierii se consideră militari în exerciţiul funcţiei
şi, prin urmare, pot fi subiecţi ai infracţiunilor militare.
Aşa, conform art.17 alin.1 lit. m) al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea
cetăţenilor pentru apărarea Patriei - prin îndeplinirea de către militar a obligaţiilor serviciului
militar se are în vedere: m) aflarea în prizonierat (cu excepţia cazurilor de predare benevolă), în
situaţia de ostatic sau de persoană internată.
Conform art.32 alin.4 lit. e) al Legii nr.162 din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarului,
trecerea la dispoziţie a militarilor prin contract poate fi efectuată în următoarele cazuri şi pe
următoarele termene: e) aflarea în prizonierat (cu excepţia cazurilor de predare benevolă), în situaţia
de ostatic sau de persoană internată - pînă la eliberarea lui. În această perioadă, militarul poate fi
restabilit în funcţia deţinută anterior, numit într-o altă funcţie, transferat sau eliberat din serviciul
militar în modul stabilit de legislaţia în vigoare. Dacă organele de drept au stabilit predarea şi
aflarea benevolă a militarului în prizonierat, acesta va fi tras la răspundere conform legislaţiei în
vigoare.
335
Hotărârea Comitetului Executiv Central a URSS din 12 mai 1930, ЦГАОР СССР, фонд 9501, опись 5, лист дела 22 (www.rumbler.ru).
336
Regulamentul despre prizonieri, Anexă la Hotărârea Consiliului Comisarilor Populari a URSS nr. 1798-800 c din 1 iulie 1941 (www.rumbler.ru).
337
Instrucţia despre ordinea de întreţinere a prizonierilor în lagărele Comisariatului Popular al Afacerilor Interne (CPAI) din 13.08.1941, aprobată de
Vice comisarul Popuular al Afacerilor Interne a URSS şi pusă în funcţie prin ordinul CPAI nr. 001076 din 7.08.1941 ЦГАОР СССР, фонд 9401,
опись 12, лист дела 313 (www.rumbler.ru)
338
Anexa la Revista nr. 39058/41 din 8.XI.41, Правила обращения с советскими военнопленными; Распоряжения об обращении с советскими
военнопленными во всех лагерях военнопленных, Берлин, 10.07.1941 г., Канцелярия Розенберга, Постановление от 14.07.1941 г., nr. 170
ЦГАОР СССР, фонд 7021, опись 148, лист дела 204-299 (www.rumbler.ru); Военно-исторический журнал, nr. 11, a. 1991.
147
Conform art. 10 al Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a serviciului militar în
Forţele Armate, militarul nu poate fi radiat din tabelul nominal al unităţii militare în perioada: e)
aflării în prizonierat (cu excepţia cazurilor de predare benevolă), în situaţia de ostatic sau de
persoană internată.
Art.8 p. 14 al Regulamentului Serviciului interior al FA ale RM de asemenea stipulează că prin
îndeplinirea de către militari a îndatoririlor de serviciu se înţelege… aflarea în prizonierat (cu
excepţia cazurilor de predare benevolă), în situaţie de ostatic, de persoană internată.
Astfel, reieşind din prevederile legale susindicată, ajungem la concluzia că prizonierii aflaţi în
prizonierat pot fi subiecţi ai infracţiunilor militare şi aceste infracţiuni militare dânşii pot să le
comită aflându-se în prizonierat.
3. Subiectul infracţiunilor militare în legislaţia penală a altor ţări.

Legislaţiile diferitor ţări reglementează statutul şi categoriile subiecţilor infracţiunilor militare în
mod diferit.
Astfel, subiectul activ nemijlocit al infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, conform
legislaţiei penale anterioare a României (C.pen. român din 1968), trebuia să aibă calitatea de
militar (Cap. I Titlul X Infracţiuni săvârşite de militari), iar în cazul infracţiunilor săvârşite în
legătură cu serviciul militar (Cap. III Titlul X Infracţiuni săvârşite de civili, art. 353-354), el are
calitatea de civil, iar în Cap. II Titlul X Infracţiuni săvârşite de militari şi civili, subiect al acestor
infracţiuni pot fi atât militarii, cât şi civilii.
Astfel, spre deosebire de legislaţia penală a RM, care indică expres că subiectul infracţiunii
militare trebuie să aibă calitatea de militar, legislaţia penală a României, în unele cazuri, expres
indicate în lege, stipulează că subiect al acestor infracţiuni poate fi doar persoana civilă 339. Aceste
infracţiuni sunt următoarele: art.353 C.pen. român - Sustragerea de la recrutare şi art.354 C.pen.
român - Neprezentarea la încorporare sau concentrare.
Spre deosebire de aceste prevederi legale ale C.pen. român, C.pen. al RM nu atribuie aceste
componenţe de infracţiune la categoria infracţiunilor militare, ci le atribuie la infracţiuni contra
autorităţii publice şi securităţii de stat (Cap. XVII C.pen.).
Noul Cod penal al României, adoptat în a. 2009 şi intrat în vigoare la 1.02.2014 reglementează
infracţiunile militare în Titlul XI întitulat „Infracţiuni contra capacităţii de luptă a forţelor armate”,
care este constituit din 2 capitole: Capitolul I - Infracţiuni săvârşite de militari (art. 413-431) şi
Capitolul II - Infracţiuni săvârşite de militari sau de civili (art. 432-437).
Întrucât în legislaţia penală actuală a României nu este definită noţiunea de militar, pentru
lămurirea acesteia este necesar să ţinem seama de prevederile Constituţiei, ale Legii nr.45/1994
privind apărarea naţională a României şi art.3 ale Legii nr.46/1996 privind pregătirea populaţiei
pentru apărare, conform căruia, modalităţile de executare a serviciului militar sunt:
- ca militari în termen şi ca militari cu termen redus, de la data prezentării la centrele militare,
unităţi sau formaţiuni militare şi până la data trecerii în rezervă;
- ca elevi ai şcolilor militare sau instituţii militare de învăţământ superior, de la data prezentării la
şcolile sau instituţiile de învăţământ superior şi până la absolvirea acestora;
- în calitate de cadre în activitate – ofiţeri, maiştri militari, subofiţer şi militari angajaţi pe bază de
contract ale MAN şi MAI, de la data acordării gradului şi până la data trecerii în rezervă sau
retragere.
În această categorie intră şi cadrele Serviciului Român de Informaţii în calitate de rezervişti ai
instituţiilor susmenţionate, concentraţi sau mobilizaţi, de la data prezentării la centrele militare ori
la unităţi sau formaţiuni militare şi până la data înmânării livretului militar cu mutaţia de
desconcentrare sau demobilizare.340
Există unele situaţii când calitatea de militar dobândită în condiţiile Legii nr.46/1996, nu este
suficientă pentru ca o persoană să fie trasă la răspundere penală pentru infracţiuni militare, textul
legii penale impunând îndeplinirea unor cerinţe în plus. De exemplu, militarul trebuie să fie
“inferior” sau “subordonat” sau “superior” ori “şef” în cazul infracţiunilor de lovire sau insulta
superiorului ori inferiorului, să fie “santinelă” în cazul infracţiunii de “călcare de consemn” etc.
339
P.Abraham, E.Derşidan, Codul penal al României, comentat şiu adnotat, Editura pentru Ştiinţe Naţionale, 2002, pag.644-679.
340
Legea nr. 46/1996, M. Of. Nr. 120/1996
148
Absenţa unei astfel de calităţi nu duce în mod automat la înlăturarea răspunderii penale, fapta
putând întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni pentru care nu este necesară o calitate
specială a subiectului. De exemplu, lovirea unui militar de către altul, egal în grad, nu poate
constitui infracţiunea de lovire a superiorului sau inferiorului, dar poate întruni conţinutul
constitutiv al infracţiunii de lovire sau vătămare corporală. Pentru alte infracţiunile contra
capacităţii de apărare nu se cere ca subiectul să aibă o calitate specială, ele putând fi săvârşite atât
de militari cât şi de civili sau numai de civili. Trebuie de asemenea menţionat că infracţiunile contra
ordinii şi disciplinei militare cum ar fi absenţa nejustificată de la unitate sau serviciu, dezertarea,
sustragerea de la recrutare, neprezentarea la încorporare sau concentrare, nu sunt susceptibile de
coautorat341.
În iunie 2003, la art.52 alin.(2) al Constituţiei Române, se prevede că “condiţiile privind
îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin legea organică”, iar la alin.(3) este prevăzut
“cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi până la vârsta de 35 de ani, cu excepţia
voluntarilor, în condiţiile legii organice”.
Revizuirea dă o nouă reglementare obligaţiilor militare ale cetăţenilor. În conformitate cu acest
text nu mai există obligaţia serviciului militar pentru bărbaţii, cetăţeni români, stipulându-se totuşi
că cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România, urmând ca să se stabilească condiţiile privind
îndeplinirea îndatoririlor militare printr-o viitoare lege organică. Este menţinută în continuare vârsta
de 20 de ani ca fiind limita minimă de la care poate fi făcută încorporarea şi 35 de ani ca limită
maximă până la care se poate face încorporarea, cu excepţia voluntarilor, aceasta fiind în
concordanţă cu cerinţele profesionalizării armatei.
Subiect pasiv principal în cazul infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare este statul, iar
subiect pasiv secundar este unitatea sau formaţiunea militară în cadrul căreia s-a săvârşit fapta, iar
în unele cazuri şi persoana care a avut de suferit o vătămare prin săvârşirea infracţiunii (superiorul
lovit sau inferiorul lovit sau insultat).
Legislaţia penală a Suediei este diferită de cea a RM şi a României, incluzând în categoria
subiecţilor infracţiunilor militare şi alte categorii de persoane, decât cele indicate în C.pen. al RM şi
C.pen. român.
Aşa, conform art.3 al C.pen. al Suediei342, persoanele care sunt obligate să exercite serviciul
militar în FA trebuie să fie recunoscute ca militari. Astfel, subiect al infracţiunii militare poate fi
orice persoană care exercită serviciul militar în FA.
În afară de militari, subiecţi ai infracţiunilor militare pot fi ofiţerii de poliţie, care nu sunt
încorporaţi în serviciul militar, însă sunt obligate să participe la apărare Regatului.
De asemenea au statut de militar santinelele şi persoanele care supraveghează teritoriile păzite,
care-s numite în aceste funcţii conform Actului cu privire la Paza Edificiilor Importante (Legea
nr.217 din 1990).
Se atribuie statutul de militar şi altor persoane, care sunt întărite la unităţile FA, când aceste
unităţi se află pe câmpul de luptă sau acţionează în situaţii similare.
Legea nr.218 din 1990 atribuie statutul de militar şi membrilor grupurilor organizate a mişcării de
rezistenţă în timp de război sau situaţii de luptă.
Art.4 C.pen. al Suediei atribuie calitatea de militar şi, prin urmare şi a subiectului infracţiunii
militare şi altor categorii de persoane, cum ar fi: prizonierii, participanţii la război, personale
internate în timpul războiului în care Regatul ţine neutralitate, cât şi cetăţenii străini care se află
împreună sau rămân cu prizonierii sau cu participanţii la război internaţi cu scopul de a asigura
îngrijirea medicală sau spirituală a lor (sanitarii, medicii, preoţii etc., n.a.).343
Legislaţia penală a Elveţiei ce reglementează răspunderea penală a militarilor, şi, în acelaşi rând,
descrie subiectul infracţiunii militare, constă din C.pen. al Elveţiei din 1937344, C.pen.–militar din
13 iunie 1927 şi Codul procesual penal– militar din 23 martie 1979, cât şi din legislaţia penală a
cantoanelor.
341
X. Ulianovschi, Gh. Ulianovschi, Subiectul infracţiunilor militare în legislaţia penală a altor ţări, Avocatul Poporului, nr. 2, 2006, pag. 2.
342
Уголовный Кодекс Швеции, Sankt – Petersburg, 2002.
343
Legea Suediei nr.645 din 1986.
344
Уголовный Кодекс Швейцарии, Sankt – Petersburg, 2002.
149
Conform acestor documente, subiecţi ai infracţiunilor militare sunt militarii în termen şi pe
contract ai FA, jandarmii în timp de război sau situaţii de luptă, prizonierii şi alte categorii de
persoane cu privire la care sunt prevederi concrete în legislaţia militară a Elveţiei.
C.pen. al Poloniei reglementează răspunderea penală a militarilor în Secţiunea Militară a
C.pen., care conţine capitolele XXXVIII – XLIV (art.317-363).
Reglementările legale cu privire la subiectul infracţiunii militare sunt date în Cap.XXXVIII
C.pen., întitulat “Noţiuni generale cu privire la militari”, unde, în art.317, se indică că prevederile
PG şi PS ale C.pen. se aplică şi faţă de militari, dacă Secţiunea Militară a C.pen. nu prevede altfel.
În continuare, se indică că prevederile art.356-363 C.pen., iar în cazul săvârşirii infracţiunii
prevăzute de celelalte articole ale Secţiunii Militare, prevederile generale cu privire la militari se
aplică, respectiv, şi colaboratorilor armatei, cu toate că nu au calitatea de militari. Astfel, putem
concluziona că subiecţi ai infracţiunilor militare conform legislaţiei penale a Poloniei pot fi militarii
care efectuează serviciul militar cât şi persoanele civile, colaboratori ai Armatei Poloneze.
Spre deosebire de prevederile C.pen. al Poloniei, C.pen. al RM nu recunoaşte ca subiecţi ai
infracţiunilor militare pe colaboratorii civili ai Ministerului Apărării sau Armatei Naţionale, sau
orice alt civil din cadrul FA345.
Art.317 alin.(3) mai stipulează că prevederile Secţiunii penale a C.pen. se aplică respectiv şi altor
categorii de persoane, dacă aceasta este prevăzut expres de legislaţie.
În legislaţia penală a Ucrainei reglementările cu privire la infracţiunea militară şi subiecţii ei sunt
mai larg desfăşurate decât în legislaţia penală a RM.
În Codul penal al Ucrainei 346 “Infracţiunile contra ordinii stabilite de executare a serviciului
militar (Infracţiunile militare)” sunt reglementate în Cap. XIX.
În afară de noţiunea infracţiunii militare, care este dată în art.401 alin.(1) C.pen., spre deosebire
de C.pen. al RM, în art.401 alin.(2) C.pen. ucrainean se dă noţiunea legală a subiecţilor
infracţiunilor militare, conform cărora, subiecţi ai infracţiunilor militare pot fi militarii FA ale
Ucrainei, ai Serviciului de Securitate a Ucrainei, ai Trupelor de Grăniceri ale Ucrainei, ai Trupelor
interne ale MAI a Ucrainei347 şi alte formaţiuni militare, formate în corespundere cu legile Ucrainei,
cât şi alte persoane, stabilite prin lege.
Prin alte persoane, stabilite prin lege, se înţelege persoanele care exercită serviciul militar în
Garda Naţională a Ucrainei, Trupele Apărării Civile, Direcţia Pază a înalţilor demnitari de stat a
Ucrainei (a Preşedintelui ţării, a Preşedintelui Parlamentului şi a Şefului Guvernului).
Având portretul vag al subiectului infracţiunii militare, după cum reiese din conţinutul art.401
alin.(2) C.pen. ucrainean, care indică apartenenţa departamentală a subiectului infracţiunii militare
şi analizând conţinutul art.401 alin.(1) C.pen. ucrainean, putem să determinăm subiectul infracţiunii
militare, şi în dependenţă de forma serviciului militar pe care o exercită persoana: militar cât şi
persoana care trece concentrările sau instrucţiunile militare. Prin noţiunea de militar se are în vedere
militarii în termen şi militarii pe contract.
Art.2 al Legii despre obligaţiunea militară şi serviciul militar348 stabileşte următoarele categorii
de subiecţi ai infracţiunilor militare din rândul militarilor pe contract: soldaţi şi marinari, sergenţi şi
plutonieri; femei în funcţii de soldaţi şi marinari, sergenţi şi plutonieri, plutonieri adjutanţi şi
micimani şi ofiţeri; plutonieri adjutanţi şi micimani; cursanţi ai instituţiilor militare de învăţământ şi
studenţii catedrelor militare (facultăţile de pregătire militară şi secţiile de pregătire militară) a
instituţiilor superioare de învăţământ civil; personalul ofiţeresc349.
În Republica Uzbechistan, conform legislaţiei penale şi militare 350, care este interpretată în p.1.2
al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Uzbechistan din 15 septembrie 2000
“Despre practica judiciară în cauzele penale cu privire la infracţiunile contra ordinii de executare a
serviciului militar”351, subiecţii infracţiunilor militare pot fi militarii FA, a Comitetului pentru paza
345
X.Ulianovschi, Gh.Ulianovschi, Subiectul infracţiunlor militare în legislaţia penală a altor ţări // Avocatul Poporului, nr.2, 2006, pag.2.
346
Уголовный Кодекс Украины, Sankt – Petersburg, 2001.
347
Legea Ucrainei despre trupele de interne şi de pază şi escortă din 31 octombrie 1995 // Закони Украинi, Vol.9, Kiev, 1995, pag.254.
348
Legea despre obligaţiunea militară şi serviciul militar în Ucraina din 18 iunie 1999.
349
Закони Украинi, Vol.3, Kiev, 1996, pag.155.
350
Legea Republicii Uzbechistan nr.644 din 3 iulie 1992 despre obligaţiunea militară şi serviciul militar; Codul penal adoptat la 22 septembrie
1994, în vigoare de la 1 aprilie 1995 (Ведомости ВС Р.Узбекистан, 1995, nr.1 art.3).
351
Постановления Верховного Суда Республики Узбекистан от 15 сентября 2000 года, Тошкент, 2000, pag.70-91.
150
Frontierei de Stat, din Trupele de interne şi de gardă a MAI, a Serviciului Securităţii Naţionale,
Ministerului pentru Situaţiile Excepţionale, din unităţile militare a ministerelor şi departamentelor,
cât şi persoanele chemate la concentrări sau instrucţiuni militare.
În Armenia legislaţia militară352 defineşte persoanele care au statut de militar şi, prin urmare, pot
fi subiecţi ai infracţiunilor militare. Acestea sunt militarii care exercită serviciul militar obligatoriu
şi rezerviştii în timpul concentrărilor şi instrucţiunilor militare.
Militarii care exercită serviciul militar obligatoriu se împart în două grupuri: a) militarii
serviciului militar în termen şi b) militarii serviciului militar prin contract.
Conform art.20 al Legii despre obligaţiunea militară şi serviciul militar din numărul persoanelor
care execută serviciul militar obligatoriu fac parte militarii de rând şi ofiţerii (persoanele care au
absolvit instituţiile superioare de învăţământ civil şi recrutate în serviciul militar pe un termen de 2
ani) încorporaţi în FA şi alte trupe militare, cursanţii instituţiilor militare de învăţământ. În serviciul
militar obligatoriu sunt încorporate persoanele care au vârsta între 18 şi 27 ani.
Astfel, analizând prevederile susindicate, putem concluziona că ele se deosebesc de prevederile
legislaţiei militare şi penal militare ale RM, conform cărora persoanele care au absolvit instituţiile
superioare de învăţământ civil nu pot fi încorporate în serviciul militar în termen ci în serviciul
militar cu termen redu, pe o durată de 3 luni şi nu de 2 ani.
Conform aceluiaşi articol a Legii susindicate, bărbaţii, militari pe contract, sunt acele persoane,
care exercită serviciul militar pe contract în calitate de militari-soldaţi, unter – ofiţeri şi ofiţeri, cât şi
femeile, care exercită serviciul militar benevol în FA şi alte trupe militare ale Republicii Armenia.
Legislaţia penală a Republicii Azerbaijan reglementează infracţiunile militare în Cap. XVII a
PS a C.pen. (adoptat în 1999, în vigoare de la 2 septembrie 2000), care este întitulat “Infracţiuni
contra serviciului militar”.353
Reieşind din noţiunea infracţiunii militare, dată în art.232 C.pen., se poate deduce că subiecţi ai
infracţiunilor militare pot fi militarii, cât şi persoanele care sunt chemate la concentrări sau la
instrucţiunile militare354.
Reieşind din conţinutul legislaţiei militare a Republicii Azerbaijan, 355 militarii se împart în militar
în serviciul militar în termen şi militari ai serviciului militar pe contract. Militari ai serviciului
militar în termen pot fi cetăţenii R. Azerbaijan, bărbaţi, apţi pentru serviciul militar după starea
sănătăţii şi care au împlinit la momentul încorporării vârsta de 18 ani. Militari pe contract sunt
persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani şi au încheiat un contract cu privire la exercitarea
serviciului militar. Militari pe contract pot fi şi femeile care, pe bază benevolă, au încheiat contract
de efectuare a serviciului militar.
În Georgia, C.pen. vechi (adoptat în 1960)conţinea un capitol special cu privire la infracţiunile
militare, din care reieşea că subiecţi ai infracţiunilor militare pot fi militarii sau rezerviştii chemaţi
la concentrări sau instrucţiuni, în timpul concentrărilor sau instrucţiunilor.
Noul C.pen. (adoptat la 22 iulie 1999, intrat în vigoare la 1 iunie 2000) 356 de asemenea conţine un
capitol în care sunt incriminate infracţiunile militare, însă acest capitol poartă denumirea de
“Infracţiuni contra serviciului militar”. Conform prevederilor C.pen., subiecţi ai infracţiunilor
militare pot fi militarii (militarii în termen sau cei pe contract) sau rezerviştii chemaţi la concentrări
sau instrucţiuni, în timpul concentrărilor sau instrucţiunilor.
În Latvia legislaţia militară357 şi legislaţia penală militară (C.pen. adoptat în 1998, în vigoare de
la 1 aprilie 1999)358 defineşte persoanele care au statut de militar şi, prin urmare, pot fi subiecţi ai
infracţiunilor militare. Acestea sunt militarii care exercită serviciul militar obligatoriu şi pe contract
în FA Naţionale ale Latviei, cât şi rezerviştii în timpul concentrărilor şi instrucţiunilor militare.
352
Legea Republicii Armenia despre obligaþiunea militară şi serviciul militar din 16 septembrie 1998.
353
Р.А.Голышева, Общая характеристика Особенной части Уголовного Кодекса Азербайджанской Республики в Новое уголовное
законодательство стран СНГ и Балтии, под редакцией Л.Л. Кругликова, Moscova, 2002, pag.47-61.
354
X.Ulianovschi, Gh.Ulianovschi, Subiectul infracţiunlor militare în legislaţia penală a altor ţări // Avocatul Poporului, nr.2, 2006, pag.3.
355
Legea despre bazele de încorporare în serviciul militar din 10 iunie 2002 cu modificările din 2 septembrie 1999 etc., Legea despre serviciul
militar din 3 noiembrie 1992 şi Legea cu privire la statutul militarului din 12 ianuarie 1993 cu modificările din 2 aprilie 1999.
356
Г.Т.Ткешелиадзе, М.Ш.Леквеишвили, Г.А.Хурошвили, Новый Уголовный кодекс Грузии, Новое уголовное законодательство стран
СНГ и Балтии, под редакцией Л.Л.Кругликова, Moscova, 2002, pag.102-123.
357
Legea Republicii Latvia despre serviciul militar obligatoriu din 10 februarie 1997; Legea despre apărarea de stat din 1994 cu modificările
din 10 februarie 1997; Legea despre Forţele Armate Naţionale din 4 noiembrie 1999.
358
Уголовный Кодекс Латвии, Sankt – Petersburg, 2001.
151
Militarii care exercită serviciul militar obligatoriu se împart în două grupuri: a) militarii
serviciului militar în termen şi pe contract (forţele de apărare), care sunt ofiţeri, subofiţeri, sergenţi
şi soldaţii serviciului militar în termen şi b) Zemessardze (Armată populară din voluntari).
Durata serviciului militar în termen este de 12 luni. Încadraţi în serviciul militar în termen pot fi
cetăţenii R. Latvia, care au atins vârsta de 19 ani, şi nu mai mare de 27 ani.
În serviciul militar pe contract pot fi încadrate persoanele apte de serviciul militar care au
împlinit, la data încorporării, vârsta de 18 ani.
În timp de război pot fi încorporate în FA Naţionale şi alte persoane care exercită serviciul în
formaţiuni militare şi paramilitare ale MA şi MAI.
Tema 9. Latura subiectivă a infracţiunilor militare.
1. Consideraţiuni generale cu privire la latura subiectivă a infracţiunii.
Dreptul penal contemporan al RM, aflându-se pe poziţii determinative, reiese din aceea, că unul
din cele mai importante principii ale dreptului penal, principiul vinovăţiei, constituie condiţia
necesară a aprecierii corecte, social juridice, a comportamentului oamenilor.
Contrar obiectivismului abstract, trebuie de accentuat că la aprecierea faptei este necesar de
reieşit nu din tot ceea ce a urmat, a survenit, ci doar din aceea ce a fost prevăzut, sau a putut fi
prevăzut să urmeze.
Prevederile cu privire la incriminarea obiectivă sunt cerinţe ale dreptului material (C.pen. al
RM) şi ale celui procesual (C.pr.pen. al RM). În conformitate cu baza juridică în sfera combaterii
criminalităţii, CSJ, în hotărârile sale de recomandare, de nenumărate ori atrage atenţia la
necesitate clarificării, în fiecare caz concret, a formei vinovăţiei, motivelor şi scopurilor, stărilor
emoţionale, cât şi la probele, în baza cărora instanţa de judecată a ajuns la convingerea că unele
sau alte împrejurări au avut sau n-au avut loc în realitate.
Manifestarea unei asemenea atenţii a legislatorului şi a CSJ faţă de aceste circumstanţe este
argumentată.
Fiind un element important şi distinct al componenţei de infracţiune, semnele laturii subiective
constituie una din bazele răspunderii penale, esenţial influenţează asupra pericolului social şi
gradului prejudiciabil al faptei şi, prin urmare, asupra aprecierii juridice a faptei săvârşite, reprezintă
factorii de delimitare a diferitor infracţiuni în procesul de calificare a lor, influenţează asupra
individualizării răspunderii şi pedepsei.
Referitor la legislaţia cu privire la componenţele de infracţiune cu conţinut special (în acelaşi
rând şi cu privire la infracţiunile militare), semnele laturii subiective, îndeplinind rolul multilateral
susindicat, îmbracă anumite caracteristici specifice.
Într-adevăr, deoarece există particularităţi ale adevărului obiectiv, ele, aceste particularităţi,
trebuie să fie reflectate adecvat şi în procesul cunoaşterii subiective. Fiecare faptă infracţională
reprezintă în sine unitatea calităţilor obiective şi subiective a unei anumite fapte prejudiciabile
(social periculoase), ca şi cum orice comportament al oamenilor ca activitate, determinat de
conştiinţă, reprezintă unitatea obiectivă şi subiectivă.359
Aşa, de exemplu, specificul laturii subiective a infracţiunilor militare este determinat de natura
specială, “militară,” a acelei realităţi obiective, în care se află militarii şi care se reflectă în
conştiinţa lor, în acelaşi rând, în conştiinţa subiecţilor, care săvârşesc infracţiuni militare.
359
Лунев В.В., Субъективное вменение, Москва, 2000, стр.25.
152
În motiv şi scop, ca elemente ale atitudinii psihice a subiectului faţă de cele săvârşite, caracterul
militar al pericolului social şi al ilegalităţii se reflectă atât de adânc şi real, încât ne dă posibilitatea
să vorbim despre aceea, că noţiunile examinate se prezintă ca unele din condiţiile de distingere în
legislaţia penală a normelor speciale despre infracţiunile militare.
Specificul motivului oricărei infracţiuni contra ordinii de exercitare a serviciului militar este
determinat prin aceea, că el reprezintă determinanta comportamentului infracţional, legată de
condiţiile serviciului militar ale subiectului, şi a condiţiilor obiective ce apar din aceasta.
Motivele infracţiunilor militare apar anume din acele necesităţi actualizate, care sunt determinate
de mediul militar, aflarea subiectului într-o anumită sistemă de relaţii militare deosebite (generale
sau speciale).
Conţinutul specific al scopurilor de asemenea constă în aceea că, după direcţiile lor de atentare,
infracţiunile militare constituie atentate la ordinea de exercitare a serviciului militar. Iar scopul
reprezintă reflecţia acestei direcţionări obiective a faptei.
Caracterizând latura subiectivă a unei concrete componenţe de infracţiune, legislatorul nu se
limitează doar la indicarea motivului sau la determinanta lui, dar foloseşte şi alte metode tehnico-
juridice pentru elucidarea motivului.
În multe componenţe de infracţiune, C.pen. al RM foloseşte noţiuni generale. Folosirea lor se
lămureşte prin aceea că în geneza unei infracţiuni concrete pot exista diferite imbolduri, pe care este
imposibil de formalizat şi de indicat, inclus complet în normele juridice. Mai mult ca atât, în unele
cazuri chiar nici nu este raţional de făcut aceasta.
La folosirea noţiunilor generale se indică nu forma psihologică de manifestare a imboldului, ci
izvorul obiectiv de apariţie a lui şi condiţionarea socială.
Aceasta se prezintă destul de îndreptăţit, deoarece anume în aşa fel se subliniază necesitatea
examinării de către organele de drept nu atât determinantele psihologice, cât determinantele sociale
ale motivului comportamentului, care stau la baza realităţii obiective: în circumstanţe, împrejurări,
condiţii de săvârşire a infracţiunii. În afară de aceasta, este mai uşor de constatat şi apreciat semnele
obiective, decât cele subiective360.
2. Llatura subiectivă a infracţiunilor militare în legislaţiile penale ale altor ţări.
Considerăm că o bună rezolvare a problemelor ridicate o găsim în legislaţia ţărilor de peste

hotare, care, în PG a C.pen., reglementează strict formele de vinovăţie a infracţiunilor ce se cuprind
în PS a C.pen.
Astfel, art.19 alin.(3) C.pen. român din 1968 stipulează că fapta, constând într-o acţiune săvârşită
din culpă (adică din imprudenţă /n.a./), constituie infracţiune numai atunci când în lege se prevede
expres aceasta.
Alin.(4) al aceluiaşi articol stipulează că fapta, constând într-o inacţiune, constituie infracţiune fie
că este săvârşită cu intenţie sau din culpă (adică din imprudenţă), afară de cazul când legea
sancţionează numai săvârşirea ei cu intenţie361.
Tot în acest sens, însă cu unele devieri, reglementează aceste probleme şi Noul C.pen. român.362
Astfel, art.20 alin.(2) al acestui cod penal stipulează că fapta, care constă fie într-o acţiune, fie
într-o inacţiune constituie infracţiune numai când este săvârşită cu intenţie, iar alin.(3) al aceluiaşi
articol stipulează că fapta, comisă din culpă (adică din imprudenţă), constituie infracţiune numai
când în lege se prevede aceasta.
Legislaţia penală a Rusiei reglementează aceste probleme, pentru prima dată, în art.24 C.pen.
Conform alin.(2) al acestui articol, fapta săvârşită doar din imprudenţă, se consideră infracţiune
doar în cazurile, când aceasta este prevăzută special în articolele respective ale PS a C.pen.
Aşa, de exemplu, încălcarea regulilor sanitaro-epidemice constituie infracţiune cu condiţia că ea a
cauzat, din imprudenţă, îmbolnăvirea în masă a oamenilor sau intoxicarea lor (art.236 C.pen. rus)
etc. Acest C.pen. prevede răspunderea penală pentru unele infracţiuni , care pot fi săvârşite atât
360
X. Ulianovschi, Unele aspecte privind latura subiectivă a infracţiunilor militare, Revista de Criminologie, drept penal şi criminalistică, nr. 3-4,
2006, pag. 31.
361
Codul penal al României, Ediţie oficială, Lumina Lex, 1997, p. 16
362
Codul penal al României, aprobat prin Legea nr. 301 din 28/06/2004, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 575 din 29/06/2004, Editura
Moroşan & Nicora M., 2004, p. 18.
153
intenţionat, cât şi din imprudenţă, cum ar fi, de exemplu, art.252 - Poluarea mediului maritim;
art.283 - Divulgarea secretului de stat etc. În aceste cazuri, în dispoziţia articolelor susindicate nu se
indică forma vinovăţiei, însă, reieşind din faptul că infracţiunile care sunt săvârşite doar cu intenţie,
sau doar din imprudenţă, sunt direct indicate în PS a C.pen., reiese că celelalte infracţiuni, unde nu
este direct indicată forma vinovăţiei, pot fi săvârşite atât din imprudenţă, cât şi din intenţie.
Succint, dar destul de clare sunt aceste reglementări în C.pen. al Germaniei. Conform art.15
C.pen., este pasibilă de pedeapsa penală doar faptele săvârşite intenţionat, dacă legea direct nu
prevede pedeapsa pentru faptele săvârşite din imprudenţă363.
Forma de bază a vinovăţiei în C.pen. al Italiei este intenţia. Conform art.42 al acestui Cod,
răspunderea penală pentru fapta săvârşită din imprudenţă survine doar în cazurile expres (direct)
stipulate (prevăzute) de legea penală364.
C.pen. al Japoniei reglementează, în principiu, infracţiunile intenţionate. În PG a acestui cod
prevederile cu privire la vinovăţie sunt stipulate în art.38. Astfel, alin.(1) al acestui articol stipulează
că sunt nu este pasibilă de pedeapsa penală fapta săvârşită fără intenţie, însă aceste prevederi nu
sunt aplicabile în cazurile, când legea penală conţine expres indicaţii la săvârşirea infracţiunii din
imprudenţă. În PS a C.pen., în cazul infracţiunilor care se săvârşesc din imprudenţă, se conţin
stipulări concrete cu privire la aceste împrejurări, cum ar fi, de exemplu, art.210 C.pen.: persoana,
care din imprudenţă a cauzat moartea…; art.211 C.pen.: persoana care a cauzat vătămări corporale
unei alte persoane din lipsa de atenţie, necesară în legătură cu îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu
etc.365
Art.121-3 C.pen. al Franţei stipulează că nu se consideră crimă sau delict fapta săvârşită fără
intenţie.
Însă, dacă legea prevede aceasta, în cazul imprudenţei, neglijenţei sau punerii neintenţionate în
pericol a unei alte persoane, are loc un delict366.
Art.18 C.pen. al Elveţiei indică că dacă legea penală nu stipulează altfel, atunci, este pasibil de
pedeapsa penală doar acela care a săvârşit infracţiunea sau delictul intenţionat367.
Reieşind din cele analizate mai sus, ajungem la concluzia că majoritatea absolută a legislaţiilor
penale de peste hotare au o construcţie similară a prevederilor cu privire la formele vinovăţiei cu
care pot fi săvârşite infracţiunile, şi anume, că infracţiunile prevăzute de PS a C.pen. se săvârşesc
doar intenţionat, cu excepţia cazurilor când legea penală prevede expres că unele infracţiuni
concrete se săvârşesc din imprudenţă.
Considerăm aceste prevederi legale foarte reuşite şi corespunzătoare tuturor principiilor dreptului
penal: celui al legalităţii incriminării şi legalităţii pedepsei (art. 3 C.pen.), (nullum crimen sine lege,
nulla poena sine lege),368 principiului caracterului personal al răspunderii penale (art.6 C.pen.),
principiului individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale (art.7 C.pen.) etc.
Mai mult ca atât, considerăm că nu este corect atunci când legislaţia penală prevede pentru una şi
aceeaşi faptă penală, săvârşită cu intenţie sau din imprudenţă, una şi aceiaşi categorie şi mărime de
pedeapsă penală. Astfel, conform art.381 alin.(1) C.pen., comercializarea de către un militar a
echipamentului care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală (infracţiune săvârşită doar cu
intenţie), se pedepseşte cu aceiaşi pedeapsă, ca şi pentru pierderea acestor obiecte în urma încălcării
regulilor de păstrare (care, în opinia noastră, poate fi săvârşită doar din imprudenţă): cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 60 ore până la 240 ore.
Din aceste considerente, ajungem la concluzia că în PS a C.pen. trebuie să existe răspunderea
penală doar pentru acele componenţe de infracţiune, unde direct despre aceasta este indicat în
dispoziţia articolului concret. Dacă în dispoziţia articolului nu este această remarcă, infracţiunea se
consideră că poate fi săvârşită doar intenţionat.
363
А.В. Серебренникова, Уголовное право ФРГ, в Уголовное законодательство зарубежных стран, под ред. И.Д. Козочкина, Москва,
Зерцало, 1999, стр. 225.
364
М.А. Игнатова, Уголовное право Италии, в Уголовное право зарубежных стран, под ред. И.Д. Козочкина, Москва, Омега - Л, 2003, стр.
522.
365
В.Н. Еремин, Уголовное право Японии, в Уголовное законодательство зарубежных стран, под ред. И.Д. Козочкина, Москва, Зерцало,
1999, стр. 322, 339.
366
Nouveau Code Penal, Editions Dalloz, Paris, 1993, Titre deuxieme, De la responsabilite penale, pag.1727.
367
Уголовный Кодекс Швейцарии, Юридический Центр Пресс, Санкт-Петербург, 2001.
368
X. Ulianovschi, Maxime juridice latine, Nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege // Revista de Ştiinţe penale, Anuar, Anul II, 2006,
pag.339-340.
154
3. Latura subiectivă a infracţiunilor militare în legislaţia penală a R. Moldova.
În articolele despre infracţiunile intenţionate contra ordinii de subordonare şi relaţiilor reciproce

militare statutare (art.364-368 C.pen.) figurează noţiunea generalizată “în timpul îndeplinirii
obligaţiunilor legate de serviciul militar sau în legătură cu îndeplinirea acestor obligaţiuni”. Ea
caracterizează un motiv, care, după conţinutul lui, este multidirecţional, determinat de executarea de
către partea vătămată a obligaţiunilor sale de serviciu militare369.
Analiza componenţelor de infracţiune, în care motivul este indicat prin categoria “în legătură
cu… sau în timpul…” indică la aceea că aceste infracţiuni militare coincid cu infracţiunile general
penale şi alte infracţiuni similare contra serviciului militar după latura obiectivă (de obicei, după
caracterul acţiunilor sau după consecinţele lor, cum ar fi, de exemplu, lovirea, acte de violenţă,
survenirea vătămărilor corporale etc.).
Când infracţiunile coincid după criteriile obiective, apar dificultăţi la aprecierea lor juridico-
penală.
În aşa cazuri, pentru constatarea direcţiei de atentare la un anumit obiect, este necesar să analizăm
motivul, care evoluează ca un criteriu ce concretizează conţinutul şi direcţionarea faptei.
Pentru aprecierea corectă a motivului discutat “în legătură cu…” este necesar de constatat şi de
apreciat baza lui iniţială, - esenţa psihologică, care se limitează la următoarele: noţiunea “în
legătură cu…”, folosită în legislaţia penală, este multilaterală; ea înglobează diferite imbolduri după
manifestările concrete: răzbunarea, ura, străduinţa de a evita careva urmări nedorite, neplăcute;
străduinţa de a ascunde careva fapte; frica; nemulţumirea; dezacordul etc.
Unica bază de a atribui aceste imbolduri motivului “în legătură cu…”, este determinată de
apariţia lor şi de conştientizarea vinovatului despre aceea, că fapta lui este generată de un aşa factor
social, cum ar fi îndeplinirea de către partea vătămată a obligaţiunilor concrete legate de serviciul
militar.
Astfel, scurt şi clar se determină direcţia faptei ca infracţiune cu componenţă specială
(direcţionarea subiectului special la un obiect special prin intermediul criteriilor (tot speciale)
subiective şi obiective)370.
Conţinutul “motivului de serviciu” în comportamentul vinovatului depinde de poziţia de serviciu
a părţii vătămate şi de caracterul acţiunilor lui concrete, fapt ce influenţează considerabil asupra
aprecierii juridico-penale a infracţiunii.
Tratamentul necesităţii, ca o forţă instigatoare, care, mai întâi de a servi ca motiv, este retrăită,
actualizată în conştiinţa subiectului, determină necesitatea examinării a următoarei caracteristice a
motivului, - conştientizarea lui, conştientizarea corelaţiei dintre aşa categorii ca conştiinţa şi
motivul.
Conştientizarea faptei constituie un criteriu important a oricărui comportament volitiv. Adoptarea
hotărârii şi folosirea ei de către subiect este imposibilă fără înţelegerea sensului social a celor
săvârşite şi a celor consecinţe, care pot surveni.
Principiul importanţei faptei pentru individ serveşte drept factor determinant pentru activitatea
selectivă. În realitate, orice adevărată activitate volitivă constituie un act selectiv, care include
alegerea conştientă şi luarea hotărârii.371
Infracţiunea nu poate fi impusă, deoarece, posedând capacitatea unui comportament selectiv,
conştiinţă şi voinţă, individul oricând poate să se abţină de la săvârşirea unei fapte antisociale.
Totuşi, dacă acţiunile se săvârşesc forţat, ca consecinţă a unor circumstanţe extrem de
neprevăzute, nedorite, fortuite, a restrângerii sferei de manifestare volitivă, şi, respectiv, a
motivaţiei, atunci, răspunderea penală este exclusă conform prevederilor Cap. III a PG a C.pen.
(prezenţa unor circumstanţe care exclud, înlătură caracterul penal al faptei), iar, în cazul
infracţiunilor militar, şi conform prevederilor art.364 alin.(5) C.pen.
Conţinutul social-juridic al răspunderii pentru comportament presupune că subiectul real avea
variante cu privire la tipul de comportament socio-important şi posibilităţi de alegere a lui, iar de
369
Затеплин О.К., Состав преступления против военной службы. Субъективная сторона преступления // Военно-уголовное право,
2002, nr.11-12, стр.39.
370
Толкаченко А.А., Проблемы субъективной стороны преступления в практике военных судов, Москва, 2005, стр.56-64.
371
Романов В.В., Юридическая психология, Москва, 2004 г., стр.123.
155
altă parte, exista conştiinţa subiectivă a acestor posibilităţi obiective şi libera deliberare anume a
cestora, şi nu a altui act de comportare.
Din aceste considerente, activitatea volitivă în literatura juridică este considerată ca influenţa
direcţionată, conştientă a omului asupra lumii înconjurătoare, ca o străduinţă activă a persoanei de a
satisface necesităţile actuale, de a realiza, atinge un anumit scop.372
Vorbind despre legislaţia penală, este necesar de accentuat că conştientizarea periculozităţii
(prejudiciabilităţii) faptei, prevederii, dorinţei consecinţelor prejudiciabile sau posibilităţii
prevederii lor este reflectată normativ în patru tipuri de vinovăţie: ea creşte de la neglijenţa
criminală spre încrederea exagerată în sine, de la intenţia indirectă, spre intenţia directă (art.17-18
C.pen.).
Aceste tipuri de vinovăţie se deosebesc între ele după intensitatea manifestării momentelor
conştiente şi volitive ale faptei.
În limitele unuia şi aceluiaşi tip de vinovăţie, ca un anumit grad de atitudine psihică a subiectului
faţă de fapta prejudiciabilă (social periculoasă) şi consecinţele ei, est imposibil de constatat o careva
altă formă suplimentară de vinovăţie.
În practică, conţinutul motivaţiei, care indică la direcţionarea faptei spre anumite valori, este
capabilă real să îndeplinească următoarele funcţii:
a) direct să influenţeze asupra calificării infracţiunilor în cazurile când motivul şi scopul sunt
criterii constructive sau calificative ale unei concrete componenţe de infracţiune (atât componenţe
generale, cât şi speciale);
b) să participe la delimitarea faptelor, săvârşite cu diferite forme şi tipuri de vinovăţie;
c) să influenţeze asupra gradului prejudiciabil (social-periculos) al faptei şi să se ţină cont de ea la
individualizarea răspunderii şi pedepsei pentru infracţiunile care pot fi săvârşite atât intenţionat, cât
şi din imprudenţă, din unele sau alte motive;
d) să stabilească caracterul periculozităţii unei activităţi infracţionale neconsumate, ţinându-se
cont de aceea că constatarea etapelor activităţii infracţionale poate avea loc dar în cazul
infracţiunilor intenţionate (în care clar se întrevede motivarea antisocială);
e) să influenţeze asupra limitelor de responsabilitate şi aprecierii rolurilor participanţilor, care pot
fi consideraţi astfel doar în cazul faptelor (infracţiunilor) intenţionate, asupra hotărârii întrebării
despre cunoaşterea de către dânşii a caracterului infracţional al faptei şi gradul fiecăruia de
participare la ea;
f) să stabilească limitele infracţionalităţii şi pedepsibilităţii faptelor, săvârşite în starea de afect,
de legitimă apărare, extremă necesitate sau în alte circumstanţe similare, care pot exclude caracterul
penale al faptei şi răspunderea penală;
g) să caracterizeze personalitatea vinovatului; să atenueze sau să agraveze pedeapsa lui şi să
stabilească caracterul deformaţiei morale a lui;
h) să ajute la rezolvarea unor întrebări procesual – penale (probatoriul), penal – execuţionale
(regimul de executare a pedepselor penale), criminologice (cauzele şi condiţiile săvârşirii
infracţiunii) etc.
În concluzie se poate de subliniat că în sensul juridico-penal motivul constă nu pur şi simplu din
necesitatea concepută (conştientizată) a subiectului din punct de vedere a normelor sociale şi a
intereselor, ci şi din aprecierea lor de către acest subiect 373. În aceasta constă funcţia cea mai
importantă a motivului.
La formarea motivului, necesităţile trec prin conştiinţa persoanei, care le apreciază în
corespundere cu propria concepţie a valorilor ca social admisibile sau antisociale, convenabile
pentru ea sau nu.
Astfel se concepe şi fapta ca un mod de satisfacere a necesităţilor din punct de vedere a
importanţei şi admisibilităţii ei sociale pentru subiect.
Motivul formează scopul, scopul, la rândul său, determină modul de atingere a lui. Omul îşi
realizează scopul său conştient care, ca şi legea, stabileşte modul şi caracterul acţiunilor sale şi
căruia el trebuie să-şi supună voinţa sa.
372
Толкаченко А.А., Проблемы субъективной стороны преступления в практике военных судов, Москва, 2005, стр.69-71.
373
Ibidem.
156
Dacă motivul nu este clar, este imposibil categoric de determinat cu ce infracţiune avem de a
face.
Scopul şi motivul ca elemente ale motivării infracţionale sunt semne principale ale oricărui
comportament intenţionat infracţional, constituie bazele lui primare.
Gradul de coincidere a scopului cu urmările prejudiciabile (social-periculoase) survenite nu este
acelaşi la diferite forme de vinovăţie, fapt ce se manifestă şi la dezvoltarea raportului cauzal după
schema: dorinţă-consecinţă.
În cazul intenţiei directe scopul corespunde cu consecinţele şi mărturiseşte despre legătura
cauzală directă dintre faptă şi rezultat, iar în cazul intenţiei indirecte - nu corespunde, însă
posibilitatea unei asemenea corespunderi în conştiinţa făptuitorului nu se exclude.374
Astfel, făcând unele totaluri ale problemelor examinate cu privire la natura socială şi psihologică
a laturii subiective, putem face unele concluzii, necesare pentru înţelegerea conţinutului special
juridico-penal al vinovăţiei, motivului şi scopului.
Vinovăţia este o noţiune complexă psihologico-juridică, semnul principal al laturii subiective a
infracţiunii, formele şi tipurile căreia sunt expres reglementate normativ în art.17-19 C.pen.
Motivul infracţiunii este un imbold determinat de factorii sociali şi psihologici care se manifestă
în fapta subiectului infracţiunii şi care se realizează prin săvârşirea infracţiunii ca un comportament
prejudiciabil, social-periculos, ilegal, săvârşit cu vinovăţie pasibil de pedeapsa penală.
Scopul infracţiunii reprezintă rezultatul ideal presupus şi subiectiv dorit al faptei prejudiciabile
(social-periculoase), spre atingerea căruia subiectul acţionează cu mijloace antisociale, reieşind din
anumite considerente. Scopul ca model reprezintă acceptorul rezultatului, care declanşează
comanda la acţiune, compară comportamentul faptic cu modelul şi îl corectează.
Motivul şi scopul sunt categorii subiective, care sunt bazate pe determinanţi obiectivi.
În plan psihologic motivul şi scopul reflectează unitatea sferelor intelectuale, volitive şi
emoţionale a persoanei care activează conştient.
Motivul şi scopul sunt semne inalienabile ale laturii subiective a faptei prejudiciabile (social-
periculoase).
Primar din aceste două semne este motivul ca element, ce se formează în geneza
comportamentului în primul rând. Apoi, pe baza lui, se formează scopul.
Cel mai răspândit mod de reflectare a semnelor examinate în normele despre infracţiunile militare
îl constituie includerea lor directă în componenţele de infracţiuni militare în calitate de unul din
criteriile constructive. Un asemenea mod ne permite nu doar să arătăm la influenţa vinovăţiei,
motivului şi scopului asupra caracterului social periculos (prejudiciabil) al faptei, dar şi să depistăm
şi să concretizăm natura militară a unei fapte concrete.
În multe norme, în calitate de criterii constructive este indicată direct forma concretă a vinovăţiei.
Aşa, de exemplu, în art.379 C.pen. (Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a patrimoniului
militar), chiar în denumirea lui şi în dispoziţia alin.1 direct este indicată forma vinovăţiei - intenţia,
iar în art.380 C.pen. - imprudenţa (Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului
militar) şi, prin urmare, direct se indică la criteriile de delimitare dintre aceste două norme după
latura subiectivă, şi, mai concret, după forma (modalitatea) vinovăţiei: una din infracţiuni se
săvârşeşte doar intenţionat, iar cealaltă, doar din imprudenţă.
De asemenea, art.364 C.pen., în dispoziţiile alin.(1), (3) indică direct la forma vinovăţiei cu care
poate fi săvârşită infracţiunea: la alin.(1) se indică la neexecutarea intenţionată a ordinului…, iar la
alin.(3) - la neexecutarea ordinului din neglijenţă sau din lipsă de conştiinciozitate, adică din
imprudenţă.
Tot astfel este construită dispoziţia art.378 C.pen., care indică direct la caracterul imprudent al
vinovăţiei: Atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţii de răspundere faţă de
serviciul militar… La acest articol, chiar şi denumirea lui indică la modalitatea vinovăţiei: art.378.
Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar.
Unele componenţe de infracţiuni militare conţin direct în dispoziţiile sale şi scopul lor: aşa, de
exemplu, art.371 C.pen. indică că dezertarea constă în părăsirea unităţii militare…în scopul
eschivării e la serviciul militar…
374
Рарог А.И., Субъективная сторона и квалификация преступлений, Москва, 2001, стр.105-106.
157
Astfel, cele mai multe dintre infracţiunile militare sunt infracţiuni intenţionate. Intenţia, nefiind
calificată printr-un scop special indicat în dispoziţia articolului concret, poate fi atât directă cât şi
indirectă (de exemplu, încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, în timpul
satisfacerii serviciului militar, dacă între ei nu există raporturi de subordonare etc.).
În cazul în care în dispoziţia articolului respectiv se conţine un scop special, forma vinovăţiei este
doar intenţia directă ( de exemplu, dezertarea, în scopul eschivării de la serviciul militar etc.).
Dat fiind că unele din infracţiunile militare sunt infracţiuni de inacţiune (omisive), elementul lor
subiectiv poate îmbrăca şi forma imprudenţei375 (în ambele sale modalităţi: neglijenţa criminală sau
sineîncrederea exagerată). Din aceste infracţiuni fac parte, cum a fost arătat mai sus: distrugerea sau
deteriorarea din imprudenţă a avutului militar, pierderea avutului militar, atitudinea neglijentă faţă
de serviciu etc.
Totuşi, analizând componenţele infracţiunilor militare, vedem că în majoritatea cazurilor, în
dispoziţiile articolelor nu este indicată forma de vinovăţie cu care poate fi săvârşită infracţiunea şi
ajungem la concluzia că în multe cazuri este foarte dificil de a constata forma vinovăţiei cu care a
fost săvârşită infracţiunea. Aceste dificultăţi sunt caracteristice nu doar componenţelor de
infracţiune ce se conţin în Cap. XVIII al PS a C.pen., ci şi în celelalte capitole. De fapt, considerăm
că PS a C.pen. nu are nici o strategie bine determinată cu privire la reglementarea formelor
vinovăţiei în dispoziţiile articolelor, nu se întrevede aceasta nici din conţinutul PG a C.pen., şi, ca
rezultat, în practica judiciară aceste probleme se tratează neuniform, fiecare judecător sau complet
de judecată intuind forma vinovăţiei a unei sau altei componenţe de infracţiune în felul său sau
făcând apel la doctrina penală, care, de altfel, tot a intuit această formă de vinovăţie, fără a avea o
bază legală bine determinată.
Astfel, de exemplu, este foarte greu de determinat forma vinovăţiei, din conţinutul dispoziţiei
art.382 C.pen.: încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor, unde nici la un
alineat nu este indicată atitudinea psihică (forma vinovăţiei) faţă de faptă şi consecinţele survenite;
tot aşa, şi la art.381 C.pen., întitulat “Risipirea sau pierderea patrimoniului militar” etc.
Tema 9. Analiza juridico-penală a infracţiunilor militare
Neexecutarea intenţionată a ordinului.
Articolul 364. Neexecutarea intenţionată a ordinului

(1) Neexecutarea intenţionată a ordinului şefului dat în modul stabilit, dacă aceasta a cauzat
daune în proporţii considerabile intereselor de serviciu,
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240 de ore sau cu
închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune:
a) săvîrşită de două sau mai multe persoane;
b) soldată cu urmări grave,
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite:
a) pe timp de război;
b) în condiţii de luptă, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.
c)
(4) Neexecutarea ordinului din neglijenţă sau din lipsă de conştiinciozitate:
a) soldată cu urmări grave;
b) pe timp de război;
c) în condiţii de luptă
[Art.364 al.(6) abrogat prin LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
375
V. Dongoroz şi alţii, op. cit., pag. 759.
158
Din dispoziţia art.364 alin.(1) C.pen., care incriminează neexecutarea intenţionată a ordinului
superiorului militar reiese că latura obiectivă a acestei infracţiuni constă în acţiuni sau inacţiuni de
refuz direct sau indirect de a executa ordinul şefului precum şi altă neexecutare a ordinului.
“Ordinul” în sensul analizat este de două feluri: ordin şi dispoziţiune.
Astfel, latura obiectivă a acestei infracţiuni se realizează prin refuzul de a executa un ordin cu
privire la îndatoririle de serviciu. Expresia “refuzul de a executa un ordin” trebuie interpretată în
sensul de neexecutare intenţionată a unui ordin. Neexecutarea ordinului se poate exprima atât
printr-o inacţiune, în cazul când făptuitorului i s-a ordonat să facă ceva, iar el refuză să execute
acest ordin, cât şi printr-o acţiune, când subordonatului i se interzice săvârşirea unor acţiuni, dar el
totuşi o săvârşeşte376.
Neexecutarea unui ordin retras ulterior sau care este imposibil de executat, nu constituie
infracţiune.377
Neexecutarea ordinului poate fi exprimată prin două modalităţi: neexecutarea ordinului în mod
expres, deschis, când făptuitorul exprimă prin viu grai sau chiar în scris că nu va executa ordinul şi
nu-l execută, şi neexecutarea ordinului în mod tacit, când subordonatul, fără să se exprime într-un
anumit mod, nu execută ordinul.
Considerăm că poate fi considerată infracţiune doar neexecutarea intenţionată a unui ordin al
şefului sau comandantului, care este legal şi nu contravine legii. Neexecutarea unui ordin care
contravine legii, sau este dat din interese personale a comandantului (şefului) nu formează această
componenţă de infracţiune378.
O problemă cu privire la componenţa de infracţiune discutată o ridică situaţia când subordonatul
declară deschis că nu va executa ordinul primit şi apoi, imediat, trece la executarea lui. În doctrina
penală s-a expus părerea că în acest caz aceste acţiuni ale făptuitorului vor constitui o infracţiune de
neexecutare a ordinului.379
Nu susţinem acest punct de vedere şi considerăm că astfel de interpretări sunt formale şi contrare
spiritului legii, cât şi scopului urmărit de legislator. Pentru disciplina militară prezintă un pericol
sporit nu atât manifestarea făţişă (verbală sau în scris) a hotărârii făptuitorului de a nu executa
ordinul, cât mai ales faptul neexecutării acestui ordin, indiferent dacă făptuitorul şi-a făcut
cunoscută sau nu în mod expres, făţiş această hotărâre. În realitate, din punct de vedere penal,
refuzul de a executa un ordin (în sensul de comunicare a hotărârii făptuitorului de a nu da curs
ordinul) reprezintă doar faza oratorie a infracţiunii, care nu întră sub incidenţa legii penale (vezi
stadiile activităţii infracţionale). Dacă refuzul verbal sau în scris ar constitui actul de executare,
atunci infracţiunea s-ar consuma chiar în acel moment, fiind irelevant dacă ulterior făptuitorul a
executat sau nu ordinul.380
Un alt tratament o are situaţia în care subalternul întră în discuţii cu superiorul pe marginea
executării ordinului, este nemulţumit de ordinul primit, însă acţiunile dispuse prin acest ordin le
îndeplineşte.
Considerăm că în asemenea situaţii nu v-om fi în prezenţa unei infracţiuni de neexecutare
intenţionată a ordinului, prevăzută de art.364 C.pen., deoarece, nemulţumirea faţă de ordinul dat şi
discuţiile cu privire la esenţa ordinului, nu constituie latura obiectivă a infracţiunii analizate.
În circumstanţele susindicate, poate surveni răspunderea disciplinară a subalternului, deoarece
dânsul a încălcat regulile generale de ducere a serviciului militar şi de executare a ordinelor
superiorului, prevăzute de art.13 al Regulamentului serviciului interior, conform cărora, militarul
este obligat să se supună necondiţionat comandanţilor (şefilor), iar conform art.42 al aceluiaşi
376
X.Ulianovschi, Infracţiuni militare, în: S.Brânză, X.Ulianovschi, V.Stati.., op.cit., pag.735.
377
P.Abraham, E.Derşidan, Codul penal al României, comentat şi adnotat, Editura pentru ştiinţe Naţionale, Bucureşti, 2002, pag.651.
378
Комментарий к Уголовному Кодексу Российской Федерации, под ред. С.И. Улезько, Москва, МарТ, 2002, стр.804
379
Советское уголовное право, Часть особенная, sub redactia N. Zagorodnicov, Moscova, 1983, pag.544; Комментарии к Уголовному
кодексу РСФСР, sub redactia Iu.Severin, Moscova, 1980, pag.441.
380
M.Basarab, L.Moldovan, V.Suian, Drept penal, Partea specială, Vol.II, Cluj Napoca, 1997, pag.136.
159
regulament stipulează că ordinul comandantului (şefului) trebuie să fie executat necondiţionat,
exact şi în termen.
O altă problemă cu privire la latura obiectivă a infracţiunii analizate o ridică faptele de
neîndeplinire de către militari a diferitor instrucţii, regulamente etc. Considerăm că nu poate fi
considerată ca neîndeplinire a ordinului neexecutarea prevederilor diferitor instrucţii, care stabilesc
modul de executare a funcţiilor sale de către diferite categorii de militari, persoane cu funcţii de
răspundere, sau neexecutarea cerinţelor statutare generale de către un grup de militari cu privire la
obligaţiunile lor militare.
În anumite împrejurări, aceste fapte pot constitui componenţa unor alte infracţiuni militare, cum
ar fi: infracţiuni de serviciu, în cazul în care un comandant militar foloseşte atribuţiile sale de
serviciu în detrimentul intereselor de serviciu, de dezertare, în cazul în care un militar sau un grup
de militari părăsesc samavolnic locul de serviciu sau unitatea militară, neexecutând astfel
obligaţiunile lor statutare de a nu părăsi unitatea militară sau locul de serviciu militar fără
permisiunea şefilor sau comandanţilor militari etc.381
De asemenea, nu poate fi considerată ca infracţiune prevăzută de art.364 C.pen., încălcarea
regulilor de exercitare a serviciului în gardă şi garnizoană, a serviciului interior, al serviciului de
alarmă şi altor servicii speciale, reglementate de regulamente speciale.
În anumite împrejurări, răspunderea penală pentru aceasta poate surveni conform prevederilor
art.374, 376, 375 C.pen. etc.
Astfel, deosebirea dintre aceste infracţiuni şi cea prevăzută de art.364 C.pen. constă în aceea că,
în cazul infracţiunilor susindicate este vorba de nesocotirea unor îndatoriri specifice serviciului de
gardă, intern, de luptă etc., pe când în cazul neexecutării ordinului (art.364 C.pen.), este vorba de
nesocotirea unor îndatoriri specifice serviciului militar în general, în cazul când militarul va refuza
executarea unui ordin primit în legătură cu serviciul militar, în general382.
Daună considerabilă, adică consecinţele infracţiunii constă într-o stare de pericol prin
nerespectarea raportului de subordonare, prin atingerea adusă ordinii şi disciplinei militare.
În cazul cauzării de daune materiale considerabile, aprecierea mărimii acestei daune se va face
conform regulilor stipulate în art.126 alin.(2) C.pen., conform căruia, caracterul considerabil sau
esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea, cantitatea şi însemnătatea
bunurilor pentru victimă, starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte
circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege – gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului.
Consecinţele infracţiunilor prevăzute de art.374, 375, 376 C.pen., cum ar fi: “cauzarea de daune
în proporţii considerabile,” au aceiaşi semnificaţie ca şi în cazul art.364 C.pen. şi nu vor fi
analizate suplimentar.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul depăşirii termenului îndeplinirii unei acţiuni
ordonate şi, respectiv, în momentul săvârşirii unei acţiuni contrare ordinului când acesta interzice o
asemenea acţiune. Anume în acest moment se produce urmarea periculoasă a faptei, adică starea de
pericol pentru ordinea şi disciplina militară.
Conform art. 40-1 C.pen.:
(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvîrşită de o persoană în vederea
executării unui ordin sau dispoziţii a superiorului, care sînt obligatorii pentru aceasta, dacă ordinul
sau dispoziţia nu sînt vădit ilegale şi dacă persoana care le-a executat nu a ştiut că ordinul sau
dispoziţia sînt ilegale. Răspunderii penale pentru fapta săvîrşită este supusă persoana care a emis
ordinul sau dispoziţia ilegală.
(2) Persoana care a comis intenţionat infracţiune în vederea executării ordinului sau dispoziţiei
vădit ilegale ale superiorului răspunde penal în temeiuri generale. Neexecutarea ordinului sau
dispoziţiei vădit ilegale exclude răspunderea penală.
Astfel, în cazul când militarul, executând un ordin ilegal, a săvârşit o infracţiune din imprudenţă,
dânsul nu v-a răspunde penal pentru aceasta, ci cuperiorul militar, care a dat acest ordin.
381
C.Аветисян, Воинские преступления, Теория и практика, Ереван, 2001, стр.79.
382
O.Loghin, T.Toader, Drept penal român, Partea specială, Ediţia a VI-a, revăzută şi adăugită, Casa de editură şi presă “Şansa”, Bucureşti, 2001,
pag.691.
160
Însă în cazurile când subalternul a săvârşit o infracţiune intenţionată, cu bună ştiinţă, întru
executarea ordinului sau dispoziţiei ilegale, el va purta răspundere penală în temeiuri generale ca
autor al infracţiunii, iar cel care a dat ordinul, ca instigator la infracţiunea dată. (Mai detaliat cu
privire la aceasta, vezi Ordinul şefului militar ca circumstanţă care exclude caracterul penal al
faptei).
Cauzarea prin infracţiune a unor consecinţe grave se stabileşte în fiecare caz în parte, ţinându-se
cont de toate împrejurările săvârşirii faptei.
Ca consecinţe grave pot fi considerate zădărnicirea unor măsuri îndreptate la asigurarea
capacităţii de luptă a unităţii militare, zădărnicirea sarcinii de luptă, survenirea de jertfe omeneşti,
distrugerea sau deteriorarea tehnicii militare, pricinuirea unor daune materiale în proporţii mari şi
deosebit de mari (în sensul art.126 alin.(1) C.pen.) etc. Pentru reţinerea acestei agravante în faptele
militarului este necesară existenţa legăturii cauzale între săvârşirea infracţiunii şi consecinţele
social-periculoase survenite.
Consecinţele infracţiunilor prevăzute de art.365, 368, 369, 370, 373, 374, 375, 377, 378, 379,
383, 384 C.pen., cum ar fi: “soldarea infracţiunii cu urmări (sau consecinţe) grave,” au aceiaşi
semnificaţie ca şi în cazul art.364 C.pen. şi nu vor fi analizate suplimentar.
Semnele secundare ale laturii obiective a infracţiunii analizate se conţin în art.364 alin.(2),(3),
(4) C.pen:
Unul din semnele secundare al laturii obiective a infracţiunii de neexecutare a ordinului şefului
militar, prevăzut de art.364 alin.(3) şi (4) C.pen. îl constituie agravanta: timpul şi împrejurările
săvârşirii acestei infracţiuni: pe timp de război sau în condiţii de luptă.
Legislaţia militară actuală nu dă definiţia “timpului de război” sau “”în condiţii de luptă” şi, de
asemenea, nu conţine prevederi directe cu privire la declararea stării de război, însă aceste momente
erau reglementate în Legea nr.964-XII din 17 martie 1992 cu privire la apărare383.
Conform art.4-5 al acestei Legi, Parlamentul, la propunerea Preşedintelui RM, în cazul agresiunii
armate împotriva Moldovei, declară starea de beligeranţă sau de război şi anulează această stare
după semnarea tratatului de pace cu partea beligerantă.
Timpul de război începe din momentul declarării stării de beligeranţă sau odată cu începerea de
facto a acţiunilor militare şi se sfârşesc în ziua şi ora încetării de facto a acţiunilor militare. În cazul
în care trupe sau grupe înarmate atacă sau invadează prin surprindere teritoriul Moldovei, organele
locale ale administraţiei militare sunt obligate să ia toate măsurile pentru respingerea atacurilor, fără
a aştepta declararea războiului.
Prin “condiţii de luptă” se înţelege aflarea unităţii (subunităţii) militare în condiţii nemijlocite de
pregătire de luptă sau în condiţii de ducere nemijlocită a luptei (operaţiei de luptă). Condiţii de
luptă pot fi atât în timp de război, cât şi în timp de pace, când unitatea (subunitatea ) militară
ripostează atacului armat asupra hotarelor ţării384.
Latura obiectivă a neexecutării ordinului ca rezultat al atitudinii negligente sau
neconştiincioase faţă de el, prevăzută ca o infracţiune distinctă de art.364 alin.(4) C.pen. se
deosebeşte de infracţiunea de neexecutare intenţionată a ordinului şefului, examinată mai sus.
Latura obiectivă a acestei infracţiuni se exprimă prin neexecutarea ordinului sau executarea
negligentă a ordinului, fapte care au adus la cauzarea unor consecinţe grave sau au fost săvârşite în
timp de război sau în condiţii de luptă, lipsind caracterul făţiş sau deschis al faptelor prevăzute de
neexecutarea intenţionată a ordinului şefului. Lipsesc, de asemenea, acţiunile demonstrative, care ar
indica la nedorinţa subalternului de a se supune ordinelor sau dispoziţiunilor şefului.
Semnele secundare ale laturii obiective ale infracţiunilor prevăzute ca circumstanţe agravante de
art.365, 366, 367, 368, 370, 371, 372, 374, 375, 376, 378, 379, 380, 381 C.pen., cum ar fi:
“timpului de război” sau “”în condiţii de luptă,” au aceiaşi semnificaţie ca şi în cazul art.364
C.pen. şi nu vor fi analizate suplimentar.
Vorbind despre latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 364 C.pen., menţionăm că forma
vinovăţiei la infracţiunea dată este dată chiar în titlul acestui articol: “Neexecutarea intenţionată a
ordinului.”
383
Legea nr.964-XII din 17 martie 1992 cu privire la apărare // Monitorul Oficial nr.003 din 17 aprilie 1992, abrogată prin Legea nr.345 din 25
iulie 2003 Cu privire la apărarea naţională.
384
X.Ulianovschi, Infracţiunile militare în: A.Barbăneagră, V.Berliba, C.Gurschi.., op.cit., pag.588.
161
Alin.(1) al acestui articol incriminează neexecutarea intenţionată a ordinului şefului de către
subaltern. Neexecutarea intenţionată a ordinului şefului, din punct de vedere volitiv se săvârşeşte cu
vinovăţie intenţionată.
Motivul şi scopul nu are relevanţă la calificarea infracţiunii385.
În C.pen. vechi, în redacţia Legii din 24 martie 1961, neexecutarea intenţionată a ordinului era
incriminată în art.239 - Insubordonare, şi prevedea două modalităţi de neexecutare intenţionată a
ordinului: refuzul direct de a executa ordinul şi altă neexecutare a ordinului. Cu toate că dispoziţiile
legale susindicate diferă după redacţie, considerăm că conţinutul lor este identic.
Din punct de vedere a laturii subiective, refuzul direct de a executa ordinul presupune vinovăţia
intenţionată, modalitatea intenţiei directe, iar altă neexecutare intenţionată a ordinului poate fi
comisă atât cu intenţie directă, cât şi indirectă.
În cazul refuzului direct de a executa ordinul, făptuitorul nu doar conştientizează că nu execută
ordinul superiorului militar şi doreşte aceasta, dar şi declară despre aceasta deschis sau în alt mod
demonstrează că nu-l va executa.
Altă neexecutare a ordinului include în sine conştientizarea de către subaltern a faptului că dânsul
nu execută ordinul sau dispoziţia superiorului, şi doreşte aceasta (intenţie directă), sau admite
aceasta (intenţie indirectă).386
Neexecutarea intenţionată a ordinului poate fi săvârşită atât în mod deschis, făţiş, cât şi pe ascuns.
Neexecutarea ordinului, săvârşită pe ascuns, este mai periculoasă şi poate avea consecinţe mai
nefaste decât neexecutarea ordinului făţişă.
În cazul neexecutării făţişe a ordinului, comandantul, superiorul poate aplica faţă de subaltern
măsurile de constrângere respective şi să ordone executarea acţiunilor sau inacţiunilor ce se conţin
în acest ordin altui subaltern.
Însă în cazul când subalternul, primind ordinul superiorului, nu refuză făţiş executarea lui, dar,
dimpotrivă, face să se creadă că ordinul v-a fi executat, însă în realitate nu are intenţia de a-l execut
şi, de fapt, nu-l execută, o asemene neexecutare intenţionată a ordinului are un caracter prejudiciabil
mai sporit, deosebit de periculos. În asemenea cazuri, superiorul nu poate la timp să cunoască
despre neexecutarea ordinului de către subaltern, şi nu întotdeauna este în stare să preîntâmpine
survenirea consecinţelor prejudiciabile care pot surveni în rezultatul neexecutării ordinului dat.
Intenţia subalternului la neexecutare ordinului superiorului poate să se manifeste sub diferite
aspecte:
a) subalternul poate făţiş să refuze executarea ordinului superiorului;
b) primind ordinul să nu săvârşească, să se abţină de la săvârşirea anumitor acţiuni, subalternul
poate intenţionat să săvârşească acţiunile interzise. De exemplu, comandantul unităţii militare a dat
indicaţii comandantului de companie să nu permită militarului în termen a acestei companii “B.I.”
să plece în permisiune din unitatea militară pe motivul că ultimul a comis încălcări ale disciplinii
militare. Contrar acestui ordin, comandantul de companie, a permis acestui militar, intenţionat, să
plece din unitatea militară. În acest caz a avut loc neexecutarea intenţionată a ordinului superiorului.
c) primind ordinul să săvârşească anumite acţiuni, subalternul poate intenţionat să nu săvârşească
acţiunile prescrise. De exemplu, comandantul de companie a dat indicaţii plutonierului pe companie
să trimită deserviciul pe cantină pentru lucrări de pregătire a mâncării şi altor lucrări în cantina
ostăşească. Plutonierul pe companie intenţionat n-a săvârşit acţiunile prescrise şi cina pentru soldaţi
n-a fost pregătită la timp. În acest caz a avut loc neexecutarea intenţionată a ordinului superiorului.
d) în unele cazuri, subalternul poate samovolnic să depăşească intenţionat ordinul sau dispoziţia
dată lui de către superiorul militar, acţionând din motive personale sau din alte motive 387. De
exemplu, militarul în termen “A”, gradul militar sergent, fiind locţiitorul comandantului de pluton, a
fost numit superiorul maşinii pentru transportarea efectivului plutonului din punctul “X” în punctul
“Y”. “A”, cu scopul de a vizita părinţii săi, care se aflau în satul “B”, la o distanţă de 20 km., de
traseul indicat, a ordonat şoferului, subalternului său, să schimbe traseul susindicat. Plecând în satul
susindicat, “A” şi-a vizitat părinţii, iar în acelaşi timp, şoferul a folosit băuturi alcoolice cu alţi
soldaţi şi, întorcându-se la trasei, conducând automobilul în stare de ebrietate, a săvârşit un accident
385
X. Ulianovschi, Infracţiuni militare în S. Brânză, X. Ulianovschi, V. Stati.., op.cit., pag.736.
386
Ахметшин Х.М., Медведев А.М., Самойлов Е.М., Тер-Акопов А.А., Закон об уголовной ответственности за воинские преступления.
Комментарий, Юридическая литература, Москва, 1986, стр.26-27.
387
Хан-Магомедов Д.О., Ответственность за воинские преступления, Москва, 1959, стр.14-15.
162
rutier, cauzând diferite vătămări corporale soldaţilor ce se aflau în caroseria automobilului. În acest
caz, a avut loc, de asemenea, o neexecutare intenţionată a ordinului.
Pentru calificarea infracţiunii ca neexecutarea intenţionată a ordinului, este necesar totdeauna
de constatat următoarele împrejurări:
a) A fost oare ordinul sau dispoziţiunea dată de către un superior şi ştia oare militarul, care a
primit acest ordin, că ordinul este dat de către un superior? În cazul când ordinul n-a fost dat de
către un superior, ci de către un militar care nu se află cu făptuitorul în relaţii de subordonare, nu
poate fi vorba despre careva neexecutare intenţionată a ordinului.
b) Ordinul sa dispoziţiunea trebuie să ţină de competenţa acestui superior care a dat acest ordin
sau dispoziţie. Dacă, în timpul urmăririi penale se va constata că comandantul a dat un ordin care nu
ţinea de competenţa lui şi subalternul, cunoscând despre aceasta, n-a executat acest ordin, aceste
fapte ale subalternului nu pot fi considerate ca infracţiune de neexecutare intenţionată a ordinului.
În unele împrejurări, subalternul poate fi tras pentru aceasta la răspundere disciplinară, iar
superiorul, care a depăşit atribuţiile sale de serviciu, poate fi tras la răspunderea disciplinară sau
penală pentru depăşirea atribuţiilor sale de serviciu (art.370 C.pen.).
c) Conform art.52-58 ale Regulamentului Serviciului interior al FA ale RM, Ordinul este o
ordonanţă a comandantului (şefului) adresată subordonaţilor, care cere executarea unor acţiuni,
respectarea unor reguli sau stabileşte o ordine sau o situaţie. Ordinul poate fi dat în scris, verbal sau
prin mijloace tehnice de legătură unui militar în parte sau unui grup de militari. Ordinul în scris este
principalul document de serviciu (act juridic) de ordonanţă al conducerii militare, care se emite cu
drept de conducere unică de către comandanţii de mari unităţi şi unităţi militare (şefii de instituţii).
Ordinele verbale se dau de către toţi comandanţii (şefii).
Dispoziţiunea este o formă de transmitere de către comandant (şef) a misiunilor la subordonaţi
pe întrebări particulare. Dispoziţiunea se dă în scris sau verbal. Dispoziţiunea în scris este un
document de ordonanţă de serviciu emis de către şeful statului major în numele comandantului
unităţii militare sau de către şeful comenduirii militare a garnizoanei în numele şefului garnizoanei.
Ordinul (dispoziţiunea) trebuie să corespundă cerinţelor legislaţiei în vigoare şi
regulamentelor militare.
Comandantul (şeful), înainte de a da ordinul, trebuie să analizeze minuţios situaţia şi să prevadă
măsurile de asigurare a executării ordinului. Ordinul trebuie să fie formulat clar, să nu admită
interpretarea lui ambiguă şi să nu-i provoace îndoieli subordonatului. El trebuie dat în ordine
stabilită, iar în unele cazuri, când aceasta este necesar - el poate fi dat şi în ordine scrisă.
În unele cazuri de încălcare de către superior a prevederilor şi cerinţelor susindicate cu privire la
forma şi conţinutul ordinului, se poate ridica întrebarea despre lipsa componenţei de infracţiune în
acţiunile sau inacţiunile subalternului, de exemplu, dacă forma ordinului dat de către superior a
format la subaltern părerea că superiorul nu i-a dat lui ordin sau dispoziţiune, ci şi-a expus opinia
sau o oarecare dorinţă, executarea căreia nu este obligatorie.
d) Ordinul, dat subalternului, nu trebuie să fie vădit infracţional sau ilegal din punctul de vedere a
subalternului. Cu toate că, conform prevederilor Regulamentului susindicat, ordinul comandantului,
şefului militar trebuie să fie executat de către subaltern necondiţionat, exact şi în termen, aceasta nu
înseamnă că, dacă comandantul a dat subalternului un ordin vădit infracţional, şi ultimul nu execută
acest ordin intenţionat, noi trebuie să-l tragem la răspunderea penală pe subaltern pentru
neexecutarea intenţionată a ordinului.
Considerăm că în aceste cazuri sunt aplicabile prevederile art. 40-1 C.pen., conform căruia,
neexecutarea ordinului sau dispoziţiei ilegale exclude răspunderea penală.
Exact în aşa mod trebuie de procedat şi în cazurile în care superiorul (şeful) militar a dat ordinul
subalternului nu în interesele de serviciu, ci în interese, scopuri personale (De exemplu, superiorul
ordonă subalternului să lucreze la el acasă: să taie lemne, sa sape sau să îndeplinească alte lucrări de
gospodărie)388.
e) Nu va constitui neexecutare intenţionată a ordinului nici situaţia în care militarul subaltern,
care execută ordinul superiorului, primeşte de la alt şef, superior faţă de primul şef, după situaţia de
serviciu sau după gradul militar, un nou ordin, care împiedică executarea primului ordin. Conform
388
163
Regulamentului susindicat, în acest caz, subalternul, care a primit ordinele, raportează despre
aceasta şefului care a dat ordinul nou şi în cazul dacă acesta este confirmat, îl execută pe ultimul.
Totuşi, în aceste situaţii, în anumite circumstanţe, pot apărea dificultăţi la aprecierea juridică a
comportamentului subalternului. Aşa, de exemplu, considerăm că în situaţia în care, militarul
subaltern, care execută ordinul superiorului, primind de la alt şef, inferior faţă de primul şef, după
situaţia de serviciu sau după gradul militar, un nou ordin, care împiedică executarea primului ordin,
va executa ultimul ordin, iar primul ordin nu-l va executa, va putea fi tras la răspunderea penală
pentru neexecutarea intenţionată a ordinului, deoarece dânsul conştientiza că nu execută ordinului
superiorului, care este superior atât faţă de dânsul, cât şi faţă de şeful care a dat noul ordin.
În aşa împrejurări, dacă subalternul, conform Regulamentului susindicat, raportează despre
aceasta şefului care a dat ordinul nou şi ultimul îl confirmă, acest şef va fi tras la răspunderea
disciplinară sau, eventual, penală, în cazul survenirii daunelor în proporţii considerabile, pentru
depăşirea atribuţiilor sale de serviciu (conform art 370 C.pen.).
f) Nu va constitui neexecutare intenţionată a ordinului nici situaţia în care ordinul primit nu mai
corespunde situaţiei ce s-a schimbat brusc, iar condiţiile sunt de aşa natură că primirea la timp a
unui nou ordin este imposibilă.
De exemplu, “A”, fiind militar în termen, conducător auto, a primit ordin de la comandantul
unităţii militare, să transporte din unitate militară, dislocată în localitatea “X” muniţii pentru
efectivul unui pluton, care se afla la poligonul militar al acestei unităţi militare, dislocat în preajma
localităţii “B,” pentru efectuare antrenamentelor de tragere la ţintă cu arma. Din cauza dezlănţuirii
unei ploi şi furtuni puternice, apele au rupt podul pe care trebuia dânsul să traverseze râul, şi dânsul,
neputând comunica despre aceasta în unitatea militară din cauza defectării mijloacelor de legătură
din unitatea militară, a întreprins o ocolire de 100 km., deseori împotmolindu-se, până la alt pod
accesibil, astfel ajungând la poligon seara, din ce cauză exerciţiile de trageri au fost zădărnicite.
Considerăm că în aşa împrejurări, fapta a fost săvârşită fără vinovăţie, deoarece, conform art.20
C.pen., fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie dacă persoana care a comis-o nu îşi dădea seama
de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii
urmărilor ei prejudiciabile şi, conform circumstanţelor cauzei, nici nu trebuia sau nu putea să le
prevadă (cazul fortuit).
Conform art. 40-1 C.pen., nu se consideră infracţiune fapta persoanei prevăzută de legea penală
întru executarea ordinului sau dispoziţiei ilegale a unui şef militar. Răspunderea penală pentru
prejudiciul pricinuit o poartă persoana care a dat ordinul sau dispoziţia ilegală. Aceste prevederi ale
legii sunt aplicabile în cazul când persoana, executând un ordin ilegal, a săvârşit o infracţiune din
imprudenţă.
Însă în cazurile când subalternul a săvârşit o infracţiune intenţionată, cu bună ştiinţă, întru
executarea ordinului sau dispoziţiei ilegale, el va purta răspundere penală în temeiuri generale ca
autor al infracţiunii, iar cel care a dat ordinul, ca instigator la infracţiunea dată. Aceste prevederi
sunt reglementate de art.364 alin.(6) C.pen., care mai stipulează că neexecutarea ordinului sau
dispoziţiei ilegale exclude răspunderea penală.
Motivul neexecutării intenţionate a ordinului poate fi diferit: nemulţumirea de activitatea de
serviciu a şefului, dorinţa de a-şi satisface necesităţile personale, egoiste, lenea etc. Aceste motive la
calificarea infracţiunii nu au nici o relevanţă, însă, se va ţine cont de ele la individualizarea pedepsei
penale389.
În unele cazuri militarii care încalcă grosolan ordinea publică, prin neexecutarea intenţionată a
ordinului vor să fie transferaţi în alte unităţi militare unde, în opinia lor, este mai uşor de dus
serviciul militar.
Uneori neexecutarea ordinului este comisă de militarii care se consideră obijduiţi de acţiunile
superiorului. În asemenea cazuri, chiar dacă se va constata că din partea superiorului au avut loc
anumite abuzuri sau excese de putere faţă de subaltern, ultimul va purta răspundere penală pentru
neexecutarea intenţionată a ordinului superiorului, deoarece el putea ataca acţiunile superiorului în
modul stabilit, fără ca să stea pe calea săvârşirii infracţiunilor.
389
Х.М.Ахметшин, Н.В.Васильев, В.Н.Кудрявцев, В.И.Шанин, Воинские преступления, Москва, 1970, стр.88.
164
Prin neexecutarea intenţionată a ordinului, în unele cazuri, subalternii vor să submine autoritatea
superiorului şi să-l impună să nu fie atât de categoric în ce priveşte respectarea disciplinei militare
etc.
Ca motive ale neexecutării intenţionate a ordinului poate servi şi lipsa autodisciplinei din partea
subalternului, nedorinţa de a se subordona superiorului390.
Săvârşind această infracţiune, subalternul poate să urmărească anumite scopuri: să modifice
activitatea de serviciu a superiorului, să impună şefului anumite activităţi, anumit comportament
etc. Dacă, în asemenea cazuri, făptuitorul nu săvârşeşte alte acţiuni, care ar conţine elementele altor
componenţe de infracţiune distincte, doar existenţa unor asemenea scopuri nu serveşte drept bază de
a califica acţiunile făptuitorului ca concurs de infracţiuni, deoarece toate cele comise de el se
încadrează în componenţe de infracţiune prevăzută de art.364 C.pen.
Astfel, de exemplu, un grup mare de militari din Batalionul “X” şi Regimentul Y” din or.
Chişinău, dorind să facă în aşa fel, încât colegul lor, tot un militar în termen, care ere arestat la
camera de arest, în opinia lor, ilegal, să fie eliberat, au refuzat să execute ordinele superiorului, date
de ultimul în legătură cu îndatoririle de serviciu. Militarii susindicaţi mai sus cerinţe concrete
despre eliberarea colegului faţă de acest superior nu au pus şi nu înaintau, constrângere psihică sau
fizică faţă de el nu au aplicat, ci s-au limitat doar la neexecutarea demonstrativă a ordinelor acestui
superior de a se duce la locurile lor de serviciu şi să-şi îndeplinească mai departe obligaţiunile lor
militare.
Considerăm că în cazul indicat mai sus, faptele subalternilor constituie doar infracţiunea de
neexecutare intenţionată a ordinului, prevăzută de art.364 C.pen. şi adăugător, pe art.365 C.pen., ca
opunere de rezistenţă şefului care îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul militar nu pot fi traşi
la răspundere penală din lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii.
Neexecutarea ordinului ca rezultat al atitudinii neglijente sau neconştiincioase faţă de el este
prevăzută ca o infracţiune distinctă de art.364 alin.(4) C.pen. şi componenţa ei se deosebeşte de
infracţiunea de neexecutare intenţionată a ordinului şefului, examinată mai sus, doar prin latura
subiectivă.
Spre deosebire de C.pen. în vigoare, care reglementează răspunderea penală pentru neexecutarea
intenţionată sau din imprudenţă a ordinului într-un singur articol, C.pen. vechi, în redacţia Legii din
24 martie 1961 reglementa aceste infracţiuni în două articole: art.239 - Insubordonare şi art.240 -
Neexecutarea ordinului. Considerăm că este mai reuşită redacţia art.364 C.pen., deoarece şi
insubordonarea şi neexecutarea ordinului au acelaşi conţinut: neexecutarea ordinului superiorului.
Subiectul infracţiunii de neexecutarea intenţionată a ordinului.
Ţinând cont de faptul că infracţiunea de neexecutare a ordinului, conform art.364 alin.1 C.pen.,
constă în refuzul direct de a executa ordinul şefului precum şi altă neexecutare intenţionată a
ordinului, considerăm că subiectul acestei infracţiuni este subalternul şefului militar.
Conform art. 45-48 al Regulamentului serviciului interior al FA ale RM391:
În dependenţă de situaţia de serviciu şi de gradele militare pe care le deţin, unii militari în raport
cu alţii pot fi şefi sau subordonaţi.
Şeful are dreptul să dea ordine subordonatului şi să ceară executarea lor. Şeful trebuie să fie
pentru subordonat un exemplu de atitudine plină de tact şi de stăpînire de sine şi să nu admită atît
familiaritate, cît şi atitudine preconcepută. Şeful poartă răspundere pentru acţiunile ce înjosesc
onoarea şi demnitatea subordonatului.
Subordonatul este obligat să execute necondiţionat ordinele şefului. După executarea ordinului,
subordonatul are dreptul să înainteze o reclamaţie, dacă consideră ca faţă de el s-a procedat
incorect.
Şefii, cărora militarii le sînt subordonaţi pe linie de serviciu, fie şi temporar, se numesc şefi
direcţi.
Şeful direct, în funcţia imediat superioară unui subordonat, se numeşte şef nemijlocit.
Conform art. 49 al Regulamentului susindicat, după gradele militare pe care le deţin, sînt şefi
(daca aceştia se află în serviciul militar):
390
391
Regulamentul serviciului interior al Forţelor Armate ale Republicii Moldova, Chişinău, 1996, pag.13-15.
165
1) ofiţerii cu grade supreme - pentru corpul de ofiţeri cu grade superioare şi cei cu grade
inferioare, pentru efectivul de subofiţeri, sergenţi şi soldaţi;
2) ofiţerii cu grade superioare - pentru corpul de ofiţeri cu grade inferioare, pentru efectivul de
subofiţeri, sergenţi şi soldaţi;
3) ofiţerii cu grade inferioare - pentru efectivul de subofiţeri, sergenţi şi soldaţi;
4) subofiţerii - pentru efectivul de sergenţi şi soldaţi din aceeaşi unitate militară;
5) sergenţii - pentru efectivul de soldaţii din aceeaşi unitate militară.
Militarii, care după situaţia lor de serviciu şi după gradul militar deţinut (pct. 45-48 ale
Regulamentului susindicat) nu sînt în raport cu alţi militari şefi sau subordonaţi, pot fi superiori,
inferiori sau egali.
Superioritatea este determinată de gradele militare ale militarilor.
Superiorii după gradele militare, în cazul încălcării de către inferiori a disciplinei militare şi a
ordinii publice, a regulilor de conduită militară şi de port al ţinutei militare, sînt obligaţi să ceară de
la aceştia înlăturarea încălcărilor respective. Inferiorii după grad sînt obligaţi sa execute
necondiţionat aceste cerinţe ale superiorilor.
Conform art. 51 al Regulamentului susindicat, în cazul îndeplinirii în comun a îndatoririlor de
serviciu de către militari, care nu sînt subordonaţi reciproc, şi cînd relaţiile de serviciu între ei nu
sînt determinate de comandant (şef), şef este considerat superiorul după funcţie, iar în cazul
egalităţii funcţiilor - superiorul după grad militar.
Şefii şi subordonaţii militari după gradul militar pot fi determinaţi din prevederile art.19 al
Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei
conform căruia, în FA se stabilesc următoarele grade militare:
a) pentru efectivul de soldaţi:
- soldat;
- caporal;
b) pentru efectivul de sergenţi:
- sergent inferior;
- sergent;
- sergent major;
c) pentru efectivul de subofiţeri:
- plutonier;
- plutonier major;
- plutonier adjutant;
d) pentru corpul de ofiţeri cu grade inferioare:
- locotenent;
- locotenent major;
- căpitan;
e) pentru corpul de ofiţeri cu grade superioare:
- maior;
- locotenent-colonel;
- colonel;
f) pentru corpul de ofiţeri cu grade supreme:
- general de brigadă;
- general de divizie;
- general de corp de armată.
Astfel, art.19 al Legii susindicate enumeră gradele militare în creştere: persoana care deţine
următorul grad este şef după gradul militar faţă de persoana care deţine gradul anterior. De
exemplu: sergentul inferior este şef după gradul militar faţă de soldat şi caporal, sergentul este
superior faţă de sergentul inferior etc.
Şefii, cărora militarii le sunt subordonaţi pe linie de serviciu, fie şi temporar, se numesc şefi
direcţi.
Şeful direct, cu funcţia imediat superioară unui subordonat, se numeşte şef nemijlocit.
Militarii, care după situaţia lor de serviciu şi după gradul militar nu sunt în raport cu aţi militari
şefi sau subordonaţi, pot fi superiori sau inferiori.
166
Dacă militarii, care nu sunt subordonaţi reciproc, îndeplinesc în comun îndatoririle de
serviciu, când relaţiile lor de serviciu nu sunt determinate de comandant (şef), atunci superiorul
după funcţie, iar în funcţii egale – superiorul după gradul militar este considerat şef.
Şeful are dreptul să dea ordine subordonatului şi să ceară executarea lor. Subordonatul este
obligat să execute necondiţionat ordinele şefului. După executarea ordinului el poate să înainteze o
reclamaţie şefului ierarhic superior în cazul în care consideră că faţă de el s-a procedat injust.
„Ordinul” în sensul analizat este de două feluri: ordin şi dispoziţiune.
Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie neintenţionată, prin
imprudenţă în ambele sale modalităţi. În acest caz, făptuitorul n-a prevăzut posibilitatea
neexecutării ordinului, cu toate că putea şi trebuia s-o prevadă (neglijenţa criminală) sau a prevăzut
posibilitatea neexecutării ordinului, însă uşuratic s-a bazat pe nişte împrejurări, prin intermediul
cărora ordinul ar putea fi executat, însă aceste împrejurări n-au survenit (sau au survenit) şi în
legătură cu aceasta ordinul n-a fost executat (sineîncrederea exagerată)392.
Astfel, această componenţă de infracţiune se deosebeşte de neexecutarea intenţionată a ordinului
superiorului, prevăzută în alin.(1) al acestui articol doar după latura subiectivă a infracţiunii, şi
anume, după forma vinovăţiei: în alin.(1) - forma vinovăţiei este intenţia, în alin.(4) - forma
vinovăţiei este imprudenţa: ordinul superiorului nu se execută din neatenţie, din faptul că a uitat, a
adormit, cu excepţia cazurilor când aceasta are loc din cauza unei boli psihice care îl împiedica să-şi
conducă acţiunile sale şi să le coordoneze, din atitudinea neglijentă faţă de obligaţiunile sale ce
reiese din ordinul superiorului etc.393
Analizând latura subiectivă a întregului articol, ajungem la concluzia că în unul şi acelaşi articol
legislatorul a incriminat atât neexecutarea intenţionată a ordinului (art.364 alin.(1)–(3) C.pen.), cât
şi neexecutarea ordinului din imprudenţă (art.364 alin.(4) C.pen.).
Din aceste considerente, considerăm că denumirea art.264 C.pen. “Neexecutarea intenţionată a
ordinului” nu corespunde conţinutului acestui articol şi considerăm că mai reuşită ar fi următoarea
redacţie: „Articolul 364. Neexecutarea ordinului sau dispoziţiei superiorului militar”.
Articolul 365. Opunerea de rezistenţă şefului sau constrîngerea acestuia la încălcarea

obligaţiilor de serviciu
(1) Opunerea de rezistenţă şefului, unei alte persoane care îndeplineşte obligaţiile legate de
serviciul militar sau constrîngerea lor la încălcarea acestor obligaţii, însoţite de aplicarea violenţei,
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvîrşite de două sau mai multe persoane;
b) săvîrşite cu aplicarea armei;
c) soldate cu urmări grave
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
b) săvîrşite pe timp de război;
c) săvîrşite în condiţii de luptă,
Opunerea de rezistenţă şefului sau constrângerea acestuia la încălcarea îndatoririlor de serviciu
(art.365 C.pen.), este una din cele mai periculoase infracţiuni în FA.
392
X. Ulianovschi, Infracţiuni militare în A. Barbăneagră, V. Berliba, C. Gurschi.., op.cit., pag.588-589.
393
С.С .Аветисян, Воинские преступления, Теория и практика, Ереван, 2001, стр.82.
167
Gradul prejudiciabil (pericolul social) al acestei infracţiuni constă în aceea că vinovatul deschis
şi cu perfidie se contrapune activităţii de serviciu a şefilor militari sau altui militar, activitate,
exercitată în interesul ordinii militare cu scopul încetării sau schimbării caracterului ei legal. Aceste
acţiuni ale vinovatului împiedică, iar uneori fac imposibilă exercitare normară a activităţii de
serviciu a persoanelor susindicate, submină autoritatea lor.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie ordinea de subordonare militară, care asigură
activitatea de serviciu militară normală a comandanţilor (şefilor) militari sau altor persoane, care
execută obligaţiuni legate de serviciul militar, cât şi viaţa şi sănătatea acestor persoane.
Astfel, această infracţiune are două obiecte juridice de atentare: unul principal şi unul secundar.
Obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la ordinea de subordonare
militară, iar cel secundar, - relaţiile sociale cu privire la viaţa şi sănătatea comandanţilor (şefilor)
militari sau altor persoane, care execută obligaţiuni legate de serviciul militar.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.365 C.pen., constă în acţiuni active de opunerea
de rezistenţă şefului sau constrângerea acestuia la încălcarea îndatoririlor de serviciu este una din
cele mai periculoase infracţiuni în FA.
Opunerea de rezistenţă şefului sau constrângerea acestuia la încălcarea îndatoririlor de serviciu
poartă un caracter deschis şi perfid. Această infracţiune este însoţită de aplicarea violenţei asupra
personalităţii şefului (superiorului) militar sau altei persoane care execută obligaţiunile legate de
serviciul militar, sau sunt însoţite cu ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe, fapt ce esenţial
sporeşte pericolul social al acestei infracţiuni.394
Astfel, latura obiectivă se exprimă prin acţiuni active.
În art.365 C.pen. sunt conexate două componenţe de infracţiune, care se deosebesc după latura
obiectivă:
a) opunerea de rezistenţă şefului, precum şi unei alte persoane care exercită îndatoririle
legate de serviciul militar;
b) constrângerea acestor persoane la încălcarea acestor îndatoriri.
Opunerea de rezistenţă sau constrângerea adeseori se săvârşesc cu aplicarea violenţei asupra
şefului sau altor persoane, care execută obligaţiuni legate de serviciul militar, fapt ce sporeşte
substanţial pericolul social ale acestor fapte.
Alte persoane, care execută obligaţiuni legate de serviciul militar pot fi militarii care exercită
serviciu de gardă (santinelă etc.), patrulă sau serviciu de zi (deserviciul pe companie, pe batalion
etc.), cât şi alţi militari care îndeplinesc obligaţiuni concrete legate de serviciul militar.
Opunerea de rezistenţă constă în acţiuni îndreptate spre împiedicarea şefului, precum şi unei alte
persoane care exercită îndatoririle legate de serviciul militar să-şi îndeplinească obligaţiunile lor
legate de serviciul militar.
La opunerea de rezistenţă vinovatul încearcă să nu permită persoanei să-şi exercite obligaţiunile
sale militare, funcţionale, nu-i dă posibilitate să acţioneze în situaţia concretă în conformitate cu
legislaţia în vigoare, regulamentele militare sau ordinele superiorului. Opunerea de rezistenţă
presupune înaintarea faţă de şef (sau altei persoane) a unor cerinţe concrete de săvârşire sau
nesăvârşire a unor anumite acţiuni contrare interesului de serviciu.
Opunerea de rezistenţă poate fi săvârşită numai în timpul exercitării de către şef sau altă persoană
a obligaţiunilor legate de serviciul militar.
Opunerii de rezistenţă îi premerg, de obicei, unele încălcări de disciplină militară sau a ordinii
publice din partea militarului, iar opunerea este o reacţie de răspuns la acţiunile legitime ale şefului
sau altei persoane, îndreptate spre persecutarea acestor încălcări.
Opunerea de rezistenţă în aceste cazuri poate fi săvârşită de însăşi militarul care încalcă
disciplina, cât şi de alţi militari, aflaţi la locul săvârşirii acestor încălcări de disciplină.
Opunerii de rezistenţă îi poate premerge acţiuni de neexecutare a ordinului. În acest caz, acţiunile
de neexecutare intenţionată a ordinului trec într-o atentare mai gravă la ordinea de subordonare
militară, iar acţiunile făptuitorului vor fi calificate pe art.365 C.pen.395
Constrângerea constă în impunerea şefului sau altei persoane la încălcarea obligaţiunilor sale
legate de serviciul militar la săvârşirea unor acţiuni ilegale în interesul celui care constrânge sau să
394
Преступления против военной службы, под ред. Н.А.Петухова, Норма-Инфра М, Москва, 2002, стр.24-25.
395
A.Gornâi, op.cit., pag.30.
168
acţioneze în detrimentul intereselor de serviciu. De exemplu, vinovatul constrânge şeful sau altă
persoană, aplicând violenţa psihică sau fizică, să nu denunţe despre faptele ilegale săvârşite de el.
La opunerea de rezistenţă vinovatul, prin acţiunile sale nu dă posibilitate şefului sau altei
persoane să-şi îndeplinească obligaţiunile sale de serviciu, iar la constrângere, el încearcă să impună
aceste persoane să acţioneze contrar intereselor de serviciu.
Constrângerea poate fi aplicată în legătură cu activitatea de serviciu al şefului sau altei persoane
atât în timpul exercitării acestei activităţi, cât şi în legătură cu activităţi, care trebuie (sau pot fi)
exercitate în viitor.
Violenţa fizică sau psihică (ameninţări cu pricinuirea leziunilor corporale, cu moartea etc.) în
privinţa şefului, în legătură cu nemulţumirea militarului de acţiunile legale, de serviciu ale şefului,
fără înaintarea unor cerinţe concrete, nu poate fi considerată ca constrângere. Asemenea acţiuni pot
fi calificate pe art.367 sau 368 C.pen., 396 sau ca opunere de rezistenţă.
Opunerea de rezistenţă sau constrângerea se consideră infracţiune consumată din momentul
opunerii de rezistenţă sau constrângerii, independent de faptul că ia reuşit făptuitorului să împiedice
executarea de către şef sau altă persoană a obligaţiunilor sale de serviciu militar, sau să-l impună să
săvârşească careva acţiuni sau inacţiuni în interesul lui, sau n-a reuşit397.
Latura obiectivă a art.365 alin.(2) lit.b) C.pen. are ca semn secundar obligatoriu mijloacele
săvârşirii infracţiunii: Săvârşirea infracţiunii cu utilizarea armei.
Noţiune de “armă” este dată în art.129 C.pen., conform căruia, (1) prin arme se înţeleg
instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale; (2) sunt asimilate
armelor orice alte obiecte ce ar putea fi folosite ca arme sau care au fost întrebuinţate pentru atac.
Totuşi, noţiunea de arme dată în acest articol este prea generală şi nu poate exprima concret
noţiunea de armă dată în art.365 C.pen.
Această noţiune a fost concretizată în p.27 al Hot. Plen. CSJ nr.5 din 6 iulie 1992, conform căruia
drept armă trebuie de considerat armele de foc şi reci, precum şi armele de acţiune explozivă.398
În art.10 al Hot. Plen. CSJ nr.23 din 28 iunie 2004, cu modificările introduse prin Hot. Plen. nr.16
din 7 noiembrie 2005399, care a abrogat Hot. Plen. susindicată, se lămureşte că la calificarea
acţiunilor făptuitorului în baza art.188 alin.(2) lit.e) C.pen. (tâlhăria cu aplicarea armei sau
obiectelor folosite ca armă), instanţele judecătoreşti urmează, în conformitate cu art.129 alin.(1)
C.pen., coroborat cu prevederile Legii cu privire la arme (abrogată, n.a.), precum şi în baza
raportului de expertiză, să stabilească dacă obiectul, aplicat în cadrul atacului, reprezintă sau nu o
armă.
O definiţie mai detaliată şi mai largă privitor la noşiunea de armă, şi, respectv, la noţiunea de
armă albă şi armă de foc este dată în art. 2 al Legii nr. 130 din 08.06.2012 privind regimul
armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă:400
armă – obiect sau dispozitiv, conceput sau adaptat, prin care un plumb, un glonţ ori un alt
proiectil sau o substanţă nocivă gazoasă, lichidă ori în altă stare, pot fi descărcate cu ajutorul unei
presiuni explozive, gazoase sau atmosferice ori prin intermediul unor alţi agenţi propulsori, în
măsura în care se regăseşte în una din categoriile prevăzute la anexa nr.1;
armă albă – obiect sau dispozitiv care poate pune în pericol sănătatea ori integritatea
corporală a persoanelor prin lovire, tăiere, împungere, cum ar fi: baioneta, sabia, spada, floreta,
cuţitul, arbaleta şi arcul;
armă de foc – armă portabilă cu ţeavă care poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi
transformată să arunce alice, un glonţ ori un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie.
Se consideră că un obiect poate fi transformat pentru a arunca o alice, un glonţ sau un proiectil prin
acţiunea unui combustibil de propulsie dacă are aspectul unei arme de foc şi, ca urmare a
construcţiei sale ori a materialului din care este confecţionat, poate fi transformat în acest scop. În
396
S.Avetisean, op.cit., pag.84.
397
X.Ulianovschi, Infracţiuni militare, în Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu, sub redacţia A.Barbăneagră, Chişinău, 2003, pag.774-
775.
398
Culegere de Hotărâri ale Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova (1990-1993), Chişinău, 1994, pag.80 // Hotărârea Plenului CSJ Cu
privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului.
399
P.10 alin.3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.23 din 28 iunie 2004, cu modificările introduse prin Hotărârea Plenului nr.16 din 7
noiembrie 2005 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor // Culegere de hotărâri explicative ale Plenului
Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova (octombrie 2003-decembrie 2005), Chişinău, 2006, pag.80.
400
Publicată în Monitorul Oficial nr.222-227/721 din 26.10.2012
169
sensul prezentei legi, în definiţia armelor de foc nu sînt incluse armele prevăzute la categoriile C şi
D din anexa nr.1 a acestei Legi.
În prezenţa unor temeiuri legale, acţiunile persoanei, care a aplicat arma în procesul comiterii
tâlhăriei, trebuie calificate suplimentar conform art.290 C.pen.
Sub „alte obiecte folosite în calitate de armă” se au în vedere obiectele cu care victimei i s-au
cauzat, sau putea să i se cauzeze vătămări periculoase pentru viaţă ori sănătate (cuţite, inclusiv de
bucătărie, briciaguri, topoare, răngi etc.), precum şi obiectele destinate pentru dezorientarea
temporară a victimei, cum ar fi revolverele, balonaşele şi alte dispozitive cu gaze toxice
neutralizante.
În doctrina penală se dă o desfăşurare mai largă a noţiunii de armă, considerându-se că acestea
sunt obiecte special destinate pentru nimicirea ţintelor vii: armele din dotare militară, cum ar fi
pistolul automat, mitraliera, revolverul, baioneta etc., precum şi alte arme de foc sau arme albe,
confecţionate industrial sau individual (arma de vânătoare, cuţite de vânătoare etc.)401.
Astfel, reieşind din cele susindicate, considerăm că opunerea de rezistenţă şefului sau
constrângerea acestuia la încălcarea obligaţiunilor serviciului militar va avea loc doar în cazul
aplicării armelor, adică a armelor de foc sau celor albe (reci).
Folosirea altor obiecte de uz casnic sau cu altă destinaţie (cuţit de bucătărie, topor, vergea de
lemn sau metal etc.) la opunerea de rezistenţă sau constrângere nu serveşte drept bază de calificare a
acţiunilor făptuitorului pe art.365 alin.(2) lit.b) C.pen.
Săvârşirea infracţiunii cu utilizarea armei înseamnă folosirea efectivă a armei pentru influenţarea
fizică sau psihică asupra şefului sau asupra altei persoane care-şi îndeplinesc obligaţiunile de
serviciu militar.
Ameninţarea deschisă cu arma de asemenea se consideră utilizarea ei. Prin aceste acţiuni
făptuitorul influenţează psihic asupra şefului sau asupra altei persoane, îi paralizează voinţa şi în aşa
fel înlesneşte atingerea scopurilor sale criminale.
Dacă vinovatul demonstra numai arma (obiectul) sau conştient ameninţa cu o armă neîncărcată,
ori cu o imitaţie de armă (machetă de revolver, ori pumnal ş.a.), neavând intenţia de a le folosi la
cauzarea vătămărilor periculoase pentru viaţă şi sănătate, acţiunile se vor califica (în cazul lipsei
altor circumstanţe agravante), conform tuturor circumstanţelor cauzei, ca opunerea de rezistenţă
şefului sau constrângerea acestuia la încălcarea obligaţiunilor serviciului militar în baza art.365 alin.
(1) C.pen., fără a fi reţinută agravanta “cu aplicarea armei”.
În acelaşi sens s-a expus şi CSJ, în cazul lămuririi agravantei “cu aplicarea armei”.402
Cu privire la circumstanţa agravantă, prevăzută de art.365 alin.(2) lit.c) C.pen., “cauzarea
urmărilor grave”, în afară de cele analizate la art.364 C.pen. cu privire la aceste urmări, ajungem la
concluzia că se mai consideră că au fost pricinuite urmări grave cauzarea de lovituri, cauzarea
intenţionată sau din imprudenţă a vătămărilor corporale uşoare, mai puţin grave, sau cauzarea din
imprudenţă a vătămărilor corporale grave sau a morţii.
Opunerea de rezistenţă sau constrângerea însoţită de cauzarea intenţionată a leziunilor corporale
grave, întrunind condiţiile art.152 alin.(2) sau (3) C.pen., se califică în temeiul art.365 alin.(2) lit. c)
C.pen. în concurs cu art.151 alin.(2) sau (3) C.pen.403
De asemenea considerăm că opunerea de rezistenţă sau constrângerea însoţită de omorul
intenţionat al superiorului sau al unei alte persoane care îşi îndeplineşte îndatoririle legate de
serviciul militar sau tentativa de omor a acestor persoane se cuprinde în art.365 alin.(3) C.pen. şi
calificarea suplimentară în temeiul art.145 C.pen. nu este necesară.
Subiectul infracţiunii de opunerea de rezistenţă şefului sau constrângere a acestuia la încălcarea
îndatoririlor de serviciu.
Subiectul infracţiunii de opunerea de rezistenţă şefului sau constrângere a acestuia la încălcarea
îndatoririlor de serviciu poate fi orice militar, chiar şi cel care nu este subordonat persoanei, cărei i
se opune rezistenţă sau este constrânsă, cu condiţia că acţiunile infracţionale se săvârşesc în privinţa
persoanei, care-şi îndeplineşte obligaţiunile de serviciu militar404.
401
402
Culegere de hotărâri explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova (octombrie 2003- decembrie 2005), Chişinău, 2006,
pag.80 // Hotărîrea Plenului CSJ Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor.
403
404
X. Ulianovschi , Infracţiuni militare în A. Barbăneagră, V. Berliba, C. Gurschi.., op.cit., pag.591.
170
La examinarea mai atentă a dispoziţiei art.365 C.pen., vedem că denumirea articolului dat (a
infracţiunii date) vine în contradicţie cu conţinutul dispoziţiei alin.(1) al acestui articol.
Astfel, art.365 C.pen. este întitulat “Opunerea de rezistenţă şefului sau constrângere a acestuia
la încălcarea îndatoririlor de serviciu”, însă în art.365 alin.(1) C.pen. este vorba de “opunerea de
rezistenţă şefului, unei alte persoane care îndeplineşte obligaţiile legate de serviciul militar sau
constrângere a acestuia la încălcarea îndatoririlor de serviciu.”
Vedem că această infracţiune poate fi săvârşită nu doar în privinţa şefului militar, dar şi în
privinţa unei alte persoane care îndeplineşte obligaţiile legate de serviciul militar sau constrângere
a acestuia la încălcarea îndatoririlor de serviciu.
Deci, reieşind din conţinutul dispoziţiei art.365 alin.(1) și (3) C.pen., considerăm că parte
vătămată în rezultatul acestei infracţiuni poate fi nu doar şeful militar, ci şi orice alt militar, care
îndeplineşte obligaţiile legate de serviciul militar sau constrângere a acestuia la încălcarea
îndatoririlor de serviciu.
De aici şi rezultă că subiect al acestei infracţiuni poate fi nu doar subalternul militar, ci şi orice
militar, în cazul “opunerea de rezistenţă …unei alte persoane care îndeplineşte obligaţiile legate
de serviciul militar sau constrângerea acestuia la încălcarea îndatoririlor de serviciu.”.
Reieşind din cele susindicate, considerăm că că denumirea acestui articol, ar trebui să aibă
redacţia următoare:
Articolul 365. Opunerea de rezistenţă sau constrângerea militarului la încălcarea obligaţiilor de
serviciu.
După cum s-a indicat mai sus, opunerea de rezistenţă şefului sau unei alte persoane care
îndeplineşte obligaţiile legate de serviciul militar sau constrângerea acestora la încălcarea
îndatoririlor de serviciu (art.365 C.pen.), este una din cele mai periculoase infracţiuni în FA.
Acţiunile făptuitorului la opunerea de rezistenţă sau constrângere se caracterizează doar prin
intenţie directă.
Deosebirea dintre opunerea de rezistenţă şefului sau unei alte persoane care îndeplineşte
obligaţiile legate de serviciul militar şi constrângerea acestora la încălcarea îndatoririlor de serviciu
se face exclusiv după latura subiectivă a infracţiunii, şi, în special, după scopul urmărit de făptuitor.
La opunere de rezistenţă făptuitorul are scopul de a împiedica, de a nu da voie şefului sau altei
persoane să-şi îndeplinească obligaţiunile sale de serviciu militar, iar la constrângere – să-l impună
să încalce aceste obligaţiuni şi să săvârşească acţiuni contrare intereselor de serviciu.
De exemplu: ofiţerul de serviciu, având ordinul comandantului unităţii militare să facă o
percheziţie la depozitul de echipament, pentru a depista un obiect sustras recent de pe teritoriul
unităţii militare şi despre care se bănuieşte că a fost ascuns în depozit, se prezintă la acest depozit şi
încearcă să intre pentru a îndeplini ordinul comandantului şi a-şi îndeplini obligaţiunile de serviciu.
Temându-se că va fi depistat obiectul furat, şeful depozitului, gradul militar plutonier,
ameninţând cu arma, interzice pătrunderea ofiţerului de serviciu pe teritoriul depozitului.
În asemenea împrejurări, considerăm că şeful depozitului opune rezistenţă unei persoanei care
îndeplineşte obligaţiile legate de serviciul militar, adică comite infracţiunea prevăzută de art.365
C.pen.
Modificăm puţin exemplul: ofiţerul de serviciu, având ordinul comandantului unităţii militare să
facă o percheziţie la depozitul de echipament, pentru a depista un obiect sustras recent de pe
teritoriul unităţii militare şi despre care se bănuieşte că a fost ascuns în depozit, se prezintă la acest
depozit şi, efectuând percheziţia, depistează obiectul furat.
Şeful depozitului, ameninţând cu arma, îl impune pe ofiţerul de serviciu să înscrie în procesul
verbal că percheziţia n-a dat rezultate şi obiectul sustras n-a fost depistat la depozit.
În asemenea împrejurări, considerăm că şeful depozitului a constrâns persoana care îndeplineşte
obligaţiile legate de serviciul militar la încălcarea îndatoririlor de serviciu, adică comite infracţiunea
prevăzută de art.365 C.pen.
În ambele cazuri constatăm că obiectul de atentare, modul şi mijloacele de atentare cât şi
subiectul infracţiunii coincid.
Delimitarea dintre ele constă în diferenţa caracterelor scopului, în direcţionarea diferită a
intenţiei.
171
Susţinem punctul de vedere că în al doilea caz, pericolul social (prejudiciabilitatea) al atentării
este mai sporit decât în primul caz, deoarece, spre deosebire de cazul întâi, făptuitorul îl impune pe
ofiţerul de serviciu să săvârşească şi acţiuni ilegale (în cazul dat, să falsifice procesul verbal)405.
Atitudinea psihică a făptuitorului faţă de consecinţe poate fi atât intenţionată (de exemplu,
cauzarea intenţionată de leziuni corporale), cât şi din imprudenţă (de exemplu, cauzarea din
imprudenţă a morţii).406
În asemenea cazuri nu are relevanţă la calificarea infracţiunii dacă făptuitorul acţionează din
numele propriu sau din numele altei persoane. Principalul este ca făptuitorul să aibă calitatea de
militar şi să înţeleagă că victima se află în timpul îndeplinirii obligaţiunilor sale de serviciu.
Cauzarea urmărilor grave: Se mai consideră că au fost pricinuite urmări grave cauzarea de
lovituri, cauzarea intenţionată sau din imprudenţă a vătămărilor corporale uşoare, mai puţin grave,
sau cauzarea din imprudenţă a vătămărilor corporale grave sau a morţii.
Opunerea de rezistenţă sau constrângerea însoţită de cauzarea intenţionată a leziunilor corporale
grave, întrunind condiţiile art.151 alin. (1), (2) sau (4) C.pen., se califică în temeiul art.365 alin.(2)
lit. c) în concurs cu art.151 alin.(2) sau (4) C.pen.
Considerăm corectă aşa calificare din următoarele considerente: sancţiunea art.151 alin 819, (2)
sau (3) C.pen. este sub formă de închisoare, de la 5 la 10 ani, de la 10 la 12 ani sau de la 12 la 15 ani
respectiv, pe când sancţiunea art.365 alin.(2) C.pen. este sub formă de închisoare de la 3 la 8 ani,
adică mai mică decât cea prevăzută de art.151 alin. (1), (2) sau (4) C.pen. şi, prin urmare, art.365
alin.(2) C.pen. nu poate cuprinde în întregime toate semnele infracţiunii prevăzute de art.151 alin.
(1), (2 )sau (4) C.pen., care au sancţiuni mai grave. În asemenea împrejurări, făptuitorul a
intenţionat să cauzeze urmări mai grave decât cele prevăzute la art.365 alin.(2) lit. c) C.pen.
Din considerentele susindicate, nu susţinem opinia, conform căreia, cauzarea intenţionată a
vătămărilor corporale grave superiorului sau altei persoane, în cazul opunerii de rezistenţă şefului
sau unei alte persoane care îndeplineşte obligaţiile legate de serviciul militar, sau în cazul
constrângerii acestora la încălcarea îndatoririlor de serviciu, trebuie să fie calificată doar conform
prevederilor art.365 alin.(2) lit. c) C.pen.407
Opunerea de rezistenţă sau constrângerea însoţită de omorul intenţionat al superiorului sau al unei
alte persoane care îşi îndeplineşte îndatoririle legate de serviciul militar sau tentativa de omor a
acestor persoane se v-a califica conform prevederilor art365 alin.(2) lit. c) C.pen. şi art. 145 aliniatul
şi litera respectivă.
Articolul 366. Insultarea militarului

Insulta adusă şefului de către subaltern, precum şi subalternului de către şef, în timpul îndeplinirii
obligaţiilor legate de serviciul militar,
închisoare de pînă la 6 luni.
Regulamentele militare prevăd reguli stricte de relaţii între militari, în acelaşi rând regulile de
politeţe militară, de comportare şi de salut militar.
Art. 60-61 ale Regulamentului serviciului interior al FA stipulează că salutul militar este o
expresie a coeziunii camaradereşti a militarilor, o dovadă a stimei reciproce şi o manifestare a
culturii generale.
Toţi militarii, la întâlnire (depăşire), sânt obligaţi sa se salute reciproc, respectând cu stricteţe
regulile stabilite de Regulamentul instrucţiei de front al Forţelor Armate ale Republicii Moldova.
Subordonaţii şi inferiorii în grad militar salută primii, iar în cazul egalităţii gradelor militare - se
salută reciproc.
Conform art. 5 al Regulamentului disciplinei militare, lit. n) militarii sunt obligaţi să se
comporte cu demnitate atît în unitatea militară, cît şi în afara ei, să nu-şi permită nici sie şi nici
405
В.М. Чхиквадзе, Советское военно-уголовное право, Юридическое издательство, Москва, 1948, стр.356-357.
406
S. Diacov, A. Ignatiev, V. Luniov, S. Niculin, Уголовное право, Учебник для ВУЗов, Norma, Moscova, 1999, pag.379.
407
Преступление и наказание в Российской Федерации. Комментарий к УК РФ, под. ред. А.Л.Цвятияовича и Л.С.Горелкина, Москва,
1997, стр.642
172
altora să încalce ordinea publică, să contribuie pe toate căile la apărarea onoarei şi demnităţii
cetăţenilor, la menţinerea prestigiului Forţelor Armate.
Astfel, aceste Regulamente obligă militarii să constituie în permanenţă exemple de înaltă cultură,
modestie şi cumpătare, să păstreze cu sfinţenie onoarea militară, să-şi apere demnitatea şi să stimeze
demnitatea celorlalţi. La rândul său, şefii (comandanţii) sunt obligaţi să dea dovadă de tact şi atenţie
faţă de subordonaţi, să nu admită faţă de ei grosolănii, să respecte demnitatea lor personală.
Insulta între particulari nu este prevăzută ca infracţiune în PS a C.pen.
Fapta de insultă a superiorului de către inferior sau a inferiorului de către superior este
incriminată însă în grupul de infracţiuni contra capacităţii de apărare a ţării. Această infracţiune
este, aşadar, o faptă mult mai gravă, care aduce atingerii ordinii şi disciplinei militare, creând o stare
de pericol capacităţii de apărare a ţării. Această faptă nu constituie numai o violenţă sau o atingere a
demnităţii unei persoane, o simplă manifestare a lipsei de respect faţă de superiorul (subalternului)
său, ci o gravă abatere de la respectul ordinii şi disciplinei militare.
Obiectul juridic special (principal) al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi
dezvoltare sunt asigurate prin menţinerea ordinii şi disciplinei militare, sub aspectul atitudinii
respectuoase a subalternului (superiorului) faţă de superior (subaltern).
Această infracţiune are şi un obiect juridic secundar: relaţiile sociale privitor la cinstea şi
demnitatea superiorului (subalternului).
În cazul insultei prin lovire a inferiorului de către superior, obiectul material îl constituie corpul
inferiorului, asupra căruia s-a efectuat acţiunea de lovire.408
Latura obiectivă a infracţiunii de insultare a militarului (art.366 C.pen.) constă în acţiuni active
de insultă adusă şefului de către subaltern, precum şi subalternului de către comandant în
legătură cu îndeplinirea îndatoririlor legate de serviciul militar.
politeţe militară, de comportare şi de salut militar.
După cum s-a menţionat mai sus, art.60-61 ale Regulamentului serviciului interior al FA şi art. 5
al Regulamentului disciplinei militare obligă militarii să constituie în permanenţă exemple de înaltă
cultură, modestie şi cumpătare, să păstreze cu sfinţenie onoarea militară, să-şi apere demnitatea şi să
stimeze demnitatea celorlalţi.
La rândul său, şefii (comandanţii) sunt obligaţi să dea dovadă de tact şi atenţie faţă de
subordonaţi, să nu admită faţă de ei grosolănii, să respecte demnitatea lor personală.
Latura obiectivă constă din acţiuni active de insultă a superiorului (subalternului) de către
subaltern (superior).
Astfel, legea penală apără în mod egal cinste şi demnitatea atât a superiorului de atentatele
subalternului, cât şi a subalternului de atentatele superiorului, ce corespunde cerinţelor legilor şi
statutelor (regulamentelor) militare.
În cazul prevăzut de art.366 C.pen., infracţiunea are un conţinut asemănător cu cel al insultei în
general. Totuşi, noţiunea de atingere adusă onoarei are însă, în cazul insultei superiorului de către
inferior, sau a inferiorului de către superior, o sferă mai largă decât insulta în general, deoarece
numeroase fapte dobândesc caracter ofensator tocmai datorită specificului raporturilor de
subordonare militară, ca şi exigenţilor impuse de ordinea şi disciplina militară409.
Într-o opinie s-a susţinut că, pe de altă parte, datorită aceluiaşi caracter specific al infracţiunilor
contra ordinii şi disciplinei militare, ameninţarea, care are o incriminare distinctă de cea a insultei,
se integrează în conţinutul infracţiunii de insultă a superiorului, deoarece constituie şi ea o
modalitate de atingere adusă onoarei acestuia410.
Nu putem fi deacord cu aceasta, deoarece în conţinutul ameninţării nu totdeauna se găsesc
elemente ce înjosesc într-o măsură sau alta, cinstea şi demnitatea persoanei, ci, de obicei, este
îndreptată spre vătămarea relaţiilor şi valorilor sociale supreme: viaţa şi sănătatea persoanei.
Mai mult ca atât, C.pen. incriminează expres ameninţarea şefului ca infracţiune distinctă în
art.367 C.pen.
408
V.Dongoroz, S.Cahane, I.Oancea, I.Fodor.., op.cit., pag.805.
409
D.Cojocaru, Infracţiuni contra capacităţii de apărare a României, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975, pag.40.
410
V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, I.Fodor.., op.cit., Partea specială, Vol.IV, 1971, pag.808-809.
173
Dispoziţia art.366 C.pen., cu toate că denumeşte conţinutul infracţiunii, nu desfăşoară, nu descrie
latura obiectivă a acestei infracţiuni.
Considerăm că prin insultă se înţelege înjosirea intenţionată a cinstei şi demnităţii persoanei prin
acţiune, verbal sau în scris.
Ţinând cont de faptul că insulta este incriminată ca infracţiune, considerăm că caracterul insultei
trebuie să fie brutal, grosolan, în stare să înjosească grav cinstea şi demnitatea persoanei
(superiorului sau subalternului).
Considerăm că legislatorul a avut în vedere că, pentru existenţa infracţiunii analizate este necesar
ca insulta să aibă anume un asemenea caracter, pentru a nu admite criminalizarea unor acţiuni
insultătoare, care sunt pe larg răspândite, dar nu sunt, după conţinutul lor şi după consecinţe, atât de
grave.
Prin acţiuni insultătoare, în sensul art.366 C.pen., trebuie să se înţeleagă doar acele acţiuni
insultătoare ale făptuitorului, care ar pune victima într-o poziţie foarte înjositoare, şi care grosolan
încalcă regulile elementare de conduită în societate.
Insulta grosolană, brutală poate avea diferite forme, şi nu numaidecât forme necenzurate.
Constatarea faptului insultei trebuie să se efectueze în baza realizări, conceperii subiective a ei de
către victimă. Hotărârea definitivă a acestei întrebări trebuie să fie luată de către instanţa de
judecată, care va constata existenţa faptului obiectiv al insultei.
Este foarte important de a stabili în fiecare caz concret de insultă dacă n-a avut loc o
subapreciere, o obijduire bolnăvicioasă faţă de unele sau alte expresii din partea victimei.
În unele cazuri, persoanele se consideră insultate din cauza că au fost criticate pentru acţiunile
lor, de exemplu, pentru executarea neconştiincioasă a obligaţiunilor de serviciu, pentru un anumit
comportament etc.
Unele şi aceleaşi acţiuni din partea diferitor persoane pot fi considerate ca insultă sau nu pot fi
considerate astfel.
Din aceste considerente, este necesar ca în fiecare caz concret de constatat dacă faptele au înjosit
sau nu cinstea şi demnitatea persoanei (militarului).
Constatarea unor calităţi negative ale caracterului persoanei, aprecierea calităţilor ei profesionale,
expuse corect, nu în mod brutal sau grosolan, nu pot fi considerate insulte.
Considerăm că nu va constitui infracţiune analizată aşa expresii adresate unei persoane care nu
ţine nimic în seamă, nu doreşte să înveţe unele reguli şi nici nu le respectă, cum ar fi, de exemplu,
“greu de cap”, sau expuse unei persoane care nu vre-a să lucreze, nu este îngrijit, cum ar fi “lenos”,
“trândav” etc. Astfel, chiar în DEX se dă semnificaţia sintagmei „trândav”: „persoană care
munceşte încet şi în silă, care nu vrea să muncească, căreia nu-i place să muncească, căruia îi place
să lenevească etc.”
Este interesantă situaţia, din punct de vedere al dreptului penal, când superiorul şi subalternul se
insultă reciproc. În asemenea situaţii, susţinem opinia, conform căreia, în cazurile de insultă
reciprocă, la răspunderea penală vor fi trase ambele persoane, care s-au insultat reciproc, cu condiţia
individualizării faptelor fiecăruia din ei. În aşa caz, faptul că o persoană a început prima să insulte,
nu v-a avea relevanţă asupra calificării faptelor lui, dar se va ţine cont la individualizarea pedepsei
penale.411
Insulta, din punct de vedere al laturii obiective, se caracterizează prin acţiuni active, cum ar fi, de
exemplu, scuiparea, împroşcarea cu noroi, ruperea epoleţilor, ea poate fi exprimată şi verbal sau în
scris.
Art.366 C.pen. conţine în sine două componenţe de infracţiuni distincte:
a) insulta adusă şefului de către subaltern;
b) insulta adusă subalternului de către şef.
Insulta adusă şefului de către subaltern se exprimă prin înjosirea intenţionată a cinstei şi
demnităţii şefului de către subaltern prin acţiune, verbal sau în scris. Ea poate fi exprimată prin
cuvinte, desene, scrisori, placate, acţiuni ce înjosesc demnitatea şefului militar cum ar fi aruncarea
cu noroi sau deteriorarea uniformei militare, etc.
411
Толкаченко А.А., Оскорбление военнослужащего (Научно-практический комментарий к ст.336 УК РФ) // Право в Вооруженных
Силах, nr.2, февраль, 2004г., стр 25-28.
174
Totuşi, considerăm că în cazul lovirii şefului de către subaltern, sau a subalternului de către şef,
în timpul îndeplinirii de către aceştia a obligaţiunilor legate de serviciul militar, acţiunile lor vor fi
calificate pe art.368 C.pen., şi nu pe art.366 C.pen.
În cazul pricinuirii vătămărilor corporale uşoare cu dereglarea sănătăţii de scurtă durată,
vătămărilor corporale medii sau grave412, acţiunile şefului militar vor fi calificate ca exces de putere
sau depăşirea atribuţiilor de serviciu (art.370 alin.(1) sau (2) C.pen.
Subiectul infracţiunii de insultare a militarului.
Legea penală (art.366 alin.(1) C.pen.) incriminează insulta adusă şefului militar de către
subalternul militar, precum şi subalternului militar de către şeful militar în legătură cu îndeplinirea
îndatoririlor legate de serviciul militar.
politeţe militară, de comportare şi de salut militar, obligă militarii să constituie în permanenţă
exemple de înaltă cultură, modestie şi cumpătare, să păstreze cu sfinţenie onoarea militară, să-şi
apere demnitatea şi să stimeze demnitatea celorlalţi. La rândul său, şefii (comandanţii) sunt obligaţi
să dea dovadă de tact şi atenţie faţă de subordonaţi, să nu admită faţă de ei grosolănii, să respecte
demnitatea lor personală.
Subiect al infracţiunii poate fi subalternul militar sau şeful militar, indiferent de faptul că este
subaltern sau şef militar după funcţie sau după gradul militar413.
Insulta între particulari nu este prevăzută ca infracţiune în Partea specială a Codului penal.
Latura subiectivă a infracţiunii.
Acţiunile făptuitorului se caracterizează doar prin intenţie directă: făptuitorul înţelege că
săvârşeşte acţiuni ce înjosesc cinstea şi demnitatea şefului (subalternului) şi doreşte săvârşirea
acestor acţiuni.
De asemenea, făptuitorul înţelege că aceste acţiuni se săvârşesc în timpul serviciului militar şi în
legătură cu îndeplinirea îndatoririlor legate de serviciul militar, şi doreşte săvârşirea acestor acţiuni
anume în aşa împrejurări.
Făptuitorul are scopul de a săvârşi acte de violenţă sau o atingere a demnităţii, o manifestare a
lipsei de respect faţă de superiorul (subalternul) său, cât şi o gravă abatere de la respectul ordinii şi
Motivul infracţiunii poate fi diferit: lăcomia, imbolduri huliganice, nemulţumirea faţă de
executarea obligaţiunilor legate de serviciul militar ale victimei sau alte manifestări înjositoare, sau
chiar şi relaţiile duşmănoase dintre victimă şi făptuitor.
Cu toate că motivul şi scopul nu au relevanţă la calificarea infracţiunii, de ele se va ţine cont la
individualizarea pedepsei.
Pentru calificarea infracţiunii nu are relevanţă, de exemplu, este comisă insulta ca răspuns la
observaţia făcută de către superior sau subaltern, sau pentru sancţiunea disciplinară aplicată de către
superior făptuitorului, sau pentru că subalternul a raportat despre unele încălcări de disciplină
comandanţilor superiori etc., sau că este comisă din motive de invidie, răzbunare, gelozie etc.
Latura subiectivă a infracţiunii examinate este aceeaşi şi în cazul săvârşirii infracţiunii în stare de
ebrietate. Şi în acest caz intenţia făptuitorului este de a-şi manifesta nestima faţă de victimă, prin
tratamentul grav de înjosire a cinstei şi demnităţii lui.414
Pentru existenţa componenţei de infracţiune analizate este necesar ca subiectul să înţeleagă şi să
conştientizeze caracterul insultător al comportamentului său. Totuşi, considerăm că nu este necesară
existenţa unui scop special la subiect, ca prin acţiunile sale umilitoare să înjosească victima.415
Astfel, reieşind din cele analizate mai sus, putem trage următoarele concluzii cu privire la
motivul care serveşte (poate servi) la calificarea acţiunilor făptuitorilor conform art. 366 Cod
penal:
a) Insulta este adusă şefului de către subaltern, precum şi subalternului de către şef în timpul sau
în legătură cu îndeplinirea obligaţiunilor legate de serviciul militar, pe motivul nemulţumirii de
unele sau alte acţiuni de serviciu ale victimei.
412
Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale // Monitorul Oficial, nr.170-172 din 8 august 2003.
413
X. Ulianovschi, Infracţiuni militare în S .Brânză, X. Ulianovschi, V. Stati.., op.cit., pag.742.
414
Х.М.Ахметшин, Н.В.Васильев, В.Н.Кудрявцев, В.И.Шанин, Воинские преступления, Москва, 1970, стр.120.
415
В.М. Чхиквадзе, Советское военно-уголовное право, Юридическое издательство, Москва, 1948, стр.362.
175
b) Insulta este adusă nu în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor legate de
serviciul militar, ci pe temei de relaţii ostile între victimă şi făptuitor sau din intenţii huliganice.
Condiţia este ca în momentul insultării victima şi făptuitorul să se afle în exercitarea obligaţiunilor
legate de serviciul militar.
c) Insulta nu este adusă în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor legate de
serviciul militar şi în momentul aducerii insultei nici făptuitorul, nici victima nu se aflau în
exercitarea atribuţiilor de serviciu militar, însă în situaţia concretă când a fost adusă această insultă,
această înjosire a cinstei şi demnităţii a fost însoţită de periclitarea ordinii şi orarului intern în
subunitate (unitate militară), de încălcarea disciplinei şi de zădărnicire a odihnei sau a timpului liber
a efectivului, a fost o manifestare grosolană de nestimă faţă de colectivul militar.
În toate cazurile susindicate acţiunile făptuitorului de asemenea încalcă ordinea de drept
militară şi formează componenţa de infracţiune militară prevăzută de art.366 C.pen.
Insulta, care nu conţine nici unul din cele 3 criterii analizate mai sus, nu poate fi recunoscută ca
atentare la ordinea stabilită de exercitare a serviciului militar, şi deaceea, nu constituie infracţiune
militară.
Reieşind din cele analizate mai sus, susţinem opinia că pentru componenţa de infracţiune
analizată nu are relevanţă situaţia că insulta a fost adusă în public sau numai în doi.416
Articolul 367. Ameninţarea militarului
(1) Ameninţarea militarului de către şef sau subaltern cu moartea, cu vătămarea integrităţii
corporale sau a sănătăţii ori cu bătaia în timpul îndeplinirii obligaţiilor legate de serviciul militar
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240 de ore sau cu închisoare
de pînă la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:
b) în condiţii de luptă
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani.
Prin ameninţarea şefului sau subalternului se înţelege înspăimântarea comandantului (şefului) sau
subalternului militar cu aplicarea asupra lui a violenţei în legătură cu activitatea lui de serviciu.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la ordinea de
subordonare militară stabilită în FA.
Infracţiunea dată prevede ameninţarea doar a şefului sau a subalternului militar (noţiunea de şef
militar după funcţie sau grad militar, a se vedea art.364 C.pen.).
Nu va fi considerată ameninţare în sensul art.367 C.pen. ameninţarea cu distrugerea sau
deteriorarea averii şefului sau subalternului militar, cu aplicarea violenţei faţă de rudele sau
persoanele apropiate lui.
Latura obiectivă a infracţiunii de ameninţare a şefului sau subalternului militar (art.367 C.pen.) se
realizează doar prin acţiuni active de ameninţare a şefului sau subalternului militar cu moartea, cu
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori loviri în timpul când acesta îndeplineşte
îndatoririle legate de serviciul militar.
Prin ameninţare şefului sau subalternului se înţelege înspăimântarea comandantului (şefului) sau
subalternului militar cu aplicarea asupra lui a violenţei în legătură cu activitatea lui de serviciu.
Ameninţarea trebuie să fie reală, să aibă bază obiectivă de a înspăimânta, speria şeful sau
subalternul militar.
Realitatea ameninţării se exprimă prin posibilitatea survenirii consecinţelor ameninţării în
momentul ameninţării sau în viitorul apropiat.
Nu poate fi considerată reală ameninţarea, care în realitate nu poate fi realizată, cum ar fi de
exemplu, împrejurarea când subalternul ameninţă şeful că în caz de război îl va împuşca.
Spre deosebire de exemplul susindicat, totuşi considerăm că, dacă subalternul ameninţă şeful că
în timpul când va intra în exercitarea serviciului de gardă va primi armă şi v-a aplica violenţă asupra
lui, această ameninţare poate fi considerată reală, deoarece militarii, conform Regulamentului
serviciului în garnizoană şi de gardă, deseori intră în serviciul de gardă, pentru efectuarea
serviciului ei primesc arme şi cartuşe de luptă, şi, în aşa împrejurări, ameninţarea poate fi chiar
destul de reală şi realizabilă.
416
С.С. Аветисян, Воинские преступления, Теория и практика, Ереван, 2001, стр. 96-97.
176
Ameninţarea poate fi exprimată verbal, în scris sau în altă formă. Ea poate fi exprimată în timpul
exercitării de către şef sau subalternul militar a obligaţiunilor de serviciu sau în afara lor, în public
sau tet-a-tet, ea poate fi transmisă şefului prin intermediul terţelor persoane.
Dacă ameninţarea se realizează prin aplicarea violenţei asupra şefului militar, acţiunile
făptuitorului pot fi calificate conform art. 368 C.pen. sau, în cazul cauzării intenţionate a morţii
şefului - în baza art. 368 C.pen. în concurs cu art. 145 C.pen.
Componenţa infracţiunii examinate este formală şi se consumă din momentul exprimării
ameninţării şefului sau subalternului militar cu moartea, cu vătămarea integrităţii corporale sau a
sănătăţii ori loviri în timpul când acesta îndeplineşte îndatoririle legate de serviciul militar.
Latura obiectivă a acestei infracţiuni are şi un semn secundar obligatoriu: în timpul îndeplinirii
obligaţiunilor legate de serviciul militar şi în legătură cu îndeplinirea acestor obligaţiuni.
Considerăm că dacă ameninţarea cu moartea n-a fost făcută în timpul îndeplinirii obligaţiunilor
legate de serviciul militar şi nici în legătură cu îndeplinirea acestor obligaţiuni, aceste fapte nu vor
constitui componenţa de infracţiune prevăzută de art.367 C.pen., ci componenţa unei infracţiuni cu
caracter general, după caz: - ameninţarea cu omor sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii (art.155 C.pen.).
Ameninţarea şefului sau subalternului militar, în sensul art.367 C.pen., trebuie să constea în
ameninţarea lui cu moartea, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu aplicarea de
lovituri.
Subiectul infracţiunii de ameninţare a şefului sau subalternului militar.
Subiect al infracţiunii poate fi orice şef sau subaltern militar (noţiunea de şef sau subaltern
militar a fost explicată la art.364 C.pen.
Latura subiectivă în cazul ameninţării şefului sau subalternului militar cu moartea sau cu
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii sau cu bătaia în timpul îndeplinirii obligaţiilor
legate de serviciul militar (art.367 C.pen.) se exprimă prin intenţie directă.
Ameninţând şeful sau subalternului militar, subalternul sau şeful militar doreşte să-l înspăimânte
şi, prin aceasta, să influenţeze asupra exercitării de către el a obligaţiunilor de serviciu.
Manifestarea deschisă a nemulţumirii făptuitorului faţă de activitatea de serviciu a superiorului
sau subalternului militar, ţipetele şi expresiile necenzurate, exprimate, de exemplu, în stare de
ebrietate, din stres emoţional, în lipsa scopului de a înspăimânta superiorul sau subalternul militar,
nu pot constitui componenţa de infracţiune analizată, ele putând constitui, la caz, o încălcare
disciplinară.
De exemplu, militarul în termen, în grad de soldat, primind ordin de la şeful său, comandantul de
pluton, să facă curăţenie în cazarmă, tot timpul cât efectua aceste lucrări, se exprima cu cuvinte
necenzurate, fără a le adresa cuiva concret, din cauza că nu-i place să facă curăţenie. În cazul dat nu
v-om fi în prezenţa infracţiunii analizate, ci a unui delict disciplinar.
Motivul ameninţării constă în nemulţumirea subalternului sau a şefului militar de activitatea de
serviciu a şefului sau subalternului militar, sau de unele acţiuni concrete de serviciu. Ameninţarea
şefului sau subalternului militar constituie infracţiune dacă ea este exprimată în legătură cu
activitatea legală, regulamentară a lui.
Ameninţarea în legătură cu acţiunile ilegale ale şefului sau subalternului militar nu poate fi
considerată infracţiune prevăzută de art.367 C.pen.
Astfel, ameninţarea superiorului, exprimată ca răspuns la acţiunile neregulamentare ale
superiorului (care a aplicat, de exemplu, violenţă asupra subalternului, sau i-a înjosit cinstea şi
demnitatea lui etc.) nu v-a constitui componenţa de infracţiune analizată.
Mai mult ca atât, superiorul, care a săvârşit acte ilegale în privinţa subalternului, trebuie să fie
tras la răspunderea disciplinară sau penală pentru faptele şi comportamentul său neregulamentar.
În unele cazuri, activitatea neregulamentară a superiorului, care se manifestă prin cerinţe legale,
dar excesive faţă de subaltern, care l-a determinat pe subaltern să exprime această ameninţare, nu
liberează subalternul de răspunderea penală pentru această ameninţare, însă poate servi ca
circumstanţă atenuantă417.
417
Ахметшин Х.М., Медведев А.М., Самойлов Е.М., Тер-Акопов А.А., Закон об уголовной ответственности за воинские преступления.
Комментарий, Юридическая литература, Москва, 1986, стр. 37
177
De asemenea, considerăm că nu constituie infracţiunea dată ameninţarea cu moartea, cu
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri în legătură cu relaţiile
ostile, care nu sunt condiţionate de obligaţiunile de serviciu ale şefului sau subalternului militar.
Aceste acţiuni, după caz, pot fi calificate în temeiul art.155 C.pen., dacă şeful sau subalternul
militar a fost ameninţat cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii418.
Articolul 368. Acte de violenţă săvârșite asupra militarului

(1) Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori lovirea subalternului de
către şef, precum şi a şefului de către subaltern în timpul cînd aceştia îndeplinesc obligaţiile legate
de serviciul militar
(2) Aceleaşi acţiuni:
c) soldate cu urmări grave;
d) săvîrşite pe timp de război;
e) săvîrşite în condiţii de luptă
Acţiunile de violenţă, săvârşite asupra şefului, căruia subalternul, în conformitate cu

regulamentele militare, este obligat să-i poarte respectul şi pe care trebuie să-l apere în luptă,
constituie una din cele mai grave încălcări ale disciplinei militare, încălcare ce împiedică exercitarea
de către şeful militar a obligaţiunilor sale legate de serviciul militar; ele cauzează de asemenea
daună sănătăţii lui.
În majoritatea cazurilor actele de violenţă săvârşite asupra şefului sunt dictate de motive de
răzbunare pentru cerinţele legale ale şefului faţă de subalterni (noţiunile şef şi subaltern au fost
explicate la art. 364 C.pen.).
Obiectul juridic special principal al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la sistemul
de subordonare militară şi disciplina militară, iar obiectul juridic special secundar – relaţiile sociale
cu privire la integritatea corporală sau sănătatea persoanei.
Făptuitorul, în acest mod, atentează la relaţiile de subordonare militară, cauzând daună sănătăţii
persoanei (şefului sau subalternului militar).
Dacă între făptuitor şi victimă în momentul săvârşirii actelor de violenţă lipseau relaţiile de
subordonare militară, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.369 C.pen.
Considerăm că nu pot fi calificate în temeiul art. 368 C.pen. acţiunile violente ale făptuitorului în
legătură cu îndeplinirea de către victimă, fostul şef militar, a obligaţiunilor sale de serviciu, dacă în
momentul aplicării violenţei (săvârşirii infracţiunii) acesta nu mai este şef.
Asemenea infracţiuni vor fi calificate, după caz, conform art.145 alin.(2) lit. h) ori art.151 alin.(2)
lit. c), ori art.152 alin.(2) lit. d) C.pen419.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.368 C.pen. se realizează prin acţiuni active de
vătămare intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori lovirea şefului sau
subalternului militar în timpul când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul militar.
Astfel, elementul material al infracţiunii constă într-o acţiune de lovire sau orice acte de violenţă
cauzatoare de suferinţe fizice420.
Conţinutul laturii obiective a infracţiunii analizate se bazează pe următoarele criterii obiective:
a) Circumstanţele şi împrejurările săvârşirii infracţiunii, cum ar fi aflarea în condiţii specifice, iar
uneori, chiar extremale, în timpul îndeplinirii obligaţiunilor constituţionale, - a exercitării
418
X. Ulianovschi, Infracţiuni militare, în Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu., sub redacţia A. Barbăneagră, Centrul de Drept al
Avocaţilor, Chişinău, 2003, p. 780
419
X.Ulianovschi, Infracţiuni militare, în A.Barbăneagră, V.Berliba, C.Gurschi, V.Holban, T.Popovici, Gh.Ulianovschi, X.Ulianovschi, N.Ursu,
Codul penal. Comentat şi adnotat, Cartier juridic, Chişinău, 2005, pag.596.
420
I.Pitulescu, I.Ranete, E.Derdişan, P.Abraham, Dicţionar explicativ şi practic de drept penal şi procesual penal, Editura Naţional, Bucureşti,
1999, pag.397-398.
178
serviciului militar: cazarma, poligonul, pichetul etc., unde se concentrează un mare număr de
oameni, aflarea printre care este obligatorie;
b) Violenţa se aplică în timpul exercitării serviciului militar sau în legătură cu exercitarea
obligaţiunilor serviciului militar;
c) Noţiunea violenţei include două aspecte: expresia reală, adică încălcarea respectivă a
integrităţii anatomice sau a capacităţii fiziologice şi determinarea socială, condiţionată de săvârşirea
infracţiunii421.
Lovirea şefului sau a subalternului militar în timpul când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate
de serviciul militar constă în aplicarea atât a multiplelor lovituri în orice locuri ale corpului, cât şi în
aplicarea doar a unei lovituri. Este important ca aceste lovituri să provoace durere fizică
superiorului sau subalternului militar422.
Tot în aşa fel s-a expus şi instanţa de judecată:
= Fapta militarilor în termen R şi G (gradul militar: soldaţi) de a aplica lovituri, în timpul
exercitării serviciului militar, superiorului S (gradul militar: sergent-inferior), care se afla în
exercitarea funcţiilor de serviciu, cauzându-i vătămări corporale uşoare, constituie componenţa de
infracţiune prevăzută de art.368 alin.(2) lit. a) C.pen., ca vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii
corporale şi a sănătăţii şefului, când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul militar,
săvârşite de două sau mai multe persoane.423
= Fapta militarului în termen, grănicer, gradul militar: caporal, care în faţa pichetului de grăniceri
a aplicat acte de violenţă asupra şefului său, sergentului-inferior S., care-şi îndeplinea îndatoririle
sale legate de serviciul militar, aplicându-i o lovitură cu piciorul încălţat în cizme peste picioare şi o
lovitură cu pumnul în faţă în regiunea ochiului şi nasului, pricinuindu-i vătămări corporale uşoare
sub formă de comoţie cerebrală şi fractura oaselor nasului, cât şi o echimoză în regiunea ochiului
drept, constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.243 p.1 C.pen., în redacţia Legii din 12
martie 1961 (art.368 alin.(1) C.pen. în vigoare), ca vătămare intenţionată uşoară a integrităţii
corporale şi lovirea şefului în timpul când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul
militar.424
= Fapta militarilor în termen B., C, şi T., carabinieri (gradul militar: soldaţi), care, în urma unei
înţelegeri prealabile, au aplicat acte de violenţă (lovituri cu pumnii şi picioarele peste corp, cap)
asupra şefului lor, sergentului N., care se afla la tratament medical în punctul medical al unităţii
militare, cauzându-i vătămări corporale uşoare, constituie componenţa de infracţiune prevăzută de
art.368 alin.(2) lit.a) C.pen., ca vătămare intenţionată uşoară a integrităţii corporale şi lovirea şefului
în timpul când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul militar, săvârşită de două sau mai
multe persoane.425
Considerăm că în cazul când violenţa sau lovitura este aplicată nu pentru a cauza dureri fizice
superiorului sau subalternului militar, ci în formă de batjocură (de exemplu, împingerea
superiorului, tragerea de ureche, răsucirea mâinilor, strângerea sau strivirea degetelor etc.), acţiunile
făptuitorului vor fi calificate conform art.366 C.pen., ca insulta superiorului sau subalternului
militar, cu condiţia ca această violenţă să nu fi provocat dereglarea sănătăţii sau integrităţii
corporale a victimei.
Important este la calificarea acestei infracţiuni faptul de constatare a existenţei unui aşa semn
secundar al laturii obiective cum este timpul săvârşirii infracţiunii: anume timpul îndeplinirii de
către militari a îndatoririlor de serviciu.
Îndeplinirea de către militari a îndatoririlor de serviciu presupune: participarea la acţiuni militare;
executarea funcţiilor de serviciu; executarea serviciului de alarmă, participarea la aplicaţii; aflarea
pe teritoriul unităţii militare în timpul de serviciu stabilit de orarul zilnic sau dacă aceasta o cere
necesitatea de serviciu; aflarea în misiune sau la tratament; deplasarea tur-retur la locul de serviciu
sau de la tratament; aflarea la concentrări militare; aflarea în prizonierat (cu excepţia cazurilor de
421
Жарких В.А., Насильственные преступления против военной службы, Краснодар, 2005, стр.10-15.
422
Блохин Ю.И., Воронцов С.А., Гайков В.Т. и др., Комментарий к Уголовному Кодексу Российской Федерации с постатейными
материалами и судебной практикой, Издательский Центр «МарТ», Москва, 2002, стр.809.
423
Arhiva Judecătoriei Militare, Sentinţa Judecătoriei Militare nr. 1-80/2003.
424
425
179
predare benevolă), în calitate de ostatic, de persoană internată; în cazurile apărării vieţii, sănătăţii,
onoarei si demnităţii persoanei, acordării ajutorului organelor de drept etc.
Dacă această violenţă a fost aplicate în afara timpului exercitării serviciului militar, şi nu în
legătură cu exercitarea de către superiorul militar a obligaţiunilor legate de serviciul militar,
acţiunile făptuitorului nu vor constitui componenţa infracţiunii prevăzute de art.368 C.pen., ci alte
infracţiuni sau contravenţii contra vieţii sau sănătăţii persoanei.
Modul de aplicare a actelor de violenţă nu are relevanţă la calificare, însă poate fi luat în
consideraţie la aplicarea pedepsei.
Numărul şi caracterul loviturilor aplicate şefului sau subalternului militar în timpul când acesta
îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul militar nu are relevanţă la calificarea infracţiunii, de ele
se poate ţine cont la numirea pedepsei făptuitorului.
În cazul aplicării violenţei care s-a soldat cu cauzarea de vătămări corporale mai puţin grave sau
grave, acţiunile făptuitorului trebuie să fie calificate în temeiul art.368 alin.(2) lit. c) C.pen.
În cazul aplicării violenţei asupra şefului în timpul când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate
de serviciul militar, care a fost însoţită cu cauzarea intenţionată a morţii şefului, acţiunile
făptuitorului sunt calificate prin concurs în baza art.368 alin.(2) lit. c) C.pen. şi art.145 alin.(2) lit. h)
C.pen.
Cauzarea intenţionată a vătămărilor corporale grave care au provocat decesul victimei (şefului),
în timpul când acesta îndeplinea obligaţiunile legate de serviciul militar, este calificată în temeiul
art.368 alin.(2) lit. c) C.pen. în concurs cu art.151 alin.(4) C.pen., deoarece noţiunea de acte de
violenţă din art.368 C.pen. nu cuprinde cauzarea morţii victimei în împrejurările prevăzute de
art.151 alin.(4) C.pen.
Omorul din imprudenţă a şefului în timpul aplicării faţă de el a actelor de violenţă, în timpul când
acesta îndeplinea obligaţiunile legate de serviciul militar, este calificat în baza art.368 alin.(2) lit. c)
C.pen., nemaifiind necesară calificarea acţiunilor făptuitorului şi în temeiul art.149 C.pen.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul aplicării de lovituri sau cauzării vătămărilor
corporale şefului militar.
Existenţa urmărilor grave, prevăzute în art.368 alin.(2) lit.c) C.pen., în afară de cazurile indicate
la art. 364, 365 C.pen., poate fi reţinută reieşind din circumstanţele concrete ale infracţiunii. Pentru
aceasta se ţine cont ce daună a fost cauzată intereselor serviciului militar şi personal şefului militar.
La urmări grave pot fi atribuite zădărnicirea sarcinii de luptă, cauzarea daunei materiale
considerabile unităţii militare, scăderea nivelului capacităţii de luptă a unităţii sau subunităţii
militare etc.
Subiectul infracţiunii:
Subiectul infracţiunii este special, el fiind militarul care permanent sau provizoriu, după funcţie
sau grad militar, este şef sau subaltern persoanei, asupra căreia se aplică actele de violenţă426.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată, intenţia putând fi atât
directă, cât şi indirectă.
Infracţiunea trebuie să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea de către şeful sau subalternul
militar a obligaţiunilor de serviciu. Actele de violenţă săvârşite asupra şefului sau subalternului din
motive de gelozie, răzbunare sau din alte motive ostile, personale, nelegate de activitatea de serviciu
a şefului, nu pot fi calificate în baza art.368 C.pen.
În majoritatea cazurilor actele de violenţă săvârşite asupra şefului sunt dictate de motive de
răzbunare pentru cerinţele legale ale şefului faţă de subalterni.
În cazul aplicării violenţei asupra şefului sau subalternului militar în timpul când acesta
îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul militar, care a fost însoţită cu cauzarea intenţionată a
morţii şefului, acţiunile făptuitorului sunt calificate prin concurs în baza art.368 alin.(2) lit. c)
C.pen. şi art.145 alin.(2) lit. h) C.pen.
Susţinem opinia, conform căreia, acţiunile violente a subalternului faţă de superiorul militar, nu
pot fi calificate conform art.368 C.pen. (art.334 C.pen. rus), în cazurile când făptuitorul a aplicat
violenţa în privinţa superiorului în timpul liber de serviciu militar (odihnă, concediu etc.) şi din
motive ce nu sunt legate de îndeplinirea de către superiorul militar a obligaţiunilor sale de serviciu
426
X. Ulianovschi, Infracţiuni militare în Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu, sub redacţia A. Barbăneagră, Chişinău, 2003, pag.781.
180
(din cauza relaţiilor ostile, din imbolduri huliganice, gelozie, răzbunare etc.). Asemenea fapte vor fi
calificate ca infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei.427
Omorul din imprudenţă a şefului în timpul aplicării faţă de el a actelor de violenţă, în timpul când
acesta îndeplinea obligaţiunile legate de serviciul militar, este calificat în baza art.368 alin.(2) lit. c)
C.pen., nemaifiind necesară calificarea acţiunilor făptuitorului şi în temeiul art.149 C.pen.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul aplicării de lovituri sau cauzării vătămărilor
corporale şefului militar.
Articolul 369. Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari dacă
între ei nu există raporturi de subordonare
(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, în timpul îndeplinirii
serviciului militar, dacă între ei nu există raporturi de subordonare şi dacă această încălcare s-a
manifestat prin acte de violenţă,
(2) Aceeaşi acţiune:
b) săvîrşită asupra a două sau mai multor persoane;
c) soldată cu vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
c) soldate cu urmări grave,
Interesele executării sarcinilor serviciului militar cer respectarea reciprocă a militarilor,

stabilitatea şi pregătirea permanentă de a acorda ajutor unul altuia.
Îndeplinirea sarcinilor serviciului militar este incompatibilă cu înjosirea cinstei şi demnităţii,
torturării unor militari de către alţii.
Prin aceasta se explică pericolul social al atentatelor la ordinea de relaţii reciproce dintre militarii
care nu se află în relaţii de subordonare între ei.
Nu se află în relaţii de subordonare între ei militarii care nu sunt şefi sau subalterni unul faţă de
altul atât după funcţie, cât şi după gradul militar. De exemplu, dacă un sergent aplică violenţă faţă
de alt sergent din aceeaşi unitate militară, el va răspunde pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de
art. 369 C.pen.
Însă dacă, de exemplu, un sergent aplică violenţă faţă de un soldat din aceeaşi unitate militară,
acţiunile lui vor constitui componenţa de infracţiune prevăzută de art. 368 C.pen., sau după caz, art.
370 C.pen., ca exces de putere, deoarece el este superior faţă de soldat după gradul militar428.
Obiectul juridic special principal de atentare al acestei infracţiuni îl constituie relațiile sociale cu
privire la ordinea statutară cu privire la relaţiile dintre militari, dintre persoanele care trec pregătirea
militară obligatorie şi dintre rezervişti, în timpul îndeplinirii serviciului militar, al pregătirii militare
obligatorii şi al concentrărilor, dacă între ei nu există raporturi de subordonare, reglementate de
regulamentele militare, iar obiectul secundar de atentare îl constituie viaţa şi sănătatea militarilor –
părţilor vătămate, cinstea şi demnitatea lor.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.369 C.pen. se realizează prin acţiuni active de
încălcare a regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, dintre persoanele care trec
pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, în timpul îndeplinirii serviciului militar, al
pregătirii militare obligatorii şi al concentrărilor, dacă între ei nu există raporturi de subordonare
şi dacă această încălcare s-a manifestat prin bătăi sau printr-un alt act de violenţă.
Interesele executării sarcinilor serviciului militar cer respectarea reciprocă a militarilor,
stabilitatea şi pregătirea permanentă de a acorda ajutor unul altuia.
Îndeplinirea sarcinilor serviciului militar este incompatibilă cu înjosirea cinstei şi demnităţii,
427
M.М. Лавруков, Квалификация воинских насильственных преступлений, Москва, 2004, стр.35-36.
428
X. Ulianovschi, Infracţiuni militare, în A. Barbăneagră, V. Berliba, C. Gurschi, V. Holban, T. Popovici, Gh. Ulianovschi, X. Ulianovschi, N. Ursu,
Codul penal. Comentat şi adnotat, Cartier juridic, Chişinău, 2005, p. 599.
181
torturării unor militari de către alţii.
Prin aceasta se explică pericolul social al atentatelor la ordinea de relaţii reciproce dintre militarii
care nu se află în relaţii de subordonare între ei.
Latura obiectivă a acestei infracţiuni se realizează prin încălcarea regulilor statutare de
comportare între militari, stabilite de Regulamentul disciplinei militare, Regulamentul serviciului
interior şi alte ordine şi instrucţii ce ţin de reglementarea raporturilor dintre militari.
Aceste încălcări pot fi exprimate prin:
a) înjosirea cinstei şi demnităţii victimei prin acţiuni violente;
b) batjocura faţă de militar;
c) aplicarea violenţei faţă de militar.
Înjosirea cinstei şi demnităţii victimei, prin acţiuni violente, poate fi realizată în circumstanţele
relatate la art.366 C.pen. Deosebirea infracţiunii analizate de cea, prevăzută de art.366 C.pen., în ce
priveşte înjosirea cinstei şi demnităţii victimei, constă în aceea că la art.366 C.pen. subiectul
infracţiunii este superiorul sau subalternul militar, iar în cazul art.369 C.pen., sunt militarii între
care nu există raporturi de subordonare, şi, de asemenea, în cazul art.369 C.pen., înjosirea cinstei şi
demnităţii victimei trebuie să fie însoţită de acţiuni violente.
Înjosirea cinstei şi demnităţii victimei, în sensul art.369 C.pen., nu necesită, obligatoriu, o formă
necenzurată sau obscenă.
Batjocura faţă de victimă constă în fapte, care, deşi de asemenea înjosesc cinstea şi demnitatea
persoanei, se manifestă prin batjocorirea personalităţii militarului care se realizează prin impunerea
militarului să săvârşească unele sau alte acţiuni sau să se abţină de la unele sau alte acţiuni, să
îndeplinească unele lucrări care înjosesc cinstea şi demnitatea persoanei.429
Astfel, prin sentinţa Judecătoriei Militare din 21 octombrie 2005430, M.D., a fost recunoscut
vinovat şi condamnat pentru aceea că el, fiind militar în termen în Batalionul nr.3 al unităţii militare
1001 din or. Chişinău, gradul militar soldat, pe data de 22 august 2005, pe la orele 12.00, a încălcat
grav regulile statutare de comportare între militari, prevăzute de art.1, 2, 13, 16, 66, 68, 169 ale
Regulamentului serviciului interior şi art.2,4 ale Regulamentului Disciplinar ale FA, în următoarele
împrejurări: pe teritoriul orăşelului sportiv al unităţii militare susindicate, din motive inventate,
intenţionat, pentru a-i intimida, i-a impus pe militarii I.D., şi D.R., cu care în raporturi de
subordonare nu se afla, să facă 100 flotări, iar după ce ultimii au făcut flotările, le-a aplicat fiecăruia
câte 4-5 lovituri cu pumnul peste corp, cauzându-le dureri fizice, bătăi.
Acţiunile inculpatului M.D. Judecătoria Militară le-a calificat conform art.369 alin.(2) lit.b)
C.pen. ca încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, de către militarul în
termen, dacă între ei nu există raporturi de subordonare, care s-a manifestat prin bătăi şi altă
violenţă (batjocură), săvârşită faţă de două persoane.
Bătaia constă în aplicarea de lovituri de către un militar altui militar, cauzarea vătămării
corporale neînsemnate, fără dereglarea sănătăţii de scurtă durată, cu condiţia ca să nu fi fost cauzate
vătămări corporale uşoare sau mai grave.
Alte acte de violenţă pot fi diferite acţiuni violente faţă de victimă care-i provoacă dureri fizice,
suferinţe sau înjosesc cinstea şi demnitatea militarului.
Tot în aşa mod s-a expus şi instanţa de judecată: Prin sentinţa Judecătoriei Militare din 10 martie
2006431, D.A., a fost recunoscut vinovat şi condamnat conform art.369 alin.(1) C.pen. pentru aceea
că el, fiind militar în termen în unitatea militară, Batalionul de Pază şi Asigurare dislocat în or.
Chişinău, gradul militar soldat, a încălcat grav regulile statutare de comportare între militari,
prevăzute de art.1, 2, 13, 16, 66, 77 ale Regulamentului serviciului interior şi art.2,4 ale
Regulamentului Disciplinar ale FA, care- l obligau să dea dovadă de tact şi atenţie faţă de militari,
să nu admită faţă de ei grosolănii şi fapte nedemne, să preţuiască camaraderia ostăşească, să stimeze
onoarea şi demnitatea fiecăruia, în următoarele împrejurări: pe data de 28 ianuarie 2006, pe la orele
19.00, în încăperea cazărmii Batalionului de Pază şi Asigurare dislocat în or. Chişinău, fără vreun
motiv esenţial, i-a aplicat părţii vătămate, soldatului aceleiaşi unităţi militare, A.S., cu care în
raporturi de subordonare nu se găsea, o lovitură cu palma peste faţă, o lovitură cu speteaza de la pat
429
Ваулина Т.И., Волостнов П.А., Ковалев М.И., Уголовное право, Особенная часть, Издательская группа Норма, Москва, стр. 718
430
Arhiva Judecătoriei Militare, Dosarul penal nr.1-77/2005.
431
Arhiva Judecătoriei Militare, Dosarul penal nr. 1-22/2006.
182
peste mâna stângă, cauzându-i vătămări corporale neînsemnate sub formă de echimoză în regiunea
braţului stâng, iar pe data de 5 februarie 2006, pe la orele 19.30, i-a impus pe trei soldaţi cu termen
mai mic de serviciu să-l ridice şi să-l lovească cu burta de pământ pe A.S., cea ce ultimii au şi făcut,
iar mai apoi, tot la indicaţia lui D.A., cei trei soldaţi l-au dus şi l-au aruncat în veceul cazărmii, iar
inculpatul D.A., l-a ţinut un timp cu capul într-un butoi cu apă, astfel înjosindu-i cinstea şi
demnitate şi cauzându-i dureri fizice.
Astfel, acţiunile inculpatului D.A., Judecătoria Militară le-a califică conform art.369 alin.(2) lit.
a) C.pen. ca încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, de către militarul în
termen, dacă între ei nu există raporturi de subordonare, care s-a manifestat prin bătăi şi alte acte de
violenţă, săvârşită în mod repetat.
Totuşi, considerăm că în cazul când insulta dintre militarii care nu se află în raporturi de
subordonare a avut loc doar pe cale verbală, fără ca să fie aplicată violenţa sau batjocura,
componenţa de infracţiune prevăzută de art.369 C.pen. lipseşte.
În astfel de cazuri, vom fi în prezența unui delict disciplinar.
În cazul cauzării vătămărilor corporale uşoare sau medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii
părţii vătămate, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în baza art.369 alin.(2) sau (3) C.pen.
Loviturile pot fi aplicate cu mâinile, cu picioarele sau cu alte părţi ale corpului (cotul, capul,
genunchiul, umărul etc.), precum şi cu alte obiecte (vergea, mătură, curea etc.), cu excepţia armelor.
În cazul aplicării armei, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.369 alin.(3) lit. b)
C.pen.
Prin alt act de violenţă se înţelege aplicarea violenţei fizice sau psihice faţă de victimă.
În opinia noastră, prin violenţă fizică se înţelege o activitate ce influenţează asupra entităţii fizice
a persoanei, cum ar fi: împingerea militarului, tragerea de păr, pişcăturile, stropirea cu apă rece în
timp de iarnă sau cu apă fierbinte, aruncarea la pământ sau la podea a victimei, lovirea acesteia cu
capul sau cu alte părţi ale corpului de perete, privarea de libertate a militarului, cum ar fi legarea
mâinilor sau picioarelor, ţinerea victimei în sac etc.
Prin violenţă psihică se înţelege înjosirea cinstei şi demnităţii militarului însoţită de ameninţări cu
aplicarea violenţei, cum ar fi trezirea militarului din somn şi menţinerea lui în stare trează în timpul
lui de odihnă sau de somn, impunerea de către militari a părţii vătămate să spele sau să calce hainele
altor militari, sau să le cureţe încălţămintea, sau impunerea să facă flotări, să care greutăţi dintr-un
loc în altul, sau să schimbe cu ei unele elemente ale echipamentului sau ţinutei militare, date lor în
folosinţă.
Sustragerea sau însușirea proprietăţii personale a militarului în cadrul încălcării regulilor statutare
cu privire la relaţiile dintre militari este calificată prin concurs de infracţiuni, conform art.369 şi 187
C.pen., sau, după caz, altă infracţiune contra patrimoniului (art.188, 189 C.pen. etc.).
Această infracţiune poate fi săvârşită în dispoziţiunea unităţii militare, pe teritoriul sau în afara
teritoriului ei, în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu militar sau în timpul de odihnă, în
timpul activităţii sportive, culturale, în timpul învoirilor din unitatea militară, în timpul aflării în
delegaţie, în instituţiile medicale, puncte medicale sau spitale etc.
Componenţa de infracţiune discutată e prezentă în cazurile în care lovirea sau alte acte de
violenţă au fost săvârşite în legătură cu îndeplinirea de către partea vătămată a obligaţiunilor sale
legate de serviciul militar, adică în cadrul activităţii de serviciu a acestuia.
Totuşi, nu vor constitui componenţa de infracţiune prevăzută de art.369 C.pen. cazurile în care
violenţa este aplicată de către un militar faţă de alt militar din motive personale sau din alte motive
care nu-s legate de serviciul militar, când aceşti militari se află în învoire, concediu, în cercul lor de
prieteni etc.
În funcţie de circumstanţele concrete această violenţă poate constitui o infracţiune contra
persoanei sau huliganism.
Săvîrşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute la diferite articole ale C.pen. este
considerată ca repetare a infracţiunii în cazurile prevăzute în PS a acestui cod.
În mod repetat infracţiunea poate fi săvârşită atât faţă de diferite persoane, cât şi faţă de una şi
aceeaşi persoană.
Considerăm că nu se consideră săvârşire a infracţiunii în mod repetat aplicarea violenţei sau
lovirea concomitentă a două sau mai multor persoane, cuprinsă de una şi aceeaşi intenţie
183
infracţională. Atare fapte sunt calificate conform art.369 alin.(2) lit.b) C.pen. ca săvârşire a
infracţiunii asupra a două sau mai multor persoane.
În cazul în care infracţiunea s-a soldat cu vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau
a sănătăţii, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.369 alin.(2) lit.c) C.pen.
Tot în aşa mod s-a expus şi instanţa de judecată:
a) Fapta militarului în termen de a lovi, în timpul exercitării serviciului militar, pe alt militar cu
care nu se afla în raporturi de subordonare, şi care se afla în exercitarea funcţiilor de serviciu de
patrulare, cauzându-i vătămări corporale uşoare, constituie componenţa de infracţiune prevăzută de
art.369 alin.(2) lit.c) C.pen., ca încălcare a regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari,
săvârşită de către un militar, dacă între ei nu există raporturi de subordonare, care s-a manifestat
prin bătăi, soldate cu vătămarea corporală uşoară a integrităţii corporale a părţii vătămate.432
b) Fapta militarilor în termen R. şi G. de a lovi, împreună, în timpul exercitării serviciului militar,
pe un alt militar cu care nu se aflau în raporturi de subordonare, cauzându-i vătămări corporale
uşoare, constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.369 alin.(3) lit. a) C.pen., ca încălcare
a regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, săvârşită de către un militar, dacă între ei nu
există raporturi de subordonare, care s-a manifestat prin bătăi, soldate cu vătămarea corporală
uşoară a integrităţii corporale a părţii vătămate, săvârşită de două sau mai multe persoane.433
c) Fapta militarului în termen L. de a aplica lovituri, în timpul exercitării serviciului militar, altui
militar cu care nu se afla în raporturi de subordonare, a fost recalificată, de la art.369 alin.(3) lit. a)
C.pen., conform art.369 alin.(1) C.pen., ca încălcare a regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre
militari, săvârşită de către un militar, dacă între ei nu există raporturi de subordonare, care s-a
manifestat prin bătăi, deoarece în şedinţa de judecată nu s-a constatat că în timpul aplicării
loviturilor de către L. lui I. i-au fost cauzate vătămări corporale grave, lipseşte raportul cauzal dintre
aplicarea loviturilor şi de către L. şi survenirea consecinţelor prejudiciabile (cauzarea vătămărilor
corporale grave lui I.).434
Subiectul infracţiunii de încălcare a regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari.
Subiect al infracţiunii poate fi orice militar care nu se află în raporturi de subordonare cu
victima, cum ar fi: soldaţii, sergenţii, plutonierii, ofiţerii etc.,435indiferent de forma serviciului
militar pe care-l exercită: serviciul militar în termen sau cel cu termen redus, serviciul militar pe
contract, student în instituţiile de învăţământ militare sau în timpul instrucţiunilor sau
concentrărilor.
Componenţa de infracţiune discutată e prezentă în cazurile în care lovirea sau alte acte de
violenţă au fost săvârşite în legătură cu îndeplinirea de către partea vătămată a obligaţiunilor sale
legate de serviciul militar, adică în cadrul activităţii de serviciu a acestuia.
Totuşi, considerăm că nu suntem în prezenţa infracţiunii prevăzute de art.369 C.pen. în cazul în
care violenţa este aplicată de către un militar faţă de alt militar din motive personale sau din alte
motive care nu-s legate de serviciul militar, când aceşti militari se află în învoire, concediu, în
cercul lor de prieteni etc.
În funcţie de circumstanţele concrete această violenţă poate constitui o infracţiune contra
persoanei sau huliganism.
Din punctul de vedere al laturii subiective această infracţiune se săvârşeşte cu intenţie directă:
făptuitorul înţelege că, aplicând lovituri ori săvârşind altă violenţă faţă de alt militar, cu care nu se
află în relaţii de subordonare, încalcă ordinea de comportare reciprocă între militari, stabilită de
regulamentele militare, şi doreşte aceasta.
Poziţia psihică a făptuitorului faţă de consecinţele survenite (cauzarea de dureri fizice, a
vătămărilor corporale, gravitatea lor, survenirea morţii etc.) poate fi exprimată atât prin intenţie
directă sau indirectă, cât şi prin imprudenţă.
Motivul săvârşirii acestei infracţiuni nu are relevanţă asupra calificării infracţiunii. El poate fi
diferit: făptuitorul poate acţiona din motivul de nemulţumire faţă de atitudinea neconştiincioasă a
432
Arhiva Judecătoriei Militare, Sentinţa Judecătoriei Militare nr. 1-12/2004, Decizia Curţii de Apel Chişinău nr. la-518/2004).
433
434
435
X. Ulianovschi, Răspunderea juridică a militarilor şi disciplina militară // Dreptul Militar în Republica Moldova, X. Ulianovschi, Gh.
Ulianovschi, V. Bucatari, Ed. Prut Internaţional, Chişinău, 2003, pag.225.
184
victimei faţă de îndeplinirea obligaţiunilor sale de serviciu, din motivul relaţiilor ostile ce s-au
format între el şi victimă, din dorinţa militarului cu mai mare stagiu de serviciu de a accentua
superioritatea sa fictivă faţă de militarii cu termen de serviciu mai mic.
În unele cazuri, această infracţiune poate fi săvârşită şi de către militarii cu stagiu mai mic de
serviciu militar asupra celor cu stagiu mai mare din cauza că ultimii cândva i-au maltratat sau
înjosit.
De asemenea, această infracţiune poate fi săvârşită şi de către militarii cu acelaşi stagiu de
serviciu militar unul faţă de altul, din cauza că victima nu participă împreună cu el la batjocorirea şi
maltratarea militarilor cu termen de serviciu mai mic etc.
Deoarece prin acţiunile sale făptuitorul intenţionat încalcă regulile statutare de comportare dintre
militari, motivele invocate de el nu are relevanţă la calificarea faptelor sale pe art.369 C.pen.
În cazul în care infracţiunea s-a soldat cu vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.369 alin.(2) lit.c) C.pen.,
indiferent de forma de vinovăţie cu care s-a activat faţă de consecinţele prejudiciabile. Nu are
relevanţă la calificarea infracţiunii forma vinovăţiei faţă de consecinţele survenite (intenţie sau
imprudenţă). De ea se va ţine cont la numirea felului şi măsurii de pedeapsă în cadrul
individualizării pedepsei penale.
Articolul 370. Abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii
(1) Abuzul de putere sau de serviciu, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu de
către şef sau de către o persoană cu funcţie de răspundere, inacţiunea la exercitarea puterii, dacă
acestea au cauzat victimei sau intereselor de serviciu daune în proporţii considerabile,
se pedepsesc cu amendă în mărime de 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 3
ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu urmări grave
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
b) în condiţii de luptă,
Esenţa acestei infracţiuni constă în faptul că şeful militar sau persoana cu funcţii de răspundere
militară săvârşeşte abuz de putere sau de serviciu, inacţiune la exercitarea puterii, exces de putere
sau depăşeşte atribuţiile de serviciu cauzând victimei sau intereselor de serviciu daune în proporţii
considerabile.
Gradul prejudiciabil al infracţiunii constă în încălcarea serioasă de către persoana cu funcţii de
răspundere militară a ordinii stabilite de exercitare a serviciului militar, în subminarea autorităţii
comandanţilor şi şefilor militari, în provocarea dezorganizării în activitatea lor, dezordinii, iar
uneori chiar în crearea pericolului sau împiedicarea îndeplinirii de către subunităţile militare a
sarcinilor de luptă. Abuzurile sau excesele de putere subminează climatul social-psihologic în
subunităţile FA, pun sub semn de îndoială credinţa militarilor în supremaţia Legii, a
Regulamentelor militare, trăinicia disciplinei militare şi bazele dreptăţii.
Abuzurile de putere şi de serviciu pot servi deseori ca factori de săvârşire a sustragerilor şi a altor
infracţiuni.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.370 C.pen. se realizează prin fapte infracţionale
de abuz de putere sau de serviciu, exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu de către şef
sau de către o persoană cu funcţie de răspundere, inacţiune la exercitarea puterii doar în cazurile
în care acestea au cauzat victimei sau intereselor de serviciu daune în proporţii considerabile.
Din punct de vedere al laturii obiective, infracţiunea analizată are mai multe modalităţi de
săvârşire:
185
a) Abuz de putere sau de serviciu;
b) exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu;
c) Inacţiune la exercitarea puterii.
Abuzurile de putere sau de serviciu se realizează atât prin acţiuni, cât şi prin inacţiuni şi se
caracterizează prin aceea că şeful militar (persoana cu funcţie de răspundere, persoana publică şi
persoana cu funcţie de demnitate publică) săvârşeşte fapte, care întră în obligaţiunile sale de
serviciu, însă în detrimentul intereselor serviciului militar.
Formele concrete de săvârşire a abuzului de putere sau de serviciu sunt diverse: darea de către
comandant, şef, subalternului, a unui ordin, dispoziţie ce contravine legilor sau regulamentelor
militare şi intereselor de serviciu militar; eliberarea ilegală de documente; folosirea în interese
personale a serviciilor subalternilor; încălcarea regulilor de folosire a mijloacelor financiare şi
materiale; înscrierea intenţionată în documentele financiare a unor date false pentru a deruta şi duce
în eroare comisiile de control şi pentru a acoperi neajunsurile materiale etc.
Un criteriu obligatoriu al abuzului de putere sau de serviciu îl constituie coeziunea (legătura)
dintre fapta săvârşită şi poziţia de serviciu al şefului sau a persoanei cu funcţii de răspundere,
persoanei publice şi persoanei cu funcţie de demnitate publică.
În cazurile abuzului de putere sau de serviciu şeful sau persoana cu funcţii de răspundere,
persoana publică sau persoana cu funcţie de demnitate publică formal acţionează în limitele
competenţei sale, însă foloseşte drepturile şi competenţele sale în detrimentul intereselor de
serviciu. Acţiunile lui, în asemenea cazuri sunt ilegale: ele nu numai că nu erau necesare
necesităţilor de serviciu, dar şi contraveneau intereselor serviciului militar.
Prin urmare, la examinarea unor asemenea cauze penale, este necesar de constatat dacă
contraveneau sau nu, faptele săvârşite intereselor serviciului militar.
Pentru constatarea circumstanţelor susindicate, instanţele de judecată trebuie să se conducă de
cerinţele legilor, regulamentelor, instrucţiunilor şi altor acte normative, de interesele întăririi
disciplinei militare, pregătirii de luptă, securităţii stabilite a ordinii de exercitare a serviciului
militar, cât şi de protecţia drepturilor şi libertăţilor militarilor şi a altor persoane.436
Tot în aşa mod s-a expus şi instanţa de judecată:
De exemplu, prin sentinţa Judecătoriei Militare din 27 mai 2005, C.V. a fost recunoscut vinovat
şi condamnat pe art.370 alin.(1) C.pen., pentru abuz de putere şi de serviciu, săvârşit de către şef şi
o persoană cu funcţii de răspundere care au cauzat intereselor de serviciu daune în proporţii
considerabile, deoarece el, fiind militar pe contract, şef şi persoană cu funcţii de răspundere,
comandantul Batalionului 1 al unităţii militare 1001 a Departamentului Trupelor de Carabinieri
dislocată în or. Chişinău, a încălcat grav prevederile art.4 lit.g), art.13 ale Legii RM cu privire la
apărarea naţională, art.17 alin.(1) lit.e) şi art.17 alin.2) ale Legii cu privire la pregătirea
cetăţenilor pentru apărarea Patriei, şi art.13, 14, 16, 33, 66, 75-84, 136-137 ale Regulamentului
serviciului interior al FA şi art. 2,4,6,8 ale Regulamentului Disciplinei Militare(în vigoare la acel
moment), a săvârşit abuz de putere şi de serviciu, cauzând intereselor de serviciu daune în proporţii
considerabile ce s-au manifestat prin subminarea capacităţii de luptă a Batalionului nr. 1 şi unităţii
militare 1001, în următoarele împrejurări: la 16 aprilie 2005, pe la orele 7.30, contrar destinaţiei
pregătirii militarilor pentru apărarea naţională şi dezvoltării capacităţilor de luptă, a sustras ilegal da
la serviciul militar pe 5 militarii în termen şi 1 militar pe contract ai Batalionului nr. 1, pe care i-a
trimis la lucrări fizice neprevăzute de regulamentele militare, în afara unităţii militare, în gospodăria
cetăţeanului V.A., situată în satul Budeşti sect. Ciocana mun. Chişinău, unde ei au lucrat până la
orele 16.00, când au fost reţinuţi de colaboratorii de poliţie. Aflându-se ilegal în afara unităţii
militare în timpul exercitării serviciului militar, militarii susindicaţi au folosit băuturi alcoolice şi au
fost antrenaţi într-un conflict cu vecinii, în urma cărora ei au fost maltrataţi, fiindu-le cauzate dureri
fizice.
În urma acţiunilor sale ilegale, inculpatul C.V. a subminat autoritatea FA şi climatul social-
psihologic a unităţii militare, a pus în pericol îndeplinirea de către subunitate a sarcinilor de luptă, a
provocat slăbirea eficienţei a calculului de luptă a unităţii, a influenţat negativ asupra ordinii de
exercitare a serviciului militar prin excluderea a 6 militari din procesul de executare a serviciului
436
Васильев Н.В., Ахметшин Х.М., Кудрявцев В.Н., Шанин В.Н., Воинские преступления, Москва, 1970, стр.260-261.
186
militar, adică a cauzat intereselor de serviciu daune în proporţii considerabile.437
Abuzurile de putere sau de serviciu pot servi deseori ca factori de săvârşire şi a unor infracţiuni
de sustrageri:
De exemplu, prin sentinţa Judecătoriei Militare din 21 iunie 2005, D.I., a fost recunoscut vinovat
şi condamnat pe art.370 alin.(1) C.pen., pentru abuz de putere şi de serviciu, săvârşit de şeful militar
şi persoana cu funcţii de răspundere, care au cauzat intereselor de serviciu daune în proporţii
considerabile, deoarece el, în perioada lunilor septembrie-octombrie 2004, folosind intenţionat
situaţia sa de serviciu şi fiind Şef militar superior al Forţelor de Menţinere a Păcii (FMP) şi
persoană cu funcţii de răspundere, în perioada lunilor septembrie-octombrie 2004, abuzând de
funcţia deţinută şi sub pretextul verificării unităţilor subordonate a cerut să-i fie transmise pentru uz
personal, din depozitul alimentar al Batalionului nr.3 Infanterie Independent al FMP dislocat în s.
Coşniţa, raionul Dubăsari, din Compania Independentă FMP dislocată în s. Varniţa, r-nul Anenii
Noi, de la Depozitul de carburanţi-lubrifianţi din mun. Chişinău produse alimentare, benzină, în
sumă totală de 13 mii lei.
Tot prin aceiaşi sentinţă, acţiunile lui I.D., au mai fost calificate şi pe art.195 alin.(1) C.pen. ca
sustragerea averii în proporţii mari din avutul proprietarului, săvârşită prin delapidare, cu folosirea
atribuţiilor de serviciu438.
Exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu sunt acele acţiuni intenţionate săvârşite de
către şeful sau persoana cu funcţii de răspundere militară, persoana publică sau persoana cu funcţie
de demnitate publică pe care nu trebuie să le săvârşească în nici un caz şeful sau persoana cu funcţii
de răspundere militară.
Aceste acţiuni vor fi considerate totdeauna ilegale (de exemplu, aplicarea violenţei sau a altor
metode neregulamentare de către şefii militari asupra subalternilor, transmiterea ilegală a unităţilor
de tehnică militară în folosinţa terţelor persoane etc.).
Tot ca exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu vor fi calificate acţiunile superiorului
(şefului) militar de aplicare, cu folosirea atribuţiilor sale de serviciu, a măsurilor de influenţă faţă de
subalterni, violente, în aşa numitul scop de “educare”.439
Prin sentinţa Judecătoriei Militare din 15 aprilie 2005,440acţiunile inculpatului B.V., au fost
calificate pe art.370 alin.(1) C.pen. ca excesul de putere săvârşit de către şef care a cauzat victimei
şi intereselor de serviciu daune în proporţii considerabile, deoarece el, fiind militar pe contract în
unitatea militară, Brigada de Infanterie Motorizată nr.2 or. Chişinău, comandantul plutonului de
cercetare, gradul militar locotenent, la 20 septembrie 2004 pentru şase luni, adică până la 20 martie
2005, a fost detaşat pentru satisfacerea în continuare a serviciului militar prin contract în unitatea
militară - Batalionul nr.3 Infanterie Moto a Forţelor de Menţinere a Păcii, dislocat în s. Coşniţa r-
nul Dubăsari, în funcţie de comandant al plutonului 3, în grad militar locotenent. In aceiaşi unitate
militară şi pluton satisfăcea serviciul militar în termen sergentul inferior B.D., în funcţie de
comandant de grupă, care după gradul militar şi funcţia deţinută conform prevederilor art.34, 35 a
Regulamentului serviciului interior al FA ale RM (în vigoare la acel moment) este subalternul lui
B.V. La 8 ianuarie a.2005 inculpatul B.V., în incinta corpului de gardă pe teritoriul Batalionului
nr.3 Infanterie Moto a Forţelor de Menţinere a Păcii, grosolan a încălcat cerinţele art.13, 16,33, 66,
78, 79,94, 158, 159 a Regulamentului serviciului interior al FA, art.4 şi 6 a Regulamentului
Disciplinei militare a FA în următoarele împrejurări: la 8 ianuarie 2005 în jurul orelor 13.00-14.00
în odaia de odihnă a corpului de gardă a Batalionului nr.3 Infanterie Moto a Forţelor de Menţinere a
Păcii, dislocat în s. Coşniţa, r-nul Dubăsari B.V., intenţionat, din motive inventate - precum că B.D.,
a dormit la post şi ca să-i fie de învăţătură pe viitor, a luat baioneta lui B.D., şi i-a aplicat acestuia
16 (şaisprezece) lovituri puternice cu latul lamei baionetei peste palmele ambelor mâni (câte 8
lovituri peste fiecare palmă) pricinuindu-i dureri fizice acute.
Este necesar de accentuat, că pentru constatarea faptului dacă acţiunile şefului, persoanei cu
funcţii de răspundere, persoanei publice şi persoanei cu funcţie de demnitate publică au fost dictate
de necesităţile de serviciu sau nu, trebuie de reieşit din aprecierea acestor acţiuni nu doar din
437
438
439
Анашкин Г.З., Ахметшин Х.М., Бородин С.В., Комментарий к Уголовному Кодексу РСФСР, Юридическая литература, Москва, 1980,
стр.461.
440
187
punctul de vedere a intereselor unei sau altei unităţi sau subunităţi militare, sau unui oarecare grup
din efectivul militar la un moment concret, ci trebuie de condus de prevederile legilor, a
regulamentelor militare, intereselor FA în general.
Aşa, de exemplu, şeful militar, care a dat subalternilor ordin să pregătească lemne în pădure, unde
aşa ceva este interzis, nu poate, pentru îndreptăţirea acţiunilor sale, să facă trimitere la necesitatea
încălzirii cazărmii unităţii militare. Pentru primirea lemnelor, dânsul trebuie să acţioneze nu
samavolnic, abuzând de drepturile lui, ci în ordinea stabilită de lege şi alte acte normative.441
Tot în aşa mod a hotărât şi instanţa de judecată:
Prin sentinţa Judecătoriei Militare din 25 decembrie 2002, M.A. a fost recunoscut vinovat şi
condamnat pe art.261 alin.(1) C.pen., în redacţia Legii din 24 martie 1961 (art.370 alin.(2) C.pen. în
vigoare), ca abuzul de putere şi serviciu, săvârşit de persoane cu funcţii de răspundere, care a cauzat
daune considerabile, constatând că el, fiind militar pe contract în unitatea militară-pichetul de
grăniceri nr.14, dislocat în or. Ungheni, gradul militar locotenent major, comandantul pichetului de
grăniceri nr.14, fiind persoană cu funcţii de răspundere, a comis abuz de putere şi de serviciu, care a
cauzat o daună considerabilă ordinii de drept în unitatea militară şi părţii vătămate, militarului V. P.,
în următoarele împrejurări: Pe data de 13 noiembrie 2002, pe la orele 12.00 a dat un ordin ilegal
unui grup din 9 subalterni să taie copaci din pădurea de grupa 1-a cu funcţii de protecţie a apelor din
zona de frontieră, sect.35 din sectorul Ungheni, fără a avea autorizaţia respectivă pentru tăierea
copacilor. Executând ordinul ilegal, grupul de subalterni susindicat a tăiat ilegal opt arbori verzi din
pădurea de grupa 1-a susindicată, cauzând daună materială considerabilă statului (Inspectoratului
Ecologic Ungheni) în sumă de 540 lei. Din cauza că militarii subalterni susindicaţi nu aveau
cunoştinţe şi aptitudini necesare la tăiatul copacilor, n-au fost pregătiţi şi instruiţi în vederea
respectării tehnicii de tăiere a copacilor şi a securităţii, în procesul de tăiere ilegală a copacilor, un
arbore mare, în cădere l-a lovit cu crengile pe ostaşul V.P., pricinuindu-i vătămări corporale grave
sub formă de traumă cranio-cerebrală închisă cu fractura oaselor craniului complicată cu hematom
epidoral de dreapta şi fractură închisă a claviculei drepte în 1/3 medie442.
Inacţiunea în exercitarea puterii reprezintă un comportament pasiv al persoanei cu funcţii de
răspundere sau al şefului militar faţă de obligaţiunile sale, pe care el, conform obligaţiunilor
funcţionale sau de serviciu, trebuie să le îndeplinească.
Inacţiunea infracţională a persoanei cu funcţii de răspundere sau a şefului militar faţă de
obligaţiunile sale, pe care el, conform obligaţiunilor funcţionale sau de serviciu, trebuie să le
îndeplinească pentru preîntâmpinarea consecinţelor social-periculoase, prejudiciabile, poate cauza
urmări grave sau daune considerabile intereselor serviciului militar. De exemplu, dacă şeful militar
vede că subalternii care transportă bunurile militare sustrag cartuşe de luptă şi le vând unor terţe
persoane şi nu curmă aceste acţiuni şi, ca rezultat, se cauzează daună considerabilă unităţii sau
subunităţii militare, acest şef va purta răspundere penală pentru inacţiune în exercitarea puterii.
Tot ca infracţiune prevăzută de art.370 alin.(1) C.pen., ca inacţiune la exercitarea puterii au fost
apreciate faptele lui D.V., prin sentinţa Judecătoriei Militare din 11 octombrie 2004, care a constatat
că el fiind militar pe contract, căpitan, şef al serviciului alimentar Regimentul Transmisiuni, nu şi-a
îndeplinit obligaţiunile funcţionale, încălcând grav cerinţele art.116, 117, 119, a Regulamentului
serviciului interior al FA (în vigoare la acel moment), ce-l obliga să cunoască existentul, starea,
precum şi regulile de exploatare /folosire/ a tehnicii militare şi a altor mijloace materiale pe linia
serviciului său, să îngrijească de buna stare de funcţionare a tehnicii militare şi a altor mijloace
materiale pe linia serviciului său în subunităţi şi la depozit, să organizeze exploatarea /folosirea/ lor
corectă şi să asigure în acelaşi timp îndeplinirea cerinţelor de securitate, să prezinte la timp cereri de
tehnică militară şi de alte mijloace materiale pe linia serviciului său, să verifice calitatea şi
termenele de reparaţie, să organizeze reparaţia tehnicii pe linia serviciului său, să verifice calitatea
şi termenele de reparaţie a tehnicii, care nu poate fi reparată cu forţe proprii, să ia măsuri de
prevenire a incidentelor cu tehnica militară şi alte mijloace materiale pe linia serviciului său, să
determine cauzele acestor evenimente şi să i-a măsuri de lichidare a lor, să participe la activitate de
raţionalizare şi de invenţie, s-o organizeze în serviciul şi subunitatea subordonată, să conducă
înzestrarea bazei materiale de instrucţie în specialitatea sa, să asigure respectarea regulilor sanitaro-
441
Хан-Магомедов Д.Е., Ответственность за воинские преступления, Москва, 1959, стр.67-68.
442
Arhiva Judecătoriei Militare, Dosarul penal 1-145/2002.
188
igienice la păstrarea şi tratarea produselor alimentare, încăperilor, precum şi utilajului tehnologic,
frigorific, nemecanic şi respectarea regulilor de securitate la exploatarea lor. În afară de aceasta
şeful serviciului alimentar are dreptul: „să interzică exploatarea tehnicii militare, dacă au fost
constate nereguli, care pot conduce la accidente sau la scoaterea lor din funcţiune, de asemenea,
când nu se îndeplinesc cerinţele de securitate”.
D.V., nu a respectat aceste cerinţe, admiţând inacţiune la exercitarea puterii, ce a dus la traumarea
pe 12 decembrie 2003 a militarului, brutarului superior M.V.
Astfel, pe linia serviciului alimentar al Regimentului Transmisiuni, ce era condus de căpitanul
D.V. funcţiona o fabrică de pâine de model ПМX.
În completul fabricii intra maşina de frământat aluat de model „TM-3” cu nr. 6659, care nu
corespundea cerinţelor de securitate şi anume: p.11, 12 al STAS 12.2.062-81 şi p.6.1.7, 7.6.14 ale
Regulilor tehnicii securităţii şi sanităriei de producere la întreprinderile de panificaţie şi paste
făinoase, care indică, că „maşinile de amestecat aluat de acţiune neîntreruptă şi continuă, cu
recipient fix de amestecare trebuie să se închidă de asupra cu capace, blocate cu organele de
amestecare”, „Împrejmuirea de protecţie, care încurcă accesul la elementele utilajului, care necesită
o atenţie deosebită sau special stabilite, trebuie să aibă blocaj automat, care să asigure funcţionarea
utilajului numai în poziţia de protecţie a împrejmuirii”, „Construcţia şi instalarea împrejmuirilor de
protecţie trebuie să excludă posibilitatea de atingere întâmplătoare a lucrătorului cu elementele
împrejmuite”.
D.V. nu a întreprins careva măsuri reale în vederea aducerii şi modernizării utilajului fabricii în
corespundere cu cerinţele actelor de protecţie a muncii în vigoare.
Lipsa mecanismului de blocare a capacului de protecţie a maşinii de amestecat aluat TM-3 a
permis pătrunderea liberă a soldatului M.V. în zona de pericol sporit a utilajului în timpul
funcţionării lui şi ca rezultat a fost traumat.
Aşa, la 12 decembrie 2003 în jurul orei 13.40 M.V., în timpul îndeplinirii obligaţiunilor de
serviciu, având acces liber la organele rotire /transportor elicoidalşnec/ al maşinii de frământat
aluat de model TM-3, a pătruns liber cu mâna dreaptă în interiorul maşinii prin partea de sus, în
timpul când capacul de protecţie era deschis şi valul de amestecat se afla în stare de funcţionare şi
ca rezultat s-a traumat, fiindu-i cauzate vătămări corporale medii sub formă de „zdrobirea”
/mutilarea/ degetelor III-IV-V la mâna dreapta etc.
Tot în aşa sens s-au expus şi instanţele judiciare ierarhic superioare: Această sentinţă a fost
menţinută fără modificări prin Decizia Colegiului penal lărgit al CSJ nr.1ra-176/2005 din 19 aprilie
2005 şi Hot. Plen. CSJ nr. 4-1re-46/2005 din 27 iunie 2005, fiind respinse recursurile lui D.V. şi a
apărătorului său ca nefondate443.
De asemenea, neluarea de către şeful militar a măsurilor respective pentru curmarea relaţiilor
neregulamentare dintre subalterni va fi calificată ca inacţiune în exercitarea puterii etc.444
Un alt criteriu obligatoriu al acestor acţiuni sau inacţiuni infracţionale constă în faptul că şeful
militar sau persoana cu funcţii de răspundere săvârşeşte aceste acţiuni sau inacţiuni în detrimentul
intereselor de serviciu sau depăşeşte vădit atribuţiile sale de serviciu.
Dauna considerabilă constă în urmări prejudiciabile importante prin caracterul sau mărimea lor.
Ele pot fi exprimate în diferite forme de consecinţe cu caracter material sau nematerial (de exemplu,
neîndeplinirea sarcinii de luptă, distrugerea sau deteriorarea tehnicii militare, crearea de obstacole
sau întreruperea serviciului militar etc.).
De către instanţele de judecată s-au dat mai multe hotărâri cu privire la abuzurile sau excesele de
putere, săvârşite de către superiorii militari faţă de inferiori în diferite circumstanţe, cum ar fi:
- Fapta comandantului unităţii militare (gradul militar: locotenent-colonel), care, având cunoştinţă
despre săvârşirea a trei infracţiuni în unitatea militară subordonată lui şi cunoscând faptul că ofiţerii
acestei unităţi militare maltratează subalternii lor, nu şi-a îndeplinit obligaţiunile de serviciu
reglementate de art.94 al Regulamentului serviciului interior al FA, care-1 obliga să ia măsuri de
prevenire a infracţiunilor şi incidentelor, iar în cazul comiterii lor - să înştiinţeze procurorul militar,
n-a îndeplinit aceste obligaţiuni, n-a înştiinţat despre aceasta procurorul militar, astfel tăinuind
săvârşirea infracţiunilor, n-a luat măsuri de preîntâmpinare a săvârşirii de noi infracţiuni, constituie
443
Arhiva judecătoriei Militare, Dosarul penal nr. 1-85/2004.
444
X.Ulianovschi, Infracţiuni militare în: S.Brânză, X.Ulianovschi, V.Stati.., op.cit., pag.748.
189
abuz de putere, inacţiune la exercitarea puterii, care a cauzat intereselor de serviciu o daună
considerabilă (art.370 alin.(1) C.pen.).445
- Fapta militarului pe bază de contract în Departamentul Trupelor de Carabinieri (gradul militar:
sergent-inferior), care, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, folosindu-se de statutul de
colaborator al organelor afacerilor interne, fără motive, a maltratat o persoană civilă, aplicându-i
multiple lovituri cu pumnii şi picioarele peste corp, cauzându-i vătămări corporale uşoare, constituie
exces de putere, depăşirea atribuţiilor de serviciu, săvârşit de o persoană cu funcţii de răspundere,
care a cauzat victimei şi intereselor de serviciu daune în proporţii considerabile (art.261 alin.(1)
C.pen., în redacţia Legii din 12 martie 1961, art.370 alin.(1) C.pen.).446
- Fapta militarului pe bază de contract şi persoanei cu funcţie de răspundere, comandantul de
unitate militară (Brigada de Infanterie Motorizată), gradul militar: colonel, care a încălcat grav
prevederile art.1 şi 2 ale Legii nr.964 din 17 martie 1992 cu privire la apărare, art.1 al Legii cu
privire la FA şi art.93,94 ale Regulamentului serviciului interior al FA(în vigoare la acel moment),
care-1 obligau să organizeze şi să răspundă de starea de pregătire de luptă şi de mobilizare a
brigăzii, de executarea reuşită a misiunilor de luptă ale brigăzii, de ordinea interioară şi educaţia
efectivului brigăzii, să conducă cu pricepere brigada, să ia măsuri de prevenire a infracţiunilor şi
incidentelor, ca efectivul unităţii să nu fie antrenat în probleme ce nu ţin nemijlocit de asigurarea
apărării statului, a folosit ilegal la lucrările de construcţie a casei personale militari din unitatea
militară subordonată lui, precum şi automobilul de serviciu în perioada 21 iulie -18 august 2003,
sistematic, în total 38 zile-muncă, a antrenat 7 militari în termen şi 1 militar pe bază de contract în
alte activităţi decât cele dictate de interese de serviciu: la săpatul unui şanţ pentru apeduct în
gospodăria sus-indicată, de asemenea a folosit automobilul de serviciu în scopuri personale timp de
12 zile: pentru transportarea persoanelor sus-indicate tur-retur la lucru şi apoi în unitate, a subminat
considerabil capacitatea de luptă a Brigăzii, pregătirea de luptă a efectivului Brigăzii, constituie
componenţa de infracţiune prevăzută de art.370 alin.(1) C.pen. ca abuz de serviciu, săvârşit de către
o persoană cu funcţie de răspundere, care a cauzat intereselor de serviciu daune în proporţii
considerabile.447
La stabilirea daunei în proporţii considerabile sau a urmărilor grave e necesar sa se ţină cont de
gradul de influenţare negativă a faptei ilegale asupra ordinii de exercitare a serviciului militar, de
numărul de victime, de gravitatea consecinţelor morale şi fizice etc. Despre dauna materială
considerabilă şi în proporţii mari a se vedea art.126 C.pen.
Subiectul infracţiunii de abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea
puterii.
Legea penală (art.370 C.pen.) incriminează abuzul de putere sau de serviciu, excesul de putere
sau depăşirea atribuţiilor de serviciu de către şef sau de către o persoană cu funcţie de răspundere,
inacţiunea la exercitarea puterii, dacă acestea au cauzat victimei sau intereselor de serviciu daune în
proporţii considerabile.
Astfel, reieşind din conţinutul dispoziţiei art.370 alin.(1) C.pen., ajungem la concluzia că
subiectul acestei infracţiuni poate fi şeful militar sau persoana cu funcţii de răspundere militară,
care săvârşeşte abuz de putere sau de serviciu, inacţiune la exercitarea puterii, exces de putere sau
depăşeşte atribuţiile de serviciu cauzând victimei sau intereselor de serviciu daune în proporţii
considerabile.
Dacă esenţa noţiunii de şef militar a fost explicată la §8 p. a (art.364 C.pen.), atunci esenţa
persoanei cu funcţie de răspundere, persoanei publice şi persoanei cu funcţie de demnitate publică
militară o putem găsi în prevederile art.123 C.pen., conform cărora:
(1) Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia, într-o întreprindere,
instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a
lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în
virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor
autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-
economice.
445
446
447
Arhiva Judecătoriei Militare, Sentinţa Judecătoriei Militare 1-105/2003.
190
(2) Prin persoană publică se înţelege: funcţionarul public, inclusiv funcţionarul public cu
statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor
apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice, altă persoană care deţine grade speciale sau
militare); angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor
de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul
persoanelor cu funcţii de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să
presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes
public.
(3) Prin persoană cu funcţie de demnitate publică se înţelege: persoana al cărei mod de numire
sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova sau care este învestită
în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii
Moldova sau Guvern, în condiţiile legii; persoana căreia persoana cu funcţie de demnitate
publică i-a delegat împuternicirile sale.
Astfel, dacă facem referire la esenţa subiectului infracţiunii prevăzute de art.370 C.pen.: persoană
cu funcţii de răspundere militară şi persoană publică pot fi comandanţii unităţilor sau subunităţilor
militare, şefii spitalelor militare, instituţiilor de învăţământ militare, şefii secţiilor sau direcţiilor
economico-financiare, şefii de depozite etc.
De asemenea, dacă facem referire la esenţa subiectului infracţiunii prevăzute de art.370 C.pen.:
persoana cu funcţie de demnitate publică poate fi ministrul şi vice-miniştrii apărării (cu condiţia că
au statut de militar), Şeful departamentului Trupelor de Carabinieri, care este concomitent şi vice-
ministru de interne etc.
Legea penală (art.370 C.pen.) incriminează abuzul de putere sau de serviciu, excesul de putere
sau depăşirea atribuţiilor de serviciu de către şef sau de către o persoană cu funcţie de răspundere,
persoană publică sau persoană cu funcţie de demnitate publică inacţiunea la exercitarea puterii,
dacă acestea au cauzat victimei sau intereselor de serviciu daune în proporţii considerabile.
Esenţa acestei infracţiuni constă în faptul că şeful militar sau persoana cu funcţii de răspundere
militară săvârşeşte abuz de putere sau de serviciu, inacţiune la exercitarea puterii, exces de putere
sau depăşeşte atribuţiile de serviciu cauzând victimei sau intereselor de serviciu daune în proporţii
considerabile.
Cu toate că art.370 C.pen. nu indică expres că abuzul de putere sau de serviciu, excesul de putere
sau depăşirea atribuţiilor de serviciu de către şef sau de către o persoană cu funcţii de răspundere,
inacţiunea în exercitarea puterii se săvârşeşte intenţionat, latura subiectivă a acestei infracţiuni
poare fi exprimată doar prin intenţie.
Abuzul de putere sau de serviciu, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu de către
şef sau de către o persoană cu funcţii de răspundere se săvârşesc întotdeauna cu vinovăţie
intenţionată.
Şeful militar sau persoana cu funcţii de răspundere îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al
acţiunilor sau inacţiunilor sale, prevede urmările ei prejudiciabile şi doreşte sau admite în mod
conştient survenirea acestor urmări.
Considerăm că dacă se va constata că şeful militar sau persoana cu funcţii de răspundere,
persoana publică sau persoana cu funcţie de demnitate publică a săvârşit aceste acţiuni sau
inacţiuni din imprudenţă, nu vom fi în prezenţa infracţiunii prevăzute de art.370 C.pen., oricât de
grave ar fi consecinţele survenite. În unele împrejurări şi circumstanţe, acţiunile sau inacţiunile
superiorului sau şefului militar ar putea fi calificate conform art.378 C.pen., ca atitudinea
neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de serviciul militar, dacă
aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
Un alt criteriu obligatoriu al acestor acţiuni sau inacţiuni infracţionale constă în faptul că şeful
sau superiorul militar, sau persoana cu funcţii de răspundere persoana publică sau persoana cu
funcţie de demnitate publică săvârşeşte aceste acţiuni sau inacţiuni în detrimentul intereselor de
serviciu sau depăşeşte vădit atribuţiile sale de serviciu.
Articolul 371. Dezertarea

(1) Dezertarea, adică părăsirea unităţii militare, centrului de instrucţie sau locului de serviciu în
191
scopul eschivării de la serviciul militar, de la concentrare sau mobilizare, precum şi neprezentarea
din acelaşi motiv la serviciu ori la concentrare sau mobilizare în cazurile permisiei din unitatea
militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu
sau din instituţia curativă, săvîrşită de către un militar sau rezervist,
se pedepseşte cu amendă în mărime de 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 5 ani.
a) cu armă;
b) de două sau mai multe persoane,
(5) Militarul care pentru prima dată a dezertat în condiţiile alin.(1) se liberează de răspundere penală
dacă dezertarea a fost săvîrşită în urma unui concurs de împrejurări grele.
Conform art.56 CRM, devotamentul faţă de Patrie este sacru.
Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea
cu credinţă a obligaţiunilor ce le revin.
Apărarea Patriei, conform art. 57 al CRM, este un drept şi o datorie sfântă a fiecărui cetăţean.
Respectarea strictă a ordinii de exercitare a serviciului militar este condiţia principală de
asigurare a capacităţii de luptă a FA. În cazul dezertării se atentează la ordinea şi disciplina militară,
ca premise de bază ale capacităţii de apărare a ţării.
Obiectul juridic special de atentare al dezertării îl constituie ordinea de satisfacere a serviciului
militar, care obligă militarii să exercite serviciul militar în decursul unui termen anumit, stabilit de
lege, să fie totdeauna gata să apere statul, să-şi îndeplinească datoria lor constituţională şi militară
de apărare a Patriei.
Latura obiectivă a infracţiunii de dezertare.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.371 C.pen. se realizează prin fapte infracţionale de
dezertare, adică părăsirea unităţii militare, centrului de instrucţie sau locului de serviciu în scopul
eschivării de la serviciul militar, de la concentrare sau mobilizare, precum şi neprezentarea din
acelaşi motiv la serviciu ori la concentrare sau mobilizare în cazurile permisiei din unitatea militară
sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau din
instituţia curativă.
Dezertarea se săvârşeşte prin acţiune sau inacţiune.
Prin acţiune se săvârşeşte părăsirea unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului de
serviciu în scopul eschivării de la serviciul militar, pregătirea militară obligatorie sub formă de
serviciul militar cu termen redus sau de la concentrări.
Astfel, unul din semnele secundare obligatorii ale laturii obiective a infracţiunii de dezertare este
locul infracţiunii: unitatea militară, centrul de instrucţie sau locului de serviciu militar.
Militarii serviciului militar în termen sunt instalaţi, în timpul serviciului militar, conform
Regulamentului serviciului interior, în cazarme, care se găsesc pe teritoriul unităţilor militare şi
plecarea în afara teritoriului acestor unităţi militare a militarilor în termen se permite pentru ei doar
în legătură cu executarea obligaţiunilor legate de serviciul militar sau în învoire, cu permisiunea
specială a comandanţilor militari.
Ordinea de învoire a acestor militari din dispoziţia unităţilor militare este reglementată de art.
412-419 ale regulamentului susindicat.
Militarii în termen au dreptul să se deplaseze liber în afara locului de amplasare a unităţilor
militare, în limitele garnizoanelor în care sînt învoiţi, conform biletului de permisie (art. 412 al
Regulamentului).
Militarul în termen, dacă are rezultate bune la pregătirea de luptă şi nu i-a fost aplicată o
sancţiune disciplinară, are dreptul la o permisie pe săptămînă în afara locului de dispunere a unităţii.
Totodată, permisia militarilor trebuie să fie reglementată între subunităţile unităţii astfel ca ea să nu
fie în detrimentul capacităţii de luptă a unităţii (art. 413 al Regulamentului).
192
Militarii în termen beneficiază de dreptul la permisie în afara locului de dispunere a unităţii în
zilele, orele şi în modul stabilit de comandantul unităţii cu permisiunea comandantului subunităţii.
Militarii în termen pleacă în permisie în afara locului de dispunere a unităţii după depunerea
Jurămîntului militar. Sîmbătă, duminică, în zilele din ajunul sărbătorilor şi în cele de sărbătoare,
permisia se admite pînă la apelul de seară.
Cu aprobarea comandantului de unitate, comandantul de subunitate le poate acorda militarilor în
termen permisie pe motiv întemeiat şi în alte zile ale săptămînii, dar numai după şedinţele de
instrucţie, pînă la apelul de seară sau pînă în dimineaţa zilei următoare (dar nu mai tîrziu decît pînă
la începerea şedinţelor).
Permisiile se realizează conform unui grafic. Succesiunea permisiilor este ţinută de către
locţiitorii comandanţilor de plutoane (comandanţii de grupe).
Militarilor în termen, care execută serviciul de alarmă şi serviciul de zi în zilele de odihnă şi în
cele de sărbătoare, permisii nu li se acordă (art. 414 al Regulamentului).
Militarii în termen, care pleacă în permisie în afara locului de dispunere a unităţii, trebuie să
aibă asupra lor legitimaţia de serviciu.
Biletul de permisie este valabil numai în raza garnizoanei respective (art. 416 al
Regulamentului).
La înapoierea din permisie, militarii se prezintă ofiţerului de serviciu pe unitate şi raportează
despre sosire. Ofiţerul de serviciu pe unitate notează ora sosirii în lista de permise.
După aceasta, învoiţii pleacă în subunitate, la sergentul de serviciu pe subunitate, predau biletele
de permisie şi raportează şefului lor nemijlocit.
Sergentul de serviciu pe subunitate notează în registrul de evidenţă a permisiilor ora sosirii şi
predă biletele de permisie plutonierului de subunitate.
Dacă militarul soseşte în subunitate după stingere, el raportează şefului său nemijlocit în ziua
următoare, pînă la inspecţia de dimineaţă (art. 417 al Regulamentului).
Permisia studenţilor militari din anul întîi, în afara locului de dispunere a instituţiei de
învăţămînt militar, se înfăptuieşte în modul stabilit pentru militarii în termen. Studenţilor militari
din anii doi, trei şi patru, cît şi studenţilor militari care, prin decizia comandantului instituţiei,
dispun de dreptul de a locui în afara locului de dispunere a instituţiei, după şedinţele de instrucţie şi
orele obligatorii pentru activităţile stabilite în programul zilnic, le pot fi acordate permisii pînă la
apelul de seară (pînă la începerea activităţilor din ziua următoare) (art. 418 al Regulamentului).
În unităţile militare (subunităţile independente), care se află în locuri îndepărtate de localităţi, şi
în alte cazuri, cînd permisia în afara locurilor de dispunere în modul indicat nu este raţională, la
decizia comandantului unităţii (subunităţii independente), în zilele de odihnă, se întreprind ieşiri
organizate în grup (conform unui program cultural) în localităţile din apropiere (în oraş) (art. 418 al
Regulamentului).
Părăsirea unităţii militare se consideră părăsirea teritoriului acestei unităţi militare. Prin teritoriul
unităţii militare se înţelege raionul de dispunere a cazărmilor unităţilor militare, a lagărului de vară
unde sunt deplasaţi militarii sau alte teritorii, hotarele cărora sunt strict determinate de
comandamentul militar.
Considerăm că nu va constitui infracţiune de dezertare, fapta militarului de părăsire a cazărmii
fără învoire şi aflarea lui pe teritoriul unităţii militare de exemplu, militarul pleacă de la lecţiile
teoretice şi se ascunde în dispoziţia altei subunităţi militare pe teritoriul aceleiaşi unităţi militare.
În acest caz, este vorba de o încălcare a disciplinei şi pot fi aplicate sancţiuni disciplinare faţă de
acest militar, cu excepţia cazurilor, când faptele lui întrunesc alte componenţe de infracţiuni
militare, cum ar fi, de exemplu, neexecutarea intenţionată a ordinului etc.
Totuşi, suntem deacord cu opinia, conform căreia, în cazul când subunităţile uneia şi aceleiaşi
unităţi militare se află separat, pe teritorii diferite, şi militarul părăseşte samavolnic teritoriul
subunităţii sale militare şi se ascunde pe teritoriul altei unităţi militare, vom fi în prezenţa
infracţiunii de dezertare.448
De exemplu, militarul Divizionului de Rachete Antiaeriene, dislocat în satul Dănceni, părăseşte
samavolnic această subunitate militară şui se ascunde pe teritoriul Divizionului de Rachete
Antiaeriene, dislocat în satul Băcioi. În acest caz, considerăm că acest militar a săvârşit infracţiunea
448
Ахметшин Х.М., Самовольное оставление части или места службы, Научно-практический комментарий, Москва, 1998 г., стр.25.
193
de dezertare, deoarece se eschivează de la serviciul militar samavolnic, şi se află în afara teritoriului
subunităţii militare unde el trebuie să se afle în timpul exercitării serviciului militar, cu toate că şi
un divizion, şi al doilea, sunt subunităţi militare ale uneia şi aceleiaşi unităţi militare, Brigada de
Rachete antiaeriene.
După cum reiese din dispoziţia art.371 C.pen., dezertarea poate fi săvârşită şi prin părăsirea
samavolnică a locului de exercitare a serviciului militar. De regulă, locul de serviciu militar este
acea unitate militară, unde ultimul a fost înscris în listele nominale pentru ducerea serviciului
militar şi în aceste cazuri, noţiunea de serviciu militar corespunde cu noţiunea unităţii militare.
Însă în unele cazuri, locul de exercitare a serviciului militar poate să nu corespundă cu locul
aflării (dislocării) unităţii militare.
Aşa, de exemplu:
în timpul aflării militarului în deplasare de serviciu, locul de exercitare a serviciului militar se
consideră locul, indicat în foaia de deplasare;
în cazul deplasării în componenţa grupurilor sau comenzilor cu trenul, autobusul etc., locul de
serviciu se va considera acel mijloc de transport cu care se deplasează militarul;
în timpul îndeplinirii unor lucrări, de exemplu, de lichidare a unor consecinţe ale catastrofelor sau
aflarea în regiunea unor zone de calamităţi naturale, locul de serviciu se va considera aceste locuri;
în cazul aflării la tratament staţionar - locul de serviciu se consideră încăperea şi teritoriul acestor
spitale sau alte locuri de tratament.
Tot în aşa mod a hotărât şi instanţa de judecată: Aşa, conform sentinţei Judecătoriei Militare din 8
aprilie 2003, R.S., a fost recunoscut vinovat în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.248 alin.(1)
C.pen., în redacţia Legii din 24 martie 1961 (art.371 alin.(1) C.pen.) ca dezertare, adică părăsirea
samavolnică a locului de exercitare a serviciului militar, constatând că el, fiind militar în termen în
unitatea militară nr.1015 de carabinieri, or. Căuşeni, cu scopul sustragerii de la exercitarea
serviciului militar, a dezertat în următoarele împrejurări: aflându-se la tratament staţionar, a părăsit
samavolnic locul serviciului militar: sediul spitalului MAI, or. Chişinău, la 7 iulie 2001 şi, respectiv
la 13 decembrie 2001 şi a lipsit samavolnic până la 11 octombrie 2001 şi, respectiv, până la 10
martie 2003, de fiecare dată fiind reţinut de colaboratorii de poliţie.449
Absenţa nejustificată este numai părăsirea efectivă a unităţii militare sau locului exercitării
serviciului militar de către făptuitor, şi nu orice absenţă, - spre exemplu, absenţa la apelul de seară a
militarului în termen.
Din aceste considerente, este necesar, la examinarea cauzelor penale de dezertare, de administrat
dovezi pertinente, concludente şi veridice, conform prevederilor art.101 C.pr.pen., din care să
rezulte că în timpul absenţei, militarul în termen a părăsit incinta unităţii militare sau locul
exercitării serviciului militar.450
Un criteriu obligatoriu al infracţiunii de dezertare îl are caracterul samavolnic al părăsirii unităţii
militare sau al locului de exercitare al serviciului militar. Samavolnică se consideră acea părăsire a
unităţii militare, care este săvârşită fără permisiunea comandantului militar. Conform art.2 al Legii
cu privire la statutul militarului nr.162 din 22 iulie 2005, comandanţi (şefi) sunt persoanele cu
funcţii de răspundere care conduc unitatea militară.
Considerăm că dreptul de a permite învoirile din unitatea militară sau de la locul de exercitare al
serviciului militar îl au comandanţii de companie, persoanele asimilate lor sau alţi comandanţi
ierarhici superiori; comandanţii ierarhici inferiori dreptul de a acorda învoiri din unitatea militară nu
îl au.
În practică sunt posibile cazuri când militarul în termen pleacă în permisiune cu permisiunea
comandantului (şefului) său direct şi nemijlocit care n-are dreptul de a acorda permisiune
subalternilor, de exemplu, cu permisiunea plutonierului de companie, a comandantului de pluton
sau chiar de grup, sau, în timpul efectuării lucrărilor de câmp, cu permisiunea superiorului, numit de
comandantul de batalion sau de companie pentru această perioadă de timp.
Considerăm că în aşa cazuri, cu toate că plecarea din unitatea militară sau de la locul de serviciu
al militarului în termen este ilegală, acţiunile lui nu vor întruni elementele constitutive ale
449
450
D.C.Popescu, Caracterele generale ale infracţiunilor contra capacităţii de apărare a României // RRD, nr.7/1993, pag.63; Tribunalul Militar
Teritorial Bucureşti, Decizia penală nr.366/1972 citată după O.Loghin, A.Filipaş, Drept penal român, Partea specială, Casa de Editură şi Presă
“Şansa” SRL, Bucureşti, 1992, pag. 343.
194
infracţiunii de dezertare, deoarece militarul în termen părăseşte unitatea militară nu samavolnic, ci
cu permisiunea superiorului (şefului) militar.
Răspunderea pentru admiterea unor aşa încălcări de disciplină militară o poate purta doar acel
superior sau şef militar, care a dat această permisiune451.
Prin inacţiune se săvârşeşte neprezentarea, în scopul eschivării de la serviciul militar, de la
pregătirea militară obligatorie sub formă de serviciul militar cu termen redus sau de la concentrări,
la serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie,
repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie curativă,
săvârşită de un militar, de o persoană care trece pregătirea militară obligatorie sub formă de
serviciul militar cu termen redus sau de un rezervist.
Prin neprezentarea în termen în unitatea militară sau la serviciul militar în cazurile permisiei din
unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din
concediu sau dintr-o instituţie curativă, săvârşită de un militar, se înţelege neîntoarcerea definitivă
la serviciul militar sau întârzierea.
Termenul prezentării în unitatea militară sau la locul serviciului militar se consideră ziua şi ceasul
(dacă este fixat concret în biletul de învoire, ordinul de deplasare etc.) când militarul trebuie să se
prezinte la serviciu452.
În cazul neprezentării în termenul stabilit la serviciu, termenul susindicat se consideră momentul
comiterii infracţiunii de dezertare.
În cazul numirii sau transferului militarului la alt serviciu, termenul de prezentare la serviciul
militar este fixat în ordinul de numire sau de transfer, sau în dispoziţia de deplasare la locul de
serviciu. Dacă în aceste documente este indicată ziua prezentării la serviciu, atunci, în cazul
neprezentării nejustificate la serviciu, timpul comiterii infracţiunii se consideră ziua când militarul
trebuia să se prezinte la serviciul militar, iar în cazul când în ordin este indicată ora (aceasta poate
avea loc doar în cazurile de război sau în condiţii de luptă), momentul comiterii infracţiunii de
dezertare ora când militarul trebuia să fie prezent la serviciul militar453.
În cazul concediului, termenul de prezentare la serviciul militar se consideră ziua următoare de la
data, până cînd este permis concediul. De exemplu, dacă concediul este permis până la 20 iunie
2014, atunci ziua de ieşire la serviciu este 21 iunie 2014, iar în cazul când militarul nu se prezintă
fără motive întemeiate la serviciu, în scopul eschivării de la serviciul militar, în cazul analizat,
momentul comiterii infracţiunii de dezertare se va considera ziua de 21 iunie 2014.
O altă situaţie ar fi cazul când militarul este trimis în deplasare. În aşa împrejurări, termenul
dezertării, în cazul neprezentării militarului la serviciul militar este ziua următoare de la data când
se termină perioada de deplasare. De exemplu, “A” a fost trimis în deplasare până la 22 august 2014
inclusiv. Prin urmare, termenul de prezentare la serviciu este data de 23 august 2014.
În cazul neprezentării, fără motive întemeiate la serviciul militar pe data de 23 august 2014,
termenul dezertării se va socoti de la 23 august 2014 (ora 7.00 sau 8.00, în dependenţă la ce oră
trebuia să se prezinte militarul la serviciu).
Considerăm că v-a constitui dezertare atât cazul în care militarul s-a reţinut în locul deplasării,
fără motive întemeiate, mai mult timp decât i-a fost acordat, cât şi în cazul în care militarul s-a
pornit din locul deplasării la termenul cuvenit, însă, fără motive întemeiate, s-a reţinut în drum (de
exemplu, a vizitat prietenii din altă localitate, s-a dus la plaja unui lac din apropiere unde s-a
odihnit1-2 zile etc.).
Este specifică situaţia susarătată în timp de război sau în condiţii de luptă: În timp de război sau
în condiţii de luptă militarul este obligat să se prezinte la serviciu îndată după întoarcerea din
deplasare. În aşa împrejurări, militarul care, cu toate că s-a întors din deplasare la termenul fixat,
însă nu s-a prezentat deîndată la serviciul militar, comite infracţiunea de dezertare. În acest caz,
termenul de comitere a infracţiunii de dezertare se consideră ora la care dânsul trebuia să se prezinte
la locul de serviciu militar.
Dezertarea constă în absenţa samavolnică a militarului din unitatea militară sau de la serviciul
militar.
451
Ахметшин Х.М., op.cit., pag.38.
452
X. Ulianovschi, Caracterul obiectiv al infracţiunii de dezertare, Analele ULIM, Seria Drept, vol. 7, 2007, pag.70.
453
Чхиквадзе В.М., Советское военно-уголовное право, Юридическое издательство, Москва, 1948, стр.314-317.
195
Spre deosebire de legislaţia penală anterioară (art.246, 247, 248 C.pen. din 1961), C.pen. în
vigoare nu stabileşte termenele absenţei samavolnice în cazul dezertării.
Prin urmare, dezertarea are loc în toate cazurile absenţei samavolnice a militarului din unitatea
militară sau de la serviciul militar, indiferent de termenul absentării.
Durata absenţei samavolnice poate fi luată în consideraţie la stabilirea felului şi măsurii de
pedeapsă făptuitorului.
Dezertarea este o infracţiune continuă: ea începe şi se termină de îndată ce făptuitorul a părăsit
samavolnic unitatea militară sau locul de exercitare a serviciului militar sau din momentul când
militarul nu s-a prezentat la termenul fixat, fără motive întemeiate, în scopul eschivării de la
serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sub formă de serviciul militar cu termen redus
sau de la concentrări, la serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară sau
din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o
instituţie curativă, săvârşită de un militar, de o persoană care trece pregătirea militară obligatorie
sub formă de serviciul militar cu termen redus sau de un rezervist, însă se consumă la momentul
reţinerii sau prezentării benevole a militarului în unitatea militară, la locul exercitării serviciului
militar sau în organele de drept454.
Astfel, conform art.29 C.pen., se consideră infracţiune continuă fapta care se caracterizează prin
săvîrşirea neîntreruptă, timp nedeterminat, a activităţii infracţionale. În cazul infracţiunii continue
nu există pluralitate de infracţiuni.
Infracţiunea continuă se consumă din momentul încetării activităţii infracţionale sau datorită
survenirii unor evenimente care împiedică această activitate.
Din considerentele susindicate, considerăm discutabilă Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel
Chişinău nr.1a-233/06 din 10 februarie 2006 de aplicare a amnistiei în privinţa lui V.D., din
următoarele considerente:
Prin sentinţa Judecătoriei Militare din 28 noiembrie 2005 V.D. a fost recunoscut vinovat şi
condamnat pentru infracţiunea de dezertare pe art.371 alin.(1) C.pen. din motivul că el, fiind militar
în termen în Regimentul Independent de Transmisiuni, dislocat în mun. Chişinău, gradul militar
soldat, pe data de 20 iunie 1997, cu scopul sustragerii de la serviciul militar, a dezertata în
următoarele împrejurări: a părăsit samavolnic această unitate militară, a fugit peste hotarele ţării
unde se ascundea, şi a lipsit samavolnic până la 26 iulie 2005, când a fost reîntors în ţară din
Ucraina.
Instanţa de judecată a constatat că el, conform sentinţelor instanţelor judecătoreşti din Ucraina, s-
a aflat mult timp pe teritoriul Ucrainei, unde se ascundea şi a săvârşit infracţiuni, mai mult ca atât, a
falsificat documentele personale, pentru a-şi ascunde identitatea, fapt ce dovedeşte, cu certitudine,
că dânsul a dezertat şi nu avea de gând să se prezinte în RM pentru a-şi continua serviciul militar,
chiar şi în perioada anilor 2001-2004, până când a fost reţinut de organele de poliţie ale Ucrainei
pentru săvârşirea de infracţiuni, el n-a încercat să se prezinte benevol în R. Moldova, în ambasada
sau consulatul RM în Ucraina, cu toate că avea această posibilitate, ci continua să se ascundă sub un
alt nume.
Judecătoria Militară a considerat, totuşi, că pe art.371 alin.(1) C.pen. inculpatul V.D., nu poate fi
absolvit de pedeapsă conform Legii din 16 iulie 2004 privind amnistia în legătură cu aniversarea a
X-a de la adoptarea CRM455, deoarece această infracţiune este continuă şi s-a consumat doar la 18
octombrie 2004, adică după intrarea în vigoare a acestei Legi, când dânsul a fost reţinut de
colaboratorii de poliţie din Ucraina, pentru a fi extrădat RM.
Prin Decizia susindicată, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a statuat că V.D., a comis
infracţiunea dată pe data de 20 iunie 1997 şi, prin urmare la data intrării în vigoare a legii cu privire
la amnistie susindicată, adică la 16 iulie 2004, infracţiunea era deja consumată, şi din aceste
considerente, a clasat cauza penală pe art.248 alin.(1) C.pen., în redacţia Legii din 24 martie 1961
(dezertare) în legătură cu amnistia.
Ţinând cont de faptul că infracţiunea de dezertare este continuă, considerăm că ea s-a consumat
nu la data comiterii, adică în 1997, cum a constatat Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău, ci pe
data de 18 octombrie 2004, adică după intrarea în vigoare a acestei Legi, când dânsul a fost reţinut
454
455
Legea nr.278 –XV din 16 iulie 2004 privind amnistia în legătură cu aniversarea a X-a de la adoptarea Constituţiei Republicii Moldova //
Monitorul Oficial nr.125-129 din 30 iulie 2004.
196
de colaboratorii de poliţie din Ucraina, pentru a fi extrădat RM.
Tot aşa s-a pronunţat şi Vice-preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, care şi-a expus opinia cu
privire la Decizia susindicată a Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, care, în scrisoarea sa
către Curtea de Apel Chişinău lămureşte că, verificând legalitatea soluţiei adoptate de instanţa de
apel pe cazul dat, reiese că instanţa de fond (adică Judecătoria Militară), a emis o hotărâre legală şi
întemeiată în baza art.371 alin.(1) C.pen., iar instanţa de apel incorect a încadrat acţiunile lui D.V.,
de la art.371 alin.(1) C.pen. la art.248 alin.(1) C.pen., în redacţia legii din 24 martie 1961.
Dezertarea este o infracţiune continuă şi ea începe şi se termină de îndată ce militarul a părăsit
samavolnic unitatea militară sau locul de exercitare a serviciului militar, însă se consumă la
momentul reţinerii sau prezentării benevole a militarului la unitatea militară, la locul exercitării
serviciului militar sau la organele de drept.
În cazul dat, dezertarea comisă de D.V., a început la 20 iulie 1997 şi s-a consumat la 26 iulie
2005, când el a fost reîntors în RM şi preluat de organele de drept. Calificarea corectă a acţiunilor
lui D.V., urma să fie efectuată conform art.371 alin.(1) C.pen. În acest caz, nu era posibil de încetat
procesul penal în baza art.1 al Legii nr.278–XV din 16 iulie 2004 privind amnistia în legătură cu
aniversarea a X-a de la adoptarea CRM, deoarece infracţiunea a fost consumată la 26 iulie 2005.456
Deoarece infracţiunea de dezertare, ca şi alte infracţiuni militare, sunt infracţiuni cu subiect
special şi cu obiect juridic generic (de grup) specific, cum ar fi relaţiile sociale ce ţin de capacitatea
de apărare a ţării şi ordinea stabilită de satisfacere a serviciului militar, a pregătirii militare
obligatorii şi a concentrărilor, apar multe probleme cu privire la extrădarea militarilor care au
săvârşit exclusiv infracţiuni militare.
Conform Convenţiei europene cu privire la extrădare din 1957 extrădarea nu se admite, dacă
infracţiunea constă exclusiv în încălcarea obligaţiunilor militare.457
Tot în aşa sens reglementează problema infracţiunilor militare şi Convenţia europeană de
asistenţă judiciară în materie penală din 1959 458, care, în Titlul I, art.1 alin.2 indică că Prezenta
Convenţie nu se aplică nici infracţiunilor militare care nu constituie infracţiune de drept comun.
Convenţii şi tratate respective au fost încheiate şi în mod bilateral între ţări.
Aşa, spre exemplu, conform art.4 lit. b) al Convenţiei încheiate între România şi Regatul Belgiei
privind extrădarea şi asistenţa judiciară în materie penală din 1977, 459 extrădarea nu se admite dacă
infracţiunea pentru care este cerută extrădarea este considerată de către partea solicitantă ca
infracţiune militară care nu constituie o infracţiune de drept comun.
În anul 2001, vrând să-şi alinieze legislaţia cu cea europeană, Parlamentul României a promulgat
Lege nr.296 din 7 iunie 2001 privind extrădarea460, unde, în Cap. II, Secţ. a., întitulată “Condiţii
referitoare la faptă”, stipulează că extrădarea motivată de infracţiuni militare, care nu constituie
infracţiuni de drept comun este exclusă din câmpul de aplicare a acestei legi.
Tot aşa se reglementează întrebarea cu privire la extrădare şi în Ucraina. Conform art.59 al
Tratatului între RM şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în materie civilă şi
penală din 1993,461 extrădarea nu se admite dacă infracţiunea constă în încălcarea obligaţiunilor
militare.
Astfel, reieşind din cele susindicate, ajungem la concluzia că în cazul în care militarul FA ale RM
săvârşeşte una din infracţiunile pur militare (cum ar fi, de exemplu, dezertarea, art.371 C.pen.,
eschivarea de la serviciul militar, art.372 C.pen. etc.) şi părăseşte teritoriul RM, practic el, în cazul
că nu vrea să se reîntoarcă în ţară, nu va putea fi tras la răspunderea penală pentru astfel de
infracţiuni, deoarece nici o ţară nu-l va extrăda.
Totuşi, sunt cazuri, când ţările solicitate fac excepţii de la aceste prevederi. Aşa, de exemplu, în
cauza penală susindicată, în legătură cu faptul că V.D., a dezertat şi se afla pe teritoriul Ucrainei,
Prim-locţiitor al Procurorului General al RM s-a adresat cu scrisoarea nr.19-299/04 din 25 martie
456
457
Convenţia europeană cu privire la extrădare, adoptată de Consiliul Europei la Strassbourg la 13 decembrie 1957 şi cele două Protocoale
Adiţionale din 1975 şi 1978.
458
Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptată de Consiliul Europei la Strassbourg la 20 aprilie 1959.
459
Convenţia încheiată între Republica Română şi Regatul Belgiei privind extrădarea şi asistenţa judiciară în materie penală // Ratificată prin
Decretul nr.82/1977, publicată în Buletinul Oficial nr.34-35/23 aprilie 1977
460
Lege României nr.296 din 7 iunie 2001 privind extrădarea // Monitorul Oficial al României nr.326/18 iunie 2001.
461
Tratatul între Republica Moldova şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în materie civilă şi penală , încheiat în or.Kiev la
13 decembrie 1993 // ratificat de RM prin Hotărârea Parlamentului nr.261/XIII din 4 noiembrie 1994
197
2005 către Procurorul General al Ucrainei de a-l extrăda pe V.D., pe motivul că în RM se
efectuează urmărirea penală în privinţa lui pentru săvârşirea infracţiunilor de răpire a mijloacelor de
transport (art.273 C.pen.) şi de dezertare (art.371 C.pen.). Necătând la faptul că se cerea extrădarea
pentru o infracţiune militară, Partea Ucraineană a făcut excepţie de la art.59 al Tratatului
susmenţionat şi l-a extrădat pe V.D.
În asemenea împrejurări, considerăm că Judecătoria Militară corect a procedat, condamnându-l
pe V.D., pentru infracţiunea de dezertare.
Totuşi, în practica judiciară pot apărea probleme şi întrebări cu privire la condamnarea unei
persoane extrădate pentru o infracţiune săvârşită până la înaintarea cererii de extrădare, însă care n-
a fost indicată în cererea de extrădare.
Să analizăm această situaţie prin exemplul analizat mai sus: Să admitem că în scrisoarea de
extrădare ar fi fost indicată cererea de extrădare a lui V.D., doar pentru săvârşirea infracţiunii de
răpire a mijloacelor de transport (art.273 C.pen.), iar cu privire la infracţiunea de dezertare (art.371
C.pen.) în scrisoare nu s-ar fi vorbit nimic.
Apare întrebare: în aşa situaţie, putea oare V.D., să fie condamnat de către Judecătoria Militară şi
pe art.371 alin.(1) C.pen.?
Considerăm că dânsul n-ar fi putut fi condamnat pentru dezertare din următoarele considerente:
Conform art.12 alin.2 al Convenţiei europene de asistenţă judiciară în materie penală din 1959,
nici o persoană, oricare ar fi naţionalitatea ei, citată în faţa autorităţilor judiciare ale Părţii
solicitante pentru a răspunde acolo de fapte pentru care ei se află sub urmărire penală, nu va putea fi
acolo nici urmărită, nici deţinută, nici supusă vreunei alte restricţii a libertăţii sale individuale
pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul Părţii solicitate şi care nu sunt
menţionate în citaţie.
Art.3 al aceluiaşi articol stipulează că imunitatea prevăzută de acest articol va înceta dacă…
persoana urmărită, având posibilitatea să părăsească teritoriul Părţii solicitante timp de 15 zile
consecutive, după ce prezenţa sa nu mai era cerută de autorităţile judiciare, va rămâne totuşi pe
acest teritoriu sau se va reîntoarce aici după ce îl va fi părăsit.
Tot aşa se reglementează această întrebare şi de către Convenţia CSI privind asistenţa privind
asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile, familiale şi penale din 1993,462 care, în
art.66 alin.(1) stipulează că fără acordul Părţii contractante solicitate, persoana extrădată nu poate fi
trasă la răspundere penală sau supusă pedepsei pentru o infracţiune comisă până la extrădarea ei şi
pentru săvârşirea căreia ea nu a fost extrădată.
Alin.3 al articolului menţionat stipulează că nu se cere acordul Părţii contractante solicitate în
cazul în care persoana extrădată n-a părăsit teritoriul Părţii contractante solicitante în termen de o
lună după sfârşitul cercetării penale, iar în cazul condamnării, în termen de o lună după ispăşirea
pedepsei sau eliberării de pedeapsă sau dacă ea s-a întors benevol. În acest termen nu se include
perioada, în de cursul căreia persoana extrădată n-a putut să părăsească teritoriul Părţii contractante
solicitante din circumstanţe independente de ea.
Astfel, regula generală este că persoana extrădată nu va putea fi nici urmărită penal, nici judecată
şi nici deţinută pentru o altă infracţiune comisă până la extrădarea ei şi pentru săvârşirea căreia
aceasta n-a fost extrădată.
De la această regulă generală se poate deroga în următoarele cazuri:
= Când Partea contractantă solicitată permite. În cazul acordului Părţii contractante solicitate,
extrădarea r putea fi extinsă şi asupra unei alte fapte. Pentru aceasta este necesar ca Partea
contractantă solicitantă să prezinte o cerere cu anexele prevăzute la art.58 al acestei Convenţii,
precum şi un proces verbal de interogare a persoanei extrădate asupra noilor fapte incriminate.
= În cazul extrădării pentru tragere la răspundere penală - când persoana extrădată n-a părăsit
teritoriul Părţii contractante solicitante în termen de o lună după terminarea urmăririi penale.
= În cazul extrădării pentru executarea sentinţei, - când persoana extrădată n-a părăsit teritoriul
Părţii contractante solicitante în termen de o lună după ispăşirea pedepsei sau absolvirea ei de
pedeapsa penală.
= În cazul în care persoana extrădată s-a reîntors benevol pe teritoriul Părţii contractante
462
Convenţia CSI privind asistenţa privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile, familiale şi penale , încheiată la Minsk
la 22 ianuarie 1993 (cuprinde 12 state CSI), ratificată de RM prin Hotărârea Parlamentului nr.402-XIII din 16 martie 1005
198
solicitante.463
Dezertarea săvârşită cu arma constituie o componenţă de infracţiune cu circumstanţe agravante
prevăzută de art.371 alin.(2) lit. a) C.pen.
Această agravantă constă în faptul că militarul părăseşte samavolnic unitatea militară sau locul
exercitării serviciului militar cu arma din dotare, încredinţată lui pentru îndeplinirea obligaţiunilor
de serviciu, şi concurs de infracţiuni nu formează464.
În cazul în care militarul, în procesul dezertării, foloseşte arma pentru a înlesni dezertarea
(ameninţă cu aplicarea armei persoanele care încearcă să-l reţină sau chiar aplică efectiv arma etc.),
acţiunile lui se cer calificate prin concurs de infracţiuni: art.371 alin.(2) lit. a) C.pen. şi, după caz,
art.365 alin.(2) lit. b) C.pen. sau art.369 alin.(3) lit. b) C.pen. etc.
Art.371 alin.(5) C.pen. prevede un caz special de liberare de răspunderea penală – că militarul,
care pentru prima dată a dezertat în condiţiile alin. 1, se liberează de răspundere penală dacă
dezertarea a fost săvârşită în urma unui concurs de împrejurări grele.
Esenţa concursului de împrejurări grele poate avea diferite caractere: ele pot fi legate de aplicarea
faţă de militar a violenţei sau încălcarea grosolană a drepturilor şi demnităţii lui personale din partea
superiorilor (comandanţilor) militari sau de alţi militari, cu care făptuitorul nu se află în relaţii de
subordonare, boala gravă sau alte situaţii excepţionale, grave în familie, retrăiri grave cu privire la
problemele personale sau familiale etc.
De această liberare profită toţi militarii care au săvârşit dezertarea prevăzută de art.371 alin.(1)
C.pen. în urma unui concurs de împrejurări grele.
Rolul organelor judiciare, în acest caz, este de a stabili cu certitudine dacă dezertarea prevăzută
de art.371 alin.(1) C.pen. a fost săvârşită în urma unui concurs de împrejurări grele.
În cazul constatării acestor împrejurări militarul va fi liberat, incontestabil, de răspunderea penală
pe art.371 alin.(1) C.pen.
Din considerentele susindicate, considerăm discutabile hotărârile instanţelor de judecată: Sentinţa
Judecătoriei militare din 25 octombrie 2002, conform căreia C.S. a fost recunoscut vinovat şi
condamnat pentru dezertare pe art.248 alin.(1) C.pen. (în redacţia Legii din 24 martie 1961), şi
Deciziile colegiilor Penale ale Curţii de Apel nr.1a-214/2002 din 19 decembrie 2002 şi ale CSJ
nr.1r-o/274-2003. Astfel, în şedinţa de judecată s-a constatat (aceasta au lămurit martorii, militarii
în termen şi reiese din documentele medicale) că C.E., exercitând serviciul militar, adeseori era
maltratat, trimis de comandanţii şi superiorii lui în oraş să procure băuturi alcoolice, iar în cazul
nesupunerii era ţinut cu cătuşele legat de pat, era impus să intre în serviciile de gardă şi interior câte
patru zile la rând, iar fiind bolnav, nu-l tratau, deoarece în punctul medical al unităţii militare
lipseau medicamentele necesare465.
Deoarece aceste acţiuni erau săvârşite cu acordul tacit al comandantului unităţii militare şi, în
unele cazuri, chiar la ordinul lui, C.S., se afla într-un concurs de circumstanţe grele şi nu trebuia să
fie condamnat, ci liberat de răspunderea penală.
Totuşi, considerăm că în cazul în care militarul a părăsit unitatea militară sau locul serviciului
militar în urma unui concurs de împrejurări grele, însă, după ce aceste împrejurări grele au trecut
sau au fost înlăturate, militarul continuă să absenteze samavolnic din unitatea militară, fapta
militarului de absentare în continuare din unitatea militară va constitui infracţiunea de dezertare.
Privitor la încadrarea juridică a infracţiunii de dezertare şi, respectiv, privitor la sancţiunile
indicate în art.371 C.pen., considerăm că cadrul legal necesită a fi revizuit, cu modificarea
considerabilă a conţinutului acestei infracţiuni şi a sancţiunilor pentru ea.
După cum reiese din dispoziţia art.371 C.pen. şi din cele analizate mai sus, va constitui dezertare
orice eschivare de la serviciul militar, indiferent de termenul absenţei motivate din unitatea militară
sau de la locul exercitării serviciului militar.
Totuşi, sancţiunea pentru infracţiunea de dezertare, prevăzută la art.371 alin.(1) C.pen., şi anume
amenda în mărime de 500 unităţi convenţionale, ridică semne de întrebare, ea nu corespunde
principiilor individualizării (legale) a pedepsei penale, prevăzute în art.75 C.pen., deoarece nu este
463
V.Nagacevschi, G.Bostan, O.Lupan, V.Mironov, Ghid privind aplicarea Convenţia CSI privind asistenţa privind asistenţa juridică şi
raporturile de drept în procesele civile, familiale şi penale, încheiată la Minsk la 22 ianuarie 1993, Editura Arc, Chişinău, 2000, pag.65-66.
464
465
Arhiva Judecătoriei Militare, Dosarul penal 1-19/2002.
199
loc de individualizare judiciară a pedepsei celui care a comis o astfel de extrădare, or, legislatorul
trebuia să lase loc pentru individualizarea judiciară a pedepsei, prin prevederea unei pedepse, de
exemplu, sub formă de amendă de la un anumit număr de unităţi convenţionale şi până la o anumită
sumă până la 500 unităţi convenţionale, sau prin indicarea unei pedepse sub formă de amendă până
la 500 unităţi convenţionale, fapt ce i-ar fi dat posibilitate instanţei de judecată să individualizeze
pedeapsa penală pentru fiecare militar care a comis infracţiunea de dezertare, prin prisma
prevederilor art. 75 C.pen., conform cărora: (1) Persoanei recunoscute vinovate de săvîrşirea unei
infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod şi
în strictă conformitate cu dispoziţiile Părţii generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei şi
termenului pedepsei, instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvîrşite, de motivul
acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează
răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, precum şi de
condiţiile de viaţă ale familiei acestuia.
(2) O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvîrşirea infracţiunii, se
stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blîndă, din numărul celor menţionate, nu va asigura
atingerea scopului pedepsei.
Faptul că în legislaţia veche penală Dezertarea se interpreta ca infracţiunea săvârşită cu scopul
eschivării definitive de la serviciul militar… se lămureşte prin aceea că artificial au fost incluse încă
două articole (art.246, 247 C.pen. în redacţia Legii din 1961) care incriminau tot modalităţi de
eschivare de la serviciul militar.
Considerăm că legislaţia penală în vigoare (C.pen. în vigoare) nu este o modificare a legislaţiei
penale vechi, ci exprimă o nouă politică penală a statului cât şi o nouă doctrină penală, are o
structură şi un conţinut nou, orice componenţă de infracţiune are o nouă esenţă şi conţinut şi ar
fi greşit şi incorect de a o interpreta cu metode învechite, politizate, cum a fost vechea legislaţie
penală.
Faptul că în legislaţia penală a unor ţări (cum ar fi, de exemplu, Rusia, de la care au fost
“împrumutate” majoritatea componenţelor de infracţiune din PS a C.pen. în vigoare) are şi alte
articole cu privire la Dezertare (absenţă samavolnică sau părăsire samavolnică) nu indică la faptul
că aceasta este o rezolvare reuşită a problemei părăsirilor samavolnice.
Practica judiciară veche în acest domeniu demonstrează că ele au fost create formal şi aceasta
creează multiple probleme în soluţionarea acestor cazuri (de exemplu, părăsirea samavolnică a
unităţii militare pe un termen de 6 ani (adică mai mult de 1 lună), dacă persoana s-a prezentat
benevol în unitatea militară, conform practicii penale vechi nu va constitui dezertate, pe când
absenţa din unitatea militară pe un termen de 2 zile, în unele împrejurări va constitui dezertare etc.).
De facto, nu era şi nu este necesar de a crea, artificial, noi articole în C.pen.: orice părăsire
samavolnică a unităţii militare…, chiar şi pentru câteva ore, este o eschivare de la serviciul
militar…
Totuşi, considerăm că în cazul în care dezertarea a avut loc doar pentru câteva ore, cu toate că
formal aceste fapte se consideră infracţiuni de dezertare, ele, conform art.14 alin.(2) C.pen., n-ar
trebui să constituie infracţiune din cauza că este lipsită de importanţă şi nu prezintă gradul
prejudiciabil al infracţiunii. Mai mult ca atât, pentru faptul dezertării din unitatea militară sau de la
locul serviciului militar pot fi aplicate sancţiuni disciplinare care ar corespunde, întru totul,
scopurilor sancţiunilor disciplinare şi ar decriminaliza faptele minore de încălcare a disciplinei
militare.
Din aceste considerente ar fi benefic ca dezertarea să constituie infracţiune doar în cazurile când
absenţa nejustificată ar dura mai mult de 1 zi.
De asemenea, considerăm că, ţinând cont de termenul de durata absenţei samovolnice în cazul
dezertării, absenţa samavolnică pe o durată mai îndelungată, cum ar fi, de exemplu, mai mult de 10
zile, ar putea constitui o dezertare cu circumstanţe agravante.
Subiectul infracţiunii de dezertare.
Legea penală (art.371 C.pen.) incriminează dezertarea, adică părăsirea unităţii militare, a
centrului de instrucţie sau a locului de serviciu în scopul eschivării de la serviciul militar, de la
instrucţiuni sau de la concentrări, precum şi neprezentarea din aceleaşi motive la serviciu sau la
concentrare, mobilizare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie,
200
repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie curativă,
săvârşită de un militar, de o persoană care trece pregătirea militară obligatorie sau de un rezervist.
Subiectul infracţiunii este special: militarul în termen sau cel cu termen redus, militarul pe
contract sau rezervistul chemat la instrucţiuni sau la concentrare, cât şi persoanele mobilizate.
O problemă care apare cu privire la subiectul infracţiunii de dezertare este acea de recunoaştere a
militarului prin contract subiect al unei asemenea infracţiuni.
Această problemă a apărut în legătură cu faptul că în 2005, Şeful Departamentului Trupelor de
Grăniceri (la acel moment) s-a adresat în CSJ cu un demers în care punea sub îndoială legalitatea
hotărârilor Judecătoriei militare cu privire la recunoaşterea militarilor pe contract ca subiecţi ai
infracţiunilor militare, deoarece dânşii exercită serviciul militar pe contract şi, în cazul când dânşii
nu se prezintă la serviciul militar, ei nu săvârşesc infracţiunea de dezertare, ci comit delicte
disciplinare, care pot fi sancţionate cu aplicarea sancţiunilor disciplinare, cea mai severă sancţiune
fiind eliberarea din funcţia deţinută şi trecerea acestui militar în rezervă. Mai mult ca atât, prin
tragerea la răspunderea penală a militarilor pe contract se încalcă drepturile constituţionale ale
persoanei, în acelaşi rând, dreptul la muncă şi la alegerea ocupaţiei, cât şi prevederile documentelor
internaţionale cu privire la interzicerea muncii forţate.
Nu susţinem această opinie şi considerăm că militarii pe contract pot fi subiecţi ai infracţiunii
de dezertare şi prin aceasta nu se încalcă nici un drept al omului (cetăţeanului RM). Prevederile
art.128 şi 371 C.pen. nu vin în contradicţie nici cu prevederile legislaţiei naţionale, nici cu cea
internaţională, din următoarele considerente:
Conform art.54 al CRM:
Alin.(1): în RM nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile
fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
Alin.(2): Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor
prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt
necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării,
ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor,
libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau
garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
Alin.(3): Prevederile alin.(2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în art.20-24 (art.20 -
Accesul liber la justiţie; art.21 - Prezumţia nevinovăţiei; art.22 - Neretroactivitatea legii penale;
art.23 - Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle; art.24 - Dreptul la viaţă şi la
integritate fizică şi psihică).
Astfel, CRM admite restrângere unor drepturi şi libertăţi ale omului, restrângeri care sunt
necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale etc.
De asemenea, din cele susindicate, reiese că unele limitări a dreptului la muncă, reglementate
de către legislaţia penală (art.128 şi Cap. XVIII C.pen. (PS), care incriminează infracţiunile
militare) nu vin în contradicţie nici cu art.54 alin.(3) CRM, indicat mai sus, deoarece dreptul la
muncă nu se include în lista acelor drepturi şi libertăţi, care nu pot fi restrânse în nici un caz.
Din cele susindicate reiese că legislatorul poate introduce unele restricţii în cazul încălcării
modului stabilit de îndeplinire a îndatoririlor serviciului militar, cum ar fi, de exemplu, includerea
în C.pen. a noţiunii infracţiunii militare (art.128 C.pen.) şi incriminarea dezertării în art.371
C.pen..
Conform art.128 C.pen., (1) Prin infracţiuni militare se înţeleg infracţiunile, prevăzute de
prezentul cod, contra modului stabilit de îndeplinire a serviciului militar, săvîrşite de persoanele
care îndeplinesc serviciul militar prin contract, în termen, cu termen redus sau ca rezervişti
concentraţi ori mobilizaţi. (2) Militarii care au săvîrşit infracţiuni sînt traşi la răspundere penală în
conformitate cu prevederile părţilor generală şi specială ale prezentului cod.
Legea penală (art.371 C.pen.) incriminează dezertarea, adică părăsirea unităţii militare, a
centrului de instrucţie sau a locului de serviciu în scopul eschivării de la serviciul militar, de la
serviciul militar cu termen redus, sau de la instrucţiuni, concentrări sau mobilizare, precum şi
neprezentarea din aceleaşi motive la serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din unitatea
militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu
201
sau dintr-o instituţie curativă, săvârşită de un militar, de o persoană care trece pregătirea militară
obligatorie sau de un rezervist.
De asemenea se poate concluziona că recunoaşterea militarului pe contract ca subiect al
infracţiunii de dezertare (art.371 C.pen.) nu vine în contradicţie cu prevederile art.43 CRM,
conform căruia “Orice persoană are dreptul la libera alegere a muncii” din următoarele
considerente: conform art.1 al Legii nr.345 din 25 iulie 2003 cu privire la apărarea naţională,
apărarea naţională este una din cele mai importante funcţii ale statului şi constituie cauza întregului
popor. Potrivit art.3 al acestei Legi, cadrul juridic al apărării naţionale îl constituie CRM, Concepţia
securităţii naţionale, Doctrina militară a RM, prezenta lege, alte acte normative ale RM, precum şi
normele unanim acceptate ale dreptului internaţional.
Conform art.9 al Legii susindicate, (1) Forţele destinate apărării naţionale sînt Forţele Armate
compuse din Armata Naţională şi Trupele de Carabinieri. (2) Forţele sistemului naţional de apărare
sînt constituite pe principiul suficienţei defensive. (3) În caz de agresiune armată a cărei amploare
depăşeşte capacitatea combativă a forţelor sistemului naţional de apărare se vor angaja toate
resursele umane şi materiale disponibile pentru respingerea acesteia.
Art.11 al Legii susindicate indică la faptul că completarea cu efectiv a forţelor destinate apărării
naţionale se efectuează conform principiului mixt în baza obligaţiunii militare şi a încadrării
benevole prin contract.
Conform art.42 al acestei Legi, nerespectarea de către cetăţeni şi persoane cu funcţie de
răspundere a prevederilor prezentei legi atrage răspundere penală, administrativă sau civilă, după
caz, în conformitate cu legislaţia.
Conform art.24 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru
apărarea Patriei - încadrarea cetăţenilor în serviciul militar prin contract este benevolă, iar conform
art.25 al aceleiaşi Legi, contractul de îndeplinire a serviciului militar reprezintă un acord între
cetăţean şi autoritatea administraţiei publice centrale în care este prevăzut serviciul militar, acord
prin care părţile contractante stabilesc termenul încadrării şi condiţiile îndeplinirii serviciului
militar, obligaţiile şi responsabilitatea părţilor.
Astfel, din prevederile legale susindicate reiese că militarii pe contract benevol se încadrează în
serviciul militar, iar în cazul săvârşirii infracţiunilor militare poartă răspunderea penală.
Legislaţia penală a RM în această problemă este compatibilă şi cu documentele internaţionale
la care RM este parte.
Aşa, de exemplu, art.4 alin.3 al Convenţiei Europene pentru drepturile Omului stipulează: nu
constituie muncă forţată sau obligatorie orice serviciu cu caracter militar.
Pentru a elucida cazurile în care documentele internaţionale consideră că munca este forţată, vom
aduce textul art.1 al Convenţiei privind abolirea muncii forţate,466 conform căruia: “fiecare Stat
membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care ratifică prezenta Convenţie, se obligă să
abolească şi să nu folosească munca forţată sau obligatorie sub orice formă:
a) ca mijloc de influenţă politică sau educaţională sau în calitate de măsură de pedeapsă pentru
susţinerea sau exprimarea opiniilor politice sau convingerilor opuse celor stabilite de sistemul
politic, social sau economic;
b) ca metodă de mobilizare sau folosire a muncii forţate în scopurile dezvoltării economice;
c) ca mijloc de menţinere a disciplinei de muncă;
d) ca pedeapsă pentru participarea la greve;
e) ca mijloc de discriminare pe motive de apartenenţă rasială, socială, naţională sau religioasă.”
Astfel, ajungem la concluzia că nici unul din temeiurile expuse mai sus care ar demonstra
existenţa muncii forţate în cazul exercitării serviciului militar nu există, prin urmare, serviciul
militar pe contract nu poate fi considerat ca muncă forţată pe toată perioada valabilităţii contractului
de exercitare a serviciului militar, cu condiţia că acest contract a fost încheiat în conformitate cu
prevederile legale şi pe bază benevolă.
Mai mult ca atât, art.2 al Convenţiei Internaţionale a Muncii din 1930 stipulează: termenul “
muncă forţată sau obligatorie”, pentru scopurile acestei Convenţii nu include… orice muncă sau
466
Convenţia privind abolirea muncii forţate nr.105 din 25 iunie 1957. Notă: RM a aderat la această Convenţie prin Hotărârea Parlamentului
nr.707-XII din 10 septembrie 1991 // Drepturile Omului. Compendiu de acte legislative. Ed. Epigraf, Chişinău, 2005, pag.63-64.
202
serviciu necesare conform legilor despre serviciul militar şi aplicate întru exercitarea acestui
serviciu.
Reieşind din cele susindicate, reiese că obligativitatea exercitării serviciului militar, în acelaşi
număr şi cel pe contract, după încheierea contractului, nu reprezintă muncă forţată sau obligatorie
şi persoana este obligată să exercite serviciul militar pe durata termenului indicat în contract. În
cazul nerespectării condiţiilor indicate în contract, persoana poate purta răspundere juridică, în
acelaşi număr şi răspunderea penală.
Tot în aşa mod s-a expus şi Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în două cazuri similare:
A. Cazul W, X, Y şi Z împotriva Marii Britanii (Dosarul 3435-3438/67) cu privire la patru
tineri care au încheiat contractul de exercitare a serviciului militar pe un termen de 9 ani fiecare.
După un oarecare timp, până la expirarea contractului, toţi patru au cerut să fie trecuţi în rezervă
însă în satisfacerea cererii lor le-a fost refuzat, iar pentru dezertare ei au fost traşi la răspunderea
penală. În cererea către Comisie şi Curtea Europeană, cei patru tineri au indicat că astfel faţă de ei a
fost aplicată munca forţată, fapt ce a încălcat prevederile art.4 al Convenţiei Europene pentru
drepturile Omului.
Comisia a statuat că în cazul dat de către instanţele naţionale n-au fost încălcate prevederile
Convenţiei şi legislaţia naţională nu este contrară prevederilor Convenţiei deoarece, conform art.4
al Convenţiei, exercitarea serviciului militar, în acelaşi număr şi cel pe contract, nu se consideră
muncă forţată.
Mai mult ca atât, Comisia în special a accentuat că acordul la încheierea contractului la
exercitarea serviciului militar privează acest serviciu de caracterul forţat.
B. Cazul Engel şi alţii împotriva Olandei (Hotărârea Curţii Europene din 8 iunie 1976) 467 a
statuat următoarele:
1. Serviciul militar, care restrânge drepturile persoanei la libertate, nu vine în contradicţie cu
prevederile Convenţiei şi nu încalcă prevederile art.5 al Convenţiei (dreptul la libertate).
2. Arestarea câtorva din ei în legătură cu părăsirea samovolnică a unităţii militare nu vine în
contradicţie cu prevederile Convenţiei, deoarece serviciul militar este un serviciu special iar
contractul benevol cu privire la exercitarea serviciului militar, îl obligă pe militar să respecte
condiţiile contractului şi modul de exercitare al serviciului militar.
3. Mai mult ca atât, cu privire la plângerea tinerilor despre inegalitatea tratamentului faţă de
militari în comparaţie cu cei civili cu privire la serviciu, Curtea Europeană a statuat că aceste
reglementări diferite nu sunt incompatibile cu prevederile Convenţiei, nu sunt discriminatorii
deoarece condiţiile şi cerinţele vieţii militare şi celei civile sunt diferite după natura sa.
4. De asemenea Curtea Europeană s-a expus în favoarea egalităţii tratamentului faţă de diferite
categorii de militari: ofiţeri, sergenţi, soldaţi, militari pe contract şi a celor în termen, deoarece
tratamentul diferit dintre aceste categorii de militari ar duce la discriminarea unei categorii de
militari faţă de altă categorie de militari.
Reieşind din cele susindicate, putem concluziona că recunoaşterea militarilor pe contract ca
subiecţi ai infracţiunii de dezertare nu vine în contradicţie nici cu legislaţia naţională, nici cu cea
internaţională.
Mai mult ca atât, este necesar de accentuat că legislaţia militară naţională este cu mult mai
loială faţă de militarii pe contract decât majoritatea legislaţiilor militare din alte ţări, deoarece,
spre deosebire de ele, legislaţia naţională, în art.140 lit. m) al Regulamentului cu privire la modul
de îndeplinire a serviciului militar în Forţele Armate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 941
din 17.08.2006 permite desfacerea contractului cu privire la exercitarea serviciului militar înainte
de termen, la iniţiativa personală a militarului.
Cadrul legal a concluziilor susindicate se bazează pe:
1. Conform art.1 al Legii nr.345 din 25 iulie 2003 cu privire la apărarea naţională, apărarea
naţională este una din cele mai importante funcţii ale statului şi constituie cauza întregului popor.
Conform art.3 al acestei Legi, cadrul juridic al apărării naţionale îl constituie CRM, Concepţia
securităţii naţionale, Doctrina militară a RM, prezenta lege, alte acte normative ale RM, precum şi
normele unanim acceptate ale dreptului internaţional.
467
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Culegere selectivă, Polirtom, Bucureşti, 2000, pag.25-54; Европейский суд по правам
человека, Избранные решения, Том 1, «Норма», Moscova, 2001, pag.103-138.
203
Conform art.9 al Legii susindicate, Forţele destinate apărării naţionale sunt FA compuse din AN,
Trupele de Grăniceri şi Trupele de Carabinieri.
Art.11 – Completarea cu efectiv a forţelor destinate apărării naţionale se efectuează conform
principiului mixt în baza obligaţiunii militare şi a încadrării benevole prin contract.
Art.42. – (1) Nerespectarea de către cetăţeni şi persoane cu funcţie de răspundere a prevederilor
prezentei legi atrage răspundere penală, administrativă sau civilă, după caz, în conformitate cu
legislaţia.
2. Conform art.4 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru
apărarea Patriei, serviciul militar este o formă specială a serviciului public ce rezidă în
îndeplinirea de către cetăţeni a datoriei constituţionale privind pregătirea pentru apărare şi apărarea
Patriei exclusiv în cadrul FA ale RM.
Serviciul militar este obligatoriu pentru toţi bărbaţii, cetăţeni ai RM, şi se îndeplineşte în
următoarele forme:
3. Conform art.128 C.pen., (1) Prin infracţiuni militare se înţeleg infracţiunile, prevăzute de
prezentul cod, contra modului stabilit de îndeplinire a serviciului militar, săvîrşite de persoanele
care îndeplinesc serviciul militar prin contract, în termen, cu termen redus sau ca rezervişti
concentraţi ori mobilizaţi. (2) Militarii care au săvîrşit infracţiuni sînt traşi la răspundere penală în
conformitate cu prevederile părţilor generală şi specială ale prezentului cod.
4. Legea penală (art.371 C.pen.) incriminează dezertarea, adică părăsirea unităţii militare,
centrului de instrucţie sau locului de serviciu în scopul eschivării de la serviciul militar, de la
concentrare sau mobilizare, precum şi neprezentarea din acelaşi motiv la serviciu ori la concentrare
sau mobilizare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării,
transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau din instituţia curativă, săvîrşită de către un
militar sau rezervist.
În doctrina penală s-a expus opinia că rezerviştii, în timpul exercitării instrucţiunilor în centrele
de instrucţiuni, în cazul părăsirii samavolnice al locului efectuării acestor instrucţiunii sau
neîntoarcerii la termenul fixat în aceste locuri din concediu sau învoiri, nu pot fi subiecţi ai
infracţiunii de dezertare, deoarece ei nu au calitatea de militar în termen sau de cel pe contract.468
Nu susţinem acest punct de vedere, deoarece, conform art.371 alin.(1) C.pen., subiecţi ai
infracţiunii de dezertare poate fi atât un militar în termen sau pe contract, cât şi un rezervist în
timpul exercitării instrucţiunilor la centrele de instrucţiuni militare.
Latura subiectivă a dezertării se caracterizează prin intenţie directă şi cu scopul eschivării de la
serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, scop realizat prin
părăsirea unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului de serviciu militar, de la
pregătirea militară obligatorie în calitate de militari cu termen redus sau de la concentrări,
precum şi prin intermediul neprezentării la serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din
unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din
concediu sau dintr-o instituţie curativă etc. Părăsirea samavolnică a locului de arest disciplinar
(de la camera de arest disciplinar), de asemenea se consideră dezertare şi acţiunile făptuitorului
vor fi calificate în temeiul art.371 alin.(1) C.pen.
Scopul eschivării de la serviciul militar poate fi absenţa de la serviciul militar pentru o anumită
perioadă de timp sau absenţa definitivă de la serviciul militar, însă aceasta nu are relevanţă la
calificarea infracţiunii, aceste modalităţi de dezertare pot influenţa doar individualizarea şi stabilirea
pedepsei făptuitorului.
Motivele care au servit drept imbold pentru absenţa samavolnică a militarului din unitatea
militară nu au relevanţă la calificarea infracţiunii, ele pot servi la individualizarea pedepsei.
Ele pot fi diferite: nedorinţa de a suporta lipsurile şi greutăţile serviciului militar, frica în timpul
de război sau în condiţiile de luptă, nedorinţa de a exercita serviciul militar în anumite locuri
concrete etc.
468
Преступления против военной службы, Военно-уголовное законодательство Российской Федерации, Москва, 1999, стр.105.
204
Astfel, pericolul social (prejudiciabilitatea) infracţiunii de dezertare este caracterizată de latura
subiectivă a infracţiunii: făptuitorul, mai întâi de toate, nu doreşte (intenţionat) să execute
obligaţiunile prevăzute de art.56 CRM, conform căruia apărarea Patriei este un drept şi o datorie
sfântă a fiecărui cetăţean al RM, să exercite obligaţiunile sale legate de serviciul militar în FA,
încalcă intenţionat cerinţele disciplinei şi a regulamentelor militare, încalcă jurământul depus etc.
Într-o opinie s-a expus părerea că dezertarea (părăsirea samavolnică sau absenţa samavolnică din
unitatea militară sau de la serviciul militar) poate fi săvârşită atât intenţionat (în cazurile când
persoana samavolnic părăseşte unitatea militară sau samavolnic nu se prezintă la termenul indicat în
unitatea militară din concediu, învoire etc.), cât şi din imprudenţă. Caracteristic pentru această
infracţiune este faptul că persoana (militarul) se află în afara dispoziţiei unităţii militare fără
permisiunea şefului militar469.
Nu putem fi de acord cu această opinie din următoarele considerente: dezertarea constă în
părăsirea unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului de serviciu în scopul eschivării de
la serviciul militar.
Deci, scopul dezertării, adică părăsirii samavolnice a unităţii militare sau de neîntoarcerea în
unitatea militară, la serviciul militar, este de eschivare de la serviciul militar. Prin urmare, este
necesar, în fiecare caz de dezertare, de constatat că făptuitorul a acţionat cu intenţie, deoarece numai
infracţiunile intenţionate au un scop bine determinat.
În legislaţia noastră penală veche (C.pen. în redacţia Legii din 24 martie 1961) legiuitorul
prevedea trei componenţe de infracţiune de părăsire samavolnică sau neîntoarcerea fără motive
întemeiate din concediu etc., la serviciul militar: art.246 C.pen. - Absenţa samavolnică; art.247
C.pen. - Părăsirea samavolnică a unităţii militare şi art.248 C.pen. - Dezertarea.
C.pen. rus în vigoare prevede două infracţiuni de acest caracter: părăsirea samovolnică a unităţii
militare (art.337 C.pen.) şi art.338 C.pen. - Dezertarea, care se deosebeşte de infracţiunea anterioară
prin scopul ei: de eschivare definitivă de la serviciul militar, pe când părăsirea samovolnică a
unităţii militare prevede scopul infracţiunii: părăsirea samovolnică sau absenţa samovolnică din
unitatea militară sau serviciul militar pe un termen anumit.
Legislaţia penală a României de asemenea consacră acestor categorii de infracţiuni două articole,
însă, spre deosebire de legislaţia noastră penală veche şi de cea nouă rusă, legiuitorul român nu
pune accentul pe scopul infracţiunii ci doar pe termenul absenţei din unitatea militară sau de la
serviciul: art.331 C.pen. român din 1968 prevede absenţa nejustificată de la unitate sau serviciu care
a depăşit 24 ore dar nu mai mult de 3 zile…, iar art.332 C.pen. - Dezertarea, adică absenţa
nejustificată de la unitate sau de la serviciu, care depăşeşte 3 zile…, cât şi absenţa nejustificată a
oricărui militar din unitate sau de la serviciu în timp de război, care a depăşit 24 ore…
O similară redacţie o au şi prevederile Noului C.pen. al României.
Din punct de vedere al laturii subiective, n-a fost unanimitate de poziţii şi pe parcursul istoric de
dezvoltare a conceptelor cu privire la infracţiunea de dezertare.
Astfel, în Hotărârile Consiliului de Apărare a muncitorilor şi ţăranilor “Despre dezertare” din 25
decembrie 1918, “Despre măsurile de luptă cu dezertarea şi dezertorii” din 3 martie 1919 şi “Despre
măsurile de preîntâmpinare a dezertărilor” din 3 iunie 1919 se descria componenţa infracţiunii de
dezertare şi atitudinea psihică a făptuitorului în cazul săvârşirii ei, asimilând-o, după intenţia ei
criminală, cu infracţiunea de trădare.
În C.pen. al Rusiei din 1922, la baza noţiunii de dezertare se punea criteriul subiectiv: Art.204 al
acestui cod determina dezertarea ca o părăsire samavolnică, de către un militar, a unităţii sale sau a
locului de serviciu militar, în scopul de a se eschiva de la serviciul militar sau de la participarea la
acţiunile armate.
Mai târziu, determinarea legală a conţinutului dezertării a fost lărgită considerabil: prin dezertare
se înţelegea nu doar părăsirea unităţii militare în scopul de a se eschiva complet de la serviciul
militar, dar şi în cazul când absenţa nejustificată a durat mai mult de 6 zile, chiar şi dacă făptuitorul
nu avea scopul să se eschiveze definitiv de la serviciul militar.470
469
Г.И. Бушуев, Разграничение преступлений, ответственность за которых предусмотрена ст. 245-248 УК РСФСР: Москва, 1964, стр. 132-
135
470
Положение о воинских преступлениях, утв. Постановлением ЦИК СССР от 29.10.1924, Сборник документов по истории уголовного
законодательства СССР и РСФСР 1917-1952 г.г., Москва, 1957 г., стр.229-230.
205
Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 6 iulie 1940 a introdus grave modifică în
noţiunea şi conţinutul infracţiunii de dezertare şi absenţă samavolnică.
Astfel, prin absenţă samavolnică se înţelegea absenţa samavolnică a soldaţilor şi sergenţilor
serviciului militar în termen care a durat mai mult de 6 ore, iar prin dezertare se înţelegea absenţa
samavolnică a soldaţilor şi sergenţilor serviciului militar în termen care a durat mai mult de o zi,
fiind irelevant scopul pe care l-a avut făptuitorul cu privire la absenţă.
Prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS “Despre modificarea şi completarea
Regulamentului cu privire la infracţiunile militare ” din 12 februarie 1957 au fost introduse
modificări cu privire la noţiunea şi componenţa infracţiunii de dezertare, care avea o redacţie
specială cu privire la militarii în termen şi alt, cu privire la militarii pe contract: pentru militarii
serviciului în termen dezertarea era considerată absenţa nemotivată pentru un termen mai mare de 1
zi; dezertarea cu privire la efectivul ofiţeresc şi a militarilor pe contract, se considera absenţa
samavolnică pentru o durată mai mare de 6 zile; iar dezertarea în timpul companiilor la flotă,
manevre, instrucţiunile de studii, de scurtă durată sau repetate, - absenţa nejustificată pe un termen
mai mare de 2 zile; dezertare se mai considera şi părăsirea unităţii militare sau a locului serviciului
militar cu scopul de eschivare de la serviciul militar pe o lungă durată de timp sau chiar cu scopul
eschivării definitive de la serviciul militar471.
Astfel, nici în aceste acte legislative nu se punea accentul pe scopul eschivării definitive de la
exercitarea serviciului militar, la definirea legală a infracţiunii de dezertare, ci pe durata absenţei
nejustificate din unitatea militară sau de la serviciul militar.
Deci, după cum observăm, în diferite ţări, la diferite perioade de timp, aceste infracţiuni se
tratează diferit, cu toate că comun pentru toate aceste redacţii este faptul că persoana lipseşte din
unitatea militară nejustificat o oarecare perioadă de timp. Dar totuşi se întrevede că în cazul
dezertării, accentul principal este pus anume pe absenţa nejustificată din unitatea militară sau de la
serviciul militar, iar secundar, şi doar în unele cazuri, pe scopul ei: eschivarea definitivă de la
serviciul militar, care se întrevede în unele redacţii legale ale dezertării.
Din aceste considerente, considerăm mai reuşită varianta îmbrăţişată de legislatorul nostru, care
incriminează orice fel de eschivare samavolnică de la serviciul militar ca dezertare în art.371
C.pen., cu excepţia cazurilor prevăzute de art.372 C.pen., care prevede modalităţi speciale de
eschivare de la serviciul militar.
Considerăm poziţia legislatorului nostru corectă din următoarele împrejurări: nu importă timpul
cât a lipsit samavolnic persoana (militarul) din unitatea militară pentru a reţine în acţiunile lui
componenţa de infracţiune de dezertare, principalul este că dânsul a avut scopul de eschivare de la
serviciul militar.
De exemplu, oare nu constituie eschivare de la serviciul militar, cazurile când militarul lipseşte
samavolnic din unitatea militară 1 oră, sau două, o zi, sau două, o săptămână sau mai multe? Doar
în fiecare caz concret, militarul înţelege că se eschivează de la serviciul militar, de la îndeplinirea
obligaţiunilor sale legate de serviciul militar, că încalcă disciplina militară şi regulamentele militare
pentru un timp mai mic sau mai mare, şi doreşte sau admite aceasta.
Astfel, considerăm că nu termenul de eschivare de la serviciul militar trebuie să fie criteriul de
bază la calificarea infracţiunii de dezertare, ci poziţia lui psihică faţă de acţiunile sale şi
conştientizarea de către el a faptului că dânsul, în acest mod, pentru o perioadă oarecare de timp, se
eschivează de la serviciul militar.
Termenul absenţei nejustificate din unitatea militară sau de la serviciul militar, în cazurile
indicate mai sus, poate influenţa doar la individualizarea pedepsei penale.
Mai mult ca atât, considerăm că întrunirea tuturor cazurilor de absenţă nejustificată din unitatea
militară sau de la serviciul militar într-o singură componenţă de infracţiune, cum ar fi dezertarea,
corespunde întru totul şu cerinţelor cu privire la tehnicile de elaborare a actelor normative: ele
trebuie să fie simple, clare şi concrete: din acest punct de vedere, pentru toţi militarii este mai clară
şi mai pe înţeles termenul de dezertare, decât o mulţime de termeni, care ar însemna una şi aceeaşi
componenţă de infracţiune sau mai multe componenţe de infracţiuni: absenţa samavolnică sau
nejustificată; părăsirea samavolnică şi, în sfârşit, dezertarea.
471
Ведомости Верховного Совета СССР, 1957, nr. 5, стр.100.
206
Articolul 372. Eschivarea de la serviciul militar
(1) Eschivarea militarului sau a rezervistului de la îndeplinirea obligaţiilor serviciului militar sau de
la concentrare ori mobilizare prin automutilare sau prin simularea unei boli, prin falsificarea
documentelor sau prin altă înşelăciune
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240 de ore.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de art.372 C.pen. îl constituie ordinea stabilită
de lege a satisfacerii serviciului militar de către militari, persoanele care trec serviciul militar cu
termen redus sau de către rezervişti.
Latura obiectivă a infracţiunii de eschivare de la serviciul militar.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.372 C.pen. se realizează prin fapte infracţionale de
eschivare a militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sub formă de serviciul
militar cu termen redus sau a rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale
pregătirii militare obligatorii sau ale concentrărilor prin automutilare sau prin simularea unei boli,
prin falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune.
Art.372 alin.(1) C.pen. prevede mai multe forme de eschivare a militarului, a persoanei care trece
pregătirea militară obligatorie sub formă de serviciul militar cu termen redus sau a rezervistului de
la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii sau ale
concentrărilor:
a) prin automutilare;
b) prin simularea unei boli;
c) prin falsificarea documentelor;
d) prin altă înşelăciune.
Astfel, art.372 C.pen. prevede răspunderea penală pentru eschivarea temporară sau permanentă
de la serviciul militar, săvârşită prin diferite metode şi mijloace de înşelare a superiorilor militari:
prin automutilare, prin simularea unei boli, prin falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune.
Specificul caracteristic unor asemenea metode ilegale de eschivare de la serviciul militar constă
în faptul că făptuitorul îşi atinge scopurile sale criminale de eliberare ilegală temporară sau
permanentă de la exercitarea obligaţiunilor legate de serviciul militar, de regulă, cu permisiunea
comandanţilor militari respectivi, care-s duşi în eroare prin acţiunile făptuitorului. Aparent, o
asemenea eliberare de la serviciul militar este permisă pe baze legale, dar în realitate, ele sunt
fictive, bazate pe înşelăciune.
Din punct de vedere a laturii obiective, pentru calificarea componenţi de infracţiune conform
art.372 C.pen., sunt necesare următoarele condiţii:
a) existenţa uneia sau altei înşelăciuni în scopul eschivării de la îndeplinirea obligaţiunilor legate
de serviciul militar;
b) eschivarea temporară sau permanentă de la exercitare acestor obligaţiuni legate de serviciul
militar472.
Eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sau a rezervistului de
la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii sub formă de
serviciul militar cu termen redus sau ale concentrărilor prin automutilare constă în faptul că
făptuitorul, prin cauzarea artificială a unei daune sănătăţii sale, creează baza de eliberare de la
serviciul militar, deoarece militarii care au dereglări fizice sau suferă de unele boli anumite sunt
recunoscuţi inapţi de serviciul militar din cauza sănătăţii şi sunt scutiţi de serviciul militar, conform
art.32 al Legii nr.1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea
472
Ахметшин Х.М., Уклонение от исполнения обязанностей военной службы путем симуляции болезни или иными способами//
Право в Вооруженных Силах, nr.8, август, 2004 г., стр.34-35.
207
Patriei sau sunt eliberaţi temporar de exercitarea serviciului militar în legătură cu tratamentul
medical.
Eschivarea de la serviciul militar poate fi săvârşită prin vătămarea sau distrugerea artificială a
diferitelor organe sau ţesuturi ale corpului omenesc sau prin îmbolnăvirea artificială (otrăvire,
contaminare etc.), sau prin înteţirea artificială a bolii, pe care persoana deja o avea.
Cauzarea daunei sănătăţii prin automutilare poate fi cauzată prin diferite metode şi mijloace: cu
arma albă sau de foc, prin folosirea mijloacelor de transport sau altor mecanisme, prin inhibarea
gazelor sau injectarea substanţelor toxice sau de altă natură etc.
Aşa, de exemplu, prin sentinţa Judecătoriei Militare din 17 iulie 2003, C.V., militar în termen în
Brigada de Infanterie Motorizată nr.1 Bălţi, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii
prevăzute de art.250 alin.(1) C.pen. (în redacţia Legii din 24 martie 1961) ca sustragerea militarului
de la îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu militar prin automutilare, deoarece el, fiind militar în
termen în unitatea militară, Brigada de Infanterie Motorizată nr.1 Bălţi, la 16 decembrie 1995, când
a fost reţinut de către colaboratorii acestei unităţi militare în s. Buzduganii de Sus, r-l Ungheni, în
scopul sustragerii de la serviciul militar prin automutilare şi-a provocat o rană cu cuţitul în
abdomen, în legătură cu ce s-a aflat la tratament staţionar în spitalul militar Bălţi, apoi Chişinău,
până la 30 ianuarie 1996.473
Caracterul instrumentelor sau mijloacelor prin intermediul cărora militarul s-a automutilat ori s-a
îmbolnăvit nu are relevanţă la calificarea infracţiunii.
Caracterul artificial al automutilării sau îmbolnăvirii artificiale se stabileşte prin diferite probe
(martori, filmări, înregistrări audio etc.), precum şi prin raportul de expertiză medico-legală, care
este obligatorie la anchetarea cazurilor de automutilare sau îmbolnăvire artificială, pentru
constatarea caracterului şi provenienţei consecinţelor dăunătoare.
În cercetarea cauzelor despre automutilare este necesară, de asemenea, concluzia comisiei
medico-militare cu privire la aptitudinea militarului pentru serviciul militar.
Lista bolilor şi a defectelor fizice care indică inaptitudinea pentru serviciul militar este
desfăşurată în Baremul medical al Regulamentului cu privire la expertiza medico-militară în FA ale
RM.474
Componenţa infracţiunii analizate o formează nu însăşi faptul cauzării cărorva vătămări corporale
sau unor maladii, ci eschivarea de la serviciul militar prin cauzarea unor asemenea vătămări. Prin
urmare, semnul principal al infracţiunii analizate, se caracterizează prin acţiuni de eschivare de la
serviciul militar, iar cauzarea vătămărilor corporale sau alte automutilări servesc ca semne
secundare ale laturii obiective ale acestei infracţiuni, ca semne secundare, şi anume, - metodele de
săvârşire ale acestei infracţiuni.
Prin eschivarea de la serviciul militar prin automutilare se înţelege întreruperea de facto a
îndeplinirii obligaţiunilor legate de serviciul militar.
Consecinţele acestei infracţiuni constau în eschivarea permanentă sau provizorie de la
îndeplinirea obligaţiunilor legate de serviciul militar, sau de la îndeplinirea doar a unor obligaţiuni
legate de serviciul militar (de exemplu, eliberarea de la participarea la marşurile unităţii militare,
manevre sau alte instrucţiuni militare etc.).
Infracţiunea se consideră consumată din momentul când militarul şi-a provocat automutilarea
(vătămarea corporală, boala etc.).
La calificarea faptelor nu influenţează urmările bolilor şi defectelor fizice survenite.
Drept consecinţă a acestor fapte, militarul poate fi recunoscut inapt de serviciul militar, dar poate
fi de asemenea eliberat temporar de exercitarea tuturor sau a unei părţi a obligaţiunilor serviciului
militar.
Totuşi, considerăm că dacă militarul a săvârşit acţiuni de automutilare în scopul eschivării de la
serviciul militar, însă consecinţele urmărite nu au survenit, din cauze independente de voinţa sa (de
exemplu, a fost oprit de colegii săi sau de alte persoane, arma n-a funcţionat, substanţa toxică
autoadministrată n-a avut efectul scontat etc.), el nu a devenit inapt de serviciul militar şi nu a fost
temporar eliberat de la exercitarea tuturor sau a unei părţi a obligaţiunilor serviciului militar,
473
474
Regulamentului cu privire la expertiza medico-militară în Forţele Armate ale RM, în aplicare prin HG RM nr.897 din 23 iulie 2003, cu
modificările şi completările operate prin hotărârea Guvernului nr.887 din 3 august 2006 // Monitorul Oficial nr.131/133 din 18 august 2006.
208
acţiunile militarului pot fi calificate în temeiul art. 27, 372 C.pen. ca tentativă de eschivare de la
serviciul militar.
Automutilarea poate fi săvârşită atât de însuşi militarul care are intenţia să se eschiveze de la
serviciul militar, cât şi de alte persoane la cererea militarului.
În aceste împrejurări avem o participaţie complexă la săvârşirea infracţiunii (a se vedea art.45
C.pen.), acţiunile persoanelor care au contribuit la automutilare se cer calificate în baza art. 42 şi
372 C.pen.: complicitate la eschivarea de la serviciul militar.
În cazul când cauzarea de vătămări corporale a fost efectuată militarului de către alte persoane, la
solicitarea militarului, acţiunile lor vor fi calificate prin concurs de infracţiuni: art. 42, 372 C.pen.,
complicitate la eschivarea de la serviciul militar prin automutilare şi una din infracţiunile contra
vieţii şi sănătăţii persoanei, săvârşite cu intenţie (art.151-152 C.pen.).
Din considerentele susindicate, nu putem fi deacord cu opinia 475 că eschivarea de la serviciul
militar are loc doar în cazul când militarul singur se automutilează, adică îşi provoacă vătămări
corporale sau unele maladii.
la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii sau ale
concentrărilor prin simularea unei boli constă în insinuarea unei boli sau a unor simptoame ale unor
boli, pe care, în realitate, militarul nu le are. Poate fi exercitată simularea unei boli fizice sau a uneia
psihice.
Spre deosebire de automutilare, în cazul eschivării de la serviciul militar prin simularea unei boli
la făptuitor (militar), în realitate, lipsesc acele simptoame, neajunsuri, trimiterea la care îi dă
posibilitatea să se eschiveze de la îndeplinirea obligaţiunilor legate de serviciul militar.
În cercetarea cauzelor penale cu privire la simularea unei boli este obligatorie numirea unei
expertize medico-legale.
Este, de asemenea, necesară efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, care trebuie să
constate, de exemplu, dacă simularea bolii nu este unul din simptoamele unei boli pe care militarul
în realitate o are (simularea patologică).
În cazul constatării unei simulări patologice răspunderea penală a militarului se exclude.
Din aceste considerente, concluzia definitivă cu privire la eschivarea militarului de la serviciul
militar prin simularea unei boli poate fi făcută doar după o analiză amănunţită şi obiectivă a tuturor
împrejurărilor şi probelor acumulate la cauza penală.
Eschivarea de la serviciul militar prin simularea unei boli se consideră infracţiune consumată din
momentul eschivării temporare (provizorii) sau permanente de la serviciul militar.
În cazul în care simularea unei boli de către făptuitor a fost descoperită şi militarul a fost
demascat, nemaiputând să se eschiveze de la serviciul militar, suntem în prezenţa unei tentative de
eschivare de la serviciul militar prin simularea unei boli (art.27-372 C.pen.).
Eschivarea militarului, a persoanei care exercită serviciul militar cu termen redus sau a
rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii
sub formă de serviciul militar cu termen redus sau ale concentrărilor prin falsificarea documentelor
constă în faptul că militarul prezintă, intenţionat, comandantului sau şefului militar respectiv un
document în care se conţin informaţii mincinoase, false şi în baza acestui document i se acordă
eliberarea permanentă sau temporară de la exercitarea serviciului militar.
Infracţiunea poate fi săvârşită, de exemplu, prin prezentarea comandamentului militar a unui
certificat fictiv medical cu privire la boala, moartea rudelor apropiate, a unor documente false cu
privire la cazurile de calamităţi naturale care au distrus sau deteriorat grav gospodăriile părinţilor şi
despre necesitatea unui ajutor în restabilirea acestor bunuri, a unei diplome false despre absolvirea
unei instituţii superioare de învăţământ, în scopul eliberării înainte de termen de la serviciul militar
în termen etc.
Prin falsificare de documente se înţelege falsificarea totală sau parţială a documentului, sau
introducerea de date false într-un document oficial legal etc. (de exemplu, aflându-se la domiciliul
său, militarul s-a îmbolnăvit şi a fost internat în spitalul raional, unde s-a aflat la tratament staţionar
10 zile. După externare, militarul s-a mai reţinut acasă încă zece zile, iar în certificatul de externare
475
Владимиров В.А., Гришанин П.Ф., Загородников Н.И., Кириченко В.Ф., Кузнецов А.В., Якубович М.И., Советское уголовное право,
Часть особенная, Москва, Юридическая литература, 1973 г., стр.556.
209
din spital a făcut nişte modificări, conform cărora, el s-a aflat la tratament staţionar nu 10 zile, ci 20
zile. Prin acţiunile sale, făptuitorul a comis eschivarea de la serviciul militar prin falsificare de
documente).
Documentul poate fi falsificat de însuşi militarul dat sau de către alte persoane. Componenţa
infracţiunii analizate va avea loc atât în cazul în care documentul a fost falsificat de către militarul
însuşi, cât şi în cazul în care documentul a fost falsificate de către alte persoane la cererea
militarului, sau cu acordul lui. În toate aceste cazuri, autor al infracţiunii analizate va fi militarul, iar
în cazul în care documentul a fost falsificat de către alte persoane la cererea militarului, sau cu
acordul lui, ne aflăm în faţa unei participaţii complexe la săvârşirea infracţiunii (a se vedea art.45
C.pen.), acţiunile persoanelor care au contribuit la falsificarea documentelor vor fi calificate în baza
art. 42 şi 372 C.pen.: complicitate la eschivarea de la serviciul militar, şi, în concurs cu art.361
C.pen., ca confecţionare a documentelor oficiale false, care acordă drepturi şi eliberează de
obligaţii.
Din aceste considerente, nu suntem de acord cu opinia, conform căreia, în astfel de situaţie,
acţiunile complicelui de falsificare a documentului trebuie să fie calificate doar conform art.42 şi
372 C.pen.476
Nu susţinem această opinie din considerentele că făptuitorul, falsificând documentul, înţelege că,
pe lângă faptul că contribuie, prin acte de ajutorare, la săvârşirea infracţiunii de eschivare de la
serviciul militar de către un militar, mai atentează nemijlocit şi la relaţiile sociale ce ţin de
activitatea normală a organelor de stat cu privire la asigurarea ordinii stabilite de operare cu
documentele oficiale,477 adică săvârşeşte şi infracţiunea prevăzută de art.361 C.pen.
Aceasta se mai argumentează şi prin faptul că pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art.372
alin.(1) C.pen. (în acelaşi număr şi pentru complicitate la această infracţiune), este munca
neremunerată în folosul comunităţii pentru o durată de la 60 la 240 de ore, pe când pentru
infracţiunea prevăzută de art.361 alin.(1) C.pen., este amendă în mărime de până la 300 unităţi
convenţionale sau munca neremunerată în folosul comunităţii pentru o durată de la 150 la 200 de
ore, sau cu închisoare de până la 2 ani, şi, prin urmare, falsificare de documente nu poate fi cuprinsă
întru totul de infracţiunea de eschivare de la serviciul militar prin falsificare de documente.
Mai mult ca atât, în cazul în care persoana, care a falsificat documente pentru a ajuta militarul să
se eschiveze de la serviciul militar, va fi pedepsită doar cu pedeapsa prevăzută de art.372 alin.(1)
C.pen., ea va profita de o pedeapsă mai blândă decât cea care a comis doar infracţiunea de
falsificare de documente pentru a le folosi singură, iar aceasta vine în contradicţie cu principiul
legalităţii şi egalităţii, cât şi cu politica penală în privinţa sancţiunilor penale.
Tot o asemenea calificare trebuie să fie aplicată şi în cazul în care militarul singur falsifică
documentele oficiale pentru a se eschiva de la serviciul militar prin falsificare de documente.
Infracţiunea analizată se va considera consumată din momentul în care militarul a fost eliberat
permanent sau temporar de la obligaţiunile sale militare în baza documentului fals prezentat.
la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii sub formă de
serviciul militar cu termen redus sau ale concentrărilor prin altă înşelăciune constă în comunicarea
comandantului sau şefului militar respectiv a unor informaţii intenţionat mincinoase şi false, care,
dacă ar fi adevărate, ar da militarului dreptul de a fi eliberat definitiv sau temporar de la exercitarea
serviciului sau de la îndeplinirea anumitor obligaţiuni militare(de exemplu, comunicarea despre
necesitatea oferirii unui concediu pentru înregistrarea căsătoriei, în legătură cu boala gravă a unor
rude apropiate etc.).
Alte acţiuni de înşelăciune mai pot fi comunicarea comandantului despre unele împrejurări
nereale, false, tăinuirea unor împrejurări sau circumstanţe. De exemplu, militarul - conducător auto,
cu scopul de a se eschiva de la plecarea în deplasare cu maşina, deteriorează automobilul sau
ascunde unele detalii de la ea, în legătură cu ce motorul automobilului nu poate fi pornit; în timpul
de război sau în condiţiile de luptă, militarul degradează tancul sau avionul, elicopterul cu care
476
Ахметшин Х.М., op.cit., pag.36-38.
477
X.Ulianovschi, Infracţiuni contra autorităţii publice şi securităţii de stat în S.Brânza, X.Ulianovschi, V.Stati.., op.cit., pag.725.
210
trebuie să plece în misiune de luptă şi raportează despre aceasta comandantului, şi, ca rezultat, el nu
este implicat în aceste misiuni de luptă etc.478
Considerăm că în cazul în care militarul, în scopul eschivării de la serviciul militar, distruge sau
deteriorează tehnica militară, armamentul sau alt avut militar, acţiunile făptuitorului trebuie să fie
corect calificate conform art.372 C.pen., în concurs cu art.379 C.pen. - distrugerea sau deteriorarea
intenţionată a patrimoniului militar.
Eschivarea de la serviciul militar se consideră infracţiune consumată din momentul în care
militarul, în baza documentelor false prezentate sau în urma consecinţelor acţiunilor de
automutilare, a primit dreptul de eliberare permanentă sau provizorie de la exercitarea serviciului
militar sau a încetat, de facto, să exercite serviciul militar.
Subiectul infracţiunii de eschivare de la serviciul militar.
Legea penală (art.372 C.pen.) incriminează eschivarea militarului, a persoanei care trece serviciul
militar cu termen redus sau a rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale
pregătirii militare obligatorii sau ale concentrărilor prin automutilare sau prin simularea unei boli,
prin falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune.
Subiect al infracţiunii poate fi orice militar, persoană care trece serviciul militar cu termen redus
sau rezervist.
De exemplu, militarul pe contract se automutilează pentru a se eschiva de la exercitarea
serviciului militar şi pentru a primi pensia de invaliditate479.
Latura subiectivă a eschivării de la serviciul militar prin orice metodă se caracterizează prin
intenţie directă şi cu scopul (semn obligatoriu al acestei componenţe de infracţiune) eschivării
temporare sau permanente de la exercitarea serviciului militar.
Această infracţiune poate fi săvârşită în scopul de a se eschiva de la serviciul militar în general,
de a se eschiva de la exercitarea serviciului militar temporar, iar, uneori, şi cu scopul de eschivare
de la îndeplinirea unor anumite obligaţiuni legate de serviciul militar (de exemplu, simularea unei
boli pentru a se eschiva de la participarea la manevrele, instrucţiunile de câmp şi instalarea, în
legătură cu aceasta în punctul medical sau în spitalul militar).
Din aceste considerente, spre deosebire de dezertare, infracţiunea de eschivare de la serviciul
militar, prevăzută de art.372 C.pen., nu totdeauna este legată de aflarea făptuitorului în afara
dislocaţiei unităţii militare.
Articolul 373. Încălcarea regulilor de mînuire a armei, de manipulare a substanţelor şi

obiectelor ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur
(1) Încălcarea regulilor de mînuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive,
radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur, dacă aceasta
a cauzat vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
de pînă la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul unei persoane;
c) alte urmări grave
(3) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă decesul a două sau mai multor persoane
Militarii, în exercitarea funcţiilor lor, sunt implicaţi permanent în activităţi legate de deservirea
sau mânuirea, manipularea armelor, muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor
substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur.
478
Чхиквадзе В.М., Советское военно-уголовное право, Юридическое издательство, Москва, 1948, стр. 325-326.
479
X. Ulianovschi, Infracţiuni militare în Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu, sub redacţia A. Barbăneagră, Chişinău, 2003, pag.797.
211
Folosirea acestor obiecte sau substanţe cere o respectare strictă a regulilor speciale de securitate,
a căror încălcare poate duce la moartea sau traumatizarea oamenilor, distrugerea averii militare,
zădărnicirea diferitelor sarcini de luptă, măsuri militare şi la alte consecinţe grave.
Obiectul juridic special al infracţiunii constă în ordinea stabilită de mânuire, manipulare a
armelor, muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă
un pericol sporit pentru cei din jur, inclusiv pentru militari.
Răspunderea penală în temeiul art.373 C.pen. poate surveni doar în cazul încălcării regulilor de
mânuire a armelor, muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce
prezintă un pericol sporit pentru cei din jur.
Conform art. 129 C.pen., (1) Prin arme se înţeleg instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel
declarate prin dispoziţii legale.
(2) Sînt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar putea fi folosite ca arme sau care au fost
întrebuinţate pentru atac.
Arme, în sensul art.373 C.pen., pot fi, de asemenea, şi unităţile de armament de artilerie, reactive,
rachete etc., care se află în dotare în unităţile militare.
Încălcarea regulilor de mânuire a armelor de vânătoare nu constituie componenţa de infracţiune
Muniţiile sunt părţi componente ale armamentului destinat nemijlocit pentru nimicirea tehnicii,
construcţiilor, oamenilor etc.
Muniţii pot fi cartuşele, obuzele de artilerie, bombele, minele, grenadele, părţile de luptă ale
rachetelor şi torpilelor, alte obiecte şi dispozitive explozive în stare de luptă şi apte de a nimici, a
distruge.
Substanţe explozive sunt compuşii chimici şi aliajele capabile – sub acţiunea loviturilor,
împungerii, frecării sau încălzirii – să explodeze. Aceste substanţe pot fi dinamita, nitroglicerina,
nitrotoluolul şi alte substanţe chimice sau aliaje în stare să explodeze fără accesul oxigenului.
Substanţe reactive sunt cele de provenienţă naturală sau artificială, ce conţin izotopi radioactivi,
ce prezintă radiaţii de ionizare şi de aceea sunt periculoase pentru lumea din jur.
Alte substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur sunt orice mijloace tehnice
din dotare, care se găsesc în unităţile militare şi au calitatea – în cazul încălcării regulilor de
manipulare a lor – de a distruge (să cauzeze vătămări, să deregleze funcţiile etc.) obiectele şi
oamenii aflaţi în zona lor de activitate.
Această componenţă de infracţiune are şi un obiect material: corpul persoanei, integritatea lui
fizică.
Astfel, această componenţă de infracţiune, fiind o componenţă materială, poate fi săvârşită doar
în cazul când au survenit consecinţele prejudiciabile: vătămarea corporală uşoară, medie sau gravă,
sau decesul persoanei.
Pentru existenţa acestei componenţe de infracţiune este necesar de stabilit existenţa unui raport de
cauzalitate dintre faptă: încălcarea regulilor de mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a
substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit
pentru cei din jur, şi consecinţele prejudiciabile: cauzarea vătămărilor integrităţii corporale sau a
sănătăţii.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.373 C.pen. se realizează prin acţiuni sau inacţiuni
de încălcare a regulilor de mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive,
radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur, dacă aceasta
a cauzat vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Răspunderea penală în temeiul art. 373 C.pen. poate surveni doar în cazul încălcării regulilor de
mânuire a armelor, muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce
prezintă un pericol sporit pentru cei din jur.
Noţiunea de armă a fost explicată în cadrul art.364 C.pen.
Regulile de mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a
altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur se conţin în Regulamente,
instrucţiuni, cursuri de manipulare şi mânuire a diferitelor tipuri de arme şi muniţii etc. Componenţa
de infracţiune este materială, pentru consumarea ei este necesar să survină consecinţele respective:
vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art.373 alin.(1) C.pen.),
212
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, decesul unei persoane, alte urmări grave
(art.373 alin.(2) C.pen.), decesul a două sau mai multor persoane (art. 373 alin.(3) C.pen.).
Tot în aşa sens s-a expus şi instanţa de judecată:
a) Fapta militarului în termen care, aflându-se în exercitarea serviciului militar şi fiind înarmat cu
automatul AKM, a încărcat arma, a scos piedica şi a trimis fără necesitate cartuşul în încărcător, a
produs din imprudenţă o împuşcătură prin care i-a cauzat părţii vătămate, H., vătămări corporale
grave, constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.373 alin.(2) lit. a) C.pen., ca încălcare
a regulilor de mânuire a armei, care a provocat din imprudenţă părţii vătămate vătămare gravă a
integrităţii corporale şi sănătăţii.480
b) Fapta militarului în termen V care, aflându-se în exercitarea serviciului militar, serviciul de
pază a frontierei de stat (grănicer) (la acel moment), şi, fiind înarmat cu pistolul- mitralieră "AK-
74", a încălcat regulile de mânuire a armei, a încărcat arma, a scos piedica şi a trimis fără necesitate
cartuşul în încărcător, a produs din imprudenţă o împuşcătură prin care i-a cauzat părţii vătămate,
O., vătămări corporale uşoare cu dereglarea sănătăţii de scurtă durată (vătămări corporale uşoare),
constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.252/1 alin.(1) C.pen., în redacţia Legii din 12
martie 1961 (art.373 alin.(1) C.pen. în vigoare), ca încălcare a regulilor de mânuire a armei, care a
provocat din imprudenţă părţii vătămate o vătămare corporală uşoară a integrităţii corporale şi
sănătăţii.481
c) Fapta militarului pe bază de contract M., care, aflându-se în exercitarea serviciului militar
(exerciţiul funcţiunii în Serviciul de Pază şi Protecţie de Stat), a încălcat regulile de mânuire a
armei, pistol sistem "Browning" 245, care i-a fost predat pentru păstrare, a încărcat arma, a scos
piedica şi a trimis fără necesitate cartuşul în încărcător, a produs din imprudenţă o împuşcătură prin
care i-a cauzat părţii vătămate, R, leziuni corporale grave, în urma cărora ultimul a decedat,
constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.252/1 alin.(2) C.pen., în redacţia Legii din 12
martie 1961 (art.373 alin.(2) lit.b) C.pen. în vigoare), ca încălcare a regulilor de mânuire a armei,
care a provocat din imprudenţă decesul părţii vătămate.482
Subiect al infracţiunii este special şi poate fi orice militar, persoană care exercită serviciul militar
cu termen redus sau rezervist.
Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin imprudenţă, faţă de consecinţele cauzate, în
ambele modalităţi ale ei: neglijenţa criminală sau sineîncrederea exagerată.
Încălcarea regulilor de mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive,
radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur poate fi şi
intenţionată, însă faţă de cauzarea consecinţelor, atitudinea psihică a militarului este din
imprudenţă, or, în caz contrar, nu v-om fi în prezenţa infracţiunii prevăzute de art. 373 C.pen.
Articolul 374. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă

(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă, a ordinelor şi dispoziţiilor emise în
vederea modificării şi completării acestor reguli, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
considerabile,
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat urmări grave
Ordinea de exercitare a serviciului de gardă este reglementată de Regulamentul serviciului de

garnizoană şi serviciului de gardă al Forţelor Armate ale Republicii Moldova, aprobat prin Decretul
Preşedintelui Republicii Moldova nr. 2327-IV din 3 septembrie 2009.
480
481
482
213
Acest regulament stabileşte destinaţia, modul de organizare şi executare a serviciului de
garnizoană şi a serviciului de gardă, drepturile şi obligaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere ale
garnizoanei şi ale militarilor care execută aceste servicii, precum şi reglementează desfăşurarea
activităţilor din garnizoană cu participarea trupelor.
publice centrale, denumite structuri militare, în care, conform legislaţiei în vigoare, se prevede
îndeplinirea serviciului militar, precum şi de organele de conducere, marile unităţi şi unităţile
militare ale Forţelor Armate, întreprinderile şi instituţiile acestora, denumite unităţi militare.
Prevederile acestui regulament sînt aplicabile următoarelor categorii de militari:
1) militarilor prin contract;
2) militarilor în termen;
3) militarilor cu termen redus;
4) studenţilor instituţiilor de învăţămînt militar;
5) rezerviştilor concentraţi sau mobilizaţi.
Unităţile militare amplasate permanent sau temporar în localităţi sau în afara lor constituie
garnizoane.
Garnizoana mare include, de regulă, toate unităţile militare amplasate în localităţile mai
apropiate.
În fiecare garnizoană sînt organizate serviciul de garnizoană şi serviciul de gardă.
Serviciul de garnizoană are drept scop asigurarea menţinerii disciplinei militare în garnizoană,
condiţiilor necesare pentru activitatea cotidiană, pregătirea şi desfăşurarea măsurilor de garnizoană
cu participarea trupelor.
Serviciul de gardă este destinat pazei şi apărării magaziilor cu muniţii, tehnicii militare,
obiectivelor militare şi de stat, altor mijloace militare, precum şi pazei persoanelor deţinute în arest.
De asemenea, conform art. 73 al Regulamentului, serviciul de gardă constă în executarea
misiunii de luptă şi impune personalului respectarea întocmai a tuturor cerinţelor prezentului
regulament, vigilenţă înaltă, fermitate şi spirit de iniţiativă.
Persoanele vinovate de încălcarea cerinţelor privind serviciul de gardă poartă răspundere
disciplinară sau penală.
Pentru executarea serviciului de gardă, este numit personalul gărzii.
Garda este subunitatea înarmată şi destinată executării misiunii de luptă privind paza şi
apărarea obiectivelor militare şi de stat, precum şi paza persoanelor deţinute în arest.
Garda poate fi de garnizoană şi interioară, precum şi permanentă sau provizorie.
Garda de garnizoană este destinată pazei şi apărării obiectivelor de importanţă generală pentru
garnizoană, amplasate în apropiere nemijlocită unul de altul, precum şi pazei persoanelor deţinute
în arestul garnizoanei.
Garda interioară este destinată pazei şi apărării obiectivelor unităţii militare, precum şi a
avioanelor (elicopterelor) de pe aerodrom.
Gărzile permanente sînt prevăzute de tabelul cu organizarea gărzilor. Gărzile provizorii nu
sînt incluse în tabel; ele sînt numite prin ordinul şefului garnizoanei sau al comandantului unităţii
pentru paza şi apărarea bunurilor militare la încărcarea (descărcarea) sau depozitarea temporară a
acestora, pentru însoţirea încărcăturilor militare, transportate cu diferite mijloace de transport,
precum şi pentru paza persoanelor arestate şi condamnate.
Hotarele teritoriului în care este organizat serviciul de garnizoană sînt stabilite prin ordinul
ministrului apărării. Pe lîngă punctele de amplasament al trupelor, acestea includ şi unele localităţi
şi raioane mai apropiate, care au importanţă mare pentru asigurarea realizării sarcinilor ce stau în
faţa unităţilor militare ale garnizoanei. Hotarele garnizoanei vor fi bine cunoscute de întreg
efectivul garnizoanei.
Conducerea serviciului de garnizoană şi a serviciului de gardă, în limitele garnizoanei, este
exercitată de către şeful (comandantul) garnizoanei.
Ordinele şefilor (comandanţilor) de garnizoană sînt obligatorii pentru toate unităţile militare
aflate în limitele garnizoanei.
214
La amplasarea trupelor pe poligoane şi în tabere, măsurile privind menţinerea disciplinei
militare şi paza obiectivelor sînt realizate conform Regulamentului serviciului interior al Forţelor
Armate ale Republicii Moldova şi prezentului regulament.
Serviciile de garnizoană şi de gardă sînt asigurate de unităţile militare ce intră în componenţa
garnizoanei.
Lista unităţilor militare care nu sînt antrenate în serviciul de garnizoană şi serviciul de gardă
este stabilită de către conducătorul structurii militare.
Succesivitatea executării serviciului de garnizoană şi serviciului de gardă de către unităţile
militare este stabilită de şeful garnizoanei în funcţie de efectivul şi destinaţia lor.
Instituţiile de învăţămînt militar sînt antrenate în executarea serviciului de garnizoană şi
serviciului de gardă în timpul prevăzut în acest scop de planul de instrucţie.
Fiecare militar este obligat să acorde asistenţă persoanelor care execută serviciul de
garnizoană sau serviciul de gardă.
Militarul care a observat încălcarea regulilor de executare a serviciului de către cineva din
componenţa patrulei sau a gărzii, de către inspectorii poliţiei militare rutiere este obligat să
informeze imediat despre aceasta comandantul comenduirii militare a garnizoanei sau militarul de
serviciu pe gărzi (ofiţerul de serviciu pe unitatea militară, şeful gărzii) şi să raporteze şefului său
nemijlocit.
Serviciul de gardă interior este destinat pazei şi apărării obiectivelor unei unităţi militare.
Avioanele (elicopterele) şi alte obiective ale serviciului avia la aerodromuri sunt păzite şi apărate
de gărzile interioare, numite din serviciul de aviaţie tehnic.
Personalul de gardă este subunitatea înarmată, destinată pentru executarea misiunii de luptă, de
pază şi apărare a drapelelor de luptă, a obiectivelor militare şi de stat, a persoanelor deţinute sub
arest sau în locurile de detenţie.
Exercitarea serviciului în gardă se consideră îndeplinirea unei sarcini de luptă.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.374 C.pen. se realizează prin acţiuni sau
inacţiuni de încălcare a regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă, a ordinelor şi
dispoziţiilor emise în vederea modificării şi completării acestor reguli, dacă aceasta a cauzat daune
în proporţii considerabile.
Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin săvârşirea de acţiuni interzise de Regulamentul
serviciului în garnizoană şi serviciului de gardă al FA şi de ordinele şi dispoziţiile emise în vederea
modificării şi completării regulilor de exercitare a serviciului în garnizoană şi de gardă, precum şi în
neândeplinirea cerinţelor acestor acte ce prescriu săvârşirea anumitor acţiuni sau abţinerea de la
săvârşirea lor.
Dispoziţia acestei norme penale este de blanchetă, ea face trimitere la regulile statutare cu privire
la serviciul de gardă, la ordinele şi dispoziţiile emise în vederea modificării şi completării acestor
reguli, care se conţin în Regulamentul susindicat şi în ordinele şi dispoziţiile emise în vederea
modificării şi completării acestor reguli.
De exemplu, conform art. 46 al acestui Regulament, ofiţerul de serviciu pe gărzi este răspunzător
de executarea corectă a serviciului de către gărzile de garnizoană. El se află în subordinea şefului
garnizoanei şi a comandantului comenduirii garnizoanei.
Ofiţerul de serviciu pe gărzi are următoarele obligaţii:
…să controleze personal, nu mai rar de două ori în 24 de ore (din care o dată noaptea) executarea
serviciului de către garda de garnizoană, totodată, noaptea, iar pe timp cu vizibilitate redusă, şi ziua,
să controleze şi locurile de staţionare a maşinilor de luptă (a altui armament şi a tehnicii militare) şi
să ia măsurile necesare pentru lichidarea imediată a neajunsurilor depistate, iar în cazul unui atac
asupra obiectivelor păzite, santinelelor sau asupra încăperii pentru gardă – este obligat să ia măsuri
pentru respingerea atacului etc.
În cazul în care şeful de gardă nu ia aceste măsuri şi survin consecinţele prevăzute în art.374 alin.
(1) şi (2) C.pen., inacţiunile lui vor fi calificate în baza art.374 alin.(1) sau (2) C.pen.
Cauzarea daunei prevăzute în art.374 C.pen. constă în cauzarea unei daune obiectului sau
obiectivelor păzite de garda dată.
Aceste obiecte sau obiective sunt enumerate în tabelele posturilor de gardă, de exemplu: drapelul
unităţii militare, depozitele, tehnica de luptă sau militară, armamentul etc.
215
Prin cauzarea de daune în proporţii considerabile se înţelege, de exemplu, părăsirea locului
postului cu sau fără armă, lăsarea postului fără pază pe un termen mai mare de 10-20 min., fapt cate
pune în pericol securitatea obiectelor păzite, pătrunderea la post a persoanelor cu scopuri
infracţionale, pătrunderea persoanelor, cu aceleaşi scopuri, în depozitele, parcurile, angarele etc.,
păzite de gardă, dacă santinela n-a luat masuri pentru curmarea acestor fapte chiar dacă aceste
acţiuni au fost curmate în continuare de alte persoane, neluarea măsurilor adecvate de către gardă în
cazul atacurilor asupra postului, în cazul incendiilor, dacă au survenit consecinţe dăunătoare, adică
au fost cauzate daune materiale obiectelor păzite etc.
Tot în aşa sens s-a expus şi instanţa de judecată, statuând că fapta militarilor în termen H şi B,
care, aflându-se în exercitarea serviciului militar, în serviciul de gardă ca santinele, exercitând paza
obiectivelor conform graficului posturilor gărzii, în urma unei înţelegeri prealabile şi împreună, în
mod repetat, au părăsit samavolnic posturile de serviciu, de fiecare dată pe o durată de 2-3 ore, au
lăsat fără supraveghere armele (pistoalele, mitraliere AK) şi muniţiile din dotare, cu care erau
înarmaţi, ascunzându-le în zăpadă, au încălcat prevederile art.183-185 ale Regulamentului
serviciului în garnizoană şi de gardă al FA (la acel moment), care-i obligau, ca santinele, să
păzească cu vigilenţă şi stoicism postul lor, să nu părăsească postul până nu vor fi schimbaţi sau
scoşi din post, chiar dacă viaţa lor se va afla în pericol etc., constituie componenţa de infracţiune
prevăzută de art.256 p.1 C.pen., în redacţia Legii din 12 martie 1961 (art.374 alin.(1) C.pen. în
vigoare), ca încălcare a regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă, a ordinelor şi dispoziţiilor
emise în vederea modificării şi completării acestor reguli, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
considerabile.483
Despre daune materiale în proporţii considerabile se vorbeşte în art.126 C.pen. Încălcarea
regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă, a ordinelor şi dispoziţiilor emise în vederea
modificării şi completării acestor reguli, dacă aceasta a provocat urmări grave, prevăzute de art.374
alin.(2) C.pen., constă în cauzarea daunei materiale în proporţii mari sau deosebit de mari (a se
vedea art.126 C.pen.) obiectelor păzite de către garda dată, în distrugerea tehnicii, armamentului,
nimicirea drapelului unităţii militare, combustibilului, depozitelor, angarelor etc.
În cazul în care aceste consecinţe au survenit în urma acţiunilor terţelor persoane împreună cu
persoana de gardă, acţiunile ultimului se cer calificate în concurs de infracţiuni, în temeiul art.374 şi
al art. respectiv din alte capitole ale PS a C.pen. (de exemplu, art.186 C.pen. - Furtul etc.).
Acţiunile membrului gărzii (santinelei, patrulei sau altei persoane din componenţa gărzii),
exprimate prin cauzarea violentă a morţii sau a vătămărilor corporale altor persoane (chiar şi a
membrilor gărzii), intenţionat, în urma aplicării abuzive a armei sau din imprudenţă, nu pot fi
calificate în temeiul art.374 C.pen., deoarece n-au survenit acele urmări a căror prevenire intră în
obligaţiunile acestei gărzi. În aceste cazuri faptele militarului vor fi calificate, după caz, conform
prevederilor art. 368, 373, sau art. 145, 152 sau 152 C.pen.
Totuşi, se cer calificate în baza art.374 C.pen. acţiunile persoanei, membrului gărzii, când din
cauza comportării neglijente cu arma au fost cauzate daune obiectelor apărate de această gardă (de
exemplu, în cazul efectuării abuzive a împuşcăturilor de către santinelă s-a aprins depozitul păzit de
el, a fost deteriorată maşina etc.).
Subiectul infracţiunii de încălcare a regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă.
Subiect al infracţiunii este special: militarul care exercită serviciul de gardă sau garnizoană.
Astfel, art. 39 al Regulamentului serviciului de garnizoană şi serviciului de gardă al Forţelor
Armate ale Republicii Moldova descrie lista persoanelor-militarilor care exercită serviciul de gardă
sau garnizoană:
Personalul pentru serviciul în garnizoană este numit pentru paza şi apărarea obiectivelor de
garnizoană, pentru asigurarea respectării disciplinei militare şi a ordinii regulamentare de către
militari pe străzi şi în alte locuri publice ale garnizoanei, precum şi pentru controlul asupra
respectării regulilor de circulaţie rutieră de către conducătorii (mecanicii-conductori) mijloacelor de
transport ale unităţilor militare şi pentru realizarea altor sarcini de serviciu în garnizoană.
Pentru serviciul în garnizoană este prevăzut următorul personal:
1) ofiţerul de serviciu pe gărzi;
2) ajutorul ofiţerului de serviciu pe gărzi;
483
216
3) subunitatea de serviciu;
4) gărzile de garnizoană;
5) patrulele de garnizoană;
6) inspectorii şi patrulele poliţiei militare rutiere.
Conform art. 40 al Regulamentului susindicat, personalul pentru serviciul în garnizoană este
numit cu cel puţin 24 de ore înainte de intrarea în serviciu. El este asigurat cu mijloace de transport
de acele unităţi militare care au numit acest personal.
Comandanţii de unităţi (subunităţi) militare, care numesc personalul de serviciu în
garnizoană, sînt responsabili pentru selectarea efectivului şi pregătirea lui pentru executarea
serviciului, şi prezenţa la timp la instructaj şi la apel (art. 41 al Regulamentului).
Comandantul comenduirii militare, împreună cu şeful PMR (Poliţia Militară Rutieră) al gar-
nizoanei, alcătuieşte, pentru fiecare lună, tabelul cu rîndul la serviciu în garnizoană, care este
aprobat de către şeful garnizoanei (art. 42 al Regulamentului).
Extrasele din aceste tabele sînt expediate în toate subunităţile militare antrenate în executarea
serviciului cu 10 zile înainte de începutul lunii următoare.
Despre fiecare modificare în tabelele respective, comandantul comenduirii militare a
garnizoanei comunică la timp unităţilor militare.
Înainte de intrarea în serviciu în statul major al unităţii militare, ofiţerului de serviciu pe gărzi
şi şefilor patrulelor de garnizoană li se înmînează prescripţiile în baza cărora comandantul
comenduirii militare a garnizoanei eliberează ofiţerului de serviciu pe gărzi fişele cu secretele vechi
şi cele noi, iar şefilor de patrule – legitimaţiile de şef de patrulă, în care este indicat itinerarul,
timpul de patrulare şi obligaţiile speciale (art. 43 al Regulamentului).
Ofiţerul de serviciu pe gărzi şi ajutorul său, personalul patrulei şi al serviciului posturilor de
control ale PMR trebuie să poarte pe piept, în partea stîngă, insigne cu inscripţiile respective.
Inspectorul PMR, în afară de aceasta, va avea şi legitimaţia de inspector al PMR, şi bastonul de
agent de circulaţie (art. 44 al Regulamentului).
Noţiunile timp de război şi condiţii de luptă, prevăzute de art.374 alin.(3) C.pen., au fost explicate
în cadrul art.364 C.pen.
Articolul 375. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) al trupelor
militare
(1) Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) pentru descoperirea şi respingerea
la timp a unui atac prin surprindere asupra Republicii Moldova sau pentru apărarea şi asigurarea
securităţii Republicii Moldova, dacă aceasta a cauzat sau putea să cauzeze daune intereselor
securităţii statului,
de pînă la 5 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat urmări grave
Serviciul de alarmă (de luptă) este reglementat în cap. III Titlul III al Regulamentului serviciului
interior al FA RM, întitulat „Serviciul de alarmă (de luptă)”
Serviciul de alarmă (de luptă) constituie executarea unei misiuni de luptă. Acesta se realizează
cu forţele şi cu mijloacele de serviciu, desemnate de la unităţile şi subunităţile militare ale genurilor
de armă (art. 308 al Regulamentului).
Din componenţa serviciului de alarmă (de luptă) fac parte: forţe şi mijloace de luptă, de
asigurare, precum şi schimburile de serviciu ale punctelor de comandă (art. 309 al Regulamentului).
Serviciul de alarmă (de luptă) este organizat de către comandantul unităţii militare. El răspunde
de executarea misiunii de către forţele şi mijloacele de serviciu (art. 310 al Regulamentului).
217
Locţiitorii comandantului unităţii militare şi şefii de compartimente ale statului major răspund
de menţinerea capacităţii de luptă, de asigurarea şi pregătirea forţelor şi mijloacelor de serviciu, în
sfera lor de competenţă(art. 311 al Regulamentului).
Componenţa forţelor şi mijloacelor de serviciu, gradul lor de pregătire în vederea luptei, durata,
modul de executare a serviciului de alarmă (de luptă), modul de pregătire a efectivului, a
armamentului şi a tehnicii militare pentru intrare în serviciul de alarmă (de luptă) şi schimbul lor
sînt stabilite prin ordinul comandantului unităţii militare, în corespundere cu cerinţele prezentului
regulament, a ordinelor şi directivelor conducătorului structurii militare sau ale Statului Major
General al Forţelor Armate condus de şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale (art. 312 al
Regulamentului).
Se interzice numirea în serviciul de alarmă (de luptă) a militarilor care nu au depus Jurămîntul
militar, care nu au însuşit programul de pregătire în măsura stabilită, care sînt supuşi urmăririi
penale, precum şi a celor bolnavi(art. 313 al Regulamentului).
Pregătirea personalului pentru executarea serviciului de alarmă (de luptă) se efectuează în baza
unui plan aprobat de comandantul unităţii, în componenţa subunităţilor, echipajelor de luptă,
schimburilor de serviciu, înainte de fiecare intrare în serviciu.
Pregătirea se efectuează sub conducerea comandantului unităţii sau a persoanelor desemnate de
el, ţinîndu-se cont de caracterul şi de amploarea misiunilor, de specificul unităţii, subunităţii
militare, de timpul şi de locul executării serviciului de alarmă (de luptă), în clase de pregătire pentru
serviciul de alarmă (de luptă) sau în locuri pregătite special în acest scop, cu folosirea tehnicii de
instrucţie (de instrucţie şi luptă), a aparatajului, a instalaţiilor de antrenament, a machetelor şi a ma-
nualelor.
Armamentul şi tehnica militară se pregătesc din timp pentru serviciul de alarmă (de luptă).
Toate măsurile de pregătire a forţelor şi a mijloacelor de serviciu se încheie cu controlul stării de
pregătire a acestora pentru executarea serviciului de alarmă (de luptă). Rezultatele controlului sînt
notate în registrul de evidenţă a pregătirii pentru serviciul de alarmă. Comandantul unităţii, prin
ordin de luptă, indică intrarea în serviciul de alarmă (de luptă) (art. 314 al Regulamentului).
Modul de intrare în serviciul de alarmă (de luptă) este stabilit prin ordinele conducătorului
structurii militare sau ale Statului Major General al Forţelor Armate, condus de şeful Marelui Stat
Major al Armatei Naţionale (art. 315 al Regulamentului).
Despre intrarea în serviciul de alarmă (de luptă) comandantul forţelor şi mijloacelor de serviciu
(ofiţerul de serviciu operativ, şeful de schimb, de echipă, ofiţerul de serviciu la punctul de comandă)
raportează şefului său nemijlocit şi la punctul de comandă superior (art. 316 al Regulamentului).
Comandantul forţelor şi mijloacelor de serviciu (ofiţerul de serviciu operativ, şefii de schimb, de
echipă, ofiţerul de serviciu la punctul de comandă) este obligat să cunoască în detaliu situaţia, să
acţioneze îndrăzneţ şi hotărît, să-şi asume responsabilitatea pentru deciziile luate şi sa asigure
executarea misiunii de luptă (art. 317 al Regulamentului).
În perioada serviciului de alarmă (de luptă), cu schimbul de serviciu se execută antrenamente
separate şi complexe (o parte din ele - de control) sub conducerea comandanţilor forţelor şi
mijloacelor de serviciu (ofiţerilor de serviciu operativ, şefilor de schimb, de echipe, ofiţerilor de
serviciu la punctele de comandă) şi şefilor superiori.
În afară de aceasta, cu personalul schimburilor de serviciu libere de executarea nemijlocită a
misiunii serviciului de alarmă (de luptă) se desfăşoară şedinţe de pregătire conform programului
aprobat de comandantul unităţii (art. 318 al Regulamentului).
Comandantului forţelor şi mijloacelor de serviciu (ofiţerului de serviciu operativ, şefului de
schimb, de echipa, ofiţerului de serviciu la punctul de comandă) îi este interzis să dea ordine
personalului care îl sustrag pe acesta de la îndeplinirea obligaţiilor serviciului de alarmă (de luptă)
şi care pot duce la zădărnicirea misiunii de lupta (art. 319 al Regulamentului).
Personalului schimbului în serviciu, pe timpul serviciului de alarmă (de luptă), i se interzice:
1) să transmită cuiva, chiar şi temporar, îndeplinirea obligaţiilor serviciului de alarmă (de
luptă) fără permisiunea comandantului forţelor şi mijloacelor de serviciu (ofiţerului de serviciu
operativ, şefului de schimb, de echipă, ofiţerului de serviciu la punctul de comandă);
2) să se sustragă de la executarea obligaţiilor serviciului de alarmă (de luptă);
218
3) să părăsească samavolnic postul de luptă sau alt loc de executare a serviciului de alarmă
(de luptă);
să îndeplinească lucrări cu armamentul şi cu tehnica militară ce ar scădea starea de pregătire a
acestora (art. 320 al Regulamentului).
În unitatea (subunitatea) militară de la care sînt desemnate forţele şi mijloacele de serviciu,
învoirea personalului în afara locului de dispunere a unităţii, şedinţele de pregătire, activităţile
sportive şi culturale se organizează în aşa mod ca, în caz de necesitate, să fie asigurată întărirea
schimburilor în serviciu în termenele stabilite(art. 321 al Regulamentului).
Periodicitatea efectuării controlului asupra serviciului de alarmă (de luptă) de către persoane cu
funcţii de răspundere este stabilită de către conducătorul structurii militare sau al Statului Major
General al Forţelor Armate, condus de şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale (art. 322 al
Regulamentului).
Controlul executării serviciului de alarmă (de luptă) este exercitat de comandantul unităţii
militare, de şefii lui direcţi sau de persoane împuternicite de aceştia; pentru aceasta, se întocmeşte
un plan de control al executării serviciului de alarmă (de luptă) (art. 323 al Regulamentului).
După ieşirea din serviciul de alarmă (de luptă), se efectuează analiza executării serviciului de
către efectiv, starea acestuia fiind consemnată în ordinul comandantului unităţii militare (art. 324 al
Regulamentului).
Serviciul de alarmă (de luptă) constă în forţe şi mijloace special destinate pentru executarea
sarcinilor urgent apărute sau purtarea acţiunilor de luptă pentru descoperirea şi respingerea la timp a
unui atac prin surprindere asupra RM sau pentru apărarea şi asigurarea securităţii RM, aflate în
permanentă pregătire de luptă.
Aceste acţiuni se stabilesc prin ordinele corespunzătoare ale conducerii militare şi pot să se
schimbe în funcţie de sarcinile puse.
Serviciul de alarmă (de luptă) se execută atât în timp de pace, cât şi pe timp de război.
Exercitarea acestui serviciu constituie o sarcină de luptă de importanţă majoră de stat.
Ordinea de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă), aplicarea armelor de luptă, este stabilită
de instrucţii, dispoziţii, ordine ale conducerii militare.
Forţele şi mijloacele implicate în serviciul de alarmă (de luptă) acţionează la comanda (semnalul)
comandanţilor militari superiori, iar în cazurile urgente, ce nu suferă amânare,– prin hotărârea
comandanţilor subunităţilor militare sau a ofiţerului de serviciu.
Încălcarea regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) poate cauza consecinţe grave
în urma unui atac prin surprindere asupra RM.
De aceea infracţiunea dată este considerată o infracţiune militară gravă, ce atentează la ordinea de
exercitare a serviciului de alarmă (de luptă), ce asigură apărarea integrităţii teritoriale şi
preîntâmpinarea unui atac prin surprindere asupra RM.
inacţiuni de încălcare a regulilor statutare cu privire la serviciul de alarmă (de luptă)pentru
descoperirea şi respingerea la timp a unui atac prin surprindere asupra RM sau pentru apărarea şi
asigurarea securităţii RM, dacă aceasta a cauzat sau putea să cauzeze daune intereselor securităţii
statului.
Încălcarea regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) se exprimă prin neexecutarea
sau executarea neglijentă de către militarii ce se află în serviciul de alarmă (de luptă) a cerinţelor
serviciului de alarmă (de luptă) în general şi a obligaţiunilor lor speciale, funcţionale. Încălcarea
regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) poate fi exprimată atât prin acţiuni, cât şi
prin inacţiuni.
Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) pentru descoperirea şi respingerea
la timp a unui atac prin surprindere asupra RM sau pentru apărarea şi asigurarea securităţii RM este
o componenţă de infracţiune de rezultat, când survin consecinţe concrete: cauzarea de daune
intereselor securităţii statului, şi o componenţă de infracţiune de pericol, în cazul în care aceasta ar
putea să cauzeze daune intereselor securităţii statului.
Prin cauzarea urmărilor grave se poate înţelege, de exemplu, pătrunderea ilegală a unui avion
străin în spaţiul aerian al RM, decesul persoanelor, distrugerea tehnicii sau scoaterea ei din funcţie,
deteriorarea altor mijloace de apărare, ce ar face imposibilă îndeplinirea sarcinii de luptă.
219
Legea penală (art.375 C.pen.) incriminează încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă
(de luptă)pentru descoperirea şi respingerea la timp a unui atac prin surprindere asupra RM sau
pentru apărarea şi asigurarea securităţii RM, dacă aceasta a cauzat sau putea să cauzeze daune
intereselor securităţii statului.
Serviciul de alarmă (de luptă) constă în forţe şi mijloace special destinate pentru executarea
sarcinilor urgent apărute sau purtarea acţiunilor de luptă pentru descoperirea şi respingerea la timp a
unui atac prin surprindere asupra RM sau pentru apărarea şi asigurarea securităţii RM, aflate în
permanentă pregătire de luptă.
Exercitarea acestui serviciu constituie o sarcină de luptă de importanţă majoră de stat.
Forţele şi mijloacele implicate în serviciul de alarmă (de luptă) acţionează la comanda (semnalul)
comandanţilor militari superiori, iar în cazurile urgente, ce nu suferă amânare– prin hotărârea
comandanţilor subunităţilor militare sau a ofiţerului de serviciu.
Subiect al infracţiunii se consideră orice militar ce se află în exercitarea serviciului de alarmă
(de luptă), care a comis asemenea încălcări.
Totuşi, considerăm că nu orice militar poate fi subiect ale acestei componenţe de infracţiune
susindicate, din următoarele considerente: conform art.313 al Regulamentului serviciului interior al
FA ale RM, Se interzice numirea în serviciul de alarmă (de luptă) a militarilor care nu au depus
Jurământul militar, care nu au însuşit programul de pregătire în măsura stabilită, care sînt supuşi
urmăririi penale, precum şi a celor bolnavi.
Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) se caracterizează prin vinovăţie
intenţionată sau din imprudenţă.
Articolul 376. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern

(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de o persoană care face parte din
personalul de zi al unităţii militare, cu excepţia gărzii şi a cartului, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii considerabile,
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu daune în proporţii considerabile, a căror prevenire intră în obligaţiile
persoanei indicate la alin.(1),
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Conform art.1 al Regulamentului serviciului interior al FA ale RM, serviciul interior al

Forţelor Armate stabileşte drepturile şi obligaţiile generale ale militarilor şi relaţiile dintre ei,
obligaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere din marile unităţi şi unităţile militare ale Forţelor
Armate, precum şi regulile de ordine interioară şi de executare a serviciului interior.
Acest serviciu este menit să menţină în unitate ordinea interioară şi a disciplina militară, care
asigură capacitatea operaţională a unităţii, instruirea efectivului, îndeplinirea corectă de către acesta
a activităţilor cotidiene (art. 3 al Regulamentului).
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie ordinea stabilită de exercitare a serviciului

intern de către militarul care face parte din personalul de zi al unităţii militare, cu excepţia gărzii şi
a cartului, care sunt menite să asigure disciplina necesară în unităţile militare, paza bunurilor
materiale, executarea altor obligaţiuni cu privire la serviciul militar.
Gradul prejudiciabil (Pericolul social) al infracţiunii date constă în faptul că din cauza încălcării
acestor reguli se formează condiţii pentru sustragerea, delapidarea sau distrugerea avutului militar,
folosirea lui abuzivă, divulgarea secretului de stat, săvârşirea de către militari a contravenţiilor sau a
altor încălcări ale disciplinei militare.
inacţiuni de încălcare a regulilor statutare cu privire la serviciul intern de o persoană care face
220
parte din personalul de zi al unităţii militare, cu excepţia gărzii şi a cartului, dacă aceasta a cauzat
daune în proporţii considerabile.
Regulile statutare cu privire la serviciul intern pot fi încălcate atât prin acţiuni, cât şi prin
inacţiuni. În fiecare caz concret este necesar să stabilim şi să concretizăm conţinutul regulii
încălcate, care se referă la exercitarea serviciului de către persoanele care fac parte din personalul de
zi al unităţii militare şi sunt prevăzute de Regulamentul serviciului interior al FA.
Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin neexecutarea sau executarea
necorespunzătoare a obligaţiunilor de serviciu de către persoana care se află în exercitarea
obligaţiunilor sale în serviciul de zi pe unitatea militară.
Aceste încălcări se pot manifesta prin diverse forme, cum ar fi, de exemplu, permiterea unor
persoane străine de a se afla pe teritoriul unităţii militare sau în locurile interzise, neluarea de către
militarul de serviciu pe companie a măsurilor în vederea asigurării pazei armamentului, a obiectelor
personale sau a echipamentului efectivului, îngăduirea de către militarul de serviciu pe parcul auto a
ieşirii din parc a maşinilor de luptă sau a altor maşini fără permisiunea respectivă etc.
Infracţiunea prevăzută de art.376 alin.(1) C.pen. se consideră consumată din momentul survenirii
consecinţelor: a daunei în proporţii considerabile.
Daune în proporţii considerabile pot fi: cauzarea din imprudenţă a vătămărilor corporale uşoare
sau mai puţin grave, distrugerea intenţionată sau din imprudenţă a proprietăţii etc. În cazul în care
n-au survenit consecinţele indicate, componenţa de infracţiune analizată lipseşte.
Tot în aşa sens au hotărât şi instanţele de judecată, statuând că fapta militarului în termen, care,
aflându-se în exercitarea serviciului militar ca sergent de serviciu pe companie, aflându-se în
camera de armament, şi care a încălcat grav cerinţele art.300, 321 ale Regulamentului serviciului
interior (în vigoare la acel moment), care-l obligau să cunoască ferm şi să execute întocmai şi
conştiincios obligaţiunile sale de serviciu, a încărcat fără necesitate arma, automatul AKM, a scos
piedica şi a trimis fără necesitate cartuşul în încărcător, a produs din imprudenţă o împuşcătură prin
care i-a cauzat părţii vătămate, H., vătămări corporale grave, constituie componenţa de infracţiune
prevăzută de art. 376 alin. 2 Cod penal, ca încălcare a regulilor statutare cu privire la serviciul intern
de către o persoană care face parte din personalul de zi al unităţii, cu excepţia gărzii şi a cartului,
soldată cu daune in proporţii considerabile, a căror prevenire intra în obligaţiunile de serviciu ale
acestei persoane.484
Art.376 alin.(2) C.pen. incriminează încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de
către o persoană care face parte din personalul de zi al unităţii militare, încălcare ce s-a soldat cu
daune în proporţii considerabile, a căror prevenire intră în obligaţiunile acestei persoane. Specificul
acestei infracţiuni constă în faptul că daunele considerabile survin în urma acţiunilor terţelor
persoane sau în urma altor împrejurări şi preîntâmpinarea acestor consecinţe intră în obligaţiunile
persoanei care face parte din personalul de zi al unităţii militare.
De exemplu, plantonul pe companie a permis ilegal intrarea pe teritoriul cazărmii persoanelor
civile care au sustras echipament militar în proporţii considerabile.
În cazul în care plantonul pe companie a ştiut despre scopul acestor persoane, acţiunile lui vor fi
calificate în temeiul art.376 alin.(2) C.pen. în concurs cu art.42 şi 186 C.pen. (complicitate la furt).
Infracţiunea prevăzută de art.376 alin. (1) şi (2) C.pen. se consideră consumată din momentul
survenirii consecinţelor: a daunei în proporţii considerabile.
În cazul în care însuşi plantonul pe companie săvârşeşte acest furt, acţiunile lui vor fi calificate în
baza art.376 alin.(1) C.pen. în concurs cu art.186 C.pen.
Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de către o persoană care face parte din
personalul de zi al unităţii militare, săvârşită pe timp de război sau în condiţii de luptă, poate fi
calificată în temeiul art.376 alin.(3) C.pen. doar în cazul în care survin consecinţele prevăzute în
art.376 alin.(1) şi (2) C.pen., adică daune în proporţii considerabile.
Legea penală (art.376 C.pen.) incriminează încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul
intern de o persoană care face parte din personalul de zi al unităţii militare, cu excepţia gărzii şi a
cartului, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile.
Subiecţi ai infracţiunii pot fi doar persoanele care fac parte din personalul de zi al unităţii
militare.
484
221
Aceste persoane pot fi: ofiţerul şi ajutorul ofiţerului de serviciu pe unitate, ofiţerul de serviciu şi
plantoanele pe parcul auto, felcerul sau instructorul sanitar de serviciu şi plantoanele pe punctul
medical, sergentul de serviciu şi ajutorii acestuia pe punctul de control, sergentul de serviciu pe
bucătărie şi sala de mese, sergentul de serviciu pe statul major al unităţii, sergentul şi plantonul de
serviciu pe companie etc.485
În unităţile militare este instituit serviciul de zi pe unitate.
Conform art. 195 al Regulamentului serviciului interior al FA, serviciul de zi răspunde de
menţinerea ordinii interioare, paza efectivului, armamentului, tehnicii militare şi muniţiilor,
încăperilor şi bunurilor materiale ale unităţii (subunităţii) militare, pentru controlul stării de lucruri
în subunităţi şi luarea la timp a măsurilor de prevenire a incidentelor, infracţiunilor, încălcărilor
grave de disciplină militară, precum şi pentru executarea altor obligaţii ce ţin de serviciul interior.
Componenţa personalului destinat pentru serviciul de zi se anunţă în ordinul de bază pe unitate
pe întreaga perioadă a anului calendaristic şi se modifică în caz de necesitate (art. 196 al
Regulamentului).
Este prevăzută următoarea componenţă a personalului destinat pentru executarea serviciului de
zi al unităţii:
1) ofiţerul de serviciu pe unitate;
2) ajutorul ofiţerului de serviciu pe unitate;
3) garda;
4) ofiţerul (subofiţerul) de serviciu şi plantoanele pe parc, precum şi mecanicii-conductori
(conducătorii auto) la autovehiculele de tracţiune de serviciu;
5) sergentul de serviciu şi ajutorii acestuia pe punctul de control şi trecere;
6) sergentul de serviciu pe statul major al unităţii şi agenţii de legătură;
7) serviciul de patrulă;
8) serviciul de zi pe subunitate;
9) felcerul sau instructorul sanitar de serviciu;
10) pompierul de serviciu;
11) subofiţerul (sergentul) de serviciu pe cantină şi lucrătorii repartizaţi la cantină;
12) subunitatea de intervenţie (de serviciu);
13) toboşarul-gornist de serviciu (art. 197 al Regulamentului).
Prin ordin de zi pe unitate se numesc: ofiţerul de serviciu pe unitate, ajutorul ofiţerului de
serviciu pe unitate, şeful gărzii, subofiţerul de serviciu pe parc, sergentul de serviciu pe punctul de
control şi trecere, subunitatea de intervenţie (de serviciu), precum şi subunităţile de la care se
numeşte personalul pentru serviciul de zi şi personalul destinat pentru lucru. La necesitate,
comandantul unităţii are dreptul să modifice componenţa personalului destinat pentru serviciul de
zi, să numească în subunităţile care nu au camere de păstrare a armamentului numai serviciul de
noapte (art. 198 al Regulamentului).
În serviciul de zi pe subunitate sînt numiţi:
1) sergentul de serviciu pe subunitate;
2) plantonii pe subunitate.
Numărul de schimburi ale plantoanelor este stabilit de către comandantul unităţii (art. 199 al
Rergulamentului).
Ofiţerul de serviciu pe unitate, ajutorul acestuia, ofiţerul (subofiţerul) de serviciu pe parc, sunt
numiţi din rîndul ofiţerilor şi subofiţerilor, şi sunt înarmaţi cu pistoale cu muniţii.
Subofiţerul de serviciu pe parc, sergentul de serviciu pe punctul de control, sergentul de serviciu
pe statul major al unităţii, care sunt numiţi din rîndul sergenţilor, precum şi ajutorii sergentului de
serviciu pe punctul de control şi trecere, sergentul de serviciu pe subunitate şi plantoanele,
plantoanele pe parc sunt înarmaţi cu baionete-cuţit sau bastoane reteveu.
Militarii din componenţa serviciului de zi sînt obligaţi să cunoască bine, să execute întocmai şi
conştiincios obligaţiile lor de serviciu, să ceară cu perseverenţă respectarea programului zilnic şi a
altor reguli de ordine interioară.
Militarii din componenţa serviciului de zi nu au dreptul să întrerupă sau să predea altcuiva
executarea obligaţiilor lor, fără permisiunea ofiţerului de serviciu pe unitate.
485
X. Ulianovschi, Infracţiuni militare în S. Brânză, X. Ulianovschi, V. Stati.., op. cit, pag.757-763.
222
Se admite schimbul nemijlocit al militarului din componenţa personalului serviciului de zi, în
cazurile în care:
1) starea sănătăţii sau cea psihică nu-i permite să execute obligaţiile de serviciu;
2) este detaşat de urgenţă în misiuni speciale;
3) starea sa familială s-a agravat;
4) încălcă grav sau intenţionat obligaţiile de serviciu (consumă băuturi alcoolice, toxice,
stupefiante, doarme în ore nepermise, fură bunuri materiale, deteriorează intenţionat bunuri
materiale etc.);
5) militarul încalcă prevederile regulamentare privind relaţiile dintre militari;
6) militarul se află în urmărire penală.
La scoaterea din serviciul de zi, comandantul numeşte cercetare administrativă în funcţie de caz,
iar militarul schimbat nu este numit în serviciu în aceeaşi zi.
Militarii destinaţi efectuării de lucrări se numesc prin ordin de zi pe unitate, în care se indică:
felul activităţii, durata, cînd, unde şi la dispoziţia cui sînt detaşate subunităţile. Subunităţile
destinate pentru efectuarea lucrărilor sosesc sub conducerea comandanţilor lor sau a şefilor numiţi
din rîndul ofiţerilor, subofiţerilor sau sergenţilor. Numirea subunităţilor pentru efectuarea de lucrări
neplanificate este efectuată de şeful statului major la indicaţia comandantului unităţii.
De organizarea efectuării lucrărilor şi asigurarea securităţii lor răspunde comandantul (şeful) la
dispoziţia căruia sînt detaşate subunităţile. Comandantul de subunitate (şeful de echipă) este obligat
să controleze respectarea regulilor securităţii de către efectiv.
În unităţile militare se instituie şi subunitatea de intervenţie, care este destinată pentru întărirea
gărzilor la necesitate, pentru intervenţii urgente în caz de incendiu, calamităţi naturale sau alte
situaţii excepţionale.
Se interzice folosirea subunităţii de intervenţie pentru executarea lucrărilor de gospodărie în
afara unităţii.
Subunitatea de intervenţie se subordonează ofiţerului de serviciu pe unitate.
La darea alarmei pentru subunitatea de intervenţie (la chemare), aceasta se adună în locul
stabilit şi acţionează conform indicaţiilor ofiţerului de serviciu pe unitate.
Subunităţile (în limita posibilităţilor) sînt numite la serviciu împreună cu comandanţii (şefii) lor.
Graficul privind rîndul la serviciu al subofiţerilor, ofiţerilor şi subunităţilor unităţii este elaborat
de statul major de comun acord cu şeful statului major şi aprobat de comandantul unităţii.
Rîndul la serviciu în subunitate al plutoanelor îl stabileşte plutonierul de subunitate (unitate), iar
în pluton - locţiitorul comandantului de pluton.
Din punct de vedere numeric serviciile de rînd urmează a fi repartizate militarilor uniform şi
echitabil.
Tabelele cu rîndul la serviciu al personalului sînt ţinute separat pentru fiecare lună (Anexa nr. 18
al Regulamentului):
1) pentru efectivul de soldaţi - de către locţiitorii comandanţilor de plutoane;
2) pentru efectivul de sergenţi - de către plutonierul de subunitate;
3) pentru subofiţeri şi ofiţeri - de către statul major al unităţii.
Tabelele cu rîndul la serviciu se păstrează timp de un an, apoi se nimicesc în modul stabilit.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art.376 C.pen. se caracterizează prin ambele forme
de vinovăţie: această infracţiune poate fi săvârşită atât intenţionat, cât şi din imprudenţă.
Articolul 377. Încălcarea regulilor cu privire la menţinerea ordinii publice şi la asigurarea

securităţii publice
(1) Încălcarea regulilor cu privire la menţinerea ordinii de către o persoană din unitatea
militară pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice, însoţită de
încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului sau de aplicarea violenţei asupra lui,
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu urmări grave se pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani.
223
În conformitate cu Legea cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale MAI nr.806 din
12 decembrie 1991486, trupele de carabinieri (trupele interne) sunt destinate să asigure – împreună
cu poliţia sau independent – ordinea publică, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
cetăţenilor, a averii proprietarului, prevenirea faptelor de încălcare a legii. Sarcinile principale ale
trupelor de carabinieri sunt: a) veghează permanent, potrivit legii, împreună cu poliţia, la asigurarea
măsurilor pentru menţinerea ordinii de drept, apărarea drepturilor, libertăţilor fundamentale şi a
intereselor legitime ale cetăţenilor; b) sprijină organele de poliţie sau activează independent întru
menţinerea ordinii publice şi combaterea criminalităţii; c) execută misiuni de pază la penitenciare şi
la escortarea arestaţilor şi condamnaţilor în timpul deplasării lor: d) asigură paza şi apărarea unor
obiective şi transporturi de importanţă deosebită; e) asigură respectarea regimului juridic stabilit
pentru starea excepţională etc.
Legea dată şi actele normative adoptate în corespundere cu ea stabilesc ordinea de executare a
acestor sarcini de către persoanele din unitatea militară pentru menţinerea ordinii publice şi
asigurarea securităţii publice. Încălcarea acestei ordini, însoţită de încălcarea drepturilor şi
libertăţilor omului sau de aplicarea violenţei asupra lui, formează componenţa de infracţiune
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.377 C.pen. se realizează prin acţiuni sau inacţiuni
de încălcare a regulilor statutare cu privire la menţinerea ordinii de către o persoană din unitatea
militară pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice însoţită de încălcarea
drepturilor şi libertăţilor omului sau de aplicarea violenţei asupra lui.
Prin acţiuni periculoase, în sensul art.377 C.pen., se înţelege săvârşirea acţiunilor ce contravin
regulilor stabilite de exercitare a serviciului pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea
securităţii publice, cum ar fi: încălcarea regulilor de aplicare a mijloacelor speciale, a forţei fizice, a
armei, încălcarea ordinii de reţinere a infractorilor, blocării unor sectoare sau terenuri, efectuării
percheziţiei sau a examinării persoanelor sau mijloacelor de transport etc.
Prin inacţiuni periculoase, în sensul art.377 C.pen., se înţelege neluarea măsurilor de persecutare
a încălcărilor ordinii publice sau securităţii publice, cum ar fi neaplicarea forţei fizice sau a armelor
în cazurile strict necesare, neefectuarea reţinerii, a percheziţiei, a examinării etc., când persoana era
obligată să execute aceste acţiuni.
Prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului se înţelege încălcarea drepturilor şi libertăţilor
constituţionale ale omului: dreptul la libertate, la opinie, la expresie, la inviolabilitatea personală, la
libera circulaţie etc. Atare încălcări pot fi exprimate prin efectuarea unei percheziţii ilegale, reţineri
ilegale, cauzarea unor prejudicii morale sau materiale etc.
Prin aplicarea violenţei asupra persoanei se înţelege aplicarea de lovituri, cauzarea de leziuni
corporale uşoare, aplicarea forţei fizice, ca împingerea persoanei, doborârea ei la pământ etc.
Considerăm că urmări grave prevăzute în art.377 alin.(2) C.pen. pot fi: cauzarea de vătămări
corporale mai puţin grave părţii vătămate, schingiuirea, aplicarea ilegală a mijloacelor speciale şi a
armelor în cazul reţinerii care a cauzat vătămări corporale victimei, neluarea măsurilor necesare
care s-a soldat cu cauzarea unor daune materiale în proporţii mari sau deosebit de mari, cu cauzarea
vătămărilor corporale grave sau chiar decesul persoanelor etc.
În cazul în care persoanele din unitatea militară pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea
securităţii publice au cauzat intenţionat vătămări corporale grave sau decesul persoanei, acţiunile lor
trebuie să fie corect calificate în baza art.377 alin.(2) C.pen. în concurs cu infracţiunile respective
din Cap.II al PS a C.pen. - „Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei,” cum ar fi art. 151, art.
145 etc., C.pen.
Subiect al infracţiunii este orice militar ce intră, conform ordinului, în unitatea militară, în
serviciul militar pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice.
Alte persoane care au participat la săvârşirea infracţiunii răspund conform regulilor
participaţiei în calităţile de instigator, organizator sau complice.
486
Legea cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale MAI nr.806 din 12 decembrie 1991, cu modificări operate prin Legea nr.74-XVI din
12 mai 2005 // Monitorul Oficial nr.80-82 din 10 iunie 2005, art.357; Legea nr.262-XV din 15 iulie 2004 // Monitorul Oficial nr.132-137 din 6 august
2004, art.708; Legea nr.12-XV din 6 februarie 2004 // Monitorul Oficial nr.35-38 din 27 februarie 2004, art.190 etc.
224
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată sau prin imprudenţă şi prin
dubla formă de vinovăţie (art.19 C.pen.). Este esenţial să se constate că persoanei îi sunt cunoscute
regulile, a căror încălcare i se incriminează, şi obligaţiunea de a le cunoaşte.
Motivul nu are relevanţă la calificarea infracţiunii.
El poate consta în înţelegerea greşită a intereselor serviciului în relaţiile ostile cu victima etc.
Scopul de asemenea nu are relevanţă la calificarea infracţiunii.
El poate fi divers: de a se răzbuna, de a-şi demonstra atotputernicia, de a se ridica pe scara de
serviciu etc.
Totuşi, de scopul şi motivul infracţiunii se va ţine cont la individualizarea pedepsei.
Articolul 378. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar

(1) Atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de serviciul
militar, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu urmări grave
Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar se caracterizează prin neexecutarea sau executarea
necalitativă, de către o persoană cu funcţii de răspundere, persoana publică sau persoana cu funcţie
de demnitate publică a obligaţiunilor sale de serviciu, prevăzute de legi, regulamente militare,
instrucţii, ordinele comandamentului militar, ca rezultat al atitudinii neglijente sau neconştiincioase
faţă de ele.
Latura obiectivă a infracţiunii de atitudine neglijentă faţă de serviciu.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.378 C.pen. se realizează prin fapte infracţionale
exprimate prin atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere,
persoana publică sau persoana cu funcţie de demnitate publică, faţă de serviciul militar, dacă
aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar se caracterizează prin neexecutarea sau executarea
necalitativă, de către o asemenea persoană, a obligaţiunilor sale de serviciu, prevăzute de legi,
regulamente militare, instrucţii, ordinele comandamentului militar, ca rezultat al atitudinii neglijente
sau neconştiincioase faţă de ele.
Reieşind din cele susindicate, considerăm că latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează
prin:
a) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către şeful militar a obligaţiunilor sale
funcţionale;
b) cauzarea unor daune în proporţii mari activităţii organelor conducerii militare, intereselor
serviciului militar sau intereselor ocrotite de lege ale militarilor sau terţelor persoane, sau survenirea
unor urmări grave;
c) existenţa raportului cauzal între acţiunile (inacţiunile) făptuitorului şi consecinţele (dauna)
survenite.
Neexecutarea obligaţiunilor constă în neexecutarea de către şeful militar a unor acţiuni ce intră în
obligaţiunile lui de serviciu.
Executarea necorespunzătoare a obligaţiunilor constă în îndeplinirea obligaţiunilor de către şeful
militar în mod formal, neclar sau incomplet. În acest caz făptuitorului i se incriminează nu acţiunile
pe care le-a săvârşit, dar ceea ce el, ca persoană cu funcţii de răspundere, persoană publică sau
persoană cu funcţie de demnitate publică n-a îndeplinit.
Faptele pot fi calificate ca atitudine neglijentă faţă de serviciul militar doar atunci când acestei
persoane i se prescrie un anumit mod de comportare şi o anumită ordine concretă de activitate, însă
ea nu îndeplineşte sau îndeplineşte necorespunzător aceste prescripţii. Atitudinea neglijentă faţă de
225
serviciul militar se exprimă prin tărăgănarea executării anumitor acţiuni, prin îndeplinirea
necalitativă a obligaţiunilor de serviciu, prin atitudine indiferentă faţă de oameni, prin atitudinea
birocratică faţă de obligaţiunile de serviciu (de exemplu, ţinerea necorespunzătoare a evidenţei
bunurilor materiale, a armelor, a muniţiilor, organizarea necalitativă a păstrării bunurilor materiale,
neluarea măsurilor de control cu privire la activitatea subalternilor etc.
Tot în aşa sens s-a expus şi instanţa de judecată:
a) Fapta militarului pe bază de contract, şef al serviciului transmisiuni al Institutului Militar
"Alexandru cel Bun", persoană cu funcţie de răspundere, care a comis neglijenţă in păstrarea
armamentului şi tehnicii militare (de transmisiuni), neîndeplinindu-şi obligaţiunile sale funcţionale,
care a cauzat daune în proporţii mari (Proporţii mari, până la modificarea art. 126 C.pen. prin Legea
nr. 292-XVI din 21.12.2007, Monitorul Oficial nr. 28-29 din 8.02.2008) (în sumă totală de 10450
lei), constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.378 alin.(1) C.pen., ca atitudine
neglijentă a şefului şi persoanei cu funcţie de răspundere faţă de serviciul militar, dacă aceasta a
cauzat daune în proporţii mari.487
b) Fapta militarului pe bază de contract, şef al depozitului de transmisiuni al Departamentului
Trupelor de Carabinieri, persoană cu funcţie de răspundere, care a comis o neglijenţă în exercitarea
obligaţiunilor de serviciu, neîndeplinindu-şi obligaţiunile funcţionale, încălcând sistematic regulile
de primire a bunurilor, a staţiilor de radio la depozit, care a cauzat daune în proporţii mari (Proporţii
mari, până la modificarea art. 126 C.pen. prin Legea nr. 292-XVI din 21.12.2007, Monitorul Oficial
nr. 28-29 din 8.02.2008) (în sumă totală de 29667 lei), constituie componenţa de infracţiune
prevăzută de art.378 alin.(1) C.pen., ca atitudine neglijentă a persoanei cu funcţie de răspundere faţă
de serviciul militar, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari (la acel moment).488
c) Fapta militarului pe bază de contract, şef al depozitului de echipament al Departamentului
Apărare Civilă şi Situaţii Excepţionale, persoană cu funcţii de răspundere, care a comis neglijenţă în
exercitarea obligaţiunilor de serviciu, neîndeplinindu-şi obligaţiunile funcţionale, încălcând
sistematic regulile de primire şi eliberare a bunurilor: elibera fără întocmirea documentelor
respective elemente ale uniformei militare, nu ţinea evidenţa bunurilor aflate la depozit etc., care a
cauzat daune în proporţii deosebit de mari (în sumă totală de 375548 lei), constituie componenţa de
infracţiune prevăzută de art.361/1 alin.(3) C.pen., în redacţia Legii din 1961(art.378 alin.(2)
C.pen.).489
Persoana cu funcţii de răspundere, persoana publică sau persoana cu funcţie de demnitate
publică poate purta răspundere penală pentru atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar numai în
cazul în care ea nu doar trebuia, conform obligaţiunilor de serviciu, să îndeplinească unele acţiuni,
dar şi putea, avea posibilitatea reală să le îndeplinească în mod corespunzător.
Dacă această persoană se afla în condiţii şi împrejurări care nu-i ofereau posibilitatea să-şi
îndeplinească în mod conştiincios obligaţiunile de serviciu, răspunderea penală pentru atitudine
neglijentă faţă de serviciul militar se exclude (de exemplu, comandantul de grupă a fost chemat la o
şedinţă de către şeful superior şi în timpul absenţei sale un subaltern, fără permisiune, a încercat să
dezamorseze o mină care a explodat şi a rănit grav câţiva militari. În aceste împrejurări în faptele
comandantului de grupă lipseşte componenţa de infracţiune prevăzută de art.378 C.pen.)490.
Atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere, persoane
publice sau persoane cu funcţie de demnitate publică faţă de serviciul militar constituie infracţiune
doar în cazul în care aceasta a cauzat daune în proporţii mari (art.378 alin.(1) C.pen.) ori s-a soldat
cu urmări grave (art.378 alin.(2) C.pen.).
Art.378 alin.(3) C.pen. prevede răspunderea penală pentru atitudinea neglijentă a şefului sau a
unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de serviciul militar, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii mari ori s-a soldat cu urmări grave şi a fost săvârşită pe timp de război sau în condiţii de
luptă.
Subiectul infracţiunii: Atitudinea neglijentă faţă de serviciu.
487
Arhiva Judecătoriei Militare, Sentinţa Judecătoriei Militare nr.1-81/2003, Decizia Curţii de Apel Chişinău nr. la-481/2003).
488
Arhiva Judecătoriei Militare, Sentinţa Judecătoriei Militare nr.1-83/2003.
489
Arhiva Judecătoriei Militare, Sentinţa Judecătoriei Militare nr.1-24/2002.
490
X.Ulianovschi, Infracţiuni militare în S.Brânză, X.Ulianovschi, V.Stati.., op.cit., pag.750.
226
Legea penală (art.378 C.pen.) incriminează atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane
cu funcţie de răspundere faţă de serviciul militar, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
Subiectul acestei infracţiunii este special, şeful sau persoana cu funcţii de răspundere:
comandantul sau şeful militar şi este similar cu cel al infracţiunii prevăzute de art.370 C.pen.
Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele sale
modalităţi: neglijenţa criminală şi sineîncrederea exagerată.
Aşa, de exemplu, prin sentinţa Judecătoriei Militare din 8 octombrie 2004 491, R.L. a fost
recunoscut vinovat în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.378 alin.(2) C.pen., pentru atitudinea
neglijentă a unei persoane cu funcţii de răspundere faţă de serviciul militar, soldată cu urmări grave
pe motivul că el, fiind militar pe contract în Baza de Aviaţie Mărculeşti, r-nul Floreşti, şef de
depozit de echipament al serviciului echipament şi persoană cu funcţie de răspundere, în perioada
de timp decembrie 1994 – februarie 2003 a admis atitudine neglijentă faţă de serviciul militar care
s-a soldat cu urmări grave: a încălcat sistematic regulile de primire şi eliberare a bunurilor aflate la
depozit, ducea neglijent evidenţa de păstrare a lor, confruntarea soldului echipamentului la depozit
cu datele de evidenţa a serviciului echipament o efectua verbal şi neregulat, fără a se iscăli în cărţile
de evidenţă a serviciului echipament, în legătură cu ce la depozit s-a depistat un neajuns de scurte
călduroase de culoare haki, albituri ostăşeşti, perine şi alt echipament în sumă totală de 34364,25
lei, adică a provocat daune materiale în proporţii deosebit de mari, ce constituie urmări grave.
Astfel, în cazul susindicat, R.L. a săvârşit infracţiunea din imprudenţă, modalitatea neglijenţă
criminală.
Articolul 379. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a patrimoniului militar
(1) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a armamentului, muniţiilor, mijloacelor de

locomoţie, tehnicii militare sau a unui alt patrimoniu militar,
(2)Aceeaşi acţiune, soldată cu urmări grave se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la ordinea de folosire
a avutului militar ce constituie baza materială a pregătirii de luptă şi a capacităţii de luptă a FA.
Obiectul material al infracţiunii este strict determinat în art. 379 alin.(1) C.pen: armamentul,
muniţiile, mijloacele de locomoţie, tehnica militară sau alt patrimoniu militar ce aparţin unităţilor şi
instituţiilor militare şi se află în dotarea sau înarmarea lor.
Aceste noţiuni şi obiecte sunt strict determinate de actele juridico-militare.
În cazul distrugerii sau deteriorării intenţionate a altor bunuri ce nu au caracter militar (de
exemplu, a mijloacelor de transport ale militarilor, a caselor lor cu drept de proprietate privată etc.),
acţiunile făptuitorului vor fi calificate în baza art.197 C.pen. sau a altor articole din C.pen.
Noţiunile armament, muniţii sunt explicate la analiza art.373 C.pen. Prin mijloace de locomoţie
se înţeleg orice maşini de transportare a efectivului militar sau a bunurilor militare, a muniţiilor,
echipamentului etc.
Prin tehnică militară se înţeleg tancurile, maşinile blindate, avioanele şi elicopterele de luptă,
rachetele de luptă, corăbiile etc.
Alt patrimoniu militar îl poate constitui tehnica inginerească şi de altă natură, necesare pentru
desfăşurarea sau asigurarea acţiunilor de luptă, clădirile şi alte construcţii, echipamentul militar etc.
Acelaşi tratament îl are şi obiectul juridic al infracţiunii de distrugere a sau deteriorarea din
imprudenţă a patrimoniului militar, prevăzută de art.380 C.pen.
491
Dosarul penal nr.1-105/2004, Arhiva Judecătoriei Militare, anul 2004.
227
Latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute de art.379 şi 380 C.pen. se realizează prin acţiuni de
distrugere sau deteriorare intenţionată sau din imprudenţă a armamentului, muniţiilor, mijloacelor
de locomoţie, tehnicii militare sau a unui alt patrimoniu militar.
În cazul distrugerii sau deteriorării intenţionate a altor bunuri ce nu au caracter militar (de
exemplu, a mijloacelor de transport ale militarilor, a caselor lor cu drept de proprietate privată etc.),
acţiunile făptuitorului vor fi calificate în baza art. 197 C.pen. sau a altor articole din C.pen.
Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a armamentului, muniţiilor, mijloacelor de locomoţie,
tehnicii militare sau a altui patrimoniu militar se consideră infracţiune consumată din momentul
distrugerii sau deteriorării acestor obiecte.
În cazul în care consecinţele prejudiciabile n-au survenit independent de voinţa făptuitorului,
faptele lui vor fi calificate ca tentativă de a săvârşi această infracţiune (art.27, 379 C.pen.).
Cu toate că în art.379 alin.(1) C.pen. nu se vorbeşte despre gravitatea consecinţelor survenite,
acţiunile făptuitorilor vor fi calificate în baza acestui articol doar în cazul în care au fost cauzate
daune considerabile proprietăţii militare sau capacităţii de apărare.
Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar cerută de necesităţile militare (de
exemplu, distrugerea armamentului în cazul pericolului iminent de a fi ocupat de duşman, pentru a
nu fi predat lui etc.), se consideră săvârşită în stare de extremă necesitate şi nu constituie
componenţa prevăzută de articolul dat.
În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar s-a soldat cu urmări
grave, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.379 alin.(2) C.pen.
Noţiunea de urmări grave a fost explicată în comentariul art.364 C.pen. Urmări grave pot fi de
asemenea distrugerea sau deteriorarea intenţionată a unor cantităţi mari de muniţii sau armament, a
elementelor tehnicii militare etc.
Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar prin mijloace sau metode periculoase
pentru cei din jur nu influenţează la calificarea infracţiunii, de aceasta se ţine cont la
În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar (de exemplu, a
muniţiilor) s-a soldat şi cu decesul oamenilor, cauzarea de vătămări corporale grave, sau mai puţin
grave, acţiunile făptuitorului vor fi calificate prin concurs, după caz, cu art.145 C.pen., când aceasta
a fost cu scopul omorului persoanei, cu art. 149 sau cu alte articole C.pen.
muniţiilor) s-a soldat şi cu distrugerea intenţionată a construcţiilor, clădirilor din jur, ce nu are
destinaţie militară şi apartenenţă militară, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în concurs şi cu
art.197 C.pen., dacă a fost distrus patrimoniul militar în proporţii mari în mod intenţionat.
În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar a avut loc în timp de
război sau în condiţii de luptă, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.379 alin.(3)
C.pen.
Noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate în cadrul art.364 C.pen.
Legea penală (art.379 C.pen.) incriminează distrugerea sau deteriorarea intenţionată a
armamentului, muniţiilor, mijloacelor de locomoţie, tehnicii militare sau a unui alt patrimoniu
militar.
Cu toate că în art.379 alin.(1) C.pen. nu se vorbeşte despre gravitatea consecinţelor survenite,
acţiunile făptuitorilor vor fi calificate în baza acestui articol doar în cazul în care au fost cauzate
daune considerabile proprietăţii militare sau capacităţii de apărare.
Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar cerută de necesităţile militare (de
exemplu, distrugerea armamentului în cazul pericolului iminent de a fi ocupat de duşman, pentru a
nu fi predat lui etc.), se consideră săvârşită în stare de extremă necesitate şi nu constituie
componenţa prevăzută de articolul dat.
Subiect al acestor infracţiunii poate fi orice militar.
Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie intenţionată.
Scopul şi motivul nu au relevanţă la calificarea infracţiunii.
Totuşi, considerăm că dacă infracţiunea a fost săvârşită cu scopul slăbirii bazei economice şi a
capacităţii de apărare a ţării, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.343 C.pen., ca
diversiune, şi calificarea în baza art.379 C.pen. nu va fi necesară.
228
muniţiilor) s-a soldat şi cu decesul oamenilor, acţiunile făptuitorului vor fi calificate prin concurs şi
cu art.145, 149 sau cu alte articole C.pen.
muniţiilor) s-a soldat şi cu distrugerea din imprudenţă a construcţiilor, clădirilor din jur etc., ce au
destinaţie militară şi apartenenţă militară, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în concurs şi cu
art.380 C.pen., dacă a fost distrus patrimoniul militar în proporţii mari.
Articolul 380. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar

(1) Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar în proporţii mari,
de pînă la 2 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite:
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.380 C.pen., distrugerea sau deteriorarea din
imprudenţă a patrimoniului militar se deosebeşte de cea prevăzută de art.379 C.pen. prin
consecinţele survenite.
Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar se consideră infracţiune doar
în cazul în care a fost cauzată o daună în proporţii mari.
Despre noţiunea proporţii mari a se vedea art.126 C.pen.
Dacă a fost distrus sau deteriorat din imprudenţă patrimoniul militar în proporţii care nu ating
criteriul de proporţii mari, fapta nu constituie infracţiunea prevăzută de art.380 C.pen.
Cu toate că art.380 C.pen. prevede doar răspunderea penală pentru distrugerea sau deteriorarea
din imprudenţă a patrimoniului militar în cazul în care a fost cauzată o daună în proporţii mari,
considerăm că conform acestui articol se cer calificate şi acţiunile de distrugere sau deteriorare din
imprudenţă a patrimoniului militar în proporţii deosebit de mari.
Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele sale
modalităţi: neglijenţa criminală sau încrederea exagerată în sine (art.18 C.pen.).
Articolul 381. Risipirea sau pierderea patrimoniului militar

(1) Comercializarea, gajarea sau darea în folosinţă de către un militar a echipamentului care i-a fost
eliberat pentru folosinţă personală, precum şi pierderea sau deteriorarea acestor obiecte în urma
încălcării regulilor de păstrare,
se pedepsesc cu închisoare de pînă la 3 ani.
(3) Pierderea sau deteriorarea, în urma încălcării regulilor de păstrare, a armelor, muniţiilor, a
mijloacelor de locomoţie, a obiectelor de aprovizionare tehnică sau a unui alt patrimoniu militar,
încredinţat spre a fi folosit în timpul serviciului,
de pînă la 3 ani.
229
Una dintre obligaţiunile principale ale militarilor este păstrarea patrimoniului militar. Acesta se
constituie din patrimoniul care se află la dispoziţia Armatei Naţionale, a Trupelor de Carabinieri, la
balanţa unităţilor sau instituţiilor militare şi poate fi folosit pentru ducerea acţiunilor de luptă,
pregătirea lor sau asigurarea acţiunilor de luptă.
Ordinea de folosire a patrimoniului militar este reglementată de regulamentele militare, instrucţii,
ordine ale comandamentului militar etc.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la ordinea de folosire
şi păstrare a echipamentului militar stabilită de regulamentele militare, instrucţii, ordine ale
comandamentului militar.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie echipamentul militar. Echipamentul militar constă
din elementele uniformei militare, marcat cu semne specifice distinctive.
La echipament militar se referă hainele militare, cămăşile, căciulile, cravatele, mănuşile,
centurile, încălţămintea etc.
inacţiuni de risipire sau pierdere a patrimoniului militar prin comercializarea, gajarea sau darea
în folosinţă de către un militar a echipamentului care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală,
precum şi pierderea sau deteriorarea acestor obiecte în urma încălcării regulilor de păstrare.
Una dintre obligaţiunile principale ale militarilor este păstrarea patrimoniului militar. Acesta se
constituie din patrimoniul care se află la dispoziţia Armatei Naţionale, a Trupelor de Carabinieri şi
Grăniceri etc., la balanţa unităţilor sau instituţiilor militare şi poate fi folosit pentru ducerea
acţiunilor de luptă, pregătirea lor sau asigurarea acţiunilor de luptă.
Ordinea de folosire a patrimoniului militar este reglementată de regulamentele militare, instrucţii,
ordine ale comandamentului militar etc. Obiectul material al infracţiunii îl constituie echipamentul
militar. Echipamentul militar constă din elementele uniformei militare, marcat cu semne specifice
distinctive.
La echipament militar se referă hainele militare, cămăşile, căciulile, cravatele, mănuşile,
centurile, încălţămintea etc.
Dispoziţia art.381 alin.(1) C.pen. este de alternativă, ea prevăzând cinci tipuri de acţiuni sau
inacţiuni infracţionale:
a) comercializarea de către un militar a echipamentului care i-a fost eliberat pentru folosinţă
personală;
b) gajarea acestui echipament;
c) darea în folosinţă a acestui echipament;
d) pierderea sau;
e) deteriorarea acestor obiecte în urma încălcării regulilor de păstrare.
Risipa echipamentului militar constă în comercializarea, gajarea sau darea în folosinţă de către un
militar a echipamentului militar care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală.
Comercializarea de către un militar a echipamentului care i-a fost eliberat pentru folosinţă
personală constă în vânzarea, adică în transmiterea echipamentului militar în proprietate unei alte
persoane în schimbul unei recompense băneşti sau materiale.
Gajarea echipamentului militar constă în transmiterea lui unei alte persoane pe un anumit timp în
scopul asigurării unui împrumut bănesc sau de altă natură materială.
Darea în folosinţă a echipamentului militar constă în transmiterea obiectelor din echipamentul
militar unei alte persoane pentru folosinţă permanentă sau temporară.
În toate cazurile de risipă a echipamentului militar este caracteristică trecerea echipamentului
militar din posesia militarului în folosinţa unei alte persoane.
Risipa se consideră infracţiune consumată din momentul trecerii reale a echipamentului militar în
posesia sau folosinţa unei alte persoane.
Tot în aşa sens a hotărât şi instanţa de judecată statuând că fapta militarilor în termen U. şi D.
care, absentând nemotivat din unitate, au risipit patrimoniul militar în următoarele împrejurări:
inculpatul U. a transmis scurta sa de vară militară unei persoane necunoscute, schimbând-o pe un
maiou, iar inculpatul D. a transmis scurta sa de vară militară altei persoane necunoscute, tot
schimbând-o pe o cămaşă, constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.381 alin.(1) C.pen.
230
ca risipire a patrimoniului militar prin comercializarea de către un militar a echipamentului militar
care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală.492
Prin pierderea echipamentului militar se înţelege ieşirea echipamentului, dat unui militar pentru
folosinţă personală, din posesia lui, contrar voinţei lui.
Pierderea sau deteriorarea echipamentului militar, în sensul art.381 alin.(1) C.pen., are loc doar
în urma încălcării regulilor de păstrare a lui.
Acţiunile sau inacţiunile indicate constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.381
C.pen. doar în cazul în care obiectul material îl constituie echipamentul eliberat făptuitorului
(militarului) pentru folosinţă personală.
În cazul în care făptuitorul săvârşeşte aceste acţiuni faţă de echipamentul militar dat în posesia
sau folosinţa altor militari, acţiunile lui nu se încadrează în temeiul art.381 C.pen., ci conform
prevederilor art.369 sau ale altor articole C.pen.
Legea penală (art.381 C.pen.) incriminează risipirea sau pierderea patrimoniului militar, care se
exprimă prin comercializarea, gajarea sau darea în folosinţă de către un militar a echipamentului
care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală, precum şi pierderea sau deteriorarea acestor obiecte
în urma încălcării regulilor de păstrare.
Una dintre obligaţiunile principale ale militarilor este păstrarea patrimoniului militar.
Acesta se constituie din patrimoniul care se află la dispoziţia AN, a Trupelor de Carabinieri, la
balanţa unităţilor sau instituţiilor militare şi poate fi folosit pentru ducerea acţiunilor de luptă,
pregătirea lor sau asigurarea acţiunilor de luptă.
Astfel, considerăm că subiect al infracţiunii date, poate fi orice militar493.
Totuşi, considerăm că subiect al infracţiunii prevăzute de art.381 alin.(1) şi (3) C.pen.:
comercializarea, gajarea sau darea în folosinţă de către un militar a echipamentului care i-a fost
eliberat (îmbrăcămintea, lingeria, încălţămintea), precum şi pierderea sau deteriorarea acestor
obiecte în urma încălcării regulilor de păstrare, poate fi doar militarii în termen, cei cu termen redus
sau persoanele chemate la instrucţiuni sau concentrări, deoarece militarii angajaţi prin contract
primesc astfel de echipament în proprietatea lor şi, prin urmare, proprietarul, în condiţiile indicate
la art.381 alin.(1) şi (2) C.pen., nu poate purta răspundere pentru comercializarea, gajarea sau darea
în folosinţă a echipamentului care i-a fost eliberat cu drept de proprietate, precum şi pentru
pierderea sau deteriorarea acestor obiecte, fie chiar şi în urma încălcării regulilor de păstrare a lor.
Latura subiectivă a infracţiunii în cazul risipei echipamentului militar se caracterizează doar prin
vinovăţie intenţionată, iar în cazul pierderii sau deteriorării lui – prin vinovăţie din imprudenţă în
ambele sale modalităţi: neglijenţa criminală sau încrederea exagerată în sine.
Articolul 382. Încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor

(1) Încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de
transport, dacă aceasta a provocat o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune
în proporţii mari,
de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijlocul de
transport pe un termen de pînă la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul unei persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijlocul
de transport pe un termen de pînă la 5 ani.
(3) Aceeaşi acţiune care a provocat decesul mai multor persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijlocul de
transport pe un termen de pînă la 5 ani.
492
493
X. Ulianovschi , Infracţiuni militare în A. Barbăneagră, V. Berliba, C. Gurschi.., op.cit., Ed. Cartier juridic, Chişinău, 2005, pag.622-626.
231
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la ordinea stabilită
de conducere şi exploatare a mijloacelor de transport militar: a maşinilor de luptă, speciale sau de
transport militare ce asigură securitatea deplasării sau exploatării lor. Această ordine este stabilită
de Regulamentul serviciului interior, Regulile de circulaţie, alte instrucţii şi ordine ale
comandamentului militar.
Deoarece pentru mişcarea mijloacelor de transport militar se folosesc, de obicei, drumurile,
arterele de transport generale ale ţării, militarii-conducători ai mijloacelor de transport militar
trebuie să respecte şi regulile generale de circulaţie a transportului ce se conţin în Regulamentul
circulaţiei rutiere (M.O. nr.66-68/685 din 23 mai 2002). Mai detaliat cu privire la maşinile de luptă
a se vedea analiza art.379 C.pen.
inacţiuni de încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau
de transport, dacă aceasta a provocat o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori
daune în proporţii mari.
Deoarece pentru mişcarea mijloacelor de transport militar se folosesc, de obicei, drumurile,
arterele de transport generale ale ţării, militarii-conducători ai mijloacelor de transport militar
trebuie să respecte şi regulile generale de circulaţie a transportului ce se conţin în Regulamentul
circulaţiei rutiere (M.O. nr.66-68/685 din 23 mai 2002). Mai detaliat cu privire la maşinile de luptă
a se vedea comentariul art.379 C.pen.
Art.382 alin.(1) C.pen. prevede răspunderea penală pentru două componenţe de infracţiune:
a) încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar;
b) încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar.
Prin încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar se
înţelege nerespectarea intervalului dintre maşini în timpul deplasării în coloane, încălcarea regulilor
de depăşire a mijloacelor de transport, deplasarea mijlocului de transport cu viteză excesivă etc.
(sunt aceleaşi circumstanţe prevăzute de art. 264 C.pen.)
Prin regulile de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar se înţelege
totalitatea de norme ce se conţin în actele normative indicate, ce prescriu unor anumite categorii de
persoane anumite obligaţiuni de a crea condiţii necesare pentru securitatea folosirii mijloacelor de
transport militar.
Plasarea maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar într-un anumit tip de tehnică militară
se efectuează în corespundere cu actele normative respective ce stabilesc tipul şi categoria acestor
maşini.
Prin încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport militar: a maşinilor de luptă,
speciale sau de transport militar se înţelege admiterea la conducerea mijlocului de transport a unei
persoane care nu are dreptul de a conduce o astfel de categorie de maşini, în stare de beţie, de
oboseală; formularea unor indicaţii şi dispoziţii, date şoferului, care vin în contradicţie cu regulile
de circula ţie, admiterea la conducerea mijlocului de transport a unor persoane străine, darea în
exploatare a unui mijloc de transport defectat din punct de vedere tehnic etc.
De obicei, încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport militar: a maşinilor de
luptă, speciale sau de transport militar este în strânsă legătură cu încălcarea regulilor de conducere a
acestui transport. De exemplu, fiind admisă la conducerea mijlocului de transport, persoana care nu
are dreptul de a conduce o astfel de categorie de maşini sau care se află în stare de beţie încalcă
regulile de circulaţie şi comite un accident rutier în urma căruia victimei i-a fost cauzată o vătămare
medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune în proporţii mari. În acest caz, persoana ce a
condus mijlocul de transport răspunde penal conform art.382 alin.(1) C.pen. pentru încălcarea
regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar, iar persoana care a
admis-o la conducerea mijlocului de transport în starea respectivă răspunde în temeiul art.382 alin.
(1) C.pen. pentru încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport
militar.
Un semn principal al laturii obiective a infracţiunii este survenirea consecinţelor prejudiciabile:
conform art.382 alin.(1) C.pen. – provocarea unei vătămări medii a integrităţii corporale sau a
sănătăţii ori daune materiale în proporţii mari, conform art.382 alin.(2) C.pen. – provocarea unei
232
vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau decesul unei persoane, iar conform art.382
alin.(3) C.pen. – provocarea decesului mai multor persoane.
Art.382 C.pen. nu prevede ca urmare cauzarea unor vătămări corporale neînsemnate sau vătămări
corporale uşoare, cu dereglarea sănătăţii de scurtă durată, de aceea în cazul survenirii unor
asemenea consecinţe acţiunile sau inacţiunile făptuitorului nu întrunesc componenţa de infracţiune
analizată.
Încadrând faptele unei persoane în temeiul art.382 C.pen., este necesar să indicăm care reguli
anume au fost încălcate.
Subiect al încălcării regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar
poate fi orice militar care conduce mijloacele de transport indicate.
În cazul încălcării regulilor de conducere a mijloacelor de transport în timpul conducerii
mijlocului de transport personal sau a altui transport decât cel indicat în art.382 C.pen. şi al
survenirii consecinţelor prevăzute în art.382 C.pen., acţiunile militarului sunt calificate în baza
art.264 C.pen., şi nu conform articolului analizat.
Subiect al încălcării regulilor de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport
militar poate fi doar militarul în ale cărui obligaţiuni intră exploatarea maşinilor de luptă,
speciale sau de transport militar.
Legea penală (art.382 C.pen.) incriminează încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare
a maşinilor de luptă, speciale sau de transport, dacă aceasta a provocat o vătămare medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune în proporţii mari.
Latura subiectivă a acestor infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă, mai ales
din cauza încrederii exagerate în sine.
Dacă militarul foloseşte maşinile de luptă, speciale sau de transport militar ca mijloc de cauzare
intenţionată a decesului sau vătămării mai puţin grave sau grave a integrităţii corporale sau
sănătăţii, acţiunile lui sunt calificate conform art.145, 151 sau 152 C.pen., iar când foloseşte aceste
maşini ca mijloc de cauzare intenţionată a daunei materiale în proporţii mari – conform art.197 sau
379 C.pen.
Încadrând faptele unei persoane în temeiul art.382 C.pen., este necesar să indicăm care reguli
anume au fost încălcate.
Articolul 383. Încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor

Încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor, dacă aceasta a provocat o catastrofă sau alte
urmări grave,
Forțele Aeriene ale Republicii Moldova reprezintă aviația militară a Armatei Naționale a
Republicii Moldova şi ele au fost formată după destrămarea URSS-ului, în august 1991.
În anul 1991 Forțele Aeriene aveau 1300 de militari organizați într-un regiment, un escadron
de elicoptere și o brigadă de rachete. Erau dotate cu 31 de avioane MiG 29, 8 elicoptere Mi-8, 5
aeronave de transport (incluzând aici un Antonov An-72) și 25 de sisteme antiaeriene sol-aer SA-
3/SA-5 Gammon.
În 2002 erau 1.400 de angajați, iar în 2007 au rămas doar 1040 organizați într-un escadron de
elicoptere, și un batalion de rachete. La acea dată era dotată cu 6 aeronave MiG-29S, modernizate în
Ucraine și având baza în Mărculești, 8 elicoptere Mi-8, 5 aeronave de transport (inclusiv un
Antonov An-72) și 12 sisteme sol-aer SA-3.
Conform unei înțelegeri finalizate pe data de 10 octombrie 1997, Statele Unite au achiziționat
14 avioane MiG 29C capabile de a transporta armament nuclear, cu motivația oficialilor americani
de a preveni folosirea lor de către Iran. De asemenea, SUA a mai cumpărat șase MiG 29A, un MiG
29B, 500 rachete și toate piesele de schimb și echipamentul de diagnosticare prezente la baza
Forțelor Aeriene ale Republicii Moldova, în schimbul a 40.000.000 de dolari, asistență umanitară și
camioane.
233
Toate avioanele MiG 29 au fost transportate de la National Air Intelligence Center (NAIC) la
Baza Forțelor Armate Wright-Patterson aproape de Dayton, Ohio în avioane de transport C-17
pentru o perioadă de două săptămâni.
În februarie 2012, Ministerul Apărării a anunțat achiziționarea a opt avioane și nouă
elicoptere de transport în schimbul a 240 de milioane de dolari.
În martie 2010 Forțele Aeriene ale Republicii Moldova au semnat un acord cu Forțele Aeriene
Române privind schimbul de informații despre aeronavele care zboară aproape de graniță, schimb
de date radar și obligația de a oferi ajutor reciproc în caz de nevoie și în viitoarele misiuni în care
vor coopera494.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la întărirea
capacităţii de luptă a FA aeriene ale RM cât şi ordinea de efectuare a zborurilor şi a pregătirii către
ele, stabilită în FA.
Obiectul material îl formează aeronava aparţinând forţelor armate aeriene şi alte bunuri sau
corpul persoanelor victime.
Aeronave pot fi avioanele de luptă sau de transport, elicopterele etc.
Conform Codului aerian al R. Moldova, aeronavă este:
orice aparat care se menţine în atmosferă ca urmare a reacţiilor aerodinamice, altele decît
reacţiile aerului cu suprafaţa terestră;
aeronavă de mare capacitate - o aeronavă clasată ca avion cu o masă maximă la decolare mai mare
de 5 700 kg sau un elicopter cu mai multe motoare;
aeronavă uşoară de categoria 1 - înseamnă:
a) o aeronavă cu masa maximă la decolare (MTOM) mai mică sau egală cu 1 200 kg, care nu este
clasificată drept aeronavă motorizată complexă;
b) un planor sau un motoplanor cu MTOM mai mică sau egală cu 1 200 kg;
c) un balon cu un volum maxim proiectat de gaz portant sau de aer cald de cel mult 3 400 m3 pentru
baloanele cu aer cald, 1 050 m3 pentru baloanele cu gaz, 300 m3 pentru baloanele cu gaz captive;
d) un dirijabil proiectat pentru cel mult 4 ocupanţi şi cu un volum maxim proiectat de gaz portant
sau de aer cald de cel mult 3 400m3 pentru dirijabilele cu aer cald şi 1 000 m3 pentru dirijabilele cu
gaz.
aeronavă uşoară de categoria 2 - înseamnă: 1) o aeronavă cu masa maximă la decolare (MTOM)
mai mică sau egală cu 2 000 kg, care nu este clasificată drept aeronavă motorizată complexă etc…
aeronave complexe motorizate - înseamnă: 1) un avion:
a) cu o masă maximă certificată la decolare de peste 5700 kg;
b) care a fost certificat pentru o configuraţie maximă a locurilor pentru călători de peste 19
(nouăsprezece);
c) certificat pentru a fi operat cu un echipaj minim format din cel puţin 2(doi) piloţi;
d) echipat cu unul sau mai multe turboreactoare sau cu mai mult de un motor turbopropulsor;
e) cu o altitudine maximă certificată de funcţionare mai mare de FL290;
f) echipate cu sisteme comandă prin cablu.
2) un elicopter certificat:
a) pentru o masă maximă la decolare ce depăşeşte 3175 kg;
b) pentru o configuraţie maximă a locurilor pentru călători de peste 9 (nouă);
c) pentru a fi operat cu un echipaj minim format din cel puţin 2 (doi) piloţi;
3) o aeronavă cu rotor basculant.
Conform aceluiaşi Cod, aeroportul constituie un ansamblu constituit din aerodrom, aerogară şi alte
instalaţii destinate primirii şi expedierii aeronavelor, deservirii transporturilor aeriene iar aeroport
internaţional – orice aeroport de pe teritoriul Republicii Moldova desemnat de către Guvern ca
aeroport de intrare şi de ieşire pentru traficul aerian internaţional, unde se îndeplinesc formalităţile
de frontieră, vamale, de sănătate publică, fitosanitare şi veterinare, precum şi orice alte proceduri
similare etc.
inacţiuni de încălcare a regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor, dacă aceasta a provocat o
catastrofă sau alte urmări grave.
494
Wikipedia: Forţele Aeriene ale Republicii Moldova, accesat la 5 februarie 2015.
234
Latura obiectivă a acestei infracţiuni se realizează prin două modalităţi:
a) încălcarea regulilor de zbor;
b) încălcarea regulilor pregătirii de zbor sau a altor reguli de exploatare a aparatelor de zbor care
se află la înarmarea şi asigurarea FA sau sunt arendate de ele.
Zborul aparatelor de zbor şi pregătirea către ele sunt reglementate de normele internaţionale şi
cele naţionale, de actele juridico-militare emise de conducerea militară. Încălcarea acestor norme
poate fi săvârşită prin acţiuni sau inacţiuni, ce vin în contradicţie cu regulile indicate.
Nu constituie componenţa de infracţiune analizată încălcarea regulilor de păstrare şi de siguranţă
a aparatelor de zbor la aflarea lor pe aerodromuri sau în hangare, precum şi în timpul deplasării lor
la remorcă.
Încălcarea regulilor de zbor constă în pilotarea cu greşeli, de exemplu – coborârea avionului
pentru decolare este începută de la o înălţime mai mică decât cea permisă, în legătură cu care fapt
aparatul de zbor se loveşte de un obstacol etc.
Încălcarea regulilor de zbor poate avea loc în timpul zborului, apropierii de decolare sau chiar în
timpul decolării.
Încălcarea regulilor pregătirii de zbor sau a altor reguli de exploatare a aparatelor de zbor este
legată de neîndeplinirea regulilor de pregătire de zbor sau de admiterea pentru zbor a membrilor
echipajului, sau de încălcare a regulilor de pregătire pentru zbor a aparatului.
Latura obiectivă a infracţiunii de Încălcare a regulilor de zbor este asemănătoare şi cu latura
obiectivă a infracţiunii de încălcare a regulilor de zbor, prevăzută de art. 262 C.pen.
Componenţa de infracţiune este materială: pentru existenţa ei sunt necesare survenirea
consecinţelor prevăzute în art.383 C.pen.: provocarea unei catastrofe sau alte urmări grave.
Catastrofă se consideră o împrejurare de zbor ce a dus la decese de oameni din componenţa
echipajului sau a pasagerilor, la distrugerea sau deteriorarea concomitentă a aparatului de zbor sau
la dispariţia fără veste a aparatului de zbor cu persoanele ce se află la bordul său.
Alte urmări grave pot consta în decesul persoanelor ce nu se află la bordul aparatului de zbor (de
exemplu, decesul persoanelor în timpul căderii aparatului de zbor peste o casă de locuit etc.),
cauzarea vătămărilor corporale persoanelor ce se află la bordul navei, distrugerea aparatului de
zbor, cauzarea daunelor materiale în proporţii mari sau deosebit de mari întreprinderilor, instituţiilor
sau persoanelor în timpul căderii sau decolării aparatelor de zbor etc.
La calificarea infracţiunii este necesară indicarea regulilor concrete care au fost încălcate.
Subiect al infracţiunii poate fi militarul ce conduce aparatul de zbor în timpul zborului,
persoanele cu funcţii de răspundere care coordonează zborurile, sau cele ce execută obligaţiunile de
pregătire a aparatului pentru zbor, persoanele cu funcţii de răspundere din serviciul de asigurare.
Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele sale modalităţi
(art.18 C.pen.).
Articolul 384. Încălcarea regulilor de navigaţie

Încălcarea regulilor de navigaţie, dacă aceasta a provocat:
a) scufundarea sau deteriorarea serioasă a navei;
c) alte urmări grave,
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la consolidarea

capacităţii de luptă a flotei militare fluviale sau a celei maritime ale RM.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie entitatea materială a navei, corpul persoanei, alte
entităţi materiale.
Prin nave, în sensul art.384 C.pen., se înţelege orice fel de corăbii de luptă ce plutesc atât pe apă
cât şi sub apă, şi corăbiile speciale completate cu echipaj ce constă din militari şi navighează sub
drapelul FA ale RM.
Republica Moldova nu conţine
235
Astfel, o descriere amănunţită as tipurilor de nave o găsim în Regulamentul de navigaţie pe
Dunăre, adoptat de Ministerul Transporturilor din România, conform căruia:
a) Tipuri de nave
1) termenul „navă” desemnează navele de navigaţie interioară inclusiv ambarcaţiunile mici şi
bacurile, precum şi aparatele plutitoare şi navele maritime;
2) termenul „navă autopropulsată” desemnează orice navă ce utilizează propriile mijloace
mecanice de propulsie cu excepția navelor al căror motor nu este folosit decât pentru a efectua
deplasări pe distanțe scurte (în porturi sau locuri de încărcare și de descărcare) sau pentru a crește
manevrabilitatea lor atunci când remorchează sau împinge;
3) termenul „aparat plutitor” desemnează orice construcţie plutitoare dotată cu instalaţii mecanice
şi destinată să execute lucrări pe căile navigabile sau în porturi (drăgi, elevatoare, bigi, macarale
etc.);
4) termenul „bac” desemnează orice navă care asigură un serviciu de traversare a căii navigabile
şi care este clasificată ca bac de autorităţile competente; navele care asigură un asemenea serviciu și
nu navigă liber, trebuie să fie în toate cazurile clasificate în categoria ,,bacuri”.
5) termenul „navă rapidă” desemnează o navă autopropulsată, cu excepţia ambarcaţiunilor mici,
capabilă să navige cu o viteză mai mare de 40 km/h în raport cu apă stătătoare.
6) termenul „navă de pasageri” desemnează o navă construită si amenajată pentru transportul a
mai mult de 12 pasageri;
7) termenul „barjă de împingere” desemnează orice navă construită sau special amenajată pentru
a fi împinsă;
8) termenul „barjă de nava maritimă" desemnează o barjă de împingere construită pentru a fi
transportată la bordul navelor maritime şi care poate naviga pe căile de navigaţie interioară;
9) termenul „navă cu vele” desemnează orice navă ce navigă numai cu vele; nava ce navigă cu
vele şi utilizează în acelaşi timp propriile sale mijloace mecanice de propulsie se consideră navă
autopropulsată;
10) termenul „ambarcaţiune mică” desemnează orice navă a cărei lungime a carenei, exclusiv
cârma și bompresul, este mai mică de 20 m, cu excepția navelor care sunt construite și amenajate
pentru a remorca, împinge sau pentru a conduce în cuplu nave, altele decât ambarcațiuni mici și cu
excepția navelor care sunt autorizate pentru transportul a mai mult de 12 pasageri, a bacurilor și a
barjelor de împingere.
11) termenul „moto nautica” desemnează orice ambarcaţiune mică ce utilizează mijloace
mecanice proprii de propulsie, capabilă să transporte una sau mai multe persoane, construită pentru
a executa pe apă diverse evoluţii sportive, acrobatice sau de divertisment, de exemplu: „waterbob”,
„waterscooter”, „jetbike”, „jetski” şi alte ambarcaţiuni asemănătoare.
b) Convoaie
1) termenul „convoi” desemnează un convoi remorcat, împins sau o formaţie în cuplu;
2) termenul „convoi remorcat” desemnează orice grupare compusă din una sau mai multe nave,
instalaţii plutitoare sau materiale plutitoare care sunt remorcate de una sau mai multe nave
autopropulsate care fac parte din convoi şi sunt numite remorchere;
3) termenul „convoi împins” desemnează un ansamblu rigid compus din nave din care cel puțin
una este plasată în fața navei autopropulsate care asigură propulsia convoiului și care este denumită
împingător. De asemenea este considerat rigid un convoi compus dintr-o navă împingător și dintr-o
ambarcațiune împinsă cuplată de manieră să permită o articulație ghidată;
4) termenul „formaţie în cuplu” desemnează un ansamblu compus din nave cuplate bord la bord
dar nici una din ele nu este plasată în faţa navei autopropulsate care asigură propulsia formaţiei.
În Republica Moldova sunt două căi navigabile interne de importanță internațională de categoria
E, clasificate în conformitate cu prevederile Acordului European cu privire la principalele căi
navigabile interne de importanță internațională, la care Republica Moldova este parte.
La fel, Republica Moldova dispune de un sector al malului pe fluviul Dunărea, cu o lungime de
430 m.
Aceste căi navigabile interne întotdeauna s-au folosit pentru transportarea mărfurilor și
călătorilor.
236
Pe fluviul Nistru și rîul Prut, sunt situate următoarele porturi: Portul Fluvial Rîbnița; Portul
Fluvial Bender; raionul de mărfuri Varnița; Portul Fluvial Ungheni și alte cheiuri care în secolul 20
se utilizau intensiv pentru prelucratea încărcăturilor și pasagerilor transportate prin intermediul
transportului naval.
În anii 1980 pe căile navigabile interne se transportau prin intermediul transportului naval în jur
de 5 mln. tone anual.
După destrămarea Uniunii Sovietice și conflictul transnistrean, ramura transport naval a suferit
foarte mult. Porturile nu funcționau, mijloacale plutitoare au fost distruse și vîndute la fier vechi.
La momentul actual, sunt doar cîțiva agenți economici în Republica Moldova care prestează
servicii din domeniul transportului naval pe plan intern și pe plan internațional. Astfel, în
subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor sunt următoarele organizații
din domeniul transportului naval: Instituția Publică ”Căpitănia portului Giurgiulești”; Întreprinderea
de Stat ”Portul Fluvial Ungheni”; Întreprinderea de Stat ”Registrul Naval” și Întreprinderea de Stat
”Bacul Molovata”. În afara celor enumerate, pe teritoriul Republicii Moldova activează și agenți
economici privați ce prestează servicii în domeniul transportului naval intern, cel mai mare din
aceștea fiind ÎCS ”Danube Logistics” SRL, care este operatorul ”Portului Internațional Liber
Giurgiulești”.
Deschiderea complexului portuar în vecinătatea localității Giurgiulești a permis Republicii
Moldova să evolueze de la un stat care nu are ieșire la mare (cu perspective mici de dezvoltare) la
un stat mai atractiv pentru investiții și comerț, datorită acestui complex portuar.
Acest complex portuar este compus din Portul de pasageri Giurgiulești, operatorul căruia este
Întreprinderea de Stat ”Portul Fluvial Ungheni”, Portul Internațional Liber Giurgiulești, operat de
ÎCS ”Danube Logistics” SRL.
Portul de mărfuri și pasageri gestionat de stat a fost finalizat în anul 2009 de către Guvernul
Republicii Moldova, în paralel cu deschiderea unei linii de transportare a pasagerilor cu feribotul la
Istanbul. Acesta este format din clădirea administrativă și o dană cu zonă pentru îmbarcare.
Totuşi, cele susindicate se referă la transportul naval civil, şi nu cel militar, or, Republica
Moldova nu are nave militare.
Regulile de navigaţie conţin prevederi obligatorii, a căror respectare asigură navigaţia precisă şi
sigură a navelor fluviale sau maritime pe traseele alese, stabilirea locului aflării lor în mări şi
oceane, manevrarea lor etc.
Regulile de navigaţie se referă la toate tipurile de mijloace de navigaţie militare şi la
hidroavioanele ce manevrează pe ape.
Regulile de navigaţie conţin prevederi obligatorii, a căror respectare asigură navigaţia precisă şi
sigură a navelor fluviale sau maritime pe traseele alese, stabilirea locului aflării lor în mări şi
oceane, manevrarea lor etc.
Regulile de navigaţie se referă la toate tipurile de mijloace de navigaţie militare şi la
hidroavioanele ce manevrează pe ape.
Regulile de navigare sunt multiple, dar noi v-om aduce doar câteva din ele:
Astfel:
Navele rapide trebuie să lase celorlalte nave spaţiul necesar pentru continuarea navigaţiei lor şi
pentru a manevra; ele nu pot pretinde ca acestea să se abată în favoarea lor;
Atunci când două nave urmează drumuri care se încrucişează în aşa fel încât există un pericol de
abordaj, nava care vede cealaltă navă la tribord trebuie să-i cedeze drumul şi, dacă împrejurările îi
permit, trebuie să evite încrucişarea drumului ei prin prova. Totuşi, nava care navigă pe partea
dreaptă a şenalului trebuie să nu-şi modifice drumul. Această regulă nu se aplică ambarcaţiunilor
mici în raport cu alte nave;
În cazul navelor cu vele, dacă două nave urmează drumuri care se încrucişează astfel încât există
un pericol de abordaj, una dintre ele trebuie să se abată din drumul celeilalte după cum urmează:
a) când fiecare dintre nave primeşte vântul în bord diferit, cea care primeşte vântul din babord
trebuie să se abată din drumul celeilalte;
b) când ambele nave primesc vântul din acelaşi bord, cea care navigă în vânt trebuie să
cedeze drumul celei care navigă sub vânt;
237
c) dacă o navă care primeşte vântul din babord vede o altă navă în vânt şi nu poate determina cu
certitudine dacă această altă navă primeşte vântul din babord sau din tribord, atunci prima navă (cu
vântul din babord) va trebui să se abată din drumul celeilalte. Totuşi, nava care navigă pe partea
dreaptă a şenalului se va comporta prin a-şi menţine drumul. Aceste reguli nu se aplică
ambarcaţiunilor mici în raport cu alte nave etc.
inacţiuni de încălcare a regulilor de navigaţie, dacă aceasta a provocat:
c) alte urmări grave.
Latura obiectivă se caracterizează prin acţiuni sau inacţiuni ce duc la încălcarea regulilor de
navigaţie.
Încălcarea regulilor de navigaţie se poate exprima prin deplasarea navei cu viteză excesivă în
timpul unei ceţi puternice, al unei ninsori abundente sau în alte împrejurări ce face dificilă
deplasarea liberă a acestor nave, prin neluarea măsurilor de stabilire a adâncimii apelor, prin
nerespectarea semnalelor date de către corăbiile ce vin în întâmpinare etc.
Încălcarea regulilor de navigaţie constituie componenţa de infracţiune analizată doar în cazul
survenirii consecinţelor indicate în art.384 C.pen., adică în cazul în care aceasta a provocat:
c) alte urmări grave.
Se consideră deteriorare serioasă a navei atunci când nava este deteriorată şi este necesară o
reparaţie capitală a ei sau restabilirea ei necesită cheltuieli în proporţii mari sau deosebit de mari (a
se vedea comentariul daunei materiale în proporţii mari, în art.126 C.pen.).
Pentru existenţa componenţei de infracţiune, conform art.384 lit. b) C.pen., este suficientă
survenirea decesului unei persoane sau a mai multora.
Alte urmări grave pot fi: cauzarea de vătămări grave sau mai puţin grave uneia sau mai multor
persoane, atât dintre cele aflate la bord, cât şi altor persoane, neexecutarea sarcinii de luptă,
aşezarea navei pe bancuri de nisip, distrugerea sau deteriorarea altei nave, a fortificaţiilor etc.
Subiect al infracţiunii poate fi doar militarul ce efectuează nemijlocit conducerea navei
(comandantul navei fluviale sau maritime, ajutorul superior, alţi militari ce conduc nemijlocit nava
militară).
Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele modalităţi ale
acesteia.
Articolul 385. Predarea sau lăsarea mijloacelor de război inamicului

Predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi lăsarea, nejustificată de
situaţia de luptă, a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi altor mijloace de război inamicului,
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la ordinea stabilită de
conducere a forţelor şi mijloacelor militare în situaţia de luptă.
Predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, lăsarea – nejustificată de situaţia
de luptă – a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război inamicului slăbesc
capacitatea de luptă a unităţilor şi subunităţilor militare ce poartă acţiuni de luptă, întăresc poziţiile
inamicului, influenţează negativ asupra disciplinei militare şi stării morale a efectivului.
Prin forţele militare se înţelege efectivul înarmat cu mijloace de ducere a luptei sau, în situaţii
concrete, neînarmat.
Se au în vedere doar acele forţe militare care se află în supunerea directă a comandantului
(şefului) sau a altei persoane cu funcţii de răspundere militară.
Fortificaţii se consideră sectoarele special amenajate pentru apărare şi desfăşurare a acţiunilor de
luptă, ocupate de forţele militare care se află sub comanda directă a comandantului (şefului) sau a
altei persoane cu funcţii de răspundere militară.
238
Prin tehnică de luptă se au în vedere mijloacele tehnice de ducere a acţiunilor de luptă:
armamentul, dispozitivele şi complexele de rachete, maşinile de luptă, navele militare etc.
Din alte mijloace de război fac parte muniţiile, mijloacele de radiocomunicaţie, mijloacele de
deplasare etc.
inacţiuni de predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi lăsarea,
nejustificată de situaţia de luptă, a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi altor mijloace de război
inamicului.
Capitularea, într-o accepţiune mai generală înseamnă acea acţiune prin care una din părţile
beligerante se recunoaşte învinsă şi acceptă condiţiile celeilalte părţi determinând prin aceasta
încetarea acţiunilor militare. O asemenea acţiune poate avea loc ca urmare a condiţiilor de luptă,
când acestea apar la un moment dat şi pot fi defavorabile sau chiar dezastruoase pentru una din
părţile beligerante495.
Dar capitularea poate interveni şi fără a fi influenţată direct sau nemijlocit de condiţiile de luptă.
O astfel de ipoteză are în vedere dispoziţiile art.385 C.pen., care încriminează fapta de predare de
către un comandant în mâinile inamicului a forţelor armate pe care le comandă, fără ca fapta sa să fi
fost determinată de condiţiile de luptă496.
Pe de altă parte este incriminată fapta comandantului nesilit de condiţiile de luptă de a lăsa în
mâinile duşmanului, de a distruge sau de a aduce în stare de neîntrebuinţare mijloacele de luptă sau
alte mijloace necesare pentru purtarea războiului.
Astfel, infracţiunea se comite sub aspectul elementului material printr-o acţiune constând fie în
predarea în mâinile inamicului a forţelor militare pe care le comandă, fie în lăsarea în mâinile
duşmanului, distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare de către comandant a mijloacelor
de luptă sau a altor mijloace necesare purtării războiului.
Pentru existenţa infracţiunii este suficientă săvârşirea uneia dintre acestea. Subliniem faptul că
infracţiunea poate fi comisă şi prin inacţiune (omisiune) cum ar fi de exemplu, lăsarea intactă a
armamentului pe câmpul de luptă.
Pentru existenţa elementului material al faptei pe care o analizăm, trebuie să fie îndeplinite două
cerinţe esenţiale:
în primul rând, se cere ca acţiunile comandantului să fie comise pe câmpul de luptă. Dacă fapta s-
a săvârşit în afara câmpului de luptă, ea ar putea constitui elementele constitutive ale infracţiunii de
trădare prin ajutarea inamicului497 prevăzută de art.337 C.pen.
o a doua condiţie este legată de comportamentul comandantului care nu trebuie să fi fost
determinat de condiţiile de luptă.
Evitarea unei bătălii lipsite, - în condiţiile concrete de luptă - de orice şansă de succes, însemnă
evitarea unor pierderi inutile şi până la urmă conservarea unor vieţi preţioase pentru capacitatea de
apărare a statului.
De asemenea, distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a mijloacelor de luptă, atunci
când există pericolul ca ele să fie capturate de inamic, evită întărirea potenţialului de luptă al
duşmanului.
Cât priveşte lăsarea intactă în mâinile duşmanului a mijloacelor de luptă, dacă a fost determinată
de condiţiile de luptă care au implicat retragerea şi punerea lor la adăpost, constituie şi ea o
împrejurare obiectivă care face să lipsească cerinţa esenţială şi deci fapta să nu întrunească
elementele infracţiunii de capitulare498.
Prin predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate se înţelege capitularea făţişă
sau tainică în faţa inamicului, adică încetarea acţiunilor de luptă care s-a soldat cu luarea în
prizonierat a efectivului.
495
V. Dobrinoiu, N.Conea, Drept penal, Partea specială, Vol.II, Lumina Lex, Bucureşti, 2000, pag.628.
496
Vasile Dobrinoiu, Valerică Lazăr, Infracţiunile contra capacităţii de apărare a României, Editura Militară, Bucureşti, 1994, p. 46.
497
Ioan Stoica, Îndrumar juridic privind apărarea naţională, Editura Militară 1973, pag. 104.
498
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, C. Bulai, N. Iliescu, R. Stănoiu, V. Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea
specială, vol. IV, Editura Academiei, 1971, p. 808-809.
239
Prin lăsare nejustificată de situaţia de luptă, a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace
de război inamicului se înţelege lăsarea făţişă sau tainică a obiectelor indicate, care s-a soldat cu
acapararea de către inamic a tehnicii militare sau a altor mijloace de război.
Spre deosebire de predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, care nu se
admite în nici un caz, lăsarea fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi altor mijloace de război inamicului
constituie componenţa de infracţiune analizată doar în cazul în care ea a fost nejustificată de situaţia
de luptă.
Neluarea de către şef a măsurilor de distrugere a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor
mijloace de război, când există pericolul iminent ca aceste obiecte să fie acaparate de inamic şi,
drept consecinţă, ele sunt acaparate de inamic, constituie de asemenea componenţa de infracţiune
În situaţiile de luptă comandantul trebuie să manifeste iniţiativă, poate risca întemeiat şi chiar
poate lăsa inamicului unele mijloace de luptă, dacă aceasta contribuie la îndeplinirea cu succes a
sarcinii de luptă şi e dictată de situaţia reală. În atare împrejurări lăsarea unor mijloace de luptă
inamicului e justificată de situaţia de luptă şi nu constituie componenţa de infracţiune analizată.
Infracţiunea poate fi săvârşită doar în condiţii de luptă (a se vedea art.364 C.pen.).
Consecinţele prejudiciabile: In cazul comiterii acestei infracţiuni se creează, o stare de pericol
extrem deoarece constituie o încălcare gravă a datoriei militare, în timp de război, pe câmpul de
luptă de către militarul cu funcţie de comandant al unei formaţiuni de luptă, lezându-se capacitatea
de apărare a forţelor armate şi susţinerea luptei împotriva duşmanului499.
Raportul de cauzalitate. între activitatea de capitulare şi urmare, adică starea de pericol şi rezultat
trebuie să existe o legătură cauzală.
Subiectul infracţiunii de predare sau lăsare a mijloacelor de război inamicului.
Legea penală (art.385 C.pen.) incriminează predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost
încredinţate, precum şi lăsarea, nejustificată de situaţia de luptă, a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă
şi altor mijloace de război inamicului.
Astfel, subiect al infracţiunii poate fi doar comandantul (şeful) militar, care are în supunerea sa
efectiv militar sau este împuternicit să dispună de tehnica de luptă sau de alte mijloace de ducere a
războiului.
Latura subiectivă a infracţiunii poate fi exprimată prin vinovăţie intenţionată sau din imprudenţă.
Lăsarea intenţionată a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război inamicului poate
fi săvârşită din frică sau laşitate, iar din imprudenţă – ca rezultat al pierderii orientării, al lipsei unei
bune coordonări cu forţele militare etc.
Predarea intenţionată de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi lăsarea –
nejustificată de situaţia de luptă – a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război
inamicului cu scopul de acordare de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase
împotriva RM şi de slăbire a capacităţii de apărare a ţării constituie infracţiune prevăzută de art.337
C.pen. - trădare de Patrie.
Articolul 386. Părăsirea samavolnică a cîmpului de luptă sau refuzul de a acţiona cu arma
Părăsirea samavolnică a cîmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu arma în
timpul luptei, se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 15 ani.
Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu arma în
timpul luptei constituie o încălcare infracţională a datoriei militare.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la capacitatea de
apărare a ţării şi la ordinea de conduită a militarilor în timpul luptei, ordine ce asigură executarea de
către militar a obligaţiunii sale militare în timpul luptei.
inacţiuni de părăsire samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu
arma în timpul luptei.
499
V. Dobrinoiu, N. Conea, Drept penal, Partea specială, vol. II, Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 630.
240
Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu arma în
timpul luptei constituie o încălcare infracţională a datoriei militare.
Infracţiunea îşi păstrează caracterul unitar indiferent câte acţiuni s-au săvârşit.
Legea cere ca acţiunile să se comită pe câmpul de luptă şi în timpul luptei şi să fie de natură să
servească cauză duşmanului.500
Latura obiectivă se poate realiza fie prin acţiune, fie prin inacţiune, în următoarele modalităţi
alternative:
a) părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei;
b) refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei.
Părăsire samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei se consideră părăsirea făţişă ori tainică
a câmpului de luptă fără ordinul sau permisiunea comandantului (şefului) militar.
Ea se manifestă prin părăsirea tranşeei, tancului, spaţiului aerian în care se desfăşoară lupta etc.
Făptuitorul, părăsind câmpul de luptă, poate să se afle în aria dislocaţiei unităţii sau subunităţii
militare (de exemplu, într-un adăpost).
Câmp de luptă se consideră orice suprafaţă pe care decurge lupta cu duşmanul.
Refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei se poate manifesta în refuzul făţiş al militarului de a
acţiona cu arma în timpul luptei sau în neaplicarea de facto a armei în timpul luptei, când era
necesitate şi posibilitate s-o aplice, cu toate că militarul n-a anunţat despre nedorinţa sa să lupte.
Refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei se poate manifesta şi prin acţiuni de înşelăciune, de
exemplu – prin simularea morţii, rănirii grave, defectării armei etc.
Durata timpului de părăsire samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau a refuzului de a
acţiona cu arma în timpul luptei nu are relevanţă la calificarea infracţiunii, ea poate influenţa doar la
Consecinţele (urmările) acţiunii sau inacţiuni constau într-o stare de pericol pentru capacitatea de
apărare a ţării.
Consumarea infracţiunii are loc în cazul în care făptuitorul a părăsit samavolnic câmpul de luptă
în timpul luptei sau a refuzat să acţioneze cu arma în timpul luptei.
Timpul de luptă este un semn obligatoriu al acestei componenţe de infracţiune.
Dacă persoana a comunicat înainte de a se începe lupta, că vrea să părăsească samavolnic câmpul
de luptă în timpul luptei sau că v-a refuza să acţioneze cu arma în timpul luptei, însă de îndată ce s-a
început lupta a participat la această luptă, suntem în prezenţa renunţării la săvârşirea infracţiunii, şi
acţiunile lui nu pot fi calificate în temeiul art.386 C.pen.
În cazul părăsirii câmpului de luptă acţiunile făptuitorului se cer calificate doar în baza art.386
C.pen., nemaifiind necesar de a le califica în concurs cu art.371 sau 372 C.pen.
Subiectul infracţiunii de părăsire samavolnică a câmpului de luptă sau refuzul de a acţiona cu
arma.
Legea penală (art.386 C.pen.) incriminează părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul
luptei sau refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei.
Subiect al infracţiunii poate fi orice militar aflat pe câmpul de luptă.
Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă: militarul înţelege că prin acţiunile sale dânsul
părăseşte samavolnic câmpul de luptă, şi că aceste fapte dânsul le comite în timpul luptei sau,
dânsul înţelege că refuză de a acţiona cu arma, şi aceasta se săvârşeşte în timpul luptei, şi doreşte
săvârşirea acestor fapte.
Motivele pot fi diverse : frica, laşitatea etc.
Considerăm că dacă se va constata că militarul a părăsit câmpul de luptă în timpul luptei cu
scopul de a ajuta duşmanul, acţiunile lui vor fi calificate în temeiul art.337 C.pen. - ca trădare de
Patrie.
Articolul 387. Predarea de bună voie în prizonierat

Predarea de bună voie în prizonierat
500
P.Abraham, E.Derşidan, Codul penal al României, comentat şi adnotat, Editura pentru ştiinţe Naţionale, Bucureşti, 2002, pag.658.
241
Militarul FA ale RM este obligat să-şi îndeplinească datoria militară faţă de ţară chiar şi cu preţul
vieţii sale.
Nimic, chiar nici pericolul morţii, nu trebuie să servească drept motiv de predare benevolă în
prizonierat.
Obiectul juridic special de atentare al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale cu privire la
întărirea capacităţii de apărare a ţării.
inacţiuni de predare de bună voie în prizonierat.
Militarul FA ale RM este obligat să-şi îndeplinească datoria militară faţă de ţară chiar şi cu preţul
vieţii sale.
Nimic, chiar nici pericolul morţii, nu trebuie să servească drept motiv de predare benevolă în
prizonierat.
Latura obiectivă a infracţiunii se poate manifesta atât prin acţiune cât şi prin inacţiune.
Prin predarea în prizonierat se înţelege trecerea benevolă a militarului la inamic, încetând de a-i
opune acestuia rezistenţă, cu toate că avea capacitatea fizică să facă aceasta.
Predarea de bună voie în prizonierat se poate manifesta prin săvârşirea anumitor acţiuni, ca
ridicarea drapelului alb în timpul luptei, ridicarea mâinilor în sus, lăsarea armei, trecerea în
dispoziţia inamicului etc., precum şi prin inacţiuni, cum ar fi rămânerea pe câmpul de luptă
simulând rănirea sau moartea cu scopul predării în prizonierat etc.
Art.387 C.pen. prevede răspunderea penală doar în cazul predării în prizonierat de bună voie.
Luarea forţată în prizonierat a militarului care se afla în neputinţă de a opune rezistenţă inamicului
în legătură cu rănirea gravă, contuzia etc., nu constituie componenţă de infracţiune.
Infracţiunea poate fi săvârşită doar în timp de război sau în condiţii de luptă.
Subiect al infracţiunii poate fi orice militar aflat pe câmpul de luptă.
Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, motivul fiind frica, laşitatea
etc.
Considerăm că predarea benevolă în prizonierat cu scopul de a ajuta inamicul, de exemplu – de a
se înrola în forţele lui armate, de cercetare etc., constituie componenţa de infracţiune prevăzută de
art.337 C.pen. - ca trădare de Patrie, prin trecerea de partea duşmanului, şi calificarea suplimentară
în baza art.387 C.pen. nu este necesară.
Articolul 388. Acţiunile criminale ale militarilor aflaţi în prizonierat

(1) Participarea benevolă a militarului aflat în prizonierat la lucrările de importanţă militară sau la
alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune Republicii Moldova sau statelor aliate cu ea, dacă
aceasta nu constituie trădare de Patrie,
(2) Actele de violenţă săvîrşite asupra altor prizonieri de război sau comportarea plină de cruzime
faţă de ei din partea unui prizonier de război care se află în situaţia de superior
(3) Săvîrşirea de un militar aflat în prizonierat a unor acţiuni în dauna altor prizonieri de război din
interes material sau pentru a-şi asigura o comportare indulgentă din partea inamicului
Chiar aflându-se în prizonierat, din cauza unei răniri sau din alte motive, militarul trebuie să fie
devotat jurământului militar, să preţuiască demnitatea sa de cetăţean al RM şi în nici un caz să nu
acorde ajutor duşmanului.
În conformitate cu CG din 12 august 1949 Despre comportamentul cu prizonierii, militarii, aflaţi
în prizonierat, în afară de ofiţeri, pot fi atraşi doar la acele munci, care nu au legătură cu acţiunile de
luptă. La aceleaşi lucrări ofiţerii pot fi atraşi doar la dorinţa lor.
Militarii pot să refuze de a îndeplini lucrări legate de acţiunile militare.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la forţele militare ale
RM sau ale ţărilor aliate, capacitatea de luptă a acestor forţe.
Participând benevol la lucrările de importanţă militară sau la alte lucrări despre care se ştie că pot
cauza daune RM sau statelor aliate cu ea, militarul aflat în prizonierat contribuie la întărirea
242
potenţialului militar al inamicului şi, prin aceasta, slăbeşte forţele militare ale RM sau ale ţărilor
aliate.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.388 C.pen. se realizează prin acţiunile criminale
ale militarilor aflaţi în prizonierat, cum ar fi: participarea benevolă a militarului aflat în
prizonierat la lucrările de importanţă militară sau la alte lucrări despre care se ştie că pot cauza
daune RM sau statelor aliate cu ea, dacă aceasta nu constituie trădare de Patrie.
În conformitate cu Convenţia III de la Geneva din 12 august 1949 Despre comportamentul cu
prizonierii, militarii, aflaţi în prizonierat, în afară de ofiţeri, pot fi atraşi doar la acele munci, care nu
au legătură cu acţiunile de luptă. La aceleaşi lucrări ofiţerii pot fi atraşi doar la dorinţa lor.
Participarea benevolă a militarului aflat în prizonierat la lucrările de importanţă militară sau la
alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune RM sau statelor aliate cu ea, prevăzută în art.388
alin.(1) C.pen., constă în acţiuni de participare benevolă a militarului aflat în prizonierat la lucrări în
întreprinderile militare, în laboratoare şi instituţii ştiinţifice, la construcţia obiectivelor de apărare
etc.
Lucrări de importanţă militară mai pot fi cele îndreptate la construirea obiectelor militare,
producerea tehnicii militare, muniţiilor şi a oricăror alte materiale militare.
Prin alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune RM sau statelor aliate cu ea se înţeleg orice
măsuri organizate de inamic, menite să întărească forţa lui militară sau să slăbească capacitatea de
apărare a RM sau a statelor aliate.
Participarea militarului aflat în prizonierat la lucrările de importanţă militară sau la alte lucrări
despre care se ştie că pot cauza daune RM sau statelor aliate cu ea trebuie să fie benevolă, adică
militarul participă la aceste lucrări din propria sa dorinţă, fără să fie impus să facă acest lucru şi
având posibilitatea să nu ia parte la ele.
În cazul în care militarul este impus forţat să participe la aceste lucrări, fapta lui nu constituie
componenţă de infracţiune.
Prin actele de violenţă săvârşite asupra altor prizonieri de război sau prin comportarea plină de
cruzime faţă de ei din partea unui prizonier de război care se află în situaţia de superior, prevăzute
de art.388 alin.(2) C.pen., se înţelege orice violenţă fizică şi psihică asupra prizonierilor de război.
Această violenţă poate fi exprimată prin aplicare de lovituri, cauzare de leziuni corporale sau
schingiuiri, ameninţări de aplicare a violenţei, bătaia de joc faţă de prizonieri, provocare de
suferinţe cum ar fi impunerea prizonierilor să îndeplinească lucrări peste puterile lor, lipsirea lor de
hrană, de apă, de somn sau alte forme de înjosire a demnităţii şi cinstei persoanei.
Această infracţiune constituie un abuz al superiorului profitând de starea sa privilegiată faţă de
alţi prizonieri.
Prin săvârşirea de către un militar aflat în prizonierat a unor acţiuni în dauna altor prizonieri de
război din interes material sau pentru a-şi asigura o comportare indulgentă din partea inamicului,
prevăzută de art.388 alin.(3) C.pen., se înţeleg denunţurile despre încălcarea regimului de către unii
prizonieri, luarea de la ei a raţiei lor alimentare, a unor alte obiecte, a hainelor, încălţămintei,
impunerea lor de a îndeplini lucrul altor persoane etc.
Subiect al acestei infracţiuni poate fi doar militarul ce se află în prizonierat în situaţia de
superior (numit de către administraţie sau ales de către înşişi prizonierii) faţă de alţi prizonieri.
Această infracţiune constituie un abuz al superiorului profitând de starea sa privilegiată faţă de
alţi prizonieri.
243
În conformitate cu art.4 al Convenţiei (III) Cu privire la tratamentul prizonierilor de război,
încheiată al Geneva la 12 august 1949501, sunt prizonieri de război, în sensul convenţiei, persoanele
care, aparţinând uneia din următoarele categorii, au căzut sub puterea inamicului:
1. membrii FA ale unei Părţi în conflict, precum şi membrii miliţiilor şi corpurilor de voluntari
făcând parte din aceste forţe armate.
2. membrii altor miliţii şi membrii altor corpuri de voluntari, inclusiv acei din mişcările de
rezistenţă organizate, aparţinând unei Părţi în conflict şi acţionând în afara sau în interiorul
propriului lor teritoriu, chiar dacă acest teritoriu este ocupat, cu condiţia ca aceste miliţii sau corpuri
de voluntari, inclusiv aceste mişcări de rezistenţă organizate, să îndeplinească următoarele condiţii:
- să aibă în fruntea lor o persoană care răspunde pentru subordonaţii săi;
- să aibă un semn distinctiv fix şi care se poate recunoaşte de la distanţă;
- să poarte armele în mod deschis;să se conformeze, în operaţiunile lor, legilor şi
obiceiurilor războiului.
3. membrii FA regulate, care se pretind ale unui guvern sau ale unei autorităţi nerecunoscute de
Puterea deţinătoare.
4. persoanele care urmează forţele armate, fără a face parte direct din ele, cum sunt membrii civili
ai echipajelor avioanelor militare, corespondenţii de război, furnizorii, membrii unităţilor de lucru
sau ai serviciilor însărcinate cu bunăstarea forţelor armate, cu condiţia ca ele să fi primit autorizaţia
forţelor armate pe care le întovărăşesc, acestea trebuind să le elibereze în acest scop un bilet de
identitate asemănător modelului anexat.
5. membrii echipajelor, inclusiv comandanţii, piloţii şi elevii marinei comerciale şi echipajelor
aviaţiei civile ale Părţilor în conflict, care nu beneficiază de un tratament mai favorabil în virtutea
altor dispoziţii de drept internaţional.
6. populaţia unui teritoriu neocupat care, la apropierea inamicului, ia armele în mod spontan
pentru a combate trupele de invazie, fără să fi avut timpul de a se constitui în FA regulate, dacă ea
poartă armele în mod deschis şi dacă respectă legile şi obiceiurile războiului.
Vor beneficia, de asemenea, de tratamentul rezervat prizonierilor de război prin prezenta
Convenţie:
1. Persoanele aparţinând sau care au aparţinut forţelor armate ale ţării ocupate dacă, din cauza
acestei apartenenţe, Puterea ocupantă socoteşte necesar să procedeze la internarea lor – chiar dacă
iniţial le eliberase în timp ce ostilităţile se desfăşurau în afara teritoriului pe care ea îl ocupa – mai
ales după o încercare neizbutită a acestor persoane de a se alătura forţelor armate de care aparţin şi
care sunt angajate în luptă sau când nu ascultă de somaţia ce le-a fost făcută, în scopul internării.
2. Persoanele aparţinând uneia din categoriile enumerate în prezentul articol, pe care Puterile
neutre sau nebeligerante le-au primit pe teritoriul lor, şi pe care trebuie să le interneze în baza
dreptului internaţional, fără a aduce prejudiciu oricărui tratament mai favorabil pe care aceste Puteri
ar socoti că trebuie să-l acorde şi cu excepţia dispoziţiilor articolelor 8, 10, 15, 30, alineatul 5, 58
până la 67 inclusiv, 92, 126 şi, în cazul când există relaţii diplomatice există, Părţile în conflict şi
Puterea neutră sau nebeligerantă interesată, dispoziţii care privesc Puterea protectoare. Dacă astfel
de relaţii diplomatice există, Părţile în conflict de care depind aceste persoane vor fi autorizate să
exercite faţă de ele funcţiile acordate Puterilor protectoare din prezenta Convenţie, fără prejudiciul
funcţiilor pe care aceste Părţi le exercită în mod normal, în conformitate cu obiceiurile şi tratatele
diplomatice şi consulare.
Prezentul articol menţine statutul personalului medical şi religios, cum este prevăzut în art.33 al
prezentei Convenţii.
Art.5 al acestei Convenţii precizează că prezenta Convenţie se va aplica persoanelor indicate în
art.4 din momentul în care vor cădea sub puterea inamicului şi până la eliberarea şi repatrierea lor
definitivă.
Dacă există vreo îndoială în ce priveşte încadrarea în una din categoriile enumerate în art.4 a
persoanelor care au comis un act de beligeranţă şi care au căzut în mâinile inamicului, numitele
persoane vor beneficia de protecţia prezentei convenţii, în aşteptarea ca statutul lor să fie determinat
de un tribunal complet.
501
Convenţia (III) Cu privire la tratamentul prizonierilor de război, încheiată al Geneva la 12 august 1949 // Tratate internaţionale, Drept
umanitar, Ediţie Oficială, Chişinău, 1999, pag.55-123 // RM a aderat la această Convenţie prin Hotărârea Parlamentului nr.1318-XII din 2 martie
1993.
244
Conform acestei Convenţii, militarii, aflaţi în prizonierat, în afară de ofiţeri, pot fi atraşi doar la
acele munci, care nu au legătură cu acţiunile de luptă. La aceleaşi lucrări ofiţerii pot fi atraşi doar la
dorinţa lor.
Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă.
Făptuitorul înţelege caracterul acţiunilor sale, e conştient că pricinuieşte daune RM sau statelor
aliate cu ea şi totuşi participă la aceste lucrări.
Dacă militarul nu înţelege caracterul lucrărilor îndeplinite, că ele pot cauza daune RM sau statelor
aliate cu ea, componenţa de infracţiune se exclude.
Motivele infracţiunii pot fi diferite: dorinţa de a-şi uşura condiţiile aflării în prizonierat, de a-şi
îmbunătăţi condiţiile de trai sau materiale, de a primi raţie alimentară suplimentară, mai multă
libertate de deplasare etc. În cazul în care militarul participă benevol la lucrările de importanţă
militară sau la alte lucrări cu scopul de a slăbi capacitatea de apărare a RM, acţiunile făptuitorului se
cer calificate în temeiul art.337 C.pen. - ca trădare de Patrie.
La art.388 alin.(2) C.pen., care incriminează actele de violenţă săvârşite asupra altor prizonieri de
război sau comportarea plină de cruzime faţă de ei, din partea unui prizonier de război, care se află
în situaţia de superior, latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, violenţa
şi cruzimea exprimând dorinţa făptuitorului.
Făptuitorul înţelege că săvârşeşte aceste fapte profitând de poziţia sa privilegiată.
Dacă violenţa sau comportamentul crud a fost dictat de relaţiile duşmănoase dintre făptuitor şi
victimă, din motive personale, componenţa infracţiunii prevăzute de art.388 C.pen. se exclude.
Motivele infracţiunii pot fi diferite: dorinţa de a căpăta încrederea şi susţinerea administraţiei, de
a demonstra administraţiei străduinţa şi loialitatea sa, de a-şi păstra poziţia sa de superior etc.
Prin săvârşirea de către un militar aflat în prizonierat a unor acţiuni în dauna altor prizonieri de
război din interes material sau pentru a-şi asigura o comportare indulgentă din partea inamicului,
prevăzută de art.388 alin.(3) C.pen., se înţeleg denunţurile despre încălcarea regimului de către unii
prizonieri, luarea de la ei a raţiei lor alimentare, a unor alte obiecte, a hainelor, încălţămintei,
impunerea lor de a îndeplini lucrul altor persoane etc.
Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, violenţa şi cruzimea
exprimând dorinţa făptuitorului.
Motivul infracţiunii îl constituie interesul material, iar scopul, în unele cazuri, constă în a-şi
asigura o comportare indulgentă din partea inamicului.
245
Tema 11. Sistemul justiţiei militare.
1. Noţiuni generale cu privire la justiţia militară.
De-a lungul istoriei odată cu înfiinţarea unităţilor militare organizate, a existat nevoia stabilirii
unor limite şi standarde de conduită pentru militari. Liderii trebuiau să se asigure că misiunea era
finalizată conform ordinelor, comandanţii că ordinele lor erau executate, iar ceilalţi militari trebuiau
să se poată baza pe acţiunile camarazilor lor. Un sistem de disciplină militară coerent a fost în mod
istoric perceput ca cea mai bună metodă de a atinge aceste obiective.
Justiţia militară, în general, a fost creată din nevoia stabilirii unor limite şi standarde de conduită
pentru militari. Din necesitatea menţinerii disciplinei într-o varietate de situaţii pe timp de pace şi
război, astfel încât o unitate militară să rămână sub control, trupele să aibă moral ridicat, spirit de
echipa şi să fie asigurate ordinea, disciplina şi respectul înăuntrul corpului militar.
Funcţionarea justiţiei militare, ca varietate a justiţiei de drept, procurorii şi judecătorii militari au
posibilitatea, ca alături de comandanţi, să acţioneze cu mijloacele legale, astfel încât să creeze şi să
menţină constant încrederea subordonaţilor în competenţa şi moralitatea eşaloanelor superioare, o
stare psiho-morală bună a efectivelor, contribuind astfel la realizarea coeziunii dintre structurile de
comandă şi trupe ca factor hotărâtor în menţinerea ordinii şi disciplinei militare.
Aşadar, cunoscând viaţa ostăşească în profunzimea ei, atât în procesul pregătirii de luptă cât şi în
afara acestuia, magistraţii militari, instrumentează şi soluţionează cauzele cu caracter penal,
săvârşite pe de o parte de militari, aparţinând structurilor militarizate ale statului, iar pe de altă parte
salariaţii civili în legătură cu serviciul şi în final, de orice civil care săvârşeşte infracţiuni contra
bunurilor aflate în proprietatea, administrarea sau folosinţa aceloraşi structuri generale a statului.
Sistemele de justiţie militară au fost create pentru că:
a) Serviciul militar este o situaţie unică în care un civil trebuie să renunţe la anumite libertăţi şi
drepturi legale pentru a fi un membru eficient al unei forţe armate.
b) Nevoia stringentă “de viaţă şi moarte” de a executa cu succes misiunea şi în acelaşi timp de a
controla soldaţii în timpul operaţiunilor de pe câmpul de luptă şi a proteja necombatanţii şi a reduce
la minimum daunele materiale.
c) Nevoia de a menţine disciplina într-o varietate de situaţii în timp de pace şi război, astfel încât
o unitate militară să rămână sub control.
d) Nevoia de a menţine ridicat moralul şi spiritul de echipă prin păstrarea unor standarde sau prin
respect şi ordine în unităţile militare502.
Pentru aceste raţiuni, de-a lungul istoriei s-a considerat necesar, ca militarii care săvârşesc
încălcări ale legilor şi regulamentelor militare să fie cercetaţi şi judecaţi de oameni care cunosc
intimitatea vieţii ostăşeşti şi care dată fiind pregătirea lor profesională sunt în măsură să aplice
pedepsele prevăzute de lege pentru faptele comise, contribuind în acest sens la întărirea instituţiei
militare, a capacităţii de apărare a ţării.
2 Aspecte istorice privind sistemele de justiţie militară.

Până la începutul sec. XX armatele permanente, de orice dimensiune erau rare.
Armatele, de regulă, erau formate în scopuri concrete de apărare a ţării, de atacare a inamicului,
de cucerire de teritorii şi jefuire a lor.
Soldaţii acestor armate exercitau serviciul militar, de obicei, doar atât cât să îşi îndeplinească
misiunea, după care se întorceau acasă.
Adeseori aceste armate nu primeau un salariu, dar li se permitea să păstreze ceea ce puteau lua de
la inamic. Armatele erau deseori necontrolate de liderii lor fie deliberat, fie prin lipsa unui
mecanism pentru aceasta.
Romanii au avut primul cod oficial de justiţie militară. Magistraţi militari speciali erau însărcinaţi
cu aplicarea regulilor referitoare la faptele comise de militari, cum ar fi laşitatea, dezertarea,
răzmeriţa, şi comiterea unor acte violente împotriva superiorilor. Uneori magistraţii erau asistaţi de
consilii care aveau răspunderea de a pronunţa pedepse cum ar fi decimarea, amputarea şi expunerea
la vicisitudinile naturii. Împreună cu aceste pedepse relativ dure, magistratul putea de asemenea
ordona demiterea dezonorantă.
502
X. Ulianovschi, T. Ulianovschi, Jurisdicţia instanţelor judecătoreşti militare. Aspecte internaţionale şi naţionale // Avocatul Poporului, nr.12,
2005, pag.7.
246
Imperiul Roman s-a destrămat, dar sistemul roman de justiţie militară a fost preluat de naţiunile
ulterioare.
Codurile scrise ale goţilor, lombarzilor şi bavarezilor conţineau mult din limbajul primelor coduri
romane.
În timpul Evului Mediu în Europa codurile militare erau folosite pentru a împărţi dreptatea în
timp de pace şi război. Adesea nobilul care prezida, avea grupuri de oameni liberi care serveau de
tribunal.
Regii conduceau procesele nobililor de rang înalt împreună cu o instanţă formată din episcopi şi
alţi nobili.
În plus faţă de legea oficială, codurile neoficiale de cavalerie în Evul Mediu puneau accentul pe
onoare, virtute, loialitate şi curaj. Aceleaşi valori au prevalat şi când codurile au fost oficializate în
scris.
Wilhelm Cuceritorul a invadat Anglia în 1044 cu reguli oficiale, scrise, pentru armata normandă
care acţiona pe teritoriul englez.
În Evul Mediu, monarhii şi alţi conducători politici erau de obicei şi liderii armatelor lor. De
aceea, autoritatea civilă şi cea militară erau una şi aceeaşi. Liderii îşi conduceau ţara şi luptau cu
duşmanii ca o extensie a rolurilor lor.
Legile pe timp de pace pentru civili erau modificate pentru o naţiune atacată, şi nu exista
demarcarea clară din dreptul modern între codurile civile şi militare.
Regele Gustav al Suediei, adeseori numit şi “părintele justiţiei militare”, a emis un cod în 1621 ce
cuprindea un număr de 167 de articole pentru menţinerea ordinii într-o încercare de a schimba
imaginea contemporană a soldaţilor, de barbari şi oportunişti. Codul militar scris al lui Gustav
combina idealurile cavalereşti cu nevoia de a menţine ordinea şi disciplina în armata sa. El a impus
norme pentru organizarea curţilor marţiale prin care se stabileau componenţa instanţei din care
făceau parte membri ai unităţii acuzatului, comandantul cât şi instanţa superioară la care participa
comandantul general. Existau un număr de prevederi de procedură, iar contravenţiile erau pedepsite
în mod uniform.
În 1627 Anglia avea deja norme aplicabile pentru timpul de război, dispoziţii care sancţionau
infracţiunile de drept comun comise de militari, cum ar fi omuciderea, violul, şi jaful.
Jurisdicţia asupra soldaţilor pentru crimele comise în afara îndatoririlor lor militare era şi ea, dată
autorităţilor militare.
În vremea Revoluţiei Americane regulile britanice permiteau deja ca un soldat să fie pedepsit atât
de autorităţile civile cât şi de cele militare pentru o infracţiune civilă. În practică, autorităţile
militare renunţau de obicei în favoarea instanţelor civile. Cea mai importantă activitate
caracteristică a instanţelor părea să fie promptitudinea.
Activitatea justiţiei militare înainte de sec.XX avea ca ţel mai degrabă liniştirea populaţiei civile
decât protejarea drepturilor militarilor. Teama că militarii ar putea să acţioneze în afara legii era
mereu prezentă la civili. Ca urmare, pedepsele militare erau deseori dure, influenţa comandanţilor
militari era mare, iar respectul pentru drepturile individuale ale militarului erau aproape inexistente.
Justiţia militară nu era importantă de dragul justiţiei, ci pentru menţinerea ordinii şi disciplinei între
militari. Pe măsură ce unităţile militare au devenit mai mari şi permanente a fost necesar mai mult
discernământ în aplicarea justiţiei militare.
3. Tendinţele justiţiei militare în perioada contemporană.

În decursul istoriei justiţia militară s-a apropiat de rolul şi conţinutul justiţiei statale generale pe
măsură ce jurisdicţiile militare au fost integrate în structura mai largă a organelor judiciare generale,
devenind componente specializate, aşa cum sunt, spre exemplu, tribunalele muncii, tribunalele
pentru minori, tribunalele maritime si fluviale etc. (ex.: Spania, Grecia, Turcia, Franţa, S.U.A. ş.a.).
Examinarea organizării jurisdicţiilor militare atât din Europa cât şi de pe celelalte continente, cum
ar fi cele ale Franţei, Germaniei, Spaniei, Marii Britanii, Italiei si Elveţiei, Turciei, Portugaliei, etc.
ne arată largul evantai al cazurilor în care justiţia militară se poate întrepătrunde cu justiţia civilă.
Se poate observa astfel că în Germania, ca şi în Franţa, a fost suprimată justiţia militară în timp
de pace.
247
La polul opus, Elveţia dispune de o justiţie militară total independentă de justiţia penală ordinară,
dar care funcţionează urmând aceleaşi principii, fiind compusă numai din militari. Justiţia militară
elveţiană este compusă numai din militari. Armata elveţiană este aproape în totalitate compusa din
recruţi, care îşi efectuează stagiul militar în mai multe perioade până la vârsta de 52 sau 42 de ani.
Justiţia militară este înfăptuită de către militari, în timpul perioadelor de satisfacere a stagiului lor
militar. Funcţiile considerate specializate, cum ar fi cele de preşedinte de tribunal, judecător de
instrucţie şi grefier, sunt încredinţate militarilor care, după ce au dobândit o anume experienţă în
armată în unităţile operaţionale, dovedesc competenţă juridică. Dacă cererea lor de a fi încorporaţi
în justiţia militară, care constituie unul din domeniile de formare în armata elveţiană, este acceptată,
îşi vor satisface restul perioadelor de stagiu militar în acest domeniu. În schimb, judecătorii
tribunalelor militare sunt aleşi dintre ofiţerii şi subofiţerii din unităţile operaţionale.
Întregul sistem este administrat de “anchetatorul şef” (procuror militar şef), care este plasat sub
autoritatea Ministrului Apărării. Justiţia militară elveţiana funcţionează urmând aceleaşi principii ca
şi justiţia penală ordinară.
Dacă jurisdicţiile militare sunt jurisdicţii speciale, C.pr.pen. prevede, chiar în primul articol,
principiul independenţei justiţiei militare. Jurisdicţiile militare sunt permanente. Ca şi jurisdicţiile
ordinare, ele se împart în jurisdicţii de prima instanţă care judecă toţi acuzaţii indiferent de gradul
lor, jurisdicţii de apel şi jurisdicţii de casaţie.
Justiţia militară engleză, spaniolă şi italiană este mai mult sau mai puţin integrată în justiţia
penală ordinară, dar fără să funcţioneze în mod necesar urmând aceleaşi principii ca cele din urmă.
Integrarea justiţiilor militare engleze, spaniole şi italiene în justiţia penală ordinară. În cele trei
ţări, jurisdicţia supremă ordinară o realizează tribunalul militar de casaţie: în Anglia - Camera
lorzilor; în Italia, din 1981, recursurile în anulare nu mai sunt atribuite Tribunalului suprem militar
ci Curţii de Casaţie; în Spania, Legea organică din 1987 care a reorganizat justiţia militară a creat,
în cadrul Tribunalului Suprem, a cincia cameră, camera militară.
În Anglia, justiţia militară este, începând de la al doilea nivel, înfăptuită de magistraţi de profesie
promovaţi de la instanţele ordinare. Jurisdicţiile militare engleze de primul nivel au în componenţa
un magistrat de profesie care nu participă la deliberările asupra culpabilităţii acuzatului, dar care
consiliază militarii membri ai tribunalului asupra procedurii.
În Spania şi în Italia, jurisdicţiile militare nu au în componenţă magistraţi de profesie proveniţi
din jurisdicţiile ordinare, pentru că ele au, după modelul curţilor cu juri, o compoziţie mixtă. Ele se
compun în fapt din magistraţi militari, adică jurişti speciali recrutaţi pentru asigurarea justiţiei
militare, şi din militari aleşi prin tragere la sorţi, ca şi juraţii curţii cu juri.
În Spania, parchetul militar face parte din parchetul general şi procurorul general al camerei
militare a Tribunalului suprem nu poate fi numit fără avizul procurorului general al regatului. Tot în
Spania, Consiliul superior al magistraturii, chiar dacă nu joacă vreun rol în numirea magistraţilor
militari, dispune de o putere generală în ceea ce priveşte controlul jurisdicţiilor militare.
În Italia, nu există cod de procedură militară, aplicându-se codul de procedură penală, o
particularitate fiind faptul că procedurile simplificate din procedura penală ordinară se aplică şi în
jurisdicţiile militare. Organizarea şi funcţionarea justiţiilor militare italiene şi engleze este mai mult
sau mai puţin o copie a celor ale justiţiei penale ordinare.
În Italia, justiţia militară este organizată printr-un decret regal din 1941, care a fost substanţial
modificat de o lege în 1981. Această lege precizează că statutul juridic al magistraţilor militari este
reglementat de dispoziţiile în vigoare referitoare la magistraţii militari. În plus, o lege din 1988 a
creat Consiliul magistraturii militare, după modelul Consiliului superior al magistraturii. Dispunând
în privinţa magistraţilor militari de aceleaşi atribuţii ca şi Consiliului superior al magistraturii în
privinţa magistraţilor ordinari, Consiliul magistraturii militare este prezidat de prim-preşedintele
Curţii de Casaţie.
Ca şi jurisdicţiile penale ordinare, jurisdicţiile militare italiene se împart în jurisdicţii de primă
instanţă, de apel şi de casaţie. Personalul acestor jurisdicţii este organizat în acelaşi mod ca cel al
jurisdicţiilor penale ordinare.
În Anglia, observăm de asemenea mari similitudini între procedura penală militară si cea
ordinară: gravitatea infracţiunii determină jurisdicţia competentă (nu şi pentru ofiţeri), apelul şi
recursul (casaţia) sunt supuse autorizării jurisdicţiei de apel. Justiţia militară spaniolă nu este
248
organizată ca o justiţie penală ordinară. Astfel, în prima instanţă, gradul acuzatului determină
jurisdicţia competentă. În fapt toate jurisdicţiile spaniole pot fi însărcinate să judece în primă
instanţă, chiar şi camera militară a Tribunalului Suprem, care este jurisdicţia de casaţie: tribunalele
militare teritoriale judecă infracţiunile militare comise de soldaţi, gradaţi, subofiţeri şi ofiţeri
inferiori, Tribunalul militar central, cele comise de ofiţerii superiori, şi camera militară a
Tribunalului Suprem central pe cele comise de generali. Nu există jurisdicţie militară de apel.
Magistraţii militari spanioli sunt numiţi de ministrul apărării.
În Franţa, Legea 82-261 din 21 iulie 1982 referitoare la cercetarea şi judecarea infracţiunilor din
domeniul militar sau îndreptate împotriva siguranţei Statului şi modificată prin codurile de
procedură penală si de justiţie militară a suprimat, în timp de pace, tribunalele permanente ale
forţelor armate precum şi Înaltul tribunal permanent al forţelor armate. În schimb, ea a menţinut, pe
timp de război, jurisdicţiile militare.
În ciuda diversităţii, diferitele sisteme studiate se caracterizează prin interferenţa mare cu justiţia
penală ordinară şi prin funcţionarea din ce în ce mai apropiată de a acesteia, precum şi prin
profesionalismul magistraţilor care o realizează.
În România, primul Cod al Justiţiei Militare a fost adoptat în anul 1881, fiind inspirat din Codul
de justiţie militară francez din 1857, după aceea fiind modificat în 1894. În anul 1937 a fost adoptat
un Cod al justiţiei militare române, care a rămas efectiv în vigoare până în anul 1952, când a fost
adoptată “Legea 7/1952 privind organizarea instanţelor şi procuraturilor militare”.
În Turcia există o diferenţă între o victimă a unei infracţiuni şi o persoană prejudiciată de
săvârşirea unei infracţiuni. Aceasta pentru că în unele infracţiuni este posibil ca pe lângă victime să
avem persoane ale căror drepturi au fost încălcate prin săvârşirea acelei infracţiuni. Conform art.257
din Legea de înfiinţare şi de reglementare a procedurii de judecată a Curţilor Marţiale, persoanele
fizice pot interveni într-un proces de competenţa Curţilor Marţiale sau pot introduce o acţiune
separată; în cele din urmă procesele penale sunt reglementate prin Legea privind procedura
proceselor penale. În conformitate cu art.1 din C.pen. Militar, regulile şi principiile prezente în
C.pen. turc privind infracţiunile şi sancţiunile aplicabile acestora, vor fi aplicate şi în cazul
infracţiunilor de competenţa instanţelor militare şi a pedepselor aplicabile acestor infracţiuni. Acest
lucru este mai departe stipulat în art.10 şi în C.pen. turc extinde aplicarea acestui Cod la toate legile
penale cu excepţia celor care conţin dispoziţii exprese contrare503.
4. Sistemul justiţiei militare a R. Moldova în raport cu sistemele justiţiei militare ale altor ţări.
În RM justiţia se înfăptuieşte numai de către instanţele judecătoreşti. Justiţia reprezintă puterea

judecătorească în stat, este independentă, separată de puterea executivă şi legislativă şi, în
exclusivitate, exercită atribuţiile constituţionale ale puterii judecătoreşti.
Organizarea şi modul de activitate a instanţelor judecătoreşti sunt definite de Constituţie şi
detaliat reglementate de următoarele legi: Legea privind organizarea judecătorească nr.514–XIII
din 6 iulie 1995; Legea cu privire la CSJ nr.789–XIII din 26 martie 1996; Legea cu privire la
statutul judecătorului nr.544–XIII din 20 iulie 1995.
Sistemul judecătoresc în RM este unic şi este compus din: CSJ; Curtea de Apel; Judecătorii;
judecătoriile economice şi judecătoria militară Chişinău.
Instanţele judecătoreşti militare, după statutul lor juridic, sunt instanţe judecătoreşti specializate,
fac parte din sistemul judecătoresc al RM şi înfăptuiesc justiţia în cadrul FA504.
O problemă actuală, care se pune în faţa sistemului instanţelor judecătoreşti în ultimul timp, este
acea a locului instanţelor judecătoreşti militare în sistemele de drept contemporane.
Sunt şi unele păreri, care susţin că nu este necesară existenţa unor instanţe judecătoreşti militare
specializate, deoarece sarcinile acestor instanţe pot fi realizate cu acelaşi succes şi de către
instanţele judecătoreşti civile, generale. Ba mai mult ca atât, unii consideră că existenţa instanţelor
judecătoreşti militare vine în contradicţie cu respectarea drepturile omului.
Aceste opinii sunt puţine, nu sunt obiective şi nu au nici un suport real, ştiinţific şi practic.
Oponenţii acestor opinii consideră că ele sunt îndreptate la distrugerea sistemelor organelor de
503
C.Bădoiu, Constituţia şi magistratura militară // Revista “Dreptul”, nr.5, 1995, pag.30-37.
504
X. Ulianovschi, Gh. Ulianovschi, V. Bucatari, Dreptul militar în Republica Moldova, ed. Prut Internaţional, Chişinău, 2003, pag.285.
249
justiţie, care s-au statuat de zeci de ani şi care calitativ, profesional, independent, îşi realizează
sarcinile lor de efectuare a justiţiei în condiţiile serviciului militar505.
Margaret Tetcher, ex-Prim Ministru al Marii Britanii, în lucrarea sa „Arta de a conduce cu statul”,
în legătură cu existenţa instanţelor judecătoreşti militare a accentuat: „serviciul militar se deosebeşte
esenţial de cel civil... şi din această cauză eu sunt împotriva oricăror tentative de a aplica atitudinile
liberale şi instituţiile ce s-au format în sectorul civil faţă de Forţele Militare. Programele îndreptate
spre încadrarea sistemei justiţiei civile în sistemul justiţiei militare sunt, cel puţin, incompatibile cu
funcţiile FA. În cel mai rău caz, aceasta va duce la o scădere excepţională a capacităţii de luptă a
FA... Ţinând cont de cele susindicate, liderii noştri politici şi militari trebuie să se conducă de
următoarele principii: să manifeste tărie contra acelor tendinţe politice, care sunt îndreptate spre
subminarea ordinii şi disciplinei în forţele noastre militare; trebuie de înţeles clar că în sfera militară
nu sunt aplicabile orbeşte modelele de comportament, structura juridică şi dispoziţiile morale ce
prevalează în viaţa civilă”.506
Un alt jurist, americanul L. Kennedy, pe exemplul SUA a demonstrat că chiar şi în aşa ţară, cum
este SUA, sistemul judecătoriilor generale (civile) este departe de perfecţiune, este infectat de
corupţie, adeseori se ignorează drepturilor cetăţenilor de rând. În aşa condiţii, spune dânsul,
învinuirile în aceea că judecătorii militari pot fi imparţiali, sunt naive şi nu reflectă situaţia reală.507
Desigur, nu trebuie de simplificat situaţia apărută cu privire la soarta instanţelor judecătoreşti
militare. În fiecare ţară, care are forţe armate contemporane, întrebările cu privire la bazele justiţiei
militare sunt reglementate special în una sau altă formă la nivel legislativ. În toate aceste ţări,
instanţele judecătoreşti militare specializate funcţionează în prezent sau este prevăzută formarea lor,
în anumite împrejurări, în viitor. Aceasta mărturiseşte despre aceea că existenţa instanţelor
judecătoreşti militare are anumite premise obiective. Sarcina principală, de bază a lor, este legată de
însăşi natura forţelor armate, activitatea cărora este îndreptată spre rezolvarea unei sarcini, deşi
specifice, dar şi foarte importante pentru societate: asigurarea securităţii militare a statului. Militarii
rezolvă această sarcină cu metode speciale, care necesită o organizare maximă şi acţiuni
concludente, în special cu aplicarea armamentului şi a tehnicii militare, adeseori, cu riscul pentru
viaţă. Caracterul special al activităţii de serviciu militar necesită separarea intereselor serviciului
militar într-un obiect de sinestătător de apărare juridico-penală şi instaurare a unui regim special de
realizare a răspunderii penale a militarilor.508
La părţile pozitive ale activităţii instanţelor judecătoreşti militare pot fi atribuite următoarele
împrejurări:
- O interacţiune mai strânsă cu viaţa şi activitatea forţelor armate, şi, ca urmare, o cunoaştere mai
profundă a condiţiilor din unităţile militare şi a legislaţiei militare. Absenţa la judecători a
cunoştinţelor profesionale şi a pregătirii militare va duce la neobiectivitate şi comiterea erorilor la
luarea deciziilor. În legătură cu aceasta, în corespundere cu legislaţia multor ţări, judecător a unei
instanţe judecătoreşti militare poate fi doar un cetăţean, care are grad militar de ofiţer şi care a
încheiat un contract de exercitare a serviciului militar.
- Mobilitatea instanţelor judecătoreşti militare şi gătinţa lor de a înfrunta greutăţile şi limitările
serviciului militar. Pregătirea specială pentru aceasta a cadrelor justiţiei militare.
- Flexibilitatea, operativitatea şi diferenţierea judiciar-militară a politicii penale represive.
- Asigurarea accesibilităţii justiţiei.
- Complexitatea sarcinilor care pot fi rezolvate de către instanţele judecătoreşti militare în
perioade ţi condiţii speciale, cât şi în timp de război sau condiţii de luptă, în acelaşi rând şi a
activităţilor de apărare a populaţiei civile de abuzurile militarilor în aceste situaţii, activitate care, în
condiţiile conflictelor militare, nu se exclud ci, dimpotrivă, se lărgesc.509
Ca şi orice problemă de drept, problema justiţiei militare în fiecare ţară, luată în parte, se rezolvă
în dependenţă de ideologia juridică şi tehnologiile legislative, adoptate în această ţară, tradiţiile
505
Безнасюк А.С, Толкаченко А.А., Уголовные наказания военнослужащих: теория, законодательство, практика, Москва, 1999, стр.8.
506
Citat din Актуальные проблемы деятельности военных судов Российской Федерации // Право в Вооруженных Силах, nr.5, май, 2003
г.
507
Linda L. Kennedz, Militarz Courts vs. Civil /Criminal Courts // CONSPIRACY PLANET THE ALTERNATIVE NEW & HISTORY
NETWORK, March, 28, 2002.
508
Н.А.Шулепов, Военные суды в современном мире и права человека // Право в Вооруженных Силах, nr.6, июнь, 2003, pag. 23.
509
Citat din Актуальные проблемы деятельности военных судов Российской Федерации // Право в Вооруженных Силах, nr.5, май, 2003
г, pag. 123.
250
normative naţionale, cât şi de starea forţelor armate în sistema politică a societăţii. O influenţă
esenţială asupra dezvoltării dreptului naţional o are experienţa altor ţări şi recomandaţiile
organismelor internaţionale.
Din aceste considerente se prezumă că în discuţiile cu privire la reformele în sistemele justiţiei
militare este foarte importantă analiza comparativă a multiplelor modele naţionale de exercitare a
justiţiei militare.
În ţările din sistemul CSI şi cele Baltice activează diferite sisteme de organe ale justiţiei militare.
După realizarea independenţei, în aceste ţări au fost formate sisteme independente, individuale,
personale ale organelor justiţiei militare. Unele dintre ele se deosebesc esenţial de sistema
organelor justiţiei militare, existente în fosta URSS. În alte ţări s-au păstrat organele justiţiei
militare în acea formă, în care ele existau şi în timpul URSS, cu toate că în structura şi practica
acestor organe s-au efectuat schimbări cardinale, ca rezultat al tendinţelor de întărire a principiului
independenţei şi transparenţei organelor justiţiei militare.
În rezultatul analizei sistemelor organelor justiţiei militare care acţionează în ţările CSI şi
Baltice510, considerăm că ele pot fi împărţite în trei categorii speciale.
Prima categorie: sistemul organelor justiţiei militare în care funcţionează atât instanţele
judecătoreşti militare, cât şi organele procuraturii militare.
A doua categorie: sistemul organelor justiţiei militare în care funcţionează organele procuraturii
militare însă nu există instanţe judecătoreşti militare.
A treia categorie: sistemul organelor justiţiei militare în care nu funcţionează nici organele
procuraturii militare, nici instanţele judecătoreşti militare.
Din prima categorie fac parte Armenia, Azerbaijan, Cazahstan, Chirgizia, Uzbechistan,
Tadgichistan, Belorusia, Rusia, Ucraina.
Din a doua categorie face parte doar Georgia.
Din a treia categorie fac parte Estonia, Letonia, Latvia.
După cum a fost accentuat mai sus, toate sistemele organelor justiţiei militare a ţărilor CSI şi
Baltice sunt integrate în sistemele instanţelor judecătoreşti din aceste ţări. Indiferent de faptul, se
examinează cauza penală cu privire la un militar de către instanţele specializate judecătoreşti
militare sau cele de jurisdicţie generală, sunt strict respectate principiile de bază de exercitare a
justiţiei.
Însă, în timpul convorbirilor autorului acestor rânduri cu judecătorii civili din Latvia cu privire la
cauzele penale speciale, şi anume infracţiunile militare săvârşite de către militari (/discuţia a avut
loc în timpul conferinţei din 2000 care a avut loc în or.Riga în perioada 28-30 iunie 2000/) toţi
judecătorii au fost de una şi aceeaşi părere că ei se întâlnesc cu mari dificultăţi la soluţionarea
acestor cauze penale, deoarece nu au destule cunoştinţe în ce priveşte specificul, viaţa, şi legislaţia
militară şi că ar fi mai bine ca aceste cauze penale să fie examinate de către tribunale /judecătorii
specializate/. Aceeaşi părere au avut-o şi judecătorii din Cazahstan, Georgia, Armenia, Azerbaijan
etc.
Mai mult ca atât, sistemul instanţelor judecătoreşti militare din Armenia este specific: unicele
instanţe judecătoreşti militare în Armenia sunt Colegiul penal şi militar al Curţii de Apel ţi Colegiul
penal şi militar al CSJ ale Armeniei.511
Din toate sistemele de justiţie militară, analizate mai sus, considerăm că cel mai independent şi
cel mai efectiv sistem al organelor justiţiei militare îl constituie sistemul justiţiei militare din RM
care este specific şi unic în forma sa512.
Aşa, sistemul instanţelor judecătoreşti militare din R. Moldova constă din: judecătoria militară
din or.Chişinău, colegiile penale şi civile ale Curţii de Apel şi CSJ.
După cum se observă, doar sistemul instanţelor judecătoreşti militare din RM este specific şi
deosebit de toate celelalte sisteme ale organelor instanţelor militare din diferite ţări: el constă doar
dintr-o instanţă judecătorească militară: Judecătoria Militară or.Chişinău, iar celelalte două nivele,
510
De către autor au fost analizate legislaţiile cu privire la sistemul organelor justiţiei militare din Armenia, Azerbaijan, Georgia, Cazahstan,
Chirgizia, Uzbechistan, Tadgichistan, Belorusia, Rusia, Ucraina, Bielorusia, Estonia, Letonia, Latvia - vezi: M.Sassoli, X.Ulianovschi, A.Ptchelitsev,
S.Catsura, S.Avetisean, K.Sergeev, A.McCesney, Conscript’s rights and military justice training manual, Budapest, Hungary, 2002.
511
С.С.Аветисян, Воинские преступления, теория и практика, Ереван, 2001, стр.15, M.Sassoli, X.Ulianovschi, A.Ptchelitsev.., op.cit.
512
X.Ulianovschi, T.Ulianovschi, Jurisdicţia instanţelor judecătoreşti militare: Aspecte internaţionale şi naţionale // Avocatul Poporului, nr.12,
2005, pag.8.
251
superioare Judecătoriei Militare, cum sunt: colegiile penale şi civile ale Curţii de Apel şi CSJ sunt
instanţe judecătoreşti civile.
Prin urmare, controlul societăţii civile asupra activităţii Judecătoriei Militare este asigurat de
două instanţe civile şi, prin urmare, nici într-un caz, nu se poate de vorbit despre careva încălcări
sau neasigurări ale drepturilor civile ale militarilor.
În afară de părţile pozitive ale activităţii instanţelor judecătoreşti militare, care indică la
necesitatea existenţei şi eficacitatea instanţelor judecătoreşti militare din RM, indicate mai sus,
despre faptul că Judecătoria Militară a RM este pe deplin independentă şi imparţială ne vorbesc şi
multe alte circumstanţe.
- Instanţele judecătoreşti militare din RM, după statutul lor juridic sunt instanţe judecătoreşti
specializate, fac parte din sistemul judecătoresc al RM şi înfăptuiesc justiţia în cadrul FA.
- Judecătoriile militare se asimilează, în problemele organizării şi activităţii lor, judecătoriilor, cu
excepţia unor dispoziţii ale legilor privind judecătoriile specializate, şi în special, ale Legii cu
privire la sistemul instanţelor judecătoreşti militare.
- Sarcinile instanţelor judecătoreşti militare constau în înfăptuirea justiţiei pentru a proteja de
orice atentat securitatea Statului, capacitatea de luptă şi de apărare a forţelor lui armate, drepturile şi
libertăţile militarilor.
- În RM funcţionează numai o singură judecătorie militară cu sediul în mun.Chişinău. În
circumscripţia ei sunt cuprinse toate raioanele, sectoarele, oraşele şi municipiile republicii.
- Judecătoria Militară a RM judecă în limitele competenţei ei toate cauzele penale şi civile în
prima instanţă.
- În competenţa Judecătoriei Militare a RM, conform art.37 C.pr.pen., se include judecarea în
prima instanţă a cauzelor penale privind infracţiunile comise:
1) persoane din efectivul de soldaţi, din corpul de sergenţi şi din corpul de ofiţeri ale Armatei
Naţionale, din efectivul Trupelor de Carabinieri şi al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor
Excepţionale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate,
Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat;
2) persoane atestate din efectivul instituţiilor penitenciare;
3) supuşi ai serviciului militar în timpul concentrărilor;
4) alte persoane referitor la care există indicaţii exprese în legislaţie.
Conform art. 38 CPP, 2) ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărîrilor pronunţate în
primă instanţă de judecătorii, inclusiv de judecătoria militară;
Conform art. 39 CPP, Curtea Supremă de Justiţie:
2) ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărîrilor pronunţate de către instanţele de
apel…
- Judecarea cauzelor de către Judecătoria Militară a RM ca şi în toate instanţele întregului sistem
judecătoresc, se efectuează conform C.pr.pen. şi C.pr.civ., precum şi prevederilor altor legi.
- Procedura judiciară se face în limba de stat sau în limba acceptată de majoritate persoanelor
participante la proces. Persoanelor care nu cunosc limba în care se desfăşoară procedura judiciară li
se asigură dreptul de a face declaraţii, demersuri, de a lua cunoştinţă cu toate materialele
dosarului ,de a vorbi în instanţă de judecată în limba maternă şi de a beneficia de serviciul
interpretului.
- În şedinţa de judecată judecătorii militari sunt obligaţi să poarte mantia judecătorească de
culoare neagră şi insignă cu imaginea Stemei de Stat.
- Cauzele în Judecătoria Militară a RM sunt judecate personal de către un judecător. Însă cauzele
penale asupra infracţiunilor pentru săvârşirea cărora legea penală prevede pedeapsa detenţie pe viaţă
sau cauzele deosebit de complicate, ori care prezintă importanţă socială pot fi judecate la decizia
preşedintelui sau vicepreşedintelui judecătoriei militare într-un complet de cel puţin trei judecători.
- Sentinţele Judecătoriei Militare pot fi atacate în instanţele judecătoreşti ierarhic superioare
civile: cu apel în Curtea de Apel Chişinău, iar cu recurs în CSJ.
Astfel, sistemul instanţelor judecătoreşti militare în RM este specific. În el ca instanţe militare
sunt prevăzute numai judecătoriile militare care judecă în prima instanţă majoritatea cauzelor
militare în cadrul FA în stat. Apelurile şi recursurile împotriva hotărârilor Judecătoriei Militare sunt
judecate de către instanţe ierarhic superioare de jurisdicţia generală (nu militară) ,Curtea de Apel şi
252
CSJ. Specificul acestui sistem de instanţe judecătoreşti militare se mai evidenţiază şi prin faptul că
Curtea de Apel şi CSJ ca instanţă da jurisdicţie generală sunt în drept de a judeca chiar şi în prima
instanţă cauzele militare.
Statutul juridic al judecătorului din sistemul instanţelor judecătoreşti militare este acelaşi ca şi a
tuturor judecătorilor din întregul sistem judecătoresc din RM. Condiţiile speciale vizând numirea,
avansarea în funcţie şi inamovibilitatea judecătorului militari, reglementările referitoare la
drepturile şi îndatoririle magistraţilor şi răspunderea lor disciplinară pentru îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu, prevăzute în Legea cu privire la statutul judecătorului, sunt aplicate
conform legislaţiei în vigoare şi pentru judecătorii din sistemul instanţelor judecătoreşti militare.
Totodată, luând în vedere specificul activităţii judecătoriilor militare, sunt stabilite unele
particularităţi ale statutului juridic al judecătorului din judecătoriile militare.
- Judecătorul Judecătoriei Militare este investit constituţional cu atribuţii de înfăptuire a justiţiei,
pe care le exercită pe baza profesională. Judecătorul militar reprezintă puterea judecătorească în
FA, are calitatea de magistru şi face parte din corpul magistraţilor din RM.
Astfel, conform cap. V al Legii nr.514-XIII din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.58, art.641), cu modificările ulterioare, “(2)
Pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona judecătorii specializate. În cadrul instanţelor
judecătoreşti pot funcţiona colegii sau complete de judecată specializate.”
Conform art. 41CPP, (1) Judecătoriile specializate sînt parte componentă a sistemului
judecătoresc.
(2) Judecătoriile specializate sînt: a) Judecătoria Militară… (3) Judecătoria Militară şi Judecătoria
Comercială de Circumscripţie judecă cauzele date în competenţa lor prin lege.
Conform art. 42 CPP, (1) Judecătoria Militară funcţionează în municipiul Chişinău. (2) În
circumscripţia Judecătoriei Militare sînt incluse toate raioanele, oraşele şi municipiile Republicii
Moldova. (3) Structura şi statul de funcţii ale aparatului Judecătoriei Militare se stabilesc de către
Ministerul Justiţiei de comun acord cu Ministerul Apărării. (4) Crearea de condiţii pentru activitatea
conformă a instanţelor judecătoreşti militare, asigurarea lor tehnico-materială şi financiară se
efectuează de către Ministerul Apărării de comun acord cu Ministerul Justiţiei. (5) Judecătoria
Militară dispune de un serviciu de pază militară, pus la dispoziţia sa de către Ministerul Apărării în
mod gratuit. Necesarul personalului de pază militară se stabileşte de către Ministerul Justiţiei şi
Ministerul Apărării de comun acord.
Poate fi numit judecător militar cetăţeanul RM care a împlinit vârsta de 30 ani, care este licenţiat
în drept, are vechime în funcţie de judecător cel puţin 5 ani cunoaşte limba de stat, nu are
antecedente penale, se bucură de o bună reputaţie şi are calitatea de ofiţer activ. Persoanele care nu
au calitatea de ofiţer activ li se atribuie grade militare.
- Judecătorii militari se numesc în funcţie de către Preşedintele RM la propunerea Consiliului
Superior al Magistraturii.
Împuternicirile judecătorilor militari nu sunt limitate de careva termeni şi ei sunt numiţi în funcţie
pînă la stingerea plafonului de vârstă.
- Funcţia de judecător militar este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu
excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.
- Răspunderea disciplinară a judecătorilor militari nu se deosebeşte de cea prevăzută pentru
judecători din alte instanţe judecătoreşti. Comiterea de către judecătorii militari a unor abateri
disciplinare în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu atrage răspunderea acestora în
condiţiile şi după procedurile prevăzute de Legea privind organizarea judecătorească şi legea cu
privire la statutul judecătorului.
- Personalitatea judecătorului militar este inviolabilă. El nu poate fi cercetat, reţinut sau arestat
fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Judecătorii militari sunt militari activi şi au toate drepturile şi obligaţiunile ce decurg din această
calitate. Salarizarea şi alte drepturi cuvenite personalului militar şi cel civil al instanţelor
judecătoreşti militare se asigură de către MA în conformitate cu legislaţia privind salarizarea în
organele judecătoreşti şi cu reglementările referitoare la drepturile materiale de care beneficiază
militarii activi513.
513
X. Ulianovschi, Gh. Ulianovschi, V. Bucatari, Dreptul militar în Republica Moldova, ed. Prut Internaţional, Chişinău, 2003, pag.287-290.
253
- Structura aparatului judecătoriei militare este stabilit de Legea cu privire la sistemul instanţelor
judecătoreşti militare.
- Hotărârile instanţelor judecătoreşti militare privind urmărirea patrimoniului, precum şi alte
hotărâri judiciare, sunt puse în executare prin intermediul executărilor judecătoreşti care activează
pe lângă judecătoriile de sector.
Astfel fiind spus, Judecătoria Militară a RM este pe deplin independentă, iar judecătorii militari
sunt pe deplin imparţiali, făcând parte din sistemul instanţelor judecătoreşti din RM şi neavând
nimic comun cu alte instanţe speciale, care sunt interzise de către documentele internaţionale514.
În afară de sistemul instanţelor judecătoreşti militare din ţările sistemului CSI şi Baltice, în lumea
contemporană, în majoritatea ţărilor de pe continentul European, American, Australian, s-au format
trei metode de abordare a problemei realizării puterii judecătoreşti în forţele armate, fapt ce ne
permite să evidenţiem, în legătură cu aceasta, trei grupuri de ţări:
Primul grup îl constituie acele ţări, unde instanţelor judecătoreşti penale militare activează atât în
timp de pace, cât şi pe timp de război. Acest grup este cel mai mare şi este constituit din ţări cu
instituţii democratice destul de dezvoltate, cum ar fi: Marea Britanie, Danemarca, Spania, Belgia,
Italia, Elveţia, România, Israel, Canada, SUA, şi multe alte ţări. La acest grup de ţări poate fi
atribuită şi China, ţările Americii Latine etc., cât şi majoritatea ţărilor din sistemul CSI şi cele
Baltice, după cum a fost relatat mai sus.
Al doilea grup îl constituie acele ţări unde activitatea instanţelor judecătoreşti militare au un
caracter mixt: pe lângă judecătoriile civile funcţionează structuri judiciare militare specializate
(secţii, consilii, oficii etc.). Aceste structuri, de obicei, sunt formate din ofiţeri jurişti sau au o
componenţă mixtă şi sunt constituite din judecători militari şi civili. Din acest grup de ţări face parte
Franţa, Olanda, Norvegia, Finlanda, Ungaria, Bulgaria etc.
Al treilea grup îl constituie acele ţări unde activitatea instanţelor judecătoreşti militare este
limitată de perioadele de război sau situaţiile de luptă, iar în timp de pace ele pot fi formate doar pe
lângă forţele armate ce se află în afara ţării. Din acest grup de ţări face parte Portugalia, Austria,
Germania515.
În SUA justiţia militară este maximal apropiată de condiţiile activităţii forţelor armate, scopul ei
de bază constă în contribuirea la îndeplinirea de către comandamentul militar a sarcinilor puse în
faţa forţelor armate cât şi în asigurarea apărării relaţiilor de serviciu militare de activităţile ilegale.
Din cele expuse de mai sus, se poate deduce, că în SUA, în sfera reglementării juridice a relaţiilor
de drept militare de către instanţele judiciare militare predomină principiul practicismului.
Necătând la faptul că SUA face parte din sistemul de drept common law, şi nu din cel
continental, întrebările cu privire la justiţia militare sunt reglementate de acte normative, şi nu de
precedentele judiciare.
Actul normativ de bază cu privire la sistemul justiţiei militare îl constituie Codul unic al justiţiei
militare din 1951 (Uniform Code of military justice), care este inclus în Culegerea de legi a SUA
şi, cu multiple modifică, este în vigoare şi în timpul de faţă.516
Acest Cod se aplică în corespundere cu Recomandaţiile pentru judecătoriile militare din SUA
(Manual for Courts-Martial United States)517, actele normative ale comandamentului suprem militar,
cum ar fi ordinele preşedintelui SUA, directivele ministrului apărării, instrucţiile organelor justiţiei
militare.
Spre deosebire de legislaţia RM, instanţele judecătoreşti militare ale SUA examinează nu doar
cauzele penale cu privire la infracţiunile săvârşite de militari, dar şi cauzele penale cu privire la
infracţiunile de terorism, săvârşite de civili. Această noutate a fost introdusă în legislaţia penală a
SUA în legătură cu actele de terorism din Washington, care au avut loc la 11 septembrie 2001. La
13 noiembrie 2001 G. Bush a iscălit directiva prin care instanţelor judecătoreşti militare le-au fost
date în competenţă şi examinarea cauzelor cu privire la persoanele învinuite în săvârşirea actelor de
terorism.518
514
X. Ulianovschi, T. Ulianovschi, Jurisdicţia instanţelor judecătoreşti militare: Aspecte internaţionale şi naţionale // Avocatul Poporului, nr.1,
2006, pag. 7.
515
Ibidem.
516
Title 10, United States code. Armed forces. Chapter 47. Unifor Code of militarz justice. Washington, 2000, pag.160-223.
517
Manual for Courts-Martial United States (2002 edition), Washington, 2002.
518
Press, November, 14, 2001.
254
Spre deosebire de modul de numire a judecătorilor militari în RM, care sunt numiţi de
Preşedintele RM la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, şi astfel sunt independenţi de
părerea comandanţilor militari, în SUA judecătorii militari sunt desemnaţi de comandanţii militari
din rândul ofiţerilor militari. Mai mult ca atât, procurorii şi avocaţii militari sunt desemnaţi în
acelaşi mod de comandanţii militari.
În aşa împrejurări, susţinem opinia unor autori, care consideră că fiind numiţi în funcţie de către
comandanţii militari, judecătorii militari nu pot fi independenţi: dacă comandantul militar, care a
desemnat în funcţie judecătorul militar, este dispus de a obţine o sentinţă de condamnare într-o
cauză concretă, fie cu privire la învinuirea unui militar sau civil, mai ales în cazul unei învinuiri de
săvârşire a unui act terorist, ofiţerii judecători militari, ştiind că cariera lor de serviciu depinde de
acest comandant militar, de obicei, va executa această cerinţă a comandantului militar.519
Sistemul justiţiei militare din Marea Britanie a fost supusă unei reforme serioase în legătură cu
aceea că el nu era compatibil cu art. 6 al Convenţiei Europene a drepturilor Omului.
Drept imbold de modificare a legislaţiei militare a Marii Britanii a servit Hotărârea Curţii
Europene pentru Drepturile Omului din 25.02.1997 pe cazul Findlay vs. The United Kingdom.
Această cerere a fost înaintată de către Findlay în Curtea Europeană în 1995 pe motivul că dânsul,
fiind militar, a fost condamnat de către tribunalul militar ilegal, deoarece acest tribunal nu este
independent şi imparţial, că n-a efectuat o urmărire penală publică şi că n-a fost un tribunal format
(constituit) în baza legii, cu toate că n-a contestat învinuirea care i-a fost înaintată şi a fost
condamnat, deoarece vina în săvârşirea infracţiunii o recunoştea.
Curtea Europeană a admis cererea, constatând o încălcare a art.6.1 a Convenţiei Europene pe
motivul că acest tribunal a fost imparţial din următoarele motive: acest tribunal militar a fost format
de către comandantul militar ierarhic superior, dânsul a formulat şi învinuirea şi a aprobat sentinţa
pronunţată. Astfel poziţia lui Findlay care a pus la îndoială independenţa şi imparţialitatea
judecătorilor militari, care au examinat această cauză penală, fiind subalterni acestui comandant
militar, este obiectiv justificată (vezi, mutatis mutandis hotărârea Curţii Europene în cauza Sramec
vs. Austria din 22.10.1984).520
Astfel, după cum vedem din exemplul de mai sus, spre deosebire de modul de constituire a
Judecătoriei Militare din RM, tribunalele militare din Marea Britanie erau constituite de către
comandanţii militari ierarhic superiori, tot comandanţii superiori aprobau sentinţa de condamnare
fapt, ce fără îndoială, indica la o lipsă de independenţă şi imparţialitate din partea judecătorilor
militari, care erau subalternii acestor comandanţi.
Spre deosebire de judecătorii militari din Marea Britanie, judecătorii militari din RM nu sunt
subalterni la nici un comandant militar, Judecătoria Militară întră în sistemul judecătoresc al RM
şi nu este formată de către comandanţii militari, iar judecătorii militari nu se supun comandanţilor
militari: ei, fiind magistraţi, pot fi traşi la răspundere disciplinară sau penală după aceleaşi reguli ca
şi judecătorii instanţelor judecătoreşti civile, având acelaşi statut ca şi judecătorii civili.
Pentru ca sistemul instanţelor judecătoreşti militare din Marea Britanie să corespundă
standardelor internaţionale, în acelaşi rând, prevederilor art. 6 al CEDO a fost efectuată o reformă
esenţială a acestui sistem.
Au fost adoptate mai multe legi, cum ar fi: Legea despre FA din 2001, Legea despre drepturile
omului din 1998, Legea despre disciplina militară şi FA din 2000 etc. În conformitate cu aceste
legi, instanţele judecătoreşti militare nu mai sunt formate şi organizate de către comandanţii militari
ierarhic superiori, aceste instanţe fiind independente, iar hotărârile lor nu mai sunt aprobate de către
comandanţii militari ierarhic superiori, cu toate că judecătorii militari au păstrat calitatea lor de
ofiţeri militari. Condamnaţii militari au primit dreptul de a ataca sentinţele acestor instanţe militare
în Curtea Militară de Apel, iar deciziile Curţii Militare de Apel, în Palata Lorzilor - instanţa
judiciară supremă a ţării.521
Astfel, reieşind din cele susindicate, ajungem la concluzia că independenţe şi imparţialitatea
judecătorilor militari nu depinde de faptul dacă au ei sau nu calitatea de ofiţeri militari, ci de modul
519
R.Stallman, The Injustice of Militarz Courts, 25 Nov. 2001, // rms@gnu.org
520
А.В.Пчелинцев, Е.В.Томаева, Европейский Суд по правам человека: процедура и практика по делам военнослужащих, Москва,
2001, стр.114-125.
521
Н.А.Шулепов, Военные суды в современном мире и права человека // Право в Вооруженных Силах, nr. 6, июнь, 2003.
255
de organizare şi exercitare a justiţiei militare, de garanţiile acordate instanţelor judecătoreşti militare
prin lege, ca ele să nu fie dependente de comandanţii militari.522
Judecătoriile militare în Canada sunt organizate în conformitate cu Legea despre apărarea
naţională din 1985 cu modificări din 1998.523
Sistemul instanţelor judecătoreşti militare ale Canadei constă din cinci tipuri de judecătorii
militare: Judecătoria Militară Generală (General Court Martial), Judecătoria Disciplinară
(Disciplinary Court Martial), Judecătoria Militară Specială (Special Court Martial), Tribunalul
Militar Obişnuit (Standing Military Court) şi Curtea de Apel (Court Martial Apeel Court).
Hotărârile Court Martial Apeel Court pot fi atacate în Curtea Supremă a Canadei. Sistemul
justiţiei militare a Canadei este separat de sistemul justiţiei civile din această ţară.
Standardele şi conduita judecătorilor militari este reglementată de Codul Disciplinei de serviciu
(The Cod of Service Discipline), care este o parte a Legii Naţionale de Apărare a Canadei (The
National Defence Act). Sistemul justiţiei militare din Canada completează pe cel civil în ce priveşte
examinarea cauzelor penale cu privire la militari. Militarul, cauza penală în privinţa căruia este
examinată de către instanţa militară are dreptul de a alege limba în care va fi examinată cauza
penală (franceză sau engleză), să-şi aleagă un apărător (militar sau civil), însă dânsul nu poate să
aleagă ca cauza penală în privinţa sa să fie examinată de către o instanţă de judecată civilă.524
În Spania de pe timpul regimului dictorial al lui Franco judecătoriile militare erau folosite în
scopurile politice. De rând cu infracţiunile militare, ele examinau şi cauzele penale cu privire la
civili, şi anime cei ce săvârşeau infracţiuni politice sau acţiuni teroristice, cât şi cele ce înjoseau
demnitatea armatei, iar în perioadele de situaţii militare, ele examinau şi cauzele cu privire la
grevişti, demonstranţi şi altor participanţi la demonstraţiile politice.
Începând cu anul 1980, în conformitate cu Constituţia Spaniei din 1978, judecătoriile militare nu
mai judecă deja cauzele penale cu privire la civili, având în competenţa sa doar cauzele penale cu
privire la militarii care au săvârşit infracţiuni militare.
În prezent, legislaţia militară a Spaniei este reglementată prin Statutul Disciplinar al Forţelor
Armate din 1985, Codul penal militar din 1985, Legea cu privire la instanţele judecătoreşti militare
din 1987 şi Codul de procedură penală militar din 1989.
Astfel, legislaţia penală şi procesual penală a Spaniei este asemănătoare cu cea a R. Moldova în
privinţa subiectelor inacţiunilor militare şi categoriilor de instanţe judecătoreşti, care judecă
infracţiunile militare, acestea fiind instanţele judecătoreşti militare (judecătoriile), judecătorii cărora
au statul de militar.
Însă, spre deosebire de legislaţia penală a R. Moldova, care are doar o singură lege penală:
C.pen., în care se conţin, în Cap. XVIII a PS, infracţiunile militare, legislaţia penală a Spaniei, pe
lângă C.pen., în care se conţin infracţiunile penale de drept comun, mai are şi C.pen. militar din
1985, în care se conţin, separat, infracţiunile militare.
Totuşi, competenţa instanţelor judecătoreşti militare din Spania este specifică şi se deosebeşte de
cea a RM: ea este diferită în timp de pace şi în timp de război.
În timp de pace, judecătoriile militare judecă doar infracţiunile militare, adică acele, care sunt
prevăzute în C.pen. militar. Totuşi, noţiunea de infracţiune militară este tratată destul de larg în
legislaţia penală a Spaniei, incluzând în lista lor majoritatea infracţiunilor (trădarea de stat,
spionajul militar, divulgarea secretului de stat şi militar etc.), care pot fi săvârşite atât de militari, cât
şi de persoane care sunt asimilate militarilor după statutul lor525.
Unele infracţiuni militare, din punct de vedere a legislatorului spaniol, pot fi săvârşite şi de
persoanele civile, cum ar fi distrugerea sau deteriorarea mijloacelor de ducere a războiului, actele
publice împotriva forţelor armate, favorizarea infracţiunilor militare, violenţa fizică sau psihică
asupra membrilor familiilor militarilor etc.
În timpul de război sau când este declarată starea de război, judecătoriile militare examinează
toate cauzele penale săvârşite de militari: fie ele militare sau de tip comun.
522
La 10 octombrie 2000 Curtea European a lăsat fără examinare 6 cereri vs. Marea Britanie, analogice cu cea a lui Findlay, pe motivul că Marea
Britanie a introdus respectivele modificări a legislaţiei sale, iar guvernul ţării a reparat dauna materială şi morală provocată prin acele condamnări
ilegale. (vezi: www.hri..ca/fortherecord2000.index.htm )
523
The National Defence Act, R.S.C. 1995, chapter nr. 5, 1998, R.S.C., 1998.
524
Geoff. St. John, The Military Justice Sistem, www.forces.gc.ca ; www.forces.gc.ca/searche.htmhttp ; www.forces.gc.ca/helpe.htm
525
X.Ulianovschi, T.Ulianovschi, op.cit., pag.10.
256
Sistema instanţelor judecătoreşti militare a Spaniei constă din Colegiul penal al Curţii Supreme,
Tribunalul militar central, judecătoriile militare teritoriale. În afară de aceste instanţe judecătoreşti,
justiţia militară în Spania se mai înfăptuieşte şi de judecătoriile militare care au în componenţa sa
doar un singur judecător.526
În Israel, de rând cu instanţele judecătoreşti de drept comun activează şi instanţele judecătoreşti
militare. Instanţele judecătoreşti militare examinează toate infracţiunile săvârşite de militari: atât
cele militare, cât şi cele de drept comun. Judecătorii instanţelor judecătoreşti militare au statut de
militar. În această privinţă, judecătoriile militare din Israel sunt similare cu cele din RM.
Totuşi, din momentul ocupării şi administrării din a. 1967 a sectoarelor Gaza şi West Bank,
conform Ordinului privind Securitatea Provinciilor (Order Concerning Security Provinsions) nr.
378 din 1970, au fost formate instanţe judecătoreşti militare, non politice, care examinează cauzele
penale cu privire la infracţiunile săvârşite în aceste zone de securitate, aşa numite infracţiuni de
securitate („security offences”). Acestea sunt judecătorii militare care judecă cauzele penale în
componenţă de unul sau trei judecători (În prezent, o parte din aceste instanţe judecătoreşti militare
au fost desfiinţate, în legătură cu retragerea trupelor militare din sectorul Gaza).
În ianuarie 1989, prin Ordinul Militar nr.1265, a fost formată Curtea de Apel în Teritoriile
Ocupate, care şi-au început activitatea din 1 aprilie 1989. Aceasta este instanţa ierarhic superioară
judecătoriilor militare de primă instanţă pentru aceste teritorii.
Instanţa supremă a sistemului justiţiei militare a Israelului o constituie CSJ.527
Conform art.157 al Constituţiei Belgiei din 17 februarie 1994, organizarea judecătoriilor militare,
atributica şi obligaţiunile judecătorilor militari este reglementată de legislaţie.
Jurisdicţia instanţelor judecătoreşti militare este reglementată de C.pr.pen. militar din 1899.
Conform art.1 al acestui Cod, instanţele judecătoreşti militare examinează cauzele penale cu
privire la infracţiunile săvârşite de:
- toţi militarii FA: ofiţeri, indiferent de faptul dacă ei se află în serviciu sau în rezervă, militarii în
termen în timpul exercitării de către ei a serviciului militar.
- slujbaşii serviciului public, care au grad special în rang de ofiţer, cum ar fi organele de cercetare
sau a pazei paramilitare;
- unele categorii de persoane civile, cum ar fi, de exemplu, persoanele civile angajate la serviciu
în unităţile militare, personalul militar care se află în învoire nedeterminată, dezertorii cât şi
persoanele-recruţii, care se sustrag de la încorporare în serviciul militar, conform prevederilor
legislaţiei militare;
- persoanele, indiferent de statutul lor, care lucrează în subunităţile militare care se află în afara
teritoriului ţării sau cele care însoţesc aceste subunităţi şi săvârşesc infracţiuni pe teritorii străine,
cum ar fi, de exemplu, învăţătorii din şcoli sau membrii civili ai familiilor militarilor.
Reieşind din cele susindicate, în comparaţie cu competenţa Judecătoriei Militare din RM,
competenţa instanţelor judecătoreşti militare ale Belgiei este cu mult mai largă, cuprinzând mai
multe categorii de persoane civile.
Ca şi în RM, judecătorii instanţelor judecătoreşti militare ale Belgiei au statutul de militar.
Totuşi, spre deosebire de statutul judecătorilor militari din RM, judecătorii militari ai Belgiei,
fiind membri ai comunităţii judecătoreşti, sunt în subordinea Ministerului Justiţiei.
În Belgia sistemul instanţelor judecătoreşti militare constă din tribunale militare (conseils de
guerre) şi judecătorii militare (court militaire).
În competenţa tribunalului militar întră judecarea cauzelor penale a tuturor militarilor în grad de
până la capitaine-commandant (acesta este gradul militar intermediar între căpitan şi maior), cât şi
în privinţa tuturor celorlalte persoane, indicate mai sus (art.1 C.pr.pen. militar).
În competenţa judecătoriilor militare întră judecarea cauzelor penale a tuturor militarilor în grad
militar mai mare de capitaine-commandant, cât şi cauzele cu privire la celelalte persoane, indicate
în art.1 C.pr.pen. militar, dacă ele au săvârşit infracţiuni împreună cu militarii în grad militar mai
mare de capitaine-commandant.
De asemenea, judecătoria militară este ca instanţă de apel faţă de tribunale, examinând apelurile
aduse la hotărârile tribunalelor.
526
Н.А.Шулепов, Военные суды в современном мире и права человека // Право в Вооруженных Силах, nr.6, июнь, 2003.
527
Israel and the occupied territories. The Military Justice sistem in the Occupied Territories: detention, interrogation and trial procedure, 2000.
257
Este interesant faptul că judecătorii militari, având statut de militar, nu poartă distincţiile militare,
pentru a demonstra independenţa lor de ierarhia militară. Totuţi, ei au aceleaşi drepturi la aceleaşi
semne de atenţie şi stimă, ca ofiţerii superiori şi generalii.
În Belgia funcţionează un tribunal militar în interiorul ţării, dislocat în or. Buxelle, iar altul peste
hotare, în Germania, în Marienburg.
Dacă în privinţa statutului judecătorului militar, a organizării şi activităţii tribunalului militar şi
judecătoriei militare Curtea Europeană n-a reţinut careva întrebări cu privire la încălcarea
drepturilor omului, atunci cu privire la poziţia procurorului militar în efectuarea justiţiei s-a statuat
că combinarea funcţiilor de către procurorul militar de efectuare a urmăririi penale (funcţie pe care
curtea o consideră ca activitate judecătorească) şi de prezentare şi susţinere a învinuirii în instanţa
de judecată militară nu corespunde art.5.3 şi art.6 ale CEDO (cauza Shliesser vs. Belgia, din
4.12.1979, A, v. 34, p. 34, cât şi Hotărârea Curţii Europene din 26 mai 1988).528
Turcia are o istorie militară lungă. Primele subunităţi militare ale Turciei au fost organizate încă
pe timpul imperiului Goctiurc de către Mete-han în a. 209 î.e.n. această dată se consideră data
formării armatei turceşti. Ţinând cont de faptul că Turcia are o lungă istorie a forţelor armate, ea are
şi o sistemă complicată a instanţelor judecătoreşti militare.
În corespundere cu art.145 al Constituţiei Turciei, sistema instanţelor militare în Turcia constă
din judecătorii militare şi tribunale disciplinare.
Competenţa acestor instanţe militare este destul de largă. Ele examinează cauzele penale cu
privire la:
- infracţiunile militare şi cele legate de infracţiunile militare, săvârşite de militari;
- infracţiunile, săvârşite pe teritoriul subunităţilor militare;
- infracţiunile săvârşite de militari împotriva altor militari.
De asemenea, judecătoriile militare sunt în drept să examineze cauzele penale, săvârşite de civil
în cazurile în care:
- persoana civilă a săvârşit una din infracţiunile prevăzute de C.pen. militar;
- persoana civilă care opune rezistenţă sau atacă un militar, care se află, în conformitate cu legea,
în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu;
Persoana civilă care a săvârşit infracţiune în privinţa militarului pe teritoriul unităţii militare.
- tot personalul civil ce lucrează în unităţile militare se asimilează cu militarii şi cauzele penale în
privinţa lor vor fi examinate de judecătoriile militare.
- personalul civil din MA va fi tras la răspundere penală şi condamnat de către judecătoriile
militare doar în cazul în care ei au săvârşit următoarele infracţiuni: „tentativa de a ataca un ofiţer” şi
„nesupunerea ordinului dat în legătură cu îndeplinirea obligaţiunilor funcţionale ale persoanei
civile”.
Astfel, spre deosebire de legislaţia penal-militară şi procedural-militară a RM, conform căreia
instanţele judecătoreşti militare judecă doar cauzele penale cu privire la militari, iar uneori şi cu
privire la civili care au săvârşit infracţiuni în participaţie cu militarii, legislaţia penal-militară şi
procedural-militară a Turciei dă în competenţa instanţelor judiciare militare şi unele cauze penale
care au fost săvârşite doar de civili, fără participarea militarilor. O aşa competenţă este cu mult
mai largă decât cea a instanţelor judecătoreşti militare din RM 529. Considerăm că, în cazul Turciei,
instanţele justiţiei militare se abat de la scopurile principale ale justiţiei militare, astfel pierzându-
şi calitatea de instanţe judecătoreşti specializate, transformându-se în instanţe judecătoreşti
generale, de tip comun.
În afară de Constituţie, baza infrastructurii sistemului instanţelor judecătoreşti militare se bazează
pe următoarele acte legislative: Legea nr.1632 cu privire la C.pen. militar; Legea nr.353 cu privire
la Codul despre statutul şi procedura judiciară a judecătoriilor militare; Legea nr.477 penal cu
privire la Codul despre statutul şi procedura judiciară a tribunalelor disciplinare şi Legea nr.357 cu
privire la Codul judecătorilor militari.
Toate infracţiunile militare trebuie să se conţină în C.pen. militar.
În Turcia, la 1 ianuarie 2002 funcţionau 32 judecătorii militare.
528
Buletinul nr.3 (195) din 2004 (Anexa: Belgia), Raportul Comitetului Executiv pentru drepturile omului al Consiliului Europei din 30 iunie 2003.
529
X.Ulianovschi, T.Ulianovschi, Jurisdicţia instanţelor judecătoreşti militare: Aspecte internaţionale şi naţionale // Avocatul Poporului, nr.1,
2006, pag.10.
258
În afară de judecătoriile militare, ca instanţă ierarhic superioară Judecătoria Supremă de Apel
Militară.
Sistemul instanţelor judecătoreşti militare ale Turciei se deosebeşte de cel al RM, deoarece este
militarizat de jos până sus, adică până la ultima instanţă, ierarhic superioară, pe când în RM este
militară doar prima instanţă judecătorească: Judecătoria Militară, iar celelalte două instanţe
judecătoreşti ierarhic superioare: Curtea de Apel Chişinău şi Curtea Supremă de Justiţie sunt
civile, fapt ce garantează controlul civil asupra activităţii instanţelor militare din RM.
În fiecare judecătorie militară lucrează nu mai puţin de trei judecători. Doi din judecătorii militari
sunt numiţi în funcţie de către Preşedintele ţării, restul - de către comandantul militar.
Toţi judecătorii militari au statutul de militar.
Judecătorul militar nu poate fi tras la răspunderea penală fără acordul Preşedintelui ţării.
Judecătorul militar nu poate fi tras la răspundere disciplinară de către comandanţii militari.
Totuşi, considerăm că independenţa judecătorilor militar este limitată, deoarece MA este în drept
să aplice sancţiuni disciplinare judecătorului militar. În RM judecătorul militar este într-adevăr
independent de voinţa comandamentului militar sau a MA, el neputând fi tras la răspundere
disciplinară de către comandamentul militar sau MA, ci doar în ordinea prescrisă pentru toţi
judecătorii sistemului judecătoresc din RM, de către Consiliul disciplinar, hotărârea căruia trebuie
să fie aprobată de Consiliul Suprem al Magistraturii.
Tribunalele disciplinare nu examinează cauzele penale, ci cele disciplinare, care nu se consideră
infracţiuni.
Sistemul instanţelor disciplinare militare este următorul: tribunalele disciplinare, Tribunalul
Disciplinar de Apel şi Judecătoria Supremă de Apel militară.
Pe lângă fiecare judecătorie militară activează Serviciul procuraturii militare.530
În Italia, ca şi în RM, justiţia militară este înfăptuită de judecători militari.
Constituţia Italiei reglementează activitatea instanţelor judecătoreşti militare atât în timp de pace,
cât şi în timp de război.
În timp de pace, instanţele judecătoreşti militare examinează cauzele penale cu privire la
infracţiunile militare săvârşite de militari şi persoanele asimilate lor, în conformitate cu Codul penal
militar pentru timp de pace.531
În timp de război, instanţele judecătoreşti militare pentru timp de pace se înlocuiesc cu instanţele
judecătoreşti militare pentru timp de război, care funcţionează şi aplică legislaţia prevăzută de
Codul penal militar pentru timp de război.532
Organizarea justiţiei militare este reglementată de Decretul regal din 9 septembrie 1941 nr.1022,
cu modificările introduse prin Legea nr.180 din 7 mai 1981 şi Legea nr.561 din 30 decembrie 1988.
Instanţele judecătoreşti militare au o componenţă mixtă: ele constau din militari profesionişti şi
din jurişti militari, care au o pregătire specială şi sunt angajaţi în serviciu prin concurs. Aceşti jurişti
profesionali îndeplinesc funcţiile de judecători în toate categoriile de judecătorii din ţară.
În timp de pace, judecătoriile militare penale de primă instanţă se formează, de regulă, din nouă
persoane. Aceste judecătorii militare sunt conduse de către un jurist militar profesionist-judecător.
În dependenţă de importanţa judecătoriei militare, în ea funcţionează unul sau doi judecători militari
profesionişti.
Membrii judecătoriilor militare care nu sunt judecători militari profesionişti, se atrag în
activitatea judecătoriilor militare periodic pe un termen de 2 luni pe an, trăgând la sorţi.
Judecătorii militare funcţionează şi în Elveţia. Codul penal militar din 1927, în redacţia din 8
octombrie 2002, conţine 221 articole, este împărţit în două părţi: PG şi PS care sunt aplicabile atât
în condiţii de pace, cât şi de război.
Procedura penală în instanţele judecătoreşti militare este reglementată de C.pr.pen. militar, care a
fost adoptat în 1979, în redacţia sa din 18 decembrie 2001, şi care conţine 221 articole.
Conform acestui cod, instanţele judecătoreşti militare sunt completate cu ofiţeri, care au studii
superioare juridice şi patent de avocat şi ca excepţie, cu alţi ofiţeri, care au o bună pregătire juridică.
530
Buletinul nr.4 (196) din 2004 (Anexa: Turcia), Raportul Comitetului Executiv pentru drepturile omului al Consiliului Europei din 30 iunie 2003.
531
Codice penale militare di pace // www.militari.org/legge/codici penalimilitari.htm
532
Codice penale militare di guerra: entra automaticamente in vigore anche nelle missioni di paci // Rivista socio-culturale fondata da
Maurizio Lintozzi, 12 noiembrie 2001.
259
O condiţie obligatorie pentru candidaţii la funcţia de judecători militari este cea de a fi, la
momentul numirii în funcţie, ofiţer militar activ şi de a avea gradul militar nu mai mic de prim
locotenent.533
Astfel, legislaţia militară a Elveţiei, în ce priveşte statutul judecătorului militar este similară cu
cea din RM, cu excepţia faptului că în RM pot fi numiţi în calitate de judecători militari şi persoane
-jurişti, care nu sunt în serviciul militar activ, cu condiţia că la numirea în funcţie dânsul se
înrolează în serviciul militar şi lui i se conferă gradul militar, nu mai jos de locotenent de justiţie.
Spre deosebire de judecătorii militari din R. Moldova, care sunt numiţi în funcţie de către
Preşedintele ţării, preşedintele şi judecătorii instanţelor judecătoreşti militare din Elveţia sunt
numiţi în funcţie de către Consiliul Naţional (Parlamentul) Elveţiei pentru o durată de 4 ani.
Judecătorul militar are statut de militar.
În România, primul Cod al Justiţiei Militare a fost adoptat în anul 1881, fiind inspirat din Codul
de justiţie militară francez din 1857, după aceea fiind modificat în 1894. În anul 1937 a fost adoptat
un Cod al justiţiei militare române, care a rămas efectiv în vigoare până în anul 1952, când a fost
adoptată “Legea 7/1952 privind organizarea instanţelor şi procuraturilor militare”. Până la
momentul abrogării, Codul Justiţiei Militare a conţinut atât dispoziţii de drept penal substanţial, cât
şi norme de drept procesual penal şi de organizare judecătorească. Se observă că, în organizarea
iniţială, justiţia militară în România exista şi funcţiona ca sistem judiciar paralel şi distinct de
sistemul justiţiei obişnuite în România, având competenţă numai în materie penală. În anul 1992 a
fost adoptată Legea nr.92 privind organizarea judecătorească, lege în care se dispune ca organizarea
instanţelor şi parchetelor militare se va face prin lege specială de organizare, fiind adoptată în anul
1993 Legea nr.54 “privind organizarea şi funcţionarea instanţelor şi parchetelor militare. Constituţia
României prevede, în art.125, că “justiţia se realizează prin CSJ şi prin celelalte instanţe stabilite de
lege”, iar Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, în art.10, prevede că “în limitele
stabilite prin lege vor funcţiona şi instanţe militare”. În acest cadru legal, în 1993 a fost adoptată
Legea nr.54 pentru organizarea instanţelor şi parchetelor militare, ca structuri specializate pentru
înfăptuirea justiţiei. Art.1 din Legea nr.54/1993 prevede că, în măsura în care prin această lege nu se
dispune altfel, dispoziţiile Legii nr.92/1992 (legea cadru de organizare judecătorească) sunt
aplicabile şi instanţelor şi parchetelor militare.
În temeiul dispoziţiilor acestor din urmă legi organice în România există instanţe militare de sine-
stătătoare, organizate simetric cu instanţele civile (cum întâlnim în S.U.A., Italia, Grecia, Israel,
Turcia etc.).534
Justiţia militară (activitatea structurii militare a autorităţii judecătoreşti) funcţionează pe baza
principiilor fundamentale generale care guvernează justiţia în ansamblu (unde structura civilă a
autorităţii judecătoreşti este precumpănitoare), cât şi pe baza unor principii speciale concordante cu
statutul său de jurisdicţie specială.
În Finlanda, majoritatea delictelor penale care au fost comise de soldaţii activi sunt rezolvate în
baza unui sistem special de proceduri a instanţelor militare, care este în anumite privinţe diferit de
procedura penală obişnuită.
Problemelor cărora li se aplică procedura militară sunt rezolvate de o serie de instanţe, anume
stabilite prin lege. În prezent, sunt desemnate în acest scop 20 de Tribunale şi o Curte de Apel.
Atunci când Curtea de Apel judecă o cauză penală cu caracter militar în primă instanţă, judecata
sa este supusă apelului la Curtea Supremă fără impedimente. Când judecata în primă instanţă a unui
cauze penale cu caracter militar se realizează de Tribunal, aceasta e supusă apelului la Curtea de
Apel. Când judecata în primă instanţă a unui cauze penale cu caracter militar se realizează de
Tribunal, aceasta e supusă apelului la Curtea de Apel. Decizia Curţii de Apel poate fi atacată cu
apel în Curtea Supremă, numai dacă acest drept este acordat de Curtea Supremă (art. 1 al Legii
stabilirii Tribunalelor care vor rezolva probleme militare).
Urmărirea penală (the prosecution) a infracţiunilor în cadrul procedurii militare constituie datoria
unor Procurori Districtuali civili, cărora le-a fost încredinţată această misiune de Procurorul
General; cu privire la această obligaţie, jurisdicţia procurorului acoperă întreaga ţară (art.MCP A).
533
Н.А. Шулепов, Военные суды в современном мире и права человека, Право в Вооруженных Силах, nr. 6, июнь,2003.
534
C. Bădoiu, Constituţia şi magistratura militară // Revista “Dreptul”, nr.5 din 1995, pag.38-52.
260
În Tailanda, instanţele militare au apărut cu aproximativ 200 de ani în urmă. Din perioada 1782-
1892 au existat mai multe tipuri de instanţe cu nume diferite şi atribuţii diferite ataşate diferitelor
departamente guvernamentale sau ministere. “Instanţa de apărare” a fost una dintre aceste instanţe.
“Instanţa de apărare” poate fi considerată ca fiind prima instanţă oficială militară. Această instanţă
părea să reprezinte în fapt o instanţă mixtă în care puteau fi judecaţi şi civilii. În prezent, toate
instanţele militare se află sub jurisdicţia Ministerului de Apărare în baza prevederilor Legii privind
Organizarea Instanţelor Militare (B.E. 2498) care a fost adoptată ca parte integrantă din Legea de
Organizare a Administraţiei Naţionale. În sistemul legislativ din Tailanda, legea militară este
considerată ca parte a legislaţiei naţionale. Promulgarea şi adoptarea ei poate fi făcută în aceeaşi
modalitate ca şi legea civilă. Deşi are în atribuţii judecarea militarilor, există câteva prevederi
excepţionale care reglementează posibilitatea judecării persoanelor civile în condiţii speciale.
În Portugalia, ultimul Cod Militar de Justiţie a fost publicat în aprilie 1977 şi este în prezent încă
în vigoare. Totuşi, procedurile au suferit o evoluţie, ele dezvoltându-se, în cadrul MA, din
Portugalia, în conformitate cu revizuirea actualului cod şi a legii organice de la instanţele care
judecă exclusiv infracţiuni militare. Într-adevăr a patra revizuire a Constituţiei Portugaliei, aprobată
în septembrie 1997, a abrogat existenţa instanţelor militare pe timp de pace, acum fiind necesar să
reglementeze organizarea instanţelor comune cu jurisdicţie militar-penală care le vor substitui, va
trebui să reglementeze abrogarea totală a instanţele militare pe viitor, de asemenea fiind necesară
publicarea noului cod unde vor fi incriminate special infracţiunile militare. Codul Militar de Justiţie
care este în vigoare în prezent poate fi aplicat numai infracţiunilor militare. În mod firesc,
infracţiunile militare sunt fapte care violează orice lege militară, sau datorie, sau care încalcă
securitatea şi disciplina FA, şi care aduc atingere interesului apărării militare naţionale sau
autorităţii apărării naţionale şi sunt astfel incriminat de legea militară.
În Ungaria, magistratura militară are în “competenţă toate structurile militare sau militarizate”
(armată, poliţie, grăniceri, instituţii de executare a pedepsei, serviciile secrete militare şi “civile”) cu
excepţia gărzii financiare. Finanţarea judecătorilor şi procurorilor militari se face de la bugetul
Ministerului Apărării Patriei, cu toate că peste 55% din cazurile pe care le rezolvă nu aparţin
armatei.
După aderarea la NATO, statul ungar a făcut schimbări esenţiale, în sensul armonizării legislaţiei
cu alianţa, eficientizării activităţii justiţiei militare şi înfiinţarea poliţiei militare, cu rol de cercetare-
urmărire a cazurilor.
După 1990 în Ungaria s-a procedat la restructurarea organelor judiciare militare prin desfiinţarea
instanţelor militare de sine stătătoare şi înlocuirea acestora cu cinci secţii militare la nivelul a cinci
din cele 20 de curţi de apel existente. Judecătorii care funcţionează la aceste secţii sunt magistraţi
civili, funcţia acuzatorială fiind exercitată de procurori militari - ofiţeri magistraţi. Componenţa
militară a justiţiei maghiare funcţionează pe baza dispoziţiilor C.pr.pen. şi C.pen., acte normative
care se completează cu diferite legi penale speciale cum ar fi legea circulaţiei rutiere.
Procuratura Militară din Ungaria este direct subordonată procurorului general al republicii, şeful
structurii de justiţie militară fiind unul din locţiitorii procurorului general. Finanţarea structurii se
face de la bugetul Ministerului Apărării Patriei.
PG a C.pen. maghiar cuprinde în Cap. VIII “Dispoziţii privind pe militari”, în art.122 C.pen.
definindu-se noţiunea de “militar” ca membru al forţelor armate propriu-zise, membrii poliţiei, ai
organelor de executare a pedepsei (din sistemul penitenciar) şi membrii serviciului de siguranţă
naţională. Aceste dispoziţii se aplică şi unui militar care săvârşeşte o infracţiune militară împotriva
unui militar al forţelor militare aliate ori împotriva unui militar din alt stat în timpul misiunilor de
menţinere a păcii, de pacificare ori de observaţie executate în străinătate la solicitarea NATO sau a
altor organizaţii internaţionale.
În prezent în Ungaria se evaluează posibilitatea înfiinţării unor instanţe militare de sine stătătoare,
compuse cu judecători militari - ofiţeri magistraţi activi, instanţe care să judece infracţiunile date de
lege în competenţa lor.
În Franţa, Legea 82-261 din 21 iulie 1982 referitoare la cercetarea şi judecarea infracţiunilor din
domeniul militar sau îndreptate împotriva siguranţei Statului şi modificată prin codurile de
procedură penală si de justiţie militară a suprimat, în timp de pace, tribunalele permanente ale
261
forţelor armate precum şi Înaltul tribunal permanent al forţelor armate. În schimb, ea a menţinut, pe
timp de război, jurisdicţiile militare.535
În Franţa se pot stabili tribunale ale armatelor numai pentru trupele care staţionează sau operează
în afara teritoriului republicii.
Organizarea şi funcţionarea justiţiei militare (magistraturii militare), în statele vecine, precum
Bulgaria, Turcia, Cehia, unele membre, altele nemembre N.A.T.O., care “împart” aceeaşi zonă
geografică, cu anumite influenţe reciproce de ordin cultural, comercial şi chiar militar şi care au
aspiraţii comune faţă de structurile euroatlantice.
În Franţa, jurisdicţiile militare nu se reunesc decât în mod cu totul şi cu totul excepţional în timp
de pace atunci când forţe ale armatei staţionează sau operează în afara teritoriului ţării şi în cazul în
care a fost decretată starea de urgenţă sau de asediu. În schimb, în timp de război, se înfiinţează
tribunale teritoriale ale forţelor armate şi un înalt tribunal al forţelor armate.
În Germania instanţele militare judecă, în timp de pace, faptele comise de militari îndreptate
împotriva ordinii şi disciplinei. Paralel cu acestea, funcţionează şi curţi criminale militare care
exercită jurisdicţia la bordul navelor de război în timpul stării de necesitate ori asupra membrilor
FA care servesc în străinătate.
În timp de pace, autorii de infracţiuni penale militare sunt judecaţi de jurisdicţiile penale de drept
comun. Infracţiunile penale militare sunt prevăzute în legea penală militară din 24 mai 1974,
modificată de legea din 26 ianuarie 1988. Art. 96 din Constituţie prevede că tribunalele penale
militare pentru forţele armate pot fi înfiinţate în timp de război. Aceste tribunale speciale ţin de
Ministerul de Justiţie şi judecătorii lor titulari trebuie să satisfacă condiţiile cerute pentru exercitarea
funcţiei de judecător. În plus, Constituţia mai precizează: “Curtea federală de justiţie este curte
supremă pentru aceste tribunale”.
În Bulgaria, în tot cursul anului 1990 s-a discutat dacă, să existe sau nu, în timp de pace, organe
de procuratură şi justiţie militară. Pe baza unei documentări temeinice făcute de organele de justiţie
militară, organul legislativ a fost convins că aceste organe trebuie să existe. Prevederea a fost
cuprinsă în Constituţia ţării elaborată în 1991, în care, la capitolul „Puterea judecătorească” sunt
incluse şi organele de justiţie militară.
Ca structură organizatorică de conducere organele de justiţie militară se află la Ministerul
Justiţiei, iar ca structură de stat la MA.
În structura Ministerului Apărării se află o Secţie Justiţie Militară compusă din nouă militari (şef
secţie, trei judecători inspectori, un secretar administrativ, un şef serviciu financiar, un şef
documente secrete, un secretar dactilograf şi un curier).
Aceasta secţie conduce şi de la 1 aprilie 2002 finanţează procuraturile şi judecătoriile militare
regionale. Pe teritoriu se află, ca primă instanţă judecătorească, 5 regiuni de procuratură şi
judecătorie militară, iar ca a doua instanţă de judecată militară este Colegiul Militar aflat în
compunerea Tribunalului Suprem. Această structură ca şi mod de subordonare asigură separarea şi
independenţa organelor judecătoreşti de organele de stat şi politice.
De la 1 aprilie 2002 s-a introdus un nou sistem financiar. Întreaga finanţare se asigură prin Secţia
de Justiţie Militară a Ministerului Apărării. Aceasta primeşte bani din bugetul militar şi de la
Ministerul Justiţiei şi îi împarte la Tribunalele Regionale în funcţie de necesităţi.
Numirea procurorilor şi judecătorilor militari se face de către Consiliul Tribunalului Suprem în
următoarea procedură: Procuratura sau Tribunalul Militar Regional propune persoanele respective
la Secţia de Justiţie Militară din MA. Acesta înaintează propunerile la Tribunalul Suprem iar, după
primirea acordului de la această instanţă, face propuneri ministrului Apărării pentru încadrarea
persoanelor respective in armată şi in funcţie.
Secţia de Justiţie Militară mai execută: asigurarea tehnico-materială a celor 5 Tribunale
Regionale, calificarea şi recalificarea cadrelor, verificarea activităţii lor. Procuraturile şi
judecătoriilor militare se ocupă numai de cazurile care vizează pe militari, indiferent de cine aparţin
(Armată, Ministerul de Interne sau Securitate).
În Cehia, conform legislaţiei în vigoare, Tribunalele Militare constituie parte integrantă a
Tribunalelor din Republica Cehă. Justiţia militară în această ţară, este constituită din Tribunalul
535
Buletinul nr. 3 (195) din 2004 (Anexa: Franţa), Raportul Comitetului Executiv pentru drepturile omului al Consiliului Europei din 30.06.2003.
262
Militar Suprem (ca o parte a Tribunalului Suprem al Republicii Cehe) şi Tribunalele Militare
Locale. În caz de urgenţă, stare de război etc., se constituie Tribunalele Militare de Campanie.
Procuratura Militară este subordonată Procuraturii Generale la toate nivelurile şi funcţionează în
cadrul acesteia. Autoritatea şi aria de responsabilitate a Procuraturii Militare este determinată şi
derivă din autoritatea Tribunalelor Militare, de aceea şi organizarea şi dislocarea acesteia
corespunde cu cea a Tribunalelor Militare. Procurorul general numeşte şi revocă procurorul militar
principal, care la rândul său numeşte procurorii militari superiori şi pe ceilalţi procurori. Tribunalele
Militare Locale sunt formate din 5-7 judecători, iar cele superioare din 9-13 judecători.
Tribunalele Militare Locale funcţionează ca tribunale raionale, cele superioare iau decizii în
cazurile judecate iniţial la primul nivel şi în alte cazuri deosebite, în care pedeapsa prevăzută pentru
infracţiune este de minimum 5 ani sau alte infracţiuni specificate de lege.
Tribunalul Militar Suprem judecă apelurile extraordinare împotriva hotărârilor tuturor
tribunalelor militare şi anumite cazuri deosebite stabilite de lege.
Procuratura Militară, prin activitatea sa protejează capacitatea de luptă a FA şi instituţiilor
militarizate şi contribuie la sporirea respectului faţă de ordinea şi disciplina militară, la respectarea
drepturilor şi libertăţilor civile în armată, executând o adevărată profilaxie jurisdicţională536.
În Portugalia, ultimul Cod Militar de Justiţie a fost publicat în aprilie 1977 şi este în prezent încă
în vigoare. Totuşi, procedurile au suferit o evoluţie, ele dezvoltându-se, în cadrul Ministerului
Apărării, din Portugalia, în conformitate cu revizuirea actualului cod şi a legii organice de la
instanţele care judecă exclusiv infracţiuni militare. Într-adevăr a patra revizuire a Constituţiei
Portugaliei, aprobată în septembrie 1997, a abrogat existenţa instanţelor militare pe timp de pace,
acum fiind necesar să reglementeze organizarea instanţelor comune cu jurisdicţie militar-penală
care le vor substitui, va trebui să reglementeze abrogarea totală a instanţele militare pe viitor, de
asemenea fiind necesară publicarea noului cod unde vor fi incriminate special infracţiunile militare.
Codul Militar de Justiţie care este în vigoare în prezent poate fi aplicat numai infracţiunilor militare.
În mod firesc, infracţiunile militare sunt fapte care violează orice lege militară, sau datorie, sau care
încalcă securitatea şi disciplina FA, şi care aduc atingere interesului apărării militare naţionale sau
autorităţii apărării naţionale şi sunt astfel incriminat de legea militară. FA sunt create prin voinţa
suverană a statelor cu înalta însărcinare de a garanta integritatea teritoriului naţional, asupra căruia
se întinde această suveranitate şi de a asigura cu orice jertfă existenţa fiinţei naţionale. Viaţa
militară comportă îndatoriri speciale, a căror neîndeplinire nu numai că pot compromite obiectivele
pentru care armata a fost creată, dar poate pune în primejdie însăşi fiinţa naţională537.
Concluzii:
- instanţele judecătoreşti militare, după statutul lor juridic, sunt instanţe judecătoreşti specializate,
fac parte din sistemul judecătoresc al RM şi înfăptuiesc justiţia în cadrul FA.
- caracterul special al activităţii de serviciu militar necesită separarea intereselor serviciului
militar într-un obiect de sinestătător de apărare juridico-penală şi instaurare a unui regim special
de realizare a răspunderii penale a militarilor.
- instanţele judecătoreşti militare exercită o interacţiune mai strânsă cu viaţa şi activitatea
forţelor armate, şi, ca urmare, posed o cunoaştere mai profundă a condiţiilor din unităţile militare
şi a legislaţiei militare.
- absenţa la judecătorii civili a cunoştinţelor profesionale şi a pregătirii militare, în cazul
transmiterii cauzelor penale militare în competenţa lor, va duce la neobiectivitate şi comiterea
erorilor la luarea deciziilor. În legătură cu aceasta, în corespundere cu legislaţia multor ţări,
judecător a unei instanţe judecătoreşti militare poate fi doar un cetăţean, care are grad militar de
ofiţer şi care a încheiat un contract de exercitare a serviciului militar.
- mobilitatea instanţelor judecătoreşti militare şi gătinţa lor de a înfrunta greutăţile şi limitările
serviciului militar cât şi pregătirea specială pentru aceasta a cadrelor justiţiei militare asigură
flexibilitatea, operativitatea şi diferenţierea judiciar-militară a politicii penale represive;
- instanţele judecătoreşti militare asigurară accesibilitatea justiţiei pentru militari;
- complexitatea sarcinilor care pot fi rezolvate de către instanţele judecătoreşti militare în
perioade și condiţii speciale, cât şi în timp de război sau condiţii de luptă, în acelaşi rând şi a
536
Buletinul nr.3 (195) din 2004 (Anexa: Republica Cehă), Raportul Comitetului Executiv pentru drepturile omului al Consiliului Europei din 30
iunie 2003.
537
C.Bădoiu, Constituţia şi magistratura militară // Revista “Dreptul”, nr.5 din 1995, pag.30-37.
263
activităţilor de apărare a populaţiei civile de abuzurile militarilor în aceste situaţii, activitate care,
în condiţiile conflictelor militare, nu se exclud ci, dimpotrivă, se lărgesc.
Din toate sistemele de justiţie pur militare din lume, cel mai independent şi cel mai efectiv sistem
al organelor justiţiei militare îl constituie sistemul justiţiei militare din RM care este specific şi unic
în forma sa:
- doar sistemul instanţelor judecătoreşti militare din RM constă dintr-o instanţă judecătorească
militară, celelalte două nivele, superioare Judecătoriei Militare fiind instanţe judecătoreşti civile.
Prin urmare, controlul societăţii civile asupra activităţii Judecătoriei Militare este asigurat de
două instanţe civile şi, prin urmare, nici într-un caz, nu se poate de vorbit despre careva încălcări
sau neasigurări ale drepturilor civile ale militarilor.
- Judecătoria Militară a RM este pe deplin independentă şi imparţială:
a) Instanţele judecătoreşti militare din RM, după statutul lor juridic sunt instanţe judecătoreşti
specializate, fac parte din sistemul judecătoresc al RM şi înfăptuiesc justiţia în cadrul FA.
b) Judecătoriile militare se asimilează, în problemele organizării şi activităţii lor, judecătoriilor,
cu excepţia unor dispoziţii ale legilor privind judecătoriile specializate.
c) Sarcinile instanţelor judecătoreşti militare constau în înfăptuirea justiţiei pentru a proteja de
orice atentat securitatea Statului, capacitatea de luptă şi de apărare a forţelor lui armate, drepturile şi
libertăţile militarilor.
- Statutul juridic al judecătorului din sistemul instanţelor judecătoreşti militare este similar cu a
tuturor judecătorilor din întregul sistem judecătoresc din RM.
- Condiţiile speciale vizând numirea, avansarea în funcţie şi inamovibilitatea judecătorului
militari, reglementările referitoare la drepturile şi îndatoririle magistraţilor şi răspunderea lor
disciplinară pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, prevăzute în Legea cu privire la statutul
judecătorului, sunt aplicate conform legislaţiei în vigoare şi pentru judecătorii din sistemul
instanţelor judecătoreşti militare.
- Judecătorul Judecătoriei Militare este investit constituţional cu atribuţii de înfăptuire a justiţiei,
pe care le exercită pe baza profesională. Judecătorul militar reprezintă puterea judecătorească în FA,
are calitatea de magistru şi face parte din corpul magistraţilor din RM.
- Judecătorii militari se numesc în funcţie de către Preşedintele RM la propunerea Consiliului
Superior al Magistraturii.
- Împuternicirile judecătorilor militari nu sunt limitate de careva termeni şi ei sunt numiţi în
funcţie pînă la stingerea plafonului de vârstă.
- Funcţia de judecător militar este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu
excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.
- Răspunderea disciplinară a judecătorilor militari nu se deosebeşte de cea prevăzută pentru
judecători din alte instanţe judecătoreşti. Comiterea de către judecătorii militari a unor abateri
disciplinare în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu atrage răspunderea acestora în
condiţiile şi după procedurile prevăzute de Legea privind organizarea judecătorească şi Legea cu
privire la statutul judecătorului.
- Personalitatea judecătorului militar este inviolabilă. El nu poate fi cercetat, reţinut sau arestat
fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Astfel, Judecătoria Militară a RM este pe deplin independentă, iar judecătorii militari sunt pe
deplin imparţiali, făcând parte din sistemul instanţelor judecătoreşti din RM şi neavând nimic
comun cu alte instanţe speciale, care sunt interzise de către documentele internaţionale.
264
Tema 12. Analiza criminalităţii violente între militari.
1. Cauzele criminalităţii violente între militari.
Funcţia principală a ştiinţei este funcţia explicativă, acea de analizare şi cunoaştere a fenomenului
care se cercetează. Iar explicarea şi cunoaşterea acelui fenomen înseamnă, în primul rând,
cunoaşterea cauzelor care îi determină existenţa şi îi orientează manifestările.
În cazul criminologiei, această funcţie înseamnă cunoaşterea cauzelor crimei, adică prin cauza
crimei se înţelege fenomenul care, în mod obiectiv şi necesar, prevede şi generează un alt
fenomen538.
În literatura de specialitate, ca şi în practica penală şi criminologică, se foloseşte şi termenul de
factor criminal. În general prin factor se înţelege o cauză, adică factorul este similar cu o cauză.539
În materia cauzelor militare se face distincţia între mai multe feluri de cauze şi anume:
• cauze generatoare, care se referă la cauzele mai multor feluri de crime, cauze legate de persoana
criminalului militar şi cauze referitoare la mediul de trai al militarului;
• cauze obiective, legate de aspectul material (în cazul nostru sărăcia în FA);
• cauze principale, care au un rol mai mare în comiterea unei infracţiuni (insulta);
• cauze secundare, care au un rol mai redus în comiterea unei infracţiuni;
• cauze determinate (dorinţa militarului de răzbunare);
• cauze declanşatoare, cele care provoacă trecerea la comiterea infracţiunii (o ceartă, un conflict);
• cauze ereditare, de dezvoltare (debilitate la cauzele ereditare, şi cele de dezvoltare - care sînt
datorate mediului de educaţie (de ex. influenţele criminale datorită unor persoane cu care a fost sau
este criminalul în conflict).
Alţi autori susţin că aceste cauze sînt în număr de trei540, şi anume:
• cauze ereditare;
• cauze de dezvoltare;
• cauze de mediu, - ei mai susţinând că schema cauzelor infracţiunii pe de o parte, ambianţa din
momentul comiterii infracţiunii, pe de altă parte, personalitatea criminalului violent.
Caracterul condiţionării cauzale a criminalităţii de violenţă între militari are un şir de
particularităţi, atât după formă cît şi după conţinut.
La latura simbolică (formală) se poate de atribuit prezenţa a două izvoare criminogene: unul se
află în interiorul FA, al doilea - în afară lor.
Practica militară într-o măsură sau alta totdeauna a fost legată de elementele supratensiunii
(supraîncordării) şi extremale.
În afara de aceasta în FA sunt cerinţele înalte şi responsabilitatea pentru neândeplinirea odinelor.
Ceea ce pentru civili este o abatere neesenţială, pentru militari - infracţiune. Colectivul militar în
genere este format dintr-un activ de bărbaţi tineri diferiţi după caracter.
În pofida particularităţilor condiţiilor de trai a militarilor, ei sînt obligaţi permanent să fie
împreună, ceea ce de multe ori măreşte posibilitatea apariţiei conflictelor, tensiunii criminogene.
Formând FA şi aprovizionând dezvoltarea lor, oficialii de stat ar fi trebuit să elaboreze măsuri
pentru neutralizarea şi blocarea situaţiei criminogene militare.
În afară de aceasta, este important al doilea izvor criminogen - societatea care produce
criminalitatea militară prin intermediul:
• condiţiilor sociale negative, tineretul demoralizat şi criminal, care aduce experienţa în sfera
armată;
• aprovizionarea neândeajunsă a FA (ideologică, materială, de cadre, informativă), care
influenţează distructiv asupra mecanismului militar.
Studierea domeniului criminalităţii violente militare demonstrează că fenomenul violenţei
militare nu poate fi explicat prin relevarea doar a unor cauze principale, ci presupune identificarea a
cel puţin 30 - 60 cauze distincte, orientate pentru conduită rea a militarului541.
538
Ion Oancea, Probleme de criminologie, Bucureşti, 1997, pag.130.
539
N.Giurgiu, Elemente de criminologie, Iaşi, 1992, pag.72.
540
V.Dragomirescu, Psihologia comportamentului deviat, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag.124.
541
В.Фокс, Введение в криминологию, под ред. Б.Никифорова, Progress, Moscova, 1995, pag.242.
265
La fel în acest sens, în perimetrul antecedentelor penale criminale, pot exista o serie de factori
intermediari, cu caracter mai puţin general, care fără a avea o relaţie directă cu fapta comisă
acţionează ca un gen de “cauze ale cauzalităţii”542.
Pe de altă parte actul criminal violent poate avea efectul unui set întreg de cauze, fiecare dintre
acestea caracterizându-se printr-o multitudine de condiţii şi circumstanţe particulare. De exemplu
furtul de bunuri, săvîrşit de militar poate fi provocat, de exemplu, din motive utilitare (furt utilitar),
ca şi de nevoia de jaf, distrugere şi răzbunare. Având o semnificaţie diferită în aceste două cazuri,
circumstanţele delictului pot caracteriza situaţia de viaţă a militarului543.
În unele cazuri, situaţia concretă de viaţă deţine rolul principal, o serie de militari care încalcă
legea penală acţionând sub imperiul unor presiuni de moment. Motivul devine aici cauza
infracţiunii.
De exemplu, cînd ostaşul, părăsind unitatea militară, rămâne fără surse de existenţă, săvârşeşte un
act furt şi de huliganism.
Ca particularităţi de determinare a cauzelor criminalităţii violente militare pot fi:
1. importanţa înaltă a factorilor subiectivi, inclusiv şi cei ideologici. Serviciul militar întotdeauna
a fost legat de tensiunea puterilor, nu rareori cu riscul pentru viaţă şi sănătate. În aceste condiţii
stimulentul material nu este totdeauna efectiv, la fel şi ameninţările cu răfuiala.
2. dependenţa dură a situaţiei interne în unităţi, în rezultatul aprovizionării neândeajunse544
(aproape fiecare iniţiativă a militarilor de a-şi căuta surse de întreţinere poartă un caracter criminal);
3. existenţa mecanismelor formate de practica militară de blocare, cît şi internă, a izvoarelor
abaterilor sociale periculoase (cu ajutorul acestor mecanisme în multe ţări ale lumii se menţine la un
nivel minim criminalitatea). Nefolosirea acestor mecanisme se poate de examinat ca un factor
criminogen.
Atrage atenţia şi caracteristica criminalului militar:
• sexul - masculin (care domină absolut în sfera militară);
• vârsta tânără a militarului serviciului în termen (18-21 ani);
• nivelul jos de studii a majorităţii militarilor (aproximativ 87 procente din militarii în termen ai
FA ale RM au studii medii incomplete);
• numărul mare de militari care fac parte din familii incomplete şi vulnerabile;
• absenţa locului de muncă sau altei ocupaţii până la recrutarea în FA545.
Este specifică şi caracteristica social - demografică a militarului - adică gradul militar.
Majoritatea criminalilor în armată sînt ostaşi de rând. Aici se desemnează un spectru întreg de
probleme: alegerea contingentului de recruţi, condiţiile efectuării serviciului în termen, rolul social.
Termenul serviciului, într-o măsură oarecare este analogul stagiului profesional. Dar după
importanţă, exercită influenţă la comportarea, alegerea poziţiei sociale şi rolul în condiţii militare şi
civile, termenul serviciului şi stagiului de lucru sînt disproporţionali. Majoritatea crimelor de
violenţă săvârşite de militari într-un fel sau altul sînt legate de termenul de serviciu diferit al
criminalilor, cât şi de poziţia ierarhică pe care o ocupă546.
O altă cauză importantă este şi naţionalitatea diferită a contingentului. Contrazicerile naţionale,
aduse în armată din societatea civilă devin factori importanţi a criminalităţii violente militare.
542
Ibidem, pag.244.
543
Ibidem, pag.249.
544
În luna noiembrie 2006, în procesul monitorizării în Forţele Armate (Armata Naţională), din 900 militari în termen chestionaţi, 40% din ei au
indicat că ei sunt asiguraţi cu hrană îndeajuns şi calitativ, 38% au indicat că ei sunt asiguraţi cu hrană satisfăcător, iar 22%, adică aproximativ 200
militari în termen au indicat că sunt asiguraţi rău cu hrană. Buletinul informativ, Ediţie specială, noiembrie 2006, Centrul pentru protejarea
drepturilor recruţilor şi a militarilor în termen din Moldova.
545
Долгова А.И., Криминология, Учебник. Издательская группа Норма - Инфра – М, Moscova, 1999, pag.581.
546
În procesul monitorizării în FA (AN) din luna noiembrie 2006, din 900 militari în termen chestionaţi, 4% din ei au indicat că au fost maltrataţi de
colegii lor cu stagiu militar mai mare câte o dată, iar 2% au indicat că au fost maltrataţi de colegii lor cu stagiu militar mai mare de două şi mai multe
ori. De asemenea 7% din ei au indicat că au fost maltrataţi de superiorii militari câte o dată, iar 8 procente au indicat că au fost maltrataţi de
superiorii militari de două şi mai multe ori. În total au indicat că au fost maltrataţi 21% din cei chestionaţi, adică aproximativ 190 militari în termen.
(Ţinând cont de faptul că au fost chestionaţi doar aproximativ 20 procente din tot efectivul de militari în termen al Forţelor Armate, considerăm că
numărul militarilor în termen, maltrataţi pe parcursul anului 2006 este de cinci ori mai mare şi constituie, aproximativ 900 militari în termen).
Buletinul informativ Ediţie specială, noiembrie 2006, Centrul pentru protejarea drepturilor recruţilor şi a militarilor în termen din Moldova.
266
Condiţiile armate formează la militari concepţii criminogene: de exemplu, militarilor în termen
maltrataţi nu le este convenabil să demascheze criminalul printre colegii săi sau superiorii militari,
deoarece se teme de răfuială, şi, astfel, infracţiunea va fi tăinuită.
Analizând cauzele penale examinate de Judecătoria Militară în privinţa militarilor care au comis
infracţiuni violente faţă de colegii lor sau subalternii militari, constatăm că în anul 2006 au fost
condamnaţi pentru infracţiuni violente (Insulta militarului - art.366 C.pen., Acte de violenţă
săvârşite asupra şefului - art.368 C.pen., Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre
militari - art.369 C.pen., Abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii -
art.370 C.pen.) în FA 26 militari, în 2005 - 74 militari, în 2004 - 51 militari etc.
Făcând o comparaţie a acestor date cu cele acumulate în procesul chestionării militarilor în
termen, vedem că în 2006 au fost descoperite doar aproximativ 3% din infracţiunile violente, în
2005 - aproximativ 8%, iar în 2004, - aproximativ 6%.
Considerăm că cauzele acestor disproporţii sunt următoarele: prima cauză, este cea indicată mai
sus, adică militarii în termen nu denunţă infracţiunile de violenţă săvârşite în privinţa lor sau asupra
colegilor lor de către militarii în termen cu stagiul mai mare sau de către superiorii militari; 547 a
doua cauză o considerăm tăinuirea faptelor infracţionale violente de comandamentul militar.
Câteodată la militari se întâlnesc motive mai specifice în comportamentul criminal, cum ar fi
intenţia de a pricinui neplăceri prin încălcarea legii (considerând că infracţiunea - de exemplu,
furtul sau deteriorarea avutului militar - va fi descoperită, iar criminalul nu va fi identificat) 548.
Diferite deviante psihofiziologice a militarilor serviciului în termen sînt mai criminogene. Aceasta
se lămureşte prin acea, că militarul practic este lipsit de posibilitatea de a se menţine la nivelul
puterilor sale, şi să-şi aleagă rolul său social în conformitate cu posibilităţile549.
2. Condiţiile care contribuie la săvârşirea infracţiunilor violente de către militari.

Ştiinţa înţelege prin cauză un fenomen care generează un alt fenomen. Cauza, în acest sens, se
deosebeşte de condiţiile, care înseamnă un fenomen care ajută, care favorizează producerea unui alt
fenomen550 (de exemplu, sustragerea de către militar a unei arme, pe care criminalul are intenţia să o
realizeze).
Specificul condiţiei constă în aceea că este un fenomen care nu determină un alt fenomen, ci
numai ajută la producerea lui, adică constă într-un fel de şansă, de ocazie care contribuie la
producerea unui fenomen. Acţiunea condiţie ajută acţiunea în cauză. Cauzele şi condiţiile
acţionează împreună dar au contribuţii diferite551.
Condiţiile cauzatoare a criminalităţii violente militare sunt:
a) - ideologice;
b) -economice;
c) - legate cu funcţionarea neajunsurilor în societate a educaţiei şi şcolarizării generaţiei în
creştere;
d) organizator - administrative, legate de cheltuielile neoptimale sau ilegale a resurselor alocate
FA;
547
Prin sentinţa Judecătoriei Militare din 22 decembrie 2003 S.B a fost recunoscut vinovat în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.370 alin.(1) şi
art.376 alin.(1) C.pen., CP - în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.369 alin.(3) lit.a) şi c) şi art.376 alin.(2) C.pen., P.I - în săvârşirea infracţiunilor
prevăzute de art.42, 370 alin.(1) şi art.376 alin.(1) C.pen., pentru maltratarea militarilor aceleiaşi unităţi militari părţile vătămate D.R, V.G., A.R, R.C,
I.M, L.P, A.V, V.B, M.C, V.L şi R.B. În şedinţa de judecată s-a constatat că infracţiunile susindicate au fost săvârşite de către persoanele ce intrau în
serviciul de zi pe unitate, adică anume de către acele persoane care, conform art.312-314, 319-322 ale Regulamentului serviciului interior al FA erau
responsabile de menţinerea ordinii şi disciplinii în unitatea militară. Acest fapt se mai confirmă şi prin aceea că ofiţerul de serviciu pe unitate de
asemenea nu-şi îndeplineşte obligaţiunile sale de serviciu în modul cuvenit, nu coordonează activitatea serviciului de zi pe unitatea militară,
conform art.304-309 ale Regulamentului serviciului interior al FA. Aşa, în şedinţa de judecată s-a constatat că infracţiunile pe data de 17 şi 19 iulie
2003 au fost săvârşite în cazarma Regimentului de transmisiuni, la 17 iulie 2003 imediat după apelul de seară, iar la 19 iulie 2003, pe la orele 4.00,
ordinea în cazarmă a fost încălcată timp îndelungat, era larmă şi mare gălăgie, însă ofiţerul de serviciu n-a reacţionat la nici una din aceste încălcări.
După cum a fost indicat mai sus, nici persoanele din serviciul de zi pe unitate (ajutorul ofiţerului de serviciu, sergentul de serviciu pe companie,
plantonul pe companie etc.) n-au luat nici o măsură pentru curmarea acestor încălcări flagrante ale legii şi disciplinii militare. Arhiva Judecătoriei
Militare, Dosarul nr.1-86/2003. Încheiere interlocutorie din 22 decembrie 2003.
548
549
Ворошилов С., Глинский Я., Военная девиантология, Chişinău, 1994, pag.75.
550
N.Giurgiu, Elemente de criminologie, Iaşi, 1992, pag.118.
551
V.Cioclei, Criminologie etiologică, Editura “Actami”, Bucureşti, 1996, pag.185.
267
e) neajunsurile în pregătirea cadrelor militare, defectele în reglementarea statutului lor;
f) neajunsurilor funcţionării organelor de drept, sistemului judiciar şi penitenciar;
g) neajunsurile aprovizionării ştiinţifice şi informaţionale în lupta cu criminalitatea în FA.
Dezaprecierea ideologică duce la demoralizarea tineretului (şi a celor care deja au fost recrutaţi în
armată, şi a celor care urmează să fie recrutaţi). Citind deseori articole publicate în mass - media
despre viaţă militarilor din FA, infracţiunile săvârşite în acest mediu, tinerii nu numai că nu doresc
să fie recrutaţi în FA, pentru ca, întru apărarea Patriei să-şi rişte şi viaţa, dar şi să îndure greutăţile şi
să fie privaţi de libertate.
Lipseşte aprovizionarea în calitate necesară a FA cu tehnică militară nouă, finanţarea
neândeajunsă a pregătirii de luptă, plata neregulată a salariului militarilor pe contract şi starea lor
materială grea552.
Aceasta influenţează asupra datoriei de serviciu. Ofiţerii tineri, energici şi cu o pregătire fizică
înaltă se eliberează din FA, uneori ei devin funcţionari criminali. Printre acei care, totuşi rămân în
FA, sunt mulţi care au o atitudine negligentă faţă de îndeplinirea datoriilor de serviciu.
Aprovizionarea materială influenţează şi asupra ostaşului de rând, care adeseori rămâne flămând.
Militarii în termen sînt sustraşi de la pregătirea militară la lucrările de câmp, construiesc case,
garaje, sapă tranşee, construiesc drumuri, taie copaci, şi, de asemenea, îndeplinesc şi alte lucrări,
care nu au nici o legătură cu îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar. Acest tip de activităţi
reprezintă prin sine “munca cenuşie”. Deoarece serviciul militar nu se consideră muncă forţată
(robie), nu există legătură între apărarea statului şi această muncă. “Munca cenuşie” este mai rea,
decât “cea” neagră. Folosirea unei asemenea munci vine în contradicţie cu Rezoluţia Asambleei
Parlamentare a Consiliului Europei nr.1166ii, adoptată la 10 septembrie 1998. În această Rezoluţie
atenţia principală este îndreptată spre a se elabora şi adopta garanţii severe pentru a se asigura ca
militarii în termen să nu fie atraşi la îndeplinirea unor sarcini, ce nu ţin de scopul FA şi sunt
incompatibile cu exercitarea serviciului militar.553 Aprovizionarea materială neândeajunsă a
militarilor (ofiţeri, plutonieri, sergenţi şi ostaşi de rând) în asemenea condiţii aduc la sustragerea şi
irosirea armamentului, muniţiilor şi avutului militar.
Educarea generaţiei în creştere - viitorilor recruţi - este o problemă acută. Sunt pustii terenurile
sportive. E de menţionat că 1/4 din recruţi sunt inapţi pentru serviciul militar în termen, fiind
bolnavi de diferite maladii.
Astfel, militarii, părăsind samavolnic unităţile militare, în rezultatul inactivităţii comandanţilor,
neluarea măsurilor pentru stabilirea locului aflării şi reîntoarcerea lor în unităţi, favorizează
comiterea infracţiunilor. Aflându-se timp îndelungat în afara unităţii, rămânând fără surse de
existenţă, militarii săvârşesc infracţiuni, deseori grave.
Joacă un rol important competenţa şi aptitudinea profesională a corpului de ofiţeri şi sergenţi,
care deseori nu pot descoperi condiţiile săvârşirii unor infracţiuni mai uşoare, nemaivorbind de cele
grave, şi aceasta datorită faptului că în programele de pregătire a cadrelor militare nu sînt incluse şi
ore de studiere a criminologiei.
Obligaţiunile comandanţilor sînt clar reglementate de Regulamentul serviciului interior al FA,
conform căruia comandantul, în orice caz, este responsabil de acţiunile subalternilor, el trebuie să
ştie toate calităţile pozitive, să ia măsuri pentru preîntâmpinarea infracţiunilor. Anume comandanţii
în FA poartă răspundere pentru aspectul moral şi conştiinţa ostaşului.
Astfel în corespundere cu Regulamentul serviciului interior al FA, comandantul de unitate
militară este obligat să ia măsuri de prevenire a infracţiunilor, iar în cazul comiterii lor - să
înştiinţeze procurorul militar, să numească o cercetare administrativă, să participe la cercetarea
cazurilor de încălcare a regulilor statutare de relaţii neregulamentare între militari554.
Art.105 al acestui Regulament îl obligă pe adjunctul comandantului pentru lucrul educativ, să
realizeze măsuri concrete de întărire a disciplinei militare şi ordinii de drept, de profilaxie a
infracţiunilor între militari, de consolidare a disciplinei militare.
552
N.Zafton, Imperativul vremii: crearea armatei profesionale // Legea şi viaţa nr.ll, 1994, pag.34.
553
X. Ulianovschi, M. Sassoly, A. Pchelintsev..., op.cit., pag.36.
554
Regulamentul serviciului interior al Forţelor Armate ale Republicii Moldova, Chişinău, Secţia editare a Ministerului Apărării, 1996, art.94.
268
In rezultatul inactivităţii comandanţilor şi neluarea de măsuri, îndreptate spre consolidarea
disciplinei militare, relaţiile neregulamentare dintre militari au devenit un fenomen obişnuit.
Fenomenul maltratării în armată este determinat de mai multe condiţii.
În primul rând răspunderea o poartă comandanţii, care în loc să se ocupe nemijlocit de instruirea
şi supravegherea ostaşilor, lasă acest lucru pe seama sergenţilor sau plutonierilor, iar acestea înţeleg
cuvântul “ordine” în felul lor.
În al doilea rând, numărul mare al cazurilor de violenţă în unităţi se mai explică, după cum s-a
arătat mai sus, şi prin tăcerea soldaţilor maltrataţi. In majoritatea cazurilor tineri ostaşi, care au avut
de suferit în urma atentatelor asupra lor din partea celor cu un termen mai mare de serviciu, ştiind
despre indiferenţa comandanţilor şi neavând încredere în ei, nu comunică despre actele de violenţă.
De aceea atunci, cînd camarazii cu un termen mai mare de serviciu îi trezesc în plină noapte şi îi
pun să cânte, îi înjosesc, în caz de refuz ei fiind bătuţi, ei în loc să anunţe ofiţerul, le îndeplinesc cu
supuşenie ordinele.
3. Combaterea criminalităţii violente dintre militari.

Lupta împotriva criminalităţii se desfăşoară prin măsuri concrete de prevenire şi de constrângere
cu aplicarea de sancţiuni penale. Nimeni n-a găsit încă o soluţie mai eficace pentru reducerea şi, în
cele din urmă, eliminarea criminalităţii din viaţă societăţii.
Problema luptei împotriva criminalităţii, implică multiple alternative şi inovaţii, fiindcă situaţiile
pe care le vizează şi voieşte să le soluţioneze lupta pentru prevenirea şi combaterea crimei şi
criminalităţii violente implică o complexitate de factori care pot interveni în viitor. De aceea,
fundamentul problematicii luptei contra criminalităţii violente o constituie nu numai principiile ci şi
căile şi mijloacele practice pentru înfăptuirea ei.
Prin activitatea de combatere a criminalităţii se înţelege: ansamblul de măsuri juridice penale
luate de organele de stat specializate, în temeiul legii, pentru realizarea scopului procesului penal şi
anume constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice
persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie sancţionată penal potrivit vinovăţiei sale şi nici o
persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală555.
Activitatea de combatere a criminalităţii violente militare este prin natura ei o activitate
nemijlocită judiciară, prin modul în care se înfăptuieşte, prin finalitatea sa, întreaga activitatea
desfăşurată de organele de urmărire penală, ca şi de instanţele de judecată pentru tragerea la
răspundere şi sancţionarea penală a militarului vinovat de comiterea de infracţiuni violente.
Astfel, combaterea criminalităţii violente militare este o modalitate specifică care înmănunchează
măsuri specializate, puse în serviciul activităţii de prevenire “pe termen lung” a criminalităţii
violente.
În aşa fel, unitatea de scop a activităţii de prevenire şi combatere a criminalităţii violente este
procesul luptei contra criminalităţii în întregime în FA.
Deci problemei luptei cu criminalitatea violentă i se atrage o atenţie mare. La fel i se atrage
atenţie şi luptei cu criminalitatea violentă în rândurile militarilor. Aceasta nu este întâmplător. Dacă
în urma acţiunii criminale în societatea civilă suferă în primul rând oamenii simpli, atunci
criminalitatea militară duce la destrămarea FA şi la subminarea capacităţii de apărare a statului.
3.1. Controlul, prevenirea şi tratamentul infracţionalităţii violente militare.
Reprezentând preocuparea factorilor instituţionalizaţi şi neinstituţionalizaţi cu atribuţii de
socializare şi control social, prevenirea şi tratamentul criminalităţii violente militarea urmăresc, pe
de o parte, eliminarea şi diminuarea cauzelor şi condiţiilor generatoare de delincventă, iar pe de altă
parte - resocializarea şi recuperarea morală şi socială a militarilor cu comportamente aflate în
conflict cu legea penală.
Ele se realizează printr-un ansamblu de măsuri juridice menite să prevină şi să combată
multiplicarea actelor violente în mediul militar, prin realizarea protecţiei şi apărării sociale a
militarilor faţă de diferite acte delincvente, restabilirea ordinii sociale şi normative, repararea
prejudiciilor, recompensarea victimelor, sancţionarea şi pedepsirea criminalilor violenţi.
555
Aurel Dincu, Bazele criminologiei, 1993, Bucureşti, 1993, pag.173.
269
Pentru acest motiv, prevenirea şi tratamentul crimei şi criminalităţii violente în FA presupun atât
elaborarea unor politici penale eficiente de combatere şi neutralizare a crimelor violente, cît şi
aplicarea unor programe şi soluţii sociale, economice şi sprijinire a militarilor defavorizaţi social.
Legislaţia noastră penală şi sistemele de sancţionare şi tratament penitenciar urmăresc, prioritar
controlul şi neutralizarea criminalităţii violente, protecţia şi apărarea socială şi juridică pedepsirea şi
resocializarea militarilor cu comportamente criminale. În consecinţă, în orice sistem penal sînt
prevăzute desfăşurarea unor acţiuni multiple şi utilizarea unor modalităţi şi mijloace capitale să
asigure atât constrângerea şi represiunea penală a militarilor delincvenţi, cît şi identificarea şi
diminuarea surselor potenţiale de criminalitate, inclusiv măsuri de profilaxie socială, culturală şi
educativă în mediile.
Noţiunea de “prevenire a criminalităţii violente militare” poartă două determinări:
1. care desemnează ansamblul de măsuri de resocializare a militarilor care au suferit o
condamnare, luate în temeiul legii, fie de organele de stat competente să pună în executare
pedeapsa, fie de colectivul militar şi conducerea unităţii militare.
2. care desemnează procesul social neîntrerupt, ce implică ansamblul de măsuri sociale luate, în
temeiul legii, de organele competente în vederea preîntâmpinării de comitere a infracţiunii, prin
înlăturarea surselor ce înlesnesc comiterea de fapte violente între militari, măsuri destinate să
contribuie în mod esenţial la educarea permanentă a tuturor militarilor în spiritul respectării
neabătute a ordinii de drept.
Acest efect poate fi general (prevenţie generală), întrucât se exercită asupra tuturor indivizilor din
momentul adoptării şi aplicării legii penale şi special (prevenirea socială), atunci cînd se exercită
direct asupra indivizilor care au violat legea penală556.
De regulă în orice societate, aceste organe specializate de control social şi prevenire sunt
purtătoare ale conceptului privind ordinea normativă.
În general, programele care vizează reducerea şi neutralizarea ocaziilor de comitere a
infracţiunilor violente sînt orientate spre împiedicarea din timp a producerii violenţei, eliminarea
mijloacelor de comitere a infracţiunilor violente, reducerea posibilităţilor de valorificare a bunurilor
realizate prin delicte, informarea permanentă a militarilor despre modul cum se poate de
preîntâmpinat comiterea infracţiunilor etc.
3.2. Măsurile de prevenire a criminalităţii violente în rândurile militarilor.

E posibil că tendinţa spre ordine (regulă) este un factor înnăscut al omului. Nu este o excepţie nici
criminologia, în special combaterea criminalităţii. În FA funcţionează toate mecanismele principale
ale controlului social de prevenire a crimei violente.
Controlul exterior în colectivele armate este strict reglementat de normele de drept şi, în primul
rând, de statutele militare. El este efectuat de organele militare şi persoanele cu funcţii de
răspundere împuternicite (comandant, procurorul militar) prin descoperirea şi aprecierea acţiunilor
militarilor pe baza cerinţelor formale de folosire a sancţiunilor formate: - pozitive (stimulare) sau
negative (pedeapsa).
Preîntâmpinarea conduitelor ilicite ale militarilor, acest fel de control este asigurat prin încadrarea
faptelor, acţiunilor în cadrul legii.
Militarul săvârşeşte derogări de la lege atunci, cînd ea îi “încurcă” lui să atingă scopul, sau dacă
norma de drept nu este suficient determinată şi dă posibilitatea unei tălmăciri, interpretări
neadecvate.
În zilele de astăzi, pentru colectivele de militari, nu sînt rare situaţiile, cînd singuri militarii
determină, cine trebuie să respecte cerinţele statutelor şi Regulamentelor militare şi cine nu557.
Restricţiile, de asemenea, duc la abateri în masă de la respectarea legilor ş actelor normative. Nici
un fel de restricţii nu-i pot interzice ostaşului să refuze la sărbătoarea aşa zisei “100 dnei do
pricaza” sau altor “tradiţii” neformale ale militarilor, care duc la încălcări grave ale Regulamentelor
militare: înjosiri, încălcări a demnităţii personale a militarilor mai tineri, maltratări etc.
556
Concepţie, principii, structuri şi metodele europene de prevenire a criminalităţii, Ministrul de Interne, Bucureşti, 1993, pag.105-106.
557
Ворошилов С., Глинский Я., Военная девиантология, Chişinău, 1994, рag.132.
270
Ar fi mai binevenit ca aceasta să devină o tradiţie pentru sărbătorirea legală a acestui
eveniment, însoţit de felicitarea ostaşilor, care cu cinste termină serviciul militar în FA.
O reformă serioasă merită şi ordinea realizării sancţiunilor negative. Deci, dacă deţinerea în
camerele de arest într-o unitate este pentru ostaşi “o odihnă” de la îndeplinirea obligaţiilor de
serviciu, atunci în altă unitate militară ostaşii sînt transformaţi în nişte sclavi şi invalizi. Camerele
de arest nu trebuie să se afle pe lângă unităţile militare concrete, ci, conform Regulamentului
serviciului în garnizoană şi de gardă, în garnizoanele militare.
Sunt benefice pentru dezrădăcinarea criminalităţii violente militare folosirea stimulărilor pozitive.
Controlul intern - constă în acumularea în procesul socializării valorilor primite în societate şi a
normelor de conduită, şi de aici, şi îndeplinirea lor benevolă, realizată prin acţiuni, conduită, fapte.
Pentru militari, în primul rând, a ostaşilor tineri, aceasta constă în compararea normelor şi a
valorilor anterior acumulate cu normele şi valorile, stabilite şi primite în FA şi respectarea lor. In
asemenea cazuri sunt posibile conflicte de sistem normativ, iar prin aceasta şi disgarmonia stării
interne.
Dacă conflictul lipseşte sau se rezolvă în favoarea ordinii militare, atunci comportarea militarului
va fi legală. În caz contrar, este mai mare probabilitatea greşelilor.
Procesul de adaptare a ostaşilor tineri la cerinţele noi, necesită o oarecare perioadă de timp.
O mare importanţă are şi faptul cum comandantul şi colectivul militar vor profita de acest timp
pentru o posibilă acomodare, fără de conflict, a ostaşilor tineri în mediul militar. Relaţiile
neregulamentare în colectivele de ostaşi pot respinge plăcerea de acceptare benevolă a ordinii
militare.
FA trebuie mai activ să participe la stăvilirea procesului alunecării militarului spre calea
criminală. Formele de pregătire a viitorilor recruţi la satisfacerea serviciului militar pot fi diferite:
de la pregătirea militară primară, la lecţiile în şcoală, pînă la secţiile sportive pentru adolescenţi în
unităţile militare şi atragerea elevilor la jocuri militare pe poligoanele militare.
Fiind datori să educe ostaşii, comandanţii nu trebuie să aibă temei pentru tăinuirea acţiunilor
ilegale, totodată trebuie de format acea sistemă, care ar putea să scoată în evidenţă aceste tăinuiri.
O metodă de îmbunătăţire a situaţiei în unităţile militare poate fi şi stabilirea specializării
funcţionale a unităţilor militare, prin care se înţelege divizarea funcţiilor:
• de luptă;
• de producţie şi gospodărie;
• de corecţie şi disciplină.
În timpul de faţă fiecare unitate militară (chiar şi cele mai de elită) îndeplinesc concomitent, toate
cele trei funcţii sus - menţionate. Acum militarii aşa-numitor unităţii de luptă se ocupă cu tot ce e
posibil şi nu cu pregătirea de luptă, cum a fost arătat mai sus: lucrul pe câmp la strânsul roadei,
construcţii, reparaţii şi alte lucrări.
Comandantul subunităţii de luptă trebuie să înveţe ostaşul să lupte, să formeze la el bărbăţia şi
calitatea morală de luptă, dar nu trebuie sa se ocupe cu activitatea penitenciară de corecţie a
criminalilor militari.
Efectul negativ multifuncţional este evident. Atunci cînd în timpul acţiunilor de luptă apar
neajunsuri în pregătirea de luptă a FA, autoritatea militară, prestigiul serviciului militar scade,
coboară pînă la nivel critic.
Aceste eşecuri nimicesc spiritul de luptă al ostaşilor, cît şi cel moral al societăţii.
Tinerii ce tind să devină ostaşi, nimerind în unităţile militare, unde activitatea de bază se
limitează la lucrările de construcţii, reparaţii, strânsul roadei, îngrijirea gospodăriilor auxiliare,
uneori, fiind dezamăgiţi prin nerealizarea dorinţelor lor romantice, săvârşesc acţiuni ilegale, deseori
grave, săvârşesc dezertări, maltratarea colegilor lor sau a militarilor cu termen de serviciu militar
mai mic.
Înlăturarea acestora şi a altor urmări negative, permite de a propune împărţirea tuturor unităţilor
militare în următoarele grupe:
1. de gardă;
2. de luptă;
3. disciplinare.558
558
271
Modurile de organizare a serviciului militar în unităţile militare a fiecăruia din grupele sus –
menţionate trebuie să fie diferit. Unităţile de gardă – trebuie să constituie elita militară. Anume ele
trebuie în timpul cel mai scurt să rezolve problemele cele mai complexe. Timpul serviciului în
asemenea unităţi ar fi oportun de stabilit cel mai redus. Pentru a fi repartizat în asemenea unităţi,
recrutul trebuie să susţină cu succes un examen anumit la pregătirea militară începătoare şi
pregătirea fizică, la fel să fie caracterizat pozitiv.
Unităţile de luptă pot fi completate cu recruţi, care au susţinut examenul la un nivel mai scăzut.
Termenul serviciului în asemenea unitate poate fi mai mare.
Unităţile de luptă se vor ocupa cu acea, cu ce trebuie să se ocupe un militar: pregătirea de luptă.
În aşa fel, automat se va înlătura factorul criminogen al serviciului militar - sustragerea militarilor
de la pregătirea de luptă.
Unităţile disciplinare - locurile de ispăşire a pedepselor disciplinare şi penale, cum ar fi arestul
disciplinar şi arestul ca pedeapsă penală, vor avea scopurile concrete şi militarii care vor exercita
serviciul militar în aceste unităţi militare vor avea o pregătire specială pentru a face faţă cerinţelor
puse în faţa lor.
Dar totuşi, pentru a scădea nivelul criminalităţii violente între militari, considerăm că ar fi necesar
ca FA ale RM să treacă la serviciul militar benevol, pe contract. Astfel, serviciul militar fiind
benevol, şi nu forţat, ca serviciul militar în termen, va pune capăt acelor încălcări ale regulilor de
comportare între militari, care se soldau cu aplicarea violenţei unul faţă de altul şi cauzarea
intenţionată sau din imprudenţă a vătămărilor corporale de diverse gravităţi.
De asemenea, considerăm că o îmbunătăţire simţitoare are nevoie şi baza ştiinţifică în lupta cu
criminalitatea violentă în FA.
Este necesară crearea unui Centru criminologic special în sistemul FA, care ar putea rezolva
următorul complex de probleme:
=cercetarea criminalităţii militare (demascarea stării şi structura factorului criminal în unităţi),
sistematic să urmărească dinamica ei;
=compararea schimbărilor criminalităţii cu desfăşurarea proceselor sociale pentru descoperirea
factorilor criminogeni şi anticriminogeni;
=analiza legitimităţii fenomenului criminal militar, relevarea dependenţei reciproce a proceselor
criminale şi a altor procese;
=elaborarea măsurilor efective, în acelaşi număr, şi economice, de influenţă asupra criminalităţii
violente militare;
=efectuarea controalelor experimentale, monitorizărilor şi activităţilor de documentare în FA;
=elaborarea şi răspândirea în toate unităţile militare a experienţei de combatere şi lupta cu
criminalitatea în FA.
Admiterea în colectivele de militari a devianţilor sau apariţia lor în timpul efectuării serviciului
militar, în mediului intern armat ar putea fi contolat şi redus pînă la minim.
Aceste schimbări calitative pot avea loc în timpul:
• completării FA;
• înnoirii procesului de învăţămînt şi de educare;
• pregătirii cadrelor militare;
• profilacticii sănătăţii sociale şi psihologice a militarilor559.
În acest principiu, strategia combaterii criminalităţii violente militare ar putea fi realizată la
nivelul FA.
Tactica însă dictează alte metode concrete de minimalizare a comportării criminale a militarilor,
care întruneşte trei blocuri:
Primul bloc - a instituţiilor social-economice (aprovizionarea economico -financiară şi
menţinerea la un nivel admisibil al militarilor de toate categoriile şi tipurilor de colective militare şi
a FA în întregime).
Al doilea bloc - instituţiile social-politice (aprovizionarea juridică a militarilor: cunoştinţe,
practică judiciară, literatură specializată).
Al treilea bloc - instituţiile în sfera spirituală (spiritul patriotic, moral)560.
559
Ворошилов С., Глинский Я., Военная девиантология, Chişinău, 1994, рag.135.
560
Ibidem, p. 136.
272
Succesul atitudinii strategice împotriva criminalităţii violente militare în colective depinde de
schimbarea structurii organizaţional - funcţionale, la fel crearea unor programe speciale.
Aceasta poate fi exprimată prin următorul algoritm:
1. Aprovizionarea informaţional - comunicativă: propaganda militar - tehnică şi unitară prin
intermediul televiziunii, radioului etc.;
2. Aprovizionarea disciplinar - delictologică: lucrul operativ şi profilactica disciplinei în unităţile
militare. Aceasta constă în formarea normelor social-militare, expertiza psihologică a infracţiunilor
militare;
3. Aprovizionarea socială şi de drept - elaborarea, realizarea şi expertiza garanţiilor sociale şi de
drept a militarilor de toate categoriile. Aceasta ar aproviziona apărarea cinstei şi demnităţii
militarilor ca cetăţean şi personalitate.
4. Aprovizionarea spiritual - morală: include aspectul religios pentru credincioşii militari şi
stimulează normele morale ale tuturor militarilor.
În FA este oportun de creat o infrastructură specială de la instituţiile militare superioare (unde ar
fi studiate aspectele ştiinţifice de conducere, socio-normative, economico - financiare) pînă la
instituţiile militare de primă treaptă (subunităţile militare) unde ar trebui să predomine aspectele
informativ - comunicative, sociale şi de drept disciplinar - psihologice. Scopul principal al activităţii
lor trebuie să includă elaborarea politicii militare efective şi mobile pe problemele militare, la fel
activitatea informaţională şi de drept şi lucrul psiho-socio-clinic.
273
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:
Acte normative şi de interpretare
1. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, promulgată la 29 iulie 1994 //
Monitorul Oficial nr.001 din 18 august 1994.
2. Buletinul nr. 3 (195) din 2004 (Anexa: Belgia), Raportul Comitetului Executiv pentru
drepturile omului al Consiliului Europei din 30.06.2003;
3. Buletinul nr. 4 (196) din 2004 (Anexa: Turcia), Raportul Comitetului Executiv pentru
drepturile omului al Consiliului Europei din 30.06.2003;
4. Code penal. Nouveau Code penal, Dalloz, 1993-1994, par Christophe Guettier, Jean Pradel;
5. Codul de comportament a persoanelor cu funcţii de răspundere în domeniul menţinerii ordinii
publice, adoptat prin Rezoluţia Asambleei Generale a ONU nr. 34/169 din 17.12.1979 //
Международная защита прав и свобод человека, Сборник документов, Москва, 1990;
6. Codul de executare al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova nr.443 din
24 decembrie 2004 // Monitorul Oficial 34-35/112 din 3 martie 2005;
7. Codul Familiei, adoptat prin Legea nr. nr.1316 la 26 octombrie 2000 în vigoare la data de 12
august 2005 // Monitorul Oficial nr.047 din 26 aprilie 2001;
8. Codul Muncii al Republicii Moldova, adoptat la 28 martie 2003, promulgat la 14 iulie 2003,
în vigoare la 1 octombrie 2003 // Monitorul Oficial nr.159 din 29 iulie 2003;
9. Codul penal al României, aprobat prin Legea nr. 301 din 28/06/2004 // Monitorul Oficial,
Partea I nr.575 din 29/06/2004, Editura Moroşan & Nicora M., 2004;
10.Codul penal al Turcmenistanului, a fost adoptat la 12 iunie 1997 şi a intrat în vigoare la 1
ianuarie 1998.
11.Convenţia (III) Cu privire la tratamentul prizonierilor de război, încheiată al Geneva la 12
august 1949 // Tratate internaţionale, Drept umanitar, Ediţie Oficială, Chişinău, 1999,// RM a aderat
la această Convenţie prin Hotărârea Parlamentului nr.1318-XII din 2 martie 1993;
12.Convenţia CSI privind asistenţa privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele
civile, familiale şi penale, încheiată la Minsk la 22 ianuarie 1993 (cuprinde 12 state CSI), ratificată
de RM prin Hotărârea Parlamentului nr.402-XIII din 16 martie 1005;
13.Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, adoptată de ONU la 20 noiembrie 1989 // RM a
aderat la această Convenţie în 1990 prin Hotărârea Parlamentului nr.408-XII din 12 decembrie
1990.
14.Convenţia de la Geneva privitoare la tratamentele prizonierilor de război din 12 august 1949,
RM a aderat la această Convenţie prin Hotărârea Parlamentului nr.1318-XII din 2 martie 1993 //
Tratate internaţionale, Ediţie oficială, Chişinău, 1999;
15.Convenţia europeană cu privire la extrădare, adoptată de Consiliul Europei la Strassbourg la
13 decembrie 1957 şi cele două Protocoale Adiţionale din 1975 şi 1978;
16.Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptată de Consiliul Europei la
Strassbourg la 20 aprilie 1959;
17.Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 4
noiembrie 1950, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953,
ratificată de RM prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997 // Ediţia Oficială
„Tratate internaţionale”, 1998, Vol.1;
18.Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane şi degradante
din 10 decembrie 1984, Ediţia oficială “Tratate internaţionale,” 1998, Vol.1;
19.Convenţia împotriva torturilor şi patru convenţii de la Geneva din 1949 despre apărarea
victimelor de război // Culegerea de tratate în vigoare, înţelegeri şi convenţii, încheiate de URSS cu
ţările străine. Ediţia XVI. Moscova, 1957;
20.Recomandarea nr. 19 (99) a Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la
medierea în cauzele penale Adoptată de Comitetul de Miniştri la 15 se 1999 la cea de-a 69 întâlnire
a reprezentanţilor miniştrilor;
21.Convenţia încheiată între Republica Română şi Regatul Belgiei privind extrădarea şi asistenţa
judiciară în materie penală // Ratificată prin Decretul nr.82/1977, publicată în Buletinul Oficial
nr.34-35/23 aprilie 1977;
274
22.Convenţia privind abolirea muncii forţate nr.105 din 25 iunie 1957. Notă: RM a aderat la
această Convenţie prin Hotărârea Parlamentului nr.707-XII din 10 septembrie 1991 // Drepturile
Omului. Compendiu de acte legislative. Ed. Epigraf, Chişinău, 2005;
23.Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS din 13 decembrie 1991 „Despre
introducerea modificărilor în Statutul disciplinar a Forţelor armate a URSS” // Buletinul
Congresului deputaţilor norodnici ai URSS şi Sovietului Suprem al URSS. 1991 nr.51;
24. Legea cu privire la apărarea naţională nr. 345-XV din 25.07.2003561
25. Legea cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei nr. 1245-XV din
18.07.2002562
26. Legea cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei nr. 1245-XV din
18.07.2002563
27. Legea cu privire la statutul militarilor nr. 162-XVI din 22.07.2005564
28. Legea cu privire la participarea Republicii Moldova la operaţiunile internaţionale de
menţinere a păcii Nr.1156-XIV din 26.07.2000565
29. Legea cu privire la rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public nr. 1384-XV
din 11.10.2002566
30. Legea cu privire la rezerva Forţelor Armate nr. 1244-XV din 18.07.2002567
31. Legea cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale Ministerului Afacerilor Interne
Nr.806-XII din 12.12.91
32. Legea privind pregătirea de mobilizare şi mobilizarea nr. 1192-XV din 04.07.2002568
33. Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a
serviciului militar în Forţele Armate nr. 941 din 17.08.2006569
34. Hotărârea Guvernului privind Doctrina militară a Republicii Moldova nr. 482-XIII din
06.06.95570
35. Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Legea nr. 52 din 02.03.2007 cu privire la
aprobarea Regulamentului disciplinei militare 571
36. Regulamentul Instrucţiei de Front al Forţelor Armate ale Republicii Moldova 572 Aprobat prin
Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 2327-IV din 3 septembrie 2009;
37. Regulamentul Serviciului de Garnizoană şi Serviciului de Gardă al Forţelor Armate ale
Republicii Moldova,573 aprobat prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 2327-IV
din 3 septembrie 2009
38. Regulamentul Serviciului Interior al Forţelor Armate ale Republicii Moldova,574 Aprobat prin
Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 2327-IV din 3 septembrie 2009
561
562
563
564
565
566
567
568
569
Monitorul Oficial nr.138-141/1026 din 01.09.2006
570
571
572
573
574
275
39.Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie Cu privire la practica judiciară în procesele
penale despre sustragerea bunurilor nr.23 din 28 iunie 2004, cu modificările introduse prin
Hotărârea Plenului nr.16 din 7 noiembrie 2005 // Culegere de hotărâri explicative ale Plenului Curţii
Supreme de Justiţie a Republicii Moldova (octombrie 2003-decembrie 2005), Chişinău, 2006;
40.Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 8 din 4.07.2005 Despre aplicarea de către
instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei naţionale şi internaţionale privind aplicarea
pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii şi exectarea acestei pedepse, p. 5,
CSJ, Culegere de Hotărâri Explicative (octombrie 2003-decembrie 2005), Ed. Cartier Juridica,
Chişinău, 2005.
41.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Culegere selectivă, Polirtom, Bucureşti,
2000;
42.Европейский суд по правам человека, Избранные решения, Том 1, «Норма», Moscova,
2001;
43.Lege României privind extrădarea nr.296 din 7 iunie 2001 // Monitorul Oficial al României
nr.326/18 iunie 2001;
44.Legea cu privire la serviciul de alternativă nr. 633 din 9.07.1991, publicată în Monitorul
Oficial nr. 006 din 9.07.1991 cu modificările: Legea nr. 482/04.12.03, MO -12/01.01.04 art.48;
Legea nr. 240/13.06.03, MO138/08.07.03 art.557; Legea nr. 206/29.05.03, MO149/18.07.03
art.598; Legea nr.534-XIV din 22.07.99;
45.Legea cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale MAI nr.806 din 12 decembrie
1991, cu modificări operate prin Legea nr.74-XVI din 12 mai 2005 // Monitorul Oficial nr.80-82 din
10 iunie 2005, art.357; Legea nr.262-XV din 15 iulie 2004 // Monitorul Oficial nr.132-137 din 6
august 2004, art.708; Legea nr.12-XV din 6 februarie 2004 // Monitorul Oficial nr.35-38 din 27
februarie 2004, etc;
46.Legea despre obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor Republicii Moldova
nr.968 din 17 martie 1992, promulgată la 17 martie 1992, în vigoare de la 10 octombrie 1992 //
Monitorul Oficial nr.003 din 17 martie 1992 (Abrogată prin Legea nr.1245 din 18 iulie 2002 Cu
privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, publicat în Monitorul Oficial nr.003 din
17 martie 1992 art.69/1.
47.Legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a X-a de la adoptarea Constituţiei Republicii
Moldova nr.278 –XV din 16 iulie 2004 // Monitorul Oficial nr.125-129 din 30 iulie 2004;
48.Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova nr.753 din 23
decembrie 1999 // în vigoare la data:25 septembrie 2005, publicat în Monitorul Oficial nr.156 din
31 decembrie 1999;
49.Legea Republicii Armenia despre obligaţiunea militară şi serviciul militar din 16 septembrie
1998;
50.Legea Republicii Uzbechistan nr.644 din 3 iulie 1992 despre obligaţiunea militară şi serviciul
militar; Codul penal adoptat la 22 septembrie 1994, în vigoare de la 1 aprilie 1995 (Ведомости ВС
Р.Узбекистан, 1995, nr.1 art.3);
51.Legea Ucrainei despre trupele de interne şi de pază şi escortă din 31 octombrie 1995 // Закони
Украинi, Vol.9, Kiev, 1995;
52.Legii Bielorusiei din 26 februarie 1991 „Despre poliţie” // Buletinul Sovietului Suprem al RSS
Bieloruse. 1991, nr.13;
53.Nouveau Code Penal, Dalloz, 1993-1994, Le livre I-er du Code penal, entre en vigueur le 1 er
mars 1994;
54.Principiile fundamentale de aplicare a forţei şi armelor de foc de către persoanele cu funcţii de
răspundere în cadrul menţinerii ordinii publice, adoptate de ONU în 1990, Documentele ONU,
A/CONF. 144/28, 1990, 5 october;
55.Regulamentul cu privire la ordinea de satisfacere a serviciului militar, în redacţia Decretului
Preşedintelui Federaţiei Ruse din 15 octombrie 1999.
56.Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale // Monitorul Oficial,
nr.170-172 din 8 august 2003.
276
57.Regulamentul de semne convenţionale şi abreviaturi, adoptat la 15 mai 1996 prin Ordinul
general nr.14 al Ministrului Apărării Naţionale // Bucureşti, 1996;
58.Regulamentului cu privire la activitatea catedrelor militare în cadrul instituţiilor de învăţământ
superior de stat, aprobat prin HG nr.587 din 20 mai 2003 // Monitorul Oficial nr.87-90 din 23 mai
2003, cu modificările intreoduse prin HG nr.194 din 18.02.2005, în vigoare din 4.03.2005;
59.Regulamentului cu privire la expertiza medico-militară în Forţele Armate ale RM, în aplicare
prin HG RM nr.897 din 23 iulie 2003, cu modificările şi completările operate prin hotărârea
Guvernului nr.887 din 3 august 2006 // Monitorul Oficial nr.131/133 din 18 august 2006.
60.Statutului tribunalului militar Internaţional, Nuremberg, semnat la Londra pe 8 august 1945,
editată de ONU la Treaty Series, Vol.82;
The National Defence Act, R.S.C. 1995, chapter nr. 5, 1998, R.S.C., 1998;
61.Tratate Internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998), Ediţie oficială,
Vol.V, Chişinău, 1998;
62.Tratate Internaţionale la care RM este parte (1990-1998), Ediţie oficială, Vol. V, Chişinău,
1998;
63.Tratatul între Republica Moldova şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în
materie civilă şi penală, încheiat în or.Kiev la 13 decembrie 1993 // ratificat de RM prin Hotărârea
Parlamentului nr.261/XIII din 4 noiembrie 1994
64.Положение о воинских преступлениях, утв. Постановлением ЦИК СССР от 29.10.1924,
Сборник документов по истории уголовного законодательства СССР и РСФСР 1917-1952
г.г., Москва, 1957 г.;
65.Положение о порядке прохождения военной службы, Москва, 1999;
66.Правовое положение курсанта военно-учебного заведения, Сб. законов, документов,
Москва, 1996;
67.Уголовный Кодекс Азербайджанской Республики, Баку, Ганун, 1995;
68.Уголовный Кодекс Латвии, С-Петербург, 2001;
69.Уголовный Кодекс Польши, Юридический Центр Пресс, Санкт Петербург, 2001;
70.Уголовный Кодекс Украины, Юридический Центр Пресс, Санкт Петербург, 2001;
71.Уголовный Кодекс Франции, Юридический Центр Пресс, Санкт Петербург, 2001;
72.Уголовный Кодекс Швейцарии, Юридический Центр Пресс, Санкт-Петербург, 2001;
73.Уголовный Кодекс Швеции, Юридический Центр Пресс, Санкт Петербург, 2001;
74.Федеральный Закон «О воинской обязанности и военной службе»,от 28 марта 1998г.
nr.53 – ФЗ;
Cursuri, tratate, monografii:
75.Dicţionarul Enciclopedic al Limbii Române, Bucureşti, 1984;
76.Abraham P., Derşidan E., Codul penal al României, comentat şi adnotat, Editura pentru Ştiinţe
Naţionale, Bucureşti, 2002;
77.Arădăvoaice Gh., Iliescu D., Niţa L.D., Terorism, antiterorism, contraterorism, Oradea, 1997;
78.Barac L., Răspunderea şi sancţiunea juridică, Lumina Lex, Bucureşti, 1997;
79.Barbăneagră A., Infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii, Chişinău, 2005;
80.Basarab M., Drept penal, partea generală, Vol.1, Editura “Chemarea”, Iaşi, 1992;
81.Basarab M., Drept penal, Partea generală, Vol.II, Editura „Lumina Lex”, Cluj Napoca, 1997;
82.Basarab M., Moldovan L., Suian V., Drept penal, Partea specială, Vol.II, Cluj-Napoca, 1997;
83.Botnaru S., Şavga A., Grosu V., Grama M., Drept penal, Partea generală, Vol.I, Editura
„Cartier juridic”, Chişinău, 2005;
84.Brânză S., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., Ulianovschi X., Drept penal, Partea specială, Vol.II,
Editura „Cartier Juridic”, Chişinău, 2005;
85.Bulai C., Drept penal Român, Partea generală, Vol.I, Casa de editură şi presă “Şansa” – SRL.,
Bucureşti, 1992;
86.Carus S., Bioterrorism and Biocrimes, N-Y., 2000;
87.Cioclei V., Criminologie etiologică, Editura “Actami”, Bucureşti, 1996;
88.Cojocaru D., Infracţiuni contra capacităţii de apărare a României, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1975;
277
89.Commentary on the Additional Protocols of 8 June 1977 to the Geneva Conventions of 12
August 1949, ICRC, Martinus Nijoff Pudlishers, Geneva, 1986, pag.1010, Cap.3537;
90.Concepţie, principii, structuri şi metodele europene de prevenire a criminalităţii, Ministrul
de Interne, Bucureşti, 1993;
91.Dincu A., Bazele criminologiei, Bucureşti, 1993;
92.Dobrinoiu V., Conea N., Drept penal, Partea specială, Vol.II, Editura „Lumina Lex”,
Bucureşti, 2000;
93.Dobrinoiu V., Lazăr V., Infracţiunile contra capacităţii de apărare a României, Editura
Militară, Bucureşti, 1994;
94.Dobrinoiu V., Pascu I., Lazar V., Nistoreanu Gh., Molnar I., Boroiu A., Drept penal, Partea
specială, Editura didactică şi pedagogică, R.A., Bucureşti, 1992;
95.Dongoroz V., Kahane S., Oancea I., Fodor I., Iliescu N., Bulai C., Stănoiu R., Roşca V.,
Explicaţii teoretice ale Codului penal Român, Vol.I-VI, Partea Specială, Bucureşti, 1972;
96.Dragomirescu V., Psihologia comportamentului deviat, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1976;
97.Eric D., Le Excuse de l’ordre superieur et l’etat de necessite, in Revue Belge de Droit
International (RBDI), 1978-1979, Vol.XIV;
98.Florea M., Responsabilitatea acţiunii sociale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1976;
99.Giurgiu N., Elemente de criminologie, Iaşi, 1992;
100. Greene L.C., Superior orders in national and international law. Sijthoff, Leyden, 1976;
101. Loghin O., Filipaş A., Drept penal român, Partea specială, Casa de Editură şi Presă
“Şansa” SRL, Bucureşti, 1992;
102. Loghin O., Toader T., Drept penal român, Partea Specială, Bucureşti, 1997;
103. Loghin O., Toader T., Drept penal român, Partea specială, Ediţia a VI-a, revăzută şi
adăugită, Casa de editură şi presă “Şansa”, Bucureşti, 2001;
104. Macari I., Dreptul penal al Republicii Moldova, Partea generală, Chişinău, 2002;
105. Manual for Courts-Martial United States (2002 edition), Washington, 2002.
106. Maunoir J.-P., La repression des crimes de geurre devant les tribunaux francais et allies,
teză, Universitatea din Geneva, Facultatea Drept, 1956;
107. Nagacevschi V., Bostan G., Lupan O., Mironov V., Ghid privind aplicarea Convenţia CSI
privind asistenţa privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile, familiale şi
penale, încheiată la Minsk la 22 ianuarie 1993, Editura Arc, Chişinău, 2000;
108. Oancea I., Probleme de criminologie, Bucureşti, 1997;
109. Oancea I., Tratat de drept penal, Partea generală, ALL, Bucureşti, 1994;
110. Pitulescu I., Ranete I., Derdişan E., Abraham P., Dicţionar explicativ şi practic de drept
penal şi procesual penal, Editura Naţional, Bucureşti, 1999;
111. Ponta V., Nemeş V., Miroi M., Note de curs, Ed. „Lumina Lex”, Bucureşti, 2004;
112. Porra S., Paoli C. Code annote de deontologie policiere, Paris, 1991;
113. Rachel Hodgkin şi Peter Newell, Ghid de aplicare practică a Convvenţiei cu privire la
Drepturile Copilului (Tradus de A. Anghel, C. Hârceag, M. Vrăjitor, M. Constantinescu), UNICEF,
Ed. Cartier, 2001;
114. Raportul Comisiei dreptului internaţional despre lucrările sesiunii a 37-ea a ei în 1986.
Propunerea proiectului articolului 8 (S), înaintată de dl Dudu Tiamom. Actul A/41/10.
115. Stoica I., Îndrumar juridic privind apărarea naţională, Editura Militară 1973;
116. Ulianovschi Gh., Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, Chişinău, 1999;
117. Ulianovschi X. Conceptul infracţiunii militare în dreptul penal. Chişinău: ULIM, 2009.
553p.
118. Ulianovschi X., Barbăneagră A., Berliba V. et. al. Codul penal al Republicii Moldova.
Comentariu. Chişinău: Centrul de Drept al Avocaţilor, 2009. 860 p.
119. Ulianovschi X. Participaţia penală. Chişinău: Centrul de Drept, 2000. 239 p.
120. Ulianovschi X., Ulianovschi Gh., Bucatari V. Dreptul militar în Republica Moldova.
Chişinău: Prut Internaţional, 2003. 360 p.
278
121. Ulianovschi X., Brânză S., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., Drept penal, Partea specială,
Vol. II, Editura „Cartier Juridic”, Chişinău, 2005;
122. Ulianovschi X., Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C., Holban V., Popovici T.,
Ulianovschi Gh., Ursu N., Codul penal. Comentat şi adnotat, sub red. A.Barbăneagră, Cartier
juridic, Chişinău, 2005;
123. Ulianovschi X., Barbăneagră A., Carpov T., Borodac A., Ulianovschi Gh., şi alţii, Codul
penal al Repiublicii Moldova. Comentariu, sub red. A.Barbăneagră, Cartier juridic, Chişinău, 2003;
124. Ulianovschi X., M. Sassoli, A. Ptchelintsev, S. Catsura, S. Avetisean, K. Sergeev, Allan
McChesney, Conscript’s rights and military justice training manual, Budapest, Hungary, 2002; К.
Ульяновский, М. Cассоли, А. Пчелинцев, С. Кацура, С. Аветисян, К. Сергеев, Аллан Мак
Чесни, Права призывников и военная юстиция Учебное пособие Венгрия Будапешт 2002
125. Ulianovschi X., Babâră V., Pâslă M., Parcevschi N., Ulianovschi T., Pregătirea tinerilor
cetăţeni pentru apărarea Patriei. Aspecte legislative şi psihologice pentru recruţi şi militari în
termen, Chişinău, 2004;
126. Ulianovschi X., Participaţia penală, Chişinău, 2000;
127. Ulianovschi X., Ulianovschi Gh., Bucatari V., Dreptul militar în Republica Moldova, Ed.
Prut Internaţional, Chişinău, 2003;
128. Ulianovschi X., Dilon M., Rotaru V., Coval R., Popa D., Manual de mediere, Institutul de
Reforme Penale, Chişinău, 2006.
129. Ulianovschi X., Ulianovschi T., Cetăţenii Republicii Moldova şi serviciul militar,
Chişinău, 2002;
130. Ulianovschi X., Ulianovschi T., Drepturile militarilor în documentele naţionale şi
internaţionale, Chişinău, 2005.
131. Ulianovschi X., Probaţiunea. Alternative la detenţie, Ed. Prut Internaţional, Chişinău,
2004.
132. Ulianovschi X., Golubţov I., Zaharia V., Cojocaru V., Noţiuni generale privind instituţia
probaţiunii, în Ghidul consilierului de probaţiune, Chişinău, 2004
133. Ulianovschi X., Serbinov I., Golubţov I., Lazari T., Ghid practic privind munca
neremunerată în folosul comunităţii, Ed. Prut Internaţional, Chişinău, 2004.
134. Ulianovschi X., Mîrza V., Golubţov I., Rîjicova S., Ghid privind munca neremunerată în
folosul comunităţii, aplicată faţă de minori, Chişinău, 2005.
135. Ungureanu A., Drept penal român, Partea generală, Lumina Lex, Bucureşti, 1995;
136. Аветисян С., Воинские преступления. Теория и практика, Ереван, 2001;
137. Алиев Н., Проблемы военного право, Азербайджан, Баку, 1999;
138. Анашкин Г.З., Ахметшин Х.М., Бородин С.В., Комментарий к Уголовному Кодексу
РСФСР, Юридическая литература, Москва, 1980;
139. Антонян Ю.М., Терроризм, Москва, 1998;
140. Ахметшин Х.М., Cовершенствование законодательства об ответственности за
преступления против военной службы, Москва, 1997;
141. Ахметшин Х.М., Васильев Н.В., Кудрявцев В.Н., Шанин В.И., Воинские
преступления, Москва, 1970;
142. Ахметшин Х.М., Медведев А.М., Самойлов Е.М., Тер-Акопов А.А., Закон об
уголовной ответственности за воинские преступления. Комментарий, Юридическая
литература, Москва, 1986;
143. Ахметшин Х.М., Самовольное оставление части или места службы, Научно-
практический комментарий, Москва, 1998 г.;
144. Безнасюк А.С, Толкаченко А.А., Уголовные наказания военнослужащих: теория,
законодательство, практика, Москва, 1999;
145. Блишченко И., Responsabilite en cas de violation du droit international humanitaire, in
Les dimensions du droit humanitaire, Pedone and UNESCO, Paris, and Henry Dunant Institute,
Geneva, 1986;
146. Блохин Ю.И., Воронцов С.А., Гайков В.Т. и др., Комментарий к Уголовному
Кодексу Российской Федерации с постатейными материалами и судебной практикой,
Издательский Центр «МарТ», Москва, 2002;
279
147. Бушуев Г., Новое в законодательстве о преступлениях против военной службы,
Москва, 1996;
148. Бушуев Г., Разграничение преступлений, ответственность за которых
предусмотрена ст. 245-248 УК РСФСР, Москва, 1964;
149. Ваулина Т.И., Волостнов П.А., Ковалев М.И., Уголовное право, Особенная часть,
Издательская группа Норма, Москва;
150. Вихров А.А., Вопросы теории и практики военно-правовой идеологии США, под
общ. ред. В.П.Сальникова: Санкт- Петербургский юридический институт, МВД России,
1996;
151. Владимиров В.А., Гришанин П.Ф., Загородников Н.И., Кириченко В.Ф., Кузнецов
А.В., Якубович М.И., Советское уголовное право, Часть особенная, Москва, Юридическая
литература, 1973 г.;
152. Ворошилов С., Глинский Я., Военная девиантология, Кишинёв, 1994;
153. Голышева Р.А., Общая характеристика Особенной части Уголовного Кодекса
Азербайджанской Республики в Новое уголовное законодательство стран СНГ и Балтии, под
редакцией Л.Л. Кругликова, Москва, 2002;
154. Горный А.Г., Legalitatea socialistă şi ordinea de drept militară, Москва, 1973;
155. Губко А.А., Объект и система воинских преступлений, Санкт-Петербургский
университет МВД России, 2003;
156. Дияков С., Игнатьев A., Луньов В., Никулин С., Уголовное право, Учебник для
ВУЗов, Норма, Москва, 1999;
157. Долгова А.И., Криминология, учебник. Издательская группа Норма - Инфра – М,
Mосква, 1999;
158. Еремин В.Н., Уголовное право Японии, в Уголовное законодательство зарубежных
стран, под ред. Козочкина И.Д., Москва, Зерцало, 1999;
159. Жарких В.А., Насильственные преступления против военной службы, Краснодар,
2005;
160. Закон об уголовной ответственности за воинские преступления, под ред., Горный
А.Г., Москва, 1986;
161. Золотухин Ю., К вопросу о социально-значимых свойствах личности и некоторых
особенностях специального субъекта преступления, Mосква, 1971;
162. Игнатова М.А., Уголовное право Италии, в Уголовное право зарубежных стран,
под ред. Козочкина И.Д., Москва, Омега - Л, 2003;
163. Коментарий к Уголовному Кодэксу РСФСР, Москва, 1984;
164. Комментарии к Уголовному кодексу РСФСР, под ред. Северин Ю., Mосква, 1980;
165. Комментарий к Уголовному Кодексу Российской Федерации с постатейными
материалами и судебной практикой, под ред. Улезько C.И. и Смоленского M.Б., Ростов на
Дону, Издательский центр «МарТ» 2002;
166. Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации с постатейными
материалами и судебной практикой, Улезько С.И., Смоленский М.В., Ростов на Дону, 2002;
167. Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации с постатейными
материалами и сyдебной практикой, под ред. Волкова И.К., Ростов на Дону, 2002;
168. Комментарий к Уголовному Кодексу Российской Федерации, под ред. Улезько
С.И., Москва, МарТ, 2002;
169. Комментарий к Уголовному кодексу РСФСР, под ред. Северин Ю., Москва, 1980;
170. Криминология, под редакцией Долговой А.И., Москва, 1999;
171. Крылова Н.Е., Серебренникова А.В., Уголовное право зарубежных стран, Москва,
1998;
172. Кудрявцев В.Н., Объективная сторона преступления, Москва, 1960;
173. Кузнецова Н.Ф., Уголовный Кодекс Российской Федерации (Общая часть), в Новое
уголовное законодательство стран СНГ и Балтии, под ред. Кругликов Л.Л., Москва, ЛекЭст,
2002;
174. Лавруков M.М., Квалификация воинских насильственных преступлений, Москва,
2004;
280
175. Лаяарев А.М., Субьект преступления, Москва, 1981;
176. Лейкина Н.С., Грабовская Н.П., Субъект преступления, Курс советского
уголовного права, Общая часть, Том 1, Ленинград, 1968;
177. Лукашов А.И., Уголовный Кодекс Республики Беларусь. Реальность и проблемы
правового регулирования, в Новое уголовное законодательство стран СНГ и Балтии под ред.
Кругликов Л.Л., Москва, ЛекЭст, 2002;
178. Лунев В.В., Субъективное вменение, Москва, 2000;
179. Ляхов Е.Т., Политика терроризма, Москва, 1997;
180. М.Ковалёв, Соучастие в преступлении, Ученные труды, Том 5, Cерия “Уголовное
право”, Свердловск, 1961;
181. Магчёв Ю., Тихомиров А., Военное право, Москва, 1998;
182. Мигачёв Ю., Тихомиров С., Военное право, Москва, 1998;
183. Нюрнбергский процесс, Сборник материалов в 8 томах, Том I., Москва, 1987;
184. Пионтковкий А.А., Курс советского уголовного права, Том 2, Москва, 1970;
185. Полторак А.И., Нюрнбергский процесс (Основные правовые проблемы), Москва,
1966;
186. Польяшева Р.А., Общая характеристика Особенной части Уголовного Кодекса
Азербайджанской Республики, в Новое уголовное законодательство стран СНГ и Балтии, под
ред. Кругликов Л.Л., Москва, ЛекЭст, 2002;
187. Преступление и наказание в Российской Федерации. Комментарий к УК РФ, под.
ред. Цвятияовича А.Л. и Горелкина Л.С., Москва, 1997;
188. Преступления против военной службы, Военно-уголовное законодательство
Российской Федерации, Москва, 1999;
189. Преступления против военной службы, под ред. Петухова Н.А., Норма-Инфра М,
Москва, 2002;
190. Пчелинцев А.В., Томаева Е.В., Европейский Суд по правам человека: процедура и
практика по делам военнослужащих, Москва, 2001;
191. Рарог А.И., Субъективная сторона и квалификация преступлений, Москва, 2001;
192. Романов П., Шаш В., Советское право и его роль в строительстве и укреплении
Вооруженных Сил СССР, Москва, 1978;
193. Рустамбаев М.Х., Якубов А.С., Уголовное законодательство Узбекистана. История
создания, действительность, перспективы развития, в Новое уголовное законодательство
стран СНГ и Балтии, под ред. Кругликов Л.Л., Москва, ЛекЭст, 2002;
194. Самандаров Ф.Ю., Польяшева Р.А., Некоторые вопросы общей части в Уголовном
Кодексе Азербайджанской Республики, в Новое уголовное законодательство стран СНГ и
Балтии, под ред. Кругликов Л.Л., Москва, ЛекЭст, 2002;
195. Самойлов А.С., Уголовная ответственность военнослужащих за нарушение правил
обращения с оружием и иными предметами представляющими повышенную опасность для
окружающих, Москва, 1989;
196. Сарыев Г.Д., Характеристика общей и особенной частей Уголовного Кодекса
Туркменистана, в Новое уголовное законодательство стран СНГ и Балтии, под ред.
Кругликов Л.Л., Москва, ЛекЭст, 2002;
197. Серебренникова А.В., Уголовное право ФРГ, в Уголовное законодательство
зарубежных стран, под ред. Козочкина И.Д., Москва, Зерцало, 1999;
198. Советское уголовное право, Часть особенная, пол ред. Загородников Н., Москва,
1983;
199. Соотак Я., Общая характеристика Уголовного Кодекса Эстонской Республики, в
Новое уголовное законодательство стран СНГ и Балтии, под ред. Кругликов Л.Л., Москва,
ЛекЭст, 2002;
200. Тер-Акопов А.А., Правовые основания ответственности за воинские преступления,
Москва, 1982;
201. Тер-Акопов А.А., Развитие системы советского военно-уголовного
законодательства / 50 лет военно-юридического образования в СССР/, Москва, 1987;
281
202. Ткешелиадзе Г.Т., Леквеишвили М.Ш., Хурошвили Г.А., Новый Уголовный кодекс
Грузии, Новое уголовное законодательство стран СНГ и Балтии, под редакцией Кругликова
Л.Л., Москва, 2002;
203. Толкаченко А.А., Проблемы субъективной стороны преступления в практике
военных судов, Москва, 2005;
204. Уголовное законодательство зарубежных стран. Сборник законодательных актов,
под ред. Козочкина И.Д., Москва, Зерцало, 1999;
205. Уголовное право зарубежных государств, Общая часть, под ред. Козочкина И.Д.,
Москва, 2003;
206. Уголовное право России, Общая часть, под. ред. Здравомыслова Б.В., Москва,
Юристь, 1996;
207. Уголовный Кодекс Украины: Особенности и новеллы, в Новое уголовное
законодательство стран СНГ и Балтии, под ред.Л.Л.Кругликов, Москва, ЛекЭст, 2002;
208. Ульяновский К., Аветисян С., Концепции и составы дисциплинарных нарушений и
воинских преступлений дисциплинарные уставы и уголовные кодексы // Права призывников
и военная юстиция, М.Сассоли, К.Ульяновский, А.Пчелинцев, С.Кацура, С.Аветисян,
К.Сергеев, Будапешт, 2002;
209. Ушаков А.В, Объект преступления, Уголовное право РФ., Общая часть, Учебник
под ред. Здравомыслова Б.В., Красикова Ю.А., М., Юрид. Лит., 1994;
210. Фокс В., Введение в криминологию, под ред. Никифорова Б., Прогресс, Москва,
1995;
211. Хан-Магомедов Д.Е., Ответственность за воинские преступления, Москва, 1959;
212. Чхиквадзе В.М., Советское военно-уголовное законодательство, Москва, 1948;
213. Шулепов В.П., Уголовно правовая борьба с преступлениями против обороны
СССР, Москва, 1987;
Publicaţii periodice:
214. Bădoiu C., Constituţia şi magistratura militară // Revista “Dreptul”, nr.5, 1995;
215. Codice penale militare di guerra: entra automaticamente in vigore anche nelle missioni di
paci // Rivista socio-culturale fondata da Maurizio Lintozzi, 12.11.2001;
216. Clocotici D., Executarea măsurii educative de internare a minorilor în şcolile speciale de
muncă ţi reeducare, Buletinul Penitenciarelor, Ed. Direcţia Penitenciarelor, nr. 4/1982, pag. 50-66.
217. Popescu D.C., Caracterele generale ale infracţiunilor contra capacităţii de apărare a
României // RRD, nr.7/1993, pag.63;
218. Retca I., Militar. Înţelesul termenului // Revista de drept penal, Anul V, nr.2, Aprilie-Iunie,
Bucureşti, 1998;
219. Ulianovschi X., Legislţia penal-militară: sugestii, constatări, Legea şi Viaţa, nr. 1, 1996,
pag. 13-15
220. Ulianovschi X., Legislaţia Republicii Moldova în lumina Convenţiei Europene pentru
Drepturile Omului, Legea şi Viaţa, nr. 7, 1997, pag. 3-6; Права человека. Европейская
Конвенция и законодательство Молдовы, Закон и жизнь, nr. 7, 1997, pag. 3-6.
221. Ulianovschi X., Autoratul ca formă a participaţiei penale, Legea şi Viaţa, nr. 11, 1998, pag.
24
222. Ulianovschi X., До принятия нового УК, необходимы изменения в действующем,
Закон и Жизнь, nr. 1, 1998, pag. 29-32.
223. Ulianovschi X., În contradicţie cu doctrina penală, Dreptul, nr. 13 (62), Iulie, 2004, p. 4.
224. Ulianovschi X., Cazurile de exonerare a persoanelor care exercită serviciul militar de
răspunderea penală pentru infracţiunile militare // Analele ULIM, Secţiunea Drept, Vol.6, Anul
2005;
225. Ulianovschi X., Caracterul obiectiv al infracţiunii de dezertare, Analele ULIM, Seria
Drept, vol. 7, 2007.
226. Ulianovschi X., Unele sugestii cu privire la constituţionalitatea Statutului Curţii Penale
Internaţionale (CPI). Aspecte militare ale Statutului CPI, Avocatul Poporului, nr. 8-9, 2007, pag.
12-13;
282
227. Ulianovschi X., Дисциплинарный арест военнослужащих срочной службы. Проблемы
и практика применения, Закон и Жизнь, nr. 2, 2002, pag. 15
228. Ulianovschi X., Noţiunea infracţiunii militare în Noul Cod penal, Revista Naţională de
Drept, nr. 10, 2002, pag. 45;
229. Ulianovschi X., Răspunderea penală a persoanelor juridice, Revista Naţională de Drept, nr.
2, 2002, pag. 4-7;
230. Ulianovschi X., Răsopunderea penală a minorilor, Revista Naţională de Drept, nr. 3, 2002,
pag. 10-12.
231. Ulianovschi X., Noţiuni generale cu privire la participaţia la infracţiunile cu subiecţi
speciali, Revista „Themis”, nr. 9, 2002, pag. 38;
232. Ulianovschi X., S. Hanganu, Медиация по уголовным делам. Действующее
законодательство Республики Молдова и его внедрение, Формувание украинской модели
видновного правосудия, Международная конференция, Киев, 10-11 лютого, 2005, pag. 91-94.
233. Ulianovschi X., Consideraţiuni generale cu privire la subiectul special al infracţiunilor
militare // Revista Naţională de Drept, nr.3, martie, 2006;
234. Ulianovschi X., Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei prevăzute de cap. XVIII
Cod penal Republica Moldova „Infracţiuni mlitare,” Revista „Eurodreptulş”, Universitatea „Spiru
Haret”, Bucureşti, Romania, nr. 2, aprilie-iunie 2006, pag. 16-55.
235. Ulianovschi X., Executarea ordinului ca circumstanţă care exclude caracterul penal al
faptei // Revista Naţională de Drept, nr.6 (69), 2006;
236. Ulianovschi X., Maxime juridice latine, Nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege //
Revista de Ştiinţe penale, Anuar, Anul II, 2006;
237. Ulianovschi X., Persoana fizică şi vârsta - semne principale ale subiectului infracţiunilor
militare // Revista de Ştiinţe Penale, Anul II, 2006;
238. Ulianovschi X., Ulianovschi Gh., Subiectul infracţiunilor militare în legislaţia penală a
altor ţări //Avocatul Poporului, nr. 2, 2006;
239. Ulianovschi X., Dreptul militar şi legislaţia militar-penală în sistemul de drept al
Republicii Moldova, Revista Naţională de Drept, nr. 11, noiembrie, 2006, pag. 43-47;
240. Ulianovschi X., Ulianovschi T., Bioterorismul - o particularitate a terorismului
internaţional // Revista Naţională de Drept, nr. 2, februarie 2006;
241. Ulianovschi X., Unele aspecte privind latura subiectivă a infracţiunilor militare, Revista de
Criminologie, drept penal şi criminalistică, nr. 3-4, 2006, pag. 30-40.
242. Ulianovschi X., Delimitarea terorismului internaţional de agresiunea armată. Sistemul de
măsuri de combatere a terorismului, Materialele Conferinţei Ştiinţifico-practice internaţionale
„Prevenirea şi combaterea fenomenului terorismului: actualităţi şi perspective”, 18 mai 2006,
Chişinău, pag. 74-82.
243. Ulianovschi X., Ulianovschi T., Jurisdicţia instanţelor judecătoreşti militare. Aspecte
internaţionale şi naţionale // Avocatul Poporului, nr.12, 2005, pag. 6-8;
244. Ulianovschi X., Ulianovschi T., Jurisdicţia instanţelor judecătoreşti militare. Aspecte
internaţionale şi naţionale // Avocatul Poporului, nr.1, 2006, pag. 6-14.
245. Ulianovschi X., Trăsăturile distincte ale obiectului infracţiunilor militare, Revista
„Avocatul Poporului”, nr. 5/2007, pag. 18-21;
246. Ulianovschi X., Răspunderea juridică a militarilor şi disciplina militară // Dreptul Militar
în Republica Moldova,
247. Zafton N., Imperativul vremii: crearea armatei profesionale // Legea şi viaţa nr. ll, 1994;
248. Актуальные проблемы деятельности военных судов Российской Федерации // Право
в Вооруженных Силах, нр.5, май, 2003 г.;
249. Артамонов Н.В., Орлов Г.В., Проблемы правового статуса военнослужащих
СССР // Советское государство и право, 1990, nr.11;
250. Ахметшин Х.М., Военно-уголовное законодательство в системе военного права
Российской Федерации. // Российский правовой вестник, nr.1, aprilie 2004;
251. Ахметшин Х.М., Уклонение от исполнения обязанностей военной службы путем
симуляции болезни или иными способами // Право в Вооруженных Силах, nr.8, август, 2004
г.;
283
252. Затеплин О.К., Состав преступления против военной службы. Субъективная сторона
преступления // Военно-уголовное право, 2002, nr.11-12;
253. Максимов В., Când poliţistul refuză să îndeplinească ordinul // Justiţia sovietică, 1991,
nr.17;
254. Н.А.Шулепов, Военные суды в современном мире и права человека // Право в
Вооруженных Силах, nr. 6, июнь, 2003;
255. Н.Меркушев, Соучастие в преступлениях со специальным субъектом // Scrieri
ştiinţifice ale Bibliotecii de stat Beloruse, Ediţia a 34-a, Seria juridică, 1957;
256. Национальная безопасность, Россия в 1994 году // Обозреватель, специальный
выпуск, Москва, 1993;
257. О состоянии и мерах по усиления борьбы с экономической преступностью и
коррупцией в Российской Федерации, Докладная справка МВД России // Щит и меч, 1997;
258. Толкаченко А.А., Оскорбление военнослужащего (Научно-практический
комментарий к ст.336 УК РФ) // Право в Вооруженных Силах, nr.2, февраль, 2004г.;
259. Шестаков В.А., Основания и критерии криминализации в законодательстве о
преступлениях против военной службы нарушений правил обращения с оружием и иными
предметами представляющими повышенную опасность для окружающих // Журнал «Право и
безопасность», 4 (13), декабрь, 2004;
260. Шулепов Н.А., Военные суды в современном мире и права человека // Право в
Вооруженных Силах, nr.6, июнь, 2003;
261. Постановления Верховного Суда Республики Узбекистан от 15 сентября 2000 года,
Тошкент, 2000;
Surse electronice (web site-uri)

262. Codice penale militare di pace (htth.//www.militari.org/legge/codici penalimilitari.htm);
263. General Accounting Office “Combating Terrorism: Issues to be resolved to Improve
Counterterrorism Operations”, letter report, October, 27, 1999, GAO/RCED-00-3.
http://frwebgate4.access.gro.gov;
264. General Accounting Office “Combating Terrorism: Issues to be resolved to Improve
Counterterrorism Operations”, letter report, May, 13, 1999, GAO/NSID-99-135, accessed at
http://frwebgate4.access.gro.gov;
265. Geoff. St. John, The Military Justice Sistem, www.forces.gc.ca;
www.forces.gc.ca/searche.htmhttp ; www.forces.gc.ca/helpe.htm;
266. La 10 octombrie 2000 Curtea European a lăsat fără examinare 6 cereri vs. Marea
Britanie, analogice cu cea a lui Findlay, pe motivul că Marea Britanie a introdus respectivele
modificări a legislaţiei sale, iar guvernul ţării a reparat dauna materială şi morală provocată prin
acele condamnări ilegale.(www.hri..ca/fortherecord2000.index.htm );
267. Rome Statute of the International Criminal Court, Text of the Rome Statute circulated as
document A/CONF. 183/9 of 17 july 1998 and corrected by proces-verbaux of 10 November 1998;
12 july 1999; 30 November 1999; 8 may 2000; 17 january 2001 and 16 january 2002. The Statute
entered into force on 1 july 2002, Produced bz Public Information and Documentation Section of
the ICC, The Netherlands, Republicas Moldova a semnat Statutul în anul 2000 htr://www.icc-
cpi.int.;
268. Stallman R., The Injustice of Militarz Courts, 25 Nov. 2001 // rms@gnu.org;
269. Борисенко Б., Особенности уголовной ответственности военнослужащих,
rambler.ru/law.edu.ru/script/ cntsource.ID=10000;
270. Губков А.А., Объект воинского преступления, Докторская диссертация, 2004,
www.law.edu.ru;
271. Губков А.А., Объект воинского преступления, Докторская диссертация, 2004,
www.law.edu.ru.
284

Chişinău 2015

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Chişinău 2015

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ULIANOVSCHI Xenofon

MANUAL DE DREPT PENAL MILITAR

Catedra Drept Public

MANUAL DE DREPT PENAL MILITAR

Valeriu CUŞNIR, doctor habilitat în drept, profesor universitar, Director al

Tema 1. Consideraţiuni generale cu privire la infracţiunile militare…...........................12

Tema 2. Sistemul infracţiunilor militare…………………………………………………39

Tema 4. Răspunderea juridică a militarilor şi disciplina militară……………………..82

Tema nr. 5 Participaţia la infracţiunile militare…………………………………………100

Tema 6. Obiectul infracţiunilor militare………………………………………………....107

Tema 7. Latura obiectivă a infracţiunilor militare.

Tema 9. Latura subiectivă a infracţiunilor militare………………..……………………164

Tema 10. Analiza juridico-penală a infracţiunilor militare…………………………….170

Tema 11. Sistemul justiţiei militare……………………………………………………….262

Tema 12. Analiza criminalităţii violente între militari…………………………………...284

R.M. = Republica Moldova

Evoluția societăților contemporane a atins, la etapa actuală, un nivel de dezvoltare consecventă

1. Dreptul militar şi legislaţia militar-penală în sistemul de drept al Republicii

2. Izvoarele Dreptului militar.

Constituţia Republicii Moldova ca izvor al Dreptului militar.

Legile R. Moldova ca izvoare ale Dreptului militar.

Regulamentele militare ca izvoare ale Dreptului Militar.

Regulamentul Serviciului de Garnizoană şi Serviciului de Gardă al Forţelor Armate ale Republicii

Regulamentul cu privire la modul de îndeplinire a serviciului militar în Forţele Armate 30

Decretele Preşedintelui ţării în sfera militară, ca izvoare ale Dreptului militar.

Hotărârile Guvernului Republicii Moldova în sfera militară, ca izvoare ale Dreptului

Convenţiile şi Tratatele internaţionale în sfera militară, ca izvoare ale Dreptului militar.

Actele conducerii militare ca izvoare ale Dreptului militar.

3. Legislaţia militar-penală (Dreptul penal militar) a Republicii Moldova

Legislaţia militar-penală a Republicii Moldova (Dreptul penal militar) reprezintă o totalitate

4. Noţiunea infracţiunii militare şi caracteristicile ei.

5. Delimitarea infracţiunilor militare de delictele disciplinare

6. Fapta prevăzută de legislaţia militar-penală ce nu prezintă gradul prejudiciabil al unei

Tema nr. 2 Sistemul infracţiunilor militare

1. Sistemul infracţiunilor militare în legislaţia penală a R. Moldova.

2. Sistemul infracţiunilor militare în ţările CSI şi Baltice

3. Sistemul infracţiunilor militare în alte ţări din Europa.

Legea penală stabileşte normele de conduită în concordanţă cu interesele societăţii sau

3. Starea de extremă necesitate.

4. Executarea ordinului ca circumstanţă care exclude caracterul penal al faptei.

a) De la tribunalului din Nurnberg la activitatea ONU.

2. Răspunderea contravenţională a militarilor.

3. Răspunderea materială a militarilor.

4. Disciplina militară şi răspunderea disciplinară a militarilor.

Tema nr. 5 Participaţia la infracţiunile militare

2. Participanţii la infracţiunea militară

3. Condiţiile participaţiei penale la săvârşirea infracţiunii militare

1. Caracteristica generală a obiectului infracţiunii.

2. Caracteristica generală a obiectului infracţiunilor militare.

3. Obiectul juridic special al infracţiunilor militare.

4. Obiectul material al infracţiunilor militare.

Tema 7. Latura obiectivă a infracţiunilor militare.

2. Noţiuni generale cu privire la latura obiectivă a infracţiunii militare.

Tema 8. Subiectul infracţiunii militare

2 Noţiunea subiectului infracţiunilor militare.

Colaboratorii sistemului penitenciar:.

2.3. Vârsta subiectului infracţiunii militare.

c) Persoanele sare satisfac serviciul militar cu termen redus - subiecţi ai infracţiunilor

d) Militarii pe contract - subiecţi ai infracţiunilor militare.

2.4. Apariţia şi încetarea raporturilor juridice penal-militare.

Conform aceluiaşi articol a Legii susindicate, durata serviciului militar se calculează:

Totuşi, considerăm că statutul de militar, în cazul încheierii contractului pentru efectuarea

2.5. Depunerea Jurământului militar: condiţie specială pentru recunoaşterea militarului în