Referat Drept Procesual Penal - Farcas (Vasiu) Monica – Iustina, an IV I.D.

ARESTAREA PREVENTIVA SI RETINEREA

versus
DREPTUL LA LIBERTATE

Pe toata durata procesului penal, se pot ivi situatii care fac necesara luarea de catre
organul judiciar penal de anumite masuri procesuale, menite sa asigure normala desfasurare a
procesului penal si sa garanteze scopul procesului penal. In acest sens, masurile procesuale sunt
acele masuri cu caracter coercitiv, care pot fi luate de catre organele judiciare penale in cursul
procesului penal pentru a asigura normala desfasurare a procesului, pentru a garanta repararea
pagubei rezultate din infractiune si executarea pedepsei, precum si pentru a impiedica
sustragerea inculpatului de la urmarire, judecare sau executarea pedepsei. Ele se pot indrepta fie
impotriva persoanei, indeosebi impotriva persoanei invinuite sau inculpate, cum e cazul
masurilor procesuale preventive sau a masurilor de ocrotire, precum si impotriva bunurilor, cum
e cazul masurilor asiguratorii.
Asezate in sectiunea I, cap. I, t. IV, C. proc. pen., partea generala, masuri ce se pot lua in
cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu inchisoare, pentru a se asigura buna desfasurare a
procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea infractorului de la urmarirea penala, de la
judecata ori de la executarea pedepsei, ele se pot lua numai in cursul procesului penal si numai
daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege. Lipsirea de libertate a persoanei prin retinere
sau arestarea preventiva trebuie considerate masuri preventive exceptionale. Ele vor fi luate
numai dupa ce s-au epuizat toate celelalte posibilitati legale ce se pot dispune impotriva
invinuitului. Se recomanda ca luarea lor sa se faca numai impotriva unor categorii de infractori
care au comis fapte grave, iar starea de libertate ar zadarnici aflarea adevarului in cauza penala.
Masura retinerii se poate lua de organele de cercetare penala, iar celelalte masuri, numai de
instanta de judecata. Alegerea masurii ce urmeaza a fi luata se face tinandu-se seama de scopul
acesteia, de gradul de pericol social al infractiunii, de sanatatea, varsta, antecedentele persoanei
fata de care se ia etc. Masurile pot fi inlocuite sau revocate pe parcursul procesului penal, cand
temeiurile s-au schimbat fata de situatia initiala. Masura inceteaza de drept la expirarea
termenelor prevazute de lege sau stabilite de organele judiciare, in caz de scoatere de sub
urmarire penala, de incetare a urmaririi penale sau de incetare a procedeului penal ori de
achitare, cand, inainte de pronuntarea unei hotarari de condamnare in prima instanta, durata
arestarii a atins jumatatea maximului pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea care face
obiectul invinuirii etc.
Notiunea de libertate poate fi privita prin prisma a doua conceptiuni: una filozofica si una
juridica. In acceptiunea juridica, libertatea este o valoare sociala promovata, dezvoltata si
ocrotita de normele juridice, in sensul ca personalitatea omului isi gaseste afirmarea prin
libertatile consacrate si asigurate de ordinea de drept.
Libertatea, care deriva din latinescul liber, este conceputa de obicei ca absenta oricarei
constrangeri exterioare, constand deci in a putea face inclusiv tot ceea ce este in detrimentul
altuia. In consecinta libertatea persoanei se afirma ca un drept fundamental al omului, ca un
imperativ dictat de necesitatea de progres a societatii contemporane, caci oamenii sunt aceia care
isi aleg mobilurile si caile de actiune, dar nu independent de conditiile in care traiesc .
Totusi libertatea mai inseamna si ca individual trebuie sa suporte consecintele actiunilor
sale, libertatea si responsabilitatea fiind inseparabile. Trebuie subliniat ca in doctrina se face
distinctia intre libertate ca atribut al fiintei umane si libertatea ca drept fundamental al persoanei.
Sub primul aspect libertatea are in vedere posibilitatea de miscare a persoanei, ea insotind toate
manifestarile sociale ale acesteia si fiind inclusa in notiunea de inviolabilitate a persoanei. Sub
cel de-al doilea aspect, libertatea apare ca un ansamblu de drepturi consacrate in primul rand prin
Constitutie, dar si prin alte reglementari juridice.
1
 Referat Drept Procesual Penal - Farcas (Vasiu) Monica – Iustina, an IV I.D.
Negarea sau suprimarea libertatii individuale a drepturilor fundamentale echivaleaza cu
oprimarea persoanei, dupa cum manifestarea fara nici o limita a libertatilor individuale creeaza
pericolul anarhiei. Din dorinta de a evita aceste doua extreme, starea de libertate a persoanei a
facut obiectul reglementarilor normelor de drept, care ii configureaza continutul si ii determina
intinderea, consacrandu-se astfel un status libertatis al persoanei.
Dincolo de aceste discutii juridico – filozofice intre intinderea social-juridica si umana a
libertatilor individuale, evaluate si consacrate in acte precum Habeas Corpus Act, Declaratia de
independenta a SUA, Declaratia drepturilor omului si cetateanului, Declaratia Universala a
Drepturilor Omuluietc. au aparut cu titlul de garantare a aflarii adevarului, conservarii probelor
tragere la raspundere si impiedicare de sustragere de la raspunderea peanala a invinuitului sau
inculpatului, masurile de constrangere procesuala ce par a aduce atingeri grave drepturilor si
libertatilor, inclusiv procesuale ale cetateanului, cu titlul de exceptie, desi ca forma si continut
sunt in contrast profund cu sensul actelor mentionate mai sus, mai ales prin prisma dreptului la
libertate.
In Codul de procedura penala sunt inscrise, dupa drepturile pe care le restrang, doua
categorii de masuri preventive si anume: retinerea si arestarea preventiva a invinuitului si a
inculpatului, care sunt masuri private de libertate si obligarea de a nu parasi localitatea sau de a
nu parasi tara (obligarea de a nu parasi tara a fost introdusa ca masura preventiva prin Legea nr.
281/2003), obligatii care constituie masuri limitative de drepturi. Prin modificarea Codului de
procedura penala de catre Legea nr. 32/1992 a fost introdusa si libertatea provizorie prin doua
modalitati sub control judiciar sau pe cautiune. Aceste institutii ce deriva din masura arestarii ar
putea fi considerate ca masuri de prevenire de sine statatoare avand o natura juridica
asemanatoare obligatiei de a nu parasi localitatea sau tara, deoarece se refera la limitarea unor
drepturi. Intrucat legiuitorul nu a introdus-o intre aceste masuri in art. 136, va fi considerata ca
un drept al persoanelor arestate de a solicita organelor judiciare ca pana la stabilirea vinovatiei sa
fie cercetate in libertate.
Desi trebuie privit ca un drept natural si inviolabil al omului, perfect prin natura sa in
cadrul normelor legale in vigoare, dreptul la libertate prezinta natura unei prezumtii relative,
existente doar in cadrul respectarii normelor penale in vigoare, ea putand fi oricand rasturnata
prin atingerea adusa valorilor sociale aparate prin legea penala. Astfel art. 5 alin. 1 din Conventia
Europeana a Drepturilor Omului nu trebuie privita ca o exceptie ci ca o rasturnare a unei
prezumtii relative echivalente prezumtiei de nevinovatie. Contradictie intervine doar in situatia
masurilor preventive ce exprima caracterul de exceptie a unor incalcari a dreptului perfect la
libertate .
Conventia Europeana a Drepturilor Omului prevede in ART. 5:
1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de
libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:
a) daca este detinut legal pe baza condamnarii pronuntate de catre un tribunal competent;
b) daca a facut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o
hotarare pronuntata, conform legii, de catre un tribunal ori in vederea garantarii executarii unei
obligatii prevazute de lege;
c) daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare
competente, atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune sau cand
exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune
sau sa fuga dupa savarsirea acesteia;
d) daca este vorba de detentia legala a unui minor, hotarata pentru educatia sa sub
supraveghere sau despre detentia sa legala, in scopul aducerii sale in fata autoritatii competente;
e) daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala
contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;
f) daca este vorba despre arestarea sau detentia legala a unei persoane pentru a o
impiedica sa patrunda in mod ilegal pe teritoriu sau impotriva careia se afla in curs o procedura
de expulzare ori de extradare.

2
 Referat Drept Procesual Penal - Farcas (Vasiu) Monica – Iustina, an IV I.D.
2. Orice persoana arestata trebuie sa fie informata, in termenul cel mai scurt si intr-o
limba pe care o intelege, asupra motivelor arestarii sale si asupra oricarei acuzatii aduse
impotriva sa.
3. Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraful 1 lit. c) din
prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat
imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un
termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei
garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere.
4. Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca
un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii
detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala.
Orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare
dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatii. Din pacate din Conventia Europeana a
Drepturilor Omului sau jurisprudenta nu reiese explicit o definitie a privarii de libertate, dar o
putem enunta ca o dispozitie data de autoritati legal instituite de a restrange spatial libertatea de
miscarea a invinuitului, inculpatului sau condamnatului pe o perioada determinata de timp
necesara realizarii scopului procesului penal. Dupa cum reiese din defintia ce am incercat sa o
dam privarii legale de libertate este foarte important ca durata de timp sa fie determinata si sa nu
exceada necesitatii procesului penal, ca prin atingerea minima sa prezinte proportionalitate in
raport cu infractiunea sau infractorul si sa asigure siguranta individului.
Ca o garantie a dreptului la libertate si siguranta retinerea si masura arestarii preventive
nu pot depasi un termen rezonabil. Masura retinerii nu poate depasi 24 ore.
In cursul urmaririi penale arestarea inculpatului major se poate lua pe 30 de zile si
potrivit art. 159 al. 13: "Judecatorul poate acorda si alte prelungiri, fiecare neputand depasi 30 de
zile. Dispozitiile alineatelor precedente se aplica in mod corespunzator. Durata totala a arestarii
preventive in cursul urmaririi penale nu poate depasi un termen rezonabil, si nu mai mult de 180
de zile . Potrivit art. 160/b” In cursul judecatii, instanta verifica periodic, dar nu mai tarziu de 60
de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive”. In ce priveste inculpatul minor, potrivit
art.160 alin.2,3: "Durata arestarii inculpatului minor intre 14 si 16 ani este, in cursul urmaririi
penale, de cel mult 15 zile, iar verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii preventive se
efectueaza in cursul judecatii periodic, dar nu mai tarziu de 30 de zile. Prelungirea acestei masuri
in cursul urmaririi penale sau mentinerea ei in cursul judecatii nu poate fi dispusa decat in mod
exceptional. Arestarea preventiva a minorului in cursul urmaririi penale nu poate sa depaseasca,
in total, un termen rezonabil si nu mai mult de 60 de zile, fiecare prelungire neputand depasi 15
zile. In mod exceptional, cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau
inchisoarea de 20 de ani sau mai mare, arestarea preventiva a inculpatului minor intre 14 si 16
ani in cursul urmaririi penale poate fi prelungita pana la 180 de zile.
Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv in cursul urmaririi penale
pe o durata de cel mult 20 de zile. Durata masurii preventive poate fi prelungita in cursul
urmaririi penale, de fiecare data cu 20 de zile. Arestarea preventiva a inculpatului minor in cursul
urmaririi penale nu poate sa depaseasca, in total, un termen rezonabil si nu mai mult de 90 de
zile. In mod exceptional, cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau
inchisoarea de 10 ani ori mai mare, arestarea preventiva a inculpatului minor in cursul urmaririi
penale poate fi prelungita pana la 180 de zile. Verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii
preventive a inculpatului minor mai mare de 16 ani in cursul judecatii se efectueaza periodic, dar
nu mai tarziu de 40 de zile."
Prin hotararea din 20 iunie 2002 in cauza Filiz si Kalkan c. Turcia, Curta Europeana a
Drepturilor Omului a decis ca anterior in hotararea Brogan c. M. Britanie, cu privire la o
persoana arestata pentru fapte de terorism, ca o privare de libertate de 4 zile inainte de a fi adusa
in fata unui magistrat care sa se pronunte asupra legalitatii arestarii este in contradictie cu
obligatia impusa prin prevederile art. 5 parag. 3, care impune un control imediat al detentiei,
acest art. fiind deci violat. Prin hotararea din 27 iunie 2002 in cauza Eryk Kawka c. Polonia,
Curtea a decis ca procurorul nu poate fi considerat magistrat, in sensul art. 5 parag. 3, intrucat
acesta nu este independent fata de executiv si fata de parti. In consecinta , arestarea unei
3
 Referat Drept Procesual Penal - Farcas (Vasiu) Monica – Iustina, an IV I.D.
persoane, dispusa de un procuror fara ca aceasta sa fie verificata imediat de un judecator ,
contravine 5 parag. 3.
Din fericire legislatia romana in vigoare este armonizata cu exigentele Curtii Europene a
Drepturilor Omului, insa din punct de vedere formal se impune distantarea functiei de instructie
penala de functia de judecata, prin capatarea unei identitati juridice practice in sensul legislatiei
franceze si adaugarea, in ciuda costurilor tehnice a arestarii la domiciliu ca alternativa viabila in
sensul realizarii scopului masurii arestarii preventive.
In jurisprudenta Curtii Constitutionale, in cei peste 10 ani de activitate a acesteia, un loc
aparte il ocupa deciziile prin care instanta de contencios constitutional a solutionat exceptiile de
neconstitutionalitate a dispozitiilor din Codul de procedura penala privitoare la masura
procesuala a arestarii preventive. Aceste decizii se particularizeaza, in raport cu altele, prin
insemnatatea exceptionala a problemei puse in discutie, aceea a libertatii individuale in general,
si a libertatii persoanei in procesul penal in special.
Sursa intregii acestei probleme, asa cum rezulta si din motivarea exceptiilor de
neconstitutionalitate a dispozitiilor legale privitoare la arestarea preventiva, a constituit-o
contrarietatea acestor dispozitii cu prevederile din Constitutie referitoare la libertatea persoanei.
Este de remarcat faptul ca in Constitutia Romaniei de la 1991 s-a acordat o atentie
speciala libertatii persoanei. Punand in valoare tradiaia democratica in materie si tinand cont de
exigentele Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, ale Pactelor internationale privitoare la
drepturile omului sau ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului, Constitutia romana a
reglementat, voit amanuntit, libertatea individuala si siguranta persoanei. Este adevarat, articolul
23 din Constitutie, intitulat libertatea individuala cuprinde 9 alineate, prin care au fost
reglementate diverse aspecte ale libertatii persoanei referitoare la anumite masuri procesuale,
cum sunt perchezitia, retinerea sau arestarea preventiva, ori referitoare la anumite principii, cum
ar fi prezumtia de nevinovatie sau legalitatea stabilirii si a aplicarii pedepsei. Aceasta
reglementare detaliata trebuia sa constitue, in conceptia legiuitorului constituant, o replica pentru
ceea ce avea sa reprezinte, totodata, si un mijloc de limitare a posibilitatii legiuitorului ordinar, in
actiunea de dimensionare a acestor importante drepturi ale omului.
Examinand articolul 23 al Constitutiei, in redactarea sa initiala, se constata ca alineatele
(4) - (7) se refereau la arestarea preventiva, la conditiile in care aceasta masura putea fi luata si la
drepturile de care persoana aflata in stare de arest preventiv trebuie sa se bucure. Subliniem, in
mod special, dispozitiile alineatului (4) care prevedeau ca: "Arestarea se face in temeiul unui
mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile. Asupra legalitatii mandatului,
arestatul se poate plange judecatorului, care este obligat sa se pronunte prin hotarare motivata.
Prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata."
Aceasta reglementare constitutionala a masurii arestarii preventive, voit amanuntita, asa
cum s-a mentionat, a avut ca scop sa asigure in lege, respectiv in Codul de procedura penala, o
reglementare cat mai apropiata, mergand pana la identitate cu principiile constitutionale. Din
nefericire insa, o astfel de concordanta intre principiile noii Constitutii si normele Codului de
procedura penala nu era cu putinta, deoarece la 8 decembrie 1991, data intrarii in vigoare a
Constitutiei, dupa aprobarea ei prin referendum, sistemul de drept roman era format, in cea mai
mare parte, din legi si alte acte normative adoptate sub vechiul regim, adica in perioada statului
totalitar comunist. Este adevarat ca, dupa revolutia din 1989, care a dus la prabusirea regimului
comunist, au fost abrogate toate legile si dispozitiile legale care erau in vadita contradictie cu
principiile statului de drept, principii care au fost ulterior consacrate prin Constitutie. Dar in cea
mai mare parte a lor, legile si celelalte acte normative au ramas in vigoare, chiar daca, prin
continutul lor, nu erau intru totul conforme cu principiile noii Constitutii. Asemenea contradictii
au fost revelate in practica judiciara si au condus la ridicarea exceptiilor de neconstitutionalitate
a respectivei dispozitii.
Prima exceptie de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata Curtea Constitutionala, cu
privire la arestarea preventiva, a avut ca obiect dispozitiile art.149 alin.3 din Codul de procedura
penala, care prevedeau  ca masura arestarii preventive, luata in cursul judecatii, dureaza pana la
solutionarea definitiva a cauzei si deci nu trebuia sa fie limitata la 30 de zile, asa cum cereau
prevederile art.23 alin.(4) din Constitutie. Prin exceptia ridicata, se cerea Curtii Constitutionale
4
 Referat Drept Procesual Penal - Farcas (Vasiu) Monica – Iustina, an IV I.D.
sa constate ca aceste dispozitii sunt neconstitutionale, constituind o atingere grava adusa libertatii
persoanei in procesul penal. In legatura cu dispozitiile art.149 alin.3, au fost criticate ca
neconstitutionale si dispozitiile art.159 alin.7 teza finala, care prevedeau mentinerea starii de
arest a inculpatului, fara sa se prevada vreo limita si facand astfel posibila mentinerea privatiunii
de libertate peste durata prevazuta in mandatul emis de procuror, ceea ce infrangea, pe langa
prevederile art.23 alin.(4) din Constitutie, si pe cele din teza ultima a aceluiasi articol, potrivit
carora prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata. Aceeasi critica a fost adusa
si dispozitiilor art.274 alin.1 teza finala, care prevedeau ca, in caz de restituire a dosarului de
catre instanta, inculpatul fiind arestat, termenul de 30 de zile privitor la masura arestarii
inculpatului curge de la data primirii dosarului de catre procuror, iar nu de la data emiterii
mandatului de arestare, ceea ce constituie, de asemenea, o incalcare a prevederilor
constitutionale mentionate. De asemenea, critica de neconstitutionalitate legata de durata
arestarii preventive s-a formulat si cu privire la dispozitiile art.338 din Codul de procedura
penala, potrivit carora, in cazurile de restituire si de trimitere a cauzei la procuror, dupa
extinderea procesului penal, instanta dispune asupra masurii preventive, fara sa se refere la
durata, in caz de mentinere a acesteia. In fine, au fost criticate ca neconstitutionale si dispozitiile
art.350 din Codul de procedura penala, referitoare la luarea sau mentinerea masurii arestarii
preventive a inculpatului, prin hotararea de condamnare pe care instanta o pronunta. Intrucat
legea nu prevedea o durata a acestei masuri, s-a sustinut, de catre unele instante, ca, in temeiul
art.149 alin.3, criticate si acestea ca fiind neconstitutionale, masura arestarii preventive luate sau
mentinute de instanta, prin hotararea de condamnare, dureaza pana la ramanerea definitiva a
acesteia, fara sa fie prelungita din 30 in 30 de zile.
Curtea Constitutionala a fost sesizata, de-a lungul anilor, cu exceptii de
neconstitutionalitate avand ca obiect dispozitiile din Codul de procedura penala mentionate, iar
prin deciziile pronuntate in solutionarea acestora, Curtea a recunoscut temeinicia exceptiilor,
constatand ca, intr-adevar, dispozitiile respective criticate sunt neconstitutionale si trebuie sa-si 
inceteze activitatea. Caracteristic tuturor exceptiilor de neconstitutionalitate la care ne referim
este faptul ca, desi avand ca obiect dispozitii legale diferite, care reglementau masura arestarii
preventive, sub diferite aspecte si pentru momente diferite ale procesului penal, ele aveau in
comun contrarietatea in raport cu aceleasi prevederi constitutionale si anume acelea ale art.23
alin.(4). De asemenea, toate deciziile Curtii Constitutionale pronuntate in solutionarea lor aveau
la baza aceeasi interpretare a dispozitiilor art.23 alin.(4) din Constitutie, in sensul ca acestea sunt
aplicabile masurii arestarii preventive indiferent in ce faza sau etapa a procesului penal ar fi
luata. Durata masurii arestarii preventive, de cel mult 30 de zile, prevazuta de Constitutie, este
caracteristica acestei masuri indiferent daca este dispusa in faza urmaririi penale sau in faza
judecatii, iar prelungirea arestarii, atunci cand este necesara, nu poate depasi nici ea, de fiecare
data, durata de 30 de zile.
Interpretarea data de Curtea Constitutionala prevederilor art.23 alin.(4) din Constitutie,
referitoare la arestarea unei persoane, a fost in general acceptata si respectata in practica
judiciara, desi dispozitiile art.149 alin.3 si altele, din Codul de procedura penala, care au facut
obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate, fata de deciziile Curtii Constitutionale, erau
motivate prin dificultatile practice in realizarea obligatiei de prelungire a arestarii preventive din
30 in 30 de zile, mai ales in etapa judecatii in caile de atac. S-a invocat si motivul ca, dupa
pronuntarea unei hotarari de condamnare, nu se mai justifica limitarea la 30 de zile a duratei
arestarii preventive si nici obligatia motivarii prelungirii ei din 30 in 30 de zile.
Curtea Constitutionala s-a confruntat cu aceste obiectii si rezerve atunci cand a avut de
solutionat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.350 alin.1 din Codul de procedura
penala. Aceste dispozitii, care obligau instanta de judecata ca, prin hotararea sa, sa se pronunte
cu privire la revocarea, mentinerea sau luarea masurii arestarii inculpatului, tinand seama de
dispozitiile din partea generala, titlul IV, capitolul I privitoare la masurile preventive, au fost
criticate ca fiind contrare prevederilor art.23 alin.(4) din Constitutie, deoarece nu prevedeau ca
masura arestarii luate sau mentinute de instanta nu poate depasi durata de 30 de zile. Exceptia de
neconstitutionalitate a acestor dispozitii a fost admisa de Curtea Constitutionala, cu opinia
separata a doi judecatori.
5
 Referat Drept Procesual Penal - Farcas (Vasiu) Monica – Iustina, an IV I.D.
In opinia majoritatii, s-a considerat ca masura arestarii inculpatului, desi prevederile
art.23 alin.(4) din Constitutie nu precizau, nu poate fi decat o masura preventiva, care nu se
confunda cu pedeapsa, iar ca masura preventiva, durata arestarii preventive nu poate depasi 30
de zile, iar temeinicia ei trebuie sa fie verificata si confirmata la fiecare 30 de zile.
In opinia separata la decizia Curtii, s-a pornit de la premisa ca textul art.23 alin.(4) din
Constitutie nu era clar redactat, fiind necesara interpretarea lui in vederea aplicarii, iar din
interpretarea literala a textului constitutional se desprinde concluzia ca limitarea la 30 de zile a
duratei arestarii preventive se refera numai la arestarea dispusa de procuror, iar nu si la
prelungirea arestarii si cu atat mai putin la arestarea inculpatului in cursul judecatii. Autorii
opiniei separate au invocat si unele solutii adoptate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului,
date in aplicarea Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale
referitoare la libertatea persoanei. Din examinarea acestor solutii, autorii opiniei separate au
desprins concluzia ca, daca in privinta unei persoane arestate a fost pronuntata o hotarare
judecatoreasca nedefinitiva de condamnare, aceasta nu mai are dreptul de a fi adusa in fata unui
judecator si de a fi judecata intr-un termen rezonabil. Desi se arata care este legatura acestor
solutii cu arestarea preventiva si cu mentinerea acesteia prin hotararea de condamnare, s-a
considerat ca aceasta jurisprudenta serveste la interpretarea prevederilor art.23 alin.(4) din
Constitutie, in redactarea de la acea data, intr-un sens contrar aceluia dat de Curtea
Constitutionala prin deciziile sale. Astfel, din interpretarea prevederilor constitutionale in
discutie, s-a dedus ca prelungirea arestarii preventive se poate dispune numai pentru o durata de
30 de zile, atunci cand, in privinta persoanei arestate, nu a fost pronuntata inca, de catre instanta
judecatoreasca, o hotarare de condamnare. Daca fata de aceasta persoana a fost pronuntata o
hotarare de condamnare, chiar nedefinitiva, pentru instantele de control judiciar, care se pronunta
asupra mentinerii ori prelungirii arestarii, nu mai exista obligatia de a se conforma conditiei
privind durata de cel mult 30 de zile a arestarii.
Chiar daca solutia in aceasta decizie este discutabila, apreciem totusi ca, in ansamblu,
jurisprudenta Curtii Constitutionale in aceasta materie, dar nu numai, a scos in evidenta
numeroase contradictii ale legislatiei in vigoare, in special ale celei anterioare Constitutiei, cu
dispozitiile si principiile acesteia. S-a vadit si sub acest aspect, necesitatea reformei legislative,
in vederea punerii sale de acord cu prevederile Constitutiei, dar totodata si necesitatea revizuirii
Constitutiei insasi, pentru exprimarea mai clara a vointei legiuitorului constituant cu privire la
masura arestarii persoanei.
Parlamentul a raspuns acestei provocari prin adoptarea, la 24 iunie 2003, a Legii nr. 281
privind modificarea si completarea Codului de procedura penala si a unor legi speciale, lege la
care ne-am referit si care a adus substantiale modificari si completari dispozitiilor privitoare la
arestarea preventiva. Prin art.XI din lege, s-a prevazut ca dispozitiile privind arestarea preventiva
si perchezitia se aplica de la data intrarii in vigoare a legii (1 iulie 2003, data publicarii ei), iar
celelalte dispozitii de la data de 1 ianuarie 2004. S-a apreciat ca, datorita urgentei lor, dispozitiile
privitoare la libertatea persoanei nu suporta amanare si ca trebuie sa se aplice de indata.
Din examinarea dispozitiilor legii noi, privitoare la masura arestarii preventive, se
constata ca, la elaborarea acestora, s-a tinut seama de toate criticile aduse dispozitiilor legale in
vechea reglementare, prin exceptiile de neconstitutionalitate admise de Curtea Constitutionala,
chiar daca n-au fost insusite toate criticile aduse prin deciziile Curtii. S-a tinut seama si de
contrarietatea dispozitiilor legii cu prevederile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale care, de altfel, prin ratificarea ei prin Legea nr.30 din 18 mai 1994, face
parte din dreptul intern (art. 11 alin.(2) din Constitutie).
Astfel, cu privire la organul judiciar competent sa ia masura arestarii preventive, legea
prevede ca aceasta poate fi luata de instanta de judecata, la propunerea procurorului competent,
care poate lua numai masura arestarii preventive provizorii a invinuitului sau inculpatului, pe o
durata de cel mult trei zile, iar in termen de 24 de ore de la emiterea mandatului trebuie sa
prezinte dosarul instantei competente, cu propunerea de luare a masurii arestarii preventive, iar
instanta, inainte de expirarea termenului de trei zile, poate dispune arestarea, care nu poate
depasi 10 zile, in cazul invinuitului si 30 de zile, in cazul inculpatului.

6
 Referat Drept Procesual Penal - Farcas (Vasiu) Monica – Iustina, an IV I.D.
In ceea ce priveste durata masurii, noua lege confirma jurisprudenta Curtii
Constitutionale in interpretarea dispozitiilor art.23 alin.(4) din Constitutie in redactarea initiala,
in sensul ca arestarea nu poate fi dispusa pentru o durata mai mare de 30 de zile, putand fi
prelungita din 30 in 30 de zile, fie in faza urmaririi penale, fie in faza judecatii, atunci cand
prelungirea se dovedeste necesara, in conditiile legii. In cursul urmaririi penale, durata arestarii
preventive nu poate depasi 1 an, cu exceptia infractiunilor grave, cand limita este de 2 ani. In
faza judecatii, masura arestarii preventive a inculpatului nu poate depasi jumatate din maximul
pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea savarsita, caz in care ea inceteaza de drept.
Cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.350 alin.1 din Codul de
procedura penala, exceptie pe care Curtea Constitutionala a admis-o cu opinia separata a doi
judecatori, legiuitorul pare sa adere la opinia separata, modificand dispozitia legala criticata, in
sensul ca instanta are obligatia ca, prin hotararea sa, sa se pronunte cu privire la luarea,
prelungirea sau revocarea masurii arestarii inculpatului, eliminandu-se insa din text obligatia de a
tine seama de dispozitiile din partea generala referitoare la masurile preventive. Aceasta
inseamna ca, in noua conceptie, arestarea sau mentinerea arestarii condamnatului nu este
considerata o masura preventiva, chiar daca nu poate fi considerata ca mod de executare a
pedepsei pronuntate printr-o hotarare supusa cailor legale de atac.
Semnalele date in practica, inclusiv in practica jurisdictionala a Curtii Constitutionale, nu
au lasat indiferent nici pe legiuitorul constituant care, prin Legea pentru revizuirea Constitutiei,
adoptata la 19 septembrie si care urmeaza sa fie aprobata prin referendum la 19 octombrie 2003,
a dat o noua redactare prevederilor art.23 alin.(4) din Constitutie, adaugand trei noi alineate: (4 1),
(42) si (43). In art.23 alin.(4) se prevede ca "Arestarea preventiva se dispune numai de judecator
si numai in cursul procesului", iar la alineatul (41) se prevede ca "In cursul urmaririi penale,
arestarea preventiva se dispune pentru cel mult 30 de zile si se poate prelungi cu cate cel mult
30 de zile, fara ca durata totala sa depaseasca 180 de zile." Alineatul (42) prevede ca "In faza de
judecata instanta este obligata, in conditiile legii, sa verifice periodic, si nu mai tarziu de 60 de
zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive si sa dispuna, de indata, punerea in libertate a
inculpatului, daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau daca
instanta constata ca nu exista temeiuri noi care sa justifice mentinerea privarii de libertate." In
fine, in alin.(43) se prevede ca "Incheierile instantei privind masura arestarii preventive sunt
supuse cailor de atac prevazute de lege."
Aceste modificari aduse textelor constitutionale confirma interpretarea data de Curtea
Constitutionala prevederilor din alin.(4) al art.23 in redactarea initiala, in privinta duratei masurii
initiale si a prelungirilor eventuale ale acesteia. Este de remarcat faptul ca s-a limitat la 180 de
zile durata totala a arestarii preventive in cursul urmaririi penale, ceea ce inseamna ca, in cazul
aprobarii prin referendum a legii de revizuire a Constitutiei, dispozitiile art.159 alin. ultim din
Codul de procedura penala, modificate prin Legea nr.281/2003, care prevad limita de 1 an sau
chiar 2 ani a arestarii preventive in cursul urmaririi penale, vor veni in contradictie cu
prevederile constitutionale revizuite. De altfel, si alte dispozitii ale legii la care ne-am referit ar
putea deveni neconstitutionale, afara de cazul in care s-ar adopta un nou Cod de procedura
penala.
Noile prevederi constitutionale, precum si modificarile aduse Codului de procedura
penala confirma rolul Curtii Constitutionale a Romaniei de garant al Constitutiei si, prin aceasta,
al drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Ele elimina din sistemul dreptului roman
reglementarile anterioare Constitutiei din 1991, care veneau in contradictie cu prevederile
constitutionale.

Student: Farcas (Vasiu) Monica – Iustina, an IV I.D.

Cluj - Napoca, 06 februarie 2011