tradiţiune, mod de dobândire a drepturilor reale, constând în simpla predare materială a

obiectului; operează transferul proprietăţii în cazul darurilor manuale. în actele juridice

translative, având ca obiect bunuri certe, dreptul real fiind transmis dobânditorului prin chiar
încheierea acordului de voinţă, tradiţiunea operează numai transmiterea posesiei lucrului, partea
pusă în întârziere pentru îndeplinirea obligaţiei de a face tradiţiunea lucrului va suporta riscurile
pieirii fortuite a lucrului, afară dacă poate dovedi că lucrul ar fi pierit şi la dobânditor, dacă i-ar fi
fost predat.

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/tradiiune

contract de depozit, definiție - contract prin care o persoană numită deponent sau depunător
încredinţează un lucru mobil altei persoane, numită depozitar, care se obligă să-1 păstreze şi să-1
restituie în natură la termenul convenit sau la cerere. Este un contract real şi unilateral, când are
caracter gratuit, sau sinalagmatic, când are caracter oneros. Condiţiile de validitate sunt cele care
se cer, în general, pentru validitatea oricărui contract. Contractul de depozit se poate înfăţişa în
mai multe variante şi anume: depozit voluntar sau obişnuit, depozit necesar, depozit neregulat şi
depozit sechestru.

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/contract-de-depozit

depozitul neregulat, numit și depozitul bunurilor fungibile şi consumptibile, este o varietate a

depozitului (obişnuit, voluntar). În acest caz, depozitul are ca obiect lucruri fungibile şi
consumptibile care nu trebuie restituite în natură (în individualitatea lor), ci prin alte lucruri de
acelaşi gen. Astfel, depozitarul este obligat să restituie, la termen sau la cerere, alte bunuri de
aceeaşi natură, cantitate şi calitate cu cele primite.

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/depozit-bunuri-fungibile-consumptibile

contract de comodat, contract prin care una dintre părţi, numită comodant, transmite în
folosinţă temporară şi gratuită altei persoane, numită comodatar, un lucru determinat în
individualitatea sa, cu obligaţia acestuia din urmă de a-1 înapoia la termen. Comodatarul este
dator să îngrijească lucrul împrumutat ca un bun proprietar să-1 folosească potrivit naturii
acestuia şi clauzelor contractului şi să-l restituie la termen.
Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/comodat

Mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul
sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți, numită mandant.

Gestiunea de afaceri este adesea întâlnită în viaţa cotidiană fară a se face cunoscută şi în dreptul
scris. Ea presupune numeroase situaţii la care nu ne-am fi gândit în mod obişnuit că au cu
adevărat conotaţii juridice. Gestiunea de afaceri constă în situaţia în care o persoană (gerantul)
îndeplineşte acte sau fapte în interesul unei alte persoane (geratul) fără a fî fost însărcinată în
acest sens. Exemplul tipic şi regăsibil în toate prezentările acestui fapt juridic este cel în care o
persoană se ocupă de imobilul învecinat proprietăţii sale care se află în pragul ruinei, făcând
reparaţiile urgente, în timp ce proprietarul acestui imobil este plecat. Dintr-o asemenea situaţie
rezultă o serie de consecinţe juridice în plan obligaţional, care imprimă ipotezei conţinut juridic.

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/gestiunea-de-afaceri

Aşadar, valorificarea unui drept subiectiv civil pe cale de excepţie presupune că

titularul dreptului, fiind chemat în judecată, se prevalează de acel drept spre a
obţine respingerea pretenţiei formulate împotriva sa, fără însă a urmări să obţină
obligarea adversarului procesual să execute o anumită prestaţie faţă de el.

in contracte, partile ale caror nume se termina in -tar, ar sunt debitorii contractului
sau cele asupra carora se transmit drepturile
numele se termina in – ant: partea care declanseaza operatiunea juridica, cel
care transmite drepturile sau care este creditorul contractului.

conversiune (a unui act juridic), denumire generică dată operaţiunii juridice prin
care un act juridic lovit de nulitate pentru neîndeplinirea condiţiilor de validitate
prevăzute de lege, poate produce efectele unui alt act juridic, în măsura în care
întruneşte condiţiile de validitate ale acestuia din urmă, iar efectele astfel
produse ar fi susceptibile să se concretizeze într-un rezultat economic similar sau
echivalent celui urmărit de părţi. Totodată, mai este necesar pentru valabilitatea
operaţiunii, să fie posibilă prezumţia ca părţile, fiind în cunoştinţă de cauză cu
privire la nulitatea primului act juridic convenit de ele, ar fi acceptat ca soluţie
subsidiară încheierea celui de-al doilea act juridic. De ex., un contract
de donaţie a unei mase de bunuri mobile cu sarcina întreţinerii viagere a
donatorului, nul ca donaţie pentru vicii de formă, este susceptibil de convertire
într-un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere. Tot astfel un
contract de constituire cu titlu oneros a unui drept viager de uzufruct asupra unei
case de locuit ar putea fi convertit într-un contract de închiriere.

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/conversiunea-unui-act-juridic

Ipoteca este definită de art. 2343 noul cod civil ca fiind acel „(...) drept real
asupra bunurilor mobile sau imobile afectate executării unei obligaţii”. Deşi textul
de lege nu precizează în mod expres, spre deosebire de gaj şi dreptul de
retenţie, de esenţa ipotecii este faptul că ea se constituie fară deposedarea
constituitorului de bunul grevat. De asemenea, fiind o veritabilă garanţie reală,
ipoteca asigură titularului ei atât un drept de urmărire, cât şi un drept de
preferinţă.
Sunt raţiunile pentru care vom defini ipoteca drept acea garanţie reală care se
constituie fară deposedarea constituitorului şi care presupune afectarea unui
bun, mobil sau imobil, garantării unei obligaţii, conferind titularului ei atât un drept
de urmărire, cât şi un drept de preferinţă.
Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/ipoteca

CERERE RECONVENŢIONALĂ, varietate a cererii de chemare în judecată prin

care pârâtul dintr-un proces pendent formulează pretenţii proprii împotriva
reclamantului. Sub aspect procesual, cererea reconvenţională are caracter de
cerere incidenţă; ea nu exprimă apărarea pe care şi-o face pârâtul faţă de
pretenţiile reclamantului şi nici nu se înfăţişează ca o excepţie de procedură, ci
constituie mijlocul procesual prin intermediul căruia pârâtul ridică pretenţii proprii
faţă de reclamant. Pârâtul devine astfel şi el reclamant, iar demersul său
procedural întruneşte caracteristicile unei adevărate cereri de chemare în
judecată. Cererea reconvenţională apare astfel ca o contra-acţiune făcută de
pârât împotriva reclamantului. De cele mai multe ori ea are drept scop realizarea
unei compensaţii judecătoreşti şi împiedicarea obligării pârâtului în măsura
cerută de reclamant. Totodată, uneori prin cererea reconvenţională se poate
obţine anihilarea totală a pretenţiilor reclamantului şi obligarea lui exclusivă faţă
de pârât, după cum se poate obţine paralizarea completă a acţiunii
reclamantului, anulându-se actul juridic pe care el îşi fondează pretenţia.
Soluţionându-se deodată cu cererea principală în cadrul aceleiaşi pricini, cererea
reconvenţională prezintă avantajul de a economisi timp, energie şi cheltuieli
pentru părţi, ca şi pentru instanţă, deoarece se evită declanşarea unui nou
proces. Din punct de vedere al condiţiilor de formă şi de conţinut, cererea
reconvenţională trebuie redactată în acelaşi fel ca o cerere de chemare în
judecată, ea trebuie să fie depusă odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu
este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. Cererea
reconvenţională se poate însă înainta şi după prima zi de înfăţişare dacă
reclamantul acceptă sau dacă instanţa apreciază că este în interesul justiţiei să
primească cererea incidenţă şi ulterior se timbrează potrivit pretenţiilor solicitate.

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/cerere-reconventionala

ÎNTÂMPINARE, mijloc procedural graţie căruia pârâtul poate, mai înainte de

dezbaterea orală a procesului, să-şi prezinte în scris apărările sale şi totodată să
indice probele pe care îşi sprijină acele apărări. Depunerea întâmpinării este
obligatorie, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.
Legea prevede că întâmpinarea trebuie să cuprindă a) excepţiile de procedură
pe care pârâtul le ridică cu privire la pretenţiile formulate de reclamant prin
cererea de chemare în judecată; b) răspunsul la toate capetele (de fapt şi de
drept) ale cererii de chemare în judecată; c) probele cu care se apără, împotriva
fiecărui capăt de cerere; d) semnătura. De regulă întâmpinarea se depune până
cel mai târziu la prima zi de înfăţişare; ea se depune în atâtea exemplare câţi
reclamanţi sunt, mai mult cu unul pentru instanţă, iar dacă mai mulţi reclamanţi
au un singur reprezentant, pentru toţi aceştia se va depune un singur exemplar.
în cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, preşedintele îi
va pune în vedere, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile, dovezile şi toate
mijloacele sale de apărare despre care se va face menţiune în încheierea de
şedinţă; instanţa îi va acorda, la cerere, un termen pentru pregătirea apărării şi
depunerea întâmpinării.

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/intampinare

suspendarea prescripţiei extinctive, prin suspendarea prescripţiei extinctive se

înţelege acea modificare a cursului acesteia ce constă în oprirea de drept a
curgerii termenului de prescripţie, pe timpul cât durează situaţiile care îl pun pe
titularul dreptului la acţiune în imposibilitate de a acţiona.
Pentru ca prescripţia extinctivă să îşi producă efectul său sancţionator, este
necesar, în ceea ce îl priveşte pe titularul dreptului la acţiune, să existe, pe lângă
voinţa de a acţiona, şi posibilitatea reală, efectivă de a se adresa organului de
jurisdicţie, solicitând protecţia juridică a dreptului său subiectiv. Dacă, în acele
cazuri prevăzute de lege, eventual astfel cum au fost modificate prin acordul
expres al părţilor [art. 2515 alin. (3) Noul Cod Civil], în care titularul dreptului la
acţiune este în imposibilitate de a acţiona, cursul prescripţiei extinctive nu ar fi
oprit, atunci s-ar ajunge la situaţia în care titularului dreptului la acţiune i s-ar
aplica efectul extinctiv fără a i se putea imputa pasivitatea sau neglijenţa sa în a
acţiona, ceea ce ar echivala cu deturnarea prescripţiei extinctive de la finalitatea
sa. Tocmai de aceea, legiuitorul a reglementat suspendarea cursului prescripţiei
extinctive.
Subliniem că, pentru a fi vorba de suspendarea prescripţiei extinctive, este
necesar ca împrejurările care constituie cauze de suspendare să apară în timp
ce prescripţia extinctivă este în curs, deci după ce prescripţia extinctivă a început
să curgă şi mai înainte de împlinirea termenului de prescripţie extinctivă. în cazul
în care aceste împrejurări intervin mai înainte de începerea cursului prescripţiei
extinctive, efectul produs va fi nu de suspendare a prescripţiei extinctive, ci de
amânare (întârziere) a începutului prescripţiei extinctive. Faptul că este vorba de
două noţiuni distincte rezultă şi din preambulul art. 2532 noul cod
civil („prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se
suspendă ...”). Această precizare ar prezenta importanţă practică în cazul în care
termenul de prescripţie extinctivă ar fi mai scurt de o lună, în sensul că, nefiind
vorba de suspendarea cursului prescripţiei extinctive, ci de amânarea începutului
prescripţiei extinctive, nu îşi vor mai găsi aplicare prevederile înscrise în art. 2534
alin. (2) noul Cod Civil (în legătură cu efectul special al suspendării prescripţiei
extinctive), deci, după încetarea cauzei care a determinat amânarea începutului
cursului ei, prescripţia extinctivă se va împlini la expirarea termenului de
prescripţie (prin ipoteză, acesta este mai scurt de o lună), iar nu la expirarea
termenului de o lună la care se referă art. 2534 alin. (2) noul Cod Civil.

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/suspendarea-prescriptiei-extinctive

efectele suspendării prescripţiei extinctive, efectul general, special ş

beneficiul şi extinderea efectului suspendării.
Efectul general
Potrivit art. 2534 alin. (1) Noul Cod Civil, de la data când cauza de suspendare a
încetat, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea termenului şi
timpul scurs înainte de suspendare.
Plecându-se de la această dispoziţie legală, s-ar putea deosebi între: efectul
anterior apariţiei cauzei de suspendare; efectul pe durata cauzei de suspendare;
efectul ulterior încetării cauzei de suspendare.
Pentru perioada anterioară cauzei, suspendarea nu produce niciun efect juridic,
întrucât intervalul de timp scurs între momentul la care se situează începutul
cursului prescripţiei extinctive şi data apariţiei cauzei de suspendare va intra în
calculul termenului de prescripţie extinctivă.
Pe durata cauzei de suspendare, efectul constă în oprirea cursului prescripţiei
extinctive, deci intervalul de timp situat între momentul apariţiei cauzei de
suspendare şi momentul încetării cauzei de suspendare nu va intra în calculul
termenului de prescripţie extinctivă.
Ulterior cauzei de suspendare, cursul prescripţiei extinctive este reluat din
momentul în care fusese oprit, deci la intervalul de timp scurs înainte de
suspendare se va mai adăuga un interval de timp, astfel încât suma acestora să
fie egală cu durata termenului de prescripţie extinctivă.
Practic, dacă a operat o cauză de suspendare a cursului prescripţiei extinctive,
determinarea momentului până la care poate fi declanşată acţiunea se face prin
adăugarea la durata termenului de prescripţie aplicabil în speţă, socotit de la
data la care prescripţia extinctivă a început să curgă, a intervalului de timp cât a
durat cauza de suspendare. Spre exemplu, dacă termenul de prescripţie
extinctivă de 3 ani a început să curgă la data de 8 februarie 2007, iar la data de 1
septembrie 2008 a apărut o cauză de suspendare a cursului prescripţiei care a
încetat la data de 1 noiembrie 2008, deci suspendarea a durat 2 luni, prescripţia
extinctivă se va împlini la data de 8 aprilie 2010.
Efectul special
Acest efect al suspendării cursului prescripţiei extinctive este prevăzut în art.
2534 alin. (2) noul Cod Civil, conform căruia, prescripţia nu se va împlini mai
înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la data când suspendarea a
încetat, cu excepţia prescripţiilor de 6 luni sau mai scurte, care nu se vor împlini
decât după expirarea unui termen de o lună de la încetarea suspendării.
Aşadar, efectul special al suspendării nu se produce în toate cazurile, ci numai
atunci când până la împlinirea termenului de prescripţie extinctivă au rămas: mai
puţin de 6 luni, dacă termenul de prescripţie extinctivă aplicabil în speţă este mai
mare de 6 luni; mai puţin de o lună, dacă termenul de prescripţie extinctivă
aplicabil în speţa respectivă este de 6 luni ori mai scurt de 6 luni.
Efectul special al suspendării cursului prescripţiei extinctive constă în prorogarea
momentului împlinirii termenului de prescripţie extinctivă în aşa fel încât intervalul
de timp cuprins între momentul încetării cauzei de suspendare şi cel al împlinirii
prescripţiei extinctive să fie de 6 luni sau de o lună, după cum termenul de
prescripţie extinctivă aplicabil în speţă este mai mare de 6 luni, respectiv este de
6 luni sau mai scurt.
Beneficiul şi extinderea efectului suspendării
Potrivit art. 2535 noul Cod Civil, suspendarea prescripţiei poate fi invocată numai
de către partea care a fost împiedicată să facă acte de întrerupere, afară de
cazul în care prin lege se dispune altfel. Suspendarea nu are însă caracter
judiciar, în sensul că nu trebuie pronunţată de organul de jurisdicţie, ci efectele
acesteia se produc de drept (ope legis), în măsura în care este invocată de
partea care a fost împiedicată să facă acte de întrerupere, deci, dacă în cursul
procesului partea adversă îi opune prescripţia extinctivă, instanţa doar va
constata, la cererea titularului dreptului prescriptibil, că a operat suspendarea
cursului prescripţiei extinctive şi va trece la soluţionarea cauzei în fond.
Pentru ipoteza în care obligaţia corelativă dreptului supus prescripţiei extinctive a
fost garantată de un fideiusor, art. 2536 C. civ. prevede că suspendarea
prescripţiei faţă de debitorul principal ori faţă de fideiusor produce efecte în
privinţa amândurora.
Cât priveşte obligaţiile indivizibile, indiferent că ar fi vorba de o indivizibilitate
activă sau pasivă, suspendarea prescripţiei faţă de unul dintre creditori sau, după
caz, debitori produce efecte şi faţă de ceilalţi [art. 1433 alin. (1) noul Cod Civil].
De asemenea, în cazul obligaţiilor solidare, suspendarea prescripţiei în folosul
unuia dintre creditorii solidari poate fi invocată şi de către ceilalţi creditori solidari
[art. 1441 alin. (1) noul Cod Civil], iar suspendarea prescripţiei faţă de unul dintre
debitorii solidari produce efecte şi faţă de ceilalţi code-bitori [art. 1449 alin. (1)
noul Cod Civil]. 
Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/efectele-suspendarii-prescriptiei-
extinctive

întreruperea prescripţiei extinctive, prin întreruperea prescripţiei extinctive se

înţelege modificarea cursului acesteia constând în înlăturarea prescripţiei scurse
înainte de apariţia unei cauze întreruptive şi începerea unei alte prescripţii
extinctive.
Pentru înţelegerea fundamentului întreruperii prescripţiei extinctive, trebuie pornit
de la două premise, anume, pe de o parte, lipsa de convingere a titularului
dreptului în privinţa temeiniciei pretenţiei sale, lipsă dedusă din starea sa de
pasivitate, iar, pe de altă parte, prezumarea situaţiei de fapt a celui în folosul
căruia curge prescripţia extinctivă ca fiind conformă cu starea de drept, bazată
pe împotrivirea acestuia. Ori de câte ori aceste două premise nu se mai
confirmă, în sensul că titularul dreptului subiectiv prescriptibil părăseşte starea de
pasivitate sau cel în folosul căruia curge prescripţia extinctivă abandonează
atitudinea de împotrivire faţă de titularul dreptului, prin recunoaşterea datoriei
sale, înseamnă că nu se mai justifică producerea efectului prescripţiei extinctive.
Asemănător suspendării prescripţiei extinctive, şi în cazul întreruperii prescripţiei
extinctive este necesar ca împrejurările ce constituie, potrivit legii, eventual astfel
cum au fost modificate prin acordul expres al părţilor [art. 2515 alin. (3) Noul Cod
Civil], cauze de întrerupere să intervină după ce prescripţia extinctivă a început
să curgă şi mai înainte de împlinirea termenului de prescripţie extinctivă (A se
vedea şi C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 1317/1996, în C.P.J.C. 1993-1998,
p. 74, în care se subliniază că demersurile ulterioare împlinirii termenului de
prescripţie nu pot avea valoarea unor acte întreruptive.)Totuşi, recunoaşterea
dreptului prin act scris sau constituirea de garanţii după împlinirea termenului de
prescripţie produce, în baza art. 2506 alin. (4) şi art. 2510 alin. (1) noul Cod Civil,
acelaşi efect ca şi întreruperea.

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/intreruperea-prescriptiei-extinctive
dreptul de retenţie, numit şi debitum cum re iunctum, este acel drept real de
garanţie imperfect, ce constă în posibilitatea deţinătorului unui lucru mobil sau
imobil al altuia de a refuza remiterea sau restituirea acelui lucru către creditor
până când acesta nu îşi execută obligaţia sa izvorâtă din acelaşi raport de drept
sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubeşte pentru cheltuielile
necesare şi utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care
bunul i le-a cauzat [art. 2495 alin. (1) C.civ.].

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/drept-de-retentie